PLANIFICAREA CAPACITᾸŢII DE PRODUCŢIE

Conţinut
1. Generalitǎți privind planificarea capacitǎții de producție
2. Calculul capacitǎții de producție pe termen mediu și scurt
3. Gradul de utilizare a capacitǎții de producție
4. Strategii de planificare a capacitǎții de producție

1.Generalitǎți privind planificarea capacitǎții de producție

Capacitatea de producţie sau de operare, reprezintă producţia maximă care poate fi

realizată într-o perioadă de timp, pentru o anumită structură şi calitate a producţiei, în condiţiile
utilizării intensive şi extensive a resurselor (echipamente, forță de muncă, capital) de care
dispune unitatea de producție .
Capacitatea de producție se poate exprima ȋn unități fizice (pentru o producție omogenă )
sau unități monetare (pentru o producție eterogenă).
Exemple privind modul de exprimare a capacității de producție :
 cȃte piese poate realiza o mașină pe lună ?
 cȃte mașini pot fi asamblate anual pe o linie de producție ?
 ce producție de grȃu la hectar se poate obține anual ?
 cȃți studenți pot ȋnvăța anual ȋntr-o universitate ?
 care este cifra de afaceri maximă ce poate fi realizată de o firmă ?
Capacitatea de producție determină ȋn ce măsură va fi satisfăcută cererea de produse.
Ȋn practică apar două situații :
 O capacitate prea mare comparativ cu cererea, reprezintă un excedent de capacitate care
contribuie cu costuri suplimentare la producția existentă ;
 O capacitate mică ȋn raport cu cererea determină pierderea unei părți din piață.
 Plecȃnd de la aceste considerente, determinarea mărimii capacității de producție a firmei
are ca obiective realizarea unor rate ȋnalte de utilizare a acesteia și a unei rate ȋnalte de
recuperare a investiției.
Planificarea capacității de producție se realizează pe termen scurt, mediu și lung, ȋn
raport cu orizontul de timp aferent planificării producției.
Capacitatea pe termen lung (mai mare de un an de zile ) este o funcție ce depinde de
facilitățile și echipamentele suplimentare care au o durată mare de utilizare.
Pe termen mediu se pot realiza modificări semnificative ale capacității prin luarea ȋn
considerare a următoarelor variabile : echipamentele suplimentare, personalul, numărul
schimburilor de lucru, se pot utiliza subcontractările și se vor crea și utiliza stocurile atunci cȃnd
acest lucru este posibil. De exemplu, dacă se suplimentează personalul sau sunt utilizate
stocurile, se poate satisface o cerere mai mare cu aceeași capacitate.
Ȋn cazul planificării pe termen scurt sunt vizate următoarele aspecte : programarea
locurilor de muncă, personalul, alocarea echipamentelor. Pe această perioadă se utilizează
capacitatea existentă.

2.Calculul capacitǎții de producție pe termen mediu și scurt

Pe termen mediu si scurt, calculul capacităţii de producţie se face ţinând cont de
următorii factori:
– caracteristica dimensională a sistemului productiv;
– normele tehnice de utilizare intensivă şi extensivă a utilajelor;
– sortimentul producţiei de realizat.

1. Caracteristica dimensională a sistemului productiv. În funcţie de particularităţile

tehnice şi organizatorice ale procesului tehnologic care se desfăşoară în cadrul unui sistem
productiv, caracteristica dimensională se poate exprima prin trei forme specifice.
a) În sectoarele productive constituite din grupe de maşini, utilaje, agregate sau instalaţii
omogene din punct de vedere tehnologic, caracteristica dimensională este dată de numărul de
utilaje de acelaşi tip. De exemplu, într-o secţie de prelucrări mecanice sunt 10 strunguri, 7 maşini
de frezat , 2 maşini de rectificat şi 3 maşini de găurit.
 b) Pentru sectoarele în care se execută operaţii tehnologice preponderent manuale cum ar
fi: vopsire, montaj-asamblare, confecţionat construcţii metalice, caracteristica dimensională se
exprimă prin mărimea suprafeţelor utile de producţie. De exemplu, secţia de confecţionat piese
pentru instalaţiile de foraj are o suprafaţă utilă de 500 m2.
c) În industrie, există utilaje la care producţia fizică este determinată de o mărime fizică
specifică cum ar fi : volumul reactorului, numărul de fuse pe o maşină de filat, etc. Caracteristica
dimensională a sectorului productiv echipat cu astfel de utilaje, omogene din punct de vedere
tehnologic, este determinată de suma mărimilor fizice ale tuturor mijloacelor fixe productive. De
exemplu, pentru un sector de fabricaţie răşini, format din trei reactoare cu volume de 7 tone, 10
tone şi respectiv 9 tone, caracteristica dimensională este de 26 tone.
Pentru dimensionarea corectă a capacităţii de producţie se vor lua în considerare doar
utilajele instalate care participă direct în procesul tehnologic desfăşurat în sectorul respectiv.

2. Normele tehnice de utilizare intensivă a mijloacelor fixe productive. În funcţie de

tipul utilajului şi caracteristicile procesului tehnologic, aceste norme se prezintă sub trei forme.
a) La utilajele cu specializare pe produs, de tip agregate chimice, furnale, instalaţii
petrochimice, norma tehnică de utilizare intensivă se exprimă prin producţia maximă ce poate fi
obţinută în unitatea de timp pe unitatea de caracteristică tehnică dimensională a utilajului. De
exemplu, producţia maximă la un furnal este de 500kg fontă/m3/h.
b) Pentru sectoarele în care operaţiile tehnologice se execută direct pe suprafeţele de
producţie, mărimea acestor norme este dată de producţia maximă care se poate realiza în
unitatea de timp pe unitatea dimensională a suprafeţei utile. De exemplu, pentru o secţie de
montaj-finisare s-a stabilit pe baza realizărilor anterioare,un indice de utilizare intensivă de
2produse/m2/zi.
c) În cazul utilajelor cu specializare tehnologică care realizează o anumită operaţie
tehnologică (stunjire, frezare), fie la un singur tip de produs, fie la o varietate mare de produse,
se determină norma tehnică de timp, care reprezintă timpul minim necesar pentru prelucrarea
unei unităţi de produs pe o unitate de caracteristică dimensională. De exemplu, pentru
prelucrarea unui ax la o maşină de strunjit s-a calculat un timp minim necesar de 20min./buc.
Mărimea normelor tehnice de utilizare intensivă se poate stabili, după caz, în două
moduri:
 – pentru utilajele, instalaţiile sau agregatele noi, pe baza datelor şi caracteristicilor
tehnico-productive stabilite in documentaţiile legal aprobate sau înscrise în fişa tehnică a
utilajelor;
– pentru utilajele aflate deja în funcţiune, pe baza analizelor statistice luîndu-se în
considerare valorile maxime ale realizărilor anterioare.
Deşi normele tehnice de utilizare intensivă reprezintă o caracteristică intrinsecă a
utilajului, valoarea reală a acestora depinde de o serie de factori cum ar fi:
– nivelul de calificare a forţei de muncă;
– tehnologia aplicată;
– calitatea si structura materiei prime;
– SDV-urile utilizate.
Optimizarea folosirii intensive a mijloacelor de producţie presupune obţinerea unei
producţii orare maxime, în condiţiile unor costuri minime de prelucrare, productivitate maximă a
muncii şi calitate maximă a producţiei.

3. Normele tehnice de utilizare extensivă a mijloacelor de producţie. Aceste norme

exprimă folosirea in timp a diferitelor maşini, utilaje, instalaţii sau suprafeţe de producţie,
mărimea lor fiind determinată de o serie de factori cum ar fi:
– continuitatea sau discontinuitatea procesului de producţie;
– numărul de zile lucrătoare;
– regimul de lucru prevăzut;
– întreruperi pentru efectuarea reparaţiilor planificate;
–întreruperi accidentale determinate de absenteism sau defectări neprevăzute ale
utilajelor;
Normele tehnice de utilizare extensivă se exprimă prin fondul de timp maxim disponibil
de funcţionare a utilajului, respectiv a sistemului productiv în perioada pentru care se determină
capacitatea de producţie. Acest timp se calculează cu relaţia (1) sau (2), în funcţie de caracterul
continuu sau discontinuu al procesului de producţie.

Tdc= TC – TR (1)
sau
Tdî = (TC – TL –TR) ∙ ns ∙ ds∙(1- îa ) (2)
unde: Tdc reprezintă fondul de timp disponibil pentru utilajele corespunzătoare proceselor de
producţie continue care trebuie să funcţioneze fără întreruperi;
Tdî – fondul de timp disponibil pentru utilajele cu funcţionare discontinuă (întreruptă);
TC – timp calendaristic, corespunzător perioadei de plan;
TR – timp de reparaţii, planificat în această perioadă;
ns – numărul de schimburi de lucru pe zi;
ds – durata unui schimb de lucru exprimată în ore sau minute;
îa – procentul maxim admis de întreruperi accidentale;
unde:îa  (0,02  0,1).

4. Sortimentul producţiei. Pentru întreprinderile care realizează o gamă sortimentală

variată de produse, calculul capacităţii de producţie se face in funcţie de structura programată a
producţiei. Aceasta reprezintă tipul produselor prevăzute a se fabrica şi ponderea pe care o ocupă
cantităţile fiecarui tip de produs în totalul producţiei programate.
Diferitele tipuri de produse necesită norme tehnice de timp diferite, deci vor determina
capacităţi diferite. Din acest punct de vedere este necesar să se determine sortimentul optim de
producţie care să asigure maximizarea gradului de utilizare a capacităţii de producţie. În acest
scop, se pot utiliza metodele de programare liniară.

Calculul capacităţii de producţie pentru un utilaj

Pentru calculul capacităţii de producţie pe o anumită perioadă de timp, utilajele se împart

în două grupe:
– utilaje cu specializare pe produs, care realizează integral toate operaţiile de prelucrare a
materiei prime până la produsul finit;
– utilaje cu specializare tehnologică, care realizează o operaţie tehnologică fie la un
singur tip de produs, fie la o diversitate mare de produse.
a. La utilajele cu specializare pe produs se pot aplica diferite relaţii de calcul a
capacităţii de producţie în funcţie de caracterul operaţiilor tehnologice realizate.
 Pentru utilajele de tipul instalaţiilor petrochimice la care caracteristica tehnică
dimensională se exprimă prin volumul instalaţiei, capacitatea de producţie se calculează cu
relaţia (3).
Cpi = ntui ∙ Vi ∙ tdi (3)

unde: ntui este norma tehnică de utilizare intensivă, exprimată prin producţia maximă obţinută în
unitatea de timp pe unitatea caracteristică dimensională a utilajului ;
Vi – volumul instalației exprimată în m3.

Pentru alte utilaje cum ar fi cele din industria textilă sau de prelucrare a metalelor, se
aplică relaţia (4) sau (5).

Cpi = npi ∙ tdi (4)

sau
t
di
Cpi = (5)
nti
unde: npi este norma tehnică de producţie exprimată prin producţia maximă ce poate fi obtinută
la utilajul i in unitatea de timp;
nti – norma tehnică de timp exprimată prin timpul minim necesar de realizare a unei
unităţi de produs, la utilajul i .

b. La utilajele cu specializare tehnologică, calculul capacităţii de producţie este

determinat de caracterul omogen sau eterogen al producţiei de realizat. Astfel, pentru utilajele
care realizează o anumită operaţie tehnologică la un singur tip de produs (producţie omogenă), se
aplică (6).
t di
Cpij = (6)
ntij

Pentru utilajele care realizează o operaţie tehnologică la o diversitate mare de produse

((producţie eterogenă), se aplică relaţia (7).
 t di
Cpij = p
Qj (7)
n
j 1
tij Qj

unde: Cpij este capacitatea de producţie a utilajului i, pentru produsul de tip ‘j’, exprimată prin
cantitatea maximă de producţie ce poate fi realizată la operaţia tehnologică i în perioada de plan;
tdi – fondul maxim de timp disponibil corespunzător perioadei pentru care se calculează
capacitatea de producţie (perioada de plan);
ntij – norma tehnică de timp exprimată prin timpul minim necesar pentru realizarea
operaţiei tehnologice i, la produsul j;
j = 1, p – gama sortimentală de produse prevăzută a fi prelucrată pe utilajul i, in perioada
de plan;
Qj – cantitatea din produsul j, prevazută a se realiza, exprimată in unităţi fizice sau unităţi
echivalente.

Calculul capacităţii de producţie a unei secţii

Secţia de producţie reprezintă un subsistem al sistemului productiv al întreprinderii,

constituit dintr-un ansamblu de utilaje (locuri de muncă), amplasate după diferite criterii, funcţie
de cerinţele procesului tehnologic.
Sub raportul modului de calcul a capacităţii de producţie, secţiile se împart în trei grupe:
- secţii consituite din utilaje cu specializare pe produs;
- secţii constituite din utilaje cu specializare tehnologica;
a. Pentru secţiile constituite din i = 1, l utilaje cu specializare pe produs, capacitatea de
producţie se va determina cu relaţia (8).

l
Cps = i 1
Cpi (8)

unde : Cps este capacitatea de producţie a secţiei ;

Cpi – capacitatea de producţie a unui utilaj calculată cu relaţiile (4), (5) sau (6).
b. Pentru secţiile constituite din utilaje cu specializare tehnologică, determinarea
capacităţii de producţie cuprinde două etape:
 1.Calculul capacităţii pe grupe de utilaje ,omogene tehnologic ;
CpIj = mi ∙ Cpij (9)
unde : CpIj este capacitatea de producţie a unei grupe de utilaje I pentru produsul j ;
mi – numarul de utilaje de acelasi tip tehnologic din grupa I
2.Construirea balanţei de capacitate pe grupe de utilaje (fig. 1).

CpIj

Cpsj

Maşini Maşini Maşini Maşini Grupa

M1 M2 M3 M4 utilaje

Fig. 1. Balanţa de capacitate pe grupe de maşini

Balanţa de capacitate elaborată la inceputul perioadei de plan pentru principalele

sortimente de produse, constituie un instrument managerial de analiză a producţiei posibil de
realizat cât şi un element (input) informaţional pentru adoptarea unor decizii tactice de
organizare a procesului de producţie, astfel ȋncȃt sǎ se echilibreze capacitǎțile de producție ale
diferitelor grupe de mașini. Pentru excedentul de capacitate, se poate contracta executarea unor
lucrări prin cooperare cu diferiţi beneficiari.

3.,Gradul de utilizare a capacității de producție

Gradul de utilizare a capacităţii de producţie defineşte măsura în care volumul producţiei
prevăzută pentru perioada de plan poate fi realizată cu capacitatea de producţie pusă în funcţiune
în această perioadă. Se exprimă prin coeficientul de utilizare a capacităţii de producţie – Kcp, sau
rezerva potenţiala de capacitate – Rcp:

Qp
Kcp = (10)
C pg
sau
Rcp = Cpg – Qp (11)

unde: Qp este producţia prevazută a se realiza;

Cpg – capacitatea de producţie pusă în funcţiune în perioada de plan.

Cpg = Cpe + Cpa + Cpm – Cps (12)

unde: Cpe este capacitatea calculată la inceputul perioadei de plan;

Cpa – capacitatea pusă în funcţiune prin achiziţionarea de noi active fixe productive;
Cpm – capacitatea suplimentară determinată de modernizarea utilajelor sau
perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie;
Cps – capacitatea prevazută a fi scoasă din funcţiune ca urmare a uzurii fizice şi morale
a utilajelor.
Gradul de utilizare a capacităţii de producţie se determină atât la nivelul unității de
producție cȃt și pe sectoare de producție (secții, ateliere, linii de producție).

În mod practic, pentru secţiile de producţie constituite din grupe de utilaje cu specializare
tehnologică, se intocmeşte un plan de incărcare al utilajului conform urmatorului algoritm:
1. determinarea necesarului de timp pentru realizarea producției planificate, la fiecare grupă
de utilaje (rel.13) ;
p
NtI = 
j 1
ntij ∙ Qj (13)

unde:
NtI – necesarul de timp pentru grupa I de utilaje;
ntij – norma tehnica de timp de realizare a operației tehnologice i la produsul de tip j ;
j = 1, p – gama sortimentală de produse prevazute a se realiza;
Qj – cantitatea din produsul j prevazută a se realiza ;
2. determinarea fondului de timp disponibil pentru fiecare grupă de utilaje, cu relaţia (14) ;
TdI = mi ∙ tdi (14)
 unde: TdI este fondul maxim de timp disponibil pentru grupa I de utilaje;
mi – numarul de utilaje de acelaşi tip tehnologic din grupa I ;
tdi – fondul de timp disponibil pentru un utilaj ;

3. determinarea excedentului, respectiv deficitului de timp pentru realizarea producției

planificate ;

DtI / EI = [NtI – TdI ] (15)

4. determinarea deficitului respectiv excedentului de utilaje dintr-o grupă I de utilaje, cu

relaţia (16).

DtI / EtI
DI / EI = (16)
t di

Astfel, prin compararea producţiei prevăzute a se realiza, cu fondul de timp disponibil, se

determină lipsa sau surplusul de utilaje din fiecare grupă. În acest fel, se fundamentează decizia
de achiziţie sau scoaterea temporară din funcţiune a unor mijloace productive.
În stabilirea gradului de utilizare a capacităţii de producţie se are în vedere necesitatea
asigurării ritmicităţii şi continuităţii procesului de producţie cât şi încărcarea raţională a
capacităţilor productive.

4 Strategii de planificare a capacității de producție

Pe baza calculelor efectuate pentru determinarea capacităţii de producţie şi în funcţie de
producţia prevăzută a se realiza, se face o planificare a gradului de utilizare a capacităţilor
existente, analizându-se pragul de rentabilitate şi necesarul de noi capacităţi. De asemenea, pe
baza cunoaşterii dinamicii capacităţilor de producţie se poate realiza şi o fundamentare riguroasă
a volumului producţiei ce poate fi obţinut, prevăzându-se în mod concret producţia ce trebuie
executată pe diferite categorii de utilaje şi gradul de folosire a capacităţilor de producţie pe o
perioadă mai mare de un an, cu defalcarea anuală.
 Îmbunătăţirea folosirii capacităţii de producţie se poate realiza atât sub raport intensiv,
asigurându-se creşterea volumului producţiei pe unitatea de timp şi pe unitatea caracteristică
dimensională a utilajului, cât şi extensiv, printr-o mai bună folosire a timpului de funcţionare a
maşinilor.
Creşterea intensivă a capacităţii de producţie se poate realiza prin diferite metode, cum ar
fi: modernizarea şi perfecţionarea utilajelor existente, mecanizarea şi automatizarea executării
operaţiilor, folosirea unor metode de lucru mai rapide.
Îmbunătăţirea capacităţii sub raport extensiv presupune următoarele acţiuni: mărirea
numărului de schimburi, o mai bună organizare a lucrului prin minimizarea timpului aferent
întreruperilor accidentale, asigurarea mentenanţei preventive a utilajelor.
De asemenea, utilizarea mai bună a potenţialului productiv este determinată şi de o serie
de alţi factori cum ar fi : creşterea calificării personalului, reducerea producţiei rebutate,
eliminarea locurilor înguste printr-o mai bună organizare a producţiei.

TEST DE EVALUARE

1. Capacitatea de producţie este direct proporţională cu : a)fondul de timp maxim disponibil şi

normele tehnice de utilizare intensivă a mijloacelor productive ; b)fondul disponibil de timp şi
numărul de muncitori ; c)normele tehnice de utilizare intensivă a mijloacelor productive şi
balanţa de capacitate ; d)fondul disponibil de timp şi modul de organizare a producţiei .
2. Norma tehnică de timp reprezintǎ : a)timpul maxim necesar realizării producţiei planificate;
b)timpul maxim necesar realizării unei unităţi de produs; c)timpul mediu necesar realizării unei
unităţi de produs; d) timpul minim necesar realizării unei unităţi de produs.
3. Factorii care determină mărimea capacităţii de producţie a întreprinderii sunt : a) normele tehnice
de utilizare intensivă şi extensivă a utilajelor ; b) numărul de utilaje ; c) numărul de muncitori ;
d)mărimea suprafețelor de producție.
4. Normele tehnice de utilizare extensivă a mijloacelor de producţie sunt determinate de : a)
numărul de zile lucrătoare şi schimburi de lucru pe zi; b) nivelul calificării forţei de muncă ; c)
modul de organizare.
5. Pentru secțiile constituite din utilaje cu specializare pe produs, capacitatea de producție se
determină prin: a)elaborarea balanței de capacitate pe grupe de utilaje; b)ȋnsumarea capacităților
 de producție ale utilajelor existente; c)ȋnsumarea fondului de timp disponibil și a numărului de
muncitori.
6. Pentru secțiile constituite din utilaje cu specializare tehnologică, capacitatea de producție se
determină prin: a)elaborarea balanței de capacitate pe grupe de utilaje; b)ȋnsumarea capacităților
de producție ale utilajelor existente; c)ȋnsumarea fondului de timp disponibil și a numărului de
muncitori.
7. Calculul gradului de utilizare a capacităţii de producţie are ca scop :
a)determinarea fondului de timp disponibil ; b)determinarea nivelului de salarizare a forţei de
muncă ; c)luarea unor decizii privind achiziţionarea de noi capacităţi productive; d)determinarea
numărului necesar de personal direct productiv; e)a+b
8. Pentru situația ȋn care KCp este mai mare de 100%, se pot adopta următoarele acțiuni: a) mărirea
numărului de schimburi de lucru ; b)mărirea numărului de utilaje ; c)micșorarea numărului de
utilaje ; d)micșorarea numărului de schimbri de lucru
9. Elaborarea planului de ȋncărcare al utilajelor se bazează pe: a)determinarea necesarului de timp
pentru realizarea producției planificate; b)determinarea timpului disponibil de funcționare al
utilajelor; c)comparatea necesarului cu disponibilul de timp; d)determinarea
excedentului/deficitului de utilaje dintr-o grupă.