HG Sante (Health and food safety)-

organizare, atribuții si misiuni

prevazute a se desfășura în anul
2018 in țările Uniunii Europene în
domeniu siguranței alimentare
 Iași 2019
Cuprins
Generalități………………………………………………………………………………………………3
CAPITOLUL1- Politica Uniunii Europene……………………………………………………………...6
1.1 Scopul politicii alimentare a Uniunii Europene……………………………………………………..6
1.2 Abordarea Uniunii Europene………………………………………………………………………..7
1.3 Prevederi……………………………………………………………………………………………..8
1.4 Perspective…………………………………………………………………………………………10
Capitolul 2- Siguranța alimentară în 2018……………………………………………………………..12
2.1 Legislația generală………………………………………………………………………………….12
2.2 Igiena produselor alimentare…………………………………………………………………….…12
2.3 Contaminarea produselor alimentare………………………………………………………………12
2.4 Etichetarea produselor alimentare………………………………………………………………….13
2.5 Substanțele adăugate alimentelor…………………………………………………………………..13
2.6 Sănătatea animalelor și a plantelor…………………………………………………………………13
2.7 Legislația privind furajele și etichetarea acestora………………………………………………….14
2.8 Alimentele noi……………………………………………………………………………………...14
CAPITOLUL 3- Siguranța și securitatea alimentară…………………………………………………..16
CAPITOLUL 4- Standarde Europene………………………………………………………………….21
Bibliografie………………………………………………………………………………………….…26

2
 Generalități
Siguranța alimentară este o componentă a securității alimentare. Conform Codex Alimentarius,
siguranța alimentară reprezintă „garanția faptului că alimentele nu vor dăuna consumatorilor atunci
când sunt pregătite și/sau consumate în conformitate cu specificațiile privind modul de utilizare”.
Produsele alimentare procesate sau proaspete, ce sunt vândute consumatorilor finali trebuie să nu
afecteze sănătatea acestora, ca urmare a consumului direct sau al preparării, în funcție de destinația
fiecăruia. Ca un produs alimentar neprelucrat, prelucrat parțial, prelucrat total sau nou creat să fie sigur
trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu trei condiții și anume:
 să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv
consumatorul normal și sănătos;
 să aibă valoare nutritivă și energetică;
 nutrienții alimentari să fie disponibili pentru organism. Cadrul normativ general privind
siguranța alimentară, atât la nivel european, cât și la nivel național stabilește dreptul
consumatorului la o alimentație sigură. Actele normative adoptate la nivel comunitar au rolul
de a realiza o armonizare a standardelor naționale privind siguranța alimentară, astfel încât
libera circulație a produselor alimentare să se realizeze cât mai eficient.
În acest sens Uniunea Europeană (UE) a elaborat un bogat corp legislativ privind siguranța
alimentară, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sănătatea plantelor, care are caracter
obligatoriu în toate țările Uniunii. UE dorește să se asigure că cetățenii săi au acces la alimente sigure
și hrănitoare, obținute din plante și animale sănătoase. Ca urmare, protejarea sănătății oamenilor, a
animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului de producție, este o prioritate-cheie a politicilor
economice și de sănătate publică. În același timp, își propune să garanteze buna funcționare a
industriei alimentare cel mai important angajator și sector de producție din Europa.
Garantarea siguranței alimentare în cadrul Uniunii Europene este o problemă transfrontalieră,
deoarece multe dintre alimentele pe care le consumăm provin din alte țări. Uniunea Europeană este o
piață unică, iar produsele, inclusiv cele alimentare pot circula liber pe teritoriul său. Astfel, alimentele
nefiind comercializate doar pe teritoriul unei singure țări, concurența crește, iar consumatorii au la
dispoziție o gamă mult mai variată de produse, la prețuri mai mici. Pe de altă parte, piața unică impune
și elaborarea, la nivel european, a celor mai importante norme în materie de calitate și siguranță
alimentară. Prin politica sa UE protejează sănătatea de-a lungul întregului lanț alimentar, adică în
fiecare etapă a procesului de producție, de la fermă la consumator prevenind contaminarea alimentelor
și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și bunăstarea animalelor
3
și a plantelor. Uniunea Europeană, prin politica sa alimentară, își propune: să garanteze că alimentele și
furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare; să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a
animalelor și de protecție a plantelor; să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la
originea, conținutul, etichetarea și utilizarea alimentelor.
Luând în considerație aspectele precizate în lucrarea “Food Safety in the Context of the
European Union” în revista Amfiteatru Economic nr. 47/2018 se prezintă lucrări de cercetare originale
referitoare la siguranța alimentară în context european, național și global, aducând în prim-plan o serie
de problematici referitoare la: etichetarea produselor alimentare și informarea consumatorului în
contextul calității și siguranței alimentare; managementul siguranței alimentare; garantarea siguranței
alimentare în contextul globalizării; produse falsificate și contaminate; relația dintre siguranța
alimentară și dezvoltarea sustenabilă etc.
În articolul „Percepția Generației Y asupra originii produselor și etichetării acestora în contextul
calității și siguranței alimentare” este evidențiată o comparație cu privire la modul cum conștientizează
consumatorii din Generația Y din Republica Cehă, Republica Slovacă și Polonia, originea produselor și
etichetarea acestora în contextul calității și siguranței alimenta.
De asemenea, se constată faptul că în toate țările incluse în studiu conștientizarea informațiilor
de pe eticheta produselor este scăzută și avantajul acestor informații nu este destul de bine înțeles.
Articolul exploratoriu „Analiza comparativă a etichetării alimentelor pentru bebeluși în Ungaria și în
România din perspectiva consumatorului” are drept scop analiza comportamentului de cumpărare al
mamelor din România și Ungaria cu privire la alimentele pentru copii, plecând de la conținutul
informațiilor de pe etichete. De asemenea, lucrarea oferă rezultate importante producătorilor și
factorilor de decizie în ceea ce privește îmbunătățirea etichetării produselor pentru copii, în sensul de a
ajuta consumatorii să facă alegeri mai bune, mai sănătoase și mai sigure pentru copiii lor.
Referitor la managementul siguranței alimentare lucrările „Implementarea standardului ISO
22000 în companiile românești: motivații, dificultăți și beneficii-cheie” precum și „Studiu comparativ
al schemelor de certificare ale sistemelor de management al siguranței alimentului în Uniunea
Europeană” aduc în prim-plan motivațiile, beneficiile dar și constrângerile care pot limita
implementarea unui sistem de management al siguranței alimentelor bazat pe standardul ISO 22000
precum și realizarea unui studiu comparativ al schemelor de certificare ale sistemelor de management
al siguranței alimentare, în încercarea de a oferi organizațiilor posibilitatea de a înțelege ce tip de
sistem de management al calității este adecvat cadrului organizațional în care se regăsesc. Unele din
cele mai importante probleme cu privire la siguranța produselor alimentare sunt etichetarea și
informarea consumatorilor. În acest sens, articolele referitoare la „Siguranța alimentară a
consumatorului și politicile publice de intervenție asupra etichetării produselor alimentare în România”
și „Încrederea consumatorilor din zona metropolitană Cluj-Napoca în sistemul de etichetare al
alimentelor” evidențiază aspecte cu privire la implementarea unor politici publice coerente privind
siguranța alimentară, dar și la factorii care influențează nivelul de încredere al consumatorului în
informațiile de pe etichetele produselor alimentare și frecvența de citire a acestora. Transformările
paradigmei agricole contemporane au impus siguranța alimentară ca pe unul dintre elementele
esențiale ale modelului agricol european, alături de securitatea alimentară și dezvoltarea rurală.
Obiectivul urmărit în lucrarea „Siguranța și securitatea alimentară în România, o analiză
econometrică în contextul transformării paradigmei agricole naționale” este analiza corelației
dimensiunilor privind siguranța și securitatea alimentară în România, utilizând o abordare
econometrică pe baza a nouă variabile fundamentale, în vederea evidențierii acestor fenomene.Din

4
această perspectivă, realizarea obiectivelor de siguranță și securitate alimentară presupune integrarea
funcțională a tuturor componentelor și activităților asociate atât producției propriu-zise de alimente, cât
și a celor conexe acesteia, respectiv: prelucrarea, transportul, depozitarea, comercializarea și consumul
final.
Utilizând exemplul rețelei internaționale de comerț cu miere, scopul lucrării „Analiza de rețea
pentru îmbunătățirea siguranței alimentelor în comerțul internațional al mierei” este de a demonstra
posibilitățile de utilizare a metodelor de simulare stohastică bazate pe rețea pentru a stopa proliferarea
produselor alimentare accidental sau deliberat contaminate sau falsificate.
O cercetare calitativă de marketing în cadrul căreia au fost intervievați manageri din societăți
producătoare de vin din zonele viticole ale României referitoare la „Siguranța alimentară și
sustenabilitatea - o abordare exploratorie la nivelul companiilor producătoare de vinuri din România”
are drept scop identificarea și analiza opiniilor referitoare la necesitatea, oportunitatea și eficiența
implementării strategiilor și practicilor de dezvoltare sustenabilă în industria viticolă în condițiile în
care siguranța alimentară este considerată o componentă a sustenabilității. Cercetarea plasează în prim-
plan relația dintre siguranța alimentară și sustenabilitate, autorii considerând că o astfel de asociere
este relevantă pentru contextul economic și social din Uniunea Europeană. Principiul de bază al
politicii UE privind siguranța alimrntră este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la
consumator”, care să acopere toate sectoarele lanțului alimentar: producția de furaje, sănătatea
plantelor și a animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea alimentelor,
depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, precum și importul și exportul acestora.
Strategia UE în domeniul siguranței alimentare asigură trasabilitatea produselor alimentare, chiar
dacă pentru aceasta este nevoie să se treacă granițele în interiorul Uniunii. Astfel, comerțul se poate
desfășura liber, iar consumatorii au la dispoziție o paletă variată de alimente din care pot alege.
Standardele înalte de siguranță sunt importante pentru sănătatea consumatorului, iar acestea se aplică
atât produselor alimentare fabricate în UE, cât și celor importate.

5
 CAPITOLUL 1- Politica Uniunii Europene

1.1 Scopul politicii alimentare a Uniunii Europene

Protejarea sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului de
producție, este o prioritate-cheie a politicilor economice și de sănătate publică. UE dorește să se
asigure că cetățenii săi au acces la alimente sigure și hrănitoare, obținute din plante și animale
sănătoase. În același timp, își propune să garanteze buna funcționare a industriei alimentare – cel mai
important angajator și sector de producție din Europa.
Politica UE protejează sănătatea de-a lungul întregului lanț alimentar – adică în fiecare etapă a
procesului de producție, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea alimentelor și
promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și bunăstarea animalelor și
a plantelor.
Politica alimentară a UE își propune:
• să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;
• să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a plantelor;
• să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul, etichetarea și
utilizarea alimentelor.
Garantarea siguranței alimentare este o problemă transfrontalieră, deoarece multe dintre
alimentele pe care le consumăm provin din alte țări. Uniunea Europeanăeste o piață unică, iar
produsele, inclusiv cele alimentare, pot circula liber pe teritoriul său. Astfel, alimentele nefiind
comercializate doar pe teritoriul unei singure țări, concurența crește, iar consumatorii au la dispoziție o
gamă mult mai variată de produse, la prețuri mai mici. Pe de altă parte, piața unică impune și
elaborarea, la nivel european, a celor mai importante norme în materie de calitate și siguranță.
Dacă fiecare țară ar trebui să controleze produsele în conformitate cu propriile reguli, nu ar
mai exista liber schimb. Producătorii din unele țări ar putea beneficia de avantaje competitive neloiale
de pe urma existenței mai multor seturi de norme. În plus, politica agricolă intră în competența UE,
ceea ce îi dă Uniunii posibilitatea de a influența calitatea și siguranța produselor alimentare prin norme
și măsuri de sprijin pentru agricultori, convenite la nivel european.
Datorită normelor UE, cetățenii europeni beneficiază de unele dintre cele mai ridicate standarde
internaționale în materie de siguranță alimentară. De-a lungul lanțului agricol și alimentar se
efectuează controale obligatorii menite să garanteze că plantele și animalele sunt sănătoase și că
alimentele și furajele sunt sigure, de înaltă calitate, etichetate corespunzător și conforme normelor
stricte stabilite la nivel european.
Menținerea acestor standarde presupune multe provocări în contextul pieței globale moderne.
Acestea includ:

6
• prevenirea intrării și răspândirii pe teritoriul UE a bolilor care afectează plantele și animalele; •
prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om. În prezent, există peste 200 de boli care pot fi
transmise de la animal la om, prin intermediul lanțului alimentar, cum ar fi, de exemplu, salmoneloza;
• garantarea menținerii la nivelul UE a normelor comune în materie de protecție a consumatorilor și de
prevenire a concurenței neloiale;
• protejarea bunăstării animalelor;
• garantarea accesului consumatorilor la informații clare despre conținutul și originea alimentelor;
• contribuirea la garantarea siguranței alimentare la nivel global, oferindu-le cetățenilor acces la
alimente suficiente și de calitate: se preconizează că, până în 2030, vom avea de hrănit o populație
mondială formată din 8 miliarde de locuitori, ale căror nevoi nutriționale vor duce la creșterea
consumului de produse din carne. Pentru a răspunde acestor nevoi, producția alimentară mondială va
trebui să fie cu 40 % mai mare decât în prezent, iar 80 % din această creștere va trebui să provină din
producția agricolă intensivă.
Date și cifre privind politica alimentară a UE:
 Sectorul agroalimentar este al doilea sector economic ca mărime din UE, cu un număr de 48
de milioane de angajați și cu o contribuție anuală de 750 de miliarde de euro la economia UE.
 Produsele alimentare nu pot purta mențiuni de sănătate decât dacă acestea sunt susținute de
dovezi științifice și autorizate de Comisia Europeană.
 În ultimii zece ani, politica UE privind eradicarea bolilor la animale a contribuit la reducerea
numărului de cazuri de ESB (encefalopatie spongiformă bovină) de la 2 124 la 18 cazuri pe an.
 În urma introducerii de către UE a programelor de control al salmonelei la efectivele de păsări,
numărul cazurilor umane de îmbolnăviri cauzate de Salmonella enteritidis a scăzut cu 60 % în
perioada 2007-2011.
 UE este lider mondial în producția de semințe: 60 % din exporturile mondiale de semințe și
material de reproducere a plantelor provin din UE.

1.2 Abordarea Uniunii Europene

Principiile de bază ale politicii alimentare a UE sunt definite în legislația generală în domeniul
alimentar, adoptată în 2018. Obiectivul său principal este să faciliteze comerțul cu produse alimentare
între țările UE, garantând, în același timp, respectarea de către toate statele membre a acelorași
standarde ridicate în materie de protecție a consumatorilor.
Legislația UE în domeniu abordează o gamă largă de aspecte legate de produsele alimentare în
general și de siguranța alimentară în special, făcând referire inclusiv la informațiile despre alimente și
la bunăstarea animalelor. Legislația europeană acoperă toate etapele lanțului alimentar, de la producția
de furaje și alimente până la procesare, depozitare, transport, import, export și vânzările cu amănuntul.
Datorită acestei abordări integrate, se poate asigura trasabilitatea tuturor alimentelor și furajelor
produse și comercializate în UE, iar consumatorilor li se oferă informații sigure despre conținutul
alimentelor pecare le cumpără.
Legislația UE privind alimentația stabilește și principiile în materie de analiză a riscurilor.
Acestea precizează când, cum și ce evaluări științifice și tehnice ar trebui efectuate pentru a garanta o
bună protecție a cetățenilor, a animalelor și a mediului.
Această abordare comună garantează faptul că standardele minime se aplică peste tot în UE. Ea
ajută statele membre să prevină și să controleze bolile și să abordeze riscurile în materie de siguranță
alimentară în mod coordonat, eficient și rentabil.
Principii de bază
7
 Legislația UE în domeniul alimentar se bazează pe următoarele principii comune, asupra
cărora au convenit toate statele membre ale UE:
 protecția sănătății publice, a sănătății plantelor și a sănătății și a bunăstării animalelor;
 analiza riscurilor și consultanță științifică independentă;
 precauția;
 posibilitatea de a asigura trasabilitatea produselor, până la originea acestora;
 furnizarea de informații transparente, clare și lipsite de ambiguitate cu privire la alimente și
furaje;
 definirea clară a responsabilităților tuturor actorilor din cadrul lanțului agroalimentar, care au
datoria de a scoate pe piață alimente sigure
 efectuarea de controale stricte și verificări periodice;
 educație și formare

1.3 Prevederi
Consumatorii trebuie să aibă încredere că produsele alimentare pe care le cumpără în UE sunt
sigure. Primele norme europene în materie de igienă alimentară au fost introduse în 1964. De atunci,
ele au evoluat, devenind un instrument proactiv, coerent și complex, menit să protejeze sănătatea
oamenilor, a animalelor și a plantelor. De asemenea, își propun să contribuie la protecția mediului și să
garanteze buna funcționare a comerțului cu alimente și furaje.
Precauție și consultanță științifică
Politica alimentară a UE se bazează pe date științifice solide și pe o evaluare minuțioasă a
riscurilor. Instituțiile UE beneficiază de consultanță din partea unor comitete științifice și agenții
independente, cum ar fi Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
EFSA a fost înființată în 2002 și are sediul la Parma (Italia). Obiectivul său este să realizeze
evaluări ale riscului înainte ca anumite alimente să fie comercializate în UE. EFSA oferă consultanță
de specialitate Comisiei Europene și țărilor din UE pentru a le ajuta să ia decizii eficiente în domeniul
protecției consumatorilor. De asemenea, acordă un sprijinimportant Uniunii în gestionarea rapidă a
situațiilor de criză alimentară.
Normele UE prevăd efectuarea de controale riguroase menite să garanteze că toate produsele
care intră în lanțul alimentar îndeplinesc standardele corespunzătoare. Este vorba, printre altele, despre
teste de depistare a reziduurilor Aditivi și arome
Aromele și aditivii alimentari sunt substanțe chimice introduse în mod intenționat în produsele
alimentare pentru a le îmbunătăți gustul, textura și aspectul sau pentru a le conserva mai bine. Aceste
substanțe sunt reglementate, cu scopul de a garanta faptul că nu prezintă niciun risc la adresa sănătății.
Toți aditivii alimentari utilizați în UE – inclusiv conservanții, coloranții și îndulcitorii sunt verificați
din punct de vedere științific, pentru a garanta că utilizarea lor este sigură pentru sănătatea umană.
Aceste verificări se fac pentru fiecare substanță în parte. Odată autorizată, utilizarea aditivilor este cel
mai adesea limitată la cantități specifice în anumite alimente. Normele UE impun indicarea clară, pe
ambalajul produsului, a tuturor aditivilor alimentari utilizați.
Substanțele aromatizante pot fi folosite doar dacă s-a dovedit științific că nu prezintă niciun risc pentru
sănătatea consumatorilor. În prezent, în UE sunt aprobate peste 2 100 de astfel de substanțe, iar alte
400 sunt în curs de verificare de către EFSA.
Normele UE stabilesc cerințe de bază pentru materialele care intră în contact cu alimentele –
ambalaje, mașini de procesare, tacâmuri, vase – pentru a garanta că acestea sunt sigure. De exemplu,
8
toate substanțele folosite la producerea ambalajelor alimentare din plastic trebuie supuse evaluării
EFSA înainte de a fi autorizate în UE. Normele actuale ale UE prevăd că materialele care intră în
contact cu alimentele nu trebuie să provoace reacții chimice care ar putea schimba gustul, aspectul,
textura ori mirosul produselor sau care ar putea altera compoziția chimică a acestora.
Potrivit normelor europene, aditivii din furaje, medicamentele veterinare și produsele pentru
protecția plantelor trebuie supuse unei verificări științifice ample înainte de a fi autorizate. Astfel se
garantează că acestea sunt sigure pentru oameni, animale și mediu. În caz contrar, ele vor fi interzise.
Pentru cantitățile de reziduuri care pot fi prezente în furaje se stabilesc, uneori, limite maxime.

Bacteriile, virușii și paraziții pot pune în pericol sănătatea publică, dacă nu se respectă
proceduri stricte în materie de igienă alimentară. Exemplele binecunoscute includ encefalopatia
spongiformă bovină sau bolile provocate de prezența unor bacterii precum Salmonella (la păsări) sau
Listeria (în produse din lapte, carne și pește).
Pentru a-i proteja pe cetățenii europeni împotriva acestor riscuri, normele UE prevăd o abordare
complexă și coordonată cu privire la igienă de-a lungul întregului lanț alimentar. Principala
responsabilitate le revine, desigur, întreprinderilor și persoanelor active în domeniul producerii și
comercializării alimentelor, care trebuie să aplice programele obligatorii de autocontrol. În 2003, UE a
introdus programe de control al salmonelei la efectivele de păsări, în toate statele membre. Aceste
programe garantează că se iau măsuri adecvate și eficiente pentru a detecta și controla salmonela și alte
bacterii zoonotice, în toate etapele lanțului de producție. Măsurile de prevenire se iau în special la
nivelul producției primare, pentru a reduce incidența acestor bacterii și riscurile pe care le prezintă
pentru sănătatea publică. Pe lângă aceste programe, s-au instituit și alte măsuri de control care vizează
diverse etape ale lanțului alimentar, cum ar fi sacrificarea animalelor, procesarea, distribuirea, vânzarea
cu amănuntul și prepararea alimentelor. Prin urmare, cazurile desalmoneloză în rândul populației au
scăzut cu 60,5 % în perioada 2007-2011, iar cele asociate consumului de ouă și de produse din ouă
s-au redus cu 42,3 % în aceeași perioadă (de la 248 la 143 de cazuri).
Normele UE privind substanțele contaminante se bazează pe principiul că acestea trebuie
menținute la un nivel cât mai redus cu putință, prin monitorizarea practicilor de lucru. Pentru anumite
substanțe contaminante (dioxine, metale grele, nitrați etc.) s-au stabilit limite maxime, pe baza datelor
științifice disponibile, cu scopul de a proteja sănătatea publică.
Astăzi, în UE, 5 dintre cei mai importanți 7 factori de risc pentru decesele premature sunt
asociați alimentelor și băuturilor pe care le consumăm: tensiune arterială, colesterol și indice de masă
corporală ridicat, abuzul de alcool, consumul insuficient de legume și fructe. Luarea măsurilor de
sănătate publică menite să răspundă acestor provocări intră în responsabilitatea statelor membre, nu a
UE. Totuși, anumite inițiative sunt coordonate la nivelul UE, de exemplu în cadrul „Platformei de
acțiune a UE pentru alimentație, activitate fizică și sănătate” și al „Grupului la nivel înalt pentru
alimentație și activitate fizică”. Acestea reunesc reprezentanți din întreaga Europă cu scopul de a
discuta pe marginea diverselor probleme de sănătate, cum ar fi obezitatea și diabetul.
Normele UE privind alimentația și mențiunile referitoare la sănătate vizează cazurile în care
producătorii doresc să prezinte alimentele ca fiind benefice pentru sănătate, de exemplu prin
intermediul etichetelor sau al publicității. Afirmații de tipul „contribuie la funcționarea normală a
inimii” sau „reduce colesterolul” intră în categoria mențiunilor referitoare la sănătate. Acestea sunt
permise doar în măsura în care sunt susținute de dovezi științifice și confirmate de o evaluare a
Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Pe lângă cele 31 de mențiuni aprobate deja, în mai
2012 UE a mai autorizat 222, pentru un total de 4 600 de cereri prezentate.
9
 Pentru sprijinirea inovării în domeniul alimentar, alimentele noi sunt alimentele sau ingredientele
care, în trecut, nu erau utilizate pe scară largă pentru consumul uman. În UE, definiția le vizează pe
cele care nu au fost utilizate înainte de 1997. Este vorba, printre altele, despre sucromalt (un amestec
de îndulcitori bogat în maltoză) și despre guma de guar (o substanță albă, asemănătoare făinii, obținută
din boabe de guar), ambele primind autorizație de comercializare în UE în 2010. Toate alimentele sau
ingredientele autorizate pe teritoriul Uniunii au fost supuse evaluării științifice. Atunci când permit
introducerea pe piață a acestor alimente noi, autoritățile precizează în ce condiții pot fi utilizate acestea
și cum trebuie etichetate.
Etichetarea clară este posibilă datorită normelor UE privind etichetarea alimentelor, cetățenii au
acces la informații precise și complete despre conținutul și compoziția alimentelor, ceea ce îi ajută să ia
decizii în cunoștință de cauză cu privire la produsele pe care le consumă. Etichetele trebuie să includă
informații clare despre alergeni și valoarea nutrițională a produselor alimentare – calorii, grăsimi,
grăsimi saturate, carbohidrați, proteine, conținutul de zahăr și de sare. De asemenea, pe etichetă trebuie
să se găsească detalii despre producător, vânzător, importator, condițiile de depozitare și modul de
preparare a anumitor alimente. Este obligatoriu ca etichetele să nu poată fi îndepărtate, să fie vizibile și
ușor de citit și de înțeles. Normele privind etichetarea vă permit să identificați cu ușurință alimentele
ecologice, produsele de calitate sau produsele alimentare fabricate într-un anumit mod. Pentru
produsele care provin dintr-o anumită zonă geografică se folosesc două logouri europene specifice,
„denumirea de origine protejată” (DOP) și „indicația geografică protejată” (IGP), iar pentru cele
preparate în mod tradițional se folosește logoul „specialitate tradițională garantată” (STG).
Legislația UE privind sănătatea animalelor se bazează pe principiul că prevenirea bolilor este
mai eficientă decât tratarea lor. Când apar focare de boli la animale, se pun în aplicare planuri menite
să prevină răspândirea lor, să protejeze animalele aflate în pericol și să limiteze impactul acestor
situații de criză asupra agricultorilor, a economiei și a societății.
În fiecare an, UE acordă sprijin financiar măsurilor de prevenire, control și monitorizare a
diverselor boli care afectează animalele. Este vorba, printre altele, despre programe de vaccinare, teste,
tratamente și compensații pentru animalele sacrificate. Aceste programe au contribuit cu succes la
reducerea incidenței mai multor boli în UE, inclusiv rabia, encefalopatia spongiformă bovină și
salmoneloza. În plus, în 2012, UE a lansat studii privind pierderea coloniilor de albine, precum și
investigații privind virusul Schmallenberg, care infectează bovinele, oile și caprele și a fost identificat
pentru prima dată în 2011.
Dacă există suspiciuni referitoare la apariția unui focar de infecție, trebuie să se aplice măsuri
obligatorii de control. Acestea prevăd restricții de deplasare, vaccinări și sacrificarea obligatorie a
animalelor afectate pentru a împiedica răspândirea bolilor. De asemenea, UE a constituit stocuri de
vaccinuri pentru anumite boli care ar putea avea un impact major.
1.4 Perspectivele Uniunii Europene
Siguranța alimentară va rămâne în centrul atenției autorităților europene. În afară de controlul
calității, Comisia a lansat mai multe propuneri specifice al căror scop este să modernizeze și să
simplifice actualele norme europene privind sănătatea animalelor și a plantelor și materialul de
reproducere a plantelor. Aceste propuneri, care au fost prezentate de Comisia Europeană în mai 2013,
au în vedere și o aplicare mai eficientă a normelor care reglementează controalele oficiale. Acestea își
propun să prevină și să reducă bolile care afectează animalele și plantele, să îmbunătățească reacția UE
față de amenințările la adresa sănătății, să promoveze tehnologii noi și să garanteze aplicarea mai
eficientă a normelor în domeniu.

10
 În fiecare an, în Europa se pierd peste 100 de milioane de tone de alimente. Pierderile din
agricultură și capturile de pește aruncate înapoi în apă nu intră în aceste estimări. Această risipă se
întâlnește în toate etapele lanțului alimentar: producție primară, procesare, vânzare cu amănuntul/cu
ridicata, servicii de catering, consum. Impactul ecologic, economic și social este foarte important.
UE dorește ca, până în 2020, să reducă la jumătate cantitatea de deșeuri alimentare. Acest obiectiv face
parte din strategia sa privind folosirea eficientă a resurselor.
Una dintre inițiativele pe termen scurt prevede o mai mare sensibilizare a cetățenilor pe tema risipei de
alimente. În acest sens, UE a lansat în 2012 o campanie de informare. Aceasta oferă informații și
sfaturi cu privire la reducerea deșeurilor alimentare, precum și clarificări privind mențiunea „a se
consuma de preferință înainte de”, care figurează pe etichetele produselor alimentare.
În paralel, părțile interesate colaborează pentru a iniția acțiuni cu valoare adăugată europeană cu
scopul de a reduce cantitatea de deșeuri fără a compromite siguranța alimentară, completând astfel
inițiativele derulate la nivel național și local.

11
 Capitolul 2- Siguranța alimentară în 2018

2.1 Legislația generală

Un regulament-cadru stabilește principiile și cerințele generale ale legislației UE privind
alimentele și furajele ținând seama de „principiul precauției”. Regulamentul instituie o procedură
pentru evaluarea riscurilor și stabilește dispoziții generale privind trasabilitatea alimentelor și furajelor.
De asemenea, introduce Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF), permițând
statelor membre și Comisiei să facă schimb de informații rapid și să își coordoneze răspunsurile la
amenințările pe care le pot reprezenta alimentele și furajele pentru sănătate. Totodată, acesta instituie
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), a cărui sarcină este evaluarea tuturor
riscurilor legate de lanțul alimentar și informarea cu privire la acestea. După o verificare a adecvării și
drept răspuns la inițiativa cetățenească europeană privind glifosatul, Comisia a propus o revizuire a
legislației generale a UE privind produsele alimentare cu scopul de a îmbunătăți transparența evaluării
riscurilor realizate de EFSA și independența studiilor științifice care stau la baza acestora și de a
îmbunătăți cooperarea cu statele membre în ceea ce privește furnizarea de experți și de date. Se vor
revizui și alte acte legislative esențiale în domenii precum alimentele noi, OMG-urile, pesticidele,
materialele care intră în contact cu alimentele și aditivii alimentari, pentru a le alinia după revizuirea
legislației generale privind produsele alimentare și pentru a spori transparența.

2.2 Igiena produselor alimentare

În aprilie 2004, în contextul abordării „de la fermă la consumator”, a fost adoptat un nou cadru
legislativ, cunoscut drept „pachetul de măsuri privind igiena”, în care s-au abordat igiena produselor
alimentare, s-au stabilit norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală și s-a
introdus un cadru comunitar pentru controalele oficiale privind produsele de origine animală destinate
consumului uman, care stabilește, de asemenea, norme specifice pentru carnea proaspătă, moluștele
bivalve, lapte și produsele lactate. Pachetul atribuie responsabilitatea pentru igiena produselor
alimentare direct diferiților actori din cadrul lanțului alimentar prin intermediul unui sistem care se
autoreglementează, utilizând metoda HACCP („analiza riscurilor și punctele critice de control”),
monitorizat prin controale oficiale care trebuie efectuate de autoritățile competente.

2.3 Contaminarea produselor alimentare

12
 Contaminarea produselor alimentare poate rezulta natural sau ca urmare a practicilor de
cultivare sau a proceselor de producție. Pentru a proteja sănătatea publică, s-au stabilit niveluri maxime
ale contaminanților din produsele alimentare, ca de exemplu nitrați, metale grele și dioxine, și acestea
sunt revizuite periodic. Reziduurile din produse alimentare pot proveni și de la animale folosite pentru
producția de alimente cărora li s-au administrat medicamente de uz veterinar sau care au fost expuse la
pesticide sau produse biocide. Limitele maxime de reziduuri se stabilesc și se actualizează periodic. Nu
este permisă comercializarea în UE a produselor alimentare care conțin cantități inacceptabile de
contaminanți.
În plus, există norme privind materialele care intră în contact cu alimentele, cum ar fi
materialele folosite pentru transportarea sau prelucrarea alimentelor, dar și materialele folosite ca
ambalaje sau vesela. Un regulament-cadru stabilește cerințele generale pentru toate materialele și
obiectele relevante, asigurând faptul că aceste materiale nu își transferă componentele în alimente în
cantități care ar putea periclita sănătatea umană; măsuri specifice ale UE, care să prevadă dispoziții
mai detaliate, pot fi adoptate pentru cele 17 materiale și obiecte care vin în contact cu produsele
alimentare enumerate în anexa I. În ceea ce privește plasticul, de exemplu, au fost introduse restricții
privind substanța bisfenol A, utilizată în biberoanele din plastic pentru sugari.

2.4 Etichetarea produselor alimentare

Cadrul juridic referitor la etichetarea produselor alimentare este conceput pentru a garanta
accesul consumatorilor la informații clare, inteligibile și fiabile privind conținutul și compoziția
produselor, cu scopul de a proteja sănătatea și interesele consumatorilor. De exemplu alergenii, precum
soia, glutenul sau lactoza, trebuie indicați clar pe ambalaj. Principala noutate introdusă de noul
regulament privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare aplicabil
din decembrie 2016 este obligația impusă producătorilor de a indica prezența alergenilor în produsele
alimentare neambalate, de exemplu în restaurante și cantine, originea cărnii neprelucrate (pentru
anumite tipuri de carne, altele decât carnea de vită, a cărei origine trebuie deja să fie etichetată) și
prezența imitațiilor de produse alimentare, cum ar fi produsele vegetale care înlocuiesc brânza sau
carnea. Dispoziții specifice privind indicarea locului de origine pe etichetă stabilesc detaliile,
impunând (cu unele excepții) indicarea pe carnea preambalată proaspătă, refrigerată și congelată a
locului de creștere și a locului de sacrificare a animalelor din specia porcină, ovină, caprină și a
păsărilor de curte.
Etichetarea, prezentarea sau publicitatea alimentelor nu trebuie să inducă în eroare consumatorii.
Există norme clare pentru mențiunile nutriționale și de sănătate autorizate (ca de exemplu „cu conținut
scăzut de grăsimi” sau „bogat în fibre” sau afirmații privind relația dintre alimente și sănătate). Astfel
de mențiuni trebuie să fie bazate pe dovezi științifice și pot fi găsite într-un registru public al UE.
Un nou regulament privind alimentele destinate unor grupuri specifice renunță la conceptul
unei categorii vaste de produse alimentare „dietetice” în favoarea unor norme destinate unor grupuri
vulnerabile specifice de consumatori, precum sugarii și copiii de vârstă mică, persoanele cu afecțiuni
medicale speciale și cele privind dietele hipocalorice pentru controlul greutății.

2.5 Substanțele adăugate alimentelor

Aditivii alimentari, enzimele alimentare sau aromele alimentare – substanțe cunoscute și ca
„amelioratori alimentari” – sunt substanțe care, de obicei, nu sunt consumate ca atare și care sunt
adăugate intenționat în produsele alimentare într-un scop precis, de exemplu pentru colorare, îndulcire
13
sau conservare. Există norme care reglementează procedura de autorizare, condițiile de utilizare și
indicarea pe etichetă a acestor substanțe. Același lucru este valabil și pentru suplimentele alimentare
precum vitaminele și mineralele care pot fi adăugate în alimente cu scopul de a le îmbogăți sau de a le
accentua caracterul nutrițional specific, cu condiția ca ele să figureze pe lista specifică a substanțelor
permise și a surselor permise ale acestora.

2.6 Sănătatea animalelor și a plantelor

Reglementările UE includ dispoziții generale privind supravegherea, notificarea și tratarea
bolilor contagioase și a vectorilor acestora în vederea garantării siguranței în lanțul alimentar. Actualul
cadru legislativ pentru organizarea controalelor oficiale a fost instituit pentru a asigura verificarea
conformității cu legislația privind furajele și alimentele și cu normele în materie de sănătate animală și
de bunăstare a animalelor. În mai 2013, Comisia a prezentat un nou pachet legislativ care include
propuneri privind sănătatea animalelor, sănătatea plantelor, materialul de reproducere vegetal și
controalele oficiale. Pachetul prevede o abordare a protecției sănătății animalelor bazată în mai mare
măsură pe riscuri, cu scopul de a spori eficiența controalelor oficiale pentru a evita cât mai mult posibil
crizele alimentare și cazurile de fraudă. Noua legislație a UE privind sănătatea animalelor
(Regulamentul privind bolile transmisibile ale animalelor), adoptat în martie 2016 și aplicabil
din aprilie 2021, se concentrează asupra prevenirii și eradicării bolilor animalelor prin clarificarea
responsabilităților și asigurarea depistării timpurii și a controlului. Noul regim fitosanitar
(Regulamentul privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor) vizează
protejarea culturilor, fructelor, legumelor și pădurilor împotriva pătrunderii sau răspândirii
organismelor dăunătoare plantelor sau a bolilor. Acesta se va aplica în mare parte din decembrie 2019,
la fel ca și noul regulament privind controalele oficiale, care va acoperi inclusiv sănătatea plantelor și
subprodusele de origine animală.

2.7 Legislația privind furajele și etichetarea acestora

Operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să se asigure că toate etapele de producție,
prelucrare și distribuție aflate sub controlul lor sunt conforme cu normele UE privind igiena furajelor
și trebuie să garanteze trasabilitate totală. Aceasta include importurile și exporturile de furaje din și
către țări terțe. Fermierii sunt obligați să mențină riscurile de contaminare biologică, chimică și fizică a
furajelor, animalelor și produselor de origine animală la nivelul cel mai scăzut posibil atunci când
hrănesc animale de la care se obțin alimente. O directivă specifică stabilește limitele maxime pentru
substanțele nedorite din furaje, inclusiv pentru metale grele, și interzice diluarea materiilor prime
furajere contaminate. Reglementările privind etichetarea și comercializarea furajelor sunt stabilite
pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță a furajelor și, în final, de protecție a sănătății publice și
pentru a furniza informații adecvate utilizatorilor și consumatorilor. Dispozițiile privind
medicamentele de uz veterinar și furajele cu adaos de medicamente sunt în curs de revizuire.

2.8 Alimentele noi

Alimentele noi, adică alimentele care nu se consumau în cantități semnificative în UE înainte
de mai 1997, trebuie supuse unei evaluări a siguranței înainte de a fi comercializate în UE. Începând
din 2018 se aplică un nou regulament, care permite accesul mai facil la alimente inovatoare, menținând
totodată un nivel ridicat de siguranță alimentară. Acesta introduce o procedură de autorizare online
simplificată, centralizată la nivelul UE, pentru alimentele noi și alimentele convenționale provenite din
14
țări terțe (care sunt considerate alimente noi în UE). Înaintea autorizării, EFSA efectuează o evaluare
științifică centralizată a siguranței, definind condițiile de utilizare, desemnarea ca aliment și cerințele
de etichetare. Toate alimentele noi autorizate sunt incluse într-o listă pozitivă. Până la intrarea în
vigoare a unei legislații specifice privind produsele alimentare obținute de la animale clonate, aceste
alimente intră în domeniul de aplicare al acestui regulament și ar trebui, prin urmare, etichetate în mod
corespunzător.
Un OMG este un „organism, cu excepția ființelor umane, în care materialul genetic a fost
modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere și/sau recombinare naturală”.
Plantele pot fi modificate prin biotehnologii moderne, de exemplu pentru a le face rezistente la boli sau
pentru a le spori randamentul. Pe baza principiului precauției, UE a stabilit un cadru juridic strict
pentru cultivarea sau comercializarea OMG-urilor utilizate în alimente sau furaje. Înainte ca un OMG
să poată fi introdus pe piață, EFSA, împreună cu organismele științifice ale statelor membre,
efectuează o evaluare științifică a riscurilor pentru a exclude orice pericol la adresa sănătății umane sau
animale și a mediului. După primirea avizului emis de EFSA, Comisia (care se poate abate de la
acesta) pregătește un proiect de decizie prin care acordă sau refuză autorizarea, urmând ca acesta să fie
supus unui vot cu majoritate calificată în cadrul unui comitet de experți alcătuit din reprezentanți ai
statelor membre. În cazul în care nu se emite niciun aviz, adică nu s-a obținut o majoritate calificată
pentru sau împotriva autorizării, Decizia finală îi revine Comisiei. Orice aliment sau furaj autorizat
fabricat din OMG-uri sau care conține OMG-uri trebuie să fie trasabil și clar etichetat ca atare, astfel
încât consumatorii să poată lua decizii în cunoștință de cauză. Noua legislație care este în vigoare
din aprilie 2015 le acordă statelor membre posibilitatea de a restricționa sau de a interzice cultivarea
OMG-urilor pe teritoriul lor, chiar dacă aceasta este autorizată la nivel european.

15
 CAPITOLUL 3- Siguranța și securitatea alimentară
Securitate și siguranță alimentară cuprinde evoluția sectoarelor economicosociale implicate în
asigurarea securității alimentare a populației din România pentru următorii 20 de ani. Securitatea
alimentară a fost abordată pe un concept multidimensional care are în vedere atât necesitatea
asigurării unei oferte agricole suficiente cât și asigurarea accesului economic al populației la hrană,
stabilitatea ofertei și al modului de utilizare a hranei la nivel individual. Responsabilitatea pentru
disponibilitatea hranei revine, în principal, agriculturii, care trebuie să asigure o ofertă alimentară
suficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare și nutriționale ale populației, iar accesul la hrană este
o problemă care depinde de situația generală a economiei care asigură, prin nivelul veniturilor
populației, puterea de cumpărare a hranei pentru fiecare gospodărie. În acest context, o primă activitate
a acestui proiect a constat în evaluarea stării securităţii alimentare şi nutriţionale a populaţiei din
România şi identificarea principalilor determinanţi ai acesteia. Aşteptările şi previziunile pentru
securitate alimentară şi agricultură la nivel mondial indică o încetinire a ritmului general de creştere a
producţiei agricole pe termen mediu și lung, creşterea producţiei agricole fiind centrată, în viitor, pe
ţările în curs de dezvoltare.
Cererea alimentară va continua să crească în următorii ani deoarece populaţia lumii va spori
considerabil, iar schimbările climatice vor începe să pună presiune din ce în ce mai accentuată pe
resursele de apă şi sol. Securitatea și siguranța alimentară în viitor depinde de sustenabilitatea
fertilității solului și asigurarea resurselor de apă și energie, cercetarea științifică contribuind la găsirea
de noi surse și mijloace care să conducă la asigurarea durabilă a necesităților alimentare. În aceste
împrejurări, securitatea alimentară reprezintă prioritatea politicilor agricole, atât la nivel european, cât
și național. Ca reper pentru poziționarea agriculturii românești în context european, la orizontul anului
2018, s-a considerat nivelul Franței, țară agricolă cu un profil productiv complex și cu un mix apropiat
de cel al României. Ca nivel, valoarea producției agricole la hectar în România reprezintă 44% din
nivelul Franței (ca medie a anilor 2011-2015), deci pentru recuperarea decalajului este nevoie de
dublarea valorii producției agricole.
Analiza stării securităţii şi siguranţei alimentare din România a pus în evidenţă mai multe
vulnerabilităţi: oferta agricolă internă insuficientă la o gamă largă de produse, dintre care deficite pe
termen lung există la carne, legume, fructe, zahăr şi peşte; instabilitatea ofertei agricole interne, în
special a producției vegetale şi, în mod deosebit, la cereale, care afectează indirect producţia animală;
preţurile la poarta fermei pentru unele produse agricole, dintre care cele mai importante sunt carnea de
porc, cartofii, unele legume şi fructe (mere) continuă să fie mai mari decât preţurile din țările central și
16
est-europene vecine; nivelul scăzut al veniturilor populației şi decalajele între venituri în profil
teritorial şi pe medii de rezidenţă generează insecuritate alimentară; infrastructura rutieră şi sanitară
inadecvată, mai ales în mediul rural, generează riscuri de siguranţă alimentară şi insecuritate
nutriţională; consumul alimentar deficitar din punct de vedere calitativ, ponderea ridicată a caloriilor
provenite din cereale şi cartofi, precum şi consumul redus de proteină animală generează riscuri
nutriţionale; există categorii de populaţie identificate ca având risc alimentar şi nutriţional ridicat,
dintre care copiii din mediul rural şi comunităţile de romi.
Necesitatea contracarării acestor vulnerabilități ne-a ghidat demersul de selectare a priorităţilor
pentru îmbunătăţirea securităţii alimentare a populației din România pe termen mediu şi lung.
Deoarece producţia agricolă este principala sursă şi cea mai sigură pentru asigurarea disponibilului de
consum alimentar al populaţiei unei ţări, s-a considerat că direcţia strategică cea mai importantă a
acestei abordări este cea referitoare la creşterea rolului agriculturii româneşti ca furnizor de securitate
alimentară, cu următoarele obiective: creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar al
populaţiei din producţia internă, la produsele importante (cereale, legume, fructe, carne, alimente
procesate); stabilizarea ofertei agricole interne, în principal prin măsuri de susţinere a infrastructurii de
îmbunătăţiri funciare (cu accent pe irigaţii); dobândirea statutului de ţară exportatoare de produse
agricole şi furnizor de securitate alimentară în plan regional şi european.
Cea de-a doua direcţie strategică o reprezintă creşterea accesului populaţiei la hrană şi
îmbunătăţirea calităţii alimentaţiei, prin creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, reducerea
decalajelor referitoare la accesul la hrană al diferitelor categorii de gospodării și îmbunătăţirea
calitativă a dietei alimentare a populaţiei şi a diversităţii alimentare.
A treia direcţie strategică se referă la dezvoltarea rurală şi ridicarea nivelului educaţional al
populației rurale, ca premise pentru îmbunătăţirea siguranţei alimentare şi nutriţionale. Obiectivele
vizate sunt legate de dezvoltarea/ modernizarea infrastructurii rutiere şi sanitare în localităţile rurale, a
reţelei şcolare şi creșterea nivelului educaţional al persoanelor ocupate în agricultură și, în special,
îmbunătățirea calificării șefilor de exploatații agricole. Pentru direcțiile strategice enunțate anterior au
fost propuse ținte la orizonturile 2020-2028-2038, plecând de la situația de bază reprezentată de anul
2015. Pentru direcția strategică creșterea rolului agriculturii românești ca furnizor de securitate
alimentară, în cadrul obiectivului legat de creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar al
populaţiei din producţia internă au fost propuse ținte pentru nivelul de autosuficiență la produsele
alimentare care au înregistrat deficite sistematice în ultimele decenii, și anume carne legume. De
asemenea, au fost specificate ținte pentru producția de cereale, care este esențială pentru dezvoltarea
sectorului producției animale.
Pentru obiectivul legat de stabilizarea producției agricole, au fost propuse ținte pentru
reducerea volatilității producției agricole, respectiv a producției vegetale și a producției de cereale, de
legume și de fructe. Principalul mijloc pentru reducerea volatilității producției agricole este considerat
a fi reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații. Țintele propuse pentru suprafața agricolă
deservită de sisteme de irigații modernizate pleacă de la 400 mii ha în 2018, la 600 mii ha în 2020, 800
mii ha în 2028 și 950 mii ha în 2038, iar suprafața efectiv irigată, de la 173 mii ha în 2018, la 400 mii
ha în 2020, 600 mii ha în 2028 și 800 mii ha în 2038. În ceea ce privește comerțul agricol al
României, țintele propuse pentru următorii 20 de ani se referă la exporturile și importurile agricole,
precum și la nivelul de acoperire al importurilor prin exporturi. Țintele propuse pentru balanța
comercială agricolă vizează tranziția de la o țară net importatoare de produse agricole în majoritatea
anilor, către o țară net exportatoare, care să valorifice potențialul agricol de care dispune și

17
oportunitățile aduse de poziția geografică, prin dezvoltarea statutului de nod comercial între ţările
emergente din Orientul Apropiat şi zona Uniunii Europene.
Pentru a doua direcție strategică reprezentată de creșterea accesului populației la hrană și
îmbunătățirea calității alimentației sunt propuse ținte pentru nivelul ponderii cheltuielilor de consum
alimentar în cheltuielile totale de consum, care este considerat un indicator cheie care reflectă accesul
economic al populației la hrană. În România acesta a fost de 38,2% în anul 2015 (față de 13,6% în
Franța).De asemenea, pentru creșterea calității alimentației au fost propuse ținte pentru creșterea
consumului la produsele considerate superioare din punct de vedere nutrițional, cum ar fi carne,
legume, fructe și scăderea consumului la produsele inferioare, bazate pe amidon, în principal cereale și
cartofi. Sunt specificate în acest context ținte pentru consumul diferitelor tipuri de carne, cereale,
legume, fructe.
În ce privește a treia direcție strategică, legată de dezvoltarea rurală și ridicarea nivelului
educațional al populației rurale, au fost propuse ținte pentru îmbunătățirea infrastructurii rurale și
anume pentru creșterea ponderii drumurilor comunale modernizate, a ponderii comunelor cu rețea de
apă potabilă și a ponderii comunelor cu rețea de canalizare. Dezvoltarea infrastructurii rurale este
esențială pentru siguranța nutrițională și sănătatea locuitorilor din rural. În același timp, aceasta poate
contribui în mod decisiv la revitalizarea zonelor rurale, prin consolidarea filierelor de aprovizionare,
inclusiv livrarea produselor agricole către procesatori, pentru atragerea populației tinere în rural și
pentru dezvoltarea micilor afaceri care să asigure sustenabilitate veniturilor oamenilor din acest mediu
de rezidență. De asemenea, educația și pregătirea profesională a fermierilor este esențială pentru
performanța agriculturii românești în deceniile următoare. În acest sens, au fost specificate ținte pentru
instruirea fermierilor, pentru șefii de fermă cu pregătire agricolă completă și pentru șefii de fermă cu
pregătire agricolă de bază. Evaluarea cantitativă și calitativă a resurselor necesare sectorului agricol a
avut în vedere resursele umane și cele financiare necesare pentru investițiile în infrastructura de irigații
și de îmbunătățiri funciare, investițiile productive în ferme, în depozitare, în organizarea filierelor, în
cercetarea agricolă și în infrastructura rurală. Sectorul agricol a fost subfinanțat grav în perioada de
tranziție aceasta fiind una din cauzele pentru care productivitatea și competitivitatea în agricultura
românească este mult inferioară mediei europene. Ca efect al decalajului, valoarea adăugată pe
persoană ocupată cu timp integral în agricultura românească reprezintă la momentul actual doar 29%
din media europeană.
Evaluarea resurselor umane și financiare necesare pentru atingerea țintelor propuse în domeniul
securității și siguranței alimentare s-a concentrat asupra a două mari direcții: îmbunătățirea pregătirii
profesionale a șefilor de exploatații, pe de o parte, și furnizarea sprijinului public pentru investițiile din
sectorul agricol și din mediul rural, pe de altă parte. În ipoteza reducerii populației ocupate în
agricultură la aproximativ 15% pentru orizontul 2038, creșterea nivelului de instruire al șefilor de
exploatații din România pentru aducerea la o situație comparabilă cu cea din Polonia, presupune un
necesar financiar estimat de aproximativ 2 miliarde euro, atât pentru pregătirea profesională completă
a şefilor de exploataţii, cât şi pentru cea de bază. S-a luat în considerare faptul că pregătirea
profesională a şefilor de exploataţii se va produce simultan cu ajustarea structurilor agrare, în special
prin reducerea numărului exploatațiilor. Este de așteptat ca îmbunătățirea pregătirii profesionale a
șefilor de exploatații să aibă efecte importante asupra productivității muncii din agricultură, fiind
stimulată și de progresele realizate în cercetarea agricolă. Estimările resurselor financiare necesare
cercetării agricole au căutat să ofere o imagine a efortului bugetar necesar pentru reabilitarea în
următoarele decenii a cercetării agricole românești pornind de la nivelul actual al structurii alocării
fondurilor de cercetare către științele agricole.

18
 Sumele estimate ca necesare de alocat pentru cercetarea agricolă, de cca. 700 milioane euro
anual la orizontul 2038, reprezintă transpunerea țintelor naționale referitoare la cercetarea științifică
incluzând atât fondurile provenite de la bugetul de stat, cât și cele din surse private. Estimarea
necesarului de fonduri publice pentru sprijinirea investițiilor în sectoarele de producție agricolă
relevante din perspectiva securității alimentare (carnea, legumele și fructele), dar și pentru reabilitarea
și modernizarea sistemelor de irigații și a infrastructurii rurale de bază (drumuri și rețele de apă și
canalizare), a scos în evidență importanța contribuției fondurilor europene destinate agriculturii și
dezvoltării rurale.
La nivelul fiecărui produs agricol, sunt necesare măsuri specifice, astfel: sectorul creșterii
păsărilor reprezintă principalul vector pentru atingerea până în 2038 a autosuficienței la carne, având
performanțe tehnice comparabile cu ale celor mai performanți producători din UE; în sectorul creșterii
porcinelor sunt necesare investiții în fermele de reproducție specializate în producerea de purcei cu
genetică performantă; carnea de bovine poate contribui în viitor la atingerea țintei de autosuficiență,
atât prin creșterea producției, cât și prin îmbunătățirea calității acesteia; sectorul legumicol trebuie să
depășească problemele randamentelor scăzute, a sistemului logistic insuficient dezvoltat și a gradului
de organizare foarte redus; subprogramul pomicol, parte integrantă a PNDR 2014-2020, poate
contribui decisiv la corectarea deficiențelor sectorului fructelor. Comparația dintre resursele
disponibile și cele necesare pentru perioada 2016-2020 relevă faptul că din perspectiva securității
alimentare principala problemă nu o reprezintă resursele financiare, ci ansamblul măsurilor de
stimulare a investițiilor în sectoarele prioritare pentru securitatea alimentară, respectiv sectorul
zootehnic, al legumelor și al fructelor. O contribuție importantă la implementarea măsurilor de
sprijinire a investițiilor private o vor avea fondurile de garantare a creditului pentru agricultori.
Deși punctul de pornire în reabilitarea și modernizarea sistemelor de irigații este delicat, din
cauza degradării progresive din ultimele două decenii a celei mai mari părți a acestor sisteme,
necesarul de fonduri publice pentru investițiile în infrastructura principală și cea secundară de irigații
pentru următorii 20 de ani este estimat la 1,4 miliarde euro pentru infrastructura principală (de la
bugetul de stat) și cca 1 miliard euro pentru infrastructura secundară (preponderent din fonduri
europene). Investițiile pentru modernizarea infrastructurii rurale, orientate prioritar spre localitățile
rurale - poli de creștere economică și socială, a căror viabilitate poate fi susținută, sunt estimate la
aproximativ 1,5 miliarde euro pentru drumuri comunale, alimentare cu apă și rețele de canalizare în
perioada 2016-2020, finanțate preponderent din fonduri europene. Rezolvarea completă a problemelor
de infrastructură în mediul rural până în 2038, necesită fonduri importante, de circa 15 miliarde euro,
posibil de mobilizat printr-o combinație de programe europene și naționale. Finalul demersului
prospectiv a constat în definirea unor scenarii pe termen scurt, mediu și lung cărora să le poată fi
asociate anumite niveluri pentru principalii indicatori de performanță din aria agriculturii și a
securității alimentare în România, în efortul de a atinge nivelurile din țările europene dezvoltate,
concomitent cu armonizarea obiectivelor propuse cu cele ale actualelor strategii guvernamentale, pe
termen scurt și mediu.
Cele trei scenarii proiectate pentru evoluția agriculturii și a securității alimentare în următorii
20 de ani (optimist, realist și pesimist), au luat în considerare o paletă largă de evoluții economice,
sociale și demografice, dar mai ales viitorul Politicii Agricole Comune, considerată ca fiind stabilă și
cu finanțări în creștere în scenariul optimist, cu finanțări asemănătoare celor actuale în scenariul realist
și suferind o reducere drastică a finanțării în scenariul pesimist. Indicatorii strategici pentru
recuperarea decalajelor pentru domeniile cheie care definesc problematica securității și siguranței
alimentare: ponderea cheltuielilor de consum alimentar în cheltuielile totale de consum;

19
productivitatea muncii în agricultură (exprimată în euro/unitate anuală de muncă); alocările financiare
din fonduri europene și naționale; valoarea producției agricole și a consumurilor intermediare
(euro/ha); consumul de îngrăşăminte (kg/ha) și suprafața agricolă efectiv irigată; producția medie la
cereale (kg/ha); consumul total de carne (kg/an/locuitor); ponderea suprafeței agricole utilizate
cultivate în regim ecologic; balanța comercială cu produse agroalimentare și gradul de acoperire a
importurilor prin exporturi; ponderea comunelor cu rețea de apă potabilă și a celor cu rețea de
canalizare.
O recuperare avansată a decalajelor este dificilă, în primul rând din cauza problemelor
structurale ale agriculturii românești, unde fragmentarea excesivă a fermelor constituie o piedică în
calea practicării unei agriculturi cu productivitate ridicată. În estimările prezentate se apreciază că
aportul investițional furnizat de fondurile europene va crea condițiile pentru creșterea productivității, a
veniturilor fermierilor și schimbarea calității vieții în zonele rurale.

20
 CAPITOLUL 4- Standarde Europene

ISO 22000:2005 este cel mai nou Standard Internațional destinat asigurării siguranței în industria
alimentară pe plan mondial. Cerințele pentru o organizație din domeniul industriei alimentare, oferă un
cadru de lucru cerințelor internaționale armonizate pentru o abordare globală a tuturor aspectelor
implicate. Standardul a fost dezvoltat pentru ISO de experți din industria alimentară, alaturi de
reprezentanți ai organizațiilor internaționale specializate și cu Comisia Codex Alimentarius, organism
înființat de FAO(Organizatia pentru Alimente si Agricultura a ONU) și de WHO(Organizatia Mondiala
a Sanatatii) pentru dezvoltarea standardelor alimentare. Un beneficiu major este ca ISO 22000 va
facilita implementarea sistemului de igienă alimentară Codex HACCP (Analiza aleatoare a punctelor
critice de control), în mod armonizat, în cadrul organizațiilor din lumea întreaga, fară deosebiri de tara
sau produse alimentare implicate, incluzând principiile HACCP și acoperind cerințele din standardele-
cheie dezvoltate de diverse sindicate specializate din industria alimentară într-un singur document. ISO
22000:2005 va permite, astfel, tuturor tipurilor de organizații din industria alimentară sa-și
implementeze un sistem de management al siguranței alimentare, organizații ca: producători de materii
prime, produse alimentare, operatori si subcontractori de transport și depozitare, dar si producători de
echipamente, materiale de ambalare, agenți de curatare, aditivi si ingrediente.
ISO 22000:2005, conceput prin consens internațional, armonizează cerințele și monitorizarea
sistematică a siguranței în domeniul alimentar și oferă o soluție unică pentru o bună practică la nivel
global. In plus, sistemele de management al siguranței alimentare conforme ISO 22000 pot fi
certificate, deși se poate opta și pentru implementarea doar pentru beneficiile reale aduse organizației.
Un alt beneficiu al ISO 22000 este ca extinde cu succes abordarea sistemului de management al
21
calitații ISO 9001:2000, și aceasta pentru că dezvoltarea ISO 22000 s-a bazat pe presupunerea că cele
mai eficiente sisteme de securitate alimentara sunt proiectate, implementate si continuu îmbunatațite
intr-un cadru integrat al sistemului de management structurat si incorporat in totalitatea activitatilor de
management al organizației. Este primul din familia de standarde ce include:
• ISO/TS 22004, "Sisteme de management al siguranței alimentare: Ghid pentru aplicarea ISO
22000:2005", publicat în noiembrie 2005
• ISO/TS 22003, " Sisteme de management al siguranței alimentare: Cerinte pentru organismele ce
ofera auditarea si certificarea sistemelor de management al sigurantei alimentare", ce va aparea in
primul trimestru din 2006
• ISO 22005, "Trasabilitate în domeniul alimentar si nutritional: Principii generale și ghid pentru
proiectarea și dezvoltarea unui sistem" ISO 22000 este un nou standard internaţional, elaborat pentru a
asigura securitatea lanţurilor alimentare pe plan mondial. Elaborat cu participarea specialiştilor din
domeniul alimentar, ISO 22000 cuprinde principiile HACCP şi integrează cerinţele standardelor cheie
elaborate de diverse asociaţii de distribuitori, la nivel mondial (în lume există peste 20 de scheme de
management al siguranţei alimentare, dezvoltate de companii sau asociaţii naţionale).
Un alt beneficiu al ISO 22000 este acela că extinde cu succes abordarea sistemului de
management al calităţii (ISO 9001:2000). Elaborarea ISO 22000 s-a bazat pe ipoteza că cele mai
eficiente sisteme de securitate a alimentelor sunt cele care sunt elaborate, gestionate şi îmbunătăţite
permanent, în cadrul unui sistem structurat de management şi care sunt încorporate în activităţile
globale de management al unei organizaţii.
Legislația agroalimentară:

 Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, republicată.
 Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie
2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a
Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul
siguranței produselor alimentare
 Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile
microbiologice pentru produsele alimentare
 Regulamentul (CE) Nr. 1333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind aditivii alimentari
 Regulamentul (CE) Nr. 1334/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind aromele şi anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante
destinate utilizării în şi pe produsele alimentare şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr.
1601/91 al Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 2232/96 şi (CE) nr. 110/2008 şi a Directivei
2000/13/CE
 Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 (**republicată**)(*actualizată*) privind calitatea apei potabile.
 Directiva CEE 92/118 – conditii de sanatate publica si animala – schimburile si importurile in
UE
 Ordin 10/2008 – marcare si certificare carne proaspata
 Ordinul ANSVSA nr. 35/2011 privind aprobarea conditiilor minime de functionare a
abatoarelor de capacitate mica
 Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 57/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează,

22
 depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, cu modificările şi
completările ulterioare.
 Ordin 61/2006 – probleme de sanatate a animalelor – comert intracomunitar
 Ordin 63/2007 -productia, prelucrarea, distributia si introducerea produselor de origine
animala-consum uman
 Ordin 64/2007 – control sanitar veterinar unitati prod de alimente de origine animala
 Ordin 82/2008 de modificare a Ordin 206/2006 – controale produse din tari terte
 Ordin 95/2007 – masuri de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora
la animalele vii si la produsele de origine animala
 Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul
sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
 Ordin 112/2008 – modificarea Ordin 64_2007- controlul oficial sanitar-veterinar in unitatile
care produc alimente de origine animala
 Ordin 125/2006 – certificarea animalelor si a produselor de origine animala
 Ordin 180/2006 – protectia animalelor in timpul sacrificarii si uciderii
 Ordin 199/2006 – interzicere substante cu actiune hormonala sau tireostatica si a celor
betaagoniste
 Ordin 204/2007 – control oficial in unitatile care produc alimente de origine animala
 Ordin 206/2006 – controale produse ce intra in Comunitatea Europeana din tari terte
 Ordin 252/2006 – tranzit pe cale rutiera dintr-o tara terta intr-o alta tara terta a produselor de
origine animala
 Ordin comun 210/2006 – comercializarea produselor din carne
 Regulament 142/2011 – de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al
Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind
subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman
și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și
produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu
directiva menționată
 Regulament 589/2008 – standardele de comercializare aplicabile oualor – forma consolidata
 Regulament 178/2002 – cerinte legislatie alimentara, instituire a AESA si stabilire a
procedurilor in domeniul sigurantei produselor alimentare
 Regulament 543/2008 – standardele de comercializare a carnii de pasare – forma consolidata
 Regulament 700/2007 – comercializarea carnii provenind de la bovine in varsta de 12 luni sau
mai tinere
 Regulament 853/2004 – stabilire a unor norme specifice de igiena care se aplica alimentelor de
origine animala – forma consolidata
 Regulament 854/2004 – norme organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine
animala destinate consumului uman
 Regulament 882/2004 – controale oficiale hrana pentru animale si produsele alimentare –
forma consolidata
 Regulament 999/2001 – prevenirea, controlul si eradicarea anumitor forme transmisibile de
encefalopatie spongiforma – f. consolidata
 Regulament 1069/2009 – stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine
animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală)
 Regulament 1308/2013 – instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și
de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE)
nr. 1234/2007 ale Consiliului

23
 Regulament 1760/2000 – sistem de identificare si inregistrare a bovinelor si privind etichetarea
carnii de vita si manzat – forma consolidata
 Regulament 2073/2005 – criteriile microbiologice pentru produsele alimentare – forma
consolidata
 Regulament 2074/2005 – masuri de aplicare Regulamente (CE) nr. 853/2004, 854/2004,
882/2004, 852/2004 – forma consolidata
 Directiva 1999/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 februarie 1999 de
apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele și ingredientele alimentare tratate cu
radiații ionizante
 Directiva 1999/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 februarie 1999 de
stabilire a unei liste comunitare cu produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații
ionizante
 Regulamentul (CE) Nr. 1332/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind enzimele alimentare şi de modificare a Directivei 83/417/CEE a
Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului, a Directivei 2000/13/CE, a
Directivei 2001/112/CE a Consiliului s,i a Regulamentului (CE) nr. 258/97
 Regulamentul (UE) Nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25
octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului
European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei
90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei
și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei
 Regulamentul (CE) Nr. 1760/2000 al Consiliului şi al Parlamentului European din 17 iulie
2000 de stabilire a unui sistem de identificare ș i înregistrare a bovinelor ș i privind etichetarea
cărnii de vită ș i mânzat ș i a produselor din carne de vită ș i mânzat ș i de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului
 Directiva Consiliului 90/496/CEE din 24 septembrie 1990 privind indicarea valorii nutritive pe
etichetele produselor alimentare
 Regulamentul (UE) Nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25
octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului
European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei
90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei
și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei
 Regulamentul (CE) Nr. 1760/2000 al Consiliului şi al Parlamentului European din 17 iulie
2000 de stabilire a unui sistem de identificare ș i înregistrare a bovinelor ș i privind etichetarea
cărnii de vită ș i mânzat ș i a produselor din carne de vită ș i mânzat ș i de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului
 Directiva Consiliului 90/496/CEE din 24 septembrie 1990 privind indicarea valorii nutritive pe
etichetele produselor alimentare
 Regulamentul (CE) Nr. 1688/2005 al Comisiei din 14 octombrie 2005 privind aplicarea
Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European ș i al Consiliului în ceea ce
priveș te garanțiile speciale în materie de salmonella pentru transporturile de anumite cărnuri ș i
ouă către Finlanda ș i Suedia
 Regulamentul (CE) Nr. 776/2006 al Comisiei din 23 mai 2006 de modificare a anexei VII la
Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind
laboratoarele comunitare de referință
24
 Regulamentul Comisiei (CE) Nr. 1441/2007 din 5 decembrie 2007 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele
alimentare
 Regulamentul Comisiei (CE) Nr. 1664/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 în ceea ce priveș te dispozițiile de aplicare privind anumite
produse de origine animală destinate consumului uman ș i de abrogare a anumitor dispoziții de
aplicare
 Regulamentul (CE) Nr. 1243/2007 al Comisiei din 24 octombrie 2007 de modificare a anexei
III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a
unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
 Regulamentul (CE) Nr. 1244/2007 al Comisiei din 24 octombrie 2007 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 în ceea ce privește normele de aplicare pentru anumite
produse de origine animală destinate consumului uman și de stabilire a normelor specifice de
organizare a controalelor oficiale privind inspecția cărnii
 Regulamentul (CE) Nr. 1665/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor
oficiale privind prezența de Trichinella în carne
 Regulamentul (CE) Nr. 1245/2007 al Comisiei din 24 octombrie 2007 de modificare a anexei I
la Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 în ceea ce privește folosirea pepsinei lichide pentru
detectarea prezenței Trichinella în carne
 Regulamentul (CE) Nr. 1666/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2076/2005 de stabilire a dispozițiilor tranzitorii de aplicare a
Regulamentelor (CE) nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 ș i (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului
European ș i ale Consiliului
 Regulamentul (CE) Nr. 1662/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European ș i al Consiliului de stabilire a
unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
 Regulamentul (CE) Nr. 1663/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a
unor norme specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală
destinate consumului uman
 Decizia Comisiei 2006/696/CE din 28 august 2006 de stabilire a unei liste a ţărilor terţe din
care pot fi importate şi din care pot tranzita în cadrul Comunităţii păsările de curte, ouăle
destinate incubaţiei, puii de o zi, carnea de pasăre, de ratită şi de vânat sălbatic cu pene, oăle şi
produsele din ouă şi ouăle fără microorganisme patogene specificate, cât şi a condiţiilor
aplicabile în materie de certificate sanitar-veterinare şi de modificare a Deciziilor 93/342/CEE,
2000/585/CE şi 2003/812/CE
 Commission Decision 2006/765/EC repealing certain implementing acts concerning food
hygiene and health conditions for the production and placing on the market of certain products
of animal origin intended for human consumption.
 Decizia Comisiei 2006/766/CE din 6 noiembrie 2006 de stabilire a listelor țărilor terțe și a
teritoriilor din care se autorizează importurile de moluște bivalve, echinoderme, tunicieri,
gasteropode marine și produse pescărești
 Decizia Comisiei 2006/767/CE din 6 noiembrie 2006 de modificare a Deciziilor 2003/804/CE ș
i 2003/858/CE ale Comisiei în ceea ce priveș te cerințele de certificare aplicabile moluș telor
vii ș i peș tilor vii de acvacultură, precum ș i produselor derivate destinate consumului uman
 Regulamentul (CE) Nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor
regulamente și decizii adoptate în domeniile liberei circulații a mărfurilor, liberei circulații a
persoanelor, dreptului societăților comerciale, politicii în domeniul concurenței, agriculturii
25
 (inclusiv legislația sanitar-veterinară și fitosanitară), politicii în domeniul transporturilor,
fiscalității, statisticii, energiei, mediului, cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne,
uniunii vamale, relațiilor externe, politicii externe și de securitate comune și instituțiilor, având
în vedere aderarea Bulgariei și a României
 Regulamentul (CE) Nr. 180/2008 al Comisiei din 28 februarie 2008 cu privire la Laboratorul
comunitar de referință pentru boli ale ecvideelor altele decât pesta cabalină africană și de
modificare a anexei VII la Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al
Consiliului

Bibliografie:
1. Bondoc I., 2014. Controlul produselor şi alimentelor de origine animală, Ediţia I, Editura "Ion
Ionescu de la Brad", Iaşi
2. Bondoc I., Șindilar E.V., 2002. Controlul sanitar veterinar al calității și salubrității
alimentelor Volumul I. Ed. ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași
3. Dinu, V., 2018. Food Safety in the Context of the European Union. Amfiteatru Economic,
20(47), pp.5-7
4. Raluca Andreea Ion., 2017. Securitate si siguranta alimentara, Editura ASE
5. Sergiu Meica, 2011; Siguranța Alimentelor, Ed.Sitech
6. Strasser Constanța, 2011, Riscuri asociate produselor alimentare, Bucuresti,
7. Papa G., 1974. Controlul sanitar - veterinar al alimentelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
8. http://www.ansvsa.ro/legislatie/igiena-si-sanatate-publica/
9. https://efsa.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.2903/sp.efsa.2018.EN-1392
10. http://www.efsa.europa.eu/en/supporting/pub/en-1392
11. http://ec.europa.eu/food/food/sustainability/index_en.htm
12. www.siguranta-alimentara.ro

13. www.ansvsa.ro

14. www.eur-lex.europa.eu
26
15. http://www.rinaromania.ro/serviciile-noastre/certificare/agroalimentar/siguranța-alimentară

27