Politica comercială comună

Unitate de învăţare Nr. 8

POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8…………………………………………………….. 62

8.1 Elemente de bază ale politicii comerciale comune........................................................ 62
8.2 Regimul comun aplicabilor importurilor din țări terțe................................................... 63
8.3 Regimul comun aplicabil exporturilor către țări terțe.................................................... 64
8.4 Acorduri comerciale încheiate de Uniunea Europeană cu țări terțe............................... 65
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8………………………………………….... 68
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................. 68
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8…………………………………………………….. 68

61
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 8

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 8 sunt:

• Cunoașterea elementelor de bază ale politicii comerciale comune;

• Identificarea și înțelegerea regulilor ce guvernează regimul de comerț al
Uniunii Europene.

8.1. Elemente de bază ale politicii comerciale comune

Așa cum am mai arătat, CEE este întemeiată pe o uniune vamală, ceea ce a presupus un
teritoriu vamal unic al țărilor membre și o politică comercială comună, prin adoptarea unui
tarif vamal comun în relațiile membrilor săi cu statele terțe, care să se substituie diferitelor
tarife vamale naționale practicate la frontiera cu exteriorul Comunității.
În perioada de tranziție prevăzută pentru realizarea uniunii vamale, Tratatul CEE a prevăzut
armonizarea practicilor comerciale stabilind:
 apropierea reglementărilor în materie vamală;
 coordonarea relațiilor comerciale cu țările terțe;
 adaptarea acordurilor cu țările terțe astfel încât să nu se întârzie intrarea în vigoare a
tarifului vamal comun;
 modificarea listelor de preferințe acordate țărilor terțe;
 extinderea asupra celorlalte state membre a eliminării restricțiilor cantitative impuse
țărilor terțe de către un stat membru;
 adoptarea unui comportament comun în cadrul organizațiilor economice
internaționale.
Tratatul CEE stabilea, de asemenea, că, la sfârșitul aceleiași perioade de tranziție, politica
comercială comună urma să fie structurată conform unor principii unitare și devenea de
competența exclusivă a autorităților comunitare.
Sfera de competență a politicii comerciale comune cuprinde în prezent:
 schimburile internaționale de produse supuse EURATOM-ului;
 produsele CECO, atunci când făceau obiectul unor acorduri multilaterale;
 încheierea de acorduri cu țările terțe în materie de mărfuri falsificate;
 acordurile asupra aplicării de măsuri sanitare, fitosanitare în domeniul agricol;
 schimburile de servicii;
 aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală;
 investițiile străine directe.

Test de autoevaluare 8.1 – Încercuiți răspunsul corect.

Politica comercială a Uniunii Europene:

a) este o politică comună, fiind de competenţa exclusivă a
autorităţilor comunitare;
b) este o politică coordonată, având la bază consultările dintre statele
membre în cadrul instituţiilor comunitare;
c) nu a fost prevăzută iniţial de Tratatul CEE;
d) sfera sa de acoperire nu cuprinde şi aspectele comerciale ale
drepturilor de proprietate intelectuală.
Răspunsul la test se găseşte la pagina 68.
62
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

8.2. Regimul comun aplicabil importurilor din țări terțe

După perioada de tranziție a început un proces de conformare a regulilor care se aplicau

asupra importurilor ce proveneau din țări terțe, reguli care au fost împărțite în trei categorii.
☆ Măsuri de reglementare a regimului de liberalizare a importurilor. Regimul comun
aplicabil importurilor valabil se fundamentează pe principiul libertății de a importa produse
care provin din țările din afara Uniunii Europene și care pot face obiectul unor posibile
măsuri de salvgardare. Această regulă se aplică importurilor în Uniunea Europeană de
produse originare din țări terțe, cu excepția produselor textile supuse unui regim special
aplicabil importurilor și produselor originare din țări terțe pentru care este valabil un regim de
import propriu statului în cauză.
☆ Măsuri de contracarare a consecințelor negative determinate de liberalizarea
importurilor – “supraveghere și salvgardare”. Liberalizarea importurilor a fost însoțită de
mecanisme instituționale corespunzătoare cu scopul de a proteja produsele obținute în
Uniunea Europeană și de a contracara unele efecte negative ce ar putea apare. Acțiunea
comunitară în acest domeniu se realizează prin:
 Proceduri comunitare de informare și consultare. Statele membre au obligația să notifice
Comisia cu privire la evoluția importurilor unor produse care ar putea face necesară
recurgerea la măsuri de supraveghere sau salvgardare. Odată inițiat acest proces, au loc
consultări în cadrul unui comitet consultativ, compus din reprezentanți ai fiecărui stat
membru și prezidat de către un reprezentant al Comisiei Europene, care urmărește
examinarea condițiilor de efectuare a importurilor, a situației economice și comerciale și a
eventualelor măsuri care urmează a fi adoptate;
 Procedura comunitară de anchetă. Aceasta se deschide la finalul consultărilor, atunci
când Comisia Europeană consideră că există suficiente probe, și are ca scop să determine ori
să evalueze dacă importurile respective amenință să producă sau produc un prejudiciu grav
producătorilor din Uniune;
 Măsuri de supraveghere. Când importurile amenință să provoace prejudicii producătorilor
europeni, Comisia Europeană poate să adopte măsuri de supraveghere a importurilor
respective, care pot consta în controale a posteriori ale importurilor (supraveghere statistică)
sau în controale prealabile. În cel de-al doilea caz, punerea în liberă circulație a produselor
aflate sub supraveghere prealabilă este condiționată de prezentarea unui document de import,
eliberat gratuit de către statele membre, pentru orice cantitate solicitată, fiind valabil pe întreg
teritoriul Uniunii, indiferent de statul membru care l-a emis;
 Măsuri de salvgardare. Acestea sunt luate de către Comisie sau Consiliu și se pot aplica
în cazul produselor importate în Uniunea Europeană în cantități atât de mari și/sau în astfel de
condiții sau modalități încât cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav
producătorilor europeni. În cazul în care se întrunesc aceste condiții, Comisia poate institui un
sistem de contingente pentru importuri, ținând cont de interesul de a menține, pe cât posibil,
fluxul schimburilor comerciale tradiționale și volumul bunurilor exportate în temeiul
contractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a măsurii de salvgardare.
☆ Măsuri de apărare împotriva practicilor comerciale neloiale. Pentru a răspunde
prejudiciilor ce pot afecta producătorii naționali, ca urmare a practicilor comerciale neloiale
ale țărilor terțe, au fost stabilite trei categorii de măsuri:
 Măsuri de apărare împotriva dumpingului și subvențiilor. Pentru a se apăra împotriva
acestor practici comerciale neloiale, Uniunea Europeană poate stabili taxe de retorsiune -
antidumping sau compensatorii. În ambele situații, pentru punerea in practică a acestor taxe,
trebuie îndeplinite trei condiții: existența dumpingului sau a subvenției, dovada prejudiciului
adus industriei comunitare și existența unei legături de cauzalitate între dumping sau
subvenție și prejudiciu;
63
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

 Măsuri destinate importului de mărfuri falsificate. Activitatea Comunității în domeniu are

ca obiectiv principal descurajarea falsificărilor, sens în care au fost precizate tipurile de
sancțiuni ce se pot aplica în cazurile respective, precum: posibilitatea de distrugere a
mărfurilor falsificate, ridicarea statutului de comerciant pentru cel care realizează astfel de
importuri, precum şi alte sancțiuni cu caracter economic;
 Măsuri ce se aplică în situații speciale. Acestea au fost promovate în mediul comunitar
pentru a permite Comunității să acționeze în anumite situații, astfel:
• proceduri comunitare pentru administrarea restricțiilor cantitative la import -
restricțiile și prohibirile la importul de mărfuri în Uniunea Europeană pot fi impuse din
motive ce țin de politica externă și de securitate comună sau de protecția
consumatorilor și a mediului;
• reguli de origine generale - sunt necesare în stabilirea unor taxe și restricții vamale
asupra importurilor de mărfuri, aceste reguli urmărind să împiedice ca mărfurile care
nu sunt originare dintr-o țară sau teritoriu (provin din alte țări) cu care Uniunea are
încheiat un acord comercial, să pătrundă pe piața comunitară ca și cum ar fi originare
din țările respective și să beneficieze de tratamente tarifare preferențiale.

Test de autoevaluare 8.2 – Încercuiți răspunsul corect.

Acţiunea comunitară pentru a contracara consecinţele negative

determinate de liberalizarea importurilor se realizează prin:
a) proceduri de informare și consultare;
b) măsuri de supraveghere;
c) măsuri de salvgardare;
d) toate acțiunile de mai sus.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 68.

8.3. Regimul comun aplicabil exporturilor către țări terțe

Acțiunile întreprinse de Uniunea Europeană în acest domeniu pot fi împărțite în două grupe.
☆ Acțiuni de armonizare a ajutoarelor publice acordate pentru finanțarea și promovarea
exporturilor. Ajutoarele cu caracter financiar se concretizează în participarea publică la
creditele de export și instituționalizarea publică a asigurării creditelor de export. Referitor la
creditele de export cu participare publică, Uniunea Europeană s-a supus acordului încheiat în
1983, sub egida OCDE, denumit “Consensul”, care conține directivele, interesele, sectoarele
ce trebuiesc avute în vedere la acordarea unor astfel de credite. În plus, au fost armonizate
principalele prevederi din legislațiile statelor membre cu privire la asigurarea și garantarea
creditelor de export pentru tranzacțiile pe termen mediu și lung. Privind ajutoarele
nefinanciare referitoare la promovarea exporturilor, Uniunea Europeană a alocat resurse
bugetare pentru a dezvolta acțiunea de promovare cu caracter european sub forma
subvențiilor la export.
☆ Acțiuni care se referă la conformarea regimului comercial aplicabil exporturilor. Între
principalele acțiuni promovate la nivel comunitar pot fi identificate cele referitoare la:
 exporturile din Uniunea Europeană către țările terțe – deși acestea sunt liberarizate,
statele membre sunt autorizate să introducă restricții cantitative sau să interzică anumite
exporturi din motive de politică, securitate și moralitate publică;
 pentru bunurile ce țin de patrimoniul artistic și cultural – exportul acestora se poate face
numai pe baza unei licențe de export, eliberată exportatorului de autoritatea competentă a
statului membru respectiv și valabilă pe teritoriul întregii Uniuni;

64
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

 privind bunurile susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura

sau alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante – este impus un regim
comercial specific, fiind interzis orice export sau import de astfel de bunuri;
 referitor la bunurile cu dublă-utilizare (atât civilă, cât și militară), inclusiv produse
software și tehnologii, în această categorie fiind incluse toate bunurile care pot fi utilizate atât
în scopuri neexplozive, cât și la fabricarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare
explozive - pentru a exporta un astfel de produs din Uniunea Europeană în orice țară din afara
sa, este necesară o autorizație de export, valabilă pe întreg teritoriul Uniunii.

Test de autoevaluare 8.3 – Încercuiți răspunsul corect.

Regimul Uniunii Europene aplicabil exporturilor către ţări terţe cuprinde

şi acțiuni cu privire la:
a) apărarea împotriva practicilor comerciale neloiale;
b) contracararea consecinţelor negative determinate de liberalizarea
importurilor;
c) introducerea de restricţii cantitative din motive de politică,
securitate şi moralitate publică;
d) armonizarea ajutoarelor publice acordate pentru finanţarea şi
promovarea importurilor.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 68.

8.4. Acorduri comerciale încheiate de Uniunea Europeană cu țări terțe

Prin politica sa actuală, Uniunea Europeană s-a angajat activ împreună cu partenerii săi –
uneori și cu grupări regionale – să negocieze acorduri comerciale ample. Acestea variază în
funcție de obiectivele și de capacitățile țării sau ale grupului de țări cu care negociază
Uniunea Europeană. Având în vedere că numeroșii parteneri comerciali ai Uniunii au interese
diferite, conținutul acordurilor este adaptat la fiecare situație în parte. Astfel, în general, un
acord acoperă diferite sectoare și aspecte, și pot include atât abordări tarifare, cât și netarifare,
acestea din urmă variind de la proprietate intelectuală la achiziții publice.

☆ Acorduri nepreferențiale. Uniunea Europeană s-a adaptat la un număr impresionant de

tratate multilaterale încheiate pe parcursul rundei Uruguay de negocieri sub auspiciile
Acordului General privind Comerțul și Tarifele (GATT), precum și a celorlaltor Conferințe
Ministeriale ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), menite să ordoneze și să
liberalizeze comerțul internațional.
Eficacitatea normelor comerciale multilaterale la nivel comunitar rămâne, totuși, limitată ca
urmare a jurisprudenței Curții de Justiție. Astfel, regulile OMC nu pot fi invocate nici de
către o firmă, nici de către un stat membru pentru a contesta validitatea unei măsuri
comunitare, cu excepția situațiilor în care aceste norme internaționale de conduită au fost
încorporate ori s-a făcut o referire specială la ele într-o reglementare comunitară.

☆ Acorduri preferențiale. Semnate cu terțe state pe un termen ce poate fi reînnoit, aceste

acorduri constituie excepții de la aplicarea tarifului vamal extern comun în vigoare și au fost
încheiate de-a lungul timpului de Uniunea Europeană cu patru grupuri de state:
• Statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS), pentru a evita
obstacolele comerciale, începând din 1974, după aderarea Marii Britanii, Danemarcei și
Irlandei la CEE. Mai târziu, în 1991, a fost semnat la Luxemburg, Acordul dintre CEE și
AELS privind crearea “Spațiului Economic European”, intrat în vigoare la 1 iulie 1993,

65
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

care se diferenția de zona de liber schimb creată între cele două grupări prin faptul că a
lărgit sfera de cuprindere a cooperării, de la relațiile comerciale și la alte domenii de
interes reciproc (circulația capitalurilor, a serviciilor, a persoanelor, cercetare-dezvoltare);
• Țările din Europa Centrală și de Est (TECE), încă din 1992, pentru a le sprijini în
tranziția la economia de piață. Bazele noilor relații comerciale între cele două grupări au
fost stabilite în acordurile de asociere semnate de fiecare stat central sau est european în
parte cu Uniunea. Acordurile europene prevedeau eliminarea barierelor tarifare și
netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce - mai rapidă în cazul Uniunii
Europene - în vederea realizării unei largi zone de liber schimb. Obiectivele acordurilor
s-au extins, însă, dincolo de cele comerciale, vizându-se asigurarea unui cadru adecvat
pentru integrarea graduală a TECE în Comunitățile Europene;
• Statele din Africa, Caraibe și Pacific (ACP), semnatare ale Convențiilor de la Yaounde
(1962), Lomé (1975) și Contonou (2000), pentru a li se facilita dezvoltarea, garantându-se
accesul liber al produselor lor la export. Ultima dintre convenții acoperă o perioadă de 20
de ani, cu revizuiri din cinci în cinci ani, și urmărește înlocuirea graduală a sistemului de
preferințe comerciale cu o serie de noi parteneriate economice bazate pe eliminarea
progresivă și reciprocă a barierelor comerciale;
• Țările în curs de dezvoltare, pentru a le asigura un acces privilegiat la piețe, în vederea
consolidării propriilor economii și îmbunătățirii condițiilor de viață. În acest sens,
Comunitatea Europeană a fost prima care a implementat propriul Sistem Generalizat de
Preferințe vamale nereciproce și nediscriminatorii (SGP), în 1971. Preferințele în cadrul
SGP sunt acordate pentru exporturile unor produse specifice originare din anumite țări,
conform listei atașate la regulamentul ce guvernează SGP-ul comunitar.

☆ Alte acorduri încheiate de Uniunea Europeană vizează:

• Relațiile Uniunii Europene cu statele mediteraneene. Inițiativa unei politici coordonate
a CEE față de țările mediteraneene a fost lansată încă de la jumătatea anilor 1970,
perioadă în care Comunitatea a semnat o serie de acorduri preferențiale cu țările din
această zonă, ce cuprindeau concesii comerciale pe care aceasta le acorda pentru a facilita
accesul produselor din țările mediteraneene pe piața comunitară. Ulterior, în 1995, la
Barcelona, a luat naștere Parteneriatul Uniunii Europene cu țările mediteraneene, similar
celui instituit între Uniunea Europeană și TECE prin acordurile de asociere. Obiectivul
propus era crearea unei zone de liber schimb între statele semnatare și a fost completat cu
prevederi referitoare la dialogul politic și cooperarea financiară.
• Relațiile Uniunii Europene cu MERCOSUR. Acordul-cadru cu privire la relațiile
comerciale dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR - cel mai relevant bloc comercial
sud-american - a fost semnat la 15 decembrie 1995, la Madrid, și a prevăzut liberalizarea
progresivă, pe parcursul unei perioade de 10 ani, a schimburilor comerciale cu produse
industriale și a serviciilor între cele două grupări regionale. Ulterior, în 1999, la Rio de
Janeiro, s-a decis începerea negocierilor pentru încheierea unui Acord Interregional de
Asociere, demarate efectiv în luna decembrie a aceluiași an. Se apreciază că finalizarea cu
succes a acestui acord ar crea cea mai mare zonă de liber schimb dintre două regiuni ale
lumii (Europa și America de Sud).
• Relațiile Uniunii Europene cu SUA. Statele Unite ale Americii sunt cel mai important
partener comercial al Uniunii Europene. În ciuda eforturilor din partea ambelor părți de a
asigura o dezvoltare cât mai armonioasă a relațiilor comerciale, între cei doi parteneri au
avut loc o serie de dispute, numărul acestora amplificându-se încă de la înființarea OMC.
În 1995, la Madrid, Comisia Europeană a semnat documentul Noua Agendă
Transatlantică, care, din cauza opoziției manifestate de Franța și Germania, nu a fost
validat de Consiliul European, motivul invocat fiind faptul că, rezultatele la care se
ajunseseră în acel moment erau contrare normelor GATT/OMC. În acest context, Comisia
66
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

a propus, în 1998, o variantă relativ îmbunătățită a acestui proiect, intitulată Noul

Parteneriat Transatlantic, semnată la Londra, prin care se urmărea atenuarea barierelor
tarifare în cadrul schimburilor reciproce la produsele industriale și crearea unui mecanism
de “avertizare timpurie” cu privire la eventualele conflicte de natură comercială ce pot
apărea între părți. În iulie 2013 au fost lansate negocierile referitoare la un Parteneriat
transatlantic pentru comerț și investiții.
• În afară de aceste acorduri, Uniunea Europeană a pus bazele unor parteneriate strategice,
cu două țări importante, și anume:
 China. Comerțul cu China este în creștere rapidă, dar întreprinderile europene
continuă să se confrunte cu dificultăți în desfășurarea activităților de comerț, investiții
și exploatare în această țară. Prin urmare, Uniunea Europeană și China s-au angajat să
inițieze negocieri cu privire la un acord de investiții, care să abordeze și problema
accesului pe piață;
 Rusia. Uniunea Europeană este, de departe, cel mai important partener comercial al
Rusiei, reprezentând peste jumătate din importurile și exporturile acestei țări. Aderarea
Rusiei la OMC în 2012 a redus taxele de import și oferă un forum de discuții pentru
abordarea problemelor bilaterale.

Test de autoevaluare 8.4 – Încercuiți răspunsul corect.

Precizaţi care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:

a) bazele relaţiilor comerciale ale Uniunii Europene cu ţările din
Europa Centrală şi de Est au fost stabilite în acordurile de asociere
semnate cu acestea, ale căror obiective s-au extins, însă, dincolo de
cele comerciale;
b) Acordul-cadru cu privire la relaţiile comerciale dintre Uniunea
Europeană şi MERCOSUR prevede liberalizarea progresivă a
schimburilor comerciale de mărfuri între cele două grupări
regionale;
c) cooperarea în domeniul comercial dintre Uniunea Europeană şi
SUA urmăreşte eliminarea taxelor vamale la importurile de produse
agricole originare din cele două părți;
d) Parteneriatul Uniunii Europene cu ţările mediteraneene are la bază
doar dialogul politic şi cooperarea financiară.
Răspunsul la test se găseşte la pagina 68.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 8.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

În loc de
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
rezumat
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare
Nr. 8 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

67
Mediul de afaceri european
 Politica comercială comună

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8

Încercuiți răspunsul corect.

Stabiliți care dintre următoarele afirmații este falsă:

a) politica comercială a Uniunii Europene este o politică comună;
b) măsurile de salvgardare urmăresc să contracareze efectele negative
ce ar putea apare cu predilecție în urma liberalizării exporturilor;
c) statele membre sunt autorizate să introducă restricții cantitative sau
să interzică anumite exporturi din motive de politică, securitate și
moralitate public;
d) niciuna dintre afirmațiile de mai sus.

Regimul Uniunii Europene aplicabil importurilor din ţări terţe cuprinde şi

reguli cu privire la:
a) importul bunurilor ce ţin de patrimoniul artistic și cultural;
b) stabilirea originii mărfurilor importate;
c) asigurarea şi garantarea creditelor de import;
d) aplicarea unor măsuri antidumping provizorii până urmează a se
face dovada existenţei dumpingului.

Acordurile de asociere încheiate de Uniunea Europeană cu ţările din

Europa Centrală şi de Est au conţinut prevederi referitoare şi la:
a) eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din calea schimburilor
comerciale reciproce;
b) sprijinirea efortului acestor ţări de tranziție la o economie de piaţă şi
de consolidare a democraţiei;
c) crearea unor instituţii adecvate pentru a realiza efectiv demersul de
asociere al acestor ţări la Uniunea Europeană;
d) toate aspectele de mai sus.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

8.1. a)
8.2. d)
8.3. c)
8.4. a)

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8

• Cammelin B., Europa economică, Institutul European, Iași, 1998

• Comisia Europeană, Să înțelegem politice Uniunii Europene:
Comerț. Liberul schimb este o sursă de creștere economică, Oficiul
pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2014
• Gheorghiu G., Economie europeană, Ed. SITECH, Craiova, 2014
• Popescu C., Fundamente metodologice ale comerțului internațional
în condițiile globalizării, Ed. Ovidius University Press, Constanța,
2005
• Popescu C., Anghel G., Economia Uniunii Europene, Ed.
Economică, București, 2007
68
Mediul de afaceri european