SISTEMUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL

Sistemul comercial internaţional (SCI) include:

i) regulile de conduită convenite pe plan internaţional care guvernează
modul de desfăşurare a schimburilor comerciale internaţionale
ii) instituţiile create pentru facilitarea formulării şi urmărirea/ asigurarea
respectării acestor reguli
iii) mijloacele specifice la care recurg statele pentru a-şi promova propriile
interese în comerţul internaţional

SCI se întinde pe 4 paliere:

- multilateral (OMC): piatra unghiulară a sistemului
- "plurilateral": acordurile optionale (Anexa 4 la "Carta OMC") ; e.g., achizitiile
guvernamentale
- regional: reţea în continuă expansiune de acorduri regionale de liber schimb
- naţional: în masura în care se recurge la măsuri unilaterale (fie în pofida
regulilor multilaterale, fie în domenii unde acestea nu există)

SCI este caracterizat de 3 parametri importanţi:

- înălţimea : gradul de protecţie împotriva importurilor
- lărgimea : numărul de state (sau % din comerţul mondial) supuse regulilor
- adâncimea: gama de probleme abordate/reglementate
Prima dimensiune este în scădere, pe cand celelale două sunt în continuă extindere.

OBIECTIVELE SCI (multilateral)

Fundamental (oficial): "creşterea nivelului de viaţă, asigurarea ocupării depline a
forţei de munca, creşterea susţinută a venitului real"
mediat prin
reducerea substanţială a taxelor vamale şi a altor bariere în calea comerţului,
ca şi eliminarea discriminării în comerţul internaţional
- modus operandi: "concentrarea" întregii protecţii la nivelul taxelor vamale, reducerea
negociată a acestora şi "consolidarea" nivelurilor convenite prin negocieri
Implicite (deduse de doctrină):
- reducerea fricţiunilor dintre ţări şi, pe această bază, prevenirea conflictelor
armate (Cordell Hull către Woodrow Wilson: “dacă bunurile nu trec
frontierele, armatele o vor face”)
- extinderea grupului ţărilor democratice cu economie de piaţă (performantă)
astfel încât acestea să ajungă să reprezinte marea majoritate a statelor şi
populaţiei lumii
- reducerea impactului dezechilibrelor de putere la scară internaţională (un
sistem bazat pe reguli protejează statele slabe faţă de abuzurile celor
puternice)
- reducerea impactului dezechilibrelor de putere la scara naţională (oferă mai
multă siguranţă agenţilor economici care se angajează în tranzacţii comerciale
internaţionale)
Acordul privind înfiinţarea OMC confirmă (în preambulul său) existenţa unor principii
de bază, dar acestea nu sunt explicitate nicăieri în textele negociate în cadrul « Rundei
Uruguay »

PRINCIPIILE GATT/OMC
combinaţie de constrângeri şi exceptii.
Patru reguli (constrângeri) fundamentale:
• nediscriminare
- între partenerii comerciali (clauza naţiunii celei mai favorizate)
- a importurilor în raport cu producţia naţională (regimul tratamentului naţional)

• reciprocitate

• transparenţă
- interdicţia aplicării oricăror restricţii la import în afara taxelor vamale

• previzibilitate
- consolidarea taxelor vamale

Doua mari categorii de excepţii

• universale:
i) derogări
ii) drepturile de anterioritate
iii) ~ determinate de considerente neeconomice (Art.XX şi XXI) : securitate,
ordine publică, sănătate publică, morală, patrimoniu cultural
iv) clauza de neaplicare (Art.XXXV)

• specifice:
- faţă de regula nediscriminării:
►clauza naţiunii celei mai favorizate
• constituirea de zone de liber schimb sau uniuni vamale între membrii OMC - Art.
XXIV GATT (cu respectarea anumitor condiţii)
• acordarea de preferinţe comerciale ţărilor în curs de dezvoltare sau între ţările în curs
de dezvoltare – “Clauza de abilitare” (1979, rezultat al “Rundei Tokyo”)

► regimul tratamentului naţional

- achiziţiile de către agenţii guvernamentale pentru utilizări proprii şi nu pentru
revânzare sau încorporare în produse destinate comercializării (Art.III:8:a)
- acordarea de subvenţii exclusiv producătorilor interni (Art.III :8 :b)

- faţă de regula reciprocităţii: statut special acordat ţărilor în curs de dezvoltare

prin "clauza de abilitare" (ţările dezvoltate pot acorda unilateral preferinţe
ţărilor în curs de dezvoltare, fără constrângerile prevăzute de Art.XXIV)
 - fata de regula transparenţei: măsurile de combatere a comerţului neloial (Art.
VI), restricţii din considerente legate de balanţa de plăţi (Art.XII, XVIII),
măsurile de salvgardare (Art.XIX)

- fata de regula previzibilităţii: restricţii din considerente legate de balanţa de

plăţi (Art.XII, XVIII), măsurile de salvgardare (Art.XIX), modificarea listelor
de concesii (Art.XXVIII)

Excepţiile sunt expresia deferenţei faţă de suveranitatea membrilor OMC, care este
considerată de către unii autori drept un alt principiu al SCI. Exercitarea lor este
subordonată respectării unui alt principiu dedus de doctrină, cel al proporţionalităţii.

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA EXCEPŢIILE “UNIVERSALE”

a. Derogările (waivers)
- posibilitate prevazută de Art.XXV:5 pentru « circumstanţe excepţionale neprevăzute de
alte stipulaţii ale GATT »
- necesită aprobarea cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate
- nici o prevedere referitoare la limitarea în timp

În primii 45 de ani de existenţă ai GATT, au fost acordate 113 derogări. 45 mai erau în
vigoare la finele Rundei Uruguay.
Dispozitiv renovat (în cadrul Rundei Uruguay)
- derogările pre-existente au încetat de drept la 31 decembrie 1996
- orice noi derogări necesită aprobarea cu o majoritate de 3/4 (în 1995, membrii OMC au
convenit să nu recurgă la vot în cazul solicitărilor de derogări, regula consensului
funcţionând astfel de facto)
- derogări sunt strict limitate în timp şi supuse unor reexaminări anuale

b. Drepturile de anterioritate (grandfather rights)

Protocolul de Aplicare Provizorie prevedea aplicarea părţii a II-a a GATT (care cuprinde
majoritatea regulilor de conduită) doar "în cea mai mare măsură posibilă fără a contraveni
legislaţiei existente". Mai mult, aceste drepturi puteau fi păstrate chiar şi în cazul
modificărilor ulterioare ale legislaţiei care o menţineau în contradicţie cu prevederile
GATT (deşi anterioritatea legislaţiei dispărea), atâta vreme cât - pe ansamblu - gradul de
incompatibilitate nu era sporit.
Au dispărut odată cu caracterul provizoriu al GATT. Art.XVI:4 al Acordului OMC
obligă toţi membrii să “asigure confromitatea legilor, reglementărilor şi procedurilor
administrative cu obligaţiile” care le revin.
c. Excepţii din considerente neeconomice
Invocarea excepţiilor din considerente de securitate (Art.XXI) nu este constrânsă de
condiţii speciale, dar sfera sa de acţiune este totuşi limitată.
Măsurile incompatibile cu regulile GATT care sunt justificate în baza Articolului XX se
supun principiului proporţionalităţii:
• trebuie aplicate « de o manieră care să nu constituie o discriminare arbitrară sau
nejustificabilă între ţări aflate în condiţii similare sau o restricţie mascată în calea
comerţului ».
• trebuie să fie necesare din perspectiva obiectivului urmărit
Jurisprudenţa recentă a OMC sugerează că :
- circumstanţele care justifică excepţiile sunt interpretate în mod limitativ
- excepţia este cu atât mai justificabilă cu cât se referă la o problemă percepută
ca atare cu mai mare de comunitatea internaţională

d. Clauza de neaplicare (Art.XXXV)

- a fost considerată contrapartea indispensabilă a renunţării la cerinţa acceptării de noi
membri doar cu unanimitate de voturi
- nu poate fi invocată decât la momentul aderării unui nou membru (Art. XIII al
Acordului OMC prevede că nu poate fi invocată decât între părţi contractante GATT care
invocaseră Art.XXXV şi care nu îşi aplicau prevederile GATT la data constituirii OMC)
- spre deosebire de situaţia în GATT, a devenit posibilă invocarea clauzei chiar dacă s-au
desfăşurat negocieri tarifare cu ţara candidată, ceea ce poate întări poziţia de negociere
faţă de ţările candidate.

ISTORICUL CREĂRII GATT

Februarie 1946: Prima sesiune a Consilului Economic şi Social (ECOSOC) al ONU decide
constitirea unui Comitet Pregătitor al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Ocupare

Octombrie-Noiembrie 1946: Londra – discuţii în cadrul Comitetului pe marginea unui proiect de

Cartă pregătit de SUA, în consultare cu Marea Britanie şi Canada

Aprilie-Octombrie 1947: Geneva – negocieri tarifare destinate să permită măsuri timpurii de

liberalizare a comerţului, concretizate în semnarea, la 30 octombrie 1947, a Acordului General
pentru Tarife şi Comerţ (GATT), de către 23 de părţi contraxctante

Noiembrie 1947: Havana – deschiderea Conferinţei, în prezenţa a 54 de ţări participante (din cei
61 membrii ONU din acel moment)

1 Ianuarie 1948: GATT intră în vigoare, pe baza unui Protocol de Aplicatre Provizorie

24 Martie 1948: Havana - ia sfârşit Conferinţa; Carta Organizaţiei Internaţionale a Comerţului

este semnată de 53 participanţi
Decembrie 1950: SUA retrage Carta de la Havana din procedura de ratificare, pecetluind eşecul
definitiv al creării OIC

ISTORICUL NEGOCIERILOR DESFĂŞURATE SUB EGIDA GATT

Runda Perioada Nr. ţări Valoarea Reducere medie Nivel mediu al

participante comerţului vizat a taxelor vamale taxelor vamale
(mld.USD) (%) ulterior (%)
Geneva 1947 23 10 35 n.a.
Annecy 1949 33 n.a. n.a.
Torquay 1950 34 n.a. n.a.
Geneva 1956 22 2.5 15
Dillon 1960-61 45 4.9 n.a.
Kennedy 1962-67 48 40 35 8.7
Tokyo 1973-79 99 155 34 4.7
Uruguay 1986-93 117 464 38 2.9
Sursa: Nigel Grimwade, Multilateralism and Regionalism, în International Trade, Routledge, 2001

"TARELE" GATT
• caracterul provizoriu

• lipsa de forţă coercitivă (mecanism de reglementare a diferendelor ambiguu, lent, cu

regim "moale" de sancţiuni)

• cuprindere limitată, în termeni de:

- categorii de bunuri (când presiunile politice interne sau cererile grupurilor de
interese deveneau covârşitoare, regulile au fost ignorate; e.g., produsele
agricole şi produsele textile)
- state participante (componenţa iniţială a GATT reprezenta 42% din venitul
mondial. În anul 2000, anterior aderării Chinei, se ajunsese la 77% din venitul
mondial, iar dacă totate ţările care au facut cerere de aderare vor fi primite, se
va ajunge la 98%).
- domenii, arii de probleme (ceea ce, in unele opinii, ar conduce la o relaţie
dezechilibrată din punctul de vedere al posibilităţilor reciproce de acces pe
piaţă)

• caracterul "a la carte" (free riding): posibilitatea de a fi asumate doar obligaţiile

considerate convenabile, fara a pierde avantajele decurgand din respectarea altor obligaţii
de catre alte părţi contractante
- mai puţin de 1/3 din participanţii la Runda Tokyo îşi asumasera obligaţiile decurgând
din Codurile de conduită semnate cu acel prilej (« balcanizarea » comerţului
internaţional)
 ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI
Elemente de continuitate:
1) clauza din Carta OMC care menţionează importanţa precedentelor din
perioada GATT (luare decizii, uzanţe diplomatice, jurisprudenţă)

2) o parte din rezultatele "Rundei Uruguay" sunt construite pe fundaţiile

aşezate în cadrul "Rundei Tokyo"

3) "GATT 1994" este o reproducere fidelă a "GATT 1947"1

4) “grosul” obligaţiilor membrilor nu sunt faţă de Organizatie ca atare, ci faţă

de ceilalţi membri (obligaţiile fata de OMC propriu-zisă sunt limitate:
participarea la mecanismul de examinare a politicii comerciale, obligaţii
administrative – e.g. contribuţia la bugetul organizaţiei)

Elemente de noutate:
• caracterul definitiv (înlocuieşte caracterul provizoriu, implicit şi clauzele de
anterioritate)
• caracterul de angajament unic (toţi semnatarii sunt ţinuţi să respecte ansamblul
regulilor şi disciplinelor convenite); o anumită flexibilitate este acordată ţărilor în curs de
dezvoltare prin intermediul perioadelor de tranziţie
• cuprindere mult extinsă , din punctul de vedere al :
- sectoarelor acoperite (servicii, textile, agricultură)
- problematicii reglementate (drepturi de proprietate intelectuală, investiţii)
• trăsături instituţionale mai accentuate: e.g., conferinţa ministerială întrunită cel puţin
o dată la 2 ani (ad hoc şi cu lungi hiatusuri, anterior); circa 40 de consilii, comitete,
sucbcomitete, grupuri de lucru etc (de circa două ori mai multe decât anterior)
• caracter structurat al negocierilor: calendarul negocierilor este prestabilit, negocierile
se desfăşoară cu regularitate la niveluri determinate
• caracter automat al mecanismului de reglementare a diferendelor
• caracter tot mai "legalist" (deplasarea accentului obligaţiilor asumate de la acordarea
de concesii specifice, la reguli de conduită; e.g., acordurile "TBT", "SPS" sau "TRIPs" nu
au nimic de-a face cu principiul schimbului de concesii echilibrate intre parti )

Structura tratatului ("Actul Final ")

• Clauze (dispoziţii instituţionale şi procedurale)
• Anexe
~ 1: "Acorduri Comerciale Multilaterale" (obligatorii)
- Anexa 1 A: GATT 1994 + 12 acorduri :

1
Motivul redenumirii este de ordin procedural: o amendare formală a GATT 1947 presupunea îndeplinirea
unor formalităţi care riscau să amâne intrarea în vigoare a Acordului OMC
 Agricultură; Textile-îmbrăcăminte; Măsuri sanitare şi fitosanitare; Obstacole tehnice;
Investiţii legate de comerţ ; Inspecţie înainte de livrare; Salvgardare; Antidumping ;
Subvenţii şi măsuri compensatorii;Reguli de origine ; Evaluare vamală; Licenţe de
import
- Anexa 1 B: GATS
- Anexa 1 C: TRIPs
~2: Înţelegerea privind Reglementarea Diferendelor ("DSU")
~3: Mecanismul de Examinare a Politicii Comerciale ("TPRM")
~4: Acordurile plurilaterale (Achiziţii publice; Comerţ cu aeronave civile)

Ierarhia acordurilor
- în caz de conflict între "clauze" şi "anexe", prevalează "clauzele"
(posibilitatea este însă mai degrabă teoretică, întrucat "clauzele" se referă la
aspecte procedurale şi instituţionale)
- în caz de conflict între "GATT 1994" si oricare din celelalte acorduri incluse
în Anexa 1A, prevalează cele din urmă (existenţa de nesincronizări este
posibilă, multe din aceste acorduri avându-şi originea în « Codurile » negociate în
cadrul Rundei Tokyo, care urmau să opereze independent de GATT 1947)
- în caz de conflict între Anexa 2 şi oricare dintre celelalte anexe, prevalează
prima

ARHITECTURA INSTITUŢIONALĂ
OMC este o "instituţie minimalistă, având prerogative legislative şi executive foarte slabe
şi un sistem foarte puternic şi judicializat de reglementare a diferendelor".2
• funcţia executivă (punerea în aplicare a angajamentelor asumate de membri):
- bazată în mare măsură pe consens;
- mari disparităţi între contribuţiile individuale ale membrilor
Nevoia de leadership: Trei lideri potenţiali: SUA, UE, Japonia; nu există o
viziune comună asupra agendei viitoare la SUA si UE; rezervă faţă de o
implicare activă la Japonia.
• funcţia legislativă (procesul de negociere, prin care sunt formulate regulile)
• funcţia judecatorească (sistemul de reglementare a diferendelor)
Anexele 2 şi 3 (DSU şi TPRM) sunt singurele instrumente "orizontale" ale edificiului.

OMC ca organizaţie
Caracterul de organizaţie nu a fost avut în vedere la lansarea "Rundei Uruguay"
Declaratia de la Punte del Este nu mentiona, referitor la "functionarea sistemului GATT"
decat obiectivul relativ modest al "ameliorarii adaptabilitatii GATT, printr-o
supraveghere imbunatatita a politicii comerciale a partilor contractante si conferinte
ministeriale regulate".

Structura organizaţiei
• Conferinţa ministerială
2
Sylvia Ostry: The World Trading System In Dire Need of Reform, CEPS Policy Brief No.24, August 2002
- organul guvernamental plenar al OMC (corespunde Adunării Generale a Părţilor
Contractante ale GATT)
- toate statele membre sunt reprezentate
- se întruneşte cel puţin o dată la doi ani
• Consiliul General
- Organul suprem între sesiunile Conferinţei Ministeriale (preia funcţiile exercitate
anterior de Consiliul GATT)
- poate exercita majoritatea funcţiilor Conferinţei Ministeriale
- se întruneşte aproximativ lunar, iar la lucrările sale participă în medie circa 70% din
membrii OMC
- se constituie şi în Organ de Reglementare a Diferendelor şi de Examinare a Politicii
Comerciale
Asistat de 3 consilii specializate
Consiliul pentru Comertul cu Bunuri - Consiliul pentru Comertul cu Servicii - Consiliul
TRIPs
Importanţa lor este ilustrată, printre altele, de faptul că nici Conferinţa Ministerală, nici
Consiliul General nu pot adopta interpretări ale acordurilor coemrciale multilaterale decât
pe baza unei recomandări a Consiliului specializat.
• Comitete specializate
- ~ Comert şi dezvoltare
- ~ Restricţii legate de balanţa de plăţi
- ~ Buget
- ~ Comerţ şi Mediu
- ~ Acorduri comerciale regionale
• Secretariatul (condus de un Director General)
- staff de 575 persoane: unul din cele mai restrânse secretariate de organizaţii
internaţionale (FMI = 2800 ; Banca Mondiala = cca 11000)
- buget de 80 milioane USD: mai mic decât al multor ONG care îl critică
- rol limitat: agenda sa de lucru este determinată în cea mai mare măsură de membri, prin
acţiunea lor la nivelul consiliilor şi comitetelor
- acordă asistenţă delegaţiilor ţărilor membre
- datorie de imparţialitate/neutralitate
- obligaţia statelor membre de a nu încerca influenţarea membrilor secretariatului (nu
exista anterior Rundei Uruguay)
- poate exprima puncte independente de vedere, prin publicaţiile editate şi luările de
poziţie publice ale Directorului General

LUAREA DECIZIILOR
Carta de la Havana conţinea stipulaţii explicite care dădeau membrilor preconizatei OIC
dreptul de a face interpretări cu putere de lege a dispoziţiilor Cartei. În cadrul GATT
(care era un tratat, nu o organizatie), prevederile corespunzătoare - conţinute în Articolul
XXV : “Joint action” - au fost mult diluate, devenind neoperaţionale.

Acordul OMC reinstituie prerogative explicite de luare a deciziilor în probleme

importante, dar induce mai multe complexitate în mecanismele de luare a deciziilor, ceea
ce duce la un paradox : exista mai multă flexibilitate în cadrul “Clubului de 23 de
membri” decât, actualmente, pentru o organizaţie cu peste 140 de membri.

Metoda principală de luare a deciziilor în cadrul OMC (ca şi, anterior, în cadrul GATT)
este consensul. Acest procedeu, nemenţionat explicit (şi nedefinit ca atare) în
GATT, a căpătat o consacrare formală în textul Acordului OMC (Articolul IX :1) :
« OMC va continua practica luării deciziilor prin consens, care a fost urmată în
cadrul GATT 1947 ».

Practica consensului reflectă lipsa de "confort" a părţilor contractante în faţa modalităţii

lacunare de descriere a procesului luării deciziilor în GATT. Ea s-a impus şi ca o
recunoaştere implicită a nevoii de acord între ţările cu oarecare influenţă şi, mai ales,
pentru a evita situaţia în care principalele puteri comerciale ale lumii ar putea fi învinse la
vot.3

Consensul este definit drept situaţia în care nici un membru prezent [cvorum de 51%] nu
obiectează. El nu este, aşadar, sinonim cu unanimitatea.

Există perspective diferite cu privire la adevărata semnificaţie a consensului.

Pozitiv
- este un important facor de legitimare a deciziilor luate
- este un mecanism mai flexibil decât regula rigidă a unanimităţii
- este avantajos pentru ţările mici, deoarece le sporeşte influenţa în cadrul consultărilor şi
negocierilor (tranzacţiilor) care preced luarea deciziilor

Negativ
- consacră dominaţia de facto a marilor puteri comerciale : numai acestea au într-
adevăr capacitatea de a bloca decizii ;
- este tot mai greu de realizat în practică din cauza creşterii numărului de participanţi
- promovează o cultură de « informalitate » care încurajează lipsa de transparenţă şi a
lărgirii agendei de negocieri
- este o formă pasivă de luare a deciziilor : ţările mici, care au dificultăţi în a participa la
întruniri, se alătură astfel în mod involuntar consensului
- conduce la o eludare sistematică a votului, ceea ce reduce valoarea principiului « un
membru = un vot » aplicat în cadrul OMC

Votul este utilizat cu mare parcimonie. Regula fundamentală este “un

membru = un vot”.4
Ea conferă procesului decizional din OMC un caracter mai democratic decât în cadrul
ONU (unde funcţionează un Consiliu de Securitate, care are şi membri cu drept de veto)
sau al instituţiilor financiare internaţionale (unde funcţionează votul ponderat, în funcţie
de contribuţia la capitalul instituţiilor. Ţările mici sunt avantajate, ceea ce le sporeşte
3
În cadrul UNCTAD, s-au întâlnit frecvent « înfrângeri » zdrobitoare ale ţărilor dezvoltate în urma votului,
dar fără consecinţe palpabile, rezoluţiile adoptate nefiind obligatorii. Episoade similare în cadrul GATT,
unde angajamentele asumate sunt obligatorii, sunt de neconceput.
4
Pentru U.E., numărul de voturi este egal cu numărul Statelor Membre.
capacitatea de negociere : ţările în curs de dezvoltare deţin circa ¾ din numărul voturilor
în OMC, faţă de sub 40% în cadrul FMI şi Băncii Mondiale.

Regulile OMC pentru adoptarea deciziilor sunt :

• unanimitate: amendamente privind principii esenţiale precum CNF sau tratamentul
naţional
• majoritate calificată de 3/4 din membri: derogări (în practică, se rămâne la consens)
sau interpretări cu putere de lege ale dispoziţiilor acordurilor
• majoritate calificată de 2/3 din membri:
- buget şi alte probleme financiare
- primirea de noi membri
- amendamente referitoare la alte principii decât cele generale (Art.I si III GATT
1994 ; Art.2 par.1 GATS ; Art.4 TRIPs) ; un membru poate refuza să accepte (şi, deci, să
se conformeze) unui amendament care îi afectează drepturile şi obligaţiile, dar i se poate
cere (cu o majoritate de 3/4) să se retragă din OMC; amendamentele acceptate nu vor
intra în vigoare decât după acceptarea lor (prin ratificare) de către cel puţin 2/3 din
membri, ceea ce – în practică – reprezintă o procedură mai dificilă decât interpretarea, în
ciuda cerinţei de vot mai puţin exigente
• majoritate simplă: unde nu se specifică altfel

În majoritatea cazurilor menţionate mai sus (interpretări, amendamente, primirea de noi

membri), nu se trece la vot decât după ce s-a încercat (şi, la capătul unei perioade
rezonabile de timp, nu s-a reuşit) să se ajungă la consens.

LEGITIMITATEA SCI
• Esenţială, în condiţiile în care nu există forţă coercitivă exercitată colectiv, iar
respectarea regulilor se bazează pe cooperarea şi supunerea voluntară a statelor suverane.
• Are o importanţă în creştere:
- sfera de competenţe a OMC s-a lărgit (geografic şi ca probelmatică)
- în domeniul relaţiilor internaţionale are loc o tranziţie de la sistemul « ierarhiilor
compartimentate »5 la un sistem mai complex şi mai fluid

Legitimitatea este de două feluri : normativă (formală) şi socială

A. Legitimitatea normativă
• derivă din « legitimitatea individuală a fiecărui stat membru »6
• autorităţile sunt legitimate prin alegeri şi reprezintă statul în relaţiile internaţionale,
făcând astfel posibile :
- desfăşurarea de negocieri internaţionale

5
Resortisanţii unui stat nu interacţionează cu cei ai altui stat decât prin intermediul guvernelor lor.
Se formează « cluburi » pe arii de probleme.
7
Ernst-Ulrich Petersmann: Challenges to the Legitimacy and Efficiency of the World Trading System:
Democratic Governance and Competition Culture in the WTO, Journal of International Economic Law,
7:3, 2004
6
 - izolarea procesului de formulare a politicii comerciale faţă de grupurile de
interese (preponderent, protecţioniste).
• angajamentele asumate pe plan internaţional sunt acceptate pe plan intern prin
procedurile de ratificare a tratatelor

Legitimitatea « socială »
Presupune acceptare şi sprijin public şi depinde de:
• eficienţa rezultatelor obţinute
• transparenţa proceselor prin care se obţin aceste rezultate
• gradul de participare a tuturor actorilor interesaţi

Critici la adresa legitimităţii SCI

a. Caracterul nedemocratic
Din punct de vedere intern :
• asumarea de angajamente internaţionale limitează marja de manevră şi opţiunile
succesorilor la guvernare
• guvernele nu reprezintă integral şi cu fidelitate toate interesele interne afectate de
rezultatele negocierilor : « Arareori alegerile se câştigă sau se pierd pe seama unei
singure probleme, şi cu atât mai rar se întâmplă ca această problemă să se refere la
poziţiile adoptate de autorităţi în negocierile comerciale internaţionale »7
• caracterul de « club » al negocierilor comerciale internaţionale determină o contribuţie
inegală a miniştrilor la formularea politicii guvernamentale
• în multe cazuri, statele membre ale OMC nu satisfac cerinţele unor regimuri
democratice
- această situaţie nu este o anomalie, iar încercarea de a « tria » participanţii pe
asemenea considerente ar duce la mari dispute şi ar înfânge aspiraţia de
universalitate a sistemului
- în plus, democraţia nu este un panaceu : cel mai protecţionist tarif vamal al SUA
(Smoot-Hawley Act, 1929) a fost croit în funcţie de interesele particulare ale
electoratului

Din punct de vedere extern

- statele membre şi-au cedat suveranitatea unei structuri supranaţionale : « o organizaţie
internaţională neelectivă, compusă în principal din reprezentanţi ai altor ţări, care ia
decizii ce afectează semnificativ condiţiile economice şi sociale » [Baldwin (2002)]
- obligaţiile asumate pe plan internaţional au un caracter tot mai intrusiv asupra politicilor
interne (extinzându-se dincolo de limitele rezonabile ale noţiunii de comerţ
internaţional), întinderea şi conţinutul exact al lor nu pot fi determinate cu precizie de la
bun început (existând un proces de « clarificare » prin mecanismele de reglementare a
diferendelor), iar nerespectarea obligaţiilor comportă costuri mai mari din cauza
procedurii întărite de reglementare a diferendelor)
- instituţia supranaţională nu este supusă unor mecanisme eficace de tragere la
răspundere (accountability)

7
Kamal Malhotra et al: Reforms to the Global Governance of Trade, în “Making Global Trade Work for
People”, UNDP, 2003
Aceste critici neglijează faptul elementar că raţiunea de existenţă a OMC este de a
constrânge libertatea de mişcare a statelor în raporturile comerciale internaţionale,
supunându-le conduita unor reguli la formularea cărora ele au o contribuţie esenţială.
Există un compromis inerent între suveranitatea naţională şi cooperarea internaţională:
orice asumare de obligaţii pe plan internaţional se traduce printr-o limitare a marjei de
manevră a unui stat. Pe de altă parte, există numeroase « supape de siguranţă » care să
permita regulilor interne să prevaleze atunci când interese foarte importante sunt în joc.

În plus, OMC are o structură care în nici un caz nu o pune în situaţia de a « dicta »
conduita membrilor săi şi nici măcar pe a celor mai slabi dintre aceştia): nici Directorul
General, nici Secretariatul nu au putere de decizie ; bugetul este limitat ; personalul este
restrâns.

« Dacă OMC ar fi existat în forma actuală de peste 50 de ani, fără posibilitatea membrilor
săi de a se retrage, ar fi fost un motiv de mare îngrijorare. Dar, devreme ce toţi membrii
săi au luat decizia să adere în ultimii 5 ani, iar regulile nu s-au modificat între timp,
înseamnă că nu există o adevarată problemă ».8

b. Lipsa de transparenţă
Problema transparenţei în sistemul comercial multilateral are două faţete.
• transparenţa măsurilor adoptate de statele membre
Este o obligaţie explicită a părţilor contractante, menţionată explicit în textul
GATT 1994 (Articolul X) : « legile, reglementările, sentinţele judecătoreşti şi
deciziile administrative cu aplicabilitate generală … vor fi publicate prompt ».
În contrast, OMC nu este supus nici unei obligaţii similare.
• măsura în care alte entităţi decât statele membre au acces la informaţiile privind
activitatea OMC
OMC este considerată instituţia cel mai puţin deschisă către public dintre
organizaţiile economicei internaţionale cu vocaţie universală. Acest
« excepţionalism » al OMC este asumat în mod deschis de organizaţie. Consiliul
General arăta în 1996 că OMC are un caracter special, care decurge din dubla sa
calitate de tratat interguvernamental care dă naştere la drepturi şi obligaţii şi,
respectiv, forum de negociere. Această opacitate atinge uneori dimensiuni
nerezonabile : restricţionarea accesului organizaţiilor interguvernamentale din
domeniul politicilor de mediu la lucrările Comitetului pentru Comerţ şi Mediu,
care au ca obiect tocmai clarificarea problemelor de interes comun.

Argumente pro :
- confidenţialitatea este adesea esenţială pentru a permite succesul negocierilor
- lipsa de transparenţă permite realizarea de acorduri globale (pachet), care sunt
dificil de dezagregat până la nivelul de competenţă al altor instituţii interne
- în absenţa informaţiilor, este mai dificil pentru grupurile de interese să se
mobilizeze pentru a încerca să influenţeze conţinutul înţelegerii ; pe de altă parte,
8
Alan V.Deardorff, Robert M.Stern: What the Public Should Know about Globalization and the World
Trade Organization, Research Seminar in International Economics, University of Michigan, Discussion
Paper No.460, 20 July 2000
transparenţa superioară poate să mobilizeze pe cei dezavantajaţi, în măsura în care
aceştia ajung să sesiseze costurile la care sunt supuşi

Argumente contra :
- lipsa de transparenţă este utilizată de insideri ca un mijloc de întărire a propriilor
poziţii
- nu este posibilă tragerea la răspundere a negociatorilor pentru tranzacţiile
încheiate, deci nici decelarea măsurii în care au promovat interesele celor pe care
îi reprezintă
- absenţa « memoriei instituţionale » care să permită reconstituirea modului
în care a fost tratată o anumită problemă, atunci când apare necesară clarificarea
mai bună a intenţiilor negociatorilor

c. Bariere în calea participării « societăţii civile »

Articolul V :2 al Acordului OMC prevede posiblitatea Consiliului General de a face
aranjamentele necesare pentru cooperarea cu organizaţii neguvernamentale (ONG).
Această facultate a fost utilizată o singură dată. 9 În iulie 1996, Consiliul General a adoptat
linii directoare care să clarifice cadrul relaţiilor OMC cu ONG-urile. Până în prezent,
aceste relaţii s-au referit la : acreditarea ONG pentru a participa la Conferinţele
Ministeriale ; organizarea de simpozioane cu participarea ONG pe diverse teme ;
informări succinte (briefing-uri) cu privire la activitatea curentă a OMC.

Numărul ONG-urilor cu activitate internaţională a explodat în ultimele decenii : de la

doar 176 în 1909, la 28900 în 1993. În cadrul Conferinţelor Ministeriale, numărul ONG-
urilor acreditate a crescut de la 108 (Singapore – 1996), la 966 (Cancun – 2003)! În
aceste condiţii, este imposibilă realizarea exhaustivităţii, iar un sistem bazat pe cooptarea
doar a unor ONG nu ar face decât să genereze noi probleme de legitimitate. De
asemenea, ONG-urile sunt extrem de eterogene, atât ca preocupări, cât şi ca poziţii
susţinute şi ideologie. Unii autori10 disting între « familia de la Rio » (ONG dispuse să se
angajeze în dialog) şi « familia de la Porto Allegre (radicali, anti-instituţii).

Pretenţia de reprezentativitate a ONG este greu de justificat; ele sunt, prin definiţie,
purtătoare ale unor interese specifice (care pot fi perfect respectabile). De regulă, ele nu
reuşesc să obţină nici măcar o reprezentare simbolică la nivel parlamentar. Mai mult,
susţinerea multor ONG-uri cum că ar reprezenta interese globale (« cetăţeni ai lumii ») nu
poate fi acceptată, deoarece nu există o « naţiune mondială », cu purtători de interese
mondiale.

De asemenea, organizarea internă a ONG nu este ţinută să respecte principii democratice,

iar imparţialitatea şi transparenţa lor nu este mai presus de orice îndoială. Există puţine
informatii despre sursele lor de finanţare (atunci când acestea nu sunt surse
guvernamentale, ceea ce afectează serios pretenţia ne neutralitate a ONG-urilor
respective) şi - spre deosebire de alte grupuri de interese constituite (e.g., partidele

9
În legătură cu Acordul privind Inspecţia înainte de livrare, pentru care s-au stabilit contacte sistematice cu
Federaţia Internaţională a Agenţiilor de Inspecţie şi cu Camera Internaţională de Comerţ.
10
Eddy Fougier: Societe civile et enjeux commerciaux, Colloque IFRI-SUSTRA, Paris, juin 2004
politice) - obligaţiile lor de informare (disclosure) sunt limitate. Tot mai multe ONG se
angajează în furnizarea de servicii remunerate (adesea, fără parcurgerea unor proceduri
competitive) ceea ce le pune sub semnul întrebării obiectivitatea, ridicând şi problema
tratamentului echitabil în raport cu alte ONG

În mod aparent paradoxal, ţările în curs de dezvoltare sunt, pe ansamblu, mult mai puţin
favorabile decât ţările dezvoltate unei antrenări mai active a ONG-urilor în activitatea
OMC, deşi acestea din urmă tind să condamne în primul rând actiivtatea ţărilor
dezvoltate. Reticenţa pronunţată din partea ţărilor în curs de dezvoltare este de
determinată de percepţia acestora că ONG-urile ar putea reprezenta un « cal troian » al
ţrilor dezvoltate, fapt explicabil prin aceea că circa jumătate din ONG-urile acreditate la
Conferinţele Ministeriale sunt americane !

Foarte multe ONG (daca nu chiar majoritatea) nu împărtăşesc, ba chiar se opun,

principiilor Organizaţiei.

În atari condiţii, participarea ONG-urilor la luarea deciziilor în cadrul OMC riscă să

genereze un rezultat şi mai putin legitim decât altminteri sau, cel puţin, ar complica şi
întârzia realizarea de acorduri.

d. Excluderea ţărilor mici de la luarea deciziilor

Deşi OMC este singura organizaţie economică internaţională cu vocaţie universală în

care ţările în curs de dezvoltare se află în majoritate, touşi ele se plâng că ar fi
marginalizate. Argumentele au în vedere:

• Rolul pre-eminent al « cvadrilateralei » (Quad)

- forum constituit de summit-ul G7 din Okinawa (1981); grupează miniştrii comerţului
din S.U.A., Canada, Japonia şi U.E. (membrul Comisiei Europene responsabil cu resortul
respectiv)
- creditat cu o mare influenţă în formularea regulilor şi pregătirea pachetelor de soluţii
negociate; evenimentele recente (e.g., Seattle) au arătat o anumită reducere a ‘controlului’
exercitat de Quad
- luarea deciziilor urmează, în mare măsură, modelul unor cercuri concentrice : Quad în
mijloc; “Friends of the Chair” (alte ţări dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare precum
Chile, Africa de Sud, Singapore) pe nivelul următor; ţări în curs de dezvoltare importante
care trebuie convinse (India, Brazilia, Malaysia)
- aderarea Chinei schimbă întrucatva automatismele dobândite ale acestui mecanism

• Practica reuniunilor informale în "Green room"

⇒ Reuniuni cu un număr mic de participanţi, care urmăresc să îşi acordeze punctele de
vedere. Eventualele soluţii mutual acceptabile identificate sunt prezentate ulterior
« plenului » pentru aprobare.
- iniţial participau membri invitaţi ad hoc de Directorul General îin jur de 8 în
timpul Rundei Tokyo);
 - în timp, s-a cristalizat un grup auto-selecţionat de 20-30 de ţări (inclusiv în curs
de dezvoltare), dar compunerea variază în funcţie de problema în discuţie
Cele mai sensibile reuniuni tip «Green Room » sunt cele desfăşurate la nivel ministerial
(numite şi « Miniconferinţe Ministeriale »)

⇒ Selecţia participanţilor nu are o bază obiectivă (de obicei participă ţările cele mai
active în procesul de negociere), iar participarea tuturor celor interesaţi nu este facilitată
(iar uneori este chiar descurajată activ)

⇒ Un mecanism ad hoc ajunge să se substituie de facto regulilor stabilite ; reuniunile au

un pronunţat caracter informal, dezbaterile nu sunt consemnate, ceea ce ridică probleme
de înţelegere de către neparticipanţi a stadiului atins în negociere

⇒ Amplifică asimetria dintre membrii puternici şi cei slabi :

- pentru ca participarea la « green room » este dezechilibrată
- pentru ca este descurajată constituirea formală de coaliţii între ţările în curs de
dezvoltare (impediment aparent depăşit odată cu constituirea « G20 » în cadrul
negocierilor Rundei Doha)

• din 1987, când a fost desfiinţat « Grupul Consultativ » (constituit în 1975 şi

permanentizat în 1979, cu o compunere de 18 ţări din care 10 în curs de dezvoltare),
GATT/OMC a rămas fără vreun organ de îndrumare cu o compunere care sa faciliteze
formularea de pozitii general acceptabile
- ţările în curs de dezvoltare se opun constituirii unui asemenea for (« steering group »,
« executive board »), deoarece consideră că ar consacra un sistem de reprezentare
asimetrică, ce ar submina principiul “un membru, un vot”
- în acest mod însă, este facilitat prin omisiune sistemul actual, bazat pe mecanisme
informale dominate de cei mai importanţi membri

e. Inegalitatea de tratament şi de mijloace a membrilor OMC

Ţările în curs de dezvoltare au mai multe motive de nemulţumire.
• Secretariatul acţionează părtinitor, în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare.
- asumarea tot mai frecventă a sarcinii ca, în absenţa unui document negociat şi
aprobat de toate părţile interesate, Secretariarul să ia iniţiative transmiterii
celorlalte părţi contractante un document “pe propria răspundere”, al cărui
conţinut este mai degrabă voluntarist şi care nu reflectă toate poziţiile (inclusiv
cele contradictorii) exprimate de participanţii la consultări
- publicaţiile Secretariatului ajung de regulă la concluzii care care coincid cu
pozitiile ţărilor dezvoltate şi există o auto-cenzură a criticilor la adresa acestora
- angajarea activă a Secretariatului în scopul lansării unei noi runde de negocieri
comerciale multilaterale, deşi această iniţiativă era departe de a se bucura de un
sprijin larg majoritar între membrii OMC
- circa 80% din personalul cu care este încadrat Secretariatul provine din ţările
dezvoltate; mai mult, aceşti experţi tind să fie, fără excepţie, economişti
neoliberali
 Pe de altă parte, personalul Secretariatului nu are dreptul să facă parte din structurile
speciale de negocie

• Ţările dezvoltate încearcă să influenţeze poziţia ţărilor în curs de dezvoltare prin

mijloace mai puţin ortodoxe :
- presiuni în domenii conexe: acordarea de preferinţe comerciale; asistenţa oficială
pentru dezvoltare (care, în ţările cele mai sărace, ajunge să reprezinte până la 40-50% din
bugetul naţional; preferinte comerciale; acordurile de împrumut cu instituţiile financiare
internaţionale (FMI şi Banca Mondială)
- dezavuarea negociatorilor: ţările dezvoltate intervin direct în capitale cand negociatorii
de la Geneva ai ţărilor în curs de dezvoltare au poziţii considerate obstrucţioniste

• Ţările în curs de dezvoltare duc lipsă de resurse (financiare şi uman) corespunzătoare,

astefel încât nu pot participa eficient la activităţile desfăşurate sub egida OMC :
- între 25 şi 30 de ţări (cu variaţii de la un an la altul), reprezentând un sfert din numărul
total al ţărilor membre în curs de dezvoltare, nu au o reprezentanţă permanentă
la sediul OMC din Geneva
- numărul mediu de persoane într-o misiune a unei ţări în curs de dezvoltare este de 3.5,
dar cu serioase disparităţi : ţările cel mai puţin avansate au, de regulă, un singur
reprezentant, pe când misiunile unor ţări ca Brazilia, India sau Thailanda cuprind 10-15
personace ; media personalului acreditat la misiunile ţărilor dezvoltate este de 7.4 în cazul
ţărilor dezvoltate (în plus, aceste ţări recurg frecvent la trimiterea de experţi din capitale
pentru anumite reuniuni)
- numeroase ţări în curs de dezvoltare acreditează aceleaşi persoane pe lângă toate
organizaţiile internaţionale staţionate la Geneva (OMS, OIM etc)
- un mare număr de ţări în curs de dezvoltare sunt considerate « inactive » pentru că nu
şi-au plătit cotizaţiile timp de 3 ani consecutivi; în consecinţă, ele nu pot fi reprezentate în
organele de conducere ale OMC şi nici nu pot primi asistenţă tehnică
- agenda de lucru este supraîncărcată (au loc până la 40-45 de întâlniri săptămânal), iar
multe întâlniri sunt organizate în pripă, astfel încât nu poate fi planficată corepunzător
participarea
- asistenţa tehnică acordată ţărilor în curs de dezvoltare este insuficientă
Participarea sporadică a ţărilor în curs de dezvoltare este un motiv de seriasă
preocupare în condiţiile în care :
- problematica aflată în dezbatere este tot mai sensibilă (măsuri care acţionează în
interiorul frontierelor)
- caracterul de angajament unic nu permite nici unui membru să evite să îşi asume
anumite angajamente
- imposibilitatea blocării mecanismului de reglementare a diferendelor a eliminat şi
ultima posibilitate de derobare de la îndeplinirea obligaţiilor

ÎMBUNĂTĂŢIREA FUNCŢIONĂRII OMC

Trei categorii de propuneri fac obiectul dezbaterilor academice.

a. Pentru o funcţionare mai eficientă : instituirea unui Comitetului Director

Presupune ca membrii OMC să delege o parte din prerogativele lor unui organ
reprezentativ alcătuit din 20-30 de membri. Reprezentativitatea acestui organ s-ar asigura
în urma selectării membrilor săi pe baza unei combinaţii de criterii (geografic şi de
importanţă a schimburilor comerciale). Unii membri ar fi permanent prezenţi în acest
organ, pe când ceilalţi ar lua parte prin rotaţie. Responsabilitatea principală a Comitetului
Director ar fi de a pregăti terenul pentru luarea deciziilor de către ansamblul membrilor
(consultări, elaborarea de proiecte de documente etc). O asemenea construcţie are marele
avantaj (faţă de procesul « green room ») de a face participarea membrilor OMC la
pregătirea deciziilor previzibilă şi bazată pe criterii obiective. Principala obiecţie este că
un asemenea aranjament ar întări şi mai mult influenţa celor mai importanţi parteneri
comerciali, prin locurile permanente pe care le-ar obţine în acest Comitet.

b. Pentru o adâncire a caracterului democratic :

• revizuirea sistemului de vot
Presupune restrângerea practicii consensului : « Marile puteri comerciale trebuie să
accepte posibilitatea de a fi puse în minoritate, tot astfel cum Franţa şi Germania acceptă
ca, din când în când, să fie învinse la vot în Consiliul UE ». [Jacobs (2002)] Metoda « un
membru = un vot » are neajunsurile ei, dar alternativele (vot ponderat în funcţie de
importanţa economică a fiecărui membru sau număr de voturi bazat pe dimensiunea
populaţiei) sunt şi mai puţin practicabile.

O variantă mai puţin radicală : dezvoltarea cutumei de a nu bloca consensul atunci câmd
se degajă o « masă critică » de membri care sunt în favoarea unei anumite decizii.

c. crearea unui corp parlamentar al OMC

Susceptibil a crea un echilibru între reprezentarea egală a fiecărui membru şi disparităţile
de populaţie între membri. De asemenea, existenţa unui asemenea corp ar ameliora în
mod inevitabil transparenţa activităţii organizaţiei.

ADERAREA LA O.M.C.
Organizaţia Mondială a Comerţului număra, la 28 octombrie 2004, 148 de membri. Alte
25 de ţări sunt candidaţi la obţinerea calităţii de membru. Membrii OMC realizează la ora
actuală circa 97% din comerţul mondial, justificând pretenţia de universalitate a
organizaţiei.

Avantaje care decurg din calitatea de membru:

• accesul propriilor exporturi pe pieţele altor ţări ăn conditii de certitudine (rezultat
al consolidarii taxelor vamale) şi ameliorate (nivelurile convenţionale sunt, ca regulî
generală, mai favorabile decât cele autonome).

• acces la un mecanism multilateral de reglementare a diferendelor

• sporirea şanselor de succes al proceselor interne de reforma economică:

Asumarea de angajamente sub egida OMC reprezintă o "ancoră" împotriva tentaţiilor de
revenire în urma şi, totodată, un stimulent suplimentar pentru întărirea capacităţii
administrative. Procesul de aderare se constituie, de asemenea, într-o utilă "foaie de
parcurs" a reformei economice.

• influenţă sporită faţă de terţi

E.g. : Kirghistanul ia parte la grupul de lucru constituit pentru aderarea Rusiei, putând să
ceară şi să obţina consultări şi concesii la care nu ar avea acces daca ar apela la alte
acorduri (bilaterale şi plurilaterale) între ea şi Rusia.

Procedura aderării
- notificarea formală, de către candidate, a dorinţei sale de a adera
- constituirea unui grup de lucru (în funcţie de interesul suscitat, numărul de membri a
variat între 20-70)
- candidatul prezintă un memorandum privind regimul său de comerţ exterior
- au loc negocieri cu părţile interesate (în mare măsură, asupra schemei de concesii
tarifare oferite de candidat)
- grupul de lucru pregăteşte un raport pe care îl prezintă însoţit de un proiect de Decizie şi
de Protocol de Aderare
- vot cu majoritate de 2/3 în Consiliul General (Conferinţa Ministerială)

Caz special : aderarea prin succesiune « potrivit termenilor şi condiţiilor acceptate

anterior de metropolă ». Mult uzitată in perioada decolonizarii, ea este la originea
caracterului vag al celor mai multe angajamente ale ţărilor în curs de dezvoltare. Această
facultate a fost uneori facultate refuzata uneori din considerente politice (e.g., Alegeria,
care nici până acum nu a devenit membru OMC).

Negocieri de aderare
Desfăşurarea de negocieri pentru aderare este o particularitate a GATT/OMC care o
singularizează faţă de alte organizaţii internaţionale cu vocaţie universală. Raţiunea
ecestor negocieri constă în percepţia că ar fi inechitabil ca o şară admisă în GATT/OMC
să beneficieze de avantajele create de 50 de ani de schimburi negociate de concesii, fără a
se angaja să se supună la obligaţii echivalente.

Negocierile sunt unilaterale, în sensul că solicitări sunt adresate doar candidatului, nu şi

vice versa (devreme ce acesta are acces automat, în virtutea CNF, la ansamblul
concesiilor acordate anterior de membrii existenţi).

Negocierile devin tot mai îndelungate (media duratei a depăşit 5 ani), iar cererile
adresate candidaţilor sunt tot mai exigente şi presupun angajamente mai oneroase decât
cele asumate de membrii existenţi. Exemple :
• consolidarea tuturor taxelor vamale şi la niveluri sensibil mai mici decât cele tipice
pentru ţările în curs de dezvoltare
• angajamente în domeniul agricol exprimate în MGS (măsură gobală de sprijin), în
vreme ce majoritatea ţărilor participante la “Runda Uruguay” (şi totalitatea ţărilor în curs
de dezvoltare) avuseseră facultatea de a opta pentru angajamente exprimate ca procent
din valoarea producţiei agricole
• obligaţiile decurgând din condurile de conduită sunt aplicabile integral imediat, fără
perioade de tranziţie
• solicitări frecvente de aderare la acordurile plurilaterale (la care participarea este
facultativă)
• asumarea de angajamente cu privire la măsuri care nu cad sub incidenţa directă a
vreunuia din acordurile aflate sub egida OMC (e.g., eliminarea sau reducerea taxelor
vamale de export – în Mongolia, Letonia, Georgia ; renunţarea la unele preţuri controlate,
în Bulgaria, , Estonia Panama)

Cea mai dură poziţie este adoptată de S.U.A., probabil din dorinţa de a semnaliza clar
intenţiile sale în legătură cu direcţia în care trebuie să evolueze OMC şi, eventual, chiar
de a stabili precedente. Exigenţa acestei poziţii permite celorlalţi membri « Quad » să
adopte posturi aparent mai moderate. Astfel, UE are o poziţie mai nuanţată, mai ales în
raport cu ţările cel mai putin dezvoltate, pentru care a formulat, în 1999, propunerea
includerii lor într-un « parcurs rapid » - propunere de "fast track".11

Cazul special al Chinei

Negocierile au stabilit un record de durată (15 ani) şi s-au soldat cu destule rezultate
atipice. Pe de-o parte, China a putut obţine perioade de tranziţie, înclusiv în ceea ce
priveşte maăuri incompatibile cu textul de bază al OMC (GATT 1994). Pe de altă parte,
China a fost nevoită să achiseze la menţinerea unor discriminări împotriva sa:
- statut "non-market economy" în cadrul procedurilor antidumping/antisubvenţii vreme de
15 ani;
- posibilitatea aplicării de restricţii cantitative selective la exporturile chinezeşti pe terţe
pieţe
- posibilitatea aplicării de restricţii cantitative sub egida ATI (textile) pentru 3 ani
suplimentări, ulterior liberalizării depline de la 1 ianuarie 2005.

11
Rezultatele concrete sunt însă nesemnificative, devreme ce doar o singură ţară din această categorie
(Cambodgia, în octombrie 2004) a aderat la OMC de la constituirea Organizaţiei, deci în aproape 10 ani de
funcţionare.