EVALUAREA RESURSELOR TURISTICE

- CURS –

EVALUAREA CORECTĂ A POTENŢIALULUI - PREMISĂ A

DEZVOLTĂRII TURISTICE DURABILE

Turismul poate fi considerat ca o pârghie pentru dezvoltarea locală a unui număr mare
de zone urbane şi mai ales rurale.
Turismul nu constituie însă un panaceu universal pentru rezolvarea tuturor problemelor
dezvoltării şi nu toate zonele sunt predispuse la dezvoltarea acestui gen de activitate.
Numai o evaluare riguroasă, ţinând cont de ofertă, de cerere, de concurenţă şi de
tendinţele pieţii, va permite să se afirme dacă un teritoriu posedă întradevăr un potenţial turistic
care să justifice investiţiile în acest domeniu
În acelaşi timp vor putea fi evitate sau contracarate handicapurile şi erorile care pot
apărea, între acestea pot fi menţionate:
• viziune eronată asupra potenţialului turistic local ceea ce poate provoca o
supradimensionare a proiectelor, cu efecte negative;
• proastă percepere a caracteristicilor şi a specificului teritoriului ceea ce va creea
dificultăţi pentru elaborarea unei oferte locale originale care să permită diferenţierea
regiunilor concurente comparabile;
• necunoaşterea caracteristicilor clienţilor şi a tendinţelor pieţii care va duce la
elaborarea de produse turistice care nu vor răspunde cererii.

Delimitarea conceptelor cu care se operează în evaluarea potenţialului turistic

 Potenţialul turistic: totalitatea resurselor naturale, antropice, cultural-istorice
care, împreună cu infrastructura, constituie oferta turistică a unei destinaţii (Dicţionarul de
terminologie turistică) [Stăncioiu, 1999, p.157].
Într-un sens foarte larg potenţialul turistic al unui teritoriu poate fi definit prin
„ansamblul componentelor naturale, eultural-istorice şi economico-sociaie, recunoscute ştiinţific
cantitativ şi calitativ, dovedite prin practică, care prezintă posibilităţi de valorificare turistică şi
care au o anumită funcţionalitate pentru turism" [Glăvan, 2000].

1
  Atracţie turistică: orice "element natural sau antropic care motivează deplasarea
turiştilor spre o destinaţie. Împreună cu transporturile, cazarea şi agrementul reprezintă
elementele esenţiale ale produsului turistic. Atracţiile pot fi clasificate în naturale şi artificiale"
[Stăncioiu, 1999].
 Resursele turistice: acoperă o arie mult mai largă ; pe de o parte noţiunea este
utilizată pentru a desemna motivul de vizitare (atracţie propriu -zisă), şi pe de altă parte este
folosită pentru a defini mijloacele (sursele) necesare desfăşurării activităţii turistice: resurse
naturale, materiale, umane, financiare.
'‘Totalitatea resurselor naturale, antropice şi financiare existente într-o destinaţie sau
deţinute de o firmă turistică, ce pot fi valorificate în scopul desfăşurării activităţii turistice"
[Stăncioiu, 1999, p.175].

Există şi alte opinii referitoare la noţiunea de potenţial turistic. Unele lucrări de

specialitate definesc noţiunea de potenţial turistic prin expresiile "fond turistic" şi "patrimoniu
turistic". In acest caz noţiunea are un înţeles mai larg incluzând în potenţialul turistic şi dotările
tehnico-edilitare, serviciile turistice şi infrastructura tehnică generală. Unii autori consideră că
fondul turistic reuneşte totalitatea resurselor naturale şi culturale de natură turistică care
constituie baza ofertei turistice potenţiale a unui teritoriu considerat ca o destinaţie turistică.

 Aşezarea geografică: reprezintă o componentă importantă a potenţialului turistic natural

prin care se stabileşte arealul pe care se dezvoltă fenomenul turistic, poziţia în raport cu
vecinătăţile, zonele şi staţiunile turistice, căile de comunicaţie, centrele emitente şi pieţele
turistice în general.

 Potenţialul turistic antropic: cuprinde elementele cultural-istorice, tehnico-economice şi

socio-demografice ale unei regiuni care prin valorificarea lor intrinsecă generează
anumite fluxuri turistice.

2
 Componentele naturale şi antropice, ca resurse şi atracţii turistice potenţiale, au un rol
fundamental în dezvoltarea turismului. Importanţa lor derivă din următoarele elemente:
• valoarea peisagistică, estetică, recreativă, culturală etc;
• calitatea şi volumul unui factor natural de cură (inclusiv a bioclimatului);
• existenţa unor condiţii naturale care generează forme de turism specifice
(stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice, etc);
• rolul cognitiv şi instructiv-educativ al multor elemente cum ar fi
rezervaţiile naturale;
• monumentele naturii, obiectivele social- economice etc.

Alte opinii legate de clasificarea patrimoniului turistic:

Unii autori disting trei categorii de potenţial: natural, economic şi cultural -educativ.
Alţii consideră că patrimoniul poate fi natural şi socio-istoric.
O altă modalitate de structurare a atracţiilor turistice foloseşte drept criteriu gradul de
polarizare a atracţiilor turistice. In funcţie de acest criteriu putem distinge atracţii (resurse)
concentrate şi atracţii turistice dispersate.
În literatura de specialiate [Holloway, 1994] se întâlneşte frecvent şi clasificarea în
atracţii nodale (caracterizate prin faptul că se concentrează pe o arie restrânsă, fiind destinate în
special turismului de sejur) şi atracţii liniare (situate de-a lungul unui circuit) destinate cu
prioritate turismului itinerant.

Din punctul de vedere al valorii (exprimate în originalitate sau unicitate) putem distinge
conform lui P. Defert [Defert, 1966] trei tipuri de resurse:
• resurse unice, rare şi originale (unicat) la scara întregii planete;
• resurse de creaţie-originale, dar înregistrându-se în forme apropiate în
diverse regiuni;
• resurse atractive - comune celor mai multe regiuni turistice (mări, climă
blândă, peisaje deosebite, plaje întinse, manifestări culturale, etc).
Resursele turistice mai pot fi clasificate şi după destinaţie, după accesibilitate, după
poziţia geografică faţă de cerere, după natura lor etc. Varietatea acestor criterii de clasificare
relevă complexitatea potenţialului turistic şi a problemelor legate de exploatarea eficientă a
acestuia.
Ţinând cont de aceste elemente putem defini potenţialul turistic ca ofertă turistică
potenţială a unui teritoriu dat care împreună cu baza tehnico-materială specifică (structuri de

3
cazare, de alimentaţie, de transport şi agrement), masa de bunuri alimentare şi industriale
destinate consumului turistic, infrastructura generală şi turistică, forţa de muncă şi condiţiile de
comercializare (preţuri, tarife, facilităţi etc.) formează oferta turistică reală (efectivă) sau
patrimoniu turistic.
 Oferta turistică: „totalitatea resurselor naturale (peisaje geomorfologice,
climatologice, faunistice etc) şi antropice (monumente istorice, de artă, arhitectură, etnografie,
folclor etc) împreună cu echipamentul de producere şi comercializare a produsului turistic,
bunurile şi serviciile destinate consumului turistic (alimentare şi industriale), condiţiile de
comercializare (preţ, facilităţi etc) ale acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară
activităţii turistice" [Stăncioiu, 1999, p.142].
Oferta turistică potenţială reprezentată de resursele naturale, atracţiile cultural-
istorice, tehnice şi social-economice constituie materia primă pentru turism care se
materializează în diferite produse turistice prin munca celor care lucrează în acest domeniu de
activitate, muncă concretizată în prestaţii de servicii turistice

Analiza cererii manifestate pe piaţa turistică trebuie să fie completată de evaluarea

resurselor turistice existente în destinaţia respectivă. Datorită faptului că turismul este un
fenomen complex pot apărea o multitudine de factori care să influenţeze activitatea turistică
desfăşurată într-o anumită regiune.

 Piaţa turistică: "locul de confruntare a ofertei tutistice, materializată în producţia

turistică, cu cererea de servicii turistice, materializată în consumul turistic." [Stăncioiu,
1999. p.149].

• Piaţa turistică teoretică reprezintă "totalitatea cererilor pentru un produs turistic pe o

anumită piaţă, fără a lua în considerare solvabilitatea acestora. Ea este mai cuprinzătoare
decât piaţa turistică potenţială, care reprezintă numai cererile solvabile" [Stăncioiu, 1999,
p.150].

• Piaţa turistică potenţială reprezintă "cererea solvabilă, respectiv dimensiunile cererii

turistice, care ar putea fi satisfăcută într-o zonă. Ea este influenţată de condiţiile materiale
şi financiare ale populaţiei din zona respectivă şi ale turiştilor care se estimează că se vor
deplasa în zona respectivă" [Stăncioiu, 1999, p. 150].

4
 • Piaţa turistică reală (efectivă) este definită ca „ansamblul cererilor satisfăcute sau, cu
alte cuvinte, numărul actelor de vânzare- cumpărare finalizate pentru un anumit produs
turistic, dintr-o anumită zonă, într-un interval de timp. Dimensiunea acesteia se exprimă
prin indicatori, cum sunt: numărul de turişti , numărul de zile-turist, volumul încasărilor
din turism etc." [Stăncioiu, 1999, p. 150].

• Piaţă – ţintă: folosit pentru a desemna „piaţa" (segmentul de piaţă) potenţială asupra
căreia sunt concentrate eforturile de marketing ale specialiştilor unei firme, care are în
vedere numai consumatorii cu probabilitate cea mai mare de cumpărare a produselor sau
serviciilor" [Stăncioiu, 1999, p. 150].

Evaluarea potenţialului turistic

In turism termenul de evaluare este utilizat în contexte diferite ca de exemplu, evaluarea

activităţii manageriale, evaluarea investiţiilor, a nivelului de calitate, a programelor, evaluarea
potenţialului turistic. Am reţinut dintre acestea, în afara celui care reprezintă obiectul analizei
noastre, evaluarea activităţii manageriale "respectiv verificarea măsurii în care au fost îndeplinite
obiectivele stabilite. Aceasta se poate face prin :
• stabilirea modului în care turişti au fost satisfăcuţi de o anumită facilitate
sau standard al serviciului;
• verificarea dacă resursele financiare şi umane au fost utilizate
corespunzător şi s-au obţinut cele mai bune efecte;
• compararea performanţelor obţinute cu cele ale altor firme competitive;
• identificarea atât a punctelor tari cât şi a punctelor slabe în managementul
şi în sistemele administrative ale firmei" [Stăncioiu, 1999, p. 84].

5
 II
MODELE DE ANALIZĂ A POTENŢIALULUI TURISTIC

Factori determinanţi pentru selecţia localităţilor care vor fi valorificate din

punct de vedere turistic
I. Condiţii naturale (geologice şi geomorfologice, climatologice, hidrologice,
fauna şi flora).
II. Infrastructura
III. Condiţii socio-economice (condiţii sociale, agricultura, artizanat, industrie, comerţ şi
servicii, legi şi regulamente în vigoare etc).
IV. Echipament de suprafaţă (habitat, locuri de cazare, restaurante, echipament sportiv,
muzee, biserici, mănăstiri etc).
V. Echipament cultural şi de timp liber (vestigii arheologice, monumente, arhitectură
locală, tradiţii folclorice, teatre, cinematografe, biblioteci, distracţii diverse).

Este evident şi aceasta a rezultat din studii de piaţă, că totdeauna alegerea unei localităţi
trebuie să fie precedată de luarea în considerare a opţiunilor locale, regionale, naţionale şi chiar a
ţinuturilor limitrofe. Programul de dezvoltare turistică va trebui să ţină cont de :
• integrarea unui proiect de dezvoltare a unei regiuni într-un program mai
vast care să vizeze dezvoltarea turistică a integri regiunii sau chiar a ţării;
• disponibilităţile de utilizare a resurselor existente şi potenţiale ale regiunii
sau ale ţării;
• concurenţa posibilă a altor staţiuni existente sau a unora noi care ar putea fi
dezvoltate;
• efectul de complementarietate al staţiunilor vecine existente.
Analiza factorilor de localizare demonstrează în ce măsură amenajarea turistică se
integrează în amenajarea teritorială de ansamblu : factorii demografici, gradul de populare,
dezvoltarea agriculturii sau industriei, echipamentele, infrastructura, serviciile, mediul, mutaţiile
culturale şi istorice, folclorul, toate acestea se integrează în dezvoltarea turistică şi invers.
Evoluţia progresivă a nivelului de viaţă ca şi creşterea timpului liber reclamă o împletire
între turismul internaţional şi cel naţional. Ca urmare, alegerea unei localităţi pentru a deveni un
nou centru turistic, trebuie să ţină cont de această cerinţă care este fundamentală pentru
rentabilitatea economică şi financiară a operaţiei care se întreprinde.

6
 Evaluarea potenţialului turistic al unui teritoriu - modelul LEADER II

Pentru evaluarea potenţialului turistic al unui teritoriu se poate utiliza ghidul LEADER
II destinat în primul rând autorităţilor locale şi partenerilor locali interesaţi în dezvoltarea
turismului.
Principalele operaţii pe care le implică evaluarea potenţialului turistic al unui teritoriu
conform modelului LEADER II sunt:
1. Analiza ofertei
2. Analiza cererii
3. Analiza concurentei
4. Analiza tendinţelor
5. Diagnosticul potenţialului turistic local
6. Identificarea poziţiei strategice de succes

1) Analiza ofertei

Analiza ofertei turistice locale trebuie să permită realizarea unui tablou cu următoarele
elemente indispensabile:
• Factori naturali: situaţia geografică şi dimensiunea teritomlui, situaţia
geologică şi condiţiile climatice, planul apelor (mări, râuri, lacuri etc), peisaj,
fauna. floră.
• Factori socio-economici: structura economică (ponderea diferitelor sectoare de
activitate, etc), structura socio - demografică (piramida vârstelor, rata migraţiei,
repartiţia socio-profesională etc), structura politico- administrativă.
• Infrastructura şi serviciile disponibile: echipamente (apă, gaz, electricitate,
tratarea deşeurilor etc), transporturi (şosele, căi ferate, transporturi în comun
etc.) şi servicii (comerciale, medicale etc).

7
 • Factori culturali: istorie, tradiţii, produse artizanale locale, configuraţia
locurilor, monumente şi curiozităţi, locuri de vizitat, muzeee, distracţii,
manifestări culturale,etc
• Ofertă sportivă şi de timp liber: sporturi nautice, nataţie, aviaţie, călărie, circuite
de mers pe jos şi de cicloturism, sporturi de iarnă, golf şi alte activităţi sportive
şi de timp liber.
• Ofertă pentru tratamente şi întreţinerea sănătăţii: (ape termale, cure balneare,
tratamente, diverse terapii).
• Oferte de cazare: capacitate de cazare totală, distribuţia ofertei de paturi şi de
locuri de cazare de diferite mărimi şi de diferite tipuri, distribuţia locală de spaţii
de cazare, calitate şi tarifuri, posibilităţi de petrecere a vacanţei la ferme şi în
gospodării locale, campinguri şi caravane, dezvoltarea ofertei de cazare.
• Oferte de restaurante: capacitatea totală, repartiţia locală a restaurantelor,
calitate şi preţuri.
• Posibilităţi de organizare de conferinţe şi seminarii: centre de organizare de
congrese şi de expoziţii, hoteluri care oferă săli pentru seminarii şi echipamente
tehnice corespunzătoare.
În perspectiva dezvoltării turistice locale analiza ofertei trebuie să ia în considerare în
egală măsură şi alţi factori printre care pot fi menţionaţi populaţia locală, organizaţiile turistice
locale, comercializarea turistică, formarea în turism, cooperarea între operatorii turistici locali,
posibilităţi de sprijin de orice natură. Principalele probleme pe care le ridică aceşti factori sunt
prezentate în tabelul următor:

8
 Pentru anliza ofertei pot fi utilizate o varietate de metode. Aceasta necesită mai întâi o
cercetare documentară şi o cercetare de teren. După ce a fost determinat exact teritoriul destinat
să fie studiat, se începe colectarea informaţiilor la nivelul fiecărei unităţi până ce se va ajunge să
se dispună de datele esenţiale pentru întreg teritoriul.
In ceea ce priveşte imaginea teritoriului ca element esenţial al ofertei, trebuie să se
asigure o permanentă monitorizare a acestuia. Pentru aceasta există suficiente metode foarte
simple ca de exemplu: consultarea regulată a presei zilnice, a revistelor de specialitate, diferite
mijloace mass-media etc. Informarea asupra evoluţiei opiniei publice va permite anticiparea
tendinţelor şi utilizarea informaţiilor obţinute în relaţiile cu publicul.

2) Analiza cererii

Analiza cererii trebuie să aibă in vedere câteva elemente indispensabile. Aceasta va

permite să se răspundă la întrebări cantitative referitoare la frecvenţele existente:
• Câţi clienţi?
• Ce produse turistice se consumă?
• Unde are loc sejurul?
• Care este durata sejurului de persoană?
• În ce sezon (anotimp)?

Este foarte important să se adune şi informaţii calitative:

• Ce tipuri de clienţi (grupuri) vin?
• De unde vin?
• Care sunt aşteptările lor, motivaţiile lor?
• Ce particularităţi au?

a) Analiza cantitativă.

Durata medie a sejurului = Numărul de înnoptări / Numărul de sosiri

Cunoaşterea numărului de înoptări şi de sosiri în timpul unui an va permite
determinarea valorilor maxime şi minime ale duratei de şedere într-o staţiune şi posibilitatea de a
identifica momentele în care trebuie adaptată oferta.
Identificarea repartiţiei geografice a cererii în zonă reprezintă un ajutor atât pentru
stabilirea celor mai vizitate locuri cât şi a celor cu un număr mic de vizitatori.
Va trebui să se determine în paralel repartiţia nopţilor dormite şi a sosirilor între
diferitele moduri de cazare (hoteluri, campinguri, cabane, cazare în gospodării proprii etc.)

9
 b) Analiza calitativă.

O anchetă directă asupra clienţilor permite obţinerea informaţiilor calitative.

In funcţie de informaţiile căutate pot fi elaborate diferite tipuri de chestionare. Se pot de
exemplu, include în chestionar următoarele: momentul călătoriei, durata voiajului, obiectivele
călătoriei, tip de voiaj, mijloc de transport, mod de cazare, ocupaţii în timpul vacanţelor,
motivaţii, aşteptări, grad de satisfacţie, renumele zonei, alegerea locurilor de vacantă, cheltuielele
de vacantă, frecventa vacantelor în locurile respective şi intenţiile pentru vacanţele viitoare dar şi
date statistice (vârstă, sex, nivel de şcolarizare, profesiunea, revenirea în acelaşi loc, locul de
rezidenţă obişnuit)
Valorificarea acestor informaţii va uşura elaborarea de produse turistice care să
răspundă aşteptărilor diferitelor grupuri ţintă. Aceste date sunt în egală măsură necesare dacă se
doreşte lansarea unei campanii promoţionale eficiente (strategie ţintă, alegerea suporturilor
mediatice etc.)
Pentru analiza cererii turistice locale se pot utiliza numeroase metode. Astfel se poate
face apel la cercetări documentare (în special examinarea statisticilor existente asupra nopţilor
dormite) şi la studii organizate periodic pe teren (sub formă de anchete orale, scrise sau
telefonice asupra clienţilor).

Există şi alte posibilităţi, de mai mică anvergură, care ne permit deschiderea spre
rezultate reprezentative. Menţionăm în acest sens:
• Formularele de înregistrare a clienţilor cazaţi, care pot să ofere unele date utile:
informaţii socio-demografice (provenienţă, vârstă, sex etc); aspecte calitative (mijlocul de
transport utilizat, persoanele din grupul de voiaj etc).
• Înregistrarea numerelor de înmatriculare a autovehicolelor, care informează
despre locul de unde vin vizitatorii. Acest lucru se poate face în parcările restaurantelor, în centre
de distracţii sau în apropierea punctelor de belvedere cel mai des frecventate. Mai pot fi
chestionaţi şi ocupanţii vehiculelor (vârstă, sex, număr, copii);

10