Cadrul multilateral al

comertului mondial
GATT/ OMC

Intocm
it de: Acatrinei Laura
Barbut Alina
Negara Fulvia
Roiu Oana - Craita
E.A.I.
An2 Grupa 22

1
 IASI
2009

Cadrul multilateral al comertului mondial

GATT/ OMC

a)GATT
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ este un tratat multilateral
interguvernamental, prin care ţările membre (130, inclusiv România din noiembrie 1971)
se obligă să respecte anumite principii, reguli şi discipline în domeniul relaţiilor
comerciale, să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture
restricţiile cantitative sau de altă natură din cadrul schimburilor comerciale reciproce,
trecând treptat la liberalizarea acestora.[187]
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) a fost semnat la Geneva, la 30
octombrie 1947, de către 23 de state, în baza unui protocol de aplicare provizoriu, intrând
în vigoare la 1 ianuarie 1948. GATT nu a avut statut juridic de organizaţie internaţională,
deci nu a putut fi subordonat ONU, dar a întreţinut legături cu organizaţiile specializate
ale ONU. Acest lucru a constituit una din motivaţiile principale ale înlocuirii sale cu
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), de la 1 ianuarie 1995
In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al
treilea organism economic mondial, Organizatia Internationala a Comertului. In 1948 s-a
aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul constitutiv al OIC, dar ratificarea

2
necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. A trebuit sa se
astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism
similar, Organizatia Mondiala a Comertului, OMC. In timpul acestor ani piata
mondiala a fost rigida printr-o conjunctie de norme comerciale si concesiuni tarifare
acordate intre un grup de tari, care s-a numit Acordul General asupra Tarifelor
Vamale si Comert (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade) semnat in 1948.
Pe timpul a jumatate de secol, textul bazic al GATT s-a mentinut aproape identic.
Secretariatul general al GATT, cu sediul la Geneva, a convocat o serie de intruniri de
afaceri, care au permis acorduri "plurilaterale", adica, participarea voluntara, care au
permis importante reduceri tarifare.
GATT avea un caracter provizoriu si un camp de actiune care excludea
tarile din blocul sovietic, dar succesul sau in dezvoltarea comertului mondial
de-a lungul a 47 de ani este de necontestat. Reducerile continue ale tarifelor
au stimulat in deceniile 1950, 1960 cresterea comertului mondial, care a
atins rate foarte inalte (in jur de 8% anual pe termen mediu). Ritmul de
crestere al comertului mondial a fost intotdeauna superior cresterii productiei pe vremea
cand exista GATT. Afluenta de noi membri in timpul rundei Uruguay, dupa prabusirea
sistemului economic sovietic, a fost o proba de recunoastere ca sistemul multilateral
comercial constituia un suport de dezvoltare si un instrument de reforma economica si
comerciala.
Succesul obtinut de GATT in micsorarea tarifelor la nivele atat de joase, impreuna
cu o serie de recesiunieconomice in deceniul lui 1970 si in primii ani ai lui 1980, a impins
guvernele la crearea altor forme de protectie pentru sectoarele care se infruntau cu o mai
mare concurenta pe pietele exterioare. Inaltele rate ale somajului si numeroasele
falimente din timpul crizelor acelor ani au impulsionat guvernele din Europa Occidentala
si America de Nord sa creeze noi tipuri de bariere comerciale fara taxe, sa incerce sa
incheie cu concurentii sai acorduri bilaterale de distributie a marfii si sa obtina subventii
pentru a se mentine pe pozitie in comertul produselor din industria de crestere a oilor.
Aceste fapte au micsorat credibilitatea si efectivitatea GATT.
Problema nu se limiteaza la deteriorarea politicii comerciale. La inceputul
deceniului lui 1980, Acordul General inca nu raspundea realitatilor comertului mondial

3
cum o facuse in deceniul 1940. in primul rand, acest comert era mult mai complex si
important ca in urma cu 40 de ani: era acum in curs "mondializarea" economiei, comertul
serviciilor - neagreat de normele GATT - era de mare interes pentru un numar crescator
de tari si s-au incrementat si investitiile internationale. Expansiunea comertului serviciilor
era si ea legata de noile dezvoltari ale comertului mondial de marfuri. S-a estimat ca
normele GATT rezultau deficiente si in ceea ce priveste alte aspecte.
In agricultura, de exemplu, unde punctele slabe ale sistemului multilateral au fost
tratate abundent si eforturile pentru liberalizarea comertului produselor din ramura
cresterea oilor au avut putin ecou. In sectorul textilelor si al imbracamintei, s-a negociat
in deceniul VII si primii ani ai deceniului VIII o exceptie de la disciplinele normale ale
GATT, care a pus bazele Acordului Multifibre. Inclusiv structura institutionala a GATT
si sistemul sau de solutionare a diferentelor erau motive de preocupare.
Acestia si alti factori i-au convins pe membrii GATT ca trebuia sa se faca un nou
efort pentru a extinde sistemul multilateral. Acest efort s-a tradus in Runda Uruguay si in
crearea OMC.
Runda Uruguay a durat sapte ani si jumatate, aproape dublul duratei stabilite. Au
participat 125 de tari. S-au negociat teme referitoare la produse industriale sau agricole,
textile, servicii financiare, probleme ale proprietatii intelectuale si miscari de capital; s-a
prabusit aproape tot comertul, inclusiv produsele biologice mai inovatoare, software-ul
sau tratamentele medicale ale SIDA. A fost cea mai mare afacere comerciala care a
existat in istoria umanitatii.
In anumite momente parea condamnata la esec, dar Runda Uruguay a dat nastere in
final la cea mai mare reforma a sistemului mondial de comert de la crearea GATT. Pe 15
aprilie 1994, Ministrii celor 125 de tari participante au semnat Acordul intr-o reuniune
celebrata la Marrakech (Maroc).
Intarzierea a avut anumite avantaje. A facut posibil ca anumite afaceri sa avanseze
mai mult decat parea posibil, de exemplu, unele aspecte ale serviciilor si proprietatii
intelectuale si chiar crearea OMC. Dificultatea de a ajunge la un acord asupra unui
ansamblu global de rezultate care va include practic toata gama problemelor comerciale
actuale a facut ca unii sa creada ca o negociere la aceasta scara nu ar fi niciodata posibila.
Acum insa, acordurile de la Runda Uruguay includ calendare pentru celebrarea de noi

4
negocieri asupra diverselor probleme. Si in 1996, unele tari au propus liber celebrarea
unei noi runde lainceputul urmatorului secol. Raspunsurile au fost diferite; totusi,
Acordul de la Marrakech pentru care s-a creat OMC, contine efectiv compromisuri de a
redeschide negocierile asupra diferitelor teme spre sfarsitul secolului.
În cadrul GATT s-a desfăşurat până în prezent opt runde de negocieri comerciale
multilaterale. Runda a opta, denumită şi Runda Uruguay, este cea mai amplă şi cu
consecinţele cele mai mari pentru liberalizarea comerţului mondial.

RUNDE ALE GATT

Nume Oras Data

I Geneva 1947

II Annecy 1949

III Torquay 1950-1951

IV Geneva 1955-1956

V "Runda Geneva 1960-1961

Dillon"

VI "Runda Geneva 1964-1967

Kennedy"

VII "Runda Tokio 1973-1979

Tokio"

VIII "Runda Geneva 1986-1994

Uruguay"

Specificul Rundei Uruguay este proiecţia celor mai ambiţioase obiective din
întreaga istorie GATT. În afara obiectivelor tradiţionale, negociate şi în rundele
precedente, s-au stabilit obiective noi de negociere vizând:
 integrarea deplină în regulile şi principiile GATT a două sectoare importante ale
comerţului mondial – agricultura şi textilele;

5
  Cadrul juridic şi tehnic al comerţului internaţional cu bunuri alimentare
 extinderea principiilor şi regulilor GATT asupra unor domenii care n-au format
obiect de negociere în rundele precedente: proprietatea intelectuală, comerţul cu
produse contrafăcute.
Actul final, care încorporează rezultatele negocierilor din Runda Uruguay, precum
şi acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului au
fost semnate la 15 aprilie 1994 de către reprezentanţii din cele 125 de state participante,
printre care şi România.
Începerea activităţii OMC, dar şi a punerii în aplicare a rezultatelor Rundei Uruguay
au multiple semnificaţii pentru statele participante, având în vedere:
 crearea unui cadru instituţional caracterizat prin stabilitate, condiţii
previzibile şi libere de desfăşurare a comerţului internaţional;
 crearea unei noi organizaţii caracterizată prin universalitate;
 conturarea unui cadru de principii şi reguli extins de la domeniul mărfurilor,
la cel al comerţului cu servicii şi al protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.

Comerţul cu produse agricole devine pentru prima dată obiectul unei liberalizări
accentuate, atât prin reducerea taxelor vamale (în mediu cu 38% pentru produsele
industriale şi agricole), cât şi prin diminuarea progresivă a sprijinului intern şi al
subvenţiilor directe de export.

Prevederile Acordului privind crearea OMC, precum şi a celorlalte acorduri anexate

la acesta, au caracter contractual (obligatoriu), avantajul participanţilor decurgând direct
din respectarea riguroasă a obligaţiilor asumate.

În acest sens:

 a fost revizuit substanţial textul vechiului Acord General, noul text purtând
denumirea de GATT – 1994;

 a fost negociat Acordul General pentru Comerţul cu Servicii (GATS), ca un

cadru multilateral de principii şi reguli pentru comerţul cu sevicii şi pentru
liberalizarea progresivă a acestuia prin runde succesive de negocieri multilaterale;
GATS conţine obligaţii şi discipline generale aplicabile în domeniul respectiv:

6
 clauza naţiunii celei mai favorizate; clauza tratamentului naţional; transparenţa în
politicile naţionale; evitarea practicilor monopoliste

 au fost anexate liste naţionale ale participanţilor, conţinând angajamente

iniţiale privind măsurile orizontale (aplicabile tuturor sectoarelor comerţului cu
servicii), cât şi angajamentele sectoriale (care prevăd sectoarele în care participanţii
îşi iau obligaţia de a aplica prevederile Acordului); tot la GATS se găsesc şi listele
naţionale de excepţii de la tratamentul naţiunii celei mai favorizate; durata acestor
excepţii este limitată la zece ani, ele urmând să fie reexaminate după cinci ani de la
începerea aplicării lor;

 a fost negociat Acordul referitor la aspectul drepturilor de proprietate

intelectuală care afectează comerţul, inclusiv comerţul cu mărfuri contrafăcute, care
cuprinde reguli şi proceduri pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală,
precum şi pentru lupta împotriva comerţului cu mărfuri contrafăcute; acordul
contine prevederi specifice privitoare la normele de protecţie a drepturilor de autor,
brevetelor de invenţie, mărcilor de fabrică şi de comerţ, desenelor industriale şi
secretelor comerciale şi stipulează tipuri de proceduri naţionale, pentru protecţia
împotriva contrafacerii şi pirateriei intelectuale; pentru transpunerea în practică a
acordului, ţările dezvoltate au la dispoziţie un an pentru adoptarea legislaţiilor
naţionale, iar ţările în curs de dezvolatare şi cele în tranziţie la economia de piaţă au
la dispoziţie cinci ani; ţările cel mai puţin avansate beneficiază de o perioadă de
tranziţie de 11 ani;

 totodată, a fost instituit un sistem integrat de soluţionare a diferendelor,

precum şi un organism de examinare a politicilor comerciale ale statelor.

Între rezultatele vizând liberalizarea şi reglementarea comerţului internaţional,

incluse în Actul final, pot fi menţionate în principal:

a) sporirea oportunităţilor de export prin:

 reducerea, în medie cu 40%, a taxelor vamale de import pentru produsele

industriale şi agricole; majoritatea reducerilor convenite vor fi puse în practică
treptat, în cinci tranşe egale, eşalonate pe patru ani;

7
 reducerea progresivă a sprijinului intern acordat agriculturii, în medie cu 20% în
ţările industrializate şi cu 13,3% pentru ţările în curs de dezvoltare, într-o perioadă
de şase ani pentru ţările dezvoltate şi zece ani, pentru ţările în curs de dezvoltare;

 reducerea progresivă, în ţările industrializate, cu 36% a cuantumului subvenţiilor de

export pentru produsele agricole şi cu 21% a cantităţilor de exporturi
subvenţionale, într-o perioadă eşalonată de şase ani; pentru ţările în curs de
dezvoltare subvenţiile de export vor fi reduse cu 24% pentru produsele agricole şi
cu 14% a cantităţilor de exporturi subvenţionate, într-o perioadă eşalonată pe zece
ani;

 în privinţa accesului la pieţe al produselor agricole, acordul prevede o mai mare

transparenţă şi previzibilitate a regimurilor de import, în special datorită
tansformării în taxe vamale (tarificării) a tuturor măsurilor netarifare, aplicate
conform unei metodologii convenite; taxele vamale rezultate din această tarificare
vor fi reduse, în medie, cu 36% în cazul ţărilor dezvoltate, în decursul unei
perioade de şase ani, iar în cazul ţărilor în curs de dezvoltare cu 24%, în decursul
unei perioade de zece ani;

 liberalizarea totală, pe parcursul unei perioade de zece ani, a exportului de produse

textile, prin creşterea progresivă a nivelul cotelor de acces practicate în prezent de o
serie de ţări industrializate, precum şi reducerea, în prealabil, a taxelor vamale de
import la aceste produse, astfel încât produsele să fie integrate în GATT nu mai
târziu de 1 ianuarie 2005;

1b) liberalizarea comerţului cu servicii prin convenirea acordării multilaterale a

clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a tratamentului naţional, precum şi prin
luarea de angajamente iniţiale de liberalizare pe domenii şi sectoare specifice;

2c) întărirea şi consolidarea regulilor de acţiune împotriva practicilor de

concurenţă neloială în comerţul internaţional prin:

 limitarea recurgerii la subvenţiile de export şi precizarea mai clară a modalităţii

de apărare faţă de asemenea practici prin instituirea de mărfuri compensatorii;

8
 întărirea modalităţilor de acţiune împotriva practicilor de dumping şi de eludare a
măsurilor anti-dumping;

 dezvoltarea regulilor şi modalităţilor de cooperare vizând neutilizarea

standardelor tehnice ca bariere în calea comerţului;

 introducerea de noi reguli vizând folosirea licenţilor de import ca instrument de

administrare a unor restricţii la import şi evitarea folosirii licenţelor pentru
accentuarea restricţiilor respective;

 dezvoltarea regulilor privitoare la posibilităţile de recurgere la protecţie prin

măsuri de salvgardare în situaţii de creştere masivă a importurilor unor produse,
care riscă să producă sau au produs deja un prejudiciu grav producţiei nationale;

 consolidarea şi precizarea posibilităţilor de recurgere la măsurile de protecţie în

situaţii de dificultăţi ale balanţelor de plăţi;

1d) principiul tratamentului diferenţiat şi mai favorabil pentru ţările în curs de

dezvoltare a fost extins în negocieri, ca urmare a recentelor evoluţii din
Europa şi asupra ţărilor în tranziţie la economia de piaţă. Acest principiu este
reflectat în rezultatele Rundei Uruguay prin:

 angajamente mai mici, comparativ cu cele ale ţărilor industrializate, cu

privire la nivelul reducerilor taxelor vamale de import pentru produse
industriale si agricole;

 angajamente mai reduse privind diminuarea sprijinului intern pentru

agricultură, în paralel cu excluderea din aceste angajamente a unor forme de
sprijin specifice ţărilor în curs de dezvoltare sau necesare pentru asigurarea
trecerii agriculturii la mecanismele economiei de piaţă în ţările aflate în
tranziţie;

 perioade mai îndelungate (de până la zece ani) pentru punerea progresivă
în aplicare a angajamentelor de liberalizare pentru produsele agricole;

9
 beneficierea de perioade de tranziţie în ce priveşte alinierea unor politici
economice şi mecanisme comerciale la regulile de comerţ convenite (de ex. în
domeniul subvenţiilor).

10
e) Finalizarea negocierilor în cadrul Rundei Uruguay şi semnarea Actului Final de către
124 de ţări, în aprilie 1994, (146 de ţări la 4 aprilie 2003), a constituit o cotitură clară şi
fermă a comunităţii internaţionale spre cooperare şi conlucrare pe bază de reguli de
comerţ unanim acceptate. După ratificarea acestui document de către statele semnatare,
rezultatele rundei au fost puse în aplicare începând cu anul următor. Prin semnarea
acestui document, ţările participante au convenit să pună bazele unui sistem comercial
multilateral, întărit, stabil şi transparent.

Reuniunea de la Marrakech, din aprilie 1994, a Comitetului pentru Negocierile

Comerciale, a marcat oficial finalizarea Rundei Uruguay, prin semnarea Actului Final,
înglobând toate rezultatele negocierilor comerciale şi a confirmat, totodată, la nivel
oficial, actul de naştere al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, al treilea pilon al
economiei mondiale (pe lângă FMI şi Banca Mondială).

b)OMC - Introducere

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), creată la 1 ianuarie 1995, este o

organizaţie internaţională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc
"regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general
asupra tarifelor şi comerţului“(GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care
cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial, cu scopul de a facilita comerţul liber şi operează în direcţia reducerii şi abolirii
barierelor comerţului internaţional. Reprezintă un acord la care participă în prezent 149
state însumând peste 90% din comerţul mondial. Obiectivul său este comerţul liber între
statele membre prin reglarea şi reducerea tarifelor în comerţul cu bunuri şi prin furnizarea
unui mecanism comun de rezolvare a conflictelor industriale.
Sediul OMC se află în Geneva, Elveţia. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales
director general al OMC. Până la data de 19 august, 2005 au existat 148 de memberi ai
organizaţiei. Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-şi ofere reciproc statutul de
naţiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepţii) concesiuni comerciale oferite
de un membru OMC unei ţări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.
La sfârşitul anilor '90, OMC a devenit o ţintă majoră a protestelor mişcărilor anti-
globalizare.

Origini

Organizaţia Mondială a Comerţului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui

Acordului general asupra tarifelor şi comerţului (GATT - General Agreement on Tariffs
and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial, cu scopul de a facilita comerţul liber. Principiile şi acordurile
GATT au fost adoptate de OMC care a fost însărcinată cu administrarea şi extinderea
acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structură instituţională substanţială.

Efectiv, OMC este succesoarea mult amânată a Organizaţiei Internaţionale a

Comerţului care iniţial a fost planificată a fi urmaşa GATT-ului. Carta internaţională a
Organizaţiei Internaţionale a Comerţului a fost stabilită în cadrul conferinţei Naţiunilor
Unite asupra comerţului şi ocupaţiei, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost
blocată de Senatul american. Unii istorici au presupus că nereuşita e posibil să fi rezultat
din temerile venite din interiorul comunităţii de afaceri americane, acelea că Organizaţia
internaţională a comerţului, (ITO) ar fi putut fi folosită pentru a regulariza, mai degrabă
decât pentru a liberaliza marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997).

Functii

Funcţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt:

a) soluţionarea diferendelor (disputelor) comerciale;
b) OMC joacă rol de forum de negocieri legate de comerţ între statele membre. Odată ce
se ajunge la un consimţământ, preia rolul pentru punerea în aplicare a acestor rezultate.
Negocierile sunt pilonul de suport al acestei organizaţii. Acordurile la care ajunge se
doresc a fi rezultatul unui proces de consultări între toate părţile interesate pentru a ajuta
la sporirea interacţiunilor;
c) asistă ţările în curs de dezvoltare în probleme de politică comercială prin asistenţă
tehnică şi probleme de educaţie;
d) examinarea politicilor comerciale naţionale;
e) cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară
mondială.

În exercitarea funcţiilor, OMC pune accentul în special pe următoarele cinci

activitaţi:
11) asistarea ţărilor în dezvoltare şi ţărilor în tranziţie;

22) ajutor special la promovarea exporturilor;

33) cooperarea pentru elaborarea politicilor economice mondiale;

44) examinarea politicilor comerciale ale Membrilor (ţări membre ale OMC);

5) notificările curente ale noilor măsuri comerciale, adoptate de ţările membre ale
OMC sau a modificărilor efectuate la măsurile existente.

Obiectivele membrilor OMC:

 ridicarea nivelului de viaţă;

 creşterea producţiei şi comerţului de mărfuri şi servicii;

 dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului;

 luarea în vedere a nevoilor ţărilor în dezvoltare.

Structura organizatorică a OMC

Toţi Membrii OMC pot participa la consilii, comitete etc., cu excepţia Organului
de apel, grupuri speciale de reglementare a diferendelor, Organului de supervizare a
textilelor şi a comitetelor şi consiliilor stabilite de Acordurile plurilaterale. În subordinea
Consiliului General operează Consiliul pentru Comerţul cu Bunuri; Consiliul pentru
Comerţul cu Servicii şi Consiliul pentru Aspectele Comerciale ale D.P.I. Pentru
problemele specifice ale ţărilor în curs de dezvoltare funcţionează Comitetul pentru
Comerţ şi Dezvoltare. Există o serie de comitete pentru: supravegherea restricţiilor
comerciale adoptate în scopuri legate de balanţa de plăţi; pentru supravegherea
aranjamentelor comerciale regionale; pentru relaţia comerţ-mediu şi pentru finanţe şi
administraţie. Toate ţările membre pot participa în toate consiliile, comitetele şi grupurile
de lucru, cu excepţia panelelor privind soluţionarea diferendelor, comerţul cu textile şi
cele care administrează acordurile plurilaterale.
Principalii actori ai activităţii curente ai OMC sunt oficialii delegaţiilor ţărilor membre.
OMC este într-o oarecare măsură o organizaţie reţea, în care centrul este Secretariatul,
care are un panel de reprezentanţi ai ţărilor member la Geneva, o serie de funcţionari în
capitalele ţărilor membre şi grupuri neguvernamentale şi de afaceri naţionale, care
încearcă să determine guvernele să le susţină interesele în plan multilateral. Iniţiativele de
lansare a noi runde de negocieri comerciale multilaterale şi de soluţionare a diferendelor
sunt în responsabilitatea ţărilor membre, nu a Secretariatului.
Procesul decizional în cadrul OMC se bazează pe dialog (tabelul 1.2), consultare
şi consens, care au constituit modus operandi anterior şi au generat numeroase succese.
Procesul decizional în cadrul OMC
Tabelul 1.2
Procedura Tipul de probleme vizat
decizională
Unanimitatea Amendarea unor principii de bază ale funcţionării
sistemului.
Majoritatea de Interpretarea unor prevederi ale OMC şi acordarea
3/4 unor derogări de la principiile fundamentale pentru
ţările membre.

Majoritatea de Amendarea prevederilor OMC referitoare la alte

2/3 aspecte decât principiile generale.
Consensul Acolo unde nu se specifică altă procedură

Sursa: Miron, D. „Comerţ internaţional”, Editura Economică, Bucureşti,2003.

În toate cazurile, spre deosebire de practica deciziilor prin consens, dacă se
impune votarea, majoritatea se raportează la numărul total de membri ai OMC, şi nu la
numărul de membri prezenti.
 Referitor la soluţionarea diferendelor şi punerea în aplicare a normelor de
conduită multilaterală, care este monitorizat de Organismul de Soluţionare a Diferendelor
(OSD) are autoritatea să stabilească panele, să adopte rapoartele acestora, să
supravegheze punerea în aplicare a recomandărilor şi să autorizeze măsuri de retorsiune
dacă ţara care a pierdut cazul nu pune în aplicare recomandările panelelor. În realitate
OSD este Consiliul General al OMC, care în cazul unor astfel de speţe îşi schimbă doar
numele.

Mecanismul de soluţionare a diferendelor are mai multe caracteristici, printre care

cele mai relevante sunt:

• sunt implicate direct doar guvernele

• compensarea pierderilor suferite de anumiţi parteneri nu este de regulă cerută
sau acordată
1• capacitatea de punere în aplicare a deciziilor este asimetrică;
2• costurile de administrare a procesului sunt ridicate;
• cele mai multe cazuri se soluţionează prin consultări bilaterale
Sectoarele având interese în export solicită propriilor guverne să aducă aceste
cazuri în atenţia OMC, doar ele având statut recunoscut la nivelul sistemului comercial
multilateral. De multe ori guvernele nu sunt motivate să aducă o serie de acuzaţii în
atenţia OMC de teamă să nu genereze acuzaţii similare din partea altor ţări membre.
Probleme cum sunt: standardele ambientale şi cele sociale, reglementările privind
securitatea alimentelor, dreptul de proprietate intelectuală, protecţia consumatorilor, etica
afacerilor, birocraţia şi corupţia preocupă cetăţenii din toate ţările membre ale OMC.
Numeroase grupuri de presiune şi organizaţii politice din SUA, UE sau din alte regiuni
solicită includerea problemelor ambientale şi standardelor sociale pe agenda negocierilor
comerciale viitoare şi cer ca noile acorduri să conţină o ,,clauză socială”.
 Referitor la soluţionarea diferendelor şi punerea în aplicare a normelor de conduită
multilaterală, care este monitorizat de Organismul de Soluţionare a Diferendelor (OSD)
are autoritatea să stabilească panele, să adopte rapoartele acestora, să supravegheze
punerea în aplicare a recomandărilor şi să autorizeze măsuri de retorsiune dacă ţara care a
pierdut cazul nu pune în aplicare recomandările panelelor. În realitate OSD este Consiliul
General al OMC, care în cazul unor astfel de speţe îşi schimbă doar numele.

Principiile sistemului comercial

Acordurile OMC sunt intinse si complexe pentru ca se refera la texte juridice care
abordeaza o mare varietate de activitati. Este vorba de urmatoarele probleme: agricultura,
textile si imbracaminte, servicii bancare, telecomunicatii, contracte publice, norme
industriale, reguli despre sanatatea alimentelor, proprietate intelectuala si multe alte teme.
Toate aceste documente sunt inspirate din diferite principii simple si fundamentale.
Aceste principii sunt baza sistemului multilateral de comert.

Acordurile OMC au rolul de a veghea ca schimbul de mărfuri să se deruleze liber

şi ca eventualele conflicte să fie rezolvate de părţile interesate cu ajutorul metodelor de
reglementare a diferendelor OMC.
OMC joacă rolul instanţei de negociere şi este considerat de ţările membre un loc
adecvat pentru astfel de situaţii. Majoritatea sunt de părerea ca toate întrebările care
trebuie clarificate, să fie scrise în programul unei noi serii de negocieri comerciale. Toate
problemele trebuie abordate la nivel naţional şi internaţional într-un cadru fondat pe
reguli.

Organul suprem de decizie al OMC este Conferinţa Ministerială, care se reuneşte

la fiecare doi ani în sesiuni ordinare. Reunită la nivelul miniştrilor comerţului, această
structură are menirea să consolideze liniile directoare ale politicilor comerciale şi să
întărească prevalenţa şi credibilitatea deciziilor sale în arenele politice interne din ţările
membre.

Între 9-13 decembrie 1996 a avut loc la Singapore prima sesiune a Conferinţei
Ministeriale a OMC. În mai 1998 a avut loc la Geneva cea de-a doua sesiune a
Conferinţei Ministeriale a OMC, marcând împlinirea a 50 de ani de la crearea GATT-
ului.În noiembrie-decembrie 1999 a avut loc a treia Conferinţă Ministerială a OMC la
Seattle (SUA), care trebuia să lanseze Runda Mileniului, dar s-a soldat cu un eşec
răsunător. În perioada 9-14 noiembrie 2001 a avut loc la Doha (Qatar) a patra Conferinţă
Ministerială a OMC care a hotărât declanşarea unei noi runde de negocieri comerciale. A
cincea sesiune a Conferinţei Ministeriale a OMC va avea loc între 10-14 septembrie 2003
la Cancun (Mexic). În cadrul acestei sesiuni se va face bilanţul ce promovează
negocierile şi alte lucrări convenite la Doha pentru dezbatere.

În perioada dintre reuniunile Conferinţei Ministeriale - responsabilă pentru

îndeplinirea funcţiilor OMC - organizaţia esta condusă de către Consiliul General,
compus din oficiali ai ţărilor membre. Consiliul General are reuniuni lunare, în medie
70% din ţările membre iau parte la activităţile acestui organism prin reprezentanţii lor de
la Geneva.

Sistemul comercial trebuie sa fie...

 nediscriminatoriu - o tara nu trebuie sa faca discriminari intre interlocutorii sai

comerciali (se acorda tuturor, in egala masura, conditia de "natiunea cea mai
favorizata" sau NMF); si nici nu trebuie sa faca discriminari intre propriile sale
produse, servicii sau cetateni si produsele, serviciile sau cetatenii straini (li se acorda
"atentia nationala").

1. Natiunea cea mai favorizata (NMF): tratarea celorlalti in forma egala

In virtutea acordurilor OMC, tarile nu pot prin regula generala sa stabileasca

discriminari intre diversii sai interlocutori comerciali. Daca i se acorda unei tari un
avantaj special (reducerea tarifului aplicabil la unul din produsele sale, de exemplu),
trebuie sa se faca acelasi lucru cu toti ceilalti membrii ai OMC.

Acest principiu este cunoscut drept clauza natiunii celei mai favorizate (NMF). Sunt
permise anumite exceptii. De exemplu, tarile care fac parte dintr-o regiune pot stabili un
acord de liber comert, care nu se aplica marfurilor ce provin din exteriorul grupului. O
tara poate pune obstacole produselor ce provin din anumite tari, ce sunt considerate
obiect al unui comert neloial. Si in cazul serviciilor, se permite ca tarile, in anumite
circumstante restranse, sa aplice anumite discriminari. Totusi, acordurile permit doar
aceste exceptii cu referire la conditii stricte. In general, clauza natiunii celei mai
favorizate inseamna ca de fiecare data cand o tara inlatura un obstacol din fata comertului
sau deschide o piata, trebuie sa faca acelasi lucru pentru aceleasi produse sau servicii ale
tuturor partenerilor comerciali, bogati sau saraci, slabi sau puternici.

2. Tratatul national: tratatul de egalitate pentru natiuni si straini

Marfurile importate si cele produse in tara trebuie sa primeasca un tratament egal,

cel putin dupa ce marfurile straine au intrat pe piata. Acelasi lucru se aplica serviciilor
straine si celor nationale si marcilor de fabrica sau de comert, dreptul de autor si patentele
straine si nationale. Acest principiu de "tratat national" (a-i trata pe ceilalti la fel ca pe
conationali) figureaza in cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT,
articolul 17 din AGCS si articolul 3 din Acordul asupra ADPIC), chiar daca in acest caz
principiul se abordeaza pentru fiecare dintre ei intr-o maniera diferita.

Tratatul national se aplica doar cand produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe
piata. Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a
tratatului national, chiar daca produsele fabricate in tara nu sunt supuse unui impozit
echivalent.

 mai liber - obstacolele trebuie reduse prin intermediul negocierilor.

Reducerea obstacolelor catre comert este unul din mijloacele cele mai evidente de a
insufleti comertul. Aceste obstacole includ taxele vamale (sau impozite) si anumite
instrumente cum ar fi interzicerile de importuri sau contingentele care restrang selectiv
cantitatile importate. In mod ocazional s-au dezbatut si alte probleme, cum ar fi rolul
administrativ si politicile de schimb.

De la crearea GATT, in 1947-1948, s-au realizat opt runde de negocieri comerciale.

La inceput, aceste negocieri se centrau pe reducerea taxelor (taxele vamale) aplicabile
marfurilor importate. Ca o consecinta a negocierilor, la sfarsitul lui 1980 tarifele aplicate
tarilor dezvoltate pentru produsele industriale au scazut neintrerupt, ajungand la
aproximativ 6,3%.

Pe de alta parte, in anii '80, negocierile s-au amplificat pentru a include obstacolele
netarifare asupra marfurilor, si anumite domenii noi, cum ar fi serviciile si proprietatea
intelectuala.

Deschiderea pietelor poate fi benefica, dar cere si o adaptare. Acordurile OMC

permit ca tarile sa introduca schimbari graduale, prin intermediul "liberalizarii
progresive". In general se acorda tarilor in dezvoltare termene mai indelungate pentru a-
si indeplini obligatiile.

 previzibil - intreprinderile, investitorii si guvernele straine trebuie sa aiba incredere

ca nu se vor stabili arbitrariu obstacole comerciale (care includ tarife, obstacolele
netarifare si alte mijloace); un numar crescator de compromisuri in ceea ce privesc
tarifele si de deschideri de piete se "consolideaza" in OMC.

In unele cazuri, promisiunea de a nu ridica un obstacol in fata comertului poate fi

atat de important ca si reducerea lui, acum ca promisiunea permite intreprinderilor sa aiba
o panorama mai clara asupra oportunitatilor sale viitoare. Prin intermediul stabilitatii si
previziunii, se incurajeaza investitiile, se creaza locuri de munca si consumatorii pot
profita de beneficiile concurentei: posibilitatea de a alege si preturi mai joase. Prin
intermediul sistemului multilateral de comert, guvernele incearca sa dea stabilitate si sa
previzioneze activitatile economice.

In OMC, cand tarile se hotarasca sa-si deschida pietele de marfuri si servicii, isi
"consolideaza" obligatiunile. Pentru marfuri, aceste consolidari echivaleaza la limite
maxime de tipul taxelor. In unele cazuri, drepturile de import aplicate sunt inferioare
tipurilor consolidate. Aceasta obisnuieste sa se intample in tarile in dezvoltare. In tarile
dezvoltate tipurile efectiv aplicate si cele consolidate obisnuiesc sa fie identice.
 O tara isi poate modifica consolidarile sale, dar numai dupa ce le negociaza cu
partenerii sai comerciali, ceea ce poate insemna ca trebuie sa-si compenseze pierderile
comerciale. Una dintre reusitele negocierilor comerciale multilaterale ale Rundei
Uruguay a constat in incrementarea unei proportii a comertului referitor la obligatiile
consolidate (a se vedea tabelul). In agricultura, astazi aproximaiv 100% din produse au
tarife consolidate. Rezultatul este un grad mare de securitate a pietelor pentru comercianti
si investitori.

Si sistemul incearca sa imbunatateasca previziunea si stabilitatea prin alte mijloace.

Unul dintre ele consta in a descuraja utilizarea de contingente si alte mijloace angajate
pentru a fixa limite cantitatilor ce se pot importa (administrarea contingentelor poate crea
o crestere a rolului administrativ si la acuzatii intr-o maniera neloiala). Alt mijloc consta
in a face ca normele comerciale ale tarilor sa fie atat de clare si publice ("transparente")
pe cat posibil. Multe din Acordurile OMC cer ca guvernele sa faca publice politicile si
practicile lor in tara si sa le aduca la cunostinta OMC. Controlul periodic al politicilor
comerciale nationale prin intermediul Mecanismului de Examinare al Politicilor
Comerciale constituie alt mijloc de incurajare a transparentei, atat la nivel national cat si
multilateral.

 mai competitiv - se descurajeaza practicile "neloiale", cum sunt subventiile

pentru export si dumpingul produselor la preturi inferioare costului pentru a castiga
parti ale pietei.

Cateodata OMC este descrisa ca o institutie de " comert liber ", dar asta nu este
complet exact. In realitate sistemul autorizeaza aplicarea de tarife si, in circumstante
restranse, alte forme de protectie. Este mai exact sa se spuna ca un sistem de norme
destinat dobandirii unei concurente libere, leale si fara distorsiuni.

Normele asupra nediscriminarii - NMF si tratatul national - au ca obiectiv

indeplinirea conditiilor echitative de comert. Acesta este si el obiectivul normelor
referitoare la dumping (exportari la preturi inferioare costului pentru a castiga parti ale
pietei) si subventiile. Problemele sunt complexe si normele incearca sa determine ce este
leal sau nu si cum pot raspunde guvernele, in particular prin intermediul aplicarii
drepturilor de import aditionale calculate pentru a compensa prejudiciul ocazionat de
comertul neloial.

Multe din celelalte corduri ale OMC sunt destinate sa sprijine concurenta loiala, de
exemplu in ceea ce priveste agricultura, proprietatea intelectuala si serviciile. Acordul
asupra Contractarii Publice (care este un acord "plurilateral" pentru ca a fost semnat doar
de unii din membrii OMC) extinde normele in materie de competenta in ceea ce priveste
cumparaturile realizate de mii de entitati "publice" ale multor tari. Si tot asa in mod
succesiv.

 mai avantajos pentru tarile mai putin avansate - dandu-le mai mult timp
pentru a se adapta, o mai mare flexibilitate si privilegii speciale.

Economistii si expertii in probleme comerciale recunosc in mare ca sistemul OMC

contribuie la dezvoltare. Se recunoaste de asemeni ca tarile mai putin avansate au nevoie
de flexibilitate in momentul in care aplica Acordurile. Si propriile texte ale acordurilor
incorporeaza dispozitiile anterioare ale GATT, care prevad o asistenta special si
concesiuni comerciale pentru tarile in dezvoltare.

Mai mult de trei sferturi din membrii OMC sunt tari in dezvoltare si in tranzitie spre
o economie de piata. De-a lungul a sapte ani si jumatate cat a durat Runda Uruguay, mai
mult de 60 din aceste tari au aplicat in mod autonom programe de liberalizare a
comertului. In acelasi timp, tarile in dezvoltare si economiile in tranzitie au fost mult mai
active si influente in negocierile din Runda Uruguay ca in nici o alta runda anterioara.

Aceasta tendinta a distrus in practica idea ca sistemul de comert exista doar pentru
tarile industrializate. A facut de asemeni sa varieze anterioara inclinare a tarilor in
dezvoltare pentru dispensa de la indeplinirea unor determinate dispozitii si Acorduri ale
GATT.

La sfarsitul Rundei Uruguay, tarile in dezvoltare erau dispuse sa-si asume

majoritatea obligatiilor ce se impuneau tarilor dezvoltate. Nu intamplator, Acordurile le-
au acordat perioade de tranzitie pentru a se adapta la dispozitiile - mai putin familiare si
poate mai dificile - OMC, in special in cazul celor mai saraci, tarile "mai putin
dezvoltate". In virtutea unei decizii ministeriale adoptate in finalizarea Rundei, se da
acestor tari o mai mare flexibilitate pentru aplicarea Acordurilor OMC. In aceasta decizie
se stabileste ca tarile cele mai bogate trebuie sa accelereze aplicarea obligatiunilor in
materie de acces la piete care afecteaza marfurile exportate de catre tarile mai putin
avansate si se cere sa li se dea o mai mare asistenta tehnica.

Negocieri
Acordurile negociate sau renegociate la Runda Uruguay, acoperă comerţul cu
bunuri, servicii şi drepturi de proprietate intelectuală, conturând şi consolidând principiile
liberalizării comerciale, precum şi derogările acceptate de la acestea. Ele includ
angajamentele individuale ale ţărilor membre în ce priveşte reducerea taxelor vamale şi a
altor obstacole comerciale. Toate aceste Acorduri statuează procedurile de soluţionare a
diferendelor, prescriu un tratament special pentru ţările în curs de dezvoltare, cer
guvernelor să facă politicile comerciale mai transparente prin notificarea către OMC a
tuturor reglementărilor în vigoare şi a noilor măsuri adoptate.
Domeniile cele mai importante acoperite de acordurile din cadrul OMC se referă
la circulaţia mărfurilor, circulaţia serviciilor, apărarea drepturilor de proprietate
intelectuală, reglementarea aspectelor comerciale legate de investiţii, protecţia mediului
înconjurător, concurenţa loială, măsurile sanitare şi fitosanitare, măsurile de apărare
comercială (antidumping, măsuri de retorsiune, măsuri de salvgardare), procedurile de
reglementare a diferendelor, acordul privind agricultura etc.
Acordurile vizând cele mai cuprinzătoare segmente ale comerţului internaţional,
cel cu bunuri şi cel cu servicii se definesc prin trei elemente structurale de fond:

� Debutează cu principiile de bază:Acordul General pentru Tarife şi

Comerţ(GATT) şi Acordul General pentru Comerţul cu Servicii (GATS). În aceeaşi
categorie intră şi Acordul cu privire la Aspectele Comerciale ale Drepturilor de
Proprietate Intelectuală (TRIPS) deşi nu are în prezent părţi contractante separate;
 1� La acestea se adaugă acorduri complementare şi numeroase anexe cuprinzând
cerinţe pentru anumite sectoare specifice sau anumite aspecte specifice ale
comerţului internaţional;

� În final, există calendare detaliate ce cuprind angajamentele asumate de fiecare

ţară care permit accesul produselor străine pe pieţele lor. În cazul GATT aceste
angajamente se referă la obligaţia de a consolida concesiile acordate privind comerţul cu
bunuri şi o combinaţie de consolidări şi contingente tarifare în cazul comerţului cu
produse agricole. În cazul GATS, angajamentele stabilesc anvergura accesului
furnizorilor străini de servicii la pieţele sectoriale ale serviciilor şi includ lista tipurilor de
servicii la care fiecare ţară a decis să nu aplice clauza naţiunii celei mai favorizate.
Acolo unde cele mai multe organizaţii operează pe „o ţară, un vot“ sau pe baza
„voturilor măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea înţelegerilor (şi a
reviziilor aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu înseamnă însă ca s-
a ajuns la unanimitate: doar că nici un membru nu găseşte o decizie a fi atât de
inacceptabilă, încât să insiste pe o anumită obiecţie. Votul este folosit doar ca un
mecanism de reducere sau în cazuri speciale.
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată
de către toţi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp
mai mare şi mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar
tendinţa ca acordurile finale să folosească un limbaj ambiguu asupra părţilor contencioase
punctează faptul că viitoarele interpretări ale tratatului vor fi dificile.
Richard Steinberg (2002) este de părere că deşi modelul conducerii prin consens a OMC
oferă comerţ iniţial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie prin comerţ bazat pe
putere, favorizând Europa şi Statele Unite şi pot sănu conducă la pareto eficienţă. Cele
mai notabile nefuncţionalităţi ale consensului de la întâlnirile ministeriale de la Seattle
(1999) şi de la Cancún (2003) au apărut din cauza refuzului câtorva ţări în curs de
dezvoltare de a acepta propunerile.
Ca şi multe alte organizaţii internaţionale, OMC nu are o putere semnificativă
pentru a întări deciziile pe care le ia atunci când un membru face o plângere împotriva
unui alt membru. Dacă deciziile luate de corpul de acord în privinţa disputelor nu sunt
îndeplinite, se pot lua măsuri de despăgubire pentru membrul care a făcut plângerea, însă
nici o altă acţiune de constrângere nu este disponibilă. Asta înseamnă că state puternice
din punct de vedere economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore
hotărârile luate împotriva lor de către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă
nu au puterea de a forţa SUA să îşi schimbe poziţia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu
decizia corpului de acord din martie 2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale
subvenţiile americane pentru bumbac.

Ţări membre

OMC cuprindea 76 de ţări membre la înfiinţare. Alţi 74 de membri au urmat în

următorii zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007.
Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la OMC: Algeria,
Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Capul Verde,
Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos,
Liban, Libia, Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi Príncipe, Serbia, Muntenegru,
Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, şi Yemen. Multe
dintre aceste ţări doresc să devină membre.

Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicaţia sa a fost blocată de
către Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar susţine terorismul
internaţional. În luna martie, 2005, SUA a declarat că îşi va folosi dreptul de veto pentru
a începe negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima
cerere de aderare, ca parte a unei înţelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu
este încă ţară membră, deşi a aplicat pentru aderarea la GATT în 1993.

Romania, membru fondator

Din postura de partener GATT din 1971, România a devenit membru fondator al
OMC, la 1 ianuarie 1995, toata legislaţia rezultată din acordurile OMC, devenind direct
aplicabilă şi României. Regulile şi mecanismul sistemului de comeră multilateral au fost
principalele instrumente pentru întocmirea regimului politicii comerciale. Pe parcursul
ultimilor 10 ani, procesul examinării politicii comerciale româneşti a dovedit că România
şi-a respectat în întregime angajamenetele asumate faţă de OMC.
În prezent, România rămâne un membru activ al OMC. De la ultima revizuire a
politicii comerciale, delegaţia României a participat în mod activ la conferinţele
ministeriale din Doha(Qatar) (2001), în calitate de coordonator al statelor
CEFTA(Acordul de Liber Schimb Central European), Cancun (Mexico)(2003) si Hong
Kong (2005).Angajamentul ferm al României faţă de sistemul comercial multilateral a
fost evidenţiat de rolul activ pe care aceasta l-a jucat în coordonarea diferitelor comisii
(BOP, Licente de Import, Subvenţii şi Taxe Compensatorii).
Urmărind principiul unei economii deschise, România a susţinut întotdeauna
procesul de liberalizare al OMC. Astfel, România a acceptat eliminarea taxelor vamale al
produselor IT, având în vedere faptul că România este partener la Acordul în Tehnologia
Informaţiei.
De asemenea, fiind conştientă de dezvoltarea sectorului serviciilor, România a
participat în cadrul procesului de finalizare a Protocoalelor IV si V ale GATS (servicii
fundamentale de telecomunicaţii şi financiare) şi a depus listele angajamentelor specifice.
Examinarea politicilor comerciale naţionale constituie o activitate extrem de
importantă în cadrul OMC. Aceasta este centrată pe politica şi practicile economice şi
comerciale ale fiecărui membru în domeniile acoperite de Acordurile multilaterale care
constituie sistemul de reguli şi discipline ale OMC.

În cadrul seviciilor non-financiare, alături de transport şi turism, serviciile poştale şi

de telecomunicaţii au fost examinate recent în cadrul celui de-al treilea exerciţiu de
examinare a politicilor comerciale ale României, desfăşurat în noiembrie 2005.

Cronologie
 • 1986-1994 - Runda Uruguay a negocierilor GATT, culminând cu Acordul de la
Marrakech care a pus bazele OMC.
• 1 ianuarie, 1995 - OMC îşi începe existenţa.
• 1 mai, 1995 - Renato Ruggiero devine director general pe 4 ani.
• 9 decembrie - 13 decembrie, 1996 - Conferinţa ministerială inaugurală de la
Singapore.
• 18 mai - 20 mai, 1998 - A doua conferinţă ministerială, de la Geneva, Elveţia.
• 1 septembrie, 1999 - Mike Moore a devenit director general.
• 30 noiembrie - 3 decembrie, 1999 - A treia conferinţă ministerială, de la Seattle,
Washington, SUA.
• 9 noiembrie - 13 noiembrie, 2001 - A patra conferinţă ministerială, de la Doha,
Qatar începe cu Runda de la Doha.
• 11 decembrie, 2001 - Republica Populară Chineză a aderat la OMC după 15 ani
de negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).
• 1 ianuarie, 2002 - Republica Chineză (Taiwan) a aderat la OMC.
• 1 septembrie, 2002 - Supachai Panitchpakdi devine director general.
• 10 septembrie - 14 septembrie, 2003 - A cincea conferinţă ministerială, de la
Cancun, Mexic
• octombrie 2004 - Cambodgia devine membră OMC
• 13 decembrie - 18 decembrie, 2005 - A şasea conferinţă ministerială va avea loc
la Hong Kong.

Critici

OMC promovează globalizarea economică şi comerţul liber, care sunt considerate

de mulţi ca fiind două teme problematice. Tratatele OMC au fost acuzate de tendinţe de
parţialitate faţă de corporaţiile multinaţionale şi faţă de naţiunile bogate. În timp ce
parteneriatul este voluntar, criticii sunt de părere că neparticiparea plasează ţările
neparticipante sub embargo, creând un sistem internaţional de reguli economice forţate şi
descurajând schimbul şi experimentarea.
 Procesul de luare a deciziilor în cadrul organizaţiei şi în ceea ce priveşte organizaţia
a fost, de asemenea, supus criticilor. Cei trei mari membri - Statele Unite ale Americii,
Uniunea Europeană şi Japonia - au fost acuzate de faptul că se folosesc de OMC pentru a
exercita o influenţă exagerată asupra statelor membre mai puţin influente. În plus, unii
cred că statele membre au adoptat tratatele OMC în mod nedemocratic sau în detrimentul
propriilor cetăţeni sau al mediului înconjurător.

Cresterea dezvoltarii si reforma economica

Economistii si expertii in probleme comerciale recunosc in mare ca sistemul OMC

contribuie la dezvoltare. Se recunoaste de asemeni ca tarile mai putin avansate au nevoie
de flexibilitate in momentul in care aplica Acordurile. Si propriile texte ale acordurilor
incorporeaza dispozitiile anterioare ale GATT, care prevad o asistenta special si
concesiuni comerciale pentru tarile in dezvoltare.
Mai mult de trei sferturi din membrii OMC sunt tari in dezvoltare si in tranzitie spre o
economie de piata. De-a lungul a sapte ani si jumatate cat a durat Runda Uruguay, mai
mult de 60 din aceste tari au aplicat in mod autonom programe de liberalizare a
comertului. In acelasi timp, tarile in dezvoltare si economiile in tranzitie au fost mult mai
active si influente in negocierile din Runda Uruguay ca in nici o alta runda anterioara.
Aceasta tendinta a distrus in practica idea ca sistemul de comert exista doar pentru
tarile industrializate. A facut de asemeni sa varieze anterioara inclinare a tarilor in
dezvoltare pentru dispensa de la indeplinirea unor determinate dispozitii si Acorduri ale
GATT.
La sfarsitul Rundei Uruguay, tarile in dezvoltare erau dispuse sa-si asume
majoritatea obligatiilor ce se impuneau tarilor dezvoltate. Nu intamplator, Acordurile le-
au acordat perioade de tranzitie pentru a se adapta la dispozitiile - mai putin familiare si
poate mai dificile - OMC, in special in cazul celor mai saraci, tarile "mai putin
dezvoltate". In virtutea unei decizii ministeriale adoptate in finalizarea Rundei, se da
acestor tari o mai mare flexibilitate pentru aplicarea Acordurilor OMC. In aceasta decizie
se stabileste ca tarile cele mai bogate trebuie sa accelereze aplicarea obligatiunilor in
materie de acces la piete care afecteaza marfurile exportate de catre tarile mai putin
avansate si se cere sa li se dea o mai mare asistenta tehnica.
Principalele deosebiri între GATT şi OMC sunt:
1• GATT a fost un Acord provizoriu şi adoptat pe baze ad-hoc care nu a fost
niciodată ratificat de parlamentele ţărilor participante, OMC este o organizaţie
internaţională având baze legale solide ratificate de parlamentele ţărilor
membre iar Acordurile sale descriu exact modul în care aceasta funcţionează;
2• OMC are membrii în timp ce perticipanţii la GATT s-au numit părţi
contractante;
3• GATT s-a ocupat exclusiv de comerţul cu bunuri în timp ceactivităţile OMC
vizează şi comerţul cu servicii,şi cu drepturi de proprietate intelectuală;

Mecanismul OMC de soluţionare a diferendelor este mai rapid, acţionează în mod

automat iar procedurile sale nu pot fi blocate de nici o ţară membră.
Rezultatele negocierilor din Runda Uruguay şi acordul de la Marrakech privind
constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului au fost semnate la 15 aprilie 1994 de
către reprezentanţii din cele 125 de state participante, printre care şi România.
Începerea activităţii OMC, dar şi punerea în aplicare a rezultatelor Rundei Uruguay au
multiple semnificaţii pentru statele participante, având în vedere:

1• crearea unui cadru instituţional caracterizat prin stabilitate, condiţii previzibile

şi libere de desfăşurare a comerţului internaţional;

2• crearea unei noi organizaţii caracterizată prin universalitate;

3• conturarea unui cadru de principii şi reguli extins de la domeniul mărfurilor, la

cel al comerţului cu servicii şi al protecţiei drepturilor de proprietate
intelectuală.

Acordul privind OMC este instrumentul juridic principal al rezultatelor Rundei

Uruguay. Acest acord defineşte sfera de acţiune a OMC, funcţiile sale structura
instituţională, membrii originari, procedurile de aderare de noi membri, etc. Sunt anexate
şi fac parte integrantă din acest acord toate celelalte acorduri şi memorandomuri de acord,
care includ rezultatele negocierilor pe domenii specifice. OMC este concepută ca o
organizaţie independentă în afara sistemului ONU, dar care conlucrează cu instituţii şi
organizaţii cu caracter economic, inclusiv cele din sistemul ONU.

OMC constituie forul multilateral de punere în aplicare a ansamblului măsurilor

de liberalizare a comerţului cu mărfuri, servicii şi drepturi de proprietate intelectuală, de
desfăşurare de noi runde de negocieri pentru extinderea liberalizării în comerţul cu
produse agricole, industriale şi cu servicii, precum şi de supraveghere multilaterală a
punerii în aplicare a prevederilor referitoare la regulile, disciplinile şi practicile de comerţ
convenite.
OMC are caracter permanent şi înlocuieşte structura juridică instituţională a
GATT, care din 1948 a funcţionat pe o bază provizorie. Toate ţările membre ale GATT
au devenit membre ai OMC la 1 ianuarie 1995. După această dată, ţările candidate la
accesiune trebuie să urmeze prevederile de aderare prevăzute în acordul de creare a
OMC.
 BIBLIOGRAFIE
1. www.omc.gov.ie
2. www.ro.wikipedia.org
3 .www.mec.md/omc.aspx
4. www.dce.gov.ro/poli_com/OMC.htm
5.www.eumed.net/ecorom/XVI.%20Organisme%20economice
%20internationale/7%20gatt_si_omc.htm
6. Martin Khor et al (2005), OMC and the Global Trading System:
Development Impacts and Reform Proposals, Zed Books
7. Petrescu M, GATT - cadru multilateral pentru promovarea
comertului international, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1987
31