CURS 6

TURISMUL MONDIAL

6.1. Activitățile turistice-surse importante pentru dezvoltarea economică

Turismul este vital pentru balanţa de plăţi a multor state, în special cele mici şi în dezvoltare
pentru care este adesea singurul mod de a concura în sectorul de servicii dinamic şi global. Locurile de
muncă şi companiile sunt de obicei create în regiunile cele mai slab dezvoltate ajutând să răspândească
oportunităţile economice în regiune, încurajând oamenii să nu părăsească zonele rurale.
Totuşi, îmbogăţirea nu este doar în termeni economici. Mediul şi cultura locală beneficiază când
venitul guvernului din bunuri şi servicii aferente turismului ajută la restaurarea monumentelor,
deschiderea de muzee şi înfiinţarea de rezervaţii. Pe măsură ce turismul se dezvoltă, pe atât se dezvoltă
nevoia de dezvoltare a infrastructurii.
Argumente multiple susţin necesitatea dezvoltării turismului şi stau la baza internaţionalizării
acestuia. Dintre argumentele principale enumerăm:
- resursele turistice sunt practic inepuizabile, de aceea turismul reprezintă unul dintre
sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;
- turismul poate fi o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a acelor ţări care
dispun de importante resurse turistice şi le exploatează corespunzător;
- reprezintă şi un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, de atenuare a dezechilibrelor apărute
între diverse zone ale unei ţări, constituind şi o sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei;
- poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale unui stat, contribuind la
echilibrarea balanţei de plăţi externe, prin exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice
însoţite de o promovare eficientă pe piaţa externă;
- reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei disponibilizate din alte
sectoare economice puternic restructurate;
- turismul generează o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o creştere în sfera
producţiei acestora, contribuind la diversificarea structurii sectoarelor economiei naţionale,
diversificarea industriei locale şi dezvoltarea industriilor nepoluante conexe turismului şi de bunuri de
consum;
- în condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie
un mijloc de protejare, de conservare şi de valorificare a potenţialului cultural, istoric şi arhitectural
al ţării;
 - prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi prin impunerea unor măsuri
de protejare a mediului, a valorificărilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, faună, floră
etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;
- pe plan social, turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi de ridicare a nivelului de
instruire şi civilizaţie al oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populaţiei etc.
Dacă până la al Doilea Război Mondial turismul era cantonat la nivel local sau regional, doar o
mică parte a turiştilor permiţându-şi un sejur în străinătate, după 1950 turismul se internaţionalizează ca
efect conjugat al revoluţiei mijloacelor de transport şi al slăbirii barierelor frontaliere, afirmă autorii
Ionel Muntele şi Corneliu Iaţu (Geografia turismului, Editura Sedcom Libris, Iaşi, p. 29.) Tot autorii
menţionaţi mai precizează că internaţionalizarea se reflectă atât în sporirea numărului de turişti care
sejurează în afara ţării de reşedinţă, cât şi în modul de organizare a activităţilor specifice, controlate de
firme cu ramificaţii la nivel continental sau planetar.
Cert este că pe lista O.M.T. figurează foarte multe ţări începând cu 1975, ceea ce denotă
internaţionalizarea, multiplele avantaje de care beneficiază fiecare ţară şi nu numai.

6.2. Concepte actuale fundamentale pentru activitățile turistice

Turismul se încadrează în sfera sectorului terțiar al economiei, cuprinzând o serie de servicii
care stau la baza satisfacerii nevoilor călătorilor. În cadrul acestor acțiuni prestate includem principalele
obiective și anume organizarea si desfășurarea călătoriilor prin cazare, alimentație, transport, furnizarea
de informații turistice, agrement. În ansamblu, turismul este o activitate umană exprimată prin
deplasarea populației de la locul de reședință spre locul de destinație pentru o perioadă determinată
(maxim un an), având ca principal scop odihna. Prin urmare nu putem discuta de turism, în lipsa
turiştilor care generează anumite fluxuri care individualizează regiunile care dispun de un potenţial
turistic cert.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "turism" provine de la "to tour" (a călători, a colinda),
având semnificaţia de excursie.1
O primă încercare de definire a turismului ca fenomen social şi economic, aparţine lui E.Guy
Teuler şi datează din 1880, el fiind de părere că turismul este: “un fenomen al timpurilor moderne,
bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului, de cultivare a
sentimentului de receptivitate faţă de frumuseţile naturii… rezultat al dezvoltării comerţului, industriei
şi perfecţionării mijloacelor de transport.2
1
Susanu, I., (2007), Marketing turistic, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.5
2
Cândea, M., Erdeli, G., Simon, T., Peptenatu, D. (2003), Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a
spaţiului“, Editura Universitară, Bucureşti, 2003, p.13
 Conform definiţiei date de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), turismul cuprinde
activităţile unei persoane care călătoreşte şi rezidă pentru o perioadă mai scurtă de un an în afara
mediului său de viaţă obişnuit, pentru relaxare, afaceri şi alte scopuri. De asemenea, principalele
elemente definitorii ale activităţii de turism considerate esenţiale pentru a distinge vizitatorii (turiştii)
de alte categorii de călători sunt:
- deplasarea persoanei în cadrul călătoriei, într-o localitate din afara domiciliului acesteia;
- sejurul să aibă durata limitată în timp, maxim douăsprezece luni consecutive, altfel vizitatorul
va fi considerat rezident;
- motivul principal al deplasării să fie altul decât realizarea unei activităţi plătite, la locul de
destinație, ceea ce elimină migraţia pentru găsirea unui loc de muncă;
- sejurul să nu se transforme în reşedinţa definitivă a turistului
Prospectarea/Prospectarea turistică vizează cercetarea unui teren cu scopul de a descoperi și a
localiza zăcămintele minerale utile (DEX 2009); respectiv resursele naturale/antropice cu valoare
turistică. Astfel, prospectarea turistică devine indispensabilă oricărei inițiative de punere în valoare a
tuturor resurselor atractive naturale sau antropice.
Etapele prospectării turistice presupun:
- identificarea obiectivelor turistice ce urmează a fi amenajate si introduse in circuitele
turistice, acestea având propriile caracteristici fizice/chimice, interferente cu elementele peisajului
limitrof. Necunoasterea acestora determină asumarea unor riscuri enorme, atât pentru obiectivul in
sine, cât și pentru investitorii care realizează investiții pentru amenajarea turistică;
- inventarierea tuturor elementelor de interes turistic actual/perspectivă (identificarea
exhaustivă pe teren a elementelor naturale/antropice cu valoare turistică de pe un
teritoriu și nu doar a celor cu valoare recunoscută;
- ierarhizarea obiectivelor turistice, de preferat de același tip, pentru a putea fi decelate mai
ușor diferențierile calitative.
Scopul prospectării turistice vizează stabilirea priorităților amenajării și includerea in
circuitele turistice a diverselor obiective dintr-o regiune.
Evaluarea turistică are ca demers final, promovarea turistică și presupune definirea
obiectivelor si modalităților de evaluare. Astfel, fiecare evaluare trebuie sa răspundă la trei întrebări:
ce? (inventarul elementelor cu valoare turistică evaluate); de ce? (obiectivele pentru care trebuie să se
realizeze evaluarea-impact asupra mediului, popularizare); cum? (metodele de
evaluare-calitative/cantitative selectate în funcție de experiența evaluatorului).
 Patrimoniul turistic este definit ca un factor fundamental ce se află la baza ofertei turistice și
este format din bunuri proprietate publică şi bunuri proprietate privată, valorificat și protejat în
condițiile legii. El reprezintă ansamblul resurselor turistice şi structurilor realizate în scopul
valorificării lor prin activități de turism.
Structural, patrimoniul turistic este format din potențial turistic care se divide în două
componente: natural și antropic, infrastructură (se raportează atât la cea turistică cât si la cea
generală), structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului și anume: structurile de primire,
structurile de agrement, structurile de tratament, transporturile turistice.
Potențialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale şi antropice de pe un teritoriu care
stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unor activități turistice. 3
G.Erdeli şi I.Istrate (1996) definesc potențialul turistic al unui teritoriu ca fiind “ansamblul
elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare
turistică, dau o anumită funcționalitate pentru turism şi deci constituie premise pentru dezvoltarea
activității de turism”.4
Gradul de cunoaştere al potenţialului turistic determină divizarea acestuia în potenţial turistic
latent (elementele există, dar sunt puţin cunoscute) şi potenţial turistic cunoscut (elementele sunt
ştiute, popularizate, fiind în acelaşi timp generatoare de fluxuri turistice).
Potenţialul turistic natural este dat de totalitatea trăsăturilor esenţiale ale componentelor
naturale ale unui teritoriu, care sunt valorificate în cadrul activităţilor turistice. În cadrul potenţialului
turistic natural se remarcă coastele însorite, unităţile montane, formele şi microformele de relief
(cratere vulcanice, piscuri, endocarstul, etc.), râurile şi lacurile, căderile de apă, izvoarele termale şi
minerale, asociaţiile vegetale şi speciile de animale sălbatice.5
Potenţialul turistic antropic cuprinde acele elemente cu valoare turistică deosebită care au fost
realizate de om de-a lungul timpului (vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură, artă,
etnografie, economie, construcţii, edificii religioase, etc.).
Piaţa turistică reprezintă interacţiunea dintre cererea turistică manifestată prin consum şi oferta
turistică manifestată prin producţia turistică. Piaţa turistică prezintă un conţinut complex, deoarece
cererea şi oferta au în vedere atât serviciile cât şi produsele achiziţionate de turist şi este condiţionată
de dezvoltarea acestora impunând la rândul ei o anumită influenţă.6

3
Ielenicz, M., Comănescu, L. (2013), Turism. Teorie şi Metodologie, Editura Universitară, Bucureşti, p.5
4
Erdeli, G., Istrate, I., (1996), Potentialul turistic al Romaniei, Editura Universității din București, p.3
5
Muntele, I., Iaţu, C. (2006), Geografia turismului-concepte, metode şi forme de manifestare spaţio-temporală, Ediţia a II-a
revăzută, Editura SedCom Libris, Iaşi, p.35
6
Susanu, I., (2007), Marketing turistic, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.12
 Consumul turistic debutează prin achiziţionarea unor bunuri necesare pe perioada sejurului
chiar în localitatea de reşedinţă a turistului (alimente, echipament sportiv, haine), continuă pe perioada
sejurului (cazare, alimentaţie, tratament, divertisment, combustibil, închirieri auto) şi se finalizează la
întoarcerea în localitatea de domiciliu. Deci pentru a putea defini piaţa turistică, trebuie să analizăm
cele două elemente care o definesc, cu caracteristicile lor specifice şi anume oferta şi cererea turistică.
Oferta turistică reprezintă “producţia“ din cadrul pieţei, exprimată ca fiind capacitatea
organizatorică a reţelei turistice de a satisface în anumite condiţii nevoile societăţii (infrastructură, baza
materială, dotări) combinată cu totalitatea atracţiilor existente în zonă (naturale, culturale, istorice). 7
Oferta turistică este considerată ofertă potenţială, având un caracter pasiv deoarece elementele de
atractivitate sunt potenţiale până în momentul în care sunt puse în valoare de către oferta de servicii,
adică până în momentul manifestării efective a cererii, când elementele potenţiale sunt activate şi se
transformă în ofertă reală. Deci elementele de atractivitate şi oferta turistică formează oferta reală.
Elementele de atractivitate prezintă un grad ridicat de variabilitate în timp, valoarea lor
modificându-se în funcţie de anumiţi factori externi (climă, temperatură, perioada de timp din an,
sărbătorile legale) ceea ce determină sezonalitatea ofertei. De asemenea, imposibilitatea deplasării
elementelor de atractivitate şi a bazei materiale din dotare determină o anumită rigiditate a ofertei
turistice, consumul fiind posibil doar prin deplasarea consumatorului la locul de prestare a pachetului
turistic.
Cererea turistică exprimă un ansamblu de nevoi de ordin superior manifestate în cadrul pieţei.
Astfel unele nevoi sunt considerate nevoi primare: de transport turistic, igienă, alimentaţie, având o
cerere cu o elasticitate redusă ceea ce imprimă activităţii de marketing a organizaţiei, acţiuni în sensul
cunoaşterii cât mai exacte a modului de manifestare a cererii şi de adaptare la evoluţia ei, deoarece
prezintă posibilităţi reduse de influenţare.8
Nevoile de ordin superior sunt satisfăcute de o serie de servicii sau produse turistice, culturale,
de divertisment, care uneori sunt amânate sau chiar nerealizate. Acestea au o cerere exprimată cu un
grad ridicat de elasticitate, manifestându-se atât direct, ca urmare a influenţelor datorate factorilor
proprii ce determină modificări însemnate, cât şi încrucişat, când cererea turistică se modifică ca
urmare a modificării preţurilor produselor turistice. Elasticitatea ridicată a cererii turistice determină
uneori amânarea nevoilor turistice ale publicului ţintă accentuând caracterul sezonier al acesteia.
Fluxul turistic este definit de Ielenicz, M.&Comănescu, L. (2013) ca fiind “sensul mişcării
cuantificate a turiştilor din aria emiţătoare spre aria receptoare. Fluxurile turistice pot fi

7
Olteanu, V. (1994), Cetină, I., Marketingul serviciilor, Editura Expert, Bucureşti, p.120
8
Susanu, I., (2007), op.cit., p.12
convergente/receptoare (spre orice obiectiv turistic), divergente/emiţătoare (din localităţile fără
potenţial turistic) şi în ambele sensuri (la centrele turistice).”9
Cei mai utilizați indicatori pentru caracterizarea fluxurilor turistice sunt: numărul turiştilor,
numărul mediu de turişti, numărul zile-turist; durata medie a sejurului, încasările din turism,
densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor etc.
Numărul de turişti se obţine din însumarea informaţiilor cuprinse în diferite surse statistice,
calculându-se la sfârşitul fiecărui an calendaristic, dar şi pe perioade mai reduse, în funcţie de nevoile
cercetătorului. Acest indicator se poate calcula pentru întreaga circulaţie turistică sau pe tipuri de
acţiuni, zone turistice etc.
Numărul mediu de turişti se obţine prin reportarea numărului de turişti la o anumită perioadă
sau regiune. Astfel, putem calcula număr mediu de turişti pe zi, lună calendaristică sau pe litoral,
regiune montană etc. Acest indicator reflectă intensitatea fluxurilor turistice într-un anumit interval
(calendaristic sau sezon turistic):

unde: ΣT – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă

n – numărul zilelor din aceeași perioadă

Indicatorul numărul de înnoptări sau numărul zile-turist se obţine din înregistrările în

structurile de primire turistică cu funcții de cazare, prin însumarea numărului de zile de şedere al
fiecărui turist. Se poate calcula pe tipuri de unităţi de cazare, pe tipuri de acţiuni, pe regiuni de
provenienţă a turiştilor etc.
Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile-turist (ΣNZT) şi numărul de
turişti (T):

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi reflectă
astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă, regiune etc.
Densitatea circulaţiei turistice pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia rezidentă
a regiunii receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T)
şi populaţia rezidentă a zonei X (P):

9
Ielenicz, M., Comănescu, L. op.cit., p.6
 De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi regiuni naționale sau
internaționale în care valoarea este supraunitară.
Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a fluxurilor
turistice emise de o regiune emițătoare. Se calculează ca raport între numărul de turişti dintr-o ţară X
care se îndreaptă spre o ţară Y (T1) şi populaţia rezidentă a ţării de origine X (P):

O altă metodă de obţinere a preferinţei relative a turiştilor o reprezintă punerea în relaţie a

numărului de turişti dintr-un stat A care vizitează un stat B (ΣT1) şi totalul emisiunii turistice a statului
respectiv A (T). Această metodă este însă mai puţin practică datorită faptului că nu toate statele
urmăresc fluxul de turişti (emisia turistică):

Dintre indicatorii valorici, cei mai frecvent utilizaţi sunt: volumul total al încasărilor din
turism, care se calculează pe regiuni turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi comerciale etc. şi
încasarea medie pe zi-turist (turist), care se obține ca raport între volumul încasărilor şi numărul zile-
turist (turişti).
Statisticile interne ale fiecărei ţări pot oferi date pentru calcularea altor indicatori, a căror
acurateţe şi valoare informaţională sunt determinate de metodele de colectare și interpretare.
Indicatorii fizici şi valorici ai fluxurilor turistice se folosesc în studiile naționale și
internaționale şi constituie baze statistice pentru organismele internaţionale (OMT, GATT, OECD,
etc.).
În literatura de profil, factorii de influenţă ai cererii turistice se regăsesc sub diverse denumiri
(determinanţii activităţii turistice, dotările factoriale în turism, etc.). Indiferent de denumirea acestora ei
au un caracter general, diferenţa de nume purtând amprenta personalităţii cercetătorilor10 și având drept
suport următoarele criterii:
10
Turcu, D., Weisz, J., (2008), Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara, p.13
 natura sau conţinutul acestora:
- factori demografici (evoluţia numerică a populaţiei; structura pe vârste; modificarea
duratei medii de viaţă, structura pe sexe, grupe de vârstă, profesia).
- factori economici (veniturile populaţiei, oferta turistică, preţurile şi tarifele
produselor turistice);
- factori sociali (urbanizarea, timpul liber)
- factori tehnici (performanţele mijloacelor de transport, dotările tehnice existente în
unităţile hoteliere, de alimentaţie, tehnologiile folosite în construcţii);
- factori naturali (aşezarea geografică, relieful, clima, poziţia faţă de principalele căi de
comunicaţie).
- factori psihologici, educativi şi de civilizaţie (nivelul de instruire; setea de cultură;
temperamentul; caracterul individual; dorinţa de cunoaştere).
- factori organizatorici şi politici (formalităţi la frontiere, facilităţi în turismul
organizat, conflictele sociale, etnice, religioase, regimul vizelor).
durata acţiunii lor în timp:
- factori conjuncturali (crizele economice, politice, confruntările armate, catastrofele
naturale, condiţiile meteorologice etc).
- factori sezonieri (succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar/universitar,
activitatea în agricultură).
- factori cu acţiune permanentă (creşterea timpului liber, modificarea veniturilor,
mişcarea demografică etc).
importanţa lor în determinarea fenomenului turistic:
- factori primari (veniturile populaţiei, oferta, preţurile, timpul liber, mutaţiile
demografice);
- factori secundari (climatul internaţional, formalităţile de viză sau frontieră, alte
facilităţi);
direcţia lor de acţiune:
- factori endogeni (lansarea de noi produse, diversificarea gamei de servicii oferite,
nivelul tarifelor, facilităţi de preţ, pregătirea personalului).
- factori exogeni (creşterea veniturilor, evoluţia numerică a populaţiei, sporirea gradului
de urbanizare);
profilul de marketing:
 - factori ai ofertei turistice (condiţii naturale, baza materială, costul prestaţiilor,
diversitatea şi calitatea serviciilor);
- factori ai cererii turistice (veniturile, urbanizarea, timpul liber);
- factori ai confruntării cerere-ofertă (distribuţia agenţiilor de turism, calitatea
infrastructurii, sistemul legislativ).
Aceşti factori sunt într-o dinamică continuă şi într-o anumită măsură pot fi dirijaţi pentru
dezvoltarea turismului. Dintre aceştia cea mai mare influenţă asupra cererii turistice o au:
- veniturile componentei demografice reprezintă principala condiție pentru existența cererii
turistice, fiind suportul incontestabil al dezvoltării turismului. Nivelul veniturilor este influenţat de de
dezvoltarea economică şi socială a unei regiuni. Sporirea veniturilor individuale, mai exact, a
cuantumului care rămâne după acoperirea nevoilor fiziologice (locuință, alimentație, etc) influenţează,
de regulă, nivelul cheltuielilor în turism.
Veniturile influenţează circulaţia turistică atât cantitativ, prin modificarea fluxurilor turistice,
cât şi calitativ, determinând durata sejurului, frecevnța plecărilor în vacanţă, caracterul organizat sau
neorganizat, distanţa pe care se efectuează vacanțele, realizarea sejurului în interiorul sau în afara
graniţelor ţării, opţiunea pentru un anumit mijloc de transport etc.
- preţurile şi tarifele vizează întregul produs turistic sau numai una din componentele sale:
transport, cazare, alimentaţie, agrement; vizează piaţa internă sau internaţională; poate produce
transformări cantitative sau calitative. În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la
anumite servicii turistice şi determină reducerea numărului de turişti, a duratei sejurului, a distanţelor
de călătorie, a frecvenţei plecărilor în vacanţă etc. În acelaşi timp nu sunt excluse și reacţiile inverse, în
care tarife foarte scăzute să genereze neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor determinând, o
reducere a consumului turistic.
Infrastructura turistică, componentă a patrimoniului turistic este compusă din totalitatea
construcţiilor şi amenajărilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii turistice (căile de
comunicaţie, capacităţile de cazare, restauraţie, agrement, etc.
Traseul turistic11 reprezintă orice zonă care corespunde unei poteci sau segment de drum,
modernizat sau nemodernizat, marcat conform legii, care permite accesul turiştilor spre un obiectiv
turistic, structuri de primire turistică sau care face legătura între diverse obiective turistice, trasee
turistice, structuri de primire turistică şi aşezări.

11
Conform H.G.77/2003, pentru a fi omologat, conditiile îndeplinite trebuie să fie următoarele: - să prezinte interes şi să
facă legătura între două sau mai multe obiective turistice; să fie accesibil; să evite zonele periculoase