2

Introducere

Commerce este derivat din Commercium, limba latină, de

la cum "împreună" și merx "mărfuri".
Prin comerț se înțelege oferta unor mărfuri, în schimbul
unor mijloace de plată (bani) sau alte mărfuri de schimb,
prețul acestor mărfuri fiind stabilit după raportul pe piață
dintre „cerere” și „ofertă”.

Comerțul se limitează la cumpărarea, transportul și vânzarea mărfurilor. Dacă societatea

unde are loc comerțul este mai diferențiată și complexă apare necesitatea experților în acest
schimb de produse.

Comerț în sensul strict al cuvântului, există numai acolo unde al treilea participant
(comerciantul) este implicat participă activ și realizează un profit prin schimbul de mărfuri.
Acest schimb a determinat necesitatea unor înțelegeri sau acorduri comerciale, prin care se
stabilesc anumite reguli dintre parteneri, fiind acorduri regionale sau extinse
În cadrul comerțului se mai poate aminti exportul și importul de mărfuri, precum și taxele
vamale, acestea din urmă având o tendență de dispariție prin procesul de globalizare.
Țara europeană cu cel mai mare volum al comerțului este Germania. Având o industrie foarte
dezvoltată, Germania exportă foarte multe produse prelucrate, dar are nevoie de o cantitate mare
de materii prime și combustibili, pe care le importa din alte țări. De asemenea, Germania importă
o mare parte din produsele alimentare de care are nevoie, deoarece agricultura nu acoperă tot
consumul populației.

3
 Politici publice europene in sectorul comerțului

Politica comercială exprimă totalitatea reglementărilor cu caracter juridic, administrativ,

fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc. adoptate de către o ţară sau o comunitate de ţări în
scopul stimulării sau restrângerii schimburilor comerciale externe, conform intereselor proprii.
Politica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe.
Realizarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul iniţial de integrare economică
europeană, astfel că politica comercială a UE(iniţial CEE) este comună în linii mari în raport cu
restul lumii încă din 1968, odată cu realizarea Uniunii Vamale.
Încă prin Tratatul de la Roma, politica comercială comună a fost inclusă între instrumentele
principale de realizare a integrării pieţelor naţionale într-o piaţă regională unică cu scopul
accelerării creşterii economice, a ridicării eficienţei şi competitivităţii economice şi a creării
premiselor de adâncire a integrării interstatale. Pentru Comunitatea Europeană, raţiunea unei
politici comerciale comună rezidă din faptul că libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor din
cadrul Comunităţii nu se poate realiza cu politici comerciale naţionale diferite.
În baza prevederilor Tratatelor constitutive şi a celorlalte norme(legislaţie secundară, tratate
multi- şi bilaterale încheiate de Comunitatea Europeană) care reglementează relaţiile comerciale
ale UE cu ţările terţe se poate afirma că Uniunea Europeană are o politică comercială comună
axată pe liberalizarea schimburilor în domeniul industrial şi relativ protecţionistă în sectorul
agricol .

4
 Principalele instrumente de politică comercială pot fi:
- de natură tarifară(vamală); - de natură netarifară;
- de natură promoţională şi de stimulare.
Protecţia tarifară se realizează prin intermediul taxelor vamale. În cadrul barierelor netarifare
utilizate în cadrul politicilor comerciale se includ reglementările cantitative, măsurile
antidumping, precum şi alte măsuri netarifare.
Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării(sau comunităţii) respective. La baza politicii comerciale comune se
află Tratatul de la Roma, al cărui titlu I din partea a II-a se numea „Libera circulaţie a
mărfurilor”. În cadrul acestuia se făceau referiri la următoarele aspecte: - eliminarea taxelor
vamale între statele membre; - instituirea tarifului vamal comun; - eliminarea restricţiilor
cantitative între statele membre; - practicile de dumping.
Cadrul legal actual al politicii comerciale comune a UE este cel stabilit prin Tratatul de la
Maastricht modificat prin Tratatul de la Amsterdam. Astfel, articolele 131 şi 133 pun bazele
politicii comerciale comune faţă de ţările terţe. În conformitate cu articolul 131, prin stabilirea
uniunii vamale între ele, statele membre urmăresc să contribuie, în interesul comun, la
dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, la eliminarea progresivă a restricţiilor din
comerţul internaţional şi la reducerea barierelor tarifare.
Acelaşi articol prevedea faptul că prin eliminarea drepturilor între statele membre se urmăreşte
o incidenţă favorabilă asupra creşterii forţei concurenţiale a întreprinderilor din aceste state. În
virtutea acestor prevederi, se poate spune că obiectivele acestei politici sunt :
- promovarea comerţului cu alte state şi a liberului schimb;
- creşterea forţei competitive a societăţilor comunitare.
Articolul 133 stabileşte că politica comercială comună se referă la comerţul cu mărfuri,
servicii şi aspecte legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală. Totodată, sunt
incluse şi prevederi speciale privind anumite domenii, cum ar fi audiovizualul, cultura, educaţia,
serviciile sociale şi de sănătate . Domeniile vizate de formularea politicii comerciale comune
sunt :
- modificările nivelului taxelor vamale;
- încheiarea acordurilor vamale şi comerciale; - uniformizarea măsurilor de liberalizare;
- politica exportului, măsuri de protejare a comerţului(dumping sau subvenţii) şi măsuri de
întărire a cooperării vamale între statele membre.
Principiul de bază care guvernează politica comercială comună a Uniunii Europene reiese
din articolul 3a al Tratatului privind Uniunea Europeană, care stabileşte că dezideratul acestei
politici este realizarea unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

5
 Politica comercială comună a Uniunii Europene are trei dimensiuni :
 dimensiunea multilaterală, realizată în cea mai mare parte în cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului(fostul GATT), care are drept scop promovarea regulilor
privind accesul la pieţe în contextul asigurării unei guvernanţe globale efective.
 Dimensiunea bilaterală/regională, care este reflectată prin acordurile bilaterale
negociate şi încheiate de Uniunea Europeană în afara negocierilor multilaterale din
cadrul OMC şi prin adoptarea unor măsuri specifice cu ţări terţe sau cu asociaţii
regionale;
 Dimensiunea unilaterală, care constă în adoptarea şi implementarea de către
Uniunea Europeană a unor măsuri unilaterale drept instrumente suplimentare de
politică comercială în scopul asigurării dezvoltării şi/sau stabilităţii politice
corespunzător priorităţilor politice ale Uniunii. Forma cea mai des regăsită a acestor
măsuri este cea a concesiilor comerciale acordate de Uniunea European ţărilor terţe
pe baza unui interes economic pentru accelerarea comerţului cu o anumită regiune
şi creşterea avantajelor economice pentru ambele părţi.

Instituţiile comunitare cu responsabilităţi în elaborarea şi punerea în aplicare a politicii

comerciale comune sunt:
 Consiliul Uniunii Europene;
 Comisia Europeană;
 Comitete consultative.
De asemenea, şi statele membre au anumite atribuţii limitate, în domeniul unor servicii şi al
proprietăţii intelectuale. Actele prin care este pusă în aplicare politica comercială a UE pot fi:
reglementări cu aplicare generală, obligatorii şi direct aplicabile în ţările membre, directive care
trebuie transpuse în legislaţia naţională şi în practica statelor membre, decizii obligatorii pentru
cei vizaţi, decizii cu aplicare generală, recomandări şi opinii care nu au forţă obligatorie.
Deciziile privind politica comercială comună au la bază propunerile Comisiei Europene, care
trebuie însoţite de avizul “Comitetului articolului 133”, comitet format din responsabilii politicii
statelor membre, şi a cărui activitate se concretizează în special în examinarea propunerilor
Comisiei sau a unor documente privind negocierile comerciale internaţionale, a unor rapoarte
referitoare la negocieri, diferende comerciale şi a unor probleme comerciale deosebite cu care se
confruntă statele membre ale UE. Decizia finală se adoptă de Consiliu şi/sau de Parlamenul
European şi poate implica atât Curtea de Conturi, cât şi organele financiare şi consultative ale
UE(în funcţie de tipul actului şi problema la care se referă).

6
 Identificarea problemelor la nivel național

In toate tarile pentru care exista date disponibile, serviciile de distributie detin o pondere
insemnata in activitatea economica, care variaza de la circa 8% din PIB in Germania sau Irlanda
pana la circa 20% din PIB in Hong Kong sau Panama[1]. In multe tari sectorul distributiei se
situeaza - in ce priveste contributia la PIB - pe locul doi dupa industria prelucratoare. In general,
contributia sectorului distributiei la ocuparea fortei de munca este chiar mai mare decat
contributia sa la PIB, ceea ce reflecta ponderea relativ mai mare a muncii vii in compozitia
organica a factorilor de productie specifica sectorului.

Totodata, numarul intreprinderilor avand ca activitate principala serviciile de distributie

detine o pondere ridicata in numarul total de intreprinderi, pondere ce variaza intre 20% in
Statele Unite, Danemarca sau Islanda si 40% in Grecia sau Portugalia, fapt ce reflecta
preponderenta intreprinderilor de talie mica.

Ca dinamica, datele disponibile indica o tendinta de crestere a volumului de activitate

realizat in sectorul distributiei, precum si o crestere a efectivelor ocupate in cadrul acestui sector.
Intrucat cresterea volumului de activitate a depasit cresterea efectivelor se poate semnala si o
crestere a productivitatii muncii.

In prezent se semnaleaza o tendinta de concentrare a serviciilor de distributie, in special

la nivelul comertului cu amanuntul, precum si o tendinta de reducere a rolului comertului cu
ridicata. Desi traditional sectorul distributiei se caracterizeaza prin un numar relativ mare de
personal cu calificare scazuta si salarii mici, odata cu cresterea gradului de sofisticare a
marfurilor comercializate, precum si a formelor de comert si tehnologiilor aferente se
inregistreaza si o tendinta de polarizare a personalului in ceea ce priveste nivelul de calificare si
nivelul veniturilor.

7
 Propunerea soluțiilor de reglementare

La nivel national cadrul institutional al politicilor publice privind comertul este destul

de fragmentat. In Romania, structurile administratiei publice avand atributii legate strict de
comert si-au redus sever efectivele si nivelul de reprezentare, regasindu-se, la nivel national,
organizate ca o directie in cadrul Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si
Cooperatie. In domeniul comertului exterior exista Departamentul Comertului Exterior in
subordinea Ministerului Economiei si Comertului si Centrul Roman pentru Promovarea
Comertului - CRPC , care gazduieste si Trade Point Bucuresti (componenta a retelei Trade Point
initiata de UNCTAD). In 2004 a fost creat Consiliul de export (reunind reprezentanti ai mai
multor ministere si alte structuri ale administratiei publice si structuri asociative reprezentative la
nivel national sau la nivel sectorial ori profesional), care a promovat o Strategie Nationala de
Export (SNE) pentru perioada 2005-2009 , adoptata prin hotarare de guvern in decembrie 2005.
Aceasta strategie cuprinde prevederi, inclusiv de natura institutionala si financiara, care pot fi
favorabile sectorului comertului din Romania - in masura in care acesta ar fi implicat in export -,
dar care nu ii sunt adresate in mod direct.

In ce priveste structurile societatii civile sistemul Camerelor de Comert si Industrie este

singura organizatie cu impact semnificativ. Formal exista un numar de organizatii patronale sau
profesionale reprezentand intreprinderile de comert, inclusiv o asociatie recent infiintata a
marilor distribuitori, dar activitatea tuturor acestora este lipsita de orice vizibilitate. Mai
promitatoare este miscarea sindicala a lucratorilor din comert, reprezentata de Federatia
Sindicatelor Libere din Comert (FSLC) care face eforturi sa renasca in special in relatie cu
activitatea intreprinderilor multinationale din marea distributie.

Politicile publice privind comertul promovate in Romania reies din doua documente
principale: Planul National de Dezvoltare (PND) si Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor si serviciilor de piata.

In Planul national de dezvoltare, despre comert se vorbeste la capitolul "Dezvoltarea

sectorului productiv si a serviciilor conexe". Observam ca in textul de prezentare a prioritatilor
PND nu exista nici un cuvant care sa reflecte interesul pentru dezvoltarea comertului, dar exista,
in schimb, in lista de obiective strategice si masuri, urmatoarele:

Comert interior - obiective strategice si masuri

Dezvoltarea si modernizarea comertului
Actualizarea, dezvoltarea si intretinerea sistemului informational de schimb rapid de
date la nivel national intre administratiile publice locale si MIMMC
Cresterea gradului de informare si educare a consumatorilor
Asigurarea securitatii produselor in vederea protejarii vietii si sanatatii consumatorilor
Realizarea bazei de date privind structurarea retelei comerciale si editarea anuala a
unui catalog privind reteaua de distributie.
Promovarea culturii antreprenoriale in comert

8
 Promovarea tehnicilor comerciale moderne
Promovarea sistemelor de certificare a conformitatii"

Se poate observa ca obiectivele si masurile preconizate nu corespund in mod direct cu

cele fixate la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, amalgamarea unor elemente diferite ca
natura si formularile cand excesiv de precise cand excesiv de generale, dezvaluie absenta unei
conceptii strategice propriu-zise in legatura cu comertul.

Reglementarea cadrului general de comercializare a bunurilor si serviciilor s-a facut in

anul 2000 prin Ordonanta Guvernului nr. 99, a carei aplicare a fost ulterior suspendata pana la
aprobarea ei prin Legea 650 din 7 dec. 2002. Normele de aplicare au fost aprobate cu Hotararea
Guvernului nr. 333/2003.

Prevederile ordonantei au in vedere, potrivit articolului 2 din ordonanta, realizarea

urmatoarelor obiective:

stimularea dezvoltarii activitatii de comercializare a produselor si serviciilor de

piata;
incurajarea liberei initiative, asigurarea concurentei loiale si a liberei circulatii a
produselor si serviciilor de piata;
informarea corecta si protejarea intereselor consumatorilor, precum si
posibilitatea asigurarii produselor si serviciilor de piata in zonele de vecinatate ale
acestora (informarea corecta si protejarea intereselor economice ale
consumatorilor, precum si posibilitatea aprovizionarii acestora din zonele de
vecinatate);
modernizarea si dezvoltarea formelor de distributie;
promovarea diverselor tipuri de retele de distributie si forme de vanzare
(echilibrului dintre diverse tipuri de retele de distributie si diferite forme de
vanzare);
        stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii cu activitate de
comercializare a produselor si serviciilor de piata;;
     sustinerea si ocrotirea activitatii comerciale si de prestari de servicii de piata in
zonele defavorizate.

9
 Soluții de monitorizare

In mod corespunzator, politica comunitara este favorabila comertului independent

organizat, chiar daca asemenea forme de cooperare dintre intreprinderi sunt susceptibile a fi
considerate incalcari ale principiilor generale ale concurentei, intrucat ele reprezinta o cale de
supravietuire a comertului independent; prin organizarea intreprinderilor mai mici se considera
ca se intareste rivalitatea pe piata si se prezerva posibilitati mai mari de alegere la dispozitia
consumatorilor. Mai mult chiar decat a tolera existenta unor intelegeri intre intreprinderile de
comert independente, politica comunitara recomanda chiar incurajarea unor forme de cooperare,
in special pe linia dezvoltarii resurselor umane prin invatare permanenta si pe linia adoptarii
noilor tehnologii.

In ce priveste internationalizarea comertului, politica comunitara distinge doua planuri

diferite: unul, legat de internationalizarea intreprinderilor de comert in interiorul pietei unice, ca
element de intarire a integrarii, plan in care se plaseaza si politica fata de comertul din tarile
candidate, cel de-al doilea referitor la concurenta cu intreprinderi din afara Uniunii Europene. In
acest al doilea plan, se asteapta ca succesul intreprinderilor de comert europene sa constituie o
parghie importanta a cresterii competitivitatii economiei Uniunii Europene, in ansamblu, pe plan
global.

Promovarea societatii informationale in Uniunea Europeana rezerva un loc important

comertului electronic si altor dezvoltari informatice cu implicatii asupra comertului si distributiei
fizice. Eforturi substantiale sunt, insa, considerate necesare pentru a evita posibilele efecte
nedorite ale patrunderii noilor tehnologii. Asemenea efecte ar putea consta in reducerea
sigurantei pietelor si tranzactiilor, dar pericolul esential este cel al adancirii ireversibile a
decalajelor de dezvoltare intre comunitati umane identificate dupa diferite criterii sa grupuri
sociale.

10
 Concluzii

Comerțul cu bunuri și servicii aduce o contribuţie semnificativă la intensificarea creșterii

economice durabile și la crearea de locuri de muncă. Peste 30 de milioane de locuri de
muncă din UE depind de exporturile în afara UE. Prin urmare, comerțul este un vector de
creștere economică și o prioritate esențială pentru UE.

Consiliul s-a angajat în favoarea unui sistem comercial multilateral puternic, bazat pe
norme. UE are o politică comercială responsabilă, cu un nivel ridicat de transparență și o
comunicare eficace cu cetățenii cu privire la beneficiile și provocările comerțului și ale
piețelor deschise.

Prin faptul că acționează colectiv și vorbește cu o singură voce pe scena internațională și

că nu urmează multiple strategii comerciale separate, UE ocupă o poziție puternică în
ceea ce privește comerțul la nivel mondial.

UE gestionează relațiile comerciale cu țări terțe prin intermediul acordurilor comerciale.

Acestea sunt concepute pentru a crea oportunități comerciale mai bune și a înlătura
barierele din calea comerțului.

UE dorește să se asigure că produsele importate sunt vândute la un preț corect și echitabil

în UE, indiferent de unde provin. Reglementările comerciale sub formă de instrumente de
apărare comercială sunt un mijloc de protejare a producătorilor UE împotriva daunelor și

11
de combatere a concurenței neloiale din partea societăților străine, reprezentată de
dumping și de subvenționare, de exemplu.
Bibliografie
Text:
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/trade-policy/
https://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Politici-publice-privind-comer41291.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9B

Imagini:
https://www.google.com/search?
q=concluzii&rlz=1C1CHBD_enRO896RO896&sxsrf=AJOqlzWCweh-
iJ6Bqk0CUrTURBFPi_qAcQ:1675179028560&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2
ahUKEwibvLqXkPL8AhXL_7sIHcXICFUQ_AUoAXoECAEQAw&biw=1536&bih=6
96&dpr=1.25

12