Conferinta de la Stockholm

In urma pregatirilor coordonate de un comitet special compus din reprezentantii a 27

de state, intre 5 si 16 iunie 1972 s-a desfasurat in capitala Suediei, Stockholm, prima
Conferinta ONU privind mediul. Aceasta a reunit cel mai mare numar de participanti de pana
atunci la o conferinta consacrata problemelor mediului, respectiv 6.000 de persoane, care au
inclus delegatii din 113 state, reprezentanti ai tuturor marilor organizatii guvernamentale, 700
de observatori si circa 1.500 de ziaristi.

In cadrul conferintei a fost aprobat un mare numar de texte, printre care o declaratie
generala, 109 recomandari care au constituit un „Plan de actiune“ si o rezolutie privind
dispozitiile institutionale si financiare recomandate organizatiei mondiale.

Declaratia Conferintei Natiunilor Unite privind Mediul (Declaratia de la Stockholm)

cuprinde un preambul in 7 puncte, urmat de 26 de principii.

Preambulul constituie o introducere generala in problematica mediului si cuprinde idei

precum: omul este creatia si creatorul mediului sau: elementul natural si cel pe care omul l-a
creat el insusi sunt indispensabile bunastarii si exercitarii depline a drepturilor si libertatilor
sale fundamentale, inclusiv dreptul la viata.

Principiile reprezinta un amalgam de cerinte de natura politico-juridica. Primul

principiu afirma dreptul fundamental al omului la libertate, egalitate si conditii de viata
satisfacatoare.

Principiile 2-7 ale declaratiei cuprind continutul propriu-zis al documentului; ele

proclama ca resursele naturale ale Globului nu sunt numai petrolul si mineralele, ci si aerul,
apa, solul, fauna si flora; omul are o responsabilitate speciala in salvarea patrimoniului
constituit de flora si fauna salbatice si habitatul lor.

Principiile 8-20 ale documentului se refera la realizarea protectiei mediului. Sub

raportul continutului prevederilor acestora, se remarca stabilirea unor legaturi interdependente
intre dezvoltarea economica si sociala si protectia mediului, necesitatea unei conceptii
integrate si coordonate a planificarii.

Ultima grupa de principii (21-26) este consacrata cooperarii internationale si

stabileste, printre altele: dreptul suveran al statelor de a exploata propriile lor resurse potrivit
politicii lor ecologice si indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele
jurisdictiei lor nationale ori sub controlul lor sa nu cauzeze pagube mediului altor state ori
celui din regiuni nesupuse vreunei jurisdictii nationale (principiul 21), obligatia statelor de a
coopera pentru dezvoltarea dreptului international in ce priveste responsabilitatea si
indemnizarea victimelor poluarii si altor daune ecologice produse in afara frontierelor lor,
cooperarea pentru protejarea si ameliorarea mediului etc.

Al doilea rezultat important al Conferintei de la Stockholm il reprezinta „Planul de actiune

pentru mediu“. Prevederile sale se refera in principal la trei categorii de probleme: evaluarea
calitatii mediului, gestiunea mediului si masurile de sustinere, informarea si educarea
publicului, formarea specialistilor in materie de mediu, insotite de aspecte institutionale