RASPUNDEREA INTERNATIONALA PENTRU DAUNE ADUSE

MEDIULUI

INTRODUCERE

Firea sociala a omului genereaza nenumarate relatii cu semenii sai.Pentru

mentinerea si dezvoltarea acestor relatii omul creeaza diferite norme si reguli de
conduita.Toate aceste norme ,fie ca sunt de natura religioasa ,fie ca sunt de natura
juridica sau de alta natura ,au menirea de a-i crea omului o comoditate de
convietuire.Istoria dezvoltarii societatii umane a demonstrat faptul ca normele de
convietuire umana suporta diverse modificari care se datoreaza ,de regula ,valorilor pe
care le promoveaza societatea intr-o anumita etapa de dezvoltare.Cel mai important loc
in sistemul de norme sociale il ocupa normele juridice care ,comparativ cu celelalte
categorii de norme, sunt instituite de puterea publica ,iar respectarea lor este asigurata ,la
nevoie ,de forta coercitiva a statului.
La ora actuala ,protectia mediului devine o problema de importanta majora pentru
societatea umana in conditiile in care tehnologiile avansate implica utilizarea resurselor
naturale in cantitati imense ,chiar exagerate.In aceasta situatie ,a fost necesara instituirea
unor norme ce protejeaza mediul.
Pentru solutionarea problemei protectiei mediului se cer aplicate reguli specifice.
Avand in vedere faptul ca fenomenele naturii decurg independent de vointa umana si ca
orice interventie umana in mediu duce ,inevitabil ,la modificari ,concluzionam ca si
procedeele utilizate pentru solutionarea acestor probleme trebuie sa fie categorice,
drastice si exclusive ,astfel ca , in final ,ele sa excluda interventia sau sa inlature
totalmente consecintele acestei activitati.
Unul dintre cele mai eficiente procedee de solutionare a problemelor de ordin
major ,s-a dovedit de-a lungul secolelor a fi aplicarea masurilor de raspundere juridica.Si
in domeniul protectiei mediului ,problema raspunderii juridice si-a gasit un loc
important.Mai mult de atat,aproape ca si-a gasit un loc rege .Aceasta se manifesta prin

1
prisma regulilor specifice conform carora se aplica raspunderea in raporturile de dreptul
mediului ,precum si prin prisma efectelor pe care le produce.
In doctrina se vorbeste tot mai mult de existenta unei raspunderi specifice
dreptului mediului ,diferita de cea civila.Pentru victimele unei daune ecologice ,faptul ca
persoana care a cauzat dauna a fost supusa raspunderii contraventionale si penale,
constituie doar o consolare morala ,dar victima va dori cu siguranta o reparare a
daunei.Aceasta reparare apare ca un scop principal .Am putea afirma ca pentru situatia in
care s-a cauzat o dauna ecologica ,raspunderea penala si contraventionala este subsidiara,
iar cea patrimoniala ,care se manifesta prin obligatia de reparare a daunei ,este una
principala.
In cele ce urmeaza vom analiza raspunderea internationala pentru daune
ecologice,raspunderea la nivel regional pentru daunele ecologice ,precum si tipurile de
raspundere juridica pentru daunele ecologice.

CAPITOLUL I

RASPUNDEREA INTERNATIONALA PENTRU DAUNE ECOLOGICE

1.1.CONSIDERARII GENERALE

Dreptul international ramane destul de reticent la acceptarea ,si mai ales la

concretizarea ideii raspunderii internationale a statelor pentru prejudiciile aduse
mediului.Cele mai generoase sunt Declaratiile marilor reuniuni internationale precum
cele de la Stockholm (1972) si Rio de Janeiro (1992).Aceasta din urma recunoaste
necesitatea pentru state de a elabora o legislatie nationala privind raspunderea pentru
poluare si alte pagube aduse mediului ,precum si indemnizarea victimelor lor ,de a pune
in practica principiul poluatorul plateste ,completate cu o obligatie de informare a
statelor intre ele in caz de situatie de urgenta.
In acest sens ,Conventia privind dreptul marii (1982) prevede ca „Statele sunt
responsabile de pierderile ori daunele care le sunt imputabile in urma masurilor luate
in aplicarea sectiunii 6,atunci cand aceste masuri sunt licite ori merg dincolo de cele
care sunt necesare in mod rezonabil ,in raport cu cunostintele disponibile”.
Conventia de la New-York asupra dreptului relativ la utilizarile cursurilor de apa
internationale ,in alte scopuri decat navigatia(1997) prevede „obligatia de a nu cauza
daune semnificative „ ,cu un dispozitiv de reparare si ,daca este necesar ,de indemnizare;
Dreptul international al mediului dispune de putine reguli clare si precise in
problema raspunderii pentru daunele trasfrontaliere cauzate mediului natural de pe
teritoriul altor state.Este ratiunea pentru care s-a recurs la cercetarea contributiei altor
ramuri ale dreptului international public (dreptul fluvial ,maritim,spatial etc.),precum si
la sprijinirea dreptului international privat ,fapt care a condus la conturarea diferitelor
categorii sau forme ale raspunderii in domeniul protectiei mediului si conservarii
resurselor naturale.
Principala problema ,comuna mai multor ramuri de drept la care ne-am referit,
ramane stabilirea unor ecostandarde (uniforme si obligatorii )privind protectia factorilor
de mediu pe plan regional si international ,astfel incat sa se poata ajunge ,mai intai la

2
renuntarea exercitarii unor activitati producatoare de pagube (potrivit unor standarde
minime),iar apoi ,treptat la protectia integrala a elementelor componente ale mediului
natural (potrivit unor standarde maxime).
In dreptul mediului inconjurator , raspunderea juridica a devenit o zona fierbinte
datorita situatiei ecologice mondiale afectata grav de consecintele industrializarii si
automatizarii ,a aplicarii tehnologiilor de varf spatiale si nucleare ,a exploararii
nerationale a resurselor naturale,a urbanizarii excesive ,precum si a altor factori,
dependenti de politica dusa in acest domeniu de fiecare tara.Angajarea unor astfel de
activitati atat de catre stat ,cat si de catre persoane private duce la producerea de pagube
ecologice intentionate sau accidentale cu un grad ridicat de periculozitate fata de mediul
natural .In dreptul international aceasta a dus la aparitia unor tehnici noi de reparatii a
victimelor poluarii,la stabilirea unor regimuri speciale in dreptul international public si
la armonizarea sistemului de raspundere in dreptul intern.
Raspunderea juridica pentru incalcarea cerintelor protectiei mediului si folosirii
resurselor naturale constituie numai unul dintre aspectele acestui ansamblu de raporturi
si nu dintre cele mai eficiente .
Categoriile de raspundere care sunt aplicabile pentru incalcarea dispozitiilor
legale cu privire la protectia mediului sunt raspunderea disciplinara ,materiala ,civila,
contravantionala si penala.
Raspunderea disciplinara si cea materiala sunt guvernate de legislatia muncii,
avand la baza culpa salariatului ,care a savarsit o abatere de la regulile instituite in
domeniul protectiei mediului inconjurator si in legatura cu atributiile de serviciu ce-i
revin.

1.2.ELEMENTELE RASPUNDERII

Raspunderea materiala a statelor este o forma a raspunderii civile proiectata in

sfera relatiilor internationale.In general,faptele cauzatoare de raspundere includ fie
comportari ilicite din punct de vedere a dreptului international ,prin care se produc
pagube mediului inconjurator ,fie o seama de activitati ilicite ce nu sunt interzise de
dreptul international ,care pot constitui insa surse ale vatamarii mediului.
Fapta ilicita trebuie sa indeplineasca ,in primul rand o conditie obiectiva ,constand
in incalcarea de catre un stat a unei obligatii internationale ce-i revenea in domeniul
protectiei mediului inconjurator .Trebuie insa precizat ,ca este vorba numai de obligatii
juridice asumate de state ,in conformitate cu dreptul international ;nu pot fi luate in
considerare ,obligatiile asumate de catre un stat prin contractele de drept intern sau
obligatiile morale.In al doilea rand,pentru ca fapta sa fie ilicita ,este necesar ca obligatia
internationala incalcata sa fie in vigoare in momentul producerii ei.
Pentru ca inactiunea prin care un stat violeaza normele dreptului international sa
duca la angajarea raspunderii trebuie indeplinite urmatoarele conditii:savarsirea actului
ilicit cu intentie sau din neglijenta sau imprudenta;actul ilicit sa fie imputabil statului sau
organelor sale ;intre prejudiciul cauzat si actiunea ilicita sa existe un raport de cauzalitate.
O astfel de obligatie este formulata in principiul 21 ,precum si in art.30 din Carta
drepturilor si indatoririlor economice ale statelor ,ca instrument cu caracter „soft

3
low”precum si in Conventia asupra dreptului marii de la Montego Bay,ca posibil
instrument cu caracter „hard law”.
Obiectul obligatiei incalcate are incidenta asupra regimului raspunderii ,in sensul
ca faptul international ilicit are consecinte diferite si prin urmare ,formele de raspundere
aplicabile incalcarii anumitor obligatii ,de importanta esentiala pentru protectia unor
interese fundamentale ale comunitatii internationale ale statelor ,difera fata de cele
aplicate pentru incalcarea altor obligatii.In functie de obiectul obligatiei internationale
incalcate ,Comisia de Drept International a clasificat aceste fapte in crime si delicte
internationale .Raspunderea este diferita pentru crime fata de cea pentru delicte.
In ceea ce priveste cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei putem spune ca si
in dreptul international s-a recunoscut interventia anumitor imprejurari de natura sa
inlature caracterul ilicit al faptei ,prin care se violeaza o obligatie internationala.Aceste
situatii sunt :consimtamantul dat in mod valabil de catre un stat ,pentru comiterea de
catre un alt stat ,a unui fapt determinat ,care nu este conform cu obligatiile acestuia din
urma fata de primul stat;masurile luate impotriva faptului ilicit al unui stat;forta majora;
starea de necesitate ;legitima aparare.

1.3.RESPONSABILITATEA INTERNATIONALA

Regula de baza a responsabilitatii statului in contextul protectiei mediului poate fi

sintetizata in felul urmator:statele sunt responsabile pentru prejudiciile aduse mediului
din alte state sau mediului global ,rezultate prin incalcarea unei reguli internationale sau
a unui standard international general acceptat.Responsabilitatea statului este confirmata
prin Declaratia de la Stockholm:”Statele au…responsabilitatea de a asigura ca activitatile
aflate in jurisdictia sau sub controlul lor nu provoaca pagube mediului din alte state sau
unor zone aflate in afara limitelor jurisdictiei nationale.” Elementele constitutive
fundamentale pentru a revendica responsabilitatea statului se considera a fi urmatoarele:
1.Paguba produsa asupra mediului trebuie sa fie rezultatul incalcarii unei legi
internationale.Dreptul international al mediului este in formare ,iar multe tratate pentru
protectia mediului sunt puternic fundamentate pe obligatiile generale privind
cooperarea.Aceste obligatii ,impreuna cu prevederile specifice de interdictie ,pun de
multe ori probleme dificile la demonstrarea si confirmarea vinovatiei.
2.Statul este responsabil atat pentru propriile activitati ,cat si pentru activitatile
persoanelor juridice sau fizice aflate in propria jurisdictie sau sub propriul
control.Astfel ,chiar daca nu statul este poluatorul direct ,el este responsabil pentru
esecul sau in stoparea sau controlarea activitatilor poluatoare efectuate de altii..In baza
acestei reguli ,statele pot fi responsabile pentru ca nu au adoptat sau impus legile
necesare pentru protectia mediului ;nu au incetat activitatile periculoase sau au lasat
nepedepsite cazurile de incalcare a legii.
3.Nu trebuie sa existe circumstante justificative ,cum ar fi acordul statului
afectat.
4.Paguba trebuie sa fie semnificativa ,ceea ce poate pune serioase probleme
pentru constituirea dovezilor si cuantificarea prejudiciilor.In practica ,exista putine
actiuni juridice bazate pe responsabilitatea statului ,majoritatea cazurilor de poluare
nefiind solutionate la nivel international ,ci prin intermediul regulilor internationale de
raspundere civila ,adica direct intre persoanele implicate.Sunt de asemenea importante

4
comisiile internationale de revendicare ,care distribuie fonduri donate de statul generator
al prejudiciului ,direct statului reclamant .O astfel de procedura permite statelor sa
rezolve revendicarile ,fara a admite responsabilitatea legala.
Responsabilitatea internationala este guvernata prin reguli cutumiare si
tentativele de calificare ale Comisiei de drept international in acest domeniu.Problema
este complexa datorita faptului ,ca este abordata in acelasi timp sub unghiul repararii
prejudiciului cauzat si sub cel al sanctiunii autorului unui act ilicit cauzator de
pagube.Mai mult ,punerea in aplicare a conceptelor care conduc aceasta materie este
facuta foarte greu prin natura insasi a societatii internationale ,slab ierarhizate.

Faptul generator

Responsabilitatea internationala rezulta dintr-un act ilicit imputabil unui subiect

de drept international.
a)Ilicitatea faptului generator
Fundamentul responsabilitatii este ilicitatea ,aceasta manifestandu-se intr-o
actiune violatoare a unei obligatii internationale.
Acest principiu cutumiar este aplicat de numeroase decizii jurisdictionale sau
arbitrale.
Ilicitatea poate sa nu antreneze decat o simpla reparatie a pagubei ocazionate.Dar
ea poate ,de asemenea ,provoca punerea in aplicare de sanctiuni.Valoarea unei obligatii
esentiale pentru salvgardarea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale
poate intr-adevar sa fie calificata ca fiind o crima internationala.In anumite cazuri ,cu
toate acestea ,un act ilicit ocazionand o paguba poate sa nu antreneze responsabilitatea
autorului sau (este cazul de exemplu ,al actului comis sub efectul fortei majore).
Pe de alta parte exista o tendinta de a admite responsabilitatea si pentru actul ilicit
cauzator de prejudicii.Aceasta responsabilitate „obiectiva” a fost constata prin conventii
in cazuri particulare.
b)Imputabilitate
Faptul generator in sistemul de responsabilitate trebuie sa fie imputabil subiectului
de drept responsabil.
Daca e sa ne referim la state ,faptul generator poate sa fie comis printr-o
autoritate statica actionand in numele statului insusi :poate fi vorba de autoritati
administrative (dauna la un contract incheiat cu un strain ,arestare sau expulzare arbitrara
etc.),legislative (refuzul de a lua masurile recunoscute drept necesare pentru executia
unei obligatii internationale ,adoptarea unei legi contrare unui angajament international)
sau jurisdictionale (refuzul de a face justitie fiind de o gravitate particulara).Un agent
incompetent sau functionar pot angaja responsabilitatea statului daca ofera aparentele
unui agent oficial.Colectivitatile locale si departamentele statului ,serviciile publice si
persoanele de drept privat ,investite cu prerogative de autoritate publica ,pot in mod egal
sa angajeze responsabilitatea statului.
c)Prejudiciul
Responsabilitatea internationala nu survine decat daca a fost adus un prejudiciu
unui drept (si nu doar unui interes).Acest drept trebuie sa fie subiectiv ,sa fie
individualizat:dreptul international nu statueaza dreptul la recurs colectiv care ar putea fi

5
intentat de catre un subiect de drept oarecare pretextand ,ca un alt subiect de drept a
violat o regula de drept ,fara a-i fi ocazionat acestuia prejudiciu.
Prejudiciul este cel mai adesea material , dar poate fi de asemenea moral ,ca
lezarea onoarei unui stat ,de exemplu.
Victima prejudiciului poate fi un stat sau un alt subiect de drept international.
Subiectele de drept intern (persoanele fizice sau juridice )nu au alte mijloace de actiune
de ordin international contra statelor susceptibile de a le aduce prejudiciu.Astfel se
explica institutia numita „protectia diplomatica”.
Protectia diplomatica este o institutie cutumiara de drept international (pe care nu
trebuie sa o confundam cu simplele demersuri efectuate de catre un diplomat pe langa
guvernul acreditar in favoarea resortisantilor statului sau ) ,in virtutea careia un stat
„andoseaza „reclamatia unuia din resortisantii sai care a suferit un prejudiciu din partea
unui stat strain si actioneaza fata de acest stat pentru a obtine reparatii.
Pentru punerea in aplicare a protectiei diplomatice ,legatura persoanei private
lezate cu statul ,care practica andosarea trebuie sa fie opozabila statului –autor de
prejudiciu.

1.4.CONSECINTELE RESPONSABILITATII

Responsabilitatea conduce la repararea prejudiciilor ocazionate si ea poate ,in

unele cazuri ,sa antreneze pronuntarea unei sanctiuni impotriva autorului ilicit.Uneori aici
sunt suprapuse partial aspectele despagubitoare si represive ale dreptului
responsabilitatii.
a)Repararea
„Orice violare a unui angajament comporta obligatia de a repara”-principiu de
drept international.
Reparatia ,care poate fi obtinuta pe cale de negociere sau prin decizie arbitrala
sau jurisdictionala ,poate imbraca mai multe forme.Daca prejudiciul este pur moral,
victima se poate multumi cu o „satisfactie”:sanctiuni interne contra autorului actului
illicit, exprimare de regrete oficiale si publice.
Cel mai des reparatia imbraca forma unei indemnizatii.Modurile de calcul a
acesteia intalnesc dificultati cand este vorba de a indemniza nu numai prejudiciul
realizat, ci si lipsa de castig.Deseori autorul prejudiciului poate sa fie condamnat la
repunerea lucrurilor in starea in care se gaseau initial.
b)Sanctiunea
Un stat poate comite o crima sau un delict international violand o regula de
importanta esentiala pentru ocrotirea comunitatilor internationale.Statele victime ale
acestor infractiuni pot sa puna in aplicatie contra-masuri tinzand nu numai la
indemnizarea lor ci si sanctionarea statului vinovat.

1.5.REGIMUL JURIDIC GENERAL AL RASPUNDERII INTERNATIONALE

PENTRU DAUNE ECOLOGICE

In dreptul international exista regula conform careia ,un stat care savarseste un
act ilicit isi angajeaza prin aceasta raspunderea internationala.Acelasi principiu este
aplicabil si in dreptul international al mediului.

6
 Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului prin actiunile poluante (inclusiv
rezultate din accidentele nucleare),este prevazuta de principiu general ,care interzice
oricarui stat „sa utilizeze teritoriul sau pentru acte contrare drepturilor statelor”(Decizia
Curtii Internationale de Justitie in cauza Stramtorii Corfu ,din 1949).
In privinta poluarii transfrontaliere ,aceasta regula a fost reglementata in Cauza
Topitoriei Trail(sentinta arbitrala din 1941)-„nici un stat nu are dreptul de a folosi
teritoriul sau ori de a permite folosirea acestuia intr-un mod in care fumul sa produca un
prejudiciu pe teritoriul altui stat sau proprietatilor persoanelor care se gasesc pe acesta”.
Dreptul cutumiar ,care s-a format ulterior in domeniul protectiei mediului , a
consacrat aceste principii.Principiul 21 din Declaratia de la Stockholm din 1972 le da o
formulare definitiva:”Statele au indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in
limitele jurisdictiei lor ori sub controlul lor sa nu cauzeze daune mediului altor state sau
in zone in care nu tin de nici o jurisdictie nationala”.
Principiul 21 din Declaratie a fost reafirmat in numeroase instrumente
internationale ,atat conventionale ,cat si neobligatorii si ,a devenit incontestabil o parte a
dreptului international al mediului.Astfel el a fost inclus in prevederile Cartii drepturilor
si indatoririlor economice ale statelor ;in declaratia preliminara la programele de actiune
succesive ale Comunitatilor europene in domeniul mediului (1973);in actul final al
Conferintei de la Helsinki (1975),carta Mondiala a Naturii(1982)s.a.
Toate aceste documente ,cat si existenta principiilor de drept international al
mediului (principiul bunei vecinatati ,principiul protejarii patrimoniului comun,
principiul notificarii si consultarii)impun responsabilitatea statului in ceea ce priveste
incalcarea prevederilor de mediu .
De fapt ,incalcarea unei obligatii cu caracter international privind protectia
mediului (de origine cutumiara ,conventionala sau principiul general de drept),va
determina ,in anumite conditii ,raspunderea statelor.
O prima problema ,care se ridica este aceea de a sti cine este titularul dreptului de
a reclama responsabilitatea internationala a subiectului ,care a incalcat ,cu vinovatie,
normele dreptului international al mediului.
Astfel in cazul unei poluari transfrontaliere ,statul lezat va fi cel indreptatit sa
ceara repararea pagubei pe care a suferit-o .In situatia in care prejudiciul este cauzat
mediului unui spatiu aflat in afara jurisdictiei nationale –marea libera ,fundurile marine,
spatiul cosmic ,Antarctica –nu exista nici un stat care ar putea prezenta o reclamatie
vorbind in numele umanitatii care este adevarata victima a unei daune ecologice.
O alta problema importanta in acest context este cea a masurii in care statele sunt
responsabile pentru actele particularilor aflati sub jurisdictia ori controlul lor.
Intr-adevar, marea majoritate a activitatilor ,care produc prejudicii mediului sunt
desfasurate de catre persoane private,in special intreprinderi (unitati economice).Regula
generala este aceea ,ca statul ,al carui teritoriu constituie suportul activitatilor
prejudiciabile pentru mediu in afara frontierelor sale ,ori sub controlul caruia are loc actul
prejudiciabil , este cel care raspunde pentru pagubele astfel cauzate.Desigur ,dreptul
international reclama ca sa se probeze un act ori o emisiune din partea agentilor statului,
care decurge mai ales din generalizarea obligatiei de a obtine o autorizare din partea
autoritatilor publice pentru activitatile private ,care prezinta un risc pentru mediu.

7
Angajarea responsabilitatii internationale presupune existenta anumitor conditii ,dificil
de realizat mai ales in cazul poluarii transfrontaliere ,respectiv ,stabilirea legaturii de
cauzalitate intre actul incriminat si paguba ,identificarea bazei juridice a raspunderii etc.
Stabilirea unui raport de cauzalitate intre actul incriminat si paguba
produsa.Din acest punct de vedere poluarile ridica o serie de probleme datorita unor
elemente precum:distanta ,care poate separa sursa de locul unde se produce paguba,
evolutia in timp a efectelor ,combinarea diferitelor forme de poluare si dificultatea
distingerii contributiei fiecaruia,rolul circumstantelor fizico-climatice in atenuarea sau
amplificarea consecintelor etc.
Identificarea ,in sens juridic ,a autorului poluarii.Este o operatie care ridica o
serie de dificultati ,mai ales in privinta poluarii la mare distanta.
Evaluarea prejudiciului este o alta problema deosebit de dificila ,deoarece in
aceasta evaluare exista o serie de necunoscute ,intrucat ,frecvent elementele mediului nu
sunt evaluabile in bani si ,in consecinta ,rezulta imposibilitatea acordarii unor despagubiri
corespunzatoare.

Baza juridica a responsabilitatii consta ,in mod traditional ,in culpa imputabila
statului in cauza.De la aceasta regula nu exista decat putine exceptii.Prima rezulta dintr-
un text conventional ,respectiv Conventia din 22 martie 1972 privind responsabilitatea
internationala pentru pagubele produse de catre obiectele spatiale.Potrivit art.2 al
documentului ,statul care a procedat sau procedeaza la lansarea unui obiect spatial ori
statul ,al carui teritoriu sau instalatii servesc la lansarea unui obiect spatial ,are o
raspundere absoluta de a repara daunele provocate de obiectul sau la suprafata Terrei.De
asemenea ,raspunderea obiectiva ,pentru risc ,mai este acceptata in cazul pagubelor
rezultate din utilizarea pasnica a energiei nucleare si ,in sfarsit , in domeniul daunelor
provocate de poluarea marilor prin hidrocarburi.
Uniunea Europeana a avut mai multe tentative pentru a introduce principiul
raspunderii obiective in materia responsabilitatii producatorilor de deseuri in ipoteza
poluarii transfrontaliere cauzate de catre deseuri.Este vorba de aplicarea teoriei
raspunderii prin risc,care rezulta din simplu fapt al incalcarii obligatiei internationale a
statelor .Imputabilitatea si ,in consecinta ,obligatia de despagubire decurge aici din
simplu raport de cauzalitate ,indiferent de orice fundament subiectiv.Jurisprudenta
internationala a evitat cu unele rare exceptii ,de a recunoaste si aplica raspunderea fara
culpa a statelor in materie ,preferand sa recurga la alte subterfugii juridice (de exemplu la
regula echitatii).Astfel ,de exemplu ,adesea se invoca faptul ,ca insuccesul statelor
afectate de consecintele negative de a pretinde raspunderea guvernului sovietic pentru
accidentul nuclear de la Cernobal ,sau a celui elvetian pentru incidentul de la uzinel
Sandoz (1986) constituie dovada ca raspunderea obiectiva ,chiar in accidentele grave ,nu
este acceptata cu usurinta.De altfel ,in legatura cu aceasta ,Comisia de drept international
a ONU s-a orientat spre o solutie mai flexibila ,in sensul ca raspunderea s-ar impune
pentru toate daunele transfrontaliere grave ,dar se lasa statelor interesate posibilitatea de
a decide asupra reparatiei ,in fiecare caz concret ,pe baza echitatii si echilibrului de
interese.

8
1.6.RASPUNDEREA SUBIECTIVA SI OBIECTIVA

Dreptul international nu cuprinde norme universale cu privire la raspunderea

statelor ,acestea decurgand mai mult din aplicarea principiilor „sic utere tuo” si al bunei
vecinatati sau a echitabilei utilizari –cand este vorba de domeniul fluvial.Astfel ,in
regulile de la Helsinki ,capitolul referitor la poluare apare mai mult ca o recomandare
pentru state in avea o buna conduita in utilizarea apelor raurilor internationale ,decat ca o
eventuala codificare.Potrivit acestor Reguli ,poluarea este o”schimbare daunatoare” in
compozitia naturala,in continutul ori calitatea apelor ,produsa prin interventia factorului
uman.
Potrivit art.10 punctul 1 litera a si b din Regulile de la Helsinki ,un stat are mai
intai obligatia de a preveni forma de poluare a apei sau orice crestere a gradului de
poluare a apei ,care ar putea cauza un prejudiciu grav pe teritoriul unui stat cobazinal si,
in acelasi timp ,este obligat sa ia toate masurile rezonabile pentru a micsora poluarea
existenta a apei dintr-un bazin international ,astfel incat sa nu cauzeze vreo dauna
substantiala pe teritoriul unui stat cobazinal.In viziunea comitetului de elaborare a
Regulilor de la Helsinki o vatamare este „substantiala”,daca are drept consecinta „un
impact material”sau impiedica folosirea rationala a apei.
Conditia prealabila declansarii raspunderii materiale a statului este deci ,existenta
unei daune materiale.Nu este suficient insa ,ca prejudiciul sa fie „semnificativ” ,ci el
trebuie sa fie si stabilit bilateral sau multilateral in standarde.
In dreptul spatial ,Tratatul cu privire la principiile ,care guverneaza activitatea
statelor in explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic inclusiv Luna si celelalte
corpuri ceresti ,din 1967 si Conventia privind raspunderea pentru daunele cauzate de
obiecte spatiale din 1972 , reglementeaza raspunderea materiala a statelor ,care lanseaza
obiecte spatiale.
Conventia din anul 1972 ia in considerare atat raspunderea subiectiva –atunci
cand paguba este cauzata de un obiect spatial „oriunde in afara de suprafata pamantului
„unui alt obiect spatial lansat de un alt stat ,cat si raspunderea obiectiva ,”absoluta
„pentru daune cauzate de un obiect spatial „pe suprafata pamantului sau a unei
aeronave”.
Intemeiata pe ideea de risc si pe cea de garantie ,raspunderea obiectiva este
consacrata in cateva conventii internationale si se aplica ,atat in cazul pagubelor ce ar
putea fi cauzate mediului prin utilizarea pasnica a energiei nucleare ,cat si in cazul
pagubelor ce ar putea rezulta din poluarea marilor cu hidrocarburi.
In prima situatie ,prin acordurile internationale cu caracter regional ,universal sau
special (Conventia de la Paris ,1960 asupra raspunderii civile in domeniul energiei
nucleare;.Conventia de la Viena din 21 mai 1963 asupra raspunderii civile in materie de
daune nucleare cu caracter universal ;Conventia de la Bruxelles din 1962 asupra
responsabilitatii exploatantilor de nava nucleara ,cu caracter special) s-a stabilit un regim
unificat de reglementare a reparatiilor pagubelor nucleare.Dar regulile unificate de drept
international nu sunt suficiente pentru a reglementa intreaga problematica a raspunderii
obiective pentru daune nucleare,fapt pentru care se recurge la regulile de conflict
unificate ,ele putand determina si asigura ,potrivit dreptului international privat –
concursul legii nationale competente.

9
 1.7.RASPUNDEREA CIVILA

In cadrul raspunderii civile se sanctioneaza ,in general ,o conduita reprobabila ,

antisociala a subiectelor de drept ,persoane fizice sau juridice ,care prin faptele lor ilicite
(comisive sau omisive ) produc pagube factorilor de mediu sau mediului in ansamblul
sau.
In lipsa unei reglementari speciale se face apel la principiile clasice ale
raspunderii civile ,pentru situatiile in care acest fel de raspundere intervine in cazul
producerii unui prejudiciu ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale referitoare la
conservarea ,dezvoltarea si protectia mediului inconjurator.
Pana in prezent ,in domeniul protectiei mediului inconjurator s-a apelat mai mult
la doua institutii clasice de drept civil si anume:a)la normele referitoare la raporturile de
vecinatate a caror esenta priveste concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale
victimei poluarii ,stabilindu-se atat limitele admisibile ale poluarii ,cat si obligatia
corelativa ,ca daunele sa fie suportate de cel ce polueaza ;b)norme care reglementeaza
raspunderea civila reparatorie.
Aplicarea normelor dreptului civil in materia raspunderii pentru prejudiciu
aduse mediului se face ,prin adaptarea lor la particularitatile raporturilor juridice de
drept al mediului inconjurator.
Prin definitie,mediul natural nu este subiectul victima care sa reclame
reparatiunea ,ci o valoare fundamentala care este ocrotita pe plan intern si
international ,prin lege.In cadrul dreptului intern acest subiect poate fi statul ,o unitate
administrativ- teritoriala ,persoana fizica sau juridica publica sau privata carora i s-au
produs un prejudiciu printr-o fapta ilicita ,ca urmare a nerespectarii normelor de
protectie a factorilor de mediu.
Pe plan international subiectul indreptatit la reparatiune este ,in principiu
„titularul” mediului ,adica statul –in cazul in care mediul afectat se afla sub jurisdictie
nationala sau comunitatea internationala ,in cazul in care ,mediul afectat are statutul
„patrimoniului comun”.Titularul nu apare numai ca subiect de drept asupra unui
„patrimoniu „,in cadrul limitelor jurisdictiei sale ,ci si ca subiect avand misiunea
protectiei mediului si a conservarii resurselor acestuia ,chiar dincolo de aceste limite .
Pentru angajarea raspunderii civile delictuale ,trebuie sa fie intrunite urmatoarele
elemente:
-sa se fi savarsit o fapta cu caracter ilicit;
-sa existe un prejudiciu;
-intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate;
-culpa autorului faptei ilicite;
-in momentul savarsirii faptei ,autorul sa fi avut capacitate delictuala.
Aceste elemente se cer a fi intrunite nu numai cand raspunderea este pentru fapta
proprie ,ci si atunci cand se raspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate
de lucruri si animale.
In ceea ce priveste elementele constitutive clasice ale oricarei situatii de
raspundere ,mentionate mai sus ,in domeniul protectiei mediului natural ,institutia

10
raspunderii prezinta unele particularitati.Pentru a le intelege mai bine ,trebuie insa sa
prezentam configuratia lor in dreptul comun.
Intr-o asemenea situatie este demn de remarcat efortul general din partea practicii
judiciare ,de a aplica si adapta regulile clasice ale raspunderii civile la particularitatile
daunelor produse mediului ,iar ,apoi, la preocuparile (in primul rand ,ale doctrinei) de a
formula o teorie proprie ,cu multe accente originale ,in privinta raspunderii in domeniul
ecologic care nu avea inca un corespondent de reglementare in dreptul pozitiv.
Conform datelor din literatura juridica ,cuvantul „fapta”poate avea ,atat un inteles
restrans (ca o manifestare perceptibila simturilor noastre ,adica gandirea exteriorizata
,materializata) ,cat si un sens mai larg ,care cuprinde pe langa manifestarea externa a
omului si efectele acesteia ,concretizate ,pe planul dreptului ,in modificarea unor
raporturi sau situatii juridice existente.
Fapta are un caracter ilicit atunci cand contravine normelor dreptului obiectiv si
in acelasi timp incalca si dreptul subiectiv al persoanei prejudiciate.
In dreptul civil ,raspunderea delictuala este nu numai pentru fapte ilicite
.Notiunea de fapta din Codul Civil este inteleasa ,in sensul de activitate materiala ,adica
de fapte comisive sau omisive savarsite insa cu intentia de a cauza altuia un prejudiciu.
Cu privire la caracterul ilicit ,Codul Civil se refera la „orice fapta a omului
„.Plecandu-se de la aceasta formulare care leaga raspunderea delictuala de orice fapta
pagubitoare a omului ,savarsite intentionat ,fie din neglijenta sau imprudenta ,s-a cautat
sa se desprinda prin analiza normele legale implicite ,care ,fie ar consacra o
multiplicitate de indatoriri speciale preexistente ,fie ar statornici obligatii legale generale,
cum ar fi aceea de a nu urmari intentionat pagubirea altuia ,sau aceea de a activa in viata
sociala cu prudenta si diligenta unui om rational aflat in aceleasi conditii exterioare.
In dreptul mediului inconjurator faptele generatoare de raspundere includ fie
conduite ilicite prin care se produc pagube mediului natural si reprobabile prin ilicitatea
lor ,fie o seama de activitati curente ,normale , permise ,dar care pot constitui uneori
cauze ale vatamarilor produse mediului.
Daca prima categorie de fapte atrage raspunderea pe temeiul culpei (raspunderea
subiectiva),cea de-a doua ,in afara oricarei culpe ,angajeaza raspunderea pe temeiul
riscului (raspunderea obiectiva).
In ceea ce priveste cauzle ,care duc la inlaturarea caracterului ilicit al faptei din
dreptul civil si anume: starea de legitima aparare ,starea de necesitate ,indeplinirea unei
indatoriri de serviciu ,consimtamantul victimei si intr-o oarecare masura exercitarea
unui drept ,atunci cand fapta este in legatura sau are drept consecinta prejudicierea unor
factori de mediu sau a mediului inconjurator in ansamblul sau credem ca in principiu,
numai starea de necesitate poate fi uneori luata in consideratie.
Astfel ,potrivit Codului penal o fapta este considerata savarsita in stare de
necesitate daca se comite in scopul de a salva de la un pericol iminent si care nu ar putea
fi inlaturat ,persoana faptuitorului sau a altuia sau un bun al sau ori al altuia ,sau un
interes obstesc(public).
Se retine din text ,ca pentru a exista stare de necesitate se cer intrunite cumulative,
urmatoarele conditii:1.sa fie vorba de un pericol iminent;2.pericolul sa nu poata fi
inlaturat prin alte mijloace ;3.pericolul sa ameninte viata ,integritatea corporala ori
sanatatea unei persoane sau un bun important al unei persoane ori un interes
obstesc(public).

11
 Nu se considera in stare de necesitate persoana ,care in momentul in care a
savarsit fapta si-a dat seama ,ca va cauza urmari vadit mai grave decat cele ce s-ar fi putut
produce daca pericolul nu era inlaturat .De exemplu,in caz de inundatie ,se scot produsele
si substantele toxice periculoase din depozitul special amenajat ,amenintat de inundatie
si se depun pe un teren (cultivat sau nu)creand astfel posibilitatea sustragerii sau
imprastierii lor ,a producerii riscului de intoxicatii la om si animale,precum si poluarea
mediului inconjurator.Sau ,in cadrul aceluiasi exemplu ,cu acelasi mijloc de transport cu
care s-au scos substantele toxice periculoase din depozit ,se transporta pentru a fi salvate
oameni ,animale ,alimente sau diferite materiale.Existand pericolul de contaminare,
prejudiciul este mai mare decat in cazul in care s-ar fi lasat ca depozitul sa fie
inundat.Consecintele actiunii de inlaturare a pericolului sunt in aceasta situatie mai grave
decat acelea pe care le-ar fi provocat pericolul insusi(poluarea apei),iar persoana care si-
ar fi putut da seama de aceste urmari nu se poate considera in stare de necesitate.
Deci ,fapta persoanei chiar daca in multe situatii de stare de necesitate trebuie
socotita ilicita ,nu poate exonera de raspundere pentru prejudiciul mediului inconjurator.
In ceea ce priveste exercitarea unui drept –ca situatie ce inlatura caracterul ilicit al
faptei-consideram ca este greu de stabilit ,atunci cand se aduce un prejudiciu mediului
inconjurator ,daca dreptul subiectiv a fost sau nu exercitat potrivit scopului sau economic
si social ,de vreme ce mediul inconjurator a fost prejudiciat.Nici un drept al nici unei
persoane nu poate fi exercitat astfel incat sa aduca prejudicii mediului inconjurator sau sa
puna in pericol viata ,sanatatea oamenilor si animalelor..Pe de alta parte ,continutul
dreptului subiectiv este destul de general ,legea neputandu-l preciza in toate amanuntele
sale.
Dimpotriva in conditiile cresterii continue a poluarii cerintele protectiei mediului
inconjurator ,presupun ca diligenta rezonabila (suficienta si necesara )in exercitarea
dreptului privind mediul ,sa fie intensa si sa dobandeasca valente noi.In realizarea
oricarui drept subiectiv trebuie sa se porneasca de la anticiparea consecintelor posibile
asupra starii naturale a mediului inconjurator ,ale fiecarei actiuni ,de la substituirea
limitelor nesigure ale dreptului de a actiona numai conform propriilor interese ,cu limite
sigure ale normelor de folosire ale factorilor de mediu ,pentru asigurarea imperativului
existentei unui mediu curat.
Din acest punct de vedere ,abuzul se poate manifesta prin actele realizate in
exercitarea atributelor drepturilor subiective asupra mediului inconjurator ,ce depasesc
prin consecintele lor ,scopurile social-economice ce au stat la baza recunoasterii acestora,
aducand prejudicii mediului ,nerespectand prevederile actelor normative in vigoare si
standardele tehnice privind folosirea rationala a factorilor naturali.
In majoritatea cazurilor fapta nu este savarsita cu intentia de a aduce prejudicii
calitatii factorilor de mediu ,dar constituind o exercitare a drepturilor subiective in
conditii necorespunzatoare de diligenta si prudenta ,determina efecte negative asupra
starii naturale a mediului ,reprezentand o abatere de la cerintele social –economice de
ocrotire a acestuia ,abatere ce atrage raspunderea persoanei vatamate.
Abuzul de drept ,asa cum este aratat in literatura juridica ,se poate ivi in situatii
cum sunt:a)comiterea de catre detinatorii de terenuri ,in exercitarea dreptului lor ,a unor
acte de folosinta intensiva care depasesc posibilitatea naturala si potentiala a solului,
conducand la degradarea calitatii lui si la diminuarea potentialului sau
productiv;b)realizarea unor tratamente indelungate cu pesticide si alte substante

12
chimice; c)aplicarea nerationala ,in exercitarea dreptului de proprietate sau de folosinta,
a irigatiilor etc.
Manifestandu-se in forma comisiva sau omisiva ,abuzul de drept nu trebuie in
mod necesar sa se caracterizeze prin prezenta unei intentii speciale ,adica sa izvorasca
din dorinta autorului ,ca prin exercitarea dreptului sau subiectiv,sa lezeze dreptul tertilor
sau din acceptarea unui asemenea rezultat ,el putandu-se manifesta si ca urmare a
existentei unei usurinte sau neglijente cat priveste rezultatele posibile ale actiunilor prin
care se exercita dreptul respectiv (abuzul de drept este caracterizat prin faptul ca dreptul
subiectiv exercitat „in sine”,poate exprima un interes legitim ,inca prin scopul urmarit
(intentia )sau prin usurinta manifestata (culpa )produce un efect negativ ,exercitarea
dreptului devenind abuziva).
Pentru a retine ,existenta abuzului de drept ,nu este suficient sa se dovedeasca
exercitarea acestui drept si consecintele sale ,cat timp nu se stabileste caracterul culpabil
al actiunii sau inactiunii ,dauna adusa tertilor si existenta unui raport de cauzalitate intre
acesta ,in fiecare caz in parte,se impune apreciere complexa conditiilor in care a actionat
titularul dreptului care se pretinde ca a abuzat ,pentru a se stabili corect acel fapt care
exprima caracterul abuziv al exercitarii dreptului.
Avand in vedere importanta deosebita pe care o are conservarea ,dezvoltarea si
protectia factorilor de mediu –naturali si antropici-mai ales ,in conditiile in care azi se
constata ,si in tara noastra o grava deteriorare a lor ,pe de o parte ,ca sursele de poluare
sunt extrem de diferite si ca fiecare factor de mediu protejat are regimul sau juridic
propriu ,pe de alta parte ,credem ca in functie de specificul acestei protectii si de
finalitatea generala a normelor din acest domeniu ,ar trebui sa se prevada intr-o viitoare
legislatie regula conform careia ,cel ce polueaza trebuie sa repare paguba rezultata pentru
mediu din activitatea sa si numai in mod exceptional ,sa fie exonerat de raspundere ,in
cazul in care prejudiciul produs este consecinta exclusiva a unor fenomene naturale
deosebite sau a unor situatii social-politice deosebite de felul celor mentionate mai sus.
Constand in orice atingere adusa factorilor de mediu sau componentelor unor
sisteme ecologice ,prejudiciu urmeaza sa fie evaluat pecuniar ,respectiv sa fie estimate
cheltuielile necesare pentru restabilirea (refacerea),echilibrului natural lezat.
In acest domeniu ,reparatia in natura nu este posibila.In fapt ,nu urmeza a se
restabili o situatie anterioara ,printr-o deplasare de elemente anterioare (de la autorul,
responsabil la victima care incearca prejudiciul ),ci se stabileste obligatia cu privire la
plata unor sume de bani ,ce acopera doar uneori integritatea cheltuielilor ce trebuie facute
pentru refacerea echilibrului ecologic sau a factorilor de mediu lezati.
Si in domeniul dreptului mediului inconjurator ,prejudiciul trebuie sa fie cert.Sunt
certe insa ,nu numai prejudiciile actuale ci si prejudiciile viitoare daca exista certitudinea
ca ele se vor produce si sunt elemente necesare pentru a le determina intinderea..Asa
cum s-a aratat in literatura juridica ,intr-o astfel de situatie ,daca nu se poate cunoaste
intreaga intindere a pagubei (ceea ce se intampla cel mai ades atunci cand este vorba de
poluarea factorilor de mediu)instanta se va limita numai la obligarea repararii
prejudiciului constatat cu certitudine ,putand ulterior sa revina pentru a acorda intreaga
reparatie pentru prejudiciile ivite dupa pronuntarea hotararii ,cu singura conditie de a
dovedi ,ca ele provin din aceeasi fapta.
In dreptul mediului inconjurator ,pentru prejudiciu se foloseste si termenul de
„dauna ecologica”.(Termenul de dauna ecologica a fost utilizat pentru prima oara de

13
Michel Despax,Droit de l’environnment LITEC ,1980 ,p.1036 ,pentru a releva trasaturile
particulare ale prejudiciilor indirecte rezultate din atingerile aduse calitatii mediului mai
ales ,daca se are in vedere ca vatamarile aduse unuia din componentii naturali ai mediului
se rasfrang si asupra celorlalti datorita interdependentei lor),care include atat pagubele
suferite prin poluare de mediul natural ,cat si pe cele suportate de om sau de bunuri.
Intr-adevar datorita unitatii si interdependentei fenomenelor ecologice ,vatamarile
aduse unui element natural (apa ,aer, de exemplu)se propaga si influenteaza , sub o forma
sau alta ,si asupra altor componente ale mediului (sol ,flora etc ).Pornind de la aceste
particularitati ale mediului ,dauna ecologica este considerata in general ,a fi acea
vatamare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem si care ,datorita
caracterului sau indirect si difuz ,nu permite constituirea unui drept la reparatie.
Definirea notiunii de paguba ecologica este deosebit de importanta intrucat ea
conditioneaza intinderea reparatiei ,desfasurarea actiunilor de restaurare si deci sumele
necesare finantarii prin legaturile caii contencioase.
Intrucat calitatea mediului este un element al patrimoniului ,repararea
prejudiciului trece prin reconstructia acestuia in ceea ce a fost vatamat si amputat.Aerul,
apa, solul, peisajul sunt elemente ale acestui patrimoniu ,dar trebuie sa le adaugam si
esteticul, confortul (zgomotul si bruiajul undelor constituie poluari)si ,bineinteles,
sanatatea.
Desi in privinta naturii si intinderii sale in doctrina exista destule controverse ,in
realitate problema centrala ramane aceea de a sti daca victima unei asemenea daune este
omul sau mediul sau. In functie de raspunsul dat ,se contureaza in fapt si conceptia asupra
naturii si intinderii daunei ecologice .Aceasta presupune ,in prealabil determinarea
statutului juridic al elementelor (naturale ori artificiale)care constituie mediul ,pentru a
stabili daca sunt sau nu bunuri protejate din punct de vedere juridic.Astfel ,intr-o prima
rezolvare dauna ecologica este cea cauzata persoanelor si bunurilor de catre mediul in
care traiesc ,ori prejudiciul cauzat prin intermediul mediului natural.Acesta poate rezulta
dintr-o poluare a aerului ,apei ori solului ,dintr-o perturbare acustica etc.
Dupa cum se poate observa ,intr-o asemenea viziune ,mediul este considerat ca
fiind cauza ,iar nu victima daunelor.Legata in mod evident de teoria tulburarilor de
vecinatate ,aceasta pozitie apreciaza ca intre poluare si sursele traditionale de vecinatate
nu exista decat o diferenta de grad ,constand in amploarea consecintelor si caracterul
ireversibil al degradarii mediului .Prejudiciul ecologic s-ar caracteriza prin aceea ca
interesele afectate printr-u intermediar natural nu sunt decat in mod indirect si colectiv;in
consecinta ,repararea nu poate sa fie asigurata decat imperfect pe calea dreptului classic,
care presupune leziunea unor state individuale clar identificate.
Anumiti autori considera dauna ecologica drept vatamarea adusa de catre om
mediului.Dar si aici punctele de vedere trebuie nuantate.Dauna ecologica este asimilata
daunei produse prin poluare si se considera ca vizeaza toate domeniile care contribuie la
degradarea factorilor naturali;daca paguba afecteaza in primul rand aerul , apa ori natura,
ea nu intereseaza intrucat aceste elemente sunt utilizate de om si el suporta
repercursiunile ,in consecinta ,aceasta responsabilitate prin ricoseu ce caracterizeaza
paguba ecologica nu se contureaza decat daca consideram ca victime sunt nu numai cei
care sufera un prejudiciu direct (in privinta bunurilor sau persoanelor),ci si ansamblul
colectivitatii care are interesul de a salva patrimoniul ecologic.Printr-o mai mare
generalizare ,F. Caballero ajunge la urmatoarea definitie:constituie dauna orice paguba

14
cauzata direct mediului ,considerata ca independenta de repercursiunile sale asupra
persoanelor si bunurilor.Alti autori introduc o distinctie intre daunele prin poluare ,care
sunt suportate de patrimonii identificabile si particulari si daune ecologice propriu-zise,
suportate de mediul natural in elementele sale inapropiate si afectand echilibrul ecologic
in calitate de patrimoniu colectiv.Frecvent ,acelasi accident antreneaza ambele tipuri de
daune.
Reprezentantii elementelor mediului natural ,victime ale acestor daune
ecologice, trebuie sa fie precis identificati pentru ca sa fie recunoscut un interes de a
actiona ,aceasta putand fi functia sociala a asociatilor de protectie a naturii si mediului;
putem astfel admite ca lucrurile –mediu sunt si subiecte de drept si nu numai obiecte de
drept ,aceasta evolutie fiind ineluctabila.
Intr-o asemenea perspectiva ,consideram ca trebuie sa distingem mai intai daunele
ecologice in sens restrans ,desemnand prejudiciul cauzat mediului,independent de
leziunea directa a unui interes uman.In acest caz ,mediul natural nu este numai vectorul
paguba,ci constituie el insusi obiectul ,dauna reala.A doua categorie o constituie
pagubele suferite deopotriva de mediu si de om.
Pornind de la caracteristicile naturale ale mediului ,daunele ecologice sunt
ireversibile ,sunt prejudicii difuzate in manifestarea lor si in stabilirea legaturii de
cauzalitate (In dreptul civil ,termenii de „prejudiciu”,”paguba” sau „dauna” sunt
sinonime. Sunt situatii cand termenul de „dauna”este folosit si in sensul de despagubire
stabilita pentru acoperirea de prejudiciu.Uneori despagubirea acordata –cu titlu de
operatiune constand in echivalent banesc al pagubei produse –se exprima prin notiunea
de daune-interese.
In ceea ce priveste stabilirea intinderii prejudiciului cauzat aceasta este greu de
facut ,deoarece multora din elementele componente ale mediului nu li se poate atribui o
valoare economica (de exemplu este greu de evaluat pretul unei pasari care a fost victima
marii negre ,unui peisaj degradat ,a aerului poluat etc).
In legatura cu raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu ,trebuie sa se
tina seama de imprejurarea ca orice fapta se desfasoara intr-o infinita serie de relatii cu
alte fapte ori cu o serie de factori exteriori.
Atunci cand se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor (izolare necesara
pentru stabilirea raportului de cauzalitate)un criteriu pentru analiza si selectionarea
factorilor contributivi la producerea prejudiciului il constituie si criteriul oferit de
relevanta pe care insasi legea o impune unui anumit comportament ,evaluarea juridica a
nerespectarii acestor cerinte ,in functie de acest criteriu se poate aprecia in ce masura
subiectul raspunderii este dator sa actioneze intr-un anumit mod ,in ce masura prin
aceasta actiune a sa era posibil sa opreasca cursul unor evenimente ori actiunea
pagubitoare sau in ce fel prin comportarea de nerespectare a legii ,a determinat direct sau
indirect producerea prejudiciului(In doctrina si practica din tarile occidentale au fost
propuse diferite sisteme pentru delimitarea factorilor sau a imprejurarilor care sa fie
retinute in sfera cauzei ce a determinat producerea prejudiciului.Astfel ,potrivit sistemului
echivalentei conditiilor ,in ipoteza in care nu se poate stabili cu precizie cauzele
prejudiciului ,se atribuie valoarea cauzelor egale tuturor faptelor si evenimentelor care au
precedat acel prejudiciu).
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu de cele mai multe ori este
greu de stabilit ,ca de exemplu ,in cazul poluarii atmosferei ,unde un rol important revine

15
si conditiilor (meteorologice sau de alta natura)care insotesc actiunea cauzelor,
influentand-o in sens favorabil sau defavorabil ,accelerand sau intarziind producerea
efectelor.Tot astfel ,in cazul accidentelor nucleare unde relatia dintre un accident produs
la mii de km si zeci de ani inainte si consecintele acestuia,este greu de stabilit.
Insotind cauzele in timp si spatiu ,conditiile influenteaza asupra actiunii acestora
in sensul producerii efectului sau dimpotriva primind sau zadarnicind aceasta actiune.
Aceeasi cauza poate produce asadar efecte diferite ,datorita variatiei
conditiilor.De aceea ,pentru cunoasterea legaturii de cauzalitate este necesara cunoasterea
tuturor conditiilor concrete ale procesului de determinare cauzala.
Anumite prejudicii aduse mediului sau componentelor sale pot sa nu fie cauzale
prin fapta ilicita a unei singure persoane ,ci sa existe un raport de cauzalitate intre
prejudiciu si comportarea ilicita a mai multor persoane (pluralitate de cauze). In acest
caz, pentu a considera un rezultat ca fiind cauzat in comun ,nu este necesar ca persoanele
sa actioneze prin fapte simultane ,de aceeasi intensitate sau ca faptele sa fie legate printr-
un scop unic si nici ca persoana care a cauzat rezultatul ,impreuna cu alte persoane ,sa
cunoasca faptele celorlalti.Este necesar doar ca faptele ale persoanelor sa constituie in
ansamblul lor un tot indivizibil ,cauza prejudiciului.
Caracterul ilicit si cel culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt conditii
distincte ,fara de care nu exista raspunderea civila (faptul ca nu trebuie sa se confunde
culpa cu ilicitul ,fiecare dintre aceste notiuni fiind distincta ,a fost subliniata in literatura
juridica).Daca caracterul ilicit al faptei este o conditie a caracterului culpabil in schimb
nu orice fapta ilicita este in mod necesar si culpabila..Aceasta se explica in multe situatii
in dreptul mediului inconjurator ,unde factorii de mediu pot fi prejudiciati prin fapte
care sa cuprinda in sine atitudinea negativa a autorului lor fata de interesele generale ale
societatii.Asa cum s-a aratat in literatura juridica pentru ca „fapta ilicita sa devina
culpabila trebuie sa se fi produs un anumit ecou pe plan psihologic (in aspectul intelectiv
si mai ales volitiv)adica sa capete un contur subiectiv”. In cazul raspunderii obiective,
interesul de a se stabili elementul subiectiv ,culpa autorului nu mai subzista ,elementul
subiectiv fiind indiferent pentru existenta raspunderii(in legatura cu mediul,numai in
domeniul nuclear exista in prezent raspundere obiectiva).

1.8.RASPUNDEREA JURIDICA A STATULUI

In dreptul international al mediului continua sa se faca o distinctie intre

„responsabilitatea” internationala si „raspunderea juridica„ internationala: prima se
constituie ca urmare a unor actiuni ilegale ,iar ultima este in principal axata pe actiuni
licite.Impunerea raspunderii juridice pentru actiuni neinterzise de dreptul international
,indiferent de vina sau de legalitatea activitatii , accentueaza asupra prejudiciului si nu
asupra comportamentului.
Principiile traditionale ale responsabilitaii statului pot fuziona cu conceptul
raspunderii juridice a statului ,in particular in cazurile care implica activitati extrem de
periculoase ,situatii in care statul trebuie sa se conformeze unor standarde stricte ,a caror
incalcare generatoare de prejudicii atrage „responsabilitatea statului”.
Nu exista inca un consens international asupra detaliilor privind momentul si
modalitatea de plata a compensarii ,ci doar prevederi cu caracter general :Declaratia de la

16
Rio (principiul 13)”, consfinteste ca statele trebuie sa-si elaboreze legi nationale privind
raspunderea si compensarea victimelor poluarii si a altor pagube aduse mediului. De
asemenea, statele trebuie sa coopereze cu o mai mare promptitudine si determinare pentru
a elabora legi internationale suplimentare referitoare la raspunderea si compensarea
efectelor nefavorabile produse prin prejudicii aduse mediului prin activitati aflate in
propria jurisdictie sau sub propriul control,in zone aflate in afara jurisdictiei nationale.In
schimb ,in multe tratate este abordata in mod principial ,raspunderea juridica in cazul
prejudiciilor cauzate de poluare.Spre exemplu ,Conventia de la Basel din 1989 contine o
astfel de obligatie a partilor:”Partile trebuie sa coopereze ,in vederea adoptarii ,pe cat de
curand posibil ,a unui protocol care sa stabileasca reguli si proceduri adecvate in
domeniul raspunderii materiale si compensarii pagubelor provocate de transportul
transfrontalier si de eliminare a deseurilor periculoase si a altor deseuri”.

1.8.1. Practica mondiala privind reponsabilitatea statului

Analiza datelor in cauza ,practica mondiala ne permite sa concluzionam ca

principiul responsabilitatii este proclamat intr-o maniera generala ,statele au retineri in
precizarea si ,mai ales ,in aplicarea lui.De exemplu ,in urma unui experiment nuclear
american din 1 martie 1954 in limita insulelor Marshall ,o nava de pescuit japoneza
fukuryu maru si echipajul sau au fost afectati de depunerile radioactive ,situatie in care
Guvernul Japonez a prezentat o reclamatie ,cerand o indemnizatie de aproape 6 milioane
de dolari.Fata de aceasta ,guvernul american a acceptat sa plateasca 2 milioane de dolari,
fara a admite formal responsabilitatea sa.A fost vorba deci de un act gratios ,lasand
intacta problema responsabilitatii statului.
Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului prin actiunile poluante (inclusiv
rezultate din accidentele nucleare),este prevazuta de principiul general ,care interzice
oricarui stat „sa utilizeze teritoriul sau pentru acte contrare drepturilor statelor”(Decizia
Curtii Internationale de Justitie in cauza Stramtorii Corfu ,din 1949).
In privinta poluarii transfrontaliere ,aceasta regula a fost reglementata in cauza
Topitoriei Trail (sentinta arbitrala din 1941)-„nici un stat nu are dreptul de a folosi
teritoriul sau ori de a permite folosirea acestuia intr-un mod in care fumul sa produca un
prejudiciu pe teritoriul altui stat sau proprietatilor persoanelor care se gasesc pe acesta”.
Dreptul cutumiar ,care s-a format ulterior in domeniul protectiei mediului a inclus
aceste principii. Principiul 21 din Declaratia de la Stockholm din 1972 le da o formulare
definitiva:”Statele au indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele
jurisdictiei lor ori sub controlul lor sa nu cauzeze daune mediului altor state sau in zone
care nu tin de nicio jurisdictie nationala”Acest principiu a fost reafirmat in numeroase
instrumente internationale ,atat conventionale ,cat si neobligatorii si ,a devenit in mod
incontestabil o parte a dreptului international al mediului.In asa mod el a fost inclus in
prevederile Cartii drepturilor si indatiririlor economice ale statelor ,in Declaratia
preliminara la programele de actiune succesive ale Comunitatilor europene in domeniul
mediului (1973),in Actul final al Conferintei de la Helsinki(1975),Carta Mondiala a
Naturii (1982)s.a.
Toate aceste documente ,cat si existenta principiilor de drept international al
mediului (principiul bunei vecinatati,principiul protejarii patrimoniului comun ,principiul

17
notificarii,si consultarii)impun responsabilitatea statului in ceea ce priveste incalcarea
prevederilor de mediu .
Angajarea raspunderii internationale pentru dauna cauzata mediului si in dreptul
comun, presupune indeplinirea unor conditii dificil de realizat, in special in cazul poluarii
transfrontaliere.Mai frecvente din aceste conditii sunt:
-stabilirea unui raport de cauzalitate intre actul incriminat si paguba
produsa.Aceasta ridica un sir de probleme din cauza unor elemente precum: distanta
dintre sursa de poluare si locul unde se produce paguba, evolutia in timp a efectelor
posibile, combinarea diferitelor forme de poluare si dificultatea distingerii contributiei
fiecareia, rolul circumstantelor geografico-climatice in atenuarea sau amplificarea
consecintelor negative s.a.
-identificarea, in sens juridic a autorului poluarii este o operatiune care, de
asemenea este destul de dificila, in special in cazul poluarii la mare distanta;
-evaluarea prejudiciului reprezinta o alta problema dificila ,cu atat mai mult ,cu
cat revenirea la starea anterioara este deseori imposibila in domeniul mediului
inconjurator;
-raspunderea pentru dauna ecologica in dreptul international se bazeaza pe culpa
imputabila statului in cauza.
Totusi exista anumite exceptii de la regula.Una din ele rezulta din prevederile
Conventiei privind responsabilitatea internationala pentru pagube produse de obiecte
spatiale (22 martie1972).Potrivit art.2 al Conventiei, statul are a procedat la lansarea unui
obiect spatial sau statul al carui teritoriu ori instalatii servesc la lansarea acestui obiect,
are in sarcina raspunderea repararii daunelor provocate de obiectul respectiv la suprafata
Terrei.
De asemenea ,raspunderea obiectiva intemeiata pe teoria riscului este angajata in
cazul pagubelor rezultate din utilizarea pasnica a energiei nucleare si in domeniul
daunelor provocate de poluarea marilor prin hidrocarburi.Uniunea Europeana a luat in
considerare introducerea principiului raspunderii obiective a producatorilor de deseuri
cauzatoare de poluari transfrontaliere.In acest caz raspunderea rezulta din simplu fapt al
incalcarii unei obligatii internationale a statelor.
Jurisprudenta internationala a evitat, cu rare exceptii, de a recunoaste si aplica
raspunderea fara culpa a statelor in materie, preferand sa recurga la alte metode juridice
(ex.bazate pe regula echitatii). In legatura cu aceasta ,Comisia de drept international a
ONU s-a orientat spre o solutie mai flexibila ,in sensul ca raspunderea s-ar impune pentru
toate daunele transfrontaliere grave ,dar se lasa statelor interesate libertatea de decizie
privind reparatia in fiecare caz concret , pe baza echitatii si echilibrului de interese.
In cazul dat se observa o necesitate stringenta de a acoperi lacunele in dreptul
international al mediului in ceea ce priveste delimitarea mai clara a raspunderii,
perfectionarea metodicii de demonstrare a prejudiciului cauzat ,codificarea normelor de
raspundere in domeniul protectiei mediului si ridicarea lor la nivel de norme generale
obligatorii pentru intreaga comunitate.De asemenea ,concluzionam ,ca infaptuirea cu
succes a acestor obiective necesita si existenta unei institutii internationale ,cum ar fi
Tribunalul Ecologic European ,in competenta caruia ar include atragerea raspunderii
statelor pentru incalcarea principiilor internationale de mediu si a prevederilor de
protectie a mediului inconjurator ,incluse in Conventii si Acorduri internationale.

18
Tribunalul European in chestiuni de mediu ar trebui sa activeze pe baza de autosesizare,
iar hotararile sale sa se bazeze pe principiul obiectivitatii.
Un aspect important al raspunderii pentru incalcarea prevederilor privind protectia
mediului este cel referitor la daunele nucleare .Pentru a crea cadrul normativ de
prevederi in cazul accidentelor nucleare ,au fost adoptate un sir de acte
internationale:Conventia de la Viena referitoare la responsabilitatea civila in materie de
daune nucleare (1963),Conventia de la Bruxelles referitoare la responsabilitatea
exploatantilor de nave nucleare (1962),Conventia de la Paris asupra responsabilitatii
civile in domeniul energiei nucleare (1960),Conventia privind protectia muncitorilor
impotriva radiatiilor ionizate si Recomandarea in aceeasi problema ,adoptata in cadrul
OIM.
Statul isi angajeaza responsabilitatea materiala –indiferent daca temeiul juridic ar
fi o conventie internationala sau o lege interna, intrucat activitatile date se efectueaza
numai de catre state (in cazul exploziilor nucleare), si in principal de catre state (in cazul
exploatarilor instalatiilor nucleare, care apartin unor unitati de stat).
Regula generala de stabilire a responsabilitatii specifica faptul ,ca statul de origine
este responsabil in totalitate pentru daunele produse dincolo de frontierele sale ,in cazul
in care acestea sunt consecinta unui comportament al lui ,care a incalcat prevederile unei
obligatii internationale.
In cazul raspunderii statului pentru daune nucleare, in doctrina se arata, ca aceasta
poate sa apara ,fie ca o raspundere bazata pe ideea generala, care tine de normele
dreptului national al obligatiilor (fapt cauzator de prejudiciu), platind despagubiri
victimelor (persoane fizice ,nationalii sau strainii ,unui alt stat etc.), fie ca o raspundere
reglementata de dreptul international sub forma contractuala, potrivit conventiilor
privind despagubirea pentru daune nucleare.
Repararea ar putea fi ceruta in caz de accident nuclear prin aplicarea Conventiei
de la Viena privind responsabilitatea civila in materie de daune nucleare(1963).
Chiar si in perioada conflictelor armate protectia mediului reprezinta
obiectiv.Printre primele reglementari internationale cu privire la protectia mediului
inconjurator putem mentiona Conventia din 1976”cu privire la interzicerea utilizarii in
scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului
natural „.In conformitate cu aceasta Conventie ,statele-parti se obliga sa nu foloseasca in
scopuri militare tehnici ,care ar putea influenta negativ mediul inconjurator”.Alt
document care reglementeaza acest domeniu este Protocolul aditional nr.I ,care interzice
utilizarea metodelor si mijloacelor de lupta ,concepute pentru cauzarea ,sau in urma
carora pot aparea drept consecinte daune excesive aduse mediului inconjurator.Acelasi
aspect il cuprinde si Conventia de la Geneva din 10 octombrie 1980.
Din anul 1978, Comisia de Drept International a ONU manifesta o preocupare
constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internationale a statelor
intemeiata pe „risc”.Aceasta forma de raspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta
constatarea producerii unui prejudiciu ,chiar in absenta incalcarii unei norme de drept
international.
Dreptul international actual reglementeaza pe cale conventionala raspunderea
internationala bazata pe risc, in principal in trei domenii:

19
 a) in domeniul nuclear ,conventiile internationale prevad existenta unei
raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare(Conventia de la Paris din
1960,Conventia de la Viena din 1963 etc)
b) in domeniul maritim, in special in cazul poluarii marilor cu
hidrocarburi,conventiile internationale prevad o raspundere obiectiva a proprietarilor de
nave care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj
marin(Conventia asupra dreptului marii din 1982 etc)
c)in cazul activitatii spatiale a statelor sau organizatiilor internationale (Tratatul
privind spatiul cosmic din 1967, Conventia asupra raspunderii internationale pentru
daune provocate de obiecte spatiale din 1972).
Conform regulilor conturate in dreptul international ,sarcina repararii daunelor
(daca au valoare substantiala )in aceste cazuri nu revine integral statului care le-a produs,
ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima.Totodata ,se impune
cooperarea statelor in sensul reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati
de acest gen.
Conventia privind raspunderea civila pentru daunele rezultate din exercitarea de
activitati periculoase pentru mediu.Adoptata de Comitetul Ministrilor Consiliului
Europei si deschisa spre semnare in martie 1993 ,Conventia de la Lugano tinde sa
stabileasca un regim comun ,la nivel european ,in domeniul raspunderii civile pentru
pagubele rezultate din activitatile periculoase pentru mediu.Sunt vizate activitatile
stabilite prin art.2:cele legate de substantele periculoase (asa cum sunt denumite de
reglementarile comunitare –anexa I),activitatile privind organismele modificate genetic,
microorganisme si orice manipulare privind deseurile.Sunt exceptate pagubele provenind
din operatiuni din transportul si substantele nucleare in masura in care conventiile
speciale privind acest domeniu se aplica.Conventia acorda o atentia deosebita
problemelor accesului la informatia de mediu.Este vorba nu numai de informatiile
detinute de autoritatile publice (art.14 si 15 ),ci si de cele apartinand institutiilor avand
responsabilitati publice in materie de mediu(art.16),ori informatiile specifice detinute de
expoatanti(art.17).In acest din urma caz ,victima unei pagube poate cere tribunalului de a
ordona exploatantului sa-i furnizeze informatiile specifice care apar ca necesare.
Destul de complexa este definitia daunei, potrivit Conventiei de la Lugano .Astfel,
dauna ecologica reprezinta:
-decesul sau leziunile corporale;
-orice piedere sau orice prejudiciu cauzat bunurilor, altele decat instalatiile sau
bunurile care se gasesc pe locul activitatii periculoase si se afla sub controlul
exploatantului;
-costul masurilor de ocrotire a mediului;
Cauzele de exonerare de raspundere a exploatantului sunt ,in linii generale,
identice cu cele prevazute de dreptul comun .Astfel art.8 prevede: dauna rezultata dintr-
un act de razboi ,de ostilitati ,de razboi civil ,dintr-un fenomen natural cu caracter
exceptional ,inevitabil ,dauna rezultata din fapta comisa cu intentie de catre tert ,in
pofida masurilor de siguranta adoptate, s.a.

20
 Conventia privind responsabilitatea civila in materie de pagube nucleare
(Conventia de la Viena)

Incheiata la 21 mai 1963 ,intratat in vigoare la 12 noiembrie 1977 ,Conventia

porneste de la „necesitatea instituirii unor standarde minime ,de natura sa asigure
protectia financiara impotriva daunelor rezultand din anumite utilizari ale energiei
nucleare in scopuri pasnice .Are o vocatie universala ,putand fi semnata de toate statele
lumii.Acelasi domeniu il reglementeaza si Conventia de la Paris (1968),care se
deosebeste de cea de la Viena prin faptul ca are un caracter regional ,fiind accesibila
numai tarilor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
(OCDE).Reglementarile internationale in domeniu ,in primul rand cele prevazute de
Conventia de la Viena si cea de la Paris au consacrat o serie de principii comune
raspunderii civile pentru daunele nucleare ,cum sunt:
-principiul raspunderii obiective si exclusive:Conventia de la Viena a optat
pentru o raspundere obiectiva ,independenta de culpa ,a exploatantului pentru
prejudiciile cauzate de un accident nuclear survenit in instalatia sa .Exploatantul
raspunde obiectiv de orice dauna nucleara,culpa fiind exclusa;
-principiul canalizarii raspunderii spre exploatant :se exprima prin faptul ca
victimele nu pot actiona decat impotriva exploatantului responsabil si in faptul ca
exploatantul nu dispune de un regres impotriva altor persoane;
-principiul limitarii raspunderii exploatantului: responsabilitatea exploatantului
este limitata atat in ceea ce priveste cuantumul reparatiei financiare, cat si in privinta
termenului de introducere a cererii.
Originalitatea regimului raspunderii civile pentru dauna nucleara se refera la
faptul ca principiile pe care le rezolva se aplica ,pentru prima data sistematic ,unui
domeniu industrial si au cunoscut o larga consacrare la nivel international .Cu toate
dificultatile inregistrate in privinta raspunderii ,vointa statelor de a armoniza legislatiile
nationale in materie ,exista si este probata de Conventiile internationale mentionate si de
raporturile speciale pe care acestea le instituie .
Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului si cele cauzate de accidentele
nucleare nu sunt unicele domenii reglementate in documente internationale.Protectia
sanatatii este de asemenea un obiectiv de mediu,regimul comunitar trebuie sa acopere
ambele „prejudiciile traditionale”(prejudicii cauzate persoanelor si bunurilor) si
prejudiciile cauzate mediului.Acest tip de prejudicii trebuie sa includa doua tipuri de
contaminari : a localitatilor si prejudicii naturii si diversitatilor biologice in
Comunitate.Deoarece multe dintre habitate si cursuri de apa traverseaza frontierele
statelor membre ,un regim comun comunitar poate oferi solutii in lichidarea
prejudiciilor transfrontaliere.Ca si toate regimurile nationale de raspundere pentru
prejudiciile cauzate mediului ,cel comunitar trebuie sa se bazeze pe respnsabilitattea
stricta ,situatia in care prejudiciu este cauzat de o activitate periculoasa.In cazul
prejudiciului de mediu ,poluatorul plateste o recompensa ce ar putea acoperi costul
lucrarilor de restaurare.Mai mult decat atat ,pentru cazurile de prejudiciu al mediului,
grupurile publice trebuie sa aiba dreptul de a influenta autoritatile publice atunci cand
nu au fost intreprinse masurile necesare.Astfel de grupuri trebuie sa aiba permisiunea de a
intreprinde actiuni in cazuri urgente ,daca exista necesitatea de a preveni prejudiciile de
mediu .Aceste prevederi corespund stipularilor Conventiei de la Aarhus din 1998

21
privind accesul publicului larg la informatia de mediu ,la procesul de luare a deciziilor
si la justitie.
In practica internationala apar diferende privind prejudiciile cauzate mediului,
care necesita solutionare de catre organe internationale.In acest scop ,in iulie 1993in
cadrul Curtii Internationale a ONU (Haga) a fost constituita „Camera privind chestiunile
ecologice „.Din initiativa unui grup de juristi ,in cadrul conferintei de la Mexic,
noiembrie 1994 ,a fost instituit Tribunalul Ecologic International.Tribunalul este o
organizatie neguvernamentala .
Activitatea Tribunalului Ecologic International este cuprinsa in Statutul
acestuia, in conformitate cu care solutionarea diferendelor privind daunele aduse
mediului pot avea trei forme distincte:a)consultarea partilor cointeresate in urma
adresarii lor si in baza analizei juridice a situatiei ;b)solutionarea diferendului prin
gasirea compromisului ,acceptat de ambele parti si care va fi indeplinit
voluntar;c)efectuarea intregului proces de judecatat pe baza adresarii partilor si cu
acceptarea hotararii judecatii ca fiind obligatorie pentru parti.
Categoria subiectelor care pot apela la Tribunalul Ecologic International este
nelimitata. Acestea pot fi persoane fizice, organizatii obstesti, organe statale ,inclusiv
guverne.
Tribunalul Ecologic International poate examina diferende privind poluarea
mediului inconjurator a statului vecin si repararea prejudiciului cauzat ,interzicerea sau
stoparea activitatilor degradante ,diferende privind utilizarea resurselor naturale de catre
mai multe state ,diferende privind drepturile ecologice ale persoanelor.Examinarea
diferendelor se bazeaza pe prevederile dreptului international al mediului ,legislatia
internationala a statelor ,pe precedente.
Concluzia care se cere, este ca raspunderea este considerata o solutie secundara
in raport cu masurile de prevenire si reducere a efectelor negative asupra mediului
inconjurato..De aceea ,masurile concrete de solutionare a diferendelor aparute in urma
cauzarii prejudiciilor cauzate mediului sau incalcarea obligatiilor stipulate in conventii,
trebuie sa fie direct reglementate in aceleasi conventii ,pentru a nu lasa o cale de a evita
raspunderea pentru aceste actiuni.

22