Sunteți pe pagina 1din 6

Organizaţia Mondială a Comerţului

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o organizaţie


internaţională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc
"regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului
general asupra tarifelor şi comerţului“ şi operează în direcţia reducerii şi abolirii
barierelor comerţului internaţional.
Sediul OMC se află în Geneva, Elveţia. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a
fost ales director general al OMC. Acesta a preluat funcţia de la predecesorul său,
Supachai Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Până la data de 19 august,
2005 au existat 148 de membri ai organizaţiei. Tuturor membrilor OMC li se
recomandă să-şi ofere reciproc statutul de naţiunea cea mai favorizată, astfel
încât (cu mici excepţii) concesiuni comerciale oferite de un membru OMC unei
ţări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.
La sfârşitul anilor '90, OMC a devenit o ţintă majoră a protestelor
mişcărilor anti-globalizare.

Origini
Organizaţia Mondială a Comerţului a luat fiinţa la 1 ianuarie 1995, după
îndelungate şi complexe negocieri, ca exponentă a unui nou set de principii,
reguli şi discipline care urmează a asigura comerţului internaţional un cadru
îmbunătăţit de desfăşurare, adaptat cerinţelor actuale şi de perspectivă.
Organizaţia Mondială a Comerţului reprezintă baza instituţional -
juridică a sistemului comercial multilateral, fiind unica organizaţie
internaţională care tratează regulile globale ale comerţului dintre ţări.
Una dintre cele mai tinere organizaţii, OMC este succesorul GATT (Acordul
General al Comerţului şi Tarifelor), stabilit înaintea celui de-al doilea război
mondial.
Cu toate că OMC este încă tânără, sistemul multilateral de comerţ a
început sub GATT (în 1947) acum mai bine de 50 de ani. GATT urmărea
eliminarea tarifelor şi barierelor comerciale, precum şi eliminarea tratamentului
diferenţial în comerţul internaţional. Avea 23 de ţări membre în momentul
respectiv.
Ultimii 50 de ani au asistat la o creştere excepţională în domeniul
comerţului mondial. Exporturile de marfă au crescut cu o medie de 6% anual.
Comerţul total în 1997 era de 14 ori nivelul celui din 1950.
GATT şi OMC au ajutat la crearea unui puternic sistem de comerţ,
contribuind la o creştere fără precedent. Sistemul a fost dezvoltat de o serie de
negocieri găzduite de GATT. Prima rundă s-a ocupat de reducerea taxelor, dar
negocierele de după au inclus şi alte arii. Cea mai lungă rundă de negocieri, între
anii 1986-1994, a dus la apariţia OMC. Negocierile nu s-au oprit aici, câteva au
continuat şi după asta. În februarie1997 s-a ajuns la un acord în serviciile de
telecomunicaţii.
In acelaşi an, 40 de guverne au ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte
comerţul fără taxe pentru produsele din tehnologia informaţiei şi 70 de membri
au pus la punct o afacere financiară de servicii ce acoperă mai mult de 95% din
comerţ, în cadrul băncilor, asigurărilor, securităţii şi informaţiilor financiare.
În 2000, noi discuţii au apărut în agricultură şi servicii. Acestea au fost
încorporate într-un program amplu de lucru, Agenda de Dezvoltare Doha (DDA),
lansată la a patra conferinţă ministeriala OMC, în Doha, Qatar, noiembrie 2001.
Negocierile au încetat în ianuarie 2005.

Ideea creării OMC a fost avansată pentru prima dată în 1990, de către
Comunităţile Europene şi Canada şi avea în vedere ca noua organizaţie să se
constituie într-un mecanism eficient şi pragmatic pentru:
1. implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;
2. încorporarea în cadrul multilateral de drepturi şi obligaţii comerciale a
rezultatelor obţinute în noile domenii de reglementare (servicii, măsuri
investiţionale, drepturi de proprietate
3. intelectuală); aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;
4. eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existenţei şi funcţionării
GATT.
Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea OMC, în preambulul său,
prevede obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost
extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea
sunt:
• continuarea negocierilor în vederea liberalizării progresive a comerţului
internaţional;
• realizarea complementarităţii dintre liberalizare, dezvoltare economică şi
eradicarea saraciei;
• confirmarea rolului central pe care regulile şi sistemul multilateral trebuie
să-l ocupe în politica comercială a statelor membre OMC;
• organizarea activităţii OMC pe baze care să reflecte într-o mai mare
măsură nevoile tuturor membrilor
Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu
noţiunea de „dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor
mondiale şi la necesitatea protecţiei şi conservării mediului înconjurător,
corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale ţărilor.
Funcţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt:
a) facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice
ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
b) soluţionarea diferendelor (disputelor) comerciale;
c) OMC joacă rol de forum de negocieri legate de comerţ între statele
membre. Odată ce se ajunge la un consimţământ, preia rolul pentru
punerea în aplicare a acestor rezultate. Negocierile sunt pilonul de suport
al acestei organizaţii. Acordurile la care ajunge se doresc a fi rezultatul
unui proces de consultări între toate părţile interesate pentru a ajuta la
sporirea interacţiunilor;
d) asistă ţările în curs de dezvoltare în probleme de politică comercială prin
asistenţă tehnică şi probleme de educaţie;
e) examinarea politicilor comerciale naţionale;
f) cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor
economice la scară mondială.

Negocieri
Acolo unde cele mai multe organizaţii operează pe „o ţară, un vot“ sau
pe baza „voturilor măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea
înţelegerilor (şi a reviziilor aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest
lucru nu înseamnă însă ca s-a ajuns la unanimitate: doar că nici un membru nu
găseşte o decizie a fi atât de inacceptabilă, încât să insiste pe o anumită obiecţie.
Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau în cazuri speciale.
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi
decizia acceptată de către toţi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare
a unei perioade de timp mai mare şi mai multe runde de negocieri, pentru a
dezvolta o decizie în consens, iar tendinţa ca acordurile finale să folosească un
limbaj ambiguu asupra părţilor contencioase punctează faptul că viitoarele
interpretări ale tratatului vor fi dificile.
Richard Steinberg (2002) este de părere că deşi modelul conducerii prin
consens a OMC oferă comerţ iniţial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie
prin comerţ bazat pe putere, favorizând Europa şi Statele Unite şi pot sănu
conducă la pareto eficienţă. Cele mai notabile nefuncţionalităţi ale consensului de
la întâlnirile ministeriale de la Seattle (1999) şi de la Cancún (2003) au apărut din
cauza refuzului câtorva ţări în curs de dezvoltare de a acepta propunerile.

Rezoluţia disputei
Ca şi multe alte organizaţii internaţionale, OMC nu are o putere
semnificativă pentru a întări deciziile pe care le ia atunci când un membru face o
plângere împotriva unui alt membru. Dacă deciziile luate de corpul de acord în
privinţa disputelor nu sunt îndeplinite, se pot lua măsuri de despăgubire pentru
membrul care a făcut plângerea, însă nici o altă acţiune de constrângere nu este
disponibilă. Asta înseamnă că state puternice din punct de vedere economic, cum
sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore hotărârile luate împotriva lor de
către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă nu au puterea de a
forţa SUA să îşi schimbe poziţia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia
corpului de acord din martie 2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale
subvenţiile americane pentru bumbac.

Importanţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului:


• este motorul unei reforme politice: o presiune constantă pentru a reduce
tarifele protecţioniste, pentru a îmbunătăţi exportul dintre ţări;
• un pretext pentru grupul reformiştilor pentru a-şi promova obiectivele;
• unealtă eficace pentru a rezista reformelor aplicate de ţări şi companii;
• determină din ce în ce mai mult uneltele politice: de la suportul preţurilor
până la plata directă;
• a creat o metodă pentru dezvoltarea ţărilor mici, pentru a putea lupta
împotriva dominaţiei comerciale a ţărilor dezvoltate, folosind argumentul
„piaţă liberă”;
Consumatorii şi producătorii ştiu că pot să se bucure de o aprovizionare
sigură şi o mai mare gamă de produse finite, componente şi servicii de care au
nevoie. Producătorii şi exportatorii au avantajul că pieţele străine vor rămâne
deschise.
Un alt rezultat al înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Comerţului îl reprezintă
o lume economică mult mai prosperă şi liniştită. Deciziile în OMC sunt luate
printr-un consens al tuturor membrilor ţărilor şi sunt ratificate de membrii
parlamentelor.
OMC încearcă să rezolve conflictele apărute, prin înţelegeri şi
compromisuri, evitând astfel riscul unor dispute politice sau militare.
Scopul OMC este a îmbunătăţi bunăstarea oamenilor din ţările membre.

Principii
Acordurile OMC sunt voluminoase şi complexe din considerente că acestea
reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la
agricultură, industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde
industriale, proprietatea intelectuală şi multe alte domenii. Şi totuşi, la baza
tuturor acestor documente stau un şir de principii care constituie fundamentul
sistemului comercial multilateral. Aceste principii sunt:
• acordarea reciprocă şi necondiţionată, în relaţia dintre statele părţi, a
clauzei naţiunii cele mai favorizate (NMF). In conformitate cu acordurile
OMC, ţările nu trebuie să manifeste discriminare faţă de partenerii lor
comerciali. In cazul în care se acordă unui partener o favoare specială
(cum ar fi o taxă vamală mai redusă pentru un produs oarecare), acest
lucru urmează să fie aplicat şi faţă de toţi ceilalţi membri ai OMC.
Importanţa acestui principiu este aşa de mare încât constituie primul
articol al GATT-ului (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), el fiind
prioritar şi în GATS (articolul 2) (Acordul General pentru Comerţul cu
Servicii), şi în TRIPS (articolul 4) (Acordul privind aspectele comerciale ale
drepturilor de proprietate intelectuală). Totuşi, regulile GATT permit, ca
taxele vamale şi alte bariere în calea comerţului să fie reduse în mod
preferenţial, în cadrul aranjamentelor regionale. Reducerea taxelor
vamale, aplicabile în relaţiile dintre membrii în cadrul unor aranjamente
regionale nu trebuie să fie extinse şi altor ţări. Aranjamentele preferenţiale
regionale constituie astfel o importantă excepţie de la regula clauzei
naţiunii celei mai favorizate. Asemenea aranjamente pot lua forma
uniunilor vamale sau a zonelor de comerţ liber.
In vederea protejării intereselor comerciale ale ţărilor terţe,
sunt prevăzute condiţii extrem de stricte cu privire la formarea unor
asemenea aranjamente.
• acordarea clauzei tratamentului naţional, fapt ce presupune o atitudine
egală faţă de bunurile de import şi cele autohtone, cel puţin după
momentul pătrunderii bunurilor de import pe piaţă. Nu este permis unei
ţări să impună asupra unui produs importat, după ce acesta a intrat în
teritoriul vamal şi s-au plătit taxele vamale la frontieră, taxe interne (cum
ar fi taxele asupra vânzării) la nivele mai ridicate decât produsele interne
similare. Acelaşi lucru trebuie să se aplice atât faţă de serviciile acordate
de străini şi cele acordate de naţionali, cît şi faţă de mărcile naţionale şi
cele străine, dreptul de autor şi brevete.
• eliminarea restricţiilor cantitative şi aplicarea acestora între ţările membre
numai în situaţii de excepţie, admise de acord pe o bază nediscriminatorie,
avându-se în vedere că protejarea economiei naţionale faţă de concurenţa
străină să se facă în exclusivitate pe calea tarifelor vamale. Regula este
supusă totuşi unor excepţii specificate. O excepţie importantă permite
ţărilor care întâmpină dificultăţi ale balanţei de plăţi să restricţioneze
importurile pentru a-şi întări poziţia financiară externă. Această excepţie
acordă o flexibilitate mai mare ţărilor în curs de dezvoltare faţă de ţările
dezvoltate, în utilizarea restricţiilor cantitative la importuri, dacă aceste
restricţii sunt necesare pentru prevenirea unui declin serios al rezervelor
monetare.
• neadmiterea concurenţei neloiale, care constă în practicarea de subvenţii
şi preţuri de dumping la export. Regulile nediscriminatorii – NMF şi
tratamentul naţional – sunt elaborate în aşa fel ca să asigure condiţii loiale
pentru comerţ. Multe dintre acordurile OMC au scopul să susţină
concurenţa loială. De exemplu, în domeniul agriculturii, proprietăţii
intelectuale, serviciilor. Acordul privind achiziţiile publice contribuie la
extinderea regulilor referitoare la concurenţă şi asupra achiziţiilor
efectuate de mii de instituţii publice în multe ţări.
• utilizarea unei metodologii de evaluare vamală care să reflecte valoarea
reală a mărfurilor, în scopul de a realiza funcţionarea corectă a taxelor
vamale rezultate din negocierile multilaterale.
• previziune: prin intermediul îndeplinirii obligaţiilor. În cadrul OMC, cînd
ţările sunt de acord să deschidă pieţele lor pentru bunuri şi servicii, este ca
şi cum îşi asumă unele angajamente obligatorii. O ţară poate să-şi modifice
angajamentele sale obligatorii doar după negocierea cu partenerii săi
comerciali, ceea ce poate însemna că aceştia să primească compensaţii
pentru prejudiciul ce-l suportă în urma pierderii comerţului. Deci, sistemul
comercial multilateral constituie o încercare a guvernelor de a asigura un
anturaj stabil şi previzibil.
• instituirea angajamentului ţărilor – părţi de a negocia pe plan multilateral
reducerea şi eliminarea taxelor vamale şi a altor obstacole din calea
comerţului internaţional. Ţărilor li se cere ca, ori de câte ori este posibil, să
reducă sau să elimine protecţia producţiei interne, prin reducerea taxelor
vamale şi înlăturarea celorlalte bariere din calea comerţului. Taxele
vamale astfel reduse sunt consolidate împotriva unor majorări posibile şi
sunt cuprinse în listele naţionale ale ţărilor membri.
• încurajarea reformei de dezvoltare şi reformei economice. Este bine
cunoscut faptul că sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Ţările mai puţin
dezvoltate au nevoie de flexibilitate pe parcursul perioadei cînd acestea
încearcă să implementeze acordurile.

Ţări membre
OMC cuprindea 76 de ţări membre la înfiinţare. Alţi 74 de membri au
urmat în următorii zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11
ianuarie 2007.
Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la
OMC: Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi
Herţegovina, Capul Verde, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican),
Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia, Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi
Príncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina,
Uzbekistan, Vanuatu, şi Yemen. Multe dintre aceste ţări doresc să devină
membre.
Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicaţia sa a
fost blocată de către Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar
susţine terorismul internaţional. În luna martie, 2005, SUA a declarat că îşi va
folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile pentru aderarea Iranului.
Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei
înţelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este încă ţară membră, deşi
a aplicat pentru aderarea la GATT în 1993.

Critici
OMC promovează globalizarea economică şi comerţul liber, care sunt
considerate de mulţi ca fiind două teme problematice. Tratatele OMC au fost
acuzate de tendinţe de parţialitate faţă de corporaţiile multinaţionale şi faţă de
naţiunile bogate. În timp ce parteneriatul este voluntar, criticii sunt de părere că
neparticiparea plasează ţările neparticipante sub embargo, creând un sistem
internaţional de reguli economice forţate şi descurajând schimbul şi
experimentarea.
Procesul de luare a deciziilor în cadrul organizaţiei şi în ceea ce priveşte
organizaţia a fost, de asemenea, supus criticilor. Cei trei mari membri - Statele
Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Japonia - au fost acuzate de faptul că se
folosesc de OMC pentru a exercita o influenţă exagerată asupra statelor membre
mai puţin influente. În plus, unii cred că statele membre au adoptat tratatele
OMC în mod nedemocratic sau în detrimentul propriilor cetăţeni sau al mediului
înconjurător.

Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3ia_Mondial%C4%83_a_Comer
%C5%A3ului
http://www.referat.ro/referate/Organizatia_mondiala_a_comertului_0535d.html