UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”din

BACĂU
Facultatea de Inginerie
Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău, 600115, Tel./Fax +40
234 580170
http://www.ub.ro/inginerie; e-mail: decaning@ub.ro

SPECIALIZAREA: ȘTIINȚA ŞI INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE ECOLOGICE

Trasabilitatea produselor alimentare

ecologice
-proiect-

TRASABILITATEA SUCULUI CONCENTRAT DE AFINE

Coordonatori,

Conf. dr. ing. Vasilica - Alisa Aruş

Şef lucrări dr. ing. Ana – Maria Roşu

Masterand,

Prof. Elena - Cristina Şchiop

2020
 Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………….. 3

Capitolul I: Cultura afinului……………………………………………………………... 4

Capitolul II: Tehnologia obţinerii sucului concentrat de afine……………...…………… 6

II.1. Păstrarea în stare proaspătă a fructelor înainte de prelucrare..................................... 6

II.2. Pregătirea fructelor pentru prelucrare……………………………………………… 7

II.3. Obţinerea sucului limpede………………………………………………………….. 8

II.4. Concentrarea sucului limpede de afine……………….……………………………. 11

II.5. Recuperarea aromelor……………………………………………………………... 12

II.6. Pasteurizarea cu microunde……………………………………………………. 12

II.7. Depozitarea sucurilor concentrate………………………………………………….. 13

II.8. Conservarea sucurilor de fructe………………………………………………. 13

Capitolul III: Trasabilitatea sucului concentrat de afine……………..………………… 14

III.1. Definiţii. Principii. Obiective ale trasabilităţii........................................................ 14

III.2. Cerințe legale privind trasabilitatea………………………………………………. 17

III.3. Sisteme de trasabilitate - tipuri și categorii de trasabilitate……………………… 18

III.4. Evaluarea sistemului privind asigurarea trasabilităţii……………………………… 21

III.5. Lista de verificare a trasabilităţii sucului de afine…………………………………. 23

Bibliografie………………………………………………………………………… 28

2
 Introducere

Afinele (Vaccinium myrtillus) conțin substanțe valoroase care aduc numeroase beneficii
sănătății noastre deoarece împiedică acțiunea radicalilor liberi, întăresc sistemul cardiovasular
și vasele capilare, contribuie la prevenirea cheagurilor de sânge. Ele sunt de mare ajutor și în
afecțiunile gastrointestinale. Afinele sunt bogate în vitamina C, fibre, vitaminele K și E și foarte
mulţi fotonutrienti care fac subiectul a numeroase cercetări științifice datorită
beneficiilor uimitoare. Au un conținut bogat de substanțe fitochimice cum ar fi acizii fenolici,
proantocianidinele, antocianinele (pigmenții care dau culoare afinelor), flavonoidele (quercitina,
myricetina, kempferol) și acidul elagic, o componentă naturală care poate inhiba creșterea
tumorilor. Consumul frecvent de afine roșii scade riscul de infectii și prin aceasta reduce dozele
de antibiotice, o problemă globală de sănătate. Afinele au un efect pozitiv asupra funcționării
vaselor de sânge şi pot ajuta la îndepărtarea diareii. Afinele și sucul de afine protejează ficatul și
sunt recomandate în cura de detoxifiere a organismului și pentru întărirea imunităţii [1].

Conţinutul în substanţe nutritive ale afinelor de pădure şi afinelor de cultură este redat în
tabelul 1.

Tabelul 1: Conţinutul în substanţe nutritive ale afinelor de pădure şi afinelor de

cultură[2]

Denumirea Protide Lipide Glucide Valoare energetică

(g%) (g%) (g%) (cal/100g)
Afine de pădure 0,7 0,6 6,0 66
Afine de cultură 0,8 0,6 8,3 48

3
 Capitolul I. Cultura afinului

Dacă până către sfârșitul celui de al II-lea deceniu al secolului XX erau cunoscute numai
afinele din flora spontană care cresc în zona montană în țara noastră, unde pot forma covoare
compacte, în ultimul timp s-au creat și introdus în cultură soiuri de afine cu fructul mare, care
ocupă suprafețe considerabile în multe țări. Afinul de cultură cu tufă înaltă este originar din
America de Nord fiind obținut din încrucișarea mai multor specii (Vaccinium australe, V.
corymbosum etc.) și a fost introdus în România la sfârșitul anilor ´60. Fructele acestui arbust
sunt foarte solicitate la export [3].

Afinul de cultură este un arbust ce crește sub formă de tufă înaltă de 1-3 m, formată din
mai multe tulpini de grosimi aproximativ egale. Sistemul radicular este format din rădăcini fine,
cu capacitate redusă de pătrundere în sol, fiind răspândite până la adâncimea de 40 cm, iar pe
orizontală nu depășește raza de 1m. Partea aeriană, reprezentată printr-o tufă cu capacitate
diferită de ramificare, are ramuri anuale fragile și ramuri multianuale cu lemnul tare. Culoarea
ramurilor diferă în funcție de soi. Frunzele sunt destul de mari, au circa 5-7 cm lungime și 2,5-
3,5cm lățime, de formă eliptic alungită sau lanceolată, pieloasă, cu un pețiol scurt. Ele au culoare
verde închis, lucios, pe partea superioară și mai deschis pe cea inferioară, toamna culoarea
devine roșiatică, planta fiind decorativă. Tulpinile rodesc bine timp de 5-8 ani. Afinul înflorește
târziu, în cursul lunii mai, după ce apar frunzele. Florile sunt grupate câte 6-20 în raceme. Ele au
culoarea albă sau roz-deschis și durează 20-25 de zile. Înflorirea se face eșalonat de la baza
ciorchinelui spre vârf și are loc mult mai târziu decât la alte specii, după 20-25 de zile de la
înflorirea coacăzului și agrișului. Soiurile existente sunt autofertile, nefiind probleme deosebite
cu asigurarea polenizării. Polenizarea încrucișată asigură totuși o mai bună legare a florilor.
Afinul este foarte precoce și poate rodi chiar din anul plantării, dar este recomandat ca în primii
doi ani de la plantare să se îndepărteze mugurii de rod. În primii ani după plantare este prioritar
să se asigure o dezvoltare cât mai rapidă a tufelor și nu obținerea unor producții simbolice.
Plantele de afin ating potențialul genetic de producție de 3-5 kg/tufă și chiar mai mult, funcție de
soi și tehnologia de cultură, după 6-8 ani de la plantare. Fructul afinului este o bacă, de formă
sferică-turtită sau sferică și are culoarea albastru deschis strălucitor până la albastru închis,
acoperit cu pruină. Afinele cultivate sunt mai mari de 2-4 ori decât cele crescute spontan. Pulpa
afinelor are culoare deschisă, cu sucul incolor (spre deosebire de cele spontane care au sucul

4
intens colorat) și cuprinde numeroase semințe (15-60). Gustul variază de la dulce la dulce
acidulat, cu aromă specifică. Coacerea fructelor se face eșalonat, cele obținute la primele
recoltări fiind mai mari și mai bogate în semințe care, însă nu influențează gustul acestora [3].

Condiţii de creştere [4]:

- Solul – afinul de cultură preferă solurile cu un pH acid (4,5 - 5,5), un conţinut ridicat în
materie organică, reavene şi bine drenate (nu suportă excesul de umiditate).

- Afinul de cultură nu suportă seceta, solul este bine să fie în permanenţă reavăn – se
recomandă irigarea prin picurare;

- Specie rezistentă la ger. Rezistenţa la ger diferă în funcţie de soi, astfel sunt soiuri ca
Coville, Blueray, Duke care pot suporta temperaturi de până la -28°C … – 29°C;

- Lumina – afinul de cultură este o specie iubitoare de lumină iar majoritatea soiurilor
preferă locurile însorite.

Soiuri [4]:

- Duke - fructele au culoarea albastru-deschis, mărimea fructelor este medie spre mare,
înfloreşte mai târziu (fapt ce ajută la evitarea îngheţurilor de revenire), dar maturarea
fructelor este timpurie (iunie), productivitate mare;

- BlueRay - fructele au culoarea albastră şi o calitate excelentă, dulci-uşor acidulate, mari,

maturarea fructelor este semitimpurie (după 25 iunie-iulie). Soiul de afin de cultură
BlueRay este viguros şi foarte productiv;

- Coville - fructe de culoare albastru-închis acoperite cu pruina, de o calitate excelentă,

foarte mari. Maturarea fructelor este mijlociu-târzie (15 iulie - septembrie). Soiul de afin
de cultură Coville este viguros şi productiv;

Dăunători: afide (păduchi de frunze), omizi (Archips rosana), etc [4].

5
 Capitolul II. Tehnologia obţinerii sucului concentrat de afine

II.1. Păstrarea în stare proaspătă a fructelor înainte de prelucrare

Depozitarea produselor horticole este o etapă a procesului de valorificare a fructelor şi

constă în introducerea şi menţinerea acestora în spaţiile de păstrare. Alegerea spaţiului de păstrare şi
a metodei de depozitare depind de proprietăţile fizico-chimice şi fiziologice ale produsului şi de
timpul de depozitare [5].

Dintre factorii care influenţează durata de păstrare se menţionează [5]:

- caracteristicile de specii şi soi, afinele fiind materii prime cu durată scurtă de

depozitare, de 2 - 20 zile. Factorul determinant al păstrării în stare proaspătă îl reprezintă
imunitatea naturală activă, respectiv metabolismul specific fiecărui soi în parte. Un
rol important îl are şi imunitatea pasivă, determinată de însuşirile specifice epicarpului,
de caracteristicile structurale - texturale şi de gradul de maturare;
- temperatura de păstrare, care determină viteza de desfăşurare a reacţiilor
chimice şi biochimice, precum şi viteza de evaporare a apei şi care inhibă
dezvoltarea microorganismelor. Se deosebesc următoarele niveluri de temperatură [5]:
- temperatura optimă de păstrare;
- temperatura critică, sub limitele căreia se produc dereglări fiziologice;
- temperatura letală, care provoacă moartea ţesuturilor.
Alegerea temperaturii de păstrare trebuie astfel făcută, încât să se reducă la
maxim respiraţia aerobă, responsabilă de consumarea substanţelor de rezervă,
fără ca să apară respiraţia anaerobă, care afectează metabolismul. Prezintă o
mare importanţă menţinerea acestei temperaturi la nivel constant [5];
- umezeala relativă a aerului din spaţiul de păstrare, care trebuie astfel aleasă încât să
se reducă la minim pierderile prin respiraţie şi transpiraţie şi să nu favorizeze dezvoltarea
microorganismelor. Se recomandă ca umezeala relativă a aerului să fie cuprinsă între 85%
şi 95%;
- compoziţia atmosferei, care influenţează prin conţinutul de dioxid de carbon şi de oxigen
din atmosfera de păstrare. Prin reducerea conţinutului de oxigen şi prin creşterea
conţinutului de dioxid de carbon se reduce intensitatea respiraţiei şi se

6
 prelungeşte durata de păstrare. Pe acest principiu se bazează metoda de păstrare a fructelor
şi legumelor în atmosferă controlată sau în atmosferă modificată, care asigură
prelungirea duratei de păstrare şi reducerea pierderilor.
Utilizarea gazelor cu efect inhibitor asupra activităţii metabolice a produsului şi asupra
agenţilor patogeni în timpul transportului a fost studiată de mai mulţi cercetători. În urma
experimentelor efectuate aceştia au arătat că atât nivelul scăzut de O2 cât şi concentraţia
ridicată de CO2 reduc rata de respiraţie. În privinţa tehnologiei post-recoltă la fructele
mici (inclusiv afine şi coacăze) Micham J.E şi Mitchell F.G. recomandă răcirea rapidă a
acestora la temperatura de 0°C şi aplicarea unor concentraţii ridicate de CO2, care pot
reduce dezvoltarea bolilor şi întârzie deteriorarea produselor [2].
- ventilaţia, care uniformizează temperatura, umezeala relativă şi compoziţia aerului din
depozit. Rezultate bune se obţin prin vehicularea aerului de 7-8 ori/oră;
- igiena depozitelor, care are un rol însemnat în prevenirea infecţiilor.
Dezinfectarea se poate face prin văruire şi, apoi, tratare cu dioxid de sulf;
- lumina, care intensifică activitatea metabolică a fructelor şi legumelor, activând
transpiraţia. Datorită acestui fapt, depozitarea fructelor şi legumelor se face la întuneric;
- substanţele volatile, ca: etilena, care intensifică procesele de maturare şi, ca urmare,
reduce durata de păstrare; amoniacul, care poate fi prezent în urma unor pierderi
accidentale în instalaţiile frigorifice, şi care are un rol negativ la
păstrarea produselor horticole.

Depozitarea temporară a legumelor şi fructelor în procesul de industrializare trebuie să fie

cât mai scurtă sau, dacă este posibil, chiar suprimată [5].

II.2. Pregătirea fructelor pentru prelucrare

a) Sortarea. Are rolul de a elimina, din masa produselor, exemplarele necorespunzătoare,

cu grad de coacere diferit faţă de celelalte produse, exemplarele zdrobite, alterate sau cu
defecte. După sortarea calitativă şi după calibrare, se obţine un produs omogen din punct de vedere
dimensional [5].

7
 Sortarea materiei prime, corespunzător indicatorilor de calitate, se realizează prin diferite
metode: manual, după instrucţiuni tehnologice; după greutatea specifică; după culoare, în
instalaţii cu celule fotoelectrice;' după proprietăţile aerodinamice, în curent de aer [5].

b) Spălarea. Are rolul de a elimina impurităţile (pământ, praf, nisip), de a reduce într-o
măsură cât mai mare reziduul de pesticide şi microflora epifită. S-a demonstrat că o bună spălare
are o eficienţă asemănătoare cu tratarea termică la 1000C, timp de 2-5 min. Se apreciază că de
modul în care este condusă spălarea depinde, în mare măsură, calitatea produsului finit. Pentru
afine, spălarea se face prin stropire [5].

c) Curăţirea. Urmăreşte îndepărtarea părţilor necomestibile sau greu digerabile ale materiei
prime, obţinându-se produse cu grad de finisare cât rnai înaintat. Curăţirea mecanică se realizează
prin frecarea materiei prime pe pereţii de carborundum ai maşinii sau pe principiul strungului. De la
afine se îndepărtează frunzuliţele şi penduculul [5].

II.3. Obţinerea sucului limpede

a) Presarea. Factorii care influenţează presarea sunt: suculenţa materiei prime; grosimea
stratului de material; consistenţa şi structura stratului de presare; variaţia în timp a presiunii;
materialele auxiliare folosite; metoda de prelucrare prealabilă a fructelor [5].

Există un număr foarte mare de tipuri de prese utilizate pentru obţinerea sucului, dar,
indiferent de tipul folosit, sucul trebuie să aibă un conţinut de substanţe solide insolubile care să
fie uşor eliminate prin decantare [5].

b) Centrifugarea. În centrifugă, materialul este supus acceleraţiei centrifugale, care este

direct proporţională cu pătratul vitezei unghiulare şi cu raza. Principalii factori care
condiţionează extracţia sucului sunt: turaţia centrifugei, durata centrifugării, gradul de umplere a
centrifugei şi gradul de mărunţire a materiei prime; în ce priveşte randamentul în suc, s-a
stabilit că durata centrifugării are o influenţă predominantă faţă de viteza de centrifugare.
Cele mai utilizate sunt centrifugele filtrante, cu ax vertical şi tambur filtrant conic perforat [5].

c) Limpezirea. Sucul brut obţinut la presarea fructelor are o vâscozitate ridicată şi conţine o
cantitate mare de particule în suspensie, care sedimentează încet. Pentru a obţine sucuri limpezi,
este necesar să se elimine sedimentul din suc, operaţie care se poate realiza prin mai multe

8
metode: autolimpezirea, limpezirea enzimatică, prin cleire, prin încălzire rapidă, prin
centrifugare etc [5].

- Autolimpezirea se bazează pe proprietatea ce o au sucurile de a se limpezi spontan

după un anumit timp.
- Limpezirea enzimatică se recomandă pentru obţinerea sucurilor concentrate, în
vederea reducerii vâscozităţii şi evitării fenomenului de gelificare. Se utilizează
preparate enzimatice pectolitice, care realizează sedimentarea şi reducerea
vâscozităţii sucurilor în câteva ore, faţă de câteva luni necesare autolimpezirii.
- Limpezirea prin cleire constă în adăugarea în suc a unor soluţii coloidale care
formează cu substanţele sistemului coloidal ale sucului combinaţii insolubile sau
transformă coloizii hidrofili ai sucului în coloizi hidrofobi; prin neutralizarea
coloizilor naturali ai sucului are loc sedimentarea lor. Metoda de cleire cea mai
utilizată este cea cu ajutorul soluţiilor de tanin şi gelatină.
- Limpezirea prin încălzirea şi răcirea rapidă a sucului duce la separarea
suspensiilor din sucul de fructe. Se recomandă ca încălzirea să se facă la 77 -
78°C, timp de 10 - 80s, urmată de răcirea rapidă la temperatura camerei sau la
4...5°C.
- Limpezirea prin centrifugare se bazează pe acţiunea forţei centrifuge, care duce la
separarea rapidă a impurităţilor, a suspensiilor şi a microorganismelor. Prin acest
tratament nu se realizează o reducere a vâscozităţii, deoarece substanţele coloidale nu
sedimentează.

d) Filtrarea sucurilor. După operaţia de limpezire, sucurile de fructe nu sunt perfect

limpezi; de aceea, este necesară filtrarea care asigură transparenţa şi stabilitatea produsului. Ca
materiale filtrante se folosesc: pânza, celuloza, azbestul şi pământul de infuzorii. Sucurile de
fructe se filtrează la temperatura camerei sau la rece, iar uneori se practică o încălzire la 50 -
60°C, pentru accelerarea procesului de filtrare [5].

În industria sucurilor de fructe se foloseşte o gamă mare de filtre: filtre cu umplutură de

colmatare, filtre-presă care pot fi cu rame şi cu plăci. În ultimul timp, pentru a asigura o eficacitate
mai bună a procesului de filtrare, s-a realizat operaţia de polifiltrare, care constă într-o dublă
filtrare a sucului în acelaşi aparat [5].

9
Schema tehnologică generală de fabricare a sucurilor limpezi este redată în figura 1.

Materia primă

Transport

Sortare

Spălare

Sortare

Mărunţire

Pasteurizare
pulpă
Adăugare de materii prime auxiliare pentru presare

Presare (sau centrifugare) Tescovină

Suc Epuizare tescovină

Separare particule grosiere Tescovină epuizată

Tratamente pentru limpezire

Filtrare - centrifugare Reziduuri

Suc limpede

Conservare

Ambalare

Depozitare

Figura 1. Schema tehnologică generală de fabricare a sucurilor limpezi [2]

10
 II.4. Concentrarea sucului limpede de afine

Sucul limpede obţinut după tehnologia descrisă anterior este supus operaţiei de concentrare.
Instalaţiile moderne pot realiza concentrarea sucurilor de fructe până la maximum de 7 ori
concentraţia iniţială în aceste condiţii sucurile cu un conţinut de substanţă uscată solubilă de
aproximativ 10° refractometrice pot fi concentrate până la 70° refractometrice, concentraţie la
care activitatea microorganismelor este inhibată. În prezent, există tendinţa de a se renunţa la
concentrarea avansată a sucurilor, care necesită un consum mare de energie şi influenţează negativ
calitatea produselor, realizându-se concentrarea până la 40-45° refractometrice, aplicând un
procedeu de conservare suplimentar (conservarea chimică, conservarea şi ambalarea aseptică
etc.) [5].

Concentrarea sucurilor se poate realiza prin mai multe metode: prin evaporare, congelare,
osmoză inversă, ultrafiltrare, metoda cea mai folosită industrial fiind concentrarea prin
evaporare [5].

Orientarea actuală la fabricarea sucurilor de fructe concentrate este folosirea unor instalaţii
de concentrare cu dublu şi triplu efect, în vederea reducerii consumului de utilităţi şi a
concentrării ultrarapide pentru a asigura păstrarea calităţilor produsului. Instalaţiile de
concentrare sunt de tipul Alfa-Laval Schmidt, Manzini, Wiegand [5].

Figura 2. Instalaţia de concentrare Manzini cu patru efecte în contracurent: I-IV – corpuri de

concentrare (efecte); V – condensator semibarometric; A – apa; Ab – abur viu; P – produs; R –
refractometru; T – turbină; C – condensator [4].
11
 II.5. Recuperarea aromelor.

Reprezintă o operaţie principală la fabricarea sucurilor de fructe concentrate, deoarece

aromele influenţează mult calităţile senzoriale ale produselor. Cantitatea de suc evaporată pentru
recuperarea aromelor reprezintă 10-30% din cantitatea de suc proaspăt [5].

Pentru concentrarea sucurilor de fructe se folosesc sucuri bine limpezite şi filtrate, în cazul
sucului de afine, prin evaporarea a 20% sau 30% din suc se pot reţine în concentratul de aromă
60%, 85% sau 90% din substanţele de aromă ale sucului [5].

Recuperarea aromelor din sucurile de fructe se bazează pe solubilitatea acestora în apă şi pe

volatilitatea lor. Aceasta se poate realiza în două variante: în primele stadii ale concentrării, când
are loc evaporarea parţială a sucului, eliminându-se o cantitate de vapori (10-15%) ce antrenează
aromele; în a doua variantă, recuperarea aromelor se face pe tot timpul concentrării. Deşi sunt
diferite din punct de vedere constructiv, instalaţiile de recuperare a aromelor funcţionează pe
acelaşi principiu, respectiv evaporarea unei porţiuni de suc, urmată de condensări şi evaporări
succesive ale vaporilor conţinând substanţele de aromă, până la obţinerea unui concentrat de
aromă. Gradul de concentrare al substanţelor de aromă se exprimă printr-un raport având la
numitor cantitatea de suc proaspăt din care se obţine 1 kg concentrat de aromă. Acesta variază, în
funcţie de produs şi de instalaţia de recuperare a aromelor, între 1/60 şi 1/200, cel mai uzual fiind
de 1/100 [5].

II.6. Pasteurizarea cu microunde.

Prin pasteurizarea sucului de afine obţinut tratamentul termic trebuie să asigure

distrugerea tuturor germenilor patogeni, precum şi a florei banale, în proporţie de peste
99,9% încât acesta să corespundă normelor igienico-sanitare. Pasteurizarea are şi rolul
inactivării enzimelor naturale prezente în sucurile de fructe, care pot provoca modificări pe
perioada depozitării acestora [6].

La pornire, lichidul ce urmează a fi pasteurizat, va fi preluat din recipientul de stocare

cu o pompă a cărei debit iniţial va fi reglat, şi va fi introdus în schimbătorul-recuperator de
căldură pentru ridicarea temperaturii de la temperatura de stocare la temperatura de circa

12
54-570C pe baza căldurii cedate de lichidul pasteurizat, care se întoarce prin schimbător
[6].

Cu această temperatură (54-570C) lichidul intră în incinta cu microunde, unde are loc
ridicarea temperaturii la nivelul celei de pasteurizare (65-850C). Din incinta cu microunde
sucul încălzit trece într-un vas de menţinere. Din vasul de menţinere lichidul reintră în
schimbătorul de căldură (asigurând încălzirea lichidului nepasteurizat) din care iese răcit şi
se colectează într-un recipient de stocare a sucului pasteurizat (vana pentru lichid
pasteurizat) [6].

Figura 3. Echipament de pasteurizare cu microunde

II.7. Depozitarea sucurilor concentrate.

Se face în recipiente condiţionate în prealabil (cisterne de inox, damigene), în spaţii ferite de

acţiunea razelor solare şi de îngheţ, la temperatura de 10 - 20°C. În cazul în care, după
concentrare, s-a făcut răcirea sucurilor la 3 - 4°C, este recomandată depozitarea sucurilor în spaţii
refrigerate [5].

II.8. Conservarea sucurilor de fructe. Conservarea poate fi realizată prin diferite

procedee, conform schemei din fig.4 [5].

13
 Suc limpede

Pasteurizare Ambalare Pasteurizare Pasteurizare Concentrare Recuperare Concentrare Conservare

arome chimică

Răcire Pasteurizare Răcire Refrigerare Răcire Uscare

sau congelare

Ambalare Răcire Depozitare Depozitare Suc Praf de Depozitare

aseptică sau concentrat fructe
depozitare
cu CO2

Etichetare Depozitare Concentrat Depozitare Îndepărtare

de arome conservant

Consum Diluare Consum

Spre fabricare de băuturi

răcoritoare şi alte utilizări

Figura 4. Schema tehnologică generală de conservare a sucurilor limpezi [5].

Monitorizarea procesului tehnologic de extragere a sucului de afine se va axa pe

culegerea de date tehnice şi tehnologice pe fluxurile de producţie, efectuată în această etapă,
urmărindu-se atât calitatea produsului finit cât şi parametrii specifici de producţie (randament,
productivitate, consumuri) [2].

Capitolul III. Trasabilitatea sucului concentrat de afine

III.1. Definiţii. Principii. Obiective ale trasabilităţii.

Este o evidență faptul că trasabilitatea reprezintă un concept modern. Așa cum este o
evidență faptul că trasabilitatea a fost generată de grija pentru protecția consumatorilor. Și tot
evident este faptul că trasabilitatea este un concept specific societăților mari, în care producția de

14
bunuri este organizată pe principii macrosociale, adică unde lumea producătorilor nu se
intersectează și nu se cunoaște cu lumea consumatorilor, adică acolo unde producătorul este un
anonim pentru consumator (chiar dacă și unul și altul locuiesc în același oraș) [7].

O vreme, însemnarea produsului (marca) a fost și continuă să fie o măsură eficientă de

reperare a celui care a adus în piață un produs necorespunzător (funcția mărcii de
responsabilizare a producătorului), dar mult mai eficiente sunt înregistrările referitoare la produs
(pe toată durata vieții sale: de la concepție, la furnizare pe piață și mai departe, pe tot lanțul
logistic, chiar și în etapa postconsum/postutilizare) [7].

Stadiul atins de tehnologiile de înregistrare și de comunicare a datelor fac nu doar

posibilă consacrarea trasabilității ca „mod de viață“ pentru societatea contemporană, ci chiar
obligă la acest principiu de viață [7].

Prin trasabilitate se pot valida prezența sau absența unei trăsături (prezența unui
ingredient discutabil – zahăr, un anumit aditiv, păstrarea la o temperatură considerată critică,
trecerea printr-o zonă de risc ș.a.) a bunului care circulă; de asemenea, trasabilitatea constituie un
instrument eficace în lupta cu falsurile și cu terorismul biologic [7].

Trasabilitatea înseamnă în sensul foarte strict al cuvântului capacitatea de revizualizare al

drumului parcurs de un produs pe procese de fabricaţie şi pe fluxul tehnologic, pe baza
“urmelor” lăsate pe traseu [8].

Trasabilitatea este o soluţie pentru protecţia consumatorului, dar este şi un instrument de

control şi delimitare de responsabilitate. În cazul în care un produs sau o cantitate mai mare de
produse alimentare s-au alterat, producătorul printr-un sistem de trasabilitate are capacitatea de a
verifica dacă motivul este unul general, ce ţine de întregul lot sau şarjă, sau este o situaţie
punctuală bine delimitată iar cauza acestei întâmplări trebuie investigată la distribuitor: modul de
depozitare şi manipulare, modul de prezentare, expunere etc [8].

Câteva principii se consideră neapărat necesare pentru o bună trasabilitate [7]:

- Identificarea unităților de expediție (loturi, comenzi) constituie principiul esențial al

trasabilității: o reperare ușoară este cheia unei căutări eficiente și operative, cu costuri
reduse. Identificatorii unici se stabilesc cu ocazia fiecărei operații, grupări/regrupări

15
 (cu ocazia primirii, producției, expediției, transportului) ale produselor (materii
prime, semifabricate, produse finite, ambalaje).
- Gestionarea legăturilor între elementele unui lanț de distribuție (entități implicate,
unități de expediție, locuri, momente și perioade) trebuie făcută cu toată rigoarea
pentru a preveni ruptura/pierderea de trasabilitate.
- Înregistrarea datelor conform procedurilor stabilite de gestionarul trasabilității asigură
fondul de informație la care se operează căutările pentru situații diverse
(neconformități, reconstituiri, identificare responsabilități).
- Comunicarea/raportarea datelor constituie principiul valorificării informațiilor, etapă
care încheie o bună trasabilitate. Conținutul acestui principiu se regăsește în: tipul de
informații, modul de comunicare, limitele temporale ale comunicării, factorii care
predau, preiau și au acces la informații etc.

Obiectivul trasabilităţii este de a obţine un control total asupra produselor prin

identificare individuală şi de grup (lot sau şarjă) pentru a putea interveni în cazul în care ulterior
fabricaţiei se constată un defect sau inconvenient al produsului [8].

Printr-un sistem de trasabilitate referitor la produs sau marfă primim răspunsuri la

următoarele întrebări [8]:

- când? unde? din ce? ce cantitate s-a produs? de către cine? cine a lucrat şi în ce fază a
producţiei la acel produs?
- când? unde?, ce cantitate? de către cine a fost depozitat? cât timp a stat acel produs în
depozit?
- când? unde? de către cine? cui? ce cantitate a fost livrată?

Principalele avantaje ale trasabilității vizează: securitatea preventivă (datele relative la

produs /serviciu însoțesc producția/prestarea, permițând fundamentarea încrederii consumatorilor
în produsele/serviciile/procesele firmei); posibilitatea acţiunii sigure în cazuri de depistare a unor
neconformități și de aplicare operativă a eventualelor decizii de reperare și retragere a mărfii,
împiedicând astfel răspândirea informațiilor indezirabile, limitarea numărului de consumatori
expuși riscurilor etc.; delimitarea strictă a responsabilităților și posibilitatea comensurării
răspunderilor [7].

16
 Între beneficiile trasabilității se regăsesc: alinierea la cerințele formulate expres de
legislație (în domeniul alimentar, dar și în alte domenii) privind acordarea avizului de
funcționare; consolidarea încrederii consumatorilor în produsele și serviciile firmei respective,
asigurarea unor relații corecte, sănătoase, cu organele de control și supraveghere, îmbunătățirea
mediului concurențial ca urmare a creșterii gradului de transparență privind activitatea
operatorilor economici [7].

III.2. Cerințe legale privind trasabilitatea

Dată fiind extinderea pieței la nivel mondial și rapidității cu care circulă bunurile dintr-o
parte în alta a lumii, este de înțeles grija sporită a autorităților de a pune la punct norme
referitoare la trasabilitate. Se remarcă abordări prioritare în domeniul produselor alimentare, care
au impactul cel mai mare asupra consumatorilor, date fiind frecvența consumului și caracterul
imperios al nevoii de alimente [7].

Fiecare țară are un set de norme specifice, foarte dinamic în evoluție, care emană de la
organisme de specialitate. În cazul țărilor europene, se remarcă grija alinierii acestor norme la
cadrul normativ european în domeniu. La nivel european, există două norme de referință pentru
trasabilitate: Directiva (CE) 2001/95 privind Siguranța Generală a Produselor (Directive
2001/95/EC of the European Parliament and of the Council of 3 December 2001 on general
product safety) și Regulamentul (CE) nr. 178/2002, referitor la Legea Generală a Alimentelor
(Regulation (EC) No 178/2002 of the European Parliament and of the Council of 28 January
2002 laying down the general principles and requirements of food law, establishing the European
Food Safety Authority and laying down procedures in matters of food safety), aplicate, începând
cu 15 ianuarie 2004 și, respectiv, 1 ianuarie 2005, în toate țările membre ale Uniunii Europene.
Prevederile Regulamentului comunitar nr. 178/2002 sunt preluate în totalitate de Legea nr.
150/14.05.2004 [7].

Pentru produsele alimentare comercializate în România, monitorizarea și controlul

aplicării/respectării normelor revine autorităților în domeniu, respectiv: European Food Safety
Authority - EFSA (Europa) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor – ANSVSA (România) [7].

17
 Preocupările la nivel internaţional şi european referitoare la siguranţa alimentară s-au
materializat în elaborarea de standarde care să vină în sprijinul operatorilor economici implicaţi
în lanţul alimentar al unui produs de la furaj sau materii prime până la produsul final, alimentul
pentru uz uman sau animal. În acest sens putem enumera următoarele standarde [7]:

- SR EN ISO 22000:2005, Sisteme de management al siguranþei alimentelor.

Cerințe pentru orice organizaţie din lanțul alimentar;
- SR ISO/TS 22003:2016, Sisteme de management al siguranþei alimentelor.
Cerințe pentru organismele care efectueazã audit și certificare a sistemelor de
management al siguranței alimentelor;
- SR ISO/TS 22004:2006, Sisteme de management al siguranþei alimentului.
Recomandãri de aplicare pentru ISO 22000:2005;
- SR EN ISO 22005:2007, Trasabilitatea în lanțul alimentar.

III.3. Sisteme de trasabilitate - tipuri și categorii de trasabilitate

Alcătuirea unui sistem de trasabilitate presupune alăturarea unui șir de entități alternate
de etape care sunt identificabile în realizarea și circulația unui bun. Asigurarea trasabilității unui
lanț de distribuție (compus din entități și etape) înseamnă asocierea unui flux organizat
(sistematic, riguros) de informații pentru fiecare verigă a lanțului; veriga se constituie din cele
două entități plasate la capetele unei etape (secvență de traseu) și spațiul dintre ele (distanța în
timp și spațiu de la o entitate la alta). Deci fiecare entitate a lanțului de distribuție aparține atât
etapei din amonte (de unde vin materiile prime/produsele/input-urile etc.) cât și etapei din aval
(unde se duc produsele/mărfurile/rezultatele procesului). Aceasta înseamnă că la oricare din
entitățile din traseul unui lanț de distribuție se vor găsi înregistrate date din etapa anterioară
(„date de intrare“), din etapa desfășurată la entitatea respectivă („date proprii“) și date referitoare
la etapa ulterioară („date de ieșire“). Sistemul se numește, în practică, „un pas înainte, un pas
înapoi“ [7].

Cu alte cuvinte, trasabilitatea înseamnă asocierea unui flux de informații la un flux de

bunuri (materie fizică sau intangibilă) care fac obiectul activităților umane. La un anumit grad de
dezvoltare a activității, fluxul de informații privind circulația bunurilor face obiectul unei

18
gestiuni separate, gestionarul fiind chiar independent de entitățile care sunt implicate în lanțul de
distribuție [7].

În aceste condiții, în practică, dar și în literatura specifică, s-au consacrat mai multe tipuri
și categorii de trasabilitate [7]:

- trasabilitatea (în) amonte: căutarea informațiilor anterioare unui moment de

referință (în sens invers traseului și curgerii timpului); frecvent, se mai numește
„trasabilitate înapoi“;
- trasabilitate (în) aval: căutarea informațiilor ulterioare unui moment de referință
(în sensul traseului și curgerii timpului); frecvent, se mai numește „trasabilitate
înainte“;
- trasabilitate internă; căutarea informațiilor la nivelul entității de referință, unde
s-au petrecut una sau mai multe operații asupra bunurilor (prelucrare, prezervare
etc.);
- trasabilitate a produsului: urmărirea aspectelor referitoare la produs (transformări,
caracteristici, calitate) și la momentul și locul apariției unei neconformități –
furnizori, transport, spațiul propriu; se mai numește trasabilitate calitativă;
- trasabilitate logistică: urmărirea aspectelor de natură contabilă – conformitate
cantitativă, precizarea furnizorilor și beneficiarilor;
- trasabilitate a datelor: urmărirea calității datelor (coerență, precizie, claritate,
integritate) și a conformității înregistrării datelor;
- trasabilitate apropiată: specifică în cazul fluxurilor continue de bunuri, pentru care
este semnificativă urmărirea pe secvențe scurte de timp și spațiu a mișcării
bunurilor și care asigură cunoașterea legăturilor între loturile care compun fluxul
de livrări;
- track and trace (sau tracking and tracing): proces de determinare a locurilor (și
altor informații) curente și din trecut ale unui bun aflat într-un lanț de
distribuție/proces logistic (fig.5).

19
 Figura 5. Trasabilitatea în lanțul de distribuție [9]

Există 6 elemente principale ale trasabilității care, împreună, alcătuiesc un sistem integrat
de trasabilitate în lanțul agroalimentar [9]:

- trasabilitatea produsului – determină locul fizic al produsului, la orice nivel din

lanțul alimentar, cu scopul de a ușura managementul logistic, rechemarea
produsului și diseminarea de informații către consumator sau alte părți interesate;
- trasabilitatea procesului – stabilește tipul activității și secvența care a afectat
produsul în perioada de creștere și post-recoltare;
- trasabilitatea genetică – stabilește structura genetică a produsului. Conține
informații referitoare la originea (tip, furnizor) organismelor modificate genetic
sau a materialelor obținute din organismele modificate genetic;
- trasabilitatea intrărilor – stabilește tipul și originea intrărilor (sursă, furnizori)
cum ar fi fertilizanți, apa de irigație, animale, nutrețuri, aditivi folosiți pentru
conservarea și/sau transformarea materiilor prime de bază în produse alimentare
procesate (reconstituite sau noi);
- trasabilitatea bolilor și dăunătorilor – urmărește epidemiologia dăunătorilor
sau riscurile biologice (bacterii, virusuri sau alte microorganisme patogene) care
pot contamina materiile prime și alimentele;
- trasabilitatea măsurătorilor – corelează rezultatele măsurătorilor
individuale prin intermediul unui lanț de calibrări neîntrerupte cu standardele de
referință acceptate.

Pentru realizarea acestui lucru, echipamentele de măsurare și testare sunt calibrate,

utilizând un standard de referință [9].

20
 Trasabilitatea produselor alimentare se poate obţine prin înregistrarea informaţiilor din
amonte şi din aval aferente fluxului fizic desfăşurat în procesul de producţie [7].

- Suportul de hârtie este bun atât timp cât cantitatea produsă şi rulajul produselor nu
depăşeşte capacitatea de memorare a personalului responsabil şi nu necesită mai mult
de câteva minute documentarea scriptică. Prin tabele bine structurate se poate ţine o
trasabilitate într-o gospodărie, sau asociaţie familială.
- Tabelele electronice tip excel pot fi utile pentru firme mici în cadrul căruia este o
persoană desemnată care să opereze datele de pe supot de hârtie în tabelul electronic
şi care actualizează orice modificare intervenită. Această metodă este utilă până în
momentul în care operatorul de date reuşeşte să opereze în tabel toate datele apărute
în timpul zilei.
- Sistemul informatic este necesar în situaţia în care volumul şi rulajul de date depăşesc
capacitatea de operare manuală al unui operator, iar persoanele decidente doresc să
lucreze cu date în timp real. În altă ordine de idei sistemul informatic este util când se
doreşte ca documentele de conformitate HACCP şi ISO 22000 să se genereze automat
electronic pe baza datelor cu care lucrează un sistem integrat.

III.4. Evaluarea sistemului privind asigurarea trasabilităţii

Procedura are ca scop descrierea modului în care, în cadrul controlului oficial realizat de
inspectorii oficiali, poate fi verificat gradul în care operatorii din sectorul alimentar respectă
principiul trasabilităţii produselor alimentare sau a unei substanţe care urmează a fi încorporată
ori care poate fi încorporată într-un aliment [10].

Procedura se aplică în cazul efectuării unui control oficial realizat în oricare etapă,
inclusiv importul, începând cu şi incluzând producţia primară a unui produs alimentar şi
terminând cu şi incluzând depozitarea, transportul, vânzarea sau furnizarea sa către consumatorul
final şi, atunci când este cazul, importul, producţia, fabricarea, depozitarea, transportul,
distribuţia, vânzarea şi furnizarea alimentelor [10].

Activitatea de evaluare a sistemului de trasabilitate are loc odată cu desfăşurarea

activităţii de control oficial sau evaluare a operatorilor economici din domeniul alimentar; prin
urmare, se respectă toate etapele desfăşurării acestor activităţi [10].

21
 Se stabileşte dacă operatorul economic poate demonstra trasabilitatea [10]:

- externă: documente intrare materii prime cu identificare loturi; documente livrare

produse finite; marcare lot în documente comerciale;
- internă: sistem propriu de lotizare; fişa de producţie interioară cu lotizare; metode
de identificare a semipreparatelor şi ingredientelor în timpul procesării; stabilire
lot şi marcare pe produs.

Inspectorii trebuie să verifice dacă operatorii din sectorul alimentar asigură, în toate
etapele de producţie, prelucrare şi distribuie, păstrarea următoarelor informaţii privind produsele
alimentare de origine nonanimală [10].

Operatorii din sectorul alimentar se asigură, de asemenea, că informaţiile necesare pentru

respectarea trasabilităţii sunt transmise către operatorii din sectorul alimentar cărora le-au fost
furnizate produsele alimentare de origine nonanimală. Aceste informaţii sunt [10]:

- stabilirea corectă a denumirii produsului alimentar,

- volumul sau cantitatea produsului alimentar,
- identificarea şi marcarea loturilor de produse alimentare de origine nonanimală,
printr-un număr de referinţă,
- în cazul expedierii produselor alimentare de origine nonanimală de către un alt
operator din sectorul alimentar: denumirea şi adresa operatorului din sectorul
alimentar de la care au fost expediate produsele alimentare de origine nonanimală;
denumirea şi adresa expeditorului (proprietarului), în cazul în care acesta este
diferit de operatorul din sectorul alimentar de la care au fost expediate produse
alimentare de origine nonanimală;
- denumirea şi adresa operatorului din sectorul alimentar căruia îi sunt expediate
produsele alimentare de origine nonanimală,
- denumirea şi adresa destinatarului (proprietarului), în cazul în care acesta este
diferit de operatorul din sectorul alimentar căruia îi sunt expediate produsele
alimentare de origine nonanimală,
- data expedierii şi, dacă este necesar, ora tranzacţiei/livrării.

22
 Dacă se păstrează înregistrările (registre) de trasabilitate în format tipărit sau electronic,
este posibil ca pe acestea să fie deja trecute data şi ora livrării, precum şi numele şi adresa
furnizorului şi clientului. În caz contrar, data trebuie înregistrată în mod specific, la fel şi ora
dacă există mai mult de o furnizare/livrare într-o anumită zi. Deşi nu este obligatoriu, ar fi, de
asemenea, util să se înregistreze detalii cu privire la orice referinţă sau număr al lotului care ar
permite identificarea produsului [10].

Informaţiile menţionate mai sus pot fi conservate şi transmise în orice formă adecvată, de
ex. utilizarea unui registru de trasabilitate, cu condiţia ca acestea să fie uşor de accesat de către
operatorul din sectorul alimentar căruia îi sunt furnizate produsele alimentare de origine
nonanimală [10].

III.5. Lista de verificare a trasabilităţii sucului de afine

Lista de verificare a trasabilităţii sucului de afine este redată în tabelul 2.

Tabelul 2. Lista de verificare a trasabilităţii sucului de afine [11]

Produs Suc concentrat de afine

Motivul alegerii*

Număr lot

Semnificaţia codificării lotului

Data producţiei**

Data durabilităţii minimale

TRASABILITATE ÎN AMONTE

Se verifică Denumire document Informaţii

Documentul care atestă Raport de producţie Cantitate produsă

producţia acelui lot de produs.

Documentul care atestă lista Reţeta de fabricaţie a sucului Listă materii prime*** (se

23
de materii prime folosite concentrat de afine completează în Tabelul 3)
pentru producerea sucului
concentrat de afine

Documentul care atestă lotul Registrul de recepţie, NIR Lotul pentru fiecare materie
de provenienţă a afinelor primă introdusă în fabricaţie
(se completează în Tabelul 3)

Documentul care atestă data Aviz de însoţire marfă, NIR Data de recepţie, furnizorul
de recepţie şi furnizorul pentru pentru fiecare dintre loturile
fiecare dintre loturile de afine de materii prime introduse în
introduse în fabricaţie. fabricaţie şi tipul şi numărul
documentului de livrare a
materiei prime respective (pot
fi două documente, de
exemplu aviz de însoţire marfă
şi declaraţie de conformitate
sau un singur document) (se
completează în Tabelul 3)

Documentul care atestă lista Raportul de producţie Lista de materiale de ambalat

de materiale de ambalat aflate aflate în contact direct cu
în contact direct cu produsul produsul (se completează în
folosite pentru ambalarea Tabelul 3)
sucului concentrat de afine

Documentul care atestă lotul Raportul de ambalare Lotul pentru fiecare material
pentru fiecare material de de ambalare folosit (se
ambalare aflat în contact cu completează în Tabelul 3)
produsul folosit la ambalarea
sucului concentrat de afine.

Documentul care atestă data Registru de recepţie ambalaje Data de recepţie, furnizorul

24
de recepţie şi furnizorul pentru pentru fiecare dintre loturile
fiecare dintre loturile de de ambalaje introduse în
materiale de ambalat aflate în fabricaţie şi tipul şi numărul
contact direct cu produsul documentului de livrare a
introduse în fabricaţie. ambalajului respectiv (pot fi
doua documente, de exemplu
aviz de însoţire marfa şi
declaraţie de conformitate sau
un singur document) (se
completează în Tabelul 3)

TRASABILITATE ÎN AVAL

Documentele de livrare a Factura fiscală, declaraţie de Denumire client, adresă, dată

produsului finit către clienţi, conformitate livrare, cantitate livrată (se
care să ateste livrarea lotului completează în Tabelul 4)
respectiv de produs.

Se verifică ce cantitate s-a Cantităţi aflate în stoc, alte

livrat şi se face comparaţia cu destinaţii (se completează în
cantitatea produsă. Dacă există Tabelul 4)
diferenţe, se solicită
documente care să justifice
diferenţa (existenţa în stoc,
prelevare de probe pentru
analize, distrugere, etc.)

EVALUAREA TRASABILITĂŢII

Informaţia de pe etichetă DA/NU****

permite identificarea lotului
şi/sau a datei de producţie

25
Cantitatea produsă a fost DA/NU****
identificată

Persoanele juridice către care DA/NU****

a fost livrată cantitatea
produsă au fost identificate

Loturile de materii prime DA/NU****

utilizate au fost identificate

Loturile de ambalaje au fost DA/NU****

identificate

*Motivul alegerii [11]:

1. produs neconform
2. produs cu suspiciune de neconformitate
3. produs aleator, selectat pentru testarea sistemului de trasabilitate implementat de
companie, produs care să fie reprezentativ pentru companie: cel mai complex, cel
mai mare volum, produs cu alergeni, etc.

** dacă produsul se alege aleator, atunci e recomandat să fie produs cu 3-4 luni înainte de
data efectuării exerciţiului [11].

*** dacă se foloseşte gaz pentru produsele ambalate în atmosfera modificată, se notează
şi gazul respectiv [11].

**** În cazul în care rezultatul evaluării este NU, se indică deficiența găsită. În funcție
de gravitatea deficienței, evaluarea finală, atunci când se fac e evaluarea unității, va fi AR
(acceptabil cu recomandări) sau N (neconform) [11].

26
 Tabelul 3: Trasabilitatea în amonte [11]

Lista de materii Lot Dată recepţie Furnizor Tip şi număr Dată

prime/Ambalaje document document
livrare

În cazul în care compania are sisteme electronice de asigurare a trasabilităţii se pot folosi
documentele generate de sistem, în măsura în care se pot regăsi toate informaţiile solicitate de
tabel [11].

Tabel 4: Trasabilitatea în aval [11]

Denumire client, Adresa Dată livrare Cantitate Tip şi număr

adresa, data de document livrare
livrare, cantitate
livrată

În cazul în care compania are sisteme electronice de asigurare a trasabilităţii se pot folosi
documentele generate de sistem, în măsura în care se pot regăsi toate informaţiile solicitate de
tabel [11].

27
 Bibliografie:

1. *** http://vitalberry.ro/proprietatile-si-beneficiile-afinelor/

2. http://www.madr.gov.ro/attachments/article/246/ADER-1611-faza-1.pdf, accesat la data de

10.03.2020, ora 22.40

3. *** http://azm.gov.ro/wp-content/uploads/2017/02/cultura-de-afin-2017.pdf - accesat la data de

10.03.2020, ora 19.07

4. *** https://www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/afinul-de-cultura-cultivarea-afinului/ - accesat la

data de 10.03.2020, ora 19.23

5. Constantin Banu (coordonator), Tratat de industrie alimentară, Tehnologii alimentare, Editura

ASAB, Bucureşti, 2009, pag. 262 – 284

6. *** http://www.icpe.ro/files/5/Microunde%20suc_rom.pdf – accesat la data de 13.03.2020,

ora 12.18

7. *** http://www.apc-romania.ro/ro/i-ce-trebuie-sa-stim-despre-trasabilitate/NDA0LTE.html,
accesat la data de 3.04.2020, ora 11.24

8. *** http://www.productis.ro/indrumator/faq/ce-inseamna-trasabilitate/, accesat la data de

3.04.2020, ora 11.15

9. ***
https://www.researchgate.net/publication/334208093_Tehnologii_de_trasabilitate_in_sectorul_a
groalimentar, accesat la data de 3.04.2020, ora 11.36

10. *** http://www.ansvsa.ro/download/proceduri_-_toate/ps_nonanimal/Evaluarea-sistemului-

privind-asigurarea-trasabilitatii.pdf, accesat la data de 3.04.2020, ora 11.39

11. *** http://www.ansvsa.ro/download/rechemare_produse_alimentare/checklist/Checklist-

trasabilitate.pdf, accesat la data de 3.04.2020, ora 11.44

28