Academia de Studii Economice

,,Teoria productiei’’
 Cuprins:
 Producția, factorii de producție si funcțiile de producție

 Productivitatea factorilor de producţie în perioadă scurtă

 Izocuantele și particularită țile lor

 Randamentele de scară ale producţiei

 Concluzii
 Conceptul de productie folosit in economie este mult mai larg decat cel utilizat in
limbajul curent. In prezent, cand serviciile reprezinta o parte tot mai importanta a
activitatii economice, productia presupune obtinerea nu numai de bunuri materiale,
ci si de bunuri intangibile (servicii).

Obiectivul principal care justifica crearea si functionarea firmelor, fie ele private
sau publice, mari sau mici, îl constituie producția.

Noțiunea de producție

Producția, ca proces, reprezinta Producția, ca rezultat al unui

ansamblul de operații sau
activită ți de utilizare și
transformare prin intermediul
forței de muncă și mijloacelor de
muncă - a bunurilor existente în
alte bunuri economice.
proces, desemnează totalitatea
bunurilor rezultate in urma
desfășură rii proceselor de
productie si care sunt destinate
consumului productiv sau
neproductiv.
 Factorii de productie
Factorii de productie cuprind elementele de ,,intrare’’ numite inputuri (materii prime,
material, semifabricate, utilaje, echipamente, forta de munca, progresul tehnic, resurse
informationale, management).
Acestea urmeaza sa fie combinate in procesul de productie conform tehnologiilor
prestabilite pentru a contribui la obtinerea bunurilor si serviciilor, care
reprezinta ,,iesirile’’ sau outputurile unei firme.

Factori de producție Produse

Proces de
(inputuri) producție (outputuri)

Piața
Fig.1 Procesul de producție
 Clasificarea factorilor de productie
Factorii de productie reprezinta totalitatea elementelor utilizate in procesul de productie,
care contribuie la obtinerea bunurilor economice oferite de firma.

Factori tradiționali:
Munca Natura Capitalul

Neofactori: Abilitatea Tehnologii

Informatiile
intreprinz. fabticatie
 Factorul muncă reprezinta totalitatea resurselor umane (fizice si
intelectuale) utilizate efectiv in productia de bunuri economice.
Munca este un factor determinant si activ al productiei, resursele umane jucand un rol decisiv in
cadrul unei firme. Succesul unei firme si gradul ei de competitivitate sunt determinate de calitatea fortei
de munca. Astfel. Oamenii cu aptitudinile, deprinderile, experienta si cunostintele lor sunt producatorii
celei mai mari parti a avutiei nationale.

Factorul natură cuprinde toate resursele naturale care exista la un

moment dat si care pot fi utilizate la producerea bunurilor economice.

In cadrul elementelor naturale, locul principal il detine pamantul. Pe buna dreptate si astazi, sunt
adevarate cuvintele lui W.Petty ,,munca este Tatal, iar pamantul este Mama avutiei’’. Pamantul constituie
baza productiei agricole si alimentare, iar deopotriva cu el, factorul natura mai cuprinde si resursele de
apa si resurse minerale (carbune, gaz metan,).

Factorul capital reprezinta ansamblul bunurilor sau mijloacelor de

productie care se folosesc in activitatea economica pentru producerea altor
bunuri destinate vanzarii.
Aici este vorba despre echipamente, utilaje, vehicule, materii prime, material, semifabricate,
combustibili, cladiri care in combinatie cu alti factori duc la productia noilor bunuri. Capitalul are un rol
essential, deoarece este o component de baza a avutiei subiectilor economici si a avutiei nationale.
 Neofactorii
Progresul tehnico-stiintific
se refera la activitatea de
cercetare si proiectare care
duce la modernizarea
mijloacelor de munca si
implementarea noilor
tehnologii.
Informatiile servesc la
reglarea procesului de
productie si la luarea
deciziilor in cadrul
acestora. ,,Cine detine
informatia detine
puterea.’’
Tehnologiile noi
reprezinta procedee
inovatoare de combinare si
transformare a factorilor de
productie traditionali. Ele
presupun un consum redus
de resurse neregenerabile
si protejarea mediului.
Abilitatea
intreprinzatorului consta
in adaptarea rapida si
eficianta la conditiile pietei.
El decide ce bunuri sa
produca si cum sa obtina un
profit maxim.
Combinarea şi substituirea factorilor de producţie
Divizibilitatea-
proprietatea factorilor de a se imparti in unitati
simple si subunitati omogene, fara ca sa fie afectata calitatea.
Adaptabilitatea- capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un
factor cu unitati dintr-un alt factor.
Complementaritatea- procesul prin care se stabilesc raporturi
cantitative intre factorii care pacticipa la producerea de bunuri
economice.
Substituibilitatea-
procesul de inlocuire a unei cantitati dintr-un
factor de productie cu o cantitate din alt factor de productie, in
conditiile mentinerii constante a volumului de productie.
Funcţia de producţie relevă cantitatea maximă de bunuri care
poate fi produsă cu un volum dat de factori, într-o perioadă de
timp, în condiţiile tehnologiei disponibile şi a dotă rilor existente.

Expresia generala a functiei de productie este:

Q = f (a, b, c) ,

unde: Q- productia sau outputul; f- functia de productie; a,b,c- factorii de productie ( munca,
materii prime, teren).

În analiza comportamentului producă torului este folosită , de

regulă , funcţia cu doi factori, de tipul:
Q = F (L, K) .
 În teoria economică există mai multe tipuri de functii de productie:

 Funcția de producție Cobb-Douglas.

Funcţiile de acest tip se bazează pe substituirea parţială a factorilor în

procesul de producţie. Ea are urmă toarea formă :

unde Q – producţia; A – parametru pozitiv de eficienţă ;

L – cantitatea de muncă , exprimată în om-ore; K – cantitatea de capital; α
si β – coeficienţi de elasticitate a producţiei în raport cu fiecare din factorii
de producţie utilizaţi, α, β ≥ 0..
 Functia de productie cu factori perfect complementari de tip Walras- Leontief.

Această funcţie ilustrează complementaritatea dintre factorii de producţie

utilizaţi, într-o anumită proporţie, foarte bine definită , care trebuie să existe
între ei.
Producţia maximă pe care firma o poate produce va fi, deci, minimul
dintre cele două cantită ţi:

în care a, b – parametri care exprimă consumul de muncă şi, respectiv de capital pe

unitate de bun.

 Functia de productie liniara.

Această funcţie de producţie apare în cazul în care factorii de

producţie sunt strict substituibili, avâ nd forma:

în care a, b > 0.
 Productivitatea factorilor de productie in perioada scurta
o Producţia totală (TP) reprezintă cantitatea de bunuri economice obţinută
în urma utiliză rii factorilor de producţie în care un factor este variabil, iar
ceilalţi - constanţi.
o Produsul mediu (AP) reprezintă volumul de producţie care revine în
mediu la o unitate de factor de producţie variabil.
APL = TPL / L => Q/L
o Produsul marginal (MP) reprezintă volumul producţiei suplimentare
rezultată din creşterea cu o unitate a unui factor de producţie
MPL = ΔTPL/ ΔL => δQ/δL
TP TP

AP MP
MP AP max

Factor variabil
Fig.2 Corelatia dintre produsul total, mediu si marginal
 Izocuantele si substituirea factorilor de producţie

Diversele combinari si posibilitati de substituire a factorilor de

productie pentru obtinerea aceluiasi volum al productiei, pot fi reprezentate
grafic prin izocuante sau curbe de izoprodus.

Izocuanta este o curba care ilustreaza

ansamblul combinatiilor a doi factori
de productie (L si K) care permit
obtinerea aceluiasi volum al productiei.

Harta izocuantelor reflecta toate combinatiile

posibile de factori care au ca rezultat
obtinerea diferitor volume ale
productiei (Q1,….Q4 etc.)
 Particularitatile izocuantelor:
Fiecă rei izocuante îi corespunde un nivel dat al
producţiei,
Cu câ t mai departe este plasată izocuanta de origine, cu
atâ t volumul de producţie pe care o prezintă este mai
mare;
Sunt descrescă toare (au pantă negativă ), astfel reducerea
cantitatii unui factor implica cresterea cantitatii utilizate
din celalalt factor;
Sunt convexe faţă de origine;
Nu se pot intersecta;
Izocuantele sunt cuantificabile şi, deci, se supun unei
analize economice concrete
 Forme atipice de izocuante:
• Izocuante liniare – sunt specifice
producţiei monofactoriale, cu factori
perfect substituibili, câ nd un volum
dat al producţiei se poate obţine
folosind numai un singur factor de
producţie.

• Izocuantele tip Leontief – sunt specific

proceselor de producţie cu factori strict
complementari, în cazul că rora
substituirea nu este posibilă .

• Izocuantele în unghi sau cotite, sunt

specific producţiilor care pot fi obţinute
prin mai multe procedee tehnologice. Ele
se bazează pe ipoteza substituibilită ţii
limitate a factorilor de producţie.
 Randamentele de scara ale
productiei
Randamentele de scara indica variatia productiei ca urmare a
variatiei proportionale a tuturor factorilor de productie utilizati.

a) Randamente de scară constante: volumul de

producţie creşte în aceeaşi proporţie cu cheltuielile
pentru factorii de producţie (dacă factorii de
producţie se dublează şi volumul producţiei se va
dubla: 0a = ab = bc) .

b) Randamente de scară descrescătoare: volumul

producţiei creşte în mă sură mai mică decâ t
cheltuielile pentru resurse (dacă factorii se
dublează , producţia va creşte mai puţin
decâ t dublu: 0a < ab < bc).
 Randamente de scară crescătoare: volumul producţiei creşte in mai mare
masura decâ t cheltuielile pentru factorii de producţie (de exemplu: dacă factorii de
producţie se dublează , producţia va creşte de 3 ori: 0a > ab > bc).
O productie mai mare permite:
• utilizarea tehnologiilor eficiente;
• utilizarea mai buna a personalului;
• respectarea termenilor de livrare;
• reduceri de pret in cazul achizitionarii unor cantitati mari.

Astfel, prin randamente de scara se intelege modul in care evolueaza

productia pe termen lung in raport cu consumul de factori de productie.
In concluzie…
Productia este caracterizata de cateva elemente de
baza, care sunt esentiale procesului de productie si
maximizarii cantitatilor de bunuri.
Astfel, alegerea variantei optime de combinare a
factorilor de productie devine un element cheie
pentru intreprinzatori, ea contribuind, alaturi de
strategia de maximizare, randamentele de scara si
izocuante la optimizarea comportamentului
producatorului si obtinerea maximului de profit.