1 . Tipurile de plaanuri si structural lor. Clasificarea planurilor.

Planul reprezintă formarea exactă a scopului şi previziunea acţiunilor detaliate ale obiectului
cercetat. În plan se fixează căile şi mijloacele dezvoltării în corespundere cu scopurile determinate şi
se fundamentează deciziile luate.
În dependenţă de durată avem:
 Planuri de scurtă durată (operative)
 Planuri de durată medie (curente)
 Planuri de lungă durată (de perspectivă)
În dependenţă de destinaţie avem :
 Planuri de afaceri
 Planuri investiţionale
 Planuri de activitate curentă

Planul de afaceri este un plan pentru activitatea ce va începe de la zero sau un plan ce
implică schimbarea sortimentului de produse, schimbarea pieţii de desfacere sau o viziune
strategică pentru o perioadă mai îndelungată a activităţii întreprinderii.
Business planul se elaborează pentru 3 – 5 ani .
Business planul este un plan investiţional dacă pentru realizarea lui se vor cere resurse
financiare de la bancă, investitori externi sau realizarea lui se va face din banii proprii şi surse
împrumutate.
Necesitatea elaborării unui business plan apare şi atunci cînd se propune vinderea
întreprinderii.
În planurile de afaceri şi în cele investiţionale se atrage o atenţie deosebită cercetării pieţii,
activitatea de producţie rămînînd pe al doilea plan.
Structura Business planului :
 Cercetarea pieţii
 Managementul întreprinderii
 Producţia
 Planul financiar
Planul tradiţional curent este planul ce se elaborează la întreprinderi ce-şi desfăşoară
activitatea de mai mult timp şi au o piaţă destul de stabilă. De regulă, în acest plan nu se include
planul de marketing , deoarece cererea este relativ constantă. Acest plan mai mult corespunde unui
plan de activitate de producţie.
Structura planurilor subdiviziunilor de producţie, conţinutul lor concret şi forma e deteminată de
particularităţile acestora şi se deosebesc esenţial de structura şi conţinutul planului întreprinderii în
întregime.
Planul întreprinderii are o structură strict determinată însă în dependenţă de situaţia şi scopul
elaborării planului unele capitole pot fi introduse sau omise.

Structura :
 programul de producţie în indicatori fizici şi naturali
 planul de aprovizionare cu materiale şi energie
 planificarea costurilor
 planul financiar
Structura planului curent include următoarele capitole:
 sumar – unde se va face o descriere concisă a cererii pe piaţă şi a posibilităţilor
întreprinderii de a acoperi această cerere.
  programul de producţie – unde se va elabora programul pe tipuri concrete de
sortimente (ambalaj) pe perioada de un an şi repartizat pe trimestre. Programul
va fi elaborat în indicatori fizici şi valorici. Programul de producţie va fi
justificat cu capacităţile existente.
 planificarea necesităţii în materie primă , materiale, ambalaj, toate tipurile de
energie ,ş.a.
 planificarea personalului – cuprinde atît planificarea necesarului de personal pe
categorii cît şi planificarea fondurilor de remunerare a muncii pe categorii.
 planul de măsuri tehnice şi organizatorice – se va calcula efectul economic al
acestor măsuri şi se va arăta influenţa lor asupra consumurilor de materiale şi de
personal.
 planificarea costurilor – aici se integrează toate cheltuielile planificate anterior,
planificîndu-se , de asemenea , costurile indirecte şi cheltuielile de perioadă
(cheltuielie comerciale, generale şi administrative). Se calculează costurile pe
diferite tipuri de produse.
 planificarea financiară : bilanţul integrat, rezultatele financiare, planificarea
fluxului de numerar.

Planul curent a întreprinderii cuprinde un domeniu restrâns, fiind orientate spre activităţile
zilnice sau lunare ce trebuie efectuate pentru îndeplinirea planurilor şi obiectivelor strategice.
Fiecare capitol a planului trebuie să fie autonom şi sa aibă legături cu alte capitole.
De obicei planul curent are următoarea structură:
 programa de producţie în indicatori naturali şi valorici - este determinat volumul
producţiei necesar pentru perioada planificată, calculat în dependenţă de capacitatea de producţie şi
divizarea acestuia pe trimestre. Pentru a determina valoarea acestui volum este calculată producţia -
marfă în preţuri comparabile şi producţia - marfă în preţuri curente. În acest capitol mai este
planificat şi volumul producţiei realizate.
 planul de dezvoltare tehnică şi organizatorică – aici sunt studiate măsuri de
introducere a tehnicii şi tehnologiilor noi, mecanizarea şi automatizarea proceselor de producere
fiind evaluată eficienţa lor economică.
 planul de aprovizionare cu resurse materiale – în acest capitol este efectuat calculul
consumului de materie primă, materiale de bază, materiale auxiliare, energie ş.a.
 planul muncii – este calculat numărul personalului necesar, de la conducători pînă la
personal inferior de serviciu. De asemenea este calculat fondul de salarizare.
 planul costurilor - calculul cheltuielilor directe şi indirecte de producţie în total şi pe
unitate.
 planul financiar - este necesar pentru argumentarea eficienţei afacerii planificate. Aici
se adună toate datele calculate în capitole anterioare, determinîndu-se profitul şi rentabilitatea.
Planul elaborat trebuie să aibă foaie de titlu cu semnăturile directorului şi ale executantului.

2.Planificarea fabricarii si comercializarii productiei. Planificarea productiei in

indicatori fizici si valorici
În dependenţă de nivelul de finisare a procesului de producţie , produsele pot fi clasificate
în :
 Producţie finită
 Semifabricate
 Producţie nefinisată
 Producţia finită – produsul care a trecut toate fazele tehnologice necesare şi corespunde
cerinţelor standarte de calitate
Semifabricatele – produsele care au trecut o parte de procese tehnologice , nu mai pot fi
prelucrate în cadrul secţiei date, au cerere pe piaţă şi corespund standardelor de calitate pentru
această cerere.
Producţie nefinisată – producţie care mai are de trecut cîteva faze în cadrul secţiei date ;
ea nu poate fi comercializată deoarece nu are parametri de calitate a unui semifabricat sau produs
finit.
Abordarea de bază de includere a produselor în programa de producţie este utilitatea
produsului.
În programa de producţie se includ doar produsele şi serviciile utile.
Programa de producţie conţine următoarele componente :
 produse finite
 semifabricate
 producţia în curs de execuţie
 produsele fabricate din materie primă secundară (din deşeuri)
 deşeuri pregătite pentru vînzare (uscate, ambalate).
 produsele concomitente (borhotul, melasa)
 servicii industriale (lucrul în lohn)
 servicii energetice, de construcţii
În programa de producţie nu se includ:
 deşeurile brute
 producţia ce nu corespunde standardelor (producţia cu defecte, rebut)
Programa de producţie se va elabora pe sortiment detaliat, pe an şi pe trimestrele anului.
Criteriile de repartizare pe trimestre:
 la fabricile cu o producţie uniformă , ritmică
 reieşind din numărul de zile lucrătoare în trimestru
 la fabricile cu cerere sezonieră
 repartizarea va fi corectată în dependenţă de sezonalitate bazată pe
situaţia anilor precedenţi
Programa de producţie se argumentează prin calcularea capacităţii de producţie. Programa
de producţie nu poate depăşi capacitatea de producţie. Uneori ,pentru a testa noi produse , pentru a
menţine clienţii ce au comenzi crescînde , pot apărea cazurile cînd volumul vînzărilor depăşeşte
programul de producţie şi a stocurilor de producţie finită proprii care au fost la începutul anului.
Argumentarea programei de producţie la fabricile primare sa face în baza posibilităţii zonei
de materie primă:
Necesarul de MPi = ∑Programei de producţie i * Norma de consum i
Necesarul de materie primă = Suprafaţa i * Roada – MP utiliz.de alte firme
Atunci cînd nu se ajunge materie primă , se caută variante ce ar presupune extinderea zonei
de materie primă sau fabrica nu acceptă volumul de producţie solicitat.
La întreprinderile secundare , programa de producţie se argumentează în primul rînd ,
reieşind din volumul nesatisfăcut al pieţii şi apoi pe al doilea plan prin argumentarea posibilităţilor
de furnizare a materiei prime.
Indicatorii valorici ai programei de producţie:
 producţia globală (PG)
 producţia marfă (PM)
 producţia comercializată (PC)
 Producţia globală include toate felurile de producţie independent de nivelul de finisare şi
serviciile prestate în afară :
PG = PF + S/F + Pnef. + Servicii în afară
Producţia globală se calculează în preţuri comparabile care pot fi cele din anul trecut sau la
o dată anumită
Producţia Marfă exprimă valoarea produselor gata pentru comercializare şi se calculează
în preţuri curente.
PM = PF + S/F + Servicii în afară
Producţia comercializată (vînzările) – producţia livrată însoţită de factură.
PC = Stoc de PF la înc.anului – Stoc PF la sf.anului + PM pl
În vinificaţia primară există următoarele particularităţi :
 vinurile neprelucrate sunt introduse în PG după prima pritocire;
 în PM – din momentul livrării.
La uzinele de cognac – din momentul livrării.
Menţinerea şi maturarea vinurilor şi a cognacurilor se tratează ca producţie în curs de
execuţie.
Alcoolul maturat este tratat ca semifabricat pentru calcularea PG. În producţia marfă va fi
inclus doar după livrare.
Componenţa indicatorilor valorici
Indicatori PG PM PC
Producţia finită din materie primă proprie destinată în afară + + +
Producţie finită din materie primă din afară destinată în afară + + +
Producţia finită destinată subdiviziunilor neproductive + - -
Producţie finită transmisă la depozit pentru finisare + - -
S/F de producţie proprie destinate comercializării + + +
S/F de producţie proprie destinate necesităţilor interne + - -
Producţie nefinisată cu ciclul producţiei mai mare de 2 luni + - -
Lucrări cu caracter industrial + + +
Comercializarea deşeurilor prelucrate + + +
Rebutul - - -
Produse concomitente + + +
Comercializarea energiei şi apei + + +
3.Indicatorii eficientei economice a masurilor tehnice , destinatia lor si metoda de calcul
Eficienţa economică a măsurilor tehnice şi organizatorice poate fi calculată în baza eficienţei
*relative şi *absolute.
EFICIENŢA RELATIVĂ- este eficienţa care permite compararea cîtorva variante a planurilor, a
măsurarii şi selectarea celui mai bun. Se bazeaza pe indicatorul CR

CR=CC+EnK (min↓)
En →coeficientul normativ al investiţiilor capitale
CC →cheltuieli curente
K →cheltuieli capital
Ef.rel→exprimă valoarea efectului de la utilizarea unei unităţi de investiţie.
Criteriile numai decît trebuie să fie comparabile(în cazul dat coeficientul acesta CR).

Efectul economic
Eec-ic=(CRbază- CRplanif.)* Aplanif.
CRba →CR pentru perioada de bază sau planificată pe perioade de produs.
 Aplanif. →volumul anual planificat

În cazul cînd se planifică implimentarea măsurilor nu de la începutul anului în calitate de Aplanif.

Va fi volumul planificat din momentul implimentării.

Perioada de recuperare
Kplani.-Kb.
T=──────── (zile,ani)
Cb.-Cplanif.

Coeficientul de eficienţă a investiţiilor

Cb.-Cplanif. Diferenţa însă că cu cît cu cît mai mult,cu atît mai
E = ───── va primirezultate de la linia de investiţii.
Kplanif.-Kb.

Indicatorii eficienţei absolute:

Indicatorii acestei eficienţe exprimă eficienţa nemijlocit primită de la investirea banilor (răspuns la
întrebare. Dar cît voi primi? Adică întreprinderea pe cont de la investirea unor bani.Eficienţa
absolută are prioritatea de a alege din mai multa variante şi respectiv de a da răspuns la întrebarea de
mai sus.)
Instrucţiunea metodică
Nu avem o metodică mai nouă de evaluare a calculului eficienţei absolute.deci ea oricum este –
instrucţiunea metodică: ”комплексноя оценка эфективности мероприятиинаправленных на
ускорение НТП- методические индикации и коментарии по их приминении “ Москва 1989.
Conform acestei instrucţiuni efectul absolut se calculează prin indicatorul depăşirii cheltuielilor ,
numit rezultat:
Eeco-ic abs.=R-CR.
R→ rezultatul este egalat cu vînzările.
Se cunosc 2 indicatori:
1.Efectul pentru toată perioada de activitate a tehnicii noi:
Et =Rt - CRt
t→ durata perioadei de exploatare
Rt → rezultatele pentru toată perioada de exploatare

CRt → cheltuielile pentru toată perioada de exploatare

n
Rt =∑ Rtαt
t=1
R t → rezultatul anual pentru fiecare an al perioadei de recuperare
αt→Coeficientul de readucere a rezultatelor către anul de calcul
n → perioada de exploatare

Rt =Rt +R

Rt → rezultatele atinse în urma utilizării tehnicii noi în activitatea de baz

Rt → rezultatele concomitente
 At
Rt = ── * Pt (pentru obiecte de muncă)
Ut
At - volumul noilor obiecte de muncă folosite în anul t
Ut -consumul utilizării obiectelor de muncă la o unitate de PF în anul t
Pt -preţul unei unităţi de produse fabricate cu ajutorul acestor obiecte de
muncă noi

Rt =Pt* At* Bt (mijloace de muncă)

At - nr. de mijloace de muncă noi planificate pentru utilizare
Bt -productivitatea mijloacelor de muncă noi

2.Indicatorul de eficienţă absolută anual:

Ean=Ran – CRan
Ran → rezultatul anual
Cran → CR anuale
Metoda simplificată de calcul a efectului pentru toată perioada de exploatare:
Ra- CRa
Et = ──────
k+ En
En → coeficientul eficienţei normative a investiţiilor anuale
k → coeficientul de renovare a tehnicii noi
O expresie la modul general a eficientei economice este data de relatia dintre efectele utile obtinute
dintr-o anumita activitate economica si cheltuielile, adica eforturile, realizate in activitatea
respectiva. 
In expresie matematica, eficienta economica se exprima sub forma:
Ee = Ef / Er maxim, adica maximizarea efectelor,sau Ee = Er / Ef minim, adica minimizarea
eforturilor, Ef
unde:Ef- efectul economic;Er - efortul economic
Asadar, eficienta economica inseamna obtinerea unor efecte economice utile, in conditiile cheltuirii
intr-un mod rational si economicos a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru
aceasta metode stiintifice de organizare a activitatii.
4.Planificarea necesitatii de materie prima si materiale. Norma de consumului de resurse
materiale . Indicatorii de utilizare a resureslor materiale
Aprovizionarea tehnico-materială reprezintă un compartiment aparte al planurilor curente şi de
perspectivă care este necesară pentru organizarea unei aprovizionări continue cu resurse materiale de
calitatea corespunzătoare, în cantitatea şi termenii necesari, a tuturor subdiviziunilor din cadrul unei
organizaţii de producere, precum şi pentru asigurarea utilizării lor eficiente.Formarea unei baze
normative pentru elaborarea planului de aprovizionare tehnico-materială trebuie să fie în
corespundere cu cerinţele existente ale sistemului unic de norme şi normative.

Norma de consum – este cantitatea planificată de materie primă şi materiale maximă posibilă de
utilizare în fabricarea unei unităţi de produs de o anumită calitate (t.de struguri/1000dal)
Normativele – reprezintă componenţa pe elemente a normelor. La ele se referă: consumul specific
de materiale pentru o unitate de masă, suprafaţă, volum, lungime pentru îndeplinirea proceselor
tehnologice.
Clasificarea normativelor și a normelor
•După sfera de deservire:
–ramurale şi ale întreprinderii
• După nivelul de agregare:
– individuale si de grup
•În dependenţă de nivelul de detaliere:
–specifice și generale
•În dependenţă de perioada de utilizare:
–curente și de perspectivă – utilizate în planurile de perspectivă.
•În funcţie de destinaţia resurselor materiale:
–materie primă;
–materiale de bază;
–materiale auxiliare;
–combustibil;
–energie electrică;
–energie termică.
Pe lîngă norme şi normative, în cadrul întreprinderilor, se aplică şi o serie de indicatori, care
permit de a aprecia eficienţa utilizării resurselor materiale, progresivitatea normelor, şi în unele
cazuri de a elabora norme de consum. Aceşti indicatori sunt:
Coeficientul de utilizare a materialelor - reprezintă raportul dintre consumul util şi norma de
consum;
•Coeficientul de consum – mărimea inversă a coeficientului de utilizare a materialelor;
•Rentabilitatea utilizării materiei prime sau coeficientul de ieşire a producţiei (semifabricatelor) –
raportul dintre cantitatea de produs (semifabricate) obţinută şi cantitatea de materie primă efectiv
consumată;
•Coeficientul de extragere a produsului din materia primă iniţială. Acesta caracterizează nivelul de
utilizare a componentului util, conţinut în materia primă iniţială, şi se calculează prin raportarea
cantităţii componentului util extras la cantitatea lui totală conţinută în materia primă.
Metodele de elaborare a normelor:
•Analitică

•Experimentală

•Statistică
La întreprinderile de producere şi la intreprinderile industriei alimentare se determină normele de
cosum individuale, specifice şi generale în funcţie de sortimentul de producţie prevăzut în planul
current.
 1. Calculul normelor de consum de materii prime şi materiale la producerea conservelor.
Norma de consum se determină în baza elementelor care formează norma. Tot odată dacă
pierderile şi deşeurile sunt date în % din masa materiei prime iniţiale, atunci mărimile lor se
sumează iar norma de consum (NC se calculează după formula : NC = M*100 / 100 –p); dacă
pierderile şi deşeurile se determină ca % din masa materiei prime sumarea lor este interzisă iar
calculul lor se calculează după formula:
NC = (M*100)n / (100-p1)* (100-p2)… (100-pn), unde
M – cantitatea produsului util într-o tonă după receptură (kg)
p1, p2, ... pn - normativele de pierderi şi deşeuri pe operaţii în %
p – normativele de pierderi şi deşeuri totale în %
n – numărul de operaţii.
2. Calculul de materie primă şi materiale la interprinderile industrie vegetale
Înterprinderile care prelucrează seminţele culturilor oleagenoase calculează nu normele de
consum dar normele de ulei obţinut în % din masa de materie primă prelucrată:
Nulei = Cus (Cuş + p) , unde
Cus – conţinutul de ulei în seminţe planificată în % din masa seminţelor
Cuş – conţinutul de ulei în şrot planificată în % din masa seminţelor
p – pierderi nerecuperabile de ulei în % din masa seminţelor
Normativele de pierderi limită nerecuperabile şi conţinutul de ulei în şrot se determină în
conformitate cu ceriţele instrucţiunilor de ramură.
3. Calculul necesarului de resurse materiale şi energetice
Necesarul de materie primă, materiale de bază şi auxiliare se determină în baza normelor de
consumuri individuale şi doar la îtreprinderile cu sortiment larg se determină normele pe grupe de
produse. În cazul în care un anumit material M se utilizează pentru diferite produse necesarul total
se calculează prin sumarea necesarului pentru fiecare produs aparte:
n
M   N i  Qi
i 1 , unde
Ni – norma de consum a materialului dat pentru produsul i
Qi – cantitatea planificată a produsului în unităţi naturale.
N – numărul de produse pentru care este utilizat materialului dat

5.Planificarea numarului de personal industrial productiv si a fondului de remunerare a

municii in intreprindere
 In oricare ramura industriala personalul are rol esential in procesul de fabricare a produselor de
aceea este necesar de a calcula nr de personal dupa 2 metode si anume
1 metoda bazata pe introducerea masurilor tehnice si organizatorice
M1 unc =( M0 unc ) +_ E t
E t – economoia totala
2 metoda bazata pe sporul de volum
M unc =M0 unc * S1 / 100
1

3.metoda bazata pe manopera

M1 = T1 Q1 +…………………+ Tn Qn / Fa * K
4 .muncitorii de baza
Mb =N d * N f unde N d – norma de deservire ,
N f – norma de flux
Calcularea functionarilor si conducatorilor
Functiionarii pot fi calculate prin 3 metode
1 Elaboararea statelor in baza experientei intreprinderii in dependenta de nivelul de dotare cu munca
angajatilor sectiei functionale . acesta lista poate fi facuta in baza informatiei observatorilor bazate
pe momene instantanee
2. se bazeaza pe raportul functionari/ muncitori mai des e folosit raportul manageri / functionary
3. se bazeaza pe modele matematice
In cele din urma cunosem ca planificarea salriului depinde de categoria de personal. Salarizarea
muncitorilor poaate fi in regie sau in accord, iar a functionarilor de baza salariului de functie, de
postul ce il ocupa si de nivelul ierarhic.
Salariile tarifare a muncitorilor depinde de categoria de calificare . In indusria alimentara
traditional sunt folosite 6 categorii;
-SALARIU TARIFAR AL MUNCITORILOR IN ACORD (ST ma )
ST ma = t un * N un , unde t un= tariff pe unitate , N un= nr de unitati adaugate
-SALARIUL TARIFAR IN REGIE ( S T r)
ST m.r = th * N h , unde t.h = tariful pe ora , N h = nr de ore lucrate
FST- suma STm , unde FST – fondu de salarii tarifare
salariu tarifar - componenta de baza a sistemului tarifar ce determina marimea salariului de baza
al muncitorului de categoria de calificare respectiva pe unitate de timp (ora, zi, luna);
salariul functiei - marimea lunara a salariului de baza stabilita pentru conducatori, specialisti
si functionari in dependenta de functia detinuta, calificarea si specificul ramurii;
Structura salariului FSB = FST + ADAOSURI + PREMII
(1) Salariul include salariul de baza (salariul tarifar, salariul functiei), salariul suplimentar
(adaosurile si sporurile la salariul de baza) si alte plati de stimulare si compensare.
(2) Salariul de baza se stabileste sub forma de salarii tarifare pentru muncitori si salarii ale
functiei pentru functionari, specialisti si conducatori
(3) Salariul suplimentar reprezinta o recompensa pentru munca peste normele stabilite,

- Salariul tarifar
- Premii şi adaosuri
 - Salariul suplimentar
-Cheltuieli de asigurări sociale
şi medicale
- Cheltuieli pentru securitatea muncii
Adaosurile sunt ore extra timp , ore in conditii nocive, ore de noapte
Prime sunt premii legate de cresterea volumului de productie , decresterea calitatii .
6. Planificarea costului de productie. Alocarea cheltuielilor indirect de productie.
I. Noţiune de cost şi cheltuieli. Clasificări
Cheltuielile exprimă o valoare însuşită pentru o perioadă de timp în privinţa utilizării
resurselor materiale, de muncă sau totalmente resurse. Costul sete valoarea cheltuielilor limitate la o
unitate sau un volum oarecare de producţie. Costurile pot fi :
I. în dependenţă de schimbarea volumul de producţie:
a) fixe (semifixe, relativ fixe)
b) variabile (semivariabile, relativ variabile)
II. după metoda de atribuire la produsul finit:
a) directe
b) indirecte
III. în dependenţă de posibilitatea de control :
 controlabile
 necontrolabile
IV. în dependenţă de relevanţa în luarea deciziilor
 costuri relevante
 irelevante (sunt cheltuieli deja efectuate
V. în dependenţă de posibilitatea diminuării:
a) semnificative
b) nesimnificative
Costurile pot fi:
 de plan
 efective
 cost pentru o unitate de producţie
 cost pentru tot volumul de producţie
 costul vînzărilor.
Dintre costul vînzărilor şi costul producţiei marfă există o diferenţă şi anume: la costul
vînzărilor se ia în consideraţie şi stocurile întreprinderii.
 cheltuieli la 1 leu producţie marfă
 cheltuieli la 1 leu vînzări

Ch.1PM = CPM – costul producţiei marfă / PM – valoarea producţiei marfă,

În dependenţă de locul de cheltuieli costurile pot fi de producţie, unde se vor include
cheltuieli de producţie (directe + indirecte) şi pot fi costuri totale sau globale, unde se includ
cheltuieli de perioadă (administrative şi comerciale).

Calculația costului producției/articole de cost

1.Materia prima fără deșeuri utilizate
2.Materiale de bază și auxiliare
3.Ambalaj și materiale de ambalaj
4.Energii tehnologice
5.Salarii de bază și suplimentare a muncitorilor productivi
6.CAS și CAM

Total cost direct

7.Costuri indirecte

Total cost de producție

7.Cheltuieli administrative și generale
8.Cheltuieli comerciale

Total cost total/general

II. Planificarea diminuării costului în baza factorilor tehnico – economici
1) Calcularea Ch0 in baza anului de bază:
CPM 0
Ch0 = , bani
PM 0
Ch0 – cheltuieli la 1 leu producţie marfă în anul de bază
PM0 – valoarea producţiei marfă în anul de bază
CPM0 – costul producţiei marfă în anul de bază
2) Calcularea CPM1:
CPM1 = Ch0 × PM1
Calcul diminuării cheltuielilor (CPM) în baza factorilor tehnico – economice:
 introducerea tehnicii noi: E = (C0 – C1) × VP1, C – costul, VP1 – este volumul de
producţie planificat de atins din momentul introducerii tehnicii noi
 îmbunătăţirea procesului de producţie
E = (C0 – C1) × VP1 , C0 – costul unei unităţi fizice
 schimbarea volumului de producţie
R 1 * CF
E= , CF – ponderea cheltuielilor fixe, R1 – ritmul de crestere a PM1
100
 schimbarea de structură în volumul de producţie
E = (Ch1 PM0 – Ch1 PM1) × PM1
Etot = ∑ Ei (±), i = 1...3
 Care va fi costul producţiei marfă planificat:
 CPM1 = (CPM1)’ ± Etot
 Care va fi cheltuielile la 1 leu PM în anul planificat:
CPM 1
Ch1 =
PM 1
Economia absolută (Ea)
Ea = (Ch0 – Ch1) × PM1 , bani
Economia relativă (Er)
Ch 0  Ch1
Er = × 100%,%
Ch 0
III. Elaborarea calculaţie de plan. repartizarea costurilor indirecte de producţie pe
tipuri de producţie
Planificarea costurilor pe unitate de produs se face prin metoda normative sau standardă.
Metoda normativă presupune nişte consumuri predeterminate pe o unitate de produs în
dependenţă de tipul schemei tehnologice utilizate şi concret a liniilor (fluxurilor) de utilaj. De regulă
aceste normative sunt prestabilite de instituţii specializate de profil ce cercetează diferite metode şi
utilaje care sunt utilizate sau apar noi pe parcurs.
Metoda standardă presupune utilizarea de asemenea a consumurilor predeterminate dar
standardizate de întreprinderi în dependenţă de un consum orientativ existent pentru o perioadă de
timp în fabrică şi concretizat în dependenţă de măsurile tehnico – organizatorice concrete în
întreprindere.
Calculaţie pe unitate de produs Tabelul 1
Articole de Preţ Costul pe unitate Costul total
Consum Valoarea Costul Valoarea
calculaţie unitar
standard pe lei standard pe mii lei
lei
unitar tot volumul
1 2 3 4 = 3×2 5 = 4×Q 6 = 5×2
1.Materia
primă: 0,7 1,3 0,91 1,3 × Qtot V
- mere B =a× A Aa
- ... a 0,91 - B - V- Aa
- deşeuri - -
utilizate
- materie
primă fără
deşeuri
utilizate
2.Materiale Calcule analogice materiei prime
de bază - - - - V
Total
3.Materii Calcule analogice materiei prime
auxiliare
4.Energie:
- electrică
- termică
- frigul
5.Salarii de manopera
bază şi
auxiliare
Q – cantitatea, A – cantitatea deşeurilor
Pentru calcularea salariului tarifar pot fi utilizate 2 proceduri:
 dacă cererea pentru muncă (calificare) este aceeaşi pentru toate pentru toate operaţiile
procesului atunci manopera totală a procesului integru sau pe fază se înmulţeşte la
tariful pe oră a categoriei menţionate.
 mai des este întîlnit cazul cînd pentru operaţiile procesului tehnologic se cere o
diferită calificare. Deci manopera pentru fiecare operaţie se va înmulţi la tariful pe
oră corespunzător fiecărei operaţii. Produsul acestor 2 indicatori semnifică tariful
operaţiei pentru unitate de produs, iar suma acestor produse este tariful pe o unitate
de produs pe acest proces tehnologic.
În unele cazuri, cînd procesele sunt analogice pentru toate produsele fabricate în secţie, poate
fi utilizată altă procedură şi anume se va calcula fondul tarifar a muncitorilor operaţional şi se
împarte la volumul producţiei fabricate în această secţie.
Acest tarif pe unitate va creşte în sensul luării în consideraţie a adaosurilor şi primelor ce se
includ în cost, iar salariul suplimentar va fi încă plus 10% de la salariul de bază.
Adaosuri şi premii – 30% sau 50% (în medie pe ramură)
6. Contribuţii la asigurări sociale, 28% (Salariul de bază + salariul suplimentar) × (28+2)
7.Asigurări medicale, 2%
8.Alte cheltuieli operaţionale
Cost total direct (1+...+8)
Costurile indirecte de producţie
 Total cost de producţie (cost direct de
producţie + cost indirect de producţie )
Notă:
Costurile indirecte de producţie sunt costuri complexe deoarece în acest articol se efectuează în
secţia de producţie şi anume:
 salariul de bază şi suplimentar a specialiştelor conducătorilor şi altor muncitor
indirecţi (fără muncitori reparatori)
 CASO, CAMO a specialiştilor şi conducătorilor
 Amortizarea mijloacelor fixe (utilaj + clădiri)
 Cheltuieli pentru reparaţia şi deservirea de menţinere a utilajului şi clădirilor inclusiv
muncă
 Utilităţi de secţie (energie electrică, încălzire, apa)
De regulă, bugetul de cheltuieli de menţionare este elaborat în întregime pe secţie sau
subdiviziune sau în întregime pe întreprindere. Deoarece e necesar de calculat costul pe fiecare
produs/serviciu separat aceste cheltuieli complexe ca un total întreg pe ariile sus numite se vor aloca
la produse/servicii separate.

Sunt 2 metode de alocare a cheltuielilor indirecte:

 suma totală se alocă la produse/servicii
 metoda de 2 paşi: suma totală se alocă mai întîi la subdiviziuni(secţii sau centre de
responsabilitate) apoi suma intermediară se repartizează la produsele/serviciile secţiei.
Criteriile de alocare a cheltuielilor indirecte:
 volumul de producţie
 după greutate (în sectorul vinicol – după greutatea sticlelor sau numărul de butelii
dintr-o secţie de îmbuteliere)
 se repartizează proporţional salariilor de bază şi suplimentar a muncitorilor productivi
(cel mai des folosit la etapa actuală în industria alimentară)
 proporţional materiei prime
 proporţional costurilor directe
 proporţional vînzărilor sau în dependenţă de ponderea vînzărilor.
Alegerea bazei de repartizare este chestia internă a întreprinderii, dar care trebuie introdusă în
politica de planificare şi de evidenţă a întreprinderii. Metoda de alocare nu poate fi schimbată pe
parcursul anului.
Costul vînzărilor se determină în baza costului de producţie
Costul vînzărilor = Costul producţiei la încep.an. + Cost. Producţiei efectiv – cost. Producţiei la sf.an.
Costul de producţie = Costul direct de producţie + Costul indirect de producţie
7.Elaborarea bugetului cheltuielilor administrative si generale si a cheltuielilor comerciale.
La etapa de planificare se vor elabora alături de bugetul materiei prime, materialelor bugetul
remunerării muncii, bugetul de vînzări (cheltuieli comerciale), bugetul cheltuielilor administrative,
bugetul cheltuielilor indirecte de producţie, se vor elabora adiţional bugetul debitorilor, creditorilor,
bugetul cercetare – dezvoltare şi bugetul de investiţii.
Toate aceste bugete vor fi ca surse informaţionale pentru elaborarea bugetului total pe
întreprindere. Pentru elaborarea bugetelor se va forma o echipă în cadrul căruia se vor include
adiţional managerii şi specialiştii economici şi managerii ce ţin de aprovizionarea materialelor şi
energiei, remunerarea muncii, activităţi auxiliare. Formarea echipei trebuie aprobată de directorul
general. Această activitate conform standardului internaţional trebuie planificată la sfîrşitul anului.
Pentru a afla costul total ce include cheltuielile de producţie cît şi cele de distribuţie e necesar
de a elabora bugetul cheltuielilor administrative şi a cheltuielilor comerciale, care vor fi de
asemenea repartizate pe unităţi de producţie.
Bugetul cheltuielilor administrative include:
 cheltuielile de salarizare a aparatului administrativ (inclusiv şi salariul suplimentar)
 contribuţii la fondul social şi medical
 amortizarea fondurilor fixe cu destinaţie generală (fondul pasive şi active)
 cheltuieli de menţinere şi reparaţia fondurilor fixe cu destinaţie generală
 cheltuieli ce ţin de cercetare – dezvoltare
 cheltuieli ce ţin de securitatea muncii
 cheltuieli de oficiu, comunicare
 cheltuieli ce ţin de deplasările angajaţilor
 alte cheltuieli neprevăzute (maximum 10%).

Dacă apare necesitatea de repartizare a acestor cheltuieli pe tipuri de producţie, acest procedeu
se va face asemănător metodicii indicate mai sus.
Bugetul cheltuielilor comerciale include:
 cheltuieli ce ţin de transportarea producţiei comercializată pînă la un punct anumit
 cheltuieli ce ţin de remunerarea personalului direct legaţi cu comercializarea producţie
 contribuţii la fondul social şi medical
 cheltuieli de sortare, ambalare a
 cheltuieli de promovare
 cheltuieli de procurarea licenţei (în caz de export)
  cheltuieli de reprezentanţă (servirea clientului) sunt reglementate şi aproximativ
trebuie să fie de 2%.
Aceste cheltuieli se vor introduce direct în produsele ce le absorb, restul cheltuielilor care nu
pot fi repartizate direct se vor repartiza indirect în baza indicatorilor menţionaşi mai sus.
8.Profitabilitatea productiei. Pragul de rentabilitate. (Sursa:Bugaian)
Profitabilitatea produselor sau a grupei de produse se va determina în baza marjei de
contribuţie.
MCun = Pun - CVun
MCun – marja de contribuţie pe unitate de produs
Pun – preţul pe unitate de produs
CVun – cheltuieli variabile pe unitate de produs
Marja de contribuţie pe întreprindere
MC ≈ MO = ∑MCun = V – CV, V – vînzările, MO – marja operaţională
Produsele cheie sunt produsele care au cea mai mare marjă de contribuţie preponderent
contribuie la formarea marjei operaţionale.
Exemplu de formare a marjei operaţionale.
CVv – costul vînzărilor (sau cheltuieli variabile)
MCcv – marja de contribuţie de la cheltuielile fixe
Repartizarea cheltuielilor în cheltuieli variabile şi fixe formează baza informaţională pentru
calcularea pragului de rentabilitate care poate fi calculat analitic şi argumentat grafic
În punctul critic: profitul = 0 , iar pragul de rentabilitate = CV + CF
Formula de calcul a pragului de rentabilitate :

; - suport important pentru planificare

PR – pragul de rentabilitate (punctul critic)
V – vînzări
CF – costuri fixe
Pragul de rentabilitate ne arată cît să producem şi să vindem ca să acoperim cheltuielile.
Profitabilitatea se află în baza marjei de contribuţie:
MCi = Pi – CVi
Profitabilitatea produselor poate fi determinată prin determinarea marjei de contribuţie, dar de
asemenea şi determinând şi rentabilitatea produselor unitare.
9. Planificarea contului de profit si pierderi
Contul de Profit si Pierdere sau CPP reprezinta o situatie financiara intocmita de o companie in
diferite momente ale anului sau financiar - de obicei la inceputul si sfarsitul exercitiului financiar, si
uneori interimar la trimestrele I, II si III.
CPP reflecta veniturile, cheltuielile si profitul obtinut de o entitate in perioada de timp la care se
refera raportul. Spre deosebire de bilantul contabil, care este un raport static (imortalizeaza activele
si pasivele unei societati la momentul intocmirii sale), CPP este un raport dinamic, evidentiind
totalurile unor fluxuri de cheltuieli si venituri care au avut loc in perioada de timp acoperita. In
general, pentru comparabilitate, indicatorii sunt prezentati atat pentru exercitiul financiar curent cat
si pentru cel precedent.
Structurile contului de profit şi pierdere sunt veniturile şi cheltuielile.
 Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul exerciţiului
contabil sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
 Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
exerciţiului contabil sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor,
care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
Veniturile şi cheltuielile exerciţiului sunt structurate în două mari categorii care rezultă din
activitatea curentă (ordinară, obişnuită) a întreprinderii - şi elementele extraordinare. Contul de
profit şi pierdere furnizează câţiva indicatori importanţi pentru aprecierea performanţei
întreprinderii: profitul sau pierderea din exploatare, profitul sau pierderea din activitatea curentă,
profitul sau pierderea din activitatea extraordinară, cheltuiala cu impozitul pe profit, încheindu-se cu
rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere).
Fac parte din activitatea curentă acele activităţi întreprinse ca parte a obiectului de activitate, precum
şi cele care derivă din acestea. Activitatea curentă cuprinde activitatea de exploatare şi activitatea
financiară. Veniturile din exploatare provin din livrări de bunuri, prestări de servicii şi executări de
lucrări (cifra de afaceri) dar şi din alte venituri, cum sunt cele din vânzarea activelor imobilizate, din
despăgubiri primite, din subvenţii pentru investiţii. Veniturile din exploatare includ şi unele
elemente nerealizate, care nu au natura unui venit, cum sunt variaţia
Contul de profit şi pierderi
Această proiecţiune necesită informaţii şi date care provin din compartimentele anterioare ale
Planului de Afaceri şi anume: proiecţiunea vânzărilor şi costul produselor vândute. Interpretarea
valorii vânzărilor nu implică nici o dificultate, fiind cuprinse toate veniturile obţinute din vânzări în
perioada previzionată. În cazul repartizării vânzărilor pe luni se va ţine cont de faptul sezonier al
afacerii.
Pentru a determina profitul brut din vânzări se vor deduce costul produselor vândute. În costul
vânzărilor se vor introduce toate costurile aferente nemijlocit procesului de producţie, aşa ca:
 materia primă;
 materiale de bază şi auxiliare;
 ambalaj şi materiale de ambalaj;
 energie electrică, termică necesară direct pentru procesul de producţie;
 salariile de bază şi suplimentare ale muncitorilor antrenaţi direct în procesul de
producţie;
 contribuţiile la asigurările sociale şi medicale ale muncitorilor antrenaţi direct în
procesul de producţie;
 costurile indirecte de producţie:
 cheltuieli de întreţinere şi reparaţie a utilajului productiv;
 uzura utilajului productiv;
 salariile şi contribuţiile la asigurările sociale şi medicale ale conducătorilor şi
specialiştilor aferenţi procesului de producţie;
 încălzirea şi iluminarea secţiei de producţie;
 alte cheltuieli operaţionale.
Cheltuielile de perioadă conţin următoarele:
 cheltuieli generale şi administrative;
 cheltuieli comerciale.
Cheltuieli generale şi administrative sunt cele care formează condiţiile de producere:
 salariile şi contribuţiile la asigurările sociale şi medicale ale conducătorilor şi
specialiştilor ocupaţi în gestionarea funcţională generală a firmei;
 cheltuieli de întreţinere şi reparaţie a utilajului neproductiv;
 uzura utilajului neproductiv;
 cheltuieli pentru protecţia muncii;
  cheltuieli pentru folosirea utilităţilor generale;
 arenda încăperilor;
 taxe şi impozite (cu excepţia impozitului pe profit), comisioane şi dobânzi;
 etc.
Cheltuielile comerciale includ:
 cheltuieli de marketing;
 salariile şi contribuţiile la asigurările sociale şi medicale ale personalului ocupat în
activităţi comerciale ale firmei;
 cheltuieli cu sortare şi ambalaj special;
 etc.
Impozitul pe profit se calculează ca o rată din profitul impozabil, stabilită de legislaţia în vigoare.
Mărimea lui depinde de politica statului în acest domeniu. El se deduce din profitul impozabil, astfel
obţinem rezultatul activităţii operaţionale al firmei. Profitul net reprezintă indicatorul care atrage cel
mai mult atenţia investitorului. El poate fi distribuit întreprinzătorilor, poate fi reinvestit, poate fi
capitalizat (introdus în capitalul statutar) şi, să nu uitaţi şi de fondul de rezervă, format obligatoriu în
scopul prevenirii riscurilor viitoare.
Bugaian: Vanzari-cost vanzarii(costuri directe si indirecte)=marja operational(profit brut)
marja operational-chelt de perioada(chel gener. Administrative si comerciale)=profit
operational(profit net)
profit operational-rez din activitatile investit.=profit brut(profit pina la impozitare)
profit brut - 12 % = profit net

10.Planificarea fluxului de numerar

Multe din problemele financiare ale întreprinderilor sunt evitabile. Fluxurile de numerar de intrare şi
de ieşire trebuie corelate în timp astfel încât să nu pună în dificultate firma şi să asigure echilibrul
balanţei de încasări şi plăţi, absolut necesar pentru amplificarea capacităţii fiecărei unităţi monetare
de a crea profit. În acest context, planificarea fluxului de numerar devine un imperativ al
desfăşurării normale a activităţii din întreprindere. Ea îndeplineşte următoarele funcţii:
*cunoaşterea permanentă de către manager, a situaţiei financiare a întreprinderii;
*estimarea încasărilor şi plăţilor, respectiv veniturilor şi cheltuielilor aferente perioadei următoare de
timp;
* stabilirea, dacă este cazul, a destinaţiilor celor mai profitabile, pentru excedente probabile de
 numerar din următoarea perioadă de timp;
*determinarea deficitului de numerar pentru perioada următoare şi contractarea din timp a creditelor
necesare;
*evaluarea capacităţii investiţionale a întreprinderii, în vederea modernizării acesteia;
* dezvoltarea unei baze de date şi informaţii, care să reflecte situaţia financiară a firmei în
raporturile acesteia cu diferiţi parteneri (bănci, furnizori etc.).
La nivelul unei întreprinderi comerciale fluxul de numerar cunoaşte variaţii direct dependente de
încasările şi plăţile efectuate. Constituie o eroare considerarea profitului ca acoperitor pentru
necesarul de resurse băneşti, prin suprapunerea noţiunii de numerar (reprezentând mijloacele băneşti
care intră şi ies din întreprindere potrivit derulării activităţii firmei) cu cea de profit (care reflectă
eficienţa activităţii concretizată în creşterea netă a capitalului rulat de firmă). De asemenea, pot să
apară erori de previziune a profitului ce urmează a se obţine, generate de cauze obiective (întârzieri
la plată ale clienţilor, vânzări neprevăzute pe credit, etc.), care fac ca profitul să apară scriptic, nu şi
faptic, ca numerar.
Planificare a fluxului de numerar în funcţie de încasările şi * numerarul rezultat din însumarea soldului final cu cel
plăţile aferente activităţii, pornind de la următoarele date: iniţial.
*disponibilul bănesc al firmei, în casă şi în bănci, la Planul fluxului de lichidităţi (Cash-Flow) integrează aceste
începutul perioadei de referinţă (soldul iniţial); date într-un tabel de tipul celui care urmează,
* încasările în numerar estimat a fi obţinute, din activitatea potrivit tehnicii simple de calcul şi analiză.Configuraţia lui
de bază şi din alte activităţi, în perioada de referinţă; poate fi diferită, în raport de perioadele de timp vizate.
* plăţile ce se estimează că vor fi făcute în perioada de Excedentul sau deficitul de licihidităţi rezultat la sfârşitul
referinţă, pentru mărfuri, salarii, chirii, dobânzi, taxe, perioadei de referinţă, reflectă balanţa monetară a
impozite etc.; întreprinderii în acel moment. Excedentul se materializează
*disponibilul bănesc la sfârşitul perioadei de referinţă, în bani lichizi şi sume în conturi.
respectiv excedentul sau deficitul de numerar, obţinut ca Managerii vor trebui să urmărească în permanenţă
diferenţă între încasări şi plăţi (sold final); fluctuaţiile, uneori ample, ale numerarului disponibil, pentru
a sesiza din timp atât situaţia apariţiei unor surplusuri, ce pot
fi investite în mod profitabil, cât şi pe cea a apariţiei unui
deficit de numerar.

(Sursa :Bugaian +) Problemele legate de fluxurile de numerar nu au drept cauză doar întârzierile la
plată, ci adesea şi declinul vânzărilor.
Stocurilor de produse finite şi producţia de imobilizări. Cheltuielile de exploatare sunt clasificate
după natura lor, de exemplu: cheltuieli cu materiile prime şi consumabilele, cheltuieli cu salariile,
cheltuieli cu asigurările sociale, cheltuieli cu serviciile, cheltuielile cu reducerea valorii activelor,
cheltuieli cu amortizările, alte cheltuieli (din vânzarea activelor imobilizate, din despăgubiri sau
amenzi plătite etc). Veniturile şi cheltuielile financiare provin din participaţii, dobânzi, diferenţe de
curs valutar, din reduceri financiare (sconturi) obţinute sau acordate etc.
Contul de profit şi pierderi este foarte important pentru analiza venitului şi a vânzărilor, a raportului
dintre aceşti indicatori, precum şi pentru a determina în ce condiţii va apărea profitul. Însă acest
indicator nu este exhaustiv. Profitul este important, dar şi mai important este fluxul de numerar, care
arată de unde vin şi unde se duc banii. Fluxul de numerar, arată mişcarea banilor, el arată dacă
afacerea este solvabilă şi când afacerea necesită „infuzie” de bani. Fără monitorizarea acestei situaţii
este imposibil să supravieţuiţi pe piaţă. Previziunea fluxului de numerar prezintă o metodă de
control a mijloacelor Dvs. financiare. Este un sistem ce pompează „vlaga” în afacerea Dvs.
Astfel, acest raport prezintă fluxul de intrări şi ieşiri de numerar. De regulă, el include următoarele
intrări şi ieşiri tipice.
Intrări:
 vânzări în numerar;
 credite şi împrumuturi;
 intrări de creanţe de la debitori;
 vânzări de mijloacelor fixe neutilizate;
 încasări de dobânzi sau dividende;
 emisii de acţiuni;
 alte onorarii, redevenţe sau venituri.
Ieşiri:
 procurări în numerar;
 plăţi către creditori;
 plăţi de salarii şi prime;
 procurări de mijloace fixe;
 rambursări de credite şi împrumuturi;
 plăţi de dividende, dobânzii şi taxe;
 alte plăţi şi ieşiri.

 Asta este soldul la inceputul anului + ce acumulam pe parcurs-ce iese……
“-“ pe hartie putem avea in realitate nu putem avea…
Concluzie: amanam plata creditoare…
Amanam salariile…..

11.Planul de afaceri. Structura si continut. Tipurile de planuri de afaceri. (Sursa:Bugaian)

Ce este un plan de afaceri?
Întocmirea Planului de Afaceri este o activitate, ca de altfel şi cercetarea de piaţă sau evaluarea
ideilor de afaceri, pe care foarte mulţi antreprenori o ignoră, considerând că este doar o pierdere de
timp şi că intuiţia lor de „oameni de afaceri” este călăuza cea mai de nădejde în lumea afacerilor.
Foarte greşită abordare! De ce? Pentru că mulţi cred că un Plan de Afaceri reprezintă o carte cu
multe pagini şi că sunt necesare cursuri speciale de instruire pentru a-l întocmi.
Pentru afaceri mari, de multe milioane care trebuie împrumutate de la bancă sau care vor fi
finanţate de investitori, este adevărat că poate să fie destul de voluminos, iar pentru a-l întocmi
lucrează nu un singur om, ci o echipă de specialişti.
Însă pentru o afacere mică, cu un capital iniţial de câteva zeci de mii de lei sau chiar şi euro, Planul
de Afaceri poate fi întocmit pe câteva pagini, dar cu bună gândire asupra ideii de afacere şi a
modului ei de implementare.
Cel mai important este faptul că la întocmirea acestui plan aveţi posibilitatea, înainte de a scoate
banul din buzunar, să mai puneţi pe „cântar” încă o dată toate aspectele afacerii, aşternându-le pe
hârtie. Partea financiară a planului trebuie pusă pe hârtie în mod obligatoriu, fără aceasta este
foarte uşor să comiteţi vreo eroare, care ulterior vă va costa foarte scump.
Evident, este un plan, întocmit pentru a v ă ajuta să priviţi afacerea în perspectivă, să alocaţi
resursele necesare, să v ă concentraţi asupra punctelor-cheie şi să vă pregătiţi pentru eventuale
probleme şi oportunităţi. Planul de afaceri este un document scris, elaborat de întreprinzător în care
sunt descrise toate elementele relevante, atât interne cât şi cele externe, şi care vor influenţa
viitoarea afacere. Este necesar să scrieţi în aşa fel, încât conţinutul lui să coincidă cu scopurile Dvs.
Este un plan complet care integrează mai multe planuri funcţionale, aşa ca Planul de Marketing,
Operaţional, Financiar şi Resurse Umane. Poate fi orientat la o perioadă mai scurtă – 1-2 ani, sau o
perioadă mai lungă – 3-5 ani. Planul de Afaceri prezintă rezultate şi în ambele cazuri e bine să faceţi
prognoze pe cel puţin 3 ani înainte.
Cine va elabora Planul de afaceri?
Categoric întreprinzătorul! Dacă un aşa-zis antreprenor nu vrea, nu găseşte timp pentru elaborarea
planului, apare întrebarea dacă acesta are destulă voinţă şi caracter ca să realizeze ideea de afacere?
Desigur, puteţi fi îndrumat, consultat de cineva pe diferite domenii: marketing, legislaţie, finanţe,
inginerie, etc., dar principalul actor sunteţi dvs. - antreprenorul! E bine ca un antreprenor cu
experienţă să vadă planul Dvs. El vă poate consulta şi îndruma la ce trebuie de mai atras atenţia, sau
ce a fost scăpat din vedere.
Planul de afaceri vă orientează spre viitorul afacerii. Vă pune să luaţi decizii, să gândiţi diferite
variante posibile, dar să alegeţi varianta sau opţiunea cea mai potrivită.
Etapele de întocmire a Planului de Afaceri
Pentru elaborarea Planului de afaceri, fie că-l scrieţi pentru prima dată sau actualizaţi ceva ce aţi
elaborat de curând, e bine să vă ghidaţi de următoarele etape:
  Identificarea obiectivelor Planului de Afaceri
Înainte de a purcede la elaborarea unui Plan de afaceri de succes, trebuie să identificaţi pentru cine
elaboraţi planul, ce doresc aceştia să ştie despre afacerea Dvs. şi cum vor folosi informaţiile din
Planul Dvs. Scopurile ţintă urmărite trebuie corelate cu obiectivele celor cărora li se adresează
planul. Doar după ce aţi răspuns la aceste întrebări, puteţi purcede la întocmirea planului.

 Elaborarea structurii Planului de Afaceri

Odată ce aţi stabilit obiectivele afacerii şi aţi determinat bine domeniile ce trebuie aprofundate, va
trebui să gândiţi foarte bine structurile Planului de Afaceri. Structura poate fi mai generală sau mai
detaliată, în funcţie de obiectivele stabilite, însă ea vă va fi utilă pe parcursul scrierii Planului de
Afaceri. Va trebui, de asemenea, să prevedeţi anexe separate în cazul în care acestea sunt necesare
pentru detaliere şi concretizare.
 Scrierea Planului de Afaceri

Ordinea şi profunzimea cu care vor fi abordate compartimentele specifice ale Planului de Afaceri va
varia în funcţie de cui este adresat acest Plan. Evident, înainte de a-l întocmi, asiguraţi-vă că aţi
colectat informaţiile necesare, aţi cercetat piaţa, aţi testat produsul, etc., deoarece de aceste date şi
informaţii depinde cât de realist va arăta Planul Dvs. şi, în final, depinde succesul afacerii Dvs.
Prezentarea schematică financiară o veţi realiza ulterior, după finalizarea cercetărilor de piaţă.
Întrucât se pune problema scrierii efective a Planului de Afaceri, trebuie să asiguraţi certitudinea
ordinii unor informaţii amănunţite privind ipotezele ce stau la baza argumentării acestora.
După finalizarea planului, e cazul să întocmiţi Rezumatul planului. Întrucât acesta este un sumar al
planului , conţinutul lui depinde de întreg documentul şi el nu poate fi scris decât după ce întreg
Planul este scris.

 Revizuirea Planului de Afaceri

Odată ce Planul de Afaceri este complet scris, ar fi bine să-l arătaţi unui specialist sau consultant în
afaceri, ca să fiţi sigur că nu v-a scăpat nimic, că totul este clar şi că planul poate fi într-adevăr
călăuză în atingerea obiectivelor stabilite.

 Actualizarea Planului de Afaceri

În situaţia în care de la momentul elaborării Planului de Afaceri şi iniţierea afacerii a trecut ceva
timp, acesta trebuie actualizat. Planul este real doar în condiţii reale. Pe parcursul timpului planul se
„uzează”. Cauzele sunt schimbarea condiţiilor mediului de afaceri, de exemplu, şi poate chiar a
obiectivelor afacerii, deoarece mediul extern şi intern al
afacerii se află în continuă schimbare, în special acum, în epoca globalizării.
Cuprinsul Planului de Afaceri
Rezumat
 Descrierea afacerii
 Piaţa şi marketingul afacerii
 Activitatea operaţională
 Managementul şi organizarea
 Previziuni financiare
 Riscurile afacerii
Deci, ce reprezintă, într-o formă simplificată, un Plan de Afaceri?
În primul rând veţi completa „Foaia de titlu” ce va conţine:
 Denumirea afacerii
 Cuvintele „Plan de Afaceri”, „Întocmit de ...”
  Localitatea, luna şi anul când a fostîntocmit.
Rezumatul Planului de Afaceri
Rezumatul trebuie să fie de fapt o prezentare concisă a întregului Plan de Afaceri. Nu repetaţi doar
conţinutul planului. Este necesar să evidenţiaţi principalele avantaje ale afacerii. Trebuie să
subliniaţi ce factori vor face ca afacerea să aibă succes în competiţia pe piaţa ţintă. De regulă, în
rezumat se conţin următoarele:
 Scopul Planului de afaceri (atragerea creditului, investitorului sau un plan operaţional
pentru controlul afacerii);
 Concluzii asupra analizei pieţei (mărimea pieţei ţintă, caracteristicile şi tendinţele ei);
 O descriere succintă a afacerii (forma organizatorico-juridică, produsele sau serviciile
oferite de companie);
 Activităţi de marketing şi vânzări (strategia de marketing şi vânzări, factorii-cheie de
succes în competiţia pe piaţă);
 Managementul şi personalul (proprietarii şi managerii, responsabilităţile personalului-
cheie);
 Informaţii financiare (necesarul de fonduri şi direcţiile lor de folosire, rezumatul
financiar al afacerii: previziunile vânzărilor, ale profitului şi rentabilităţii).
1. Descrierea afacerii
Capitolul „Descrierea afacerii” trebuie să ofere o privire generală asupra afacerii, fără a intra în
amănunte, care vor fi detaliate în capitolele următoare. Acest capitol va include următoarele:
 Natura afacerii:
 cererea pieţei ce va fi satisfăcută prin realizarea ideii Dvs. de afaceri;
 metoda de satisfacere a cererii de produse sau servicii pe piaţă.
 Descrierea firmei:
 scopul afacerii;
 domeniul de activitate;
 reţeaua de distribuţie;
 competenţele personalului.
 Misiunea companiei.
2. Piaţa şi marketingul afacerii
Obiectivul acestui capitol este descrierea activităţilor ce vor permite firmei să realizeze vânzările
conform previziunilor din Planul de Afaceri.
Capitolul „Piaţa şi marketingul” trebuie să descrie următoarele:
 Analiza şi tendinţele pieţei (caracteristicile distinctive ale principalei pieţe ţintă, unde
se vor vinde produsele sau veţi presta serviciile Dvs., dinamica creşterii pieţei ţintă în
următorii 2-3 ani);
 Analiza potenţialilor clienţi (segmentul de piaţă al afacerii, numărul de potenţiali
clienţi, achiziţii lunare şi creşterea anticipată a cererii);
 Analiza concurenţilor (avantajele competitive şi punctele slabe ale acestora);
 Strategia de marketing şi vânzări (previzionarea vânzărilor pentru fiecare din primii
2-3 ani, pentru primul an e recomandabil să se facă o prognoză lunară a volumului de
producţie; strategia de preţ; strategia de intrare pe piaţă; canalele de distribuţie,
mecanismul şi instrumentele de promovare).
3. Activitatea operaţională
Acest capitol va fi consacrat descrierii produselor şi/sau serviciilor ce vor fi oferite ş i a
tehnologiilor, utilajelor şi echipamentelor ce vor fi utilizate. O atenţie deosebită veţi acorda
managementului producţiei care trebuie să fie corelat cu previziunile vânzărilor. Orice
 inconsistenţă între aceste două componente vor conduce la rezultate ce nu vor corespunde
previziunilor vânzărilor şi, deci, planului financiar.
Astfel, veţi descrie următoarele aspecte:
 Amplasarea afacerii şi accesibilitatea ei la clienţi, furnizori, alte părţi terţe;
 Produsele sau serviciile din perspectiva clientului (avantajele specifice ale produselor
cu accentul pe avantajele competitive, capacitatea de a satisface cererea pe piaţă);
 Capacităţile de producţie şi de servire (local, transport, etc.), costul acestora şi de
unde vor fi procurate, investiţiile necesare;
 Descrierea procesului tehnologic (scheme tehnologice, avantajele lor, ciclul de
producţie, utilajul necesar);
 Avantajele competitive operaţionale în producţie (tehnologii şi utilaje, experienţă în
activitate, parteneriate cu alţi producători, etc.);
 Necesităţile profesionale ale angajaţilor şi accesul la forţa de muncă;
 Furnizorii firmei (cerinţele faţă de materia primă şi materiale şi determinarea
furnizorilor principali);
 Impactul asupra mediului.
4. Managementul şi personalul
Profesionalismul şi experienţa echipei manageriale sunt aspecte ce trebuie remarcate şi
accentuate în Planul de Afaceri. Pentru investitori veţi sublinia creativitatea şi talentele echipei
manageriale şi veţi indica motivul pentru care Echipa managerială reprezintă o componentă
distinctivă a afacerii. Ţineţi minte, ideile de afaceri sunt realizate de către OAMENI !
Capitolul va cuprinde:
 Structura organizatorică a firmei cu explicarea posturilor;
 Managerii-cheie (rezumatele complete ale caracteristicilor fiecărui manager de vârf,
adică CV-rile, pot fi plasate în formă de anexe la sfârşitul Planului de Afaceri);
 Descrierea succintă a personalului tehnic.
5. Previziunile financiare
Acest capitol conţine reprezentarea financiară a tuturor informaţiilor şi datelor din toate celelalte
capitole şi este poate cel mai important capitol al Planului de Afaceri. Pot fi descrise diferite scenarii
de evoluţie a afacerii din punct de vedere financiar, în funcţie de previziunile ce sunt puse la baza
rezultatelor financiare. În final, veţi decide care variantă poate fi considerată optimă.
Conţinutul capitolului este următorul:
 Necesităţile de fonduri curente şi pentru următorii ani de previziune (sume; tipul de
capital, necesităţi în timp, active, surse de fonduri, etc.);
 Folosirea fondurilor (cheltuieli de capital, fond de rulment, active, etc.);
 Calcularea costurilor şi a cheltuielilor;
 Determinarea pragului de rentabilitate;
 Contul de profit şi pierderi pentru următorii 3 ani (pentru primul an veţi face
previziuni lunare şi trimestriale);
 Fluxul de numerar pentru următorii 3 ani (pentru primul an veţi face previziuni
lunare şi trimestriale);
 Bilanţul contabil pentru următorii 3 ani (pentru primul an veţi face previziuni lunare
şi trimestriale);
 Indicatorii financiari care vor evidenţia rentabilitatea, eficienţa şi viabilitatea afacerii.
6. Riscurile
Orice activitate e supusă unor riscuri atât interne cât şi externe. Natura riscurilor poate să difere de
tipul afacerii. E bine să selectaţi şi să analizaţi anume acele riscuri la care afacerea Dvs. poate să fie
supusă. Din totalul de riscuri putem deosebi:
 Riscuri inovaţionale
 Riscuri privind fabricaţia
 Riscuri comerciale
 Riscuri financiare
 Riscuri politice sau legislativ-juridice
 Riscuri naturale
 Riscuri privind proprietatea
Un Plan de afaceri poate fi elaborat şi după o altă structură, cu alte denumiri ale capitolelor, dar
conţinutul, sensul planului nu se va deosebi de cel descris mai sus.
La sfârşitul Planului de Afaceri veţi plasa anexele necesare pentru detalierea informaţiei şi a
calculelor.
Pentru a avea succes în afaceri, trebuie:
 Să planificaţi
 Să stabiliţi priorităţi
 Să alocaţi resurse
 Să asiguraţi Fluxul de Numerar.
Planul final trebuie să diminueze riscurile viitoare. Nici un plan nu poate garanta succesul sau să
excludă insuccesul. Dar un plan bine gândit vă va ajuta să gândiţi asupra problemelor ce pot apărea,
să pregătiţi resursele necesare.
Ce înseamnă un Plan de Afaceri BUN?
Este BUN acel Plan de Afaceri care conduce la rezultate bune. Or, pentru aceasta Planul
de Afaceri trebuie să fie:
 simplu, uşor de înţeles şi de acţionat, care comunică întocmai scopurile
afacerii;
 specific, cu obiective concrete, măsurabile, cu acţiuni clare în timp şi susţinute
de resursele necesare;
 realist, cu scopuri, bugete şi termene reale de implementare;
 complet, cu toate elementele necesare incluse: acţiuni, resurse antrenate,
termene de executare, responsabilităţi, modalităţi de monitorizare, evaluare şi
luare de decizii.
Şi chiar dacă toate aceste elemente vor fi prezente, Planul de Afaceri nu va genera rezultatele dorite,
dacă va lipsi resursa umană adecvată: personalul dedicat implementării acestui Plan.
Ce este cel mai important într-un Plan de Afaceri?
În general, depinde de situaţia concretă, dar pentru succesul oricărei afaceri sunt două elemente
critice, şi anume:
 Fluxul de Numerar care este vital pentru afacere şi care adesea este confundat cu profitul.
Este bine să reţineţi: Profitul nu garantează bani în cont. Multe afaceri ajung în prag de
faliment anume datorită problemelor legate de fluxul mijloacelor băneşti.
 Detaliile ce ţin de implementarea acţiunilor. Puteţi avea strategii strălucite şi o planificare
excelentă, însă acestea vor rămâne doar teorie, dacă nu vor fi specificate responsabilităţile:
cine va executa, când va executa, cu ce resurse materiale şi financiare şi din ce surse vor veni
acestea.
Tipuri de planuri de afaceri (Sursa:internet)
În ceea ce priveşte amplitudinea lucrării, în funcţie de gradul de
c o m p l e x i t a t e a l  problemelor abordate, de specificul proiectului şi de necesităţile de
informare se cunoscurmătoarele planuri de afaceri:
• Planul sumar
– conţine între 10-20 pagini şi este folosit pentru firmele ce sunt la începutul activităţii lor 
•Planul complet
– conţine un număr de 20-50 pagini şi este utilizat în special atunci când valoarea
necesarului de finanţat este consistentă
•Planul detaliat
– conţine un număr de minim 50 de pagini şi reprezintă nivelul cel mai complex al
prezentării unui plan de afaceri”
10

Din punct de vedere al destinatarilor planului de afaceri şi al confidenţialităţ
i i informaţiilor furnizate se poate considera următoarea clasificare a formelor de
prezentare a planului de afaceri:

•Versiunea confidenţială
–prezintă informaţii confidenţiale şi complete destinateconducerii superioare, acţionarului majoritar
sau unui potenţial cumpărător al companiei

•Versiunea parţială
– pune accent pe fluxul de numerar şi pe structura capitalului şieste destinată investitorilor şi
creditorilor 

•Versiunea specifică
– este destinată unui cititor specific, ce are o anumită necesitateinformaţională

•Versiunea general
– în care nu se regăsesc informaţii confidenţiale şi care esteîntocmită pentru destinatari de tipul
acţionarilor şi analiştilor financiari.