CAPITOLUL 7

REGLEMENTAREA MULTILATERALĂ A COMERȚULUI

INTERNAȚIONAL: GATT ŞI OMC

În perioada postbelică, intensificarea raporturilor dintre ţări,

globalizarea şi caracterul tot mai complex al problemelor
economiei mondiale au generat puternice presiuni spre
instituționalizarea şi reglementarea multilaterală a relațiilor
economice internaționale. Ca rezultat, cadrul instituțional
internațional cuprinde în prezent circa 340 organizații
guvernamentale şi peste 3000 neguvernamentale. Dintre ele,
marea majoritate sunt pe profil economic. Inseşi pentru ONU, pe
plan secund, după apărarea păcii se înscriu obiectivele de ordin
economic.
Organizaţia economică internațională este o formă de
realizare a colaborării economice dintre ţări într-un domeniu bine
definit, având un cadru instituţional, permanent, constituit pe baza
unui acord, care statuează principiile, procedurile de lucru,
organele şi funcţiile lor, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

1.1. GATT - rezultat al tentativelor postbelice de reglementare

multilaterală a comerțului internațional
Nevoia cadrului instituțional se resimțea deosebit de acut în
anii imediat postbelici în domeniul relațiilor comerciale
internaționale. Coordonarea eforturilor statelor pentru liberalizarea
şi normalizarea comerțului internațional nu putea fi realizată în
afara unui cadru instituțional multilateral, cu caracter permanent.
Acest imperativ a stat în atenția participanților la Conferința de la
Bretton-Woods. El ar fi putut fi realizat prin crearea alături de

LI
FMI şi BIRD a unei a III-a organizații mondiale în domeniul 1947 la Geneva intitulat "General Agreement on Tariffs and
comerţului. Trade” - GATT (Acordul general pentru Tarife şi Comerţ) a
Neajungându-se la un consens în acest sens, SUA în 1945 au continuat să funcționeze. Conținutul lui a fost desprins din
propus aliaților ca în scopul expansiunii comerțului internațional capitolul IV al primei variante a Cartei de la Havana, adoptată la
să fie elaborat proiectul unei Carte pentru instituirea unei Conferința de la Geneva din octombrie 1947. El a fost adoptat ca
"Organizații Internaționale a Comerţului". Propunerea a fost un acord în formă simplificată (nefiind necesară ratificarea de
preluată de Consiliul Economic şi Social al ONU, care a convocat către țările semnatare) şi a intrat în vigoare la ] ianuarie 1948.
în acest scop trei conferințe succesive: la Londra în octombrie La început, GATT a avut un caracter restrâns atât ca:
1946, la Geneva în august 1947 şi la Havana în perioada participare, cât şi ca problematică. Semnatari iniţiali ai GATT au.
noiembrie 1947 - martie 1948. Pentru intrarea în vigoare a fost doar 23 de țări ce deţineau 85% din comerţul mondial, iar ca
variantei finale, rămasă în istoria comerţului sub denumirea de problematică erau vizate în principal concesiile tarifare în domenii
"Carta de la Havana” era necesară ratificarea ei de către de interes pentru' statele dezvoltate. Obiecitvul declarat al
majoritatea statelor semnatare. Ori, deşi initiativa le aparținea, acordului îl constituia favorizarea dezvoltării economiei mondiale.
SUA, după modificarea compoziției majorității Senatului în urma În conformitate cu acesta, au dost formulate principiile potrivit
alegerilor din 1950, au refuzat ratificarea, deoarece republicanii cărora părțile semnatare trebuiau să negocieze "pe bază de
care au preluat controlul celei de-a doua camere au considerat reciprocitate reducerea substanțială a tarifelor vamale şi eliminarea
Carta deficientă din punct de vedere al principiului liberului discriminărilor din schimburile comerciale2.
schimb!. Aceeaşi poziție a fost adoptată de alte mari puteri. Astfel GATT nu a rămas însă un simplu tratat de comerț. El a
obiectivul ambitios al creerii unei organizații mondiale a devenit ulterior statutul unui organism instituțional cu aceeași
comerțului internațional a fost pentru acel moment abandonat. În denumire - GATT, având o structură organizatorică proprie, care
fapt, aceasta s-a datorat anumitor inconveniente ce ar fi fost deşi conceput cu caracter de provizorat avea sa dureze 46 de ani.
generate de participarea tuturor statelor la o astfel de organizație. Deşi acordul adoptat ca statut a fost elaborat sub auspiciile ONU,
Pe de o parte s-a încercat temerea că adoptarea deciziilor prin vot organismul instituțional creat în baza lui nu a devenit sub aspect
majoritar (fie el chiar calificat de 2/3 ca în cadrul ONU) ar fi juridic o instituţie specializată a Naţiunilor Unite. Dar el a
asigurat supremația ţărilor în curs de dezvoltare. Pe de altă parte funcționat în fapt ca un organism specializat al ONU care în
participarea țărilor blocului comunist ar fi însemnat o anumită strânsă colaborare cu FMI şi BIRD au constituit pilonii ordinii
consacrate a sistemului economiei planificate centralizat, care ordinii economice neoliberale edificate în perioada postbelică.
contravenea flagrant principiului liberului schimb.
În absenţa unci organizaţii mondiale tratatul de comerț
multilateral conceput cu caracter provizoriu, semnat la 30 oct.

1 Vezi. Carreau D., e.a,, Droit international economique, L.G.D.J., Paris, 1990, 2 Allais M., La liberalisation des relations €conomigques internationales,
p.93. Gauthier - Villars, Paris, 1972, p.25.
178 173
 1,2. Structura organizatorică, principiile 3. liberalizarea prin reducerea taxelor vamale și prohibirea
şi regulile esențiale ale GATT barierelor netarifare şi
4. multilateralizarea schimburilor comerciale internaționale.
Structura organizatorică a GATT? a fost constituită din: Principalele instrumente de aplicare a nediscriminării şi
1. Sesiunea părțillor contractante - ca forul cel mai înalt, cu reciprocității sunt clauza națiunii celei mai favorizate - CNCF şi
întrunire anuală; clauza regimului național.
2. Consiliul reprezentanților - cu rol de conducere şi CNCF coste stipulată în art. 1 al GATT. Ea presupune
îndrumare a organelor subsidiare între sesiunile anuale; în acordarea de către statul donator celui beneficiar a tuturor
atribuțiiie lui intrau şi elaborarea de propuneri şi recomandări facilităților comerciale convenite în favoarea oricărei terțe țari.
privind obiectul dezbaterilor în:sesiuni; Prin conținutul ei clauza concretizează egalitatea juridică în
3. Comitetele şi grupele de lucru specializate - desfăşurau drepturi. Dar în fapt ea asigură reciprocitatea doar între țări cu
activitate curentă în domenii ca: buget, finanţare, concesii tarifare, potențial şi niveluri aproximativ egale de dezvoltare. '
balanțe de plăți ctc.; potrivit celor hotărâte în Runda Tokio, CNCF a fost practicată în relațiile comerciale internaționale şi
numărul comitetelor permanente a crescut prin înființarea: înaintea creării GATT. Ea se găseşte inclusă în majoritatea
Comitetului pentru evaluare vamală, Comitetului pentru comerţul tratatelor bilaterale din perioada interbelică și postbelică. Dar
de stat, Comitetului privind obstacolele tehnice, Comitetului înserarea CNCF în art, 1 al GATT aduce unele particularități noi
pentru autorizații la import, Comitetului pentru comerțul cu în practicarea ei*. Este vorba de:
avioane civile, Consiliului internațional al cărnii, Consiliului - multilateralizarea CNCF, în sensul că ea se aplică tuturor
internațional al produselor lactate etc.; statelor semnatare ale acordului. Astfel, dacă două țări membre îşi
4. Secretariatul GATT cu sediul la Geneva cu funcţii acordă reciproc avantaje superioare celor convenite anterior şi
administrative şi condus de un director general. înscrise în listele anexate la GATT, aceste avantaje se extind în
5. Începând din 1964 structura organizatorică GATT a fost relațiile cu toate părțile contractante;
completată cu Centrul de comerț international, care din 1968 s-a - extinderea eferei de aplicare a CNCF. Potrivit art. 1 al
transformat în Centrul comun de comerţ internațional GATT - GATT domeniile de aplicare a clauzei sunt: taxele vamale şi
UNCTAD. | impunerile de altă natură percepute asupra sau cu ocazia
Principiile esențiale pe care s-a bazat de la început activitatea importului sau exportului; taxele asupra transferurilor de fonduri
GATT au fost inspirate din filosofia neoliberală. Ele au fost ocazionate de plătile pentru importuri şi exporturi; modul de
ulterior preluate de organizația care i-a succedat şi vizează: percepere a taxelor vamale şi a altor impuneri; ansamblul
l. nediscriminarca reglementărilor şi formalităţilor aferente importurilor şi
2. recipracitatea
exporturilor şi problemele legate de fiscalitatea asupra produselor
şi comercializării lor;
3 Vezi, Petrescu M., ş.a, GATT - cadru multilateral pentru promovarea
comerțului internațional, Editura *tiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1987,
p.20-23.
4 Vezi Carreau D., e.2., op.cit., p.107-108.
180
181
 - progresul gradual al facilităților acordate prin CNCF, aspect - eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relațiile
stipulat în art. Il al GATT, care prevede codificarea extinderii reciproce dintre membrii contractanți;
clauzei prin revizuirea periodică după fiecare rundă de negocieri a - adoptarea deciziei de către părțile contractante prin consens
listelor de concesii anexate la GATT, cât si obligativitatea ca general. Numai în absența consensului general sau la cererea
"fiecare parte contractantă să acorde celorlalte în materie expresă a uneia din părți deciziile sunt supuse la vot. Fiecare țară
comercială, un tratament care nu va fi mai puțin favorabil celui dispune de un singur vot; ! ,
prevăzut în ultima variantă a listei anexată la GATT'S. Deci prin - practicarea protecției numai pe baza tarifului vamal. În
aceste. prevederi este codificată atât extinderea sub aspectul consecință, statele membre trebuiau să renunțe la restricțiile
gradului de liberalizare, cât şi al părților cărora li se aplică; cantitative, prohibite prin art. XI, Conținutul acestui articol
- reîntoarcerea la sensul initial al teoriei CNCF, respectiv la vizează atât restricţiile cantitative la import, cât și la export, cu
caracterul automat şi necondiționat. Se ştie că în perioada excepția celor impuse cu titlu de sancțiuni de Consiliul de
interbelică şi în numeroase acorduri bilaterale, acest caracter a fost Securitate al ONU, !
alterat ajungându-se la varianta "condiționată a CNCF". Ori așa - reducerea generală şi progresivă a taxelor vamale, stipulată
cum este stipulată în GATT extinderea clauzei este automată şi în art. XXVIII bis al GATT. Pornind de la premisa că "taxele
fără compensații din partea beneficiarilor; vamale constituie adesea obstacole serioase în calea comerțului”
- instituționalizarea CNCF, în sensul că au fost create anumite părțile contractante sunt invitate "să procedeze pe bază de
compartimente ale instituţiei GATT care să supravegheze alături reciprocitate şi avantaj reciproc la reducerea generală şi progresivă
de părțile contractante modul de aplicare a ei. a taxelor vamale pe calea negocierilor"?.
Clauza tratamentului național este stipulată în articolul III al
GATT şi reprezintă o prelungire şi totodată o completare a CNCF, 1.3. Clauza de salvgardare, sistemul excepțiilor
fiind o concretizare a principiului nediscrimicării. În virtutea ei şi derogărilor
părțile contractante sunt obligate să aplice produselor importate
din teritoriile celorlalți membri tratamentul naţional în materie de Clauza de salvgardare, excepţiile și derogările se înscriu ca
impozite şi reglementări interne. Mai exact, în termenii art. III elemente cheie în cadrul sistemului comercial multilateral al
"părțile contractante recunosc că taxele fiscale şi alte impozite GATT. Acestea au fost concepute atât ca elemente de protecție a
interne nu vor fi aplicate produselor importate sau naționale într-o intereselor țărilor membre, cât şi ca supape care să asigure o
manieră care să protejeze producția natională'6. anumită flexibilitate în caz de criză. Importanța lor este sugestiv
Alte reguli esențiale statuate la baza activității GATT se referă exprimată de Guy de Lacharriăre, care afirmă că "sistemul GATT
la: - practicarea consultărilor între părțile contractante pentru a supraviețuit prin excepţiile şi derogările pe care le-a acceptat de
evitarea prejudicierii intereselor lor; la propriile sale reguli'"?.

5 Ibidem, p.108. ? Ibidem, p-113.

5 Carreau D., ea., ap.cit., p.110. 8 Ibidem, p.133.
182 183
 Ciauza de salvgardare este definită prin art. XIX al GATT? şi
permite unei părți contractante să recurgă la măsuri de urgență
pentru protecția împotriva unor importuri cauzatoare de prejudicii
grave producătorilor nationali. Totodată art. XIX stabileşte
condițiile declanşării aplicării clauzei, natura măsurilor de
salvgardare şi modul de aplicare a lor.
Referitor la condițiile declanşării se precizează în mod expres
că apelul la clauza de salvgardare se poate face în cazul unei
"situații de dezorganizare a picţei”. Această situație este definită
prin următoarele cauze şi efecte:
- fie creşterea exagerată a importurilor din una sau mai multe
țări partenere;
- fie efectuarea unor importuri la prețuri mult mai mici decât
prețurile interne ale produselor naționale similare, cu condiția ca,
aceste două cauze să genereze sau să amenințe să provoace un
prejudiciu grav,
Atunci când sunt întrunite condițiile unei "situaţii de
dezorganizare a pieței" partea lezată poate recurge, sub controlul
GATT, la măsuri de natură diferită cum sunt:
- suspendarea aplicării unui angajament ce decurge din
acordul general;
- modificarea, retragerea parțială sau totală a concesiilor
acordate;
- introducerea unor suprataxe de import;
- instituirea de contingente;
- fixarea unor prețuri limită de import etc.
Obligațiile legate de modul de aplicare a clauzei de
salvgardare sunt următoarele:
- parcurgerea procedurii stabilite de GATT în ceea ce priveşte
notificarea şi consultarea prealabilă a părtilor vizate;
E
- respectarea caracterului temporar al măsurilor de protecţie
instituite;
- respectarea principiului nediscriminării, adică extinderea
măsurilor de protecție introduse asupra tuturor ţărilor furnizoare
ale produsului; cu alte cuvinte măsurile de salvgardare introduse
nu Vor avea un caracter selectiv;
- eventual, acceptarea de către țara care recurge la clauza de
salvgardare a unor măsuri compensatorii în favoarea unor ţări
lezate prin introducerea măsurilor de protecție.
În perioada 1948-1983 cazurile de apel la clauza de
salvgardare au fost foarte frecvente (circa 120) în perioade de
crize economice, recrudescență a protecționismului sau de ajustare
structurală. După această perioadă, aplicarea nediscriminatorie a
art. XIX al GATT a fost tot mai frecvent eludată prin apelul la
măsurile din "zona gris", cu caracter selectiv, aplicabile diferențiat
sau numai unora din parteneri.
Excepțiile fac posibilă neaplicarea de către una sau mai multe
din părțile contractante a unor reguli ale GATT din motive ca
suveranitatea națională, ctica şi morala publică, securitatea internă
şi internatională. Astfel art. XX menționează "excepţiile generale"
legate de: suveranitatea națională, ordinea publică, moralitatea şi
sănătatea publică, conservarea tezaurelor naționale şi a resurselor
naturale şi repartiția produselor în caz de prenurie. Art, XXI
defineşte "excepţiile privind securitatea" decurgând din cerințele
Cartei Națiunilor Unite pentru menținerea păcii sau din interesele
de securitate ale statelor. Textual acest articol precizează că: "Nici
o dispozitie a GATT nu va fi interpretată: a) ca obligând o parte
contraciactă să fumizeze informații a căror divulgare aduce
atingeri intereselor sale de securitate; b) ca impiedicând o parte
contractantă să ia măsurile necesare de securitate; c) ca
referindu-se la materiale explozibile sau pentru fabricarea lor;
d) ca referindu-se la traficul de arme, muniții, material de război şi

9 Trebilcock M.J., and Howse R., The regulation on international Trade,

Rouiledge, London, 1995, p.31. la orice articole şi materiale pentru aprovizionarea forţelor armate;
EREI EVER

184
185
e) ca aplicabile în caz de război sau tensiuni internaţionale grave;
f)sau ca impiedicând o parte contractantă să-şi îndeplinească
angajamentele în spiritul Cartei Naţiunilor - Unite pentru
menținerea păcii şi securității internaționale"
10,
Derogările, ca şi excepţiile joacă un rol foarte important în
functionarea sistemului multilateral al GATT. Ele sunt limitativ
prevăzute şi strict reglementate fie prin dispozițiile convenționale
inițiale ale GATT, fie prin decizii ulterioare ale părtilor
contractante sau ale Consiliului general. Cele mai multe din
derogări sunt de la art. 1 al GATT, respectiv de la tratamentul
CNCF. Prima dintre acestea se referă la posibilitatea creerii de
uniuni vamale şi zone de liber schimb, reglementată prin art.
XXIV al GATT. Articolul respectiv recunoaşte ca licite aceste
forme de integrare regională şi le defineşte explicit. Astfel,
uniunea vamală reprezintă formarea unui teritoriu vamal comun
între două sau mai multe țări, cu condiţia eliminării taxelor vamale
şi a altor restricții comerciale din calea majorității schimburilor
reciproce şi a adoptării unor politici și reglementări comerciale
comune față de terți. Zona de liber schimb se diferențiază de
uniunea vamală prin impunerea numai a condiției eliminării
barierelor comerciale din calea majorității schimburilor reciproce,
neaplicându-se şi o politică comercială comună față de terți. Se
subințelege că regimul comercial al schimburilor reciproce nu se
extinde în virtutea CNCF în relaţiile cu celelalte părţi contractante.
Pentru a fi considerate licite şi recunoscute ca derogări de la art. 1,
uniunile vamale şi zonele de liber schimb trebuie să îndeplincască
câteva condiții:
- să adopte liberalizarea majorității schimburilor reciproce şi
nu numai a celor cu anumite produse din anumite sectoare;
10 Carreau D., ea. op.cit, p.134.
186
- liberalizarea internă sa fie realizată gradual, pe parcursul
unci perioade de tranziție rezonabilă, bine delimitată şi pe baza
unui calendar al concesiilor bine precizat;
- să nu ducă la deturnarea fluxurilor comerciale, mai exact
procesele de "creare de comerţ" (trade creation) să fie mai
importante decât cele de "deturnare a comerțului" (trade
diverting);
- numai pentru uniunile vamale, să nu se soldeze cu taxe
vamale sau alte obstacole netarifare mai ridicate fața de
importurile din țările terțe.
Articolul XXIV stipulează şi procedurile de examinare şi
control pe care GATT le va exercita asupra uniunilor vamale şi
zonelor de liber schimb. Părţilor contractante le revine obligația
notificării organismelor GATT/OMC a aderării la asemenea forme
de integrare regională, precum şi a "modificărilor substanțiale"
ulterioare față de programul inițial. :
Pe baza dispozițiilor art. XXIV, GATT a exercitat controlul
asupra Tratatului de la Roma şi ulterior asupra evoluţiei CEE sub
aspectul politicii sale comerciale asupra acordului NAFTA precum
şi a altor procese de creare de uniuni vamale şi zone de liber
schimb.
În plus art. XXV extinde sfera derogărilor de la CNCF dând
posibilitatea părților contractante să decidă cu o majoritate de 2/3
exceptarea de la acest tratament şi a unor forme de integrare care
nu îndeplinesc în totalitate condiţiile enumerate mai sus. Ca
exemplu poate fi citată recunoaşterea ca derogare de la art. | al
GATT a Acordului dintre SUA şi Canada încheiat în 1965 având
ca obiect liberalizarea schimburilor reciproce cu automobile.
Alte derogări semnificative de la principiile şi regulile inițiale
sunt cele rezultate din adoptarea în 1964 a Părţii a IV-a a GATT,
referitoare la problemele țărilor în curs de dezvoltare. După
această dată, CNCF a făcut loc treptat tratamentului preferențial în
favoarea țărilor în curs de dezvoltare în raporturile lor cu statele
187
 netarifare, GATT şi-a înscris pe agenda de lucru şi probleme
industrializate, în scopul asigurării pe cât posibil a "epalității
legate de atenuarea şi eliminarea lor.
şanselor" între inegali. De asemenea a fost admisă promovarea
Astfel conceput, deşi cu caracter provizoriu, GATT ca
unor măsuri protecționiste de către țările în curs de dezvoltare,
instituție a desfăsurat o activitate vastă şi îndelungată, pentru
O altă serie de derogări cu implicații de mare anvergură sunt
liberalizarea şi reglementarea pe baze multilaterale a comerțului
cele de la principiul prohibirii barierelor netarifare, definit în art.
internațional.
XI al GATT. Dintre acestea cele mai semnificative se refera la
După 46 de ani de funcționare provizorie cadrul institutional
agricultură şi la echilibrul balanței de plăți. Astfel în paragraful 2
GATT a fost renovat, transformându-se începând cu | ianuarie
al art. XI se menționează că o parte contractantă poate fi autorizată
1995 în World Trade Organisation (WTO).
de către GATT să instituie restricții cantitative la export "pentru a
preveni o situație critică datorită unei penurii de produse
14. Etapa negocierilor tarifare; mecanismul
alimentare"!! sau restricții cantitative la import în cazul unei
şi rezultatele lor
supraproducții agricole, pentru protecția agriculturii naționale.
Condițiile instituirii restricțiilor la import sunt ca: măsurile să
Activitatea în cadrul GATT s-a desfăşurat sub forma rundelor
constea în restricții şi nu în interdicții la import; sa se refere numai
de negocieri. Până în prezent s-au desfășurat opt asemenea runde
la produsele agricole și de pescuit şi la cele similare sau de
şi anume: Geneva - 1947; Annecy - Franța - 1950-1931; Torquay -
substituire, iar volumul sau valoarea contingentelor să fie
Anglia - 1950; Geneva - 1956; Geneva: Runda Dillon - 1960-
publicate. Cu titlu de exemplu, în virtutea acestei derogări, printr-o
1961; Geneva: Runda Kennedy - 1963-1967; Geneva: Runda
decizie a părților contractante din 1955, SUA au dobândit dreptul
Tokio - 1973-1979 şi Geneva: Runda Uruguay - 1986-1993.
de a aplica restricții la importul de produse agricole, care au fost
Luând in considerație obiectivele principale ale tratativelor,
reînnoite pe o durată de peste trei decenii, Derogarea privind
istoria GATT ar putea fi împărțită în două ctape: a negocierilor
instituirea de restricții cantitative în scopul protejării echilibrului
comerciale tarifare care cuprinde primele şase runde şi cea a
balanței de plăți a fost definită prin art. XII al GATT!2, O parte
negocierilor comerciale multilaterale: rundele Tokio şi Uruguay.
contractantă poate beneficia de această derogare pentru a
În etapa negocierilor tarifare la orice rundă au participat numai
preîntâmpina pericolul iminent sau a stopa o diminuare
părțile interesate, iar concesiile acordate s-au bazat pe principiul
considerabilă a rezervelor sale monctare sau pentru a asigura
reciprocității. În primele cinci runde, negocierile au fost abordate
creşterea într-un ritm rezonabil al acestor rezerve, când se află la
după metoda bilaterală: potrivit "principiului furnizor”, negocierile
un nivel prea scăzut.
s-au desfășurat bilateral, țară cu ţară şi produs cu produs. Deci
Pe linta derogărilor de la art. XI este de menționat şi faptul că
fiecare țară angaja negocieri pentru un produs determinat, cu
începând din anul 1980, ca urmare a exacerbării practicilor
prioritate cu principalul partener furnizor. În cadrul celei de-a
at at

șasea runde - Kennedy au fost adoptate pentru prima dată

CUPE ra

"1 Ibidem, p.117. proceduri multilaterale de negociere şi tehnica de reducere lineară

12 Trebilcock M.J., and Howse R., The regulation af Înfernational Trade, a taxelor vamale. Formula reducerii lineare presupune reducerea
Routledge, London, 1995. p.30.
189
EGEE

188
UTA
cu un procent uniform a taxelor pentru o categorie largă de În general, concesiile tarifare au îmbrăcat forme ca:
produse, cu cât mai puține excepții. - reducerea directă a taxelor de import cu un anumit procent;
Negocierile tarifare dintre părțile contractante parcurg uzual - eliminarea totală a taxelor (taxă vamală zero) sau
trei etape și anume: - înghețarea, respectiv consolidarea taxelor, existente, adică
- etapa cererilor de reduceri tarifare, în care una sau mai multe menținerea lor la acelaşi nivel.
părți, care au calitatea de principali producători sau exportatori În prima etapă a negocierilor tarifare, liberalizarea deşi a fost
pentru produsele în cauză adresează prin intermediul promovată potrivit unei optici egalitariste şi nediscriminatorii a
Secretariatului GATT cererea de acordare de concesii vamale; vizat îndeosebi reducerea sau consolidarea obstacolelor tarifare,
-în a Il-a ctapă, a înaintării ofertelor de reduceri tarifare, mai ales din calea comerțului cu produse manufacturate dintre
părțile contractante solicitate sau şi alte părți interesate formulează țările industrializate.
ofertele lor de reduceri de taxe pentru importul produselor Semnificative în acest sens sunt rezultatele celei de-a şasea
respective; runde - Kennedy, considerată cea mai importantă din prima etapă.
- ctapa a III-a, a negocierilor propriu-zise, presupune discuții Ea s-a soldat cu reduceri tarifare de circa 35% (mai mici decât
la masa tratativelor pentru informații suplimentare, reconsiderarea obiectivul propus de diminuare cu 50%) eșalonate pre parcursul a
nivelului cererilor şi ofertelor de concesii tarifare şi adoptarea cinci ani. !
soluției finale. Deşi în general importante, aceste reduceri n-au adus, decât
Concesiile convenite se înscriu într-un protocol care este rezultate cu totul modeste pentru țările în curs de dezvoltare.
înaintat Secretarului GATT. Protocolul apare sub forma unor liste Aceasta, întrucât multe din produsele industriale de interes pentru
de concesii care devine anexă a GATT şi intră în vigoare imediat ele (îndeosebi textilele) au fost excluse din cadrul negocierilor.
şi integral sau parțial şi treptat, după cum s-a convenit. O dată Produsele agricole au fost vizate în proporție foarte mică,
anexate la GATT noile niveluri ale taxelor intră într-un proces de negocierile soldându-se în acest domeniu doar cu câteva acorduri
consolidare, adică de păstrare la nivelurile convenite pentru o pe produse. De asemenea, cu excepția abolirii de către SUA a
perioadă de regulă de trei ani (principiul consolidărilor trienale). sistemului American Selling Price si a adoptării primului cod
Totuşi, potrivit art. XXVIII pot apare şi situaţii de antidumping, obstacolele netarifare n-au fost luate în considerație.
"deconsolidare”, adică de renegociere a unor noi nivele ale După aplicarea concesiilor consimțite în Runda Kennedy la
impunerii vamale. Astfel acest articol prevede trei categorii de nivelul anului 1972, numeroase probleme rămăseseră încă
renegocieri: nerezolvate, atât în comerțul dintre țările industrializate cât şi în
- renegocieri vamale, din trei în trei ani; cel dintre ele şi statele în curs de dezvoltare.
- renegocieri declanşate în "circumstanțe speciale” cu
autorizarea prealabilă a părților interesate şi
- renegocieri angajate ca urmare a formulării unor rezerve de
către părțile contractante "principal interesate", având un "interes
substanţial”.

190 191
 7,5. Intrarea în etapa negocierilor comerciale multilaterale - Acordul privind normele sanitare şi fitosanitare
Runda Tokio - Acordul privind achizițiile guvernamentale
- Acordul privind subvențiile şi taxele compensatorii
Odată cu deschiderea Rundei Tokio, prin Declaraţia * Acordul privind evaluarea în vamă
ministerială de la Tokio, din sept. 1073 negocierile GATT au " Acordul privind licențele de import.
intrat într-o nouă etapă. Ele şi-au largit sfera atât ca număr de Un merit deosebit al Rundei Tokio l-a constituit abordarea
participanți, cât și ca problematică. problemelor legate de cadrul juridic al GATT. Rezultatul s-a
A avut ca participanți reprezentanți ai 99 de state, printre care concretizat în adoptarea aşa numitei "clauze de abilitate" în
şi nemembre ale acordului. Ca problematică a abordat atât virtutea căreia tratamentul special, diferențiat și mai favorabil
problemele comerțului cu produse industriale, cât şi ale celui cu pentru țările în curs de dezvoltare - recunoscut până atunci ca
produse agricole, specifice atât țărilor industrializate, cât şi țărilor excepție de la regulile GATT, a fost instituționalizat, adică adoptat
în curs de dezvoltare. De asemenea au vizat atât atenuarea ca un principiu al acordului.
obstacolelor tarifare, cât şi a celor netarifare. Prin toate acestea, în Aceste rezultate pot fi considerate ca fiind foarte importante.
istoria GATT, Runda Tokio marchează trecerea din faza Dar ele rămân încă departe de obiectivul liberalizării complete a
negocierilor tarifare în cea a negocierilor comerciale multilaterale. comerţului dintre țările industrializate şi mai ales a comerţului
Se înţelege că adjectivul "multilateral" se referă nu numai la dintre țările industrializate, şi cele în curs de dezvoltare. Acestea
numărul participanților la negocieri, ci si la problematica abordată. din urmă n-au fost pe deplin satisfăcute de rezultatele obținute din
"Concesiile hotărâte pot fi considerate deosebit de importante, următoarele motive:
cu atât mai mult cu cât negocierile s-au desfăşurat în contextul 1) reducerile tarifare acordate pentru produsele industriale cu
unor acute fenomene de criză. , pondere mare în exporturile lor au fost mai mici, aşa încât taxele
Astfel în domeniul tarifar s-au convenit importante reduceri şi vamale pentru ele au rămas mai ridicate;
chiar eliminări de taxe, situate ca medie între 30% pentru 2) multe produse de interes pentru exportul țărilor în curs de
produsele industriale semifabricate, 33% pentru cele finite si 52% dezvoltare au fost excluse de pe lista negocierilor. Este vorba de
pentru materii prime. Ele urmau sa fie aplicate începând cu 1 produse petroliere, sticlările, încălțăminte, rulmenţi, îngrăşăminte
ianuarie 1980, eşalonat pe parcursul a opt ani. chimice, aparate radio etc.;
Rezultatele. negocierilor netarifare s-au concrelizat în 3) principiul tratamentului preferențial era de aşteptat să fie
revizuirea Codului antidunping şi adoptarea a zece acorduri noi crodat sub următoarele aspecte: a) codurile privind barierele
(numite coduri de conduită)'3, Ele vizează atenuarea şi, pe cât netarifare aveau aplicabilitate neutră, aceeaşi. pentru toate
posibil, eliminarea unor obstacole de ordin netarifar. Dintre categoriile de state; b) promovarea măsurilor de protecție de către
acestea cele mai importante sunt; țările în curs de dezvoltare a fost acceptată dar cu condițiile: să nu
- Acordul privind obstacolele tehnice aducă "prejudicii grave" țărilor importatoare și să fie motivate de
"exigenţele concurenței". Ori ambiguitatea acestor formule rămase
13 Vezi, Carreau D., ş.a, op.cit., p.139-169.
192
193
 nedefinite riguros lăsa deschisă posibilitatea aplicării taxelor Ca problematică, Runda Uruguay s-a înscris pe linia
compensatorii;
negocierilor comerciale multilaterale, inițiate încă din Runda
c)sub incidența reducerilor tarifare convenite, marjele
preferențiale ale SGP Tokio. Dar, prin obiective, ea poate fi considerată ca cea mai
urmau să-și piardă într-o anumită măsură
ambitioasă, vastă şi complexă negociere din cei 46 de ani de
semnificația,
existență ai GATT!4,
7.6. Runda Uruguay: obiectivele globale şi principiile Obiectivele globale ale Rundei Uruguay!5, stipulate în
Declaraţie se referă la:
generale -realizarea unor noi progrese în direcţia liberalizării
comerțului internațional si expansiunea acestuia în beneficiul
Cea de a VIII-a rundă de negocieri comerciale GATT a fost
lansată la 20 sept. 1986 prin Declarația reuniunii minist tuturor țărilor; -
eriale de la -revigorarea sistemului comercial multilateral bazat pe
Punta del Este (Uruguay). Evenimentul avea loc cu
doi ani principiile şi regulile GATT, prin instituirea unor noi norme
înaintea termenului pentru aplicarea integrala a
concesiilor obligatorii, lărgirea sferei de aplicare la noi produse (îndeosebi la
convenite în Runda Tokio. Preconizată a se desfăsura pe parcur
sul mărfurile agricole, textile şi confecții), precum şi la servicii;
a patru ani, Runda Uruguay s-a încheiat după șapte ani
de - sporirea rolului GATT şi a capacităţii sale de a se adapta la
tratative, prin Actul Final semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994,
La negocieri au participat 117 state (dintre care 94 părți dinamismul vieții internaționale;
contractante la GATT), printre care se numără şi România. - un grad mai mare de armonizare a politicilor comerciale şi
Debutul în devans se explică în principal prin tendin economice ale statelor etc.
ţă Principiile generale adoptate pentru desfăsurarea negocierilor
generală de deteriorare a sistemului comercial multilateral
. Ea a vizează:
fost recunoscută în mod expres la Conferința ministerială GATT
de la Geneva din noiembrie - transparența;
1982. Pe fondul crizei prelungite a
economiei mondiale principalele aspecte ale deteriorării se - asigurarea avantajului reciproc;
referă - caracterul unitar al tratativelor, precum şi al aplicării
la: multiplicarea abaterilor de la principiile, regulile şi disciplinele
acceptate ca bază
rezultatelor obținute;
a conduitei în materie de politici comerciale;
frecvența în creştere a cazurilor de nerespectare a - tratatament diferențiat şi mai favorabil în favoarea țărilor în
obligațiilor curs de dezvoltare (în conformitate cu prevederile părții a IV-a a
asumate; exacerbarea practicilor protecţioniste ca soluții paleat
ive GATT),
pentru problemele structurale şi funcţionale ale economiilor
naționale; creşterea numărului diferendelor comerciale între - acordarea unei atenții speciale problemelor ţărilor cele mai
state; sărace;
persistența unui, grad foarte scăzut de liberalizare în comerțul
cu
produse agricole, şi situarea practic în afara regulilor GATT a
"4 Tacbilcock M.J. and Howse R., op.cit, p.38
comerțului cu textile şi confecții etc.
15 Vezi Constantinescu A., Organizația mondială de comerț. De la Havana la
Marrakech, Editura Enciclopedică, Colecţia Bibliotecii Băncii Naţionale
Bucureşti, 196, p.30.
194
195
 - respectarea abgajamentului pentru "statuquo şi eliminare" în 7.7. Rezultatele negocierilor tarifare
virtutea căruia pe parcursul negocierilor, părţile nu vor introduce
noi restricții şi vor proceda la reducerea progresivă a cclor Negocierile tarifare ca şi cele netarifare au fost subordonate
existente. Motivația acestui principiu este evitarea escaladării obiectivului de lărgire a accesului pe pieţele externe.
protecționismului şi descurajarea tentativelor de întărire a pozitiei Negocierile tarifare s-au desfăşurat după o metodă combinată
de negociere!5. care a reunit: metoda "produs cu produs" - practicată în primele
Domeniile vizate de cele 15 teme de negociere propuse de şase runde; metoda liniară - constând în convenirea unui procent
Declaraţie ar putea fi delimitate în următoarele grupe:, de reducere aplicabil tuturor pozițiilor tarifare din grupă, utilizată
- domenii devenite tradiționale în negocierile GATT, cum pentru prima dată în Runda Kennedy şi metoda bazata pe "formula
sunt: concesiile tarifare, atenuarea şi eliminarea barierelor de armonizare - practicată în Runda Tokio, care implică o reducere
netarifare;, , mai substanțială a "crestelor vamale"!?. Rezultatele negocierilor
- domenii abordate tangențial sau periferic în rundele tarifare au fost inscrise într-o serie de acorduri, memorandumuri şi
precedente: agricultura, produsele tropicale, cele provenind din declarații adoptate ca anexe ale Acordului GATT - 1994 şi
produse naturale, textilele şi confecțiile; respectiv ale Actului final. Dintre acestea menționăm în mod
- domenii noi, care nu constituiseră până la acea dată obiect al deosebit: Protocolul de la Marrakech, listele de concesii ale
negocierilor GATT, respectiv: aspectele comerciale ale drepturilor părților contractante, Memorandumul de Acord privind
de proprietate industrială şi ale investițiilor străine şi comerţul cu interpretarea Art. Il: 1.b.) şi cel privind interpretarea Art. XXVIII
servicii; ale GATT 1994.
- domenii care se referă la revederea unor articole ale GATT, Sintetic, în domeniul tarifar, rezultatele rundei sunt evaluate
la întocmirea şi suplimentarea regulilor şi disciplinelor printr-o reducere medie de circa 40% a taxelor vamale, (mai mare
multilaterale (îmbunătățirea regulilor şi procedurilor privind decât reducerea de 33% stabilită ca obiectiv de Declaraţia de
salvgardarea, reglementarea diferendelor sau examinarea Punta del Este). Acest procent sintetizează însă concesii de
politicilor comerciale etc); mărime diferită şi anume:
- îmbunătățirea sistemului instituţional al GATT (fără a se - reducerea apropiată de media de 40% a taxelor vamale la
propune de la început crearea unei noi organizații). produsele industriale importate în țările dezvoltate;
- reduceri mai substanțiale ale "crestelor tarifare” pentru
produsele sensibile;
- eliminarea taxelor mai mici de 5% (nivel ce nu acoperă nici
costul perceperii lor), care alături de alte eliminări convenite au
contribuit la creşterea de la 20% la 44% a ponderii produselor cu
taxă vamală zero şi

16 Ibidem, p.31. "7 Trebilcoock K.M. şi Howse R., op.cit., p.78-80.

196 197
 - extinderea gamei de produse incluse în sfera consolidărilor
tarifare, pentru care nivelul impunerii nu-l va putea depăsi pe cel
existent, nivelul convenit al reducerii sau un anumit plafon-limită
convenit.
De remarcat că, o contribuție deosebită la creşterea gradului
de liberalizare tarifară au avut-o înțelegerile plurilaterale dintre
SUA, UEE, Canada şi Japonia prin care s-au convenit eliminarea
sau armonizarea la niveluri mult mai reduse decât media, a taxelor
vamale pentru nomeroase produse şi categorii de produse. Efectul
este substanţial, dacă avem în vedere că în baza CNCF facilitățile
convenite în cadru plurilateral se extind asupra tuturor
participanților. , eliminării barierelor netarifare s-a concretizat în:
Potrivit Protocolului de la Marrakech8 "reducerile tarifare
consimțite au fost înscrise în aşa numita "Listă" depusă de fiecare
membru şi adoptată ca anexă a GATT - 1994. Pentru membrii
fondatori ai OMC aceste liste au intrat în vigoare odată cu Actul
final, la 1 ian. 1995. În aceste condiții, Protocolul prevede
"reducerile tarifare consimțite de fiecare membru vor fi aplicate în
cinci tranşe egale, în afară de cazurile în care în "Listă" nu se
prevede astfel. Prima reducere a devenit efectivă la data intrării în
vigoare a Acordului OMC; fiecare reducere succesivă ulterioară
urma să devină efectiva la 1 ianuarie a fiecărui an următor iar
nivelul final, cel mai târziu la patru ani după data intrării în
vigoare a Acordului OMC!1?,
18 Protocolul de la Marrakech anexat la GATT - 1994 în Actul final cuprinzând
rezultatele Negocierilor Comerciale Multilaterale din Runda Uruguay,
Marrakesch editat de Ministerul Comerțului Direcţia Generală Integrare şi
Relații Multilaterale, Bucureşti, oct. 1996.
"9 Ibidem, p.81.
198
1.8. Privire de ansamblu asupra rezultatelor
negocierilor netarifare
Negocierile netarifare au constituit un alt capitol pe cât de
complex, pe atât de important al Rundei Uruguay. După natura
barierelor, metodele de abordare au fost diferite. În principal s-a
recurs la: negocierea unor concesii netarifare, concomitent cu cele
tarifare pe grupe de produse sau sectorial şi la crearea unor grupuri
distincte de negocieri specializate pe categorii sau grupe de
instrumente netarifare.
În urma negocierilor, obiectivul ameliorării şi pe căt posibil al
- tarificarea unor măsuri,
- revizuirea unor coduri de conduită adoptate în Runda Tokio,
& adoptarea unor coduri noi şi în
” anumite reduceri “sectoriale” ale protectionismului
că netarifar.
"Tarificarea” vizează în mod deosebit restricțiile cantitative şi
taxele paratarifare şi presupune cuantificarea şi includerea lor sub
formă de taxe în tarifele vamale pentru a conferi mai mare
stabilitate şi transparență regimurilor de import. Tot ca o latură a
procesului de "tarificare” poate fi interpretată includerea în
"listele" fiecărei părți contractate, alături de taxa vamală de bază în
regimul CNCF a contingentelor de import rămase în vigoare şi a
taxelor vamale tarifare şi paratarifare aferente sau în cazul
exporturilor a măsurilor de subvenționare însoțite în ambele cazuri
de precizarea perioadei de atenuare sau eliminare a lor?0,
Un prim grup distinct de negociere a fost constituit pentru
revizuirea a şase din cele 11 coduri de conduită adoptate în Runda
Tokio cu privire la barierele netarifare. Este vorba de acordurile
referitoare la: măsurile antidumping, obstacolele tehnice şi
20 Cu titlu de exemplu vezi Lista LXIX - România în "Actul final”, Editat de
Ministerul Comerţului, Bucureşti, 1996, p.87,
139
 sanitare, licențele de import, evaluarea în vamă şi achiziţiile Revizuirile convenite aduc un plus de claritate şi precizie în
guvernamentale. ce priveşte: definirea marjei de dumping şi a noțiunii de prejudiciu
important; metodele de calcul ale prețurilor de comparat;
1.3. Acordul privind punerea în aplicare a art. VI al GATT - elementele probatorii ale legăturii cauzale dintre actul de dumping
1994 privind practicile antidumping şi prejudiciu; structura şi atribuțiile Comitetului pentru practici
antidumping; procedurile de deschidere şi derulare a anchetelor ŞI
Măsurile antidumping, instituite pentru prima dată de Canada
la începutul acestui secol, apoi de SUA, Marea Britanie şi cele de reexaminare etc.
Australiaau cunoscut o tot mai larga aplicabilitate în perioada
Astfel, marja de dumping este definită pe baza a două criterii
și anume: pretul de tranzacţie să fie mai mic cu cel puțin 2% decât
postbelică. De aceea instituirea unei discipline multilaterale în
acest domeniu s-a inscris ca un obiectiv important al GATT - 1947 prețul comparabil, iar operațiunea să reprezinte cel puțin 3% din
care reglementează dumping-ul prin art. VI. În 1969 în Runda importurile totale ale țării reclamante. În cazul exportului aceluiaşi
Kennedy acest articol a fost detaliat şi precizat prin adoptarea produs din'mai multe țări, ponderea minimă în importul total se
primului Cod antidumping, revizuit pentru întâia dată în Runda ridică la 7% dacă exportatorii fac dovada că nu există nici o
Tokio. A doua revizuire a fost realizată în Runda Uruguay legătură între operațiunile lor. Dacă investigațiile denotă
prin neîncadrarea în marja de dumping, ancheta se suspendă imediat. În
adoptarea "Acordului privind punerea în aplicare a Art. VI al - caz contrar derularea anchetei nu poate depăsi durata unui an, iar
GATT- 199421. Noul acord reiterează condițiile în care un produs
taxele antidumping instituite nu se pot extinde peste limita a cinci
poate fi considerat ca făcând obiectul unui dumping. Astfel,
ani de la ultima revizuire,
potrivit art. 2 se consideră că prețul unui produs exportat pe piața
altei țări este mai mic decât valoarea sa normală dacă: De remarcat că potrivit noului acord, solicitarea deschiderii
procedurii de dovedire a dumpingului poate veni şi din partea unei
- prețul mediu ponderat al tranzacţiilor de export dintr-o
terțe tari, ale cărei exporturi sunt perturbate pe piața
anumită perioadă (de regulă un an, dar nu mai mică de şase luni)
importatorului, cauzând prejudicii producătorilor săi naționali.
este inferior prețului comparabil al unui produs similar destinat
consumului în țara exportatoare sau când nu există termen de
comparație pe piața internă a exportatorului,
- dacă este mai mic decât un preţ comparabil al produsului
similar exportat din acecaşi sursă într-o țară terță sau,
- mai mic decât costul de producţie din țara de origine,
majorat cu o sumă rezonabilă incluzând cheltuielile generale,
de
comercializare şi o marjă rezonabilă de profit22,

21 Trebilcock M.1. şi Howse R., op.cit., p.98-101.

22 Ibidem, p.517.
200 201
 7.10. Revizuirea acordurilor privind obstacolel
e tehnice 71. Reglementări mai riguroase privind gestionarea
_Și măsurile sanitare şi fitosanitare
licențelor de import
Acordurile privind obstacolele tehnice şi Acor
dul privind Acordul asupra licenţelor de import în forma sa revizuită
aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare23,
în forma lor urmăreşte gestionarea acestor instrumente într-o manieră
revizuită recunosc legitimitatea standardelor tehni
ce și a normelor transparentă şi previzibilă. În acest sens acordul, prin art. 4
sanitare dar reglementează multilateral aplicarea
lor de așa natură instituie un Comitet pentru licențe de import compus din
încât "să nu instituie obstacole inutile în
calea comerţului reprezentanți ai fiecărui membru. Acestuia i se va notifica de către
internațional", În acest scop, se prevede în mod
expres ca atunci autoritățile guvernamentale cu 21 de zile înainte de data intrării în
când există norme şi standarde adoptate
de organizații şi vigoare, dar nu mai puțin de 60 de zile de la publicare, toate
organisme internaționale să se recurgă la aplicarea
lor. În cazuri regulile şi ulterior orice modificare referitoare la procedurile în
justificate părțile membre pot adopta norme şi stand
arde naționale materie de licențe, respectiv: modul de prezentare a cererilor de
sau regionale, dar cu respectarea cerințelor de trans
parență şi de licență şi organele administrative la care se depun, persoanele sau
armonizare la nivel internațional. Sunt de asemenea
precizate sub instituțiile care pot formula asemenea cereri precum şi listele de
aspectele duratei și cerințelor de derulare nediscriminatorie produse supuse licențelor. În ce priveşte licențele de import
procedurile de evaluare a mărfurilor, din punct de vedere al automate, cerințele formulate expres prin art. 2 al acordului sunt
caracteristicilor tehnice, de marcare şi etichetare
, ca şi de evaluare următoarele:
a riscurilor de ordin sanitar și fitosanitar.
Acordurile instituie a) să fie administrate într-o maniera care să nu degaje efecte
comitete specializate pentru supravegherea aplicării
lor. Prevederi restricționiste asupra importurilor;
speciale sunt formulate pentru ţările în curs
de dezvoltare, b) să poată fi cerute şi obținute de orice persoană'autorizată;
îndeosebi pentru cele mai sărace vizând acordarea
de asistență c) să poată fi cerute în orice zi lucrătoare înainte de controlul
tehnică pentru crearea infrastructirilor şi form vamal al marfurilor şi
area cadrelor
specializate în control şi evaluare, precum și obligativitatea d) cererile de licenţe prezentate în formă corespunzătoare şi
încadrării în cerințele acordurilor după o perioadă
de adaptare de completă să fie aprobate imediat sau într-un termen de maxim 10
2-5 ani de la intrarea în vigoare.
zile de la primirea lor?*, Art.3 reglementează regimul licențelor de
import neautomate. Potrivit acestuia membri OMC şi-au asumat
următoarele obligații: :
- publicarea contingentelor administrate pe bază de licențe,
precizându-se după caz cantitatea sau valoarea totală şi datele de
deschidere şi de închidere a lor;

23 Ibidem, p.491-512 şi 434-447,

24 Ibidem, p.592.
202
203
 - garantarea dreptului de a solicita licenţe tuturor persoanelor vândute pentru export cu destinația țării de import??. Pornind de la
autorizate, în condiții de egalitate; această bază, în art. 8 este stipulată cerința că fiecare membru să-şi
- încadrarea perioadelor de examinare a cererilor de licenţă în precizeze prin propria legislaţie elementele de ajustare, care se vor
maximum 30 de zile în cazul adoptării principiului "primul venit, adăuga sau deduce din valoarea de tranzacție pentru a se ajunge la
primul servit" şi în maximum 60 de zile atunci când cererile se valoarea vamală. În acest sens sunt menționate: comisioanele şi
examinează simultan; cheltuielile de intermediere, costul ambalajelor, cheltuielile de
- garantarea prin legislația națională a dreptului de recurs sau transport până în portul sau locul de intrare în țara de import,
revizuire în cazul neacordării licenţei. cheltuielile de încărcare, descărcare şi manipulare şi costul
Acordul face referire şi la eventualele criterii de performanță asigurării.
pentru acordare, insistând asupra gradului de utilizare a licenţelor Pentru cazurile în care valoarea vamală nu poate fi
acordate anterior, şi recomandând o "atribuire rezonabilă" pentru determinată pe baza art. 1 sau există suspiciuni de nesinceritate a
importurile provenind de la "noii exportatori” îndeosebi pentru cei declarației vamale Acordul prevede angajarea de consultări între
din țările mai puțin avansate, administraţia vamală şi importator şi defineşte alte cinci metode
De asemenea se stipulează cerința ca taxa percepută pentru alternative la care se poate recurge prin testare strict succesivă.
acordarea licențelor să se limiteze la suma necesară pentru Astfel potrivit art. 2 şi 3, valoarea vamală se poate determina pe
acoperirea cheltuielilor de administrare a lor. baza valorii de tranzacție fie a mărfurilor identice (art. 2) fie a
celor similare (art. 3), vândute pentru export cu destinația aceleaşi
7.12, Detalierea metodelor de evaluare în vamă țări de import şi exportate în același sau în aproape acelaşi
moment cu marturile de evuluat. Eventuale ajustări vor fi luate în
Revizuirile aduse Acordului privind evaluarea în vamă pot fi
calcul dacă nivelul comercial sau cantitatea diferă. Dacă din
circumscrise în principal pe două obiective importante şi anume:
aplicarea art. 2 sau 3 rezultă mai multe valori de tranzacție, cea
- definirea mai riguroasă a valorii vamale şi a procedurilor de mai scăzută dintre ele va fi considerată ca bază a determinării
urmat de către administrarea vamala atunci când suspectează
ca valorii vamale. Art. 5 se referă la cazul în care mărfurile se vând în
nesinceră declararea valorii în vamă şi
starea în care ele au fost importate. În acest caz elementul de
- adoptarea unor flexibilități pentru țările în curs de referință pentru determinarea valorii vamale poate fi:
dezvoltare, aşa încât să li se ofere mai multora din ele şansa - prețul unitar corespunzător vânzării marfurilor respective
aderării la acord,
importate;
Referitor la primul obiectiv este de remarcat că Acordul
- preţul unitar corespunzător unor mărfuri identice sau
menține şi întăreşte "valoarea de tranzacție” ca primă bază pentru
similare importate considerat în cazul vânzării celei mai ridicate
determinarea valorii în vamă. Astfel potrivit art, 1, "valoarea în
cantități sau
vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție, adică
prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt

25 Ibidem, p.543.
204 205
 - preţul unitar corespunzător unor mărfuri importate din
categoriile de mai sus, dar vândute după o prelucrare sau
transformare suferită, din care se deduce costul acestor operațiuni.
În toate cazurile se au în vedere vânzările către persoanele
nelegate de vânzătari. Potrivit art. 6, valoarea vamală se determină
pe baza unei valori calculate, care include: costurile de producție,
cotele de profit şi de cheltuieli pencrale considerate rezonabile
pentru produsul în cauză, la care se adaugă cheltuielile și
comisioanele ocazionate de import menționate de art. 8.
Dacă testate succesiv, nici una din metodele de mai sus nu
poate fi aplicată, art. 7 permite determinarea valorii în vamă "prin
mijloace rezonabile, comparabile cu principiile şi prevederile
prezentului Acord şi ale Articolului VII al GATT 1994, pe baza
datelor disponibile în țara de import"6. Noţiunea de "mijloace
rezonabile" nu este definită, dar sc precizează în mod expres
elementele care sunt excluse din sfera ei de cuprindere și anume:
- prețul de vânzare în țara de import al marfurilor produse în
acea țară;
- valoarea cea mai ridicată dintre două posibile de considerat
ca bază de referință,
- prețul mărfurilor respective pe piața internă a țării de export;
- alte costuri decât cele menționate în art. 6;
- prețul marfurilor vândute pentru export cu destinația unei
terțe țări;
- valorile în vamă minimale, arbitrare sau fictive.
Acordul reiterează prevederea tranformării prețului în monedă
națională pe baza unui curs de schimb real, publicat oficial de
autoritățile competente ale ţării de import. De asemenea a fost
păstrat Comitetul de evaluare în vamă plasat în subordinea
Consiliului GATT pentru comerțul cu marfuri. Acest comitet este
menit să ofere cadrul de consultări în domeniul vamal între
26 Ibidem, p.547.
206
membrii contractanți. În plus, a fost creat şi un Comitet tehnic de
evaluare în vamă, plasat sub auspiciile Consiliului de cooperare
vamală însărcinat cu asigurarea sub aspect tehnic a uniformității
interpretării şi aplicării prezentului Acord.
concretizează în: posibilitatea aplicării Acordului după cinci sau,
la cerere justificată, chiar după mai mulți ani de la data intrării în
vigoare; la dreptul lor de a solicita motivat inversarea ordinii
aplicării metodelor de evaluare și de a formula anumite rezerve
sau a adaptării la aceste metode etc.
7.13. Acordul privind achizițiile publice
Acordul privind achiziţiile guvernamentale, deşi a fost
revizuit față de prima ediție convenită în Runda Tokio şi-a păstrat
caracterul plurilateral. La baza noii ediții a acordului stau tot
clauzele națiunii celei mai favorizate şi regimului național. și
obligativitatea efectuării tranzacţiilor prin licitații,
Revizuirile aduse sc referă în principal la: lărgirea sferei de
aplicare a acordului, diferențierea plafoanelor valorice ale
tranzacţiilor care cad sub incidența lui şi promovarea mai susținută
a concurenței internaționale în domeniul achizițiilor publice?7,
În înțelesul acordului achizițiilor publice sau guvernamentale
cuprind acele cumpărări de bunuri şi servicii de către şi pentru
uzul diverselor instituții şi agenții publice naționale. În
conformitate cu această definiție sfera de cuprindere a achizițiilor
publice care cad sub incidența acordului include pe lângă
cumpărările de bunuri de către guvernul central şi: prestările de
servicii, inclusiv cele de construcţii, tranzacțiile realizate de
administrațiile locale precum şi cele efectuate de unitătile de
servicii publice.
27 Constantinescu A., şa., op.cit, p.109-110.
207
 Noile plafoane valorice ale tranzacţiilor ce cad sub incidența expres pe cele excluse sau stabilesc criterii de acordare specifice
reglementărilor acordului sunt de cel puțin: 130.000 DST (circa prin natura lor numai anumitor întreprinderi sau ramuri, fie din
180.000 dolari SUA) pentru achizițiile efectuate de entități ale utilizarea discreţionară de către autorități a programelor de
guvernului central; 200.000 DST pentru cele ale administrațiilor subvenționare în favoarea exclusivă, disporporționată sau
locale; 400.000 DST pentru tranzacțiile unitătilor de servicii predominantă a unor beneficiari. În ce priveşte conţinutul, acordul
publice şi 5 milioane DST pentru serviciile de construcții. precizează că subvenţia reprezintă "o contribuție financiară a
Pe linia promovării concurenței internaționale, noul acord autorităților publice" realizată în favoarea unor întreprinderi sau
formulează cerințe privind alinierea şi transparența reglementărilor ramuri sub formele: transferurilor directe de fonduri pe calea
naționale în domeniu; precizează în detaliu procedurile de donațiilor, transferurilor şi participării la capitalul social; a
adjudecare - a comenzilor publice, . cerințele de publicare a transformărilor directe potențiale de fonduri operate sub forma
tranzacţiilor, termenele de prezentare a ofertelor, conținutul. garanțiilor de împrumuturi, a renunţării la încasări publice
documentațiilor pentru licitaţii, criteriile de calificare a exigibile de genul concesiilor fiscale sau creditării impozitelor, a
furnizorilor ctc.. De asemenea sunt menționate şi tranzacţiile furnizării sau achiziţionării la preţuri avantajoase garantate a unor
exceptate de la prevederile acestui acord din motive de securitate, bunuri şi servicii, altele decât cele de infrastructură generală sau a
apărare națională sau protejarea moralei şi a ordinii publice. efectuării unor vărsăminte în favoarea unui terţ organism privat,
în scopul finalizării ulterioare a unor operațiuni din categoriile mai
1.14. Progrese în direcția reducerii subvenţiilor şi a sus menționate?8,
reglementării taxelor compensatorii Noul acord clasifică subvențiile în trei categorii: subvenţii
prohibite, subvenţii neprahibite acţionabile şi subvenţii admise
Dată fiind incidența subvenţiilor şi a taxelor compensatorii neacţionabile.
pentru revizuirea acordului în această materie s-a constituit un Subvenţiile prohibite cuprind toate subvențiile specifice având
grup distinct de negocieri. Comparativ cu prima versiune ca obiect susținerea producţiei de export sau a celei destinate
convenită în Runda Tokio, noul acord conține: o definire şi o pieței interne în detrimentul mărfurilor similare importate.
clasificare mai riguroase ale subvenţiilor, reglementări mai stricte Subvenţiile neprohibite acționabile sunt în principiu admise,
ale procedurilor de anchetă, de evaluare a prejudiciului şi a dar cu condiția să nu aducă un "prejudiciu serios" altui semnatar al
regimului taxelor compensatorii. acordului. În caz contrar, împotriva lor se poate declanşa o acțiune
Astfel acordul introduce şi defineşte noţiunea de "subvenții de investigare şi contracarare la cererea membrului lezat.
specifice” cu precizarea că numai acestea cad sub incidența Subvenţiile admise neacţionabile sunt acelea față de care nu
reglementărilor multilaterale. Sunt considerate "specifice" pot fi declanşate acţiuni de investigare şi contracarare. În această
subvențiile acordate numai anumitor întreprinderi sau ramuri categorie sunt incluse subvențiile nespecifice, precum şi unele
dintr-un sector sau regiune peografică bine delimitate. Delimitarea specifice destinate sprijinirii cercetării industriale sau activități de
întreprinderilor sau ramurilor beneficiare poate fi dedusă fie din
conținutul legislațiilor naţionale, care eventual indică în mod
28 "Actul final" Editat de Ministerul Comerțului, Bucureşti, 1996, p.597.
208 2039
dezvoltare preconcurențială (a regiunilor defavorizate, a 71.15. Perfecţionarea clauzei de salvgardare
echipamentelor de protecţie a mediului etc.).
Țările membre lezate prin practicarea subvenţiilor prohibite Acordul privind salvgardarea, în noua sa variantă convenită
sau acționabile vor reclama cazurile Organului de reglementare a în Runda Uruguay, detaliază şi completează prevederile articolului
diferendelor. Acordul reglementează în mod precis: atribuțiile XIX al Acordului General. Aplicarea nediscriminatorie a clauzei
acestui organ; procedura de anchetă; durata ci, stabilită ca regulă de salvgardare tuturor partenerilor a fost frecvent eludată prin
generală la un an şi în cazuri speciale nu mai mult de 18 luni; recurgerea la aşa numitele măsuri din "zonă gris" aplicate numai
elementele probatorii; criteriile de definire a "prejudiciului grav" unora dintre aceştia.
care nu poate decurge decât dintr-o subvenție mai mare de 5% din În consecință, un obiectiv important al noului acord îl
valoarea produsului şi o pondere semnificativă a produsului constituie eliminarea măsurilor restricționiste de genul
subvenționat în importurile totale; pragul minim de închidere "acordurilor de comercializare ordonată” sau "restricţiilor
imediată a investigației - când subvenția este sub 1% din valoarea voluntare la export". În acest sens este stipulată în mod expres
produsului și operaţiunea are o pondere nesemnificativă în interdicția practicării măsurilor din "zona gris", precum şi "clauza
importurile totale; durata taxelor compensatorii care nu poate de stingere” a lor, în mod progresiv, pe parcursul a patru ani de la
depăsi cinci ani de la impunere sau de la data ultimei reexaminări intrarea în vigoare a Acordului de creare a OMC. Pe un plan mai
etc. larg, s-a convenit eliminarea graduală a tuturor măsurilor de
Față de aceste norme generale Acordul menționează o serie de salvgardare aplicate în baza art, XIX, pe parcursul a opt ani de la
derogări în favoarea țărilor în curs de dezvoltare sau a celor în instituirea lor sau de cinci ani de la intrarea în vigoare a Acordului
proces de tranziție la economia de piață. Astfel regulile de creare a OMC. ,
multilaterale convenite cu privire la subvențiile prohibite nu sunt În plus, acordul stabileşte în mod precis procedura de
aplicabile țărilor cele mai afectate şi celor în curs de dezvoltare cu investigare şi de avizare a partenerilor; criteriile de definire a
un PNB pe locuitor mai mic de 1000$. Pentru țările în tranziție la prejudiciului grav"; durata, modul de dimensionare şi de
economia de piața eliminarea subvenţiilor prohibite se va face repartizare pe parteneri a restricțiilor instituite etc.
gradual pe parcursul a şapte ani. E Astfel membrul care intenționează să aplice sau să
De asemenea pragurile de suspendare imediată a prelungească o măsură de salvgardare va notifica Comitetului
investigațiilor sunt mai largi pentru țările în curs de dezvoltare şi pentru Salvgardare toate informațiile despre prejudiciul grav
anume: o pondere de 2% - 3% a subvenției în valoarea produsului constat sau anticipat ca iminent şi despre inițierea anchetei de
şi o pondere a produsului subvenționat de cel puțin 4% în dovedire şi va crea toate condițiile pentru consultări cu membrii ce
importurile totale de mărfuri similare. vor fi afectați.
O altă derogare este de ordin sectorial şi vizează agricultura în Durata oricărei măsuri de salvgardare, ca regulă generală nu
care subvențiile sunt reglementate prin acordul special încheiat în va depăsi patru ani; în cazuri motivate pe bază de reexaminări
Runda Uruguay pentru acest domeniu.

23 Ibidem, p.642-650.
210 211
periodice durata unei măsuri poate fi extinsă până la opt ani. Dar
pe parcursul perioadei de aplicare măsura nu poate fi făcută mai
restrictivă decât în momentul instituirii. Din contra, orice măsură
cu durată de aplicare de peste un an, va fi liberalizată progresiv în
faza finală de valabilitate.
În situații de urgență, pe baza unor determinări preliminare
pot fi instituite măsuri de salvgardare provizorii, pe o durata de
200 de zile.
Nici o măsură de salvgardare nu poate fi aplicată din nou
acelorași importuri, decât după expirarea a doi ani de la data
stingerii primei perioade de valabilitate. Dacă măsura de
salvgardare constă în restricții cantitative, acestea nu pot reduce
importurile vizate sub nivelul lor mediu din ultimii trei ani.
Repartiția pe țări a cotelor cantitative se va face nediscriminatoriu,
în mod normal proporționalcu ponderea deținută de fiecare în
totalul importurilor într-o perioadă anterioară reprezentativă.
În spiritul principiului tratamentului preferențial pentru țările
în curs de dezvoltare, acordul prevede anumite flexibilități. Astfel
nici o măsură de salvgardare nu poate fi aplicată produselor
provenind din aceste țări, dacă ele nu deţin o pondere de cel puțin
3% în importul total sau de 9% când este vorba de mai multe surse
cumulate din această categorie, care individual reprezintă mai
puțin de 3%. De asemenca, durata măsurilor de salvgardare
instituite de țările în curs de dezvoltare pot depăşi cu doi ani pe
cele convenite ca regula prin acord.
Se poate spune că noul acord crează un cadru juridic și
instituțional multilateral efectiv pentru aplicarea art. XIX al
GATT, preîntâmpinând şi descurajând folosirea clauzelor de
salvgardare ca bariere protecționiste discriminatorii şi permanente
în calea importurilor.
a12
1.16. Adoptarea unor coduri noi privind inspecția înainte
de expediție și regulile de origine
Într-un grup distinct de negociere pentru măsurile netarifare
au fost adoptate două noi acorduri: unul privind inspecția înainte
de expediție şi celălalt regulile de origine.
Acordul privind inspectia înainte de expediție30
reglementează toate activitățile în legătură cu verificarea calității,
cantității, preţului, cursului de schimb, condiţiilor financiare și
încadrării vamale a mărfurilor destinate exportului, Acordul
stipulează că asemenea inspecții se efectuează pe teritoriul
membrului exportator sau, când nu este posibil, al țării de
fabricație, de către entități specializate, angajate prin contract sau
stabilitate de guvern sau de un organism public. Dintre
principalele cerințe care decurg din textul acordului menţionăm:
- alinierea legislațiilor naționale şi notificarea Secretariatului
OMC, odată cu publicarea a adoptării sau revizuirii oricărei legi
sau reglementări în această materie, pentru a asigura transparența;
- desfăşurarea inspecțiilor în manieră nediscriminatorie, pe
baza unor criterii obiective, aplicabile pe-o bază egală tuturor
exportatorilor;
-protecția informaţiilor comerciale confidențiale prin
interzicerea divulgării sau a accesului entităților de inspecţie la
date referitoare la: procedeele nebrevetate, cunoştinţe tehnice
nepublicate, costuri de fabricație şi preţuri interne, nivelul
profitului, condițiile contractuale dintre exportatori şi furnizori
etc
- promptitudine în efectuarea inspecției la data contractată sau
stabilită;
30 Ibidem, p.570-518.
213
 - emiterea "raportului de conformitate” sau a rațiunilor pentru transparenţei şi claritatea criteriilor şi regulilor de determinare a
care nu a fost emis de către entitățile de inspecție în termen de originii. Astfel, în cazul aplicării criteriului schimbării încadrării
cinci zile lucrătoare de la închiderea verificărilor; tarifare vor trebui precizate pozițiile şi subpoziţii tarifare vizate;
-efectuarea inspecțiilor cantitative şi calitative în când se aplică criteriul procentului "ad valorem" sa se precizeze
conformitate cu standardele definite prin contract de către modul de calcul iar în cazul criteriului operaţiunilor de fabricație
vânzător sau cumpărator, iar în absența prescripțiilor contractuale să fie precis menționată operațiunea care va conferi originea
pe baza standardelor internaționale relevante; mărfii.
- subordonarea verificărilor de preţ şi curs de schimb Pentru ambele perioade este formulată cerința de a răspunde
obiectivului de evitare a sub - sau suprafacturărilor sau a altor la solicitarea unui exportator de apreciere a originii marfurilor sale
fraude. , cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 150 de zile.
Acordul privind regulile de origine se numără printre Valabilitatea aprecierilor este de 3 ani, dacă toate condițiile rămân
rezultatele ce vor avea cel mai mare impact asupra comerțului nemodificate.
internațional. Aceasta deoarece adoptarea unor reguli de origine Acordul instituie drept cadru de consultări "Comitetul pentru
clare, previzibile şi transparente, aplicate imparţial şi consecvent regulile de origine" şi pentru efectuarea lucrărilor tehnice de
facilitează considerabil schimburile comerciale internaționale. aplicarea Părţii a IV-a un "Comitet Tehnic al Regulilor de
Pornind de la această premisă acordul reglementează atât Origine”, plasat sub auspiciile Consiliului de Cooperare Vamală.
regulile de origine generale cât şi pe cele preferențe. Noțiunea de Prin toate detaliile sale vizând disciplinele multilaterale şi
reguli de origine desemnează totalitatea legilor reglementărilor şi uniformizarea regulilor de origine, acordul urmăreşte ca ele să nu
hotărârilor administrative cu aplicare generală sau specifică genereze efecte restricționiste, de distorsiune sau dezorganizare a
diferitelor regimuri preferențiale, puse în practică de orice membru comerțului internațional, ci dimpotrivă să-i confere certitudine,
în vederea determinării țării de origine a mărfurilor. fluenţă şi previzibilitate.
În legătură cu acestea, acordul formulează disciplinele care
guvernează aplicarea lor şi procedurile de notificare, examinare, 7.17. Negocierile sectoriale în domeniile textilelor
consultare şi reglementare a diferendelor. Mai mult, în Partea a şi agriculturii
IV-a, Acordul cuprinde un "Program de armonizare a regulilor de
origine", care va intra în vigoare după o perioadă de tranziție de În afara grupurilor menționate pentru o serie de produse de
trei ani. Ca importanța, realizarea acestui obiectiv este
importanță specială, atenuarea şi eliminarea barierelor netarifare a
comparabilă cu adoptarea Sistemului armonizat de descriere şi fost negociată sectorial, alături de reducerea taxelor vamale.
codificare a mărfurilor. Dintre acestea, rezultate notabile au fost obţinute pentru textile,
Disciplinele ce guvernează aplicarea regulilor de origine sunt îmbrăcăminte şi produse agricole- sectoare rămase până la Runda
formulate diferențiat, în articole distincte, pentru perioada de Uruguay în afara regulilor GATT.
tranziție (art.2) şi cea de după trei ani (art.3). Pentru faza de Acordul referitor la textile şi imbrăcăminte are ca scop
tranziție disciplinele vizează în mod deosebit asigurarea integrarea definitivă a acestui sector în reglementările și

214 215
 disciplinele multilaterale definite de GATT şi o mai mare în vigoare pentru importurile de textile şi îmbrăcăminte.
liberalizare a comerțului internațional cu astfel de produse. Calendarul conseciunilor fiecărui membru trebuie astfel structurat
În virtutea locului important pe care producția de textile şi în timp şi pe produse încât să asigure integrarea deplină în regulile
îmbrăcăminte o deține atât în economiile țărilor dezvoltate, cât şi a GATT a cel puţin 16% din volumul total al importurilor anului
celor în curs de dezvoltare cle s-au înscris printre sectoarele 1990 la data intrării în vigoare a Acordului privind OMC; a cel
sensibile față de concurența străină. În consecință, pentru evitarea puțin 17% din același total după trei ani; cel puțin 18% după 7 ani
distorsiunilor pe piață, textilele şi îmbrăcămintea au fost excluse iar restul de 49% până la sfârşitul celui de-al zecelea an. Pentru
runde la rând de pe lista negocierilor GATT. Fiind considerate acele țări în curs de dezvoltare ale căror exporturi sunt constituite
excepții, pentru reglementarea comerțului internațional cu textile aproape în exclusivitate din textile şi îmbrăcăminte acordul
şi imbrăcăminte, începând din 1961 au dost adoptate o serie de prevede o serie de flexibilități în eşalonarea programului de
acorduri speciale, care practic creau cadrul de administrare a unor integrare şi în fixarea condițiilor comerciale.
restricții selective la import. Încadrarea în programul de integrare va fi supervizată de
Din aranjamentele inițiale privind bumbacul - primul încheiat Organul de Monitorizare a Textilelor, aflat în subordinea
pe termen scurt în 1961 şi cel de-al doilea pe termen lung, încheiat Consiliului pentru Comerțul cu Bunuri. În virtutea angajamentelor
în 1962 - s-a născut în 1974 Acordul privind comerțul asumate prin acord pentru realizarea procesului de integrare, toţi
internațional cu textile, cunoscut sub denumirea de "Acordul membrii vor acționa aşa încât să asigure:
Multifibre - AMF". Reînnoit în mai multe rânduri, ultima dată la - îmbunătățirea accesului pe piețe al produselor textile şi de
31 decembrie 1994 AMF reglementează în esență instituirea unor îmbrăcăminte prin măsuri cum sunt: reduceri şi consolidări
restricții ,„ cele mai multe de ordin cantitativ, la exporturile de tarifare, reducerea şi eliminarea restricţiilor cantitative, facilitarea
textile şi îmbrăcăminte prin negocierea de acorduri bilaterale sau formalităţilor vamale, administrative şi de acordare a licenţelor;
pe cale unilaterală31, - introducerea unor condiții juste şi echitabile pentru textile şi
Pornind de la această realitate Acordul referitor la textile şi îmbrăcăminte în ce priveşte procedurile în materie de dumping,
îmbrăcăminte convenit în Runda Uruguay cuprinde un adevărat subvenții şi măsuri compensatorii, protecția proprietății
program de integrare definitivă a acestui sector în sistemul intelectuale etc. şi
comercial multilateral. - evitarea discriminării textilelor şi îmbrăcămintei atunci când
Procesul de integrare se va infăptui gradual pe parcursul a se iau diverse măsuri de politică comercială generală.
zece ani prin reducerea succesivă până la eliminare a restricțiilor Dată fiind concurența acerbă din aceste sectoare, acordul
AMF. Nivelul de bază al restricțiilor la care se vor aplica fornulează şi o serie de obligații ale membrilor pe linia cooperării
reducerile este cel din preziua intrării în vigoare a Acordului pentru combaterea practicilor de eludare prin transbordare,
OMC. Statele membre şi-au asumat obligația de a comunica în schimbarea rutei, declaraţia falsă privind țara şi locul de origine şi
termen de 60 de zile de la această dată lista restricțiilor cantitative falsificarea documentelor oficiale.
Agricultura, care pe parcursul rundelor precedente s-a aflat la
periferia negocierilor a constituit un element central al Rundei
3 Constantinescu A., op.cit, p.83.
216 217
 Uruguay. Comerțul cu produse agricole n-a fost supus unor - țările cele mai afectate nu sunt obligate să-şi diminueze
reglementări riguroase în cadrul GATT, fapt ce a permis taxele vamale de bază33,
practicarea pe scară largă, îndeosebi de SUA şi CEE, a susţinerii Pentru a evita distorsiunile de piață ce ar putea surveni din
agriculturii prin protecționism tarifar sau bazat pe restricții aplicarea acestor concesii, acordul introduce anumite clauze de
cantitative şi prin sofisticate sisteme de subvenții. derogare cum sunt:
Acordul privind agricultura este rezultatul unor negocieri - menținerea unui acces minim pe piețe pe bază de
anevoioase şi îndelungate, marcate de divergențele dintre SUA și contingente tarifare cu taxe vamale scăzute pentru produsele al
CEE. Consensul realizat prin acord nu reprezintă o rezolvare căror acces curent este mai mic de 3% din consumul țării
integrală a problemelor comerțului cu produse agricole. Dar el importatoare;
crează "cadrul pentru o reformă pe termen lung a comerţului cu - "clauza de salvgardare specială", care permite introducerea
produse agricole şi a politicilor interne în domeniu"?2, imediată de taxe adiționale atunci când a fost atins "nivelul de
Programul de reformă înserat în textul acordului cuprinde declanşare" al creşterii importurilor sau al plafonului minim de
măsuri care în principal vizează, liberalizarea comerțului cu preț;
produse agricole prin facilitarea accesului pe piețe şi reformarea -clauza "tratamentului special”, în baza căreia pentru
sprijinului intern acordat agriculturii. produsele care îndeplinesc anumite condiții pot fi menținute
Pe linia facilitării accesului la piețe s-a convenit mai întâi anumite restricții cantitative la import până la sfârşitul perioadei
tarificarea măsurilor netarifare practicate la frontieră. Noul nivel al de punere în practică a angajamentului de tarificare şi reducere a
taxelor vamale la care s-a ajuns prin cuantificarea şi includerea în impunerii vamale. Condiţiile sunt ca produsele respective: să
taxă a efectului protecționist al măsurilor netarifare a fost înscris dețină sub 3% din consumul intern; să nu fie subvenţionate; să
în partea a IV-a a Listei fiecărui membru, anexată la acordul aibă asigurat accesul minim pe piață într-o proporție în creştere
OMC, față de consumul intern de la 4% până la 8% pe parcursul celor
Față de acest nivel considerat ca bază, acordul stabileşte şase ani de aplicare a angajamentului.
sarcini de reducere 'diferențiate ca mărime şi orizont de timp pe Partea a IV-a a Acordului reglementează angajamentele în
grupe de țări, după cum urmează: - materie de sprijin intern. Așa numita "măsură globală de sprijin
- țările dezvoltate vor proceda la o reducere medie de 36% (şi total” (MGS) desemnează suma totală a întregului sprijin exprimat
pentru fiecare linie tarifară de cel' puțin 15%) eşalonată pe în termeni monetari, acordat în favoarea producătorilor agricoli.
parcursul unei perioade de șase luni; Calculată după metoda descrisă în acord, MGS este înscrisă în
- țările în curs de dezvoltare vor reduce nivelul de bază în partea a IV-a din lista fiecărui membru. Față de nivelul de bază se
medie cu 24% (şi cu cel puțin 10% pentru fiecare poziție tarifară) asumă angajamentul de reducere totală (AMS total), concretizat în
pe parcursul unei perioade de 10 ani; listă prin "nivelurile de angajament consolidate anuale şi finale".

32 Constantinescu A., op.cit. p.77. 33 Ibidem, p.78.

218 2139
 De remarcat că în MGS nu sunt incluse următoarele categorii acestei părți constând în precizarea că "membrii convin să pună în
de susținere: aplicare Acordul privind măsurile sanitare şi fitosanitare”
- măsuri de sprijin din aşa numita "categorie verde" care nu echivalează cu o adevarată "clauză de incluziune”.
distorsionează schimburile comerciale, cum sunt: cele patru Schiţarea principalelor direcții ale programului de reformă
servicii publice cu caracter general (cercetare, combaterea definit prin acord îndreptățesc speranța aşezării comerțului
dăunătorilor, securitatea alimentară, dezvoltarea infrastructurii internațional cu produse agricole pe principiile economiei de piață,
etc.); finanțarea programelor de protecţie a mediului etc.; pe regulile şi disciplinele multilaterale convenite prin GATT.
- măsurile de sprijinire de către puterea publică a dezvoltării
1.18. Domenii noi abordate: investițiile şi drepturile
agricole şi rurale în țările în curs.de dezvoltare;
de proprietate intelectuală
- ajutoarele pentru ajustare structurală;
- ajutoarele regionale şi
Alături de produsele şi problemele tradiționale dezbătute în
- anumite forme de susținere cu pondere mică - de cel mult
3% pentru țările dezvoltate şi 10% pentru cele în curs de GATT, Runda Uruguay a abordat şi o serie de domenii noi. Printre
dezvoltare - din valoarea totală a producției unui produs sau a acestea se înscriu: măsurile investiționale legate de comerț,
întregii producții agricole. aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate industrială şi
Ponderea:principală în formele de sprijin incluse în MGS față serviciile.
de care se Măsurile investiţionale legate de comerţ cuprind toate
asumă angajamentul de reducere (AMS) o deţin
subvențiile, Nivelul angajamentului de reducere este diferențiat pe reglementările privind atragerea, stimularea și orientarea
investițiilor directe de capital străin, care au incidențe asupra
gruupe de țări, după cum urmează
- țările dezvoltate vor reduce în decursul unei perioade de şase comerțului internațional cu bunuri.
ani subvenţiile directe cu 36%, iar volumul exporturilor Acordul privind măsurile investiționale legate de comerţ -
desemnat şi prin abrevierea TRIMş - Trade - Related Investment
subvenţionate la 21%.
- pentru țările în curs de dezvoltare durata este de zece ani, Measures% - urmăreşte eliminarea acelor practici care contravin
reducerea subvenţiilor de 24%, iar plafonul exporturilor clauzei tratamentului național (art. IIF al GATT) şi obligaţiei de
subvenţionate de circa 47% iar renunțare la restricțiile cantitative (art. XI al GATT - 1994). În
- ţările cele mai afectate nu-şi anumă angajamente de conformitate cu lista exemplificativă anexată la acord sunt
reducere. considerate ca incompatibile cu prevederile GATT următoarele
La acest capitol este înscrisă şi așa-numita "clauză de pace" măsuri:
potrivit căreia prevederile Acordului privind subvențiile şi taxele - obligativitatea ca investitorii străini să folosească în anumite
compensatoriinu se aplică în domeniul agriculturii. Dezideratul condiții şi proporții produse provenind din țara gazdă;
ca măsurile sanitare şi fitosanitare să nu constituie prin aplicarea
lor o nouă categorie de restricții comerciale pentru produsele
agricole este soluționat în partea a VIII-a a Acordului. Conţinutul %4 Trebilcock M.I. și Howse R., ap.cit., p.274 - 300.
220
221
 - limitarea importurilor filialelor la anumite niveluri corelate TRIPş - TRADE - Related Intellectual Property Rights35, are o
cu cota de producție exportată; structură deosebit de complexă. El are la bază clauza națiunii celei
- stabilirea de cote de export oblipatorii pentru filiale; mai favorizate, clauza regimului național şi principiul
- direcționarea geografică a cotelor de export: tratamentului preferențial pentru țările în curs de dezvoltare.
- limitarea accesului investitorilor străini la sursele locale de Prevederile referitoare la sfera de cuprindere, achiziționarea,
devize convertibile etc.35 menținerea şi exercitarea drepturilor de proprietate intelectuala, la
Statele membre şi-au asumat obligația inventarierii şi măsurile şi mijloacele pentru protecția lor sunt corelate cu textul
notificării către Consiliul pentru comerţ cu bunuri în termen de 90 altor convenţii internaționale care reglementează anumite
de zile de la data intrării în vigoare a Acordului OMC a tuturor segmente specifice ale proprietății intelectuale şi, în primul rând
măsurilor investiționale în vigoare, aflate în discordanţă cu cu reglementările Organizației Mondiale a Proprietății
regulile GATT. Calendarul eliminării lor este diferențiat pe grupe Intelectuale.
de țări în funcție de nivelul de dezvoltare și anume: față de Astfel, în materie de drepturi de autor şi drepturi conexe,
momentul intrării în vigoare a Acordului OMC, asemenea măsuri membrii OMC se vor conforma articolelor 1-21 ale Conventiei de
urmau să fie abolite în termen de doi ani de către statele avansate, la Berna (1971) pentru protecția operelor literare şi artistice.
de cinci ani de țările în curs de dezvoltare şi de şapte ani de țările Programele de calculator (fie că sunt exprimate în cod sursă, fie în
cele mai afectate.
cod obiectiv) vor fi protejate ca opere literare în baza aceleeaşi
Pentru supravegherea funcționării şi punerii în aplicare a
Convenții de la Berna. De fiecare dată când durata protecției unei
acordului a fost creat Comitetul TRIMş plasat în subordinea opere este calculată pe altă bază decât viața unei persoane fizice,
Consiliului pentru comerț cu bunuri. acordul stabileşte ca această durată să fie de cel puţin 50 de ani de
Abordarea aspectelor comerciale ale drepturilor de la publicare sau realizare.
proprietate industrială în cadrul GATT reflectă creşterea ponderii Pentru mărcile de fabrică sau de comerţ membrii OMC se vor
comerțului cu tehnologie în schimburile internaționale. conforma prevederilor Convenției de la Paris (1967) în ceea ce
Obiectivele principale ale Rundei Uruguay în acest domeniu priveşte înregistrarea şi protecţia. Înregistrarea inițială şi fiecare
au fost adoptarea unor reguli pentru asigurarea” protectiei reînnoire vor fi valabile pentru o durată de minimum şapte ani.
drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală, fără ca ele să Protecţia indicațiilor geografice va fi asigurată în general tot
se transforme în noi bariere comerciale şi realizarea unui cadru după normele de combatere a concurenței neloiale înscrise în
multilateral de combatere a comerțului cu mărfuri contrafăcute şi Convenţia de la Paris. În plus, acordul stipulează reguli de
piratate. protecție suplimentară a indicaţiilor geografice pentru vinuri şi
Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate produse spirtoase, care se apreciază că vor trebui dezvoltate prin
intelectuală legate de comerţ adoptat în Runda Uruguay (Acordul noi negocieri în cadrul Consiliului TRIPş.

35 Actul final cuprinzând rezultatele Rundei Uruguay, Ministerul Comerţului,

Bucureşti, 1996, p.516. 36 Trebilcock M.J. şi Howse R., op.cit., p.248-273.
Baz 223
 Pentru desenele şi modelele industriale membrii OMC sunt prejudiciabile asupra transferului de tehnologie şi a schimburilor
liberi să asigure protecția printr-o legislație specifică sau prin cea comerciale în general.
referitoare la dreptul de autor, iar durata protecției recomandate de Acordul cuprinde numeroase prescripții menite să creeze un
acord este de minim 10 ani. cadru multilateral pentru combaterea comerţului cu marfuri
În materie de brevete, părțile şi-au asumat obligația respectării contrafăcute şi mărfuri pirat. Expresia "marfuri de marcă
Convenției de la Paris (1967) şi a asigurării unei protecţii pentru contrafăcute” desemnează mărfurile care poartă fără autorizație o
orice invenție pe o durată de cel puțin 20 de ani. La acest capitol marca identică sau care nu poate fi distinsă în aspectele sale
acordul menționează invențiile excluse de la brevetare (cum sunt: esențiale de cea originală al cărei titular de drept este lezat în
metodele de diagnosticare, terapeutice sau chirurgicale, invențiile interesele sale, "Mărfurile pirat" sunt copiile făcute fără
care contravin ordinii şi moralității publice etc.), detaliază consimțământul deţinătorului dreptului de autor. Acordul
drepturile conferite de brevete, precum şi procedurile de urmat în reglementează procedurile de suspendare de către autoritățile
cazurile de utilizare a brevetului fără autorizarea deţinătorului. vamale ale țării exportatoare sau importatoare a punerii în liberă
Pentru protecţia schemelor de configurație (topografiilor) a circulație a unor asemenea mărfuri precum şi dreptul autorităților
circuitelor integrăte, acordul face trimitere la Tratatul de la judiciare de a ordona distrugerea sau scoaterea lor din cirguitele
Washington (1989 - privind proprietatea intelectuală în materie de comerciale şi după caz despăgubirea părții lezate.
circuite integrate) şi recomandă asigurarea protecției pe o durată Părţile sunt obligate la aplicarea deplină a acordului după o
de cel puţin zece ani. perioadă dc tranziție de un an pentru țările dezvoltate, de cinci ani
"Pentru protecția informațiilor nedivulgate, respectiv a know- pentru cele în curs de dezvoltare şi în proces de trecere la
how-ului și secretelor comerciale acordul invocă prevederile economia de piață şi de unsprezece ani pentru țările cele mai
Convenției de la Paris (1967). De asemenea sunt definite condițiile afectate,
încadrării unei informații în această categorie şi anume: să fie
secretă; să aibă valoare comercială şi să fi făcut obiectul solicitării 7.19. Acordul General pentru Comerțul cu Servicii - GATS
păstrării secretului din partea persoanei care le controlează.
Pentru toate segmentele proprietății intelectuale acordul Acordul General privind comerţul cu servicii, abreviat GATS
solicită: - alinierea legislațiilor naționale pentru protecţia lor, (General Agreement on Trade in Services)?” se înscrie.alături de
asigurarea unui tratament nediscriminatoriu între deținătorii de GATT şi Acordul de creare a OMC ca cel de-al treilea pilon
drepturi de proprietate intelectuală străini şi deţinătorii naționali, important al sistemului comercial multilateral. Adoptarea lui este
garantarea împiedicării utilizării neautorizate a acestor drepturi, expresia ponderii importante de circa 25% pe care serviciile au
garantarea deţinătorilor de drepturi la procedurile judiciare civile căpătat-o în totalul schimburilor comerciale internaționale.
destinate să asigure protecția şi despăgubirea, combaterea folosirii Menirea lui este de a elimina vidul juridic din domeniul
abuzive a drepturilor de proprictate intelectuală şi a oricăror comerțului internaţional cu servicii prin instaurarea unui cadru
practici care limitează concurența şi pot genera efecte

37 Ibidem, 215-247.
224 225
multilateral de principii, reguli şi discipline unanim ERE Pate ŞI
respectate.
Acordul este aplicabil serviciilor internaționale din toate
sectoarele cu excepția celor "furnizate în exercitarea puterii
guvernamentale"38, Sunt considerate servicii furnizate în
exercitarea puterii guvernamentale, acelea care nu sunt prestate pe
o bază comercială şi nici în concurență cu unul sau mai mulți
furnizori de servicii. Condiția de internationalitate este satisfăcută
dacă serviciul este livrat între două teritorii naționale, este prestat
în teritoriul național pentru un consumator străin, de către un
furnizor străin pe teritoriul national sau între doi agenți străini pe o
piață terță.
După cum rezultă din Partea a II-a intitulată "Obligații şi
discipline generale" la baza GATS au fost aşezate principiile deja
consacrate în GATT şi anume: acordarea clauzei națiunii celei mai
favorizate, aplicarea tratamentului național şi
transparenţei legilor şi reglementărilor.
Transparenţa este asigurată în primul rând prin
angajamente specifice" furnizată de fiecare membru şi anexată ca
parte componentă a GATS. Rubricile listelor indică sectoarele sau
subsectoarele de servicii, specificând pentru fiecare limitările,
condițiile şi restricțiile referitoare la accesul la piață şi la
tratamentul național, precum şi angajamentele adiționale asumate.
În plus, fiecare parte contractantă va notifica cu promptitudine
Consiliului pentru comerțul cu servicii adoptarea sau modificarea
oricărei legi, reglementări sau dispoziții administrative precum şi
modificările la listă.
În sectoarele în care şi-au asumat angajamente, dacă în liste
nu se prevede altfel, părțile nu vor aplica:
38 Actul final cuprinzând rezultatele Rundei Uruguay, Ministerul Comerțului,
Bucureşti, 1994, p.655.
226
- limitări ale numărului de furnizori de servicii sub formă de
contingente numerice sau desemnarea unor furnizori exclusivi
etc.;
- limitări privind valoarea totală a tranzacţiilor;
- limitări privind numărul total de operații de servicii;
- limitări ale numărului de persoane fizice angajate;
- măsuri care restrâng sau prescriu tipurile specifice de
întreprinderi prestatoare de servicii şi
- limitări privind cota de participare a capitalului străin39,
În spiritul tratamentului preferențial pentru țările în curs de
dezvoltare, GATS stipulează cerințe pe linia dezvoltării capacității
lor de furnizare a serviciilor, a îmbunătățirii accesului lor la
circuitele de distribuție şi la rețelele de informare privind aspectele
comerciale, tehnice şi de formare profesională şi o mai mare
liberalizare a accesului pe piețe în domeniul serviciilor de interes
asigurarea pentru ele.
GATS permite participarea oricărui membru la un acord de
"Lista de integrare economică sau de integrare numai în domeniul
serviciilor, cu condiția să nu genereze efecte de diseriminare față
de terți, fie la intrarea în vigoare, fie în cazul angajamentelor
anterioare, după aplicarea unui calendar de ajustare.
Părţile şi-au asumat obligația respectării normelor şi criteriilor
referitoare la eliberarea de autorizaţii, de licenţe şi de certificate
pentru furnizorii de servicii, precum şi a recunoaşterii acestor acte
ca şi a atestatelor privind experiența profesională acordate într-o
altă țară. ,
În cazul existenței situației de monopol pe piața unui serviciu,
autoritățile naţionale sunt obligate să asigure ca furnizorul
respectiv să nu acţioneze într-o manieră incompatibilă cu regulile
GATS.
39 Ibidem, p.667.
PA
 Acordul, în forma sa iniţială autoriza menținerea sau diferendului, reclamantul poate solicita ORD mai întâi constituirea
introducerea unor noi restricții în comerțul cu servicii din motive unui grup special pentru rezolvarea cauzei, după care în caz de
de dificultăţi ale balanței de plăți sau ale situației financiare eşec se poate recurge la arbitraj.
externe. Măsurile de salvgardare. specifice, ca şi subvențiile şi Pentru examinarea politicilor comerciale s-a constituit un nou
accentuarea gradului de liberalizare a accesului la piețe urmau sa mecanism. Scopul său este analiza impactului politicii comerciale
constituie obiectul unor noi negocieri după intrarea în vigoare a a fiecărui membru asupra comerțului internațional. Se subînţelege
GATS. că funcționarea acestui mecanism este condiționată de asigurarea
În strictă concordanță cu aceste reglementări generale, acordul transparenţei politicilor comerciale naționale prin furnizarea de
stipulează în anexele sale sectoriale privind serviciile de transport informări anuale și rapoarte periodice. Periodicitatea examinării
aerian, maritim, financiare şi de telecomunicaţii măsuri, drepturi şi difera pe grupe de țări după poziția ce o deţin în comerțul
obligații ale părților cu caracter specific segmentului respectiv. internațional.
După cum se observă, la încheierea rundei nu s-a reuşit Politica comercială a primelor patru puteri comerciale (UE,
acoperirea prin reglementări specifice a tuturor sectoarelor de SUA, Canada și Japonia) este examinată la doi ani, a următoarelor
servicii iar gradul de liberalizare atins este considerat insuficient. 16 țări - la patru ani, iar pentru celelalte la fiecare şase ani.
Din aceste motive, deşi Acordul GATS prezintă o importanță Efectuarea acestor analize este de competența Consiliului general
deosebită ca primă reglementare multilaterala a comerţului cu al OMC, care în acest scop se constituie periodic în "Organe de
servicii, negocierile de fond în acest domeniu au continuat după examinare a politicilor comerciale".
intrarea în funcțiune a OMC. Un alt aspect semnificativ îl constituie includerea în
rezultatele de ansamblu ale Rundei Uruguay şi a trei acorduri în
7.20. Cadrul de reglementare a diferendelor şi de forma convenită în runda precedentă. Este vorba de acordurile
examinare a politicilor comerciale privind comerțul cu aeronave civile, cu produse lactate şi cu
carnea de bovină care împreună cu varianta revizuită a Acordului
Alte rezultate notabile ale Rundei Uruguay menite să extindă privind achizițiile guvernamentale alcătuiesc aşa-numitul pachet
şi să consolideze sistemul comercial multilateral sunt cele de "acorduri comerciale plurilaterale”.
înregistrate în domeniul reglementării diferendelor şi cel al Dar cel mai important succes al Rundei Uruguay îl constituie
examinării politicilor comerciale. crearea Organizației Mondiale de Comerț.
Actualul cadru de reglementare a diferendelor are la bază o
nouă versiune a "înţelegerii" convenite în Runda Tokio privind 71.21. Organizaţia Mondială de Comerț (OMC): creare,
regulile şi procedurile de urmat în acest scop, precum şi un Organ structură organizatorică şi consecințele instituirii ei
Unic pentru reglementarea diferendelor (ORD). Păstrând metoda
consultărilor "înțelegerea prevede obligativitatea angajării acestora Runda Uruguay s-a încheiat prin Actul final adoptat la
în termen de 30 de zile de la solicitare. Dacă în decurs de 60 de Conferinţa Ministerială a Comitetului de Negocieri Comerciale
zile de la solicitarea consultărilor nu se ajunge la soluționarea întrunită la Marrakesh, Maroc, la 15 aprilie 1994.

228 223
 În plan instituțional, în concordanţă cu noile
evoluții din chiar în ajunul semnării acordului de creare a noii organizaţii. Insă
economia mondială, statele participante au
hotărât eliminarea prevederile Proiectului MTO se regăsesc în bună măsură în
situației de provizorat a organismului instituțio
nal GATT prin Acordul final de creare a WTO.
crearea Organizaţiei Mondiale de Comerţ - OMC
(World Trade Acest acord cuprinde preambulul, 16 articole şi 4 anexe“.
Organisation - WTO), Prin aceasta a fost realizat obiec
tivul propus Cu anumite accente noi, preambulul îl reproduce pe cel al
încă din 1944 de Cartea de la Havana, de creare a
unei organizații GATT - 1947. Accentele noi se referă la obiective ca: "utilizarea
multilaterale, cu caracter universal şi permanent
în domeniul optimă a resurselor mondiale", promovarea "dezvoltării susţinute
comerțului internațional, care să funcţioneze ca
o. instituție în economia mondială”, "protecţia şi prezervarea mediului" şi,
specializată a ONU.
"participarea ţărilor în curs de dezvoltare la comerțul internațional
De remarcat că acest rezultat de importanța deose
bită pentru în concordanța cu propriile lor nevoi de dezvoltare".
desfăşurarea schimburilor comerciale internaționale
n-a fost Acordul de creare a WTO stipulează ca tratatele GATT - 1947
propus nici prin Declaraţia de deschidere a Rundei Urug
uay de la şi GATT - 1994 sunt două documente distincte din punct de
Punta del Este şi nici anticipat în primii ani ai
negocierilor. vedere juridic*2, Textul inițial al Acordului GATT - 1947 n-a fost
Declarația de deschidere prevedea însă că, în funcţie
de rezultatele însă abandonat, deşi el cuprinde numeroase aspecte care au fost
ce' se vor obține, părțile contractante vor adopta
în final un deja sau sunt susceptibile de revizuire. Dar pentru a nu complica şi
aranjament instituțional pentru tramspunerea lor
în fapt. În întârzia negocierile Rundei Uruguay, părțile au recurs la situația
perspectiva reformei instituționale a fost constituit
Grupul de practică a clauzei "de incluziune" (inserată în anexa 1A.). Potrivit
negocieri asupra funcţionării sistemului GATT
(Negotiating acesteia GATT-1947 este considerat parte componentă a GATT-
Group on the Functioning, of the GATT System - FOGS40),
1994. GATT-1994 cuprinde în plus toate revizuirile aduse
În noul context, prima propunere de creare a unei organ
izații acordului inițial pe parcursul anilor, precum şi ultimele înţelegeri
mondiale a venit din partea Canadei, în aprilie 1990.
Apoi CEE, la privind reinterpretarea articolelor GATT, inclusiv Protocolul de la
9 iulie 1990 a înaintat grupului FOGS o propunere mai
consistent Marrakesh care cuprinde calendarul concesiilor tarifare în
fundamentată sub forma unui proiect de acord, privi
nd crearea domeniul comerțului cu bunuri, convenite în Runda Uruguay.
așa-numitei "Organizatii Multilaterale de Comerţ” (Mult
ilateral Acordul de creare a WTO este conceput ca un cadru contractual
Trade Organisation - MTO). Poziţiile exprimate ulterior
în cadrul unic care integrează şi celelalte înțelegeri convenite în Runda
negocierilor angajate de FOGS au fost diferite. Elveția
de exemplu Uruguay*3 şi anume:
s-a pronunțat pentru sporirea competențelor şi autori
tății GATT,
iar SUA, doar pentru o "reformă managerială"
a acestuia. Cu
anumite amendamente, a fost acceptată propunerea
veniță din
partea CEE. "Schimbarea denumirii MTO în WTO a fost
adoptată
41 Ibidem, p.9. |
42 UNCTAD, Trade-and Development Report, 1994, UN, publications, New
40 Vezi The outcome of the Uruguay Round
an initial assessnant, United York and Geneva, 1994, 123.
Nations publications, Doc. UNCTAD TDR-l4, 1994,
:
p.8 43 Ibidem.
230
231
 -12 acorduri multilaterale asupra comerțului cu mărfuri - asigurarea cadrului pentru aplicarea rezultatelor
(Multlateral Agreements on Trade in Goods-MTA,) - cuprinse în negocierilor;
Anexa LA a Actului final; - administrarea mecanismului de coordonare a politicilor
- Acordul general asupra comerţului cu servicii (general comerciale;
Agreement on Trade in Services - GATS)- Anexa 1B; - administrarea şi facilitatea implementării acordurilor GATT
- Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală - 1947 şi GATT - 1994 precum şi a noilor acorduri convenite în
conexe schimburilor comerciale (Agreement on Trade - Related Runda Uruguay;
Aspects of Intellentual Property Rights - TRIP) - Anexa IC; - supravegherea aplicării regulilor de reglementare a
- Memorandumul asupra regulilor şi procedurilor guvernând diferendelor şi
reglementarea diferendelor (Understanding - promovarea cooperării cât mai strânse cu FMI şi BIRD
on Rules and
Procedures Governing the Settlement of Disputes) - Anexa 2; pentru asigurarea coerenței politicii globale.
- Acordul asupra mecanismului de examinare a politicilor Pentru îndeplinirea acestor funcţii, părțile membre au investit
comerciale (Agreement on Trade Policy Review Mechanism) - WTO cu personalitate juridică, , plasând-o sub incidența
Anexa 3 şi : "Convenției asupra privilegiilor şi imunităților agențiilor
- patru acorduri plurilaterale de comerţ (Plurilateral Trade specializate” adoptate de Adunarea Generală a ONU la 21
Agreements) = Anexa 4. Acestea se referă la codurile de conduită noiembrie 1947,
convenite în Runda Tokio rămase nerevizuite de Runda Uruguay a De asemenea WTO dispune de o nouă structură
căror aplicare este obligatorie în continuare numai pentru părțile organizatorică (vezi schema 1), compusă din:
interesatte (Acordul privind comerţul cu aeronave civile, Acordul
privind piețele publice, Arnajamentul privind produsele lactate şi
Aranjamentul privind carnea de bovine).
Noua organizație creată pe baza acestui cadru contractual unic
dar atât de complex este menită să asigure reglementarea
multilaterală a relațiilor comerciale dintre parteneri, creând
condiții previzibile de desfăşurare a schimburilor şi să promoveze
în continuare negocierile pentru liberalizarea şi multilateralizarea
comerțului.
În concordanța cu acest obiectiv, funcțiile conferite în mod
expres WTO se referă, în principal lat:
- asigurarea unui forum pentru negocieri interguvernamentale
privind relațiile comerciale multilaterale;

“4 Doc. UNCTAD, TDR - 14, 1994, p.10.

da E

232 233
i
E
 COMITETUL ASUPRA RESTRICȚIILOR BALANȚELOR
DE PLĂŢI (COMMITEE ON BALANCE OF PAYMENTS - Consiliul general se întruneşte ori de câte ori este necesară
RESTRICTIONS)
examinarea modului de îndeplinire a hotărârilor Conferinței şi a
COMITETUL PENTRU COMERŢ ŞI DEZVOLTARE
(COMMITEE ON TRADE AND DEVELOPMENT) activității desfăsurate în baza acordurilor convenite. În sarcina
Consiliului General este şi promovarea și încheierea
COMITETUL PENTRU BUGET,
ADMINISTRAȚIE (COMMITEE FINANŢ
ON
E şi
aranjamentelor de cooperare cu alte instituții internaționale
FINANCE AND ADMINISTRATION) BUGETS
guvernamentale şi neguvernamentale.
GRUPUL DE EXAMINARE A POLITICILOR.
COMERCIALE (TRADE POLICY REVIEW BODY) Pentru desfăşurarea activității de realizare a prevederilor
GRUPUL DE ARBITRARE A DIFERENDELOR
acordurilor pe domenii, Consiliul General subordonează şi
(DISPUTE SETILEMENT BODY) coordonează activitatea a trei consilii, două grupuri și trei
comitete. Acestea sunt:
OMC |

- Consiliul GATT pentru comerţul cu mărfuri - administrează

cele 12 acorduri cuprinse în Anexa A referitoare la: agricultură,
=WTO
ORGANIZAȚIA MONDIAL DE COMERȚ

MINISTERIAL CONFERENCE)
A MINISTERIALĂ
SCHEMA NR. 1

normele de sănătate, textile, bariere de ordin tehnic, investiții, du-

DIRECTOR GENERAL

SECRETARIAT - WITO
(WORLD TRADE ORGANISĂATION

mping, valoarea în vamă, inspecția inainte de expediție, regulile de

origine, licențele de import, subvenții şi clauzele de salvgardare.
LA

- Consiliul GATS pentru comerţul cu sarcini - administrează

acordurile privind: circulația persoanelor, traficul aerian,
telecomunicațiile, serviciile financiare şi transporturile maritime;
CONSILIUL TRIPS PENTRU DREPTURILE - Consiliul TRIPS pentru drepturile de proprietate
DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ CONEXE
SCHIMBURILOR COMERCIALE (TRIPS = TRADE intelectuală conexe schimburilor comerciale - supraveghează
re pr ASPECTS OF INTELECTUAL PROPERTY
aplicarea următoarelor Convenții: Convenția de la Berna pentru
CONSILIUL GATS PENTRU COMERȚUL artă şi literatură; Convenția de la Paris' asupra protectiei
>] CU SERVICII (GATS = GENERA 1]
ON TRADE IN SERVICES) L AGREEMENT proprietății industriale, acoperind drepturile de autor, invențiile,
marcile de fabrică, de comerţ sau de serviciu şi concurența
|
CONSILIUL GATT PENTRU COMERȚ
CU MARFURI (GATT = GENERAL AGREEMENT neloială și Convenția de la Washington asupra circuitelor
ON TARIFFS AND TRADE)
integrate, Tot în sarcina acestui consiliu intră supravegherea
reglementărilor privind denumirile de origine, informațiile
- Conferinţa ministerială - ca organ suprem, cupri
nzând confidențiale şi contrafacerile de orice fel;
reprezentanții părților membre la nivel de ministru.
Se întruneşte -Grupul de arbitrare a diferendelor (Dispute
cel puţin o dată la doi ani. Ea defineşte interesele Settlement
organizației, îşi
asumă obiectivele ei şi decide asupra măsurilor de concr Body);
etizare a - Grupul de examinare a politicilor comerciale (Trade Policy
lor;
Review Body);

234
235
 agreau acordul, dar nu l-au semnat la acea dată, datorită
- Comitetul pentru buget, finanțe şi administrație (Commitee
on Budget, Finance and Administration); procedurilor legislative nationale diferite.
- Comitetul pentru comerț şi dezvoltare (Commitee on Trade Întrucât până la sfârșitul anului 1994 peste 80 de state au
and Development) şi depus instrumentele de ratificare a Acordului de creare a WTO, el
- Comitetul asupra restricţiilor balanţelor de plăţi (Commitee a devenit operațional şi noua organizație a intrat în funcţiune.
on Balance of Payments Restrictions); Printre membrii săi originari se numără şi România.
-La acestea se adaugă Secretariatul WTO, care desfășoară Intrarea în functiune a WTO începând cu | ianuarie 1995 a
atras o creştere a nivelului obligaţiilor pentru părtile membre.
activitate curentă, cu sediul la Geneva şi este condus de un
Director generăl. Astfel, condiția intrării țărilor eligibile în WTO a fost acceptarea
WTO a preluat practicile în EI procesului decizional integrală, făra rezerve, excepții sau modificări a prevederilor în
instituite de GATT. Modalitatea de luare a deciziilor prin consens vigoare ale GATT - 1947, GATT - 1994, ale celor 12 acorduri din
este în continuare practicată. În cazul supunerii la vot, atât în Anexa IA și ale celorlalte din anexele 1B, 1C, 2 şi 3. De asemenea
Conferința Ministeriala cât și în Consiliul General fiecare parte Actul final stipulează obligativitatea ca fiecare stat membru să asi-
membră dispune de un singur vot. Excepție face UE care are un gure conformitatea reglementărilor şi administrației naționale cu
număr de voturi egal cu cel al statelor membre. Ca element de obligațiile ce decurg din acord şi să-şi alinieze propriul calendar al
noutate este de menționat diferențierea modului de definire a concesiilor comerciale în domeniile schimburilor de mărfuri şi ser-
majorității în funcţie de treapta ierarhică şi problematica de vicii, la cel prevăzut prin Protocolul de la Marrakesh, și respectiv
soluționat. Astfel, deciziile referitoare la reinterpretarea unor prin Acordul TRIPS. Anumite excepții de la aceste condiții sunt
articole ale GATT sau ale Acordului de creare a WTO sunt numai acceptate doar pentru țările în curs de dezvoltare din grupa "celor
de competența Conferinței Ministeriale sau a Consiliului General mai afectate". De asemenea prevederile acordurilor plurilaierale de
şi trebuie să întrunească 3/4 din numărul membrilor; accesul unui comerț sunt obligatorii doar pentru țările semnatare.
nou membru poate fi decis numai de Conferința Ministerială cu o Aceste obligații sporite de respectare a normelor, procedurilor
majoritate de 2/3; reglementările financiare şi bugetul anual sunt şi deciziilor adoptate în cadrul WTO vor conferi pe de o parte o
adoptate de Consiliul General cu o majoritate de 2/3 etc. mai mare stabilitate comerţului internațional, dar pe de altă parte
Spre deosebire de art. XXVI al GATT - 1947, Acordul de vor îngusta marja de flexibilitate a politicilor comerciale naționale.
Crearea WTO nu exclude desfăşurarea în continuare a
creare a WTO n-a impus un număr minim de membri sau un
procent minim al acestora deţinut în comerţul internațional, pentru activității UNCTAD. În virtutea complementarității activităților,
intrarea în vigoare. Ca părți eligibile ale WTO au fost recunoscute cele două organizații vor coopera în continuare. Cadrul instituţio-
nal al acestei complementarități şi cooperării este actualmente asi-
toate țările membre inițiale ale GATT - 1947, cele aderente uli- pentru Comerţ şi
gurat în principal prin conlucrarea Comitetului
erior până în 1994, precum şi UE. Acordul a fost semnat la Marra-
Dezvoltare din cadrul WTO cu cele trei noi grupuri de lucru din
kesh de 104 state. La acestea s-au adăugat alte şapte state (SUA,
cadrul UNCTAD, pentru "comerţ, mediu şi dezvoltare”; "rolul
Japonia, India, Republica Coreea de Sud, Australia, Burundi) care întreprinderilor în dezvoltare” şi "oportunitățile comerciale în noul
context comercial internațional”.
236 2317
 CAPITOLUL 8

CONFERINȚA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU

COMERT ȘI DEZVOLTARE - UNCTAD

Crearea GATT în 1947 n-a compensat decât parțial vidul

instituțional rămas prin eşecul tentativei Conferinței de la Havana
de creare a unei Organizații Internaţionale a Comerţului. Numărul
țărilor în curs de dezvoltare aderente la GATT în primele decenii
postbelice a rămas restrâns. Mai mult, liberalizarea de tip
egalitarist, concepută în baza doctrinei liberului schimb promovată
de GATT răspundea în mică măsură problemelor specifice ale
comerţului acestor țări. De aceea, în numeroase documente ale
diferitelor organizații internaționale, ele și-au exprimat opțiunea
pentru o liberalizare preferențială, concepută în optica voluntarist
dirijistă. Această opțiune a căpătat aderență şi în rândul țărilor
comuniste. Cum cadrul instituțional oferit de GATT nu era
adecvat promovării unui asemenea tip de liberalizare a apărut
ideea constituirii unei a doua organizaţii cu vocaţie mondială în
domeniul comerţului internațional cu activitate paralelă.

8.1. Instituirea UNCTAD şi misiunea asumată

Iniţiativa creării acestei organizații aparține ONU, care prin

Hotărârea Adunării Generale: din decembrie 1962 a decis
convocarea unei conferințe pentru comerţ şi dezvoltare. Aceasta
s-a desfăsurat în primavara anului 1964 şi la recomandarea ei
Adunarea Generală a ONU a adoptat la 30 decembrie 1964
Rezoluția nr. 1965/XIX, prin care s-a instituționalizat Conferința
Națiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (engl.: United
Nations Conference for Trade and Development - UNCTAD sau
fr.: Conference des Nations Unies pour le Comerce et
Development - CNUCED). Ea a fost constituită ca o instituție
specializată, neautonomă a ONU. În consecinţă,
UNCTAD au devenit peste 160 de țări, participante la ONU sau la
una din instituțiile sale specializate. Larga participare se explică şi
prin faptul că spre deosebire de GATT bazat pe opțiunea
doctrinală pentru liberul schimb şi pe respectarea obligatorie a
angajamentelor asumate de către părți, în cadrul UNCTAD fiecare
ţara se poate plasa fie pe poziții liberale, fie dirijiste, iar hotărârile
convenite nu. au caracter de angajament; ele sunt
rezoluții cu valoare de invitații sau recomandări.
Struciura organizatorică inițială a UNCTAD a suferit în timp
ajustări în acord cu evoluţiile din sistemul comerţului
internațional. Actualmente ca este compusă din:
- Conferința UNCTAD - ca organ suprem ce se întruneşte în
sesiuni plenare la patru sau la trei ani. Până în prezent au avut loc
nouă conferinţe: I în 1964 - la Geneva; a Il-a - 1968 - la New
Delhi; a 1Il-a - 1972 - Santiago de Chile; a IV-a - 1976 - Nairobi; a
V-a- 1979 - Manila; a VI-a - 1983 - Belgrad; a VII-a - 1987 -
Gencva; a VIII-a - 1992 - Cartagena.
- Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare - asigură desfăşurarea
activității permanente între sesiunile conferinţei. În acest sens în
a) în perioada primelor şapte Conferințe: comisii specializate
membre ale pentru produsele de bază, manufacturate, invizibile şi finanțarea
comerțului - create la prima sesiune; Comitetul special pentru
preferințe şi Comisia pentru transferul de tehnologie - create la cea
de-a doua sesiune şi Comisia pentru cooperare economică între
țările în curs de dezvoltare - instituită de cea de-a patra sesiune;
b) după cea de-a VIII-a Conferinţă UNCTAD de la Cartagena
mecanismul instituțional a fost restructurat”. Au fost desființate
înserate în comisiile permanente, şi înlocuite cu patru comitele pentru:
comerțul cu marfuri; atenuarea sărăciei; cooperarea economică
între țările în curs de dezvoltare şi dezvoltarea sectorului de
servicii. Dintre organismele subsidiare precedente Comitetul
special pentru preferințe și Grupul interguvernamental pentru
practicile restrictive şi-au continuat activitatea. În plus, au fost
constituite cinci grupuri de lucru ad-hoc, pe o durată de doi ani, cu
posibilitate de prelungire, pentru următoarele domenii: investiții şi
fluxuri financiare; eficiența comerțului, experiențele comparative
țarile în curs de dezvoltare şi corelarea investițiilor cu transferul de
tehnologie.
- Secretariatul UNCTAD - reorganizat şi el - cu caracter

aa E gat
cadrul său se acţionează pentru transpunerea în fapt a rezoluțiilor, permanent are sediul la Geneva şi un birou de legătură la sediul
declarațiilor şi hotărârilor conferințelor. Consiliul primeşte ONU din New, York. Este condus de un secretar general numit de

a
rapoarte din partea membrilor și a altor organisme secretarul general al ONU şi confirmat de Adunarea Generală

Et
interguvernamentale; prezintă Adunării Gencrale a ONU prin ONU. Desfăşoară activitate operativă curentă asigurând buna

E
"intermediul ECOSOC.o dare de seamă anuală; pregăteşte sesiunile funcționare a UNCTAD, Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare
UNCTAD, unde prezintă, şi rapoartele de activitate pentru cu organismele sale subsidiare şi menține legături cu secretariatele
intervalul dintre ele şi coordonează activitatea organismelor comisiilor economice regionale ONU şi alte instituţii specializate
subsidiare; pe profil.
- Organele subsidiare ale Consiliului: pentru Comerţ şi
Dezvoltare sunt concepute într-o structură flexibilă ca număr, *

forme de organizare şi atribuții. În timp, ele au fost reprezentate de | Vezi, Sută N, ş.a., A șaptea reuniune ministerială a "Grupului celor 77" şi a
comisii, comitete şi grupe de lucru după cum urmează: opta sesiune UNCTAD (februarie 1992 - Cartagena), ASE Bucureşti, 1993,
p-105.
240 241
 Din structura organizatorică UNCTAD mai fac parte: cu titlu
Misiunea asumată de UNCTAD a constat în identificarea
permanent Centrul Comun de Comerț Internaţional GATT -
direcțiilor şi căilor de realizare a reformei şi acestea s-au conturat
UNCTAD şi ocazional, Comitetul de conciliere - constituit atunci
în timp, pe parcursul a numeroase şi laborioase dezbateri în
când este nevoie din reprezentanții țărilor interesate.
sesiuni, în strânsă legătură cu evoluțiile din economia mondială.
La toate nivelurile organizatorice, în procesul decizional, Apoi misiunea de promovare a direcțiilor şi căilor de reformă nu
fiecare țară dispune de un singur vot. Aceasta a permis țărilor în
trebuie confundată cu aplicarea lor, întrucât UNCTAD nu
curs de dezvoltare să-şi asigure majoritatea în problemele în care
dispunea nici de capacitatea decizională adecvată şi nici de
au reușit să se solidarizeze. Cadrul de armonizare a pozițiilor lor a
mijloace suficiente pentru transpunerea lor în fapt. Chiar dacă sub
fost oferit de conferințele ministeriale ale "Grupului celor 77",
aspectul practic al aplicabilității, elementele de reformă efectiv
care au precedat de regulă sesiunile UNCTAD. Vis-ă-vis de
realizate în cadrul propriu rămân de cele mai multe ori
această situație, în cadrul primelor şapte sesiuni, în funcție de
nesemnificative, UNCTAD şi-a adus o substanțială contribuţie
interese s-au delimitat pe lângă "Grupul celor 77", Grupul B al
prin misiunea asumată de for internațional pentru tratative şi
țărilor dezvoltate cu economie de piață, Grupul D - al țărilor
dezbateri ale unor aspecte care vizau transformări cu caracter
socialiste şi pe poziții individuale China. Pe măsura recunoaşterii
radical în sistemul comercial internațional. Dezbaterile au
intereselor țărilor în curs de dezvoltare şi după căderea
contribuit progresiv la conştientizarea necesității reformei, la
comunismului în țările din Est pozițiile rigide de grup au fost
identificarea soluțiilor adecvate şi la realizarea consensului de
substanțial abandonate, fapt devenit vizibil cu ocazia celei de-a
voință pentru aplicarea lor, chiar dacă - aşa cum vom vedea, prin
opta sesiuni de la Cartagena. intermediul altor mecanisme instituționale.
Dar posibilitatea oferită afirmării majorității țărilor în curs de
dezvoltare, într-o perioadă în care comunitatea internațională abia
8.2. Direcţii ale reformei sistemului
lua cunoştinţă de interesele lor, explică mult din viabilitatea și
comercial internațional
anvergura activității UNCTAD. În virtutea acestui fapt, de la
„început ea a oferit perspectiva unui cadru adecvat pentru
Principalele direcţii ale reformei sistemului comercial
promovarea intereselor țărilor în curs de dezvoltare, alături de ale
internațional promovate de UNCTAD vizează:
celorlalte țări şi a unei adevărate reforme a comerțului
1) aşezarea comerțului internaţional pe baze şi principii noi;
internațional.
2) restructurarea comerțuluicu produse de bază;
Această reformă depăşeşte cadrul unei simple liberalizări, fie "
3) restructurarea comerțului cu produse manufacturate;
ea chiar preferențială. Aşa cum rezultă din statut şi din tematica
4) impulsionarea relațiilor comerciale dintre ţările cu sisteme
sesiunilor, reforma vizează în esenţă lărgirea schimburilor
şi niveluri de dezvoltare diferite şi a schimburilor reciproce dintre
comerciale între toate țările lumii în scopul accelerării procesului
țările în curs de dezvoltare;
de dezvoltare economică şi de lichidare a subdezvoltării.
53) reglementarea comerțului invizibil (îndeosebi a
Desigur nu trebuie să se înțeleagă că de la început UNCTAD
transporturilor maritime, finanțării schimburilor comerciale,
a adoptat o strategie coerentă de reformă şi de aplicare a ei.

242
243
 de tehnologie, a fluxurilor de state pe baza unor principii noi. Acestea au constituit o dominantă
asigurărilor etc.), a transferului
a dezbaterilor primelor trei sesiuni. Ele s-au finalizat cu adoptarea
ajutor pentru dezvoltare etc.
de către Adunarea Generală ONU în decembrie 1974 a "Cartei
Aceste probleme interesează toate țările lumii şi rezolvarea lor
drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor". Potrivit
a fost abordată în contextul amplelor dezbateri asupra dezvoltării
acesteia, relațiile economice şi politice dintre state vor fi guvernate
mondiale. Ca urmare, pe parcursul primelor şapte sesiuni, soluțiile
de următoarele principii:
preconizate pentru rezolvarea lor au fost integrate în cadrul mai
a) suveranitate, integritate teritorială și independență politică a
larg al strategiilor ONU pentru cele trei decenii ale dezvoltării
statelor;
(1061-1970, 1971-1980 şi 1981-1990), iar mai recent în strategia
b) egalitate suverană a statelor;
"noului parteneriat pentru dezvoltare "adoptată la cea de-a opta
dezvoltare” c) neagresiune;
sesiune UNCTAD2 "Noul parteneriat pentru
d) neintervenție;
presupune asumarea de către toți membrii UNCTAD a unor
e) avantaj reciproc și echitabil;
obligații şi responsabilități compatibile cu nivelul lor de
f) cocxistență paşnică;
dezvoltare. Pe lângă aceasta, noua concepție de dezvoltare mai
g) egalitate în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune
solicită: dialog, spirit de cooperare şi decizii pe bază de consens
de ele însele;
pentru instaurarea unei economii mondiale mai eficiente şi
h) reglementare pe cate paşnică a diferendelor;
echitabile, renunţarea la concepțiile intervenționiste în favoarea
1) reparare a injustițiilor impuse prin forţă şi care lipsesc o
doctrinei liberale bazată pe mecanismele pieței şi pe rolul motor al
națiune de mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normală;
sectorului privat; promovarea unei dezvoltări durabile (susținute)
j) îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor internaționale;
orientată atât spre performanțe economice şi de eficiență, cât şi
k)respectarea drepturilor omului şi a libertăților
spre echilibru ecologic şi echitate socială şi asigurarea unei mai
fundamentale;
bune gestiuni la nivel naţional şi internațional; ultimul aspect
1) obligația statelor de a nu urmări să-şi asigure hegemonia şi
presupune responsabilitatea guvernelor în adoptarea unui cadru
sfere de influență;
juridic şi instituţional care să asigure funcţionarea efectivă şi
m) promovarea justiției sociale şi internaționale;
corectă a pieţei, în elaborarea şi promovarea unor politici coerente
n) cooperarea internațională pentru dezvoltare şi
macroeconomice de dezvoltare a resurselor umane ca suport al
o) acces liber la mare şi de la mare pentru țările fără litoral cu
activității economice şi de protecție a mediului, precum şi în
respectarea principiilor mai sus menționate.
crearea unor infrastructuri de susţinere a dezvoltării. Toate acestea
Legat de aspectele practice ale înfăptuirii reformei sistemului
se cer a fi dublate în plan internațional de transparență, armonizare
comercial internațional, deşi în declarațiile şi rezoluțiile adoptate
şi evaluare de către organisme internaționale.
au fost înscrise importante soluții de concretizare a direcțiilor
Amorsarea procesului de reformă a sistemului comercial
internațional implică în primul rând aşezarea raporturilor dintre
3 sută N., ş.a, Curs de comerţ internațional şi politici comerciale, Ed. All,
Bucureşti, 1994, p.270,
2 Ibidem, p.100-101, 245
244
 urmărite, aşa cum s-a prevăzut de la încep
ut, transpunerea lor în
fapi avea să fie obstrucționată de absența unor Aceasta a deschis calea aplicării în cadrul GATT a altor
mijloace de acțiune
similare cu cele ale GATT și de cara măsuri radicale care au reprezentat paşi importanți pe calea
cterul neobligatoriu al
hotărârilor luate. Față de aceste impedimente înfăptuirii reformei.
UNCTAD a adoptat
strategia elaborării reformei comerciale şi Notabile în acest sens sunt: adoptarea SGP, negociat în cadrul
a antrenării GATT şi
altor instituții să o aplice în cadrul lor. UNCTAD, dar aplicat prin GATT începând din 1971, ca primă
Se poate aprecia că UNCTAD a repurtat concretizare a tratamentului preferențial în planul restructurării
importante succese
pe linia aplicării acestei strategii, comerţului cu produse manufacturate, apoi paleta largă de
! Astfel în direcţia aşezării comerțului inte
rnațional pe baze şi
principii noi, UNCTAD a reuşit să impună, practic la toate capitolele negotierilor din Runda Uruguay.
încă după prima
sesiune adoptarea "Părţii a IV-a a GATT În direcţia restructurării comerțului cu produse de bază cele
care a însemnat o
importantă perfecționare a cadrului juridic mai importante contribuții ale UNCTAD sunt "indexarea
şi instituțional. Prin
această parte au fost recunoscute principa prețurilor” şi adoptarea "Programului inteprat pentru produsele de
lele probleme ale
comerțului țărilor în curs de dezvoltare şi anum bază".
e:
_ a) facilitarea accesului pe piaţă, stabilizar UNCTAD şi-a adus contribuții importante şi pe linia definirii
ea prețurilor la
niveluri echitabile şi remuneratorii, îmbu priorităților cooperării comerciale dintre țările în curs de
nătățirea regimului
importului de produse manufacturate din dezvoltare, sprijinind sau oferind cadrul adecvat pentru
țările în curs de
dezv oltare (art. 1); pregătirea şi desfăsurarea negocierii multora din acţiuni, printre
, b) înghețarea măsurilor fiscale, tarifare, netarifare care se înscrie şi adoptarea în 1986 a "Acordului privind Sistemul
şi prioritate
în eliminarea obstacolelor din calea exporturilor global de preferințe comerciale (SGPC).
țărilor în curs de
dezvoltare (art. 2) şi
!
c) modalități de acţiune în vederea 8.3. Sisternul Generalizat de Preferinţe - SGP
atingerii acestor
obiective“,
Un al doilea succes îl reprezintă recunoaşterea Restructurarea comerțului cu produseanufacturate s-a înscris
de către GATT
a tratamentului preferențial în favoarea țărilo de la început cu o temă de bază a sesiunilor UNCTAD.
r în curs de
dezvoltare - solicitat încă de la prima sesiu Obiectivele vizate în acest domeniu au fost: stimularea dezvoltării
ne UNCTAD. Acest
tratament a fost adoptat de către GATT mai industriei în țările în curs de dezvoltare, creşterea ponderii lor în
întâi ca o derogare de
la principiul de bază al reciprocității, apoi în comerțul cu produse manufacturate şi pentru aceasta, facilitarea
Runda Tokio, a fost
instituționalizat ca principiu prin "clauza de abili accesului lor la pieţe prin atenuarea barierelor comerciale tarifare
tare".
şi netarifare.
Pentru promovarea industriei, la propunerea UNCTAPB 1 a
fost creată în anul 1966 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
La C harri: ăre
Ţ GG de, La strat e te comerciale du dăvelo, PI pemeni
Dezvoltare Industrială. Tot la prima sesiune UNCTAD s-a solicitat
e E) F aris, E) PUT *
şi aplicarea unui sistem generalizat de preferințe comerciale în
246
247
 favoarea țărilor în curs de dezvoltare. Prima concretizare a art. 1. Această derogare a fost adoptată de către părțile
dezbaterilor asupra acestui subiect a constituit-o Rezoluția nr. 21 contractante ale GATT la 25 mai 1971, pentru o perioadă de zece
adoptată de UNCTAD IIS prin care s-a decis elaborarea şi ani. Dar 'clauza de abilitate” adoptată în Runda Tokyo a făcut
aplicarea unui asemenea sistem şi crearea în acest scop a cadiucă derogarea initială din 1971, conferind caracter legal
Comitetului special pentru preferințe, plasat în subordinea permanent, SGPS. Prin urmare, deşi a fost conceput în cadrul
Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare. Comitetul a coordonat UNCTAD, actualmente SGP este în totalitate integrat şi gestionat
lucrările pentru elaborarea unui proiect de acord pentru instituirea de către compartimentele cu atribuții tarifare ale OMC.
SGP. Adoptat în cadrul Sesiunii Adunării Generale ONU la 12 Donatoare de preferințe generalizate au devenit toate țările
oct. 1970 și inclus în 'strategia celui de-al doilea deceniu ONU dezvoltate (mai întâi statele CEE - la 1 iulie 1971, urmate la scurt
pentru dezvoltare, acordul a devenit cadrul de aplicare a noului timp de Japonia - 1 august 1971; Norvegia - 1 oct. 1971; Finlanda,
sistem preferențial. : Suedia şi Noua Zeelandă - | ianuarie 1972; Elveţia - 1 martie
Potrivit Rezoluției nr. 21 şi Acordului din 12 octombrie 1970 1972; Austria - 1 aprilie 1972; Canada - 1 iulie 1974 şi SUA - 1
Sistemul Generalizat de Preferințe - SGP presupune acordarea de ianuarie 1976) precum şi şase țări din Europa Centrală şi de
de către statele dezvoltate în calitatre de donatoare a unor Răsărit (respectiv: fostele URSS, RDG și Cehoslovacia, Bulgaria,
preferințe nereciproce şi nediscriminatorii, sub forma scutirilor Polonia şi Ungaria).
parțiale sau totale de taxe vamale pentru exporturile de produse Lista beneficiarilor a fost constituită după principiul
semifinite şi manufacturate, provenind din țările în curs de "autoselecției". Potrivit Acordului din 12 oct. 1970, urmau să
dezvoltare, în calitate de bencficiare. primească preferințe generalizate toate statele care solicitau statui
Din definiție rezultă principalele caracteristici ale SGP şi de țară în curs de dezvoltare, sub rezerva că donatorii puteau
anume: refuza acest tratament din anumite "rațiuni considerate
- este un sistem general sau generalizat, conceput pentru a fi imperative", De exemplu, în virtutea legislației SUA cu privire la
aplicat de toate ţările dezvoltate, tuturor țărilor în curs de comerțul exterior sunt excluse de pe lista beneficiarilor țările în
dezvoltare; curs de dezvoltare cu regimuri comuniste, totalitare, cele care fac
- se bazează pe noile principii ale tratatului preferențial şi parte din grupuri care perturbă economia mondială prin majorarea
nereciprocității, în baza cărora preferințele sunt unilaterale; preţurilor, împiedicarea accesului la materiile prime (OPEC) etc.,
- conservă principiul clasic al nedescriminării în ceea ce care au naționalizat bunuri americane, nu aplică deciziile
priveşte categoria beneficiarilor, care cel puțin teoretic include instanţelor arbitrale internaționale în favoarea cetățenilor SUA, nu
toate țările în curs de dezvoltare. cooperează cu autoritățile SUA pentru combaterea traficului de
Inițial, formula de inserție a SGP în GATT a fost adoptarea droguri etc.7
unei elauze de derogare de la principiul reciprocității prevăzut în

5 Carreau D., ş.a., op.cit., p.229.

5 Carreau D., ș.a, Droit international Economigue, 3* Edition, L.G.D.J,, 7 Sută N, ş.a., Curs de Comerţ internațional şi politici comerciale, Ed. ALL,
Paris,
1990, p.227. Bucureşti, 1996, p.298.
248 249

Cu asemenea excepţii pe lista beneficiarilor majorității
donatorilor s-au înscris țările Grupului celor 77 (care era compus
din majoritatea țărilor în curs de dezvoltare şi cinci state foste sau
încă socialiste: fosta Iugoslavie, Cuba, România, Coreea de
Nord
şi Vietnamul) plus Albania, Bulgaria, China, Grecia, Israel,
Mongolia, Malta, Muscat, Nauru, Samoa, Tonga şi inițial Turcia,
Portugalia şi Spania - care ulterior odată cu aderarea la CEE au
devenit donatoare)8.
Obiectul tratamentului preferențial l-au constituit cu anumite
excepții referitoare la produsele sensibile față de concurenţa
străină (îndeosebi textile, încălțăminte etc.) produsele industriale
finite şi semifinite provenind din ţările beneficiare. Chiar înainte,
dar mai vizibil după anul 1980 se poate vorbi de o tendință de
lărgire a sferei de cuprindere a tratamentului preferențial asupra
unei game tot mai largi de produse agricole prelucrate,
semiprelucrate sau neprelucrate (vezi în special schema SGPa
CEE după 1974), a produselor tropicale (CEE, Australia, Elveția,
Finlanda, Norvegia şi Suedia) precum și asupra unor materii
prime. Marfurile acceptate în regim preferențial de fiecare donator
sunt înscrise pe aşa-numitele liste pozitive, iar cele exceptate pe
listele negative.
Acordul din 12 octombrie 1970 constituie doar cadrul
principial al SGP. În baza lui nu s-a reușit adoptarea unui sistem
preferențial unitar comun tuturor donatorilor. În tapt forma
aplicare a SGP a constat în adoptarea de scheme de preferințe
proprii diferitelor țări sau grupe de țări donatoare.
Evolutiv, dacă luăm în considerație schemele principalilor
donatori, respectiv UEE, SUA, Canada şi Japonia, constatăm că
mai ales după primul deceniu de aplicare, ele au înregistrat o
tendință de diversificare sub aspectele: gamei produselor incluse
pe listele pozitive, formei şi amplitudinii preferințelor, clauzelor
8 Ibidem, p.297.
250
scri
căci ăi
de salvgardare, gradului de preferențialitate în general, numărului
țărilor beneficiare etc.
Forma şi amplitudinea preferințelor variază de la "taxa vamală
zero” pentru toate produsele înscrise pe listele pozitive (SUA şi
țările nordice) la variante care combină scutirile totale de taxe
pentru unele produse cu reducerea în anumite proporţii pentru
altele (UE: taxă zero pentru produsele industriale şi reduceri de
proporții variabile pentru cele agricole) sau altele care acordă fie
acelaşi procent de reducere pentru toate mărfurile, fie reduceri
diferențiate, :
Sub aspectul clauzelor de salvgardare unele scheme se
bazează numai pe "clauze apriori", altele numai pe "clauze
eşapatorii" sau pe combinarea celor două tipuri. Clauzele apirori
presupun definirea prealabilă a criteriilor de excludere de la
tratamentul preferențial (SUA şi Japonia). De exemplu SUA aplică
numai clauza de salvgardare apirori, definita pe baza criteriului de
competitivitate evaluat după anumite plafoane valorice sau
procentuale în totalul importurilor americane a căror mărime este
prestabilită. Clauzele eşapatorii presupun evaluarea "prejudiciului
grav” cauzat de importurile sub regim preferențial atunci când se
procduce sau este apreciat ca iminent în cazuri concrete. Acest tip
este adoptat de majoritatea donatorilor cu excepția UE, SUA,
Japoniei şi Australiei. Practica combinată a celor două tipuri de
de clauze este tipică în cazul UEE care aplica clauze apriori pentru
produsele industriale şi. clauze esapatorii pentru majoritatea
mărfurilor agricole. 5
Luând în considerație gradul de preferențialitate, în general,
după anul 1980 s-a conturat o tendința de evoluție spre o
diferențiere pe grupe de țări a tratamentului acordat?, Dacă în
primul deceniu de aplicare, în general, țările donatoare au
respectat în mai mare măsură principiul nediscriminării, plasând
9 Vezi Carreau D., ş-a., op.cit., p.229-230,
231
 beneficiarii pe poziții de egalitate, după anul 1980 s-au conturat dezvoltare al partenerilor. Efectele favorabile au fost probate de
două tendințe: adoptarea unor limitări şi restricții faţă de evoluția ascendentă a importurilor sub regim preferențial,
importurile provenind din noile ţări industrializate şi a unui înregistrată chiar din primii ani ai aplicării. Astfel creşterile au fost
tratament special şi mai favorabil pentru țările cele mai afectate. de: 68% pentru ţările CEE în perioada 1974-1976; 37,7% pentru
_Restricțiile impuse noilor țări industrializate au fost motivate Japonia între 1972-1976; 27% în 1976-1979 etc.!!. Asemenea
prin argumentul competitivităţii. Astfel în cazul CEE de exemplu, creşteri apar cu atât mai importante cu cât ele au fost înregistrate
în primul deceniu de aplicare (1971-1981) 3/4 din importurile sub în condițiile recesiunii mondiale şi ale aplicării incomplete a SGP:
regim preferențial au provenit din nouă țări: Brazilia, Venezuela, indicele de utilizare a acestui sistem în perioadele menționate a
Coreea de Sud, Hong Kong, India, China, Filipine, Tailanda şi fost doar de 33,3% pentru CEE, 51,9% pentru Japonia şi 48,4%
România!?, pentru SUA!2. Un argument sugestiv pentru a releva efectul
Tendinţa de restricționare a îmbrăcat forme variate: de la- stimulativ al SGP asupra comerţului internaţional îl constituie şi
introducerea unor limitări graduale și selective pe produse şi țări în. permanetizarea acestui sistem după Runda Tokio.
cazul CEE, până la excluderea unor ţări, de la regimul preferențial '
Limitele și utilizarea incompletă a SGP se referă la aspecte ca:
din motive de "competitivitate" şi "prejudiciu grav" de către SUA, - nerespectarea, în anumite cazuri a principiului autodefinirii
care începând din 1989 au exclus din schema SGP: Hong Kong-ul,
stadiului de dezvoltare;
Coreea de Sud, Taiwanul și Singapore. - neaplicarea cu consecvență a principiului nereciprocității,
Tratamentul special şi mai favorabil pentru țările cele mai condițiile impuse adesea de donatori echivalând cu o adevarată
sărace a fost motivat prin situația acestor țări. Însă el a fost invocat reciprocitate;
ŞI ca o compensație pentru a justifica restricțiile impuse noilor țări - excluderea majorității materiilor prime industriale şi a
industrializate. Dar în timp ce restricțiile au devenit efective, produselor agricole de la acest sistem;
accentuarea tratamentului preferențial pentru ţările cele mai - stabilirea unor cote de import anticipate sau a unor limitări
afectate a rămas mai mult o tendinţa invocată, cu caracter teoretic. sau excluderi prin apelul la clauzele de salvgardare, incovate din
Explicația este simplă: chiar dacă acestor țări li s-a acordat motive de competitivitate;
regimul "taxelor vamale zero” obiectul exporturilor lor îl '- la toate acestea se adaugă efectul de erodare a marjelor
constituie în proporție covârșitoare materiile prime care nu intră preferentiale indus de reducerile sau eliminările de taxe vamale
sub incidența SGP, convenite în Rundele Tokio şi Uruguay pentru produsele
Examinarea critică a SGP relevă efecte pozitive notabile, dar comercializare de țările dezvoltate, similare cu cele care fac
şi o serie de limite. Efectele pozitive prevalează ca importanță şi "obiectul exporturilor țărilor în curs de dezvoltare sub regim
decurg din faptul că SGP s-a inscris ca un instrument operațional preferențial.
viabil şi eficient de repartizare a avantajelor generate de
schimburile comerciale internaționale, proporțional cu nivelul de

11 CNUCED, Doc. TD/232, 1979, p.16-17.

10 Ibidem. p.231.
12 Ibidem.
252 253
 Aceste limite nu pun în cauză viabilitatea SGP, ci evidenţiază
direcțiile de perfecționare ale aplicării sale, în sensul acordării lui
tuturor țărilor în curs de dezvoltare, fără reciprocitate sau alte
condiții şi al extinderii sferei de cuprindere, pe cât posibil, la toate
produsele industriale şi agricole de interes pentru exporturile
acestor state, pentru care să se acorde pe cât posibil regimul de
"taxă vamală zero".
8.4. Contribuții la reglementarea comerţului
cu produse de bază
În domeniul produselor de bază, în cadrul UNCTAD, ţările în
curs de dezvoltare au acţionat pentru stabilirea şi, pe cât posibil,
maximizarea încasărilor obţinute din astfel de exporturi.
Obiectivul putea fi atins pe două căi:
- stabilizarea şi maximizarea volumului fizic al exporturilor şi
- stabilizarea şi mărimea preţurilor produselor exportate.
Pentru stabilizarea şi maximizarea volumului fizic al
exporturilor, țările în curs de dezvoltare au solicitat facilitarea
accesului lor la piețele statelor dezvoltate prin măsuri ca:
- includerea produselor agricole (primare, semitransformate şi
transformate) in SGP;
- reducerea unilaterală a barierelor netarifare;
- eliminarea discriminărilor între produsele primare brute şi
cele prelucrate;
- suprimarea încurajării în țările dezvoltate a producțiilor
pentru care producătorii din zonele în curs de dezvoltare se
dovedesc a fi competitivi.
Cel puțin până la Runda Uruguay, succesele obținute pe linia
deterninării GATT să promoveze asemenea facilități au fost cu
totul modeste.
Se ştie că în domeniul produselor agricole, rundele Kennedy
şi Tokio s-au soldat cu rezultate nesemnificative pentru partenerii
254
în curs de dezvoltare. In măsura în care problemele agriculturii au
fost abordate, negocierile asupra lor au fost subordonate
, interesului SUA de a patrunde pe piața CEE. Apare explicabil de
ce acordurile asupra produselor lactate şi de carne incheiate în
runda Tokio n-au creat faciltităţi importante pentru țările în curs
de dezvoltare. Semnificativ este şi faptul că din cele 5374 de linii
tarifare pentru produsele tropicale pentru care ţările în curs de
dezvoltare au solicitat reduceri CEE a acordat în acea perioadă
concesii pentru 830, iar SUA pentru 147, Dar acestea nu se
refereau la produsele tropicale finite şi semifinite. Sc poate aprecia
|" că până la Runda Uruguay în SUA și Japonia nu s-au înregistrat
îmbunătățiri notabile ale regimului importurilor de produse
| primare şi nici concesii din partea CEE în materie de susținere a
' propriei agriculturi. Dar solicitările insistente ale țărilor în curs de
dezvoltare pentru concesii în domeniul comerțului cu produse de
bază n-au rămas fără ecou. Ele au contribuit în bună măsură la
înscrierea agriculturii, produselor tropicale şi a altor produse de
bază pe agenda de lucru a Rundei Uruguay, soldată după cum se
ştie cu rezultate importante la acest capitol (vezi capitolul
"Reglementarea multilaterală a comerţului internațional: GATT şi
OMC") :
Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv al stabilizării
preturilor produselor primare, două dintre imțiativele UNCTAD
sunt mai semnificative şi anume: ,
- indexarea, solicitată încă de la prima sesiune şi
-elaborarea şi aplicarea "Programului integrat pentru
produsele de bază", propus la cea de-a IV-a sesiune.
+ Indexarea a fost preconizată a fi practicată în două variante:
„activă şi pasivă!?, Indexarea activă presupune stabilirea unei
legături automate între evoluția preturilor de export ale țărilor în
1 curs de dezvoltare şi cea a preturilor importurilor lor în general sau
13 UNCTAD V îşi încheie sesiunea de la Manila, ONU, 1979, p.9.
255
numai din țările dezvoltate. Indexarea pasivă se bazează pe echitabile pentru consumatori; să țină cont de inflație şi de
finanțarea compensatorie a diferenței dintre preţurile de export schimbările care intervin în situația economică şi monetară
efective și cele de referință indexate. mondială şi să favorizeze echilibrul între ofertă şi cerere în
În ambele forme, indexarea ar fi putut contribui într-o măsură contextul expansiunii schimburilor comerciale internaționale;
simtitoare la stabilizarea preţurilor produselor de bază, Dar b)ameliorarea şi susținerea venitului real al țărilor
datorită dificultătilor tehnice pe care le implică, indexarea exportatoare şi protejarea lor contra fluctuațiilor acestor încasări;
preturilor a fost foarte puțin aplicată. Practic, prețurile materiilor c) ameliorarea accesului pe piețe şi asigurarea securității
prime exportate de țările in curs de dezvoltare n-au fost legate de aprovizionării cu produse primare sau obținute din acestea.
prețurile mereu în creştere ale bunurilor industriale exportate de În partea a II-a a Rezoluției nr. 93 este menționată o gamă de
țările, occidentale şi mici de preturile produselor agricole 18 produse de bază care să fie incluse x în program, cu
alimentare importate din zonele dezvoltate. posibilitatea de extindere ulterioară. Este vorba de: bananc,
Programul integrat pentru produsele de bază vizează bauxită, cacao, cafea, cupru, bumbac şi fire de bumbac, fibre dure
rezolvarea globală a problemelor comerțului cu bunuri primare în şi produse din acestea, minereul de fier, iută și produse din iută,
relație directă cu diversificarea producției şi exportului țărilor în magneziu, carne, fosfați, cauciuc, zahăr, ceai, lemn tropical,
curs de dezvoltare şi cu accelerarea creşterii lor economice. El a cositor, uleiuri vegetale, inclusiv de măsline şi seminţe
fost adoptat la 30 mai 1976 prin Rezoluţia nr. 93 a UNCTAD IV oleaginoase.
de la Manila!*, Caracterul global al soluţiilor preconizate implică Pentru reglementarea 'comerțului cu aceste produse ,
două aspecte principale: programul vizează în principal două măsuri:
-pe de o parte, instituirea unor reglementări internaționale -încheierea unor acorduri pe produse între principalii
pentru stabilizarea pieţelor unui număr cât mai mare de produse de producători si consumatori şi
bază; - crearea de stocuri regulatorii finanțate dintr-un fond comun
- pe de altă parte, stabilirea unor corelaţii între prețurile în scopul stabilizării preţurilor şi a incasărilor din export.
produselor de bază și cele ale bunurilor manufacturate şi, mai Elementul de noutate al acestor măsuri constă în reunirea lor
general, între comerțul cu materii prime şi cel cu mărfuri într-un "Program integrat". Disparat, ele au mai fost practicate în
industriale. relațiile comerciale internaționale. Şi anume, la data intrării în
Aşa cum au fost ele definite în prima parte a Rezoluției nr. vigoare a "Programului integrat" funcționau edițiile revizuite ale
9315, obiectivele "Programului integrat" sunt: unor acorduri pentru o serie de produse de bază încheiate încă din:
a) asigurarea stabilității comerțului cu produse de bază, mai 1949 pentru grâu (şi aflat la a şaptea ediție), 1937 pentru zahar (la
exact evitarea fluctuațiilor excesive ale preţurilor şi menținerea lor a şaptea ediție), 1956 pentru ulei de măsline (revizuit de trei ori),
la nivelui care: să fie remuneratorii şi juste pentru producători și 1956 pentru cafea (la a doua ediție), 1972 - acordul pentru cacao
încheiat în cadrul UNCTAD şi din 1979 acordurile pentru produse
lactate şi carnea de bovine încheiate în 1979 în Runda Tokyo.
14 Carreau D, ş.a., op.cit., p.197-200.
15 Ibidem, p.197.
256
 În contextul adoptării "Programului integrat" s-a recomandat principiilor şi elementelor de bază ale Fondului comun a fost
preluarea gestionării acestor acorduri şi initierea de negocieri adoptat abia la 20 martie 197915.
pentru revizuirea şi adoptarea altora noi. Deşi au fost amorsate În termenii acestui acord, Fondul comun a fost constituit ca o
negocieri pentru toate produsele pâna în 1987. s-a reuşit doar bancă la care statele membre ale acordurilor urmau să-şi depună
adoptarea a încă trei acorduri noi: pentru iută în 1982, lemn cotele de contribuții obligatorii și voluntare şi de unde puteau lua
tropical în 1983 şi cauciuc natural în 1987. În total, într-o primă împrumuturi. Cotele de contribuție diferă față de numărul de
ctapă s-a instituit reglementarea prin acorduri a comerțului voturi alocate şi anume: Grupul celor 77 - 10% din contribuții şi
internațional cu zece din cele 18 produse înscrise în program. 47% din voturi; Grupul B al țărilor industrializate - 68% din
Acordurile pe produse au ca obiect: crearea dispozitivelor contribuții şi 42% din voturi; Grupul D al fostelor țări socialiste =
internaționale de stocaj şi adoptarea unor aranjamente de preţuri 17% din contribuții si 8% din voturi şi China - 5% din contribuții
de revizuire a lor în funcţie de preturile produselor manufacturate, şi 3% din voturi. Contribuțiile urmau să fie varsate pentru
costuri, cursuri de schimb, inflație, volumul producției și constituirea a două "ghişee": TE at
consumului etc. - primul "ghişeu" destinat finanțării constituirii și gestionării
Printre sursele de inspirație ale măsurilor din "Programul stocurilor regulatorii; resursele lui provin din contribuțiile directe.
integrat” pot fi înscrise și o serie de facilități create de FMI şi ale guvernelor şi
anume: în 1963 - mecanismul de finanţare compensatorie a - al doilea "ghişeu" constituit din contribuții obligatorii si
fluctuaţiilor incasărilor din export si în 1969 - mecanismul de voluntare ale statelor membre, destinate finanțării altor măsuri
finanțare a unor stocuri regulatorii. decăt cele legate de stocaj şi anume: ameliorarea structurilor de
Mecanismul stocurilor regulatorii. preconizate de "Programul piață şi de comercializare, diversificarea producției, creşterea
integrat” a fost conceput să functioneze astfel incât să mențină productivității etc.
preţurile în limita unor marje de fluctuaţie de +10%. Deci atunci În iunie 1980 ca urmare a parafării Acordului de către 101 de
când oferta ar depăsi cererea şi preturile ar risca să scadă cu mai state Fondul comun a fost oficial instituit. Dar funcționarea sa
mult de 10% față de nivelul considerat normal, autoritățile stocului efectivă era conditionată şi de vărsarea a 2/3 din contribuțiile
ar trebui sa intervină pe piață prin cumpărări masive constituind directe guvernamentale şi a cel puțin 50%, din contribuțiile
stocuri şi echilibrând cererea cu oferta. In cazul contrar, în care voluntare stabilite inițial ca obiectiv!7. Această a doua condiție a
cererea depăşeşte oferta şi prețurile tind să crească cu mai mult de fost îndpelinită abia spre sfârşitul anului 1990 când Fondul comun
10%, autoritățile stocului livrează pe piață cantități a început să funcționeze efectiv.
corespunzătoare din produsul respectiv, readucând în echilibru
cererea şi oferta.
Deşi în cadrul UNCTAD s-a insistat pentru urgentarea
transpunerii depline in fapt a "Programului integrat”, aceasta a fost
mult tergiversată datorită divergenţelor privind crearea Fondului
comun pentru finanțarea stocurilor regulatorii. Un acord asupra 16 Ibidem, p.199.
17 Sută N., ş.a., op.cit, p.282.
258 a
 8.5. Intensificarea comerțului Sud-Sud. Printre măsurile concrete de realizare a acestui program este
Sistemul Globa de Preferințe Comerciale - SGPC înscrisă şi adoptarea SGPC pentru care s-a creat un Comitet de
negocieri. Tratativele au fost laborioase şi îndelungate şi ele s-au
În general, printre experți şi în cadrul organizațiilor materializat într-un acord abia în 1986, în cadrul reuniunii
internaționale se apreciază aproape în unanimitate că intensificarea ministeriale a "Grupului celor 77" de la Brasilia (Brazilia), Actul
schimburilor comerciale şi a cooperării Sud-Sud reprezintă una final al acestei reuniuni adoptate de 51 de ţări în curs de
din principalele chei ale dezvoltării țărilor rămase în urmă. dezvoltare, printre care şi România integrează trei documente:
UNCTAD a constituit prin excelența cadrul dezbaterilor pe a) Declarația de la Brasilia privind lansarea primei runde de
această temă. Dar numeroase initiative pentru. impulsionarea negocieri a SGPC; b)liniile directoare privind tehnicile şi
acestor fluxuri aparțin altor organizații si ele evidentiaza cu atăt modalitățile de negociere pentru această rundă şi c) Acordul
mai pregnant importanța problemei. Este suficient să amintim în privind SGPC, menit să servească drept cadru juridic provizoriu
acest sens tratarea de către UE a tuturor țărilor ACP ca un singur pentru desfăsurarea negocierilor, până la ratificarea tratatului de
teritoriu vamal în materie de aplicare a regulilor de origine, ceea statele aderente20,
ce permite acordarea tratamentului preferențial pentru produse Completată pe parcursul negocierilor, varianta finală a
fabricate în cooperare prin prelucrări succesive pe teritoriul mai Acordului privind SGPC a fost aprobată de Comitetul de
multor state din această categorie. Acelaşi tratament şi din aceleaşi negocieri, reunit la Belgrad în 1988 şi semnată de 48 de state.
considerente acordă SUA țărilor din bazinul Caraibelor. Tot ca un Din conținutul Acordului?! rezultă că spre deosebire de SGP,
exemplu de incitație a dezvoltării relațiilor Sud-Sud poate fi citată preferințele comerciale au caracter reciproc în relațiile dintre țările
"mini Runda Kennedy” la care au participat 16 țări în curs de membre cu niveluri similare de dezvoltare. Concesiile convenite
dezvoltare care sub auspiciile GATT şi-au acordat reciproc între doi sau mai mulți parteneri se extind in baza CNCF asupra
concesii tarifare inscrise în Protocolul din 25 februarie 1972, celorlalți semnatari. Ca sferă de cuprindere SGPC este aplicabil
exceptate de la regimul clauzei națiunii celei mai favorizate!8, tuturor categoriilor de produse de baza si manufacturate, brute,
În cadrul UNCTAD), ideea unui Sistem Global de Preferințe semiprelucrate sau prelucrate. Listele complete ale produselor care
Comerciale - SGPC între țările în curs de dezvoltare apare cu beneficiază de facilităţi sunt anexate la acord.
pregnanță în "Programul de la. Arusha" lansat în 1979 la cea de-a Componentele principale ale SGPC menţionate în art.4 al
patra sesiune ministerială a Grupului "celor 77". Programul Acordului sunt: aranjamentele referitoare la măsurile tarifare,
cuprinde primul plan de acțiune pe termen scurt şi mediu cu paratarifare, netarifare, la măsuri comerciale directe (inclusiv
privire la prioritățile globale în materie de cooperare economică contracte pe termen lung şi mediu) si cele referitoare la acordurile
între țările în curs de dezvoltare19,
" sectoriale.

20 Sută N., op.cit, p.306.

21 Vezi Tariful vamal de import al României. Acorduri internaționale cu
18 Carreau D. ș.a., op. cil., p.246-247, implicații asupra Tarifului vamal, ediție oficială, Regia autonomă "Monitorul
19 Vezi Sută N. ș.a., p.273-275. Oficial”, Bucureşti, 1993, p.70-82.
260 261
 Sistemul este conceput a fi deschis si extensibil prin runde de
negocieri ulterioare bilaterale, plurilaterale şi multilaterale. Ca
proceduri şi forme de abordare a tratativelor participanții pot opta
pentru: negocieri produs cu produs; reduceri tarifare linearc;
negocieri sectoriale şi măsuri comerciale directe sau o combinație
a oricărora din aceste metode.
Preferințele comerciale convenite în cadrul acordurilor
sectoriale sau netarifare precum şi cele existente sau adoptate în
cadrul grupurilor subregionale, regionale si interregionale sunt
exceptate de la CNCF şi nu se extind în relațiile cu ceilalti
membri.
În întreg continutul său Acordul cuprinde prevederi în
favoarea nevoilor speciale ale țărilor cel mai puţin avansate. Astfel
art. 17 defineşte tratamentul special acordat acestor ţări, în baza
căruia, în relațiile cu ele, preferințele acordate de ceilalți membri
Îşi pierd caracterul de reciprocitate. Mai mult în Anexa III Acordul
detaliază o paletă largă de măsuri, nu numai de ordin comercial
preconizate pentru sprijinirea acestor țări în ce priveşte
impulsionarea comerțului cu celelalte țări în curs de dezvoltare şi
valorificarea avantajelor potențiale ale SGPC. Dintrş acestea
menționăm:
proiecte industriale sau agricole în aceste țări, care să dezvolte
baze de producție în vederea expansiunii exporturilor;
-asistență pentru formare profesională în domeniul
comerțului şi pentru elaborarea și aplicarea în aceste țări a unor
politici fe promovare a exporturilor:
- facilitarea importurilor din aceste țări prin acces la logistica
din țările partenere ( la canalele de distribuție şi comercializare, la
sistemele de asigurare a creditelor de export-import, la rețelele de
informații pe piață etc.);
- crearea de întrperinderi comune având ca obiect de activitat
producția şi comerțul:
- acordarea de facilități și tarife speciale pentru transporturile
lor pe mare;
- facilități speciale pentru țările situate în enclave cu privire la
tranzit etc.22,
Condiția de bază a acordării facilităților pentru produsele
menționate în liste este încadrarea lor în prescripțiile "Regulilor de
origine”. Acestea sunt detaliate în Anexa Il, au caracter suplu şi
sunt elaborate în concordanță cu regulile GATT şi practicile
internaționale în domeniu. Astfel sunt considerate ca produse
originare cele obţinute în întregime pe teritoriul exportatorului
(extrase din sol, recoltate sau în cazul animalelor născute şi
crescute pe teritoriul exportatorului, produsele prelucrate din
acestea, produsele de vânătoare sau cele de pescuit obținute pe
teritoriul său sau la bordul navelor - uzină ale exportatorului) sau
neobținute în întregime, dar pentru care ponderea componentelor
provenind din alte teritorii nu depăşeşte 50% din valoarea FOB a
produselor fabricate pe teritoriul participantului exportator.
O altă condiție impusă de "Regulile de origine" este
"expedierea directă a produsului eligibil pentru acordarea de
facilități. Această condiție presupune transportul produsului
exportat fără a trece pe teritoriul unui neparticipant sau cu tranzit,
cu sau fără transbordare, dar fără operații. de prelucrare
intermediară, altele decât de încărcare, descărcare şi întreţinere pe
teritoriile terţilor. ,
Produsele eligibile pentru a beneficia de facilități preferențiale
trebuie însoțite de "certificatul de origine SGPC" în formular
tipizat-aliniat şi el la standardele internaţionale.
Se poate concluziona că prin deschiderea față de toți membrii
“Grupului celor 77", prin includerea tuturor categoriilor de
22 Ibidem, p.82.
263
produse şi obiectivele de atenuare şi i eliminare
elimi icărui n de
a ore
A NEI
BIBLIOGRAFIE
obstacole (tarifare, netarifare şi paratarifare) Pava a
un caracter global şi i se înscrie
în cu| un !
importan de 1. Albu Al., Cooperarea economică internațio
nală, Editura Scrisul Românesc,
promoțional al schimburilor comerciale reciproce ale țărilor în Craiova, 1979.
curs de dezvoltare, fără a deturna eforturile lor de integrare în 2. Albu Al, Ciurel V., Contrapartida în relați
ile economice internationale,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 199]
sistemul comercial internațional global. 3. Allais M., La liberalisation des relations dcon
omiques internationales,
Gauthier-Villars Ed., Paris, 1972.
4. Arndt S., a.a., The World Ecanomy,
Global Trade Policy 1995, Blackwell
Publ., Oxford, 1995.
53. Aurelian P:S., Opere economice, Editura Acade
miei. Bucureşti, 1967.
6. Balassa B., Les nouveaux Pays industrial
es dans '&conomie mondiale, Ed.
"Eco nomica, Paris, 1986.
7. Bîrsan M., Integrarea economică europeană,
vol.l, Introducere în teorie şi
practică, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995,
8.Be Sădersten and Recd G., Internatio
nal Economics, Macmillan Press,
London, 1974.
9. Bujorică L, Eficiența economică a comer
țului exterior, Editura Pedagogica,
Bucureşti, 1976.

10. By€ M., Rălations economiques internatio

nales, Dalloz, Paris, 1971.
11. Carreau, e.a., Droif international economique
, L.G.D.J,, Paris, 1990.
12. Cetăţeanu LM,, (coordonator), Spre o nouă ordine în comerţul
internațional, Editura "Scrisul Românesc", Craio
13. Cocriş V. şi Işan V., Economia afacerilor
va, 1985.
, vol. 1,2,3, Editura Graphix, laşi,
1994,1995,
14, Constantinescu A., Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
15. Constantinescu A., Organizația mondi
ală de comerţ, De ia Havana la
Marrakesh, Editura Enciclopedică, Colecţia Bibliotecii Bancii
. Naţionale Bucureşti, 1996.
16. Constantinescu M., Politică economică aplicată,
vol. I-III, Editura "Tiparul
Românesc", SAR, Bucureşti, 1943.
17. Clipa N., Fenomenul si teoria creşterii
economice, Edit. Univ. "Al.I. Cuza"
laşi, 1981.
18. Conta A., Negrescu D. Ralul comer
țului exterior în dezvoltarea
economică, Bucureşti, 1991.

264 265
 POLITICA COMERCIALĂ A UNIUNII EUROPENE

Fundamentele politicii comerciale a U.E se regăsesc în prevederile 7yatatului de

la Roma. Acestea au fost completate, ulterior, prin tratatele multilaterale şi bilaterale
încheiate de Comunităţii Economice Europene pe parcursul evoluţiei ei şi prin legislaţia
şi reglementările adoptate. Ţările care au aderat mai târziu la grupare s-au angajat să se
conformeze normelor şi reglementărilor deja adoptate. Reglementările de ordin comercial
au Vizat atât constituirea uniunii vamale şi realizarea pieţei unice, cât şi relaţiile
comerciale cu ţările terţe.

1. Crearea Uniunii vamale a fost unul dintre principalele obiective formulate în

documentele din anii "50 semnate de Franţa, R.F.G., Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg,
care au pus bazele instituţionalizării spaţiului integrat european:
- Tratatul de la Paris de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului — CECO, semnat în 1951;
- Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Europene pentru Energia
Atomică - EURATOM, semnat la 25 martie 1957;
- Tratatul de la Roma de creare a Comunităţii Economice Europene — semnat la
25 martie 1957.
Dintre acestea, semnificaţia cea mai mare pentru crearea uniunii vamale o are
Tratatul de la Roma. În bazele acestui tratat, crearea uniunii vamale a însemnat un proces
complex de liberalizare progresivă, dar completă a schimburilor comerciale
reciproce, de creare a unui teritoriu vamal unic şi de reglementare uniformă a
fluxurilor comerciale cu ţările terţe. Ultimele două aspecte presupuneau:
- adoptarea unci politici comerciale comune faţă de statele terţe;
- adoptarea unui tarif vamal comun.
În textul său, Tratatul de la Roma cuprindea un calendar relativ precis al măsurilor
vizând crearea uniunii vamale, însoţit de prevederi mai generale referitoare la uniunea
economică şi monctară, şi, în perspectivă, şi politică. Astfel, în linii mari, uniunea vamală
urma să fie înfăptuită în perioada de tranziţie a creării C.E.E,, prevazută a se extinde pe
parcursul a 12-15 ani.
Dacă avem în vedere că Tratatul de la Roma a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958,
dar primele măsuri de aplicare a lui au fost promovate începând cu 1 ianuarie 1959,
uniunea vamală urma să fie înfăptuită, cel mai devreme, până în 1971. Faţă de
prevedenle Tratatului, această perioadă a fost redusă la 10 ani, încheindu-se la 1 iulie
1968.
Conform prevederilor din Tratat, uniunea vamală s-a creat prin aplicarea unor
măsuri care vizau, pe de o parte, comerţul intracomunitar, iar, pe de altă parte,
comerţul cu ţările terţe.
Dintre măsurile care au vizat comerţul intracomunitar, sunt de menţionat:
1. desfiinţarea taxelor vamale de export încă din 1960;
2. reducerea treptată, până la eliminarea completă la 1 iulie 1968, a taxelor
vamale de import;
 3. eliminarea, în aceeaşi perioadă, a restricţiilor cantitative şi a altor bariere
netarifare din schimburile reciproce.
Dintre măsurile referitoare la comerţul cu ţările terţe, mai importante sunt:
1. adoptarea de către ţările membre, în conformitate cu angajamentele asumate de CEE
în GATT, a unor contingente tarifare, care stabileau plafoane cantitative sau valorice
în limita cărora puteau fi efectuate importuri din ţările terţe cu scutiri sau reduceri de
taxe vamale;
2. ajustarea treptată a tarifelor vamale naţionale în vederea adoptării tanfului vamal
comun. Potrivit prevederilor Tratatului, nivelul taxelor din tanful vamal comun urma
să se situeze la nivelul mediei aritmetice a taxelor vamale în vigoare în statele
membre la 1 ianuarie 1957. Către acest nivel au fost realizate trei ajustări succesive:
prima cu 30% la 1 ianuarie 1961, a doua cu 30% la 1 iulie 1963 şi ultima cu 40% la 1
iulie 1968.
3. ca urmare, la 1 iulie 1968, a fost pus în aplicare tariful vamal comun faţă de ţările
terţe.
Se poate aprecia că 1 iulie 1968 este data finalizării, în linii generale, a creării
uniunii vamale. Spunem în linii generale, întrucât alte măsuri stipulate în Tratat, care
vizau direct sau indirect realizarea liberei circulații a mărfurilor, urmau să fie aplicate
ulterior.
Printre acestea se înscriu:
- instituirea unui regim fiscal comun între ţările membre;
- armonizarea legislaţiilor vamale şi administrative ale ţărilor membre;
- elaborarea şi adoptarea unor reguli comune privind concurenţa pe plan intracomunitar
etc.
La acestea adaugăm şi faptul că, în schimburile comerciale reciproce, au persistat,
chiar mult după expirarea perioadei de tranziţie, o serie de bariere netarifare şi restricţii,
atât în comerţul cu produse manufacturate, cât, mai ales, în cel cu mărfuri agricole.

2. Evoluţia uniunii vamale către piaţa unică internă

Se poate aprecia că, la sfarşitul primei etape a creării ei, uniunea vamală avea o
dimensiune preponderent tarifară. În contextul evoluţiilor ulterioare, uniunea vamală a
progresat cu fiecare nou moment şi pas pe calea adâncirii integrării. În acest sens, s-au
înregistrat: pe de o parte, o extindere a teritoriului vamal, iar, pe de altă parte, o
evoluţie progresivă spre libera circulaţie a mărfurilor, care reprezintă unul dintre
principalele atributuri ale pieţei interne unice şi spre reglementări unitare în relaţiile cu
terţii.
Ca urmare a acestei evoluţii, uniunea vamală a dobândit, alături de dimensiunea
tarifară, şi o dimensiune fundamental economică.
Tentoriul vamal al uniunii s-a extins prin valurile succesive ale aderării, respectiv:
- Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, care au aderat de la 1 ianuarie 1973;
- Grecia, la 1 ianuarie 1981;
- Spania şi Portugalia, din 1986;
- Austria, Suedia şi Finlanda, la 1 ianuarie 1995;
- Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Cipru, Slovacia, Letonia, Lituama şi
Malta, la 1 mai 2004;
- România şi Bulgaria, la 1 ianuarie 2007;
- Croaţia, la 1 iulie 2013.
În prezent, teritoriul vamal al U.E. însumează teritoriile vamale ale tuturor celor
27 de ţări membre, precum şi, cu titlul de excepţie, unele teritorii din afara U.E,, care, în
virtutea tratatelor în vigoare, au adoptat regimul vamal al U.E. (ex: San Marino,
Principatul Monaco ctc.)
Cel de-al doilea aspect al evoluţiei, progresul considerabil pe calea înlăturării
barierelor din calea schimbărilor intracomunitare şi a reglementării unitare a relaţiilor cu
terţii, s-a realizat în contextul reformei C.E.E.
Cele mai importante documente care au stat la baza reformei sunt:
- aşa-numita „Carte Albă” (adoptată la reuniunea la nivel înalt de la Luxemburg) din
1985, care cuprindea proiectele de reformă ale C.E.E.;
- Actul Unic Vest-European, intrat în vigoare de la 1 iulie 1987, care reprezintă un
acord între ţările membre privind reforma Tratatului de la Roma.
Ambele documente vizau crearea „pieţei interne unice” până la sfârşitul anului
1992. Efectele creării pieţei interne unice asupra comerţului intracomunitar pot fi
apreciate ca deoscbit de importante, dacă avem în vedere că, potrivit unui studiu la
nivelul anului 1987, numeroase obstacole existau în calea schimburilor reciproce. În
ordine descendentă a frecvenţei lor, acestea constau în:
- obstacole tehnice;
- bariere administrative;
- formalităţi vamale;
- asimetrii în ce priveşte costurile de transport;
- diferenţe în ce priveşte nivelurile de TVA;
- conţinutul asupra pieţelor de capital;
- achiziţii guvernamentale discreţionar acordate etc.
Având în vedere aceste realităţi, în Cartea Albă au fost înscrise 279 de măsuri
privind înlăturarea barierelor fizice, tehnice şi fiscale din calea circulaţiei intracomunitare
a mărfurilor. Toate aceste măsuri aveau în vedere că libera circulaţie transfrontalieră a
bunurilor în cadrul Comunităţii presupunea, în mod firesc, şi suprimarea dispoziţiilor
comunitare sau naţionale din legislaţia vamală care impuneau efectuarea de formalităţi
sau de controale pentru bunurile comunitare la frontierele intracomunitare.
Totodată, măsurile de reformă care vizau dezvoltări pe linia uniunii vamale au
luat în consideraţie şi necesitatea utilizării în comerţul cu terţi a unei legislaţii vamale
comunitare, omogene şi obligatorii. Pasul descisiv în această direcţie a fost făcut în 1992
prin adoptarea Noului Cod Vamal Comunitar,
Având în vedere cele de mai sus, putem afirma că, de la momentul creării ei la 1
iulie 1968, uniunea vamală a cunoscut o evoluţie continuă pe parcursul a 24 de ani către
obiectivul realizării unei pieţe interne unice. Piaţa internă unică a început sa funcţioneze
de 1 ianuarie 1993. Acest moment a reprezentat, de fapt, şi intrarea în etapa realizării
uniunii economice şi monetare. Acest fapt este consfinţit prin Tratatul de la Maastricht,
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, care preschimbă însăşi denumirea comunităţii în
Uniunea Europeană.
De remarcat că, odată cu intrarea în funcţiune a pieţei interne unice, comunitatea
curopeană a devenit un „spaţiu fără frontiere”, aşa cum s-a preconizat prin Actul Unic
Vest-European.
 Primul pas al intrării în funcţiune al pieţei interne unice l-a reprezentat
desfiinţarea vămilor interne. Formalităţile la frontierele interne au fost înlocuite cu
sisteme noi (statistice şi fiscale) care nu necesitau controale sau documentaţie la trecerea
mărfurilor peste graniţele interne.
Se poate aprecia că piaţa internă unică se bazează, în mod esenţial, pe uniunea
vamală extinsă şi aprofundată printr-un efort îndelungat de creare, armonizare şi unificare
a legislaţiei şi instituţiilor comerciale. Legislaţia vizând aspectele tanfare, netarifare şi
economice ale uniunii vamale a fost creată progresiv şi are ca principal scop ca orice
marfă importată să fie subiectul aceloraşi reguli tarifare şi prevederi vamale şi ca tariful
vamal să fie aplicat în acelaşi fel pe tot cuprinsul comunităţii. Astfel:
1. au fost elaborate regulile comune de origine;
2. au fost adoptate proceduri comune de antrpozitare şi de tranzit;
3. în contextul pieţei unice au fost eliminate atribuţiile punctelor vamale în
colectarea accizelor şi a TVA-ului;
4. a fost adoptat Documentul Administrativ Unic (DAU sau SAD - Single
Administrative Document) cu rol de declaraţie vamală care a înlocuit 150
documente diferite utilizate anterior de administraţiile vamale din statele
membre;
5. în 1992 a fost adoptat Codul Vamal Comun care a intrat în vigoare în
1994.
El a concentrat întreaga legislaţie comunitară într-un singur text, creând un cadru
adecvat pentru export şi import.
Un rol important în consolidarea uniunii vamale l-au avut programele Uniunea
Vamală 2002 şi Uniunea Vamală 2007.
Deşi obiectivul creării unei vămi comunitare ar fi fost de dorit, în practică este
mai greu de realizat. Accentul s-a pus pe unificarea procedurilor vamale şi pe creşterea
gradului de interoperabilitate. Deja în 2002 se aprecia că serviciile vamale ale celor 15
ţări membre acţionau ca unul singur.
Aderarea noilor ţări din Europa Centrală şi de Răsărit a generat noi presiuni
asupra sistemului vamal al U.E.
Cele două programe, Uniunea Vamală 2002 şi Uniunea Vamală 2007, au inclus şi
ţările noi aderente şi au vizat :
e creşterea gradului de interoperabilitate între serviciile vamale;
e generalizarea informatizării sistemelor vamale;
e simplificarea birocraţiei pentru vamă şi comerţ.
O atenţie deoscbită s-a acordat creşterii rolului vămii în managementul integrat al
frontierelor exterioare.

3. Raţiunile, funcţiile, obiectivele şi principiile politicii comerciale comunitare

Paralel cu progresele pe calea realizări liberet circulaţii intracomunitare a

mărfurilor şi serviciilor, s-a structurat şi a căpătat coerenţă şi tot mai mare eficacitate
politica comercială comună faţă de ţările terţe. Ea cuprinde ansamblul de măsuri şi
instrumente de ordin comercial sau din sfera altor politici, utilizate pentru
reglementarea relţiilor comerciale externe ale U.E.
 Adoptarea unei politici comerciale comune a presupus transferul puterii de decizie
şi, implicit, un transfer de suveranitate dinspre statele membre spre instituţiile
comunitare. Un astfel de transfer în scopul aplicării unei politici comerciale comune are
mai multe raţiuni:
mai întâi, libera circulaţie transfrontalieră a bunurilor şi serviciilor în interiorul
comunităţii nu se putea realiza cu politici naţionale diferite. Acestea ar fi putut genera
externalităţi negative pentru alţi parteneri din spaţiul integrat. Cerinţele pieţei interne
unice şi ale concurenţei libere şi nedistorsionate impun o politică comercială la nivel
comunitar.
apoi, instrumentele de politică comercială comună asigură menţinerea integrităţii
pieţei interne şi au condus la transformarea comunităţii într-un bloc comercial bine
delimitat şi eficient.
în al treilea rând, politica comercială comună a fost menită să sporească puterea de
negociere a comunităţii pe piaţa internaţională, comparativ cu cea a fiecărui stat
membru considerat separat. Comunitatea a dobândit statutul de partener de negociere
în numele statelor membre în cadrul Rundei Dillon din GATT (1961-1962).
Pornind de la aceste raţiuni, politica comercială comună a fost astfel concepută
încât să îndeplinească o serie de funcţii, cum sunt:
protejarea pieţei interne umice şi a producătorilor autohtoni faţă de concurenţa
externă;
evitarea şi eliminarea externalităţilor negative în schimburile intracomunitare;
susţinerea internă şi promovarea sectoarelor în formare (incipiente);
favorizarea economiilor de scară şi a dotării cu tehnologii avansate;
corectarea distorsiunilor interne de producţie şi de de consum;
combaterea comerţului neloial;
protejarea mediului înconjurător,
apărarea securităţii naţionale;
protecţia pieţei forţei de muncă respectiv combaterea şomajului cauzat de importurile
mai ieftine (aşa-numitul dumping social);
obţinerea de venituri bugetare din încasările fiscale, vamale etc.
Obicctivele politicii comerciale comune, aşa cum au fost ele delimitate prin
Tratatul de la Roma şi reafirmate prin Tratatul U.E,, se referă la aspecte ca:
încheierea de acorduri internaţionale care să reducă protecţia tarifară (art.18);
promovarea schimburilor comerciale dintre statele membre şi statele terţe (art. 29);
evoluţia condiţiilor de concurenţă în direcţia creşterii forţei competitive a
întrepriderilor (art. 29 şi art. 110);
dezvoltarea armonioasă a comerţului internaţional (art. 110 şi art. 131);
eliminarea progresivă a restricţiilor în schimburile internaţionale (art. 110 şi art. 131);
reducerea barierelor tarifare (art. 110 şi art.131).
Mai succint, am putea spune că politica comercială a UE. are trei obiective
principale:
1. promovarea comerţului cu ţările terţe;
2. promovarea liberului schimb;
3. creşterea forţei competitive a firmelor comunitare.
Principiile de bază ale politicii comerciale a UE. sunt:
1. uniformitatea, care, în sensul art. 113 din Tratatul asupra U.E., presupune că politica
comercială este construită pe principiile uniforme în ceea ce priveşte modificările
tarifare, încheierea acordurilor comerciale, masurile de liberalizare etc.
2. unal doilea principiu (art. 3 din Tratatul U.E.) este cel legat de o economie de piaţă
deschisă în care concurenţa este liberă. Acest principiu nu presupune excluderea
oricărei protecţii comerciale, ci doar a tendinţei de accentuare a protecţionismului şi
de obstrucţionare a liberului acces pe piaţa comunitară.
3. principiul centralizării la nivel comunitar a deciziilor majore care se materializează
în componenţele aproape exclusive ale instituţiilor europene în materie de acorduri
comerciale internaţionale şi măsuri comerciale faţă de terţi.

4. Principalele caracteristici ale politicii comerciale a U.E.

Ripiditatea s-a înscris, de la început, ca o caracteristică a politicii comerciale a

UE. Aceasta a avut, ca sursă iniţială, protecţia sectorială selectivă generată de tratatele de
bază: CE.C.0. a scos din sfera politicii comerciale cărbunele şi oţelul pentru 50 de ani,
până la expirarea tratatului în 2002; similar este cazul energiei, reglementate prin Tratatul
EURATOM. Aceeaşi abordare sectorială este caracteristică Tratatului CEE, de exemplu,
în 1957 acestuia fiind ataşat un protocol separat privind importul de banane, rămas în
vigoare până la aniversarea a 50 de ani de la încheierea Tratatului de la Roma, când s-a
adoptat un tarif unic de import pentru banane. Un alt exemplu îl constituie P.A.C. lansată
în 1964, ca o condiţie pusă de Guvernul francez pentru trecerea la cea de-a doua etapă de
eliminare a barierelor comerciale intracuropene la produsele manufacturate. Bazată pe
conceptul de aprovizionare din surse interne, P.A.C. a instituit un regim comercial diferit
pentru produsele agricole, care s-a dovedit costisitor, diferit de regulile G.A.T.T. şi greu
reformabil.

În al doilea rând, politica comercială a U.E. se caracterizează printr-un sistem de

decizie bazat pe negocieri îndelungate şi dificile. Dificultatea negocierilor decurge din
necesitatea armonizării intereselor statelor şi din tensiunile generate de distribuirea
competenţelor între guverne şi instituţiile comunitare, pe de o parte, şi între diferitele
organisme comunitare, pe de altă parte.
Semnificative pentru acest aspect sunt disputele în materie de competenţe
decizionale între Consiliul de Miniştri şi Comisia Europeană. Fricţiunile instituţionale la
acest nivel intervin ca urmare a faptului că, de regulă, Comisia are o viziune mai largă
asupra politicii comerciale, considerând că tot ceea ce afectează schimburile cu terţii face
parte din politica comercială şi este de competenţa sa; la nivelul său, Consiliul are o
viziune mai restrânsă asupra politicii comerciale, pe care o reduce la barierele comerciale
tarifare şi netarifare şi la acordurile preferenţiale.
Procesul decizional anevoios s-a înscris, pe parcursul anilor, ca o a doua sursă de
rigiditate a politicii comerciale U.E Avem în vedere, de exemplu, faptul că, până în 2001,
pentru a nu se aduce atingeri intereselor statelor membre, deciziile privind barierele
comerciale s-au bazat pe regula unanimităţii. Atingerea unanimităţii decizionale în
sectoarele sensibile, agricultură sau servicii, presupunea negocieri laborioase şi
îndelungate. Abia în 2001, în perspectiva lărgirii U.E., Tratatul de la Nisa înlocuieşte
unanimitatea cu votul bazat pe majoritatea calificată în cadrul Cosiliului pentru aprobarea
propunerilor Comisiei.

Ca o a treia caracteristică, subliniem subordonarea politicii comerciale

intereselor politice. Tratatul de la Roma definea scopul politic al CEE. în termenii
„unificării europenilor”, ceea ce presupune situaţii diverse de la convicţuirea paşnică
până la unificarea politică. În virtutea acestui scop, de multe ori, beneficiile economice
ale integrării au fost sacrificate în favoarea bencficiilor politice. În planul politicii
comerciale, acestă abordare explică acceptarea costurilor mari derivate dintr-o politică
protecţionistă motivate de beneficii politice.

În al patrulea rând, ar fi de subliniat interconexiunea strânsă între politica

comercială şi celelalte politici şi domenii de activitate din U.E. Pe de o parte, politica
comercială este utilizată pentru realizarea unor obiective specifice politicii agricole,
politicii industriale, politicii concurenţei, politicii externe ctc., iar, pe de altă parte,
politica comercială foloseşte instrumente specifice altor politici, respectiv: politica
financiar-valutară, politica concurenţei sau altor domenii, de exemplu: instrumente
legislative, administrative (proceduri de investigaţii etc), juridice, instituţionale etc.

O a cincea caracteristică a politicii comerciale a UE. ar fi prevalenţa

bilateralismului în detrimentul multilateralismului. Spre deosebire de SUA, UE. nu
este, în practică, un susţinător frecvent al multilateralismului. Din contra, specific
abordărilor de politică comercială ale UE. este bilateralismul. În funcţie de scopul
urmănt, bilateralismul european ar putea fi clasificat în două tipuri:
- bilateralismul defensiv, care cuprinde acordurile din „zona gri” de reducere
voluntară a exporturilor terţilor către U.E. Acest tip de bilateralism este specific
anumitor sectoare, cum sunt: textilele, automobilele, electronica etc. Şi s-a
manifestat, îndeoscbi, în relaţiile cu: SUA, Japonia, Taiwan etc.;
- bilateralismul ofensiv, care cuprinde acorduri comerciale preferențiale, prin care
UE. vizează, de fapt, deschiderea pieţelor pe baze bilaterale şi sectoriale.
Deşi toate acordurile afirmă principiul GATT al egalităţii de tratament, prin
regimurile comerciale diferenţiate pe care le instituie, privite comparativ, ele apar ca
acorduri comerciale discriminatorii.
Prin această reţea destul de bogată de acorduri comerciale discriminatorii, UE. şi-
a delimitat zonele de influenţă şi şi-a extins, în timp, teritoriul de la 6 la 28 de membrii.
Reţeaua acordurilor comerciale reflectă o subtilă clasificare a statelor de la statutul de
partener comercial, până la statutul de membru al UE. cu drepturi depline.

O altă caracteristică a politicii comerciale a U.E. o constituie persistenţa

protecţionismului. Obiectivul „promovării liberului schimb” înscris în documentele
constitutive nu a fost respectat întocmai de Comunitate. În contrast cu acest obiectiv,
Comunitatea a practicat, de-a lungul anilor, un protecţionism viguros, diferenţiat pe zone
geografice şi selectiv sub aspect sectorial. Sectoarele cele mai protejate au fost:
siderurgia, industria chimică, maşinile şi echipamentele elctrice, automobilele, industria
textilă, agricultura. Potrivit studiilor de specialitate, la nivelul anilor '90 gradul de
deschidere spre exterior al U.E. era mai scăzut decât cel al SUA, dar mai ridicat decât al
Japoniei.
 Nivelul protecţionismului european depinde de domeniul în care este aplicat, de
progresele înregistrate pe lina reducerii protecţiei comerciale în cadrul sistemului
comercial multilateral GATT/OMC, precum şi de gama instrumentelor prin care este
promovat. Instrumentarul protecţionist este extrem de variat. El se clasifică în două mari
grupe:
- instrumente tarifare, în speţă TARIC,
- instrumente netarifare.
Ca evoluţie în timp, începând cu anii "70 şi până în prima jumătate a anilor '90,
preponderentă a devenit protecţia netarifară. Barierele netarifare cantitative au afectat
îndeosebi textilele, confecţiile, încălţămintea, produsele electronice, autoturismele,
motocicletele etc. După intrarea în vigoare a Actului Unic, protecţia cantitativă s-a redus
considerabil deoarece:
- Statele şi-au pierdut competenţa de introducere şi aplicare a barierelor cantitative.
- La nivel comunitar, ca urmare a Rundei Uruguay, s-a trecut la tanfarea unor
bariere netarifare, iar cotele şi limitările voluntare au fost eliminate; în plus, în
contextul pieţei unice interne, s-a trecut tot mai mult de la barierele aplicate la
frontieră la bariere regulatorii, care privesc piaţa internă, dar care afectează şi
bunurile şi serviciile importate.

5. TARIFUL VAMAL INTEGRAT COMUNITAR (TARIC)

Tariful Vamal Integrat Comunitar, desemnat prin acronimul TARIC a fost adoptat
în baza Regulamentului Comisiei Europene nr. 2658 din 1987. Prin complexitatea
structurii şi informaţiile pe care le oferă, ca şi prin multiplele sale utilizări, TARIC
reprezint mai mult decât un simplu tarif vamal.
El se constituie, de fapt, într-o bază electronică de date, revizuită şi publicată
anual, dar actualizată zilnic. Această bază este pusă la dispoziţia autorităţilor comunitare,
statelor membre şi agenţilor economici spre a le servi ca instrument operativ de lucru, în
scopuri preponderent vamale şi statistice.
Prin felul în care este concepută această bază de date, ea îndeplineşte, în principal,
următoarele funcţii:
1, codificarea unitară şi integrarea tuturor reglementărilor comunitare şi
naţionale cu aplicabilitate în domeniul vamal;
2. interpretarea unitară şi aplicarea cât mai uniformă în procesul de vămuire a
reglementărilor vamale comunitare şi a măsunlor de politică comercială
comună;
3. furmzarea datelor de conţinut pentru tanful vamal uzual;

scară comunitară.
Biroul Comisiei Europene pentru Publicaţii Oficiale publică la fiecare început
de an versiunea actualizată a TARIC. Deoarece pentru produsele agricole taxele vamale
se modifică la început de sezon agricol, respectiv la 1 iulie a fiecărui an, capitolele 1 — 24
din TARIC, care se referă la acestea pot fi publicate de două or pe an.
Ca principale elemente de conţinut ale TARIC, menţionăm:
1. lista legislaţiei comunitare cu aplicabilitate în domentul vamal;
2. nomenclatorul vamal, compus din codificarea şi denumirea mărfurilor;
 3. cele cinci coloane de taxe vamale, aplicabile importurilor, funcţie de
provenienţă;
4. coloanele de „remarci” pentru importuri şi exporturi;
regulile de interpretare şi notele de subsol;
n6. listele de coduri adiţionale, sigle de ţări şi unităţi de măsură, de măsuri
comerciale etc.

6. Protecţionismul netarifar al Uniunii Europene

Pentru a face faţă în competiţia internaţională, U.E. a recurs, de-a lungul timpului,
la o gamă variată de instrumente cu caracter paratarifar şi netanfar. Dintre acestea, cele
mai importante sunt:
- licenţele de import sau export;
- cotele sau contingentele de import;
- restrângenile voluntare la export;
- prelevările variabile;
- restricţiile şi prohibiţiile la import;
- măsurile antidumping,
- taxele compensatorii;
- standardele şi normele tehnice, de mediu, de calitate şi etichetare;
- evaluările de conformitate;
- diverse prevederi şi reglementări complicate la import;
- subvenţionarea şi alte măsuri de promovare a exporturilor.
Ponderea şi modul de utilizare a fiecăruia din instrumente a fost diferită de la o
perioadă la alta. În perioada '60-'90, preponderentă a fost protecţia cantitativă,
realizată, mai întâi, prin contingente, apoi şi prin limitări voluntare la export. Astfel, în
anii “60 şi prima jumătate a anilor "70, statele membre practicau contingentele naţionale
pentru importurile de textile, confecţii şi alte produse. În a doua jumătate a anilor ?70 şi în
anii '80, sfera protecţiei cantitative s-a extins continuu, recurgându-se şi la restrângeri
voluntare naţionale la export. De exemplu, în 1974, s-a încheiat Acordul Multifibre între
CEE, AELS şi SUA, acord care viza reglementarea comerţului cu textile din bumbac,
lână, in şi fibre sintetice. Acordul s-a bazat pe restrângeri voluntare la export negociate de
Comunitate, dar repartizate pe statele comunitare. În deceniile respective, protecţia
cantitativă prin contingente şi restrângeri voluntare la export s-a practicat şi pentru
numeroase alte produse, precum: autoturismele din Japonia, oţelul, televizoarele color,
rulmenţii, maşinile de scris electronice, motocicletele, produsele de înaltă tehnologie etc.
Sub impactul Rundei Uruguay şi a intrării în funcţiune a pieţei interne unice,
protecţia cantitativă a intrat pe un trend descrescător. Mai întâi, restrângerile voluntare la
export şi contingentele naţionale au fost suprimate şi înlocuite cu restricţii voluntare şi
contingente comunitare, iar nivelul acestora a fost progresiv diminuat. Ca urmare, la
nivelul anului 2000, protecţia cantitativă la importul în UE. s-a atenuat considerabil:
practica introducerii unor not restricţii voluntare comunitare la export a fost eliminată,
dintre restricţiile introduse anterior au mai persistat cele convenite prin Acordul
Multifibre, care au fost eliminate gradual în perioada 1995-2004. La rândul lor,
plafoanele cantitative ale contingentelor comunitare au fost majorate simţitor. Limitarea
cantitativă prin contingente este în continuare practicată. Dar, astăzi, cea mai mare parte a
contingentelor îmbracă forma „contingentelor tarifare” şi sunt integrate în grupa aşa-
numitelor „mecanisme derogatorii de aplicare a tarifului vamal comun”. În principal,
aceste mecanisme au ca obiect acordarea în mod unilateral a unui tratament preferențial
pentru anumite importuri considerate absolut necesare la un moment dat. În acest sens,
UE. poate decide să modifice în mod autonom nivelul taxelor vamale sau chiar să le
suspende temporar.
În grupa aşa-numitelor „măsuri de apărare comercială” se încadrează:
- restricţiile şi prohibiţiile la import;
- măsurile antidumping,
- taxele compensatorii;
- măsurile de combatere a comerţului incorect;
- măsurile de supraveghere;
- măsurile de salvgardare.

Restricţiile şi prohibiţiile la importul de mărfuri în UE au, de regulă, două

motivații:
1. politica externă şi de securitate comună:
În funcţie de cerinţele acestei politici şi în conformitate cu rezoluţiile ONU, U.E.
poate aplica la import sancţiuni, constând în restricţii şi prohibiţii, mergând chiar până la
embargouri. Ca exemple pot fi amintite limitarea relaţiilor comerciale cu Irakul şi
embargoul impus în anul 2000 asupra importurilor provenind din Iugoslavia (Serbia şi
Muntenegru).
2. protecţia consumatorilor şi a mediului:
În acest sens este interzisă utilizarea şi introducerea pe teritoriul UE. de substanţe
periculoase, lista acestor produse fiind periodic publicată de Comisia Europeană şi
notificată la O.M.C. De asemenea, UE. aplică măsuri de protecţie a speciilor. De
exemplu:
- prohibirea importului de produse provenind din balene şi alte cetacee;
- prohibirea importului de piei de pui de focă;
- prohibiţii şi prescripţii în materie de licenţe pentru importul de produse ale
faunei şi florei sălbatice amenințate cu dispariţie (conform Convenţiei CITES
de la Washington);
- interzicerea importului de blănuri ale unor specii sălbatice (castor, nutrie,
vizon) provenind din ţări care nu respectă normele internaţionale de capturare.
De asemenea, U.E. controlează prin prohibiţii şi prescripţii în materie de licenţe
importul de substanţe care sărăcesc stratul de ozon şi mişcarea deşeurilor radioactive.

Măsurile antidumping

Măsurile antidumping reprezintă o componentă a politicii comerciale, dar şi a

politicii concurenţei. Sunt instituite în conformitate cu Acordul GATT antidumping şi pe
baza Regulamentelor Consiliului European (384/96, 2331/9% şi 2238/2000). Măsurile
instituite în baza acestor regulamente se aplică terţilor şi tuturor produselor, cu excepţia
celor agncole, pentru care sunt instituite prevederi speciale.
Se consideră că un produs este exportat la preţ de dumping în UE. atunci când
preţul se situează sub cel practicat în ţara exportatorului de firma respectivă sau de alte
firme. Când nu există preţuri comparabile, raportarea se face la costurile de producţie din
ţara de origine. Marja de dumping este cgală cu diferenţa dintre valoarea normală a
produsului şi preţul de export. Alături de diferenţa de preţ, Regulamentul Consiliului
stipulează drept condiţie a dumpingului şi legătura de cauzalitate între importurile
acuzate şi prejudiciul adus producţiei şi pieţei comunitare. În definirea prejudiciului se au
în vedere elemente ca: volumul importurilor la preţ de dumping, nivelul preţului
comparativ cu preţul comunitar şi impactul asupra industriei comunitare reflectat prin:
nivelul producţiei, gradul de utilizare a capacităţii de producţie, angajarea forţei de
muncă, volumul vânzărilor, al stocurilor, cota de piaţa, rata profitului etc.
Procedura de investigare a unui caz de dumping este iniţiată în baza unci
reclamaţii scrise aduse Comisiei de către o persoană fizică sau juridică, o asociaţie care
reprezintă interesele unei industrii comunitare sau de către un stat membru.
Reclamantul trebuie să facă dovada dumpingului, furnizând informaţii despre
produsul importat şi produsul comunitar, şi demonstrând legătura cauzală dintre import şi
prejudiciul adus industriei comunitare. Reclamaţia este organizată de un Comitet
Consultativ alcătuit din reprezentanţii statelor membre şi un reprezentant al Comisiei ca
preşedinte. Dacă dovezile aduse sunt suficiente, Comisia este obligată să declanşeze
procedura de dumping în termen de 40 de zile, publicând în Jurnalul Oficial al C.E.
notificarea de iniţiere a investigaţiei. Investigaţia întreprinsă de Comisie împreună cu
statele vizate trebuie demarată în cel mult 6 lumi de la inițierea procedurii. Investigația
constă în întâlniri cu părţile implicate, inspecţii şi verificări în ţările de origine şi
destinaţie sau chiar în terţe ţări.
Termenul de finalizare a investigaţiei nu poate depăşi 15 luni de la iniţierea
procedurii. Investigaţia poate duce la concluzia respingerii acţiunii sau a impunerii de
taxe antidumping. În baza concluziilor, Comisia poate impune taxe antidumping
provizorii şi informează despre aceasta Consiliul. Consiliul decide asupra taxelor
definitive în termen de 90 de zile. Pentru luarea deciziei sunt luate în consideraţie nu
numai interesele industriei comunitare, ci şi ale consumatorilor şi utilizatorilor.
Dacă Consiliul consideră că impunerea de taxe antidumping nu este în interesul
UE, el poate infirma decizia Comisiei şi taxele încasate sunt returnate. Mărimea taxelor
antidumping nu poate depăşi marja de dumping, iar, ca durată, expiră în termen de cinci
luni de la impunerea lor.
Luând în considerare motivaţiile şi repercusiunile economice ale dumpingului, în
literatură sunt delimitate trei tipuri de dumping (Jacques Pelkmans):
- dumping pe termen lung, când preţurile de export scăzute vizează o perioadă
îndelungată;
- dumping ciclic, care implică exporturi la preţuri sub costurile medii în
perioade de recesiune;
- dumping strategic, care vizează subminarea producătorilor locali şi a
concurenţei străine pe piaţa unică.
Mulţi consideră măsurile antidumping ca fiind principalul instrument al neo-
protecţionismului actual. În materie de dumping, U.E. este clasată pe locul al doilea după
SUA: la nivelul anului 1999, spre exemplu, în UE. crau în vigoare 192 de seturi de
măsuri instituite pentru cazuri de dumping dovedite şi crau deschise 66 de noi
investigaţii.
 Privind sectorial, cele mai afectate de măsurile antidumping au fost produsele
siderurgice, produsele electronice de consum şi produsele chimice. Ca ţări, măsurile
antidumping instituite de UE. au vizat, în special: China, Federaţia Rusă, Polonia, India,
Tailanda, Japonia, Malaezia, Republica Coreea, Ungaria, Indonezia, Mexic, Cehia,
Norvegia, Singapore şi SUA. Ca exemple, pot fi citate măsurile antidumping impuse de
UE. de-a lungul timpului pentru:
importurile de produse siderurgice din ţările Europei Centrale şi de Răsărit
(care anterior anului 1990 practicau uzual preţuri de dumping, posibile
datorită subevaluării factorilor de producţie);
importurile de produse chimice şi materiale prelucrate din China, ţările foste
comuniste şi ţări în curs de dezvoltare;
importunile de fibre textile şi ţesături din Turcia şi din ţările asiatice;
importunile de produse electronice din Japonia şi tigrii asiatici;
importurile de televizoare color din Malaezia, Coreea de Sud, Singapore,
Tailanda şi China, de fotocopiatoare din Japonia, etc.
Efectul protecţionist al taxelor antidumping decurge din:
mărimea lor, ele având un nivel mai ridicat faţă de taxele vamale;
efectul de descurajare produs de ameninţarea cu măsuri antidumping sub
presiunea căreia pot fi impuse restrângeri voluntare la export;
întreruperea livrărilor pe perioada procedurilor de investigare, chiar dacă în
final s-ar dovedi că acuzaţia de dumping este neîntemeiată.

Taxele compensatorii

Taxele compensatorii sunt asemănătoare cu taxele antidumping şi sunt instituite

împotriva importurilor de produse care în ţara de origine beneficiază de subvenţii pentru
a fi livrate la preţ competitiv pe piaţa comunitară. Legislaţia U.E. în materie de taxe
compensatorii se aplică atât produselor agricole, cât şi celor industriale, şi, din 2002,
după expirarea tratatului, inclusiv produselor CECO.

Măsurile de salvgardare

Acestea sunt aplicate de UE în baza a două regimuri:

un regim pentru produsele neagricole, instituit prin dispoziţiile ordinare de
salvgardare prevăzute de articolul XIX al GATT 1994 şi de Acordul OMC
privind măsurile de salvgardare;
un regim definit în baza mecanismului special de salvgardare al Acordului
OMC privind agricultura.
Potrivit acestor regimuri, măsurile de salvgardare pot fi aplicate când cantităţile
de produse importate sau condiţiile de import cauzează sau ameninţă să cauzeze
prejudicii serioase producătorilor comunitari. Măsurile pot să conste în:
prelungirea documentelor de import emise pentru supraveghere;
introducerea unei proceduri de autorizare a importului;
introducerea unui sistem de cote de import.
 În principiu, cotele nu pot fi stabilite sub nivelul mediu al importurilor din ultimii
trei ani şi ele pot fi alocate pe ţările furnizoare. Măsurile de salvgardare pot viza anumite
regiuni ale Comunităţii sau toate produsele de un anumit gen puse în liberă circulaţie.

Alături de barierele netarifare clasice, un rol important în realizarea protecţiei

revine reglementărilor tehnice şi standardelor privind produsele. UE. este parte a
Acordului OMC privind obstacolele tehnice din calea comerţului. Ea s-a alimat
principiilor şi regulilor de bază în materie de reglementări tehnice şi standarde privind
produsele, formulate în cadrul OMC, fără ca aceasta să însemne, în fapt, eradicarea totală
a efectului protecţionist al acestora.
În conformitate cu cerinţele Acordului, s-a trecut de la „vechea abordare” la
„noua abordare” a reglementărilor tehnice şi standardelor. „Vechea abordare” de
reglementare a produselor defineşte prescripţiile tehnice şi se aplică, în special, la
autovehicule, produse chimice, produse alimentare şi produse farmaceutice. „Noua
abordare” restrânge sfera de aplicare a prescripţiilor a căror respectare este obligatorie la
obiectivele esenţiale legate de protecţia sănătăţii şi securităţii umane, a Vieţii sau sănătăţii
animalelor şi plantelor şi de protecţia mediului; celelalte standarde au caracter voluntar,
căzând în sarcina pieţei să impună soluţia de conformitate. Activităţile de elaborare a
standardelor şi cele de evaluare a conformităţii cu standardele sunt complet separate.

În afara barierelor netarifare la import, protecţia comercială în UE se realizează

într-o anumită măsură şi prin măsurile generale de încurajare şi susţinere a
exporturilor sau prin măsuri speciale de protecţie la export.
Dintre măsurile generale, impactul cel mai consistent l-au avut decenii la rând
subvenţiile, acordate în special agriculturii. În prezent, practica subvenţiilor este
considerabil restricţionată în baza acordurilor convenite pe această temă în Runda
Uruguay. În măsura în care ele se mai practică, ele au un caracter de excepţie şi impactul
lor promoţional şi protecţionist este aproape anihilat. Tot ca măsură de ordin general
pentru încurajarea schimburilor comerciale externe — atât a exporturilor, cât şi a
importurilor — în U.E. s-a procedat şi la armonizarea dispoziţiilor legislative şi
administrative privind zonele libere, porturile franco şi antrepozitele vamale.
Reglementările U.E. stipulează principiul libertăţii exporturilor comunitare către
terţi şi neaplicarea de restricţii cantitative. Totuşi, în anumite condiţii, anumite măsuri
speciale de protecţie la export pot fi instituite. Astfel de măsuri fac posibilă prevenirea
sau remedierea unei situaţii critice cauzate de insuficienţa unor produse — de regulă,
primare — sau permit îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale unui stat membru ori
ale U.E. Dacă, din cauza situaţiei de piaţă, un stat membru consideră a fi necesare măsuri
de protecţie, el informează Comisia Europeană, măsurile ce pot fi luate putând consta în:
- instituirea unui regim de supraveghere a exporturilor,
- introducerea autorizaţiilor de export;
- instituirea unor restricţii cantitative la export, mergând, în cazuri de excepţie,
până la embargouri.
 REGIMURI VAMALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

La introducerea sau scoaterea de pe teritoriul Uniunii Europene a mărfurilor prezentate la

birourile vamale, autoritatea vamală stabileşte regimul vamal şi procedura vamală aplicate
mărfurilor respective.
Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor sau dispoziţiilor legale cu privire la
taxele vamale și celelalte instrumente vamale, precum și formalitățile de aplicare a lor, care se
aplică în cadrul procedurii de vămuire, în funcție de scopul operațiunii comerciale sau
destinația mărfii. Acestea definesc, în ultimă instanță, statutul juridic al mărfurilor supuse
operațiunii de vămuire.
Noţiunea de vămuire desemnează ansamblul operațiunilor efectuate de autoritatea
vamală, începând cu controlul mijloacelor de transport și al bunurilor prezentate în vamă şi
până la acordarea liberului de vamă.
În principal, Codul Vamal al U.E. defineşte două categorii de regimuri vamale:
e regimuri vamale definitive;
e regimuri vamale suspensive.
Codul Vamal al Uniunii Europene stabileşte şi tratamentul vamal aplicabil mărfurilor
aflate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, până când autoritatea acordă acestora „liberul de
vamă”. Astfel, se aprobă intrarea bunurilor pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declarației
sumare şi descărcarea bunurilor în vederea depozitării temporare sau sub regimul vamal al
tranzitului temporar. El reglementează tratamentul bunurilor în funcţie de destinație, stabilind
încadrarea tanfară şi obţinerea unui regim valabil definitiv (export sau import) sau suspensiv
(ranzitul vamal, depozitul vamal, admiterea temporară - la import sau export, regimul de
perfecţionare activă sau pasivă, transformarea sub control vamal) şi aprobarea bununlor în
vederea liberei circulații în spațiul comunitar după acordarea „liberului de vamă”. Codul vamal
al UE. abordează regimurile vamale definitive sau suspensive, precum și exceptănile de la plata
taxelor vamale acordate în cadrul diferitelor regimuri prevăzute pentru mărfuri.

1. Regimurile vamale definitive în Uniunea Europeană

Din punctul de vedere al regimului vamal şi al procedurii vamale conexe
corespunzătoare, operațiunile efectuate de agenții economici care intră în categoria regimurilor
vamale definitive sunt operațiunile de import şi export în şi din Uniunea Europeană. Ambele
tipuri de operațiuni constituie cele două regimuri vamale de bază ale relațiilor comerciale
internaţionale. Regimurile vamale definitive sunt acordate automat şi presupun aplicarea în
manieră completă şi cu titlu definitiv a procedurilor, măsurilor şi instrumentelor de politică
vamală şi comercială. De la 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplică numai schimburilor
comerciale din Uniunea Europeană şi țările terţe, spațiul european fiind un teritoriu vamal unic.
 1.1. Regimul vamal la exportul din Uniunea Europeană
Normele Uniunii Europene consideră drept regim vamal de export definitiv din Uniunea
Europeană totalitatea mărfurilor expediate în străinătate pe baze contractuale şi destinate să
rămână permanent în afara teritoriului vamal comunitar, cu excepția:
- mărfurilor trimise temporar în străinătate;
- mărfurilor care fac obiectul unei activități de perfecţionare pasivă.
Pot fi exportate toate mărfurile care sunt produse în Uniunea Europeană, precum şi cele
importate anterior, cu excepția celor care sunt interzise la exportul din Uniunea Europeană, şi
anume:
- mărfurile prohibite (toate mărfurile al căror export este interzis sub orice titlu prin
reglementările legale);
- mărfurile restricţionate în cadrul politicii comerciale comune.
Restricționănile presupun doar îndeplinirea unor condiţii sau a unor formalități speciale în
vederea exportului (prezentarea de autorizații sau licenţe speciale etc.), în cazul neîndeplinirii
acestor condiții sau formalhități, mărfurile sunt tratate ca prohibite.
În Uniunea Europeană, exportul mărfurilor poate fi efectuat de către persoane juridice cu
sediul într-un stat comunitar, în al căror obiect de activitate sunt prevăzute aceste operațiuni.
La exportul de mărfuri din Uniunea Europeană nu se percep taxe vamale, nu se aplică
TVA și nici limitări cantitative, singura condiţie pentru acordarea liberului de vamă fiind ca
mărfurile să părăsească teritoriul vamal al Uniunii Europene în aceeaşi stare în care acestea se
aflau în momentul înregistrării declarației vamale, care se completează, astfel, doar în scop
statistic. Eliminarea taxelor vamale se datorează interesului U.E. şi a statelor membre de a
stimula exportul de mărfuri. Exportatorul este obligat să depună un D.A.U. (Document
Administrativ Unic) de export la biroul vamal în raza căruia se află sediul acestuia sau la locul
unde mărfurile sunt ambalate sau încărcate pentru a fi exportate. În cazuri temeinic justificate,
declarația vamală poate fi depusă şi la un birou vamal de frontieră din cadrul U.E.
Excepție pot face însă următoarele situații:
- anumite mărfuri care fac obiectul unor restricţii cantitative;
- mărfurile supuse regimului de control în conformitate cu angajamentele internaţionale
asumate de UE. privind neproliferarea armelor de distrugere în masă şi a rachetelor
purtătoare de încărcătură nucleară, precum şi orice alte mărfuri supuse controlului;
- mărfurile restricționate cantitativ temporar în scopul asigurării echilibrului pieţei,
securității generale, protecţiei patrimoniului cultural şi artistic, precum şi conservării
resurselor naturale epuizabile.
Deşi mărfurile exportate sunt supuse unor proceduri de vămuire complete, acestea sunt
mai simplificate în comparație cu cele aplicate importurilor. Pentru mărfurile controlate şi
vămutte în interiorul unei ţări, controlul vamal la frontiera U.E. se rezumă doar la verificarea
numărului, seriei şi integrității sigiliilor vamale pe baza documentului vamal de export. Astfel,
sunt supuse controlului vamal de frontieră în formă completă:
- mijloacele de transport şi coletele destinate exportului, vămuite în interiorul spațiului
comunitar, dar sosite la frontieră fără sigilii, cu sigilii deteriorate sau care nu corespund
celor menționate în documente;
- mijloacele de transport în care există prezumția că se află şi alte bunuri decât cele
prevăzute în documente.
Atunci când, la birourile vamale de frontieră ale U.E., nu sunt condiţii corespunzătoare
efectuării controlului, mijloacele de transport sunt îndrumate către cel mai apropiat punct de
control care dispune de asemenea condiţii. Transportul, manipularea, ambalarea şi dezambalarea
mărfurilor în vederea efectuării controlului vamal se fac pe cheltuiala declarantului vamal sau a
reprezentanților acestuia. Când vămuirea se efectuează la un birou vamal interior, mărfurile
însoţite de setul de documente de transport şi vămuire sunt prezentate pentru control cu cel mult
24 ore înaintea expediției.
Acordarea de către autoritatea vamală competentă a liberului de vamă la export obligă
exportatorul la scoaterea mărfurilor din teritoriul vamal al U.E. în starea, respectiv cantitatea şi
calitatea în care acestea se aflau în momentul încheierii vămulrii.

1.2. Regimul vamal la importul în Uniunea Europeană

Principalul regim vamal în Uniunea Europeană este importul definitiv. Acesta constă în
intrarea pe teritoriul vamal al UE. a mărfurilor străme provenite din țările terţe, în vederea
introducerii lor în circuitul economic, după efectuarea formalităţilor vamale şi plata taxelor
vamale la bugetul comunitar.
Caracterul definitiv al regimului vamal al importurilor decurge din următoarele două
aspecte:
- mărfurile nu sunt introduse în spaţiul comunitar temporar, ci definitiv, fiind destinate
folosirii ca bunuri de producţie, de investiție sau de consum;
- autoritatea vamală efectuează procedura de vămuire în forma completă, aplicând toate
măsurile de politică comercială, şi încasează datoria vamală.
În Uniunea Europeană, importul de mărfuri este liberalizat. Totuşi, anumite categorii de
mărfuri sunt supuse unor restricții cantitative sau supuse regimului de control, în conformitate cu
angajamentele internaționale asumate. Lista mărfurilor supuse regimului licenţelor se stabileşte
periodic, prin hotărâri ale autorităților comunitare. Metodele şi formalitățile de vămuire
prevăzute de reglementările curopene se înscriu în principiile generale definite de GATT/OMC.
Aceasta înseamnă că limitele sau liberalismul politicii comerciale comune se regăsesc în
principiul reciprocității concesiilor comerciale.
Agenţii economici din U.E. sunt obligați să realizeze importul de mărfuri în concordanță
cu obiectul lor de activitate şi să ia măsurile necesare pentru vămuirea mărfurilor în vederea
introducerii imediate a acestora în circuitul economic. Astfel, ei sunt obligați să declare şi să
prezinte mărfurile sosite, depunând, totodată, documentele de vămuire. Ei răspund de întârzierea
vămuirii mărfurilor cauzată de neprezentarea documentelor în termenul legal.
În cazul regimului de import, procesul de vămuire se derulează în forma cea mai
cuprinzătoare, parcurgându-se toate ctapele, de la prezentarea mărfii în vamă, până la acordarea
„liberului de vamă”.
Autoritatea vamală realizează, în cadrul regimului vamal de import defimtiv, trei
activități:
- vămuirea mărfurilor;
- încasarea taxelor vamale;
- aplicarea măsurilor de politică comercială a U.E.
Impozitarea vamală a mărfurilor importate este, de regulă, compusă din: taxele vamale,
TVA, accize şi alte impozite indirecte. "Taxele vamale de import ale UE sunt, în cea mai mare
parte, taxe vamale ad valorem. Pentru mai puţin de 10% din pozițiile tanfare de opt cifre, taxele
vamale sunt stabilite pe o alta bază decât ad valorem: taxe vamale specifice, taxe vamale mixte,
în funcție de anumite elemente componente sau sub forma unor plafoane maxime sau minime ale
taxelor. Taxele vamale exprimate în procente se aplică valorii în vamă a mărfurilor (valoarea CIF
la frontiera U.E.), exprimate în Euro, şi sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației
vamale.
Plata taxelor vamale şi a celorlalte sume datorate se efectuează, în mod normal, în
momentul vămutrii. Conform principiului, acesta ar fi trebuit să fie cazul şi pentru U.E,, dar, în
ciuda calificativului ei de piață unică, prezintă, în continuare, frontiere fiscale, iar ţările membre
continuă să-şi gestioneze, de manieră autonomă, regimurile de TVA. Această particularitate face
ca, în frecvente cazuri, datoria vamală să poată fi plătită fracţionat: taxa vamală este exigibilă la
intrarea mărfii pe teritoriul vamal comunitar, dar TVA sau alte impuneri fiscale, fiind, de cele
mai multe ori, impozite naționale pe consum, se percep la intrarea mărfii pe piața unui stat
membru. În consecinţă, regimul vamal de import în UE se diferențiază în două variante:
e punerea mărfurilor în liberă practică;
e punerea mărfurilor în consum.
Varianta punerii mărfurilor în liberă practică se aplică atunci când un import dintr-o ţară
terță este efectuat de către o țară membră U.E,, dar mărfurile în cauză nu sunt supuse consumului
intern. În acest caz, importatorii achită doar taxele vamale din TARIC şi pot cere exonerarea de
la plata TVA. Mărfii respective i se acordă regimul de punere în liberă practică, ceea ce
înseamnă că:
- marfa este eliberată de obligațiile de plată față de vama europeană,
- marfa poate să circule fără constrângeri în spaţiul compus din cele 27 de țări membre ale
UE, ca oricare altă marfă schimbată între firme din state membre difente.
Totuşi, marfa în cauză nu poate fi oferită spre consum sau comercializată într-un anumit
stat membru decât după plata TVA şi a celorlalte taxe interioare aplicate în ţara respectivă.
Regimul sau avizul de punere în consum se acordă după plata TVA şi a celorlalte taxe
interioare naţionale. Acordarea acestuia presupune că marfa este eliberată de orice obligaţii de
plată a taxelor vamale europene şi a taxelor naţionale.

2. Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană

Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt operaţiuni cu titlu temporar,
care au drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale către organele comunitare şi sunt
utilizate, în cele mai multe cazu, în scopul facilitării schimburilor comerciale internaţionale. Ele
se acordă numai la solicitarea scrisă a titularului operațiunii de comerţ exterior pe o perioadă
determinată și presupun suspendarea plății taxelor vamale către organele comunitare pe o
perioadă de timp bine delimitată, în cadrul căreia mărfurile se află sub control şi supraveghere
vamală. Aceste regimuri permit operatorilor economici efectuarea unor operațiuni comerciale,
fără a-şi imobiliza fondurile pentru plata datoriei vamale.
Funcţiile acestor regimuri sunt:
- de a crea posibilitatea circulației libere a mărfurilor care nu sunt destinate consumului pe
teritoriul comunității sau pe teritoriul unora sau mai multor ţări membre;
- de a atrage mărfuri pentru a fi utilizate temporar sau pentru a fi prelucrate.
Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt: tranzitul vamal (regim de
circulație), depozitul vamal, admiterea temporară (la importşi la export), regimul de
perfecționare (activă şi pasivă) şi transformarea sub control vamal (acestea din urmă fiind
toate regimuri economice).
Autoritatea vamală europeană are atribuţii şi după acordarea liberului de vamă, urmărind,
în principal, respectarea condiţiilor specifice regimului vamal suspensiv acordat, fixând, totodată,
un termen limită pentru încheierea respectivului regim. Regimul vamal suspensiv se consideră
încheiat atunci când mărfurile primesc alt regim vamal. Prin autorizarea regimurilor suspensive,
autoritatea vamală îşi asumă mai multe mscuri, precum cel de substituire a bununlor, de
sustragere sau dispariție, de transformare şi punere în consum în mod fraudulos. De aceea,
acordarea unui regim suspensiv se face numai în condiţiile în care după acordarea liberului de
vamă autoritatea vamală are posibilitatea să exercite supravegherea vamală, urmărind, în
principal, respectarea condițiilor specifice regimului suspensiv acordat. Titularul operațiunii
suportă cheltuieli suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv.
Regimurile vamale suspensive se acordă la cerere, cu precădere pentru excepţiile de
restrângere a teritoriului vamal al Uniunii Europene, cum ar fi, de exemplu, zonele libere,
porturile libere, antrepozitele vamale - toate acestea făcând parte din teritoriul geografic al UE. -
dar şi pentru operațiuni speciale, cum ar fi, de exemplu, reexportul, distrugerea sau abandonarea
bunurilor noncomunitare.
Dacă bunurile aflate sub regim vamal suspensiv (aşa cum rezultă din cele de mai sus)
sunt introduse definitiv pe teritoriul vamal al U.E,, li se va acorda un regim vamal definitiv şi vor
fi supuse operaţiunilor de vămutre.
Solicitarea de acordare a unui regim vamal suspensiv este formulată în scris şi se acordă
numai dacă:
- operaţiunea comercială vizată se încadrează în tipul de operațiune beneficiară a regimului
suspensiv solicitat;
- dacă operatorul economic are capacitatea să efectueze operațiunile cărora le este destinată
marfa pe perioada suspendării;
- dacă sunt întrunite condițiile pentru ca autoritatea vamală să poată exercita controlul şi
supravegherea vamală;
- dacă titularul operațiunii depune garanţiile vamale corespunzătoare.
La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneficiază de un regim vamal
suspensiv sunt supuse unui control fizic. Lucrătorii vamali solicită, totodată, două tipuri de
garanții vamale:
- garanții fizice, pentru identificarea ulterioarăa mărfurilor (eşantioane,
mostre, înregistrarea numărului de serie, sigilarea autovehiculului de transport), acestea
fiind prelevate cu ocazia controlului fizic efectuat la trecerea prin punctul vamal al
Uniunii;
- garanţii financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale şi al altor taxe aplicabile, care
s-ar aplica în cazul încheierii operaţiunii sau al anulării regimului vamal suspensiv,
precum şi penalitățile aferente încălcării regulilor impuse.
Odată cu cfectuarea celor două operațiuni, mărfurile sunt considerate a fi sub
supraveghere vamală.
În regimurile vamale suspensive pot fi plasate mărfuri indiferent de calitate, origine,
proveniență, destinație. Nu se pot plasa în regimuri vamale suspensive acele mărfuri care sunt
supuse unor interdicții sau restricții din motive de ordine sau morală publică, de protecție a
mediului înconjurător, de ocrotire a valorilor naţionale, artistice, istorice sau arheologice.
Mărfurile se plasează într-un regim de antrepozit vamal sau într-unul de admitere temporară, cu
condiția ca ele să rămână în proprietatea persoanelor din străinătate pe toată durata regimului
respectiv.
Regimul vamal suspensiv se acordă de birourile vamale ale UE, prin emiterea unei
autorizații prin care se fixează condițiile de derulare a regimului. Autorizaţia se acordă
persoanelor juridice care pot asigura derularea operațiunilor pe baza declarației vamale şi a
documentelor necesare identificării mărfurilor respective, cu condiţia ca autoritatea vamală a
Uniunii Europene să fie în măsură să efectueze supravegherea şi controlul regimului vamal.
Regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim primesc o altă
destinație vamală sau un alt regim vamal. Daca regimul vamal nu încetează în condițiile anterior
menționate, taxele vamale datorate se încasează, din oficiu, de birourile vamale comunitare, în
baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal al Uniunii
Europene. Taxele vamale se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare în U.E. la data
înregistrării declarației vamale pentru acordarea regimului suspensiv.
Dacă se modifică scopul avut în vedere la acordarea regimului vamal suspensiv, titularul
acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidența căruia se află operațiunea
acordarea unui alt regim vamal sau a alter destinaţii vamale. De asemenea, prelungirea
termenului în care se încheie regimul suspensiv se face la cererea expresă şi justificată a
titularului cu aprobarea autorității vamale a U.E.

21. Regimul de tranzit în Uniunea Europeană

Regimul de tranzit în Uniunea Europeană constă în transportul mărfurilor străine de la un
birou vamal al U.E. la alt birou vamal al U.E., sub supraveghere vamală, dar fără ca acestea să
fie supuse plății taxelor sau măsurilor de politică comercială comună.
Regimul vamal de tranzit se acordă pentru următoarele categorii de mărfuri:
- mărfurile străine aflate în trafic internațional pe teritoriul U.E.;
- mărfurile importate din țările terţe, nevămuite la intrarea în U.E,, aflate în trafic spre
biroul vamal de interior spre care au fost dirijate;
- mărfurile vămuite la export la un birou vamal interior, aflate în trafic pe parcurs
comunitar până la punctul de ieşire din spațiul U.E.
În funcție de categoriile de mărfuri la care se aplică, în Uniunea Europeană se
diferențiază două tipuri de tranzit:
- tranzitul comunitar extern — T1, care se referă la transportul mărfurilor provenind din
terțe țări între două birouri vamale din U.E,, fără plata taxelor vamale;
- tranzitul comunitar intern — T2, care acoperă transportul mărfurilor comunitare între două
birouri vamale din U.E. Acest tip de tranzit a fost extins şi la țările AELS sub numele de
tranzit comun (reglementat prin Convenţia privind Sistemul de Tranzit Comun). Dacă, la
început, tranzitul comunitar intern a fost rezervat transportului rutier şi feroviar, ulterior
s-a extins şi la transportul maritim şi aerian.
Titularii de tranzit sunt transportatorii bunurilor. Ei sunt obligați să depună direct sau prin
reprezentanți la biroul vamal de plecare al UE. declaraţia vamală de tranzit însoțită de
specificații, facturi și alte documente. În cazul în care tranzitul vamal se realizează sub
acoperirea Convenției internaționale TIR sau a Convenţiei internaționale pentru Admiterea
Temporară (Convenţia ATA), în locul declarației vamale de tranzit se prezintă la biroul vamal de
plecare carnetul TIR, respectiv carnetul ATA, care permit realizarea tranzitului, precum şi
supravegherea vamală a mijloacelor de transport şi a mărfurilor transportate.
Perioada de tranzitare se stabileşte de către biroul vamal de plecare în funcție de categoria
mijloacelor de transport, distanța de parcurs, condițiile atmosferice etc. Dar, potrivit Sistemului
de tranzit comun, durata tranzitului nu poate fi mai mare de opt zile în cazul transportului cu
mijloace rutiere şi 20 de zile pe calea ferată.
 În cazul tranzitului, operaţiunea de vămuire constă în controlul vamal exterior al
mijlocului de transport şi în venficarea concordanţei documentelor de tranzit vamal cu
documentele de transport însoțitoare. În caz de suspiciuni, organele vamale au dreptul să
efectueze controlul vamal al bunurilor transportate în tranzit.
Regimul de tranzit vamal se consideră încheiat atunci când mărfurile și documentele
corespunzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație. Titularul regimului de tranzit este
obligat să prezinte biroului vamal de destinaţie mărfurile în stare intactă, cu măsurile de marcare
şi sigilare aplicate, în termenul stabilit de autoritatea vamală. Biroul vamal de destinație confirmă
în termen de trei zile prezentarea mărfurilor sosite şi a declarației vamale de tranzit. Dacă
transportatorul nu prezintă mărfurile la destinație, le prezintă cu lipsuri sau substituiri, el este
obligat să plătească taxele vamale aferente, care devin exigibile. În cazul în care transportatorul
nu prezintă mărfurile la biroul vamal de destinaţie, declarația vamală de tranzit constituie un titlu
executor pentru plata taxelor vamale şi a altor drepturi de import.

2.2. Regimul de depozit vamal în Uniunea Europeană

Depozitul vamal se poate utiliza atât la export, cât şi la import, atunci când există un
decalaj de timp între circulația mărfurilor şi comercializarea acestora. Antrepozitul sau depozitul
vamal este un depozit înființat şi care funcţionează cu aprobarea şi sub controlul autorității
vamale comunitare, în care pot fi depozitate mărfuri provenind din terţe ţări, înainte de a fi
supuse oricărei măsuri de politică comercială şi de impunere vamală, precum şi mărfuri
provenind din spațiul U.E., vămuite la export, până la expedierea lor spre destinația din
exteriorul comunităţii.
În Uniunea Europeană se practică două tipuri de depozite vamale, fiecare cu mai multe
variante, simbolizate prin litere, şi anume:
- antrepozitele publice, de tip A, B şi F, numite şi antrepozite reale. Sunt înființate în
centrele de trafic comercial intens şi sunt destinate depozitării mărfurilor de către orice
persoană. Antrepozitul vamal public are a dublă supraveghere: a autorității vamale și a
administratorului, care poate fi: Camera de Comerţ a statului membru respectiv sau un
port autonom.
- antrepozitele private, utilizate frecvent de marile firme, în care sunt depozitate, de regulă,
mărfurile deţinătorului depozitului.
Opțiunea operatorului pentru un anumit tip de antrepozit, public sau privat, este rezultatul
unei analize comparative privind costurile, restricțiile, versus avantajele şi facilitățile oferite.
Orice antrepozit se înființează numai cu aprobarea autorităţii vamale. Proprietarul
antrepozitului, în calitatea sa de depozitar şi gestionar, are următoarele obligații pe perioada
antrepozitării:
- să îndeplinească condițiile de organizare a depozitului;
- să se supună controlului vamal;
- să supravegheze şi să conserve mărfunle;
- să înscrie în evidență operativă, în forma stabilită de autoritatea vamală, mărfurile,
imediat ce ele au fost introduse în depozit.
De asemenea, autoritatea vamală poate cere deținătorului de antrepozit să constituie o
garanție care să asigure plata taxelor vamale de import pentru mărfurile nevămuite aflate în
depozit. Garanţiile reprezintă 10% din taxele vamale ce trebuie plătite pentru mărfurile de
origine terță şi 5% din valoarea TVA pentru mărfurile comunitare. În perioada antrepozitării.
autoritatea vamală poate admite efectuarea unor operațiuni, cum sunt: ambalarea, marcarea sau
testarea în vederea pregătirii pentru vânzare. Pentru asemenea operațiuni, mărfurile pot fi
transferate temporar dintr-un depozit în altul.
2.21. Depozitul vamal la import se evidențiază prin următoarele caracteristici:
- poate fi utilizat de toate firmele ce realizează operațiuni de import;
- oferă anumite avantaje: dispunerea de stocuri; perceperea taxelor vamale şi aplicarea
măsurilor de politică comercială care sunt suspendate pană în momentul ,punerii în
consum" a mărfurilor; în cazul reexporturilor nu sunt percepute taxe vamale;
- aplicare: sunt admise toate mărfurile, cu unele excepţii (mărfuri ce atentează asupra
sănătății fizice sau morale); aplicarea măsurilor fiscale şi comerciale se face în ziua
„punerii în consum” a mărfurilor;
- formalităţi şi constrângeri: declaraţie de intrare (DAU) şi garanţie în cazul depozitelor
private; declarație specială în cazul cesionării mărfurilor; transformarea mărfurilor este
interzisă, operațiuni în vederea conservării mărfurilor sunt permise; durata depozitării
nelimitată (cu excepția depozitului de tip B);
- aprobare: „punere în consum"; reexport; atribuirea unui alt regim economic (regim de
tranzit).
Astfel, la import antrepozitul vamal oferă avantaje în plan financiar, ce decurg din
suspendarea plății taxelor vamale şi a altor taxe pentru o anumită perioadă de timp, cât şi în plan
logistic, antrepozitarea oferind o anumită flexibilitate în organizarea firmei şi în derularea
tranzacţiilor: agentul economic poate decide ulterior, sau modifica destinația finală a mărfurilor,
respectiv livrarea pe piața națională, pe piața unei alte țări membre sau pe piața unei țări terțe.
2.2.2. Depozitul vamal la export se evidențiază, la rândul său, prin următoarele
caracteristici:
- poate fi utilizat doar de exportatorii reali;
- oferă avantaje, precum: organizarea livrării mărfurilor; suspendarea taxelor fiscale;
depozitarea mărfurilor în țara exportatorului cu economii asupra cheltuielilor în
străinătate;
- aplicare: toate mărfurile cu excepția celor aflate sub incidența PAC,
- formalităţi şi constrângeri: declaraţie de intrare (DAU); nu este necesară garanție;
- aprobare: exportul mărfurilor în termen de maxim doi ani.
Astfel, la export, antrepozitarea vamală permite constituirea stocurilor pentru livrări
eşalonate în vederea distribuirii produselor prin propria reţea pe piața externă sau spre clienţii
străini. Sub aspectul costurilor, antrepozitele vamale publice sunt mai scumpe. Pentru firmele
care nu au experiență în comerţul internațional, administratorul depozitului public poate oferi şi
consultanță pentru rezolvarea unor probleme.
Regimul de antrepozit se poate încheia prin:
- importul mărfurilor,
- plasarea mărfurilor sub alt regim vamal suspensiv (prelucrarea activă sau pasivă,
transformarea sub control vamal etc.);
- reexportul mărfurilor antrepozitate;
- exportul mărfurilor din UE într-o ţară terță;
- abandonarea mărfurilor în favoarea autorităților publice;
- distrugerea mărfurilor sub control vamal.
Pentru mărfurile scoase din antrepozitul vamal şi vămuite la import se plătesc taxele
vamale în vigoare. La determinarea valorii vamale pentru calculul impozitării vamale nu se iau
în considerație cheltuielile cu antrepozitarea, conservarea şi supravegherea mărfii.
 2.3. Regimul de admitere temporară în Uniunea Europeană
Admiterea temporară a mărfurilor în Uniunea Europeană este un regim suspensiv, care se
aplică mărfurilor importate în Uniune (admiterea temporară propriu-zisă), celor de export din
UE. (regimul de retur), precum şi celor aflate în circuit internațional (regimul ATA).
Admiterea temporară la import mai este denumită şi admiterea temporară propriu-zisă.
De regulă, are ca obiect bunuri destinate a fi reexportate în aceeaşi stare, cu excepția uzurii
normale. Deci, acest regim vamal se aplică mărfurilor importate în U.E. pentru o durată limitată,
în vederea utilizării pentru activitățile comerciale determinate (participarea la târguri şi expoziții,
teste, demonstrații etc.), apoi având loc un reexport. Ele beneficiază de suspendarea totală sau
parțială a taxelor care ar fi impuse în cadrul unui regim defintiv.
Categoriile de bunuri pentru care se acordă cel mai frecvent regimul de admitere
temporară la import sunt:
- mostrele şi eşantioanele, care, în sensul clasificării vamale, cuprind toate produsele sau
articolele provenind din străinătate, destinate prospectării comerciale. Aici se încadrează
şi bunurile destinate să fie prezentate sau utilizate la expoziții, târguri, congrese sau alte
manifestări similare;
- materialele profesionale (de presă, radiodifuziune, televiziune, cinematografie etc.)
necesare pentru exercitarea profesiei de către o persoană stabilită în străinătate;
- materialele pedagogice şi ştiinţifice, materialul medico-chirurgical şi de laborator destinat
instituțiilor sanitare;
- ambalajele ce urmează să fie reexportate, goale sau pline;
- mijloacele de transport etc.
Regimul de retur se aplică mărfurilor care au fost exportate temporar din U.E. şi sunt
neimportate, fiind reintroduse în spațiul comunitar într-un anumit termen, fără a suferi vreo
modificare, cu excepția uzurii lor normale. Exportul temporar, de regulă, are ca obiect produsele
trimise la târguri şi expoziții internaţionale sau trimise în afara U.E. pentru diverse probe şi
încercări. La întoarcerea mărfurilor, autoritatea vamală verifică dacă ele nu au făcut obiectul unei
prelucrări în străinătate. Reintroducerea mărfurilor în spațiul comunitar se face fără plata taxelor
vamale.
ÎnUE. operațiunile de export temporar 1au sfârşit prin:
- reimportul mărfurilor trimise temporar;
- exportul definitiv al mărfurilor trimise temporar,
- emiterea din oficiu a unui act constatator de către biroul vamal care are operaţiunea în
evidenţă, în cazul în care mărfurile nu sunt importate din considerente economice sau
când nu se respectă termenul stabilit.
Regimul ATA este rezultatul Convenției Internaţionale de la Bruxelles din 1961 (între
UE, AEL.S., SUA, Canada şi Japonia). În baza acestei Convenții, se acceptă în UE.
importurile temporare cu scutire de taxe şi exporturile temporare, libere de taxe de reimport.
Mărfurile circulă însoțite de Carnetul ATA, care este un document vamal internațional ce permite
exportul temporar de mărfuri dintr-o ţară aderentă la convenție şi folosirea acestor mărfuri într-o
altă țară aderentă, fără plata taxelor vamale. Carnetul ATA este folosit în cazul exporturilor şi
importurilor temporare şi al tranzitului.
Titularul Carnetului ATA sau un reprezentant al acestuia prezintă documentul biroului
vamal competent, care verifică atât carnetul, cât şi mărfurile.
 Exportul mărfurilor poate avea loc imediat după verificare sau mai târziu, dacă mărfurile
ies din tentoriul vamal al UE printr-un alt punct vamal. Biroul vamal de ieşire stabileşte termenul
în care se va face reimportul, care nu poate depăşi un an. Depăşirea termenului de reimport fixat
de autoritatea vamală implică plata taxelor vamale și, eventual, chiar şi a unei amenzi.

24. Regimul de perfecţionare în Uniunea Europeană

24.1. Regimul de perfecţionare activă în Uniunea Europeană

Perfecţionarea activă constă în supunerea, pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, la una
sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a:
- mărfurilor noncomunitare, destinate reexportului, sub formă de produse compensatorii,
fără a face obiectul încasării taxelor vamale sau al măsurilor de politică comercială;
- mărfurilor puse în liberă practică, din care o parte vor fi reexportate în afara Uniunii
Europene. În acest caz, se percep taxele vamale numai dacă produsele compensatorii sunt
acceptate în U.E.
Autorizaţia de perfecționare activă se eliberează numai persoanelor juridice din UE,, cu
condiția identificării mărfurilor importate în produsele compensatorii. Autorizaţia fixează şi
randamentul perfecționării, adică procentul de produse compensatorii obţinute dintr-o cantitate
dată de produse importate. Regulamentul UE lasă la latitudinea titularului operațiunii alegerea
între două variante de regimuri vamale posibile pentru perfecţionarea activă: regimul suspensiv şi
regimul de rambursare.
Regimul suspensiv sc bazează pe interpretarea că materialele importate pentru a fi
încorporate în produsul finit compensator tranzitează teritoriul U.E. In consecinţă, ele
beneficiază de suspendarea plății taxelor vamale. Regimul de perfecţionare activă cu suspendare
se acordă pe o perioadă determinată de timp, care să acopere cel puțin un ciclu de producţie.
Organele vamale pot stabili şi termenul în interiorul căruia să aibă loc reexportul produselor
compensatorii.
Regimul de rambursare presupune ca importatorul să plătească taxele vamale, urmând
ca, după prelucrare şi reexport, să solicite rambursarea lor, proporţional cu ponderea materiilor
importate în produsele livrate în compensație.
În regimul de perfecţionare activă se pot face următoarele operațiuni:
- prelucrarea mărfurilor, inclusty montajul, asamblarea sau adaptarea lor la alte mărfuri;
- transformarea mărfurilor;
- repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în forma inițială;
- utilizarea unor mărfuri care, deşi nu se găsesc în produsele compensatoare, permit sau
facilitează obținerea acestor produse, chiar daca ele dispar total sau parțial în timpul
folosirii lor.
Acest regim vamal a fost introdus în Comunitatea Europeană în anul 1985. Pentru a putea
beneficia de acest regim, producătorul trebuie să obțină o autorizație din partea autorității vamale
comunitare, prin care se fixează modalitățile de control al operaţiunilor de perfecționare, precum
şi durata de valabilitate a regimului. În urma perfecţionării se obțin, pornind de la produsele
originale, aşa-numitele produse compensatorii, care se împart în trei categorii:
- produse principale;
- produse secundare (deşeuri, reziduuri etc.);
- pierderi operaționale (prin evaporare, scurgere, topire etc.).
Compensarea poate să fie de două feluri:

10
 - prin identitate (produsul compensator este obținut pornind de la produsul importat);
- prin echivalare (produsul compensator este obţinut plecând de la o marfă echivalentă,
respectiv cu aceleaşi caracteristici tehnico-comerciale ca şi produsul importat).
Metodologia de repartiție a mărfurilor de import pe produse compensatorii ține cont de
pierderile ce pot apărea, acestea corespunzând parțial mărfurilor de import care trebuie distruse
sau care dispar în cursul operațiunilor de perfecţionare activă. Această metodologie se efectuează
atunci când este necesară determinarea taxelor vamale de import percepute sau restituite.

242. Regimul de draw-back

Este un regim vamal special, instituit cu scop fiscal. În cadrul acestui regim, sc restituie
total sau parțial taxele vamale de import percepute cu ocazia introducerii unor mărfuri în
circuitul economic al Uniunii Europene, cu condiția ca acestea sa fie reexportate în aceeaşi stare,
încorporate în alte mărfuri sau transformate în alte produse. Se acordă la solicitarea scrisă a
importatorilor exclusiv pentru mărfurile identificabile în produsele ce fac obiectul reexportului,

vamală curopeană poate stabili un orizont temporal în care să se deruleze operațiunea de

reexport.
Taxele vamale vor fi restituite titularului regimului de draw-back de către vama care l-a
acordat, după ce se va face dovada exportului mărfurilor printr-un birou vamal intern al UE. sau
de frontieră, prin depunerea unei copii de pe DAU. Taxele vamale pot fi distribuite şi în cazul în
care exportatorul este altul decât importatorul, cu condiția să se facă dovada că mărfurile de
export au constituit, în prealabil, obiectul regimului de draw-back sau conţin materii prime aflate
sub incidența acestui regim. Dacă cererile de restituire a taxelor sunt depuse după acordarea
„liberului de vamă” la export, organele vamale comunitare nu vor mai accepta restituirea taxelor.

243. Regimul de perfecţionare pasivă în Uniunea Europeană

Perfecţionarea pasivă sau lohn-ul pasiv permite exportul temporar de mărfuri comunitare
în afara tentoriului vamal al Uniunii Europene, în vederea supunerii acestor operațiuni de
transformare sau de prelucrare şi, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea
totală sau parțială de taxe vamale de import. Exportul temporar este supus aceloraşi măsuri de
politică comercială care se aplică şi în exportul definitiv de mărfuri. În U.E., acest regim este
reglementat prin mai multe directive, el fiind rezervat firmelor care îşi au sediul pe teritoriul
vamal al Uniunii.
La import, produsele rezultate din perfecționarea pasivă nu sunt impuse la valoarea lor
integrală (deoarece aceasta include şi valoarea materiilor prime exportate anterior), ci numai la
diferența de valoare corespunzătoare prelucrării în străinătate. Astfel, în Uniunea Europeană, în
cazul perfecţionării pasive, se practica impozitarea diferențiată a produselor compensatorii
importate, taxele vamale, taxele fiscale şi parafiscale fiind percepute diferențiat. Impozitarea
diferențiată constă în deducerea din taxele aferente produselor finite importate în urma
operațiunii de prelucrare pasivă a cuantumului taxelor care s-ar fi achitat pentru materiile prime
exportate din UE în vederea prelucrării, dacă ele ar fi fost importate din ţara terță în care s-a
realizat prelucrarea pasivă.

2.5. Transformarea sub control vamal

11
 Este o operațiune care are ca obiect mărfuri din țările terțe, introduse în teritoriul vamal al
Uniunii Europene, care, înainte de intrarea în circuitul comunitar, suferă o serie de prelucrări de
natură să le transforme felul sau starea.
Condițiile acordării autorizaţiei de transformare sub control vamal sunt:
- ca mărfurile să se regăsească în produsele rezultate, numite produse transformate;
- ca mărfurile să nu mai poată fi reconstituite după ce a avut loc transformarea.
Nu se acordă o asemenea autorizație atunci când operațiunea ar duce la eludarea regulilor
de origine sau a restricţiilor cantitative impuse mărfurilor importate. Termenul de valabilitate al
autorizaţiei se determină în funcţie de complexitatea operațiunii, dar nu poate depăși dot ani.
Prelungirea se acordă în mod excepțional la cererea temeinic justificată a titularului.
Plata drepturilor de import și aplicarea oricărei măsuri de politică comercială sunt
suspendate pe durata transformări. Ele se aplică însă produselor rezultate din transformare în
momentul introducerii în circuitul economic comunitar.
Încheierea regimului de transformare sub control vamal se face de titularul autorizaţiei
prin declarația vamală. La întocmirea ei se ține cont de cantitatea mărfurilor străine transformate
prin aplicarea unei note de randament. Pe măsură ce mărfurile realizate sub regim de control
vamal sunt efectiv transformate, titularul autorizaţiei este obligat să ceară pentru produsele
rezultate acordarea unui regim vamal. Cantitatea rămasă netransformată capătă şi ea o anumită
destinație vamală.
Când, pentru bunurile rezultate din transformare, se solicită regimul vamal de import,
valoarea în vamă se determină în funcție de opțiunea titularului prin una din următoarele metode:
pe baza preţului de vânzare, cu condiţia ca acesta să fie real, sau pe baza valorii în vamă a unor
mărfuri similare importate într-un moment apropiat, din aceste prețuri fiind deduse cheltuielile de
transformare.

12
 TEORIA UNIUNII VAMALE
- note de curs -

1. Integrarea comercială – componentă de bază a integrării economice

Integrarea economică regională este consecinţa fenomenului de intensificare a

interdependenţelor dintre economiile naţionale. Alături de legăturile financiare, tehnologice,
turistice etc., relaţiile comerciale constituie una dintre cele mai importante forme de concretizare
a interdependenţelor. În consecinţă, integrarea comercială constituie o componentă de bază a
procesului de integrare economică. În esenţă, integrarea comercială ar putea fi definită ca un
proces complex de liberalizare progresivă a schimburilor între ţările participante.
Dacă ne raportăm la cele cinci stadii progresive ale integrării economice, constatăm că
integrarea comercială le defineşte pe primele două şi rămâne caracteristica de fond a
următoarelor trei.
Astfel:
I. Zonele de liber schimb se definesc prin regimuri preferenţiale de taxe vamale sau
prin eliminarea completă a taxelor vamale şi, eventual, a barierelor netarifare din
calea schimburilor comerciale reciproce cu anumite produse (industriale, de exemplu)
sau cu toate categoriile de produse dintre statele aderente.
II. Uniunea vamală, considerată atât în teorie, cât şi în practică, drept adevăratul nucleu
de formare a unui bloc economic integrat regional, păstrează caracteristica de liberă
circulaţie a bunurilor între membri, dar implică în plus şi adoptarea unui tarif vamal
comun faţă de ţările terţe.
Păstrând şi aprofundând liberalizarea comercială, următoarele trei stadii adaugă noi
trăsături, după cum urmează:
III. Piaţa comună este caracterizată şi prin libera circulaţie a factorilor de producţie şi a
activelor financiare.

1
 IV. Uniunea Economică – se caracterizează în plus prin politici economice comune şi
strategii de dezvoltare convergente;
V. Uniunea Economică și Monetară – presupune şi o politică monetară comună şi o
piaţă unică a capitalului;
Având în vedere că liberalizarea comercială este elementul de fond al integrării
economice, teoria uniunii vamale se înscrie ca principalul fundament teoretic al procesului de
integrare.

2. Teoria uniunii vamale: obiectul de analiză şi ipotezele ei

Teoria clasică a comerţului internaţional demonstrează că liberul schimb la scară

mondială este soluţia ideală, dar, bineînţeles, pentru o lume ideală. Cum liberalizarea completă la
scară mondială nu apare realizabilă, teoria uniunii vamale demonstrează că liberalizarea la scară
regională este „o a doua cea mai bună soluţie” faţă de liberul schimb generalizat la scară globală.
Printre reprezentanţii cei mai de seamă ai teoriei uniunii vamale se numără:
- Jacob Viner – 1950;
- Jan Tinbergen – 1954:
- James Meade – 1955;
- Bella Balassa – 1961;
- R. G. Lipsey – 1970;
- Harry G. Johnson – 1973.
Localizarea în timp a primelor contribuţii evidenţiază că teoria uniunii vamale a apărut
anterior constituirii grupurilor regionale.: C.E.E., AELS etc. Teoria uniunii vamale are ca obiect
de analiză studiul efectelor generate de constituirea unei uniuni vamale la nivelul economiei
fiecărui stat membru şi la nivelul grupului de state aderente în planul comerţului exterior şi al
bunăstării economice. Ea studiază, de asemenea, efectele de antrenare sau cele restrictive asupra
comerţului cu restul lumii.
Explicaţiile oferite de teoria uniunii vamale au la bază un exemplu simplificat. Se
presupune că ţara A intenţionează să creeze o uniune vamală cu un alt grup de state,

2
considerate ca o entitate şi desemnate drept ţara B. Similar, restul lumii este reprezentat prin
ţara C.
Ipotezele pe care se bazează teoria uniunii vamale sunt:
- costurile de transport şi cele ale serviciilor comerciale sunt considerate
neglijabile;
- singurele restricţii comerciale luate în consideraţie sunt taxele ad valorem, pe
unitate de produs importat.
- în cadrul uniunii vamale concurenţa este considerată pură şi perfectă;
- factorii de producţie sunt consideraţi perfect mobili în interiorul fiecărei ţări
membre, ca şi în interiorul uniunii;
- preţul de pe orice piaţă (inclusiv cea a forţei de muncă) este egal cu costul
marginal al ultimei unităţi vândute sau cumpărate;
- pentru un anumit produs piaţa este considerată ca având atomicitate perfectă;
- din punct de vedere al pieţei mondiale, uniunea vamală este privită ca un
cumpărător unic şi se consideră că poziţiile adoptate de ea nu pot influenţa preţul
mondial.

3. Consecinţele şi tipurile de efecte generate de uniunea vamală

În condiţiile aratate, consecinţele imediate ale creării uniunii vamale vor fi următoarele:
- eliminarea taxelor vamale din schimburile reciproce dintre A şi B;
- adoptarea de către statele membre ale uniunii a unui tarif vamal comun faţă de
restul lumii (ţara C);
- veniturile provenite din aplicarea tarifului vamal comun devin proprietate comună
a statelor membre A şi B.
Dintre toate investigaţiile teoretice asupra uniunii vamale, cea realizată de Jacob Viner
este recunoscută ca fiind cea mai analitică şi plină de semnificaţii pentru descifrarea
consecinţelor regionale ale schimburilor comerciale. Analiza economică propusă de el identifică
patru tipuri de efecte asupra dinamicii economiei statelor membre şi anume:

3
 - accelerarea progresului tehnologic;
- stimularea investiţiilor;
- extinderea producţiei de bunuri industriale ca efect al amplificării economiilor de
scară;
- stimularea dezvoltării economice.
Analizând consecinţele creării uniunii vamale în planul comerţului internaţional,
Viner distinge trei tipuri de efecte şi anume:
- efectul de creare de comerţ;
- efectul de deturnare (de reorientare ) a comerţului;
- efectul de restricţionare, de reducere a volumului tranzacţiilor din comerţul
extracomunitar.
Din punct de vedere al sferei circuitului economic în care se manifestă se face distincţie
între:
- efectele de producţie;
- efectele de consum.
De remarcat că toate aceste categorii de efecte se află în strânsă interdependenţă, în
sensul că efectele din planul comerţului reprezintă cauză şi, totodată, efect pentru efectele de
producţie şi de consum şi viceversa.
Efectul de creare de comerţ constă în reorientarea achiziţiilor din cadrul uniunii de la o
sursă mai scumpă la una mai ieftină. Efectul apare în situaţia în care, în absenţa uniunii, ambele
ţări A şi B produceau bunul în cauză, dar la costuri şi preţuri diferite. Ţara B, de exemplu,
produce mai eficient. Dar în prezenţa taxelor vamale dintre ţările membre, producţia ţării A, mai
puţin competitivă, era vândută pe piaţa locală la un preţ mai mic decât preţul bunului care ar fi
putut fi importat din țara B, dar majorat cu impunerea vamală. Anularea taxelor vamale dintre
ţările membre face produsul ţării B mai competitiv în întreaga uniune, fapt care va declanşa un
efect de producţie: producţia în ţara A încetează, iar factorii de producţie vor fi atraşi în
producţia bunului în ţara B, care se va lărgi, cel puţin până la acoperirea cererii unionale. Ca
rezultat al economiilor de scară, preţul de aprovizionare poate să scadă nu numai în ţara A, ci şi
în ţara B. Acest fapt declanşează un efect de consum, care constă în creşterea volumului total al
consumului produsului în cauză, ca rezultat al reducerii preţului intracomunitar datorită anulării

4
taxelor vamale din schimburile reciproce. Efectul de consum poate fi amplificat în măsura în
care reducerea de preţ face ca produsul în cauză să devină substituibil altor bunuri, devenite
relativ mai scumpe.
Efectul de deturnare a comerţului constă în reorientarea comerţului de la o sursă mai
ieftină spre una mai scumpă. Aceasta se întâmplă atunci când importurile ţării A provenind din
ţara C (extra-comunitară sau restul lumii), cea mai competitivă, sunt înlocuite cu importurile din
ţara B, membră a uniunii. Deşi aceasta are performanţe de cost mai reduse, în contextul creării
uniunii, prin dispariţia taxei vamale în comerţul intracomunitar, ea devine competitivă ca
furnizor pentru ţara A. Bineînţeles că acest lucru se întâmplă în măsura în care importurile din
ţara C sunt grevate de tariful vamal comun. Şi efectul de deturnare generează efecte de
producţie, respectiv de realocare a resurselor, precum şi efecte de consum, în condiţiile în care
preţul la care ţara B livrează produsul este mai mic decât nivelul precedent al prețurilor
importurilor din țara C.
Efectul de restricţionare a comerţului depinde de nivelul taxelor vamale din tariful
vamal comun. Cu cât nivelul acestora este mai ridicat, cu atât presiunea în sensul limitării
accesului produselor din exteriorul uniunii este mai mare.
Dacă în interiorul uniunii vamale se instaurează liberul schimb, din punct de vedere al
ţărilor terţe, politicii comerciale protecţioniste a fiecărui stat i se substituie un tarif vamal comun
care instituie un protecţionism colectiv. Acesta apare ca o opţiune de grup pentru favorizarea sau
discriminarea anumitor categorii de mărfuri, în funcţie de originea lor geografică. Este cert că
instituirea uniunii degajă pentru ţările membre efecte pozitive, dar pentru restul lumii poate
menţine sau chiar genera noi elemente de discriminare.
Situaţia nu este generală nici pentru ţările membre, nici pentru terţi. Natura efectelor
depinde de nivelul taxelor vamale pentru o ţară înainte şi după crearea uniunii. Astfel, dacă
pentru ţara A nivelul taxelor din tariful comun este mai scăzut decât cel aplicat înainte terţilor,
comerţul cu restul lumii poate fi favorizat, în condiţiile absenţei sau lipsei de competitivitate a
partenerilor comunitari. Dar, în situaţia inversă, în care, după crearea uniunii vamale, tariful
pentru importurile din țara C au un nivel mai ridicat decât media generală a tarifelor naţionale
anterioare, posibilităţile de producere a efectelor restricţioniste sunt mai mari, dar rămân diferite
de la caz la caz.

5
 Astfel să luăm în consideraţie cazul în care, sub influenţa tarifului comun, preţul
importurilor din C urcă la un nivel puţin mai mare decât cel al livrărilor intracomunitare din B. În
cazul incapacităţii ţării B de a satisface integral cererea, până la saturarea pieţei rămâne o marjă
de desfacere asigurată pentru importurile din C. Deci, prin aplicarea tarifului vamal comun, sunt
încurajate schimburile reciproce dintre ţările membre, protejate de concurenţa din partea terţilor,
chiar dacă importurile sunt permise în anumite limite. Prin urmare nu este vorba de un
protecţionism strict, ci doar de un cadru favorizat pentru membrii uniunii vamale, dar permisiv
şi pentru terţi.
Natura şi intensitatea efectelor uniunii vamale, atât pentru ţările membre, cât şi pentru
terţi depinde nu numai de nivelul taxelor vamale, ci şi de natura specializării ţărilor. Astfel, dacă
ţările membre au specializări diferite (de exemplu, A este agrară şi B este industrială) efectele
negative ale creării uniunii vamale sunt minime sau nici nu apar, ele beneficiind doar de
avantajele protecţionismului colectiv. De asemenea, în comerţul cu terţii, dacă ţările B şi C sunt
producătoare de bunuri diferite, efectele de deturnare şi cele de restricţionare a comerțului pot fi
neglijabile, dacă nu există furnizori intracomunitari.
Evaluarea eficienţei creării uniunii vamale se face pe baza principiului compensării
efectelor negative cu cele pozitive, chiar dacă ele acţionează asupra unor ţări diferite. Rezultatul
se cumulează la nivel regional. Efectul total al creării uniunii vamale depinde de tipul de efecte
parţiale care au ponderea cea mai mare: efectele de creare de comerţ sau cele de deturnare. Pe
ansamblu, crearea uniunii vamale poate fi considerată benefică dacă la nivel intracomunitar
predomină efectul de creare de comerţ.
Acesta s-a dovedit a fi situaţia cea mai frecventă generată de procesele de integrare,
inclusiv de procesul de integrare vest-europeană. Din perspectiva acestor realităţi, opinia
frecvent exprimată că uniunea vamală reprezintă o atitudine protecţionistă faţă de concurenţii din
afara unei regiuni geografice apare falsă. În fapt, prin preponderenţa efectelor de creare de
comerţ, ca şi prin extinderea uniunii prin creşterea numărului de membri, uniunea vamală
reprezintă o deschidere spre practica liberului schimb la scară mondială.

6
 INCOTERMS

Clauzele de livrare INCOTERMS / Regulile INCOTERMS / Incotermele cons<tuie un set

de reguli stabilite de către Camera Internațională de Comerț din Paris (Interna'onal Chamber
of Commerce – hDps://iccwbo.org/business-solu<ons/incoterms-rules/), care definesc
responsabilitatea în cadrul tranzacțiilor internaționale și care sunt u<lizate în contractele
internaționale de vânzare-cumpărare. AsQel, INCOTERMS (Interna'onal Commercial Terms)
reprezintă un ansamblu de reglementări esențiale pentru comerțul internațional, respec<v
reguli pentru operatorii economici angajați în tranzacțiile comerciale internaționale, u<lizarea
acestora facilitând comerțul de mărfuri, în special pentru importuri și exporturi, deoarece
unifică regulile pe care legislația din diferite jurisdicții le poate reglementa diferit.
Acest ansamblu de reguli în domeniul vânzării internaționale de mărfuri se aplică doar
dacă părțile au făcut trimitere expres în contractul lor la una dintre acestea, nefiind vorba de
reguli obligatorii pentru par<cipanții la schimburile comerciale internaționale. Pentru ca
aceste reguli să dobândească un asQel de statut și să producă efecte juridice, trebuie ca
acestea să fie incluse în mod explicit de către părți în contractul de vânzare-cumpărare, când
se tranzacționează mărfuri sau bunuri corporale.
Scopul regulilor INCOTERMS este acela de a facilita tranzacțiile comerciale, de a se
evita eventualele li<gii ce pot apărea ca urmare a faptului ca părțile contractante nu cunosc
diferitele prac<ci comerciale în vigoare în țările partenerilor. Referirea la o condiție de livrare
INCOTERMS într-un contract comercial definește în mod expres obligațiile părților cu privire
la: riscuri, costuri, angajarea transportului și vămuire, reducând asQel potențiale complicații
din punct de vedere legal. Normele stabilesc care dintre părțile contractului de vânzare
(cumpărător sau vânzător) suportă costurile de transport, vamă și asigurare de mărfuri, cine
are responsabilitatea și riscul de transport în cadrul contractului de vânzare încheiat între
părți.
Intensificarea fluxurilor comerciale internaționale a generat, în prima parte a secolului
al XX-lea, preocupări vizând punerea la dispoziția comercianților a unor reguli în interpretarea
condițiilor comerciale u<lizate frecvent în comerțul internațional. AsQel, încă din 1928,
Camera Internațională de Comerț de la Paris a elaborat un set de termeni comerciali / clauze
de livrare des<nate aplicării acestora în domeniul vânzării internaționale, prezente în prac<ca
par<cipanților la schimburile internaționale sub forma unor cutume, dar care nu aveau
aceeași semnificație pentru comercianții din diferite țări.
Perioada interbelică este caracterizată prin dezvoltarea spectaculoasă a comerțului
internaționale și, în special, a celui transatlan<c. În 1936, Camera Internațională de la Paris
editează, pentru prima dată, Regulile Internaționale de Comerț – INCOTERMS, care cuprindeau
11 termeni comerciali internaționali, cunoscuți și sub numele de „clauze de livrare”, care s-au
bucurat, în general, de acceptare largă în rândul comercianților. Prin această editare, Camera
Internațională de Comerț de la Paris nu a făcut decât să dea o interpretare unitară unor
termeni deja existenți și u<lizați în comerțul internațional. AsQel, regulile INCOTERMS încep
să se contureze ca fiind standardul global pentru interpretarea termenilor în comerțul exterior
și prevăd norme acceptate pe plan internațional, specificând definițiile și normele de
interpretare pentru cei mai comuni termeni comerciali.
 Pe măsura dezvoltării comerțului mondial, a schimbărilor structurale înregistrate la
nivelul fluxurilor comerciale internaționale, a par<cularităților dinamicii economiei mondiale
postbelice, a fost adoptată o variantă revizuită a acestor clauze de livrare la Congresul Camerei
Internaționale de Comerț de la Viena din 1953 (INCOTERMS 1953), aceasta fiind prima
variantă de bază a regulilor ce au recunoaștere internațională și cuprinzând nouă clauze de
livrare / termeni comerciali.
Ulterior, în 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 și 2010, au fost aduse modificări importante
ale termenilor, atât din punctul de vedere al denumirii, cât și al conținutului lor, pentru a
răspunde mai bine nevoilor specifice ale comercianților și par<cularităților sistemului
comercial internațional. Treptat, aceș< termeni comerciali au început să fie încorporați, în
mod regulat, în contractele de vânzare-cumpărare internațională încheiate în întreaga lume și
au devenit parte din limbajul co<dian din acest domeniu.

A@er ICC’s crea'on in 1919, one of its first

1923: ICC’s first sounding of commercial
trade terms
1928: Clarity improved
1936: Global guidelines for traders
1953: Rise of transporta<on by rail
1967: Misinterpreta<ons corrected
1974: Advances in air travel
1980: Prolifera<on of container traffic
ini'a'ves was to facilitate interna'onal trade.
ICC set out to understand the commercial trade
terms used by merchants through a study of six
commonly used terms in 13 countries. The
findings were published in 1923, highligh'ng
dispari'es in interpreta'on.
To examine the discrepancies, a second study
was carried out but with an expanded of trade
terms used in more than 30 countries.
First version of the Incoterms® rules was
published and included the terms FAS, FOB,
C&F, CIF, Ex Ship and Ex Quay.
Due to World War II, supplementary revisions of
the Incoterms® rules did not resume un'l 1953,
which debuted three new trade terms for non-
mari'me transport : DCP (Delivered Costs
Paid), FOR (Free on Rail) and FOT (Free on
Truck).
A third revision was launched, which dealt with
misinterpreta'ons of the previous version. Two
trade terms were added to address delivery at
fron'er (DAF) and delivery at des'na'on
(DDP).
Another version issued due to increased use of
air transporta'on which included the new term
FOB Airport (Free on Board Airport) aimed to
address confusion around the term FOB (Free
on Board) by signifying the exact “vessel” used.
The expansion of carriage of goods in
containers and new documenta'on processes
called for another revision, which introduced
the trade term FRC (Free Carrier…Named at
Point), referring to goods not actually received
 by the ship’s side but at a recep'on point on
shore, such as a container yard.
Issued a fi@h revision which simplified the Free
Carrier term by dele'ng rules for specific modes
of transport., instead using the general term
1990: A complete revision
FCA (Free Carrier…at Named Point). Other
revisions accounted for increased use of
electronic messages.
The “License, Authorisa'ons and Formali'es”
sec'on of FAS and DEQ Incoterms® rules were
2000: Amended customs clearance
modified to comply with the way most customs
obliga<ons
authori'es address the issues of exporter and
importer of record.
Incoterms® 2010 consolidated the D-family of
rules, removing DAF (Delivered at Fron'er), DES
(Delivered Ex Ship), DEQ (Delivered Ex Quay)
and DDU (Delivered Duty Unpaid) and adding
2010: Reflec<ons on the contemporary
DAT (Delivered at Terminal) and DAP (Delivered
trade landscape
at Place). Other modifica'ons included an
increased obliga'on for buyer and seller to
cooperate on informa'on sharing and changes
to accommodate “string sales.”
To keep pace with the ever-evolving global
2020: Revision trade landscape, the latest update to the trade
terms was launched in September 2019.

Se poate observa faptul că regulile INCOTERMS au fost modificate de mai multe ori, în
acord cu prac<cile comerciale și dinamica economiei mondiale, ele fiind revizuite la fiecare 10
ani. Ul<ma versiune a condițiilor de livrare INCOTERMS a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie
2020 și acordă o atenție sporită securității în circulația mărfurilor, flexibilității în acoperirea
asigurării în funcție de natura bunurilor și de modalitatea de transport, permițându-le părților
să stabilească cu ușurință regulile de livrare/recepție a mărfurilor.
Sunt 11 reguli INCOTERMS, recunoscute la nivel mondial, și care sunt u<lizate în mai
mult de 30 de limbi diferite, fiecare regulă fiind exprimată printr-o prescurtare de trei litere,
ce reprezintă un <p de vânzare internațională de mărfuri.
Fiecare regulă INCOTERM conține mai multe informații relevante pentru potențialii
u<lizatori, acestea fiind grupate în capitole dis<ncte și făcând referire la: condiții generale;
formalitățile de livrare; transferul riscurilor; contracte de transport și asigurare; documente
de livrare/transport; licențe, autorizații, formalități vamale; inspecția, verificarea, ambalarea
și marcarea mărfurilor; alocarea costurilor; no<ficări către părți (flux de informații), asistență
cu informații și costuri conexe.
Principalele avantaje ale u<lizării acestor reguli în derularea de tranzacții comerciale
internaționale pot fi formulate asQel:
- permit o economie de <mp și spațiu contractual și conferă siguranță tranzacției, pentru
că înlătură riscul unor neclarități între diferite clauze;
 - părțile, în loc să negocieze conținutul contractului de vânzare-cumpărare, obligațiile
vânzătorului și cele ale cumpărătorului, negociază doar regula INCOTERMS pe care
doresc și înțeleg să o aplice.
Trebuie reținut faptul că regulile INCOTERMS nu încearcă sa acopere toate elemente
legate de derularea unei tranzacții comerciale, existând aspecte importante, cum ar fi
modalitatea de plată a bunurilor, pentru care nu au fost avute în vedere prevederi explicite.
AsQel, INCOTERMS:
- NU determină proprietatea sau <tlul de transfer pentru bunuri și nici nu specifică
termenii de plată;
- NU se aplică contractelor de prestări servicii și nu definește drepturi sau obligații
contractuale (cu excepția livrărilor);
- NU protejează părțile de riscuri sau pierderi proprii și nici NU asigură produsele înainte
sau după livrare.
- NU specifică detalii privind transferul, transportul si livrarea bunurilor; încărcarea
containerelor NU este considerată ambalare și trebuie tratată dis<nct în contractul de
vânzare-cumpărare;
- NU reprezintă o lege și NU există o regulă implicită din punct de vedere al clauzelor de
livrare INCOTERMS.
Cele 11 clauze de livrare INCOTERMS 2020 pot fi clasificate în patru categorii, după
cum urmează:
- Categoria E („Plecare”), care conține o singură clauză de livrare: EXW (Ex Works / „La
poarta fabricii”).
- Categoria F („Transport principal neplă<t”), care conține trei clauze de livrare:
• FCA (Free Carrier);
• FAS (Free Alongside Ship);
• FOB (Free on Board).
- Categoria C („Transport principal plă<t”), care conține patru clauze de livrare:
• CPT (Carriage Paid To);
• CIP (Carriage and Insurance Paid To);
• CFR (Cost and Freight);
• CIF (Cost, Insurance and Freight).
- Categoria D (Sosire), care conține trei clauze de livrare:
• DAP (Delivered at Place);
• DPU (Delivered at Place Unloaded);
• DDP (Delivered Duty Paid).
Cele 11 clauze de livrare pot fi, de asemenea, clasificate în două categorii în funcție de
modalitatea de transport a mărfurilor:
- clauze INCOTERMS aplicabile tuturor modalităților de transport (indiferent de modul
de transport și de numărul acestora): EXW, FCA, CPT, CIP, DPU, DAP și DDP;
- clauze INCOTERMS aplicabile numai pentru transportul pe mare și pe căile navigabile
interioare: FAS, FOB, CFR și CIF.
 Clauza de livrare EXW (Ex-Works) presupune că vânzătorul livrează bunurile prin
plasarea acestora la dispoziția cumpărătorului la sediul vânzătorului sau într-o altă locație
desemnată (uzină, fabrică, depozit etc.), fără să-și asume vreo obligație legată de încărcarea
bunurilor pe autovehiculul de preluare sau cele vreo responsabilitate privind îndeplinirea
formalităților pentru export, în cazurile în care acestea se aplică.
AsQel:
- cumpărătorul își asumă aproape toate costurile și riscurile pe parcursul procesului de
transport;
- singura responsabilitate a vânzătorului este să se asigure că persoana care
achiziționează poate accesa bunurile;
- odată ce cumpărătorul are acces la bunuri, totul depinde de acesta (inclusiv încărcarea
acestora – dacă nu există o prevedere contractuală explicită că încărcarea este
responsabilitatea vânzătorului);
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: la depozit, birou sau de oriunde
sunt preluate bunurile.
 Clauza de livrare FCA (Free Carrier) presupune că vânzătorul îți îndeplinește obligația
de livrare a bunurilor în două moduri:
- în momentul în care a predat marfa vămuită pentru export în grija
transportatorului/cărăușului desemnat de cumpărător la locul sau punctul convenit;
- în cazul în care cumpărătorul nu indică un punct precis, vânzătorul poate să aleagă
locația exactă în zona sau raza teritorială menționată unde cărăușul urmează să preia
marfa în custodia sa.
În cazul în care, potrivit prac<cii comerciale, este necesar sprijinul vânzătorului pentru
încheierea contractului cu transportatorul, vânzătorul acționează pe riscul și cheltuiala
cumpărătorului.
AsQel:
- este responsabilitatea vânzătorului de a transporta bunurile la transportatorul
cumpărătorului, în locația stabilită;
- vânzătorul trebuie, de asemenea, să asigure formalitățile vamale de export pentru
bunuri;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când transportatorul
desemnat de cumpărător primește bunurile.

În conformitate cu clauza de livrare CPT (Carriage Paid To), livrarea mărfurilor are loc
atunci când acestea sunt livrate de către vânzător transportatorului la locul convenit. În acest
sens, vânzătorul are obligația de a contracta, pe cheltuiala sa, transportul mărfurilor din
punctul de livrare la locul de des<nație a mărfii.
Existența contractului de transport nu are niciun impact asupra transferului riscului de
la vânzător către cumpărător, care se produce la punctul de livrare, adică, prin predarea mărfii
către transportator. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum și orice alte
cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată
cărăușului trec de la vânzător la cumpărător în momentul în care marfa a fost predată
transportatorului.
AsQel:
- vânzătorul are aceleași responsabilități ca în cazul FCA, cu o singură diferență:
vânzătorul acoperă costurile de livrare;
 - la fel ca în cazul FCA, este responsabilitatea vânzătorului să asigure formalitățile
vamale de export pentru bunuri;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când transportatorul
primește bunurile.

În ceea ce privește clauza de livrare CIP (Carriage and Insurance Paid), vânzătorul are
aceleași obligații ca în cazul clauzei de livrare CPT, adică să predea mărfurile transportatorului
contractat de vânzător și să îndeplinească formalitățile pentru export, cu adăugarea unei
obligații de a contracta o asigurare pentru a acoperi riscul de deteriorare a mărfurilor de la
locul de livrare până la, cel puțin, locul de des<nație (vânzătorul are obligația de a furniza
cumpărătorului polița sau cer<ficatul de asigurare).
AsQel:
- vânzătorul are aceleași responsabilități ca în cazul CPT, cu o singură diferență: acesta
achită, de asemenea, asigurarea bunurilor până la des<nația desemnată;
- vânzătorul este obligat să opteze pentru nivelul minim al asigurării de 110% din
valoarea contractului; în cazul în care cumpărătorul dorește o asigurare mai
cuprinzătoare, trebuie să se ocupe singur de această problemă;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când transportatorul
primește bunurile de la vânzător.
 Clauza de livrare DPU (Delivered At Place Unloaded) reprezintă o caracteris<că nouă
a INCOTERMS 2020, care a înlocuit clauza de livrare DAT (Delivered At Terminal) introdusă în
baza INCOTERMS 2010, care, în schimb, înlocuise clauza de livrare DEQ (Delivered Ex Quay)
introdusă prin INCOTERMS 2000.
Conform acestei reguli INCOTERMS, livrarea mărfurilor de către vânzător către
cumpărător are loc atunci când mărfurile sunt descărcate de pe vehiculul de transport și puse
la dispoziția cumpărătorului la locul de des<nație sau la punctul convenit în locul de des<nație,
dacă este cazul. Este singurul Incoterm care impune vânzătorului descărcarea mărfurilor la
des<nație, vânzătorul fiind cel care suportă riscul până la descărcarea mărfurilor la locul de
des<nație.
AsQel:
- vânzătorul este responsabil de costurile și de riscurile livrării bunurilor la un loc de
descărcare stabilit;
- locul descărcării poate fi oricare, indiferent dacă este acoperit sau nu: un aeroport, un
depozit, un spațiu ru<er sau pentru containere;
- vânzătorul se ocupă de declarațiile vamale și descarcă bunurile la locul descărcării;
- cumpărătorul se ocupă de formalitățile vamale de import și de orice obligații legată de
acestea;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: la locul descărcării (la des<nație).

Clauza de livrare DAP (Delivered At Place) este u<lizată, în mod normal, în cazurile în
care părțile nu doresc ca vânzătorul să suporte riscul și costul descărcării, contrar clauzei de
livrare DPU. În consecință, mărfurile sunt considerate livrate de către vânzător cumpărătorului
atunci când sunt puse la dispoziția cumpărătorului pe vehiculul de transport gata pentru
descărcare la locul de des<nație sau la un punct convenit în acest loc, dacă este cazul.
Prin urmare, vânzătorul suportă riscul până când a pus mărfurile la dispoziția
cumpărătorului la locul de des<nație descris mai sus. Deși are obligația de a încheia un
contract de transport și de a suporta costurile pentru transportul mărfurilor, vânzătorul nu
este obligat să descarce mărfurile din vehiculul de transport la locul de des<nație. În plus, nici
vânzătorul, nici cumpărătorul nu este obligat să încheie un contract de asigurare.
 AsQel:
- vânzătorul acoperă costurile și riscurile de transport al bunurilor către o adresă
stabilită;
- bunurile sunt considerate livrate atunci când ajung la adresă și sunt pregă<te pentru a
fi descărcate;
- responsabilitățile privind exportul și importul sunt aceleași ca în cazul DPU;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile sunt pregă<te
pentru descărcare la adresa stabilită.

În cazul clauzei de livrare DDP (Delivered Duty Paid), vânzătorul își îndeplinește
obligația de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului la locul
convenit din țara importatoare sau când vânzătorul procură bunurile deja livrate asQel.
Vânzătorul trebuie să suporte toate cheltuielile și riscurile legate de aducerea mărfii în acest
loc, inclusiv din punctul de vedere al taxelor vamale, al altor taxe si speze oficiale care se
plătesc la import, precum și a costurilor și riscurilor de îndeplinire a formalităților vamale. Se
poate observa că această regulă INCOTERMS impune un nivel maxim de responsabilitate
vânzătorului, fiind singura clauză care solicită autorizarea importului de către vânzător.
AsQel:
- vânzătorul își asumă aproape toate responsabilitățile pe parcursul procesului de
transport, acoperă toate costurile și riscurile de transport al bunurilor la adresa
stabilită;
- vânzătorul se asigură că bunurile sunt pregă<te pentru descărcare, îndeplinește
formalitățile de export și de import și achită toate taxele;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile sunt pregă<te
pentru descărcare la adresa stabilită.
 Clauza de livrare FAS (Free Alongside Ship) presupune că vânzătorul livrează mărfurile
cumpărătorului atunci când mărfurile sunt plasate de-a lungul vasului (de exemplu, pe un chei
sau o barjă) nominalizat de cumpărător într-un anumit port de expediere. Riscul de pierdere
sau deteriorare a mărfurilor se transferă atunci când mărfurile sunt plasate de-a lungul vasului,
iar cumpărătorul suportă toate costurile din acel moment, inclusiv cele legate de transport.
AsQel:
- vânzătorul își asumă toate costurile și riscurile până în momentul în care bunurile au
fost livrate lângă navă;
- cumpărătorul preia riscurile și se ocupă de formalitățile vamale de export și de import;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile au fost livrate
lângă navă.

Clauza de livrare FOB (Free On Board) prevede faptul că vânzătorul livrează bunurile
la bordul navei desemnate de cumpărător într-un anumit port de expediere sau procură
bunurile deja livrate asQel. Riscul de pierdere sau de deteriorare a bunurilor este transferat
atunci când bunurile se află la bordul navei, iar cumpărătorul suportă toate costurile începând
din acel moment, inclusiv cele legate de transportul mărfurilor din portul de expediere până
la des<nație.
AsQel:
- vânzătorul își asumă toate costurile și riscurile până când bunurile au fost livrate la
bordul navei;
- vânzătorul se ocupă, de asemenea, de formalitățile vamale de export;
- cumpărătorul își asumă toate responsabilitățile de îndată ce bunurile sunt încărcate;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile au fost livrate
pe navă.

În cazul clauzei de livrare CFR (Cost and Freight), vânzătorul livrează bunurile la bordul
navei sau procură bunurile deja livrate asQel, riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor
transferându-se atunci când mărfurile sunt încărcate pe navă. AsQel, se consideră că
vânzătorul și-a îndeplinit obligația de a livra mărfurile indiferent dacă mărfurile ajung sau nu
la des<nație în stare bună, în can<tatea declarată sau deloc. Vânzătorul nu este obligat sa
asigure bunurile, responsabilitatea de a încheia o poliță de asigurare revenindu-i
cumpărătorului.
Indiferent de faptul că transferul riscului se realizează în portul de livrare, vânzătorul
are obligația de a încheia un contract de transport al mărfii până la portul de des<nație.
Vânzătorul trebuie să suporte, de asemenea, toate costurile aferente descărcării în portul de
des<nație care rezultă din contractul de transport, cu excepția cazului în care s-a convenit
alQel.
AsQel:
- vânzătorul are aceleași responsabilități ca în cazul clauzei de livrare FOB, dar trebuie
să achite și costul aducerii bunurilor în portul de des<nație;
- la fel ca în cazul clauzei de livrare FOB, cumpărătorul își asumă toate responsabilitățile,
imediat ce marfa ajunge la bord;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile sunt la bordul
navei.
 Clauza de livrare CIF (Cost, Insurance and Freight) presupune faptul că vânzătorul
livrează bunurile la bordul navei sau procură bunurile deja livrate asQel. Riscul de pierdere sau
deteriorare a mărfurilor se transferă atunci când mărfurile sunt la bordul navei, asQel încât
vânzătorul este considerat că și-a îndeplinit obligația de a livra mărfurile, indiferent dacă
mărfurile ajung sau nu la des<nație în stare bună, în can<tatea declarată sau deloc.
Regula INCOTERMS CIF este foarte similară cu clauza de livrare CFR, diferența
principală fiind legată de cerința (în cazul clauzei de livrare CIF) ca vânzătorul să încheie o
asigurare care acoperă riscul cumpărătorului de a pierde / a se deteriora mărfurile din portul
de expediere către, cel puțin, portul de des<nație.
AsQel:
- vânzătorul are aceleași obligații ca în cazul clauzei de livrare CFR, dar trebuie să
acopere și costurile de asigurare;
- vânzătorul este obligat să opteze pentru acoperirea minimă de asigurare, care
reprezintă 110% din valoarea facturii, în moneda facturii și a contractului respec<v;
- în cazul în care cumpărătorul solicită o asigurare mai cuprinzătoare, vânzătorul va
trebui să asigure acoperirea suplimentară pe cheltuiala cumpărătorului;
- riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător: atunci când bunurile sunt la bordul
navei.

În concluzie, clauzele de livrare INCOTERMS reprezintă un îndrumar deosebit de u<l

pentru agenții economici implicați în derularea de tranzacții comerciale internaționale, care
permit definirea exactă a modului de repar<zare între părți a obligațiilor legate de livrarea
mărfurilor.
În general, sunt avute în vedere două aspecte-cheie ale tranzacției:
- care parte este responsabilă pentru organizarea și plata transportului (dar și pentru
derularea ac<vităților asociate acestuia – operațiunile de încărcare și descărcare a
mărfurilor), procedurile de export și import, asigurarea bunurilor etc.;
- în care punct al procesului de transport are loc transferul de responsabilitate de la
vânzător la cumpărător, acest lucru devenind important în cazul în care mărfurile sunt
pierdute sau deteriorate în <mpul transportului.
Prin acceptarea folosirii unei clauze INCOTERMS, atât cumpărătorul, cât și vânzătorul
obțin o precizie și o claritate mai mare în definirea obligațiilor și responsabilităților reciproce
privind livrarea mărfurilor.
 1. Politica comercială – concept, obiective, tipologie etc.

În sens larg, conceptul de politică comercială ar reprezenta intervenţia statului pentru

reglementarea activităţii de comerţ interior şi exterior. Dat fiind faptul că pe plan intern această
intervenţie este mai redusă ca importanţă, în literatura şi practica de specialitate acest concept a
fost circumscris domeniului comerţului exterior. Astfel, politica comercială vizează promovarea
şi realizarea intereselor comerciale ale unui stat în raport cu străinătatea, într-un anumit context
internaţional, determinat de starea economiei mondiale într-o perioadă dată. Ea se înscrie ca o
componentă principală a politicii economice a unui stat, fiind considerată o latură a funcţiei
externe a statului şi un atribut al suveranităţii naţionale. Tariful vamal al unei ţări, ca şi moneda
naţională constituie un simbol al suveraniăţii statului respectiv.
Realităţile contemporane impun, însă, o nuanţare a acestor abordări, în sensul luării în
consideraţie şi a practicilor comerciale ale marilor firme multinaţionale, a reglementărilor
comerciale promovate de organizaţiile internaţionale (GATT, OMC, UNCTAD etc.), a procesului
de integrare economică la nivelul diferitelor spaţii geografice (UE, NAFTA, MERCOSUR etc.)
Politica comercială ar putea fi definită ca totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse
de stat, prin intermediul organismelor guvernamentale cu mijloace şi instrumente specifice,
concepute în optica anumitor idei şi doctrine economice, politice şi sociale, pentru
reglementarea relaţiilor comerciale externe, în scopul maximizării avantajelor obţinute din
specializarea internaţională şi comerţul exterior1.
Principalul obiectiv pe termen lung al politicii comerciale îl constituie optimizarea
participării ţării la diviziunea mondială a muncii. Pe termen mediu şi scurt, sunt urmărite şi
obiective mult mai concrete, cum ar fi2:
- dezvoltarea producţiei naţionale în diferite ramuri de activitate, prin protecţie faţă de
concurenţa externă;
- creşterea gradului de utilizare a forţei de muncă şi, în general, a factorilor de producţie;
- îmbunătăţirea structurii fizice şi geografice a comerţului exterior;
- stabilitatea schimburilor comerciale externe;
1
Spiridon Pralea – Politici şi reglementări în comerţul internaţional, Ed. Fundaţiei Academice “Gh. Zane”, Iaşi,
1999, p. 100
2
Idem – pag. 100-101
- îmbunătăţirea raportului de schimb;
- echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi;
- achitarea datoriei externe;
- procurarea de venituri pentru bugetul de stat;
- protecţia veniturilor anumitor categorii sociale.
În concordanţă cu aceste obiective, politica comercială îndeplineşte două funcţii
principale:
- funcţia de protejare a economiei naţionale;
- funcţia de promovare a relaţiilor comerciale externe.
Gama măsurilor şi instrumentelor de politică comercială este deosebit de variată, statele
recurgând la combinarea unor elemente de natură diversă cum sunt cele de ordin economic,
juridic, vamal, fiscal, valutar, administrativ, fito-sanitar, tehnic, ecologic etc.
După natura şi efectele măsurilor şi instrumentelor utilizate, politicile comerciale pot fi:
- tarifare – au o acţiune indirectă, de influenţare de către stat şi nu de determinare expresă a
volumului şi structurii activităţii economice de comerţ exterior;
- netarifare – se bazează pe instrumente cu acţiune directă de dimensionare, de exemplu, a
cantităţilor şi proporţiilor fluxurilor comerciale;
- promoţionale – vizează stimularea exporturilor3.
Unele instrumente se aplică cu ocazia sau se referă la momentul trecerii mărfurilor peste
frontiera vamală, în timp ce altele acţionează în celelalte etape ale încheierii şi derulării
tranzacţiilor, pe parcurs intern sau extern. Măsurile şi instrumentele care acţionează asupra
fluxurilor comerciale în momentul trecerii frontierei vamale constituie obiect al politicii vamale,
aceasta fiind principala componentă a politicii comerciale a unui stat.
Politica vamală cuprinde ansamblul instrumentelor, măsurilor şi dispoziţiilor legale care
reglementează intrarea şi ieşirea mărfurilor în şi din ţară.
Regimul vamal constă în totalitatea dispoziţiilor legale privind taxele şi celelalte
instrumente vamale şi formalităţile de aplicare a lor. El este instituit printr-o serie de acte
normative, dintre care cele mai importante sunt: Codul vamal, Regulamentul vamal (care
detaliază prevederile codului), Tariful vamal şi convenţiile vamale la care a aderat statul
respectiv. Cadrul instituţional prin intermediul căruia sunt executate atribuţiile vamale este

3
Idem – pag. 103-104
alcătuit, în principal, din Administraţia vamală, coordonată de Direcţia Generală a Vămilor, care,
de regulă, are ca for tutelar Ministerul Finanţelor sau, mai rar, Ministerul, respectiv,
Departamentul Comerţului Exterior.
Spaţiul geografic pe care se aplică acelaşi regim vamal poartă numele de teritoriu
vamal. În principiu, teritoriul vamal coincide cu teritoriul naţional. El este mai redus decât
teritoriul naţional în situaţiile în care statele respective instituie în anumite regiuni porturi franco,
antrepozite vamale sau zone de comerţ liber. Când un stat aderă la o uniune vamală sau la o zonă
de liber schimb, teritoriul vamal este mai extins decât cel naţional, însumând suprafaţa tuturor
statelor membre.

2. Politica comercială tarifară

Principalele instrumente de politică comercială tarifară sunt taxele vamale şi tariful

vamal4. Prin intermediul lor statul creează un anumit cadru pentru tranzacţiile comerciale
internaţionale, stimulând sau restricţionând desfăşurarea lor, dar lăsând la latitudinea
importatorilor şi exportatorilor decizia de vânzare-cumpărare.
Taxa vamală reprezintă un impozit indirect (taxă fiscală indirectă) prelevat asupra
mărfurilor care trec frontiera vamală.
După natura fluxurilor la care se aplică, taxele vamale pot fi:
- taxe de export – au o arie de aplicabilitate mai restrânsă, deoarece statele sunt interesate, de
cele mai multe ori, de promovarea exporturilor; când sunt aplicate, totuşi, ele se referă la materii
prime sau la produse simplu transformate (vizând încurajarea industriilor naţionale de prelucrare)
sau la produsele deficitare (pentru a nu afecta consumul intern);
- taxe de tranzit – au şi ele o importanţă redusă, deoarece fluxurile de tranzit oferă avantajul
utilizării căilor şi a mijloacelor de transport şi a unor substanţiale încasări din servicii prestate
(întreţinere, depozitare, transbordare etc.);
- taxe de import – au cea mai mare pondere în totalul taxelor vamale.
După modul în care sunt stabilite, taxele vamale pot fi:

4
Idem – pag. 106
- taxe vamale autonome – au un caracter necontractual, fiind stabilite în mod unilateral de
autorităţile guvernamentale ale statului care le aplică, independent de partenerii comerciali vizaţi
(sunt instituite pentru produse care provin din ţări cu care nu s-a încheiat nici o convenţie
comercială);
- taxe vamale convenţionale – au un caracter contractual, fiind stabilite pe bază de acorduri
sau convenţii comerciale bi sau multilaterale (de exemplu, clauza naţiunii celei mai favorizate);
au un nivel mult mai redus faţă de cele autonome, situându-se, de regulă, sub 10%;
- taxe vamale preferenţiale – reprezintă o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate şi
au nivelul cel mai redus (de exemplu, se aplică în cazul comerţului UE cu ţările asociate);
- taxe vamale de retorsiune – sunt instituite ca răspuns faţă de ţările care practică politica de
dumping, de susţinere a exporturilor prin subvenţii sau de discriminare a importurilor (cele mai
frecvente sunt taxele antidumping şi taxele compensatorii).
După modul de aplicare şi percepere, taxele vamale pot fi:
- taxe vamale ad-valorem – sunt cele mai frecvente şi sunt percepute ca procent din valoarea
mărfurilor importate (de exemplu, 15% din preţul produsului importat); valoarea în vamă a
mărfurilor importate este stabilită, de obicei, pornind de la preţul de tranzacţie al acestora, înscris
în contract, în factură şi în documentele de transport;
- taxe vamale specifice – se stabilesc şi sunt plătite ca o prelevare bănească pe fiecare unitate
de volum fizic din mărfurile importate (de exemplu, 1.000 RON/tonă); sunt practicate de un
număr redus de ţări (Elveţia), reduc risul preţurilor de facturare artificiale, dar sunt şi insensibile
faţă de oscilaţia preţurilor;
- taxe vamale mixte – presupun aplicarea unei taxe ad-valorem peste o taxă specifică; ele
corectează astfel dezavantajul diminuării efectului protecţionist al taxei specifice odată cu
scumpirea mărfurilor din import (SUA, Austria etc.)
Tariful vamal este actul normativ, adoptat de forul legiuitor, prin care se înregistrează şi
clasifică mărfurile ce pot face obiectul tranzacţiilor de comerţ exterior şi taxele vamale prelevate
asupra lor. În partea introductivă, tariful vamal cuprinde textul legii pe baza căreia se aplică şi
anumite explicaţii privind modul de utilizare a lui. În continuare, în nomenclatorul vamal,
mărfurile sunt grupate pe poziţii şi subpoziţii, după anumite criterii, cum sunt: criteriul alfabetic,
al originii (vegetale, animale sau minerale) mărfurilor, al gradului de pelucrare (materii prime,
semifabricate şi produse finite) sau un criteriu combinat.
 Corespunzător fiecărei categorii de mărfuri sunt precizate taxele aplicabile asupra lor la
trecerea frontierei. Un număr mic de state (India, China, Brazilia, Pakistan, Malaezia etc.) au
înscrise în tarifele lor atât taxe de import, cât şi de export. De regulă, tarifele vamale cuprind
numai taxe de import, grupate pe una sau mai multe coloane. După numărul de coloane, tarifele
vamale pot fi5:
- tarife vamale simple – cuprind o singură coloană de taxe aplicabile importurilor, indiferent
de provenienţă (Argenitna, Brazilia, Mexic, Panama, Arabia Saudită, Malaezia, Tunisia, Etiopia);
- tarife vamale compuse – cuprind două sau mai multe coloane de taxe vamale, diferenţiate pe
mărfuri şi ţări de provenienţă; cele mai întâlnite sunt cele cu trei coloane (una cuprinde taxele
vamale autonome, una pentru cele convenţionale şi una pentru cele preferenţiale).

EFECTELE TAXELOR VAMALE

Pentru început, ar fi utilă studierea efectelor taxelor vamale într-o manieră geometrică,
neţinând cont de orice efect secundar pe care acestea l-ar avea.

Preţ

B
Oferta

E C
P + t2 0
F H K
P + t1
I J L D
P
G R

A Cererea

0 Cantitate
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5

5
Idem – pag. 120
 Efectul taxei vamale este de a creşte preţul bunului asupra preţului căruia se aplică
respectiva taxă.
Iniţial, înainte de instituirea taxei vamale, preţul este P, OQ5 fiind cantitatea consumată,
din care OQ1 fiind produsă în interior, în timp ce Q1Q5 fiind importată. Când taxa vamală are
valoarea t1, preţul va creşte la P+t1, ceea ce duce la scderea consumului la OQ4, producţia internă
crescând la OQ2 iar importurile scăzând la Q2Q4.
Dacă este impusă o taxă vamală mai mare, egală cu t2, preţul va creşte şi mai mult, până la
P+t2. Astfel, producţia internă creşte la OQ3 iar consumul va scădea la OQ3. În această situaţie,
importurile ar fi zero. Taxa vamală t2 este un exemplu de taxă vamală prohibitivă, suficient de
mare pentru a descuraja orice import.
S-a demonstrat, astfel, că taxele vamale influenţează mărimea preţurilor, a consumului, a
producţiei interne şi a importurilor. În continuare, pot fi analizate aspectele legate de costurile
economice ale taxelor vamale. Deoarece se afirmă că liberul schimb este mai benefic decât orice
fel de protecţie, înseamnă că practicarea unor taxe vamale implică un cost pentru societate, numit,
adesea, cost al protecţiei.
Pentru evidenţierea costului protecţiei, vom porni de la situaţia în care se practică un nivel
al taxelor vamale t1. Practicarea pe piaţă a unui preţ majorat cu valoarea acestor taxe vamale duce
la o pierdere din punctul de vedere al surplusului consumatorului egală cu aria patrulaterului
FKDG. O parte din această pierdere pe care o suportă consumatorii se transferă către stat, sub
forma veniturilor bugetare rezultate în urma impunerii vamale, corespunzător ariei patrulaterului
JHKL. O altă parte merge către producătorii interni, sub forma creşterii surplusului
producătorului cu o mărime echivalentă ariei patrulaterului GIHF.
Astfel, se poate observa că rămân două triunghiuri – IJH şi KLD, necontabilizate drept
câştig pentru nicio altă categorie, ele reprezentând, de fapt, costul protecţiei. Primul dintre
triunghiuri (IJH) măsoară costul protecţiei din punctul de vedere al producţiei, în timp ce aria
triunghiului KLD măsoară costul protecţiei din punctul de vedere al consumului.
În demersul anterior am presupus că preţul va creşte exact cu mărimea taxei vamale
impuse. Cu alte cuvinte, termenii/raporturile de schimb nu sunt afectate de taxele vamale, ceea ce
reprezintă o ipoteză puţin probabilă în realitate. În mod normal, atunci când sunt mărite taxele
vamale pentru un produs anume, ne-am aştepta ca preţul intern să crească, determinând, conform
legilor cererii, o scădere a consumului şi o reducere a importurilor. Când se confruntă cu o
reducere a vânzărilor (importuri pentru ţara analizată), exportatorii probabil că vor scădea preţul,
în speranţa recâştigării pieţelor pierdute. Aceasta face ca termenii de schimb ai ţării analizate să
se îmbunătăţească, preţul intern crescând cu o mărime mai mică decât taxa vamală impusă. Doar
dacă cererea de pe piaţa ţării care impune aceste taxe vamale este foarte mică, nesemnificativă
pentru exportatori, sau dacă elasticitatea cererii ofertei străine este infinit de mare, termenii de
schimb nu vor fi afectaţi.
O îmbunătăţire a termenilor de schimb va aduce ţării analizate şi o creştere a venitului
naţional, care, există posibilitatea, ar putea depăşi costul protecţiei, ceea ce ar face ca rezultatul
global al impunerii de taxe vamale să fie favorabil. Impactul pe care impunerea de taxe vamale îl
are asupra bunăstării cetăţeanului de rând a făcut ca această chestiune să dobândească o
importanţă din ce în ce mai mare în plan politic.

3. Politica comercială netarifară

Barierele netarifare cuprind o mare varietate de măsuri şi instrumente de natură diferită,

aplicate în afara tarifului vamal, în scopul distorsionării volumului, structurii sau orientării
geografice a fluxurilor de comerţ exterior6. Cel mai frecvent, ele vizează limitarea importurilor,
având fie o acţiune directă, de limitare cantitativă, fie una indirectă, creând un cadru comercial
restrictiv.
Instrumentele de politică comercială netarifară ar putea fi clasificate după natura lor în
următoarele grupe7:
- instrumente de limitare directă a cantităţilor importate;
- instrumente de limitare indirectă a volumului importurilor, prin mecanismul preţului;
- bariere netarifare valutare şi financiar-bancare;
- măsuri şi reglementări restrictive de ordin administrativ şi tehnic.

6
A. Ghibuţiu – Politici comerciale în relaţiile economice internaţionale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.,
1984, pag. 107-127
7
Spiridon Pralea – Op. cit., pag. 123-124
 3.1. Instrumente de limitare cantitativă directă a importurilor8:

- Embargoul – reprezintă, din punct de vedere comercial, ansamblul de măsuri aplicate de un

stat pentru interzicerea importului de mărfuri (şi capitaluri) dintr-o ţară sau a exporturilor sale,
spre o anumită ţară; în caz de conflict, aceste măsuri pot fi însoţite şi de oprirea ieşirii din porturi
a navelor ţării vizate şi/sau sechestrarea tuturor bunurilor sale aflate pe teritoriul naţional al ţării
care instituie embargoul;
- Interdicţiile sau prohibiţiile la import – sunt instrumente cu caracter radical, care interzic
total sau parţial, pe durată nelimitată sau, temporar, importul unor mărfuri din alte sau din
anumite ţări; ele pot fi practicate din motive economice (de protecţie a unor ramuri economice, de
echilibrare a balanţei de plăţi) sau politice;
- Contingentarea importurilor – constă în limitarea fermă şi, adesea, diferenţiată pe ţări, a
cantităţii sau valorii importurilor unor mărfuri pentru o anumită perioadă de timp, de regulă, un
an; contingentele pot fi globale (instituie plafoane pentru anumite mărfuri indiferent de ţara de
origine) şi bilaterale/individuale (stabilesc limite cantitative sau valorice numai pentru anumite
ţări şi sunt înscrise, de obicei, în acordurile comerciale încheiate de statele respective);
- Licenţele de import – însoţesc restricţia impusă de contingentare, îmbrăcând forma unor
autorizaţii, eliberate de autorităţile centrale, care conferă dreptul importatorului de a achiziţiona
de pe una sau mai multe pieţe externe, într-o perioadă dată de timp, o anumită marfă, specificată
cantitativ sau valoric; licenţele pot fi automate (nu au scop restrictiv, acordându-se necondiţionat,
la cerere şi au doar un scop administrativ şi statistic) şi neautomate (se acordă pe baza unor
anumite criterii şi cuprind o serie de restricţii);
- Restricţiile „voluntare” la export – constau într-un angajament al exportatorului de a-şi
limita exporturile sale, la anumite limite convenite, situate mult sub nivelul posibil al importului,
în condiţii normale; exportatorii acceptă aceste limitări pentru a evita instituirea de taxe
autonome, cu acţiune mai restrictivă şi de mai lungă durată;
- Acordurile sectoriale de comercializare ordonată – se încheie cu participarea deschisă şi
oficială a guvernelor şi cuprind, pe lângă limitarea volumului importurilor, şi prevederi privind
preţurile, clauzele de salvgardare etc. („Aranjamentul Multifibre” a stat la baza comerţului
internaţional cu textile în ultimele decenii).

8
Idem, pag. 124-124
 3.2. Instrumente de limitare indirectă indirectă a importurilor prin mecanismul preţului 9:

- Prelevările variabile – constau în aplicarea unor taxe care acoperă ca mărime diferenţele
dintre preţurile interne şi cele externe, la anumite produse sau grupe de produse; spre deosebire
de taxele vamale, nivelul acestor prelevări diferă de la o perioadă la alta, în funcţie de evoluţia
decalajului de preţuri (de exemplu, politica agricolă a Uniunii Europene presupune protejarea
producţiei comunitare prin practicarea unor astfel de prelevări în cazul produselor agricole);
- Preţurile minime sau maxime de import – distorsionează volumul valoric al importurilor
efectuate, prin condiţionarea încadrării într-un anumit plafon al preţului produselor achiziţionate
din exterior; preţurile minime de import se aplică la mărfurile pentru care preţurile interne sunt
mai ridicate decât cele mondiale; preţurile maxime de import reprezintă plafoane peste care
importurile nu sunt admise, aplicându-se pentru contracarea strategiei unilaterale de ridicare a
preţului de către exportator, mai ales atunci când acesta se bucură de o situaţie de cvasi-monopol
pe o piaţă;
- Impozitele şi alte taxe fiscale – deşi prevederile GATT şi convenţiile dintre state cu privire
la evitarea dublei impuneri susţin că mărfurile din import trebuie supuse la acelaşi regim fiscal ca
şi cele indigene, pot apărea discriminări, ca urmare a diferenţelor dintre sistemele naţionale de
impunere, a sistemului complicat şi diversificat de taxe fiscale practicate, a bazelor diferite de
impunere fiscală etc.

3.3. Barierele netarifare valutare şi financiar-bancare10:

- Restricţiile valutare limitează importul prin plafonarea sau interzicerea completă a acordării
sumei de valută pentru efectuarea plăţilor;
- Controlul plăţilor în valută se poate realiza prin numeroase măsuri ca: obligativitatea
obţinerii autorizaţiilor prealabile pentru efectuarea plăţilor în valută, verificarea preţului de
import şi a volumului valoric al importului pentru a evita depunerea valutei necheltuite la băncile

9
Idem – pag. 127-137
10
Idem – pag. 138-139
străine, limitarea sau interzicerea exportului de capital sau a plăţilor pentru dobânzi, dividende
etc.;
- Devalorizarea monedei naţionale generează un puternic efect restricţionist asupra
importurilor, prin scumpirea acestora în monedă naţională;
- Diferenţierea cursurilor de schimb constituie un important instrument de discriminare a
importurilor pe categorii de produse, operaţiuni şi ţări partenere; acordarea valutei pentru
achitarea importurilor la un curs de schimb mai mare (devalorizat) atrage scumpirea mărfurilor
respective în monedă naţională;
- Depozitele prealabile la import presupun obligativitatea agentului economic importator de a
depune, de regulă cu şase luni înaintea efectuării operaţiunii, a unei cote-părţi din valoarea
importurilor, în valută, la dispoziţia statului, în contul organelor vamale; nefiind purtătoare de
dobândă, aceste depozite determină apariţia de pierderi care trebuie recuperate prin creşterea
preţului pe piaţa internă;
- Discriminările în regimul acordării creditelor de import prin plafonarea acestora,
practicarea unor dobânzi şi scheme de plată dezavantajoase etc.

3.4. Măsuri şi reglementări restrictive de ordin administrativ şi tehnic11:

- Activitatea statului ca agent economic poate fi de natură să limiteze importurile, prin

practici variate, începând cu acordarea comenzilor guvernamentale cu prioritate producătorilor
naţionali şi până la exercitarea monopolului de stat asupra comerţului exterior cu anumite
produse;
- Procedeele arbitrare de determinare a valorii vamale – cu toate eforturile depuse în cadrul
GATT pentru reglemntarea uniformă a determinării valorii în vamă pe baza preţurilor CIF (Cost
Insurance Freight) înscrise în factură, numeroase state practică alte procedee care permit
supraevaluarea vamală şi, respectiv, majorarea impunerii fiscale;
- Detalierea excesivă a nomenclatorului vamal poate crea posibilitatea încadrării arbitrare a
mărfurilor în tariful vamal;

11
Idem – pag. 140-143
- Formalităţile complicate la import obstrucţionează derularea normală a achiziţiilor din
exterior, prin formularistica comercială, vamală şi consulară sofisticată şi, adesea, inutilă, prin
formalităţile vamale complexe şi îndelungate de control, carantină etc.;
- Propaganda comercială în favoarea produselor autohtone prin campanii susţinute de
orientare a cererii interne spre produsele indigene („buy American goods”, „buy British goods”
etc.);
- Barierele netarifare de ordin tehnic rezultă din caracterul excesiv de sever, complicat şi,
mai ales, lipsit de transparenţă al normelor tehnice şi de calitate (atunci când ele se abat de la
normele şi standardele internaţionale), al normelor de ambalare, marcare şi etichetare (afectează
mai ales ţările în curs de dezvoltare care nu beneficiază de mijloacele tehnice şi financiare
necesare pentru a răspunde cerinţelor ridicate ce caracterizează la acest capitol piaţa ţărilor
dezvoltate), al normelor de protecţie a mediului înconjurător (apar cheltuieli suplimentare pentru
producători în sensul respectării anumitor parametrii legaţi de protecţia mediului) şi al normelor
sanitare şi fito-sanitare (se aplică mai ales în cazul importurilor de produse alimentare, de
medicamente, produse chimice, animale vii, seminţe, fructe, legume) etc.

4. Politica comercială promoțională

Politica promoţională cuprinde ansamblul instrumentelor şi a măsurilor cu caracter

macroeconomic, aplicate de stat pentru încurajarea producţiei de export şi facilitarea pătrunderii,
menţinerii şi dezvoltării poziţiei pe pieţele externe, în scopul maximizării încasărilor din export.
Mecanismul naţional de dezvoltare a exporturilor reuneşte „ansamblul instrumentelor
economice specifice cu caracter tactic, utilizate atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel
macroeconomic în scopul creşterii şi diversificării volumului exporturilor, în strânsă
concordanţă cu obiectivele strategice urmărite”12.
Gama instrumentelor şi măsurilor de politică promoţională este destul de variată.
După natura efectelor pe care le generează, putem distinge13:

12
A. Constantinescu – Mecanisme de stimulare a exporturilor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, pag.
53-54
13
Spiridon Pralea – Op. cit., pag. 147
- măsuri şi instrumente de stimulare a exporturilor care vizează cointeresarea producătorilor şi,
respectiv, a exportatorilor în creşterea volumului livrărilor lor pe piaţa internaţională, în general,
sau pe anumite pieţe externe, precum şi ridicarea nivelului lor de competitivitate;
- măsuri şi instrumente de promovare a exporturilor care vizează facilitarea pătrunderii pe
pieţele externe şi crearea printre clienţii externi efectivi sau potenţiali a unei imagini favorabile
asupra produselor şi firmelor de export.
După natura lor şi modul în care sunt administrate de către stat, putem distinge:
- măsuri şi instrumente de stimulare de natură financiar-bancară: creditele utilizate pentru
stimularea exporturilor (credite pentru prefinanţarea, postfinanţarea exporturilor sau credite de
export propriu-zise), condiţii avantajoase de creditare (perioadă de rambursare, costul creditului,
rata dobânzii etc.), nivelul taxei de scont etc.;
- mecanisme de stimulare valutare – cel mai elocvent exemplu îl constituie devalorizarea
monedei naţionale sau practicarea de cursuri de schimb diferenţiate;
- concesii în ceea ce priveşte regimul fiscal: degrevarea de impozite directe (reducerea,
exonerarea sau rambursarea impozitului pe venitul firmei exportatoare, proporţional cu volumul
exporturilor), exonerarea mărfurilor exportate de impozitele indirecte pe consum (de genul TVA
etc.), certificatele de credit pentru impozit (presupun acordarea de credite exportatorilor pentru
achitarea impozitelor, proporţional cu valoarea exporturilor), reducerea, scutirea sau rambursarea
de impozite şi taxe vamale pentru materiile prime, materialele şi echipamentele importate în
vederea realizării producţiei de export (admisia temporară, sistemul draw-back); aceste facilităţi
fiscale se acordă, de obicei, diferenţiat, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: natura mărfii,
procentul exporturilor în valoarea totală a cifrei de afaceri, vârsta firmei, numărul de locuri de
muncă nou create, gradul de acoperire a producţiei prin contracte ferme de export, costul
acţiunilor de promovare a exporturilor întreprinse pe piaţa externă, ritmul de creştere a
exporturilor etc.;
- măsuri de stimulare de ordin comercial general – cea mai importantă este crearea de
antrepozite vamale, de zone libere şi porturi franco, la care se adaugă şi: încheierea de acorduri
comerciale şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică bilaterale sau multilaterale,
convenirea acordării prin aceste înţelegeri a clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a clauzei
regimului naţional, participarea şi adoptarea de poziţii principiale în cadrul organizaţiilor şi
aranjamentelor internaţionale multilaterale, sprijinirea reprezentării comerciale în străinătate prin
organizarea de reprezentanţe şi agenţii comerciale şi prin consilierii şi ataşaţii comerciali
permanenţi din cadrul ambasadelor, încurajarea participării la târguri şi expoziţii internaţionale,
crearea de institute de cercetare, de oficii de informare şi documentare, birouri de consultanţă,
pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul comerţului exterior, crearea şi menţinerea
unei imagini favorabile a ţării pe arena internaţională;
- stimulentele bugetare – subvenţii şi prime de export14; subvenţiile sunt destinate acoperirii
unei părţi din costurile de producţie, astfel sporindu-se nivelul de competitivitate (sub raportul
preţului) al produselor autohtone.

14
Idem – pag. 148-163