Capacitatea de producţie

Conceptul de capacitate de producţie.

Factorii ce influenţează mărimea capacităţii de producţie

Prin capacitate de producţie se înţelege cantitatea maximă de

producţie, de o anumită structură şi calitate, ce o poate realiza o unitate
de producţie (şantier, fabrică, secţie, atelier, loc de muncă) într-o
perioadă de timp determinată (an, trimestru, lună, săptămână, zi, schimb,
oră) în condiţiile folosirii intensive şi extensive a potenţialului tehnic
productiv, corespunzător unui regim optim de lucru şi a unei organizări
raţionale a producţiei şi a muncii.
Ea este determinată de mai mulţi factori:

 numărul maşinilor si utilajelor;

 normele tehnice;
 mărimea suprafeţelor de producţie;
 sortimentul optim de fabricaţie;
 numărul muncitorilor de bază.;
 fondul de timp al utilajelor.

1
Cunoaşterea capacităţii de producţie serveşte la:
- elaborarea şi fundamentarea planului de producţie;
- dimensionarea unităţilor de producţie;
- descoperirea rezervelor interne de producţie;
- alegerea solutiei optime de productie;
- fundamentarea variantelor de dezvoltare a secţiilor întreprinderii.
Sub forma sa cea mai generală, capacitatea de producţie (CP) poate fi
calculată cu relaţia:
CP=N * Ft * Nte

în care :
N – reprezintă după caz: numărul de utilaje (Nu), mărimea
suprafeţelor de producţie (Sp), numărul muncitorilor direct productivi
(Mdp), numărul locurilor de montaj sau asamblare (Nloc);
Ft – fondul de timp maxim disponibil(indicatorul utilizării extensive)
al utilajelor (Ftu), a suprafeţelor de producţie (Ftsp), a muncitorilor direct
productivi(Ftm).
Nte – normele tehnice de utilizare a utilajelor de producţie şi a
suprafeţelor de producţie, care pot fi norme de utilizare intensivă şi
norme de utilizare extensivă.
2
Cu cât unitatea industrială are suprafeţe de producţie mai mari şi un
parc de utilaje mai numeros, cu atât acestea vor determina o
capacitate mai mare de producţie.

La calculul capacităţii de producţie se iau în considerare toate

suprafeţele de producţie şi întreg utilajul existent instalat în secţiile de
producţie.

În calculul capacităţii de producţie se includ toate suprafeţele de

producţie şi utilajele aflate în funcţiune şi care se găsesc instalate în
secţiile şi atelierele de bază care participă nemijlocit la obţinerea
produselor, fără a lua în calcul utilajele în rezervă.
 Numărul de utilaje (Nu)

Numărul de utilaje (Nu) este unul din factorii cei mai însemnaţi ai
capacităţii de producţie a atelierelor de prelucrare (debitarea laminatelor
feroase, maşini unelte, prelucrarea lemnului).
În cadrul şantierului pot exista trei categorii de utilaje:
- în rezervă, destinate lărgirii producţiei si înlocuirii celor în funcţiune la ieşirea
lor din exploatare;
-utilaje în conservare care nu mai sunt necesare şantierului datorită uzurii lor
fizice şi morale, sau
- utilaje destinate schimbării profilului producţiei, modernizării proceselor
tehnologice.
Ele urmează a fi transferate altor unităţi;utilaje în funcţiune care contribuie la
realizarea producţiei chiar dacă temporar se află în reparaţii.

Numărul locurilor de montaj sau asamblare (Nloc) este considerat factor

determinant al mărimii capacităţii de producţie pentru cala de construcţii,
docul uscat şi dana de armare.
Numărul muncitorilor direct productivi (Mdp) constituie elementul hotărâtor
de care depinde capacitatea de producţie a verigilor de producţie a căror
activitate productivă este condiţionată de existenţa forţei de muncă: atelierul
de vopsitorie, atelierul mecanică-montaj, atelierul electrică-montaj, atelierul
de trasaj etc.

Suprafaţa de producţie (Sp)

Suprafaţa de producţie (Sp) se adoptă în calcul la secţiile şi atelierele unde

aceasta joacă un rol hotărâtor în realizarea producţiei (atelierul de asamblare,
turnătorii).
Suprafaţa unei verigi de producţie superioare(atelier, secţie) se împarte în
mai multe zone:
-zona pentru depozitarea semifabricatelor;
-zona căilor de circulaţie;
-zona productivă pe care se desfăşoară operaţiile tehnologice care reprezintă
suprafaţa de producţie ce se va adopta în calcul.
5
Fondul de timp maxim disponibil(Ft)

Fondul de timp maxim disponibil(Ft) se stabileşte în funcţie de specificul

activităţii desfăşurate şi de natura procesului tehologic. Pentru
calcularea timpului maxim disponibil se iau în considerare următorii
timpi:

Fondul de timp calendaristic (Ftc)

Fondul de timp calendaristic (Ftc) care este egal cu numărul

total al zilelor sau orelor într-o periodă dată, durata zilei fiind
de 24 ore.

Astfel pentru un trimestru de activitate, fondul de timp

calendaristic, exprimat în zile, este de 91 zile sau, în ore,
2184(91·24 ore);
6
 Fondul de timp tehnic Fteh

Fondul de timp tehnic, care se obţine scăzând din fondul de timp

calendaristic, timpul necesar întreţinerilor şi reparaţiilor utilajelor(Ftîr).
 
Fteh= Fc-Ftîr

Fondul de timp nominal(regim) (Ftn)

Fondul de timp nominal sau de regim (Ftn) care egal cu fondul de

timp calendaristic mai puţin numărul sâmbetelor (S), duminicilor
(D) şi sărbătorilor legale (Sl) şi el reprezintă timpul de care se
dispune, exprimat în zile sau în ore. La exprimarea în ore se ţine
seama de numărul schimburilor (Sa) şi de durata schimbului (h).

Ftn [ore] = [Fc – (D+S +Sl)] * Sa * h

Mărimea fondului de timp nominal (Ftn ) se determină cu ajutorul

balanţei fondului de timp, care se întocmeşte pe grupe de utilaje cu
aceiaşi destinaţie tehnologică, pe meserii sau formaţii de lucru şi
pentru fiecare cală, doc şi dană de armare a navelor.

7
 Fondul de timp disponibil (Ftd)

Fondul de timp disponibil (Ftd) care se exprimă în zile sau în ore, şi în

general este mai mic decât fondul de timp nominal şi se determină
scăzând din fondul de timp nominal timpul necesar reparaţiilor(Ftr) şi
opririlor tehnologice(Fot).

Ftd=Ftn-(Ftr+Fot)

Fondul de timp efectiv (Fte)

Fondul de timp efectiv (Fte) care reprezintă timpul în care se folosesc

efectiv utilajele şi suprafeţele de producţie în cadrul unei verigi de
producţie, într-o perioadă de timp precizată. El se determină ţinând cont
de condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii de producţie, ca
diferenţă între timpul disponibil(Ftd) şi timpul aferent întreruperilor
efective neplanificate(Ftîn).
Fte=Ftd-Ftîn
8
 Normele tehnice (Ntc)

Normele tehnice (Ntc) cunoscute şi sub denumirea de indicatori de

utilizare intensivă şi extensivă a utilajelor şi suprafeţelor de
producţie sunt factori complecşi, a căror mărime este influenţată de
factori precum :
-modul de organizare a producţiei şi a muncii,
-calitatea şi structura materiilor prime utilizate în procesul de
producţie,
-nivelul de calificare al personalului,
-mărimea timpilor de întreruperi pentru reparaţii,
-particularităţile tehnologiei de fabricaţie etc.

Ele au un caracter dinamic, reflectând atât îmbunătăţirile aduse

tehnologiei de fabricaţie, organizării producţiei, dotării tehnice cât şi
productivităţii muncii.

9
 Există mai multe forme de exprimare a normelor tehnice şi anume:
- producţia orară (qh), în cazul producţiei omogene;
- producţia pe unitatea de suprafaţă într-o anumită perioadă de
timp(de ex. 5t/mp/an laminate prelucrate în atelierul de debitare).
- indicele de realizare a normelor de muncă (Kn);
- durata ciclului de fabricaţie (montaj, asamblare, armare).

Norma tehnică de utilizare intensivă reprezintă producţia maximă care se

poate obţine pe unitatea dimensională caracteristică utilajului sau suprafeţei
de producţie în unitatea de timp, respectând regimul tehnologic optim(ex. tone
piese turnate/mp suprafaţă de turnare/zi , kg laminate feroase/mp de
suprafaţă de debitare/ zi).

Atunci când au loc schimbări majore în cadrul procesului de producţie, ca

urmare a introducerii de tehnologii de fabricaţie moderne, precum şi a creşterii
nivelului de calificare a personalului, normele sunt actualizate pentru a
corespunde situaţiei existente în întreprindere.
Aceste actualizări ale normelor de utilizare intensivă se fac atât pentru
utilajele noi, pe baza datelor înscrise în fişa tehnică a utilajelor cât şi
pentru cele existente aflate în funcţiune, ţinând seama de realizările de
vârf ale perioadei precedente şi anume :

-se selectează luna în care a fost obţinută producţia maximă din anul
precedent;

-se aleg zece zile consecutive din luna selectată, pentru care
normele de utilizare intensivă au fost superioare mediei obţinute
pe luna în cauză;

-se determină media aritmetică a realizărilor din cele zece zile;

-norma de utilizare intensivă astfel determinată este comparată cu

normele obţinute de alte şantiere navale cu rezultate remarcabile
din ţară sau din străinătate, în funcţie de care se stabileşte apoi
mărimea normelor astfel calculate.
Această metodă se poate aplica atunci când în perioada de calcul se menţin
tipurile de nave construite în perioada precedentă.

Dacă tipurile de nave construite se modifică, se ia în considerare producţia

echivalentă a perioadei de vârf, care este calculată pe baza structurii producţiei
din perioada pentru care se calculează capacitatea de producţie.
 Normele tehnice de utilizare extensivă reprezintă timpul maxim
disponibil de funcţionare a utilajelor sau de folosire a suprafeţelor de
producţie într-o perioadă de timp precizată.

Sortimentul planificat să se realizeze influenţează mărimea

capacităţii de producţie prin faptul că produsele variate care se
realizează au norme de timp diferite precum şi consumuri de muncă
diferite, ceea ce determină capacităţi de producţie diferite. Acest
lucru impune un grad diferit de încărcare a utilajelor şi suprafeţelor
de producţie, sortimentul optim fiind considerat cel care asigură cea
mai bună utilizare a capacităţii de producţie.

Principii metodologice de calcul şi unităţi de măsură

Particularităţile proceselor de producţie în industria navală, impun

respectarea anumitor principii de bază la determinarea mărimii
capacităţii de producţie a subunităţilor şantierului, ca premisă a
asigurării unităţii de concepţie.
 Dintre aceste principii fac parte:

- determinarea cu exactitate, pentru fiecare verigă de bază a procesului de

producţie (loc de muncă, linie tehnologică, sector, formaţie de muncă, atelier,
secţie) a elementelor care condiţionează capacitatea de producţie (N, Ft, Ntc) ;
- determinarea mărimii capacităţii de producţie la nivelul şantierului naval se face
începând cu calculul capacităţii de producţie a verigilor inferioare(loc de muncă,
grupe de maşini-unelte, agregate)şi continuă succesiv în ordine ascendentă cu
calculul capacităţii de producţie a verigilor de nivel superior(ateliere, secţii de
producţie etc.);
- calcularea mărimii capacităţii de producţie se realizează numai în funcţie de
unităţile productive de bază, unităţile auxiliare şi de servire sau anexe pot
influenţa, în anumite situaţii, numai gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- calcularea capacităţii de producţie a subunităţilor ierarhice superioare
(atelier→secţie→şantier) se realizează ţinând seama de verigile componente
conducătoare, cu explicitarea locurilor înguste(utilaje cu deficit de capacitate) ;
- pentru secţia de construcţie corp, veriga conducătoare este cala sau docul uscat,
în funcţie de care se dimensionează capacitatea de producţie a celorlalte verigi de
producţie;
- pentru şantierul naval veriga conducătoare este secţia de construcţie corp ;
- la determinarea capacitaţii de producţie se consideră un grad de asigurare
normală a activităţii de producţie cu resurse materiale, energie şi de forţă de
muncă fără luarea în considerare a deficienţelor de orice natură;
- mărimea capacităţii de producţie are un caracter dinamic, ea fiind influenţată de o
serie de factori ai procesului de producţie, ceea ce presupune recalcularea ei în
raport cu modificările în timp suferite de aceşti factori.
La nivelul şantierului naval se folosesc urmatoarele unităţi de
măsură naturale:

- tona registru brută BRT(Gross Ton-GT)care este o unitate de

măsură a volumului spaţiilor protejate de pe navă şi este egală cu
2,8316 mc sau 100 picioare cubice engleze. Se utilizează pentru
determinarea tonajului navelor fiind o cifră care reflectă, într-un anume
fel, volumul util interior al navei .Ea serveşte ca bază de calcul pentru
evaluarea diverselor servicii de care nava dispune în exploatare(taxe
portuare, de registru, de asigurare etc.) dar şi pentru multe alte scopuri.
- tona deadweight (Deadweight Ton-DWT) cu ajutorul căreia se
determină capacitatea de încărcare a navelor destinate transportului de
mărfuri (cargouri, vrachiere, petroliere). Se foloseşte pentru exprimarea
capacităţii totale a navei fiind o mărime în conexiune cu greutatea
mărfii transportate;
- tona deplasament net cu ajutorul căreia se exprimă producţia de
nave de toate categoriile, deplasamentul net reprezentând masa proprie
a navei complet echipată, cu toate mecanismele şi instalaţiile montate
la bord, dar fără echipaj, provizii, apă, combustibil şi ulei.  14
• Capacitatea de producţie a locurilor de muncă, formaţiilor de lucru,
atelierelor, secţiilor se poate exprima şi în alte unităţi de măsură naturale,
ca de exemplu: în tone (tone laminate debitate, tone secţii asamblate), în
metri liniari (metri cablu electric pozat), în metri pătraţi (metri pătraţi
suprafaţă izolată), în metri cubi (aer comprimat, oxigen), în KWh etc.

• Astfel, pentru evaluarea efortului de construcţie a unei nave, s-a simţit

nevoia creerii unei mărimi corespunzătoare numită “Tonă Brută
Compensată”(Compensated Gross Ton-CGT), parametru ce permite o
clasificare a navelor după cantitatea de manoperă necesară construcţiei.
• Ea permite o ierarhizare a navelor din punct de vedere al efortului de
producţie. Două nave având aceeiaşi valoare a CGT, chiar dacă sunt de
tipuri şi mărimi diferite, se construiesc cu acelaşi consum de forţă de
muncă.

Există o metodologie care permite să se ataşeze fiecărei nave în parte o

valoare a CGT, multiplicand valoarea DWT sau GT-ul navei respective cu
un coeficient extras din tabele de echivalare.

De exemplu calcularea CGT-ului pentru 3 nave de tipuri diferite dar cu

aceeiaşi capacitate de transport=50.000 DWT, este prezentată în tabelul
de mai jos.
CGT=coef CGT·DWT

15
 Coeficientul CGT în funcţie de tipul de navă

Valoarea coeficientului CGT se ia din tabele la DWT=50.000 pentru fiecare tip de

navă
Din tabel rezultă următoarele :
Consumul de manoperă la o navă care transportă mărfuri în vrac(bulk carrier) de
50.000 DWT este numai 60% din manopera necesară pentru construcţia unei nave
care transportă gaze naturale lichefiate(LNG) tot de 50.000DWT; iar pentru o navă
port container de acelaşi DWT efortul în manoperă este la un nivel de 75% faţă de
LNG.
Aceasta înseamnă că, dacă două şantiere navale fac într-un an o
producţie(exprimată în DWT) de aceeaşi mărime, de exemplu 100.000 DWT
fiecare, dar unul construieşte două bulk carriere de 50.000 DWT, iar celălalt două
nave de transport gaze naturale lichefiate tot de câte 50.000 DWT, efortul de
manoperă al acestor şantiere este sensibil diferit.
Acest lucru se vede din volumul de CGT. Astfel dacă primul realizează într-un an
2·30.000=60.000CGT, producţia celui de-al doilea şantier reprezintă un volum mult
mai mare de tone compensate respectiv 2·50.000=100.000CGT.
16
 Ierarhizarea celor două şantiere, din punct de vedere al mărimii valorii adăugate, îl
aşază astfel în frunte pe cel care construieşte 100.000 DWT de nave LNG, acestea
fiind mult mai complicate, şi de aceea este necesar un efort de manoperă cu 67%
mai mare.(100.000:60.000=1,67)
 Pe lângă tona brută compensată se mai utilzează drept unităţi de măsură
natural-convenţionale următoarele: tona registru echivalentă (tre), tona deadweight
(t dwe) şi tona deplasament echivalentă
 (t ).
de

 Unităţile de muncă au în industria navală o largă utilizare la determinarea

capacităţii de producţie a subunităţilor şantierelor, la programarea producţiei, la
repartizarea sarcinilor de muncă pe formaţii etc.

 Acest mod de exprimare a capacităţii de producţie nu este acceptat de toţi

cercetatorii, în practică însă este larg folosit în condiţiile executării unei producţii
de unicate, de mare diversitate şi complexitate care se întâlneşte în şantierul naval.

 Unităţile valorice deşi recomandate, sunt puţin concludente şi nu pot fi folosite

cu succes la nivelul subunităţilor şantierului. Ele se utilizează, uneori, numai
pentru a exprima capacitatea de producţie a şantierelor navale. Se folosesc în acest
scop preţurile de producţie.
 
Clasificarea capacităţilor de producţie
 
Capacităţile de producţie pot fi clasificate luându-se în considerare mai
multe criterii. Astfel după gradul de cuprindere se deosebesc:

- capacitatea de producţie a unui loc de muncă;

- capacitatea de producţie a unui sector sau linii tehnologice;
- capacitatea de producţie a unui atelier;
- capacitatea de producţie a unei secţii;
- capacitatea de producţie a unui şantier naval.

Din punct de vedere al perioadei pentru care se calculează există:

- capacitate de producţie orară;
- capacitate de producţie pe schimb;
- capacitate de producţie zilnică;
- capacitate de producţie săptămânală;
- capacitate de producţie lunară;
- capacitate de producţie trimestrială;
- capacitate de producţie anuală.

18
După momentul ales pentru stabilirea mărimii capacităţii de producţie
se distinge:

 - capacitatea de producţie iniţială (la

începutul perioadei de calcul);
 - capacitatea de producţie finală (la sfârşitul
perioadei de calcul);
 - capacitatea de producţie medie.
 În funcţie de gradul utilizării poate fi:
 - capacitate de producţie tehnică (CPt);
 - capacitate de producţie proiectată (CPpr);
 - capacitate de producţie de regim (CPr);
 - capacitate de producţie utilizată sau
prevăzută a se utiliza (CPu)
Capacitatea de producţie tehnică (CPt)

reprezintă cantitatea maximă de producţie care s-ar

putea obţine într-o perioadă de timp în cele mai bune
condiţii tehnice şi organizatorice. Se stabileşte prin
luarea în calcul a fondului de timp corespunzător unui
regim de lucru de trei schimburi şi a normei tehnice
maxime (realizată de cei mai buni lucrători). Are un
caracter dinamic modificându-şi mărimea de la un an la
altul sub influenţa creşterii productivităţii muncii.
Indicatorul capacităţii tehnice caracterizează folosirea
utilajelor în condiţii optime, când nu există nici un
impediment în calea folosirii la maximum a utilajelor şi
suprafeţelor de producţie. Capacitatea tehnică, ca
indicator tehnico-economic, poate servi drept criteriu
obiectiv pentru măsurarea precisă a rezervelor
interne(extensive şi intensive) de producţie şi ca bază
de referinţă pentru analiza comparativă a gradului de
folosire a capacităţilor de producţie a diferitelor unităţi
de producţie.
Capacitatea de producţie proiectată (CPp)

este indicată în cartea tehnică a maşinii, iar pentru

ateliere, secţii şi şantiere în documentaţia de
proiectare. Ea este inferioară ca mărime capacităţii de
producţie tehnice întrucât la determinarea sa se iau în
calcul fondul de timp şi numărul de schimburi optim,
precum şi o normă tehnică progresivă (cuprinsă între
realizările medii şi cele ale celor mai buni lucrători).
O altă caracteristică a acesteia este aceea că are
un caracter static fiind fixată în documentaţia de
proectare. Atingerea acestei capacităţi nu numai că
este posibilă, dar este şi absolut necesară. În cel mult
12 luni de la punerea în funcţiune a noilor capacităţi de
producţie trebuie să se lucreze la parametri proiectaţi.
Capacitatea de producţie de regim (CPr)

este totdeauna inferioară, ca mărime, capacităţii de

producţie tehnice(diferenţa dintre ele caracterizând
nivelul rezervelor existente în raport cu posibilitîţile
potenţiale maxime ale unităţilor de producţie, în
perioada de plan) şi egală sau mai mare cu capacitatea
proiectată. Ea reprezintă producţia maximă
condiţionată de factorii care acţionează în perioada de
plan, în cadrul subunităţilor de producţie cu
respectarea regimului de lucru şi a normelor de timp,
fără a se ţine seama de existenţa unor locuri înguste,
lipsa de materiale şi forţă de muncă. Indicatorului
capacităţii de regim îi corespund diferite mărimi în
raport cu : regimul de lucru planificat(număr de zile şi
schimburi lucrătoare, sărbători legale etc.), sortimentul
de producţie planificat, nivelul de fundamentare tehnică
a normelor de timp etc.
Capacitatea de producţie de regim constituie
elementul de bază al fundamentării planului de
producţie.
Capacitatea de producţie efectiv utilizată sau planificată a se utiliza
(CPu)

este mai mică sau cel mult egală cu cea de regim.

Dacă într-un caz concret ar exista CPu > CPr rezultă
că nu s-au executat corect calculele de dimensionare a
CPr.

CPu = CPr * IuCP = q

 
în care:
IuCP reprezintă indicele (efectiv sau planificat,
după caz) de folosire a capacităţii de producţie de
regim;
q = volumul producţiei (efectiv sau planificat).

Există situaţii când prin plan se prevede folosirea

incompletă a capacităţii de producţie de regim, IuCP
fiind subunitar.
 Particularităţile determinării capacităţii de producţie a secţiilor din şantierul naval

 Pentru determinarea mărimii capacităţii de producţie se recomandă efectuarea unor etape de
lucru :
 -stabilirea nomenclatorului de produse pentru care se calculează capacitatea de producţie;
 -repartizarea capacităţilor de producţie din perioada de plan pe diferite categorii de utilaje în
tot timpul anului, care se vor scoate din funcţiune sau pune în funcţiune;
 -stabilirea verigilor de producţie principale şi a verigilor conducătoare;
 -precizarea utilajelor sau a suprafeţelor de producţie ce vor fi luate în considerare la calculul
capacităţii de producţie;
 -determinartea formulelor de calcul care vor fi utilizate pentru diferite maşini şi utilaje;
 -calcularea fondului de timp disponibil şi determinarea, acolo unde este cazul, a normelor de
utilizare intensivă, de vârf, pe verigi de producţie, în funcţie de care se vor calcula capacităţile de
producţie;
 -determinarea celorlalte elemente necesare de calcul a capacităţii de producţie.
 În industria navală, calculul capacităţii de producţie începe întotdeauna cu determinarea
potenţialului productiv al calelor şi docurilor uscate care sunt subunităţi conducătoare şi în funcţie de
care se dimensionează capacitatea de producţie a celorlalte secţii şi ateliere.
 Capacitatea de producţie a calei sau docului depinde de numărul locurilor de montaj (N loc), de
mărimea duratei ciclului de montare a corpului navei până ce aceasta este adusă în stare de plutire ( D cm)
şi de fondul de timp planificat în perioada considerată (Ftp).
  
 În şantierele navale, la operaţiile de montare a mecanismelor şi a corpului navelor, la amenajarea
interioarelor, izolare, montarea instalaţiilor şi aparaturii electrice predomină munca manuală.
 Pentru formaţiile de lucru, ca şi pentru sectoare, ateliere şi secţii potenţialul productiv se exprimă
în unităţi de muncă şi se exprimă cu relaţia:
  
 CP = Mdp·Ftm·Kn
 în care:
 Mdp – numărul muncitorilor direct productivi;
 Ftm – fondul de timp mediu al unui muncitor în perioada pentru care se efectuează calculul în ore;
 Kn – indicele de realizare a normelor de muncă.
 Datorită marii diversităţi a producţiei şi a caracterului de unicate a acesteia, şi în atelierele de
maşini-unelte, debitare etc., capacitatea de producţie se calculează tot în unităţi de muncă folosind
formula:
  
 CP = Nu·Ftu·Kn
 în care:
 Nu – numărul de utilaje cu funcţii tehnologice identice;
 Ftu – fondul de timp mediu al unui utilaj în perioada pentru care se efectuează calculul în ore;
 Kn – indicele de realizare a normelor de muncă.
 Pentru determinarea capacităţii de producţie a danelor de armare, se foloseşte relaţia:

  
 în care:
 Nloc – numărul locurilor de armare la dană;
 Ftp – fondul de timp planificat în perioada cosiderată, în zile;
 Nn – numărul de nave care se armează în paralel la acelaşi loc de armare;
 Dca – durata ciclului de armare a unei nave, în zile.
 Calculul capacităţii de producţie a fiecărei linii tehnologice începe cu
stabilirea posibilităţilor de producţie ale utilajului celui mai important care
se numeşte utilaj conducător.
 Între capacitatea de producţie a celorlalte utilaje din linie şi cea a utilajului
conducător trebuie să existe o deplină concordanţă. În cazul în care unul
dintre utilaje(j) are o capacitate de producţie mai mică decât a utilajului
conducător(c), acesta reprezintă un loc îngust. (CPj>CPc)
 Dacă însă se întâlneşte situaţia : CP >CP se spune că la utilajul j există un
j c
loc larg.
 Pentru a pune în evidenţă locurile înguste se întocmeşte balanţa capacităţii
de producţie.
 În cadrul atelierului de debitare, de exemplu următoarele utilaje formează
linia de prelucrare a laminatelor feroase : valţul de îndreptat tablă,
instalaţia de pasivizare, foarfece-ghilotină, maşini automate de debitare,
standuri pentru debitarea manuală cu flacără oxiacetilenică, debavurare şi
polizare. Dintre acestea utilajul conducător îl reprezintă instalaţia de
pasivizare care încă din faza de proiectare trebuie dimensionată în funcţie
de programul maxim de producţie al şantierului.
