Probleme SPA1

Culegere de probleme şi teste la disciplina „Sisteme de planificare în afaceri”
Academia de Studii Economice din Moldova

Catedra “Management”
Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.
Culegere de probleme şi teste la disciplina

“Sisteme de planificare în afaceri”
Chişinău – 2009
1
 Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.

Culegere de probleme la disciplina „Sisteme de planificare în afaceri”
Aprobată la şedinţa catedrei “Management”

Procesul verbal Nr.__,
din ___________2009
Recenzenţi:
Aprobată la şedinţa comisiei metodice a facultăţii „Business şi Adiminstrarea

Afacerilor”
Procesul verbal Nr. ___,
Din __ __________ 2009
2
CUPRINS:
Introducere.....................................................................................................................4
Capitolul 1. Planul producerii şi comercializării producţiei fabricate. Programa de
producţie........................................................................................................................5
Capitolul 2. Capacitatea de producţie şi utilizarea ei raţională...................................16
Capitolul 3. Planul aprovizionării tehnico-materiale...................................................26
Capitolul 4. Planul muncii şi al salarizării..................................................................37
Capitolul 5. Planul costurilor de producţie..................................................................49
Capitolul 6. Planificarea profitului şi a rentabilităţii la întreprindere.........................58
Bibliografie..................................................................................................................64
3
Introducere
Prezenta culegere de probleme este realizată în concordanţă cu programul
disciplinei “Sisteme de planificare în afaceri”. Culegerea de faţă are ca scop:
 să ofere studenţilor specialităţii “Business şi Administrare” o serie de probleme
din variatul şi importantul domeniu al organizării şi planificării unităţilor
economice.
 de a realiza deprinderi în aplicarea cunoştinţelor teoretice şi în luarea unor decizii
corecte de optimă eficienţă tehnico-economică în activitatea practică.
Datele numerice cuprinse în probleme sunt arbitrare şi nu reproduc cazuri
concrete de la anumite întreprinderi din republică sau din străinătate
4
Capitolul 1. Planul producerii şi comercializării

producţiei fabricate. Programa de producţie.
Indicatorii economici de bază ai întreprinderii se exprimă şi în unităţi valorice.
Utilizarea unităţilor valorice de măsură a producţiei este impusă de marea diversitate
a nomenclatorului de produse din cadrul întreprinderii de producţie industrială.
Principii indicatori valorici stau la baza determinării eficienţei economice a folosirii
potenţialului productiv.
Principalii indicatorii valorici ai producţiei industriale sunt:
- producţia marfă fabricată;
- producţia marfă vândută (cifra de afaceri din activitatea industrială);
- producţia globală (producţia exerciţiului);
- producţia netă.
Producţia marfă fabricată caracterizează volumul producţiei industriale care se
va finaliza într-o anumită perioadă şi urmează a fi livrată la consumatori.
Producţia – marfă:
PM  Pf  Pc  S ev  Li  R  Ps , unde
PM – producţia – marfă;
Pf – valoarea produselor finite destinate livrării;
Pc – valoarea prelucrării materiei prime şi a materialelor primite de la clienţi;
Sev – valoarea semifabricatelor din producţia proprie destinate livrării;
Li – valoarea lucrărilor cu caracter industrial;
R – valoarea reparaţiilor capitale terminate, executate pentru utilajele şi
mijloacele proprii;
Ps – valoarea pieselor de schimb, executate de întreprinderea industrială,
destinate a fi consumate pentru reparaţii capitale.
Dezavantajul utilizării acestui indicator este dat de faptul că, deoarece reflectă
valoarea produselor terminate şi stocate în întreprindere, nu evidenţiază rezultatele
efective ale activităţii acesteia.
5
Volumul planificat al producţiei – marfă în preţuri curente poate fi

determinat prin următoarea relaţie:
n
PM p   Qi  Pi  S , unde
i 1
Q – volumul producţiei fabricate în unităţi naturale;

Pi – costul unitar al produsului “i”;
n – numărul sortimentelor;
S – valoarea altor lucrări cu caracter industrial.
Producţia globală:
Acest indicator exprimă, sub formă valorică, volumul activităţii de producţie
industrială a unei întreprinderi dintr-o anumită perioadă şi se calculează conform
următoarei relaţii :
PG  PM   S f  S i    N f  N t , unde
Sf, Si – stocurile de semifabricate, respectiv la finele şi la începutul
perioadei de gestiune;
Nf, Ni – stocurile de producţie neterminată, respectiv, la finele şi începutul
perioadei de gestiune.
Producţia netă.
Metoda de producţie (indirectă):
PN  PG  C m , unde
Cm – valoarea cheltuielilor materiale. În cadrul cheltuielilor materiale luate
în consideraţie pentru calculul producţiei netă intră valoarea următoarelor
elemente:
 materii prime şi materiale;
 combustibil, energie, apă;
 servicii prestate de alte unităţi;
 amortizarea fondurilor fixe;
 alte cheltuieli materiale.
Metoda de repartiţie (metoda directă)
PN  Pr   C v , unde
6
C v  R  C r  I r  C fc  Av , unde
Pr – profitul net;
Cv – suma cheltuielilor cu munca vie;
R – retribuţiile;
Cr – contribuţiile asupra retribuţiilor;
Ir – impozitul pe fondul de retribuţie;
Cfc – contribuţii la fondul de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică;
Av – alte elemente ale muncii vii.
Producţia realizată
PR  PM  ( N epf  N epi )  ( S df  S di ), unde
Nepf, Nepi – producţia finită livrată beneficiarului, neplătită (adică nu s-a
încheiat procesul de decontare între beneficiar şi furnizor), respectiv la finele şi
începutul anului;
Sdf, Sdi – producţia finită ce nu a fost livrată şi se află la depozitul
întreprinderii, respectiv la finele şi începutul anului.
Problema 1.
O întreprindere constructoare de utilaje are următoarea sarcină de

producţie:
Livrarea producţiei, buc. Preţul, lei
Utilaje
anul precedent anul de plan curent comparativ
A 240 250 1600 1000
B 120 150 2000 1500
C 180 200 2500 2000
În afară de producţia de bază, întreprinderea trebuie să efectueze lucrări
legate de reparaţii capitale a utilajului (120 mii lei) (anul precedent - 110 mii lei)
şi să producă semifabricate în valoare de 400 mii lei (anul precedent - 300 mii
lei). Costul ambalajului, executat de întreprindere pentru livrarea la terţi şi
neinclusă în preţul utilajului în anul precedent, a fost de 20000 lei, în anul de
plan - 15000 lei. Volumul producţiei neterminate la începutul anului de plan a
fost de 250 mii lei. Stocul la finele anului se aşteaptă 490 mii lei. La finele anului
precedent schimbările producţiei neterminate erau de +100 mii lei. Stocurile
7
producţiei finite la depozitele întreprinderii s-au micşorat cu 50 mii lei. Anul

precedent volumul producţiei realizate şi a producţiei-marfă au fost egale.
De calculat volumul producţiei-marfă, globală, realizată în anul precedent
şi în anul de plan.
Problema 2.
O întreprindere execută şi livrează, conform planului, 3 tipuri de produse:

produsul A - 200 bucăţi, preţul unitar 2000 lei pentru bucată, produsul B - 300
bucăţi, preţul unitar 1500 lei pentru bucată, produsul C - 80 bucăţi, preţul unitar
3000 lei pentru o bucată. Pe lângă executarea acestor produse, întreprinderea mai
are în plan să execute reparaţii capitale şi modernizări, în valoare de 10000 lei.
Costul ambalajului aferent acestor produse (necuprins în preţul produselor)
este de 8000 lei.
Producţia neterminată la începutul anului este de 80000 lei şi se planifică la
finele anului să ajungă la 60000 lei. Stocul de semifabricate existent la depozit la
începutul anului este de 45000 lei, la sfârşitul anului se prevede să fie de 90000
lei.
Să se determine:
a) valoarea producţiei-marfă;
b) valoarea producţiei globale.
Problema 3.
Planul final al unei întreprinderi a fost stabilit la 1000 produse pe lună.

Pentru un produs este necesar să se execute de către un atelier de prelucrări
următoarele piese:
 piesa A - 4 bucăţi, care necesită 0,5 h normă/piesă;
 piesa B - 2 bucăţi, care necesită 1 h normă/piesă;
 piesa C - 3 bucăţi, care necesită 2 h normă/piesă.
Stocul de piese fabricate este indicat în tabelul ce urmează:
8
Piesa La începutul lunii de fabricaţie, (bucăţi) La finele lunii de fabricaţie, (bucăţi)

A 200 400
B 300 100
C 220 320
Tot pentru acest atelier a fost planificată o manoperă de 1000 ore-
normă/lună pentru realizarea altor piese.
Să se determine:
a) numărul de piese ce trebuie să le livreze atelierul pentru ca întreprinderea să-şi
îndeplinească planul lunar;
b) planul lunar al atelierului în ore-normă.
Problema 4.
De determinat valoarea producţiei-marfă, globală şi realizată, reieşind din

următoarele date:
Produsul Stocul producţiei finite la Producţia în Stocul producţiei Preţul
începutul anului timpul anului finite la finele anului unitar, lei
A, (mii bucăţi) 142 1320 115 10
B, (mii bucăţi) 68 1140 140 15
Producţia 183 - 152 -
neterminată, (mii lei)
Problema 5.
De determinat valoarea producţiei realizate în perioada de plan şi cea de

dare de seamă.
Perioada de Perioada de Plan în% la
Indicatorii dare de seamă, plan, lei anul de dare de
lei seamă
Stocul producţiei finite în depozit şi mărfurile
30000
descărcate la începutul anului
Marfa neplătită la începutul anului 1000
Producţia-marfă 106000 110
Stocul producţiei finite în depozit şi mărfurile
2800 1950
descărcate la finele anului
Marfa neplătită la finele anului 500
9
Problema 6.
Planul anual de livrări al unei întreprinderi prevede un volum de 500 tone

producţie finită. Pentru o tonă producţie fabricată este nevoie de 1,2 tone
semifabricate. Întreprinderea mai are nevoie pentru construcţii proprii de un plus
de 20 tone producţie finită. La prelucrarea producţiei rezultă un rebut de 0,7%.
Atelierul de semifabricate trebuie să mai predea depozitului de semifabricate 20
tone. Manopera pentru 1 tonă de produse finite este de 100 ore normă, iar pentru
1 tonă de semifabricate - 30 ore normă. Costul unei tone de produse este de 5000
lei, iar de semifabricate - de 1000 lei.
Să se determine:
a) volumul producţiei finite pe care trebuie să-l execute atelierul în unităţi de timp de
muncă, fizice şi valorice;
b) volumul producţiei de semifabricate pe care trebuie să-l execute atelierul de
semifabricate, exprimat în unităţi fizice, valorice şi în unităţi de timp de muncă.
Problema 7.
O întreprindere de conserve are în structura sa de producţie şi concepţie

următoarele unităţi principale:
 Secţia conserve legume - fructe sterilizate. În anul de plan se prevede să
livreze produse finite pentru diferiţi clienţi în valoare de 141565 mii lei;
 Secţia răcoritoare. Va livra în anul de plan beneficiarilor băuturi
răcoritoare în valoare de 3428 lei;
 Secţia marmeladă. Va livra produse în valoare de 10460 mii lei;
 Secţia seiindustrie. Va livra produse dehidratate în valoare de 14912 mii
lei;
 Secţia îmbuteliere. Va îmbutelia şi livra pentru terţi ulei în valoare de
2506 mii lei;
10
 Centrala termică şi de apă. Centrala termică va produce aburi pentru

consum intern în valoare de 300 mii lei. Centrala de apă va pompa apă pentru
consumul intern în valoare de 250 mii lei;
 Atelierul mecanic va executa reparaţii capitale pentru utilaje şi mijloace
de producţie în sumă de 2350 mii lei;
Atelierul de sculărie va executa piese de schimb destinate a fi consumate
pentru reparaţii capitale în valoare de 270 mii lei. Variaţia stocurilor de producţie
neterminată în perioada de plan este de + 2600 mii lei. Ţinând seama de
specificul întreprinderii, aceasta nu produce semifabricate şi nu prelucrează
materii prime şi materiale ale altor clienţi. În anul de plan cheltuielile materiale
se planifică să cuprindă următoarele elemente:
 materii prime, materiale de bază şi auxiliare (din afară) - 113780 mii lei;
 materii prime asupra materiilor prime agricole - 7444 mii lei;
 combustibil (din afară) - 3895 mii lei;
 energie şi apă (din afară) - 712 mii lei;
 amortizarea fondurilor fixe - 4334 mii lei;
 alte cheltuieli materiale - 4835 mii lei.
Valoarea elementelor cu muncă vie se prezintă astfel:
 retribuţiile personalului - 19197 mii lei;
 impozitul pe fondul de retribuţie - 2975 mii lei;
 contribuţiile la asigurările sociale - 3326 mii lei;
 contribuţiile la fondul de cercetări ştiinţifice - 818 mii lei;
 alte cheltuieli cu muncă vie - 8280 mii lei;
 profitul planificat - 15304 mii lei.
Se cere să se stabilească principalii indicatori valorici ai producţiei
industriale.
11
Problema 8.
Să se determine valoarea producţiei realizate, dacă se ştiu următoarele date

iniţiale:
Producţia Preţul unei Preţul
Indicatorii planificată pe unităţi, lei producţiei
an, bucăţi finite, mii lei
Produsul finit
A 100 700
B 200 500
C 300 400
Piese de rezervă 400
Articole de destinaţie social-culturală 250
Schimbările stocului producţiei finite
nerealizate la finele anului
 la depozit +70
 descărcată, dar neplătită -45
Problema 9.
Întreprinderea are încheiate contracte pentru realizarea producţiei în

valoare de 10200 mii lei în nomenclatorul următor:
 A - 1200 bucăţi;
 B - 1000 bucăţi;
 C - 900 bucăţi.
Se planifică a produce piese de rezervă în sumă de 1040 mii lei şi altă
producţie în sumă de 500 mii lei. Stocul producţiei finite la depozite se prevede
a fi în valoare de 240 mii lei şi stocul producţiei descărcate, dar neplătite - 460
mii lei. Stocul producţiei neterminate pentru începutul perioadei de plan va fi 780
mii lei, iar la finele perioadei de plan va creşte cu 5. Preţul unitar pentru produsul
A = 1500 lei / bucata, pentru produsul B - 2000 lei / bucata, C - 2200 lei / bucata.
Se cere: de determinat valoarea globală a producţiei-marfă.
12
Problema 10.
Într-o întreprindere, a cărei producţie are caracterului de unicate şi serie

mică, la începutul anului curent se găseau în producţie două turbine cu abur.
Costul unei turbine - 800000 lei, iar stadiul de fabricare - 60%.
La finele anului curent vor rămâne neterminate (stadiul de fabricare - 90%)
alte trei turbine, costul fiecăreia fiind de 600000 lei.
Să se determine:
a) producţia neterminată la începutul şi finele anului curent;
b) variaţia volumului producţiei neterminate.
Problema 11.
În planul de livrări al unei întreprinderi sunt prevăzute pentru trimestrul al

II-lea 2100 produse (se consideră 75 zile lucrătoare în trimestru). În trimestru al
III-lea se prevede o creştere a producţiei cu 10%. Ciclul de producţie în
trimestrul al II-lea este de 6 zile, costul unitar în trimestrul al II-lea 1700 lei,
K1=0,663. Să se determine valoric producţia neterminată la începutul trimestrului
al II-lea şi al III-lea ale anului respectiv.
13
Teste
Indica ţi, care din afirma ţiile de mai jos sunt false şi care adev ărate :
1. Planificarea se concretizează în documente scrise;

2. În aceste documente sunt trecute rezultatele activităţii economice a
întreprinderii din perioadele anterioare.
3. Gradul de formalizare al activităţilor de planificare este un criteriu de grupare
al acestora;
4. Conform acestui criteriu planificarea este operativă.
5. Planificarea formală are un caracter discontinuu şi se utilizează în
întreprinderile mici,
6. Planificarea informală presupune existenţa unor compartimente specializate şi
se practică în majoritatea întreprinderilor.
7. În funcţie de orizontul de timp la care se referă, exist ă planificare de
perspectivă;
8. În cadrul acestei forme de planificare are loc o corectare a acestor indicatori în
funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei perioade.
9. Planificarea operativ-calendaristică este de două feluri: planificare curentă şi
planificare de perspectivă;
10.Planificarea tehnico-economică cuprinde planuri de activitate pentru diferitele
subunităţi ale întreprinderii şi pe perioade scurte de timp.
11.În planul de dezvoltare vor fi cuprinse termenele de realizare a principalilor
indicatori economici ai întreprinderii;
12.Cerinţa de bază în întocmirea planului producţiei industriale o constituie
stabilirea nomenclatorului de produse;
13.O categorie de unităţi de măsură a volumului producţiei fizice sunt unităţile
valorice;
14.O altă categorie de unităţi de măsură sunt cele convenţional constante.
15.Unităţile valorice sunt folosite în mod obligatoriu pentru exprimarea
volumului unei producţii omogene;
14
16.Unităţile convenţional-naturale se folosesc pentru exprimarea volumului total

al unei producţii neomogene.
17.Unităţile naturale reprezintă acele unităţi de măsură care corespund
însuşirilor fizice şi destinaţiei produselor;
18.Unităţile de muncă exprimă volumul producţiei prin cantitatea de muncă
necesară pentru executarea acesteia.
19.Producţia marfă fabricată cuprinde valoarea produselor finite vândute
clienţilor;
20.Producţia marfă fabricată cuprinde valoarea semifabricatelor aduse prin
cooperare;
21.Avantajul indicatorului „Producţia marfă fabricată” este dat de faptul că
evidenţiază rezultatele efective ale activităţii întreprinderii;
22.Cifra de afaceri din activitatea industrială reprezintă producţia marfă
vândută;
23.Producţia globală este un indicator exprimat în unităţi naturale.
24.Valoarea producţiei netă poate fi calculată prin două metode : metoda directă
şi indirectă.
Alegeţi răspunsul corect şi justificaţi:

1. Nu este atribut al planificării întreprinderii:
a) programarea;
b) organizarea;
c) coordonarea;
d) conducerea;
e) comunicarea.
2. În funcţie de nivelul ierarhic la care se execută activitatea de planificare, aceasta

poate fi:
a) planificare formală;
b) planificare de perspectivă;
c) planificare operativă;
15
d) planificare de corporaţie;
e) planificare informală.
3. Nu sunt unităţi de măsură a volumului producţiei:

a) unităţile naturale;
b) unităţile convenţionale-constante;
c) unităţile convenţional-naturale;
d) unităţile valorice;
e) unităţile de timp de muncă.
4. Nu sunt incluse în valoarea producţiei marfă fabricate:

a) valoarea produselor finite destinate livrării;
b) valoarea reparaţiilor utilajelor şi mijloacelor de transport;
c) valoarea lucrărilor cu caracter industrial;
d) cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe.
5. Producţia neterminată nu cuprinde:

a) valoarea materialelor intrate în procesul de fabricaţie;
b) valoarea semifabricatelor aduse prin cooperare;
c) valoarea combustibilului pentru nevoi tehnologice;
d) valoarea semifabricatelor în curs de fabricare;
e) cheltuieli de manoperă pentru prelucrarea materialelor şi semifabricatelor.
16
Capitolul 2. Capacitatea de producţie şi utilizarea ei

raţională
Acest indicator exprimă, sub formă valorică, volumul activităţii de producţie
industrială a unei întreprinderi dintr-o anumită perioadă,
Capacitatea de producţie pentru procese de fabricaţie continue, poate fi
calculată cu ajutorul următoarei relaţii:
CP  q  Td  q (Tc  (Tr  Tt )), unde
CP – capacitatea de producţie;
Q – producţia maximă a verigii de producţie pe unitate de timp;
Td – fondul de timp disponibil;
Tc – fondul de timp calendaristic;
Tr – întreruperi planificate pentru reparaţii;
Tt – întreruperi planificate pentru opriri tehnologice.
Capacitatea de producţie pentru procese de fabricaţie discontinue, se
determină conform relaţiei:
100  P
CP  q (Tc  (Tl  Tr  Tt ))  n s  d s , unde
100
Tl – timpul liber, datorită sărbătorilor şi zilelor de odihnă;

ns – numărul de schimburi în care se lucrează;
ds – durata unui schimb;
P – procentul planificat de întreruperi curente (%).
Indicatorii dinamici ai capacităţii de producţie şi de utilizare a capacităţii.
a) Capacitatea de producţie medie anuală:
Tm Tf
C pma  C pc  C ps   C pi  , unde
12 12
Cpma – capacitatea de producţie medie anuală;

Cpc – capacitatea de producţie existentă în funcţiune la începutul anului;
Cps – capacitatea de producţie scoasă din funcţiune;
Cpi – capacitatea de producţie intrată în funcţiune;
Tnt – timpul de nefuncţionare a capacităţii scoase din funcţiune, în luni;
17
Tf – timpul de funcţionare a capacităţii intrate în funcţiune, în luni.

b) Gradul de folosire a capacităţii de producţie:
P
G fcp   100, unde
C pma
Cfcp – gradul de folosire a capacităţii de producţie;

P – producţia prevăzută sau efectivă.
c) Gradul de utilizare intensivă:
Te
I qutd   100, unde
Td
Iqutd – indicatorul gradului de utilizare a fondului de timp disponibil;

Te – timpul efectiv de folosire a capacităţii de producţie;
Td – timpul disponibil.
d) Gradul de utilizare extensivă:
Ie
I qui   100, unde
I
Iqui – indicatorul gradului de utilizare intensivă;

Ie – indicatorul mediu de utilizare intensivă realizat;
I – indicatorul proiectat de utilizare intensivă.
Problema 1.
Capacitatea de producţie a unei întreprinderi la începutul anului era de 90

mii bucăţi. În aprilie a fost introdusă o capacitate de 4 mii tone. Volumul anual de
producţie este de 85 mii tone. Calculaţi gradul de utilizare a capacităţii de
producţie.
Problema 2.
Planul de producţie al unei întreprinderi este de 100 mii tone pe anul 2010.
Reieşind din capacitatea de producere, introdusă până la 1 ianuarie 2009, în anul
2010 poate fi primită 91,1 mii tone. Introducerea capacităţilor în 2009 - 5 mii
18
tone. Coeficientul de valorificare a capacităţii în anul introducerii - 0,7, în primul

an după introducere - 0,8.
Se cere: de determinat capacitatea de producere necesară de a fi introdusă
în 2010 pentru îndeplinirea programului de producţie.
Problema 3.
Determinaţi capacitatea anuală de producere a uzinei, reieşind din

următoarele date iniţiale: numărul liniilor tehnologice - 2, productivitatea unei
linii - 10000 bucăţi / oră. Regimul de lucru: 3 schimburi câte 8 ore / schimb, 5
zile pe săptămână. Utilajul se opreşte pentru reparaţii capitale pe 12 zile, pentru
reparaţii curente pe 2% din timpul de lucru.
Problema 4.
De calculat capacitatea medie anuală şi gradul de utilizare a ei, reieşind din

următoarele date:
Variante
Indicatorii
1 2 3
Volumul de producţie
efectiv, tone 3800 4500 5500
planificat, tone 3700 4253 5224
Numărul utilajelor instalate, bucăţi 200 250 300
Numărul utilajelor introduse, bucăţi:
în mai 12 - -
în iunie - 10 -
în iulie - - 14
Numărul utilajelor scoase din funcţiune, bucăţi:
în mai 10 - -
în iunie - 8 -
în iulie - - 13
Productivitatea utilajului 5 5 5
Opriri planificate pentru reparaţii capitale, zile 12 13 14
Fabrica lucrează în 2 schimburi câte 8 ore / schimb. În an sunt 52 de
duminici, 46 sâmbete nelucrătoare, sărbători - 8 zile. Cheltuielile timp pentru
reparaţii curente (pentru toate 3 variante) - 3% din timpul de lucru.
19
Problema 5.
Într-un sector de producţie sunt instalate utilaje de acelaşi fel. Fondul de

lucru efectiv e de 4015 ore, manopera unei piese - 4 ore, coeficientul de
îndeplinire a normelor - 110%. De calculat capacitatea de producţie a utilajului.
Problema 6.
În planul de producere al unui atelier se prevede fabricarea a 5000 produse.

Fiecare produs necesită câte 2 piese care se prelucrează la un strung 8N 800.
Timpul normat conform fişei tehnologice este de 22 minute/piesă. Coeficientul
de îndeplinire a normei este de 1,1. Timpul afectat reparaţiilor planificate este de
200 ore. Regimul de lucru este de 307 zile lucrătoare, cu 2 schimburi a câte 8
ore.
Se cere:
a) să se verifice dacă maşina-unealtă poate realiza planul de producere;
b) indicele de utilizare a fondului de timp disponibil;
c) capacitatea de producţie a strungului şi gradul de folosire a acesteia.
Problema 7.
Suprafaţa totală a unui atelier de formare-turnare este de 800 mii m2, din
care 18% este ocupată de birouri şi depozite. Regimul de lucru este de 2
schimburi a câte 8 ore pe zi; zile de lucru - 307. Durata ciclului de turnare este de
10 ore. Suprafaţa necesară turnării unei piese este de 7 m 2, iar suprafaţa auxiliară
- de 3 m 2.
Să se calculeze capacitatea de producere a atelierului de formare-turnare.
Problema 8.
Producţia planificată a unei întreprinderi pentru anul viitor este de 85000

tone. Se planifică, că la 1 mai se vor introduce în funcţiune capacităţi în mărime
de 12000 tone, iar la 1 septembrie vor fi scoase din funcţiune capacităţi în
20
mărime de 9000 tone. Capacitatea de producţie a întreprinderii la începutul

anului viitor va constitui 100000 tone.
Să se calculeze capacitatea de producţie medie anuală şi gradul de utilizare a
acesteia pentru anul viitor.
Problema 9.
Programul de producţie al unei întreprinderi pentru anul 2009 va constitui

20200 tone, iar pentru anul 2010 – 23000 tone. La începutul anului 2008
capacitatea de producţie constituia 15000 tone, totodată au fost introduse în
funcţiune capacităţi în mărime de 3000 tone.
Coeficientul de valorificare a capacităţii de producţie în primul an după
introducere constituie – 0,7, în al doilea – 0,8, iar în al treilea – 0,9.
De determinat capacitatea de producere necesară de a fi introdusă în anul
2009 şi 2010 pentru îndeplinirea programului de producţie.
Problema 10.
Norma de producţie a unei secţii de turnătorie constituie 13 produse pe oră.

Numărul de utilaje instalate în cadrul secţiei este 4. Secţia lucrează cu săptămâna
întreruptă, în 2 schimburi a câte 8 ore. Timpul de întreruperi pentru reparaţii
planificate este de 400 ore anual, procentul de întreruperi curente constituie 4%.
Cantitatea de produse care trebuie fabricată de secţia de turnătorie este 300000
tone anual.
De determinat capacitatea de producţie a secţiei de turnătorie şi gradul ei
de utilizare.
21
Teste:
Indica ţi, care din afirma ţiile de mai jos sunt false şi care adev ărate :
1. Capacitatea de producţie este influenţată de o serie de factori; unul dintre
aceştia este dat de volumul producţiei comandate care urmează a fi executat în
întreprindere.
2. Numărul utilajelor existente în întreprindere influenţează în mod indirect
mărimea capacităţii de producţie;
3. Volumul producţiei executate nu influenţează mărimea capacităţii de
producţie.
4. Mărimea suprafeţelor de producţie este un factor de influenţă a capacităţii de
producţie;
5. Un alt factor de influenţă a capacităţii de producţie este sortimentul optim de
fabricaţie.
6. Normele tehnice de utilizare a utilajelor şi suprafeţelor de producţie nu sunt
factori de influenţă a mărimii capacităţii de producţie;
7. Normele tehnice de utilizare a utilajelor şi suprafeţelor sunt de trei feluri:
intensive, extensive şi mixte.
8. Norma de utilizare intensivă reprezintă producţia care se poate ob ţine în
unitatea de timp de către un utilaj;
9. Norma de timp reprezintă timpul necesar pentru prelucrarea unei unit ăţi de
produs.
10.Mărimea normei de utilizare extensivă este influenţată de structura de
producţie şi concepţie a întreprinderii;
11.De asemenea aceasta este influenţată de nivelul de înzestrare tehnică al
acesteia.
12.Sortimentul optim de fabricaţie influenţează asupra mărimii capacităţii de
producţie; Sortimentul optim de fabricaţie asigură cea mai bună utilizare a
capacităţii de producţie.
22
13.Pentru întreprinderile în care produsul finit se obţine în urma prelucrării sale la

un singur utilaj sau instalaţie, capacitatea de producţie este dată de capacitatea
de producţie a verigii conducătoare;
14.Pentru celelalte întreprinderi, capacitatea de producţie se obţine prin
însumarea capacităţii de producţie a tuturor verigilor de producţie din
componenţa acesteia.
15.Veriga conducătoare se stabileşte în funcţie de volumul producţiei realizate în
cadrul acesteia;
16.Veriga conducătoare se stabileşte în funcţie de ponderea valorii mijloacelor
sale de producţie în total valoare a mijloacelor de producţie din întreprindere.
17.Poate fi verigă conducătoare subunitatea de producţie care execută cea mai
importantă fază tehnologică din procesul tehnologic al unui produs.
18.Capacitatea de producţie medie anuală nu ţine seama de numărul utilajelor
care au fost modernizate în cursul anului;
19.Acest indicator este însă influenţat de numărul utilajelor intrate în funcţiune
în cursul anului.
20.Capacitatea medie anuală nu este influenţată de numărul lunilor de
nefuncţionare a utilajelor ieşite din funcţiune;
21.Acest indicator nu este influenţat de numărul lunilor de funcţionare a
utilajelor intrate în funcţiune.
22.Producţia posibilă reprezintă volumul minim de producţie care poate fi
realizat de veriga de producţie cu capacitatea de producţie cea mai mare;
23.Deficitul de capacitate este dat de diferenţa dintre capacitatea de producţie a
verigii conducătoare şi capacitatea de producţie a unei verigi de producţie mai
mică decât capacitatea verigii conducătoare.
24.Excedentul sau deficitul de capacitate se obţine făcând diferenţa dintre
capacitatea de producţie a verigii conducătoare şi capacitatea de producţie
existentă a verigilor neconducătoare;
25.Din grupa posibilităţilor de creştere a gradului de utilizare a capacit ăţii de
producţie face parte automatizarea şi mecanizarea proceselor de producţie;
23
26.Din această grupă nu face parte posibilitatea de reducere a timpului de lucru

prin modernizarea tehnologiilor existente.
27.Din grupa posibilităţilor extensive de creştere a gradului de utilizare a
capacităţii de producţie nu face parte posibilitatea de reducere a timpului de
reparare a utilajelor.

1. Cunoaşterea capacităţii de producţie are o importanţă practică deosebită,
deoarece serveşte la:
a) elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului costurilor de producţie;
b) elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului de producţie;
c) elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului aprovizionării tehnico-
materiale;
d) elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului de desfacere a producţiei.
şi a planului de investiţii;
2. Care din cele enumerate este cale de îmbunătăţire a folosirii capacităţii de

producţie sub raport intensiv?
a) perfecţionarea activităţii de deservire a locurilor de muncă;
b) modernizarea maşinilor în funcţiune;
c) aplicarea unor loturi optime de fabricaţie;
d) eliminarea locurilor înguste.
3. Care din cele enumerate nu sunt principii necesare pentru calcularea

capacităţii de producţie a unei întreprinderi?
a) capacitatea de producţie se determină numai pentru unităţile productive de
bază;
b) elaborarea balanţei capacităţii de producţie pe ansamblul întreprinderii;
c) stabilirea capacităţii de producţie a fiecărei verigi superioare se face în funcţie
de capacitateade producţie a unităţilor componente;
24
d) la determinarea capacităţii de producţie se admite existenţa normală a

resurselor umane şi materiale.
4. Mărimea normelor tehnice de utilizare extensivă a capacităţii de producţie

nu depinde de:
a) numărul de zile lucrătoare;
b) regimul de schimburi;
c) tehnologia folosită;
d) numărul de ore de funcţionare în cadrul schimbului;
e) durata întreruperilor pentru reparaţii.
5. Factorii organizatorici ce influenţează dinamica capacităţii de producţie nu

includ:
a) ritmicitatea producţiei;
b) optimizarea programului de producţie;
c) nivelul de specializare, concentrare, cooperare a producţiei;
d) sortimentul producţiei.
6. Care din cele menţionate sunt unităţi de măsură a capacităţii de producţie?

a) valorice;
b) de timp de muncă;
c) naturale;
d) constante;
e) variabile.
25
Capitolul 3. Planul aprovizionării tehnico-materiale

Planul de aprovizionare tehnico-materială a unei întreprinderi prevede
necesităţile materiale şi resursele de acoperire a acestora. El cuprinde indicatorii
necesarului de materiale, stocul de siguranţă (ca stoc la finele anului) , stocul la
începutul anului de plan, necesarul de materiale de aprovizionat şi resursele interne
mobilizate în anul de plan.
Necesarul de materiale poate fi calculat prin următoarele metode
Metoda calculului direct:
m
N pl   Q pi  C spi , în care
i 1
Qp – volumul fizic al producţiei, prevăzută pentru fabricaţie;

Csp – consumul specific stabilit prin proiect (norma de consum specific de
aprovizionare);
m – felul de produse fabricate.
Metoda de calcul prin analogie – se utilizează pentru produsele noi, care nu
au mai fost fabricate, dar urmează să fie trecute în producţia de serie, iar
consumurile specifice din documentaţii nu sunt încă definitivate.
N pl  Q  N ca  K , unde
Nca – norma de consum specific de aprovizionare a materialului respectiv
pentru realizarea unităţii de produs analog;
Q – cantitatea de produse, în unităţi fizice;
K – coeficientul de corecţie, care exprimă diferenţa dintre produsele analoge.
Metoda coeficienţilor dinamici – are un caracter statistic:
100  pr
N pl  C  ks , în care
100
C – consumul total efectiv de materiale înregistrat în perioada de bază;

Pr – procentul estimat de reducere a consumului de materiale pe fiecare
sortiment prevăzut;
Ks – coeficientul care exprimă modificarea volumului de producţie în perioada
următoare (Q pl) faţă de cea de bază (Qr o)
26
ks  Q pl  C sti ,
Metoda de calcul pe baza sortimentului tip .

Se utilizează atunci când se fabrică o gamă sortimentală de produse foarte
largă.
n
N pl   Qi  C sti , în care
i 1
Csti – consumul specific de materiale prestabilit, care corespunde

sortimentului tip ales;
i=1, … , n – felul de produs.
Dimensionarea stocurilor de materii prime.
Stoc curent – cantitatea de materiale, combustibil acumulate în depozitele
întreprinderii în scopul alimentării continue a consumului între două
reaprovizionări succesive:
S c  C mz  T , în care
Sc – stocul curent;
Cmz – consumul mediu zilnic din respectivul material;
T – intervalul mediu de timp în zile, între două livrări succesive.
Stoc de siguranţă – cantităţile de resurse materiale stocate la depozitele
consumatorilor în scopul asigurării continuităţii în alimentare a subunităţilor
când stocul curent s-a epuizat şi întârzie sosirea partidei destinate reîntregirii lui.
S sig  C mz   t1  t 2  t 3  , în care
Ssig – stocul de siguranţă dintr-un anumit material;
t1 – timpul necesar stabilirii legăturii, cu furnizorii şi pentru pregătirea de către
aceştia a unui lot de livrare, zile;
t2 – timpul necesar stabilirii legăturii, cu furnizorii şi pentru pregătirea de către
aceştia a unui lot de livrare, zile;
t3 – timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea materialului, se
măsoară în zile.
27
Stoc de pregătire – cantitatea de materie primă staţionată la consumator în

scopul efectuării unor operaţii de condiţionare-pregătire înaintea trecerii acesteia
în consumul propriu-zis.
S pr  C mz  t pr , în care
tpr – timpul de pregătire (condiţionare) pentru acel material, zile.
Stoc sezonier:
S sez  C mz  t 2 , unde
ti – timpul de întreruperi, în zile calendaristice, în aprovizionarea cu materialul
respectiv.
Stoc de materiale de la începutul perioadei de plan:
S i  S ex  I  C , unde
Si – stocul de resurse materiale la începutul perioadei de plan;
Sex – stocul de materiale existent în momentul elaborării planului de
aprovizionare;
I - intrările de materiale din momentul elaborării planului şi până la începutul
perioadei de plan propriu-zise;
C – consumul de materiale ce se va înregistra în intervalul respectiv de timp.
N a  N  S f  S i  Ri , în care
Na – necesarul de aprovizionat pentru un material de la furnizori;
Ri – resursele interne ce pot fi folosite în cursul anului din materialul respectiv;
Sf – stocul de la sfârşitul perioadei de plan.
Problema 1.
Masa netă a unei piese din material plastic este de 1,8 kg. Deşeurile
rezultate la presarea piesei reprezintă 0,4 kg. Pierderile de material la transport,
la încărcarea unei piese - 0,1 kg.
Să se determine:
a) norma de consum de materie;
b) coeficientul de utilizare a materialului;
c) coeficientul de consum de material.
28
Problema 2.
Cantitatea netă a produsului A este 210 kg., a produsului B - 160 kg.

Conform planificării, coeficientul de utilizare a materialelor sunt: pentru
produsul A - 0,75, pentru produsul B - 0,8. Planul prevede livrarea a 4000
produse A şi a 5000 produse B. În timpul fabricării s-a realizat coeficientul de
utilizare a materialului: pentru produsul A - 0,8, pentru produsul B - 0,83.
Să se determine:
a) norma de consum de materiale (conform planului şi cea realizată pentru fiecare fel
de produs);
b) economia de material realizată datorită ridicării coeficientului de utilizare a
materialului.
Problema 3.
Norma de consum de tablă de oţel pentru o cisternă este de 1,4 tone, pentru
o remorcă - 0,8 tone, iar pentru o maşină de spălat - 0,6 tone. În realitatea pentru
o cisternă s-a consumat 1,2 tone, pentru o remorcă - 0,7 tone şi pentru o maşină
de spălat - 0,65 tone.
Planul anual prevede fabricarea a 2100 cisterne, 1600 remorci şi 300
maşini de spălat.
Să se determine consumul real şi cel planificat de tablă de oţel pentru
realizarea planului anual.
Problema 4.
Pentru o tonă de oţel carbon lichid se consumă 312 kg fontă şi 700 kg

deşeuri de oţel. S-a planificat ca din luna aprilie a anului viitor norma tehnică de
consum de fontă să scadă cu 6%, iar cea de oţel deşeuri - cu 8%.
Să se determine:
a) norma de consum mediu de fontă şi de oţel deşeuri pe anul viitor;
29
b) cantitatea de fontă şi oţel deşeuri necesară pentru turnarea a 400000 tone oţel
carbon lichid.
Problema 5.
Consumul de aluminiu pe unitate de produs în anul curent faţă de anul

trecut s-a micşorat cu 2%, iar planul de producţie în anul curent a crescut cu
10%.Să se determine modificarea consumului de aluminiu pentru fabricarea
întregii producţii a anului curent.
Problema 6.
O întreprindere de produse făinoase consumă zilnic 10 tone de făină. Timpul

între două aprovizionări succesive cu făină - 20 zile. În mod practic s-a stabilit că
această durată de timp poate fi depăşită cu cel mult 6 zile. Să se determine:
a) norma stocului curent de făină;
b) norma stocului de siguranţă de făină;
c) norma totală maximă de stoc de făină la depozitele întreprinderii.
Problema 7.
Asigurarea cu materiale într-o întreprindere este următoarea:

Denumirea Consumul planificat în norma de stoc curent, Stocul existent la 1
materialelor trimestrul I, tone în zile ianuarie, tone
Fontă 611000 23 238500
Oxid de aluminiu 450000 5 40800
Să se determine:
a) stocul supranormativ de materiale pentru fiecare fel de material, în tone;
b) asigurarea producţiei cu materiale de fiecare fel (în zi) pe baza stocului existent la
1 ianuarie.
30
Problema 8.
Regimul de lucru al uni atelier este continuu şi livrează zilnic 10 produse.

Pentru fiecare produs se consumă 4 tone de fontă. Stocul de fontă la 1 martie este
de 200 tone. Aprovizionările la începutul zilei de lucru se fac în modul următor:
31
 04.03 - 260 tone;  15.03 - 120 tone;  30.03 - 76 tone.
 12.03 - 100 tone;  20.03 - 400 tone;
Să se determine, pentru câte zile din martie atelierul a fost aprovizionat cu fontă.
Problema 9.
O întreprindere de mobilă lucrează în flux continuu, consumând zilnic 30

m3 lemn sub formă de scânduri, stocate în depozite acoperite, aerisite şi cu
instalaţie de încălzire pentru uscare. Timpul între două livrări consecutive este de
t1=5 zile, timpul de descărcare, recepţionare şi stivuire t 2=1 zi, timpul de stocare
în depozite pentru uscare pregătitoare pentru fabricare t 3=8 zile, iar timpul de
siguranţă t4=2 zile.
Să se determine norma de stoc curent, cea de stoc de siguranţă, cea de stoc
de pregătire şi de stoc maxim total.
Problema 10.
În secţia pregătitoare a unei fabrici de mobilă se pregătesc piese pentru

asamblarea meselor de bucătărie şi a dulapurilor. Datele iniţiale sunt prezentate
în tabel:
Nr. pieselor în producţie
Programul livrării pieselor
Nr. Norma de consum neterminată, bucăţi
pentru volumul de producţie,
piesei m3/piesă la începutul la finele anului
bucăţi
anului de plan de plan
1 0.015 7000 150 200
2 0.008 7000 250 300
3 0.005 7000 80 100
4 0.01 15000 300 200
5 0.004 15000 400 300
6 0.007 15000 150 200
7 0.003 15000 200 350
De calculat materia primă necesară.
Problema 11.
Consumul zilnic de minereu de fier a unei secţii de furnale metalurgice este

de 400 tone. Mărimea stocului curent asigură funcţionarea secţiei timp de 8 zile.
32
Stocul de siguranţă în minereu de fier este pentru 10 zile (caz special, întrucât
oprirea funcţionării furnalului este urmată de foarte mari cheltuieli pentru
repunerea în funcţionare).
Să se construiască graficul de variaţie a stocului curent şi a celui de
siguranţă.
Problema 12.
O întreprindere de semifabricate pentru construcţii de clădiri industriale a

produs efectiv în ultimul trimestru al anului precedent semifabricate de o anumită
tipodimensiune şi a consumat efectiv 7560 tone de ciment.
Pentru anul următor s-a planificat producţia în serie, tot timpul anului, a
aceleiaşi tipodimensiuni de semifabricate, dar cu un ritm de producţie sporit cu 12%
şi cu o economie de ciment de 7%.
Să se determine cantitatea de ciment necesară pentru îndeplinirea planului pe
anul următor.
Problema 13.
Consumul anual (anul de plan) de combustibil al unei mari întreprinderi este de

68500 tone. La sfârşitul trimestrului III există o cantitate de 15000 tone de
combustibil. Conform contractului cu furnizorii, până la sfârşitul acestui an trebuie să
sosească 20000 tone. Consumul mediu zilnic în anul de bază este de 170 tone pe zi.
Pentru anul de plan se propune ca norma de stoc de combustibil la finele anului să fie
asigurată pentru 10 zile.
Să se determine:
a) mărimea stocului la începutul anului de plan;
b) norma de stoc la finele anului de plan;
c) cantitatea de combustibil ce trebuie aprovizionată în anul de plan, considerându-se
300 zile lucrătoare.
33
Teste
Indica ţi, care din afirma ţiile de mai jos sunt false şi care adev ărate:
1. Principalul obiectiv al aprovizionării este asigurarea întreprinderii cu resurse
materiale şi echipamente tehnice.
2. Alimentarea reprezintă o acţiune intermediară a procesului de aprovizionare a
întreprinderii.
3. Urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale pe destinaţie de consum
este o activitate specifică a aprovizionării.
4. Obiectivul de preţ se referă la cheltuielile pe care le antrenează procesul de
aprovizionare.
5. Achiziţionarea se caracterizează prin identificarea nevoilor, stabilirea mărimii
acestora şi a momentelor de satisfacere şi este urmată de negocierea condiţiilor
de livrare.
6. Elaborarea balanţelor materiale se face pe baza programelor de producţie a
întreprinderii.
7. Sectorul de programare este parte componentă a sistemului de organizare a
aprovizionării pe grupe de materiale.
8. Sectorul de materiale în cadrul sistemului funcţional de organizare a
aprovizionării se ocupă de stabilirea graficelor de alimentare a secţiilor.
9. Avantaj sistemului de organizare a aprovizionării pe grupe de materiale este
simplificarea şi specializarea activităţii lucrătorilor.
10.Sistemul mixt asigură îmbinarea avantajelor sistemelor de organizare a
aprovizionării pe destinaţie de consum şi funcţional, precum şi elimină
dezavantajele lor.
11.Sectorul depozite face parte din sistemului de organizare a aprovizionării pe
destinaţie de consum.
12.Coeficientul de consum a materialelor caracterizează proporţia în care
materialul consumat se regăseşte în produsul finit.
34
13. Coeficientul de utilizare a materialelor se determină ca raport dintre consumul
util şi norma de consum.
14.Metoda analitică de determinare a normelor de consum se bazează pe datele
statistice existente referitoare la consumuri asemănătoare efectiv realizate în
perioadele precedente.
15.Metoda calculului prin analogie a necesarului de aprovizionat presupune
extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi
pentru anul următor.
16.Metoda de calcul pe baza sortimentului tip este o metodă de determinare a
necesarului de aprovizionat.
17.Mărimea stocurilor depinde de natura şi caracteristicile materialelor şi a
produselor.
18.Condiţiile naturale şi climaterice este unul din factorii care determină mărimea
şi dinamica stocurilor.
19.Stocul curent se determină ca raport dintre consumul mediu zilnic de material
şi intervalul dintre două aprovizionări succesive.
20.Gestiunea stocurilor cu două depozite prevede reaprovizionarea în loturi
variabile la intervale de timp egale.
21.Structura programului de aprovizionare cuprinde necesarul de resurse materiale
şi sursele de acoperire a necesarului de resurse materiale.
22.Gestiunea stocurilor cu cerere fixă la intervale neegale este caraceristică pentru
întreprinderile cu tipul de producţie în masă şi serie mare.
23.Stocul de pregătire (condiţionare) se determină ca produs dintre consumul
mediu zilnic de material şi timpul de pregătire pentru materialul respectiv.
24.Cantitatea de resurse în cazul gestiunii stocurilor cu cerere fixă la intervale
egale se determină prin extrapolare.
25.Rolul stocului de alarmă (alertă) constă în avertizarea întreprinderii asupra
declanşării operaţiunilor specifice procesului de aprovizionare.

1. Nu sunt componente a sistemului funcţional de organizare a aprovizionării:
35
a) sectorul de programare;
b) sectorul coordonare;
c) sectorul informaţii;
d) sectorul depozite;
e) sectorul de materiale.
2. În funcţie de abordarea lor temporală stocurile pot fi:

a) stocuri pasive;
b) stocuri finale;
c) stocuri intermediare;
d) stocuri sezoniere;
e) stocuri iniţiale.
3. Care din cele enumerate sunt metode de determinare a normelor de consum:

a) metoda directă;
b) metoda analitică;
c) metoda probabilistică;
d) metoda experimentală;
e) metoda statistică.
4. Care din cele enumerate nu sunt elemente a normelor de consum:

a) pierderi tehnice;
b) consumul util;
c) pierderi netehnologice;
d) pierderi tehnologice;
e) consumul brut.
5. La determinarea stocului de siguranţă nu se ia în calcul:
a) timpul necesar stabilirii legăturii cu furnizorii şi pregătirii de către ei a unui lot
de. livrare;
36
b) timpul necesar pentru condiţionarea materialului intrării în procesul de
producţie;
c) timpul necesar transportului materialelor de la furnizor la beneficiar;
d) timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea materialului.
6. În normarea consumurilor de materiale se determină indicatorii:

a) coeficientul de utilizare a materialelor;
b) coeficientul de analogie a materialelor;
c) coeficientul de consum de materiale;
d) coeficientul sortimentului tip de materiale;
e) coeficientul de croire a materialului.
7. La elaborarea programului de aprovizionare în necesarul de resurse materiale se

includ:
a) necesar pentru realizarea programelor de desfacere;
b) necesar pentru realizarea programelor de producţie;
c) necesar pentru formarea stocurilor iniţiale;
d) necesar pentru formarea stocurilor finale;
e) necesar pentru formarea rezervelor interne.
8. Care din cele enumerate nu sunt metode de determinare a necesarului de

aprovizionat:
a) metoda calculului prin analogie;
b) metoda calculului pe baza sortimentului tip;
c) metoda calculului grupat;
d) metoda coeficienţilor stabili;
e) metoda coeficienţilor dinamici;
f) metoda calcululuii direct.
37
Capitolul 4. Planul muncii şi al salarizării
Planificarea creşterii productivităţii muncii se bazează, de obicei, pe
economia de timp de muncă, exprimată prin economia relativă de personal,
realizate prin diferite măsuri tehnico-organizatorice şi include câteva etape.
1. Se calculează numărul de personal, pornind de la volumul planificat de
producţie (Qp) şi productivitatea muncii în anul de bază (W0), conform
relaţiei:
Qp
P0 
W0
Calcularea productivităţii muncii în funcţie de indicatorii de exprimare a

volumului producţiei
Indicatori ai volumului producţiei
naturaleProducţia în unităţi
fabricatăProducţia – marfă
Producţia convenţională
Producţia în unităţi de
Producţia globală
Cifra de afaceri
timp de muncă
Indicatorul este favorabil dacă:
1. Asigură omogenizarea nu da da da da da
produselor fabricate
2. Cuprinde toate cheltuielile de da nu nu da da nu
muncă (vie materializată)
aferentă activităţii într-o
perioadă dată
3. Exclude modificările
elementelor:
Pondere cheltuieli cu muncă da nu nu nu nu nu
trecută
Pondere cheltuieli da da da da nu nu
Pondere plusprodus da nu nu nu nu da
Grad de integrare fabricaţie da nu nu da nu nu
Preţuri (asigură comparaţie în da nu nu nu nu da
timp)
2. Se calculează economia relativă de personal în urma influenţei

măsurilor prevăzute în anul de plan:
a) datorită modernizării şi perfecţionării utilajului (E1);
38
b) datorită unor măsuri de îmbunătăţire a folosirii fondului de timp de
lucru (E2), conform relaţiei:
Ftd  Fti
E2   Nm , în care:
Fti
Ftd, Fti – fondul de timp de muncă al unui lucrător, respectiv după şi înainte
de întoarcerea măsurilor de îmbunătăţire;
Nm – numărul total de muncitori.
c) economia de personal datorită reducerii rebuturilor (E3), conform
relaţiei:
 100  Pv 
E 3  1    N m , în care:
 100  r 
Pv, r – ponderea valorică, în procente, în costul producţiei marfă, respectiv

în perioada de bază şi cea de plan.
d) datorită modificării structurii producţiei (E4), conform relaţiei:
 Tn 
E 4  1  2   N ma , în care:
 Tn 
 1 
Tn2, Tn1 – timpul normat pentru un leu producţie-marfă după şi înainte de

modificarea structurală a producţiei;
Nma – numărul muncitorilor ce lucrează în acord, în condiţiile
productivităţii anului de bază.
3. Se calculează economia totală de personal:
Etot  E1  E2  E3  E4  ...  En
4. Se determină numărul de personal în perioada de plan, în condiţiile

anului de plan:
P1  P  Etot
5. Se calculează productivitatea muncii planificată, conform relaţiei:

Qp
Wp 
P1
6. Se calculează ritmul creşterii productivităţii muncii în anul de plan, în

procente faţă de anul de bază:
Wp
iw   100
W0
39
De asemenea poate fi calculată creşterea productivităţii muncii ca urmare a
economiei de personal, conform relaţiei:
E tot
Cw   100%
P1  E tot
Calcularea necesarului de personal.

a) pentru muncitorii ce execută lucrări normate:
Metoda calculului grupat:
Q pl Ft
Nm  sau Nm  , în care
PM pl k i  Ftp
Nm – numărul de muncitori;
Qpl – volumul planificat de producţie;
Ft – fondul total de timp de muncă necesar pentru îndeplinirea sarcinii de
producţie planificate, exprimat în ore-om;
Ftp – fondul de timp de muncă efectiv pentru o persoană;
Ki – indicele planificat de îndeplinire a normelor;
PMpl – productivitatea muncii planificată pentru un muncitor.
Metoda calculului detaliat:
Q pl  nt
Nm  , în care
Btl  k i
Qpl – volumul de timp pentru o unitate de produs;

nt – norma de timp pentru o unitate de produs;
ki – procentul planificat de îndeplinire a normelor;
Btl – balanţa timpului planificat de muncă pentru o persoană.
b) pentru muncitorii care execută activităţi nenormate:
N 0  ns
Nm  , în care
nd  k tl
No – numărul obiectelor servite;

ns – numărul de schimburi lucrate;
nd – norma de servire;
ktl – coeficientul de folosire a timpului de lucru.
c) pentru personalul tehnic, economic şi de altă specialitate:
metoda analitică:
40
t Q
N , în care
Ft
N – necesarul de personal TESA;

t – timpul normat pentru executarea unei anumite lucrări;
Q – volumul de lucrări ce trebuie executate în perioada de plan, exprimate
în unităţi de lucrare;
Ft – fondul de timp efectiv al unui lucrător în perioada de plan.
Mai există şi metoda indicilor sau coeficienţilor.
Pentru muncitorii care lucrează în acord (Frma):
N
Frma   Qi  t fi  S , în care
i 1
Qi – cantităţile planificate din fiecare sortiment i (i  1, N ) ;
tfi – tariful de acord pe bucată pentru fiecare din sortimente;

S – sporurile necuprinse în retribuţia pe bucată (condiţii deosebite de
muncă în schimbul de noapte etc.)
Problema 1.
Timpul normat pentru realizarea planului de producţie al unui atelier este

de 500000 ore-normă. Fondul de timp disponibil al unui muncitor este de 2000
h/an. Coeficientul de îndeplinire a normelor de timp este de 1,05.
Să se determine numărul de muncitori pentru îndeplinirea planului de
producţie.
Problema 2.
În anul de bază, timpul normat a fost de 1000000 h-normă. În anul de plan

se prevede o micşorare a timpului normat cu 200000 h-normă. Fondul de timp de
lucru al unui muncitor este egal cu 2000 h/an. Ponderea muncitorilor ocupaţi la
manopera normată este de 52% din totalul personalului din întreprindere.
Să se determine:
a) numărul planificat de muncitori;
b) numărul total al personalului din întreprindere.
41
Problema 3.
Volumul anual al producţiei este de 500000 tone. Norma de producţie a

unui muncitor pe schimb este de 16 tone. Coeficientul mediu de îndeplinire a
normei de producţie este 1,05. Secţia lucrează cu săptămâna întreruptă, în 3
schimburi a câte 8 ore.
Să se calculeze numărul muncitorilor necesar într-un schimb.
Problema 4.
Timpul normat în anul de bază a fost de 300000 ore-normă. Conform

măsurilor tehnico-organizatorice prevăzute, timpul normat în anul de plan se va
micşora cu 5%. Fondul de timp disponibil al unui muncitor este de 280 zile a câte
8 ore. Procentul planificat de îndeplinire a normelor de timp este de 110%.
Muncitorii auxiliari din atelierele de bază servesc în mediu câte 10 muncitori
direct productivi (de bază) fiecare. În atelierele auxiliare lucrează 40% din
numărul muncitorilor din atelierele de bază. Muncitorii sunt în număr de 80% din
totalul oamenilor din întreprindere.
Să se determine numărul necesar de muncitori la întreprindere.
Problema 5.
Într-un atelier sunt 250 maşini. În anul de plan numărul lor se va mări cu
15%. Norma de servire a unui lăcătuş de serviciu este de 20 maşini.
Să se determine:
a) numărul planificat de muncitori;
b) numărul total al angajaţilor din întreprindere.
Problema 6.
Atelierul de cuie al unei întreprinderi de confecţionare a obiectelor mărunte

execută 3 sortimente de cuie: A, B, C.
42
Cantitatea şi timpul consumat pentru confecţionarea fiecărui sortiment în
perioada de bază şi de plan sunt indicate în tabelul de mai jos:
Sortimentul Perioada de bază Perioada de plan
cantitatea, kg timpul consumat, ore cantitatea, kg timpul consumat, ore
A 50000 20000 60000 22000
B 40000 30000 50000 35000
C 30000 10000 45000 13000
Să se determine creşterea productivităţii muncii în perioada de plan faţă de
perioada de bază.
Problema 7.
Producţia unei întreprinderi de fabricare a săpunului şi numărul zilelor

lucrătoare pentru realizarea ei sunt:
Indicatorii Perioada de bază Perioada de plan
Producţia de săpun, tone
Săpun de casă 400 90
Săpun de tualetă 40 100
Săpun de rufe 20 150
Zile lucrătoare (zile-om) 160 170
Coeficienţii de transformare sunt:
 Săpun de casă = 1;  Săpun de rufe = 2,2;
 Săpun de tualetă = 1,8;
Să se determine:
a) productivitatea muncii pe zi în anul de bază şi de plan;
b) creşterea productivităţii muncii în anul de plan faţă de anul de bază.
Problema 8.
Prelucrarea unei piese se face de un muncitor în 42 minute. După

îmbunătăţirea procesului tehnologic, timpul prelucrării se reduce cu 7 minute.
Să se determine creşterea productivităţii muncii şi micşorarea timpului de
prelucrare a unei piese.
43
Problema 9.
În rezultatul perfecţionării procesului tehnologic, productivitatea muncii a

crescu în anul de plan cu 12%.
Să se determine ce producţie se va realiza în 2500 ore, dacă în anul de bază
pentru confecţionarea unei piese s-au consumat 24 minute.
Problema 10.
Pentru anul viitor se propune desfiinţarea atelierului de turnătorie şi

aducerea pieselor turnate de la o întreprindere specializată, ceea ce duce la
creşterea ponderii achiziţionării prin cooperare în volumul producţiei-marfă de la
10% la 15%.
Numărul mediu scriptic al personalului din întreprindere este de 2000
oameni. Să se determine:
a) economia relativă de personal;
b) creşterea productivităţii muncii.
Problema 11.
La o întreprindere producătoare de zahăr în anul de bază volumul

producţiei-marfă a alcătuit 151,5 milioane lei, personalul productiv - 5850
oameni. În anul de plan se prevede o creştere a volumului de producţie până la
156 milioane lei. Sub influenţa diferitor factori tehnico-organizatorici, în anul de
plan se prevede o economie relativă de personal:
 ca rezultat al creşterii nivelului tehnic - 1000 oameni;
 ca rezultat al îmbunătăţirii organizării producţiei şi a muncii - 94 oameni;
 ca rezultat al schimbării volumului producţiei - 53 oameni.
Totodată, ca rezultat al implementării unui produs nou s-a produs o mărire
a numărului personalului cu 123 oameni.
Să se determine:
a) numărul personalului productiv-industrial în anul de plan;
44
b) productivitatea muncii pentru un lucrător şi ritmul de creştere a productivităţii
muncii în comparaţie cu anul de bază;
c) modificarea volumului de producţie ca rezultat al schimbării productivităţii muncii
şi numărul personalului în anul de plan.
Problema 12.
Într-o întreprindere industrială, numărul mediu scriptic al personalului în

anul de plan este de 2000 oameni. Ponderea muncitorilor de bază în anul de plan
faţă de anul de bază creşte de la 60% la 83%; numărul muncitorilor auxiliari şi al
personalului - TESA nu se modifică.
Să se determine:
a) economia relativă de personal datorită creşterii ponderii muncitorilor de bază;
b) creşterea productivităţii muncii corespunzătoare economiei relative de personal.
Problema 13.
Timpul de lucru al uni muncitor ce lucrează în acord a fost în anul de bază

de 2100 h/an.
În anul de plan, timpul de lucru al unui muncitor a crescut la 2200 h/an,
numai prin reducerea pierderilor de timp. Numărul muncitorilor ce lucrează în
acord este de 60% din personalul întreprinderii, care este de 2000 oameni.
Să se calculeze economia relativă de personal ce se realizează prin mărirea
timpului de lucru şi creşterea productivităţii muncii.
Problema 14.
În anul de bază ponderea valorică a rebuturilor în procente din costul

producţiei-marfă a fost de 3%. În perioada de plan s-a prevăzut reducerea acestei
ponderi la 2%.
Ponderea muncitorilor ce lucrează în această direcţie este de 75% din
întregul personal al întreprinderii, care este de 2000 oameni.
45
Să se calculeze: a) economia relativă de personal, datorită reducerii
ponderii rebuturilor; b) creşterea productivităţii muncii pe întreprindere.
Problema 15.
Un atelier are 280 muncitori de bază, care execută lucrări, a căror categorie
medie este de 3,6. Fondul de timp disponibil al unui muncitor este de 2100
ore/an. Retribuţia tarifară pentru o lucrare de categoria a III-a este de 8,25 lei, iar
pentru a IV-a – de 8,90 lei. Să se determine fondul de retribuire tarifar pe atelier.
Problema 16.
Un atelier mecanic produce 1000 piese A şi 2000 - B. Categoria lucrărilor

şi manopera este reprezentată în tabelul de mai jos:
Manopera produselor, h-normă
Categoria Retribuţia
A B
II 4.87 50 20
III 5.39 80 30
IV 5.96 100 20
V 6.7 30 80
VI 7.67 40 10
Muncitorilor ce lucrează în acord li se prevede o primă în valoare de 20%
de la retribuirea tarifară. În atelierul mecanic lucrează 20 de lucrători în regie, cu
categoria medie - VI. Retribuţia orară tarifară - 5,57 lei. Fondul de timp
disponibil - 1800 ore pentru un muncitor. Prima pentru cei ce lucrează în regie e
de 25% la retribuirea tarifară.
Să se determine fondul anual de retribuţie a atelierului.
Problema 17.
Muncitorii unei secţii trebuie să lucreze timp de o lună: categoria III - 4000
h-normă, retribuţia tarifară - 5,39 lei; categoria IV - 6000 h-normă, retribuţia
tarifară - 5,96 lei; categoria V - 4000 h-normă, retribuţia tarifară - 6,7 lei. Plăţi
suplimentare la fondul tarifar: pentru lucrul în schimbul de noapte - 2,3%, pentru
brigadier - 1,21%, concediu - 4,0%, ziua de muncă prescurtat pentru adolescenţi
46
şi mame cu copii mici - 0,6%, îndeplinirea obligaţiunilor de stat - 0,5%. În lună
sunt 24 zile lucrătoare, ziua de lucru durează 8 ore.
De determinat:
a) fondul de retribuire tarifară, orară, zilnică, lunară;
b) fondul mediu orar, mediu zilnic, mediu lunar.
Problema 18.
Pentru anul de plan s-a prevăzut un timp normat de 864000 ore-normă.

Pentru realizarea producţiei care necesită acest timp normat, s-au prevăzut,
conform categoriilor muncitorilor, următoarele retribuţii:
 40 muncitori categoria a II-a - retribuţia tarifară orară - 7,8 lei;
 60 muncitori categoria a III-a - retribuţia tarifară orară - 8,25 lei;
 210 muncitori categoria a IV-a - retribuţia tarifară orară - 8,9 lei;
 50 muncitori categoria a V-a - retribuţia tarifară orară - 9,7 lei.
Să se determine fondul tarifar anual de retribuire pentru executarea
producţiei planificate.
Problema 19.
Într-un atelier este încadrat în muncă următorul personal:

Personalul Oră-normă, sau persoane Retribuţia medie orară sau lunară, lei
Muncitori de bază 12400 8.5
Muncitori auxiliari 9000 7.8
Tehnicieni 6 2500
Personal administrativ 4 2100
Personal, categorie inferioară 4 1700
Retribuţia suplimentară pentru muncitorii de bază şi cei auxiliari este de

20%, pentru tehnicieni şi funcţionarii administrativi - de 16%, iar pentru
funcţionarii inferiori - de 7%. Indicele mediu de îndeplinire a normelor este de
1,03. Într-o lună se vor lucra 25,5 zile a câte 8 ore.
Să se determine fondul de retribuire lunar pe atelier.
47
Problema 20.
Indicatorii planificaţi, realizaţi şi depăşirile corespunzătoare sunt:

Indicatorii Plan Realizat Depăşire faţă de plan, %
Volumul de producţie, mii lei 100000 105000 105.0
Fondul de retribuire, mii lei 16000 16500 103.1
Numărul total al muncitorilor, oameni 1000 1020 102.0
Productivitatea muncii, lei/om al muncii 100000 103000 103.0
Retribuţia medie lunară, lei 16000 16176 101.1
Să se determine influenţa modificării numărului de personal şi a
modificării retribuţiei medii asupra fondului de retribuire.
Teste
1. Productivitatea muncii reprezintă un indicator al eficienţei activităţii
întreprinderii.
2. Manopera programului de producţie este o secţiune a planului muncii şi
salarizării.
3. Personalul de deservire cuprinde specialiştii care conduc formaţiuni de lucru.
4. Balanţa timpului de lucru pentru un muncitor nu este parte componentă a
planului muncii şi salarizării.
5. Planul muncii şi al salarizării trebuie să asigure folosirea raţională a resurselor
de muncă.
6. Pentru dimensionarea productivităţii muncii se utilizează unităţi convenţional-
constante.
7. Productivitatea muncii după modul de exprimare poate fi orară.
8. Productivitatea muncii exprimată în unităţi naturale are un domeniu larg de
aplicare.
9. Personalul din grupa sectoarelor cu caracter neindustrial cuprinde personalul
de deservire.
10.Metoda calculului grupat a necesarului de personal poate fi aplicat la
întreprinderile cu o nomenclatură variabilă de producţie.
48
11.Pentru planificarea necesarului de personal tehnic, economic, de altă
specialitate, administrativ (TESA) se utilizează metoda coeficienţilor dinamici.
12.Stabilirea necesarului de muncitori care execută activităţi nenormate se face
pornind de la normele de servire sau de personal.
13.Metoda calculului detaliat a necesarului de muncitori necesită cunoaşterea
volumului planificat al producţiei fizice şi timpul normat pe fiecare produs în
parte.
14.Coeficientul de folosire a timpului de lucru se calculează ca produs dintre
timpul efectiv de lucru anual al unui muncitor din categoria respectivă şi
timpul nominal de lucru:
15.Recrutarea directă a forţei de muncă de către întreprinderi poate fi utilizată în
cazul în care sursa de acoperire o reprezintă populaţia ocupată.
16.Pregătirea şi perfecţionarea cadrelor au ca scop creşterea capacităţii angajatului
de a contribui la eficienţa activităţii întreprinderii.
17.Fondul de remunerare direct include fondul de remunerare lunar.
18.Una din metodele externe de pregătire şi perfecţionare a personalului este
instruirea la locul de muncă.
19.Sistemul de salarizare în regie este aplicabil în cazul activităţilor periculoase
desfăşurate de muncitori.
20.Fondul de retribuire a personalului tehnic, economic, de altă specialitate,
administrativ (TESA) se determină şi planifică pe baza statelor de funcţiuni.
21.Condiţiile deosebite de muncă nu se includ în sporurilor necuprinse în
retribuţia pe bucată.
22.Numărul de zile neutilizate cuprinde concediile de boală.
49
Capitolul 5. Planul costurilor de producţie

Indicatorii costului de producţie
a) Cheltuielile la un leu producţie-marfă:
Ch 
qc ,
în care:
q p
q – cantitatea de produse, unităţi naturale;
c – costul complet unitar;
p – preţul de producţie unitar.
b) Reducerea în expresie absolută a cheltuielilor la un leu producţie-marfă:
Rach  C hpl  C hb , în care
Chpl, Chb – cheltuieli la un leu producţie-marfă în perioada de plan şi
respectiv, în cea de bază.
c) Reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă:
Rach
Rch   100
C hb
Problema 1.
Valoarea producţiei-marfă la întreprindere în perioada de plan se va mări

cu 15%, ceea ce va aduce la reducere relativă a cheltuielilor convenţionale -
constante şi, deci, la o reducere a costului de producţie.
Inclusiv
Cheltuieli, materii remunerarea combustibil alte comerciale
Indicatorii
mii lei prime muncii şi energie cheltuieli
electrică
Costul producţiei-marfă în
anul de bază pe variante
I 120 96 12 5 5 2
II 140 98 21 8 10 3
III 150 90 30 10 10 10
Ponderea cheltuielilor 10 20 20 50 40
convenţional constante, %
De calculat suma cheltuielilor convenţional constante după felurile de
cheltuieli în anul de bază.
50
Problema 2.
Să se calculeze costul de producţie pentru un model din lemn necesar

turnării corpurilor valurilor pentru care s-au stabilit următoarele norme de
consum de materiale: panel 0,055 m 3 (2754 lei/m 3), clei aracet - 2 kg (164 lei/kg),
chit de cuţit - 1 kg (8,75 lei/kg), şmirghel 9 coli (2,14 lei/coală), cherestea de tei
0,25 m3 (1477 lei/m 3), cuie 1,1 kg (6,27 lei/kg), lac 1,8 kg (27,2 lei/kg) şi tiner
0,95 kg (11,42 lei/kg). Norma de timp este de 86 ore pentru modelier de
categoria I (11,45 lei/h) şi 112 ore pentru modelier de categoria a II-a (9,25
lei/h); cheltuielile de transport-aprovizionare - 3,7%, consumurile indirecte de
producţie - 144%, cheltuielile generale şi administrative - 13,2%.
Problema 3.
Să se calculeze costul unitar de producţie pentru o roată dinţată turnată din

oţel aliat, pentru care se cunosc următoarele elemente: greutatea semifabricatului
turnat 480 kg (10,55 lei/kg), greutatea piesei 435 kg (45 kg deşeuri, costul 1,29
lei/kg).
Norma de timp pentru:
danturat 20,82 h 10,20 lei/h
găurit 12 h 10,50 lei/h
rabotat 2,8 h 9,25 lei/h
strunjit 15 h 10,20 lei/h
ajustat 3h 8,55 lei/h
Consumurile indirecte de producţie - 120,3%, cheltuielile generale şi
administrative - 11%, cheltuielile de transport-aprovizionare - 4,5%, cheltuielile
comerciale - 1,2%.
Problema 4.
Să se afle costul complet de producţie al unei tone de pâine, ştiind că

normele de consum de materii prime sunt:
 făină semialbă de grâu (701 kg) - 2,487 lei/kg;
 drojdie (5,5 kg) - 3,402 lei/kg;
 sare (12,5 kg) - 0,138 lei/kg.
51
Cheltuielile de transport şi aprovizionare sunt de 1,6%, cele comerciale -
1,9%, Consumurile indirecte de producţie - 139,5%. Cheltuielile generale şi
administrative - 48,74 lei/tona. Retribuţiile directe - 185,92 lei/tona.
Problema 5.
Să se determine costul complet de producţie al unei tone de ulei de floarea-

soarelui. Întreprinderea are un plan anual de 6400 tone. Retribuţiile directe
pentrui întreg volumul de producţie constituie 564000 lei, Consumurile indirecte
de producţie -49,6%, cheltuielile generale şi administrative – 3,5%, cheltuielile
comerciale – 1%, cheltuielile de transport şi aprovizionare – 1,2%
Norma de consum Preţul unitar, lei
Materii prime şi materiale
seminţe de floarea-soarelui, kg 2523.4 13, 92
Materiale auxiliare
pânză filtru, mm 0.254 21,7
benzină, kg 13.08 11,9
sare, kg 0.94 2,0
sodă caustică, kg 3.87 7,14
vegetalin, kg 1.61 13,28
acid sulfuric, kg 5.1 0,63
Deşeuri
şort floarea-soarelui, kg 1009 1,655
coji floarea-soarelui, kg 278 0,93
Energie
abur tehnologic, t 4.310 36
energie electrică, KW 89.2 1,01
apă, m3 48.2 5,2
Problema 6.
În anul de bază la o întreprindere volumul producţiei-marfă era de 112

milioane lei, costul de producţie - 100,8 milioane lei. În anul de plan se prevede
o majorare a volumului de producţie cu 22%. Sub influenţa diferitor factori
costul de producţie în anul de plan se va micşora în comparaţie cu anul de bază
cu 8 milioane lei.
Determinaţi costul producţiei-marfă în anul de plan.
52
Problema 7.
În anul de plan la o întreprindere producţia-marfă alcătuia 1860 mii lei în

preţuri comparabile cu anul de bază. Cheltuielile pentru un leu în anul de bază -
0,93 lei. În perioada de plan se planifică să fie obţinută o economie din reducerea
costului de producţie în urma acţionării următorilor factori tehnico-economici:
Factorii tehnico-economici Reducerea costului de
producţie, %
Creşterea nivelului tehnic al producţiei:
 implementarea tehnologiilor progresiste, mecanizarea şi 10
automatizarea procesului de producţie
 folosirea noilor materii prime şi noilor materiale 2
 alţi factori de ordin tehnic 1
Perfecţionarea organizării producţiei şi muncii:
 îmbunătăţirea utilizării fondurilor fixe 2.6
 reducerea pierderilor din rebuturi 1
 dezvoltarea specializării 4
Schimbarea volumului şi structurii de producţie
 mişcarea relativă a cheltuielilor convenţional-constante 0.3
 schimbarea structurii (nomenclaturii şi sortimentului) de producţie 2
 îmbunătăţirea utilizării factorilor naturali 1
De calculat:
a) economia de la reducerea costului de producţie în urma acţionării factorilor
tehnico-economici;
b) costul de producţie în perioada de plan.
Problema 8.
Se cunosc următoarele date despre fabricarea producţiei în perioadele de

plan şi de bază:
Costul de producţie în Fabricarea produselor, bucăţi
Produsele Preţ unitar, lei
anul de bază, lei Anul de bază Anul de plan
A 210 140 1100 1800
B 120 100 2000 1600
Determinaţi suma schimbărilor costului producţiei-marfă ca rezultat al
modificării structurii de producţie.
53
Problema 9.
O întreprindere de morărit a realizat într-un an 3000 tone de făină albă cu

Pp=2764 lei/tona, C p=2643 lei/tona, şi 7000 tone mălai “Extra” cu P p=2164
lei/tona şi C p=1804 lei/tona.
Să se determine cheltuielile la 1 leu producţie-marfă.
Problema 10.
O întreprindere are ca sarcină de plan producerea a 5000 tone lanţuri de uz

general cu P p=9000 lei/tonă şi C m=4701 lei/tona şi 4000 tone cuie de construcţie
cu Pp=6640 lei/tone şi C m=4840 lei/tona.
Să se calculeze consumurile materiale la 1 leu producţie-marfă.
Problema 11.
Costul complet al unei tone de pâine neagră de 1 kg a fost în anul de bază

de 1745 lei. În anul de plan acest cost se va reduce la 1702 lei.
Să se calculeze reducerea procentuală a costului.
Problema 12.
O întreprindere siderurgică urmează să fabrice în anul de plan 6000 tone

tablă cositorită la un cost complet de 12788 lei (C p=12965 lei/tona) şi 7000 tone
tablă zincată la 8020 lei/tonă (C po=8426 lei/tonă). Să se calculeze reducerea
procentuală a costului de producţie.
54
Teste
1. Costul de producţie este o categorie economică;
2. Costul de producţie reprezintă suma tuturor consumurilor materiale efectuate
într-o unitate economică.
3. Din grupa cheltuielilor indirecte fac parte cheltuielile cu energia pentru forţa
motrice în secţiile de producţie.
4. Mărimea consumurilor materiale nu ţine seama de felul produselor fabricate;
5. Mărimea consumurilor ţine seama de norma de consum de materiale pentru
fiecare fel de produs.
6. Mărimea consumurilor r materiale ţine seama de cantitatea din fiecare produs
fabricat în parte precum şi de preţul unitar al materiilor prime şi materialelor.
7. Planul „Consumuri indirecte de producţie” cuprinde grupa cheltuielilor
generale de secţie;
8. Acest plan nu include grupa cheltuielilor administrativ-gospodăreşti.
9. Pentru elaborarea planului „Costul unitar al produselor” se foloseşte gruparea
cheltuielilor pe articole de calculaţie;
10.Conform acestei grupări, cheltuielile sunt cheltuieli directe şi indirecte.
11.Cheltuielile directe variază în mod direct proporţional cu volumul producţiei,
iar cheltuielile indirecte invers proporţional cu volumul producţiei.
12.Costul de secţie este unul din costurile componente ale costului unitar al
produselor;
13.Costul de întreprindere se obţine prin adăugarea la costul de secţie a cotei de
profit;
14.Costul complet se obţine prin adăugarea la costul de întreprindere a cotei de
cheltuieli comerciale.
15.Cheltuielile comerciale cuprind cheltuielile cu ambalarea produselor;
16.Consumurile directe se determină pe baza normelor de consum;
17.Nivelul consumurilor materiale se obţine prin înmulţirea normei de consum cu
preţul unitar al acesteia.
55
18.Pentru obţinerea nivelului salariilor directe se foloseşte salariul tarifar orar;
19.Prin înmulţirea salariului tarifar orar cu norma de consum materiale se obţine
nivelul salariilor directe.
20.Cheltuielile (consumurile) indirecte nu se pot repartiza direct pe produs;
repartizarea lor se face cu ajutorul unor chei de repartiţie.

1. Nu sunt planuri componente ale secţiunii „Costuri de producţie”:
a) cifra de afaceri;
b) costul unitar al produselor;
c) costul producţiei marfă industriale;
d) costul tehnologic;
e) costul de secţie.
2. Din grupa consumurilor materiale nu fac parte:

a) combustibilul (din afară);
b) apa (din afară);
c) cota de producţie socială;
d) energia din afară;
e) amortizarea mijloacelor fixe.
3. Mărimea consumurilor materiale nu este influenţată de:

a) felul produsului;
b) cantitatea de produse;
c) norma de consum;
d) amortizarea utilajelor;
e) preţul unitar al materialelor.
4. Sunt cheltuieli complexe:

a) consumurile cu salariile în secţie;
b) cheltuielile cu serviciile în secţie;
56
c) cheltuielile cu semifabricatele;
d) cheltuielile cu amortizarea.
5. Nu sunt cheltuieli comune de secţie:

a) cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor;
b) cheltuielile general de secţie;
c) cheltuielile de interes general;
d) cheltuielile administrativ-gospodăreşti;
e) cheltuielile neproductive.
6. Cheltuielile generale de secţie cuprind:

a) salariile personalului de conducere şi administrativ al secţiei;
b) cheltuielile cu furnituri de birouri;
c) cheltuielile pentru protecţia mediului;
d) cheltuielile de deplasare, detaşare şi transferare;
e) alte cheltuieli generale ale secţiei.
7. Planul „Cheltuieli generale gospodăreşti” nu cuprinde:

a) cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor;
b) cheltuieli generale ale secţiei;
c) cheltuieli de interes general;
d) cheltuieli administrativ-gospodăreşti;
e) cheltuieli neproductive.
8. Din grupa cheltuielilor de interes general nu fac parte:

a) cheltuieli pentru protecţia muncii;
b) cheltuieli cu prelucrarea informatizată a documentelor;
c) dobânzile bancare;
d) furniturile de birou;
e) cheltuieli pentru încălzit.
57
9. Sunt consumuri directe pe produs:
a) materialele nerecuperabile;
b) dobânzile bancare;
c) chiriile;
d) amortizarea mijloacelor fixe;
e) salariile directe.
10. Prin planul costului unitar al produsului se determină:

a) costul de secţie;
b) costul tehnologic unitar;
c) costul de întreprindere;
d) costul tehnologic total;
e) costul complet.
58
Capitolul 6. Planificarea profitului şi a rentabilităţii la

întreprindere
Planificarea profitului total prin metoda directă:
I. etapă
Se calculează volumul planificat al producţiei realizate (PR)
PR  PM  PNRi  PNR s  M i  M s , în care:
PM – valoarea producţiei-marfă;
PNRi, PNRs – producţia nerealizată, respectiv la începutul şi sfârşitul
anului;
Mi, Ms - marfa descărcată, dar neplătită la începutul şi sfârşitul anului.
II. etapă
Se determină costul producţiei realizate în anul de plan
CPR  CPM  PCPNR i  CPNR  CM i  CM s
III. etapă
Se determină profitul planificat de la realizarea producţiei
PPR  PR  CPR
IV. etapă
Se determină profitul de la operaţiile ce nu ţin de realizarea producţiei (P0)
V. etapă
Se determină profitul brut
Pb  PPR  P0
Planificarea (calcularea) profitului total prin metoda analitică

I. Se determină profitul anului de plan, pornind de la volumul planificat
al producţiei comparabile şi nivelul rentabilităţii în anul de bază:
V pm  Rb (%)
Prb  , în care
100
Vpm – volumul planificat al producţiei-marfă comparabile;

Rb – rentabilitatea în anul de bază.
II. Se determină profitul primit suplimentar în urma influenţei factorilor
tehnico-economici: Psup.
59
III. Se determină profitul suplimentar, obţinut în urma schimbării
producţiei nerealizate: P0sup.
IV. Se determină profitul planificat de la realizarea producţiei-marfă
comparabilă:
PPM  Prb  Psup  Psup
0
V. Se determină profitul planificat de la realizarea producţiei-marfă

necomparabilă, pornind de la rentabilitatea proiectată (Rp):
NPM  R p
PPM n 
100
VI. Se determină profitul de la realizarea producţiei în anul de plan:

PPR  PPM C  PPM n
VII. Se determină profitul de la operaţiile ce nu ţin de realizarea

producţiei: P0
VIII. Se determină suma profitului brut în anul planificat:
Pbr  PPR  P0
Indicatorii rentabilităţii.
Rentabilitatea generală (Rg) – indică cât trebuie să investească
întreprinderea pentru a primi un leu de profit:
Pb
Rg  100%, unde
F f  Fcir
Pb – profitul brut;
Ff – fondurile fixe;
Fcir – fondurile circulante.
Rentabilitatea producţiei realizate (Rr) – indică cota – parte a fiecărui
leu câştigat ce a fost folosit pentru a acoperi cheltuielile:
Ppr
Rr   100%
C pr
Ppr – profitul de la realizarea producţiei;

Cpr – costul producţiei realizate.
Rentabilitatea pe unitate de produs (Run):
Pun
Run  100%, unde
Cun
60
Pun – profitul pe unitate de produs;
Cun – costul unitar de produs.
Pragul de rentabilitate (Pr):
f
Pr  , unde
pv
f – costurile fixe pe întregul volum;

p – preţ unitar;
v – costuri variabile pe unitate de produs.
Problema 1.
O întreprindere de ulei a avut la începutul lunii un stoc de 56 tone ulei de
in fabricat, în luna anterioară cu C p=17000 lei/tonă. În luna curentă produce 250
tone, cu C p=16800 lei/tonă. Stocul la sfârşitul lunii este prevăzut să fie de 70
tone.
Să se calculeze profitul şi rentabilitatea la producţia realizată, cunoscând că
Pp=18460 lei/tonă.
Problema 2.
O întreprindere care fabrică cuie de construcţii are la începutul lunii stoc de
cuie în depozit de 311 tone. Cantitatea de cuie vândută şi neîncasată este de 48
tone. Producţia planificată pentru luna în curs – 1850 tone.
Se prevede ca la sfârşitul lunii stocul să fie de 253 tone, iar cantitatea de
cui vândută şi neîncasată – 32 tone. Preţul unitar e de 6660 lei/tonă şi costul de
producţie – 5400 lei/tonă.
Să se determine renatbilitatea şi profitul producţiei realizate.
Problema 3.
Determinaţi nivelul rentabilităţii generale dacă se ştie că valoarea
fondurilor fixe la începutul anului e de 100 mii lei. În aprilie vor fi introduse în
producţie fonduri fixe în valoare de 80 mii lei. Costul mediu anual al mijloacelor
61
circulante normate e de 100 mii lei. Volumul producţiei-marfă – 540 mii lei,
cheltuielile la un leu producţie-marfă 0,78 lei.
Problema 4.
Pentru perioada de plan au fost încheiate contracte pentru realizarea
producţiei.
Costul Planul realizării producţiei, bucăţi
Preţ
Produsul producţiei,
unitar, lei I II III IV V VI
lei/bucată
A 225 200 10000 10500 10200 10250 10300 10350
B 300 260 5000 5500 5600 6800 5200 4500
C 480 400 9000 8100 8500 8200 8400 8000
De la realizarea producţiei a gospodăriei anexe agricole întreprinderea a
planificat să încaseze 15 mii lei, profitul primit de la realizarea producţiei de larg
consum din deşeurile producţiei se planifică în valoare de 40 mii lei. În perioada
de plan 75 mii lei vor fi vărsaţi în buget ca plată pentru diferite resurse, 20 mii lei
– plată pentru credite.
De determinat: profitul de la realizarea producţiei, profitul brut şi net,
rentabilitatea producţiei realizate.
Problema 5.
Costul fondurilor circulante a unei întreprinderi industriale constituie
150000 lei. Valoarea fondurilor fixe sunt în mărime de 2000000 lei. Cheltuielile
la un leu producţie-marfă reprezintă 0,75 lei, iar volumul producţiei-marfă este
400000 lei. Volumul producţiei realizate este 480000 lei.
Profitul obţinut din operaţiunile care nu sunt legate de fabricarea şi
desfacerea producţiei va constitui 40000 lei.
De determinat nivelul rentabilităţii generale a întreprinderii.
62
Problema 6.
Costurile fixe a unei întreprindere industrială pentru un volum de producţie
de 50000 bucăţi constituie 20000 lei.
Preţul de livrare a producţiei constituie 10 lei/bucata, iar costurile variabile
pe unitate de produs constituie 6 lei.
De determinat pragul de rentabilitate a întreprinderii.
Teste
1. Profitul este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţilor
întreprinderii.
2. Profitul se determină ca sumă dintre veniturile şi cheltuielile efectuate pentru
desfăşurarea activităţii întreprinderii.
3. Profitul normal constituie baza de calcul a impozitelor.
4. Retehnologizarea producţiei nu permite majorarea profitului întreprinderii.
5. Dividendele constituie o formă specială a profitului.
6. Una din metodele de planificare a profitului o constituie cea indirectă.
7. Controlul asupra gestiunii economice şi financiare a întreprinderii nu este funcţia
profitului.
8. Nivelul utilizării capacităţii de producţie influenţează asupra mărimii profitului.
9. Profitul suplimentar se determină ca diferenţă dintre profitul normal şi profitul
net.
10. Rentabilitatea este o noţiune generală care măsoară raportul dintre mijloace şi
rezultate.
11. Pragul de rentabilitate nu este variabil în timp.
12. Rentabilitatea pe unitate de produs se determină ca raport procentual între profitul
obţinut pe unitatea de produs şi costul unitar complet al produsului.
13. Pragul de rentabilitate determină limita volumului de activităţi pentru ca
întreprinderea să nu lucreze în pierdere.
63
14. Variaţia cererii la produsele întreprinderii influenţează pragul de rentabilitate.
15. Sursele din fondul de acumulare se pot utiliza pentru plata dividendelor.
16. Rata rentabilităţii investiţiilor se determină ca raport dintre investiţiile de capital
şi profitul brut.
17. Rentabilitatea pe unitate de produs este un indicator al eficienţei economice.
18. Sursele fondului de consum au un caracter nerambursabil.
19. Fondul de acumulare se include în fondul de amortizare.
20. Rentabilitatea generală arată cât trebuie să investească întreprinderea pentru a
obţine un leu profit.
64
Bibliografie
1. Badea Florica „ Managementul producţiei”, Bucureşti, 2004

2. Cotelnic A., Portărescu S. “Culegere de probleme la disciplina
“Managementul întreprinderii””, Chişinău, 2001
3. Cotelnic A. “Sisteme de planificare în afaceri”, Chişinău, 2009
4. Новицкий Н.И. «Основы менеджмента: организация и
планирование производства. Задачи и лабораторные работы»,
Москва, 1998
65
Pentru notiţe:
66

Probleme SPA1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Probleme SPA1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culegere de probleme şi teste la disciplina „Sisteme de planificare în afaceri”

Academia de Studii Economice din Moldova

Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.

Culegere de probleme şi teste la disciplina

 Cotelnic A., Portarescu S., Negru I.

Aprobată la şedinţa catedrei “Management”

Aprobată la şedinţa comisiei metodice a facultăţii „Business şi Adiminstrarea

Capitolul 1. Planul producerii şi comercializării

Volumul planificat al producţiei – marfă în preţuri curente poate fi

Q – volumul producţiei fabricate în unităţi naturale;

O întreprindere constructoare de utilaje are următoarea sarcină de

producţiei finite la depozitele întreprinderii s-au micşorat cu 50 mii lei. Anul

O întreprindere execută şi livrează, conform planului, 3 tipuri de produse:

Planul final al unei întreprinderi a fost stabilit la 1000 produse pe lună.

Piesa La începutul lunii de fabricaţie, (bucăţi) La finele lunii de fabricaţie, (bucăţi)

De determinat valoarea producţiei-marfă, globală şi realizată, reieşind din

De determinat valoarea producţiei realizate în perioada de plan şi cea de

Planul anual de livrări al unei întreprinderi prevede un volum de 500 tone

O întreprindere de conserve are în structura sa de producţie şi concepţie

 Centrala termică şi de apă. Centrala termică va produce aburi pentru

Să se determine valoarea producţiei realizate, dacă se ştiu următoarele date

Întreprinderea are încheiate contracte pentru realizarea producţiei în

Într-o întreprindere, a cărei producţie are caracterului de unicate şi serie

În planul de livrări al unei întreprinderi sunt prevăzute pentru trimestrul al

1. Planificarea se concretizează în documente scrise;

16.Unităţile convenţional-naturale se folosesc pentru exprimarea volumului total

Alegeţi răspunsul corect şi justificaţi:

2. În funcţie de nivelul ierarhic la care se execută activitatea de planificare, aceasta

3. Nu sunt unităţi de măsură a volumului producţiei:

4. Nu sunt incluse în valoarea producţiei marfă fabricate:

5. Producţia neterminată nu cuprinde:

Capitolul 2. Capacitatea de producţie şi utilizarea ei

Tl – timpul liber, datorită sărbătorilor şi zilelor de odihnă;

Cpma – capacitatea de producţie medie anuală;

Tf – timpul de funcţionare a capacităţii intrate în funcţiune, în luni.

Cfcp – gradul de folosire a capacităţii de producţie;

Iqutd – indicatorul gradului de utilizare a fondului de timp disponibil;

Iqui – indicatorul gradului de utilizare intensivă;

Capacitatea de producţie a unei întreprinderi la începutul anului era de 90

tone. Coeficientul de valorificare a capacităţii în anul introducerii - 0,7, în primul

Determinaţi capacitatea anuală de producere a uzinei, reieşind din

De calculat capacitatea medie anuală şi gradul de utilizare a ei, reieşind din

Într-un sector de producţie sunt instalate utilaje de acelaşi fel. Fondul de

În planul de producere al unui atelier se prevede fabricarea a 5000 produse.

Producţia planificată a unei întreprinderi pentru anul viitor este de 85000

mărime de 9000 tone. Capacitatea de producţie a întreprinderii la începutul

Programul de producţie al unei întreprinderi pentru anul 2009 va constitui

Norma de producţie a unei secţii de turnătorie constituie 13 produse pe oră.

13.Pentru întreprinderile în care produsul finit se obţine în urma prelucrării sale la

26.Din această grupă nu face parte posibilitatea de reducere a timpului de lucru

Alegeţi răspunsul corect şi justificaţi:

2. Care din cele enumerate este cale de îmbunătăţire a folosirii capacităţii de

3. Care din cele enumerate nu sunt principii necesare pentru calcularea

d) la determinarea capacităţii de producţie se admite existenţa normală a

4. Mărimea normelor tehnice de utilizare extensivă a capacităţii de producţie

5. Factorii organizatorici ce influenţează dinamica capacităţii de producţie nu

6. Care din cele menţionate sunt unităţi de măsură a capacităţii de producţie?

Capitolul 3. Planul aprovizionării tehnico-materiale

Qp – volumul fizic al producţiei, prevăzută pentru fabricaţie;

C – consumul total efectiv de materiale înregistrat în perioada de bază;

Metoda de calcul pe baza sortimentului tip .

Csti – consumul specific de materiale prestabilit, care corespunde

Stoc de pregătire – cantitatea de materie primă staţionată la consumator în

Cantitatea netă a produsului A este 210 kg., a produsului B - 160 kg.