1.

Categoriile de bază ale disciplinei ONRM şi esenţa lor economică

2.Cheltuielile de timp: clasificarea şi caracteristica lor

3.Principiile de organizare şi normare a muncii în cadrul întreprinderii industriale

4.Procesul de producţie şi componentele lui

5.Condiţiile de muncă: regimul de muncă şi de odihnă şi reglementarea lui în RM

6.Locul de muncă şi structura operaţiei de producţie

7.Sistemul normelor de munca :felurile de norme si caracteristica lor

8.Normativele de munca: felurile si caracteristica lor, diferenta dintre norme si normative

9.Metode de studiere si masurare a timpului de munca si caracteristica lor

10.fotografierea timpului de munca: feluri, caracteristica si importanta utilizarii

11.Cronometrarea timpului de munca:feluri, caracteristica si importanta utilizarii

12Metodologia determinarii diferitor norme

 1.Categoriile de bază ale disciplinei ONRM şi esenţa lor economică
Sistemul de producere este sistemul esenţial din cadrul întreprinderii care poate fi schematic
reprezentat în felul următor:
Subsistemul fabricaţie este cel esenţial care implică procesele de muncă şi de producţie, serveşte
drept bază pentru funcţiunea de producţie a întreprinderii – un ansamblu de activităţi omogene sau
complimentare, desfăşurate de personal de o anumită specialitate folosind metode şi tehnici specifice,
care contribuie la o mai bună desfăşurare a resurselor şi creşterea eficienţei întreprinderii.
Funcţiunea de producţie a întreprinderii curpinde următoarele activităţi:
 Programarea şi lansarea producţiei
 Producţia propriu-zisă
 Controlul calităţii
 Întreţinerea şi repararea utilajului
 Aplicarea normelor de protecţie şi igienă a muncii şi a mediului ambiant.
1.sistemul de producere, componentele si caracteristicile acestora...
2.munca-proces si categorie economica (reprezinta activitatea omului indreptata spre producerea
bunurilor: forta de munca, capitalul uman, potentialul uman)
3.eficienta muncii si modul de determinare= Q(cantitatea de produse fabricate)/C(cheltuieli de
resurse p/u ... sporirea eficientei este motivarea(sociala, economica, fiziologica,spiritual- etica) !)
4.organizarea- activitatea si sistemul economic- org. Ca sistem reprezinta o multitudine de relatii
individuale si de grup, organizarea productiei, organ. Dirijarii, organ.muncii...
5.esenta si functiile normarii muncii- normarea reprezinta determinarea normelor. Norma este ca
marime de timp , de deservire, de personal, de conducere,de productie; si ca regula(de conduita).
6.salariul si locul lui in sistemul de dirijare al intreprinderii - 2 parti ca :parte a veniturilor
angajatilor si parte a cheltuielilor a intreprinderilor
 2.Cheltuielile de timp: clasificarea şi caracteristica lor
Procesul de producţie poate fi privit ca procesul cheltuielilor de timp pentru fabricarea unui anumit
bun.
Aceste cheltuieli de timp de pe poziţiile antreprenorului tind a fi reduse. Aceasta se poate întîmpla
doar dacă se cunoaşte clasificarea cheltuielilor pentru a înţelege care părţi pot fi reduse.
Clasificarea cheltuielilor de timp se face în raport cu 3 elemente ale procesului de producţie:
a)în raport cu obiectul muncii
b)în raport cu muncitorii
c)în raport cu utilajul
Pentru a analiza cheltuielile de timp ale angajaţilor se evidenţiază timpul de ocupaţie şi timpul de
staţionare. Timpul de ocupaţie este timpul îndeplinirii sarcinilor de producţie cu îndeplinire a altor sarcini
suplimentare sau timpul de refacere a rebutului(produs necondiţionat).
În raport cu obiectul muncii, cheltuielile de timp pot fi reprezentate în:
Timpul de lucru consta din 2 parti componente:
 -timpul de indeplinire a procesului tehnologic ce cuprinde:
 Timpul de functionare a utilajului
 Timpul de indeplinire a operatilor manuale si manual-mecanizate
 Timpul de indeplinire a operatilor pur manuale
 -timpul de stationari pe parcursul procesului tehnologic ce cuprinde:
 Intreruperi reglementate care la rindul lor cuprind :
-timp auxiliar
-timp de deservire a locului de munca
-timp p/u odihna si necesitati individuale
-intreruperi din cauze organizator tehnice
-timpul de initiere/incheiere a operatiei
 Intreruperii nereglementate-apar drept urmare a incalcarii disciplinei de munca sau
disciplinei tehnologice.
 3.Principiile de organizare şi normare a muncii în cadrul întreprinderii industriale
Organizarea ca sistem reprezintă o mulţime de relaţii individuale şi de grup, dictate de procesele de
producţie. Deosebim 2 feluri de organizări:
 Structurală
 Procesuală
Organizarea procesuală este rezultatul organizării ca activitate şi reprezintă tot ceea ce opune
rezistenţă la haos, incertitudine, nereguli, care pot apărea îm interiorul întreprinderii. Dirijarea ca
activitate este o funcţie importantă a managementului. Organizarea poate fi în cadrul întreprinderii de mai
multe feluri:
 Organizarea producţiei – este îndreptată la optimizarea structurii de producere.
 Organizarea dirijării – are ca scop crearea structurilor de conducere a întreprinderilor cât mai
eficiente
 Organizarea muncii – procesul de ajustare a proceselor de muncă

În industrie sunt evidenţiate următoarele direcţii de organizare a muncii:


 Divizarea şi cooperarea muncii
 Proiectarea proceselor de muncă
 Organizarea locurilor de muncă
 Organizarea sistemelor de deservire a locurilor de muncă
 Organizarea regimului de lucru şi odihnă
 Crearea condiţiilor favorabile de muncă din punct de vedere igienic, social, psihologic.
Toate acestea reprezintă un complex de măsuri de ordin managerial, care asigură eficienţa înaltă a
muncii.
Principiile:
Principiul eficientei: presupune necesitatea elaborarii normelor de munca care ar asigura cele mai
inalte rezultate cu cele mai minime cheltuieli de resurse de munca, resurse materiale, energetice si
informationale.
Principiul complexitatii: presupune necesitatea luarii in consideratie a interdependentii intre toti
factorii care influenteaza organizarea si normarea muncii si anume-

 Factorii tehnici
  Factorii economici
 Psihologici
 Sociali
 De drept.
Principiul de sistem- organizarea muncii si determinarea normei de munca trebuie sa corespunda
rezultatelor finale ale producerii , sa ia in consideratie toate cheltuielile de resurse la toate etapele
procesului de productie.
Obiective- crearea p/u toti angajatii intreprinderilor conditii egale p/u indeplinirea normelor de
munca
Principiul dinamismului-presupune necesitatea de modificare a organ. Si normarii (revezuirea
normelor de munca) atunci cand se modifica condit. De producere.
Principiul legititatii-pres. La organizarea si normarea muncii in intreprindere de tinut cont strict de
prevederile codului muncii si legilor, hotaririlor cu privire la organiz si normarea muncii.
Principiul atitudinii pozitive a angajatilor fata de intreprindere- presupune crearea unei astfel de
organizari, normari si remunerari care ar asigura unul si acelasi nivel de satisfactie si atitudine pozitiva p/u
intreg colectiv de munca al intreprinderii.

4.Procesul de producţie şi componentele lui

Principalele tipuri de diviziune a muncii în cadrul întreprinderii sunt:
 Diviziunea funcţională – în baza ei apar grupele de personal, conducători, specialişti, muncitori
şi ucenici.
 Diviziunea tehnologică – este condiţionată de stadiile procesului de producţie şi felurile de
lucrări. În dependenţă de specificul tehnologiei pot apărea secţii sau sectoare ale întreprinderii.
 Diviziunea de obiect – presupune specializarea secţiei de producţie şi a angajaţilor pe anumite
feluri de produse.
 Diviziunea profesională – caracterizează cunoştinţe şi aptitudini necesare pentru îndeplinirea
unor anumite feluri de lucrări.
 Diviziunea de calificare – se determină prin nivelul de complexitate a lucrărilor.
În baza diviziunii funcţionale, tehnologice şi de obiect, se formează profesiile şi nivelele de
calificare. Diviziunea profesională şi de calificare poate fi considerată ca secundare, complimentară la
primele trei.
În dependenţă de componenţa profesional calificativă, se deosebesc echipă specializate – formate
din angajaţi de una şi aceeaşi profesie.
 Echipe complexe – formate din angajaţi de diferite profesii şi nivele de calificare.
Totodată diviziunea muncii presupune şi o cooperare.
Procesul de producţie reprezintă procesul de transformare a materiei prime în produs finit, prin
observatia si/sau participarea nemijlocita a omuluisi utilajului.
Tipuri de procese de producţie:
Procese de bază – ca rezultat se obţine produs finit.
Procese auxiliare – de reparaţie sau de transport, asigură o funcţionare normală a întreprinderii.
Procese de servire – depozitele.
Orice proces de producţie poate fi privit sub 2 aspecte.
1)o totalitate de schimbări ale obiectul muncii – proces tehnologic.
2) o totalitate de acţiuni ale lucrătorilor îndreptate spre schimbarea obiectului muncii.
Caracteristicile principale ale procesului de producţie sunt:
 Utilitatea rezultatelor
 Cheltuieli de timp şi energie a muncitorilo
 Veniturile şi nivelurile de satisfacţie în urma funcţiunilor îndeplinite.
Procesele de muncă se divizează în felul următor:
După caracterul obiectului şi rezultatul muncii :
 Procese de muncă ale muncitorilor
 Procese de muncă ale fucnţionarilor
După funcţiile îndeplinite:
 Procese de muncă a muncitorilor încadraţi în secţiile de bază, auxiliare, de servire
 Procese de muncă a funcţionarilor, conducătorilor, specialiştilor.
După nivelul de mecanizare a muncii:
 Procese manuale
 Procese manuale-mecanizate
 Procese total mecanizate
 Procese automatizate
 Procese automate.
 5.Condiţiile de muncă: regimul de muncă şi de odihnă şi reglementarea lui în RM
La baza organizării muncii se află condiţiile de muncă – totalitatea factorilor mediului muncii şi
procesului de muncă, care influenteaza sănătatea şi capacitatea lucrătorului.
Se deosebesc următorii factori de producţie:
 Factori de producţie nocivi – acţiunea lor asupra lucrătorilo poate dăuna îmbolnăvire.
 Factori de producţie deosebit de nocivi – influenţa lor aupra muncitorilor poate condiţiona
anumite traume sau boli profesionale.
 Factori inofensivi – condiţii de muncă, care nu cauzează nici un prejudiciu sănătăţii omului,
deoarece dacă şi există factori nocivi ei nu depăşesc anumite normative.
Asupra mediului muncii mai influenţează condiţiile sanitare şi igienice - t°, iluminarea, zgomotul,
concentrarea prafului, regimul de muncă şi odihnă.
În dependenţă de caracteristica procesului de muncă şi a mediului prin legislaţie se stabilesc anumite
compensaţii ale remunerării muncii, ce ar neutraliza influenţa nefavorabilă asupra organismului omului.
Principalele documente care reglementează condiţiile de muncă sunt:
 Normele sanitare pentru proiectarea întreprinderii
 Normele şi regulile de construcţi
 Standardele şi cerinţele în domeniul protecţiei şi securităţii muncii.
Factorii mediului de muncă pot fi examinaţi sub 2 aspecte:
 calitatea mediului muncii – nivelul de corespundere a conndiţiilor sanitare şi igienice normelor
de stat.
 calitatea condiţiilor de muncă- nivelul corespunderii caracteristicii tehnice, estetice, sociale şi
ecologice ale întreprinderii nornmativelor la nivelul de stat sau cele mondiale.
 6.Locul de muncă şi structura operaţiei de producţie
Elementul de bază al sistemului de producţie este locul de muncă. examinarea lui este importană din
punct de vedere a soluţionării următoarelor probleme:
 Proiectarea organizaţională şi planificarea calendaristică – locul de muncă reprezintă o suprafaţă
a secţie, care este înzestrată cu anumite mijloace de muncă necesare pentru îndeplinirea procesului de
producţie de către o persoană sau o echipă.
 Dirijarea nivelului de ocupare şi asigurarea întreprinderii cu resurse umane – locul de muncă
reprezintă sfera de activitatte a unui angajat sau o totalitate de funcţii întărite după un lucrător.

Pentru necesităţile studiului muncii locul de muncă se clasifică după mai multe criterii:
 Meserie sau tehnologie
 Tipul de organizare a producţie – producţie pe unicate(care nu se repetă); producţie în serie;
producţie în masă
 Gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei
 Nr. de utilaje cu care sunt dotate locurile de muncă
 Nr. de muncitori: locuri de munca individuale si locuri de munca colective
 După poziţia relevantă în spaţiu pot fi locuri de muncă fixe şi locuri de muncă mobile
 După natura activităţii: locuri de muncă de bază; auxiliare; de deservire

Clasificarea locurilor de muncă după criteriile enumerate mai sus, ajută să cunoaştem mai bine
modalităţile şi practicile de organizare ergonomică a muncii. În cadrul organizării şi remunerării muncii,
evidenţii cheltuielilor, procesul de producţie se divizează pe operaţii- o parte a acestuia înfăptuită de către
un muncitor la un loc de muncă. Ea reprezintă obiectul determinării duratei de muncă.
Pentru a norma operaţiile, aceasta se divizează în anumite părţi componente:
 Faza – o parte din operaţie care se caracterizează prin utilizarea aceloraşi unelte de muncă prin
aplicarea aceluiaşi regim tehnologic, obiectul muncii suferind o singură transformare tehnologică.
 Mânuirea – o parte a procesului de muncă care reprezintă un anumit grup de mişcări ale unui
executant determinate de un anumit scop.
 Mişcarea – cel mai simplu element al activităţii executantului.
 Complexul de mişcări – o grupare de mişcări succesive. Ele se mai numesc microelemente ale
procesului de muncă. Studiul de bază a proceseului de muncă constă în examinarea microelementelor şi
este foarte important pentru fundamentarea duratei de muncă.
 7.Sistemul normelor de munca :felurile de norme si caracteristica lor (caiet +)
Mereu este necesar de a duce evidenta dependentei rezultatelor si cheltuielilor resurselor
utilizate.Referitor la resursa umana, cind merge vorba de cheltuielile de timp, reducerea lor pentru o
unitate de produs poate fi atinsa drept urmare a introducerii tehnicii noi mai performante, dar aceasta
implica chletuieli suplimentare.pentru a asigura o eficienta inalta a muncii in cadrul intreprinderii se
efectuaeaza normarea muncii –determinarea cit mai exacta a sarcinilor de munca pentru fiecare lucrator.
Drept rezultat al normarii muncii este norma de munca –sarcina care stabileste pentru un executant sau
colectiv care are calificarea corespunzatoare pentru executarea unei lucrari in conditie tehnico-
organizatorice dinainte stabilite. Marimea normelor se fundamenteaza stiintific. Se revizuiesc periodic
astfel formind norme medii progresive la un nivel situat intre realizarile cele mai bune si realizarile medii
pentru o activitate anumita. Marimea normelor de munca caracterizeaza rezultatele muncii , deaceea este
strict necesar sa fie descrise metodele de munca, tehnologiile utilizate , procedeele aplicate , activitati care
conditioneaza cantitatea rezultatelor.
In intreprindere trebuiesc elaborate procedurile de operare standart (SOP).Normele de munca apar
sub diferite forme :
 Norme de timp – timpul fixat pentru executarea unei sarcini de munca de catre un lucrator de o
anumita calificare in anumite conditii tehnico-orgamizatorice.
 Norme de productie- cantitatea de bunuri , echivalentul ei valoric care trebuie produs, vindut
intro cantitate de timp
 Norma de personal- numarul de lucratori cu o anumita calificare si specializare necesar pentru
indeplinirea anumitor operatii.
 Norma de servire- nr de unitati de utilaj necesare de a fi servite intro unitate de timp de catre un
lucrator.Determina nr obiectelor de productie (masini, utilaje, locuri de munca ) care sunt intarite dupa un
muncitor /echipa si trebuiesc deservite intro anumita perioada de timp.
 Norma de conducere- nr de subalterni subordonati, lucratori unui manager.
 8. Normativele de munca: felurile si caracteristica lor, diferenta dintre norme si normative.
De clasificarea normelor de munca strins este legata clasificarea materialelor normative ce tin de
munca care servesc drept baza de determinarea normelor de munca si reflecta dependent dintre
cheltuielile de munca si factorii care le influenteaza.
Se deosebesc 2 feluri de materiale normative:
 Normative propriu-zis-servesc drept baza pentru determinarea partilor component ale normelor
de timp si a normelor de personal.
 Normative unice/tipice.- reprezinta dependent dintre marimea normei de timp, norme de
productie, de servire si a normei de conducere si a factorii care infulenteaza asupra nivelului acestor
norme.
Principala diferenta dintre normative si norme consta in nivelul de diferentiere a elementelor
procesului de productie, de aceea deseori normele unice pot fi considerate ca derivate a
normativelor.Dupa continut normativele de munca se clasifica:
 Normative ale conditiilor de munca- caracterizeaza parametrii procesului de productie si a
mediului de munca care influenteaza sanatatea omului si rezultatele activitatii lui.
 Normativele regimului de lucru a utilajului- contin parametrii utilajului in baza carora se
determina cele mai eficiente regimuri ale procesului tehnologic pentru a asigura productivitatea optima cu
cheltuieli minime de forta de munca vii si materializate. In dependent de regimul de lucru ales se
determina marimea timpului de lucru a utilajului.
 Normative de timp- contin cheltuieli de timp reglementate pentru indeplinirea diferitor elemente
ale procesului de munca( miscari de munca)
 Normativele ritmului de munca- determina ritmul reglementat pentru indeplinirea a anumitor
lucrari
 Normative de muncitori- determina nr reglementat de muncitori necesari pentru indeplinirea
unui anumit volum de lucru
Intre norme si normative ale muncii pot fi evidentiate urmatoarele diferente:
 Normelor le corespund strict anumite marimi ale factorilor care determina marimea lor in
conditiile unui process de productie concret. Normele se determina pentru o multitudine de marimi ale
factorilor, de aceea normele unice se refera la materiale normative.
 Normativele se folosesc deseori pentru determinarea normelor pentru anumit tip de
lucrari.Norma se stabileste pentru o lucrare concreta
 Normativele functioneaza o perioada indelungata.Norma se revede periodic in dependenta de
modificarea conditiilor pentru care ele au fost stabilite
 9. Metode de studiere si masurare a timpului de munca si caracteristica lor (Caiet +)
Metode de normare a muncii – o totalitate de procedee de determinare a normei de munca care
include :
 Analiza proceselor de munca
 Proiectarea tehnologica ,rationala,proiectare organizarii muncii
 Calcularea normelor
Procesul de normare este influentat :
 De caracterul lucrarilor necesare de infaptuit
 Conditiile de indeplinire a acestora
Toate metodele pot fi clasificate in 2 grupe :
 Metode analitice- presupun analiza procesului concret de munca, divizarea acestuia in alemente,
proiectarea rationala a lucrului, utilajului, organizarea muncii la acest proces , calcularea normelor de timp
pentru operatii
 Metode sumare- presupun determinarea normei de munca fara ca procesul sa fie divizat pe
elemente.
Aceste metode se bazeaza pe experienta pontatorului sau pe anumite date statistice pentru lucrari
asemanatoare.Aceste norme determinate in baza acestor metode se numesc norme experimental statistice.
Metodele analitice se clasifica dupa 3 criterii:
 Dupa modul de obtinere a datelor initiale- metode calculate , au la baza materiale normative.
Sunt cele mai principale metode.
 Dupa nivelul de divizare a procesului de munca- metode analitice de cercetare , informatia
initiala se obtine prin metode experimentale.
 Dupa caracterul dependentei normelor de munca de factorii care influenteaza marimea lor.
Masurarea si studierea cheltuielilor timpului de munca constituie un instrument care permite
cunoasterea exacta a metodelor de munca care sint folosite pentru depistarea deficientilor de
munca.Masurarea timpului de munca cuprinde citeva etape:
 Pregatirea pentru masurare
 Masurarea propriu zise
 Prelucrarea datelor si analiza rezultatelor
Masurarea serveste la :
 Depistarea pierderilor de timp si a cauzelor care le genereaza
 Compararea diverselor metode de munca pentru a depista metoda cea mai eficienta
  Verificarea calitatii normelor , normativelor de munca existente in intreprindere
 Stabilirea noilor norme si normative de munca
Metodele de masurare a timpului de munca se clasifica in 2 grupe:
 Metode cu inregistrare directa a timpului de munca
 Fotografierea individuala si colectiva a timpului de munca
 Fotocronometrarea individuala si colectiva
 Cronometrarea continua , repetata, selective si selectiv-grupata.
 Metode cu inregistrare indirect a timpului
 Observare instantanee
 Filmare
 Oscilografiere
10. fotografierea timpului de munca: feluri, caracteristica si importanta utilizarii (caiet +)
Are drept scop:
 Analiza structurii timpului de munca ( proiectarea rationala a structurii timpului de munca)
 Proiectare si implimentarea masurilor organizatorice cu precizarea termenului si a
responsabilitatilor penrru masurile planificate.
 Furmizarea informatiilor necesare pentru calcularea normelor de munca

Fotografierea individuala are drept obiect un singur muncitor care serveste unul sau mai multe
locuri de munca , o unitate de utilaj sau citeva pe parcursul schimbului.se desfasoara in 3 etape:
 Pregatirea oentru fotografiere – se aleg citeva locuri de munca ce urmeaza a fi studiate
 Fotografierea propriu-zisa- inregistrarea in foaia de fotografiere individuala a tuturor
cheltuielilor de timp in ordine de succesiune a actiunilor executantilor.Pentru obtinerea unor date mai
concrete observarea se repeat de 2 3 ori.
 Prelucrarea si analiza datelor- punerea in evident a diferentelor dintre nivelul inregistrat al
categoriilor de timp din structura timpului de munca si nivelul admisibil, stabilit pentru studii analitice sau
prin diferite normative.In baza analizei se elaboreaza masuri de imbunatatire.
Fotografierea colectiva reprezinta efectuarea de observari simultane asupra a 3 sau mai multe
persoane, care deservesc 1 sau mai mlte locuri de munca , indifferent daca acestea sunt legate sau nu prin
procesul de productie.Atunci cind se observa munca a cel putin 3 muncitori, inregistrarile se efectueaza in
mod continuu, dar pe o fisa de observatie tripla. In cazul observarilor unui nr mai mare de 3 persoane
inregistrarile se vor efectua la anumite intervale de timp notind toate categoriile consumului de timp in
intervalele stabilite la foecare loc de munca.Nr total de observati multiplicat la durata de timp de
observare va prezenta durata totala a schimbului de munca.La etapa de prelucrare si analizxa a datelor se
vor calcula urmatorii indicatori:
 Coeficientul de utilizare productiva a timpului de munca
 Coeficientul de utilizare neproductiva a timpului de munca
 Indicatorul cresterii productivitatii muncii
Acesti indicatori reflecta cu cite % va creste productivitatea muncii in cazul in care vor fi inlaturate
pierderile de timp , inregistrate pe parcursul schimbului.
Autofotografierea timpului de munca- efectuarea observatiilor de catre insashi executant pe
parcursul schimbului.Ca regula, se inregistreaza doar intreruperile de munca aparute din diferite pricini cu
scopul de a analiza cauzele care le genereaza, marimea de infulenta a lor si pentru a efectua o planificare
corecta a timpului de indeplinire a comenzilor.In fisa de observare muncitorul va nota denumirea
intreruperilor, durata , cauzele intreruperii si va face propuneri pentru inlaturarea acestor
cauze.Autografierea trebuie sa se efectueaza de cel putin 3 ori in diferite zile ale saptaminii si de catre un
nr destul de mare de muncitori.Efectuarea autofotografierii necesita o indrumare metodologica
corespunzatoare.Pentru aceasta se elaboreaxa instructiuni special, se organizeaza instruirea maestrilor si a
muncitorilor..Pentru ca autofotografierea sa fie efectiva este necesar participarea activa a maestrilor,
sefilor de echipa si a celor mai buni muncitori.
11. Cronometrarea timpului de munca:feluri, caracteristica si importanta utilizarii (caiet +)
Cronometrarea timpului de munca are ca obiect masurarea si analiza critica a consumurilor de timp
pentru fiecare unitate de produs.Se studiaza timpul de baza si timpul ajutator.Aceasta masurare da
posibilitate sa se constate lipsurile in organizarea locurilor de munca , miscarile inutile effectuate de
muncitor, eliminarea carora ar duce la cresterea productivitatii muncii.Cronometrarea se efectuaeaza
manual si are character repetitiv.Drept rezultat se va obtine durata de timp, care servesc drept baza pentru
determinarea normelor de timp si normelor de productie.

Cronometrarea se clasifica in functie de timpul current in:

 Cronometrare continua- se utilizeaza la operatiile ale caror elemente au o durata mai mare de 3
secunde. Consta in inregistrarea elementelor de timp in succesiunea lor tehnologica fara intreruperi
 Cronometrare repetata- inregistrarea elementelor de munca si a duratei de timp a lor penrru o
oarecare operatie luate separate inntro ordine anumita, durata acestor elemente fiind mai mica de 3 sec.
 Cronometrare selectiva- inregistrarea separata a duratelor unor elemente de munca, ce se
urmaresc in mod special
  Cronometrare selectiv- grupata- inregistrarea duratelor elementelor de munca ale unei operatii
grupate , variabil de la un ciclu la altul.
Cronometrarea consta din citeva faze:
 Pregatirea cronometrarii- pregatirea observatorului,alegerea executantului, stabilirea momentului
cronometrarii
 Determinarea nr de observatii- cu cit nr de observatii este mai mare cu atit mai précis si mai
fundamentat se va stabili valoarea medie a sirului cronometric.
 Descompunerea operatiei in elemente de munca- dupa stabilirea nr de observari se complecteaza
fisa de cronometrare pentru elementele de munca ale operatiei supuse observarii.masurarea elemenrelor se
va efectua in ordinea tehnologica stabilita prin descompunerea procesului de munca.
 Cronometrarea- stabileste durata fiecarui element supus observarii.Durata observarii pe fiecare
element in parte intrun nr repetat formeaza sirul cronometric.
 Analiza rezultatelor obtinute- calitatea rezultatelor depinde de marimea dispersiei, valorilor
sirului cronometric si de nr de observari effectuate.
Fotocronometrarea timpului de munca reprezinta o metoda de masurare si analiza a duratelor
elementelor unui process de munca sau a timpului de folosire a utilajului, ori de transformare a obiectului
muncii in baza combinarii, fotografierii si cronometrarii continue in anumite perioade de timp.Se aplica
pentru procesele de munca care au durate mari.Se efectueaza asupra unui muncitor. Prelucrarea rezulttelor
se face separate pentru cronometrare si fotografiere.
Tpreg incheiere=10 min; Tser=10 min; Todih.neces=20min;Toper=410
Kprod=(Tpi+To+Ton+Ts)/450 luam din table cele mai mici date…
Kneprod=(Tpi+Tidep+Tiind+Ton+Ts)/450
Kcres a prod muncii = ((Pd-Pe)/100-(Pd-Pe) ) *100 unde Pe este economia de timp
12. Metodologia determinarii diferitor norme (caiet +)
 Norma de productie – se poate stabili in baza cronometrarii si fotografierii
Nprod= (Top*q )/top
Top- durata timpului operativ pe parcursul schimbului
q- cantitatea de productie obtinuta in urma efectuarii unei operatii
top- durata unei operati calculata in baza cronometrarii
 Norma de productie in caz ca se prevad pierderi si deseuri :
Nprod = (Top *q*k1*k2)/top
K1 = (100-alfa)/100 ( coeficientul pierderilor)
K2= (100-beta)/100( coef. deseurilor)
  Norma de productie in caz ca pierderile si deseurile persista permanent :
Nprod= {(Tsc-Tpi – Ts- Ton)}*q*k1*k2}/top
Tsc=durata totala a schimbului
Tpi=timpul de pregatire/incheiere
Ton= timpul de odihna si necesitati
Ts= timpul de servire a locului de munca
 Norma de timp se determina pe fiecare process separat
Cind toate elementele componente se exprima in unitati de timp
Nt= Tpi/n +(tb + ta) +(tst+tso)+(ton+tto)
Tpi=timp de pregatire incheiere
n= nr de operatii intrun schimb
tb= timpul de baza
ta= timp ajutator
tst= timp de servire tehnica
tso= timp de servire organizatorica
ton= timp de odihna /necesitati
tto= timp pentru intreruperi tehnologice sh organizatorice
 Norma de personal
Nmp=Mpp/Fef*k unde
Mpp= manopera programului de productie penteu o anumita perioada de timp
Fef=fondul efectiv de timp a unui muncitor pentru perioada planificata
K= coeficientul de indeplinire a normelor de catre un muncitor
 Norma de servire se calculeaza in baza normativelor de servire sau prin observarii directe in
baza analizei timpului de munca, a intensitatii muncii angajatului si pierderilor de timp.Se calculeaza
coeficiwntul de utilizare productive a timpului de munca in baza datelor obtinute pentru observari directe
si valoarea lor se compara cu valoarea optima (0.6) daca coeficientul este mai mic de 0.6 apare intrebarea
studierii posibilitatii servirii mai multor locuri de munca sau sporirii normei de servire.