Mijloacele fixe ale

întreprinderii
(6 ore)
Marcela Botnaru,
Lector superior, cat. EMI, FIEB
1. Mijloacele fixe ale întreprinderii: esenţa
economică, componenţa şi structura
2. Evaluarea mijlaocelor fixe
3. Dinamica mijloacelor fixe şi formularelor de
reflectare
4. Uzura mijloacelor fixe: esenţa economică şi
formele ei
5. Metodele de calculare şi reflectare a uzurii în
costul de producţie
6. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe,
necesitatea şi metodologia determinării lor
7. Importanţa şi căile de îmbunătăţire a utilizării
mijlaocelor fixe
 1. Mijloacele fixe ale întreprinderii: esenţa
economică, componenţa şi structura

Mijloace fixe (MF) sunt active materiale

(mijloace de muncă), al căror preţ unitar depăşeşte
plafonul stabilit de legislaţie (1000 lei) şi care sunt
prevăzute pentru utilizare pe o durată mai mare de
un an în activităţile de producere, comerciale şi de
altă natură.
Resursele tehnice reprezintă prin sine active
materiale pe termen lung (fondurile fixe).
 Active materiale pe termen lung – sunt
active care îmbracă o forma fizică naturală, au o
durată de funcţionare utilă mai mare de un an,
se utilizează în activitatea întreprinderii sau se
află în procesul creării şi nu sunt destinate
vînzării. Metodica de contabilizare a activelor
materiale pe termen lung este reglementată de
SNC 16 “Contabilitatea activelor materiale pe
termen lung”. Clasificarea MF, precum şi
duratele de funcţionare utilă a fiecărei familii de
MF sunt prezentate în Catalogul mijloacelor
fixe şi activelor nemateriale, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului RM nr.338 din 21.03.2003
(MO nr.62-66 din 04.04.2003) /19/.
 Activele nemateriale reprezintă active,
care nu au formă materială, controlate de
întreprindere şi utilizate mai mult de un an în
activităţile de producere, comerciale şi de altă
natură, precum şi pentru darea în folosinţă
persoanelor fizice şi juridice (brevete, licenţe,
embleme comerciale, know how, programe
informatice, drepturile de utilizare a activelor
materiale pe termen lung, drepturi de autor etc.).
 Mijloacele fixe se clasifică în:
1. Mijloace fixe productive;
2. Mijloace fixe cu destinaţie neproductivă.
Mijloacele fixe productive participă în
procesul de producţie şi se împart în două
grupe:
• pasivă (clădiri productive, edificii etc.);
• activă (utilaj, maşini, mijloace de transport,
inventar, instrument etc.).
Mijloacele fixe cu destinaţie
neproductivă participă la deservirea
salariaţilor întreprinderii (case de locuit, obiecte
cu destinaţie medicală şi social-cuturală).
 În cadrul fiecărei ramuri a economiei naţionale
mijloacele fixe se împart în următoarele grupuri:

1. Clădiri - se consideră construcţiile arhitecturale

destinate pentru crearea condiţiilor de muncă, de trai,
de deservire social-culturală a populaţiei şi a condiţiilor
de depozitare a valorilor materiale.
2. Construcţii speciale:
(construcţii subterane (pereţi-sprijin, tuneluri şi canale,
fîntîni, sonde etc.);
construcţii în formă de rezervoare (rezervoare pentru
depozitarea produselor petroliere, turnuri de apă etc.);
construcţii terestre (drumuri auto şi căi ferate, terenuri
sportive, estacade etc.);
construcţii de înălţime (coşuri de fum, antene etc.);
construcţii hidrotehnice (baraje, canale de navigaţie etc.);
alte construcţii.
3. Instalaţii de transmisie - instalaţiile cu
ajutorul cărora se realizează transportul
de energie electrică, termică sau
mecanică, precum şi transportul de
informaţie, de substanţe lichide, gazoase
etc.(cabluri de curent electric, gazoducte,
apeducte, canalizări).
4. Maşini şi utilaje, inclusiv: maşini şi
unelte de forţă; maşini şi unelte de lucru;
aparate şi instalaţii de măsurare; tehnica
de calcul; alte maşini şi utilaje, inclusiv
automate.
5. Mijloace de transport - sunt mijloacele fixe
care servesc la transportarea călătorilor şi
mărfurilor.
6. Unelte şi scule, inventar de producere şi
gospodăresc - Unelte şi scule sunt mijloacele
de muncă manuale şi mecanizate.
7. Animale de producţie şi reproducţie
8. Plantaţii perene - reprezintă plantaţiile
artificiale perene, plantaţiile de pomi fructiferi de
toate speciile; plantaţiile viticole; spaţiile verzi şi
plantaţiile decorative; gardurile vii; plantaţiile din
grădinile botanice.
9. Alte mijloace fixe: fondurile de carte,
valorile muzeale, animalele parcurilor zoologice
şi circurilor etc.
10. Cheltuieli capitale pentru ameliorarea
terenurilor - cheltuielile ce nu au caracter de
inventar, cele prevăzute pentru realizarea
măsurilor tehnico-culturale de ameliorare de
suprafaţă a terenurilor cu destinaţie agricolă,
efectuate din contul investiţiilor capitale
(nivelarea terenurilor, defrisarea terenurilor
pentru arătură, curăţirea cîmpurilor de pietre şi
bolovani, curăţirea bazinelor de apă etc.).
 2. Evaluarea mijlaocelor fixe

Se disting diferite tipuri de valoare a

mijloacelor fixe:
valoare de întrare,
valoare de bilanţ,
valoare corectată,
valoare reevaluată,
valoare rămasă.

Obiectul constatat drept activ este evaluat

la valoarea de intrare a acestuia.
 Valoarea de intrare a obiectului activelor materiale pe
termen lung constă din valoarea de cumpărare, inclusiv
taxele vamale şi taxele pentru import, impozitele pentru
obiectele cumpărate, prevăzute de legislaţie, cheltuieli de
aducere a activului achiziţionat în starea de lucru pentru
utilizarea previzibilă a lui.

Cheltuieli de aducere a activului în starea de lucru

cuprind:
 cheltuielile pentru pregătirea terenului de construcţie;
 cheltuielile de transport şi achiziţionare;
 cheltuielile de montaj, instalare;
 cheltuielile de salarizare a specialiştilor;
 etc.
 Evaluarea iniţială a mijloacelor fixe se
determină după relaţia:

MFi = P + Ch tr + Ch m. i., unde

P – preţul cu ridicata de achiziţionare a MF

Ch tr - cheltuieli de transportare
Ch m. i. - cheltuieli de montare – instalare
MFi – valoarea iniţială a mijloacelor fixe
 Valoarea de bilanţ a MF reprezintă valoarea de
intrare (Vin), corectată cu uzura acumulată (Ua). La data
întocmirii bilanţului contabil activele materiale pe termen
lung sunt evaluate după valoarea de bilanţ (Vb) :

Vb = Vin – Ua

Valoarea de bilanţ se determină după relaţia:

MFb = MFi – Ua * Tsr, unde

Ua – valoarea uzurii anuale

Tsr – termenul de slujbă real (termenul de expluatare

reală)
• Valoarea corectată a MF reprezintă valoarea
MF, determinată după efectuarea investiţiilor
capitale ulterioare în cazul ameliorării stării
activelor.
• Valoarea reevaluată reprezintă valoarea
activelor materiale determinată ca urmare a
reevaluării acestora (valoarea activelor materiale
pe termen lung, create (procurate) în anii trecuţi,
iar evaluate în preţuri curente).
• Valoarea rămasă – suma netă (valoarea
bunurilor materiale utilizabile), pe care
întreprinderea prevede să o obţină la expirarea
duratei de utilizare a activului (subansamblurile,
piese de completare, elemente de construcţii,
noduri utilizabile etc).
 Valoarea de lichidare – valoarea MF care
poate fi încasată la momentul lichidării
mijloacelor fixe (1020 – 20 = 1000 lei)

Valoarea uzurabilă – valoarea care va fi

uzată pe parcursul întregului termen de bună
funcţionare şi reprezintă diferenţa dintre
valoarea iniţială şi valoarea de lichidare.

Valoarea venală – preţul care se

formează dintre cererea şi oferta produsului.
 Reparaţia capitală a MF se efectuează
pentru menţinerea acestora în stare de lucru
normală sau în scopul măririi duratei de
funcţionare utilă în comparaţie cu durata
stabilită la constatarea iniţială. Dacă în urma
reparaţiei capitale a obiectului nu creşte
productivitatea acestuia sau durata de
funcţionare utilă, cheltuielile pentru aceste
reparaţii se consideră drept consumuri sau
cheltuieli ale perioadei şi se trec la cheltuielile
curente.

Dacă în urma reparaţiei capitale durata de

exploatare utilă a obiectului se măreşte, atunci
cheltuielile pentru această reparaţie se
consideră ca investiţii capitale (se capitalizează)
şi se trec la majorarea valorii obiectului reparat.
3. Dinamica MF şi formulare de reflectare
Valoarea MF a unei întreprinderi poate fi
modificată cît pe baza procurării, atit şi pe baza lichidării
MF.
Pentru exprimarea dinamicii MF pe parcursul unei
perioade pot fi determinaţi anumiţi indicatori:
1. Coeficientul înnoirii MF, Kp, care se
calculează ca raportul dintre valoarea MF puse în
funcţiune în decursul unei perioade, Fp, şi valoarea MF
exixtente la sfîrşitul perioadei,F
F1: p
Kp 
F1
 2. Coeficientul scoaterii din funcţiune a
MF, Kv, care se calculează ca raportul valorii
MF scoase din funcţiune în perioada dată, Fv, şi
valoarea MF existente la începutul perioadei, F0:
F v
Kv 
F0
Pentru a asigura creşterea economică a
firmei, e necesar ca valoarea MF să se afle în
creştere, F1>F0.dar aceasta va avea loc numai
atunci cînd Fp>Fv, Kp>Kv.
 Kp Fv
3. Coeficientul sporirii MF: Ks 
F1

4. Valoarea medie anuală a MF:F  F  Fv t v

FP t p
0 
12 12
Unde:
Fo – valoarea MF la începutul anului
tv – numărul lunilir în care MF, Fv, au fost soase din funcţiune
tp – numărul lunilor în care MF noi, Fp, au funcţionat.
Pentru 2 perioade, dinamica MF ale unei firme se determină:
F1
iF 
F0
F0 ,F1 - valorile medii anuale a MF în perioada de bază şi cea curentă
,
4. Uzura MF: esenţa economică şi formele ei

Uzura fizică constituie baza materială a

pierderii valorii mijlocului fix, fiind determinată de
întrebuinţare, de acţiunea factorilor naturali.

Uzura morală are loc atunci cînd MF se

demodează, se învechesc din punct de vedere
tehnologic şi în rezultatului progresului tehnico –
ştiinţific.
 Expresia valorică a uzurii fizice şi morale

se numeşte amortizare. Amortizarea MF

reprezintă transferul unei părţi a valorii sale în

costul producţiei fabricate. Amortizarea se

calculează pe fiecare grup sau obiect al MF.

Mărimea amortizării depinde de valoarea iniţială

a MF şi de durata lor de funcţionare utilă.

5. Metodele de calculare şi reflectare a uzurii în
costul de producţie

Gradul de uzură fizică a MF se determină

după ralaţia:
Uac(Uc * Tsr )
Gr  * 100%
MFi
Unde: Gr – gradul de uzură fizică
Uac – valoarea uzurii anuale
Uc - uzura ....
Tsr – termenul de slujbă real a MF (termenul de
expluatare reală a MF)
 Llista de inventariere conţine:
• denumirea mijlocului fix
• numărul de inventariere
• anul dării în expluatare
• termenul real de expluatare la mometul
inventarierii
• valoarea iniţială
• uzura acumulată
• gradul de uzură
• notă despre starea tehnică
• Reparaţia capitală la mijlocul tehnic se scimbă
totalmente parţile lucrative. Ea se efectuiază
odată la 5 ani.
• Reparaţia medie - cînd se intervine în MF prin
schimbarea unor piese neesenţiale. Se
efectuiază odată la 1-2 ani.
• Reparaţia curentă – reparaţia anuală, se
schimbă careva elemente. MF se defectează
sub influenţa factorilor exteriori.
• Revizia tehnică – se face la necesitate. (aşa ca
schimbarea uleiului).
 Oricare reparaţie, pentru a fi efectuată
necesită surse financiare care pot fi:
• Proprii
• Împrumutate.
Sursele proprii înseamnă întroducerea
cheltuielilor cu reparaţia în cost. Sursele
împrumutate pot ficreditele bancare, etc.
Uzura fizică
MF

Reparaíi

Cheltuieli
pentru reparaíi
(10% de la val.
Cost
Iniţ.)

Preţ

Cheltuieli Cost Profit

pentru
reparaţii
 Uzura morală
MFi

Uz. anuală

Cost

Preţ

Uzura Cost Profit

Conform codului fiscal, agenţii economici care efectuiază

finanţarea renovării tehnivce din sursele proprii (uzura
acumulată +profit) obţin facilitare la impozitarea profitului.
 Standartul nr. 16 prevede 4 metode
de calculare a uzurii: (3 metode sunt
accelerate şi una este lentă).
1. Metoda linairă (lentă) –

Ua  MFa * Cuz
Unde:
MFa - valoarea medie anuală a MF
Cuz – cota anuală a uzurii, care se
determină însăşi de întreprindere
2. Metoda soldului scadent

Ua  MFb * Cuz
MFb – valoarea de bilanţ a
MF
3. Metoda sumei cifrelor – se sumează cifrele

anilor de bună funcţionare a MF: uzura pentru I an

se calculează prin produsul valorii iniţiale la

raportul cifrei ultimului an către suma cifrei anilor.

4. Metoda productivităţii - presupune
determinarea uzurii proporţional gradului
de utilizare după productivitate a MF (este
binevenită pentru unităţilşe de transport).
Exemplu:
I an 4 tone* 10000km=
II an 4 tone*5000 km=
Pentru clădiri nu este binevenită
această metodă, dar metoda liniară.
6. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor
fixe, necesitatea şi metodologia
determinării lor
Gradul de utilizare a MF se determină în baza
anumitor indicatori care se grupează:
1. Indicatori ce reflectă gradul de utiliazare
eficientă a MF în total:
– Randamentul (rotaţia) MF este VV către
valoarea medie anuală a MF

VV ( PM )
RMF 
MF
 - Dotarea cu MF
MF
DMF 
VV

- Rentabilitatea producţiei – se iau în consideraţiei

nu numai valorile MF dar şi a MC

Pr ofit
R prod 
( MF  MC )
 2. Indicatorii ce reflectă gradul de utilizare eficientă a părţii
active a MF:
- Koeficientul de utilizare extensivă a utilajului – după
timp
t real 5
K ext    0.625
t normativ 8
- Koeficientul de utilizare intensivă a utilajului– după
productivitate
Qreal 500
K int    0.625
Qnormativ 800

- Koeficientul integral = Koef int*Koef ext =

0,625*0,625=0,39
În rezultatul acestor 2 factori, strungul a fost utilizat doar la 39%
 3. Indicatorii de utilizare eficientă a părţii
pasive (clădiri, construcţii, etc.)
– Vînzări la 1 m2 de suprafaţă
– Suprafaţa utilă la o unitate de utilaj instalată

Pentru citirea indicatorilor este necesar:

• de comparat rezultatul efectiv cu cel planificat
• comparaţia în dinamică a acestor indicatori (pe
ani, pe trimestru)
• bench-marking – comparaţie cu alte practici
mondiale sau cu liderul din ramura dată atît în
republică cît şi peste hotare.
 Orice investiţie capitală este supusă
examinării din punct de vedere al eficienţei şi
efectului economic generat de acesta. Se
deosebesc 2 metode ale eficienţei economice:

Metoda eficienţei absolute – atunci cînd

nu exista bază pentru comparaţie. Eficienţa
absolută indică eficienţă utilizării investiţiilor
capitale la nivel de ţară sau la nivel de ramură şi
poate fi determinată după relaţia:
P
Ea 
Ic
 Metoda eficienţei comparabile – se
compară o variantă cu altă variantă.
Eficienţa comparabilă se determină după
relaţia:
C n  Cb
Ec  n b
Ic  Ic
Cn, Cb – corespunzător, costul de producţie a variantei
noi şi a variantei de bază
I cn , I cb  corespunzător investiţiile capitale a variantei noi
şi a variantei de bază
 Investiţiile capitale ca regulă asigură un
efect economic care poate fi determinat anual
fără a se lua în consideraţie coeficientul de
recalculare a rezultatelor şi cheltuielilor în
următorii ani sau cu luarea în consideraţie a
acestui coeficient. În cazul în care acest
koeficient nu se ia în consideraţie efectul
economic poate fi determinat pentru primul an
pentru întreprinderile absolut noi sau pentru
produse absolut noi după relaţia:
Deci:
Ean  P  En I c
Ean – efectul anual
P - profitul anual
En- koeficientul eficienţei normative (ca regulă determinat
de nivelul dobînzii anuale pentru depozite)
Ic – valoarea totală a investiţiilor capitale
În cazul existenţei variantelor de comparat, valoarea
efectului economic anual poate fi determinată după relaţia:

Ean  (CRn  CRb ) A

CRn, CRb – cheltuielile recalculate a variantei noi şi a variantei
de bază
A – volumul de producţie pentru varianta nouă
 Cheltuielile recalculate se determină
după relaţia:

CR  C  EnIc
C – costul de producţie sau cheltuielile curente

Atunci cînd volumul de producţie la variantele

comparate sunt diferite, costul de producţie şi
investiţiile capitale se calculează pe unitate de
produs. Atunci cînd volumul de producţie este
identic, costul şi investiţiile se iau în calcul pe întreg
volumul de producţie.
7. Importanţa şi căile de îmbunătăţire a utilizării
mijlaocelor fixe
Importanţa economică a utilizării eficiente a
MF se poate soluţiona prin: majorarea VP,
ridicarea gradului de eficienţă a potenţialului de
producţie disponibil şi satisfacerea clienţilor,
îmbunătăţirea bilanţui de utilaje în ţară,
reducerea costului de producţie, creşterea
rentabilităţii producţiei, a acumulării de mijloace
la întreprinderi.
Utilizarea maxima e MF duce la: diminuarea
necesităţilor de lansare a noilor MF, capacităţi,
la modificarea VP, la o mai bună gestionare a
profitului întreprinderii.
Funcţionarea reuşită a MF depinde de faptul pe
cît de complet se realizeaza factorii extensivi şi
intensivi, de îmbunătăţirea utilizării lor.
Îmbunătăţirea extensivă a utilizării MF
presupune creşterea duratei de funcţionare a
utilajului existent în perioada calendaristica dată,
creşterea ponderii utilajului existent în
componenţa întregului complex de utilaje ale
întreprinderii, reducerea staţionării utilajelor,
reducerea surplusului de utilaje şi a utilajelor
neinstalate, funcţionarea lor în mai multe
schimburi, să se asigure reparaţia la timp a
utilajelor.
 Îmbunătăţirea intensivă a utilizării MF
presupune ridicarea gradului de încarcare a
utilajului într-o unitate de timp. Ridicarea
gradului de încărcare intensivă a utilajului poate
fi obţinută prin modernizarea lui şi stabilirea unui
regim optim de funcţionare.

O direcţie importantă pentru ridicarea

eficienţei în utilizarea capacităţii de producţie
este perfecţionarea structurii MF de producţie.
 Sursele de finanţare a investiţiilor capitale
depind de forma de proprietate a întreprinderii şi
pot fi următoarele:
• surse proprii – capitalul propriu (fondul statutar
şi profitul rămas la dispoziţiea întreprinderii):
mijloacele băneşti ale proprietarilor la momnetul
creării întreprinderii sau la emisie suplimentară
de acţiuni,
• mijloace băneşti ale investitorilor locali şi străini,
• mijloace băneşti alocate de către organele
publice,
• mijloace băneşti prevăzute în bugetul republican
sau bugetul de stat.
• surse împrumutate – credite bancare pe
termen lung.
MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!