Universitatea Ecologică București

Facultatea de Drept

Referat :

Disciplina: Drept International al mediului

Profesor: Mircea M. DUȚU- BUZURA

Tema: Diferențele dintre responsabilitatea internațională pentru pagubele

ecologice și răspunderea internațională pentru vătămările aduse mediului.

Student: LUNTRARU Emil

Anul IV– Centrul Brăila

 Cuprins:

Introducere……………………………………………….…..….1

Responsabilitatea internațională……………………………....2

Faptul generator……….....................................……….3

Consecințele responsabilității…………………………..5

Răspunderea internațională pentru daune ecologice…….…..6

Considerări generale……………………………………6

Elementele răspunderii…………………………………7
 Introducere

Firea socială a omului generează nenumarate relații cu semenii săi. Pentru menținerea și
dezvoltarea acestor relații omul creează diferite norme și reguli de conduită. Toate aceste norme,
fie că sunt de natură religioasă, fie că sunt de natură juridică sau de alta natură, au menirea de a-i
crea omului o comoditate de conviețuire. Istoria dezvoltării societății umane a demonstrat faptul
că normele de conviețuire umană suportă diverse modificări care se datoreaza, de regulă,
valorilor pe care le promoveaza societatea într-o anumită etapă de dezvoltare.Cel mai important
loc în sistemul de norme sociale îl ocupă normele juridice care, comparativ cu celelalte categorii
de norme, sunt instituite de puterea publică, iar respectarea lor este asigurată, la nevoie, de forța
coercitivă a statului.

La ora actuală, protecția mediului devine o problemă de importanță majoră pentru

societatea umană în condițiile în care tehnologiile avansate implică utilizarea resurselor naturale
în cantități imense, chiar exagerate. În această situație, a fost necesară instituirea unor norme ce
protejează mediul.

Pentru soluționarea problemei protecției mediului se cer aplicate reguli specifice. Avand
în vedere faptul că fenomenele naturii decurg independent de voința umană și că orice
intervenție umană în mediu duce, inevitabil, la modificări, concluzionăm că și procedeele
utilizate pentru soluționarea acestor probleme trebuie să fie categorice, drastice și exclusive,
astfel că, în final, ele să excludă intervenția sau să înlăture totalmente consecințele acestei
activități.

Unul dintre cele mai eficiente procedee de soluționare a problemelor de ordin major, s-a
dovedit de-a lungul secolelor a fi aplicarea măsurilor de răspundere juridică. Și în domeniul
protecției mediului, problema răspunderii juridice și-a găsit un loc important. Mai mult de atat,
aproape că și-a gasit un loc rege. Aceasta se manifestă prin prisma regulilor specifice conform
cărora se aplică răspunderea în raporturile de dreptul mediului, precum și prin prisma efectelor
pe care le produce.

În doctrină se vorbește tot mai mult de existența unei răspunderi specifice dreptului
mediului, diferită de cea civilă. Pentru victimele unei daune ecologice, faptul că persoana care a
cauzat dauna a fost supusă răspunderii contravenționale și penale, constituie doar o consolare
morală, dar victima va dori cu siguranță o reparare a daunei. Această reparare apare ca un scop
principal. Am putea afirma că pentru situația în care s-a cauzat o daună ecologică, răspunderea
penală și contravențională este subsidiară, iar cea patrimonială, care se manifestă prin obligația
de reparare a daunei, este una principală.

În cele ce urmează vom analiza raspunderea internațională pentru daune ecologice,

răspunderea la nivel regional pentru daunele ecologice, precum și tipurile de răspundere juridică
pentru daunele ecologice.

Responsabilitatea internațională

Regula de baza a responsabilității statului în contextul protecției mediului poate fi

sintetizată în felul următor: statele sunt responsabile pentru prejudiciile aduse mediului din alte
state sau mediului global, rezultate prin încalcarea unei reguli internaționale sau a unui standard
internațional general acceptat. Responsabilitatea statului este confirmată prin ,,Declarația de la
Stockholm:”Statele au…responsabilitatea de a asigura că activitățile aflate în jurisdicția sau sub
controlul lor nu provoaca pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor
jurisdicției naționale.” Elementele constitutive fundamentale pentru a revendica responsabilitatea
statului se consideră a fi urmatoarele:

1. Paguba produsă asupra mediului trebuie să fie rezultatul încălcării unei legi
internaționale. Dreptul internațional al mediului este în formare, iar multe tratate pentru protecția
mediului sunt puternic fundamentate pe obligațiile generale privind cooperarea. Aceste obligații,
împreună cu prevederile specifice de interdicție, pun de multe ori probleme dificile la
demonstrarea și confirmarea vinovației.

2.Statul este responsabil atât pentru propriile activități ,cât și pentru activitățile
persoanelor juridice sau fizice aflate în propria jurisdicție sau sub propriul control. Astfel,
chiar dacă nu statul este poluatorul direct, el este responsabil pentru eșecul său în stoparea sau
controlarea activităților poluatoare efectuate de alții. În baza acestei reguli ,statele pot fi
responsabile pentru că nu au adoptat sau impus legile necesare pentru protecția mediului; nu au
încetat activitățile periculoase sau au lăsat nepedepsite cazurile de încălcare a legii.

3.Nu trebuie să existe circumstanțe justificative, cum ar fi acordul statului afectat.

 4.Paguba trebuie să fie semnificativă, ceea ce poate pune serioase probleme pentru
constituirea dovezilor și cuantificarea prejudiciilor. În practică, există puține acțiuni juridice
bazate pe responsabilitatea statului, majoritatea cazurilor de poluare nefiind solutionate la nivel
internațional, ci prin intermediul regulilor internaționale de răspundere civilă, adică direct intre
persoanele implicate. Sunt de asemenea importante comisiile internationale de revendicare, care
distribuie fonduri donate de statul generator al prejudiciului, direct statului reclamant. O astfel
de procedura permite statelor să rezolve revendicările, fără a admite responsabilitatea legală.

Responsabilitatea internaționala este guvernată prin reguli cutumiare și tentativele de

calificare ale Comisiei de drept internațional în acest domeniu. Problema este complexă datorită
faptului, că este abordată în același timp sub unghiul reparării prejudiciului cauzat și sub cel al
sancțiunii autorului unui act ilicit cauzator de pagube. Mai mult, punerea în aplicare a
conceptelor care conduc aceasta materie este facută foarte greu prin natura însași a societății
internaționale, slab ierarhizate.

Faptul generetor

Responsabilitatea internaționala rezultă dintr-un act ilicit imputabil unui subiect de drept
internațional.

a)Ilicitatea faptului generator

Fundamentul responsabilității este ilicitatea, aceasta manifestandu-se într-o acțiune

violatoare a unei obligații internaționale.

Acest principiu cutumiar este aplicat de numeroase decizii jurisdicționale sau arbitrale.

Ilicitatea poate să nu antreneze decât o simpla reparație a pagubei ocazionate. Dar ea

poate, de asemenea, provoca punerea în aplicare de sancțiuni. Valoarea unei obligații esențiale
pentru salvgardarea intereselor fundamentale ale comunității internaționale poate într-adevăr să
fie calificată ca fiind o crimă internațională. În anumite cazuri, cu toate acestea, un act ilicit
ocazionând o pagubă poate să nu antreneze responsabilitatea autorului sau (este cazul de
exemplu, al actului comis sub efectul forței majore).
 Pe de alta parte există o tendință de a admite responsabilitatea și pentru actul ilicit
cauzator de prejudicii. Aceasta responsabilitate „obiectivă” a fost constantă prin convenții în
cazuri particulare.
b)Imputabilitate

Faptul generator în sistemul de responsabilitate trebuie să fie imputabil subiectului de

drept responsabil.

Dacă e sa ne referim la state, faptul generator poate sa fie comis printr-o autoritate statică
acționând în numele statului însuși: poate fi vorba de autorități administrative (dauna la un
contract încheiat cu un străin, arestare sau expulzare arbitrară etc.), legislative (refuzul de a lua
măsurile recunoscute drept necesare pentru execuția unei obligații internaționale, adoptarea unei
legi contrare unui angajament internațional) sau jurisdicționale (refuzul de a face justiție fiind de
o gravitate particulară). Un agent incompetent sau functionar pot angaja responsabilitatea statului
dacă oferă aparențele unui agent oficial. Colectivitățile locale și departamentele statului,
serviciile publice și persoanele de drept privat, învestite cu prerogative de autoritate publică, pot
în mod egal să angajeze responsabilitatea statului.

c)Prejudiciul

Responsabilitatea internaționala nu survine decât dacă a fost adus un prejudiciu unui

drept (și nu doar unui interes). Acest drept trebuie să fie subiectiv, să fie individualizat: dreptul
internațional nu statuează dreptul la recurs colectiv care ar putea fi intentat de catre un subiect de
drept oarecare pretextând, că un alt subiect de drept a violat o regulă de drept, fară a-i fi
ocazionat acestuia prejudiciu.

Prejudiciul este cel mai adesea material, dar poate fi de asemenea moral,ca lezarea
onoarei unui stat,de exemplu :

Victima prejudiciului poate fi un stat sau un alt subiect de drept internațional. Subiectele
de drept intern (persoanele fizice sau juridice ) nu au alte mijloace de acțiune de ordin
internațional contra statelor susceptibile de a le aduce prejudiciu. Astfel se explică instituția
numită „protecția diplomatică”.
 Protecția diplomatică este o institutie cutumiară de drept internațional (pe care nu trebuie
sa o confundăm cu simplele demersuri efectuate de către un diplomat pe lângă guvernul acreditar
în favoarea resortisanților statului său ), în virtutea căreia un stat „andosează„ reclamația unuia
din resortisanții săi care a suferit un prejudiciu din partea unui stat străin și acționează fața de
acest stat pentru a obține reparații.

Pentru punerea în aplicare a protecției diplomatice, legatura persoanei private lezate cu

statul, care practică andosarea trebuie sa fie opozabilă statului –autor de prejudiciu.

Consecințele responabilității

Responsabilitatea conduce la repararea prejudiciilor ocazionate și ea poate, în unele

cazuri, să antreneze pronunțarea unei sancțiuni împotriva autorului ilicit. Uneori aici sunt
suprapuse parțial aspectele despăgubitoare și represive ale dreptului responsabilității.

a)Repararea

„Orice violare a unui angajament comporta obligatia de a repara”-principiu de drept

international.

Reparația, care poate fi obținută pe cale de negociere sau prin decizie arbitrală sau
jurisdicțională, poate îmbrăca mai multe forme. Dacă prejudiciul este pur moral, victima se poate
mulțumi cu o „satisfacție”: sancțiuni interne contra autorului actului illicit, exprimare de regrete
oficiale și publice.

Cel mai des reparația îmbracă forma unei indemnizații. Modurile de calcul a acesteia
întâlnesc dificultăți când este vorba de a indemniza nu numai prejudiciul realizat, ci și lipsa de
câștig. Deseori autorul prejudiciului poate să fie condamnat la repunerea lucrurilor în starea în
care se găseau inițial.

b)Sancțiunea

Un stat poate comite o crimă sau un delict internațional violând o regulă de importanță
esențială pentru ocrotirea comunităților internaționale. Statele victime ale acestor infracțiuni pot
să pună în aplicație contra-măsuri tinzând nu numai la indemnizarea lor ci și sancționarea statului
vinovat.
 Răspunderea internațională pentru daune ecologice

Considerări generale

Dreptul internațional rămâne destul de reticent la acceptarea, și mai ales la concretizarea

ideii răspunderii internaționale a statelor pentru prejudiciile aduse mediului. Cele mai generoase
sunt ”Declarațiile marilor reuniuni internaționale” precum cele de la Stockholm (1972) și Rio de
Janeiro (1992). Aceasta din urmă recunoaște necesitatea pentru state de a elabora o legislație
națională privind raspunderea pentru poluare și alte pagube aduse mediului, precum și
indemnizarea victimelor lor, de a pune in practică principiul poluatorul plătește, completate cu
o obligație de informare a statelor între ele în caz de situație de urgență.

În acest sens, Convenția privind dreptul mării (1982) prevede că „Statele sunt
responsabile de pierderile ori daunele care le sunt imputabile în urma măsurilor luate în
aplicarea secțiunii 6, atunci când aceste măsuri sunt licite ori merg dincolo de cele care sunt
necesare în mod rezonabil, în raport cu cunoștințele disponibile”.

Convenția de la New-York asupra dreptului relativ la utilizările cursurilor de apă

internaționale, în alte scopuri decaât navigația (1997) prevede „obligația de a nu cauza daune
semnificative „ , cu un dispozitiv de reparare și dacă este necesar ,de indemnizare;

Dreptul internațional al mediului dispune de puține reguli clare și precise în problema

răspunderii pentru daunele trasfrontaliere cauzate mediului natural de pe teritoriul altor
state.Este rațiunea pentru care s-a recurs la cercetarea contribuției altor ramuri ale dreptului
internațional public (dreptul fluvial, maritim, spațial etc.), precum și la sprijinirea dreptului
international privat, fapt care a condus la conturarea diferitelor categorii sau forme ale
raspunderii in domeniul protecției mediului și conservării resurselor naturale.

Principala problemă, comună mai multor ramuri de drept la care ne-am referit, rămâne
stabilirea unor ecostandarde (uniforme și obligatorii ) privind protecția factorilor de mediu pe
plan regional și internațional, astfel încât să se poată ajunge, mai întâi la renunțarea exercitării
unor activități producătoare de pagube (potrivit unor standarde minime), iar apoi, treptat la
protecția integrală a elementelor componente ale mediului natural (potrivit unor standarde
maxime).
 În dreptul mediului înconjurător, răspunderea juridică a devenit o zonă fierbinte datorită
situației ecologice mondiale afectată grav de consecințele industrializării și automatizării, a
aplicării tehnologiilor de vârf spațiale și nucleare, a exploatării neraționale a resurselor naturale,
a urbanizării excesive, precum și a altor factori, dependenți de politica dusă în acest domeniu de
fiecare țară. Angajarea unor astfel de activități atât de către stat, cât și de către persoane private
duce la producerea de pagube ecologice intenționate sau accidentale cu un grad ridicat de
periculozitate față de mediul natural. În dreptul internațional, aceasta a dus la apariția unor
tehnici noi de reparații a victimelor poluării, la stabilirea unor regimuri speciale în dreptul
internațional public și la armonizarea sistemului de răspundere în dreptul intern.

Răspunderea juridică pentru încălcarea cerințelor protecției mediului și folosirii

resurselor naturale constituie numai unul dintre aspectele acestui ansamblu de raporturi și nu
dintre cele mai eficiente .

Categoriile de răspundere care sunt aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor legale cu

privire la protecția mediului sunt răspunderea disciplinară, materială ,civilă, contravanțională și
penală.

Raspunderea disciplinară și cea materială sunt guvernate de legislația muncii, având la

bază culpa salariatului, care a săvârșit o abatere de la regulile instituite în domeniul protecției
mediului înconjurător și în legatură cu atribuțiile de serviciu ce-i revin.

Elementele răspunderii

Raspunderea materială a statelor este o formă a răspunderii civile proiectată în sfera

relațiilor internaționale. În general, faptele cauzatoare de raspundere includ fie comportări ilicite
din punct de vedere a dreptului internațional, prin care se produc pagube mediului inconjurător,
fie o seamă de activități ilicite ce nu sunt interzise de dreptul internațional, care pot constitui
însă surse ale vătămării mediului.

Fapta ilicită trebuie sa indeplinească, în primul rând o condiție obiectivă, constând în

încălcarea de către un stat a unei obligații internaționale ce-i revenea în domeniul protecției
mediului înconjurător. Trebuie însă precizat, că este vorba numai de obligații juridice asumate de
state, în conformitate cu dreptul internațional; nu pot fi luate în considerare, obligațiile asumate
de către un stat prin contractele de drept intern sau obligațiile morale. În al doilea rând, pentru ca
fapta să fie ilicită, este necesar ca obligația internațională încălcată să fie în vigoare în momentul
producerii ei.

Pentru ca inacțiunea prin care un stat violează normele dreptului internațional să ducă la
angajarea răspunderii trebuie îndeplinite urmatoarele condiții: săvârșirea actului ilicit cu intenție
sau din neglijență sau imprudență; actul ilicit să fie imputabil statului sau organelor sale; între
prejudiciul cauzat și acțiunea ilicită să existe un raport de cauzalitate.

O astfel de obligație este formulată în principiul 21, precum și în art.30 din Carta
drepturilor și îndatoririlor economice ale statelor, ca instrument cu caracter „soft low” precum și
în Convenția asupra dreptului mării de la Montego Bay, ca posibil instrument cu caracter „hard
law”.

Obiectul obligației încalcate are incidență asupra regimului răspunderii, în sensul că

faptul internațional ilicit are consecințe diferite și prin urmare, formele de răspundere aplicabile
încălcării anumitor obligații, de importanță esențială pentru protecția unor interese fundamentale
ale comunității internaționale ale statelor, diferă față de cele aplicate pentru încălcarea altor
obligații. În funcție de obiectul obligației internaționale încalcate, Comisia de Drept Internațional
a clasificat aceste fapte în crime și delicte internaționale. Răspunderea este diferită pentru crime
față de cea pentru delicte.

In ceea ce privește cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei putem spune că și în
dreptul internațional s-a recunoscut intervenția anumitor împrejurări de natură să înlăture
caracterul ilicit al faptei, prin care se violează o obligație internațională. Aceste situații sunt :
consimțământul dat în mod valabil de către un stat, pentru comiterea de către un alt stat, a unui
fapt determinat, care nu este conform cu obligațiile acestuia din urmă față de primul stat;
măsurile luate împotriva faptului ilicit al unui stat; forța majoră; starea de necesitate; legitima
apărare.