MANAGEMENT

OPERAȚIONAL
Caiet seminar

Conf. univ. dr. Oana Adriana GICĂ

Lect. univ. dr. Emanuel Emil SĂVAN
 Cuprins
1. Productivitate 2
Aspecte teoretice 2
Aplicații rezolvate 4
Probleme propuse 5
2. Prag de rentabilitate 7
Aspecte teoretice 7
Aplicație rezolvată 10
Probleme propuse 13
3. Indicatorii de apreciere a eficienţei utilizării depozitului 16
Aspecte teoretice 16
Aplicație rezolvată 17
Probleme propuse 18
4. Regulile de comandă folosite în managementul operaţional al 20
producţiei pe bază de stoc
Aspecte teoretice 20
Aplicație rezolvată 24
Probleme propuse 29

1
 1. Productivitate
Una din sarcinile principale ale managerilor o constituie utilizarea productivă a
resurselor organizaţiei. Productivitatea este un indicator care exprimă (măsoară) rezultatele
(bunuri/servicii) în funcţie de intrările (muncă, materiale, energie şi alte resurse) folosite
pentru producerea acestora. Este de obicei exprimată ca raport între rezultate şi intrări:

Iesiri
Productivitate=
Intrari

Măsurarea productivităţii. Există mai multe modalităţi de măsurare a

productivităţii. Rezultatele pot fi măsurate valoric, cu ajutorul preţului plătit de clienţi sau
poate fi exprimat cantitativ, ca număr de unităţi produse sau ca număr de clienţi serviţi.
Valoarea intrărilor poate fi exprimată cu ajutorul costurilor sau al numărului de ore de
muncă.
Productivitatea poate fi exprimată în funcţie de factorii globali sau în funcţie de factorii
parţiali. Factorul global al productivităţii este raportul dintre rezultate (produse) şi totalul
intrărilor (muncă, capital, materiale, energie). Produsele raportate la unul, două sau trei din
intrări reprezintă măsuri parţiale ale productivităţii.

Ex.1. Tipuri de indicatori ai productivităţii

Productivitate 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖

parţială 𝑚𝑢𝑛𝑐ă 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑎𝑗 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑖𝑒
Productivitate 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖 𝑖𝑒ș𝑖𝑟𝑖
multifactorială 𝑚𝑢𝑛𝑐ă + 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑎𝑗 𝑚𝑢𝑛𝑐ă + 𝑐𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 + 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑖𝑒
Productivitate Bunuri/servicii produse
totală Intrãri totale 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 obținerea lor

Ex.2. Indicatori de productivitate parţială

Productivitatea muncii Unităţi ieşiri pe ora de muncă

Productivitatea utilajelor
Productivitatea capitalului
Productivitatea energiei
Unităţi ieşiri pe schimb de muncă
Valoare adăugată pe ora de muncă
Unităţi ieşiri pe oră-maşină
Ieşiri exprimate valoric pe oră-maşină
Unităţi ieşiri pe unităţi monetare intrări
Ieşiri exprimate valoric pe unitate
monetară intrări
Unităţi ieşiri pe KWatt-oră
Ieşiri exprimate valoric pe KWatt-oră

De ce este importantă măsurarea productivităţii?

- afectează competitivitatea;ajută la utilizarea eficientă a resurselor; firma cu
productivitatea mai mare îşi permite un preţ mai mic astfel va câştiga o cotă de
piaţă mai mare, sau menţinând acelaşi preţ va obţine un profit mai mare
- ajută la urmărirea performanţei în timp; identificarea activităţilor unde este
necesară îmbunătăţirea productivităţii
- la nivel naţional, productivitatea este direct proporţională cu standardul de viaţă,
productivitate mare= standard ridicat de viaţă; creşterea preţurilor şi a salariilor
care nu este însoţită de creşterea productivităţii va duce la creşterea inflaţiei

2
Factori care afectează productivitatea

- tehnologia: fax, copiatoare, Internet, telefonul mobil, automatizarea, computerele, e-mail-

ul, aplicaţiile software
- standardizarea proceselor reduce variabilitatea având efecte benefice asupra
productivităţii şi calităţii;
- diferenţele de calitate afectează măsurarea productivităţii mai ales atunci când se fac
comparaţii între perioade diferite de timp;
- utilizarea Internetului poate favoriza reducerea costurilor tranzacţiilor astfel contribuind
la creşterea productivităţii; acest lucru se va menţine şi în viitor;
- viruşii calculatoarelor afectează în mare măsura productivităţii;
- căutarea lucrurilor pierdute sau care nu sunt aşezate la locul lor duce la irosirea timpului
afectând astfel negativ productivitatea;
- rata defectelor are un efect negativ asupra productivităţii, semnalând utilizarea ineficienta
a resurselor;
- noii angajaţi au o productivitate mai scăzută decât angajaţii cu vechime, astfel companiile
noi pot înregistra o productivitate mai mică decât cele vechi;
- siguranţa în muncă este un alt factor care trebuie avut în vedere;
- lipsa angajaţilor din IT sau din alte domenii tehnice afectează capacitatea firmelor de a-şi
updata resursele computationale, de a genera şi susţine creşterea şi de a profita de noile
oportunităţi;
- concedierile afectează adesea productivitatea. Aceste efecte pot fi atât negative cât şi
pozitive. În primul rând concedierile afectează în sens pozitiv productivitatea întrucât
aceeaşi cantitate de muncă trebuie realizată de un număr mai mic de angajaţi care trebuie
să muncească mai bine şi mai mult timp pentru realizarea sarcinilor de muncă. În cazul
angajaţilor care rămân ar putea creşte riscul epuizării şi aceştia s-ar putea teme de noi
concedieri astfel că cei mai bun angajaţi ar putea decide să plece din firmă;
- proiectarea locului de muncă; a avea la îndemână uneltele şi alte instrumente necesare în
muncă poate avea un efect pozitiv asupra productivităţii;
- recompensele pentru creşterea productivităţii ;
- căderile utilajelor;
- lipsa materiilor şi materialelor, a pieselor de schimb;
- programele de instruire (training) ale angajaţilor inadecvate.

Îmbunătăţirea productivităţii

Pentru îmbunătăţirea productivităţii pot fi urmaţi următorii paşi:

1. stabilirea unor indicatori care măsoară productivitatea pentru toate operaţiunile;

măsurarea este primul pas în managementul şi controlul unei operaţiuni.
2. stabilirea locurilor înguste; productivitatea acestora afectează productivitatea
sistemului; îmbunătăţirea productivităţii acestor locuri înguste se poate realiza până
la nivelul la care ieşirile locurilor înguste egalează ieşirile operaţiilor care furnizează
intrările pentru locurile înguste;
3. dezvoltarea unor metode pentru obţinerea unei îmbunătăţiri a productivităţii cum
ar fi solicitarea de informaţii de la muncitori (poate chiar organizarea unor echipe
formate din muncitori, ingineri, manageri), studierea modului în care alte firme au
reuşit să-şi îmbunătăţească productivitatea şi reexaminarea modului în care se
realizează sarcinile de muncă;
4. stabilirea unor obiective rezonabile de îmbunătăţire;
5. stabilirea unor recompense pentru îmbunătăţirea productivităţii;
6. cuantificarea îmbunătăţirilor şi popularizarea rezultatelor

3
Aplicaţii rezolvate

Determinaţi productivitatea în următoarele cazuri:

1) Patru muncitori montează 720 mp de mochetă în 8 ore.

Rezolvare

mp mochetã montatã
𝑃𝑟 𝑜 𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 = =
ore muncã
720𝑚𝑝
=
8𝑜𝑟𝑒
4𝑚𝑢𝑛𝑐𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 × 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑖𝑡𝑜𝑟
720𝑚𝑝
= = 22.5𝑚𝑝/𝑜𝑟ă
32𝑜𝑟𝑒

2) Un utilaj produce 68 de piese în două ore

Rezolvare
piese 68
productivitatea = = = 34 piese/ ora
timp _ de _ productie 2
3) O firmă produce 7040 de unităţi la un preţ de 1.1 unităţi monetare. Valorile
intrărilor în sistem sunt:
- salarii: 1000 u.m;
- materiale: 520 u.m;
- alte costuri: 2000 u.m.

Rezolvare
𝐼𝑒𝑠𝑖𝑟𝑖
𝑃𝑟 𝑜 𝑑𝑢𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 = =
𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎 + 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙𝑒 + 𝑎𝑙𝑡𝑒_ 𝑐𝑜𝑠 𝑡 𝑢𝑟𝑖
7040 × 1.10
= = 2.2𝑢. 𝑚 𝑖𝑒𝑠𝑖𝑟𝑖/𝑢. 𝑚. 𝑖𝑛𝑡 𝑟 𝑎𝑟𝑖
1000 + 520 + 2000

4) Să presupunem că o săptămână are 40 de ore, iar salariul orar este 12 u.m.

Cheltuielile de regie sunt de 1.5 ori mai mari decât costurile salariale
săptămânale. Costurile cu materialele sunt de 6 u.m. pe kg. Preţul unitar
standard este de 140 u.m. Calculaţi productivitatea pentru fiecare dintre cele
patru săptămâni. Cum interpretaţi rezultatele?

Săptămâna Producţia Muncitori Materiale (kg)

(unităţi)
1 300
2 338
3 322
4 354
6 45
7 46
7 46
8 48

Rezolvare
Productivitate= Ieșiri/Intrări
Ieșiri=Producție * preț de vânzare
Intrări= ch sal+ ch mat+ ch regie =
= ch sal+ ch mat+ 1,5* ch sal
= 2.5 *ch sal + ch mat
Ch sal = nr muncitori*nr. ore* salariul orar

4
Ch mat = cantit materiale* cost material

S. Productivitatea
1 300×140
= 5.62u.m. iesiri/u.m.intrări
2.5(6×40×12)+6×45
2 338×140
= 5.45 u.m. iesiri/u.m.intrări
2.5(7×40×12)+6×46
3 322×140
= 5.2 u.m. iesiri/u.m.intrări
2.5(7×40×12)+6×46
4 354×140
= 5.01 u.m. iesiri/u.m.intrări
2.5(8×40×12)+6×48

Probleme propuse

1) O firmă înregistrează un procent de 10% rebuturi. Ca rezultat, sunt produse 72 piese pe

oră. Care este creşterea potenţială a productivităţii în cazul eliminării rebuturilor?

2) O firmă producătoare de cărucioare pentru cumpărături a achiziţionat recent un nou

utilaj care reduce cantitatea de muncă necesară producerii acestora. Înainte de cumpărarea
utilajului, compania utiliza 5 muncitori, care produceau 80 de cărucioare pe oră. Muncitorii
primeau 10 u.m pe oră iar costul pe oră-maşină era de 40 u.m. Cu noul utilaj, unul din
muncitori a fost transferat la alt departament, costul pe oră-maşină a crescut cu 10 u.m. iar
producţia a crescut cu 4 cărucioare pe oră.
a. Calculaţi productivitatea muncii exprimată ca număr de cărucioare pe muncitor
pe oră în cele două situaţii.
b. Calculaţi productivitatea, în cele două situaţii, exprimată ca număr de
cărucioare pe u.m. de cost (salarii plus costul maşinilor).
c. Comentaţi schimbarea productivităţii în cazul ambilor indicatori. Care dintre cei
doi indicatori îi consideraţi mai potriviţi în situaţia dată?

3) Taxa de şcolarizare la Univeristatea Boehring este de 100$ pe semestru/credit. Statul

suplimenteaza veniturile şcolii acordând un dolar pentru fiecare dolar plătit de student.
Mărimea medie a grupei pentru un curs de 3 credite este de 50 de studenţi. Costul cu forţa
de muncă este de 4000$ pe oră şi grupă, costurile cu materialele sunt de 25000 $/grupă.
a) Care este productivitatea pentru acest curs?
b) Dacă profesorii muncesc 14 ore/săptămână pentru 16 săptămâni pentru fiecare
grupă de 50 de studenţi pentru un curs de 3 credite, care este productivitatea
muncii?

4) CD player-ele sunt produse pe o linie automată de producţie. Costul standard al unui

CD player este de 150$ ( forţa de muncă-30$, materia primă 70$, costurile de regie 50$).
Preţul de vânzare este de 300$/buc.
a) Pentru a obţine o creştere cu 10% a productivităţii multifactoriale prin reducerea
doar a costurilor materiale, cu ce procent ar trebui acestea să se reducă;
b) Pentru a obţine o creştere cu 10% a productivităţii multifactoriale prin reducerea
doar a costurilor cu forţa de muncă cu ce procent ar trebui acestea să se reducă;
c) Pentru a obţine o creştere cu 10% a productivităţii multifactoriale prin reducerea
doar a cheltuielilor de regie, cu ce procent ar trebui acestea să se reducă.
5. Fabrica românească de hamburgeri Azorel produce 50.000 de burgeri în fiecare
săptămână. Echipamentul achizitionat costă 5.000 de dolari și are o perioada de amortizare
de trei ani. Costul anual al forței de muncă este de 8.000 de dolari.

5
 a) Calculati productivitatea măsurată în unități de producție pe dolar de intrare
pentru acești 3 ani.
b) Compania are opțiunea de a cumpăra echipamente suplimentare în valoare de
10.000 dolari, cu o durată de funcționare de cinci ani. Aceasta investiție ar reduce
costurile cu forța de muncă la 4.000 de dolari pe an. Calculati productivitatea
pentru 3 ani în aceste noi condiții și oferiți argumente clare pentru managementul
companiei: ar trebui să achiziționeze acest echipament?

6. Atelierul condus de Natalie Attire realizează îmbrăcăminte . Ȋntr-o săptămână muncitorii

au lucrat 360 de ore şi au produs un lot de 132 de costume, dintre care 52 au avut defecte.
Acestea din urmă sunt vândute cu 90$ bucata la un magazine de tip Outlet. Celelalte 80 de
costume sunt vândute în reţeaua de retail cu 200$ bucata. Care este productivitatea muncii?
7. Firma producătoare Florența folosește două măsuri de productivitate: a) vânzări totale /
intrări totale, b) vânzări totale / ore totale de muncă. Datele colectate in ultimii trei ani sunt
prezentate in Tabelul 1.
a) Calculați indicatorii de productivitate in fiecare an si interpretati rezultatele.
b) Departamentul de previziuni financiare din cadrul companiei anticipeaza
pentru anul 4 o crestere cu 10% a vanzarilor si o crestere de 7% a tuturor costurilor.
Cu cat ar trebui sa isi ajusteze predictiile in ceea ce priveste vanzarile pentru a
genera o crestere a productivitatii cu 5% fata de anul 3?
Tabelul 1: Date ale Companiei Florența (în millioane de lei)
Anul 1 Anul 2 Anul 3
Vânzări 110 129 124
Costuri cu materialele 62 73 71
Costuri cu forța de 28 33 28
muncă
Costuri administrative 8 12 10

8. Am obținut datele legate de productivitate de la compania Albatrosul pentru primele două

trimestre ale anului (Tabelul 1).
A) Comparați productivitatea realizată în primele două trimestre. Cum ați
caracteriza productivitatea din trimestrul 2 raportându-ne la primul
trimestru?
B) Folosiți productivitatea parțială (productivitatea muncii și productivitatea
folosirii materialelor) pentru a identifica ce s-ar putea face pentru a îmbunătăți
productivitatea în timpul celui de-al treilea trimestru.

6
 2. Pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate este acel volum al producţiei (vânzărilor) pentru care profitul
brut este egal cu zero:

Pb = Vz - Cht = pv  Qo - (cv  Qo + CF) (1)

în care:

Pb - profitul brut;
Vz - vânzări totale;
Cht - cheltuieli totale;
pv - preţul de vânzare al produselor;
Qo - volumul minim al producţiei;
Cv - cheltuieli variabile;
CF - cheltuieli fixe

În fig.nr.1. este reprezentată grafic variaţia veniturilor totale şi a cheltuielilor totale

în funcţie de volumul producţiei:

Cheltuieli venituri totale

venituri

cheltuieli totale
zona zona profitului
pierderilor

CF

Q0 Q

Fig.nr.1. Variaţia volumului veniturilor şi al cheltuielilor

Considerând elementele amintite ca fiind constante pentru o anumită perioadă de timp,

calculul pragului de rentabilitate se poate face astfel:

1. În cazul producţiei omogene (un singur produs)

Această situaţie se întâlneşte mai rar la nivelul întreprinderii industriale dar poate
exista în cadrul unor subunităţi de producţie cu fabricaţia pe obiect care execută un singur
produs sau o nomenclatură foarte restrânsă.
În acest caz, folosind relaţia (1) vom avea:

pv  Qo = cv  Qo + CF , (2)

iar pragul de rentabilitate exprimat în volumul fizic al producţiei va fi:

7
 CF
Qo = (3)
pv - cv

Ştiind că volumul producţiei este dependent de capacitatea de producţie şi gradul de

utilizare a acesteia, se poate determina coeficientul minim de folosire, încât unitatea
industrială să nu aibă pierderi:

Qo = Cp  Kuo (4)
unde:
Cp - capacitatea de producţie a unităţii;
Kuo - coeficientul minim de folosire a capacităţii;

Ţinând cont de relaţiile (3) şi (4), se obţine:

CF
Kuo = (5)
Cp (pv - cv)

2. În cazul producţiei eterogene

În cazul unităţilor industriale ce execută mai multe sortimente de produse, în

practică, este dificil să se stabilească (repartizeze) cheltuielile fixe ce revin fiecărui produs.
De aceea, pentru aceste unităţi pragul de rentabilitate se va calcula pentru un volum total de
producţie ţinând cont de o anumită structură sortimentală.

2.1. Sortimente de produse de aceeaşi natură, cantităţile sunt însumabile.

În acest caz, ţinând cont de relaţia (2.1) vom avea:

n
Vz =  pvj  Qj , respectiv (6)
j=1
n
Cht = CF +  cvj  Qj (7)
j=1

Deoarece producţia diferitelor sortimente este însumabilă (în unităţi fizice), structura
sortimentală se poate calcula astfel:
Qj Qj
pj = n
= , iar (8)
Qto
Q
j=1
j

Qj = pj  Qto (9)

unde:
pj - ponderea producţiei sortimentului “j” în volumul total al producţiei
Qto – volumul total al producţiei tuturor sortimentelor de produse

În baza relaţiilor (6), (7) şi (9), vom avea:

n n
Qto  pvj  pj = CF + Qto  cvj  pj , (10)
j=1 j=1
de unde rezultă:

8
 CF
Qto = n n
(11)
 pv  p -  cv  p
j=1
j j
j=1
j j

Ponderea sortimentelor de produse (pj) evidenţiază influenţa structurii producţiei asupra

pragului de rentabilitate exprimat în unităţi naturale.

2.2 Sortimente de produse de natură diferită, cantităţile nu sunt însumabile.

Această situaţie este specifică majorităţii întreprinderilor industriale, pragul de rentabilitate

urmând a se exprima în volumul minim de vânzări.

În acest caz elementele relaţiei (1) se vor exprima astfel:

n n
Vzt =  Vzj =  pvj  Qj (12)
j=1 j=1

=  cvj  Vzj
n n
pvj
Cht = CF +  cvj  Qj  (13)
j=1 pvj j=1

pj =
Vzj
, iar (14)
Vzt

Vzj = pj  Vzt (15)

unde:
Vzj – vânzările corespunzătoare sortimentului de produse „j”
Vzt – vânzările totale

pj - ponderea vânzărilor sortimentului de produse „j” în total vânzări
cv  - cheltuieli variabile ce revin la un leu vânzări
j

În baza relaţiilor (1), (12), (13) şi (15) se obţine:

CF
Vzto = (16)
1 -  cvj  pj 
n

j=1

9
Aplicaţie rezolvată
O societate comercială are o structură de producţie pe obiect, formată din secţiile:
— SI specializată în fabricarea produselor P1;
— SII organizată pentru execuţia produselor P2, P3 şi P4, cantităţile sunt însumabile;
— SIII în care se execută produsele P5 şi P6.
Datele privind cele 6 produse sunt redate în Tabelul nr.1.

Tabelul nr.1.
Nr. SI SII SIII
crt. Indicatori
P1 P2 P3 P4 P5 P6
1 Cantităţi mii buc
programat 5 5 3 2 10 12
e an
2 Preţ de u.m.
400 500 700 600 800 900
vânzare buc
3 Greutate
Kg/buc 27 34 80 36 40 75
unitară
4 Pierderi
tehnologic
 10 15 20 10 20 25
e de
materiale
5 Preţ u.m.
1.5 2 2.5 1 1.2 3
material kg
6 Manopera
Ore/buc 120 100 70 100 150 100
unitară
7 Cheltuieli u.m.
1.6 1.8 2 2.5 2.6 3
salariale oră
8 Cheltuieli mii u.m.
650 3000 7546
fixe an

În viitor se preconizează asimilarea în cadrul secţiei SIII a unui nou produs P7 pentru
care urmează a se achiziţiona unele maşini şi utilaje în valoare de 800000 lei. Durata
normată de funcţionare a acestora va fi de 10 ani, iar cheltuielile cu întreţinerea şi
funcţionarea lor de 5000 lei pe lună. Volumul previzibil al vânzărilor din acest produs
este de 4000 buc/an iar preţul de vânzare 500 lei/buc.

Se cere:

1. Pragul de rentabilitate a secţiei SI.

2. Ştiind că secţia SI are o capacitate de producţie de 6000 buc/an, care este gradul
de folosire a capacităţii care asigură un profit net de 150000 u.m. pe an. Cota de
impozit pe profitul brut este de 16.
3. Pragul de rentabilitate a secţiei SII.
4. Preţul mediu de vânzare al produselor din SII pentru ca activitatea ei să fie
rentabilă.
5. Pragul de rentabilitate a secţiei SIII.
6. Mărimea maximă a cheltuielilor variabile ale produsului P7, pentru ca activitatea
secţiei SIII să fie rentabilă.

10
 Rezolvare

1. Pragul de rentabilitate a secţiei SI

Determinarea pragului de rentabilitate a acestei secţii impune calculul cheltuielilor variabile,

formate din costul materialelor, inclusiv pierderile tehnologice şi a cheltuielilor cu salariile
directe.

cv= ch mat + ch sal

ch mat= preț material * greutate inițială (Gi)
Gi= Gu/ (1-%pt)
ch mat= preț material*[Gu/(1-%pt)]= 1.5* [27/(1-0,1)]= 45 lei/buc
ch sal= manopera* ch sal orare= 120*1.6= 192 lei/buc
cv= 45+192= 237 lei/buc

Folosind relaţia (3) se obţine:

650000 650000
𝑄0 = = = 3.987 buc/an
400 − 237 163

Având în vedere cantităţile programate a fi executate şi vândute, rezultă că activitatea

acestei secţii de producţie va fi rentabilă.

2. Gradul minim de folosire a capacităţii de producţie a secţiei SI

Kucp = Q/Cp
Kucp- grad de utilizare a capacității de producție
Q-cantitatea produsă
Cp- capacitatea de producție

Pentru a obţine un profit net (Pn) de 150 mii.u.m./an, ţinând cont de cota de impozit pe
profitul brut, mărimea acestuia (Pb) trebuie să fie:
150000
𝑃𝑏 = 1−0,16 = 178571.428 u.m./an

În acest fel, gradul de folosire a capacităţii de producţie trebuie să asigure un volum al

producţiei care să ducă la recuperarea tuturor cheltuielilor şi, în plus, la un profit brut de
178571.428 u.m./an.

Pbrut= V-CT= (pv*Q) –(CF+cv* Q)

Q= (Pbrut+CF)/(pv-cv)
Q= (178571.428+650000)/(400-237)=5084 buc/an

Kucp = Q/Cp= 5084/6000=0.8473 =85%

3. Pragul de rentabilitate a secţiei SII

Procedând similar ca la prima întrebare a studiului de caz, cheltuielile variabile ale celor trei
produse ce fac obiectul acestei secţii de producţie sunt:

cv2 = ch mat+ ch sal= (2(34/(1-0.15)))+(100*1.8)=260 u.m./buc;

11
 cv3 = 390 u.m./buc;
cv4 = 290 u.m./buc

Având în vedere faptul că producţia acestei secţii este însumabilă, ponderea produselor este:

5.000
p2 = = 0,5 ; p3 = 0,3 ; p 4 = 0,2
5.000 + 3.000 + 2.000

Folosind relaţia (11) se obţine:

3000000
𝑄𝑡0 = =
(0,5 ⋅ 500 + 0,3 ⋅ 700 + 0,2 ⋅ 600) − (0,5 ⋅ 260 + 0,3 ⋅ 390 + 0,2 ⋅ 290)
3000000
= = 10.909 buc/an
580 − 305

Având în vedere cantităţile programate a fi executate şi vândute (10.000 buc/an) rezultă

că activitatea acestei secţii de producţie va fi nerentabilă.

4. Preţul mediu de vânzare a produselor din SII

În condiţiile în care producţia (cererea) nu poate depăşi un volum de 10.000 buc. Produse
iar cheltuielile fixe şi variabile rămân aceleaşi, rentabilitatea secţiei de producţie poate fi
realizată prin creşterea veniturilor, respectiv a preţului mediu de vânzare a produselor.

Ţinând cont de relaţia (11) şi de rezultatele obţinute la punctul precedent, preţul mediu de
( )
vânzare pv minim trebuie să fie:

3000000
𝑝𝑣−305
≤ 10.000 ⇒ 𝑝𝑣 = 605 u.m./buc

în condiţiile păstrării aceleaşi structuri a producţiei.

5. Pragul de rentabilitate a secţiei de producţie SIII

Producţia acestei secţii fiind eterogenă cu cantităţi neînsumabile, valoarea totală a

vânzărilor va fi:

Vz = 800 x10 + 900 x 12 = 18800 mii u.m./an

Ponderile vânzărilor celor două produse P5 şi P6, calculate cu ajutorul relaţiei (14) vor fi:
800×10
𝑝5∗ = = 0,43 ; p∗6 = 1- p5*= 0,57
18800

Cheltuielile variabile, exprimate în lei/buc, calculate ca la punctul unu al studiului de caz

sunt:

Cv5 = 450 u.m./buc.; cv6 = 600 u.m./buc.

În acest fel se obţine:

450
𝑐𝑣5∗ = 800 = 0,56 ; cv∗6 = 0,67

12
Folosind relaţia de calcul (16) pragul de rentabilitate a acestei secţii de producţie este:
7546
𝑉𝑧𝑡 = 1−(0,43×0,56+0,57×0,67) = 19857.89mii.u.m./an

Pentru volumul de producţie programat activitatea acestei secţii va fi nerentabilă, pragul

de rentabilitate fiind mai mare decât volumul total al vânzărilor.

6. Mărimea maximă a cheltuielilor variabile ale produselor P7

Prin asimilarea în fabricaţie a produsului P7 vânzările totale, preconizate, vor fi:

Vzt = 18800 + 500 x 4 = 20800 mii u.m./an

Ponderile vânzărilor celor trei sortimente de produse P5 - P7, în acest caz vor fi:

p5* = 0,38 ; p *6 = 0,52 ; p*7 = 0,1

Având în vedere achiziţionarea unor noi maşini şi utilaje în vederea executării produselor
P7, cheltuielile fixe ale secţiei SIII se vor majora cu amortizarea anuală şi cheltuielile cu
întreţinerea şi funcţionarea acestora, astfel:

800
𝐶𝐹 = 7546 + + 5 × 12 = 7686 mii u.m./an
10

Pentru ca activitatea secţiei SIII să fie rentabilă pragul de rentabilitate trebuie să fie mai mic
decât volumul programat al vânzărilor totale.

Vto≤Vzt

Folosind relaţia (16) vom avea:

7686
1−(0,38×0,56+0,52×0,67+0,1×𝑐𝑣7∗ )
≤ 20800

de unde rezultă: 𝑐𝑣7∗ ≤ 0,7, iar

𝑐𝑣7
500
≤ 0,7 si deci: 𝑐𝑣7 ≤ 350 u.m./buc

13
Probleme propuse

1. O secţie din cadrul unei întreprinderi industriale este specializată în producţia unui
produs P despre care se cunosc următoarele:
➢ cantitatea programată 5000 bucăţi/an;
➢ preţul de vânzare 3,5 milioane u.m./bucată;
➢ greutate unitară 2,7 kg/bucată;
➢ pierderi tehnologice 10;
➢ preţul mediu a materiilor prime şi materialelor 120 mii u.m./kg;
➢ manopera unitară 50 ore/bucată;
➢ cheltuielile salariale 50 mii u.m./oră;
➢ cheltuielile fixe ale secţiei 4 miliarde u.m./an.

Se cere:
1. Pragul de rentabilitate al secţiei;
2. Limita maxim admisă a preţului mediu de achiziţie a materiei prime astfel încât
activitatea secţiei să devină rentabilă (celelalte elemente rămân neschimbate).

2. Obiectul de activitate al unei secţii din cadrul unei întreprinderi industriale îl constituie
realizarea a trei tipuri de produse P1, P2 şi P3 - însumabile, despre care se cunosc
următoarele:

Nr.
Indicatori U.M. P1 P2 P3
crt.
1 Cantitate programată Buc/an 6000 9000 3000
2 Preţul de vânzare Mii u.m./buc 5800 6000 7400
3 Greutate unitară Kg/buc 22 23 27
4 Pierderi tehnologice  12 8 10
5 Preţul mediu al Mii u.m./kg 150 130 180
materialelor
6 Manopera unitară Ore/buc 14 22 25
7 Cheltuieli salariale Mii u.m./oră 68 60 66
8 Cheltuieli fixe Mil u.m./an 20.000

Se cere:

1. Pragul de rentabilitate al secţiei.

2. Volumul fizic al producţiei ce trebuie realizat astfel încât să se obţină un profit net
anual de 1,5 miliarde u.m.

3. O unitate de producţie din cadrul unei întreprinderi produce trei tipuri de produse P1, P2
şi P3 (neînsumabile).

Datele referitoare la cele trei produse sunt următoarele:

Nr.
Indicatori U.M. P1 P2 P3
crt.
1 Cantităţi programate mii buc/an 2 2 1
2 Preţul de vânzare Mil.u.m./buc 4,6 5,4 6,3
3 Cheltuieli cu materii
prime şi materiale Mii u.m./buc 800 1700 2000
4 Cheltuieli cu salariile Mii u.m./buc 2000 1800 2200
5 Cheltuieli fixe Miliarde 10
u.m./an

14
Se cere:

1. Pragul de rentabilitate al unităţii de producţie.

2. Cheltuielile variabile maxime pentru produsul P1 astfel încât unitatea să devină
rentabilă, ştiind că celelalte elemente rămân neschimbate.

4. O firmă de producție realizează 500 de produse complexe P și are în structura sa 2 secții

de producție:
- S1 realizează reperele R1 și R2 -însumabile,
- S2 realizează reperele R3 și R4- neînsumabile.

Cheltuielile fixe ale secției S1 sunt 200 miliarde u.m., iar ale S2 sunt de 20 miliarde u.m.

Datele privind execuția reperelor sunt redate în tabelul de mai jos:

Preț Cheltuieli
Norma Preț de
material salariale
de vânzare Livrări Grad de
Reper (mii lunare
consum (mil (buc./an) încorporare
u.m. (mii
(kg/buc.) lei/buc)
/kg) lei/buc.)
R1 0.5 3.8 165 30 130 10
R2 1 3.6 180 50 150 7
R3 0.1 4.3 140 7 120 12
R4 1.5 3.2 167 6 130 8

Se cere:
1. Ce cantitate trebuie să se producă din reperele R1 și R2 astfel încât secția care le
produce să obțină un profit net de 50 mil lei pe lună. Impozitul pe profit este de 16%.
2. Cheltuielile variabile maxime ale reperului R4 pentru ca secția să fie rentabilă.

15
 3. Indicatorii de apreciere a eficienţei utilizării depozitului
Pentru a analiza gradul de utilizare a construcţiilor proiectate sau existente se pot folosi
următorii indicatori:

1. coeficientul de utilizare a suprafeţei depozitului (Kus):

Sd
Kus =
St
în care St reprezintă suprafaţa totală a depozitului.

Suprafaţa de depozitare propriu-zisă se calculează astfel:

𝑸⋅Tmp 𝑸⋅Tmp⋅qd
Sd = sau Sd =
365⋅qd 365
în care:
Sd reprezintă suprafaţa de depozitare;
Q — cantitatea ce urmează a se depozita;
Tmp — timpul mediu de păstrare în depozit a unui lot de
marfă;
qd — norma medie de depozitare.

2. coeficientul de utilizare a înălţimii de depozitare (Kuî):

I
Kuî =
Iu
în care:
𝑰 reprezintă înălţimea medie de depozitare;
Iu — înălţimea utilă maximă de depozitare.

3. coeficientul de utilizare a volumului depozitului (Kuv):

Kuv = Kus *Kuî

4. suprafaţa necesară pe unitatea de volum (su):

St
su =
𝑽
unde V reprezintă volumul de marfă depozitat.

5. coeficientul folosirii în timp a capacităţii depozitului (Kutd):

tone depozitate × zile efective de functionare

Kutd =
tone capacitate × 365

6. coeficientul de utilizare economică a depozitului (Kued):

Total cheltuieli cu existenta, intretinerea si functionarea depozitului

Kued =
𝑹
unde:
R — Rulajul depozitului.

16
Aplicaţie rezolvată
În nomenclatorul secţiei sculărie se găsesc 5 tipuri de SDV-uri pentru execuţia cărora se
utilizează două tipuri de materiale M1 şi M2; normele de consum sunt redate în tabelul
următor:

Norme de consum
Cant. (kg/buc)
(buc/an) M1 M2
S1 4000 10 5
S2 2000 20 10
S3 1000 30 20
S4 3000 5 10
S5 4000 20 20

Materialele M1 şi M2 necesare executării SDV-urilor se păstrează într-un depozit ce are o

lungime de 30 m, lăţime de 15 şi o înălţime utilă de depozitare de 2 m. Suprafaţa auxiliară
reprezintă 20% din suprafaţa depozitului.
Aprovizionarea depozitului cu cele două materiale se va face în cantităţi egale, numărul de
aprovizionări fiind de 5 pentru M1 şi 10 pentru M2. Norma de depozitare pentru cele două
materiale este de 4 m2/ tonă M1 la o înălţime de 1.5 m şi , respectiv 6 m2/ tonă pentru M2 la
o înălţime de 0.8 m.
Valoarea de inventar a construcţiei depozitului este de 7,5 milioane u.m., cu o durată
normată de funcţionare de 25 de ani; mijloacele fixe din dotare au o valoare de 800000 u.m.
şi o durată de exploatare de 8 ani; cheltuielile de exploatare ale depozitului se ridică la 10000
u.m./lună, acesta fiind deservit de 6 salariaţi care au un salar mediu lunar de 7500 u.m.

Sunt prevăzute 10 zile de reparaţii capitale pe an.

Se cere:
Calculul indicatorilor de apreciere a eficienţei utilizării depozitului.

17
Rezolvare
1.Kus

Q1=10∙4000+20∙2000+30∙1000+5∙3000+20∙4000=205000kg/an=205t/an
Q2=170t/an
𝟑𝟔𝟓
Tmp1= 𝟓 = 𝟕𝟑𝒛𝒊𝒍𝒆
𝟑𝟔𝟓
Tmp2= 𝟏𝟎 = 𝟑𝟔. 𝟓𝒛𝒊𝒍𝒆
205•73•𝟒
Sd1= = 𝟏𝟔𝟒𝒎𝟐
365
170•36.5•𝟔
Sd2= = 𝟏𝟎𝟐𝒎𝟐
365

Sd 𝟏𝟔𝟒+𝟏𝟎𝟐
Kus = St = ≈ 𝟎. 𝟔 − 𝟔𝟎% aproximativ 60% din suprafața depozitului este
𝟑𝟎•𝟏𝟓
ocupată

2.Kuî
𝟏.𝟓•𝟏𝟔𝟒+𝟎.𝟖•𝟏𝟎𝟐
𝑰= = 𝟏. 𝟐m
𝟏𝟔𝟒+𝟏𝟎𝟐
𝑰 𝟏.𝟐
Kuî = Iu = = 𝟎. 𝟔 - 60% aproximativ 60% din înălțimea utilă a depozitului este
𝟐
ocupată

3.Kuv=0.6∙0.6=0.36 aproximativ 36% din volumul util al depozitului este ocupat

St 𝟐𝟔𝟔+𝟎.𝟐•(𝟑𝟎•𝟏𝟓)
4. su = 𝑽 = = 𝟎. 𝟗𝟒𝒎𝟐 /𝒕 – o tonă depozitată necesită o suprafață de
𝟐𝟎𝟓+𝟏𝟕𝟎
0.94 m2

5. Kutd

Sd(potenţială)= St-Saux=450-0.2∙450=360 m2

𝑸•𝑻𝒎𝒑•𝒏𝒅 𝑺𝒅•𝟑𝟔𝟓 𝟑𝟔𝟎•𝟑𝟔𝟓

Sd= →Q(capacit de depozitare)= = ≈ 𝟒𝟔𝟖𝒕
𝟑𝟔𝟓 𝑻𝒎𝒑•𝒏𝒅 𝟓𝟗•𝟒.𝟕𝟔
(73 • 164) + (36.5 • 102)
Tmp = = 𝟓𝟗𝒛𝒊𝒍𝒆
164 + 102
(𝟒∙𝟏𝟔𝟒)+(𝟔∙𝟏𝟎𝟐)
𝒏𝒅 = = 4.76 mp/t
𝟏𝟔𝟒+𝟏𝟎𝟐

𝟑𝟕𝟓(𝟑𝟔𝟓−𝟏𝟎)
𝑲𝒖𝒕𝒅 = ≈ 𝟎. 𝟕𝟖 - 78% din timp depozitul este utilizat la capacitate
𝟒𝟔𝟖•𝟑𝟔𝟓
6. Kued
𝟕𝟓𝟎𝟎 𝟖𝟎𝟎
+ +𝟏𝟎•𝟏𝟐+𝟔•𝟕.𝟓•𝟏𝟐
𝟐𝟓 𝟖
𝑲𝒖𝒆𝒅 = = 𝟐. 𝟖𝟐𝟔𝒎𝒊𝒊. 𝒖. 𝒎./𝒕 - costul anual cu
𝟐𝟎𝟓+𝟏𝟕𝟎
depozitarea unei tone de marfă este 2.826 mii. u.m.

18
Probleme propuse
1. În nomenclatorul unei secţii de producție se găsesc 3 tipuri de SDV-uri pentru execuţia
cărora se utilizează două tipuri de materiale M1 şi M2; normele de consum sunt redate în
tabelul următor:

Norme de consum
Cant. (kg/buc)
(buc/an) M1 M2
S1 10000 15 20
S2 25000 10 5
S3 30000 12 14

Materialele M1 şi M2 necesare executării SDV-urilor se păstrează într-un depozit ce are o

lungime de 20 m, lăţime de 15 şi o înălţime utilă de depozitare de 1.5 m. Suprafaţa auxiliară
reprezintă 12% din suprafaţa depozitului.
Aprovizionarea depozitului cu cele două materiale se va face în cantităţi egale, numărul de
aprovizionări fiind de 12 pentru M1 şi 6 pentru M2. Norma de depozitare pentru cele două
materiale este de 3 tone/ m2 M1 la o înălţime de 0.5 m şi , respectiv 5 tone/ m2 pentru M2 la
o înălţime de 1 m.
Valoarea de inventar a construcţiei depozitului este de 30 milioane u.m., cu o durată
normată de funcţionare de 30 de ani; mijloacele fixe din dotare au o valoare de 7 milioane
u.m. şi o durată de exploatare de 10 ani; cheltuielile de exploatare ale depozitului se ridică
la 80000 u.m./ lună, acesta fiind deservit de 5 salariaţi care au un salar mediu lunar de 8500
u.m.
Sunt prevăzute 5 zile de reparaţii capitale pe an.

Se cere:
Calculul indicatorilor de apreciere a eficienţei utilizării depozitului.

2. O companie are ca obiect de activitate realizarea unui produs complex A744, în cantitate
anuală de 20000 de bucăți, compus din reperele R1 și R2. Acestea se depozitează într-un
depozit ce are următoarele dimensiuni: L= 25m, l=20 m, înălțime utilă= 10 m. Căile de acces
și vestiarele angajaților ocupă 20% din suprafața depozitului. Sunt prevăzute 7 zile de
reparații capitale pe an. Valoarea de inventar a depozitului este de 500000 lei cu o durată
de exploatare de 20 de ani, echipamentele au o valoare de 100000 de lei și o durată normată
de utilizare de 10 ani. Cheltuielile de exploatare a depozitului se ridică la 15000 de lei lunar.
Cunoaștem următoarele informații despre reperele ce compun produsul A744
Normă de Normă de Înălțime de
Număr de
Material consum depozitare depozitare
livrări pe an
(kg/buc) (kg/m )2 (m)
M1 2 50 10 3
M2 3 100 5 2

Se cere:
Calculul indicatorilor de apreciere a eficienţei utilizării depozitului.

3. O companie are ca obiect de activitate realizarea unui produs complex A800, în

cantitate anuală de 50000 de bucăți, compus din reperele R1 și R2. Acestea se
depozitează într-un depozit ce are următoarele dimensiuni: L= 35m, l=20m,
înălțime= 10m. Depozitarea reperelor se poate realiza pe o porțiune de 80% din
suprafața depozitului și la o înălțime maximă de 70% din înălțimea construcției.
Valoarea de inventar a depozitului este de 7500000 lei cu o durată de exploatare de
25 de ani, echipamentele au o valoare de 900000 de lei și o durată normată de

19
utilizare de 6 ani. Cheltuielile de exploatare a depozitului se ridică la 14000 de lei
lunar.
Cunoaștem următoarele informații despre reperele ce compun produsul A800
Reper Grad de Normă de Număr de Înălțime de
încorporare depozitare livrări pe an depozitare
(m2 /buc) (m)
R1 2 0,0015 5 5
R2 3 0,002 6 6
Se cere:
Calculul indicatorilor de apreciere a eficienţei utilizării depozitului.

20
4.Regulile de comandă folosite în managementul operaţional
al producţiei pe bază de stoc

O regulă de comandă stabileşte procedurile de fundamentare a momentelor în care

trebuie reîntregite stocurile şi în ce cantităţi, precum şi frecvenţa verificării lor , astfel încât
să se poată stabili dacă este necesar să se lanseze un nou lot de fabricaţie.
Etapele elaborării şi utilizării regulilor de comandă sunt :
1. Determinarea celei mai convenabile metode de previziune a cererii.
Fundamentarea unor decizii privind cantităţile şi momentele lansării unui nou lot de piese
(produse impune cunoaşterea cererii viitoare. Formele tipice, de bază, ale prognozei cererii
sunt:
- prognoza independentă, folosită în cazul unor produsele sau piese noi, ce nu au
mai fost fabricate, ori când comenzile din perioadele precedente nu sunt
relevante;
- prognoza necesarului viitor pe baza contractelor şi comenzilor existente,
utilizată în cazul în care acestea acoperă o bună parte din capacitatea de
producţie a întreprinderii pentru perioada viitoare;
- prognoza necesarului pe baza consumurilor înregistrate statistic în trecut,
când se prevede o variaţie a cererii similară celei din perioadele precedente;
- prognoza necesarului pe baza datelor statistice, ajustate potrivit tendinţelor şi
variaţiilor sezoniere ale cererii viitoare şi ale altor factori.
Obiectivul alegerii tipului de prognoză este acela de a echilibra avantajele materiale pe
care le oferă exactitatea sporită a previziunii şi cheltuielile pe care le pretinde elaborarea ei.
Pentru întreprinderile cu producţie de serie, cu o nomenclatură mare de fabricaţie, această
decizie este foarte importantă, deoarece prognozele trebuie adeseori ţinute în stoc, ceea ce
conduce la un nivel ridicat al cheltuielilor pentru elaborarea lor. De aceea se consideră că o
prognoză pe baza consumurilor înregistrate în trecut duce la rezultate relativ bune, mai ales
în cazul unor repere ( produse) executate în cantităţi variabile, dar permanent.
2. Determinarea intervalului de timp necesar pentru refacerea stocului.
După ce s-a stabilit modul în care se va estima necesarul în perioada viitoare, următoarea
etapă constă în a stabili cât durează refacerea stocului pentru fiecare sortiment. Această
perioadă se defineşte ca fiind intervalul dintre momentul în care apare semnalul privind
necesitatea lansării unui nou lot de fabricaţie şi momentul în care cantitatea comandată
intră efectiv în stoc şi poate fi utilizată. Intervalul necesar pentru refacerea stocului se
calculează ţinând seama de următoarele elemente:
- intervalul dintre momentul în care piesele (produsele) sunt scoase din magazie şi
momentul în care acest fenomen (tranzacţie) se concretizează în evidenţele privind
stocurile;
- perioada dintre înregistrarea efectivă în evidenţe şi reexaminarea necesităţii de a se
lansa o nouă comandă;
- timpul necesar întocmirii documentaţiei de lansare în fabricaţie a unui nou lot;
- intervalul de timp de la lansarea în fabricaţie a unui nou lot şi până când noua
cantitate comandată intră efectiv în depozit şi piesele (produsele) pot fi utilizate
(vândute).
O mare parte din intervalul necesar pentru refacerea stocurilor este de obicei
consumată cu urmărirea evidenţelor stocurilor şi lansarea comenzilor. Folosirea în acest
scop a mijloacelor electronice de calcul va duce la diminuarea acestui interval şi implicit ale
nivelelor stocurilor.
3. Stabilirea cantităţilor ce urmează a se lansa în fabricaţie . Obiectivul
fundamentării deciziei privind cantitatea de comandat constituie minimizarea cheltuielilor
totale generate de factorii implicaţi în această activitate:
- cheltuieli de depozitare şi păstrare a stocurilor;
- cheltuieli administrative legate de lansarea comenzilor;
- cheltuieli de pregătire – încheiere a locurilor de muncă la care urmează a se executa
operaţiile tehnologice;

21
 - riscurile privind pierderile prin uzură morală, degradare, scădere a preţurilor pe
piaţă;
- cheltuieli aferente spaţiilor suplimentare de depozitare în cazurile când capacitatea
existentă este depăşită;
- economii ce se obţin prin aprovizionarea de la furnizori a unor cantităţi de
materiale la preţuri mai scăzute.
Decizia ce urmează a se lua trebuie să asigure echilibrul între aceşti factori
contradictorii. Dacă se lansează loturi mici de fabricaţie, stocul mediu este mic şi se reduc
cheltuielile cu menţinerea şi păstrarea stocului, precum şi pierderile datorită deprecierii şi
uzurii morale. În schimb, această decizie va avea ca rezultat un număr mare de lansări de
loturi şi implicit cheltuieli mari legate de această activitate, precum şi a celor ce privesc
lucrările de pregătire şi încheiere a locurilor de muncă din subunităţile de producţie.
Pentru reperele (produsele) cerute frecvent în cantităţi inegale, linia de echilibru se
stabileşte, de obicei, lansând în fabricaţie întreaga cantitate estimată ca fiind necesară în
viitorul imediat. Pentru sortimentele cerute în cantităţi mari se recomandă determinarea
loturilor optime de fabricaţie.
4.Stabilirea criteriilor de decizie asupra momentului lansării unei noi
comenzi. O regulă de comandă trebuie să precizeze semnalul sau indicatorul de la a cărui
apariţie urmează să se lanseze un nou lot de fabricaţie, ţinând cont de mărimea intervalului
de timp pentru refacerea stocului.
Un astfel de indicator poate fi exprimat în funcţie de timp - se comandă cu două
săptămâni înainte ca reperul să fie necesar – sau în cantităţi fizice - se comandă un lot când
stocul existent plus cantităţile de repere aflate în execuţie sunt mai mici de 200 bucăţi.
Când un astfel de semnal este exprimat în unităţi fizice, se numeşte punct de comandă.

Principalele tipuri de reguli de comandă ce se pot folosi în conducerea operativă a

producţiei pe bază de stoc se pot grupa astfel:
I. Reguli în care cantităţile sunt fixe, prin care se stabileşte un nivel de comandă
care permite ca mărimea stocului să se reducă până la nivelul stocului de siguranţă, dacă
în această perioadă se înregistrează un consum mediu prognozat. Cantităţile ce se lansează
în fabricaţie sunt fixe (predeterminate) , iar nivelul maxim al stocului este egal cu stocul
de siguranţă plus mărimea lotului de fabricaţie.
În Fig. nr. 8.1. este redată structura balanţei de stoc pentru un sistem cu mărimea
fixă a comenzii.
Regulile cu cantitate fixă se folosesc, de obicei, pentru reperele ce au valoare scăzută
(şuruburi, piuliţe etc.), unde nivelul stocului este sub o supraveghere quasi-continuă, în aşa
fel încât se poate semnala momentul când s-a atins nivelul ce indică lansarea în fabricaţie a
unui nou lot de piese.

Fig. nr.8.1 Diagrama lansării comenzilor în care cantităţile sunt fixe

22
 a) Puncte fixe de relansare a loturilor de fabricaţie
Conform acestei reguli momentul lansării se stabileşte prin punctul de comandă, adică
la atingerea acelui nivel al stocului care permite asigurarea necesarului maxim probabil
pentru intervalul de timp necesar pentru reîntregirea stocului .
Dacă stocul existent plus cantităţile de piese aflate în curs de execuţie se situează la, sau
sub punctul comenzii, se lansează în fabricaţie un nou lot de piese (produse). Cantitatea ce
se lansează este, constantă, variind însă intervalele de timp dintre comenzi, în funcţie de
ritmul consumului.
În cazul aplicării regulii de comandă pe baza punctelor fixe de relansare a comenzilor
soldul stocului este reactualizat ori de câte ori se eliberează din magazie o cantitate oarecare
din stoc
Regula este deosebit de flexibilă, deoarece se ajustează automat faţă de variaţiile
cantităţilor necesare prin însuşi faptul că lansarea loturilor poate fi mai mult sau mai puţin
frecventă.

b) Rezervarea
Conform acestei reguli cantităţile ce se lansează în fabricaţie se determină prin calcule
de fundamentare a loturilor economice. Momentul în care se lansează în fabricaţie un nou
lot se stabileşte în funcţie de necesarul pentru fiecare reper. În cazul în care cantităţile din
stoc plus cele aferente loturilor aflate în execuţie sunt în întregime rezervate (blocate) pentru
utilizări viitoare se lansează un nou lot de fabricaţie.
Această regulă impune să fie ţinute două tipuri de evidenţe ale stocurilor – unele pentru
soldul efectiv şi altele pentru soldul stocului nerezervat. Din acest motiv se poate renunţa la
stocul de siguranţă. Regula se foloseşte când fundamentarea consumului, a cantităţilor de
rezervat se face cu mult înaintea consumului efectiv pentru a asigura decalajul necesar
refacerii stocului. În caz contrar, lansarea noului lot de fabricaţie trebuie să se facă înainte
ca soldul nerezervat să ajungă la zero, stabilindu-se în acest sens un punct de comandă care
să semnalizeze necesitatea lansării unei noi comenzi. Punctul de comandă se stabileşte astfel
încât să se acopere consumul pe perioada reîntregirii stocului.
Regula se utilizează în situaţiile în care economiile ce se obţin pe seama lansării loturilor
economice şi a renunţării la stocul de siguranţă sunt mai mari decât cheltuielile
suplimentare pe care le pretinde metoda datorită celor două tipuri de evidenţe. Ea se
recomandă pentru reperele cu de valoare foarte mare, pentru cele consumate în cantităţi
neuniforme dar permanent.

c) Comanda de grup
Regula se caracterizează prin faptul că printr-o comandă se lansează în fabricaţie mai
multe repere ce fac parte dintr-o grupă. Gruparea reperelor se face în raport cu asemănarea
constructivă şi tehnologică, astfel încât lansarea în lor simultană în fabricaţie să nu creeze
dificultăţi în execuţie.
Toate reperele dintr-o grupă sunt codificate astfel încât să simbolizeze grupul respectiv
de comandă. Fiecărui reper i se stabileşte un punct de comandă propriu şi o cantitate ce
urmează a se lansa în fabricaţie. În plus, se stabileşte şi o cantitate totală ce urmează a se
comanda pentru întregul grup de repere.
Când stocul existent însumat cu cantităţile lansate în fabricaţie, la oricare din reperele
din grup, ajunge la, sau sub punctul de comandă se lansează o nouă comandă . Ea va
cuprinde reperul care a ajuns la punctul său de comandă la care se va adăuga reperele din
grupă în ordinea apropierii lor de punctele proprii de comandă până când cantitatea totală
a comenzii ajunge la cea dinainte stabilită pentru întreaga grupă.
Regula are avantajul folosirii loturilor economice în conducerea producţiei, precum şi
obţinerii unor economii pe seama cheltuielilor de transport, în cazul unor furnizori externi
(cooperări). Ea se aplică, în general, pentru reperele ce se consumă în cantităţi mari şi pentru
cele care creează dificultăţi în respectarea termenelor de livrare internă de către furnizori
(comenzile se fac înaintea atingerii punctelor prestabilite).

23
 d) Controlul vizual al stocului
Regula se bazează pe controlul fizic şi vizual al stocurilor şi în mai mică măsură pe
evidenţele formale ale acestora. Principiile de lucru ce se folosesc sunt similare celor utilizate
la puncte fixe de relansare.
Pentru fiecare reper, în magazie, există două containere (lăzi) aşezate în locuri diferite.
Unul dintre acestea este sigilat şi conţine o cantitate de piese egală cu cea corespunzătoare
punctului de relansare a comenzii. Ieşirile pentru consum se fac numai din cel de-al doilea
container. Semnalul de a lansa o nouă comandă apare când acest container s-a golit şi
trebuie să se rupă sigiliul primului, pentru a putea continua livrarea pieselor.
Când noua cantitate de piese intră în stoc se pune în cel de-al doilea container, care se
sigilează şi se continuă livrarea pieselor din primul. De regulă, în containerul sigilat există
şi documentaţia necesară lansării unui lot de fabricaţie.
Această regulă de comandă se foloseşte pentru controlul stocurilor unor repere de
valoare mică sau în cazul unora pentru care cheltuielile cu evidenţele ar fi prea mari, în
raport cu valoarea lor.

II. Reguli de comandă cu perioade fixe de lansare a comenzilor prin care se

stabilesc intervalele de timp între două lansări, mărimea comenzilor fiind diferită în funcţie
de variaţia consumului. Cantităţile ce se lansează în fabricaţie au în vedere necesitatea
refacerii stocului maxim şi în acest fel nivelarea variaţiei consumului.
În Fig. nr.8.2. se prezintă graficul lansării loturilor de fabricaţie la perioade fixe de
revizuire.

Fig. nr. 8.2. Diagrama lansării comenzilor – regula intervalelor fixe de

revizuire

Regulile creează cadrul informaţional necesar stabilirii unor perioade optime de lansare în
fabricaţie. În practică, acestea se stabilesc nu individual, ci pe grupe de repere (produse).
a) Perioade fixe de revizuire
Când se foloseşte această regulă reperele sunt comandate periodic, de exemplu lunar.
Cantitatea ce se lansează în fabricaţie se stabileşte scăzând stocul existent plus cantităţile
aflate în execuţie din aşa numitul nivel de comandă orientativ sau de referinţă. Rezultă, deci,
că potrivit acestei reguli cantităţile ce se lansează în fabricaţie sunt diferite dar intervalele
de lansare a comenzilor sunt constante.
Nivelul orientativ de comandă se alege suficient de mare pentru a acoperi cererea maximă
probabilă în intervalul de timp pentru reîntregirea stocului.
Regula prezintă avantaje mai ales în situaţiile:

24
- mai multe sortimente de repere sunt comandate aceleiaşi secţii furnizoare, folosind
aceeaşi documentaţie de lansare;
- se obţin tarife favorabile de transport prin folosirea completă a capacităţii mijloacelor
de transport;
- se oferă reduceri de preţ ale furnizorului în funcţie de valoarea totală a comenzii şi nu în
funcţie de cantitatea ce se comandă din fiecare reper.

b) Necesarul net
Conform acestei reguli pentru fiecare reper se determină necesarul brut, fie pe baza
unor previziuni sau în funcţie de comenzile efectiv primite pentru o anumită perioadă
(exemplu, luna următoare).
Dacă din necesarul brut se scad cantităţile existente în stoc şi cele în curs de execuţie
se obţine necesarul net .Lansarea comenzilor se face conform necesarului net, cea ce
înseamnă automat şi ajustarea previziunilor făcute pentru perioadele anterioare.
Reîntregirea stocului se face ori de câte ori apar necesare cantităţi suplimentare de repere,
de obicei la intervale fixe şi cantităţi diferite.
Folosirea acestei reguli se recomandă în cazul în care:
- produsele sau reperele sunt executate pe baza unor comenzi;
- produsele sau reperele au o cerere intermitentă, nerepetitivă;
- produsele sau reperele au valori mari sau sunt voluminoase (necesitând spaţii mari de
depozitare).
Lansările comenzilor pot să fie programate exact la termenul la care noilor cantităţi
sunt necesare, ceea ce permite ca nivelele medii ale stocurilor să fie foarte scăzute.
Practic apare şi în cazul acestei reguli un anumit stoc care se creează deoarece, în
general, termenul de livrare cerut prin comandă este în avans faţă de începerea procesului
consumator ( livrări), respectiv cantităţile de repere sunt utilizate după ce acestea au sosit
în magazie.

25
Aplicație rezolvată
Pentru următoarele trei luni de zile o societate comercială are contracte încheiate pentru
livrarea unui produs P în cantităţile: 1260, 1680, respectiv, 1470 buc/ lună.
Pentru obţinerea produselor în secţia Montaj se folosesc reperele principale R1- R4,
conducerea operativă a fabricaţiei acestor piese fiind pe bază de stoc. Datele ce
caracterizează execuţia celor patru repere sunt redate în tabelul:

Decalaj
Stoc Cant. în pt. Lotul
Grad de din care
iniţial execuţie- refacerea economic-
încorporare Stoc sig.
- buc. - buc. stocului- buc.
zile
R1 4 6320 1600 1000 5 5200
R2 2 2120 - 2000 7 4000
R3 3 5280 - 500 10 -
R4 2 4000 700 - 5 -
Numărul de zile lucrătoare ale fiecărei luni este 21, iar controlul stocurilor se face la
începutul fiecărei luni de programare.

Se cere:
1. Data lansării primelor două loturi de fabricaţie şi nivelele maxime ale stocurilor de piese
R1, dacă se foloseşte regula “ punctul fix al comenzii “.
2. Stocurile de piese R2 la începutul fiecărei luni de zile şi data lansării în fabricaţie a
primului lot ştiind că se foloseşte regula “ rezervării “.
3. Cantităţile primelor două loturi de piese R3 şi data lansării în fabricaţie a acestora dacă
se foloseşte regula “ necesarului net “.
4. Cantităţile primelor două comenzi pentru R4 dacă se foloseşte regula “ perioadă fixă de
revizuire “.

26
 Rezolvare:
1.Punctul fix al comenzii – comanda se lansează când se atinge stocul la punctul
comenzii. Cantitatea comandată este egală cu lotul economic.

Spc=Ssig+Trs∙ cz

Spc – stocul la punctul comenzii

Ssig – stoc de siguranţă

cz - consumul mediu zilnic

Trs – decalaj pentru refacerea stocului

(1260+1680+1470)•4
𝑐𝑧 = 3•21
= 280repere/zi
Spc= 1600+5∙280=3000 buc

Si1=6320+1000=7320
7320 − 3000 4320
Nzpc1 = = = 18 zile
cz1 240
1260 • 4 1680 • 4 1470 • 4
cz1 = = 240 R1 / zi cz 2 = = 320 R1 / zi cz3 = = 280 R1 / zi
21 21 21
Smin (18+5)= 3000-240∙3-2∙ cz 2=1640 buc

Smin(23) → Smax(23)= Smin(23) +lotul economic= 1640+5200=6840 buc

6840 − 3000 3840
Nzpc2 = = = 12 zile
cz 2 320
Smin(35+5)= 3000-5∙320=1400 buc
Smax(40)= 1400+5200=6600 buc
(6600 − 2 • 320) − 3000 2960
Nzpc3 = =  10.5 → 11zile
cz3 280

Stoc iniţial în luna 3(Si3)= 6600 − 2 • 320 =5960 buc

27
 Stoc
(buc)
7320

6840
6600 5960

Stoc la
punctul 3000
comenzi
1640 i
1400
Punct de comandă
timp
18 21 23 35 40 42 53 58

2. Regula rezervării- se compară stocul iniţial cu necesarul în fiecare lună. Dacă

necesarul este mai mic decât stocul iniţial atunci se va lansa o comandă de 4000 buc înainte
cu 7 zile de epuizarea stocului.

L1: N = 1260∙2=2520 buc

L2: N = 1680∙2=3360 buc
L3: N = 1470∙2=2940 buc

L1: Si= 2120+2000=4120 buc

N= 2520 buc
Si>N→nu se lansează comandă

L2: Si= 4120-2520=1600 buc

N= 3360 buc
Si<N→se lansează comandă de 4000 buc (lotul economic)
1600 1600 1600
nz = = = = 10 zile → în ziua 31 vom ajunge la stoc zero, deci comanda se
cz 3360 160
21
lansează în ziua 24 ( cu 7 zile (perioada de refacere a stocului) înainte de a ajunge la zero).

L3 : Si=S42=4000-11∙160=2240
N= 2940

28
 Si<N→se lansează comandă de 4000 buc( lotul economic) înainte cu 7 zile de a ajunge la
0 (în ziua 51)

2240 2240 2240

nz = = = = 16 zile
cz 2940 140
21

Stoc
(buc)
4120

4000

2240

1600

timp
21 24 31 42 51 58

3. Regula necesarului net – presupune comparaţia între stocul iniţial şi necesarul

fiecărei perioade. Dacă necesarul este mai mare decât stocul iniţial atunci se va lansa o
comandă egală ca mărime cu diferenţa între necesar şi stocul iniţial. Momentul lansării
comenzii va fi decalat faţă de începutul perioadei cu un interval de timp egal cu decalajul
pentru refacerea stocului.

L1: N= 1260∙3=3780 buc

L2: N = 1680∙3=5040 buc
L3: N = 1470∙3=4410 buc

L1: Si= 5280+500= 5780 buc

N= 3780

Si>N→nu se lansează comandă

L2: Si= 5780-3780= 2000 buc
N= 5040

Si<N → se lansează comandă de 5040-2000=3040 înainte de începutul lunii cu 10 zile

adică în ziua 11.

29
 L3: Si= 5040-5040= 0 buc
N= 4410

Si<N → se lansează comandă de 4410-0=4410 înainte de începutul lunii cu 10 zile adică

în ziua 32.

Stoc
(buc)
5780

5040

4410

2000

timp
11 21 32 42 53 63

4. Perioadă fixă de revizuire - se calculează necesarul fiecărei subperioade (în acest caz
luna), se alege maximul şi se asigură această cantitate în stoc, la începutul fiecărei
subperioade (luna) pe toată perioada (cele 3 luni).

L1: N = 1260∙2=2520 buc

L2: N = 1680∙2=3360 buc= max
L3: N = 1470∙2=2940 buc

L1 : Si= 4000 buc

Si> Nmax(3360) →nu se lansează comandă

L2: Si= 4000-2520=1480

Si<Nmax → se lansează comandă egală cu 3360-1480=1880 buc în ziua 16
(cu 5 zile înainte de începutul lunii a doua)

L3: Si= 3360-3360=0

Si<Nmax → se lansează comandă egală cu 3360 în ziua 37.

30
Aplicații propuse

1. Pentru următoarele trei luni de zile o societate comercială are contracte încheiate pentru
livrarea unui produs P în cantităţile: 1690, 1880, respectiv, 1785 buc/ lună.
Pentru obţinerea produselor în secţia Montaj se folosesc reperele principale R1- R4,
conducerea operativă a fabricaţiei acestor piese fiind pe bază de stoc. Datele ce
caracterizează execuţia celor patru repere sunt redate în tabelul:

Decalaj
Stoc Cant. în pt. Lotul
Grad de din care
iniţial execuţie- refacerea economic-
încorporare Stoc sig.
- buc. - buc. stocului- buc.
zile
R1 6 8540 2800 3000 7 7400
R2 4 4340 - 4000 9 7000
R3 5 7500 - 800 12 -
R4 4 6000 800 - 7 -
Numărul de zile lucrătoare ale fiecărei luni este 21, iar controlul stocurilor se face la
începutul fiecărei luni de programare.

Se cere:
1. Data lansării primelor două loturi de fabricaţie şi nivelele maxime ale stocurilor de
piese R1, dacă se foloseşte regula “ punctul fix al comenzii “.
2. Stocurile de piese R2 la începutul fiecărei luni de zile şi data lansării în fabricaţie a
primului lot ştiind că se foloseşte regula “ rezervării “.
3. Cantităţile primelor două loturi de piese R3 şi data lansării în fabricaţie a acestora
dacă se foloseşte regula “ necesarului net “.
4. Cantităţile primelor două comenzi pentru R4 dacă se foloseşte regula “ perioadă fixă
de revizuire “.

2. Pentru următoarele 6 luni o companie are încheiate contracte pentru următoarele

cantități din produsul A342: 3000, 3500, 3000,3300,2500 și, respectiv, 3500 bucăți. La
finalul lunii în curs nivelul stocului va fi de 7025 de bucăți pentru produsul în cauză. Știind
că luna are 30 de zile lucrătoare, că lotul economic este de 6000 buc, că revizuirea stocurilor
se realizează la fiecare 60 zile (trebuie urmărite stocurile din 60 în 60 zile, nu lunar) și că
decalajul pentru refacerea stocului este de 6 zile lucrătoare, stabiliți care vor fi
momentele lansării primelor 2 comenzi și cantitățile comandate, folosind
regulile:
a) rezervării,
b) necesarului net,
c) perioadă fixă de revizuire.

3. Pentru următoarele 3 luni o companie are încheiate contracte pentru următoarele

cantități din produsul A342: 3000, 3200 și, respectiv, 3600 bucăți. La finalul lunii în curs
nivelul stocului va fi de 4000 de bucăți pentru produsul în cauză. Știind că luna are 24 de
zile lucrătoare, că decalajul pentru refacerea stocului este de 7 zile lucrătoare și stocurile se
revizuiesc la fiecare 6 zile, stabiliți care vor fi momentele lansării comenzilor și
cantitățile comandate în acest interval de timp, folosind a) regula necesarului
net și b) perioadă fixă de revizuire.

31