RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

8.1. Răspunderea civilă în dreptul mediului

8.2. Răspunderea contravenţională în dreptul mediului
8.3. Răspunderea penală în dreptul mediului
8.4. Garda Naţională de Mediu
Aşa cum s-a arătat la inceputul cursului, noţiunea de răspundere juridică în
sens larg:

• este proprie tuturor ramurilor de drept şi

• exprimă instituţionalizarea unui regim juridic prin care se urmăreşte ca

provocatorul unui prejudiciu adus unei părţi vătămate să fie sancţionat şi
obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

În dreptul mediului, instituirea răspunderii juridice presupune definirea noţiunii de

prejudiciu (sau daună sau pagubă) adus mediului.

Definiţia acceptată în sens larg pentru dauna ecologică este:

acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui
sistem şi care datorită caracterului său indirect şi difuz nu permite
constituirea unui drept la reparaţie.
Problema centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este
victima daunei:
• omul sau
• mediul său.
În funcţie de răspunsul dat, se conturează concepţia asupra naturii
daunei ecologice. Aceasta presupune stabilirea prealabilă a
statutului juridic al elementelor naturale sau antropice care constituie
mediul, pentru a stabili dacă sunt bunuri protejate din punct de vedere
juridic.
 datează din anul 1973, apărută în contextul primei Conferințe a O.N.U. privind
mediul (Stockholm, 1972) și implementată prin Legea nr. 9/1973. Deși aceasta
cuprindea prevederi relativ simpliste în ceea ce privea categoriile de sancțiuni
ori organismul creat pentru implementarea lor, putem afirma că fusese creat și
în România un cadru de acțiune privind protecția mediului.
 Recunoașterea adevărată a dreptului mediului în România a apărut odată cu
schimbarea Constituției la data de 08.12.1991, prin care acesta a cunoscut o
adevărată consacrare, beneficiind de o legislație în acord cu cele occidentale de
la acea vreme, cu prevederi semnificative și în același timp exprese.

 Astfel, pe lângă articolul-cadru 35 din Constituție intitulat „Dreptul la mediu

sănătos”,există numeroase referințe la acesta și în cuprinsul altor articole, respectiv
art. 41 alin. (6) ”Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind
protecția mediului…” sau art. 134 alin. (2) lit. e “Statul trebuie să asigure (….)
..refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului
ecologic”.
În accepţiunea modernă a dreptului mediului se recunoaşte fiecărui individ un
drept subiectiv la mediu, care permite o protecţie funcţională a componentelor
acestuia. Ca urmare, orice poluare constă într-o violare a acestui drept şi
constituie o culpă. În acest sens este importantă noţiunea de daună ecologică
în sens restrâns, respectiv prejudiciul cauzat mediului independent de
leziunea directă a unui interes uman.

A doua categorie importantă o constituie pagubele suferite atât de mediu, cât şi

de om.

De ce trebuie instituită răspunderea juridică?

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a
instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra
mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru
remedierea pagubei pe care a produs-o.
Reglementările din domeniul mediului
sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au ca scop
legiferarea protecţiei mediului.

 Eşecul conformării cu normele şi procedurile în vigoare poate conduce doar la

sancţiuni de ordin administrativ sau juridic.
 În schimb, răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar faţă de
reglementările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca potenţialul poluator să
plătească pentru remedierea (până la o stare satisfăcătoare) sau compensarea
pagubei provocate mediului.
Introducerea regimului de răspundere juridică în domeniul mediului prezintă o
serie de dificultăţi, legate în special de faptul că nu toate formele de pagube pot fi
remediate prin aplicarea răspunderii juridice în dreptul mediului. Suplimentar
trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

❖ să existe unul sau mai mulţi poluatori identificabili;

❖ paguba să fie concretă şi cuantificabilă;

❖ să se poată stabili o legătură de cauzalitate între pagubă şi

poluatorul/poluatorii identificaţi.
Exemple:

a) de aplicare eficace, când paguba este provocată de:

➢ accidente industriale;
➢ o poluare graduală, cauzată de introducerea în mediu a unor substanţe
sau deşeuri periculoase provenite din surse identificabile.

b) în care aplicarea este dificilă, de tipul unei poluări extinse şi difuze, caz în
care este imposibilă stabilirea unei legături între efectele negative generate
asupra mediului şi anumiţi agenţi poluatori individuali:
➢ modificările climatice provocate de emisiile de CO2 şi celelalte gaze cu
efect de seră;
➢ declinul zonelor împădurite, cauzat de ploile acide;
➢ poluarea aerului provocată de trafic.
În România, reglementarea răspunderii juridice pentru nerespectarea
normelor de drept al mediului este realizată prin intermediul Legii protecţiei
mediului nr.137/1995, completată cu reglementările sectoriale. Categoriile de
răspundere aplicabile sunt Stipulate in Art. 82,

Legea PROTECȚIEI MEDIULUI nr. 137/1995, CAPITOLUL

V, Sancțiuni
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă,
contravenţională sau penală după caz.

completată cu reglementările sectoriale, speciale, în care sunt prevăzute acţiunile

sau inacţiunile care atrag una sau mai multe dintre formele răspunderii juridice.
8.1. Răspunderea civilă în dreptul mediului
În cadrul răspunderii civile delictuale în dreptul mediului se sancţionează:
• o conduită reprobabilă, antisocială, a subiectelor de drept (persoane fizice
sau juridice). care prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube:
- factorilor de mediu sau
- mediului în ansamblul său.

În România noua Constituţie consacră expres îndatorirea tuturor

persoanelor fizice sau juridice de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător:

CONSTITUŢIE, Titlul II, Cap. 2, Drepturile şi libertăţile

fundamentale , Art. 35 (Dreptul la mediu sănătos)

3) Persoanele fizice sau juridice au îndatorirea de a proteja şi

ameliora mediul înconjurător.
Tot Constituţia creează cadrul juridic general pentru ocrotirea prin mijloace de
drept a victimelor acţiunilor care produc prejudicii mediului:

CONSTITUŢIE, Titlul IV, Economia şi finanţele publice Art. 135

(Economia)

2) Statul trebuie să asigure:

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic.
Termenul de “refacere a mediului înconjurător” utilizat în textul
constituţional se poate interpreta în sensul:

• contribuţiei statului la remedierea sectoarelor degradate ecologic,

• intervenţiei instituţiilor civile în soluţionarea delictelor civile prin
care s-au cauzat prejudicii mediului înconjurător.
Constituţia consacră şi obligaţia specifică impusă proprietarilor pentru
protecţia mediului:
CONSTITUŢIE TITLUL II, Cap. 2, Drepturile şi libertăţile fundamentale,
Art. 44 (Dreptul de proprietate privată)

6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind

protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la
respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.

În lipsa unei reglementări speciale, se face apel la principiile clasice ale

răspunderii civile (pentru situaţiile în care se produc prejudicii ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la conservarea, protecţia şi
dezvoltarea mediului), după cum urmează:
• norme referitoare la raporturile de vecinătate (esenţa normelor priveşte
concilierea intereselor agentului poluator cu cele ale victimei poluării,
stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi obligaţia ca daunele
să fie suportate de cel ce poluează);
• norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie.
Cine este răspunzător? (subiectele răspunderii).
Prin definiţie, mediul natural nu este subiectul victimă care să reclame
reparaţia, ci o valoare fundamentală care este ocrotită prin lege, pe plan
intern şi internaţional.

În cadrul dreptului intern, subiectul poate fi:

• statul;
• o unitate administrativ teritorială sau
• o persoană fizică sau juridică, publică sau privată căreia i s-a produs un
prejudiciu printr-o faptă ilicită, ca urmare a nerespectării normelor
de protecţia mediului.

În cadrul dreptului internaţional subiectul îndreptăţit de reparaţie este în

principiu titularul mediului, respectiv statul.
Cum se poate angaja răspunderea civilă delictuală în
dreptul mediului? (elementele constitutive ale atragerii răspunderii civile)
Pentru angajarea răspunderii civile trebuie să fie întrunite în mod cumulativ
următoarele condiţii:
❑ să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit;
❑ să existe un prejudiciu;
❑ să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
❑ să existe culpa autorului faptei ilicite;
❑ la momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitatea delictuală.

Aceste condiţii sunt necesare în oricare dintre cazurile de:

❑ răspundere pentru fapta proprie;
❑ răspundere pentru fapta altuia;
❑ prejudicii cauzate de lucruri sau animale.
În dreptul mediului, faptele generatoare de răspundere includ:

• conduite ilicite prin care se produc pagube mediului – fapte care

atrag răspunderea subiectivă (pe temeiul culpei);
• activităţi curente, normale, licite, dar care pot constitui uneori cauze
ale vătămărilor produse mediului - fapte care atrag răspunderea
obiectivă (pe temeiul riscului), în afara oricărei culpe.

În dreptul mediului prejudiciul cuprinde:

• pagubele suferite de mediul natural prin poluare;
• pagubele suportate de om sau de bunuri.

Prejudiciul trebuie evaluat, prin estimarea cheltuielilor necesare pentru

refacere. În legătură cu raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,
trebuie să se ţină seama de împrejurarea că orice faptă se desfăşoară într-o
infinită serie de relaţii cu alte fapte ori cu o serie de factori exteriori.
Formele răspunderii civile delictuale, particularitate în domeniul
dreptului mediului înconjurător:
• Răspunderea subiectivă pentru pagubele produse mediului se aplică rar,
reclamantul (victima) trebuind să dovedească că i s-a cauzat un prejudiciu real,
direct şi personal, precum şi culpa autorului faptei, cuantumul prejudiciului şi
raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Proba culpei este greu de făcut
în cazul prejudiciilor cauzate prin poluare (datorită naturii diverse a poluanţilor).
Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Caracterul ilicit şi cel
culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt condiţii distincte, fără de care nu
există răspundere civilă. Pentru ca fapta ilicită să devină culpabilă trebuie să
se fi produs un anumit ecou pe plan psihologic (în aspectul intelectiv şi mai
ales volitiv), adică să capete un contur subiectiv.

• Răspunderea obiectivă se aplică în cazul reglementării generale a

răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului înconjurător. Răspunderea
obiectivă este fundamentată pe ideea de risc în sensul că activitatea care
crează pentru altul un risc, independent de culpă, face pe autorul său
responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza.
LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI, Cap. IV Atribuţii şi răspunderi Art. 81

Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă.

În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară.

În cazul activităţilor generatoare de risc major, asigurarea pentru daune

este obligatorie.
8.2. Răspunderea contravenţională în dreptul mediului
Răspunderea contravenţională are un rol economic şi se instituie ca un
instrument utilizat pentru prevenirea poluării.

În România, regimul juridic al contravenţiilor este stabilit prin O. G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor , aprobată cu modificări prin Legea
180/2002, actualizată în 2014.

O.G. nr. 2/2001, Art. 1

Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea
penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată
prin lege,ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului Municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Reglementarea cadru privind regimul juridic al contravenţiilor prevede două mari
categorii de sancţiuni contravenţionale:

• principale: avertismentul, amenda contravenţională, obligarea

contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi închisoarea
contravenţională (dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea
sancţiunii anterioare)

• complementare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din

contravenţii, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi (cu referire la mediu este vorba de acordul
sau autorizaţia de mediu), închiderea unităţii, blocarea contului bancar,
suspendarea activităţii agentului economic, retragerea licenţei sau a avizului pentru
anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv,
desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.

Contravenţiile la normele pentru protecţia mediului sunt stabilite în cadrul:

• Legii protecţiei mediului;
• altor legi speciale privind protecţia diferiţilor factori mediului (Legea apelor, Codul
silvic, etc).
• altor tipuri de acte normative care au legătură cu protecţia mediului.
Prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea obligaţiilor care
vizează protecţia mediului se urmăreşte realizarea următoarelor scopuri:

❑ determinarea agentului poluator să respecte prevederile legale, respectiv

să promoveze tehnologii şi tehnici care protejează mediul, evitând în acest
fel poluarea sau reducând pe cât de mult posibil consecinţele poluării;
❑ colectarea sumelor plătite cu titlu de amendă contravenţională în fonduri
speciale, distincte, utilizate pentru finanţarea unor investiţii antipoluante,
sprijinirea cercetării ştiinţifice, acordarea de stimulente întreprinzătorilor care
fac investiţii în acest domeniu sau pentru activităţi de reconstrucţie
ecologică;
❑ realizarea unui echilibru economic între agenţii poluatori şi cei care nu
poluează mediul.
Legea protecţiei mediului instituie mai multe categorii de contravenţii
pentru încălcarea de către persoane fizice şi juridice, precum şi de către
autorităţi, a unui număr de obligaţii explicit exprimate în textul de lege. Pentru
fiecare dintre contravenţiile enumerate, legea stabileşte cuantumul amenzilor
aplicabile, precum şi condiţiile de reactualizare a acestora:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 83

Constituie contravenţii încălcarea următoarelor prevederi din lege:…

Contravenţiile menţionate la alin. 1 se sancţionează după cum urmează:…
Cuantumul amenzilor contravenţionale se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului.
Legea 137/1995 a protecţiei mediului instituie trei categorii de contravenţii
sancţionate prin amenzi:

• cu cuantum mai redus, pentru încălcarea unor prevederi legale cum sunt:
obligaţia persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a avizului, acordului
şi autorizaţiei de mediu, obligaţia efectuării evaluării impactului asupra mediului,
obligaţia efectuării bilnţului de mediu, obligaţia persoanelor fizice şi juridice privind
mediatizarea proiectelor şi activităţilor pentru care se solicită aviz, acord sau
autorizaţie ş.a (Art. 83, lit. a - h);

• cu cuantum mai ridicat, pentru nerespectarea obligaţiilor administraţiei

publice locale privind: supravegherea aplicării prevederilor din planurile de
urbanism şi amenajare a teritoriului, supravegherea agenţilor economici din
subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau a depozitării
necontrolate de deşeuri, ş.a (Art. 83 lit. i - q);

• cu cuantum substanţial, pentru încălcarea obligaţiilor persoanelor fizice şi

juridice de a se conforma dispoziţiilor autorităţilor pentru protecţia mediului
prevăzute de lege, de respectare a normelor, tehnologiilor şi biotehnologiilor, a
normelor de radioprotecţie şi de securitate, ş.a (Art. 83 lit. r - u).
Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea autorităţile abilitate
cu constatatrea şi aplicarea contravenţiilor:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 84

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 83 se fac de

către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor publice centrale şi teritoriale
pentru protecţia mediului, precum şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice
locale, de către ofiţerii de poliţie şi de personalul Ministerului Apărării Naţionale,
împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
8.3. Răspunderea penală în dreptul mediului

Diferenţa principală între infracţiunile ecologice şi contravenţiile ecologice

constă în periculozitatea socială a încălcărilor normelor de protecţie a
mediului.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului

se înscrie în principiile răspunderii infracţionale, adică:
❖ abaterea trebuie să aibă un pericol social ridicat;
❖ abaterea trebuie să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor
societăţii:
- în domeniul ocrotirii mediului;
- în domeniul folosirii resurselor naturale;
-să ameninţe viaţa sau sănătatea oamenilor.

Analiza legislaţiei penale româneşti în domeniul mediului relevă caracterul

incomplet şi parţial al reglementărilor care vizează protecţia mediului şi
conservarea naturii. Se citează cazurile infracţiunilor contra sănătăţii publice
cuprinse în Art. 308-313 din actualul Cod penal, al infracţiunilor silvice cuprinse
în Codul silvic ş.a.
Codul penal introduce în
Capitolul II
FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE
TITLUL VIII
INFRACTIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITÃTI
ECONOMICE

Art. 3022. - Nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri

Efectuarea oricãror operatiuni de import de deseuri ori reziduuri de orice naturã
sau de alte mãrfuri periculoase pentru sãnãtatea populatiei, pentru mediul
înconjurãtor, precum si introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe
teritoriul tãrii, fãrã respectarea dispozitiilor legale, se pedepseste cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Dacã faptele prevãzute în alineatul precedent au pus în pericol sãnãtatea sau
integritatea corporalã a unui numãr mare de persoane, au avut vreuna dintre
urmãrile arãtate în art. 182 ori au cauzat o pagubã materialã importantã, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care
s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante
economiei nationale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani si interzicerea
unor drepturi.
Tentativa se pedepseste.
Legea protecţiei mediului prevede un număr de fapte care constituie infracţiuni şi
se pedepsesc dacă acestea au fost de natură să pună în pericol viaţa sau
sănătatea umană, animală sau vegetală.

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 85

Constituie infracţiuni următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol
viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală: …
Infracţiunile menţionate la alin. 1 se pedepsesc după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă de la 40.000.000 lei la 60.000.000 lei,
dacă faptele săvârşite au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,
animală sau vegetală, pentru cele prevăzute la lit. a)-d);
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei
pentru cele prevăzute la lit. e)-j);
c) cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru cele prevăzute la lit. k)-t);
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani pentru cele prevăzute la lit. u)-x).
Dacă infracţiunile pedepsite conform alin. 2 lit. c) şi d) au pus în pericol sănătatea sau
integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările
prevăzute în art. 3022 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în
care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei
naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunile prevăzute în legea protecţiei mediului sunt clasificate în patru
categorii, în funcţie de pedepsele aplicabile. La rândul lor, acestea pot fi dispuse
în două mari grupe:

• infracţiuni de pericol “calificat” (spre exemplu, nerespectarea restricţiilor

sau interdicţiilor stabilite pentru protecţia apei şi a atmosferei, potrivit unor
prevederi explicit precizate în legea protecţiei mediului ), incriminate şi
sancţionate indiferent de faptul că acest pericol s-a materializat sau nu (Art.
85, alin. 1, lit. a-d);

• infracţiuni de rezultat (spre exemplu, provocarea contaminări mediului) şi

de pericol (spre exemplu, continuarea activităţii după dispunerea încetării
acesteia), (Art. 85, alin. 1, lit. e-x).
Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea autorităţile abilitate cu
constatarea şi cercetarea infracţiunilor:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Art. 86

Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele

de urmărire penală, conform competenţei legale.
Descoperirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către
personalul împuternicit din cadrul autorităţilor competente pentru
protecţia mediului, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute
la art. 85 se aduce de îndată la cunoştinţă organului de urmărire
penală competent, potrivit legii de procedură penală.
8.4. Garda Naţională de Mediu
Prin HG. 297/2003 s-a înfiinţat Garda Naţională de Mediu, instituţie publică cu
personalitate juridică, reprezentând un corp specializat de control şi inspecţie,
cu statut specific şi cu atribuţii în urmărirea respectării prevederilor legale în
domeniul protecţiei mediului, silviculturii şi cinegetic.

Garda Naţională de Mediu are următoarea structură organizatorică:

❖ Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, cu sediul în municipiul
Bucureşti;
❖ Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu;

❖ Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

❖ Comisariatul de Mediu al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Prin intermediul structurilor sale, Garda Naţională de Mediu desfăşoară activităţi

de sancţionare a contravenţiilor, de sesizare a organelor de urmărire penală în
cazul infracţiunilor din domeniul protecţiei mediului, precum şi de colaborare
cu unităţile de poliţie şi/sau de jandarmerie la constatarea infracţiunilor:
HG 297/ 2003, Art. 7
Garda Naţională de Mediu are următoarele atribuţii principale în domeniul protecţiei
mediului, silviculturii şi cinegetic:

a) controlează activităţile cu impact major asupra mediului înconjurător, constată încălcările

prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei mediului şi aplică sancţiunile
contravenţionale prevăzute de acestea;
b) participă la intervenţiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor
asupra factorilor de mediu, stabileşte cauza acestora şi aplică sancţiunile contravenţionale
prevăzute de lege, inclusiv oprirea unor instalaţii şi/sau suspendarea unor activităţi pe
perioade determinate, atunci când este pusă în pericol sănătatea cetăţenilor sau când
poluările depăşesc limitele admise de legislaţia de mediu;
c) sesizează organele de urmărire penală şi colaborează cu unităţile de poliţie şi/sau de
jandarmerie la constatarea faptelor care, potrivit legislaţiei de mediu, constituie infracţiuni;
d) cooperează, pe bază de protocoale, cu toate autorităţile cărora le-au fost stabilite, potrivit
legii, atribuţii referitoare la protecţia mediului;
e) controlează investiţiile în domeniul mediului în toate fazele de execuţie şi are acces la
întreaga documentaţie;
HG 297/ 2003, Art. 7
f) constată încălcările privind implementarea prevederilor amenajamentelor
silvice în domeniul mediului şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de
lege;
g) constată şi sancţionează faptele de natură contravenţională prevăzute de
legislaţia din domeniul silvic cu privire la exploatarea şi comercializarea
materialului lemnos;
h) constată şi sancţionează contravenţiile la legislaţia cinegetică cu privire la
gestionarea fondurilor de vânătoare, evaluarea efectivelor de vânat şi
exercitarea vânătorii;
i) constată şi sancţionează actele de braconaj, precum şi alte fapte care
constituie contravenţii la legislaţia în vigoare în domeniul cinegetic.

Garda Naţională de Mediu desfăşoară atât activităţi de supraveghere şi

control pentru a asigura reducerea efectelor poluării asupra mediului şi a
bunei gestionări a investiţiilor de mediu, cât şi de “ poliţie de mediu.”