ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Facultatea de Management

Management operaţional
Strategia operaţională de procesare
 Conceptul „strategie operaţională de producţie”

Funcţiunea de producţie contribuie la obţinerea unei poziţii competitive pe piaţă

Modelul de strategie operaţională a producţiei

Strategia operaţională continuă strategia organizaţiei în cadrul funcţiunii de

producţie şi are ca elemente centrale misiunea, competenţa distinctivă, obiectivele
şi politicile sale
Pentru a formula o strategie operaţională de organizaţie trebuie analizat:
mediul extern mediul intern
În acest scop se va utiliza o metodă, dezvoltată şi perfecţionată în următorii
paşi:
 Strategia operaţională de producţie

Organizaţia
şi strategia afacerilor

Strategia operaţională

 concurenţa I. Misiunea, scopul funcţiunii de

 clienţii producţie în domeniul costului
 economicul calităţii, livrării şi flexibilităţii
 tehnologii
 condiţii sociale
II. Competenţa distinctivă (în ce  disponibilitatea

mediului

mediului
Analiza

Analiza
poţi excela în funcţiunea de resurselor

extern

intern
exemple:
producţie)  cultura
- competiţie organizaţională
extremă  abilităţi ale forţei de
- schimbare de III. Obiectivele operaţionale în
domeniul costului calităţii, muncă etc.
preţuri
- inflaţie livrării şi flexibilităţii
- fluctuaţie curs
valutar IV. Politici operaţionale (cum vor
- schimbare cerere
fi îndeplinite obiectivele)
forţă de muncă

Decizii tehnice

Rezultate
 Tipologia strategiilor operaţionale de producţie
Strategia operaţională de producţie trebuie corelată cu strategia de afaceri, cu cea
de marketing şi cu strategia financiară.

Există două strategii pe baza cărora se aleg şi strategiile funcţionale rezultate:

 strategia celui care imită:
• tipică pentru o piaţă matură sensibilă la preţ, cu produse standardizate;
• misiunea de producţie accentuează costul;
• producţia se concentrează pe reducerea costurilor (procese tehnologice superioare, costuri de
personal reduse, niveluri mici ale inventarului, integrare pe verticală: asigurarea calităţii pentru
reducerea costurilor);
• marketingul şi finanţele susţin această strategie.
strategia inovatorului şi a introducerii de produse noi:
• utilizată pentru o piaţă în dezvoltare, unde pot fi obţinute avantaje prin aducerea de produse noi, într-
o perioadă scurtă de timp;
• competiţia nu se axează pe preţ, care poate fi relativ ridicat;
• producţia focalizează flexibilitatea, introducerea pe piaţă a produselor noi în mod eficient şi rapid;
• costurile nu sunt focalizate în aceeaşi măsură ca în cazul primei strategii.
 Răspunsurile strategiei la factorii externi
• Adaptarea strategiei operaţionale de producţie la factorii de mediu este o
problemă esenţială în dezvoltarea unui proces strategic.
• În multe cazuri producţia este concentrată pe factori interni, de aceea este
necompetitivă. => cauza neadaptării producţiei la o lume în schimbare.

Factorii externi • Nevoile consumatorilor,

în • Noile tehnologii,
fundamentarea • Materiile prime,
strategiei: • Competiţia
Programarea – funcţie a managementului
operaţional
 Etapele previziunii
Eficienţa activităţii unei organizaţii este determinată de gradul de previziune a
activităţii acesteia, care se derulează potrivit orizontului de timp în etapele de:
• prognoză; surse de reducere a
paşi care asigură
incertitudinilor
• planificare; activităţii economice coordonatele desfăşurării
activităţii oricărei unităţi
• programare. economice

Realizarea obiectivelor specifice planificării se realizează parcurgând etapele:

 planificarea strategică;
 planificarea agregat;
 planificarea master a producţiei;
 planificarea necesarului de materiale;
 programarea detaliată.
Etape în realizarea obiectivelor specifice programării
procesării:
• 1. elaborarea şi fundamentarea programelor lunare la nivel de organizaţie;
• 2. stabilirea şi corelarea cantitativă, calendaristică a programelor de
producţie ale secţiilor;
• 3. elaborarea programelor operative de producţie în cadrul secţiilor.
 Planificarea strategică
• Apare în conţinut, mod de operare şi implicaţii, ca trecere de la simplu la complex.
Diferenţa • Managementul strategic reprezintă în mai multe privinţe o îmbogăţire a conceptului de
planificare strategică - planificare strategică.
• În planificarea strategică, reflexia strategică implică doar mediul înconjurător al organizaţiei, în
management strategic cazul managementului strategic i se adaugă mediul intern – organizaţie, cultură, putere.

• este definită drept cadrul ce orientează alegerile care determină natura şi

direcţia unei organizaţii;
• descrie imaginea pe care o organizaţie doreşte să o aibă în viitor şi este orientată
Strategia către ceea ce vrea să facă organizaţia, iar nu către cum vrea să acţioneze;
• ajută la stabilirea unei direcţii unitare privind obiectivele operaţionale ale
organizaţiei;
• furnizează baza alocării resurselor necesare pentru atingerea acestor obiective.

Planificarea • stabileşte direcţia şi obiectivele;

strategică • se orientează spre a face lucruri bune (lucrurile care trebuie sau eficacitate).

Planificarea • se referă la luarea de decizii zilnice la nivele mai joase ale organizaţiei;
operaţională • se orientează spre a face lucrurile eficiente.
 îşi propune armonizarea
resurselor şi abilităţilor
existente în organizaţie cu
oportunităţile şi riscurile
din mediul extern;

furnizează baza planificării

de obicei este definită în
de detaliu şi a luării de
termeni generali. Caracteristici decizii zilnice;
ale planificării
strategice

este realizată de managerii

are loc pe termen lung;
de pe nivelele de vârf;
 Planificarea agregat

Planul agregat conţine informaţii cu privire la cererea de produse, producţia

teoretică, nivelul stocurilor, şi termenele globale de livrare la beneficiar.
Programul este dezvoltat pentru a satisface cererea clienţilor cu un cost cât mai
mic.
Planificarea agregat este o încercare de a pune în balanţă capacitatea de
producţie şi cererea de produse astfel încât să se ajungă la o minimizare a
costurilor.
• Planificarea agregat se realizează pe perioade de timp intermediare, acoperind
un interval de 3 până la 18 luni:
Termen lung

Termen
intermediar
Termen scurt

2 luni 3-18 luni

• Planul agregat constituie o concretizare a cererii pe tipuri reprezentative de

produse sau grupe de produse, care reflectă nevoile consumatorilor.
• Planificarea agregat serveşte drept fundaţie pentru viitoarele tipuri de
planificări, cum ar fi programul master de producţie şi planificarea necesarului de
materiale la nivel de subansamblu şi reper.
Modelul general al planificării agregat se fundamentează pe baza a 3 variabile
principale:
• cantitatea produsă în perioada t: Q St
𝐷
• nivelul cererii de produse în perioada t: 𝑄𝑡

• nivelul stocului de produse finite (inventarul) la sfârşitul perioadei: 𝑆𝑡

Relaţia dintre cele trei variabile este: S t  S t 1  Q  Q

S
t
D
t

Variabilele modelului implică mai multe categorii de costuri:

• costul de întreţinere a stocului de produse finite;
• costul de muncă suplimentară;
• costul de inactivitate;
• costul deficitului de produse;
• costul angajării şi demiterii.