Managementul Producției: Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu" Din Cahul Departamentul Științe Economice

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ECONOMICE
studii de MANAGEMENTUL
PRODUCȚIEI
LICENȚĂ
Curs: 180 ore, inclusiv:

• contact direct: 90 ore,
• lucru individual: 90 ore
Examen + proiect PBL = 6 credite
Andrei POPA,
profesor universitar,
doctor habilitat în științe economice
1
MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI
Tema 8.
PLANIFICAREA
CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE și
a PRODUCȚIVITĂȚII MUNCII
2
8.1. Capacitatea de producție: esența și metodologia generală de calcul
Capacitatea de producţie – producţia maximală ce poate fi obţinută într-o perioadă

dată, pentru o anumită structură şi calitate a producţiei, în condiţiile folosirii depline
(intensive şi extensive) a fondurilor fixe productive, potrivit celui mai eficient regim de
lucru şi de organizare a producţiei şi muncii. Capacitatea de producție se exprimă în
unităţi naturale sau convenţional-naturale.
Producţia posibilă - reprezintă volumul maxim al producţiei ce poate fi realizat ţinând seama
de locurile înguste care limitează producţia sub nivelul capacităţii de producţie.
Capacitatea de producție (Cp) este mai mare Producția posibilă (Pp), iar Planul producției (P) se
bazează pe producția posibilă (Pp) și este mai mic decât aceasta..
𝐶𝑃 - capacitatea de producţie
𝐶𝑃 > 𝑃𝑝 > 𝑃 𝑃𝑝 - producţia posibilă
𝑃 - producţia planificată
Deferența între Capacitatea de producţie şi Planul producţiei constituie Rezerva potențială de

producție (Rp). 𝑅𝑝 - Rezerva potențială de producţie
𝑅𝑝 = 𝐶𝑃 − 𝑃 𝐶𝑃 - capacitatea de producţie;
𝑃 - producţia planificată
Andrei Popa, MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI, Tema 8. PLANIFICAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE și a PRODUCȚIVITĂȚII MUNCII 3
Factorii ce influențează dinamica capacității de producție
Factori TEHNICI: Factori ORGANIZATORICI: Factori ECONOMICI:

 structura cantitativă (Q)  gradul (nivelul) de  formele de salarizare
a fondurilor fixe, nivelul specializare, concentrare,  sistemele de stimulare
parţii active cooperare a producţiei materială
 structura calitativă a  ritmicitatea producţiei
fondurilor fixe  optimizarea programului
 vârsta utilajului de producţie
 nivelul utilizării utilajului
(intensivă, extensivă)
 calitatea şi componenţa
materiei prime
 nomenclatorul /
sortimentul producţiei
Metodologia generală de calcul a capacităţii de producţie
Sub aspect metodologic, calculul CP este divizat conform celor două grupări a unităţilor de
producţie:
I. grupa unităţilor economice unde produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării materiei
prime la un singur utilaj.
 În acest caz, CP a subdiviziunii se determină ca fiind suma capacităţilor maşinilor sau

agregatelor aparatelor care execută produsul respectiv (de ex.: furnale, turbine,
automobile, mijloace de transport, strunguri care fabrică întreg produsul finit).
II. grupa unităţilor economice unde produsul finit se obţine ca urmare a prelucrărilor materiei
prime în mod succesiv la o serie de maşini sau instalaţii.
 În acest caz, CP se calculează după capacitatea „verigii conducătoare” – sectorul,

atelierul în care se efectuează cele mai importante operaţii ale procesului tehnologic.
Veriga conducătoare se alege în funcţie de volumul de muncă necesar pentru

executarea produsului, de valoarea utilajului şi complexitatea tehnică pe care o
prezintă faţă de celelalte verigi de producţie.
Veriga conducătoare –
permite să fie stabilite:
 Locurile înguste – unde
CP este mai mică decât
veriga conducătoare
 Locurile largi – unde
CP este mai mare decât
veriga conducătoare
Cunoscându-se locurile cele largi şi înguste, se pot lua măsuri pentru lichidarea lor, ceea ce va
asigura o sporire a volumului de producţie în condiţiile unei utilizări mai bune a CP.
Calculul Capacității de producție (CP)

Capacitatea de producţie este o mărime anuală.
𝐶𝑃 - capacitatea de producţie
𝐶𝑃 = 𝑛 ∗ 𝑇𝑑 𝑛 – norma de producţie a utilajului, exprimată în unităţi fizice
𝑇𝑑 - fondul de timp disponibil (ore)
 𝑇𝑑 pentru utilaje, instalții cu funcţionare continuă:

𝑇𝑐 – fondul de timp calendaristic ([365 zile * 24 ore] sau [366 zile * 24 ore]);
𝑇𝑑𝑐𝑜𝑛𝑡 = 𝑇𝑐 − (𝑇𝑜𝑝𝑡 + 𝑇𝑅 𝑇𝑜𝑝𝑡 - timpul necesar pentru opriri tehnologice planificate (ore);
𝑇𝑅 - timpul necesar pentru efectuarea reparaţiilor planificate (ore).
 𝑇𝑑 pentru utilaje, instalații cu funcționare cu săptămâna întreruptă:

𝑇𝑙𝑖𝑏 - timpul liber (în zile) datorat zilelor nelucrătoare
100 − %Î𝑐 (repaus săptămânal, zile de sărbătoare nelucrătoare);
𝑇𝑑î𝑛𝑡𝑟 = [𝑇𝑐 − 𝑇𝑙𝑖𝑏 + 𝑇𝑜𝑝𝑡 + 𝑇𝑅 ] ∗ 𝑛𝑠 ∗ 𝑑𝑠 𝑛𝑠 - numărul schimburilor în 24 ore;
100 𝑑𝑠 - durata unui schimb (ore);
%Î𝑐 – procentul planificat de întreruperi curente
 𝑇𝑑 pentru utilaje, instalații cu funcţionare sezonieră:
𝑇𝑑𝑠𝑒𝑧𝑜𝑛 = 24 ∗ 𝑇𝑐𝑎𝑚𝑝 𝑇𝑐𝑎𝑚𝑝 – durata (perioada) campaniei (de încălzire, de recoltare etc.)
Structura timpului
calendaristic pentru utilaje,
instalții cu funcţionare
continuă
Structura timpului
calendaristic pentru utilaje,
instalații cu funcţionare cu
săptămâna întreruptă
8.2. Planificarea folosirii capacității de producție
Capacitatea de producție are un caracter dinamic, se modifică permanent. De aici apare

necesitatea de a se determina capacitatea de producţie în fiecare an şi de a face comparaţii cu
anul precedent.
Indicatori:
 Gradul de utilizare a capacitații de producție ( 𝑮𝒓𝒄𝒑 )
𝑄1 𝐺𝑟𝑐𝑝 - gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
𝑮𝒓𝒄𝒑 = ∗ 100% 𝑄1 – producţia planificată pentru anul dat;
𝑪𝑷𝒎𝒂 𝑪𝑷𝒎𝒂 - capacitatea de producţie medie anuală.
Gradul de utilizare a capacitații de producție poate fi determinat:

 în cazul în care atât producția (𝑸𝟏 ) cât și capacitatea de producție medie anuală (𝑪𝑷𝒎𝒂 ) sunt exprimate
în aceleași unități de măsură;
 sau dacă există un ansamblu de produse care se măsoară în unități de măsură diferite – se poate
folosi exprimarea valorică. Transformarea (𝑸𝒑 ) sau (𝑪𝑷𝒎𝒂 ) în uniați valorice se poate obține pe baza
relației:
𝑛
𝑞𝑖1 - cantitatea planificată din produsul „i”, exprimată în
𝑄1 = 𝑞𝑖1 ∗ 𝑝𝑖 unități fizice;
𝑖=1 𝑝𝑖 – prețul mediu unitar al produsului „i”;
 Capacitatea de producție medie anuală ( 𝑪𝑷𝒎𝒂 )
Necesitatea calculării ( 𝑪𝑷𝒎𝒂 ) se determină prin faptul că, în decursul unui an pot surveni diferite
modificări în mărimea ( 𝑪𝑷 ), datorită intrării sau ieşirii din funcţiune a fondurilor fixe productive:
𝐶𝑃𝑖𝑛 ∗ 𝑇𝑓𝑖𝑛 𝐶𝑃𝑀 ∗ 𝑇𝑓𝑀 𝐶𝑃𝑠𝑐𝑜𝑠 ∗ 𝑇𝑛𝑒𝑓𝑠𝑐𝑜𝑠

𝐶𝑃𝑚𝑎 = 𝐶𝑃𝑒𝑥 + + −
12 12 12
𝐶𝑃𝑒𝑥 - CP existentă la începutul perioadei (anului) de considerare;
𝐶𝑃𝑖𝑛 - CP intrată în funcțiune în aceeași perioadă (pe parcursul anului);
𝑇𝑓𝑖𝑛 – numărul lunilor (timp) de funcționare, în aceeași perioadă, a CP intrate în funcțiune;
𝐶𝑃𝑀 - CP modernizată în cursul perioadei (pe parcursul anului);
𝑇𝑓𝑀 – numărul lunilor (timp) de funcționare a CP modernizate;
𝐶𝑃𝑠𝑐𝑜𝑠 - CP scoase din funcţiune în cursul perioadei (anului);
𝑇𝑛𝑒𝑓𝑠𝑐𝑜𝑠 – numărul lunilor (timp) de nefuncţionare a CP scoase din funcțiune;
12 – luni în an.
În cadrul întreprinderii se întocmeşte balanţa capacităţii de producţie la începutul anului,

care cuprinde întreaga întreprindere şi îmbracă forma unui tabel.
Secţia A Secţia B
CP
Producţia
a verigii
conducătoare
Necesar Existent de Excedent (+) Necesar Existent de Excedent (+) posibilă
CP CP deficit (-) CP CP deficit (-)
5 000 5 000 5 500 + 500 5 000 4 200 - 800 4 200
În baza balanţei capacităţii de producţie întreprinderea poate determina ce portofoliu de

comenzi (cantitate de produse) poate să fabrice.
Căi de îmbunătățire a utilizării capacității de producție
Intensivă: Extensivă: Mixtă:
 reducerea timpului de lucru prin  reducerea timpului de menținere • creșterea cointeresării forței de
modernizarea tehnologiilor în reparații a utilajelor; muncă pentru o mai bună utilizare
existente; a mașinilor și instalațiilor;
 reducerea timpilor de întreruperi
 automatizarea și mecanizarea în funcționarea utilajelor; • creșterea calificării muncitorilor;
proceselor de producție;
 creșterea numărului de • eliminarea locurilor înguste etc.
 respectarea tehnologiilor schimburi, procurarea unor
stabilite; folosirea unor mijloace maşini noi cu capacitate
(utilaje, echipamente) moderne ridicată;
de producție;
 creşterea segmentului de piaţă.
 modernizarea maşinilor și
utilajelor/instalațiilor;
 creşterea nivelului de instruire a
muncitorilor.
8.3. Capacitatea de producție și EFICIENȚA ECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR
Capacitatea de producție este asigurată de înzestrarea întreprinderii cu utilajele necesare, apte

să execute operațiile (procesele) de fabricație la parametrii tehnici stabiliți, în condiții de eficiență economică
maximă (raportul cantitate / cost).
Capacitatea de producție necesară – se obține prin:
 respectarea regimurilor de exploatare a utilajului la parametrii de producție maxim posibili
 întreținerea și repararea utilajelor conform normelor documentației de exploatare tehnică
 modernizarea utilajelor
 procurarea utilajelor noi – investiții în capital fix
INVESTIŢIILE reprezintă:
 un plasament de capital pe termen lung
 o cheltuială efectuată azi pentru asigurarea unei dezvoltări viitoare
 totalitatea cheltuielilor efectuate la începutul perioadei de investire, precum şi cheltuieli curente ce
se efectuează mai târziu şi reies din primele
 suportul material al dezvoltării economice, ce stă baza creșterii calitative a tuturor elementelor ale
procesului de producție
Principalele categorii de investiții sunt:

 investițiile tangibile / corporale / reale - reprezintă cheltuieli pentru achiziție de utilaje și
echipamente, construcții și altele similare, cu anumite excepții în ceea ce privește
achiziția de teren. Se mai numesc - investiții capitale (în capital fix)
Obiecte de investiţii capitale sunt fondurile fixe, care puse în funcţiune, se consumă
productiv sau neproductiv sub aspect material, valoric sau moral, pe parcursul mai multor
cicluri de producţie, dar nu-şi schimbă forma fizică pe toată durata utilizării lor. Uneori, la
investiţiile reale se referă şi cheltuielile pentru reclamă (panouri și instalații publicitare).
 investițiile intangibile / necorporale - reprezintă cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare,

crearea sau preluarea de rețele de distribuție pe piața națională sau europeană,
cumpărare de patente și brevete
 investiții financiare - reprezintă orice plasament de capital (resurse bănești) executat de
către un investitor (persoană fizică sau juridică), într-unul dintre sistemele investiționale
oferite în cadrul economiei: titluri de stat, acțiuni, obligațiuni, investiții imobiliare,
plasamente în fonduri mutuale, valută etc.
Particularitățile investițiilor tangibile / corporale / reale:
1. Procesul investițional necesită un fond de timp relativ mare şi cuprinde durata de

proiectare şi executare a lucrărilor.
2. Între momentul efectuării cheltuielilor şi cel al obţinerii efectelor existentă o perioadă

de timp, ceea ce influențează eficiența economică a investițiilor.
3. Cheltuielile efectuate şi nepuse în funcţiune reprezintă imobilizări de fonduri şi

constituie pierderi pentru întreprindere și pentru economia națională.
Ciclul complet de viaţă al investiţiilor reale pentru procurarea de utilaje

(exemplu)
1. Inițial se efectuează cheltuieli în sumă de 100 mii lei.

2. Pe lângă cheltuielile inițiale apar şi cheltuieli curente.
3. Diferența între venitul obţinut şi aceste cheltuieli (investiția inițială + cheltuieli curente) reprezintă
venitul net, care:
• în primul an - se presupune a fi de +20 mii lei,
• în al doilea an: +30 mii lei,
• în al treilea an: +28 mii lei,
• în al patrulea an: +22 mii lei.
• se presupune că venitul net pentru anul al cincilea - va fi în mărime de +17 mii lei. El include şi venitul
obţinut de la realizarea (vinderea) acestui utilaj la sfârşitul perioadei de exploatare. Preţul de
realizare formează preţul restant al utilajului.
Clasificarea investiţiilor tangibile / corporale/ reale

Criteriu de clasificare Tip
După destinație  investiţii productive – asigură creşterea bazei tehnico-materiale în sfera
productivă şi se referă atât la obiectele direct productive, cât şi la cele indirect
productive (halele industriale, atelierele de întreţinere, drumurile de acces etc.
 investiţii neproductive – cuprind investiţiile din domeniul social-cultural
(locuinţe, scoli, spitale, teatre etc.)
După caracterul lucrărilor  investiţii pentru obiecte noi;
 investiţii pentru dezvoltări, modernizări şi reutilări
După structura lucrărilor  investiţii pentru utilaje şi instrumente (care necesită sau nu montaj)
 lucrări de construcţii-montaj (clădiri, instalaţii interioare)
 lucrări geologice şi de foraj
După ramura de destinaţie  investiţii în industrie
 investiţii în agricultură
 investiţii în învăţămînt, cultură, ocrotirea sănătăţii etc.
După forma de proprietate  investiţii ale întreprinderilor de stat
 investiţii private.
EFICIENȚA ECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR

La baza oricărei activităţi investiţionale, trebuie să stea principiul eficienţei economice, al
obţinerii unui efect cât mai mare la fiecare unitate de efort investițional făcut.
În funcţie de potenţialul de care dispune firma, ea îşi va alege criteriul de eficienţă economică ce va
sta la baza fundamentării deciziei de a investi.
 Dacă întreprinderea dispune de un volum de resurse limitat, atunci va urmări obţinerea unui
anumit efect economic, cu un efort cât mai mic:
(П; 𝑉) 𝑘𝐸 - coeficientul de eficiență economică a activității firmei.
𝐸1 (П; 𝑉)
𝑘𝐸 = 𝐸1 - efectul economic urmărit a se realiza (profitul anual, venitul anual planificat).
(𝐼; 𝐶) (𝐼; 𝐶)
𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡𝑚𝑖𝑛 𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡𝑚𝑖𝑛 - efortul minim ce urmează a se realiza (necesar de investiții și cheltuieli).
 În cazul când întreprinderea dispune de resurse umane, materiale, financiare, va urmări

obţinerea unor efecte cât mai mari la un anumit nivel al eforturilor:
(П; 𝑉) 𝑘𝐸 - coeficientul de eficienţă economică a activităţii firmei.
𝐸𝑚𝑎𝑥 (П; 𝑉)
𝑘𝐸 = (𝐼; 𝐶)
𝐸𝑚𝑎𝑥 - efectul economic maxim (profitul maxim, venitul maxim posibil).
(𝐼; 𝐶)
𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 - efort constant (investii și cheltuieli disponibile).
Indicatorii activității de investiții
Evaluarea eficienţei economice trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori ce asigură

comparabilitatea dintre eforturi şi efecte.
Activitatea de investiţii este caracterizată de o gamă largă de indicatori care se clasifică după mai
multe criterii.
Din punctul de vedere al rolului lor în adoptarea deciziilor, indicatorii microeconomici se pot clasifica
în:
1) Indicatori cu caracter general - iau în consideraţie particularităţile calculului eficienţei

economice a investiţiilor în diferite domenii de activitate.
Aceşti indicatori sunt nesemnificativi, deoarece pot fi variante la care efectul economic să fie mai
mare, dar consumul de resurse să fie supradimensionat.

2) Indicatori de bază - sunt consideraţi acei indicatori ce nu trebuie să lipsească la adoptarea deciziei de
investiţii.
a) Volumul investiţiilor - reflectă totalitatea cheltuielilor care se fac pentru edificarea obiectivului până la
punerea sa în funcţiune.
b) durata de execuţie a lucrărilor de investiţii - adică perioada de timp ce se scurge din momentul
începerii până în momentul punerii în funcţiune a obiectului.
c) durata de funcţionare - perioada dintre momentul punerii în funcţiune a obiectului şi momentul scoaterii
lui din funcţiune, intervalul în care se produc efectele pentru care a fost construit.
d) investiţia specifică (S) – exprimă, valoarea investiţiei ce revine pe unitate de capacitate
𝐼𝑠𝑢𝐶𝑃 - investiţia specifică - valoarea investiţiei ce revine pe unitate de
𝐼 capacitate de producție
𝐼𝑠𝑢𝐶𝑃 = 𝐼 - volumul investiţiei
𝐶𝑃𝑚𝑎
𝐶𝑃𝑚𝑎 - capacitatea de producţie medie anuală
e) termenul de recuperare a investiţiilor. Este indicatorul care stă la baza oricărei decizii de investiţii.
𝐼 𝑇𝐼 – termenul de recuperare a investiţiei

𝑇𝐼 = 𝐼 - volumul investiţiei
П𝑎 П𝑎 - profitul anual
3) Indicatori specifici - iau în consideraţie particularităţile calculului eficienţei economice a

investiţiilor în diferite domenii de activitate.
4) Indicatori suplimentari - sunt acei indicatori, care se iau în consideraţie, de la caz la caz,
atunci când se planifică un obiect de investiţii, printre acestea enumerându-se gradul de
automatizare, robotizare a producţiei ş.a.
8.4. Productivitatea muncii: conținutul, calcularea și planificarea creşterii ei
Nivelul de pregătire şi modul de utilizare a lucrătorilor şi a timpului de lucru

se manifestă în mod nemijlocit în PRODUCTIVITATEA MUNCII
Productivitatea muncii reprezintă eficienta cu care se cheltuiește munca vie şi se exprimă prin relaţiile:
 Productivitatea muncii în funcție de cheltuielile de timp de munca (T)

𝑊 - cantitatea de produse, exprimată în unităţi naturale (t, buc, kg,
𝑚 m etc.) ce revine pe o unitate de timp de muncă
𝑄 𝑖=1 𝑞𝑖 ∗ 𝑛𝑡𝑖 𝑄 – volumul producției exprimat în unități naturale
𝑊= sau 𝑊= 𝑇 – cheltuieli de muncă exprimate în timp
𝑇 𝑇 𝑞𝑖 - cantitatea de produse pentru fiecare produs de tip „i”
𝑛𝑡𝑖 - norma de timp (om/ore) pe unitate de produs
 Productivitatea muncii în funcție de cheltuielile de muncă vie (L)
𝑄 𝑚 𝑊 - cantitatea de produse, exprimată în unităţi naturale (t, buc, kg,
𝑖=1 𝑞𝑖 ∗ 𝑛𝑡𝑖 m etc.) ce revine pe o unitate de timp de muncă
𝑊= sau 𝑊=
𝐿 𝐿 𝐿 – numărul muncitorilor productivi
 Productivitatea muncii exprimată în funcție de cheltuielile exprimate în unități valorice

𝑊 - cantitatea de produse, exprimată în unități valorice (lei, mii lei, mln. lei)
𝑞𝑖 ∗ 𝑝𝑖 𝑞𝑖 - cantitatea de produse
𝑊=
𝑇 𝑝𝑖 – prețul unitar al produsului ,,i’’
Planificarea creșterii productivității muncii

În funcție de modul de participare la procesul de producție, personalul unei întreprinderi
industriale se împarte în două categorii:
A. Personalul din GRUPA INDUSTRIAL-PRODUCTIVĂ care desfășoară lucrări legate de

activitatea de bază a întreprinderii:
 muncitori direct productivi
 muncitori de servire
 personal tehnic productiv
 personal TESA (tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ)
 personalul de deservire generală
B. Personalul din GRUPA SECTOARELOR CU CARACTER NEINDUSTRIAL (de ex.,

personalul cantinei etc.).

activitatea de bază a întreprinderii:
 muncitori direct și indirect productivi (cu activități normate, cu activități nenormate) –
execută:
 execută operații tehnologice și lucrări în cadrul proceselor de bază, auxiliare și de
servire a fabricației produselor ce constituie profilul activități unității respective
 lucrători de servire auxiliară
 asigură întreținerea clădirilor şi instalațiilor aferente; întreținerea echipamentelor de
birou, curățenia spațiilor de producție, vestiarelor; servicii pe ansamblu, cum ar fi
centrala telefonică, rețeaua intranet și internet etc.
 personal tehnic productiv:
 maiștri şi alt personal de specialitate care conduc formațiuni de lucru;
 personal tehnic şi de specialitate care asigură asistenta tehnică;
 personal care asigură controlul tehnic de calitate în secții şi ateliere etc.

activitatea de bază a întreprinderii (continuare):
 personal TESA (tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ) – activează în
laboratoare, servicii administrative, de proiectare, marketing, financiar-contabile, general-
gospodărești, inclusiv – personal de conducere (management) - superior (top / senior), de
mijloc / de diviziune (middle / front-line), operațional (lower / supervisors / team leaders)
 personal de servire generală - curieri, liftieri, paznici, portari etc.
B. Personalul din GRUPA SECTOARELOR CU CARACTER NEINDUSTRIAL (de ex.,

personalul cantinei etc.).
Planificarea creșterii productivității muncii se bazează, de obicei, pe economia de timp de

muncă, exprimată prin economia relativă de muncitori direct productivi, realizată prin diferite
măsuri tehnico-organizatorice şi include câteva etape.
Planificarea creșterii productivității muncii – ETAPE:

I. Se calculează numărul de muncitori în anul de plan (𝑁𝑚1 ) reieşind din volumul 𝑄1
planificat de producţie (𝑄1 ) şi productivitatea muncii în anul de bază (𝑊𝑜 ) 𝑁𝑚1 =
𝑊𝑜
II. Se calculează economia relativă de muncitori în urma influenței măsurilor
prevăzute în anul de plan:
a) datorită modernizării şi perfecţionării 𝑁𝑚𝑢𝑡 𝑑 , 𝑁𝑚𝑢𝑡 𝑖 – număr de muncitori după și înainte de
𝐸1 = 𝑁𝑚𝑢𝑡 d − 𝑁𝑚𝑢𝑡i
utilajului (E1) modernizarea / perfecționarea utilajului
b) datorită unor măsuri de 𝐹𝑡𝑑 − 𝐹𝑡𝑖 𝐹𝑡𝑑 , 𝐹𝑡𝑖 - fondul de timp de muncă al unui lucrător, respectiv
îmbunătăţire a folosirii fondului 𝐸2 = ∗ 𝑁𝑚 după şi înainte de întroducere a măsurilor îmbunătăţire.
de timp de lucru (E2) 𝐹𝑡𝑖 𝑁𝑚 – numărul total de muncitori.
100 − %𝑉𝑅𝑒𝑏1 %𝑉𝑅𝑒𝑏1 , %𝑉𝑅𝑒𝑏0 - ponderea valorică a rebuturilor (în %) costul

c) datorită reducerii
𝐸3 = (1 − ) ∗ 𝑁𝑚 producţiei marfă, respectiv în perioada de plan şi
rebuturilor (E3) 100 − %𝑉𝑅𝑒𝑏0 cea de bază
𝑇𝑛𝑑 , 𝑇𝑛𝑖 – timpul normat pentru 1 leu producţie marfă după și
d) datorită modificării 𝑇𝑛𝑑 înainte de modificările structurale ale producţiei.
𝐸4 = (1 − ) ∗ 𝑁𝑚𝑎𝑐0 𝑁𝑚𝑎𝑐0 – numărul de muncitori ce lucrează în acord, în
structurii producţiei (E4) 𝑇𝑛𝑖
condiţiile productivităţii anului de bază
Planificarea creșterii productivității muncii – ETAPE:
III. Se calculează economia totală (Etot) 𝐸𝑡𝑜𝑡= 𝐸1 + 𝐹2 + 𝐸3 + 𝐸4 + 𝐸𝑛
IV. Se determină numărul de muncitori în perioada

𝑁𝑚1 = 𝑁𝑚0 − 𝐸𝑡𝑜𝑡
de plan (Nm1) în condiţiile anului de plan
𝑄1
V. Se calculează productivitatea muncii planificată (W1) 𝑊1 =
𝑁𝑚1
VI. Se calculează ritmul creşterii productivităţii muncii (în %) 𝑊1

%∆𝑊 = ∗ 100%
în anul de plan faţa de anul de bază (%∆𝑊) 𝑊0
Creşterea productivităţii muncii (în %), ca urmare a economiei de muncitori (%∆𝑊𝐸𝑚 ), se mai poate calcula prin relația:
𝐸
%∆𝑊𝐸𝑚 = 𝑁𝑚 𝑡𝑜𝑡 ∗ 100%
−𝐸 0 𝑡𝑜𝑡
8.5. Planul muncii și determinarea necesarului de personal
Conținutul Planului Muncii şi al Salarizării

Prin planul muncii şi al salarizării - se planifică obiectivele întreprinderii referitoare la creşterea
productivităţi muncii, se determină numărul personalului pe categorii, care va asigura îndeplinirea
sarcinilor planificate de producţie.
Planul Muncii şi al Salarizării cuprinde următoarele secţiuni:

1. Remunerarea muncii
2. Creşterea productivităţii muncii pe baza factorilor tehnico-economici de bază
3. Balanţa timpului de lucru pentru un muncitor
4. Manopera programului de producţie
5. Necesarul de forţă de muncă şi sursele de acoperire
6. Eliberarea muncitorilor şi a slujbaşilor
7. Pregătirea cadrelor şi perfecţionarea lor.
Planul muncii şi al salarizării trebuie să asigurare îndeplinirea anumitor sarcini, printre care:
 Asigurarea ritmurilor stabile şi înalte ale creşterii productivităţii muncii
 Asigurarea folosirii raţionale a resurselor de muncă
 Perfecţionarea metodelor de remunerare a muncii pornind de la cantitatea şi calitatea lucrului efectuat.
Etapele procesului de planificare a numărului de personal

1. Previziunea necesarului de personal – se calculează reieșind din portofoliu de comenzi stabilit
pe anul planificat.
2. Se compară necesarul estimat cu rezervele de candidați potenţiali din interiorul întreprinderii.
3. Se elaborează un plan de pregătire a cadrelor (pentru lucrări din interior) şi de recrutare a
lucrătorilor suplimentari din exterior.
 Prognozarea resurselor umane este influențată de domeniul de activitate al

întreprinderii, de sfera de cuprindere şi de orizontul ales.
 La elaborarea prognozei necesarului de personal trebuie să fie asigurată
respectarea unor cerinţe, cum ar fi:
 cunoașterea corectă a realității,
 existența unor date din perioadele precedente, pe perioade suficient de lungi;
 eliminarea din calcul a datelor cu caracter accidental,
 folosirea concomitentă a mai multor metode de prognoză.
Calcularea necesarului de personal se efectuează în dependență de

categoria de lucrător.
În cadrul tuturor întreprinderilor personalul se împarte în trei categorii de bază:

1. Muncitori cu lucrări normate – necesarul de muncitori este stabilit în dependență norma
de producție ce revine uni muncitor (pe oră, pe schimb, pe zi).
2. Muncitori cu activități nenormate – necesarul de muncitori este stabilit pornind de la
normele de servire sau de personal (pentru a asigura funcționarea utilajului).
3. Personal TESA (tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ) - necesarul de
personal se stabilește diferențiat (pentru funcții de conducere şi pentru funcţii de execuţie)
pe baza unor normative de personal.
Calcularea necesarului de personal se efectuează în dependență de

categoria de lucrător.
1. Planificarea necesarului de muncitori care execută lucrări normate:

• Metoda calculului grupat – poate fi aplicată la unitățile cu un nomenclator stabil de producție.
𝑁𝑚1 - numărul de muncitori planificați
𝑄1 - cantitatea de produse planificate
𝑄1 𝑁𝑚1 =
𝐹𝑡1 𝑊1 - productivitatea muncii planificată pentru un muncitor
𝑁𝑚1 = sau 𝐹𝑡𝑒𝑓/1𝑝𝑒𝑟𝑠 ∗ 𝑘𝑖1 𝐹𝑡1 - fondul de timp de muncă necesar pentru îndeplinirea sarcinii de
𝑊1 producţie planificate, exprimat în ore-om
𝑘𝑖1 - indicile planificat de îndeplinire a normei
𝐹𝑡𝑒𝑓/1𝑝𝑒𝑟𝑠 – fondul de timp de muncă efectiv pentru o persoană
• Metoda calculului detaliat - necesită cunoașterea volumului planificat al producţiei fizice, precum şi
timpul normat pe fiecare produs în parte.
𝑄1 - volumul planificat al producţiei în unităţi fizice
𝑄1 ∗ 𝑛𝑡 𝑛𝑡 - norma de timp pentru o unitate de produs
𝑁𝑚1 =
𝐵𝑡𝑚 ∗ 𝑘𝑖1 𝐵𝑡𝑚 - balanţa timpului de muncă planificată pentru o persoană
𝑘𝑖1 - indicile planificat de îndeplinire a normei
Balanţa timpului de muncă (Btm) planificată pentru o persoană

(exemplu)
Nr. Indicatori Zile
1. Numărul de zile calendaristice 365
Zile nelucrătoare din care: 136
2. 1. zile de odihnă 28
2. zile de repaus săptămânal şi sărbători legale 52 x 2 + 4
3 Numărul de zile maxim disponibil pentru lucru (p.1 - p.2) 365 – 136 = 229
Numărul de zile nelucrătoare conform legislaţiei şi alte motive inclusiv: 12
- staţionare pe o zi întreagă în cadrul schimbului 1
- concediu pentru maternitate şi prorgram redus 2
- ziua de naştere 1
4.
- concedii de boală și program redus pentru boală 5
- învoiri şi concediu fără plată pe 1 zi întreagă în cadrul schimbului 1
- absenţe aprobate prin lege 1
- absenţe nemotivate pe 1 zi întreagă în cadrul schimbului 1
5. Numărul de zile efective (p.3 - p.4) 217
6. Durata medie a zilei de lucru în ore 8h
7. Numărul anual de ore de muncă (p.5 * p.6) 1736 h
2. Planificarea necesarului de muncitori care execută activităţi nenormate

𝑁𝑜𝑏 ∗ 𝑛𝑠 𝑁𝑜𝑏 – numărul de obiecte deservite
𝑁𝑚1 = 𝑛𝑠 - numărul de schimburi lucrate
𝑛𝑑 ∗ 𝑘𝑓𝑡𝑚 𝑛𝑑 - norma de servire
𝑘𝑓𝑡𝑚 - coeficientul de folosire a timpului de muncă
𝐵𝑡𝑚
𝑘𝑓𝑡𝑚 = 𝑇𝑛1 – timpul nominal (numărul de ore maxim disponibile) din perioada stabilită
𝑇𝑛1
3. Planificarea necesarului de personal TESA

 metoda analitică
t – timpul normat pentu executarea unei anumite lucrări
𝑡 ∗ 𝑄1 𝑄1 – volumul de lucrări ce trebuie executate în perioada de plan, exprimate
𝑁𝑇𝐸𝑆𝐴1 = în unităţi de lucrare
𝐹𝑡.𝑒𝑓1 𝐹𝑡.𝑒𝑓1 - fondul de timp efectiv al unui lucrător în perioada de plan.
 metoda indicilor sau coeficienţilor - este mai puţin ştiinţifică, are un caracter
statistic, stabilind necesarul pe diferite categorii de personal cu ajutorul unor
coeficienţi care exprimă raportul dintre fiecare categorie de personal şi un element
luat ca bază (de ex., numărul de muncitori, gradul de înzestrare tehnică ş.a.).
Recrutarea personalului
După calcularea necesarului de personal, se compară rezultatele obținute cu numărul personalului
(pe categorii) existent la întreprindere şi se elaborează Planul pentru recrutare si perfecționare a personalului.
De asemenea, se ține cont şi de fluctuația personalului.
Recrutarea personalului reprezintă: În funcție de sursa financiară, recrutarea şi

 un număr de activități realizate până la acoperirea necesarului de personal poate fi suportată:
momentul angajării  din bugetul public,
 găsirea şi atragerea în întreprindere a  din surse proprii ale întreprinderii,
potenţialilor solicitanţi.  prin finanțare mixtă.
În general, sunt practicate trei modalități de recrutare a forţei de muncă:

1. Recrutarea directă a forţei de muncă de către unităţile economice (de ex.: campanii/ acțiuni de
recrutare, anunțuri, afișe, avize etc.)
2. Recrutarea forței de muncă prin intermediul organelor specializate de stat (de ex.: Oficiul Forței
de Muncă)
3. Recrutarea forței de muncă pe bază de contract cu diverși agenți economici (de ex.: contracte cu
instituţii de învăţămînt și de formare continuă, cu agenții de recrutare non-statale etc.)
Intervievarea și Angajarea propriu-zisă
Perioada de recrutare se finalizează cu intervievarea, care poate include:

 analiza CV (curriculum vitae) a candidatului
 discuții cu candidatul
 testări,
 examinări etc.
În baza rezultatelor interviului se adoptă decizia de a angaja sau nu.
Angajarea propriu-zisă – include executarea procedurilor obligatorii:

 Persoanele selectate semnează contractul individual de muncă în care sunt stabilite condiţiile de
muncă, salarizarea, fişa postului, domeniul de responsabilitate.
 Are loc iniţierea, adică persoana nou angajată face cunoştinţă cu:
 şeful său direct,
 organigrama (structura funcțiilor și responsabilităților) subdiviziunii / secției / întreprinderii,
 locul de muncă.
 Persoana angajată trece instructajul privind securitatea muncii.
Activitatea economică competitivă impune preocuparea constantă şi intensă

pentru formarea şi perfecționarea cadrelor.
Formarea şi perfecționarea cadrelor au ca scop creșterea capacității angajatului de a contribui
la eficiența organizației.
 Formarea - este legată direct de calificarea profesională,
 Perfecționarea - extinderea gradului de pregătire în alte domenii şi activități în vederea
promovării sau atribuirii unor responsabilității suplimentare, și.
 înseamnă pregătirea angajaților pentru viitor
 se desfășoară de regulă, în afara întreprinderii, cu formatori profesioniști
 asigură angajaților pregătirea necesară ocupării unor poziții superioare în organizație
Pe parcursul activității orice muncitor trebuie să treacă o anumită perfecționare. De regulă,

perfecționarea se efectuează:
 la anumite perioade
 la stabilirea unor sarcini noi sau introducerea unor noi mecanisme, utilaje, tehnologi.
Metode de formare şi perfecţionare a personalului
FĂRĂ SCOATEREA CU SCOATEREA

METODE
DIN PRODUCŢIE DIN PRODUCŢIE
 instruire la locul de muncă
INTERNE  cursuri
 instruiri în grupurile / colectivele de muncă
(în cadrul  vizite de studii
 cursuri şi seminarii
întreprinderii)  stagii de specializare
 rotația în mai multe posturi ş.a.
 studiu individual
 cursuri
EXTERNE  cursuri
 învățământ mediu de specialitate / superior
(în afara  vizite de studiu
- seral
întreprinderii)  stagii de specializare
- cu frecvență redusă
- la distanță
Programele de formare și perfecționare bine conduse şi administrate înseamnă
un beneficiu atât pentru individ cât şi pentru organizaţie.
Calcularea fondului de remunerare a muncii

La nivelul întreprinderilor industriale fondul de remunerare reprezintă totalitatea sumelor
necesare pentru acordarea drepturilor bănești personalului în măsura în care fiecare a
contribuit sub aspect calitativ şi cantitativ, la realizarea sarcinilor întreprinderii.
Pentru necesităţile interne, întreprinderile calculează :

 fondul de remunerare direct - include sumele necesare pentru remunerarea muncitorilor
în funcţie de timpul efectiv lucrat şi pentru remunerarea muncitorilor în acord, în funcţie
de realizările efective.
 fondul de remunerare orar – include fondul direct şi sporurile pentru condiţii deosebite
de muncă.
 fondul de remunerare zilnic - include fondul orar, precum şi sumele necesare pentru plata
întreruperilor ce nu depăşesc durata schimbului, care, conform legislaţiei muncii se
asimilează timpului lucrat (sarcini obşteşti etc.).
 fondul de remunerare lunar - cuprinde fondul zilnic, la care se adaugă sumele necesare
pentru plata întreruperilor de zile întregi, care sunt retribuite (concediu de odihnă ş.a).
Metode de retribuție
În practica întreprinderilor industriale se aplică următoarele metode de planificare a fondului

remunerării muncii:
 Metoda de calcul a retribuției medii
 Metoda detaliată de calcul pentru fiecare categorie pe personal

 pentru muncitorii care lucrează în acord
 pentru muncitorii care lucrează în acord pe baza retribuţiei medii orare ponderate
 pentru muncitorii care lucrează în regie (sistema de salarizare pe unitate de timp)
 Metoda de calcul a retribuției pentru personalul TESA
metode de planificare a fondului remunerării muncii
 Metoda de calcul a retribuției medii - pornește de la retribuția medie realizată în perioada de

bază şi corectată, în funcție de modificarea categoriei medii de încadrare a lucrătorilor, a
lucrărilor, de creșterea planificată a retribuției.
𝐹𝑅𝑝 - fondul de retribuire planificat pe perioadă;

𝑁𝑚𝑝 - numărul mediu de muncitori planificați;
𝐹𝑅1 = 𝑁𝑚1 ∗ 𝑅𝐿𝑙𝑢𝑛𝑎1 ∗ 𝑛𝑙𝑢𝑛𝑖1 𝑅𝐿𝑙𝑢𝑛𝑎1 - retribuţia medie lunară planificată;
𝑛𝑙𝑢𝑛𝑖1 - numărul lunilor din perioada de plan.

 Metoda detaliată de calcul a fondului de retribuire pentru fiecare categorie pe personal - se aplică
în cazurile când în perioada de plan au loc modificări importante referitoare la nomenclatorul de
producție, nivelul de calificare şi încadrare a personalului.
a) Pentru muncitorii care lucrează în acord - este indicat în special pentru lucrările executate în serie
 Plata în acord se stabilește în dependență de volumul de lucru realizat ce se contabilizează în unități
produse (buc, tone, etc)
 Sistemul de retribuire în acord are drept caracteristică plata unui salariu pe bucată, angajatul fiind plătit
după numărul de bucăţi pe care le realizează în timpul unei zile de lucru.
 Condițiile unui sistem de retribuire în acord eficient:
 determinarea cu precizie a timpului necesar, corespunzător unui randament normal
 controlul calității produselor realizate pentru a se evita sacrificarea calității pentru o cantitate mai mare.
𝐹𝑅𝑎𝑐1 – fondul de retribuire pentru muncitorii care lucrează în acord
𝑚 𝑄𝑖1 - cantitatea planificată de fiecare sortiment „i” din nomenclatorul de producție
𝑅𝑡𝑎𝑟𝑖𝑓 – tariful de acord (retribuția) pe bucată pentru fiecare din sortiment
𝐹𝑅𝑎𝑐1 = 𝑄𝑖1 ∗ 𝑅𝑡𝑎𝑟𝑖𝑓 + 𝑆 𝑆- sporuri necuprinse în retribuția pe bucată (de ex.: spor pentru condiții deosebite de
𝑖=𝑎 muncă în schimbul de noapte sau de nocivitate, spor pentru munca în zile de odihnă,
îndemnizații de conducere a formațiunilor, îndemnizații pentru concedii de odihnă)

b) Metoda detaliată de calcul a fondului de retribuire pe baza retribuţiei medii orare ponderate
• se aplică la întreprinderile cu un nomenclator mare de sortimente
𝐹𝑅𝑎𝑐 – fondul de retribuire pentru muncitorii care lucrează în acord
𝑄𝐿𝑎𝑐 - volumul de muncă în acord;
∆𝑆 𝑅𝑡𝑎𝑟𝑖𝑓 / 1 𝑜𝑟ă - retribuţia tarifară orară medie de încadrare a lucrărilor,
𝐹𝑅𝑎𝑐1 = 𝑄𝐿𝑎𝑐 ∗ 𝑅𝑡𝑎𝑟𝑖𝑓 1 𝑜𝑟ă ∗ exprimată în lei;
100% ∆𝑆 - coeficientul creşterii ponderii sporurilor, indemnizaţiilor etc.,
care nu sunt cuprinse în retribuţia tarifară orară, în %.
c) Metoda detaliată de calcul a fondului de retribuire pentru muncitorii care lucrează în regie
• sistem de salarizare pe unitate de timp
• nu favorizarea creşterea randamentului angajaţilor
• este aplicabil în cazurile:
 efectuării operaţiilor în care valoarea atinsă de obiectul prelucrat este foarte mare, dorinţa
de a câştiga timp fiind incomparabilă cu consecinţele unui rebut
 activităţilor periculoase
 activităţilor în care îndemânarea şi grijă sunt mai importante decât timpul lucrat.
La nivelul unei secţii, calcularea fondului de retribuire pentru muncitorii care lucrează în regie,
în calitate de model pentru culegerea şi prelucrarea datelor, se poate folosi următorul tabel:
Retribuția Fondul efectiv de lucru

Categoria de Numărul
medie (ore) Fondul de retribuire
calificare a muncitorilor,
tarifară, pentru un (p.3 x p.5)
muncitorilor oameni total
(lei / 1 oră) muncitor
1 2 3 4 5 6
I 1 50 80 80 4.000
II 1 65 1.736 1.736 112.840
III 2 80 1.736 3.472 277.760
IV 3 120 1.736 5.208 624.960
V 2 200 1.736 3.472 694.400
Total 9 X X 13.968 1.709.960
La fondul de retribuire rezultat în coloana 6 se adaugă toate formele aferente diferitelor categorii de
sporuri și îndemnizații.
 Metoda detaliată de calcul a fondului de retribuire pentru personalul TESA
Fondul de retribuire a personalului TESA se determină şi planifică pe baza statelor de funcţiuni,

prin însumarea retribuțiilor tarifare şi ponderea cu numărul de luni din perioada de plan, la
care se adaugă indemnizațiile de conducere, sporurile, premiile, precum şi sumele
prevăzute pentru acordarea de gradații.
Se calculează pentru trei categorii de personal:

 personal TESA din secţiile de producţie, inclusiv personalul tehnic- productiv;
 personalul de conducere, administrativ şi funcţionari;
 personalul de pază.
INTREBĂRI și RĂSPINSURI
SARCINI pentru LUCRUL INDIVIDUAL
BIBLIOGRAFIE
Biblioteca USC
1. Bărbulescu Constantin, Gavrilă Tatiana ș.a. Economia şi gestiunea întreprinderii, Bucureşti, 1999
2. Cotelnic Ala, Managementul unităților economice, ASEM, Chișinău,1998
3. Cotelnic A., Nicolaescu M., Cojocaru V., Management (în definiții, scheme și formule), ASEM, Chişinău, 1998
4. Jaba Octavian, Gestiunea producției și operațiilor, Editura economică, București, 2002
5. POPA ANDREI, Parmacli Dmitrii, Managementul Businessului Mic, USC, Cahul, 2004
6. POPA Andrei, PARMACLI Dmitrii, BABII Leonid, Economia antreprenorialului, USC, Cahul, 2017
7. ПОПА А.М., Производственный менеджмент, КГУ, Кахул, 2007
8. ПОПА А.М., Операционный менеджмент производсвенных предприятий, КГУ, Кахул, 2015
9. ПОПА А.М., Планирование производственной деятельности предприятия, КГУ, Кахул, 2015
10. ПОПА А.М., Пармaкли Д.М., Планирование предпринимательской деятельности, КГУ, Кахул, 2004
11. Пармакли Д.М., ПОПА А.М., Бизнес-планирование, КГУ, Кахул, 2007
12. Пармакли Д.М., ПОПА А.М., Бабий Л.И., Экономика предпринимательства, КГУ, Кахул, 2010
Recomandată
1. Badea Florica, Managementul productiei. Editura ASE, Bucureşti, 2005

2. Cotelnic Ala, Managementul activității de producție, ASEM, Chişinău, 2003
3. Cotelnic Ala, Sisteme de planificare în afaceri, ASEM, Chişinău, 2009.
4. Parmacli Dmitrii, POPA ANDREI, Stratan Alexandru, Dezvoltarea inovațională a întreprinderilor, USC, Cahul, 2014
5. Pârvu, F., Olaru, S., Managementul întreprinderii, Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
6. Ильенкова С.Д. (ред), Производственный менеджмент, Москва, 2000
Resurse electronice open access
1. Badea Florica, Managementul productiei. ASE Bucureşti, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=494&idb=7

Managementul Producției: Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu" Din Cahul Departamentul Științe Economice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul Producției: Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu" Din Cahul Departamentul Științe Economice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ECONOMICE

Curs: 180 ore, inclusiv:

Examen + proiect PBL = 6 credite

Capacitatea de producţie – producţia maximală ce poate fi obţinută într-o perioadă

Deferența între Capacitatea de producţie şi Planul producţiei constituie Rezerva potențială de

Factorii ce influențează dinamica capacității de producție

Factori TEHNICI: Factori ORGANIZATORICI: Factori ECONOMICI:

Metodologia generală de calcul a capacităţii de producţie

 În acest caz, CP a subdiviziunii se determină ca fiind suma capacităţilor maşinilor sau

 În acest caz, CP se calculează după capacitatea „verigii conducătoare” – sectorul,

Veriga conducătoare se alege în funcţie de volumul de muncă necesar pentru

Calculul Capacității de producție (CP)

 𝑇𝑑 pentru utilaje, instalții cu funcţionare continuă:

 𝑇𝑑 pentru utilaje, instalații cu funcționare cu săptămâna întreruptă:

Capacitatea de producție are un caracter dinamic, se modifică permanent. De aici apare

Gradul de utilizare a capacitații de producție poate fi determinat:

 Capacitatea de producție medie anuală ( 𝑪𝑷𝒎𝒂 )

𝐶𝑃𝑖𝑛 ∗ 𝑇𝑓𝑖𝑛 𝐶𝑃𝑀 ∗ 𝑇𝑓𝑀 𝐶𝑃𝑠𝑐𝑜𝑠 ∗ 𝑇𝑛𝑒𝑓𝑠𝑐𝑜𝑠

În cadrul întreprinderii se întocmeşte balanţa capacităţii de producţie la începutul anului,

5 000 5 000 5 500 + 500 5 000 4 200 - 800 4 200

În baza balanţei capacităţii de producţie întreprinderea poate determina ce portofoliu de

Căi de îmbunătățire a utilizării capacității de producție

Intensivă: Extensivă: Mixtă:

Capacitatea de producție este asigurată de înzestrarea întreprinderii cu utilajele necesare, apte

Principalele categorii de investiții sunt:

 investițiile intangibile / necorporale - reprezintă cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare,

Particularitățile investițiilor tangibile / corporale / reale:

1. Procesul investițional necesită un fond de timp relativ mare şi cuprinde durata de

2. Între momentul efectuării cheltuielilor şi cel al obţinerii efectelor existentă o perioadă

3. Cheltuielile efectuate şi nepuse în funcţiune reprezintă imobilizări de fonduri şi

Ciclul complet de viaţă al investiţiilor reale pentru procurarea de utilaje

1. Inițial se efectuează cheltuieli în sumă de 100 mii lei.

Clasificarea investiţiilor tangibile / corporale/ reale

EFICIENȚA ECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR

 În cazul când întreprinderea dispune de resurse umane, materiale, financiare, va urmări

Indicatorii activității de investiții

Evaluarea eficienţei economice trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori ce asigură

1) Indicatori cu caracter general - iau în consideraţie particularităţile calculului eficienţei

Indicatorii activității de investiții

𝐼 𝑇𝐼 – termenul de recuperare a investiţiei

Indicatorii activității de investiții

3) Indicatori specifici - iau în consideraţie particularităţile calculului eficienţei economice a

Nivelul de pregătire şi modul de utilizare a lucrătorilor şi a timpului de lucru

 Productivitatea muncii în funcție de cheltuielile de timp de munca (T)

 Productivitatea muncii exprimată în funcție de cheltuielile exprimate în unități valorice

Planificarea creșterii productivității muncii

A. Personalul din GRUPA INDUSTRIAL-PRODUCTIVĂ care desfășoară lucrări legate de

B. Personalul din GRUPA SECTOARELOR CU CARACTER NEINDUSTRIAL (de ex.,

Planificarea creșterii productivității muncii

A. Personalul din GRUPA INDUSTRIAL-PRODUCTIVĂ care desfășoară lucrări legate de

Planificarea creșterii productivității muncii

B. Personalul din GRUPA SECTOARELOR CU CARACTER NEINDUSTRIAL (de ex.,

Planificarea creșterii productivității muncii se bazează, de obicei, pe economia de timp de

Planificarea creșterii productivității muncii – ETAPE:

100 − %𝑉𝑅𝑒𝑏1 %𝑉𝑅𝑒𝑏1 , %𝑉𝑅𝑒𝑏0 - ponderea valorică a rebuturilor (în %) costul

Planificarea creșterii productivității muncii – ETAPE:

III. Se calculează economia totală (Etot) 𝐸𝑡𝑜𝑡= 𝐸1 + 𝐹2 + 𝐸3 + 𝐸4 + 𝐸𝑛

IV. Se determină numărul de muncitori în perioada

VI. Se calculează ritmul creşterii productivităţii muncii (în %) 𝑊1

Conținutul Planului Muncii şi al Salarizării

Planul Muncii şi al Salarizării cuprinde următoarele secţiuni:

Etapele procesului de planificare a numărului de personal