Tema 2.

Sistemul comercial multilateral: OMC - istoric, obiective, structuri instituționale, principii ale
negocierii

1.Aspecte ale sistemului comercial multilateral

2.Funcțiile și principiile sistemului comercial multilateral

3.Principalele provocări cu care se confruntă sistemul comercial internațional

4.Aspecte definitorii pentru negocierile comerciale multilaterale

5.Runda Uruguay, moment de reformă a sistemului comercial internațional 6.Structuri instituționale ale
OMC

7.Soluționarea divergențelor și punerea în aplicare a normelor de conduit

1. Aspecte ale sistemului comercial multilateral

Cel II-lea Război Mondial Organizația Internațională a Comerțului (OIC) Acordul General pentru
Tarife și Comerț (GATT)

GATT a fost negociat în 1947 de 12 țări dezvoltate și 11 țări în curs de dezvoltare (Australia, Belgia,
Brazilia, Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franța, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua
Zeelandă, Pakistan, Olanda, Rhodesia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană şi China).

Structura sa instituțională s-a conturat treptat. În 1951 a fost creat un Comitet care să funcționeze între
sesiuni și să administreze sistemul de votare prin corespondență pe probleme legate de restricțiile la
import justificate de dezechilibrele la balanța de plăți. Acest Comitet a fost înlocuit în 1960 cu Consiliul
Reprezentanților, care a căpătat importante abilități decizionale și responsabilități pentru administrarea
activităților curente ale sistemului comercial multilateral. 1. Aspecte ale sistemului comercial
multilateral

Mai mult de patru decenii, sistemul comercial internațional, administrat conform normelor de conduită
cuprinse în textul GATT, a evoluat atât ca număr de țări participante, cât și ca sferă de cuprindere
tematică. Deși, provizoriu, mecanismul instituțional al GATT era funcțional și flexibil s-a acceptat la
începutul anilor 1980, când s-a constatat că este posibilă abordarea unor domenii de negociere, cum ar
fi comerțul cu servicii, aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, aspectele
comerciale ale investițiilor și funcționarea sistemului comercial multilateral. 1. Aspecte ale sistemului
comercial multilateral

Interferența dintre politicile comerciale și celelalte politici economice devine tot mai complexă.

Experiența desprinsă din funcționarea anterioară a sistemului comercial multilateral în: „epoca GATT” a
demonstrat că presiunile în direcția protecționismului și retragerea angajamentelor de liberalizare
comercială au fost prezente permanent.

 Runda Uruguay a fost o rundă de negocieri comerciale care s-a desfășurat între septembrie 1986 și
aprilie 1994 și a dus la transformarea GATT (General Agreement on Tariffs and Trade) în OMC
(Organizarea Mondială a Comerțului). A fost inițiată la Punta del Este în Uruguay (de unde și numele) și
au fost urmată de negocieri la Montreal, Geneva, Bruxelles, Washington, D.C. și Tokyo. La final au fost
semnate 20 de acorduri - Acordul de la Marrakesh.  Au participat 125 de țari. S-au negociat teme
referitoare la produse industriale sau agricole, textile, servicii financiare, probleme ale proprietății
intelectuale și mișcări de capital; s-a prăbușit aproape tot comerțul, inclusiv produsele biologice
inovatoare, software-ul sau tratamentele medicale ale SIDA. A fost cea mai mare afacere comerciala
care a existat în istoria umanității.  În anumite momente părea condamnata la eșec, dar Runda Uruguay
a dat naștere in final la cea mai mare reformă a sistemului mondial de comerț de la crearea GATT. Pe 15
aprilie 1994, Miniștrii celor 125 de țări participante au semnat Acordul într-o reuniune celebrată la
Marrakech (Maroc).

2. Funcțiile și principiile sistemului comercial multilateral

Regimul instituțional este definit ca „un ansamblu de principii, norme, reguli și proceduri implicite sau
explicite, în jurul cărora se grupează așteptările într-o anumită zonă a relațiilor internaționale”.

Sistemul comercial multilateral este un regim economic, ce poate fi privit ca un mecanism prin care se
armonizează obiectivele specifice în politica comercială și ca un cod de conduită acceptabil reciproc.

Principalele funcții ale sistemului comercial multilateral:

- forum de derulare a schimburilor comerciale; - creator de coduri de conduită în planul politicilor

comerciale.

Principala preocupare a statelor participante la sistemul comercial internațional a fost îmbunătățirea

semnificativă a cadrului normativ în care se desfășoară comerțul internațional. Astfel textul GATT a fost
modificat și completat ulterior, pe măsură ce numărul de țări participante a crescut, iar nivelul lor de
dezvoltare fiind diferit.

 În 1964, la solicitarea țărilor în curs de dezvoltare s-a adăugat Partea a IV-a, Comerț și dezvoltare;
Printre cele mai importante acorduri sau coduri de conduită negociate sau renegociate sunt:

- Acordul cu privire la interpretarea și aplicarea art. VII al GATT sau Codul cu privire la evaluarea vamală;
- Acordul cu privire la proceduri în materie de licențe de import; - Acordul cu privire la subvenții de
export și taxe compensatorii; - Acordul cu privire la achizițiile guvernamentale; - Acordul cu privire la
obstacolele tehnice; - Codul antidumping.

În procesul de înțelegere a importanței specifice a sistemului comercial multilateral deosebim

următoarele principii:

a)Nediscriminarea b)Reciprocitatea c)Consolidarea angajamentelor; d)Transparența e)Salvgardare.

a)Nediscriminarea Clauza națiunii celei mai favorizate este o prevedere înscrisă în acordurile comerciale
și de plăți, în tratatele de comerț și de navigație și în alte convenții interstatale prin care semnatarii se
obligă să își acorde reciproc (bilateral și multilateral) toate avantajele, facilitățile și privilegiile pe care le
acordă sau le vor acorda terților în domeniul relațiilor comerciale.

Clauza regimului național este o prevedere înscrisă în acorduri comerciale, tratate de comerț și alte
forme de manifestare a voinței statelor, prin care acestea se angajează ca aspectul comercial, fiscal,
juridic sau instituțional aplicat persoanelor fizice sau juridice provenind din țările partenere care
desfășoară comerțul pe teritoriul lor să nu fie mai puțin favorabil decât cel acordat rezidenților acelui
teritoriu economic.

b) Reciprocitatea Reciprocitatea este un element fundamental al principiilor sistemului comercial

multilateral, fiind direcționat spre dorința de a limita înclinația spre unilateralism, care poate rezulta din
aplicarea clauzei națiunii celei mai favorizate și din încercarea de a obține compensații pentru măsurile
de liberalizare a fluxurilor comerciale.

Reciprocitatea în cursul negocierilor comerciale multilaterale poate fi:

- Difuză – reflectată asupra tuturor țărilor participante; - Specifică- reflectată asupra unei țări specifice în
baza acordurilor bilaterale sau multilaterale.
c) Punerea în aplicare a angajamentelor asumate Angajamentele de liberalizare comercială sunt
minimizate prin modul în care sunt puse în aplicare. Principiul nediscriminării joacă un rol important în
asigurarea faptului că angajamentele privind accesul la piețe sunt ferme și se pun în aplicare.

Concesiile tarifare se prezintă sub forma angajamentelor de eliminare a taxelor vamale, de reducere a
acestora cu anumite procente sau după anumite formule sau sub forma angajamentelor de consolidare
a nivelului taxelor vamale.

d) Transparența În acordurile administrate de sistemul comercial internațional sunt încorporate

numeroase mecanisme care să ușureze comunicarea între participanți asupra diverselor aspecte de
interes reciproc. La Geneva funcționează și au numeroase reuniuni a comitetelor specializate, grupuri de
lucru și consilii care primesc permanent o varietate de informații, elaborează studii și rapoarte.
Transparența internă este completată de supravegherea multilaterală exercitată prin mecanisme
multilaterale asupra politicilor comerciale.

e) Salvagardarea În funcționarea sistemului comercial multilateral a fost prezentă permanent

preocuparea țărilor participante să își creeze mecanisme care să le permită să deroge de la
angajamentele asumate și să adopte restricții comerciale în situații determinate. În textul GATT și în
modificările acestuia, pe parcursul rundelor de negocieri s-au conturat trei categorii de prevederi:

- care permit folosirea instrumentelor comerciale pentru a obține obiective neeconomice;

- care sunt menite să asigure o concurență loială; - care permit intervenția din rațiuni economice.

3. Principalele provocări cu care se confruntă sistemul comercial internațional

O lungă perioadă de timp, GATT a fost perceput de către statele în curs de dezvoltare ca fiind un club al
țărilor industrializate în care nu își regăseau luate în considerare interesele lor specifice.

Premisele inițiale de la care a debutat sistemul comercial internațional au fost centrate pe paritatea
obligațiilor – nefăcându-se distincție între țări dezvoltate și sărace.

Se pot distinge două tipuri de tratament preferențial. Primul constă în solicitarea obținerii unui acces
mai bun decât cel derivat din clauza națiunii celei mai favorizate pe piețele țărilor industrializate, prin
obținerea de preferințe tarifare și de altă natură.

Cel de-al doilea tip de tratament preferențial constă în solicitarea și obținerea de excepții și derogări de
la normele de conduită și mecanismele GATT.

Comerțul internațional a fost privit atât ca instrument de exploatare, dar și ca un mijloc de obținere a
autosuficienței, fiind argumentat de faptul că dezvoltarea economică impune practicarea unor strategii
de substituire a importurilor.

Expresia instituțională a acestor concepții a fost crearea în 1964 a UNCTAD și în cadrul acesteia a
„Grupului celor 77”. În 1965 țările în curs de dezvoltare au cerut un statut special în cadrul sistemului
multilateral și s-a introdus conceptul de tratament special și diferențiat pentru aceste țări.

Tratamentul diferențiat rămâne o preocupare în cadrul OMC. Prevederile specifice pentru țările în curs
de dezvoltare pot fi grupate în 5 direcții: - nivel mai redus al obligațiilor; - perioade mai flexibile de
punere în aplicare a angajamentelor; - angajamentul țărilor dezvoltate de a lua în considerare interesele
specifice ale țărilor în curs de dezvoltare; - tratament mai favorabil pentru țările cel mai puțin
dezvoltate; - acordarea de asistență tehnică și sprijin pentru pregătirea cadrelor în domenii de interes
special pentru țările în curs de dezvoltare.

Un organism important în structura instituțională a OMC, subordonat Consiliului General, este

Comitetul pentru Comerț și Dezvoltare responsabil de problematica specifică a țărilor în curs de
dezvoltare. La reuniunea de la Singapore s-a convenit să sporească preocupările în direcția diminuării și
marginalizării țărilor celor mai puțin dezvoltate în comerțul internațional. Astfel, s-a elaborat un Plan de
acțiuni pentru țările cel mai puțin dezvoltate, care vizează întărirea cooperării între OMC și agențiile
multilaterale, pentru sporirea asistenței acordate acestor țări pe probleme comerciale. Pentru aplicarea
acestui Plan de acțiuni a fost creat un Cadru integrat în care Centrul Comun de Comerț Internațional –
OMCUNCTAD, FMI, PNUD, BIRD să-și asume în comun responsabilități.

În prezent numărul de membri OMC este de 160, iar ultima care a aderat a fostYemenul în 2014. O
problemă deosebită a lărgirii OMC s-a concentrat în jurul Chinei. La începutul anului 2001 negocierile de
aderare a Chinei la OMC au intrat în faza finală. Federația Rusă a depus cererea de aderare la GATTîn
1993. O lungă perioadă de timp, țările în curs de dezvoltare, au fost practic, membri de gradul doi în
cadrul sistemului multilateral.

4. Aspecte definitorii pentru negocierile comerciale multilaterale

La baza negocierilor comerciale multilaterale au stat următoarele principii-cadru: - fiecare parte

contractantă decidea în mod autonom dacă participă sau nu la negocieri; - niciunei părți contractante nu
i se putea pretinde să ofere privilegii unilaterale, facilitățile acordate trebuie să fie de egală valoare; -
sfera de cuprindere a acestui principiu s-a restrâns începând cu 1964, după adoptarea părții a IV a GATT,
care recomandă țările dezvoltate să ofere privilegii fără a pretinde la reciprocitate; - privilegiile acordate
în cadrul multilateral nu puteau fi retrase pe cale unilaterală.

Tehnica Caracteristicile de bază Formula de negociere țară cu țară, produs cu produs Negocierile sun
bilaterale și se bazează pe schimbul reciproc de privilegii. Aceasta a fot tehnica de bază folosită la
primele 5 runde de negocieri comerciale multilaterale și în cazul tratativelor privind aderarea a noi
membri la GATT. Formula reducerii liniare a taxelor vamale Negocierile se concentrau asupra unui
procent de reducere a taxelor vamale identic pentru toate categoriile de produse și aplicabil de către
toți participanții. S-a folosit pe parcursul celei de-a 6 runde a GATT (Runda Kennedy), pe baza formulei
T2=r*T1; r- coeficient de reducere, având valori între 0 și 1 Tehnica armonizării (disparităților tarifare)
Tehnica este menită să conducă la redefinirea structurii tarifare a țărilor membre și să ducă la
uniformitate. S-a folosit la Runda Tokyo după formula: 𝑇1∗𝑥 𝑇1+𝑥 = 𝑇𝑒 x – coeficient cuprins între 14 și
18 Tehnica negocierilor zero pentru zero Tehnica a constat în preocuparea pentru înlăturarea
obstacolelor comerciale pentru un sector sau o grupă de produse.

Exemplu: ȚaraA– furnizor la produsul x; Țara B – furnizor la produsul y. B importă dinA– 500 mln. dolari
Aimportă din B – 250 mln. dolari În rezultat: Țara B va cere țăriiAsă reducă taxele vamale de două ori mai
mult. Dacă țara A nu va dispusă să facă acest lucru, implicarea în procesul de negociere a altor parteneri
comerciali poate duce la obținerea rezultatelor superioare.

- Negocierile sunt schimbări multivalente de privilegiu; - Negocierile multilaterale sunt jocuri cu multiple
etape; - Negocierile sunt procese care implică mai mulți actori; - Negocierile necesită timp și au caracter
repetitiv; - Guvernele nu sunt structuri monolitice; - Numărul de alternative poate fi mic și depinde de
provocările cu care se confruntă negociatorii - Negociatorii pot căuta să ajungă la aranjamente
simbolice; - Echitatea este deseori mai importantă decât eficacitatea.

5. Runda Uruguay, moment de reformă a sistemului comercial international

Noua rundă de tratative, în baza demersului Administrației SUAa avut loc în 1982. Lansarea oficială a
noului proces negociativ multilateral a fost în septembrie 1986, cu ocazia Reuniunii Ministeriale a GATT
de la Punta del Este în Uruguay.
internațional Obiectivele negocierilor: - Liberalizarea și extinderea comerțului internațional în avantajul
tuturor părților contractante; - Întărirea și îmbunătățirea sistemului comercial multilateral prin
supunerea unei părți tot mai importante a CI unor norme de conduită tot mai clare; - Sporirea capacității
sistemului comercial internațional de a se adapta la noile provocări din economia internațională prin
punerea accentului pe ajustările structurale; - Sporirea interdependențelor dintre politicile comerciale și
celelalte politici sectoriale.

Principiile negocierilor: - Transparența și compatibilitatea negocierilor cu principiile de bază ale

sistemului; - Lansarea, derularea și finalizarea tratativelor vor fi privite drept componente unitare ale
unui singur proces; - Echilibrul angajamentelor în cadrul principalelor sectoare și domenii ale CI; -
Tratament diferențiat și mai favorabil pentru țările în curs de dezvoltare pe parcursul negocierilor;

Pentru a conferi o mai mare credibilitate negocierilor, în declarația de la Uruguay s-au înscris două
clauze importante: - clauza stand-still (clauza de menținere) - clauza roll-back (clauza de retragere
progresivă a măsurilor protecționiste).

6. Structura instituțională a OMC

OMC a început să funcționeze la 1 ianuarie 1995, bazându-se pe structura instituțională GATT.

Acronimul oficial al OMC este WTO (World Trade Organisation). Organul suprem de decizie al OMC este
Conferința Ministerială, care se reunește la fiecare doi ani în sesiuni ordinare.

Veniturile OMC se compun din cotizații ale țărilor membre, calculate pe baza ponderii fiecărei țări în
comerțul internațional, ca medie pe ultimii 3 ani. Contribuția UE este stabilită separat de cea a țărilor
membre și ia ca bază comerțul intraeuropean.

6. Structura instituțională a OMC

7. Soluționarea divergențelor și punerea în aplicare a normelor de conduită

Cele mai uzuale criterii de determinare a influenței unei țări în cadrul OMC sunt: - ponderea sa în CI; -
dependența sa de piețele externe sau indicele de deschidere spre exterior (ponderea comerțului
exterior în PIB); - mărimea absolută a pieței sale (PIB).

Etapele procesului de soluționare a diferendelor: 1. Consultări și medieri 2. Cererea de constituire a unui

panel 3. Activitatea propriu-zisă a panelului 4. Adoptarea deciziilor și apelul 5. Implementarea