UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ECONOMICE

studii de MANAGEMENTUL
PRODUCȚIEI
LICENȚĂ

Curs: 180 ore, inclusiv:

• contact direct: 90 ore,
• lucru individual: 90 ore

Examen + proiect PBL = 6 credite

Andrei POPA,
profesor universitar,
doctor habilitat în științe economice

1
 MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI

Tema 7.

SISTEMUL DE PLANIFICARE A
ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII

2
7.1. Caracteristica generală şi clasificarea sistemului de planificare

PLANIFICAREA

• este funcţia de bază a managementului

• prin planificare la nivelul întreprinderii se înţelege programarea, organizarea,
coordonarea şi conducerea pe bază de plan a activităţii economice
• pentru a desfăşura o activitate eficientă, unitatea economică trebuie să aplice un
anumit sistem de planificare
• a pătrunde pe piaţă cu producţia, fără a avea un plan de acţiune bine elaborat şi
calculat înseamnă un eşec garantat
• în lupta concurenţială, pentru a exclude pierderea clienţilor, piaţa impune
producătorii să planifice foarte minuţios activitatea sa
• are un caracter complex şi este clasificată după mai multe criterii

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 3

7.1. Caracteristica generală şi clasificarea sistemului de planificare

Clasificarea activităților de planificare (1)

CRITERIU în TIPURI DE
Nr. descriere PARTICULARITĂȚI
raport cu: PLANIFICARE
• se realizează la nivelul „top management”
strategică
OBIECTIVELE • are obiective pe termen lung
1.
de dezvoltare Vizează acțiunile şi activitățile operative ce trebuie efectuate pe
tactică
perioade medii şi scurte
Are ca obiect elaborarea planului pe o perioada de mai mulți ani
(3-7) şi cu repartizarea principalilor indicatori economici pe ani.
• persistă elemente tehnice şi economice necunoscute
de perspectivă
ORIZONTUL (calitatea materiei prime, nivelul prețurilor etc.);
(perioada) • schimbările permanente ale mediului ambiant impun
2. de timp corectarea planului.
la care se
Precizează pentru perioade de un an indicatorii care rezultă din
referă curentă
planificarea de perspectivă a unității industriale
Se elaborează pe un trimestru, o lună, decadă, săptămână,
operativă
schimb, oră.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 4

7.1. Caracteristica generală şi clasificarea sistemului de planificare

Clasificarea activităților de planificare (2)

CRITERIU în TIPURI DE
Nr. descriere PARTICULARITĂȚI
raport cu: PLANIFICARE
Are un caracter strategic (planificare strategică) cuprinzând în
NIVELUL de corporaţie obiectivele sale prevederi pentru toate firmele pe care le grupează
IERARHIC corporația
3.
la care se la nivelul de
efectuează unitate
economică
Există un sistem formal, bine pus la punct, cu compartimente
specializate (secția planificare industrială, secția planificare
formală
financiară), folosind metode şi tehnici determinate de indicatorii
MODUL DE economici. Se utilizează, de obicei, în întreprinderile mari.
4. FORMALIZARE
a planificării Nu are un caracter de continuitate, nu este obligatorie,
folosindu-se metode ce pornesc de la competența celor cu
informală
lucrează. Se utilizează, de obicei, în întreprinderile mici şi
mijlocii.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 5

7.1. Caracteristica generală şi clasificarea sistemului de planificare

Clasificarea activităților de planificare (3)

CRITERIU în TIPURI DE
Nr. descriere PARTICULARITĂȚI
raport cu: PLANIFICARE
tehnico-
economică Se referă la stabilirea principalilor indicatori cantitativi şi
sau calitativi ai activităţii unităţii industriale
agregată
CONŢINUTUL • Reprezintă acea parte a planificării interne care se ocupă cu
5. ACTIVITĂŢII elaborarea planului de activitate a diferitelor unităţi ale
de planificare întreprinderii (secţii, ateliere, sectoare, locuri de muncă) pe
operativ-
calendaristică termene scurte (lună, decadă, zi, schimb, oră).
• Concretizează şi asigură îndeplinirea indicatorilor prevăzuţi
în planul de dezvoltare economico-socială.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 6

7.2. Planul dezvoltării economico-sociale şi Planul de fabricare şi realizare

La nivelul unei unități economice, în cadrul unei planificări formale, se poate elabora un
plan de dezvoltare economico-socială.

Planul de dezvoltare economico-socială este documentul principal, care stabilește indicatorii

de bază, cantitativi şi calitativi, ce urmează a fi realizați, termenii de realizare, resursele ce vor fi
utilizate, nivelul prevăzut al costurilor şi veniturile.
Cu cât mai minuțios sunt elaborate toate compartimentele Planului, cu atât acesta e mai ușor de realizat,
necesită mai puține resurse și, asigură o calitate mai înaltă a procesului de fabricare a producției.
Pentru elaborarea Planului de dezvoltare economico-socială se utilizează:
 informații externe:
 studii de marketing;
 prognoze economice;
 informații interne:
 mărimea şi structura capacității de producție;
 numărul personalului, calificarea lui;
 starea financiară;
 necesarul de mijloace circulante etc.
Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 7
7.2. Planul dezvoltării economico-sociale şi Planul de fabricare şi realizare

Secțiunile Planului dezvoltării economico-sociale a întreprinderii:

au un caracter indicativ și pot fi extinse sau restrânse în funcție de politica de folosire a planificării la
nivelul întreprinderii.
1) Producţia industrială:
 fabricarea
 realizarea;
2) Capacitatea de producţie şi gradul de utilizare a acesteia
3) Măsuri în vederea introducerii progresului tehnico-ştiinţific În practică, numărul secțiunilor
4) Îmbunătăţirea calităţii producţiei şi a produselor (compartimentelor) planului şi
5) Aprovizionarea tehnico-materială şi desfacerea denumirea lor diferă în funcţie de
6) Investiţii şi construcţii capitale mărimea întreprinderii, de
7) Planul muncii şi al salarizării: apartenenţa ramurală şi tradiţiile
 asigurarea, pregătirea şi perfecţionarea forţei de muncă; existente, dar conţinutul
 productivitatea muncii; activităţii de planificare nu se
 salarizarea; schimbă.
8) Activitatea economică externă
9) Costuri de producţie, beneficiul şi rentabilitatea
10) Organizarea protecţiei mediului ambiant
11) Dezvoltarea socială
12) Planul financiar
Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 8
 7.2. Planul dezvoltării economico-sociale şi Planul de fabricare şi realizare

Planul producţiei industriale reprezintă baza de la care porneşte elaborarea celorlalte

secțiuni (compartimente) ale planului unității economice.
 Planul producției industriale (de fabricare şi
Structura generală a Planului întreprinderii realizare) – exprimă funcţia de bază a întreprinderii
industriale şi constă în:
 determinarea nomenclatorului produselor;
 stabilirea calității (claselor, sortimentului)
producției;
 stabilirea perioadei de timp în care urmează a fi
livrată producția pe piață.

 Problema principală - câtă producție poate fi

realizată pe piață?
 Răspuns - Prognozele de vânzări + Portofoliul de
comenzi

 Putem planifica:
 produse pentru desfacerea pe pieţe anonime
După elaborarea tuturor compartimentelor Planului producției industriale, (de obicei, cantităţi mari de produse);
se efectuează corectarea lor reciprocă şi echilibrarea atât după resursele  produse executate la comanda beneficiarilor
financiar-materiale, cât şi după timpul de executare. şi plătite de ei;
 forma combinată.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 9

7.2. Planul dezvoltării economico-sociale şi Planul de fabricare şi realizare

Cerinţe pentru calcularea indicatorilor Planului de fabricare și realizare:

1. Asigurarea fabricării unor produse cu caracteristici calitative superioare care să satisfacă
cerințele consumatorilor pe diferite segmente de piață.
2. Asigurarea fabricării unor astfel de produse care ar permite o folosire rațională a resurselor
materiale, înlocuirea materialelor deficitare, scumpe sau de import cu altele nedeficitare, mai
ieftine sau existente în țară.
3. Introducerea în plan a unor produse noi, pe baza studiilor de marketing, care ar asigura
reducerea costurilor de producție.
4. Asigurarea specializării întreprinderii şi a subunităților pentru executarea unor grupe de
produse asemănătoare.

Etapele elaborării Planului de fabricare şi realizare:

1) Se precizează nomenclatorul producţiei de fabricat, cantitatea şi calitatea.
2) Se elaborează planul de producţie în unităţi fizice, cu defalcarea (repartizarea) calendaristică.
3) Se determină stocurile de producţie neterminată.
4) Se stabilesc capacitățile de producţie existente în întreprindere, se determină gradul de utilizare a lor,
se compară volumul şi calitatea producţiei cerute cu mărimea capacităţilor de producţie existente.
5) Se elaborează măsuri tehnico-organizatorice care să asigure condiţiile necesare pentru îndeplinirea
planului de producţie.
6) Se creează cadrul organizatoric şi se precizează sistemul de control.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 10

7.2. Planul dezvoltării economico-sociale şi Planul de fabricare şi realizare

Etapele și elementele procesului planificării fabricării şi realizării

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 11

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Unitățile de măsură
în clasificarea indicatorilor secțiunii „Producția industrială” (1)

În practica planificării producţiei industriale se utilizează un şir de indicatori exprimaţi în anumite

unităţi de măsură.

 Unităţile naturale sau fizice - au cea mai variată exprimare a indicatorilor - exprimă
destinaţia şi însuşirile naturale ale produselor. Se exprimă în unităţi corespunzătoare: 𝑚,
𝑚2 , 𝑚3 ; kg, tone ; kw, kwh ; l, dal etc.

 Se stabilesc distinct pe fiecare produs sau pe grupe omogene de produse,

 Servesc la:
• elaborarea planului de aprovizionare tehnico-materială,
• întocmirea balanţelor materiale,
• determinarea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie ş.a.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 12

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Unitățile de măsură
în clasificarea indicatorilor secțiunii „Producția industrială” (2)
 Unităţile convenţional-naturale - se folosesc pentru exprimarea volumului total al unei
producţii considerate omogene.
O unitate convenţional-naturală reprezintă o unitate de măsură fizică a unui produs, considerată în mod
convenţional ca etalon pentru o grupă de produse cu caracteristici asemănătoare.
De exemplu: cărbunele - în cărbune de o anumită putere calorică ; tractoarele – în tractoare convenţionale
de o anumită putere ; borcanele de conserve – în borcane convenționale de un anumit volum/greutate etc.

Transformarea producţiei în unităţi convenţional-naturale se efectuează prin înmulţirea cantităţii de

producţie exprimată în unităţi fizice, a fiecărui produs cu un coeficient de transformare.
Pentru determinarea acestor coeficienţi se pot folosi diferite criterii de raportare, precum:
 raportul între cantitatea de muncă necesară pentru executarea unei unităţi de produs,
 raportul între puterea calorică,
 raportul între costuri de producţie ş.a.

 Unităţile de timp de muncă - exprimă volumul producţiei planificate prin cantitatea de muncă
necesară executării ei. De regulă, se exprimă în om-ore normate sau om-zile normate.
Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 13
7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Unitățile de măsură
în clasificarea indicatorilor secțiunii „Producția industrială” (3)

Îndicatorii unităţilor naturale sau fizice, convențional-naturale și de timp de muncă

prezintă anumite avantaje și limite

AVANTAJE:
 Au o formă simplă de exprimare, care permite identificarea, lansarea şi urmărirea comenzilor şi
contractelor.
 Oferă posibilitatea efectuării de corelării cu alţi indicatori ai activităţii economice, cum ar fi: consumul de
materii prime, materiale, energie, timp de muncă, costurile, profitul.
 Stau la baza calculării indicelui volumului fizic al producţiei pe grupe de produse.
LIMITE:
 nu cuprind volumul total al activităţii desfăşurate de întreprindere, De exemplu, nu includ stocul producţiei
neterminate;
 nu diferenţiază rezultatele în funcţie de performanţele calitative ale produselor;
 nu oferă posibilitatea caracterizării sintetice a rezultatelor nici la nivelul întreprinderii, nici la nivele
superioare de agregare.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 14

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Unitățile de măsură
în clasificarea indicatorilor secțiunii „Producția industrială” (4)

 Unitățile valorice - reprezintă unităţile folosite în mod obligatoriu pentru exprimarea valorii
producţiei în unități monetare (lei, mii lei, mln. lei). Cu ajutorul lor se determină volumul unei
producţii neomogene, nivelul productivităţii muncii în condiţiile unei producţii variate.

Din rândul indicatorilor valorici principali la nivelul unităţii industriale fac parte:
1. Producţia-marfă;
2. Producţia globală;
3. Producţia netă;
4. Producţia realizată.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 15

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Indicatorii valorici ai producţiei industriale (1)

Producția-marfă (PM) - veniturile totale din activitatea de bază - exprimă valoric rezultatele
finale (produse finite, semifabricate, lucrări industriale) livrate sau destinate livrării către alte unităţi,
la export sau pe piaţa internă ori folosite în sectoarele neindustriale ale întreprinderii.

𝑃𝑀 = 𝑃𝑓 + 𝑃𝑐 + 𝑆𝑙𝑖𝑣𝑟 + 𝐿𝑖 + 𝑅 + 𝑃𝑠
𝑃𝑓 – valoarea produselor destinate livrării;
𝑃𝑐 - valoarea prelucrării materiei prime şi a materialelor primite de la clienţi;
𝑆𝑙𝑖𝑣𝑟 - valoarea semifabricatelor din producţia proprie destinată livrării;
𝐿𝑖 - valoarea lucrărilor cu caracter industrial;
𝑅 - valoarea reparaţiilor capitale terminate, executate pentru utilaje şi mijloace proprii
𝑃𝑠 - valoarea pieselor de schimb, executate de întreprinderea industrială, destinate a fi consumate pentru reparaţii capitale.

 Volumul planificat al producţiei-marfă în preţuri curente

𝑛 𝑄𝑖 - volumul producției fabricate în unități naturale;
𝐶𝑖 - costul unitar al produsului „i”’
𝑃𝑀 = 𝑄𝑖 ∗ 𝐶𝑖 + 𝑆 n – numărul sortimentelor;
𝑖=1 𝑆- valoarea altor lucrări cu caracter industrial.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 16

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Indicatorii valorici ai producţiei industriale (2)

 Producţia globală (PG) - include toate elementele care se includ în producţia marfă, la
care se mai adaugă modificarea stocurilor de semifabricate şi combustibil din producţia
proprie, și a stocurilor de producţie neterminată, respectiv, la finele și la nceputul perioadei de
gestiune.

𝑆𝑓 , 𝑆𝑖 - stocuri de semifabricate la finele şi la începutul

perioadei de gestiune;
𝑃𝐺 = 𝑃𝑀 + 𝑆𝑓 − 𝑆𝑖 + (𝑁𝑓 − 𝑁𝑖 ) 𝑁𝑓 , 𝑁𝑖 – stocuri de producţie neterminată la finele şi la
începutul perioadei de gestiune.

 Producția netă (PN) - reprezintă valoarea nou-creată în activitatea productivă.

1) prin metoda de producţie (indirectă) Se iau în consideraţie:
 materii prime şi materiale;
 combustibil, energie, apă;
𝑃𝑁 = 𝑃𝐺 − 𝐶𝑚 𝐶𝑚 - valoarea cheltuielilor materiale  servicii prestate de alte unităţi;
 amortizarea fondurilor fixe;
 alte cheltuieli materiale.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 17

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Indicatorii valorici ai producţiei industriale (3)

 Producția netă (PN) - reprezintă valoarea nou-creată în activitatea productivă.

2) prin metoda de repartiţie (metoda directă)

𝐵𝑛𝑒𝑡 – beneficiul net;

𝑃𝑁 = 𝐵𝑛𝑒𝑡 − 𝐶𝐿 𝐶𝐿 - suma cheltuielilor de muncă vie.

𝐶𝐿 = 𝑅𝐿 + 𝐶𝑅𝐿 + 𝐼𝐹𝑅 + 𝐶𝑓𝑐 + 𝐴𝐿
𝑅𝐿 – retribuţiile;
𝐶𝑅𝐿 - contribuţii asupra retribuţiilor;
𝐼𝐹𝑅 - impozitul pe fondul de retribuţii;
𝐶𝑓𝑐 - contribuţii la fondul de cercetare
ştiinţifică, dezvoltare tehnologică;
𝐴𝐿 - alte elemente ale muncii vii.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 18

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Indicatorii valorici ai producţiei industriale (4)

 Producţia realizată (PR) - exprimă valoarea producţiei livrate într-o perioadă de timp şi
pentru care s-au efectuat complet operaţiunile de decontare între producător şi beneficiar.

𝑃𝑅 = 𝑃𝑀 − 𝑁𝑒𝑝𝑓 − 𝑁𝑒𝑝𝑖 − (𝑆𝑡𝑑𝑓 − 𝑆𝑡𝑑î )

𝑁𝑒𝑝𝑓 , 𝑁𝑒𝑝𝑖 – producţia finită livrată beneficiarului dar neplătiă (adică, nu s-a încheiat procesul
de decontare între beneficiar şi furnizor), respectiv la finele (𝑁𝑒𝑝𝑓 ) şi la începutul
(𝑁𝑒𝑝𝑖 ) anului;
𝑆𝑡𝑑𝑓 ,𝑆𝑡𝑑î – producţia finită ce nu a fost livrată şi se află în stoc la depozitul întreprinderii,
respectiv la finele (𝑆𝑡𝑑𝑓 ) şi la începutul (𝑆𝑡𝑑𝑓 ) anului.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 19

7.3. Unităţi de măsură şi indicatori valorici ai producţiei

Interdependența indicatorilor valorici ai producției fabricate

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 20

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Normele și normativele reprezintă baza activității de planificare.

• Împreună cu indicatorii cantitativi, modelele şi modelarea, informația, ele oferă caracteristica
procesului de producție şi rezultatele lui pe diferite perioade.

 Oricare proces de producție începe şi se bazează pe consumul factorilor de producție.

• în cazul în care avem insuficientă sau deficit - procesul de producție se oprește
• în cazul când este excedent de factori - se formează stocuri şi blochează mijloacele
întreprinderii.
 Procesul de normare permite echilibrarea în planul de perspectivă a necesităților şi
stocurilor de resurse.

Norma reprezintă o mărime prestabilă exprimată, de obicei, în unităţi fizice, care precizează,
pentru anumite condiții date, limitele minime sau maxime, după caz, ale utilizării resurselor în
vederea obţinerii unei calităţi de efect util.

Normativul este o mărime prestabilită, care prin expresii valorice sau calcule, determină nivelurile
optime de desfăşurare a activităţii.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 21

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Clasificarea normelor
CRITERIUL DE CLASIFICARE NORME
În raport cu caracterul
de cheltuieli de regimuri de eficacitate
utilizării resurselor

de calitate a de folosire a
În raport cu obiectul normării de muncă de consum
producţiei capitalului fix

În funcţie de nivelul de
pe operaţie pe piesă / detaliu pe produs
diferenţiere a producţiei
În funcţie de nivelul de
primare (numai pe operaţii) agregate
detalizare
După gradul de agregare individuale de grup
curente
de perspectivă
(determină mărimea stabilită medie pe zi
După perioada de acţiune a (se stabilesc pentru un nomenclator redus
de consum a resurselor)
normelor resurselor de materiale)
Se utilizează în planificarea curentă şi
Se utilizează în planificarea de perspectivă.
operativă.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 22

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Principiile de elaborare a normelor şi normativelor:

1. Metoda analitică – se bazează pe documentația tehnică, tehnologică. Normele şi normativele

se stabilesc concomitent cu elaborarea şi implementarea măsurilor tehnico-organizatorice
îndreptate spre ridicarea nivelului tehnic, modernizarea producției, îmbunătățirea calității
competitivității.

2. Metoda statistică – se bazează pe analiza datelor statistice, contabile şi operative referitoare

la cheltuieli efective de muncă şi a resurselor materiale pe perioada precedentă.

3. Metoda experimentală – normele se elaborează în baza rezultatelor unor experimentări,

cercetări, observări, măsurări efectuate în condiții de laborator şi de producere.

4. Metoda combinată – utilizează concomitent toate metodele.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 23

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Funcțiile de bază ale normării:

 instrument de calcul previzional
 fundamentare a planului
 stimulare a organizației şi salariaților ei
 control al eficienței activității desfășurate.

Necesitatea elaborării normelor şi normativelor:

 prevenirea şi neadmiterea cheltuielilor supra normă a resurselor
 asigurarea regimului stabilit de activitate a întreprinderii
 evitarea abaterii de la caracteristicile prestabile ale producției fabricate
 respectarea condițiilor de lucru şi de protecție a mediului ambiant
 crearea bazei informative pentru planificarea activității întreprinderii

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 24

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Rezervele interne ale întreprinderii

Rezerve – posibilități nefolosite ale întreprinderii, parte de resurse proprii ale întreprinderii
(L, M, K) care temporar nu sunt incluse în procesul de producție sau nu participă la
fabricarea ei, deși sunt introduse în procesul de producție.

Grupe de rezerve:
1. Fondurile de rezervă ale întreprinderii - sunt create concret pentru stocurile de
combustibil, materiale, piese de schimb, tehnică neinstalată:
 au destinaţie bine determinată
 sunt mobile
 pot fi transmise dintr-o subdiviziune în alta
Fondurile de rezervă asigură elasticitatea şi continuitatea procesului de producție şi
trebuie să aibă o mărime optimă.

2. Rezerve interne – se formează spontan în urma dereglării echilibrului şi schimburilor

structurale ale resurselor ce participă simultan în procesul de producţie.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 25

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Clasificarea rezervelor interne

În raport cu În raport cu
În funcţiei de felul În raport cu metodele
nivelul de În raport cu factorii de formare perioada de
rezervelor de evaluare
dirijare mobilizare
 financiare  ale locului de Factori externi:  care se determină  operative
 materiale muncă  greşeli în planificarea dezvoltării după metoda analitică  curente
 tehnice (fonduri  ale sectorului întrep. sau subdiviziunii  care se determină pe  de perspectivă
fixe)  ale secţiei  sporirea neechilibrului capacităţii baza metodei
de producţie funcţional-valorice
 de muncă  ale întreprinderii
 deficitul unor resurse materiale
 creşterea neuniformă şi
neechilibrată
 schimbarea nomenclatorului şi
sortimentului
Factori externi:
 disbalanţa capacităţii secţiilor
 necorespunderea funcţională a
resurselor cu nomenclatorul
 excedente de resurse

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 26

7.4. Norme şi normative – instrumentar al activității de planificare

Indicatorii de evaluare a rezervelor:

 pentru fondurile fixe:

 randamentul
 structura tehnologică a fondurilor fixe – ponderea părţii active
 gradul de sincronizare a liniilor în flux
 pentru evaluarea rezervelor muncii:
 productivitatea muncii într-o unitate de timp (piese/ora; piese/schimb)
 gradul de folosire a fondului anual de lucru
 coeficientul lor de față de fondul anual de lucru
 pentru rezervele resurselor materiale:
 coeficientul de utilizare a resurselor materiale
 coeficientul resurselor energetice

Coeficienții efectivi se compară cu valoarea lor normativă și se determină rezervele interne

ale resurselor materiale.

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 27

 INTREBĂRI și RĂSPINSURI

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 28

 SARCINI pentru LUCRUL INDIVIDUAL

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 29

 BIBLIOGRAFIE
Biblioteca USC

1. Bărbulescu Constantin, Gavrilă Tatiana ș.a. Economia şi gestiunea întreprinderii, Bucureşti, 1999
2. Cotelnic Ala, Managementul unităților economice, ASEM, Chișinău,1998
3. Cotelnic A., Nicolaescu M., Cojocaru V., Management (în definiții, scheme și formule), ASEM, Chişinău, 1998
4. Jaba Octavian, Gestiunea producției și operațiilor, Editura economică, București, 2002
5. POPA ANDREI, Parmacli Dmitrii, Managementul Businessului Mic, USC, Cahul, 2004
6. POPA Andrei, PARMACLI Dmitrii, BABII Leonid, Economia antreprenorialului, USC, Cahul, 2017
7. ПОПА А.М., Производственный менеджмент, КГУ, Кахул, 2007
8. ПОПА А.М., Операционный менеджмент производсвенных предприятий, КГУ, Кахул, 2015
9. ПОПА А.М., Планирование производственной деятельности предприятия, КГУ, Кахул, 2015
10. ПОПА А.М., Пармaкли Д.М., Планирование предпринимательской деятельности, КГУ, Кахул, 2004
11. Пармакли Д.М., ПОПА А.М., Бизнес-планирование, КГУ, Кахул, 2007
12. Пармакли Д.М., ПОПА А.М., Бабий Л.И., Экономика предпринимательства, КГУ, Кахул, 2010

Recomandată

1. Badea Florica, Managementul productiei. Editura ASE, Bucureşti, 2005

2. Cotelnic Ala, Managementul activității de producție, ASEM, Chişinău, 2003
3. Cotelnic Ala, Sisteme de planificare în afaceri, ASEM, Chişinău, 2009.
4. Parmacli Dmitrii, POPA ANDREI, Stratan Alexandru, Dezvoltarea inovațională a întreprinderilor, USC, Cahul, 2014
5. Pârvu, F., Olaru, S., Managementul întreprinderii, Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
6. Ильенкова С.Д. (ред), Производственный менеджмент, Москва, 2000

Resurse electronice open access

1. Badea Florica, Managementul productiei. ASE Bucureşti, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=494&idb=7

Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 7. SISTEMUL DE PLANIFICARE A ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 30