UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Ştiinţe Economice

Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT
privind efectuarea practicii de producţie la

MOLDRETAIL GROUP SRL

Prenumele, numele studentului: Cojocaru Valeria

Grupa: FB1504

Conducător ştiinţific
Prenumele, numele: Şestacovscaia Angela

Chişinău, 2018

1
 Cuprins:

Introducere....................................................................................................................................3

Capitolul 1 Caracteristica generală a entităţii……………………………………………..……..4

1.1Adresa juridică si datele de contact………………………………………………………..….5

Capitolul 2. Analiza poziţiei financiare şi a performanţelor entităţii pe o perioadă de 3 ani.........6

2.1. Analiza evoluţiei în dinamică şi a structurii activelor entităţii……………………………...7

2.2. Aprecierea evoluţiei în dinamică şi a structurii surselor de finanţare a entităţii……………10

2.3. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii entităţii………………………………………….……...13

2.4. Analiza performanţelor financiare a entităţii………………………………………………..15

2.5. Analiza fluxului de numerar………………………………………………………………...19

Capitolul 3. Managementul financiar al întreprinderii………………………………………….21

3.1. Sistemul de relații financiare………………………………………………………………..22

3.2. Impunerea fiscală a întreprinderii şi alte aspecte ale relaţiilor financiare cu statul…………23

3.3. Analiza politicii de preţ a întreprinderii …………………………………………………….24

3.4. Gestiunea riscurilor la întreprindere………………………………………………………..26

3.5. Politica investiţională a întreprinderii………………………………………………………27

3.6. Politica de dividend la întreprindere………………………………………………………...29

3.7. Prognozarea şi planificarea financiară a întreprinderii……………………………………...33

3.8. Controlul financiar..................................................................................................................34

Concluzii şi recomandări...............................................................................................................36

Bibliografie....................................................................................................................................37

(Anexe)

2
 Introducere
Actualitatea temei cercetări
La momentul actual sistemul comercial al Republicii Moldova evoluează astfel încît să
asigure o bună funcționare de care va depinde economia țării și bunăstarea populației. Ramura
comertului cuprinde activitatea agentilor economici - persoane fizice sau juridice - specializati in
operatiuni de intermediere a schimbului dintre producatori si consumatori. Acestia formeaza
categoria profesionala a comerciantilor, iar acceptia comertului de ramura a economiei nationale
priveste activitatea practica a acestora.
Obiectul cercetării
Explicarea planurilor si bugetelor utilizând concepte si metode specifice și aplicarea acestora în
cadrul entităţilor publice sau private ; evaluarea critică a modalităţilor de aplicare a planurilor.
Scopul cercetării
Practica are ca scop completarea şi adâncirea cunoştinţelor dobândite, familiarizarea
studenţilor cu modul de aplicare în entitățile economice, ale administrării publice sau entități din
sfera financiar-bancare a cunoştinţelor și abilităților, însuşite și formate în cadrul procesului de
instruire; cunoașterea și asimilarea procedurilor de documentare pentru întocmirea unui raport de
practică.

Obiectivele investigației:
 oferirea unor căi de eficientizare
 evidențierea posibilităților de soluționare a problemelor ce ar permite creșterea gradului
de transparență în acest domeniu;
 formarea deprinderilor de a desfășura activităţi specifice în domeniile financiar, bancar si
de asigurare;
 dezvoltarea capacităţii de analiză, evaluare şi sinteză
 dezvoltarea capacității de a se integra într-o echipă și de a realiza sarcini individuale și în
cadrul unei echipe;

Termeni-cheie: numerar,cheltuieli,finanţe,venituri etc.

3
Capitolul I Caracteristica generală a entităţii.

Forma organizatorico-juridică a companiei analizate este societate cu răspundere limitată a

carei definiţie conform legii:” LEGE Nr. 135 din  14.06.2007 privind societăţile cu răspundere
limitată” reprezintă: (1) Societatea cu răspundere limitată este societatea comercială cu
personalitate juridică al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului
de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii. 
    (2) Societatea îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi obligaţiile sale prin
intermediul administratorului.

Compania Linella a fost fondată pe 17 octombrie 2001, odata cu deschiderea primului

magazin de tip deservire la tejghea, in sectorul ciocana. Astfel in fiecare an, la aceasta data se
sarbatoreste ziua companiei.

Cele mai mari şase lanţuri de supermarketuri din R. Moldova sunt deţinute de doi
milionari ucraineni şi patru familii din R. Moldova. Trei reţele de magazine, inclusiv cele
două care aparţin milionarilor ucraineni, sunt fondate de firme din zone off-shore.

În R. Moldova funcţionează şase reţele mari de supermarketuri. Linella are cele mai
multe magazine. Împreună cu Unimarket-ul, pe care firma care deţine brandul Linella l-a
preluat în iulie 2014, acestea au nu mai puţin de 66 de magazine, 45 dintre ele în
Chişinău, practic triplu faţă de următorul concurent de pe piaţă după numărul de
magazine, Fidesco.

4
 Linella – milionar cu afaceri în Rusia şi Italia
Magazinele Linella sunt deţinute de firma „Linella” SRL, fondată în octombrie 2001.
Conform datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), în prezent ea are un capital
social de 22,3 milioane de lei şi trei fondatori: „Ducates Grup” SRL – 64,4%, Daniela
Dragan – 30% şi Valeriu Tetelea – 5,5%. În 2012, aceasta a avut un venit din vânzări de
318 milioane de lei.
Altă firmă, „Ducates Grup”, e fondată, în august 2006, de Tatiana Dragan. SRL-ul are
un capital social de 11,1 milioane de lei şi a raportat, în 2012, un venit din vânzări de
28,3 milioane. Aceasta este înregistrată în satul Budăi, Teleneşti, localitatea de baştină a
lui Vasile Dragan, omul care, prin intermediul soţiei (Tatiana) şi fiicei (Daniela), deţine,
de fapt, magazinele Linella.
Dragan este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din R. Moldova. El deţine
businessuri cu băuturi alcoolice atât în Moldova, unde are câteva fabrici de vinuri, cât şi
în Rusia, unde deţine fabrica „Igristîe Vina”, lider al pieţei de vinuri spumante de acolo.

În 2013, presa a scris că familia Dragan a preluat şi Vinăria Contarini din Italia.

Vasile Dragan, prin intermediul membrilor familiei sale, dar în special prin
intermediul „Ducates Grup” SRL, deţine şi Compania Carmez. În iulie 2014, acest SRL a
preluat şi reţeaua Unimarket, gestionată acum de „Moldretail Group”, fondată de
„Ducates Grup” SRL. Tot în 2014, firmele familiei Dragan au preluat şi spaţiile
comerciale ale Companiei Stati-Market, care gestiona magazinele Pyaterochka. Vasile
Dragan este naşul deputatului Anghel Agache.

Adresa juridică si datele de contact:

MOLDRETAIL GROUP S.R.L./REŢEAUA DE COMERŢ

UNIMARKET/REŢEAUA DE COMERŢ LINELLA
Data actualizării: 02.04.18

Adresa: 

şos.Munceşti 121

MD-2002 mun.Chişinău

022890930

022890927

http://www.linella.md

office@linella.md

5
 Capitolul II. Analiza poziţiei financiare şi a performanţelor entităţii pe o perioadă de 3 ani

În vederea aprecierii situaţiei patrimoniale se studiază mărimea şi evoluţia resurselor

economice, reflectate în activul Bilanţului contabil. La această etapă iniţială de analiză pot fi
calculate modificarea absolută, cât şi indicii relativi, adică ritmul sau sporul creşterii activelor
disponibile faţă de perioada precedentă.Analizele ce ţin de patrimoniul companiei
“MOLDRETAIL GROUP” S.R.L. sunt prezentate în tabel.

Analizând activele companiei „MOLDRETAIL GROUP” S.R.L., se observă o creştere a

patrimoniului acesteia de 64.95 a patrimoniului pentru anul 2015 față de 2014, însă pe parcursul
anului 2016 față de 2015 aceasta valoare s-a micșorat cu 49.68% (164.95-115.27).

Această deviere negativă a fost influențată de: micșorarea activelor curente cu aproximativ
196 837 765 lei în anul 2016 față de anul 2015.

Observăm însă că numerarul a scăzut în anul 2016 faţă de 2015 cu aproximativ 38,91%.
Această scădere este influenţată de investiţiile financiare curente în părţi neafeliate în anul 2014
în sumă de 500 000 lei, faptul dat ne informează că întreprinderea are tendinţa de a se largi şi
anume de a deschide noi filiale pentru aşi mari posibilitaţile şi profiturile desigur.

6
Tabelul 2.1.1. Dinamica valorii activelor întreprinderii, lei (lei)

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SRL „MOLDRETAIL GROUP”

Modificarea Anul 2015 în Anul 2016 în

absolută (mii % față de % față de
Anii lei) 2014 2015
Indicatori

2014 2015 2016 2015-2014 2015/2014 2016/2015

Active
imobilizate 117 321 250 129 503 324 186 264 182 12 182 074 110.38 143.83

1.1
Imobilizări
necorporale 32 880 337 42 938 322 45 187 489 10 057 985 130.59 105.24

1.2
Imobilizări
corporale 7 249 569 3 215 045 5 192 234 (4 034 524) 44.35 161.49

Active
circulante 84 155 690 202 843 069 196 837 765 118 687 379 241.03 97.04

2.1 Stocuri de
mărfuri şi
materiale 50 215 482 129 433 977 134 538 233 79 218 495 257.75 103.94

2.2. Creanţe
curente 22 023 420 49 657 878 24 570 670 27 634 458 225.47 49.47

2.3. Numerar 11 130 311 22 321 821 36 079 097 11 191 510 200.54 161.63

2.4 Alte active

curente 286 477 1 429 458 1 649 765 1 142 981 498.97 115.41

Total Activ 201 476 940 332 346 393 383 101 947 130 869 453 164.95 115.27

Ratele privind structura activului.

Ratele de structură a activului, ca valoare, sunt influenţate de caracteristicile tehnice, economice şi

juridice ale activităţii firmei.

7
Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

 Rata activelor pe termen lung:

Active pe Termen Lung
R ATL = ×100 %
Total Activ

 Rata activelor nemateriale:

Active Nemateriale
R AN = × 100 %
Total Activ

 Rata activelor materiale pe termen lung:

Active Materiale pe Termen Lung
R AMTL = × 100 %
Total Activ

Specialiştii apreciază că pentru întreprinderi comparabile, această rată semnifică capacitatea firmei
de a rezista unei crize economice, ştiindu-se foarte bine că o imobilizare ridicată a capitalului atrage
după sine un risc mare al netransformării acestora în lichidităţi.

 Rata activelor financiare pe termen lung:

Active Financiare pe Termen Lung
R AFTL = × 100 %
Total Activ
Această rată reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care firma respectivă le-a stabilit
cu alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere externe (investiţii de portofoliu, credite acordate etc.).

 Rata activelor curente:

Ac tive Curente
R AC = × 100 %
Total Activ
 Rata stocurilor de mărfuri şi materiale:
Stocuri de M ă rfuri ş i Materiale
R SMM = ×100 %
Total Activ
 Rata creanţelor pe termen scurt:
Crean ţ e pe Ter men Scurt
RCTS = ×100 %
Total Activ
 Rata disponibilităţilor băneşti:
Mijloace Băneşti
R DB= × 100 %
Total Activ

Tabelul 2.2.1. Dinamica structurii patrimoniului întreprinderii, %

8
 Anii Abaterea absolută
Indicatori
2014 2015 2016 2015-2014 2016-2015

Rata imobilizărilor 58,23 38,96 48,62 (19,27) 9,66

Rata activelor nemateriale _ _ _ _ _

Rata activelor materiale _ _ _ _ _

Rata activelor financiare _ _ _ _ _

Rata activelor curente 41,77 61,03 51,38 16,26 (9,65)

Rata stocurilor 24,92 38,95 35,12 14,03 (3,83)

Rata creanţelor 10,93 14,94 6,41 4,01 (8,53)

Rata mijloacelor băneşti 5,52 6,71 9,41 1,19 2,7

Rata altor AC 0,14 0,43 0,43 0,29 0

Total Activ 100 100 100 - -

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SRL „MOLDRETAIL GROUP”

Comparând ponderea activelor în total patrimoniul companiei observăm că activele curente ocupă
cea mai mare cotă, și anume 61,03% (anul 2015), în creștere față de anul 2014, ceea ce se apreciază
pozitiv, întrucât firma realizează investiții pentru dezvoltarea activității de mai departe. Însă, ponderea
activelor circulante scade ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mică
decât cea a activului total, situație favorabilă dacă este dată de realizarea unei cifre de afaceri într-o
proporție superioară, pentru a asigura realizarea unei viteze de rotație superioare perioadei de bază. La
această, au influențat componentele activelor curente: mijloacele bănești, stocurile de materiale care au
o abatere negativă.

2.2. Aprecierea evoluției în dinamică și a structurii surselor de finanțare a entității

În dinamica, nivelul ratei crește față de perioada de bază, rezultă că activele imobilizate se modifică
într-o proporție mai mare ca activul total, modificare ce se consideră benefică dacă veniturile totale
cresc într-o măsură mai mare ca și activele imobilizate. Se consideră că pentru o firmă un nivel al ratei
activelor pe termen lung de 60% este favorabil.
9
 Ratele privind structura pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin punerea în
evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiară a acesteia.

Principalele rate de structură a pasivului bilanţului utilizate sunt:

 Rata datoriilor pe termen scurt:

Datorii pe Termen Scurt
R DTS= × 100 %
Total Pasiv
 Rata datoriilor totale:
Datorii Totale
R DT = ×100 %
Total Pasiv

Tabelul 2.2.2. Evoluţia surselor de finanțare, lei

Anii Abaterea Anul 2015 în % Anul 2016 în %

absolută față de 2014 față de 2015
10
 Indicatori 2014 2015 2016 2015-2014 2015/2014 2016/2015

Capital propriu 40 569 930 38 464 974 51 997 274 -2 104 956 94,81 135,18

Capital statutar 46 000 891 45 996 016 45 996 016 -4 875 99,99 100

Rezerve _ _ _ _ _ _

Profit nerepartizat -5 430 961 -7 531 042 -7 531 042 -2 100 081 138,67 100

Datorii pe termen 178,19

lung 19 638 851 30 788 383 54 861 667 11 149 532 156,77

Datorii financiare pe
termen lung
16 712 556 30 788 383 54 861 667 14 075 827 184,22 178,19

Datorii pe termen 104,57

scurt 141 268 159 264 165 386 276 243 006 122 897 227 186,99

Datorii comerciale pe
termen scurt
84 038 415 186 202 870 209 031 404 102 164 455 221,57 112,26

Datorii calculate pe
termen scurt
43 824 110 52 493 134 20 652 364 8 669 024 119,78 39,34

Alte datorii curente 12 773 559 25 198 202 45 162 999 12 424 643 197,26 179,23

Total Pasiv 201 476 940 333 418 743 383 101 947 131 941 803 165,48 114,90

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SRL „MOLDRETAILGROUP”SRL

În concluzie putem menționa că majorarea în dinamică a pasivului ne sugerează faptul că firma își
suplimentează sursele de finanțare, iar întreg patrimoniul acesteia se mărește, adică și activitatea de
bază ia amploare. Pozitiv se apreciază de asemenea și majorarea capitalului propriu al SRL “MOLDRETAIL
GROUP”, acesta crește cu aproximativ 35% în perioada 2016 comparativ cu 2015. Este bine vizibil ca
majoritatea indicatorilor sunt in crestere ceea ce la prima vedere pare a fi un aspect negativ deoarece
creşte capacitatea de indatorare a întreprinderii, dar dat fiind faptul că întreprinderea doreşte o lărgire a
activităţii sale are nevoe de resurse financiare de aceea apelează la resurse financiare străine.

Tabelul 2.2.3. Structura surselor de finațare, %

11
 Anii Abaterea Abaterea
absolută absolută

Indicatori

2014 2015 2016 2015-2014 2016-2015

Ponderea capitalului propriu în

pasiv
20,13 11,536 13,57 -8,594 2,03

Rata capitalului statutar 22,83 13,79 12,26 -9,04 -1,53

Rata rezervelor - - - - -

Rata profit. nerepartizat 2,69 2,25 1,96 -0,44 -0,29

Ponderea DTL în Pasiv 9,74 9,23 14,32 -0,51 5,09

Rata datoriilor financiare 8,29 9,23 14,32 0,94 5,09

Ponderea DTS în Pasiv 70,11 79,22 72,10 9,11 -7,12

Rata datoriilor comerciale 41,71 55,84 54,56 14,13 -1,28

Rata datoriilor calculate 21,75 15,74 5,39 -6,01 -10,35

Rata altor datorii curente 6,34 7,55 11,78 1,21 4,23

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al „MOLDRETAIL GROUP”

SRL

În tabelul 2.2.3. „Structura capitalului întreprinderii” se observă că cea mai mare pondere în pasiv este
ocupată de datoriile pe termen scurt, fiind în creștere 79,22%, pentru anul de gestiune 2015. Această
evoluție se apreciază pozitiv, întrucât firma dispune de o bună autonomie financiară ce poate fi folosită
la contractarea unui credit bancar dacă era necesar.

2.3. Analiza lichidității și solvabilități entității

Indicatorii capacităţii de plată includ:

 Lichiditatea
 Solvabilitatea
În teorie şi practica economică termenul de lichiditate se referă la Bilanţul contabil, la active.
Lichiditatea Bilanţului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile pe termen
scurt. Lichiditatea activelor se caracterizează ca proprietatea elementelor patrimoniale de a se

12
transforma în mijloace băneşti. Solvabilitatea este o noţiune mai vastă şi reprezintă capacitatea
întreprinderii de a face faţă datoriilor pe o perioadă mai lungă de timp.

Nivelul lichidităţii şi solvabilităţii se determină prin indicatori relativi şi absoluţi. La indicatorii relativi
se referă: rata lichidităţii absolute, rata lichidităţii intermediare şi rata lichidităţii totale. În calitate de
indicator absolut se cunoaşte valoarea fondului de rulment.

Rata lichidităţii absolute (RL.A.) reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să-şi onoreze
imediat obligaţiile curente din contul mijloacelor băneşti şi a investiţiilor pe termen scurt.

Investitii pe termen scurt + Mijloace banesti

RLA= Total datorii pe termen scurt

Mărimea optimă ale acestui indicator este între 0,20 – 0,25. Aceasta înseamnă că la fiecare leu de
datorii pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de 20-25 bani în numerar. De regulă situaţia
este favorabilă când rata aceasta creşte în evoluţie de la mărimi mult mai mici până la cea optimă.

Rata lichidităţii intermediare (RLi) demonstrează posibilităţile întreprinderii de a-şi achita obligaţiile pe
termen scurt fără de nevoia a vinde stocuri de mărfuri şi materiale.

Investitii pe termen scurt + Mijloace banesti+Creante pe termen scurt

RLI= Total datorii pe termen scurt

Total active curente-Stocuri

Sau RLI= Total datorii pe termen scurt

Mărimea normală a ratei lichidităţii intermediare se află în limita 0,7-1,0

Rata lichidităţii totale (RLT) caracterizează capacitatea întreprinderii de a-şi transforma activele
curente în mijloace necesare pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt.

Total active curente

R.LT= Total datorii pe termen scurt

În condiţii de activitate reuşită nivelul acestei rate este 2 – 2,5, adică valoarea activelor curente
trebuie să depăşească cel puţin în 2 ori valoarea datoriilor pe termen scurt.

Rata solvabilitătii generale  reflectă capacitatea unei întreprinderi de a face față tuturor
scadențelor sale, atât pe termen scurt cât și mediu/lung.Acest indicator trebuie să aibă valoare >1.

13
 Total active
R.SG= Total datorii

Tabelul 3.6.2. Indicatorii lichidităţii şi solvabilităţii

Anii Abaterea Ritmul creşterii Ritmul creşterii

absolută
Indicatori

2014 2015 2016 2015-2014 2015/2014 2016/2015

Rata lichidității absolută 0.07 0.08 0.13 0,01 114.29 162.50

Rata lichidității intermediare 1,07 0.77 0.89 0.30 71.96 115.58

Rata lichidității totale 1.42 1.26 1.39 0.16 88.73 110.32

Rata solvabilităţii generale 1.25 1.12 1.15 0.13 89.60 102.68

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SRL

„MOLDRETAIL GROUP”

Nivelul coeficientului lichidităţii absolute arată că în anul 2015 întreprinderea “MOLDRETAIL GROUP
S.R.L”, dispunând de resurse băneşti, a fost capabilă să-şi achite 14% din datoriile pe termen scurt,
nivelul acestui coeficient majorându-se în dinamică cu un ritm de pînă la 162,50%. Aceste valori pentru
2016, sânt mai mari (0,30) decât nivelul optim al coeficientului analizat (0,2) şi indică capacitatea
întreprinderii de a-şi achita datoriile pe termen scurt, dispunând numai de resurse băneşti. Pentru anul
2015, acest indicator s-a diminuat, indicatorul dat micșorându-se față de perioada 2014 cu 28,04 %.
Scăderea mărimii coeficientului de lichiditate absolută în perioada raportată se explică printr-o creştere
mai rapidă a datoriilor faţă de mijloacele băneşti.

Se observă o majorare a valorii lichidității intermediare pentru anul 2016 față de 2015. Valoarea acestui
indicator arată că, mobilizând mijloacele bănești şi creanţele, întreprinderea este capabilă să achite
respectiv 115,58 % din datoriile sale pe termen scurt. Totuși, valoarea acestui indicator este mai mare
decât nivelul optim (0,7). În asemenea condiţii întreprinderea poate conta să primească un credit
comercial pe termen scurt, deoarece acordarea creditelor presupune un mare risc financiar pentru
creditori. Valorile coeficientului total de achitare arată că firma, pe întreaga perioadă analizată este
capabilă să-şi achite datoriile În acest caz solvabilitatea întreprinderii este asigurată.

Solvabilitatea este deasupra nivelulului optim acceptat, înregistrând valoarea >1.

Luând în consideraţie că nivelul real al coeficientului de lichiditate curentă este mai mare decât nivelul
cerut (2,0), investitorii potenţiali pot să-şi investească mijloacele financiare libere pentru a le plasa în

14
dezvoltarea întreprinderii, deoarece atingerea mărimii coeficientului analizat semnifică existenţa la
întreprindere a structurii raţionale a activelor. Analizând solvabilitatea unităţii economice respective, se
observă o stabilitate a acestui indicator, ar fi de dorit ca să crească valoarea indicatorului dat, întrucât
creşte încrederea creditorilor, iar compania poate să contracteze credite necesare dezvoltării de mai
departe a activităţii.

2.4. Analiza performanțelor financiare a entității

În conformitate cu sistemul actual de evidenţă contabilă, indicatorii eficienţei utilizării potenţialului

tehnico – economic şi financiar sunt reprezentaţi de indicatorii rentabilităţii, structuraţi în trei grupe:
rentabilitatea economică, rentabilitatea vânzărilor, rentabilitatea financiară. Pe baza acestui sistem de
indicatori, pot fi identificaţi domeniile de activitate în care s-au înregistrat rentabilităţi scăzute sau
nerentabilitate, iar prin descompunerea rentabilităţii în componente structurale de formare pot fi
identificaţi factorii cu impact nefavorabil, fiind posibilă astfel o dirijare raţională a măsurilor de lichidare
a cauzelor de rentabilitate scăzută.

Rata rentabilităţii vânzărilor ( R R ). Indicatorul indică profitul care se obţine la un leu vânzări.
v

Profit Bru t
RR = × 100 %
v
Valoarea medie a Venitului din Vânzări

Prin compararea acestui indicator cu media pe ramură, se poate aprecia în ce măsură întreprinderea
a asigurat potenţialul pieţei, precum şi eficienţa aplicării politicilor de piaţă şi de preţuri. Creşterea ratei,
însoţită de o micşorare a volumului de vânzări, denotă faptul că întreprinderea încearcă să-şi menţină un
nivel satisfăcător de profit promovând o politică de preţuri înalte, în timp ce o rată a rentabilităţii
scăzute, însoţită de o creştere puternică a vânzărilor, confirmă faptul că întreprinderea preferă
reducerea preţului de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piaţă. În concluzie, cazul în care
creşterea ratei rentabilităţii vânzărilor este însoţită de o creştere a vânzărilor relevă o situaţie favorabilă
pentru întreprindere, fapt ce atestă o poziţie concurenţială „forte” pe piaţă.

Principalele rezerve de creştere a ratei rentabilităţii vânzărilor vizează: sporirea vânzărilor creşterea
puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi obţinerea unor preţuri de achiziţie avantajoase,
ameliorarea structurii vânzărilor în sensul creşterii ponderii celor cu o marjă comercială individuală mai
mare, accelerarea rotaţiei stocurilor, optimizarea cheltuielilor, maximizarea preţurilor de vânzare.

Rata rentabilităţii economice ( R R ) reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi mijloacele

e

economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. Rata rentabilităţii economice este
independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului,
precum şi de elementele excepţionale. Rentabilitatea economică exprimă gradul de valorificare al

15
capitalului total, al capitalului fix şi al capitalului curent. Rentabilitatea activelor reflectă câte unităţi
monetare au fost necesare întreprinderii pentru obţinerea unei unităţi convenţionale de profit,
indiferent de sursa atragerii acestor mijloace.

Profitul Perioadei de Gestiune Până la Impozitare

RR = × 100 %
e
Valoarea medie a Activului

Prin folosirea totalului activelor la numitor, această rată arată eficienţa utilizării capitalului total
disponibil, cu alte cuvinte fără a lua în considerare structura de finanţare (ponderea între sursele de
natură proprie şi cele împrumutate sau atrase). Prezintă importanţă cu precădere pentru utilizatorii
interni ai informaţiei (managementul firmei) şi mai puţin pentru cei externi.

Rentabilitatea economică este considerată unul din cei mai importanţi indicatori ai competitivităţii.
Aprecierile se fac prin compararea rentabilităţii activelor întreprinderii cu nivelul mediu pe ramură sau
cu cel al concurenţilor.

Rentabilitatea financiară ( R R ) exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de
f

finanţare a activităţii întreprinderii. Analiza ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii măsoară,
în mărime relativă, remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport, sau a profitului net lăsat la
dispoziţia firmei pentru autofinanţare. Acest indicator, reflectă corelaţia dintre profitul net, ca venit al
acţionarilor şi capitalurile proprii ale întreprinderii.

Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acţionarilor unei întreprinderi, exprimat prin rata de
remunerare a investiţiei de capital făcută de aceştia în procurarea acţiunilor întreprinderii sau a
reinvestirii totale sau parţiale a profiturilor ce le revin pe drept. Se calculează după formula:

Profit Net
RR = ×100 %
f
Valoarea medie a Capitalului Propriu

Este necesar ca rata rentabilităţii financiare să fie superioară ratei dobânzii pe piaţă, ceea ce conduce
la creşterea cursului bursier al acţiunilor, la atragerea noilor acţionari. O situaţie optimă este cea când
rentabilitatea financiară a înregistrat o creştere performantă, fapt ce atestă că a fost respectată
corelaţia de eficienţă dintre efortul necesar şi efectul economic scontat.

Tabelul 2.4.1. Date iniţiale pentru analiza ratelor de rentabilitate (lei)

16
 Devierea Ritmul Ritmul
absolută creşterii creşterii
2014 2015 2016
Indiatori
2016/2015
2015-2014 2015/2014

17
 Valoarea 178,21
medie a
600 243 007 925 924 483 1 650 043 868 325 681 476 154,25
venitului din
vânzări

Valoarea 138,68
medie a
40 569 930 37 492 621 51 997 274 -3 077 309 92,41
capitalului
propriu

Valoarea 115,27
medie a 201 476 940 332 346 393 383 101 947 130 869 453 164,95
patrimoniului

Profit brut 116 831 490 155 497 394 294 588 842 38 665 904 133,09 189,45

Profit până la _
12 485 592 -1 961 432 15 707 374 _ _
impozitare

Profit net 12 198 457 -2 061 429 13 070 022 _ _ _

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al

SRL„MOLDRETAIL GROUP”

Tabelul 2.4.2. Principalele rate de rentabilitate

Anii Devierea absolută

Indicatori

2014 2015 2016 2015-2014 2016-2015

Rentabilitatea vânzărilor 19,46 16,79 17,85 (2,67) 1,06

Rentabilitatea economică 6,19 0,59 4,10 (5,6) 3,51

Rentabilitatea financiară 30,06 5,49 25,14 (24,57) 19,65

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar a SRL „MOLDRETAIL GROUP”

Analizând ratele de rentabilitate putem afirma că unitatea economică analizată dispune de o

rentabilitate a vânzărilor normală(înregistrează mai mult de 20% la acest indicator), adică obţine profit
în urma desfacerii, şi acest indicator este în continuă creștere. Această majorare a avut loc în urma

18
înregistrării unei devieri pozitive a venitului din vânzări, aproximativ cu 24 puncte procentuale (178,21%-
154,25%) în 2016 față de 2015 Analizând rentabilitatea economică depistăm o micșorare a profitului
obţinut în urma fiecărui leu investit în activitatea acesteia, când rentabilitatea economică devine
negativă. Trebuie de menţionat că nivelul acesteia este mic. Rentabilitatea economică trebuie să fie
superioară ratei inflaţiei, ( care la moment este peste 5,2 % în Republica Moldova) pentru ca
întreprinderea să-şi poată menţine substanţa sa financiară. În termeni reali, rentabilitatea activelor
trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament în economie şi al
riscului economic şi financiar pe care şi l-au asumat ,,furnizorii” de capitaluri.

Micșorarea rentabilităţii financiare s-a obţinut prin:

a) reducerea profitului net pe seama creşterii volumului de activitate şi a reducerii rezultatelor pe

fiecare tip de activitate. Ar trebuie ca realizarea acestor două obiective să se bazeze pe optimizarea
activităţii în domeniile: organizării interne, gestiunii stocurilor, calităţii produselor şi serviciilor, gestiunii
comerciale etc.;

c) mărirea ponderii capitalului propriu angajat în totalul capitalurilor investite. De regulă, ar trebui ca
venitul obţinut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.

Rentabilitatea constituie principalul indicator privind performanţele întreprinderii, care depinde de

justeţea politicii comerciale (rentabilitatea vânzărilor), de eficienţa capitalului angajat (rentabilitatea
economică) şi de politica financiară a acesteia.

2.5 Analiza fluxului de numerar

Performanțele financiare ale entității țin cont și de indicatorii de stabilitate financiară, altfel spus,
echilibru financiar. La acest capitol se vor analiza următorii indicatori:

 Rata autonomiei financiare

Capital Propriu
Ra . f . = ×100 %
Capital Permanent

Reflectă gradul, în care capitalul propriu al entității asigură autofinanțarea activității de producție.
Situația se apreciază pozitiv în cazul în care rata aceasta se încadrează în limitele 0,7-1,0.

 Rata de finanţare a activelor curente (RF.a.c) reflectă proporţia în care fondul de rulment acoperă
activele curente ale întreprinderii (R F.a.c.) În condiţiile normale de activitate mărimea acestei rate
trebuie să depăşească 50%

19
 Fond de rulment
R.f.a.c.= Total active curente

 Rata de finanţare a stocurilor de mărfuri şi materiale reflectă proporţia în care fondul de

rulment finanţează stocurile de mărfuri şi materiale (R F.s)
Se apreciază pozitiv situaţia în care mărimea acestui indicator depăşeşte 2/3. Deci, valoarea acestui
indicator nu trebuie să fie mai mică de 0,7.

Fond de rulment
RFS= Valoarea stocurilor de marfuri si materiale

 Rata datoriilor globale (R.D.G )reprezintă ponderea datoriilor totale ale întreprinderii pe termen
lung şi scurt în suma totală a patrimoniului ei (R D.G).
De regulă această rată trebuie să fie mai mică de 100%. Cu cât rata este mai mică cu atât securitatea
financiară a întreprinderii este mai mare.

Datorii pe termen lung+Datorii pe termen scurt

∗100
RDG= Total active

Tabelul 3.5.1. Ratele echilibrului financiar, %

Anii Abaterea absolută

Indicatori
2014 2015 2016 2015-2014 2016-2015

1. Rata autonomiei financiare 0,20 1,12 0,13 0,92 -0,99

2. Rata de finanţare a activelor curente 41,76 61,03 51,37 19,27 -9,66

3. Rata de finanţare a stocurilor 1,67 1,56 2,48 -0,11 0,92

4. Rata datoriilor globale 79,86 88,46 86,43 8,6 -2,03

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SRL „MOLDRETAIL GROUP”

20
 În baza indicatorilor calculați, putem conchide că la entitate este o situație favorabilă, deoarece toți
indicatorii se apreciază pozitiv încadrându-se în limitele optimale stabilite.

 Rata autonomiei financiare acest indicator este în creștere încadrându-se în limitele 0,7-1,0.
Ceea ce semnifică că capitalul propriu al entității asigură autofinanțarea activității de producție.
 Rata de finanțare a activelor curente indicatorul dat asemenea este în creștere însă în anul 2016
scade aproximativ cu (9,66) limita de 0,5, deci în așa măsură fondul de rulment net nu poate
finanţa activele circulante astfel intreprinderea trebuie sa ia în calcul acest indicator.
 Rata de finanțare a stocurilor și la acest indicator rezultatele sunt apreciate pozitiv. Valoarea
acestui indicator pentru 2016, ne arată că fondul de rulment acoperă stocurile entităţii chiar
dacă în 2015 a fost în scadere.
 Rata datorii globale, observăm că în dinamică acest indicator înregistrează o micșorare, dar asta
trebuie tratat ca ceva normal și pozitv, deoarece cu cât rata este mai mică, cu atât securitatea
financiară a întreprinderii este mai mare.

Cpitolul 3. Managementul financiar al întreprinderii

Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii, operatiuni si modalitati de

organizare a activitatii financiare în vederea procurarii si utilizarii capitalurilor în scopul
obtinerii, repartizarii si utilizarii cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii.

Gestiunea financiara presupune aplicarea în activitatea întreprinderii a 2 principii de baza:

-autonomia functionala a întreprinderii, respectiv libertatea în modul de procurare si
gestiune a capitalului;
-eficienta, respectiv obtinerea maximului de rezultate în urma gospodaririi si utilizarii
capitalului.
Rolul fundamental al managementului financiar în cadrul întreprinderii se concretizeaza în:
1.Maximizarea valorii întreprinderii
Valoarea unei întreprinderi nu este data numai de valoarea prezenta a patrimoniului sau ci

21
 trebuie luate în consideratie si urmatoarele aspecte:
-valoarea întreprinderii este o valoare actuala, adica echivalentul prezent al rezultatelor
sale viitoare;
-valoarea este o marime dinamica si nu statica ce este perceputa în interdependenta cu
procesul de valorificare a patrimoniului;
-evaluarea întreprinderii reflecta în acelasi timp si efectele riscurilor interne si externe ce
pot afecta nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor asteptate.

În concluzie, se poate spune ca maximizarea valorii întreprinderii depinde de nivelul

performantelor asigurate de activitatea întreprinderii si de stapânirea riscurilor financiare în
general.

3.1. Sistemul de relații financiare.

Este format din :

-        sistemul financiar public , reprezentat de ansamblul relaţiilor financiare prin care se constituie ,
distribuie si utilizează fondurile financiare publice avand în prim plan  ca participanti cu rol
determinat , autoritaţile sau entităţile publice , care adiministrează în interes colectiv fondurile
respective, un exemplu elocvent în cazul întreprinderii MOLDRETAIL GROUP SRL este
Serviciul Fiscal de Stat la care se achită impozitele; şi instituţiile de credit la care apelează
entitatea atunci cînd are nevoie de resurse financiare pentru a nu-şi stopa activitatea sau aşi largi
sfera de cuprindere.

-        sistemul financiar privat  resprezentat de ansamblul relatiilor financiare prin care se constituie ,

distribuie si utilizeaza capitalurile si fondurile  banesti , private avand ca participanti , entitatile si
persoanele private administreaza fondurile respective in intereseul persoanelor fizice sau juridice

22
private . Exemplul principal în cadrul relaţiilor financiare private include toţi angajaţii
întreprinderii care au ca scop obtinerea de venituri şi continuare de mai departe a activitaţii.

Linella și Unimarket sunt branduri notorii din portofoliul Moldretail Group. Acum, compania
este reprezentată de o rețea de 75 de supermarketuri în toată Moldova și este în continua
dezvoltare cantitativă și calitativă. Astfel, Moldretail Group se poziționează ca lider de piață,
având scopul de a aduce beneficii consumatorului final prin transparență și gama diversificată de
produse calitative la un preț adecvat.

MODEL ORGANIGRAMA MAGAZIN COMERCIAL / PUNCT DE

DESFACERE 

Model organigrama magazine

3.2. Impunerea fiscală a întreprinderii şi alte aspecte ale relaţiilor financiare cu

statul.

Impozitul pe venit este reglementat de titlul II al Codului fiscal.

Plătitori sunt persoanele fizice şi juridice, care obţin pe parcursul perioadei fiscale venit din
orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele care obţin venit investiţional şi
financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova.

Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.

În veniturile obţinute în Republica Moldova se includ:

23
 Venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte
activităţi similare;

Plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de
patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare; venitul din chirie (arendă);
creşterea de capital; creşterea de capital peste pierderile de capital, neluată în considerare în alte
tipuri de venit; venitul obţinut sub formă de dobândă, royalty (redevenţe), anuităţile, inclusiv
cele primite în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale; sumele şi despăgubirile de asigurare
primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare, cu excepţia anuităţilor sub forma
prestaţiilor de asigurări sociale şi a prestaţiilor (îndemnizaţiilor) specificate în legislaţia în
vigoare, inclusiv celor primite în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale; sumele şi
despăgubirile de asigurare, primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare, exclusiv
primite în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii; venitul rezultat din neachitarea datoriei de către
agentul economic, cu excepţia cazurilor în care formarea acestei datorii este o urmare a
insolvabilităţii contribuabilului; dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca
neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi; sumele obţinute de pe urma acordului
(convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă; dividendele obţinute de la un agent
economic nerezident; indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă primite de către
persoana fizică de la bugetul asigurărilor sociale de stat; alte venituri.

La veniturile obţinute în afara Republicii Moldova se referă: 8 venitul obţinut din investiţiile
de capital sub formă de disidente, dobânzi, dacă participarea contribuabilului la organizarea
acestei activităţi nu este periodică, permanentă şi substanţială; venitul din activitatea financiară
obţinut prin transmiterea în posesia altor persoane pe un termen mai mare de un an a activelor
nemateriale şi celor materiale pe termen lung, a activelor intrate cu titlu gratuit, sub formă de
diferenţe de curs valutar, subvenţii, etc.. La impozitarea venitului se folosesc uneori unele reguli
speciale, specificate pentru anumite cazuri de obţinere a beneficiului (venitului impozabil).

3.3. Analiza politicii de preţ a întreprinderi

Manevrarea preţului este mult mai frecventă şi vizibilă în cazul unor mutaţii de proporţii în
viaţa societăţii. Prin flexibilitatea să, în cadrul pieţelor unde acţionează jocul cererii şi ofertei,
preţul tinde să ocupe, în astfel de perioade, un loc prioritar în arsenalul strategic şi tactic al
întreprinderii.
Politica de preţ a întreprinderii poate fi pe deplin utilizată în folosul întreprinderii doar în
condiţiile în care ea beneficiază de o viziune de perspectivă asupra evoluţiei pieţei-ţintă, la fel
cum stau lucrurile şi în cazul celorlalte componente ale mixului de marketing. Cu alte cuvinte,
chiar dacă nu reprezintă o variabilă în totalitate controlabilă, preţul poate totuşi să fie obiectul
unei orientări strategice. Politica de preţ se află într-o strânsă legătură cu strategia de piaţă şi cu
celelalte componente ale mixului de marketing (politica de produs, politica de
distribuţie şi politica de promovare).
24
 Strategia de piaţă constituie punctul de plecare pentru întregul mix de marketing, deci şi
pentru politica de produs. Pentru politica de preţ, acest lucru presupune încadrarea acesteia în
strategia globală a firmei faţă de piaţă şi raportarea la obiectivele strategiei de piaţă. Legăturile
cu strategia de piaţă întăresc şi corelarea politicii de preţ cu celelalte componente ale mixului
de marketing. De fapt, toate componentele mixului au ca punct de plecare piaţa cu cerinţele ei,
faţă de care atitudinea şi răspunsul firmei iau forma unei anumite strategii.
Ele alcătuiesc un tot unitar şi nu o simplă sumă aritmetică, tocmai pentru că au un punct
comun de raportare. Cele mai strânse legături ale preţului, faţă de celelalte componente ale
mixului, sunt cu produsul, el reprezentând de altfel una din componentele acorporale (poate cea
mai importantă) ale acestuia.
Răspunzând unei strategii de piaţă care prevede concentrarea activităţii de desfacere pe un
anumit segment de piaţă, produsul va avea anumite caracteristici, dar şi un nivel al preţului
corespunzător exigenţelor şi nevoilor consumatorilor potenţiali care alcătuiesc segmentul
respectiv.
Corelaţia dintre politica de preţ şi cea de distribuţie se realizează, de asemenea, pe baza unei
strategii de piaţă comune. Trăsăturile şi obiectivele acesteia condiţionează dimensiunile canalelor
de distribuţie, formele de comercializare practicate. Între aceste elemente ale procesului de
distribuţie şi preţ se stabilesc o serie de corespondenţe: pe de o parte, preţul trebuie să
recompenseze, prin nivelul său, eforturile aparatului de distribuţie, iar pe de altă parte el se va
corela cu specificul destinatarilor distribuţiei.
Preţul comercializării= Cost + Profit + TVA
O legătură puternică există şi între politica de preţ şi politica promoţională. Aceste două
componente ale mixului de marketing se sprijină reciproc, rezultând combinaţii dintre cele mai
reuşite din punct de vedere al rezultatelor economice (de exemplu reduceri promoţionale de
preţ). De altfel, nu de puţine ori chiar preţul reprezintă un obiect al activităţii promoţionale.
Acest obictiv este unul dintre cel mai utilizat şi pe larg analizat de întreprinderea
MOLDRETAIL GROUP SRL, adică entitatea la fiecare trei săptamîni formează un catalog cu
produse promotionale (unelor li se micşoreză preţul, se mai adaugă cîteva produse noi) care sunt
cele mai solicitate de cumpăratori.
Ca o concluzie, deşi preţul este un însoţitor permanent al produsului, el nu este o reflectare
exclusivă a acestuia, ci intervine ca element de contact şi de armonizare între produs şi piaţa-
ţintă căruia i se adresează, adică, între oferta şi cererea de mărfuri. Mecanismul formării şi
evoluţiei preţurilor cunoaşte o mare varietate de situaţii particulare în ţările cu economie de piaţă.
Nivelul şi structura preţului produselor oferite de întreprindere reprezintă modul de
exprimare a condiţiilor din interiorul întreprinderii (cu alte cuvinte a potenţialului acesteia) şi a
situaţiei de la nivelul pieţei. Mecanismul formării preţurilor cunoaşte o mare varietate de situaţii
particulare în funcţie de o serie întreagă de factori economici. Aceştia reflectă, în general,
specificul fiecărei economii, natura şi intensitatea concurenţei dintre ofertanţi, gradul de
implicare a statului în mecanismul pieţei, şi nevoile consumatorilor potenţiali (numărul lor,
gradul de concentrare şi de organizare, puterea de cumpărare etc.).
Întreprinderea se poate orienta, în stabilirea nivelului preţului pentru propriile produse,
după: costuri, cerere (valoarea percepută de consumator) şi concurenţă.
Orientarea după costuri a preţului pare a fi cea mai raţională. Se pleacă de la premisa că
preţul trebuie să acopere integral costurile şi să permită obţinerea unui profit net. Stabilirea
preţului în acest mod, deşi este foarte simplă, nu poate fi utilizată deseori, datorită faptului că
ţine seama prea mult de mediul intern şi prea puţin de mediul extern al întreprinderii.
25
 Orientarea după concurenţă a preţurilor este o altă variantă, având, de regulă, frecvenţa cea
mai mare în practică. Pe o piaţă din ce în ce mai concurenţială, nici nu este practic posibilă
ignorarea preţurilor concurenţilor. Comparând preţurile produselor întreprinderii, cu cele ale
celorlalţi competitori (bineînţeles ţinând seama de nivelul costurilor pe care le are
întreprinderea), rezultă nivelul optim al preţurilor ce vor fi practicate pentru propria ofertă.
Orientarea după cerere, este o modalitate mai rar utilizată, pentru că presupune existenţa
anumitor condiţii la nivelul pieţei (concurenţa lipseşte ori este la un nivel scăzut, ca urmare a
unei relative stabilităţi în delimitarea potenţialului pieţei între competitori). În acest caz preţurile
pot interveni ca instrument de echilibrare a cererii cu oferta. Criteriul aplicat de această dată este
acela al forţării nivelului preţului „atât cât suportă piaţa”, adică la nivelul la care este percepută
valoarea produsului de către consumatorii potenţiali. Într-o astfel de situaţie întreprinderea poate
aplica acele combinaţii produs-cantitate-preţ care îi asigură maximizarea profitului. Totuşi, ea nu
trebuie să uite faptul că o insatisfacţie a consumatorilor poate conduce, mai ales în condiţiile
modificării mediului extern, la o scădere a eficienţei economice pe termen lung.
Se observă foarte bine ca entitatea MOLDRETAIL GROUP SRL se orientează după
concurenţă la formarea preturilor şi puţin după cerere pentru a satisface toate nevoile şi dorintele
cumpărătorilor, ca ei să capete incredere în companie şi sa devina loiali entităţii.
Fundamentarea strategie de preţ la nivelul întreprinderii, astfel încât să se poate asigura un
nivel optim între resursele cheltuite şi rezultatele obţinute, trebuie făcută prin parcurgerea
anumitor etape. Principalele criterii ce stau la baza diferenţierii variantelor strategiei de preţ
sunt: nivelul, diversitatea şi mobilitatea.
Nivelul preţurilor, de care de cele mai multe ori depinde pătrunderea produselor în
consum, poate fi considerat criteriul dominant de alegere a variantelor strategice. Orice invocare
a preţului priveşte în primul rând nivelul acestuia şi abia apoi alte caracteristici ale sale sau ale
produsului corespunzător. Variantele strategicecorespunzătoare acestui criteriu sunt:

 Strategia preţurilor înalte. Printre principalele tipuri de preţuri înalte pe care

întreprinderea le poate utiliza se numără: preţurile de fructificare a avantajului de piaţă
(sau preţuri de smântânire – skimming prices), preţurile de marcă, preţuri cu rol de
protecţie (umbrella prices) sau preţuri pentru performanţe de excepţia (premium prices).
 Strategia preţurilor moderate are drept principală formă de manifestare preţurile
psihologice („momeală” sau „magice”).
 Strategia preţurilor scăzute permite utilizarea unor tipuri variate de preţ, precum
preţurile promoţionale (promotional prices), preţurile de descurajare (keep-out prices),
preţurile de pătrundere pe o nouă piaţă (penetration prices) etc.

3.4. Gestiunea riscurilor la întreprindere

Organizațiile de toate tipurile și mărimile se confruntă cu factori de influență interni și externi

care induc nesiguranță, făcînd dificilă prognozarea exactă a atingerii obiectivelor, estimarea
profitului, determinarea cererii pe piață, identificarea tendințelor actuale, etc. Efectul acestei
nesiguranțe asupra obiectivelor organizației este „riscul".

Toate activitățile oricărei întreprinderi implică riscuri (financiare, strategice, operaționale,

legislative, etc.). Organizațiile gestionează riscul prin identificarea și evaluarea acestuia, precum
și prin stabilirea mijloacelor de control intern. Totodată, organizațiile trebuie să identifice
măsurile de reducere a riscurilor, impactul bugetar pentru implementarea măsurilor legate de
acceptarea, evitarea sau transferul riscurilor, precum și stabilirea priorităților pentru alocarea
bugetului disponibil. Caracterul imprevizibil al procesului economic sau cunoașterea insuficientă
26
a acestuia, implică incertitudine și dificultăți în procesul de luare a deciziilor. Prin urmare, apare
necesitatea elaborării și implementării unui instrument de gestionare a riscului subordonat
obiectivelor organizației.

În prezent tara noastra e pe cale spre economia de piata. Orientarea economiei spre o directie
de dezvoltare noua, calea economiei de piata, în esenta este un experiment unical în istorie, ca
scop avînd sa dea vietii economice societatii o dezvoltare reala în concordanta cu experienta
tarilor care au o dezvoltare economica industriala.
Aceasta trecere la economia de piata prezinta pentru multe întreprinderi intrarea în zona
riscului sporit si de neclaritate. Întreprinderile simt o influienta puternica a factorilor negativi,
paralel cu instabilitatea situatiei economice în tara.
Riscul financiar este cel asumat de întreprindere prin adoptarea îndatorarii ca mijloc de
finantare. Riscul financiar este un risc suplimentar si depinde de maniera în care este finantata
întreprinderea. O întreprindere finantata exclusiv din capital propriu nu suporta risc financiar.
Riscul financiar apare cînd întreprinderea se finanteaza prin credite bancare sau împrumuturi
obligatare. El multiplica riscul economic si depinde de capacitatea întreprinderii de a-si acoperi
sarcinile financiare fixate. Riscul economic sau riscul de exploatare este legat de realizarea
volumului activitatii specifice, de realizarea beneficiului sperat sau de realizarea unor fluxuri de
lichiditati viitoare.
Detinînd cîteva date ale rezultatului financiar a întreprinderii SRL. „MOLDRETAIL
GROUP”, va propun un diagnostic al riscului financiar al acesteia, prin diagnostic al riscului
financiar întelegînd o analiza economico-financiara care detecteaza eventualele riscuri ca o firma
sa nu fie capabila sa-si onoreze obligatiile financiare cerute de o finantare prin îndatorare, caz în
care se poate înregistra falimentul firmei, analiza e efectuata cu scopul identificarii originii si
cauzelor care le-au generat si al stabilirii masurilor de redresare.
SRL “MOLDRETAIL GROUP” este cea mai mare reţea de magazine cu deservire la tejghea
din Moldova. Compania este situata în zona industriala în partea de sud a Chisinaului. Compania
actualmente se confrunta cu lipsa fondurilor pentru continuarea finantarii programelor sale de
cheltuieli capitale planificate. Strategia de management a companiei este calauzita de ideea
supravietuirii. Pentru aşi continua activitatea întreprinderea apelează la resurse financiare externe
la credite bancare care o ajută la menţinerea echilibrului financiar.

3.5. Politica investiţională a întreprinderii

Politica de investire – decizie financiară strategică.
În înţelesul larg, noţiunea de investiţii cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de
fonduri de la care se aşteaptă nişte venituri viitoare.
În înţelesul restrîns, investiţiile reprezintă cheltuieli ce se efectuiază pentru obţinerea de active
fixe, adică pentru construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea şi achiziţionarea de active
fizice de natura maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, mijloacelor de transport şi a altor
instrumente de muncă. Se asimilează investiţiilor şi cheltuielile referitoare la lucrările de
proiectare, explorări geologice, pregătirea personalului necesar obiectivelor în construcţie,
inclusiv a personalului administrativ şi tehnic al întreprinderiietc.

27
 Pentru managerul financiar, investiţia este, în primul rînd, o decizie de a imobiliza un capital
în vederea obţinerii în viitor a unei bune rentabilităţi. Rolul principal al acestuia este de a găsi
sursele de finanţare necesare investiţiilor, de a evalua şi a obţine o rentabilitate
corespunzătoare.Managerul financiar trebuie şă compare investiţia iniţială cu încasările pe care le
generează şi s-o accepte pe aceea a cărei rentabilitate este superioară costului finanţării.
Rentabilitatea nu este însă singurul criteriu de acceptare şi selecţionare a investiţiilor.
Constrîngerea bugetară este atît de puternică uneori încît managerul financiar trebuie să fie
preocupat pentru reintrarea cît mai rapidă în posesia fondurilor cheltuite, ceea ce înseamnă să
aducă cash-flow-uei corespunzătoare într-o perioadă cît mai scurtă. Cu alte, cuvinte în efectuarea
investiţiilor şi selecţionarea lor este necesar să se ţină seama şi de criteriul lichidităţii.
Strategia unei firme poate fi definită ca alegerea domeniilor în care firma se va angaja şi
determinarea intensităţii şi naturii acestui angajament, ţinînd seama de concurenţa şi de mediul
înconjurător firmei în viitor. Ea descrie modul în care aceasta urmăreşte să-şi atingă scopurile,
ţinînd seama de ocaziile favorabile ale mediului economic, resursele şi capacităţile sale.
Orice plasament de capital pe termen lung şi mijlociu, în scopul obţinerii de profit reprezintă
o investire. Indiferent că fondurile se plasează în active imobilizate sau în active circulante,
investirea reprezintă o imobilizare importantă, ca volum şi durată în timp, de capital, urmărind
obţinerea unei rentabilităţi viitoare optime.

Decizia de investire este o decizie strategică şi este partea integrantă a politicii generale a
firmei. Ea înseamnă nu numai o imobilizare de capital, ci şi:
- o anumită activitate utilă plasată într-un anumit segment al pieţei,
- angajarea unei anumite cantităţi de resurse naturale şi umane;
- iniţierea şi întreţinerea unor relaţii de afaceri cu firme din sectoare de activităţi diferite, a căror
cifră de afaceri este influienţată pozitiv.

Din punct de vedere financiar, investirea provoacă o foarte mare cheltuielă de capital, care
trebuie să fie compensată, în perspectivă, de intrări de fonduri, respectiv de fluxuri de numerar
generate de obiectivul finanţat, eşalonate pe întreaga perioadă de viaţă economică a proiectului
de investiţie.
Rentabilitatea unui proiect de investiţii se stabileşte nu atît în funcţie de durata normată de
funcţionare a obiectivului, cît de durata sa de viaţă economică, adică de perioada în care
obiectivul generează o rentabilitate dorită (optimă).
Rolul şi clasificarea investiţiilor capitale.
1.Resursele financiare ale întreprinderii se folosesc pentru finanţarea cheltuielilor curente şi
finanţarea investiţiilor.
Deci investiţiile reprezintă acele resurse financiare, care sunt plasate sub formă de depuneri de
capital (investiri) pe un termen de lungă durată cu scopul obţinerii unor venituri superioare.

Investiţiile sunt efectuate de persoane fizice sau juridice şi comportă un anumitrisc.

28
Pentru investiţii se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnicşi economic al
mijloacelor fixe, crearea de noi locuri de muncă.
Rolul principal al investiţiilor în cadrul întreprinderii constă în asigurarea reproducţiei simple
şi lărgite a fondurilor fixe.

Deci în cazul nostru al SRL MOLDRETAIL GROUP întreprinderea în anul 2010 a hotărît să
facă o investire de amploare pentru a cumpăra întreprinderea cu capital strain
“UNIMARKET DISCOUNT” S R L pentru a le transforma în viitor în market LINELLA, cu
ce şi se ocupa la momentul de faţă, circa zece magazine au fost modificate déjà şi date în
exploatare şi înca multe din ele urmează a fi transformate…
Compania dată mai investeşte în propriul său capital, adică deschide noi filiale în alte centre
raioanale (Teleneşti, Vadul lui Vodă, Donduşeni, Ştrăşeni, Cricova, Ungheni, Nisporeni ş.a.) dar
nu numai în Chişinău. În total, la momentul actual sunt deschise peste 75 de marketuri Linella în
toata Republica Moldova.

3.6. Politica de dividend la întreprindere.

Dividendul reprezintă remnuneraţia cuvenită unei acţiuni în decurs de un an şi este deasemenia

o formă de paticipare a acţionarilor la împărţirea profitului societăţiicomerciale pe acţiuni. Orice
deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividende din partea societăţii, dar societatea este
autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii:

 să dispună de suficient profit încât distribuirea dividendelor să nu afecteze substanţa

societăţi,să nu descrească capitalizarea bursieră permanentă a societăţii, iar suma
dividendelor să nu depăşească totalul profitului afectat acestei destinaţii;
 distribuirea dividendelor să nu afecteze lichidităţile financiare ale societăţii

29
  comerciale pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin
scadente.

Distribuirea dividendelor cu regularitate presupune o politică sănătoasă şi de dorit a oricărei

societăţi comerciale, întrucât se formează un acţionariat fidel, care fiind mulţumit de
regularitatea şi de cuantumul dividendelor primite va avea tendinţa să pastreze acţiunile căzând
în ele plasamente avantajoase. Cu toate că politica de distribuire a dividendelor reduce sursele
de autofinanţare, totuşi poate atinge dezideratul strategic de maximizare a valorii întreprinderii
prin âmbogăţirea acţionarilor.
Societăţile comerciale nu sunt obligate juridic să distribuie dividende în fiecare an, fapt
pentru care ele pot adopta în anumiţi ani o politică de reducere / suspendare a plăţii
dividendelor în favoarea unei politici de autofinanţare. Când o societate distribuie dividende
întocmeşte o declaraţie de dividend, prin care avizează pe acţionari că urmează să aibă loc o
distribuire, stabilind data plăţii şi data până la care se face înregistrarea acţiunilor. Declaraţia de
dividend reprezintă amănuntul formal făcut de către societatea pe acţiuni că urmeză să distribuie
dividende, adică documentul prin care societatea pe acţiuni se obligă să verse valoarea
documentelor delarate.
Din acest moment apare obligaţia plăţii, ca pasiv al societăţii, iar contabilizarea acestuia se
realizează astfel:

BENEFICII NEREPARTIZATE LIBERE = DIVIDENDE DE PLATĂ

Îndreptăţiţi a primi dividende sunt doar deţinătorii de acţiuni, care se înregistrează în acest
scop în registrul acţionarilor. Între momentul înregistrării acţionarilor şi data publicării
declaraţiei de dividend preţul acţiunilor pe piaţă creşte, urmând să revină la normal după
înregistrare, întrucât dreptul de dividend revine doar celui care a înregistrat acţiunile.

Surse de plata a dividendelor

Ca regulă generală, principala sursă de acoperire a dividendelor de plată o reprezintă
beneficiul societăţii, cu condiţia să existe suficient beneficiu pentru a nu se consuma din
substanţa socităţii comerciale (capitalul social) şi să nu fie pusă în pericol lichiditatea financiară.
Dacă beneficiul nu este îndestulător, societatea comercială poate apela la surse adiţionale
(împrumuturi obţinute în condiţii lejere, creşteri de capital) astfel încât plătind dividendele să se
păstreze sau chiar să crească gradul de lichiditate financiară.
Dacă plata dividendelor rămâne un beneficiu excedentar care nu se intenţionează a fi
reivestit, se poate renunţa la anumite finanţări adiţionale, contractate anterior. Astfel pentru a
putea observa cum şi care sunt sursele de plată ale acestora vom folosi o serie de prescurtări
pentru a le putea detalia sub forma unor egalităţi. Astfel dacă V = valoarea profitului de
finanţat, P = profitul net obţinut la sfârşitul exerciţiului financiar, D= volumul dividendelor de
plată, A = finanţarea adiţională, putem evidenţia următoarea relaţie:

30
V = P - D +/- A

În funcţie de politica adoptată de fiecare societate această relaţie poate fi interpretată astfel:

 dacă societatea comercială promovează o politică reziduală de dividend : D = P - V , de

unde rezultă că A = 0, astfel profitul plus alte surse acoperă finanţarea proiectelor avute
în vedere, iar pentru plata dividendelor nefiind nevoie de surse adiţionale;
 dacă P <( V + D), rezultă că :

V= P - D +A , iar de aici încă două situaţii:

A=V+D-P

D=P+V-A

dacă profitul este mic pentru finanţarea priectelor şi pentru plata dividendelor, este necesară
apelarea la surse adiţionale > dacă P > ( V + D ), atunci:
V = P - D - A , iar din această operaţie rezultă altele două:

A=P-V-D

D = P - V - A , - se procedează la o răscumpărare de acţiuni pentru echilibrare sau se pot

rambursa unele credite obţinute anterior.

Volumul dividendelor de plată, determinate în cele trei situaţii se concretizează cu cheltuielile

ocazionate de emisiunea de acţiuni şi cu impozitul pe dividende rezultând astfel plăţi efective
către acţionari.

Formele politicii de dividend

Politica reziduală de dividend - presupune distribuirea drept dividende a unei sume care
rămâne disponibilă după acoperirea nevoilor de finanţat.

La sfârşitul exerciţiului societatea determină volumul total al resurselor proprii cât şi al celor
asimilate care pot fi mobilizate în exerciţiul următor, la care se mai adaugă şi împrumuturile de
care poate beneficia plus eventualele creşteri de capital în perioada dată.
Din suma totală se scade valoarea proiectelor ce se doresc a fi finanţate iar ceea ce rămâne se
distribuie sub formă de dividende. Politica ratei constante - presupune aplicarea de către o
firmă, an de an, a unei proporţii fixe a dividendelor în raport cu beneficiul total. Stabilirea unei
proporţii constante a dividendelor creează o anumită siguranţă acţionarilor privind remuneraţia,
indiferent de politica de autofinanţare dusă de societate. Această politică nu exclude variaţia
sumei absolute a dividendelor anuală,întrucât acestea depind de masa profitului realizat în fiecare
an.
Politica sumei constante - presupune obligatia societăţii de acorda drept dividend o sumă fixă
pentru fiecare acţiune deţinută de către acţionar. Asigură venituri chiar dacă societatea
31
comercială nu înregistrează beneficii la nivelul anilor anteriori şi când este necesară apelarea la
surse adiţionale. Cele mai multe societăţi se orientează spre o politică de stabilire a sumei
absolute a dividendelor sau a ratei, cu tendinţa de creştere uşoară de la un an la altul.

Indicatorii politicii de dividend

Pentru urmărirea politicii de dividend duse de către o societate pe acţiuni, pentru a crea
posibilitatea comparării cu alte unităţi similare sau pentru a scoate în evidenţă performanţele
diferitelor unităţi în ceea ce priveşte politica de dividend se pot utiliza diverşi indicatori printre
care se numără şi următorii:
1) Dividend pe acţiune = Dividend de plată / Număr de acţiuni emise

 marchează suma absolută a dividendelor care se distribuie pentru o acţiune deţinută;

valoarea acestui indicator este interesantă atât pentru acţionar care va cunoaşte suma ce-i
va fi vărsată de către societate cât şi pentru bonitatea societăţii aceast lucru ducând la
atragerea de investitori; deşi are o expresivitate economică mare, acest indicator nu
exprimă integral forţa societăţii respective, mărimea sa depinzând mai mult de profitul
afectat distribuţiei de dividend.

2) Rata distribuirii dividendelor = Dividende de plată / Profit net

 semnalează incisivitatea politicii de distribuţie a dividendelor şi este relativ opus politicii

de autofinanţare şi invers proporţională cu gradul de capitalizare. Un grad ridicat de
distribuire a dividendelor nu presupune în toate cazurile autofinanţare redusă. Un profit
mare conjugat cu o rată de distribuire redusă poate conduce la un dividend mai consistent
decât în cazul unui profit mic, căruia i se aplică o rată de distribuire ridicată.

3) Randamentul pe acţiune = (Dividend / acţiune) / cursul acţiunii

 este un indicator cu puternică expresivitate economică,de mare interes pentru acţionari

deoarece semnifică o rentabilitate autentică a capitalului plasat în acţiuni. Astfel pe baza
lui fiecare acţionar poate decide dacă păstrează în continuare acţiunile sau le vinde.

4) Beneficiul pe acţiune = Profitul net total / Numărul de acţiuni

 reprezintă îmbogăţirea practică a acţionarilor în cursul unui an pentru că profitul, fie se

distribuie ca dividende, fie se capitalizează reprezentând tot averea acţionarilor,
 indicatorul nu reprezintă un flux financiar în sensul că nu întregul beneficiu se
repartizează ca dividend, dar este un element esenţial pentru aprecierea valorii pe piaţă a
acţiunilor.

5) Rentabilitatea capitalului investit în acţiuni = Profit net / Capital social Rentabilitatea

capitalului investit în acţiuni = (Beneficiu / Acţiuni)/Valoare nominală.

 cu cât acest indicator are valoare mai mare, cu atât este mai bun în sensul folosirii
eficiente a capitalului social

6) Coeficientul de capitalizare (PER) = Cursul acţiunilor / (Beneficiu / Acţiune)

 se numeşte şi multiplu de capitalizare - Price Earning Ratio, şi exprimăvaloarea

întreprinderii pe baza numărului de ani de beneficiu, adică în câţi ani investiţia
32
 recuperează valoarea de piaţă a acţiunilor sale fară a-şi propune obţinerea lichidităţilor
financiare efective.

6) Activul net pe acţiune = Activul net / Numărul de acţiuni emise

 reprezintă estimarea contabilă a valorii unei acţiuni, care este un rezultat al activităţii
trecute în timp ce valoarea financiară a unei acţiuni pune accentul pe fluxurile viitoare de
venit ( dividend + valoarea reziduală ).

7)  CAFp / Acţiune = CAF potenţială / Numarul de acţiuni emise

 capacitatea de autofinanţare presupune constituirea unui fond mare de amortizare ( ca

sursă de autofinanţare ) care afăcut să crească costurile de producţie şi deci să scadă
beneficiul net.

8) CAFr / Acţiune = CAF reală / Numărul de acţiuni emise

 reprezintă efortul net pentru creşterea economică având cea mai mare însemnătate pentru
întreprindere, dar şi pentru partenerii de afaceri şi bănci.

3.7. Prognozarea şi planificarea financiară a întreprinderii

Previziunea financiară exprimă planul de dezvoltare financiară a firmei pe baza potentialului

şi a oportunitatilor de care aceasta dispune.

Planul financiar reprezintă un ansamblu de decizii cu impact financiar, menite sa asigure nu

numai functionarea firmei, ci si dezvoltarea ei.

Perioadele pentru care se face planificarea financiară sunt:

1. pe termen scurt (1 an) se vizează realizarea unui beneficiu maxim, de obicei prin
creşterea volumului vanzărilor şi reducerea costurilor de producţie;
2. pe termen mediu (1-3 ani) se urmareste înlocuirea (cu unele noi) a unor produse al caror
ciclu de viată se apropie de sfarsit sau înnoirea tehnologiei de fabricaţie pentru produsele încă
viabile;

33
3. pe termen lung (3-5 ani, dar in functie de specificul firmei, planificarea financiara poate
ajunge si la 25 ani, de exemplu pentru otelarii) obiectivul principal nu este profitul, ci creşterea
capitalului şi extinderea segmentului de piata.

Resursele de care dispune firma pentru acoperirea nevoilor financiare sunt:

 interne
1. autofinantarea
2. cesiunea de active (vanzarea unor elemente de activ pentru a-si putea procura capital);
 externe
1. împrumuturi bancare
2. credite comerciale
3. subventii (finanţări din partea statului, acordate pe baza unei fundamentări riguroase a
planului de investiţii);
4. cresterea capitalului prin aporturi in numerar sau in natura etc.
Pentru a evita un blocaj financiar, trebuie sa respectati urmatoarele reguli:
 să stabiliţi nevoile de finanţare;
 să gasiţi sursele de finanţare interna;
 să determinaţi necesarul de finanţare externa;
 să stabiliti momentul când se vor face împrumuturile.

Echilibrul financiar se obtine atunci cand firma nu îşi depaşeşte capacitatea de a se împrumuta.

  Avantajul prognozei si planificării financiare constă în aceea că ofera managementului general

o sinteză globală a performanţelor de atins pe ansamblul întreprinderii, ele permiţând conexiunea
tuturor celorlalte acţiuni, pentru a realiza obiectivul  organizaţional fundamental, cum este cel al
profitului si valorii de piaţă.

 Trebuie facută o distincţie clară între planificare si prognoză, aceasta din motiv că în
activitateă managerială ele se folosesc mereu în conexiune De multe ori ele se confundă.

  Intregul proces al programării si planificării  financiare trebuie vazut ca un tot întreg şi apreciat

ca fiind unul foarte complex. De aceea pentru a se înfăptui sunt necesare metode , tehnici,
instrumente adecvate, presupune informaţii corespunzătoare din punct de vedere cantitativ si
calitativ, profesionalism, intuitie si  multa inspiratie.

3.8. Controlul financiar

Controlul intern reprezintă politicile adoptate de coducerea unei firme cu scopul de a asigura
obiectivele manageriale privind asigurarea sistematică şi eficientă a activitaţii, inclusiv protecţia
activelelor, prevenirea si descoperirea erorilor si fraudelor, acuratetea şi realitatea instrumentarii
tehnice şi contabile astfel încât informaţiile financiare să fie credibile.
Controlul intern cuprinde şi presupune :
a)mediul de control – dat de atitudinea generala si de acţiunile întreprinse de conducere privind
sistemul intern de control cu efecte asupra procedurilor de control aplicate ;
b)procedurile de control – pe care unitatea le-a stabilit prin conducere, cu scopul de a atinge
obiectivele manageriale ;
Pentru ca informaţiile contabile să fie fidele, în cadrul fiecarei întreprinderi trebuie sa existe
34
un control intern conceput raţional şi aplicat corect. Auditorul trebuie sa analizeze elementele de
bază ale controlului intern. Evaluarea riscului de control este o etapa distincta a auditului si un
complex de lucrari ce trebuie executate in cadrul auditului.

Inventarierea reprezintă procedeul de control şi autentificare documentară a existenţei

elementelor contabile care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii. Acest procedeu
al controlului financiar este cel mai des utilizat în incinta întreprinderii SRL “MOLDRETAIL
GROUP” conform SNC.
Inventarierea are următoarele sarcini:

 determinarea existenţei efective a elementelor patrimoniale (active nemateriale, mijloace

fixe, stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe, mijloace băneşti, datorii etc.);
 controlul asupra stării activelor prin compararea realităţii cu informaţia furnizată de
contabilitate;
 depistarea valorilor care şi-au pierdut parţial calităţile iniţiale sau sîn învechite din punct
de vedere moral;
 verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi
materiale, mijloacelor băneşti, precum şi a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe;
 verificarea realităţii valorii de bilanţ a elementelor patrimoniale.

Modul de efectuare a inventarierii şi de reflectare în contabilitate a rezultatelor acesteia sînt

reglementate de Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi Regulamentul cu privire la
inventariere nr. 27 din 28.04.2004.
Numărul inventarierilor pe parcursul anului, momentele efectuării acestora şi lista elementelor
patrimoniale ce trebuie supuse inventarierii se stabilesc de către conducătorul întreprinderii, cu
excepţia cazurilor cînd efectuarea inventarierii este obligatorie în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
Inventarierea patrimoniului se efectuează în mod obligatoriu în următoarele cazuri:

 la inceputul activitatii;
 cel puţin o dată pe an, de regulă, la sfîrşitul anului;
 în caz de înlocuire a gestionarului;
 în caz de furt, delapidare, sustragere sau abuz, precum si în caz de deteriorare a bunurilor;
 în caz de incendiu sau calamitate naturala (inundatie, cutremur de pamint etc.);
 la reevaluarea mijloacelor fixe, a stocurilor de marfuri şi materiale etc.;
 în cazul reorganizarii, lichidarii sau încetarii activitatii;
 în cazul modificarii preturilor;
 în baza hotărîrii organelor de control, în cazul efectuării unui control, sau în baza hotărîrii
altor organe prevazute de lege.

Inventarierea se clasifică după următoarele criterii:

În dependenţă de gradul de cuprindere al elementelor patrimoniale:

 inventariere totală, cuprinde toate elementele patriomoniale

 inventariere parţială, cuprinde doar anumite tipuri de active sau pasive. De exemplu,
invetarierea mijloacelor băneşti

35
După caracterul inventarierii: (se efectuiază atît una cît şi alta în cazul cînd este o verificare
eventual a companiei de audit a întreprinderii analizate)

 inventariere planificată – se efectuează periodic conform graficului existent la

întreprindere
 inventariere inopinată – se efectuează pe neaşteptate pentru gestionari cu scopul depistării
fraudelor

După modalitatea de efectuare:

 inventariere totală – se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un element

patrimonial, sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune
 inventariere prin sondaj – cuprinde numai anumite sortimente a unui element patrimonial
sau numai anumite bunuri dintr-o gestiune. Astfel de inventariere se aplică în cazul unui
volum mare de lucru şi necesită mai puţin timp, însă nu asigură obiectivitatea
rezultatelor. Dacă pe parcursul invetarierii prin sondaj se depistează nereguli
semnificative, atunci se efectuează inventarierea totală.

Responsabilitatea pentru efectuarea corectă şi oportună a inventarierii o poartă conducătorul

întreprinderii în cazul nostru este managerul magazinului în care se efectuiază controlul faptic.
Contabilul-şef împreună cu conducătorii subdiviziunilor şi serviciilor sînt obligaţi să verifice
respectarea regulilor de efectuare a inventarierii.

Concluzii şi recomandări

În urma efectuării analizei economico-financiară la “MOLDRETAIL GROUP”SRL pot

constata că întreprinderea îşi desfăşoară activitatea normal, avînd o poziţie stabilă pe piaţă.
Totodată entitatea totalmente îşi finanţează activele pe termen lung preponderant doar din
capitalul propriu, ceea ce duce la scăderea rentabilităţii financiare. Din acest punct de vedere
întreprinderea pe viitor ar putea apela la resurse financiare împrumutate în vederea dezvoltării

36
activităţii sale, deoarece analiza surselor de finanţare permite utilizarea resurselor împrumutate
pe termen lung.

Faptul că întreprinderea acivează în domeniul comerţului care la noi în ţară necesită în

permanenţă o dezvoltare, oferă unele oportunităţi pe viitor. Acest domeniu este relative stabil
luându-şi amploarea în Republica Moldova, care necesită să fie încă dezvoltat. Analizînd
structura general a evoluţiei activelor, mărimei, componenţei şi corelaţiei între diferite elemente
patrimoniale, aflate la dispoziţia întreprinderii am constatat că SRL”MOLDRETAIL GROUP”
situaţia patrimonială este una puţin instabilă dar avînd un ritm de creştere semnificativ faţă de
anii precedenţi. Întrprinderea dispune de mijloace băneşti insuficiente ceea ce demonstrează lipsa
investiţiilor pe termen scurt şi lung.

Stagiul de practica mi-a permis să corelez cunoştinţele dobândite în cadrul cursurilor, şi

seminariilor cu situaţii concrete care pot fi întâlnite în practica. Pe de altă parte, stagiul
de practică mi-a oferit posibilitatea analizării pieţei forţei de muncă din cadrul ţării, în materie de
oportunităţile existente şi de paşii pe care trebuie să îi parcurgem, eventualitatea în care aş dori o
carieră în acest domeniu.

Această perioadă de practică a fost benefică din mai multe puncte de vedere. Astfel a avut o
contribuie foarte mare în formarea unei impresii despre cum se lucrează într-o echipă din
sectorul privat. Am reuşit să mă integrez în această echipă  şi am căutat să aflu cât mai multe
informaţii, să dobândesc diverse cunoştine în ceea ce priveşte sectorul privat.

Efectuând stagiul de practică am avut ocazia de a rezolva unele probleme cu care se confruntă
orice student şi anume lipsa experienţei. În cadrul stagiului de practică am
realizat obiectivele propuse de facultate şi am obţinut experienţă în domeniul comerţului.

Pot spune că această perioadă a stagiului de practică m-a facut să înteleg mecanismul prin
care functionează o întreprindere de amploare cu peste 1000 de angajaţi perseverenţi şi uniţi între
ei ca o familie

Facilităile pe care le oferă o carieră ca funcionar privat sunt în primul rând cu privire la un loc
de munca stabil, dar şi cu posibilităţi de promovare.

Bibliografie

Legislație:

 LEGE cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.92

Monitor nr.2/33 din 28.02.1994;
37
 Statutul Societății cu Răspundere Limitată „MOLDRETAIL GROUP”;
 Certificatul de înregistrare al Societății cu Răspundere Limitată „MOLDRETAIL
GROUP”.
Cărţi:

 N. Botnari „ Finanțele întreprinderii”, ASEM, Chișinău 2006;

 N. Botnari „ Finanțele întreprinderii. Sinteze, teste, probleme”, ASEM, Chișinău
2006;
 N. Țiriulnicova „Analiza rapoartelor financiare”,ASEM, Chișinău 2004;
 Constantin Bărbulescu,Tatiana Găvrilă „Economia şi gestiunea întreprinderii” ediţia 2,
Bucureşti 1992;
 Gheorghe Gîstea, Florea Pîrvu „Economia şi gestiunea economică” Editura economică
-1999;
 Mihai Toma,Felicia Alexandru „Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”,
Bucureşti 1998;
 Toma Mihai, P. Brezeanu „Finanţele şi gestiunea financiară”,Editura economică, 1996;
 Nederiţă Alexandru ”Contabilitatea financiară”,Editura ASEM 2003,ediţia a 2.
Teze:

 Coniuhov C. „Oportunități de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii din

Republica Moldova”, teză de licență, Chișinău 2009.
Internet:

 www.findthecompany.com;
 www.contabilsef.md;
 www. minfin.md;

38