prof.dr.ing.

Lăcrămioara Diana ROBESCU

 Date generale curs

Obiectiv Punctaj Aplicaţii Examen

 Obiective

✓cunoașterea ciclului urban al apei, a tehnologiilor de tratare

și epurare a apelor
✓cunoașterea soluțiilor de optimizare a proceselor și de
reducere a costurilor operaționale
✓eficiența energetică în tratarea și epurarea apei
✓aspecte privind monitorizarea parametrilor și controlul
automat în stațiile de tratare/epurare
✓cunoașterea problemelor privind digitalizarea și tehnologia
informației în managementul urban al apei
 Structura

- curs: 2 ore/săptămână
- laborator: 1 oră/săptămână
- Magdalena MUREA
- Iulian STOICA
 Punctaj

➢ verificare pe parcurs: 50 pct. laborator

30p/ aplicații în EPANET (20p -ședințele de laborator; 20 p – tema)

20p/ laborator - Studiul experimental al echipamentelor utilizate în

tratarea și epurarea apei

➢ examen: 50 pct.
Capitolul 1

Introducere
https://quotes.yourdictionary.com/author/benjamin-franklin/586333
CUPRINS

➢Etapele utilizării apei

➢Știați că? (puțină istorie)

➢Amprenta de apă
 Etapele utilizării apei
Sistemul de alimentare cu apă

Captare
Ciclul urban al apei
Aducțiune

Stația de Tratare a Apei

Rețea de distribuție

Consumatori

Colectorul general

Stația de Epurare a Apelor Uzate

Nămol Apă epurată

https://i.pinimg.com/736x/3a/42/c4/3a42c45bc415ee367027dd8775b5b1c3.jpg
Emisar
Sistemul de colectare și epurare a apelor uzate
 Știați că…?
➢ Romanii sunt renumiți pentru apeductele care transportau apa de la mulți kilometri
pentru alimentarea populației urbane aglomerate cu apă relativ sigură, potabilă, dar și
pentru alte utilizări acvatice mai puțin importante
➢ Roma a avut nouă apeducturi până în anul 97 când inginerul Sextus Julius Frontinus (c.
35-105) a fost numit curator aquarum:
• În 312 î.H., a fost construit Apeductul Appia cu 16 445 de metri lungime.
• Următorul a fost Anio Verus, construit între 272-269 și 63 705 de metri.
• Următorul a fost Marcia, construit între 144-140 și 91 424 de metri.
• Următorul apeduct a fost Tepula, construit în 125 și 17 745 de metri.
• Julia a fost construită în 33 î.H. având 22 854 de metri.
• Virgo a fost construit în 19 B.C., la 20 697 de metri.
• Următorul apeduct este Alsientina, a cărui dată nu este cunoscută. Lungimea sa
este de 32 848 metri.
• Ultimele două apeducte au fost construite între 38 și 52 de ani. Claudia a fost de
68 751 de metri.
• Anio Novus a fost de 86 964 metri.
➢ doar bogații aveau alimentare privată cu apă și doar la cele
mai joase etaje
➢ Apeductele alimentau latrinele și băile publice
 Canalizarea și Cloaca Maxima
➢ Ce faci când locuiești la etajul 4 sau mai sus și nu ai canalizare?
➢ Probabil folosești un vas.
➢ Unde arunci conținutul?
➢ Pe fereastră.
Așa procedau romanii, deși existau legi care să împiedice acest lucru.
➢ Materiile solide erau aruncate în canalizare, iar urina era colectată și chiar cumpărată de
cei care aveau nevoie de amoniac pentru curățarea togilor.
➢ Canalul principal de canalizare al Romei a fost Cloaca Maxima (4,2 m înălțime și 3,2 m
lățime) și se deversa în Râul Tibru
➢ Cele mai vechi mențiuni despre tratarea apei sunt în învățătura medicală sanscrită (anul
2000 I.e.n. ) și pe inscripțiile zidurilor egiptene ( secolele XV si XIII I.e.n ). În aceste
înscrieri se menționeaza modurile de purificare ale apei murdare prin fierberea acesteia
în cazane de aramă si răcirea în vase de pământ, expunerea la lumina solară sau filtrarea
ei prin mangal – cărbune din lemn.
➢ În Evul Mediu singurele metode de purificare cunoscute erau utilizaea filtrelor de nisip și
menținerea apei în vase de argint.
➢ Henry Darcy a patentat primul filtru necesar purificarii apei la alimentarea oraselor in
1856; el a formulat si legile hidraulicii necesare calcului acestora.
➢ Prima statie de epurare a apelor uzate care a utilizat procedeul cu namol activ a fost
construita in Manchester in 1916
În România
➢ Au fost descoperite lucrări de alimentare cu apă a cetăților dacice de la
Costești și Blidaru din munții Orăștie, care erau alcătuite din 1-2 cisterne cu
apă construite din piatră și căptușite cu lemn sau tencuite cu mortar special
impermeabil.
➢ În timpul lui Decebal, cetatea Sarmisegetuza era alimentată cu apă de la o
captare exterioară situată in afara zidurilor, care a fost și cauza căderii cetătii
în mâna romanilor.

➢ Grecii si romanii, în așezările lor din Dobrogea – Istria, Tomis, Callatis – au

construit apeducte cu lungimide 8-10 km, din tuburi din pământ ars,
îngropate la o adâncime de circa 2 m.

➢ În secolul al XVII -lea se execută lucrările hidrotehnice pentru alimentarea cu

apă a orașelor Iași si Focșani

➢ Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în București o parte din străzi erau deja
dotate cu cișmele alimentate de la izvoarele din Valea Crevediei
 Știați că…?
• 2.1 miliarde de oameni trăiesc fără apă sigură la domiciliu
• una din patru școli primare nu are apă potabilă
• la nivel global, 80% dintre persoanele care trebuie să se folosească
surse de apă nesigure și neprotejate trăiesc în zonele rurale
• peste 700 de copii sub cinci ani mor în fiecare zi din cauza diareei
provocată de apa nesigură și salubritate precară
• 842,000 de oameni mor anual din cauza apei nesigure, condițiilor de
salubritate și igienei
• peste 800 de femei mor în fiecare zi din cauza complicațiilor în
timpul sarcinii și nașterii

13
• pentru cei 68,5 milioane de oameni care au fost forțați să-și părăsească
locuințele accesul la servicii de apă sigure este foarte problematic
• aproximativ 159 milioane de persoane colectează apa potabilă din apele
de suprafață, cum ar fi lacurile și râurile
• aproximativ 4 miliarde de oameni - aproape două treimi din populația
lumii - se confruntă cu lipsa severă a apei în cel puțin o lună a anului
• 700 de milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi strămutate de
lipsa apei până în 2030

• femeile și fetele se ocupă cu aprovizionarea cu apă în opt din zece

gospodării care nu au acces la apă

14
➢ 1.8 miliarde de oameni utilizează surse de apă pentru băut
contaminate cu fecale, astfel că sunt expuși riscului holerei, dizenteriei,
febrei tifoide și poliomielitei

➢ 842,000 de oameni mor anual din cauza apei nesigure, condițiilor de

salubritate și igienei

➢ 2.8 miliarde de oameni trăiesc în zone cu deficit mare de apă.

➢ se preconizează o creștere a populației la 8.1 miliarde până în 2030 și la 9

miliarde până în 2050

➢ cei mai bogați primesc în general niveluri ridicate de servicii de apă la costuri
scăzute, în timp ce săracii plătesc un preț mult mai mare pentru un serviciu de
calitate similară sau mai mică

15
 APA ȘI IGIENA LA ROMÂNI

• peste 10 milioane de români nu beneficiază de canalizare, mulți dintre ei se

spală la copaie și au toaleta în fundul curții
• ponderea locuinţelor conectate la sistemul de canalizare (statistica INS):
82,66 % în Bucureşti-Ilfov
34,04% în regiunea Nord – Est
34,77 % în regiunea Sud – Muntenia
36,41% în Sud-Vestul Olteniei
48,20% în partea de Nord – Vest
59,27% în Centru
51,6% în Sud – Est
56,16% în vestul ţării
➢ în 2018, eram pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de săpun, pastă de
dinți sau hârtie igienică

➢ în 2017, 50% dintre români nu se spălau pe mâini după ce folosirea toaletei

➢ doar 19% dintre conaționali se spală pe dinţi regulat 16
17
 Amprenta de apă

75 l apă/ 1 pahar de bere (250 ml)

40 l apă/ 1 felie de pâine

15 500 l apă/ 1 kg carne de vită

140 l apă/ 1 cană de cafea

aprox. 80 l apă/ produs industrial

• AA pentru un proces
• AA pentru un produs
• AA pentru un consumator
• AA pentru un grup de consumatori
– AA pentru consumatorii unei națiuni
– AA pentru consumatorii unui oraș, provincie sau altă unitate
administrativă
– AA pentru consumatorii dintr-o zonă de captare sau un bazin
hidrografic
• AA pentru o zonă geografică
–AA pentru o națiune
– AA pentru un oraș, provincie sau altă unitate administrativă
– AA pentru consumatorii dintr-o zonă de captare sau un bazin
hidrografic
• AA pentru o companie
• AA penru un sector de activitate comercială
• AA pentru umanitate în ansamblu
19
 Blue water footprint
albastră Volumul de apă de suprafață sau subterană
evaporată sau înglobată în produs

Green water footprint

verde Volumul de apă de ploaie evaporată sau
înglobată în produs

Grey water footprint

gri Volumul de apă poluată

20
 Unde este apa?

De vizionat!

https://www.youtube.com/watch?v=b1f-G6v3voA

21
 PIZZA MARGHERITA

1259 l/ 725 g pizza

76% green, 14% blue, 10% grey

mozzarella 50%
pâine din făină de grâu 44%
sos de tomate 6%.

Italia 940 l/kg pizza

China 1370 /kg pizza
Franța 540 l/kg pizza
USA 1200 l/kg pizza
http://news.trust.org//item/?map=factbox-how-much-
virtual-water-do-you-use-every-day/
http://wateraflamed.blogspot.com/p/virtual-water-and-water-footprint.html 22
0.5 l 35 l

Sursa: The Coca-Cola Company, The Nature Conservancy (2010).

Product water footprint assesments. Practical application in corporate 23
water stewardship
Sursa: The Coca-Cola Company, The Nature Conservancy (2010).
Product water footprint assesments. Practical application in corporate
water stewardship

24
 Bioetanol din porumb Bioetanol din trestie de zahăr
2854 l apă/l bioetanol 2107 l apă/l bioetanol
77% green, 7% blue, 16% grey 66% green, 27% blue, 6% grey

Biodiesel din soia Bioetanol din sfeclă de zahăr

11397 l apă/l biodiesel 1188 l apă/l bioetanol
95% green, 3% blue, 2% grey 62% green, 19% blue, 19% grey
25
https://waterfootprint.org/en/resources/interactive-tools/product-gallery/
Car driving on bio-ethanol
from sugar beet:
20-300 litre/km

26
 AMPRENTA DE APĂ A UNEI COMPANII

albastră
operaţională lanţul de aprovizionare

verde

gri

Cetățean US - 2840 mc/an și locuitor; aprox. 20% este externă, cea mai mare
parte în zona bazinului râului Yangtze, China.

Japonia - 1380 mc/an si locuitor, aprox. 77% din amprenta totală de apă este în
afara granițelor
Surse:
http://www.water-efficiencylabel.org.uk
http://www.waterwise.org.uk
http://www.epa.gov/WaterSense/
http://www.wsd.gov.hk/

28
 29
Sursa: http://www.water-efficiencylabel.org.uk/
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 2

Sisteme de alimentare cu apă

-1-
CUPRINS
➢Introducere
➢Proprietățile apei
➢Criterii de alegere a schemei de tratare
➢Criterii de alegere a schemei de alimentare cu apă

➢Debite de dimensionare a obiectelor sistemului de

alimentare cu apă

➢Calitatea apei sursei

➢Analiza evoluției sistemului de alimentare cu apă
➢Balanța apei
 Introducere

• rezervele de apă dulce reprezintă doar 2,5% din resursele de

apă ale globului
• consumul mediu de apă este de aproximativ 250 m3/om și an

➢ țările în curs de dezvoltare - aprox. 100 m3/om și an

➢ țările dezvoltate, de exemplu SUA - 1500 m3/om și an

• se preconizează că până în anul 2030 consumul de apă va crește
cu 85%
• apa potabilă trebuie asigurată populației 24 ore/zi, 365 zile/an

De ce tratăm apa?
• sănătatea populației

• încadrarea în standardele impuse de legislație

• ca apa să fie acceptabilă estetic, adică gustoasă și
plăcută la vedere
Selectarea tehnologiei de tratare a apei
• sursele de apă disponibile

• calitatea necesară a apei tratate

• costurile de capital și de operare

• suprafața disponibilă pentru stația de tratare

• suprafața disponibilă depozitarea deșeurilor rezultate din

tratare
Sistemul de alimentare cu apă potabilă este complexul de lucrări inginereşti prin care se
asigură prelevarea apei din mediul natural, tratarea, stocarea, transportul şi distribuţia
acesteia la presiunea şi necesarul solicitat de utilizator, la o calitate sigură pentru
consumul uman, care să se încadreze în limitele legislative și să fie acceptabilă estetic.

• trebuie să asigure la costuri suportabile, pe o perioadă îndelungată, calitatea şi

necesarul de apă în condiţii de siguranţă privind sănătatea utilizatorilor

• trebuie să prezinte fiabilitatea necesară pentru a se adapta pe termen scurt şi lung

modificărilor de calitate a apei la sursă, modificărilor necesarului şi cerinţei de
apă, extinderii şi perfecţionării tehnologiilor.
• se proiectează pentru o perioadă lungă
de timp, de minim 50 de ani
• captarea apei brute de la sursă

• stația de tratare a apei

• rezervoarele de stocare pentru compensarea

orară/zilnică a consumului, combaterea
incendiilor și operarea în cazul avariilor
amonte de rezervoare

• rețeaua de distribuție

• în funcţie de configuraţia profilului schemei:

SPAB – stație de pompare apă brută

SPAP – stație de pompare apă potabilă

Fig.1. Schema unui sistem de

alimentare cu apă
 Proprietățile apei

• Organoleptice – gust și miros

• Fizice – culoare, turbiditate, reacție etc.
• Chimice – compuși azotoși, clor, duritate, fier, reziduu fix, substanțe
organice etc.
• Radioactive
• Bacteriologice
• Biologice

➢ Proprietățile apei se analizează conform STAS 1342-91

 Mirosul – dat de substanțe minerale (de exemplu H2S din pirite),
substanțe organice în descompunere și microorganisme vii (alge,
protozoare etc.)

Gustul – dat de gazele dizolvate din atmosferă sau din pământ, precum
și de substanțele minerale și organice; proba gustului se face la locul
captării, la 7...12 0C

➢ se stabilesc pe baza unei scări cu 6 gradații:

1-inodor(insipid);
2-foarte slab;
3-slab;
4-perceptibil;
5-pronuntat;
6-foarte pronuntat.

➢ Apa potabilă nu trebuie să depașească gradația 2

Reacția apei, pH – proprietatea apei de a fi acidă, bazică sau neutră, în
funcție de substanțele minerale dizolvate (pH=co-logaritmul concentrației
ionilor de hidrogen în 1 l apă)
• pH=7 reacția este neutră
• pH>7 reacție alcalină
• pH<7 reacție acidă

Culoarea – dată de substanțele minerale și organice în soluție (culoarea

permanentă) sau în suspensie (culoarea trecătoare);
• se determinlă în grade de culoare GC, prin comparație cu o soluție
etalon în scara platino-cobalt

• soluția care conține 500 mg platină si 241 mg cobalt la 1 dm³

de apă distilată sub formă de cloroplatinat de potasiu și clorură de
cobalt hidratată, reprezinta etalonul de 500 de grade de culoare - un
grad de culoare în scara platino-cobalt corespunde soluției de
1mg/l platină.
Turbiditatea – dată de substanțele minerale și organice în suspensie

➢ se măsoară în:
• grade de turbiditate sau grade de siliciu ce reprezintă
dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie ce conţine
un miligram de dioxid de siliciu într-un decimetru cub de apă – 1
grad de turbiditate corespunde la 1 mg SiO2/litru apă.
• unităţi nefelometrice de turbiditate – UNT sau NTU.
1 NTU = 0,13 grade de siliciu
• unităţi de turbiditate de formazină – UTF sau FTU care
reprezintă dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie
ce conţine 0,5 mg formazină într-un litru de apă.
1 FTU = 0,13 grade de siliciu
➢ apa este potabilă dacă are cel mult 5 grade de turbiditate
Compuși azotoși – pot avea proveniență anorganică sau organică; compușii
de proveniență organică indică existența contactului apei cu focare de
infecție sau cu ape de canalizare

Clorul – în cantități mari poate da apei gust amărui

Duritatea – dată de sărurile de calciu și magneziu;
• poate fi permanentă sau temporară, din suma lor rezultând duritatea totală
o duritatea temporară – dată de sărurile acidului carbonic cu Ca sau
Mg
o duritatea permanentă – dată de sărurile acizilor tari, clorhidric,
sulfuric, azotic sau fosforic, cu Ca sau Mg
• se exprimă în grade de duritate

Fierul – se găsește în apă sub formă de bicarbonați solubili sau sub formă
de săruri ale acizilor sulfuric și humic; apa cu conținut mare de fier se
tulbură la contactul cu aerul, are gust neplăcut, produce depuneri de
sedimente pepereții conductelor și pătează în galben
Reziduul fix la 105 0C– exprimă în mg/l cantitatea de materii organice
și minerale dizolvate în apă
Substanțele organice – sunt de natură vegetală sau animală; pri
calcinarea reziduului fix la 105 0C se obține reziduul la calcinare sau
reziduul la roșu, care conține numai substanțe minerale, pentru că cele
organice ard
Radioactivitatea – proprietatea apei de emite spontan radiații
corpusculare (α sau β) sau electromagnetice (γ) din cauza dezintegrării
unor elemente cu atomi grei din ea
Caracteristicile bacteriologice – sunt determinate de bacteriile din apă,
care pot fi patogene sau nepatogene
• nu se admit în apă bacterii patogene deoarece produc boli ca febra
tifoidă, holera, dezinteria etc.
• bacteriile nepatogene se admit în cantități mici deoarece produc boli
prin cantitatea de toxine conținute
Caracteristicile biologice – sunt determinate de prezența unor
organisme și particule abiotice, care împreună formează sestonul
 Criterii de alegere a schemei de tratare

• sursa de apă
o siguranţa sursei: debit asigurat, menţinerea calităţii apei în limite normale în
timp

o amplasarea sursei în corelaţie cu amplasamentul utilizatorului şi factorii de

risc privind poluarea sau situaţiile extreme (viituri, secetă, seisme)

o pentru schemele sistemelor de alimentare cu apă a comunităţilor umane vor fi

preferate sursele subterane când acestea există

• relieful şi natura terenului

o influenţează transportul apei, tipul construcţiilor pentru aducţiuni,
rezervoarele, staţiile de pompare

o se vor alege cu precădere schemele în care se poate asigura transportul

gravitaţional, existenţa terenurilor stabile pe configuraţia schemei, existenţa
căilor de comunicaţie şi un număr redus de lucrări de artă
Calitatea apei sursei
o trebuie să îndeplinească:
• condițiile impuse în studiile de tratabilitate
• NTPA 013/2002

Mărimea debitului (cantităţile de apă furnizate-vehiculate de schemă)

o trebuie să ţină seama de numărul persoanelor afectate şi/sau pagubele
care pot apărea în cazul defecţiunilor sistemului

Condiţii tehnico-economice

o obligatoriu trebuie realizată o analiză tehnico-economică şi de risc

pentru mai multe variante de scheme a sistemului de alimentare cu apă
Se va adopta schema care:

• prezintă cei mai buni indicatori la cost specific apă (Lei/ m3),
energie specifică (kWh/m3)în secţiunea branşamentului
utilizatorului;

• asigură risc minor din punct de vedere al fiabilităţii şi siguranţei

în furnizarea continuă a apei de calitate;

• satisface în cele mai bune condiţii cerinţa socială;

• adoptă cele mai noi tehnologii pentru toate materialele şi

procesele schemei sistemului de alimentare cu apă
 Criterii de alegere a schemei de alimentare cu apă

• condiţiile locale:
o surse existente
o relief
o natura terenului
o poziţia şi configuraţia amplasamentului

• numărul de persoane afectate, risc minor, siguranţă în asigurarea

calităţii apei şi necesarului de apă.

• costuri specifice (Lei/m3 apă) şi de energie (kWh/m3) minime

corelate cu cele mai bune tehnologii adoptate

• criterii speciale: asigurarea apei pentru toţi utilizatorii

Schemă de alimentare cu apă în zone de munte
C- captare
SP – stație de pompare
ST – stația de tratare a apei
Ad – aducțiune

Schemă de alimentare cu apă în zone de deal

SP – staţie de pompare;
ST – staţie de tratare;
C – captare;
Ad – aducţiune;
SRP – staţie repompare

Schemă de alimentare cu apă în zone de şes (apă de suprafaţă)

Schemă de alimentare cu apă industrială (în circuit închis)
Debite de dimensionare şi verificare pentru obiectele
sistemului de alimentare cu apă

C – captare;
ST – staţie tratare;
R – rezervor;
RD – reţea de distribuţie;
SP1, SP2, SP3 – staţii pompare.
– debitmetru/apometru
➢ de la captare la ieşirea din staţia de tratare

kp – coeficient de majorare a necesarului de apă pentru a ţine seama de volumele

de apă care nu aduc venit (NRW);
Kp = 1,25 pentru sisteme reabilitate (după implementare lucrări);
Kp = 1,10 pentru sisteme noi, valoarea exactă se va stabili conform
balanţei de apă;

ks – coeficient de servitute pentru acoperirea necesităţilor proprii ale sistemului

de alimentare cu apă: în uzina de apă, spălare rezervoare, spălare reţea distribuţie;
Ks ≤ 1,05

Q zi max - suma cantităţilor de apă maxim zilnice, în m3/zi, pentru acoperirea

integrală a necesarului de apă; se stabileşte conform SR 1343-1/2006

QRI – debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu;

se stabileşte conform SR 1343- 1/2006
➢ între staţia de tratare și rezervoarele de înmagazinare

Rezervoarele de înmagazinare vor asigura:

• rezervă protejată – volumul rezervei intangibile de incendiu;

• volumul de compensare orară şi compensare zilnică pe perioada săptămânii;
• rezervă protejată – volumul de avarii pentru situaţiile de întrerupere a
alimentării rezervoarelor

• Volumul minim al rezervoarelor trebuie să reprezinte 50% din consumul mediu,

care trebuie să fie asigurat de către operatorii care exploatează sisteme
centralizate de alimentare cu apă.

• În situaţia în care configuraţia terenului permite, rezervoarele vor

asigura şi presiunea în reţeaua de distribuţie
➢ în aval de rezervoarele de înmagazinare

QIIC – debit de calcul pentru elementele schemei sistemului de alimentare cu apă

aval de rezervoare

Qor max – reprezintă valoarea necesarului maxim orar (m3/h)

njQii – numărul de jeturi şi debitele hidranţilor interiori (Qii) pentru toate

incendiile teoretic simultane (n)
Verificarea reţelei de distribuţie se face pentru 2 situaţii distincte:

➢ funcţionarea în cazul stingerii incendiului folosind hidrantul

interior cu cel mai mare debit şi hidranţi exteriori pentru
celelalte (n-1) incendii, cu asigurarea presiunii pentru incediul
interior;

➢ funcţionarea reţelei în cazul combaterii incendiului de la

exterior utilizând numai hidranţii exteriori pentru toate cele n
incendii simultane
 Calitatea apei sursei

Surse de apă brută

• subterane
• de suprafață

Surse subterane

Poluanţii care pot conduce la dificultăţi în procesul de producere a apei

potabile sunt:
a) azotaţii
b) azotiţii;
c) azotul amoniacal (amoniu);
d) hidrogenul sulfurat;
e) fierul;
f) manganul
➢ trebuie să îndeplinească:
• condițiile impuse în studiile de tratabilitate
• NTPA 013/2002

➢ determinarea calității sursei de apă:

• pe o perioadă de minim un an
• prin analize lunare - caracteristicile fizico-chimice,
biologice, bacteriologice şi radioactive ale apei

Sursa de apă • slab încărcată

brută • cu încărcare medie
• cu încărcare ridicată

studii de tratabilitate la nivel de laborator şi pe instalaţii pilot

pentru alegerea schemei adecvate de tratare
Studiile de tratabilitate vor furniza următoarele date:
a) reactivi şi doze necesare;
b) evaluarea concentraţiilor diferiţilor subproduşi de reacţie;
c) parametrii tehnologici pentru procesele propuse (timp de contact);
d) estimare a consumului de energie;
e) eficienţe de tratabilitate pentru diferite scheme tehnologice
analizate;
f) analiza costurilor de investiţie şi operare pentru diferite scheme
tehnologice analizate;
g) estimarea cantităţilor de reziduuri rezultate şi elaborarea soluţiilor
pentru neutralizarea şi valorificarea acestora;
Sursele de apă subterane
• au de obicei calitatea mai bună decât cele de suprafață în ceea
ce privește turbiditatea, microorganismele nocive și materia
organică totală
• atât calitatea cât și temperatura sunt relativ constante
• au duritate mai mare (calciu și magneziu)
• au concentrații mari de fier și mangan
• gaze dizolvate (de exemplu hidrogen sulfurat)
• pot conține diverse substanțe chimice ca pesticide, metale grele,
nitrați, nitriți, amoniu sau alte substanțe chimice organice sintetice

➢ captarea apei din surse subterane implică construcția unor puțuri de

captare sau a altor structuri subterane
➢ costurile de pompare ale apei brute sunt mai mari decât pentru
cazul captării apelor de suprafață
Sursele de suprafață

• curgătoare (râuri)
• stătătoare (lacuri naturale sau artificiale)
• apa de mare

În comparație cu sursele subterane:

• își pot modifica rapid calitatea, în special în perioadele de ploi

abundente sau din cauza deversărilor accidentale de poluanți
• perioada de înflorire a algelor determină modificări ale turbidității,
alcalinității, gustului, mirosului și pH-ului apei
Studiile hidrochimice pentru proiectarea staţiilor de tratare din surse de suprafaţă
(lacuri, râuri) trebuie sa furnizeze:
a) date privind calitatea apei sursei din punct de vedere fizico-chimic,
biologic, bacteriologic şi radioactiv; analiza calităţii sursei trebuie să se realizeze pe
o perioada adecvată de timp astfel încât să se pună în evidenţă atât valorile medii ale
diferiţilor parametrii cât şi valorile extreme (minime si maxime);
b) date privind calitatea apei în diferite puncte pe adâncime în cazul
lacurilor;
c) date privind natura substanţelor organice;
d) date privind micropoluanţii organici (pesticide);
e) date privind încărcarea cu metale grele;
f) date privind încărcarea cu azot şi fosfor necesare în vederea evaluării
tendinţei de eutrofizare a sursei, în cazul lacurilor;
g) date privind corelarea calităţii apei cu anumite evenimente meteorologice
(viituri);
h) date privind frecvenţa de apariţie a valorilor extreme pentru anumiţi
indicatori;
i) încadrarea sursei de apă într-o categorie conform legislaţiei în
vigoare(NTPA 013/2002);
j) o prognoză a calităţii apei pentru 20 - 30 ani pe baza evoluţiei calităţii în
perioada de monitorizare şi a diferitelor surse de poluare adiacente sursei respective;
Parametrii dominanţi în calitatea apei surselor de suprafaţă şi care vor fi
monitorizaţi cu o frecvenţă ridicată sunt:

• turbiditatea;

• încărcarea organică (indicele de permanganat);

• carbon organic total (TOC);

• amoniu; azotaţi (în cazul lacurilor);

• fosfor (în cazul lacurilor);

• pesticidele;

• metale grele;

• încărcarea biologică
 Analiza evoluției sistemului de alimentare cu apă

• Pentru toate sistemele de alimentare cu apă noi prin proiectare se va stabili

planul de dezvoltare al obiectelor acestuia pentru o perspectivă de minim 30
de ani

• Planul de dezvoltare va cuprinde:

a) estimarea dezvoltării sociale şi urbanistice;
b) estimări privind creşterea nivelului de trai, dotarea socială, creşterea
numărului de utilizatori publici, dezvoltarea agenţilor economici şi încadrarea
zonei în planul integrat de dezvoltare regională;
c) balanţa de apă conform tabelului indicatorilor de performanţă
conform metodologiei IWA (International Water Association) şi estimarea
evoluţiei acestora;
d) plan de modernizare sistem pe baza datelor obţinute din operare în
primii 3 ani de la punerea în funcţiune.
Balanța apei
(1) Volumul de apă injectat în reţeaua de distribuţie (m3/an);
(2) Volumul anual de apă utilizat de consumatorii autorizaţi: persoane fizice, instituţii publice,
agenţi economici;
(3) Pierderi de apă = diferenţa (1) - (2);
(4) Volumele de apă autorizate facturate pe baza contorizării sau altor sisteme de estimare;
(5) Volumele de apă nefacturate: măsurate/nemăsurate, pentru: spălare rezervoare, spălare
reţea, exerciţii pompieri, alte utilităţi urbane/rurale;
(6) Volume de apă utilizate de consumatori neautorizaţi, utilizare frauduloasă, erori tehnice la
apometre şi aparatele de măsură; sunt denumite şi pierderi aparente;
(7) Pierderi reale = volume de apă pierdute prin avarii conducte, branşamente, aducţiuni,
deversări preaplin rezervoare;
(8) Apa care Nu Aduce Venit , ANAV ( sau NRW – Non-Revenue Water) rezultă suma (5) + (6)
+ (7).

Indicatorul apă care nu aduce venit (ANAV sau NRW) va trebui să se încadreze în:
a) 25 – 30% din volumul de apă intrat în sistem pentru sisteme reabilitate;
b) 10% din volumul de apă intrat în sistem, pentru sisteme noi.
 În întreaga lume, 46 de miliarde de litri de
Știați că…? apă tratată sunt pierduți zilnic.

➢ reducerea indicatorului ANAV:

• poate genera venituri suplimentare
• poate reduce costurile
• poate contribui la deservirea unui număr suplimentar de persoane
fără investiții noi în instalațiile de producție a apei potabile, fără a
crește consumul de apă brută

➢ cheltuiala medie pentru reducerea pierderilor fizice este de

500 - 700 de euro pentru 1 m³/zi

➢ perioada de recuperare a investiției în funcție de tariful practicat

Sursa: Silviu Lăcătușu, Contractele Bazate pe Performanță pentru Reducerea Apei care Nu Aduce Venituri
Performance Based Contracts for Non-Revenue Water Reduction, Detectivii apei pierdute, noiembrie 2018,
anul VIII / nr 11
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 2

Sisteme de alimentare cu apă

-2-
CUPRINS

➢Captarea apei brute

➢Stații de tratare a apei

➢Sisteme de pompare a apei potabile

➢Stocarea apei potabile

➢Rețele de distribuție
Fig.1. Schema unui sistem de alimentare cu apă
 Captarea apei brute

Captarea apei din surse subterane

Tipuri de captări:

• captări cu puțuri forate în straturi freatice, de adâncime

medie sau adâncime mare; stratul poate fi cu nivel liber sau sub
presiune

• captare cu dren – pentru debite mici și straturi sărace în apă

• captare cu puțuri cu drenuri radiale

• captare din izvoare

În alegerea tipului de captare se ține seama de:

• calitatea apei sursei

• configurația hidrogeologică favorabilă pentru stratul purtător de apă

• alcătuirea granulometrică a stratului

• disponibilitatea terenului pentru captare

• facilitățile de exploatare (drum de acces, linie de alimentare cu

energie electrică)

• prelevarea unui debit maxim în condiții de siguranță și

economicitatea soluției
Puţ în strat freatic Puţ în strat de adâncime
 Conform prevederilor Normelor speciale privind caracterul şi mărimea
zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 930/2005, trebuie asigurate:

• perimetrul de regim sever care delimitează o suprafaţă în jurul captării de la

limita căreia apa curge în strat către puţuri minim 20 zile; zona perimetrului de
regim sever se împrejmuieşte, se plantează cu iarbă şi accesul va fi restricţionat
şi admis doar pentru personalul autorizat de operator. În această suprafaţă se
interzice realizarea oricărei construcţii care nu are legătură cu captarea; în cazul
supravegherii cu personal se interzice evacuarea apelor uzate în.

• zona de restricție - suprafaţa delimitată de perimetrul de la limita căruia apa

curge până la captare în 50 zile; în această zonă sunt interzise activităţi care pot
conduce la poluarea apei din strat; amplasarea de construcţii şi/sau desfăşurarea
unor activităţi se face numai cu avizul organelor sanitare; zona se marchează cu
borne și elemente de identificare/avertizare.
Principii generale în dimensionarea captărilor din apă subterană
• Se dimensionează o captare de apă subterană atunci când se demonstrează prin
studii adecvate că există apă subterană bună de utilizat;
• Captarea se dimensionează la debitul zilnic maxim (cerinţa maxim zilnică);

• Frontul de puţuri va avea un număr de puţuri de rezervă; numărul minim

este de 20% din numărul celor necesare pentru debitul cerut;
• Captarea se dimensionează şi va funcţiona continuu şi la debite cu valori
constante pe perioade cât mai lungi de timp; reglarea debitului necesar
consumului se va face numai prin rezervorul de compensare a debitelor din
schema sistemului de alimentare cu apă;
• Puţurile nu vor fi supraexploatate şi nu vor funcţiona dincolo de valoarea
limită a vitezei de innisipare; alegerea pompelor amplasate în puţ este deosebit de
importantă; este raţional ca alegerea pompelor şi echiparea să se facă după
cunoşterea efectivă a parametrilor fiecărui puţ finalizat;
• Fiecare puţ va fi prevăzut cu un cămin (cabină) izolat etanş, cu ventilaţie
asigurată natural şi posibilitatea de intervenţie la coloana definitivă a puţului;
• Captarea va avea zona de protecţie sanitară chiar dacă apa captată nu este
potabilă;
• Captarea se amplasează în concordanţă cu prevederile planului de amenajare
al bazinului hidrografic respectiv;

• Captarea va fi astfel amplasată încât să poată fi dezvoltată ulterior până

la limita capacităţii stratului acvifer;

• Captarea va avea un sistem de supraveghere a funcţionării (avertizare,

masurare caracteristici, consum de energie);

• Anual se va face o verificare a modului de funcţionare a fiecărui puţ; vor

fi comparate valorile de lucru (debit, denivelare, consum specific de energie)
cu datele de bază (cele de la punerea în funcţiune a captării); în cazuri
speciale (anomalii importante) este raţională o cercetare a stării interioare a
puţului cu camera TV;

• Dacă se apreciază ca puţurile vor trebui reabilitate periodic (spălare,

deznisipare, schimbare coloana etc) este raţional ca măsurile necesare să fie
prevăzute de la proiectare; va fi luată în calcul îmbătrânirea puţurilor.
 Captarea apei din surse de suprafață

➢ Captarea din surse de suprafață se face atunci când în zonă nu există alte
surse care să asigure calitativ sau cantitativ cerința de apă pentru un
utilizator

Tipuri de captări:
• captarea în albie (crib și stație de pompare în albie) – când adâncimea
minimă necesară se realizează în albie
• captarea în mal, cu stație de pompare încorporată sau independentă – când
există adâncimea minimă la malul concav al apei
• captări plutitoare – pentru fluvii cu variații mari de nivel
• captări din lacuri naturale/artificiale
• captare cu baraj de derivație – când adâncimea apei este redusă
• captări speciale
➢ Captarea se amplasează amonte de localitate, în zona stabilă a
albiei, neinundabilă, pe același mal cu localitatea
Alegerea tipului de captare se va face în funcţie de:

• tipul sursei (curs de apă, lac);

• coordonarea cu schemele de gospodărire a apelor din bazinul

hidrografic respectiv;

• cantitatea de apă necesară folosinţei: mărimea debitului mediu zilnic,

maxim zilnic, anual;

• condiţiile de calitate a apei preluate prin priză;

• gradul de asigurare a captării pentru debitele şi nivelele maxime şi

minime;

• condiţiile specifice locale ale amplasamentului: topografice,

geotehnice, hidrogeologice şi hidrologice.
Schema unei captări în albie
 Tipuri de criburi
a) grătar plan; b) grătar în pereţi laterali.
Fig.1. Schema unui sistem de alimentare cu apă
 Stații de tratare a apei

Stația de tratare a apei reprezintă ansamblul de construcţii şi instalaţii

destinat corectării și îmbunătățirii calității apei brute prelevate dintr-o sursă
pentru obţinerea parametrilor impuși de standardul utilizatorului

Calitatea apei potabile trebuie să se încadreze în parametrii chimici

prevăzuţi în Legea nr.458/2002, republicată.

Condiţiile de calitate fundamentale sunt:

• turbiditate ≤ 10 NTU;
• conţinut de carbon organic total ≤ 3 mg C/l;
• biologie – zero;
• bacteriologie – zero;
• gust plăcut.
Calitatea apei potabile este corespunzătoare, când valorile stabilite pentru
parametri sunt în conformitate cu legea în următoarele puncte de prelevare
a probelor:

• la robinetul consumatorului şi în secţiunea branşamentului

clădirii, în cazul apei potabile furnizate prin reţeaua publică de
distribuţie;

• la punctul de curgere al apei din cisternă, în cazul apei potabile

furnizate în acest mod;

• în punctul în care apa se îmbuteliază în sticle sau în alte recipiente;

• în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în

cazul apei utilizate în industriile care utilizează apa potabilă
 Impuritățile care pot fi prezente în apa brută sunt:

• corpuri mari: frunze, alge, crengi sau alte deșeuri plutitoare

• substanțele minerale: nitrați, fluoruri, amoniu, metale - arsenic, bariu,
cadmiu, crom, plumb, mercur, seleniu și argint
• substanțe organice:
o naturale: substanțe humice, acizi hidrofilici, acizi carbonilici,
pesticide și aminoacizi, hidrați de carbon, hidrocarburi
o de sinteză: pesticide și produse fitosanitare, solvenți clorați, fenoli și
derivați, hidrocarburi, hidrocarburi policiclice aromatice,
policlordifenili, detergenți
• bacterii, virusuri, microorganisme

✓ dizolvate
✓ suspensii solide sedimentabile sau coloidale
 Schema generală a unei stații de tratare a apei
Captare
asigură protecţia filierei la dacă MTS > 30%
poluări accidentale şi la variaţiile particule discrete

by-pass
calitative ale sursei Deznisipare
dacă turbiditatea apei
Pre-decantare brute > 5000NTU

asigură destabilizarea
Pre-oxidare agent oxidant
particulelor coloidale
Coagulare floculare coagulant

Decantare polimer
Recuperare ape
tehnologice și turbiditatea apei
nămol din Filtrare rapidă pe
strat de nisip decantate ≤40NTU
decantoare
turbiditatea apei
filtrate ≤10NTU Tratare nămol Post-oxidare agent oxidant
zona neutră -indicii
Filtrare cărbune Langelier şi Ryznar
reţinerea micropoluanţilor activ granular (coroziunea)

Corecție pH apă de var sau sodă

neutralizare virusuri, bacterii şi
asigurarea calităţii sanogene
Dezinfecție agent dezinfectant
Sursa: https://fi.pinterest.com/pin/531847037221155405/
 ➢ Schemele de tratare a apei pot fi modificate în funcție de calitatea apei
sursei, în sensul că unele etape de tratare, marcate colorat, se introduc doar
pentru ape normale sau cele greu tratabile.

Tratările preliminare se utilizează când sursa de apă conține corpuri mari,

nisip, pietriș sau concentrații mari de sedimente, care pot deteriora echipamentele
din aval.

Procesele de tratare preliminară sunt:

• reținerea pe grătare
• deznisiparea
• presedimentarea
• micrositarea

Reținerea corpurilor mari se face pe grătare rare dispuse înaintea prizei de

captare și grătare dese dispuse la intrarea în sistemul de tratare.
 Deznisiparea se prevede în cazul unui conţinut de suspensii solide în suspensie
de tip particule discrete de 25 – 30% din concentraţia totală de materii totale în
suspensie, în special când sursa este apa de râu;

➢ obiectivul deznisipării este reţinerea particulelor de tip nisip sau

pietriș cu diametrul > 0,2 mm, într-un interval de timp de 2 ... 3
minute, pentru a proteja echipamentele din aval.

Deznisipatoarele pot fi orizontale sau verticale și pot fi construite

independent sau în construcții comune ce cele de la captarea apei.

!!!! Nisipul reprezintă o problemă și pentru apa captată din surse subterane.

Trebuie evitată pătrunderea acestuia în puțuri prin sisteme corespunzătoare de

izolație și construcție a puțului și reținere pe grătare.

Uneori nu este posibilă evitarea pompării nisipului din puțuri, astfel că este necesar
un sistem de îndepărtare a acestuia înainte de intrarea apei în procesul de tratare.
 Predecantarea se utilizează în cazul apelor cu turbidități mari (> 1000 °NTU)
pentru care procesele de limpezire prin decantare nu pot asigura performanţa la apa
decantată; în predecantare se pot utiliza reactivi de coagulare pe baza
experimentelor “in situ” care demonstrează eficacitatea reactivilor.

Decantoarele pot fi de tip longitudinal, radial sau verticale.

Micrositarea se realizează pe site foarte fine pentru îndepărtarea și

reținerea algelor, altor organisme acvatice și deșeuri de mici dimensiuni, în
scopul protejării filtrelor din aval, astfel încât acestea pot funcționa o perioadă mai
lungă fără spălare.
 Pre-oxidarea se aplică cu scopul oxidării substanțelor organice,
planctonului și inactivarea microorganismelor, utilizînd ca oxidanți clor, dioxid
de clor sau ozon, dozele fiind determinate în conformitate cu studiile de
tratabilitate.

Pentru ape ușor tratabile, prin pre-oxidare, fierul și manganul trec în formă
insolubilă, utilizându-se în acest sens fie aerarea apei (insuflare de aer în apă printr-
un sistem de injecție), fie striparea apei (pulverizarea apei în aer). Se utilizează
ozonul în ape normale sau greu tratabile, când concentrațiile de fier sau mangan
sunt ridicate.

În cazul apelor normale sau greu tratabile, pentru îndepărtarea amoniului și

hidrogenului sulfurat, se utilizează pre-oxidarea numai cu clor.

În cazul amoniului nu mai este necesară filtrarea, ci coagulare-floculare, dar pentru

ceilalți compuși, după pre-oxidare este obligatorie filtrarea pentru reținerea
suspensiilor de fier, mangan și hidrogen sulfurat oxidate.

Pentru debite reduse, în locul filtrării rapide pe nisip se poate utiliza filtrarea pe
membrane (ultra sau microfiltrare).
 Adsorbția preliminară se utilizează pentru ape de lac normale sau greu
tratabile, caracterizate prin conținut de pesticide în mod permanent sau
accidental, sau ape de râu, când este necesară existența unui post de cărbune activ
pudră pentru situațiile de poluare accidentală și reținerea pesticidelor.

Cărbunele activ pudră (CAP) se introduce la capătul amonte al filierei de tratare

sub formă de emulsie, care se injectează într-un bazin de amestec şi reacţie cu
volum pentru un timp de contact ≥ 5 minute şi gradient hidraulic 400 – 500 s-1 sau
poate fi dozat în camera de reacţie rapidă din cadrul proceselor de coagulare-
floculare.
 Coagularea – flocularea se aplică în scopul îndepărtării particulelor
coloidale (suspensii solide nesedimentabile) sau dizolvate precipitabile. Acestea
sunt o combinație de organisme biologice, bacterii, virusuri, protozoare, particule
care determină culoarea și substanțe de natură organică sau anorganică fine sau
dizolvate precipitabile.
Procesul cuprinde 2 etape:
o coagularea este faza rapidă prin care se destabilizează particulele coloidale
utilizând o soluție de coagulant

o flocularea este faza lentă prin care particulele destabilizate se aglomerează și

formează flocoane ce se pot sedimenta, prin adăugarea de floculanți sau
adjuvanți de coagulare, în special în situații de ape reci
➢ instalația este dotată cu mixere cu turație variabilă, care asigură variația
gradientului de viteză
Coagulanții utilizați în mod obișnuit:
•sărurile metalice (sulfatul de aluminiu, clorhidratul de aluminiu, clorura ferică,
sulfatul feric, sulfatul feros)
•polielectroliți sintetici cationici, anionici sau nonionici
 Decantarea are ca scop îndepărtarea suspensiilor pentru asigurarea unei
turbidități sub 4 0NTU pentru apele de suprafață sau cele formate prin coagulare-
floculare, pentru a reduce încărcarea filtrelor utilizate în aval în vederea limpezirii
finale.
➢ Se utilizează decantoarele suspensionale, lamelare, cu pulsație, cu
recirculare nămol sau cu floculare balastată și recirculare nămol.

• Nămolul este recirculat în scopul creșterii eficienței coagulării-

floculării.

Flotația se aplică pentru limpezirea apei brute cu turbiditate scăzută, sub 20

0NTU, caracterizate prin materii organice naturale coloidale și dizolvate. În mod

obișnuit se utilizează procedeul de flotație cu aer dizolvat.

 Filtrarea are ca scop îndepărtarea particulelor fine în suspensie, coloizilor,
bacteriilor, planctonului și flocoanelor.

Filtrarea se utilizează în scopul limpezirii apei, pentru deferizare-

demanganizare, pentru mărirea durității sau pentru reducerea gustului, mirosului,
substanțelor organice etc.

În majoritatea cazurilor se utilizează ca material filtrant nisipul cuarțos, care

trebuie să îndeplinească condiții speciale de calitate date de STAS 1712.

În filtrele cu dublu strat, pe lângă nisip se folosește și antracitul, iar pentru cele
multistrat antracit, cocs și polistiren expandat.

Filtrarea pe membrane asigură apă potabilă de foarte bună calitate, cu turbiditate

sub 0,05 0NTU.

Se folosește pentru îndepărtarea unor compuși patogeni, suspensii fine,

substanțe organice sau anorganice și pentru dedurizarea apei.
 Post-oxidarea se realizează cu ozon, pe apă limpezită după filtrele rapide pe nisip, și
are ca scop oxidarea totală a micropoluanţilor, reducerea materiilor organice
naturale şi inactivarea totală în ape limpezi a compuşilor biologici şi
bacteriologici; necesitatea utilizării acestui proces se stabilește pe baza studiilor de
tratabilitate, dar în special pentru ape de râu normale sau greu tratabile.

Filtrarea pe cărbune activ granular (CAG) - pentru reținerea prin adsorbție a

anumitor compuși organici oxidați în prealabil cu ozon, a unor gaze dizolvate sau a
urmelor de produse petroliere

Corecția de pH se face cu apă de var sau sodă, fiind necesară o instalație auxiliară
de preparare-dozare a acesteia.

Dezinfecția se utilizează pentru distrugerea și inactivarea organismelor patogene,

ca virusuri, bacterii, fungi și protozoare. Există agenți patogeni care sunt
rezistenți la procesele de dezinfecție, astfel că doar dezinfecția singură nu poate
asigura o apă potabilă sigură.
Filiere tehnologice de staţii de tratare particularizate pe tipuri de
surse pentru:

• procese de deferizare-demanganizare;

• reducerea/creşterea durităţii apei;

• reducerea conţinutului de amoniu, hidrogen sulfurat şi carbon

organic total;

• reducerea conţinutului de azotaţi

Sisteme auxiliare necesare pentru asigurarea funcționării proceselor

• staţia de reactivi chimici, cu rolul de a stoca, prepara şi doza

reactivii necesari proceselor de tratare (coagulanţi, floculanţi, agenţi
dezinfectanţi, corecţie pH, oxidare);

• sisteme de spălare filtre rapide constituite din staţii de pompe şi

suflante;

• laborator, pentru monitorizarea şi controlul proceselor de tratare şi

calitatea apei produse;

• sistem propriu de alimentare cu apă şi canalizare;

• sisteme de recuperare a apei de la spălare filtre, a nămolului din

decantoare şi procesarea nămolurilor;

• sisteme de control şi automatizarea funcţionării procesului

 Criterii de alegere a filierei tehnologice a staţiei de tratare

Criterii tehnice
• concluziile studiilor sistematice asupra sursei: hidrochimice, biologice
şi bacteriologice pe o perioadă cât mai îndelungată (min. 1 an);

• încercări experimentale “in situ” pe instalaţii pilot care să simuleze

procesele tehnologice din filiera care se va adopta; aceste tipuri de
încercări sunt obligatorii pentru debite necesare unei populaţii peste 200
000 locuitori;

• prognoza variaţiei calităţii apei sursei pentru o perioadă de 10 – 15 ani

corelată cu posibilitatea introducerii sau retehnologizării unor procese
existente;

• încercări experimentale şi simulări privind modificările de calitate a

apei produse în sistemul de distribuţie al utilizatorului
Criterii de fiabilitate

➢ prevederea unor procese şi sisteme care pot funcţiona temporar pentru

siguranţa calităţii apei produse:
• operarea la poluări accidentale ale sursei cu substanţe toxice,
microbiologice sau radioactive (sistemele de poldere, sisteme de
preoxidare (Cl2, ClO2) şi sisteme de dozare cărbune activ pudră);

• asigurarea biostabilităţii apei (controlul strict al pH-ului de

coagulare – floculare şi afinarea în avalul filierei);

• asigurarea echilibrului calciu – carbonic din punct de vedere al

caracterului încrustrat sau agresiv al apei (analiza aprofundată a
reactivilor de coagulare – floculare şi prevederea sistemelor care
să realizeze corectarea indicatorului pH

• soluţii pentru funcţionarea în situaţii speciale: ape cu turbidităţi

mari (> 2000° NTU), ape reci (2 – 3 °C), închiderea și by-
passarea unor procese, poluări accidentale
 Criterii economice

➢ Adoptarea oricărei scheme tehnologice pentru o staţie de tratare va avea la

bază realizarea a minimum două opţiuni de surse disponibile; acestea
vor lua în consideraţie criteriile tehnice, de fiabilitate, costurile de
investiţie, costurile de operare şi vor fi comparate pe bază de
indicatori specifici: Lei/m3 apă produsă, kWh/m3 apă

➢ Factorii care trebuie luaţi în considerare la selectarea proceselor de

tratare:
• calitatea apei sursei, indice de tratabilitate, variaţii de calitate,
evoluţie în timp;
• siguranţa proceselor de tratare în asigurarea calităţii apei
produse; mărimea staţiei de tratare referitor la numărul de
persoane afectate;
• nivelul tehnologic disponibil;
• calitatea apei cerută de utilizator;
• costuri de investiţie şi de operare;
• compatibilitatea cu mediul înconjurător;
Pentru alegerea schemei de tratare se ține seama de următoarele:
• tipul sursei de apă brută:
o subterană
o lac
o râu
• calitatea apei sursei:
o ușor tratabilă
o normală
o greu tratabilă
• mărimea debitului:
o debite mici (0 – 100 dm3/s)
o debite medii (100 – 1000 dm3/s)
o debite mari (peste 1000 dm3/s)
Sursa de apă se încadrează în una dintre categoriile de calitate conform
NTPA 013/2002 – “Norme de calitate pe care trebuie să le îndeplinească
apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare”, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.100/2002, cu modificările şi completările ulterioare
Categoria A1 (surse subterane)
➢ tratare fizică simplă și dezinfecție
• de exemplu: filtrare rapidă și dezinfecție
Categoria A2 (surse de suprafață tip lac)
➢ tratare normală fizică, chimică și dezinfecție
• de exemplu: preclorinare, coagulare, floculare,
decantare, filtrare, dezinfecție (clorinare finală)
Categoria A3 (surse de suprafață tip râu)
➢ tratare fizică, chimică avansată, peeclorare și
dezinfecție
• de exemplu: clorinare intermediară, coagulare,
floculare, decantare, filtrare prin adsorbție (pe
cărbune activ), dezinfecție (ozonizare, clorinare
finală)
➢ Procesele din staţiile de tratare trebuie concepute pe minimum două
linii care să poată funcţiona independent sau interconectat prin
scoatarea din funcţiune parţială a unui proces.

➢ Pentru echipamente trebuie prevăzute rezerve funcţionale conform

principiului: 1 + 1; 2 + 1; 3 + 1.

➢ Proiectele staţiilor de tratare trebuie să includă pregătirea personalului

de operare corespunzător tehnologiilor adoptate şi gradului de
automatizare şi control al staţiei.

➢ Toate staţiile de tratare trebuie să dispună de instalaţii pentru

recuperarea apelor tehnologice (spălare filtre, nămol de la decantoare)
şi tratarea nămolului. Apa recuperată este de maximum 5% din debitul
influent al stației.
 Schema unei stații de tratare pentru apă subterană

Sursa de apă subterană:

• uşor tratabilă - concentraţii mai ridicate numai în ceea ce priveşte

fierul şi manganul

• cu tratabilitate normală - pe lângă fier şi mangan conţine şi/sau

amoniu, respectiv hidrogen sulfurat

• greu tratabilă - azotaţi şi azotiţi sau concentraţii ridicate de amoniu

sau hidrogen sulfurat

uşor tratabilă

cu tratabilitate
normală

greu tratabilă
 Captare

ape cu tratabilitate normală

Pre-oxidare agent oxidant (Cl)

coagulant

Coagulare-floculare
polimer
Opțional la debite
reduse sau foarte reduse stație de pompare apă
de spălare
Filtrare pe Filtrare rapidă pe strat de
membrane nisip
stație suflante
80% Q

20% Q

concentrat , 5% Q Osmoză inversă

ape greu tratabile
95 % Q

Dezinfecție stație de clor

 Schema unei stații de tratare pentru apă de lac

Sursa de apă de lac:

• uşor tratabilă – depășiri la turbiditate, carbonul organic total şi/sau

pesticide

• cu tratabilitate normală - depășiri la turbiditate, carbonul organic

total , în mod permanent şi/sau ocazional la pesticide, respectiv metale
grele

• greu tratabilă - conţine substanțe organice, carbon organic total

şi/sau pesticide în mod permanent, sau ocazional metale grele
uşor tratabilă

cu tratabilitate
normală

greu tratabilă
ape cu tratabilitate normală Captare
agent oxidant
Pre-oxidare
cărbune activ
pudră
Cameră de
coagulant
reacție rapidă

polimer
Floculator
(opțional)

opțional Decantare/Flotație SP nămol recirculat

SP apă de spălare
Filtrare pe Filtrare rapidă pe strat
membrane de nisip
stație suflante

Post-oxidare Generator ozon

ape greu tratabile
Filtrare cărbune activ
SP apă de spălare
granular

Corecție pH Stație preparare-dozare

apă de var

Dezinfecție stație de clor

 Schema unei stații de tratare pentru apă de râu

Sursa de apă de râu:

• uşor tratabilă – depășiri la carbon organic total (concentrația

maximă 2.5 mgc/l) şi/sau pesticide ocazional

• cu tratabilitate normală - depășiri la carbonul organic total şi/sau

ocazional la pesticide, respectiv metale grele

• greu tratabilă - conţine carbon organic total şi/sau pesticide în mod

permanent, cel puțin unul din metalele grelele depășește permanent
concenrația maximă admisă
uşor tratabilă

cu tratabilitate
normală

greu tratabilă
 ape cu tratabilitate normală Captare

Deznisipare
by-pass

Pre-decantare
agent oxidant
Pre-oxidare
cărbune activ
pudră
Coagulare avansată
preparare-dozare acid
Cameră de
coagulant
reacție rapidă

ape
recuperate de Cameră de reacție lentă Floculator polimer
la spălarea
filtrelor nămol
Decantare
deshidratare/ SP apă de spălare
valorificare Filtrare rapidă pe strat
nămol de nisip
ape greu tratabile stație suflante

Post-oxidare Generator ozon

Filtrare pe Filtrare cărbune activ

SP apă de spălare
membrane, UF, NF granular
(opțional)
Stație preparare-dozare
Corecție pH
apă de var

Dezinfecție stație de clor

prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 2

Sisteme de alimentare cu apă

-3-
CUPRINS

➢Sisteme de pompare a apei potabile

➢Stocarea apei potabile

➢Rețele de distribuție

➢Controlul pierderilor de apă

Fig.1. Schema unui sistem de alimentare cu apă
 Sisteme de pompare a apei potabile

Obiectivele staţiilor de pompare:

• ridicarea nivelului energetic al apei în vederea

transportului acesteia între două secţiuni caracteristice
ale sistemului;

• asigurarea creşterii debitelor pe un tronson

(secţiune) dat din cadrul sistemului;

• asigurarea presiunii necesare (disponibile) în

sistemele cu funcţionare intermitentă;
• se prevăd în cadrul sistemelor de alimentare cu apă pe
baza rezultatelor unei fundamentări tehnico-economice,
determinate pe ansamblul sistemului în care se integrează
acestea

• la amplasarea staţiilor de pompare apă potabilă trebuie să

se ţină seama de asigurarea condiţiilor pentru
protecţia sanitară conform reglementărilor tehnice în
vigoare şi de condiţiile amplasamentului zonei, astfel încât
să se evite dezastre din eventuale alunecări de teren,
tasări.
Elementele componente ale staţiilor de pompare din
sistemele de alimentare cu apă:

• grupuri de pompe şi motoarele electrice de acţionare ale

pompelor;

• instalaţie hidraulică:
o conducte de aspiraţie şi conducte de refulare aferente
staţiei şi grupurilor de pompare
o armături destinate manevrelor de închidere-
deschidere şi de reglare a sensului de curgere al apei
o dispozitive de atenuare a loviturii de berbec
o instalaţii de amorsare a pompelor (unde este cazul)
o instalaţii de golire şi epuismente;
• echipamente de măsurare a parametrilor hidroenergetici ai staţiei
de pompare;

• echipamente electrice : circuite de forţă, circuite de iluminat,

instalaţii de protecţie, instalaţii de măsurare, control şi comandă;

• instalaţii şi dispozitive de ridicat destinate manevrării pieselor

grele în perioada efectuării operaţiilor de mentenanţă;

• instalaţii de ventilare, instalaţii de încălzire şi instalaţii sanitare;

• instalaţii de telecomunicaţii şi dispecerizare;

• clădirea staţiei de pompare;

• zona de protecţie sanitară.

 Bazinul de recepţie are scopul de a înmagazina apele pe o perioadă de timp şi de a
adăposti sorbul, grătarul şi conductele de aspiraţie ale pompelor.
• Pentru cazul funcţionării automate a staţiei, bazinul de recepţie se
dimensionează astfel încât să se asigure înmagazinarea apelor pentru
cel puţin 3...10 minute până la intrarea în funcţiune a pompelor.

• Adâncimea minimă a apei în bazinul de recepţie trebuie să fie de

1,5…2,0 m.
• Radierul bazinului este în pantă de 1…2% spre sorbul pompelor
pentru a uşura spălarea şi îndepărtarea depunerilor.

Casa pompelor adăposteşte echipamentele mecanice, hidraulice, cele auxiliare

electrice, de ventilare, încălzire, sanitare, precum şi aparatura de măsură şi control.
• Casa pompelor se construieşte cu înălţime minimă de 3 m;

• la amplasarea echipamentelor de pompare se lasă circa un

metru între perete şi agregat şi minimum 0,7 m între două
pompe alăturate.
 Reţeaua de conducte se referă atât la cele de aspiraţie cât şi la cele de refulare.

• Conductele de aspiraţie se execută din fontă, PVC, polipropilenă, polietilenă de

înaltă densitate, poliester armat cu fibră din sticlă etc.
• În staţiile de pompare ale nămolului nu se foloseşte oţelul deoarece amestecul
este puternic coroziv şi abraziv.
• Pentru a evita formarea vârtejurilor, care pot antrena aerul şi reduce
performanţele, se recomandă evazarea capătului conductei de aspiraţie şi
asigurarea unei perne de apă de minimum 0,6…0,8 m.

• se recomandă amplasarea conductelor de aspiraţie la o pantă ridicătoare

de minimum 5 mm/m pentru a permite antrenarea aerului şi a menţine
depresiunea formată de maşina hidraulică.

• Conductele de refulare se execută în majoritatea cazurilor din fontă asamblate

prin flanşe.
• Pe conducta de refulare se prevăd clapete de reţinere, robinete de aerisire
în punctele de maximă înălţime şi ventile de purjare în zonele cele mai joase
ale instalaţiei
 Agregatele de pompare asigură vehicularea unor volume de apă din bazinul de
aspiraţie în bazinul de refulare situat la o cotă superioară sau direct în alte sisteme
sub presiune din cadrul sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.

• Selectarea pompelor va fi realizată astfel încât parametrii debit şi înălţime de

pompare (Q şi H) în funcţionarea pompei să fie situaţi în domeniul de
randamente maxime ale pompei.
• Pentru menţinerea parametrilor energetici la valori optime alegerea pompei din
catalog se va face cu o abatere a debitului şi sarcinii faţă de cifrele nominale
de maximum 5…7%.

• Pentru înălţimi mici de apă, ce îneacă capătul conductei de aspiraţie al

turbopompelor, apar vârtejuri, cu introducere de aer, care influenţează negativ
performanţele echipamentului, putând conduce la dezamorsarea acestuia. Din
acest motiv se recomandă asigurarea unei rezerve de înecare.

• Staţiile de pompare ce deservesc captările din surse de suprafaţă pot fi echipate

cu pompe orizontale sau verticale, montate în cameră uscată sau imersate
➢ Pentru selectarea pompelor care echipează staţiile de pompare ce deservesc
reţelele de distribuţie a apei, atât debitul cât şi înălţimea de pompare
prezintă o variaţie continuă, în funcţie de consumul de apă înregistrat la
branşamentele reţelei de distribuţie.

pentru o funcționare optimă din punct de vedere al consumurilor energetice se

aleg pompe cu turaţie variabilă.

Alegerea tipului şi numărului de pompe se realizează pentru debitul orar

maxim şi înălţimea de pompare maximă pe care trebuie să o realizeze staţia de
pompare astfel încât să se asigure presiunea minim necesară pentru cel mai
îndepărtat consumator branşat la reţeaua de distribuţie.

• În funcţie de tipul pompelor şi de cota de amplasare a acestora staţiile de

pompare se realizează în construcţie îngropată, semiîngropată sau
supraterană.
• Cota axului pompelor se stabileşte în funcţie de înălţimea geodezică maximă la
aspiraţie, astfel încât să se evite funcţionarea pompelor în regim de
cavitaţie.
 • Puterea absorbită de motor:

 Q  H
P=

• Pompa S100D-12:

9810 12, 6 / 3600  47, 43

P=  3 kW
0,54
• Pompa UPA 150 -16:

9810 12, 6 / 3600  47, 43

P=  2,3 kW
0, 7

Atenție la alegerea pompei !

Fig.1. Schema unui sistem de alimentare cu apă
 Stocarea apei potabile - rezervoare

• creşterea siguranţei în funcţionare

• dimensionarea raţională a sistemului de alimentare cu apă; până la

rezervor toate lucrările se dimensionează la debitul Qzi max iar după
rezervor lucrările se dimensionează la Qo max;

• înmagazinarea unei rezerve de apă (brută, tratată sau potabilă)

necesară pentru satisfacerea nevoilor utilizatorilor

• asigurarea volumelor de apă necesare funcţionării sistemului de

alimentare cu apă (spălare filtre; preparare soluţii; spălare
conducte)
• asigurarea compensării orare şi zilnice

• combaterea incendiului
Tipul de rezervor se va adopta în funcţie de calitatea apei şi
alcătuirea sistemului

• rezervoare deschise pentru apă brută sau parţial tratată

(rezervă de incendiu, rezervă de avarie pentru cazul poluării
sursei);
• rezervoare închise (etanşe) pentru apă tratată sau apă
potabilă
După poziţia faţă de reţeaua de distribuţie:
• cu alimentare gravitaţională a reţelei (total sau parţial)

• cu alimentarea reţelei prin pompare

După poziţia faţă de cota terenului:

• supraterane
• castele de apă
• subterane
 apa are tendința să se
stația de întoarcă la acest nivel
pompare
presiunea
creată
Volumul rezervorului

V = Vcomp + Vinc + Vav , m 3

V – volumul total al rezervorului, m3

Vcomp – volumul de compensare, m3

Vrez – volumul rezervei de incendiu, m3

Vav – volumul rezervei necesare în caz de avarii la sursă sau

la alte obiecte pe circuitul apei în amonte de rezervor, m3
Fig.1. Schema unui sistem de alimentare cu apă
 Rețele de distribuție

Reţeaua de distribuţie a apei - totalitatea conductelor,

armăturilor, aparatelor de măsură şi construcţiilor accesorii care
asigură transportul apei de la construcţiile principale de
înmagazinare sau de ridicare a presiunii şi până la branşamentele
consumatorilor.

➢ sunt formate din:

• artere (conducte simple)
• noduri (punctele de ramificații ale rețelei)

➢ trebuie să asigure debitul maxim orar la presiunea de

serviciu necesară
 Presiunea de serviciu = presiunea minimă care trebuie să fie
asigurată în orice punct de branşament al reţelei de distribuţie,
pentru ca debitul de apă normat să poată ajunge la cel mai înalt şi
mai îndepărtat punct de consum al instalaţiei interioare din clădirile
civile şi industriale, direct sau prin intermediul instalaţiilor de
pompare cu hidrofor, ţinând seama şi de pierderea de sarcină de la
branşament până la locul de consum

➢ se poate realiza:
• prin gravitaţie – din rezervoarele de înmagazinare şi
compensare, situate la cota care domină zona de
alimentat (ex.: Braşov, Predeal, Sinaia etc.)
• prin pompare directă în reţea (ex. Bucureşti)

Presiunea maximă admisă într-o reţea de distribuţie - 60 m col. H2O,

condiţionată de limita de rezistenţă a instalaţiilor interioare din clădiri.

✓ recomandat 45÷50 m col. H2O

➢ este partea cea mai costisitoare din sistemul de alimentare cu
apă potabilă a centrelor populate (50÷70% din costul total al
instalaţiei)

➢ prin calcule tehnico-economice comparative, trebuie aleasă

soluţia cea mai avantajoasă
• alegerea corespunzătoare a schemei reţelei

• aprecierea corectă a debitelor de consum

• alegerea corespunzătoare a materialului conductei

• calculul corect al diametrelor

Schema rețelei de distribuție depinde de:
• rețeaua stradală a localității
• amplasarea efectivă a consumatorilor importanți
• relieful terenului
• sistematizarea actuală și de perspectivă a localității
• natura terenului din zona localității
• natura îmbrăcăminții căilor de circulație și importanța
acestora/existența pasajelor
• prezența sau perspectiva prezenței celorlalte rețele subterane

• ramificate
După forma în plan, rețele de distribuție pot fi: • inelare (în circuit)
• mixte
Conductele rețelei de distribuție sunt conducte sub presiune, care în
funcție de rolul pe care îl au pot fi:

• Conducte principale (artere) - transportă apa de la

rezervoarele de înmagazinare sau de la stațiile de pompare la
sectoarele de consum; trebuie să fie cât mai scurte și să
domine zona pe care o deservesc la distanțe minime de
consumatroii importanți, pentru a obține costuri minime și
presiuni uniforme ale apei în rețea;

• Conducte de serviciu (conducte secundare) - transportă apa

de la conductele principale la punctele de consum;

• Branșamentele - conduce prin care apa din rețeaua de

distribuție este introdusă pentru consum în rețeaua interioară
de alimentare cu apă.
reţea ramificată – specifică localităţilor mici, localități dezvoltate
în jurul unei artere principale sau instalațiilor de apă interioare
• există o conductă magistrală de apă, care se ramifică în conducte
principale; acestea la rândul lor se ramifică în conducte secundare
• apa circulă într-o singură direcţie, de la rezervor spre extremități
• dacă se defectează rețeaua într-un anumit punct, porțiunea din aval va fi
întreruptă până la repararea defectului;
• în cazul consumurilor mici, apa din tronsoanele terminale este aproape
în repaus, iar calitatea ei poate fi alterată (pentru spălare periodică se
prevăd hidranți de capăt)
• se pot determina uşor debitele de calcul, iar calculul reţelei este simplu,
singurele necunoscute pe fiecare tronson fiind diametrele

CS B
CS vană de izolare
B B
B
CP conductă principală
Rezervor
CP CS conductă secundară
B CS B branșament
B B
reţea inelară – specifică localităţilor mari
• conductele formează ochiuri (inele)
• apa poate ajunge în orice punct, cel puţin din două direcţii
• este cea mai indicată, deoarece prezintă siguranţă în
exploatare, atât la debitul de consum obişnuit, cât şi în caz de
incendiu
• micşorează, într-o mare măsură, acţiunea loviturii de berbec
• necesită diametre de conducte mai reduse, datorită împărţirii
debitului pe mai multe ramuri

vană de izolare
R CP conductă principală
CP CS conductă secundară
B branșament
 • dificultăţile unui calcul riguros, mai ales la reţelele cu număr
mare de inele
• lungimea ceva mai mare a conductelor
• sensul debitelor prin artere nu se cunoaște apriori
• când se cunoaște sensul debitelor prin artere – rețea binară

reţea mixtă – specifică localităţilor mari

În funcție de valoarea presiunii, rețelele de distribuție pot fi:

• reţea unică alimentată din acelaşi rezervor, când presiunea statică nu
depăşeşte 60 m col. H2O
• reţea cu zone de presiune, presiunea maximă de 60 m col. H2O fiind
asigurată pe zone de presiune gravitaţional sau prin pompare
➢ Pentru aceeași rețea stradală se pot utiliza mai multe tipuri de rețele de
distribuție a apei potabile. Alegerea tipului de rețea se face în funcție de costul
lucrărilor, cheltuielile anuale și costurile energetice, ținând seama însă de faptul
că serviciul de distribuție a apei trebuie asigurat în condițiile legii.
➢ În toate nodurile reţelei de distribuţie se vor prevedea cămine subterane
dotate cu vane care să permită izolarea oricărui tronson care alimentează sau
este alimentat din nod.
➢ În punctele joase ale conductelor se prevăd cămine cu armături de golire
și spălare, iar în punctele cele mai înalte ale arterelor se prevăd robinete
automate de aerisire – dezaerisire, montate în cămine vizitabile, prevăzute
cu evacuarea corespunzătoare a apei (se va asigura împotriva contaminării apei
potabile).
➢ Rețelele de distribuție se prevăd cu compensatori de montaj, dilatare și
tasare și un număr de hidranţi interiori și exteriori conform legislației.

➢ În rețelele de distribuție trebuie luate măsuri pentru atenuarea efectelor

loviturii de berbec și evitarea apariției fenomenului de rezonanță
hidraulică.
 Analiza hidraulică

Pentru dimensionarea și evaluarea unui de distribuție a apei, nou sau dezvoltarea

unuia existent, trebuie să se realizeze o analiză hidraulică .

Toate sistemele de distribuție, cu excepția celor foarte simple, necesită un model

computerizat pentru o evaluare exactă.

Analiza hidraulică se face în patru pași:

1. Colectarea datelor - datele pentru analiza hidraulică includ date fizice despre
țevi, pompe, rezervoare și supape, precum și date operaționale privind debitele
și manevre operaționale în funcționarea instalației.
2. Elaborarea modelului – se folosesc datele colectate pentru a dezvolta un model
hidraulic.
3. Calibrarea modelului - presupune compararea rezultatelor modelului cu
observațiile din teren.
4. Analiza sistemului de distribuție - se utilizează modelul calibrat pentru a analiza
sistemul de distribuție, pentru a determina dacă sistemul existent poate
îndeplini cerințele minime de presiune; dacă nu, se modifică rețeaua de
conducte; se analizează separat zone de presiune diferită.
Pe lângă evaluarea capacității unei rețele de distribuție de a
furniza debitele necesare cu respectarea standardelor de
presiune minimă și maximă, modelul hidraulic se utilizează și
pentru a evalua:
• Spălarea unidirecțională
• Calitatea apei în sistemul de distribuție
• Vârsta apei
• Viteza apei
• Regimurile hidraulice tranzitorii (lovitura de berbec)
• Amplasarea rezervorului și geometrie optimă
Colectarea datelor
• Diametrul real și lungimea fiecărei conducte utilizate în model.
• Tipul conductei și vârsta (pentru a determina coeficientul de
rugozitate)
• Parametri care variază în funcție de timp (debitele pompei,
nivelurile rezervorului, presiunile de descărcare și cererea de apă).
• Geometria rezervorului și nivelurile de proiectare (funcționare,
egalizare, regim de așteptare, incendiu și cote volumului mort de
stocare) și dacă o zonă de presiune este „deschisă” sau „închisă”
• Schema elementelor cheie ale sistemului de distribuție, cum ar fi
rezervoarele și grupurile de pompare booster, pentru a identifica
scenariile operaționale care ar trebui analizate.
• Curbele pompei utilizate în simulările hidraulice (în timp, rotorul
pompei se uzează și caracteristicile pompei se modifică; trebuie să
stabilească dacă curbele pompei sunt în continuare reprezentative
pentru pompele instalate sau dacă curbele trebuie să fie redesenate
pe baza debitului și presiunii pompei în funcțiune.
• Reguli operaționale pentru toate componentele majore ale sistemului
de apă.
De exemplu:
În ce condiții operatorii pornesc o pompă, deschid sau închid o vană de
control sau reglează o supapă de reglare a presiunii?
Se schimbă programele de pompare pentru a minimiza costurile de
energie?
• Cotele nodurilor pentru cea mai bună sursă posibilă (date topografice,
Google Earth); se utilizează cotele la nivelul solului pentru noduri, mai
degrabă decât cotele conductelor, deoarece măsurătorile de presiune
sunt de obicei făcute aproape de nivelul solului.
Localizarea cu precizie a nodului este esențială pentru o cotă precisă a
acestuia și, prin urmare, pentru rezultatele modelului hidraulic; de
exemplu, o varianție de aprox. 3 metri față de cota reală va avea ca rezultat
o inexactitate de aprox. 0.28 bar înainte ca orice altă inexactitate de
modelare să intre în vigoare.
 Calculul hidraulic al conductelor reţelei

Curgerea apei într-o reţea de distribuţie este o curgere nepermanentă, datorită

variaţiei zilnice şi orare a debitelor şi gradului de simultaneitate a consumurilor
concentrate şi distribuite; acestea pot conduce, în intervale scurte de timp, la
schimbări în valoarea presiunii, valoarea vitezei de curgere şi pe unele
conducte chiar şi a sensului de curgere.

Pentru simplificarea calculelor se admite ipoteza mişcării permanente în

reţelele de distribuţie, cu luarea în considerare a simultaneităţii maxime a
consumului prin coeficienţii de variaţie zilnică (Kzi) şi orară (Ko)
Pierderile de sarcină distribuite se determină cu formula Darcy – Weisbach:
2
L 1  Q  L  Q2 
2
L vm 16 L 2
hd =  =   =    =  = 2

D 2g ( )
D 2 g  D 2 4   2 2 g D  D 4 
0,0826
D5
Q M d Q

Pentru determinarea coeficientului de pierdere de sarcină se aplică formula

Colebrook – White:
Rugozitatea peretelui conductei, k, se adoptă conform:
• valorii precizate şi garantate de producătorul conductelor;
• valorii măsurate pe conductele existente;
• valorii medii preluate din literatura tehnică pentru materiale şi
protecţii similare; pentru calculele preliminare se aplică valorile
indicate în tabelul de mai jos
Pierderile de sarcină locale :
v
2
16  Q2  
hloc = m = 2   4  = 0,0826 4 Q 2 = M loc Q 2
2g  2g D  D
Pierderile de sarcină totale :

hr = hd +  hloc = (M d +  M loc ) Q 2 = M Q 2

Valorile preliminare ale vitezei economice a apei se determină conform

tabelului:

Valoarea reală rezultă din condiția de optimizare.

 Asigurarea presiunii la branșament

Reţeaua de joasă presiune trebuie să asigure stare de funcţionare

normală, prin asigurarea presiunii la toate branşamentele:

Hb - valoarea presiunii în branşament, măsurată în metri coloană de apă,

peste cota trotuarului, m col.apă
Hc – înălţimea deasupra trotuarului străzii a ultimului robinet ce trebuie
alimentat; la construcţii locuite, se consideră egală cu înălţimea construcţiei
ps – presiunea de serviciu la robinet (se măsoară în m col.apă şi are
valoarea de 2,00 m col.apă pentru toate robinetele din casă, cu excepţia
celor de la duş sau a celor care au prevăzută baterie de amestec apă
rece/caldă, unde valoarea este 3,00 m col.apă );
hri – pierderea de sarcină pe conducta de branşament şi pe reţeaua
interioară de distribuţie; se poate considera 3 – 5 m col.apă
 Dimensionarea rețelelor de distribuție

Dimensionarea reţelei se face folosind:

• ecuaţia de continuitate – în fiecare nod suma debitelor care intră în
nod egală cu suma debitelor care pleacă din nod;

• ecuația energiei – energia disponibilă pentru transportul apei, egală cu

diferenţa între cota piezometrică a nodului de intrare în reţea (R) şi cota
energetică a nodului alimentat (i); în fiecare inel suma pierderilor de
sarcină este egală cu zero (legea Bernoulli)

În reţeaua de distribuţie se consideră că se produc pierderi de energie numai

pe bare (conducte); în noduri pierderea de sarcină se neglijează cu excepţia
nodurilor în care acţionează o vană de reglare.
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 2

Sisteme de alimentare cu apă

-4-
CUPRINS

➢Controlul pierderilor de apă

 Controlul pierderilor de apă

Pierderile de apă au loc în două moduri fundamentale:

1. Pierderi de apă în sistemul de distribuție prin:

• scurgeri de țevi, îmbinări și fitinguri;
• scurgeri/infiltrații din rezervoare și bazine; pierderi reale
• deversări din rezervoare;
• avarii în sistem

2. Apa care nu se pierde fizic, dar nu generează venituri din cauza:

• inexactităților legate de contorizarea clienților
• erorilor de manipulare a datelor de consum pierderi aparente
• oricărei forme de furt sau utilizare ilegală
 Știați că…?
Încă din antichitate oamenii erau preocupați de controlul pierderilor de apă.
Aproximativ 150000 m3 de apă/ zi erau furnizați populației din Roma antică
printr-o rețea de 420 km de conducte și canale.
Conductele și canalele erau realizate din cărămidă și piatră cu căptușeli de
ciment de-a lungul unor țevi de plumb. Conexiunile de serviciu se pare că
erau de 20 mm sau 3/4 inch, cu robinet, asemănătoare cu ceea ce folosim
astăzi!
Primul sistem a fost instalat în 312 î.e.n.
Au existat aproximativ 250 de rezervoare, iar sistemul eraalimentat
gravitațional.
Un comisar și echipa sa formată din ingineri, tehnicieni, muncitori și grefieri
administrau acest sistem.
Una dintre sarcinile prioritare era localizarea și repararea scurgerilor.
Inovațiile în gestionarea sistemului de distribuție a apei au evoluat pe măsură ce
sistemele municipale de apă au devenit infrastructuri standard:
➢ anii 1800: formule pentru pierderile inevitabile (Kuichling)
➢ anii 1800: măsurători cu tubul Pitot
➢ 1800: tije simple din lemn pentru detectarea sunetului
➢ anii 1900: geofoane mecanice simple
➢ anii 1900: sunt utilizate primele contoare mecanice
➢ în jurul anilor 1940: sunt introduse primele geofoane electronice și dispozitive
de ascultare
➢ în jurul anilor 1970: apar primele corelatoare computerizate de zgomot
➢ aproximativ în anii 1980: apar primele înregistratoare de date cu baterii
➢ circa 2000: sunt utilizate echipamente digitale și echipamente GIS pentru
detectarea pierderilor
➢ 2000: Asociația Internațională a Apei (IWA – International Water Association)
emite recomandări pentru un audit standardizat al apei și indicatori de
performanță pentru serviciile de alimentare cu apă, inclusiv pierderile reale
anuale inevitabile (UARL- unavoidable annual real losses) și indicele de pierderi a
infrastructurii (ILI - nfrastructure leakage index)
Problemele asociate pierderii de apă sunt numeroase:
• pierderile reale ridicate necesită indirect ca furnizorii de apă să capteze,
să trateze și să transporte volume mai mari de apă decât cererea
• energia suplimentară necesară pentru tratare și transport taxează
capacitățile de producere a energiei, care se bazează adesea pe cantități
mari de apă
• pierderile, avariile și revărsările cauzează deseori daune considerabile și
cresc răspunderea furnizorului
• majoritatea pierderilor se regăsesc în sistemele municipale de colectare a
a apelor uzate sau a apelor pluviale și sunt epurate la stația de epurare a
apelor uzate – rezultă două etape de tratare pentru aceeași apă – tratare
pentru potabilizare și apoi epurare, etape costisitoare fără a oferi o
utilizare benefică
• se captează din bazinele hidrografice cantități de apă mai mari decât este
nevoie; în acest fel, pierderile mari pot limita dezvoltarea unei regiuni din
cauza restricțiilor privind sursa de apă disponibilă
Pierderile aparente nu au impactul fizic pe care îl dau pierderile reale.

În schimb, acestea exercită un efect financiar semnificativ asupra

furnizorilor și clienților și distorsionează datele de consum necesare
pentru planificarea resurselor de apă.

Pierderile aparente reprezintă serviciul prestat fără plata recuperată.

Impactul economic al pierderilor aparente este adesea relativ mult mai

mare decât pierderile reale, deoarece pierderile aparente sunt în general
evaluate la prețul de vânzare perceput clienților, în timp ce costul de bază
al pierderilor reale este, în general, costul variabil de producție (energie
electrică, produse chimice etc.) pentru 1 m3 de apă.

Pentru furnizorii de apă, prețul unitar pentru clienți poate fi de 10 până la

40 de ori costurile de producție pentru tratare și distribuție.
Gestionarea optimă a pierderilor de apă are multe beneficii pentru public,
pentru furnizorul de apă și pentru mediu:
• îmbunătățirea protecției sănătății publice
• presiune redusă asupra resurselor de apă și, prin urmare, asupra
mediului
• nivel crescut de servicii către clienți prin fiabilitate sporită a distribuției
• pierderile recuperate reprezintă adesea cea mai bună sursă pentru noi
resurse de apă
• eficiența costurilor pentru furnizorul de apă și un control mai bun al
debitelor de apă pentru populație
• amânarea cheltuielilor de capital pentru resurse de apă și sisteme de
distribuție
• îmbunătățirea percepției publice referitoare la companiile de apă
• răspunderea redusă față de furnizorii de apă datorită utilizării celor mai
bune practici de gestionare a pierderilor
 Indicatori de performanță

• Nivelul minim teoretic al pierderilor care pot exista în reţeaua de

distribuţie

qsp.c – pierderile specifice prin avarii în conductele reţelei (dm3/km ∙ zi);

Σ lR – lungimea totală a conductelor reţelei (km);
qsp.b – pierderile specifice pe branşamente (dm3/br.zi);
Nbr – număr branşamente;
p – presiunea medie în reţea (m col. H2O).

Valorile specifice standard recomandate de IWA – WL – Task Force sunt:

a) pentru conducte în reţea: qsp.c = 15 – 20 dm3/Km ∙ zi şi m de presiune;
b) pentru branşamente: qsp.br = 15 – 25 dm3/br.zi şi m de presiune
• Indicatorul de performanţă (ILI) definit ca raportul între pierderile reale
şi nivelul minim teoretic al pierderilor
CARL – pierderile reale anuale (m3/an).

Indicatorul de performanţă ILI poate lua valori de 1 la > 30

În recomandările IWA se apreciază performanţa reţelei de distribuţie

conform cu datele din tabelul următor:
Interpretarea indicatorilor este următoarea:

• A şi indicele infrastructurii ILI = 1 – 4; investiţiile pentru reducerea

pierderilor de apă se impune să fie analizate prin opţiuni bazate pe calcule
tehnico – economice luând în consideraţie costul apei pierdute, riscul în
asigurarea serviciului, valoarea energetică încorporată în apă şi costurile
lucrărilor pentru depistare, măsurare, refacere avarii pe sectoare în reţea;
• B şi ILI = 4 – 8; reducerea pierderilor este posibilă prin soluţii care să
asigure:
o controlul presiunilor în reţea şi menţinerea acesteia la valori cvasi
– constante independent de variaţia consumului orar;
o sectorizarea reţelei şi dotarea cu aparatură de măsurat debite şi
presiuni pentru întocmirea balanţei de apă pe sectoare;
o adaptarea contorilor referitor la clasa de precizie, calitatea
măsurătorii şi eliminarea erorilor de măsurare;
o inventarierea şi controlul strict al cantităţilor de apă nefacturate şi
a consumurilor neautorizate.
c) C şi D şi ILI > 8
Încadrarea în aceste categorii indică starea de degradare a reţelei de
distribuţie cu pierderi peste 40% şi existenţa riscului privind asigurarea
cantitativă şi calitativă a serviciului.
 Metode și instrumente pentru reducerea pierderilor

Grupul de lucru IWA pentru pierderile de apă a definit patru metode

principale de combatere a pierderilor reale de apă:
• managementul presiunii
• detectarea activă a pierderilor
• viteza și calitatea reparațiilor
• gestionarea reabilitării infrastructurii.

În plus, împărțirea rețelelor de distribuție în zone de contorizare (DMA –

District Meter Areas) poate fi considerată o metodă și o condiție prealabilă,
deoarece este esențială pentru monitorizarea continuă a pierdrilor și este
necesară pentru instalarea schemelor de mnagement al presiunii.
 Sectorizarea rețelei de apă - zone de contorizare (DMAs –
District Meter Areas)

O zonă de contorizare (DMA) este definită ca o zonă discretă a unei rețele

de distribuție a apei, creată de obicei prin închiderea vanelor de la
extremități, astfel încât să rămână flexibilă la variația cerințelor de debit.

O zonă de contorizare (DMA) poate fi creată și prin deconectarea

permanentă a țevilor de zonele învecinate.

Apa care curge în și din DMA este măsurată, iar debitele sunt în general
analizate cu scopul de a monitoriza nivelul pierderilor.

DMA-urile pot fi clasificate în trei tipuri diferite:

• DMA-uri cu intrare simplă

• DMA-uri cu intrare multiplă

• DMA-uri în cascadă
DMA-urile pot fi, de asemenea, transformate în zone de management al
presiunii (PMA – Pressure Management Area) prin instalarea vanelor de
reducere a presiunii (PRV) în nodurile de intrare.

Managementul presiunii reduce debitul de pierderi nedetectate și ascunse,

diminuând astfel numărul de noi avarii.
Împărțirea rețelelor mari de distribuție a apei într-un număr limitat de DMA
are avantajul că pierderile noi ascunse pot fi localizate mult mai ușor
(mai devreme și mai precis).

Companiile de apă pot determina creșterile bruște de debit într-o zonă

dacă intrările și ieșirile unui DMA sunt monitorizate.

În acest fel, conștientizarea, localizarea și repararea pierderilor pot fi

direcționate eficient și, prin urmare, reduse.

Proiectarea DMA necesită o cunoaștere aprofundată a sistemului de

alimentare cu apă: este necesară existența unei rețele complete și
actualizate și informații topografice.

În plus, ar trebui să fie disponibile modele de consum de apă și date

operaționale privind debitele și presiunile.

Pentru rețele complexe, utilizarea modelelor hidraulice pentru a simula

funcționarea rețelei de distribuție poate fi utilă pentru a determina impactul
sectorizării asupra presiunilor de serviciu.
Pierderile într-o zonă de contorizare pot fi calculate ca diferența dintre
intrările totale și consumul clienților în aceeași perioadă de timp.
Cea mai uzuală metodă de determinare a nivelului de pierderi într-o zonă
de contorizare este analizarea perioadei debitului nocturn minim (MNF).
MNF este cel mai mic debit în DMA ăntr-o perioadă de 24 de ore din zi,
care apare de obicei între 1/2 am și 4/5 am, când majoritatea clienților sunt
probabil inactivi, astfel încât debitul în acest moment este predominant
pierdut.
În această perioadă, consumul este la valoarea sa minimă și, prin urmare,
pierderea reprezintă procentul maxim de intrare netă în DMA.
Pierderile nedeclarate și pierderile ascunse constituie pierderea totală.
 Managementul presiunii

Managementul presiunii (PM) cuprinde reglarea și controlul presiunii apei

în sistemele de alimentare cu apă la un nivel optim.

zonă tipică de gestionare a presiunii (PMA) cu o singură intrare și un PRV

(vană de reducere a presiunii)
P1 - presiunea din amonte de PRV
P2 - presiunea din aval de PRV
PCP - presiunea din punctul critic care este punctul cu cea mai mică presiune
a PMA.

Punctul critic poate fi localizat oriunde și depinde de topografie, diametrul

conductelor și obiceiurile de consum de apă din rețeaua de distribuție.

Liniile roșii din fig. reprezintă o distribuție simplificată a presiunii în rețea, de

la P1 la PCP.

Fără managementul presiunii, presiunea în punctul critic va varia pe

parcursul zilei.

Managementul presiunii poate reduce presiunea la punctul critic la

presiunea minimă necesară și o poate menține la un nivel constant pe
tot parcursul zilei prin utilizarea PRV-urilor. În acest fel, este posibilă
eliminarea presiunii inutile din rețea și, astfel, reducerea pierderilor reale de
apă.
 Controlul sistemelor de management al presiunii –
modularea
Modularea = metodele prin care PRV-urile sunt controlate și utilizate într-
un sistem PM.

Conceptele de modulare iau în considerare două soluții posibile în raport

cu locul în care se aplică:
• presiunea este controlată direct în amonte de PRV
• presiunea este controlată într-un punct discret din rețeaua de distribuție
Modularea presiunii punctuale locale este cea mai simplă tehnică aplicată
pentru a reduce presiunea.

Acesta constă în modularea presiunii la intrarea în zona de management al

presiunii - PMA prin instalarea unui PRV pentru a seta P2 la valori constante
sau predefinite.

Acest tip de soluție necesită cea mai mică investiție, dar presiunea nu poate
fi redusă la un nivel optim datorită necesității de a asigura presiunea de
serviciu la PCP. Prin urmare, reducerea debitului de pierderi este limitată.
Modulația de presiune în punct critic (denumită și modulație la
distanță bazată pe noduri) folosește un senzor de presiune în punctul
critic care monitorizează continuu PCP și comunică informații la PRV
la intrarea PMA.

Acest PRV reglează continuu P2 astfel încât PCP să rămână cât mai
aproape posibil de valoarea dorită (de exemplu, 20 m coloană de
apă).

Această tehnică produce rezultate mai bune decât modularea

punctului local, dar necesită mai multe investiții pentru senzorul de
presiune PCP și dispozitivele de comunicații.

Amplasarea punctului critic în PMA poate varia datorită schimbărilor

în structura zonei (punct de intrare suplimentar, supape de limitare
modificate etc.) sau datorită unei modificări a consumului de apă. Din
acest motiv, presiunea din rețea trebuie monitorizată în mod regulat.
Concepte de modulare a presiunii și efectele lor asupra presiunii

Modelul de consum
Când nu există PM, presiunile la punctele P1 și PCP sunt conectate invers la
modelul de consum (variația zilnică a debitului).

Pentru modularea presiunii punctului local, presiunea în aval PRV (P2) este
setată la o valoare definită care implică presiune scăzută în punctul critic.
Presiunea în punctul PCP variază în continuare din cauza modificărilor
modelului de consum.

Pentru modularea presiunii punctului critic, PCP este menținut aproape

constant la nivelul dorit, în timp ce presiunea din punctul P2 este modulată
continuu (urmează tendința de consum).
Se disting trei tipuri diferite de modulație, legate de diferite
moduri de control pentru PRV-uri:

• un PRV cu ieșire fixă ​setează presiunea din aval la valoarea

dorită și este eficient pentru PMA-uri cu pierderi hidraulice reduse
între P2 și PCP și pentru modele de consum cvasi-uniforme, fără
variații zilnice sau sezoniere semnificative.

• Modularea presiunii bazată pe timp permite setarea unei

presiuni mai mari în aval pe timpul zilei și o presiune mai mică
noaptea când consumul scade.

• Modulația de presiune bazată pe debit necesită instalarea unui

debitmetru la intrarea în PMA, care monitorizează continuu debitul
în zonă. Deschiderea supapei PRV este acționată în funcție de
debitul măsurat și de relația specifică de debit / pierdere de sarcină
a PMA.
 Planificarea și instalarea PRV

Pentru proiectarea PMA-urilor, determinarea poziției optime, a

numărului și a setărilor acestor PRV-uri este o problemă operațională
de care trebuie să se ocupe companiile de apă, pentru a reduce
pierderile reale din rețelele de distribuție.

Aceasta poate fi realizată în diferite moduri:

• prin utilizarea bunului simț și a experienței

• cu ajutorul simulărilor hidraulice

• prin evaluarea tehnicilor de optimizare matematică

Utilizarea bunului simț și a experienței reprezintă „vechea soluție”;

este o soluție „artizanală” care ar putea fi aplicată pentru rețele mici
în care pierderile și câștigurile potențiale de apă și energie nu sunt
influențate.
Modelarea hidraulică este necesară pentru a înțelege
comportamentul existent și viitor al rețelei: executând simulări, este
posibilă identificarea zonelor optime de management al presiunii.
Aceste simulări permit testarea diferitelor opțiuni și adoptarea celui
mai bun caz de utilizare pentru situația specifică. Alocarea poziției,
numărului și setărilor PRV-urilor este astfel mai precisă decât
opțiunea anterioară, dar poate necesita mai multe teste și încercări.
Utilizarea tehnicilor de optimizare este până acum cea mai
precisă soluție pentru a determina poziția, numărul și setările PRV.

Prin intermediul tehnicilor de programare matematică este posibil să

se obțină rezultate mai precise în ceea ce privește controlul
presiunii și al pierderilor.

Printre metodele de optimizare se pot menționa algoritmi evolutivi,

metode de gradient și optimizări stocastice. În ultimele decenii,
algoritmii genetici (care fac parte din prima categorie) au fost
adoptați ca soluții puternice adecvate optimizării multi-obiectiv.
Utilizarea combinată a modelelor hidraulice și tehnicilor de
optimizare plus experiență și bun simț poate duce la o soluție
eficientă pentru proiectarea PMA, în special pentru zone
caracterizate printr-o orografie complexă.

Pentru a instala PRV trebuie construită o cameră subterană în

punctul de intrare al PMA.

Întregul sistem constă de obicei dintr-o PRV, un debitmetru,

senzori de presiune, două vane de izolare și un dulap de
comandă.

Este recomandat și un by-pass cu vană de izolare, pentru a

menține alimentarea consumatorilor în timpul lucrărilor de
întreținere PRV.

Ca vane de izolare se utilizează vanele fluture sau cu sertar.

 Controlul activ al pierderilor

Controlul activ al pierderilor este o metodă de intervenție pentru

combaterea pierderilor reale de apă, în care un furnizor de apă folosește
fonduri, personal și echipamente tehnice pentru a detecta și repara
pierderile care sunt nedetectate în sol.

Procesul de control activ al pierderilor poate fi împărțit în trei etape majore:

• avertizare: monitorizarea și analiza continuă a debitelor sunt esențiale
pentru a detecta noile pierderi - DMA și PMA oferă o bună oportunitate de a
monitoriza zone discrete ale rețelei de apă;
• detectarea pierderilor: acesta este procesul de restrângere a scurgerilor
către o anumită zonă a rețelei sau către o anumită secțiune a conductei;
• localizarea pierderilor: sunt disponibile diverse metode acustice și non-
acustice pentru identificarea pierderilor: bare de ascultare, microfoane la
sol, corelatoare de zgomot ale pierderilor, radar la sol
 Cartografierea
Primul lucru care trebuie făcut atunci când se abordează pierderile reale
este să se ne asigurăm că hărțile și planurile sistemului de distribuție,
precum și componentele sale sunt cât mai precise și actuale posibil.

GIS este un instrument extrem de eficient pentru gestionarea planurilor

sistemului și oferă o interfață grafică foarte ușor de utilizat.

GIS aduce, de asemenea, alte beneficii, deoarece se poate integra cu alte

sisteme de gestionare a informațiilor, cum ar fi cele financiare și baze de
date de facturare, sisteme de telemetrie și SCADA și sisteme de
gestionare a comenzilor de lucru.

GIS poate fi, de asemenea, legat de modelarea hidraulică a sistemului,

care este un instrument de luare a deciziilor utilizat de multe companii de
apă.
 Metode de avertizare
Sunt disponibile trei metode principale pentru a detecta cât mai devreme
noile pierderi și pentru a reduce timpul în care au loc:
• monitorizarea debitului
• monitorizarea presiunii
• monitorizarea zgomotului
Fisurile conductelor și spargerile bruște provoacă o creștere bruscă a
debitului, care poate fi detectată prin monitorizarea constantă a debitelor
intrate într-o rețea sau într-un DMA.
Debitul trebuie monitorizat continuu sau cel puțin o oră în condițiile minime
de debit nocturn și trebuie comparat cu datele din zilele precedente.
Dacă debitul crescut rămâne stabil aproximativ 3-4 zile, fără activități
speciale în zonă (de exemplu festivaluri), schimbarea se datorează probabil
unei scurgeri și nu unei utilizări excepționale a consumatorilor.
Se poate seta avertizarea pe baza informațiilor debitmetrelor cu ultrasunete
instalate în poziții relevante din punct de vedere hidraulic
Pierderile de sarcină în rețea vor fi la valori minime în perioadele cu
consum redus și aceasta este situația cu cea mai mare presiune din rețea.

Debitele mari de pierderi vor determina viteze de curgere crescute și astfel

vor reduce presiunea.

Monitorizarea presiunii în rețea va detecta doar pierderi majore, deoarece

debitele mici de pierderi nu vor reduce în mod semnificativ presiunea.
Debitul de apă dintr-o scurgere produce unde acustice sau oscilații.

Aceste unde acustice se propagă în coloana de apă în ambele direcții ale

scurgerii și pot fi detectate de dispozitivele de înregistrare a zgomotului de
scurgere, care sunt instalate de obicei pe hidranți sau vane.

Undele acustice parcurg doar o distanță limitată, în funcție de materialul

conductei, diametrul, grosimea peretelui, presiunea și alți factori.

În consecință, trebuie instalată o rețea densă de dispozitive de înregistrare

zgomotului.

Avantajul acestei metode de monitorizare a zgomotului este instalarea

simplă și faptul că necesită puțini angajați.

Dezavantajul constă în principal în faptul că este imposibilă diferențierea

avariilor (spargerilor) majore de cele minore, pentru că intensitatea
zgomotului nu este legată direct de debitul de scurgere.
 Metode de detectare a pierderilor
Pentru a restrânge detectarea pierderilor către o anumită zonă a rețelei sau
către o anumită secțiune a conductei, compania de apă poate folosi trei
metode:
• testarea în etape
• înregistratoare de zgomot de scurgere
• sondarea sunetului

Odată identificată o nouă scurgere, prin intermediul metodelor de

avertizare, zona poate fi împărțită în zone mai mici (sectorizarea).

Debitmetrele trebuie instalate în punctele de intrare ale fiecărui sector, care

pot fi izolat prin închiderea vanelor.

O scădere mare a debitului indică o scurgere în secțiunea care tocmai a fost

închisă.

Testarea în trepte trebuie efectuată în condiții minime de debit nocturn,

fiind astfel necesară munca pe timp de noapte.
Atunci când este identificată o nouă scurgere, compania de apă poate amplasa
dispozitive de înregistrare a zgomotului în punctele strategice ale rețelei pentru a
determina locul aproximativ al scurgerii.
Dispozitivele de înregistrarea zgomotului de scurgere constau dintr-un senzor
acustic și un înregistrator de date programabil.
Propagarea undelor sonore este influențată semnificativ de materialele
conductelor utilizate într-o rețea de distribuție. Intervalul dintre două
înregistratoare de zgomot de scurgere poate fi de până la 200 m în rețelele
metalice, în timp ce domeniul scade la aproximativ 80 m în rețelele conducte din
plastic.
Există două grupuri de înregistratori de zgomot:
• cu bază magnetică pentru a facilita instalarea lor pe vane, hidranți sau
fitinguri;
• hidrofoane - microfoane introduse în conducte pentru a avea contact
direct cu apa.

Dispozitivele de înregistrare a zgomotului pot fi programate pentru a

monitoriza zgomotul sistemului între orele 2 și 4 dimineața, atunci când
sunetele date consum sunt minime.

Scurgerea va fi aproape de înregistratorul de zgomot unde a fost înregistrată

cea mai mare intensitate a zgomotului.
Sondarea sunetului implică ascultarea zgomotelor de scurgere direct la
vane și hidranți sau deasupra conductei.

Sunetele se ascultă, în general, cu bare de ascultare (bare mecanice simple

sau bare amplificate electronic) sau microfoane la sol.

Această sondare este eficientă, dar consumă mult timp, deoarece trebuie
accesată aproape fiecare vană.

Succesul acestei metode depinde adesea de experiența și de urechile

lucrătorilor care detectează scurgeri.
Metode de localizare a pierderilor
Odată ce zona aproximativă a unei scurgeri a fost determinată, ar trebui
utilizate metode de localizare a scurgerilor pentru a găsi locul exact, astfel
încât să se reducă eforturile de excavare.
Pot fi utilizate:
• metode acustice (de exemplu, bare de ascultare, microfoane și
înegistrarea - corelarea zgomotului de scurgere)
• metode non-acustice
Apa care se scurge sub presiune ridicată dintr-o conductă provoacă vibrații în
conductă și în solul din jur. Contactul direct dintre o bară de ascultare și conductă
în zona vanelor sau hidranților permite să se audă zgomotul din structura
respectivă, atât timp cât este suficient de puternic și se distinge de zgomotul de
fond. Zgomotul de scurgere poate fi detectat chiar și în țevile din PE și PVC
(caracterizate prin propagare acustică nefavorabilă) prin amplificarea zgomotului
cu un microfon electroacustic.
Odată identificată secțiunea conductei între două vane în care este localizată
scurgerea, conducta trebuie supravegheată cu ajutorul unui microfon la sol. Acest
dispozitiv, care este protejat împotriva zgomotului și a vântului din trafic printr-o
carcasă izolată, este plasat deasupra conductei la intervale de unul sau doi metri
până când se află poziția exactă a scurgerii.
Corelația este o metodă matematică pentru calcularea întârzierii dintre două
semnale emise de la aceeași sursă.
Practic, două microfoane sunt atașate la o vană sau la un hidrant la ambele capete
ale unei secțiuni de conductă. Microfoanele sunt echipate cu emițătoare pentru a
transfera rezultatele măsurate la corelator. Undele acustice emise de o scurgere pe
secțiunea conductei se deplasează de-a lungul acesteia și ajung la microfoane după
un anumit timp. Unda va ajunge mai întâi la microfonul situat mai aproape de
scurgere. Corelatorul analizează structura zgomotului și măsoară întârzierea până la
înregistrarea unui zgomot de aceeași structură la celălalt microfon. În cazul în care
semnalul (unda acustică) este prea slab pentru a ajunge la ambele microfoane,
utilizarea acestei metode este imposibilă.

Corelatorul calculează poziția exactă a

scurgerii cu relația:
L − vt
d=
2
d(m) - distanța de la scurgere la microfonul 1
L(m) - lungimea secțiunii conductei
Δt (s) - întârzierea
v (m / s) - viteza de propagare a undei acustice
Trebuie aplicate metode non-acustice în cazul în care apa care se scurge
nu generează un sunet audibil sau dacă undele acustice sunt absorbite de
materialul conductei.

Se poate utiliza gaz trasor - heliu sau hidrogen gazos.

Gazul este injectat în secțiunea de conductă izolată, care trebuie scoasă
din funcțiune și izolată prin închiderea vanelor.
Gazul care scapă prin scurgeri iese la suprafață și poate fi detectat de
detectoarele de gaz.

Radarul de penetrare a solului este o tehnică de reflexie care folosește

unde electromagnetice de înaltă frecvență pentru a obține informații din
subteran.
Undele radar sunt reflectate de modificările materialului subteran.
Scurgerile pot fi astfel identificate prin detectarea modificărilor anormale
ale proprietăților materialului datorate saturației apei.
 Recuperarea energiei în sistemele de distribuție

Vanele de reducere a presiunii (PRV-urile) sunt utilizate pentru a reduce

presiunea pentru a preveni scurgerile în cazul infrastructurii îmbătrânite și
prelungirea duratei de viață a conductelor și echipamentelor aferente.

În cazul în care pierderea de sarcină și / sau debitul sunt semnificative, se

pot monta turbine pentru a recupera energia.

Sistemele hidroenergetice (turbinele) pot înlocui astfel dispozitivele de

reducere a presiunii, menținând același control asupra debitului și presiunii
apei, producând în același timp energie electrică utilizabilă.

Utilizarea sistemelor hidroenergetice în conducte poate funcționa într-o

gamă largă de căderi și debite, oferind energie curată, de bază, fără
intermitență și fără repercusiuni asupra mediului.
În funcție de puterea produsă, această energie poate fi utilizată pentru a
alimenta instrumente de monitorizare (debit, presiune, nivelul apei în
rezervoarele de apă), pentru a alimenta cu energie o clădire sau poate fi
injectată în rețeaua electrică.

Turbinele sunt, în general, instalate în amonte de rezervorul de stocare,

unde există un loc pentru construirea camerei sau în alte locuri adecvate, în
funcție de necesități.

Aceste sisteme pot fi împărțite în două modele principale:

• sisteme interne, în care rotorul este complet în interiorul conductei
și numai generatorul este în afara conductei
• sistemele externe, la care rotorul este într-o conductă secundară
care o ocolește pe cea principală
Sistemele interne au avantajul că sunt mai compacte, fiind astfel mai
potrivite pentru aplicații mai mici.

Puterea de ieșire variază de la 5-10 W, care este suficientă pentru a

alimenta sistemele de măsurare sau monitorizare, până la aproximativ
100 kW.
Sistemele interne se bazează pe rotoare tradiționale în linie (Hydro-spin)
care pot fi instalate în conducte cu diametrul de până la 80 mm, turbine
tubulare precum Micro Tubular Water Turbine și Linepower sau modele
mai inovatoare, cum ar fi Hydro-coil, disponibil în dimensiuni de 150 și 300
mm, toate cu ax orizontal paralel cu direcția de curgere a apei.
Hydro-coil Fujii Micro Tubular Water Turbine

Lucipipe (Rotor Gorlov cu ax vertical)

Sistemele externe nu depind strict de dimensiunea conductei, deoarece
rotorul funcționează într-o conductă dedicată.

Principalul dezavantaj este necesitatea unor construcții mai mari pentru a

monta ansamblul turbinei și generatorului, ceea ce le face mai puțin ideale
pentru reabilitarea rețelelor de distribuție existente.
Majoritatea produselor disponibile pe piață, cum ar fi Rentricity Flow-to-
Wire pentru aplicații de mari dimensiuni (30-350 kW) sau Leviathan
Benkatina pentru aplicații mai mici (3-10 kW), utilizează turbine Francis.

Rentricity Flow-to-Wire

Leviathan Benkatina
Pompele ca turbine (PAT) sunt, de asemenea, o altă soluție posibilă de
luat în considerare.
Conceptul de funcționare a unei pompe centrifuge în regim de rotație
inversă a fost recunoscut de mulți ani de către producătorii de pompe
drept mijloace de generare a energiei în locuri în care este considerat
prea costisitoare achiziționarea unei turbine hidraulice.
PAT este o metodă eficientă de generare a energiei, precum și de
recuperare a energiei.
Pe piața low-end, cerințele de putere sunt în general de până la 100 kW,
costurile de investiții fiind relativ ridicate pentru unitățile hidroenergetice
convenționale, ceea ce duce la perioade de recuperare de până la 15 ani.
Având în vedere soluția PAT, perioada de recuperare poate fi redusă la 3
ani și, în plus, pompele sunt mai ușor de operat și de întreținut decât
turbinele.
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 3

https://www.theconstructionindex.co.uk/news/view/tender-process-opens-for-
singapore-sewerage-tunnels

Sisteme de canalizare și epurare

a apelor uzate
CUPRINS

➢Sisteme de canalizare a apelor uzate

➢Sisteme de epurare a apelor uzate - scheme

 Sisteme de canalizare a apelor uzate

Sistemul de canalizare este ansamblul de construcții și instalații inginerești

destinat colectării apelor uzate și transportului hidraulic al acestora până la stația de
epurare a apelor uzate (SEAU), unde se asigură gradul de epurare necesar descărcării
apelor tratate în receptorii naturali.

• Pentru a fi acceptate în rețeaua de canalizare, apele uzate trebuie să aibă o

calitate corespunzătoare NTPA 002.

Apele uzate provenite din aglomerările rurale și urbane pot fi:

• menajere – rezultate din utilizarea apei potabile în scopuri gospodărești în cadrul unităţilor
cu caracter social, public, ale industriei locale, stropitul spaţiilor circulabile şi al spaţiilor
verzi;
• urbane - amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice proprii sistemului
de alimentare cu apă şi de canalizare şi apele uzate industriale, respectiv agrozootehnice
preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor fizice, chimice, biologice şi bacteriologice
să respecte valorile indicate în NTPA 002.
Elementele componente ale unui sistem de canalizare sunt:

• obiecte sanitare și rețeaua de canalizare interioară

• rețeaua de canalizare exterioară
• stația de epurare a apelor uzate
• construcții pentru evacuarea apelor uzate în emisar

În funcție de modul de colectare a apelor uzate sistemele de canalizare pot fi:

• unitare – prin aceeași rețea de canalizare se colectează și se transportă toate
apele de pe suprafața unei aglomerări umane
• separative (divizor) – colectează și transportă separat apele meteorice și apele
uzate
• mixte– procedeu unitar sau separativ pe zone ale aglomerării umane

După modul de curgere al apei uzate, rețeaua de canalizare poate fi:

• gravitațională
• sub vid
• sub presiune
 Sistemul de canalizare gravitațional

Rețeaua de canalizare de tip gravitațional colectează apele de la mai mulți

consumatori și o transportă gravitațional spre SEAU, prin proiectarea
corespunzătoare a pantei și a dimensiunii conductelor.
• se recomandă în zone cu o pantă considerabilă a terenului,
deoarece în zone de deal sau în zone de șes, o astfel de rețea conduce
la utilizarea unor stații de pompare sau la excavații la mare adâncime,
elemente care măresc mult costurile de investiție și de exploatare.

• În exploatare, sănătatea și siguranța operatorilor este pusă în

pericol datorită acumulărilor de gaze din rețea.

• Rețelele vechi, deteriorate pot contamina cu apă uzată pânza

de apă freatică, ceea ce poate conduce la probleme grave de
sănătate a populației.
• Căminele de vizitare și gurile de scurgere permit scurgerile și
infiltrațiile suplimentare de apă în rețea; astfel, se mărește debitul
de apă transportată și rezultă o supradimensionare a conductelor și a
stațiilor de pompare cu creșterea corespunzătoare a costurilor.
• nu implică costuri cu energia electrică decât în cazul utilizării
stațiilor de pompare.

➢ Staţiile de pompare se construiesc în punctele joase ale teritoriului ce se

canalizează, atunci când, din cauza configuraţiei terenului:
• nu este posibil ca apele de canalizare să curgă gravitational
• viteza de curgere nu este suficientă pentru autocurățire
• SEAU este amplasată la cote mai mari decât colectorul principal.

Elementele componente ale rețelei sunt:

• colectoarele pentru transportul apei

• construcții anexe: racorduri, cămine de vizitare, guri de scurgere,

deversoare, staţii de pompare, bazine de retenţie, sisteme de control
a calităţii apei şi de măsurare a debitului de apă transportată.
 SISTEM DE CANALIZARE SEPARATIV

canalizare
ape uzate ape uzate
ape meteorice SISTEM DE CANALIZARE UNITAR
canalizare
ape canalizare
meteorice ape uzate ape uzate
ape meteorice
nu se evacuează ape combinate
ape meteorice canalizare
pe timp uscat ape
Stația de se evacuează în meteorice
anumite perioade
epurare a cu ploi abundente
apelor uzate

ape uzate tratate nu se evacuează Stația de

pe timp uscat epurare a
apelor uzate

ape uzate tratate

• Procedeul unitar are avantajul unei investiții mai mici decât celelalte
sisteme de canalizare și costuri de operare mai reduse, întrucât necesită o
singură rețea de canalizare.
 Sistemul de canalizare sub vid
Rețeaua de canalizare sub vid transportă apele uzate utilizând o depresiune de
0,4 - 0,6 bari în raport cu presiunea atmosferică.
• Se realizează în sistem separativ

• se recomandă pentru terenuri plate sau cu pante foarte

mici, acolo unde nivelul apelor freatice este ridicat sau este
dificil de excavat.

• Se utilizează de asemenea pentru extinderea rețelei existente

în localități cu ritm rapid de dezvoltare sau în zone seismice
sau afectate frecvent de taifunuri și uragane.

Elementele componente ale rețelei sunt:

• rețea gravitațională de la consumator spre căminele colectoare
• cămine colectoare dotate cu supape de vacuum cu controlere; la un
cămin colector se leagă 1...5 consumatori
• rețea de conducte sub vid care conectează căminele colectoare la stația
de vacuum
• stația centrală de vacuum
• Conductele rețelei de canalizare cu vacuum se proiectează în profil de „dinți
de fierăstrău”, care garantează formarea pungilor de apă necesare funcționării
sistemului și au o pantă descendentă generală spre stația de vacuum.
• La fiecare 100 m se prevăd conducte de inspecție.

• Stația centrală de vacuum cuprinde pompele de vacuum, tabloul de comandă

și control, rezervorul de vacuum, un sistem de purificare a aerului evacut din
sistemul de canalizare cu vacuum (biofiltru) și pompe pentru transportul apei
uzate în SEAU.
 Sistemul de canalizare sub presiune

Rețeaua de canalizare sub presiune se aplică în sistem separativ pentru comunități

mici, localizate în special în zone de deal, unde locuințele se află la distanțe mari
unele de altele.
• Se poate utiliza împreună cu sistemul gravitațional și cel cu vacuum, pentru a
racorda la sistemul municipal de canalizare o comunitate mai mică sau un
grup de locuințe.
Elementele componente ale rețelei sunt:
• rețea gravitațională de la consumator
spre căminele colectoare
• cămine colectoare dotate cu pompe cu
tocător și panou de automatizare, la care se
pot conecta unul sau mai mulți
consumatori, în funcție de capacitatea
pompei
• rețea de conducte care funcționează la
presiune mai mare decât presiunea
atmosferică
• cămin de descărcare la un colector
general sau la SEAU
➢ Alegerea sistemului de canalizare se face în urma unei analize tehnico-
economice a costurilor de capital și a costurilor de operare luând în
considerare intervențiile pentru întreținere și consumurile energetice, pe o
durată de 10 ani.

• Consumurile energetice specifice (kWh/m3 apă uzată) se vor

limita la maxim 0,2-0,3 kWh/m3 apă uzată.
• Sistemele cu vacuum și sub presiune reduc riscul infiltrațiilor apei uzate
în pânza de apă freatică și de asemenea, riscurile asupra sănătății și
siguranței operatorilor, dar necesită personal calificat pentru operare.
!!!!!!! Sistemul de canalizare implică activități complexe și costisitoare.
De aceea este importantă conștientizarea populației pentru o utilizare responsabilă a
acestuia.
De multe ori înfundarea rețelei de canalizare se datorează nerespectării regulilor de
utilizare a acesteia.
Multe deșeuri ajung în canalizare în loc să ajungă la groapa de gunoi orășenească sau
la firme de reciclare (deșeuri din construcții – mortar, ipsos, vopsele etc., deșeuri
menajere, uleiuri, medicamente, cosmetice, produse de igienă intimă, roduse elctrocasnice,
baterii etc.).
 Stații de epurare a apelor uzate

Calitatea apelor uzate influente în staţia de epurare

• pe baza studiilor hidrochimice efectuate înainte de proiectarea
staţiilor noi
• prin analiza bazei de date (rezultatele rapoartelor de monitorizare)
pentru staţiile de epurare existente care necesită extindere sau
retehnologizare
• prin asimilarea valorilor indicatorilor de calitate înregistraţi la
alte staţii de epurare care deservesc localităţi cu sistem de
canalizare, dotări edilitare, activităţi sociale şi industriale similare şi
un număr apropiat de locuitori
• prin calculul principalilor indicatori de calitate pe baza
încărcărilor specifice de poluant (g/LE,zi), pentru localităţi unde
reţeaua de canalizare se execută simultan cu staţia de epurare
Parametrii caracteristici ai apelor uzate
➢ fizici
• Turbiditatea
• Culoarea apelor uzate proaspete este gri deschis, apele uzate în care
substanţele organice au intrat în fermentaţie au culoarea gri închis.
Apele uzate care au culori diferite de cele de mai sus indică
pătrunderea în reţea a unor cantităţi de ape uzate industriale, care
pot da culori diferite apei, în funcţie de natura şi provenienţa
impurificatorilor.
• Mirosul apelor uzate proaspete este un miros specific insesizabil.
Mirosul de ouă clocite (H2S) sau alte mirosuri indică faptul că
materia organică din apa uzată a intrat în descompunere sau
existenţa unor substanţe chimice din ape uzate industriale
• Temperatura este caracteristica fizică cea mai importantă deoarece
influenţează cele mai multe reacţii chimice şi biologice care se produc în apele
uzate.
Temperatura apelor uzate este de obicei mai ridicată decât a apelor
de alimentare, cu 2 – 30C (corelat cu anotimpurile).
➢ chimici
• Materiile solide totale
- materiile solide în suspensie
- materiile solide dizolvate.
• Oxigenul dizolvat. Apele uzate conţin oxigen dizolvat în cantităţi reduse. Când
sunt proaspete sau după epurarea biologică pot conţine 1 – 2 mg/l.
• Consumul biochimic de oxigen - cantitatea de oxigen consumată pentru
descompunerea biochimică în condiţii aerobe a materiilor organice biodegradabile
la temperatura şi timpul standard. Timpul standard se consideră 5 zile, iar
temperatura standard 200C; notaţia curentă este CBO5
• Consumul chimic de oxigen (CCO) sau oxidabilitatea apeii - cantitatea de oxigen,
în mg/l, necesară pentru oxidarea tuturor substanţelor organice oxidabile; CCOCr
sau CCOMn
• Stabilitatea relativă a apelor uzate se determină prin marcarea timpului (în zile)
pentru ca oxigenul conţinut într-o probă de apă să fie consumat la temperatura de
20 °C.
• Carbonul organic total (COT) pune în evidenţă cantitatea de
materii organice din apele uzate prin conversia lor în dioxid
de carbon
 ➢ biologici şi bacteriologici
• În apele uzate se întâlnesc diferite organisme miscroscopice (virusuri,
bacterii, ciuperci, protozoare, larve de insecte, viermi). Absenţa
microorganismelor din apa uzată indica prezenţa unor substanţe toxice.

• Stabilirea caracteristicilor bacteriologice ale apei are ca scop determinarea

genului, numărului şi condiţiilor de dezvoltare a bacteriilor în influentul şi
efluentul staţiei de epurare şi în emisar

Categorii de bacterii care se găsesc în apele uzate:

o banale – nu sunt dăunătoare organismelor vii decât prin
enzimele produse
o coliforme – în număr mare indică o contaminare cu reziduuri
animale (Clostidium perfrigens)
o saprofite – prezente în apele bogate în substanţe organice;
o patogene – dăunătoare organismului uman (produc febra
tifoidă, holeră, dezinterie)
Epurarea apelor uzate reprezintă totalitatea proceselor de reţinere şi
neutralizare a poluanţilor prezenţi în apă după folosirea ei în gospodării
individuale, industrie, instituţii, zootehnie sau ajunşi în apă prin spălarea solurilor
de către precipitaţii, în vederea realizării gradului de epurare necesar.

Gradul de epurare este dat de raportul concentraţiilor, acesta fiind valabil

pentru orice tip de poluant:
(Ci − Cf )
 = 100 
Ci
Ci ,Cf reprezintă valorile concentraţiilor poluanților la intrarea în staţie, respectiv
finală după epurare
• Gradul de epurare este măsura în care prin tehnologia de purificare se
corectează caracteristicile calitative ale apelor uzate.

➢ În urma procesului de epurare a apelor uzate rezultă o apă epurată cu o

anumită eficiență și nămolul, care cuprinde poluanții reținuți din apa uzată.
Schema tehnologică a stației de epurare cuprinde:
• linia apei (cu treptă de epurare fizică, treaptă biologică
convențională sau avansată și treaptă terțiară)
• linia nămolului.
Ce conţine apa uzată?
a - corpuri mari
b – suspensii minerale grosiere
c – suspensii organice grosiere
d – suspensii minerale fine
e – suspensii organice fine
f – grăsimi neemulsionate
g – grăsimi emulsionate
h – substanţe organice dizolvate
i – substanţe anorganice dizolvate
j – suspensii coloidale
k – compuşi de azot
l – compuşi de fosfor
m – bacterii, virusuri
 ➢ Pentru fiecare poluant nominalizat mai sus trebuie conceput special un
proces de reţinere şi neutralizare care să se desfăşoare în construcţii dotate
cu instalaţii şi echipamente specifice, capabile să răspundă sarcinilor
impuse de tehnologie.
Tipuri de procedee de epurare

Procedeele de epurare se clasifică în funcţie de principalele fenomene pe care

se bazează în următoarele categorii:
• epurare fizică
• epurare biologică
• epurare chimică

Treptele de epurare sunt:

Epurarea preliminară - fizică (mecanică)

Epurarea primară - fizică (mecanică)

Epurarea secundară - biologică convențională

Epurarea avansată (biologică și/sau chimică)
 Preepurarea are ca obiectiv îndepărtarea poluanţilor din apele uzate direct la
sursă, care este de regulă o societate comercială industrială. Ea se aplică în
special la apele uzate industrial, la cele deversate în reţeaua de canalizare de la
spitale, creşe, abatoare etc

Epurarea preliminară are ca obiectiv reţinerea corpurilor mari, reducerea

dimensiunilor materialelor, îndepărtarea nisipului și a grăsimilor.

Metodele tipice sunt:

• reţinerea pe grătare, site
• mărunţirea în dezintegratoare a corpurilor, până la dimensiuni
ce permit trecerea printre barele sistemului,
• camere speciale destinate separării nisipului, pietrişului -
deznisipatoare
• îndepărtarea și reținerea grăsimilor emulsionate și nenemulsionate-
separatoare de grăsimi
Epurarea preliminară cuprinde de asemenea:
• măsurarea debitului – de obicei printr-un sistem Parshall

• stație de pompare
• este necesară doar dacă nivelul sistemului de canalizare este sub
nivelul stației de epurare;
• ridică apa uzată până la nivelul stației de epurare, apoi apa curge
gravitațional până la ieșire
• se utilizează pompe centrifuge sau transportoare hidraulice
(șurubul lui Arhimede)

• uniformizarea și egalizarea debitului

• asigură uniformizarea debitelor și egalizarea concentrațiilor
pentru reducerea șosurilor de încărcare hidraulică și organică,
precum și pentru îmbunătățirea operării stației
Epurarea primară, denumită în lucrările mai vechi şi mecanică, este
obligatorie în toate schemele stațiilor de epurare.

• ea are drept scop îndepărtarea solidelor sedimentabile şi a celor

flotante sau semiflotante indiferent de natura lor organică sau
anorganică.

• se bazează exclusiv pe fenomene separare a fazelor datorită

diferenţelor de greutate specifică a mediilor dispersate în masa de
apă :
o sedimentare
o flotație

• În unele scheme fizico-biologice, prin calcul tehnico – economic se poate

admite soluţia eliminării decantoarelor primare dacă încărcarea în materii
organice exprimată prin CBO5 este mai mică de 150 mg O2/l, lipsesc
particulele discrete şi concentrația MTS este redusă în influent.
Epurarea secundară
Epurarea biologică convențională are ca obiectiv îndepărtarea substanţelor
organice pe bază de carbon dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii
fine.

• Procesele biologice de epurare se bazează pe activitatea

metabolică a unor grupe de microorganisme capabile să
degradeze substanţele organice până la dioxid de carbon şi apă.
În funcție de tipul microorganismelor utilizate, procedeele biologice pot fi:
• aerobe (prezența oxigenului este obligatorie)
• anaerobe (au loc în lipsa oxigenului)

În funcție de tipul bioreactorului, procedeele biologice pot fi:

• cu microorganisme în suspensie (necesită amestecarea continuă
pentru menținerea în suspensie a microroganismelor)
• cu microrganisme atașate unui suport solid inert (apa uzată trece
peste biofilmul format pe suportul solid)
Epurarea biologică poate avea loc în regim natural sau artificial.
 Epurarea secundară avansată cu îndepărtarea nutrienților – se îndepărtează
materiile organice și nutrienții (azot, fosfor sau simultan azot și fosfor) utilizând în
principal metode biologice, dar pot fi utilizate și metode chimice
Îndepărtare azot
• Nitrificare/denitrificarea biologică conduce la o mare eficienţă de îndepărtare,
are o mare stabilitate şi fiabilitate, necesită suprafeţe reduse, impune costuri
moderate şi permite un control relativ simplu al procesului.
Metoda are la bază două etape:
a) nitrificare – transformarea amoniului, în cadrul unui proces aerob,
în nitrat (NO3-) şi nitrit (NO2-);
b) denitrificare - nitraţii şi nitriţii sunt convertiţi în mediu anoxic în
azot gaz, datorită faptului că microorganismelor aerobe, lipsite de
oxigen, sunt forţate să preia acest element din nitraţi şi nitriţi.

Îndepărtare fosfor

• biologică – în regim anaerob de către microorganisme care acumulează fosforul

• chimică – precipitarea chimică a fosforului utilizând fie clorura ferică, fie
sulfatul de aluminiu
Epurarea terţiară asigură reţinerea din apele uzate a substanţelor refractare din
apele uzate care nu au putut fi reţinute în epurarea biologică convenţională şi/sau
avansată

Dezinfecţia este operaţia prin care se urmăreşte neutralizarea şi distrugerea

germenilor patogeni, a virusurilor, a paraziţilor pentru a împiedica orice
contaminare la deversarea apelor uzate sau epurate în mediul înconjurător.

Tratarea nămolului are drept scop reducerea volumului prin concentrare,

stabilizarea acestuia prin operaţii specifice care descompun substanţa organică
putrescibilă şi valorificarea lui fie prin producerea gazului de fermentaţie, fie prin
extragerea substanţelor şi mineralelor utile.
 Tehnologiile de epurare în treapta fizică

Poluanţi îndepărtaţi Obiect/echipament prevăzut în SEAU

- corpuri mari - grătare/site

- suspensii minerale grosiere/fine - deznisipator

- grăsimi emulsionate/neemulsionate - separatoare de grăsimi

- suspensii minerale şi organice - decantoare

grosiere/fine
 Tehnologiile de epurare în treapta biologică convențională

➢ Asigură eliminarea din apele uzate a materiilor în suspensie, substanţelor

organice coloidale şi dizolvate (biodegradabile) având ca principal constituent
carbonul
➢ Este puţin eficientă în eliminarea: azotului, fosforului, metalelor grele, detergenţilor,
germenilor şi paraziţilor şi a substanţelor ”refractare”.

❖ Principiul epurării biologice

❖ Organisme

❖ Tipuri de epurare biologică

 Tehnologiile de epurare în treapta avansată

➢ Asigură reţinerea din apele uzate a substanţelor: azot, fosfor, detergenţi, anumite
metale grele şi unele substanţe refractare.

➢ poate fi realizată prin procese încorporate în epurarea biologică destinate

eliminării compuşilor carbonului şi/sau poate fi realizată în procese
independente după treapta de epurare biologică convenţională.
 Tehnologiile de epurare în treapta terțiară

➢ Asigură reţinerea din apele uzate a substanţelor refractare din apele uzate
(altele decât cele reţinute în epurarea biologică convenţională şi/sau
avansată).
➢ se adoptă pe baza încărcărilor efluentului treptei biologice şi a unor cerinţe
speciale pentru efluentul staţiei de epurare (ex: limitare încărcare bacteriologică,
reutilizare apă epurată).

Tehnologiile de epurare în treapta chimică

 Principii de proiectare a SEAU

❖ Perspectiva de dezvoltare
❖ Durata de utilizare a echipamentelor
❖ Spații libere pe lângă fiecare obiect pentru eventuala extindere
❖ Nivelul apelor freatice
❖ Dispozitive cu funcționare automată de preaplin sau goliri de tip sifon
❖ Obiecte cât mai grupate
❖ Existența zonei de protecție sanitară
❖ Trasee pentru apă și nămol distincte
❖ Curgere gravitațională
❖ By-pass general și pentru fiecare obiect
❖ Intreaga statie va fi proiectata la stabilitate, siguranta si
flexibilitate maxime, luandu-se in considerare cel putin
functionarea/intretinerea sistemului si costurile de capital:

❖ aplicarea factorilor de siguranta oricand este necesar

pentru a acoperi situatiile si conditiile neprevazute, in
special in ceea ce priveste variatiile debitului apei uzate,
incarcarile cu poluant, caracteristicile namolului (indexul de
volum al namolului etc.);

❖ prevederea de sisteme de alarma care sa indice intr-un

stadiu incipient situatiile si conditiile neprevazute, cum ar fi
influxul de substante poluante in SE, care perturba sau
inhiba procesele de epurare;

❖ masuri pentru gestionarea conditiilor de functionare

speciale cum ar fi pornirea, oprirea regulata, oprirea de
urgenta, functionarea cu un numar redus de unitati de
proces etc, fara a deteriora in niciun fel calitatea efluentului;
❖ masuri pentru a gestiona conditiile de functionare speciale
previzibile cum ar fi capacitatea de sub- si supra-incarcare, si incarcarea
soc (debitul apei uzate la intrare, supernatantul etc), fara a deteriora
calitatea efluentului;

❖ masuri de gestionare a greselilor previzibile in mod normal in timpul

functionarii, cum ar fi namol in volum mare, spumare etc pentru fiecare
uitate de proces, fara a deteriora calitatea efluentului;

❖ prevederea de by-pass-uri pentru toate unitatile de proces principale

astfel incat fiecare unitate de proces sa poata fi oprita din functiune fara a
se opri intregul proces de epurare;

❖ prevederea de instalatii fixe de conducte pentru pompele de rezerva,

masinile, agregatele usor de pus in functiune (regula “n-i”), unde i = 1
pentru n < 4 si i = 2 pentru n > 4;

❖ prevederea de puncte de conexiune intr-un numar si capacitate

suficiente pentru instalarea usoara a pompelor aditionale si de rezerva,
masinilor si agregatelor,
❖ sursa de energie in caz de urgenta
 Hidraulica intregii statii trebuie proiectata luandu-se in considerare ca:

❖ Toate structurile hidraulice, interconexiunile, camerele de distributie, etc si unitatile

de epurare vor fi proiectate si construite pentru incarcare hidraulica maxima și
vor fi permite unitatilor viitoare sa se conecteze usor
❖ Pierderile hidraulice vor fi mentinute la un nivel cat mai scazut posibil; viteza
apei/namolului va fi vmin = 0,6 m/s si vmax = 1,4 m/s
❖ Regula “n-1” pentru doua sau mai mai multe bazine dintr-o treapta de epurare:
capacitatea hidraulica a oricarora dintre stavilare, bazine de colectare, conducte,
canale, bazine vor fi suficiente pentru debitul maxim marit cu factorul n/(n-1), unde n
= numarul de bazine;
❖ Bazinele si camerele pompelor vor avea spatiu suficient pentru instalarea viitoarelor
pompe; dispunerea oricarui stavilar, bazin de colectare, conducta, canal, bazin astfel
incat o extensie ulterioara sa fie posibila fara lucrari de modificare majore;
❖ Suficiente decuplari hidraulice care vor fi realizate prin deversari libere;
❖ Conectarea incrucisata a debitelor inainte si dupa unitatile de process;
❖ Inaltime de garda suficienta (minimum 1,0 m);
❖Conductele care pot avea probleme de colmatare in timpul exploatarii
(namol, polimeri, calcar, etc) trebuie sa fie prevazute cu vane de
spalare, intr-un numar si diametru suficiente
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 4

Reținerea corpurilor mari pe

grătare
 CUPRINS

➢ Aspecte hidrodinamice
➢ Grătare plane
➢ Grătar curb
➢ Grătar pas cu pas
➢ Grătare sită
➢ Site cu tambur rotativ
➢ Curățitor cu site
➢ Criterii pentru alegerea optimă a grătarului/sitei
 Reţinerea corpurilor mari pe grătare sau site

• Reținerea corpurilor mari (sitarea) este prima operație care are loc atât
pentru tratarea apelor cât și pentru epurarea apelor uzate

Grătare = panouri din bare dispuse în calea apei

Lumina grătarului, e = distanța dintre bare

• grătare rare, e>40 mm

• grătare dese, 10 mm < e <40 mm

• site, e<10 mm
• pentru tratarea apelor de suprafață se folosesc grătare rare amplasate în fața
unor site

• pentru epurarea apelor uzate se folosesc grătare rare amplasate în fața unor
grătare dese
o reţin circa 3…5% din cantitatea de corpuri transportate
~ 6…20 dm3/locuitor şi an
 • viteza apei printre barele grătarului
0,6...1 m/s (la debit maxim poate fi 1,2...1,4 m/s)
0,1...0,3 m/s în cazul tratării apei
• gradul de îmbâcsire
m = 60...80%
• cu curățire manuală (la debite mici)

• cu curățire automată

➢ în general, sistemul de curățare automat al grătarului funcționează intermitent,

fiind controlat în 3 moduri:
• printr-un sistem ciclic cu controlul frecvenței (1 min la 1 h) și
intervalelor de timp de funcționare (1 până la 15 min)
• cu un senzor care măsoară diferența de nivel amonte și aval de
grătar (pierderea de sarcină pe grătar)
• ambele variante anterioare

➢ grătarele cu curățare automată trebuie prevăzute cu un limitator de moment pentru

a preveni distrugerea în caz de blocare
➢ în mod normal toate grătarele trebuie prevăzute cu un sistem de
siguranță pentru a preveni distrugerea în caz de blocare
Aspecte hidrodinamice

➢ pierderea de sarcină pe grătar

h = K1K2K3 ( v2/2g ) sin 

K1 - ține seama de gradul de îmbâcsire al grătarului

K1 = (100/m)2

K2 - ține seama de forma secțiunii barelor grătarului

K3 - ține seama de lumina grătarului, e, de grosimea barelor, s,
adâncimea apei în fața grătarului, h0 și adâncimea barelor, h

A = 0,25(2/e + h/ho), B = e/(e + s)

Grătare plane

1. Canal apă brută;

2. Zonă de bare pentru grătar
3. Greblă
4. Rolă presoare
5. Rolă de rulare
6. Lanţ
7. Grup de antrenare;
8. Curăţitor de greblă
9. Plan de descărcare
 Grătar curb pentru canale puţin adânci cu curăţire mecanică

1 – cadru metalic;
2 – grebla curăţitoare;
3 – barele grătarului;
4 – curăţitor de greblă;
5 – plan înclinat pentru descărcarea reţinerilor

Source:http://www.wateronline.co.za/wastewater/conventi
onal/preliminary/screening/curved/curved-bar-screen.html
 Grătar pas cu pas

1 – placă grătar;
2 – reţineri;
3 – placă mobilă

Source: www.huber-technology.com
Grătar – sită rotativ cu cuţit raclor de tip greblă

1 – admisie apă uzată;

2 – barele grătarului;
3 – cuţitul raclor;
4 – sistemul de curăţire al grătarului cu
perie;
5 – transportorul elicoidal cu pas variabil;
6 – grupul de antrenare;
7 – pâlnie de descărcare;
8 – container de stocare

HUBER fine screen ROTAMAT RO 1

(Source: http://www.huber-technology.com/products/screens-and-fine-
screens/rotamatr-screens/huber-fine-screen-rotamatr-ro1.html )
Grătar – sită cu melc de stoarcere şi compactare

1 – canal pentru apă uzată; 2 – canal de evacuare a

apei tratate; 3 – arborele melcului; 4 – grup de
antrenare; 5 – gură de descărcare a reţinerilor
Sursa: www.huber.de
 Grătar – sită cu efect Coandă
1 – admisie apă brută;
2 – deversor;
3 – panouri cu bare;
4 – evacuare reţineri;
5 – evacuare apă tratată
 Site cu tambur rotative

cu alimentare în interior

cu alimentare dîn exterior

Sursa: https://www.ecologix.com/english/products.html
Sursa: https://www.ovivowater.com/product/energy/power/cooling-water-
treatment/drum-screen/brackett-green-single-entry-drum-screen/

Sursa: http://www.huber.de/products/screens-and-fine-screens/ultra-fine-
screens/huber-drum-screen-liquid.html
 Curățitor cu site pentru apa brută (site cu bandă)

Sursa: https://www.jwce.com/product/band-
screen-monster/

Sursa: https://d15l97oqcgwsnl.cloudfront.net/wp-
content/uploads/2015/06/21_P_BR_1.pdf?x81127
 Criterii pentru alegerea soluţiei optime de grătar/sită

• spaţiul disponibil amplasării grătarului sau sitei;

• timpul normat de lucru;
• studiul de fiabilitate şi anduranţă al echipamentului;
• pierderea de sarcină normată şi reală;
• lumina şi modul de realizare a reţinerii, eventuala posibilitate de obţinere a filtrării pe
patul de reţineri;
• modul de realizare a curăţirii şi al colectării şi îndepărtării reţinerilor;
• intervalul dintre curăţiri;
• gradul de automatizare al echipamentului cu eventuala posibilitate a optimizării
funcţionării prin calculator de proces în cadrul unui sistem de restricţii;
• consumul specific de energie apreciat prin indicatorul kWh/kg de material extras din
apa uzată;
• gradul de umiditate al materialului solid extras din apa uzată;
• gradul de compactare al materialului extras;
• indicele energetic specific realizat de echipament [kWh/m3] calculat pe baza volumului
de material reţinut pe grătar.
De vizionat:
https://www.youtube.com/watch?v=SH3P8IpCDJM

https://www.youtube.com/watch?v=KgrqLjNQk-w

https://www.youtube.com/watch?v=BKPMhiNjmRI

https://www.youtube.com/watch?v=ZDGLm0zbAt0

https://www.youtube.com/watch?v=pw3GbzHw__A
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 5

Separarea gravitațională
CUPRINS

➢ Sedimentarea

➢ Flotația
Caracteristica fundamentală a fluidelor polifazate constă în faptul că în
repaus fazele se separă gravitaţional datorită diferenţelor de greutate
specifică.

Separarea gravitaţională poate să apară pe cele două sensuri ale

verticalei:
• pe verticală în sens descendent se separă din amestecuri fazele mai
grele decât apa – proces care poartă denumirea de decantare sau
sedimentare.

• în sens ascendent se ridică la suprafaţa apei flotanţii, fazele mai

uşoare decât apa – proces denumit flotaţie.
 Sedimentarea

În funcţie de natura şi concentraţia particulelor solide dispersate,

precum şi de tendinţa lor de aglomerare procesul de decantare se
desfăşoară în patru moduri diferite:

I. sedimentarea particulelor
granulate;
II. sedimentarea particulelor
floconoase;
III. sedimentarea în masă;
IV. compactarea sau tasarea

Diagrama nămolurilor din procesul de

sedimentare a particulelor (Fitch)
 Sedimentarea particulelor granulate
• Se consideră un decantorul convenţional – un decantor ideal de
formă paralelipipedică, caracterizat printr-o mișcare laminară și o
repartiţie constantă a vitezei lichidului pe secţiune.
• Mişcarea unei particule solide granulate este determinată de două viteze:
a) viteza orizontală de transport a apei , v;
b) viteza pe verticală - mărimea hidraulică a particulei, w (viteza
uniformă de cădere a unei particule sferice, într-un fluid greu, infinit,
în repaus, la temperatură constantă)
v = Q/BH viteza de sedimentare vs = v 2 + w 2
4 gd  s −  f
w=
3 CR   f

w < ws

w > ws
Din condiţia temporală – timpul în care particula parcurge lungimea
decantorului cu viteza v este egal cu timpul în care parcurge adâncimea
h cu viteza w, rezultă:

h/w = L/v ws = Q/BL

încărcare hidraulică de suprafață
parametrul de dimensionare al decantoarelor

Particulele cu mărimea hidraulică w>ws vor fi reținute în decantor,

iar cele cu w<ws se vor regăsi în efluent.

f = wr/ws = wr/(Q/A)

Ecuaţia de bilanţ hidraulic: Qi = Qe + Qn

Ecuaţia de bilanţ masic: QiCi = QeCe + QnCn

Eficienţa unui decantor: E = (Ci – Ce)/Ci = 1 – Ce/Ci = 35...60%
Sedimentarea particulelor floconoase

d = K G-n
K - factor de rezistenţă al floconului
G – gradientul mediu de viteză
n = 2…0,5
 Decantorul este obiectul din staţia de epurare sau tratare destinat să reţină
marea majoritate a suspensiilor din apele uzate respectiv brute prin
sedimentare – depunere gravitaţională.
Decantoarele sunt construcţii din beton, cu diferite forme geometrice, în care
trebuie să se asigure condiţii hidrodinamice favorabile procesului.

➢ După modul cum se realizează procesul de sedimentare (decantare):

a) decantoare cu sedimentare liberă, naturală;
b) decantoare cu sedimentare activată cu reactivi chimici de
coagulare-floculare şi cu separare gravitaţională sau
suspensională;

➢ După direcţia de curgere a apei prin decantor:

a) decantor longitudinal – curgerea apei se realizează în lungul laturii
mari a bazinului de formă paralelipipedică;
b) decantor vertical – curgerea apei se realizează pe verticală în sens
ascendent, în contracurent cu particulele care se depun gravitaţional,
într-un bazin de formă cilindro-conică;
c) decantor radial – mişcarea apei se realizează pe direcţia razei
vectoare de la centru către periferia bazinului de formă cilindro-conică
sau numai cilindrică;
 Decantorul este dotat cu următoarele instalaţii şi echipamente:
➢ Sistemul hidraulic de alimentare cu influent
• Apa uzată vine în decantor pe o conductă, de regulă metalică, canal deschis sau
închis executat din beton armat.
• dimensionat astfel încât să nu apară depozite de sedimente pe fundul
conductei sau canalului în special în zonele de după coturi

• Viteza de curgere a apei uzate prin conductele de admisie trebuie adoptată în

funcţie de compoziţie, concentraţie şi dimensiunile particulelor cu tendinţă de
sedimentare în gama de valori 0,6…1,2 m/s.

• Instalaţia de alimentare trebuie să fie astfel concepută şi dimensionată încât să

asigure o admisie şi o repartiţie uniformă a apei în zona de intrare în
decantor.

a) admisia apei în bazinul de decantare se face prin mai multe puncte

simultan cu echilibrarea debitelor pe tronsoanele de deversare;
b) în zona de intrare în decantorul longitudinal se recomandă
montarea unei grinzi transversale semiscufundate peste care apa
să deverseze lent astfel încât să se asigure o repartiţie uniformă;
 c) dacă apa se aduce pe canale se va asigura un raport optim între lăţimea
canalului şi cea a decantorului astfel încât să nu apară vârtejuri care
antrenează particulele în zona nucleului perturbând sedimentarea;
d) în cazul alimentării pe conductă se va studia, din punct de vedere
hidrodinamic, dispunerea tronsoanelor de capăt pe adâncime şi lăţime;
e) în zona de alimentare se montează un sistem de şicane care
uniformizează mişcarea – se recomandă mai ales în cazul lărgirii bruşte
de secţiune
În zona de admisie a apei în decantor se amplasează un perete
semiscufundat, până la h/3 de radier, cu următoarele scopuri:
a) liniştitor al curgerii – el separă domeniul curgerii turbulente din zona de
alimentare de cel al mişcării laminare din domeniul de sedimentare;
b) favorizează depunerea particulelor mari şi grele în zona başei; acestea
datorită inerţiei nu pot urmări schimbarea bruscă de direcţie la mişcarea
curbilinie de ocolire pe sub peretele semiscufundat;
c) reduce înălţimea de la care pleacă particula în procesul de decantare
majorând astfel procentul de reţinere în decantor al granulelor
(sedimentarea de tipul I) cu menţinerea unei adâncimi convenabile pentru
desfăşurarea procesului de decantare al particulelor cu tendinţă de
aglomerare (sedimentarea de tipul II).
 ➢ Instalaţia de colectare şi evacuare a apei purificate (efluent)
• La capătul aval al decantorului longitudinal sau la periferia celui radial
există un canal de colectare a apei decantate.
• Pentru a evita curgerile preferenţiale, care pot perturba procesul de
sedimentare din bazin, trecerea apei din decantor în canalul colector se
va face prin deversare uniformă.
• Deversorul de capăt se execută din plăci din tablă au dinţi decupaţi
sub formă de V, cu unghiul de deschidere de 900, astfel încât să se
realizeze o curgere peste deversor sub formă de jeturi mai puţin
influenţată de perturbaţiile atmosferice în raport cu lama continuă; în plăci
există practicate orificii dreptunghiulare pe verticală care permit
deplasarea acestora şi compensarea neregularităţilor de execuţie a
peretelui din beton

Sursa:: http://americanbottoms.com/about-us/american-bottoms-plant/american-
bottoms-process/primary-treatment.aspx
 • Viteza apei decantate în rigola de colectare şi prin conducta de evacuare
este de 0,4…1,0 m/s – mai mică prin rigolă şi mai mare pe conductă.

Rolul instalaţiei de colectare a efluentului este de:

a) colectarea uniformă a debitului pe întreaga structură de evacuare;
b) de a reduce posibilitatea liftării particulelor solide în mediul apos şi
scăparea lor în efluent;
c) de a elimina posibilitatea antrenării materiilor flotante în efluent.

➢ Echipamentul de raclare şi îndepărtare a nămolului.

• După modul de îndepărtare a nămolului depus:

a) decantoare cu curăţire manuală;
b) decantoare cu echipamente mecanice de colectare şi evacuare a
nămolului;
c) decantoare cu echipamente hidromecanice sau pneumatice pentru
îndepărtarea nămolului;
Decantoarele din staţiile de tratare şi epurare se dotează cu echipamente de
raclare, colectare şi îndepărtare a nămolului de tipul unui pod mobil prevăzut
cu:
•lamele submerse ce împing nămolul către un spaţiu mai adânc denumit
başă (unde este stocat pentru un timp de retenţie care permite o uşoară
îngroşare)
•împingătoare de spumă parţial imersate ce conduc materiile plutitoare
către un dispozitiv culegător de flotanţi

• Viteza de deplasare a podului raclor este astfel adaptată încât lamelele

de raclare şi de îndepărtare a nămolului să nu perturbe procesul de
decantare şi să nu răscolească depozitele de materiale formate prin
depunere:
• 0,6...1,2 m/min la decantoare longitudinale
• viteza periferică 1...3 cm/s pentru decantoarele radiale ce
tratează apa de consum
• viteza periferică 2...4 cm/s pentru decantoarele radiale pentru
epurarea apei uzate
 Echipament cu lanț și raclete Raclor de radier

http://www.miscowater.com/default.aspx?page=72 http://www.nordicwater.com/product/zickert-z2000/)

Pod raclor pentru decantor longitudinal cu evacuarea nămolului prin sucțiune

 Pod raclor pentru decantor radial cu lame racloare articulate

http://uved-ensil.unilim.fr/co/Clarification_1.html

Pod raclor pentru decantor radial cu evacuarea nămolului prin sucțiune

http://www.directindustry.com/prod/europelec/product-131647-1565190.html http://www.directindustry.com/prod/europelec/product-131647-1565190.html
 Instalaţia de evacuare a nămolului din bazin

a) conductă submersă amplasată cu gura de captare în başa de nămol; curgerea

nămolului prin această conductă se realizează datorită presiunii hidrostatice a apei
din decantor;
b) evacuarea nămolului prin sifonare în exterior;
c) evacuare cu hidroelevator amplasat în zona başei de nămol – soluţie care se
recomandă numai în cazuri speciale deoarece conduce la majorarea diluţiei fluidului
bifazic;
d) evacuarea depunerilor cu instalaţie de tip gaz-lift amplasată direct pe podul raclor
– soluţie care permite majorarea concentraţiei în particule solide – fiind utilizată la
deznisipatoare;
e) evacuare cu instalaţie mecanică formată din lanţ şi raclete – soluţie utilizată la
deznisipatoare şi la decantorul staţiilor de tratare.

• Viteza de curgere a nămolului prin conducta de evacuare se adoptă de

minimum 1 m/s pentru a se evita formarea depozitelor stabile de nămol cu
apariţia pericolului de colmatare parţială sau totală a conductei, dar nu mai
mult de 1,8 m/s pentru a nu genera pierderi de sarcină prea mari.
 Decantorul longitudinal

1 – canal de aducţiune a apei brute; 7 – lamă racloare;

2 – sistem de liniştire;
3 – conductă pentru evacuarea grăsimilor;
4 – perete semiscufundat;
5 – lamă împingătoare pentru spumă;
6 – podul raclor;
8 – cochilă pentru colectarea flotanţilor;
9 – deversor;
10 - canal cu deversor pentru colectarea şi
evacuarea apei tratate;
11 – zonă liniştită pentru sedimentare
12 - başa de nămol;
 Decantorul radial

• Diametrul este între 2…160 m

• decantoarele cu diametrul până la 50 m au poduri racloare radiale, iar cele cu

diametrul peste 50 m sunt dotate cu poduri racloare diametrale

1 – decantor;

2 – conductă admisie apă brută;

3 – zonă de sedimentare;

4 – suportul pivotului central şi al jupei;

5 – canalul de colectare apă tratată;

6 – conul central;
7 – evacuare nămol;

8 – lame racloare;

9 – başă;

10 – cale de rulare;

11 – mecanismul de antrenare
Sursa: http://botjheng.com:88/Brochures/Botjheng%20Water
%20Circular%20Settling%20Tank%20Scrapers.pdf
 Decantorul lamelar
• Funcţionarea decantorului lamelar se
bazează pe divizarea debitului în n
etaje, suprapuse, de adâncime
elementară h/n, unde h este
adâncimea decantorului longitudinal
convenţional

• Pentru a uşura evacuarea nămolului

este necesară înclinarea lamelelor cu un
unghi  faţă de orizontală
Sursa: www.hydro-int.com
 Deznisipator

Deznisipatorul este un decantor specializat în reţinerea particulelor solide

minerale, granulate, cu mărime mai mare de 0,2 mm.

Deznisipatorul se poate construi sub mai multe forme geometrice:

Deznisipator longitudinal cu secţiune transversală parabolică - cea mai

favorabilă formă geometrică – urmat de un canal de tip Venturi în aval destinat
menţinerii constante a vitezei orizontale de curgere la diferite valori ale debitului de
apă uzată. În acest caz pierderea de sarcină la curgerea apei uzate prin deznisipator
este de până la 150 mm col. apă.

Deznisipator longitudinal cu secţiune transversală rectangulară cu deversor de

capăt proporţional, cu caracteristică liniară, care va genera o pierdere de sarcină de
maximum 600 mm H20.
 Deznisipatoarele pot opera cu sau fără aerare.

• Datorită sistemului de barbotare a aerului comprimat, la deznisipatoarele

aerate se obţine o separare mai eficientă a particulelor minerale de
suspensiile organice – nisipul se depune pe radierul bazinului, iar
particulele organice sunt transportate mai departe de apele uzate.

• Un alt avantaj este posibila separare a spumei şi grăsimilor motiv

pentru care se preferă combinarea deznisipării cu separarea grăsimilor
într-o singură construcţie.

• Soluţiile tehnice moderne au în vedere rezolvarea a două operaţii într-o

singură construcţie – deznisiparea şi separarea grăsimilor

• Din cauza variațiilor de debit pot apărea următoarele situații:

- la debite mici de apă uzată se pot depune și alte particle, nu doar cele
minerale
- la debite mai mari de apă uzată decât debitul mediu particlele deja
depuse pot fi răscolite

La capătul aval este prevăzut un canal Venturi, Parshall

sau un deversor proporțional
Deznisipator cuplat cu separator de grăsimi
http://www.jinhaosanyang.com.cn/product/60199384994-212885900/HXS_grit_chamber_bridge_type_sand_suction_machine_sand_sucker.htm l)
 Instalații pentru spălarea nisipului

Nisipul extras din deznisipator conţine şi substanţe organice sau

anorganice care la vitezele de curgere din zona de sedimentare s-au
depus în spaţiul de colectare.

Aceste materii trebuie separate din nisip pentru ca acestuia să i se poată

da o utilizare în construcţii sau infrastructură. Totodată se reduc mult
cheltuielile de transport şi depozitare a nisipului.

Instalaţiile şi echipamentele destinate curăţirii nisipului depus sunt

alcătuite astfel încât să realizeze spălarea şi sortarea nisipului cu
reîntoarcerea apei şi a materiilor organice înapoi la epurare.
Instalație cu efect Coandă pentru spălarea nisipului
Instalații compacte pentru pretratare mecanică
 Decantoare utilizate la tratarea apei pentru
potabilizare
În tratarea apei pentru potabilizare se pot utiliza:
• decantoare longitudinale, radiale sau verticale în cazul apelor cu
turbidităţi mari (> 1000 °NTU) pentru care procesele de limpezire prin
decantare nu pot asigura performanţa la apa decantată (≤ 4 °NTU);

• decantoare lamelare pentru limpezire prin decantare

• decantoare suspensionale – pentru ape cu conținut mare de suspensii sau

pentru limpezire prin trecerea apei printr-un strat de suspensii floculate
anterior
• decantoare bazate pe tehnologii de firmă (cu pulsație, cu floculare balastată,
cu recirculare nămol etc.)

• în predecantare se pot utiliza reactivi de coagulare pe baza experimentelor

“in situ” care demonstrează eficacitatea reactivilor
Coagularea-flocularea are ca obiectiv:
➢ destabilizarea particulelor coloidale din apă, agregarea şi flocularea
acestora cu reactivi chimici pentru a fi reţinute

a) faza I – reacţie rapidă: introducerea soluţiei de coagulant, amestecul total

cu apă
• gradientul hidraulic G = 500 – 700 s-1
• timpul de contact pentru reacţia rapidă: TRR = 1 – 3 min
• pentru îmbunătăţirea probabilităţii de ciocnire a particulelor se
adaugă şi nămol de recirculare (la concentraţii 50 – 70 g/dm3) în
proporţie 5 – 7 % din debitul de apă brută

Reactivi: sulfat de aluminiu, clorura ferică, sulfat feros

b) faza a - II- a – (floculare): se adaugă un adjuvant de coagulare- polimer

• gradienţi hidraulici G = 30 – 100 s-1
• timpi de floculare tF = 10 – 15 min. funcţie de tratabilitatea apei
➢ alegerea reactivilor de coagulare-floculare se realizează în urma
testelor de laborator

➢ în vederea creşterii eficienţelor de reţinere a încărcării organice în

procesul de coagulare este necesară ajustarea pH-ului în sensul
reducerii acestuia:
• acid sulfuric în cazul utilizării sulfatului de aluminiu ca reactiv de
coagulare
• acid clorhidric în cazul utilizării clorurii ferice ca reactiv de
coagulare

➢ agitatoare cu turaţie variabilă care asigură variaţia gradientului

de viteză

➢ instalaţii de stocare – preparare – dozare coagulant şi polimer,

inclusiv circuite de injecţie
Coeficientul de coeziune al nămolului
• caracterizează starea de floculare a nămolului şi furnizează informaţii
valoroase în cazul decantoarelor suspensionale
• influenţează semnificativ atât procesul de decantare cât şi procesul de
filtrare
Un strat de nămol ocupă un volum aproximativ proporţional cu viteza unui
curent ascendent de apă care-l străbate.

v – viteza ascensională a apei în tub, în m/h;

Vo – volumul iniţial de nămol;
V – volumul de nămol expandat
0,8 – 1,2 pentru nămoluri coezive
1.tub transparent gradat
2.vas de nivel constant
3.alimentare nămol
4.robinet reglare debit
5.preaplin
6.sită
 Decantor cu pulsație

• introducerea intermitentă a apei brute în bazin (denumită pulsaţie) astfel încât să

creeze gradientul hidraulic pentru coagularea – flocularea suspensiei
• dotate cu sisteme de variaţie a gradientului hidraulic în faza de floculare
(superpulsator) şi/sau module lamelare (pulsatube/ultrapulsator)

1. introducere apă brută; 8. electro – valvă de lansare de contact cu presiunea

2. jgheaburi de colectare apă decantată; atmosferică;
3. evacuare nămol; 9. sistem de conducte de lansare şi autocurăţire
4. floculator; nămol;
5. strat suspensional; 10. concentrator de nămol;
6. bazin de acumulare – lansare; 11. injecţie reactivi;
7. pompă vid; 12. modul lamelar
 Decantor cu recirculare nămol

AB – apă brută; 1. tub central cameră de reacţie;

AD – apă decantată;
R – cameră de reacţie;
CN – concentrator de nămol;
NEx – nămol în exces;
2. cameră de reacţie rapidă;
3. cameră de reacţie lentă;
4. amestecător cu elice;
5. injecţie reactivi; 7. modul lamelar;
6. zonă de decantare; 8. pod raclor;
9. pompă recirculare nămol;
10. colectare AD
 Decantor cu floculare balastată și recirculare nămol

• introduce micronisip (dg = 30 – 60 μm) în apa brută şi realizează fixarea particulelor

floculate pe suportul solid dat de micro-nisip; cantităţile de micro-nisip 2,0 – 2,5
kg/m3apă;
• separă în hidrocicloane micro-nisipul de nămol şi îl reintroduce în circuitul de coagulare
– floculare; pierderile de micro-nisip sunt estimate la 2 – 3%;

AB – apă brută;
AD – apă decantată;
NEx – nămol în exces;
NR – nămol recirculat;

1. cameră de reacţie rapidă; 6. pod raclor;

2. cameră de reacţie lentă; 7. başă nămol;
3. admisie decantor; 8. pompă recirculare amestecnămol/micronisip;
4. modul lamelar în curent ascendent; 9. hidrociclon pentru separare micronisip;
5. sistem de colectare apă decantată; 10. recuperare şi injecţie micronisip
 Decantor suspensional

• se recomandă la tratarea apei, pentru ape cu conţinut mare în suspensii sau când
trebuie obţinută o bună limpezire a apei după trecerea printr-un strat de suspensii
floculate anterior în spaţiul de sedimentare
Decantor suspensional STA Voila
Tipuri de decantoare suspensionale
• fără recircularea nămolului
• cu recircularea mecanică a nămolului
• cu hidroejector
• de tip pulsator
Decantor suspensional integrat în fluxul de tratare
a apei din Complexul Chiriţa Iaşi
http://www.eszph.ro/galerie-foto.php

https://apamasttopmadgearu.weebly.com/instala355ie-de-potabilizare-a-apei.html
Decantor Accelerator
 Flotația
Flotaţia este fenomenul de separare a două faze, dintr-un amestec polifazic, bazat
pe diferenţa de greutate specifică a constituenţilor. Faza mai uşoară se ridică la
suprafaţa sistemului apos separându-se din amestec.

Prin flotaţie se pot îndepărta materiile insolubile în apă cum ar fi: grăsimi,
uleiuri, vaselină etc.
• folosind reactivi chimici de floculare se pot îndepărta din apă şi alte materii care
sunt extrase la suprafaţă formând stratul de spumă.

Flotaţia naturală
• grăsimi neemulsionate
Flotaţia artificială
• grăsimi emulsionate

Flotaţia prin barbotare Flotaţia sub vid Electroflotația

Flotaţia mecanică Flotaţia prin presurizare

Flotaţia naturală

au – apă uzată;
at – apă tratată;
g – grăsimi;
n – nămol
Echipamente mecanice pentru colectarea grăsimilor în peliculă la suprafaţa apei

1 – suport;
2 – braţ telescopic;
3 – grup de antrenare;
4 – roată pentru împingerea grăsimilor;
5 – strat de spumă;
6 – jgheab cochilă

Echipament pentru colectarea spumei la pod raclor radial

1 – lamă împingătoare;
2 – spumă;
3 – jgheab cochilă
Echipament cu disc de colectare şi
evacuare a grăsimilor în peliculă
1 – grup de antrenare;
2 –variator de turaţie;
3 – setul de discuri;
4 – raclor;
5 – bazin pentru colectare
Echipament cu bandă pentru colectarea
şi evacuarea spumei de la suprafaţă
1 – grup de antrenare;
2 – bandă;
3 – dispozitiv de raclare;
4 – rezervor de stocare;
5 – strat ulei;
6 – rolă inferioară
 Separator de grăsimi cu lamele ondulate înclinate
Apa uzată la contactul cu suprafeţele
ondulate ale lamelelor circulă cu viteză
mică în lungul acestora.

Uleiul separat de apă circulă în

contracurent cu apa în zona
superioară a ondulaţiei.
Materialul cu greutate specifică mai
mare ca cea a apei se depune pe
lamele şi cade în lungul generatoarei
inferioare a acestora datorită
gravitaţiei.

1 – compartiment de sedimentare;
2 – conductă de evacuare nămol;
3 – apă epurată;
4 – evacuare grăsimi;
5 – compartiment de separare;
6 – compartiment de admisie
Instalaţie complexă pentru extragerea grăsimilor din apele uzate

1 – conductă pentru admisia apei uzate;

2 – compartiment admisie;
3 – elevator hidraulic;
4 – deversare;
5 – sistem cu plăci ondulate;
6 – evacuare apă tratată;
7 – pompă evacuare uleiuri;
8 – sistem cu amestecător pentru formarea vortexului
 Flotaţia artificială
Flotaţia artificială este procesul de antrenare a particulelor în suspensie sau a
grăsimilor emulsionate dintr-un lichid, la suprafaţa apei, cu ajutorul bulelor de gaz
aderente.
Formarea bulelor de aer în masa de apă conduce la o mare suprafaţă de contact
interfacială deci trebuie consumată o cantitate de energie corespunzătoare energiei
superficiale
În fenomenul de aderare a particulelor minerale la
suprafaţa bulelor de aer rolul determinant îl are
gradul de udabilitate al acestora, care se
apreciază prin valoarea unghiului de contact –
unghiul dintre planele tangente la suprafeţele
solid-lichid şi lichid-aer, măsurat astfel încât să
cuprindă faza lichidă.
Din analiza figurii rezultă că solidul este mai udabil dacă unghiul  este mai mic şi mai
hidrofob când  este mare.
obţinerea în apă a bulelor foarte fine
• energia specifică de aderare a particulei minerale la bula de gaz
 = LG + SL - SG = LG (1 - cos) = 2 LGsin2/2

• din relaţia lui Laplace rezultă: pi – pe = 2LG/r

 Flotaţia prin barbotare

Flotaţia prin barbotare se realizează prin difuzia aerului comprimat în masa

de apă prin difuzori poroşi, conducte perforate etc.

1 – admisie;
2 – perete;
3 – zonă de flotaţie;
4 – deversare grăsimi;
5 – evacuare apă tratată;
6 – aer comprimat
 Flotaţia mecanică

Sistemul cu rotor dublu aspirant

asigură antrenarea aerului
atmosferic prin depresiunea creată
pe circuitul de apă; antrenarea
aerului se realizează prin efect de
ejecţie dat de rotor pe circuitul de
apă. Rotorul are rolul de a asigura
introducerea de aer în masa de apă
şi cel de a realiza omogenizarea
amestecului polifazic din zona de
flotaţie.

1 – bazin de flotaţie;
2 – admisie;
3 – conductă pentru aer;
4 –arbore;
5 – evacuare apă;
6 – şicane în bazin;
7 – stator paletat;
8 – rotor dublu aspirant;
9 – conductă evacuare apă tratată
 Flotaţia sub vid

Procedeul constă din saturarea

apei cu aer şi apoi introducerea
ei într-un spaţiu închis cu
presiune scăzută.

La scăderea presiunii soluţia

apoasă nu mai este în condiţii de
echilibru şi aerul se degajă din
masa de apă sub formă de bule
foarte fine care asigură flotarea
materiilor grase sau în
suspensie.

1 – compartiment de vid;
2 – motor pentru lame;
3 – lame pentru spumă;
4 – lame racloare
 Flotaţia prin presurizare

Metoda de realizare a bulelor de aer constă din saturarea apei cu aer la o presiune
oarecare şi apoi destinderea ei la o presiune normală – atmosferică.

Procedeul are la bază schimbarea condiţiilor de echilibru la dizolvarea unui gaz în

lichid. În acest mod din masa de apă se formează bule de aer foarte fine cu
diametrul 20…100 microni, cu media de 50 m.

DF - bazinul decantor-flotator
C - capsula de presurizare
P - pompa de presiune
Rd - robinetul de destindere
CA - cameră de amestec
 Electroflotația

Procedeul de flotaţie se bazează pe acţiunea curentului electric continuu

de a produce în masa de apă, prin electroliză, bule de hidrogen şi
oxigen.
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 6

Tehnologii și procese biologice

de îndepărtare a poluanților
CUPRINS
➢Introducere
➢Epurarea biologică în regim natural
➢Procesul biologic cu nămol activ

➢Epurarea cu biofilm (peliculă biologică)

 Introducere
Scopul proceselor biologice constă în îndepărtarea din apele uzate a poluanților
organici nesedimentabili (dizolvați sau în stare coloidală)

Se pot utiliza și pentru îndepărtarea nutrienților sau pentru stabilizarea nămolurilor

rezultate din epurarea apelor uzate

Principiul epurării biologice

Se bazează pe activitatea metabolică a unor microorganisme, numite biomasă, care

utilizează materia organică ca hrană și o descompune până la dioxid de carbon și apă.

Materia organică biodegradabilă + microrganisme

CO2+H2O+ alte gaze energie masă celulară

nouă
Metabolismul bacterian, care reprezintă toate reacțiile biochimice și transformările
energetice care au loc în organisme, constă din 2 procese: :
➢ catabolism – procesul prin care materia organică este degradată, rezltând
energie (exoterm);
➢ anabolism –procesul prin care se formează celulele cresc și se formează noi
celule utilizând energia rezultată din catabolism (endoterm);

• De obicei epurarea biologică este precedată de epurare fizică (reținere pe grătare,

deznisipare, sedimentare) și este urmată de sedimentare secundară cu scopul rețineroii
și îndepărtării micrororganismelor utilizate în procesul biologic.

• În unele cazuri, în special pentru ape cu conținut scăzut de materie organică,

sedimentarea primară poate fi exclusă, însă trebuie luate măsuri pentru protejarea
treptei biologice de substanțele nocive, cum ar fi compușii toxici. substances, like toxics.
Microorganismele utilizate în procesele biologice se clasifică în funcție de 2
criterii:
a) Natura donatorului de electroni:
➢ Bacterii heterotrofe– utilizează materia organică ca donator de electroni
și sursă de carbon;
➢ Bacterii chemoautotrofe– utilizează materia anorganică ca donator de
electroni și dioxidul de carbon ca sursă de carbon;
b) Tipul acceptorului de electroni pe care îl utilizează:
➢ bacterii obligat aerobe– utilizează oxigenul ca acceptor de electroni;
➢ bacterii obligat anaerobe– funcționează doar în absența oxigenului
molecular;
➢ Bacterii anaerobe facultative– utilizează oxigenul ca acceptor de
electroni când este prezent, dar în absența lui pot utiliza un acceptor
alternativ.
• Microorganismele implicate în epurarea apelor uzate sunt bacterii, protozoare,
fungi și viermi.

• Epurarea biologică poate avea loc în mediu natural sau artificial, caz în care
ăndepărtarea materiei organice are loc într-un timp mai scurt în condiții de
mediu controlate și la încărcări mai mari.

În funcție de tipul bioreactorului, procesele biologice pot fi:

➢ cu biomasa în suspensie - necesită amestecarea continua a microorganismelor

➢ cu biomasa atașată unui suport solid - apa uzată trece peste bifilmul fixat pe un
suport solid;
• Între materia organică, ce reprezintă substratul sau hrana, și populația
microbiană există omlegătură strânsă.
• În acest sens, în procesul biologic apar 2 faze:

• Faza de sinteză • Faza endogenă

Dacă substratul este Pe măsură ce materia organică este
suficient, microorganismele degradată, substartul nu mai este
oxidează materia organică disponibil pentru microorganisme. Ele
în prezența oxigenului sau încearcă să găsescă altă sursă de
alt acceptor de electroni și substrat și singurul disponibil este în
se înmulțesc utilizând propriile celule. Ca urmare, populația
energia generată. microbiană descrește.
 Epurarea biologică în regim natural - Iazuri biologice (lagune)

a) faza de fermentaţie acidă – pH-ul scade sub 4, iazul degajă un miros de acizi graşi;
b)faza de fermentaţie metanică – pH-ul creşte spre 7, se degajă un miros de grajd,
iazul este colorat în negru;
c) faza facultativ aerobă-anaerobă fără miros, iazul este colorat în
roşu sau verde funcţie de organismele predominante în straturile
superioare
 Procesul biologic cu nămol activ

• A fost descoperit în anul 1913 de 2 ingineri din UK, Edward Arden și

W.T. Lockett, în timpul unor experimentări de epurare a apei într-un
reactor de cu funcționare discontinuă (batch)

• Este cel mai utilizat process pentru îndepărtarea materiei organice din
apele uzate

• Floconul de nămol activ conține toate speciile microbiene (bacterii,

fungi, protozoare) capabile să metabolizeze substanțele organice până
la compușii finali – dioxid de carbon și apă.
Este un proces continuu, cu recirculare.

Principalele componente sunt: 1. Bazinul de aerare (bioreactor)

2. decatorul
3. Recircularea nămolului activ
4. Îndepărtarea nămolului în exces
Parametrii importanți pentru proiectarea și operarea procesului cu nămol activ :

a) Timpul hidraulic de retenție (HRT) – timpul mediu în care apa stă în bioreactor:
V
 =
Q

V – volumul bazinului de aerare, [m3]; Q – debitul de apă uzată, [m3/s].

b) Vârsta nămolului (c) sau timpul de retenție al solidelor (SRT) - raportul dintre
masa de microorganisme din bioreactor și masa de microorganisme îndepărtate din
sistemul cu nămol (prin recirculare, microrganismele rămân în bioreactor mai mult
decât apa).

➢ 4-10 zile pentru sistemul convențional cu nămol activ

➢ 18-30 zile pentru sistemul cu aerare extinsă

c) Raportul hrană/microorganisme (F/M ratio), [kg CBO/kg MLVSSzi] - încărcarea

substratului exprimată ca CBO5 furnizat pe zi pe unitatea de biomasă din
bioreactor, exprimată ca suspensii solide volatile din amestec, MLVSS:
➢ 0.3 to 0.8 kg BOD5/ kg VSSzi pentru sistemul convențional cu nămol activ
➢ 0.08-0.15 kg BOD5/ kg VSSzi pentru sistemul cu aerare extinsă.
Avantaje:
➢ Mirosuri reduse;
➢ viteză de denitrificare controlată;
➢ Calitate bună a efluentului – eficiența poate atinge 90% pentru CBO5 și
suspensii sedimentabile;
➢ Costuri de investiție reduse.

Dezavantaje:
➢ necesită personal înalt calificat pentru supravegherea și controlul procesului;
➢ rezultă o cantitate de nămol în exces care pune probleme de stabilizare și
depozitare;
➢ sensibil la variațiile de concentrație și compoziție a influentului;
➢ costuri de operare relativ mari, în special datorită consumurilor energetice la
aerare
Procesul cu nămol activ poate avea loc în 3 tipuri de bioreactoare.:
➢ Cu curgere de tip piston – apa uzată intră printr-o secțiune a bioreactorului și
curge spre partea opusă
➢ Cu amestecare completă - conținutul bioreactorului este uniform, adică efluentul
are aceleași caracteristici ca și lichidul din bioreactor
➢ Reactoare secvențiale (SBR – sequencing batch reactors) – operează discontinuu

• Principiul SBR constă în includerea tuturor operațiilor într-un singur

reactor, care funcționează pe cicluri diferite la intervale de timp
programate
Umplere – apa uzată, duă epurrare fizică
1.UMPLERE este introducsă în bioreactor;
Reacție – amestecare și aerare;
5. IDLE 2. REACȚIE
Sedimentare – separare biomasei de apa
epurată;

4. EXTRAGERE 3. SEDIMENTARE Extragere – îndepărtarea apei epurate;

Idle – îndepărtarea nămolului în exces din
sistem și staționare.
Epurarea cu biofilm (peliculă biologică)

În procesele cu bifilm
microrganismele se atașează unui
suport inert, formând un strat
subțire numit biofilm.

Apa uzată curge peste biofilmul

care îndepărtează materia
organică și nutrienții.
Deosebiri structurale între procesul cu nămol activ și cel cu biofilm:
• Procesul cu nămol activ are ca unitate structurală de bază floconul de nămol
activ care conține toate midroorganismele necesare îndepărtării materiei
organice, în timp ce procesul cu biofilm utilizează o succesiune de populații
biologice, situate la diferite niveluri ale biofilmului și asociate cu diferite grade
de epurare.
• În procesul cu nămol activ amestecul din bioreactor este amestecat continuu
pentru a menține în suspensie flocoanele de nămol activ; în procesul cu biofilm
acesta este fixat pe o suprafață inertă și se consumă energie pentru pomaprea
apei peste biofilm.
Procesele cu biofilm pot opera în condiții aerobe sau anaerobe.

Reactoare cu biofilm:
➢ Filtrul biologic
➢ Discuri biologice
➢ Biofiltre submerse
➢ Bioreactoare cu elemente mobile plutitoare - mobile bed
biofilm reactor (MBBR)
 Filtrul biologic

• Constă dintr-un bazin, de obicei de formă cilindrică, umplut cu un material de

umplutură care reprezintă suportul pe care se formează biofilmul

• Înălțimea filtrului biologic variază între 4 și 12 m

• Ca material de umplutură se utilizează materiale cu permeabilitate mare cum ar
fi roci, așchii de lemn sau piese de plastic cu diferite forme.

• Apa pre-decantată este distribuită uniform și intermitent pe suprafața filtrului cu

ajutorul unui distribuitor rotativ și percolează în sens descendent spre sistemul
de drenaj; în timpul percolării biofilmul format pe materialul de umplutură
descompune materia organică, iar apa epurată este colectată la partea de jos a
filtrului printr-un sistem de drenaj.

• Datorită creșterii microorganismelor, grosimea biofilmului se mărește, astfel că

va crește viteza apei prin porii formați, ceea ce duce la desprinderea unor
porțiuni din biorfilm, care vor fi reținute în decantorul secundar
 • Distribuitorul se deplasează datorită forței de impuls generată de curgerea
apei prin duzele prevăzute în brațele distribuitorului.

• Aerarea biofiltrului se realizează de obicei prin ventilație naturală, datorită

diferenței de temperatură din interiorul și exteriorul biofiltrului.

• Un element important care afectează funcționarea biofltruui este raportul de

recirculare – de obicei o parte din efluentul tratat este recirculat la intrarea în
biofiltru, asigurând astfel o diluție a încărcrării organice a apei uzate influente
 Discuri biologice

• 3-4 seturi de discuri circulare din polistiren sau clorură de polivinil montate pe
un arbore.
• Fiecare set conține 20-25 discuri de 7-15 mm grosime și 500-3000 mm diametru,
amplasate la distanță egală pe arbore, 15-20 mm, astfel încât să permită circulația apei
și aerului
• În locul discurilor
circulare există soluții
moderne care utilizează
materiale plastice ce
oferă o suprafață
specifică mare de
formare a biofilmului.

• Dicurile sunt parțial

imersate în apa uzată, de
obicei 40%, și se rotesc
lent cu 1 to 1.6 rpm
• Apa uzată curge în lungul arborelui, perpendicular pe discuri.
 Biofiltre submerse

• Bazine umplute cu material poros, total imersat în apă, care reprezintă

suportul pentru formarea biofilmului

Schema biofiltrului cu curgere descendentă

Schema biofiltrului cu curgere ascendentă cu
material de umplutură mai greu decât apa

Schema biofiltrului cu curgere ascendentă cu

material de umplutură mai ușor decât apa
 Bioreactoare cu elemente mobile plutitoare
(MBBR – mobile bed biofilm rector)

• Sistemul constă dintr-un bioreactor în care apa uzată vine în contact cu biofilmul
fixat pe elemente mobile plutitoare aflate în suspensie în mișcare haotică în
bioreactor datorită aerării, recirculării și amestecării mecanice
• Elementele mobile plutitoare au diferite forme și sunt realizate din plastic cu
densitatea apropiată de cea a apei, 0.96 g/cm3

• Bioreactorul este umplut de obicei până la 67% din volum cu elemente mobile
plutitoare
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 7

Îndepărtarea nutrienților din apele

uzate
 Îndepărtarea fosforului

• Fosforul se găsește în mediu sub diferite forme: anorganic sau organic, dizolvat sau
nedizolvat.
• Fosforul organic se găsește sub formă de compuși organici complecși, dizolvați sau
paticulați, care pot fi descompuși în ortofosfat.
• Fosforul anorganic dizolvat se găsește sub formă de polifosfat și diferite forme de
ortofosfat, în funcție de pH-ul mediului apos.
• Polifosfatul apare în apele uzate din detergenții casnici sau industriali sau din tratrea
apei. El se descompune în ortofosfat.
• Ortofosfatul apare în apele uzate din produsele de curățenie casnice sau industriale și
din conversia polifosfaților sau a compușilor organici ai fosforului.

• Îndepărtarea fosforului din apele uzate înseamnă în final îndepărtarea ortofosfatului,

ceea ce se poate face chimic, prin precipitare, sau biologic.
Îndepărtarea biologică a fosforului se face prin crearea unor condiții favorabile de
dezvoltare a microorganismelor care acumulează fosforul

• Schema procesului de îndepărtare biologică a fosforului constă dintr-o zonă anaerobă

(cu concentrația oxigenului dizolvat sub 0.2 mg/L sau potențialul redox în zona −300 mV
sau mai puțin) urmată de o zonă aerobă.

• În zona anerobă microorganismele preiau compușii organici volatili în celulele lor și îi

stochează sub formă de poli--hidroxibuterat (PHF), utilizând energia deja stocată în
celule. După ce amestecul ajunge în zona aerobă, PHB stocat este utilizat de
microrganisme pentru creștere și pentru furnizarea de energie pentru reformarea
polifosfatului din ortofosfatul existent și de asemenea ăentru sinteza poliglucozei.

influent decantor efluent

Anaerob Aerob secundar

Nămol recirculat

Nămol în exces
 Îndepărtarea azotului

• În ciclul azotului principalii componenți sunt azotul gaz, amoniul, azotul

organic și nitratul.

• În apele uzate menajere azotul se găsește sub formă de azot organic,

aprox. 60%, și amoniu, aprox. 40%.

• Uzual conțin 40 mg/L of TKN, care constă din 25 mg/L of amoniu și 15

mg/L azot organic.

➢ Procedee chimice - stripare

➢ Procedee biologice – nitrificare-denitrificare

 Striparea amoniacului
• azotul amoniacal există în apele uzate atât sub formă de gaz, NH3, cât și
în soluție, NH4+; ionii de amoniu sunt în echilibru cu amoniacul

• concentrațiile relative ale acestor două substanțe depind atât de pH-ul

soluției, cât și de temperatură
o la pH<7 amoniacul este solubil sub formă de ioni de amoniu
o la pH>12 amoniacul va fi present ca gaz dizolvat
o la pH în intervalul 7…12 vor exista atât ioni amoniu, câ și gaz dizolvat
• procentul de gaz dizolvat crește cu temperatura și pH-ul
• se adaugă var sau sodă caustică până la pH = 10.8...11.5, la care
amoniacul este predominant
Striparea cu aer este un proces de desorbție prin care compușii volatili din
apa uzată aflată în contact cu aerul sunt eliberați și îndepărtați cu ajutorul
aerului

• se aplică pentru ape uzate cu conținut de amoniu de 10-100 mg/l

• Se desfășoară în coloane/turnuri de stripare umplute cu material suport care să
asigure o suprafață mare de contact a apei cu aerul

Apa se distribuie peste mediul de

umplutură și curge în sens
descendent, iar aerul intră prin
partea de jos și curge în sens
ascendent, în cazul coloanei în
cntracurent. Deoarece amoniacul
este parțial prezent ca un gaz
dizolvat, o parte din amoniac se
transferă din apă în aer.

http://trusselltech.com/uploads/media_items/air-stripping-theory-4.original.png
 DENITRIFICAREA
N2
NO3- + 2e- + 2H+ = NO2- + H2O
NO2- + e- + 2H+ = NO (g) + H2O
Microorganisme
2NO + 2e- + 2H+ = N2O (g) + H2O
denitrificatoare
N2O + 2e- + 2H+ = N2 (g) + H2O
Mediu anoxic

NH4+ NO3–
Microorganisme
nitrificatoare

Mediu aerob
O2 O2
NO2–
NITRIFICAREA

NH4+ + 1.5O2 → NO2– + H2O + 2H+ + energie

NO2– + 0.5O2 → NO3– + energie

NH4+ + 2O2 → NO3– + 2H+ + H2O

Procesul Ludzack–Ettinger (LE) este o vesriune a procesului cu nămol activ dezvoltată în
anii 1960-1970.

influent efluent
Anoxic Aerob Decantor
secundar

Nămol recirculat

Nămol în exces

• Zona anoxică este urmată de zona aerobă, iar nitrații formați în timpul nitrificării sunt
recirculați în zona anoxică prin linia de recirculare a nămolului

• Substratul disponibil din influent este utilizat la denitrificare, dar denitrificarea este
limitată de cantitatea de nitrați recirculată din decantorul secundar
Procesul Ludzack–Ettinger (MLE) modificat în care se îmbunătățește cantitatea disponibilă
de nitrați pentru denitrificare prin recircularea amestecului din zona aerobă în zona
anoxică (recirculare internă)

Recirculare nitrați

influent Decantor efluent

Anoxic Aerob
secundar

Nămol recirculat

Nămol în exces
Procesul cu post-denitrificare (Wuhrmann), are prevăzută zona aerobă în fața zonei
anoxice.

Procesul Wuhrmann a fost dezvoltat pentru a furniza donorii exogeni de electroni în zona
anoxică.

O parte din influent este direcționat în zona anoxică pentru a furniza materia organică,
salvând în acest fel o parte din energia utilizată pentru recircularea nitraților.

Dacă în zona anoxică nu este materie organică suficientă se introduce suplimentar sub
formă de metanol sau acetat.
Sursă de carbon

influent Decantor efluent

Aerob Anoxic
secundar

Nămol recirculat

Nămol în exces
Procesul Bardenpho modificat în 4 trepte a fost dezvoltat de James Barnard și este o
modificare a procesului Ludzack-Ettinger cu zone suplimentare anoxice și aerobe.

Recirculare nitrați
Sursă de carbon

influent
Decantor
Anoxic 1 Aerob 1 Anoxic 2 Aerob 2
secundar
efluent

Nămol recirculat

Nămol în exces
 Îndepărtarea combinată a fosforului și azotului

Procesul Anaerob/Anoxic/Oxic (A2O) este un proces MLE modificat, cu ozonă anaerobă

dispusă înaintea zonei anoxice.

Recirculare nitrați

influent
efluent
Decantor
Anaerob Anoxic Aerob secundar

Nămol recirculat

Nămol în exces
Procesul Bardenpho în 5 trepte este un proces Bardenpho în 4 trepte cu reactorul anaerob
pe prima poziție. Timpul hidraulic de retenție este de aproximativ 22 de ore: anaerob (2
ore), anoxic (3 ore), aerob (12 ore), anoxic secundar (2 ore) și reaerare (1 oră

Recirculare nirați Sursă de carbon

influent Decantor
Anaerob Anoxic 1 Aerob 1 Anoxic 2 Aerob 2 secundar
efluent

Nămol recirculat

Nămol în exces
Procesul modificat al Universității din Capetown (UCT) este un proces MLE precedat de zone
anaerobe și anoxice.

Există o linie de recirculare a efluentului denitrificat din primul recator anoxic spre zona anrobă
pentru a menține o conecntrație scăzută de nitrați.

Recirculare efluent denitrificat Recirculare nitrați

influent Decantor
Anaerob Anoxic 1 Anoxic 2 Aerob secundar
effluent

Nămol recirculat

Nămol în exces
Procesul Johannesburg este o versiune a procesului UCT modificat, care include un reactor
anoxic pe linia de recirculare a nămolului pentru a reduce cantitatea de nitrați din zona
anaerobă.

Recirculare nitrați
Influent

Decantor
Anoxic 1 Anaerob Anoxic 2 Aerob
secundar
efluent

Nămol recirculat

Nămol în exces
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
Capitolul 8

Aerarea
 Transferul oxigenului din aer în apă

Aerarea = proces de transfer de masă a gazului în apă

Ecuația de transfer a oxigenului din aer în apă:

dC
dt
*
= k La  C  (
−C )
C [mg / l] – concentrația oxigenului dizolvat;
*
C [mg / l] – concentrația de oxigen la timp de aerare infinit
KLa [time-1] – coeficient de transfer a oxigenului din aer în apă

 0, t 0
C= *
 
C − C *
 − C (
o  e )
− kLa  t

C – concentrația de oxigen după timpul de aerare t

C0 – concentrația de oxigen inițială (la t = 0)
 D

Deficitul de oxigen față de saturație

D = CS − C t

dC
dt
*
= k La  C  −C ( )
 Echipamente de aerare

Echipamente mecanice

Peria de aerare

http://www.aqua-aerobic.com/index.cfm/products-
systems/aeration-mixing/aqua-jet/

http://www.idm-pirineo.es/IDM/Esp/MA/rotor-aireacion.php

Aeratoare mecanice

https://student-techniek.nl/bedrijven/landustrie.htm
 Pompa cu jet de fluid (aerator
Venturi)

http://task.be/en/content/jet-aeration-subsurface-wastewater-aeration
Echipamente pneumatice

• echipamente de oxigenare cu bule fine sub un milimetru; ele se

realizează prin dispozitive de dispersie din medii ceramice poroase;

• echipamente de oxigenare cu bule medii 1…3 mm diametru care apar

prin dispozitive ceramice, cu membrană elastomer;

• echipamente cu bule mari sau grosiere 3…120 mm care rezultă din

tuburi perforate cu orificii de peste 2 mm
 • tubulari
• disc

https://www.gustawater.com/aeration-diffuser/

https://clearfox.com/portfolio/food-industry-wastewater-treatment-plant/
 conductă de drenaj

Difuzor de aer
bazin de aerare

Sistem de
debitmetru dispersie a aerului
de aer
filtru de aer

suflanta

conductă de aer
http://watermaxtech.com/air-diffusers/
http://www.metawater.co.jp/eng/product/plant/sewer/aerote/

http://www.aesarabia.com/diffusion-sparging-systems/
https://www.ecologix.com/english/reference.html

https://www.aqua-audit.com.au/
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 9

https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/59088abd-1d8c-497f-a724-4dc5592b13d5

Tratarea și valorificarea nămolurilor

rezultate din epurarea apelor uzate
Nămolul este un produs secundar al epurării apelor uzate care reprezintă un amestec
polifazic gelatinos, format din apă, de obicei mai mult de 90%, și diferite solide în suspensie,
substanțe dizolvate, particule minerale coloidale și organice îndepărtate din apele uzate.

Cantitatea de nămol generată din stațiile de epurare a aeplor uzate poate fi exprimată
masic, ca substanță uscată – kg /zi sau volumic , sub formă umedă – m3/zi.

Din punct de vedere chimic nămolul poate fi:

• mineral, în care solidele minerale sunt predominante – cantitatea de substanțe

solide minerale în suspensie este peste 50%;

• organic, în care cantitatea de substanțe organice depășește 50% din totalul

solidelor reținute.
 Compoziția nămolului

Raportul solide totale/solide volatile – indică compoziția organică a nămolului, precum

și gradul de fermentare;

Conținutul de diferite elemente:

➢ carbon și hidrogen – necesare în estimarea gradului de stabilizare și a valorii
combustibile;
➢ azot, fosfor și potasiu – indică valoarea ca fertilizator;
➢ materia organică – adecvarea nămolului pentru solul organic;
➢ metale grele – arsenic, cadmiu, crom, cobalt, cupru, fier, mangan, mercur,
molibden, nichel, seleniu, zinc – în acest caz nămolul nu poate fi utilizat ca
fertilizator;
➢ Substanțe organice toxice.

Organisme potențial patogene(virusuri, bacterii etc.)

Tratări preliminare
• îngroșare
• condiționare chimică

Deshidratare
• naturală – paturi de uscare

• artificială – centrifugare sau filtrare

Stabilizare
• chimică - var
• biologică – aerobă sau anaerobă
• compostare

Tratare termică

Incinerare
 Tratări preliminare

Îngroșarea
• sedimentarea gravitaţională
• flotaţia
• centrifugarea
Prin îngroşare volumul nămolului se reduce cu 20…50%.

Nămolul intră cu o concentraţie în substanţă solidă uscată de circa 2% şi iese cu

8…10%.
Îngroşarea gravitaţională se desfăşoară în bazine de formă cilindro-conică de tipul
decantoarelor radiale.
În concentratorul de nămol funcționează un echipament de
amestecare, format dintr-un cadru metalic, cu bare verticale paralele
echidistante, de diametru constant sau cu raze diferite în funcţie de
amplasarea în raport cu axul de rotaţie.
Sursa: https://www.monroeenvironmental.com/water-and-wastewater-treatment/circular-clarifiers-and-thickeners/circular-thickeners/
Condiționarea chimică (coagularea)

➢ operaţie preliminară obligatorie pentru deshidratarea nămolurilor

➢ reactivi: clorura ferică, sulfat de aluminiu, polimeri organici

• săruri de aluminiu – sulfat de aluminiu, clorură de aluminiu
• săruri de fier – sulfat feros, sulfat de fier clorurat, clorură ferică
• polielectroliţi organici anionici sau cationici

➢ Dozele de coagulant sunt dependente de provenienţa nămolului, de

compoziţia lui chimică, concentraţie şi de gradul de dispersie

➢ Amestecarea se face rapid în zona de introducere a reactivilor şi apoi lent

pentru a nu se provoca fragmentarea flocoanelor formate.
 Deshidratarea

Deshidratarea naturală
➢ platforme aerisite în scopul evaporării apei concomitent cu drenarea
acesteia prin infiltrare dirijată

• grosimea stratului de nămol pe platformă este de 0,2…0,3 m - pentru

condiţiile temperate de climă

Deshidratarea artificială
➢ filtrare
➢ centrifugare
 Deshidratarea prin filtrare
Filtrarea este procesul de separarea a particulelor solide din nămol prin trecerea
suspensiei printr-un mediu poros. Stratul de precipitat care se formează pe suprafața
poroasă acționează ca un mediu de filtrare.
➢ filtre cu vacuum (vacuumfiltre)
Vacuumfiltrul este construit sub forma unui tambur rotitor, imersat parţial în suspensie,
sectorizat la interior (12…24 sectoare) cu pereţi radiali.
Sectoarele interioare împreună cu segmentul de suprafaţă cilindrică aferent formează o celulă
de filtrare care funcţionează independent.
Prin intermediul distribuitorului, format din discul A rotitor – solidar cu tamburul şi placa B fixă,
celulele sunt puse pe rând în legătură cu instalaţia de vid sau de aer comprimat.

https://en.wikipedia.org/wiki/Rotary_vacuum-drum_filter http://www.komline.com/products/rotary_drum_vacuum_filter.html
➢ filtre presă (presfiltre)
• Filtrul presă constă dintr-un număr n de celule de filtrare realizate prin (n – 1) rame şi
două plăci laterale denumite capul fix şi mobil.
• Admisia suspensiei se realizează printr-o conductă şi ulterior pe canalele în interiorul
celulei.
• Fiecare pereche de plăci vecine împreună cu rama dintre ele formează, la strângerea
presei, un spaţiu gol de filtrare care lucrează independent.
• Suspensia care se filtrează se introduce la o presiune de circa 15 bari.
• Apa trece prin materialul filtrant şi se scurge prin orificiile plăcii în canalul colector, iar
precipitatul rămâne în interiorul spaţiului dintre rame.

http://www.ttxinc.com/water-and-wastewater-treatment/filter-presses

https://myframe.co/working-principle-of-the-plate-and-frame-filter-press/

http://karabay-makina.com/en/urun/filter-press-machine/
• Turta formată se evacuează prin deplasarea capului mobil pe ghidaje ce
desface presa şi succesiv fiecare ramă trece prin dreptul unei came care
prin scuturare descarcă nămolul deshidratat.

http://www.beckart.com/wastewater_treatment/filter_presses.php

De vizionat: https://www.youtube.com/watch?v=M4wBd1_CvNw
➢ filtre cu bandă

Funcţionarea filtrului se bazează pe efectul de stoarcere şi eliminare a apei din nămol sub
acţiunea forţelor de presiune exercitate de două benzi, aşezate faţă în faţă, executate din
materiale filtrante

http://frcsystems.com/belt-filter-press/
 Deshidratarea prin centrifugare
Centrifugarea reprezintă seprarea acelerată a constituenţilor bi şi polifazici în câmpul
forţelor centrifuge, mult mai intens decât cel al forţelor gravitaţionale .

A- centrifuga decantoare
B – centrifuga filtrantă

Principiul separării centrifugale

Fc = mv2/r = mr2
Factorul de separare:
Ks = Fc/G = v2/rg = r2/g
• centrifuga lentă: Ks<5000
• centrifuga normală : 5000<Ks<10000
• centrifuga rapidă: 10000<Ks<15000
• supercentrifuge: Ks>15000
 Centrifuga decantoare orizontală
diafragmă manta transportor
elicoidal
reductor lagăr

alimentare
nămol

evacuare centrat evacuare nămol

(apă separată de nămol)
îngroșat/deshidratat

Transportorul elicoidal este antrenat în

mişcarea de rotaţie, prin intermediul
reductorului, cu o turaţie mai mică decât
cea a tamburului cu 6…60 rot/min.

Această diferenţă este suficientă pentru

a se realiza mişcarea relativă şi a împinge
nămolul către zona de descărcare.
http://www.hiller-us.com/sludge-dewatering.php
 Centrifuga decantoare verticală
• utilizată în mod obişnuit pentru reţinerea particulelor foarte fine
alimentare alimentare
nămol nămol
evacuare centrat
evacuare nămol evacuare centrat
îngroșat/deshidratat
evacuare nămol
îngroșat/deshidratat

• discuri conice așezate la 0.4 ... 3 mm

unul de celălalt sub forma unor
trunchuri de con

• 50 ... 150 discuri, înclinate la 40-550

• discurile sunt prevăzute cu orificii de 6 – 12 mm

 Hidrociclonul
• Echipament static de formă cilindro-conică pentru separarea particulelor soide din
lichid. Nămolul este pompat tangențial în zona cilindrică.
• factorul de separare: 5 – 2500

• pot fi separate particule de 200 - 2 m Suprascurgere

• suprapresiunea de alimentare: 0.35 - 8 bars (apă separată)

intrare tub central

tangențială
nămol
vârtej descendent(solide)

vârtej ascendent (apă)

vârtej de aer

solide separate

https://hydrocyclone.com/Urethane-h-clone.htm
 Stabilizarea anaerobă

Scop - degradarea controlată a materiilor organice din nămol în absența

oxigenului molecular

Materia organică biodegradabilă+ microorganisme

CH4+CO2+H2S+NH3+H2O+ alte material celular

energie
gaze nou
Stabilizarea anaerobă implică o serie de faze bazate pe activitatea metabolică a
unor grupe distincte de microorganisme care trăiesc în același mediu:

➢ hidroliza – un grup eterogen de bacterii facultative și anaerobe transformă

compușii organici solubili (zaharuri, aminoacizi, acizi grași);

➢ acetogeneza – compușii rămași sunt descompuși în continuare de bacterii

acidogene, rezultând acizi grași volatili, amoniac, dioxid de carbon, hidrogen
sulfurat și alți produși secundari;

➢ acidogeneza – microorganismele cunoscute sub numele de acetogene

transforă produșii intermediari rezultați din faza anterioară în acid acetic,
dioxid de carbon și hidrogen;

➢ metanogeneza – 2 grupe de bacterii metanogene utilizează produșii din faxza

precedentă pentru a produce metan: unele din acetați (bacterii metanogene
aceticlastice) și celelalte din dioxid de carbon și hidrogen (bacterii
metanogene și acetogene care utilizează hidrogenul).
 Factori care influențează cinetica stabilizării anaerobe

• temperatura
• pH
• concentraţia materiilor organice
exprimată în conţinutul de ssu din
nămol
• inhibitori
• amestecarea şi recircularea exterioară
• timpul de staţionare
• raportul organic/mineral
• raportul materie organică/elemente
nutritive în special azot şi fosfor.
Influenţa temperaturii asupra duratei de
fermentare
 Gazul de fermentație

• 1 kg de substanţă solidă uscată conţine 0,67 kg de substanţă solidă uscată volatilă

• dintr-un kg de substanţă solidă uscată volatilă rezultă 0,713 kg de gaz de fermentare

• 1 kg de gaz de fermentaţie are următoarea compoziţie:

- 0,4 kg metan şi 0,6 kg dioxid de carbon
sau
- 0,65Nm3 metan/Nm3 de gaz şi 0,35 Nm3 dioxid de carbon/Nm3 de gaz

• Limita tehnică de fermentare corespunde unui grad de descompunere a materiei organice

de circa 59%.

• dintr-un kg de substanţă solidă uscată rezultă 0,19 kg metan sau volumic 0,415 m3.

• Puterea calorică a gazului este de circa 18630…22350 kJ/Nm3 sau 17000…19900 kJ/kg.

• Gazul are densitatea de 1,157 kg/Nm3.

 Metantancuri

CLASIFICARE în funcţie de gradul de încărcare:

• de mică încărcare
- cuva are capacitate redusă 10…50 m3
- este alimentat discontinuu
- conţinutul din cuvă este amestecat în mică măsură numai de bulele de gaz care se
degajă
- funcţionare în domeniul criofil
- poate asigura 0,2…0,4 m3 gaz/m3zi, producţie netă deoarece nu este necesară o
cantitate de gaz pentru încălzire
- timpul de staţionare a nămolului este de 30…60 zile.

• de mare încărcare
- alimentare continuă
- este dotat cu instalaţii de încălzire şi amestecare prin convecţie forţată
- funcţionare în domeniul mezofil
Metantancul de mare încărcare

Sursa: http://scicorp.net/digester-production/

https://www.revoblog.ro/am-vizitat-statia-de-epurare-de-la-glina-ca-sa-vad-ce-mai-
arunca-bucurestenii-in-canalizare/
Amestecarea în metantanc

• recirculare interioară cu hidroelevator

• recirculare interioară cu dispozitiv de stropire
• recirculare interioară cu gaz-lift
• recircularea mecanică interioară

Amestecător cu elice Amestecător cu spirală

 Captatorul de gaze

• Clopot vertical mobil sau fix care se amplasează în punctul cel mai înalt al
bazinului de fermentare

• În zona superioară se montează o supapă de siguranţă, cu închidere

hidraulică, care limitează presiunea gazului la 180…220 mm H2O.

• Pentru cuvele cu etaj de mari dimensiuni se colectează gazul de fermentare

într-un clopot imersat la circa 300 mm

• La metantancurile de mare încărcare captatorul de gaze se execută sub

forma unui turn solidar cu capacul metalic central amplasat cu 1,0…1,2 m
peste nivelul nămolului. La cilindrul metalic vertical fix se racordează ştuţul
conductei de gaz spre rezervorul independent exterior.
Zona de captare a gazului de fermentaţie obţinut în metantanc
Instalații pentru încălzirea nămolului

• încălzire directă prin contact cu sursa caldă introdusă în metantanc

• încălzire indirectă prin:

a) injectare de abur sau apă caldă în zona adiacentă radierului
cuvei
b) conducte cu circulaţie de apă caldă montate direct în interiorul
metantancului pe eşafodaj sau lângă radier şi pereţi
c) arderea gazului de fermentare în arzătoare deschise sau camere
speciale de combustie, submerse, cu dispersia gazelor calde în masa
nămolului din cuvă
d) încălzirea nămolului la admisia în cuvă, în zona radierului, cu
vapori sau cu schimbător de căldură în contracurent
Cazanele pentru arderea gazului de fermentaţie şi obţinerea
apei calde
Schimbător de căldură cu instalaţiile de recirculare exterioară a
nămolului amplasat în zona centralei termice
 Rezervorul de gaz - gazometrul

Metantancurile de mică încărcare sunt prevăzute cu clopote plutitoare pentru

colectarea gazelor, în timp ce metantancurile de mare încărcare echipate cu capace
fixe, iar gazul este stocat în recipiente separate, umite gazometre.

11 m

2 6
1

7 8
7m

5 4 3

Gazometru cu membrană
1- membrană exterioară; 2 –membrană interioară; 3 – fundaţie; 4
– inel fixare; 5 – suflantă; 6 – senzor cu ultrasunete; 7 –
conductă; 8 – capac de vizitare
Rezervorul de stocare a gazelor de fermentaţie

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biogasholder_and_flare.JPG)
Dispozitiv de siguranță – supapa hidraulică

a) presiune normală pe circuitul de gaze

b) suprapresiune
c) depresiune

5
4 3
2 b

a 1
c

Dispozitiv de siguranţă la metantanc

1 – dispozitiv; 2 – capac; 3 – coloană de legătură cu aerul 4 – gaz de
fermentare; 5 – legătură la gazometru.
 Condiții de funcționare corectă a metantancului

a) nivelul din bazin trebuie menţinut constant cu ajutorul dispozitivelor de

preaplin;
b) este necesar să existe un sistem capabil să distrugă crusta de nămol formată la
suprafaţa acestuia;
c) supapa hidraulică se va monta întotdeauna pe interiorul metantancului pentru
a se evita îngheţul;
d) presiunea de lucru la metantanc se reglează prin greutatea gazometrului la
160…180 mmH2O;
e) trebuie să se evite introducerea nisipului în metantanc care conduce la
formarea depozitelor solidificate pe radierul acestuia;
f) amestecătorul cu elice are rotorul imersat la o cotă de 3…3,5 m în nămol.
g) izolarea termică corectă a metantancului conduce la importante economii de
energie atât calorică cât şi electrică necesară acoperirii recirculării exterioare
(se poate reduce necesarul de recirculare până la 0,3 volume/zi).
Stabilizarea anerobă termofilă

Nămol brut 350…450

Nămol
fermentat
Fermentare anaerobă Schimbător
termofilă 550 căldură

Etapă mezofilă
360

Nămol brut 100…200

 Utilizarea biogazului

În general, biogazul se utilizează pentru acoperirea nevoilor stației de epurare. O bună

utilizare constă în producerea de energie termică și/sau electrică.
Căldura gazelor arse care rezultă din arzătoarele cu gaz sau din răcirea cu apă este
recuperată și utilizată pentru încălzirea digestorului.

Excesul de gaz obținut în sezonul cald este depozitat în recipiente metalice pentru utilizare
ulterioară.

➢ arzătoare cu gaz metan

➢ motoare termice pe gaz metan

➢ grupuri de cogenerare
 Compostarea

Compostarea este un proces biologic termic în care materia organică este

descompusă în CO2, amoniu (NH4+) și apă, în condiții controlate de temperatură,
umiditate, oxigen și nutrienți, obținându-se un material asemănător humusului
ce poate fi utilizat ca agent de condiționare a solului.

Organismele patogene sunt inactivate prin mecanisme termice.

Sunt implicate 3 grupe majore de microorganisme în proces:

• bacterii

• actinomicete

• fungi
Factori de care depinde alegerea compostării

• Producția zilnică de nămol

• Suprafața necesară desfășurării procesului
• Proprietățile nămolului
• Procesele și echipamentele folosite anterior

Etape ale procesului de compostare

• Amestecul nămolului cu materialul de umplutură

• Descompunerea și aerarea amestecului

• Recuperarea materialului de umplutură

• Maturarea și depozitarea

• Postprocesarea

• Valorificarea
 Fazele procesului de compostare în funcție de temperatură

stabilizarea maturarea

temperatură
temperatură

termofilă

temperatură Compost maturat

mezofilă și stabil

timp
Variabile de proces importate pentru controlul procesului

Căldura

Cantitate apă evaporată / cantitate de substanțe volatile reduse = 8...10

Raportul C/N

25:1........35:1

Materialul de umplutură
Asigură o sursă suplimentară de carbon

Asigură integritatea structurală pentru a menține porozitatea amestecului

Resturi vegetale din agricultură

Deșeuri menajere orășenești
Deșeuri animale
Materiale rezultate din producerea lemnului
 Modalități de compostare

Compostarea prin dispunerea sub formă de grămezi statice aerate

2...2,5 m

https://www.manuremanager.com/compost/exploring-different-composting-
options-30199
https://compostingtechnology.com/aerated-static-pile-systems/aerated-static-pile/
 Compostarea prin dispunerea sub formă de brazde

1...2 m înălțime

2...4,5 m înălțime

http://www.epem.gr/waste-c-control/database/html/case_study-18.htm
http://www.cocoa-corp.com/cocoa-process
Compostarea mecanică

https://so-ren.co.uk/in-vessel-composting/

https://compostingtechnology.com/in-vessel-composting-systems/earth-flow-
custom-vessel/
 Tratarea termică

Tratarea termică se bazează pe îndepărtarea apei legate în celule, rezultând î

îngroșare și deshidratare avansată a nămolului, fiind reduse atât volumul cât și
greutatea nămolului.

Sisteme utilizate pentru tratarea termică:

❖ uscarea termică;

❖ tratare termică;

❖ oxidare umedă;

❖ combustia cu deficit de aer;

❖ piroliză;

❖ gazeificare
 Uscarea termică

Uscarea termică constă din evaporarea apei din nămol într-un mediu încălzit și închis
ermetic.

Se reduc de asemenea germenii patogeni și rezultă peleți sau granule cu o concentrație

de solide de 65-95%, cu conținut mare de materie organică și valoare calorică ce pot fi
utlizați în agricultură, incinerare sau pentru depozitare.
Există 3 tipuri principale de sisteme de :

➢ Uscătoare cu contact direct (convecție) – gazele de ardere au contact direct cu nămolul

(uscătoare rapide; uscătoare cu tambur rotativ; uscătoare cu pat fluidizat);

➢ Uscătoare cu contact direct (conducție) – căldura este transferată de la mediul de

transfer de căldură (abur sau alt lichid fierbinte) către nămol prin schimbătoare de
căldură (uscător cu palete; uscător de discuri; uscător cu evaporare cu efect multiplu);

➢ Uscătoare cu radiație – energia radiantă este transferată la nămol de la lămpile cu

infraroșu, elementele de rezistență electrică sau elemente refractare incandescente;
acest tip de uscătoare implică, de obicei, combustie.
Tratarea termică constă în aducerea nămolului, mărunțit anterior la o anumită
dimensiune a particulelor, la o temperatură de aproximativ 180 ° C prin
schimbul de căldură cu nămolul tratat și injecția directă de abur. Apoi, nămolul
se usucă într-un reactor la o temperatură de aproximativ 370 ° C.

Oxidarea umedă utilizează temperaturi ridicate ale apei (120-3700C) și presiuni

ridicate (6.7-11.7 N/m2) oxidarea solidelor volatile din nămol. Principalele
dezavantaje ale procesului sunt costuri relativ ridicate, dar devine eficient în
tratarea apelor uzate cocentrate sau a nămolurilor cu un conținut de solide mai
mic de 1%.

Piroliza este procesul prin care compușii organici sunt descompuși la

temperaturi înalte în atmosferă lipsită de oxigen.
 Combustia cu deficit de aer este similară cu incinerarea, cu excepția faptului că
este furnizat mai puțin aer (sau oxigen pur) decât este necesar pentru arderea
completă, conducând la creșterea eficienței termice față de cea a incinerării.

Gazeificarea implică procese termodinamice în care apar reacții de oxido-

reducere care transformă materiile carbonice din nămol în gaz de sinteză cu
vloare calorifică scăzută, sau "syngas" (aprox. 4000 to 8000 kJ/m3).

Solidele care nu sunt transformate în gaz de sinteză părăsesc reactorul ca

"cenușă" sau "zgură" și ocazional gudroane sau uleiuri.

Principalele componente ale gazului de sinteză sunt monoxid de carbon,

hidrogen gaz, metan și dioxid de carbon, în diferite proporții în funcție de tipul
și operarea reactorului de gazeificare și de compoziția nămolului.
 Incinerarea

Incinerarea are loc la aproximativ 800 0C.

Incinerarea este un proces de ardere completă a materiilor organice din nămol,

care se petrece în două etape:

- Uscarea – evaporarea apei din nămol la circa 110 0C

- Combustia – creşterea temperaturii părţilor volatile din nămolul uscat până la punctul
de aprindere
ALCĂTUIREA INSTALAŢIEI DE INCINERARE

1. Dispozitiv de alimentare cu nămol

2. Uscarea nămolului

3. Cuptorul propriu-zis

4. Sistem de ventilaţie

5. Echipament pentru separarea cenuşii

6. Dispozitive pentru recuperarea căldurii

7. Echipament pentru evacuarea cenuşii

CUPTORUL CU VORTEX (CUPTOR CICLON)

2
1
1 – cuptor
2 – evacuare gaze
3 – alimentare tangenţială cu aer
şi combustibil auxiliar
4 – introducere nămol
5 – platou
3 4
6 – evacuare cenuşă

5
CUPTORUL CU GREBLĂ MECANICĂ

1 2
3 4 5

6 7 8

9 1 – cuptor tubular;
2 – coş de fum;
3 – arzătoare;
4 – dispozitiv de închidere cuptor;
5 – gură de încărcare;
6 – greblă mecanică;
7 – uşă;
8 – bandă cu raclete;
9 – cuvă cenuşă
 CUPTORUL ROTATIV TUBULAR

5
1 – capac cuptor

7 2 – injecţie combustibil
3 4 3 – aer
4 – lagăr
5 – gaze de ardere
1
6 – ciclon separare
2 7 – alimentare nămol
8 – evacuare cenuşi
8 9
9 – cărămidă refractară
CUPTORUL CU VETRE MULTIPLE

1 – carcasă metalică exterioară, 4 3

căptuşită cu materiale
refractare
2 5 6
2 – evacuare gaze
3 – nămol
4 – aer încălzit
7
5 – ax central
1
6 – braţe radiale
7 – vetre orizontale
8 – cenuşă
9 – mecanism de antrenare
9
8
 CUPTORUL CU PAT FLUIDIZAT
4

1 – alimentare nămol 7 – pat fluidizat 1

2 – cuptor 8 – arzător inferior 5 6
3 – arzător superior 9 – suflantă
2
4 – aer pentru ardere 10 - cameră superioară
5 – schimbător căldură 11 – cameră inferioară
6 – ciclon 3 10

Traiectoria granulei din patul fluidizat 7

9
3
2 11

particulă nămol
8

4
1
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 10

http://napier-reid.com/

Tehnologia cu membrane în tratarea și

epurarea apei
 MEMBRANA
• membrana poate fi definită ca o barieră
• care separă slectiv prin transfer de masă două faze
• făcând posibilă separarea fazelor unui amestec

alimentare
permeat
MEMBRANA
Forța motoare

Faza 2 Faza 1
• este o barieră selectivă

• este necesară o forță motoare pentru a trece de barieră

• Selectivitate - din cauza proprietăților diferite unii componenți

trec mai ușor decât alții

Forța motoare
 • o gamă largă de procese de
Aplicații ale separare industriale
membranelor

• Forța motoare:
o presiunea
Tratarea/ o concentrația
epurarea
apei
o câmp electric
o temperatura

• Selectivitatea:
o dimensiunea particulelor
o încărcarea
o presiunea de vaporizare
o solubilitatea/difuzivitatea
Forța motoare

• face posibil transferul de masă prin membrană

➢ diferență de presiune (ΔP)

➢ diferență concentrație (ΔC)
➢ diferență potențialul electric (ΔE)
➢ diferență temperatura (ΔT)
ΔP ΔC ΔT ΔE
Microfiltrare Pervaporizare Termo-osmoză Electro-dializă
Ultrafiltrare Separare gaz Distilare osmotică Electro-osmoză
Nanofiltrare Permeabilitatea Electroliză cu
vaporilor membrane
Osmoza inversă Dializă
Piezofiltrare Difuzie dializă
Separarea prin membrane în tratarea/epurarea apei

• Forța motoare – diferența de presiune

Proces Microfiltrare Ultrafiltrare Nanofiltrare Osmoza inversă

Forța motoare Presiunea

Poroasă Neporoasă
omogenă omogenă neomogenă
Structura
membranei

Mecanism de Mărimea particulei Afinitate

selecție ”Cernere” soluție-difuzie
Particule Macromolecule Molecule mici Săruri
Particule reținute
Bacterii Virusuri Săruri bivalente monovalente
 Micro Ultra Nano Osmoza
filtrare filtrare filtrare inversă

dimensiune pori
Noțiuni de bază

• alimentare, concentrat, permeat

• recuperare, eficiență, retenție, trecere

• viteza de îndepărtare (log), greutate moleculară limită

• presiune trans membrană (TMP), flux

• permeabilitate (flux specific), rezistență

Influentul în modulul cu Lichidul care trece prin
membrane: alimentare membrana semi-permeabilă:
(apă)/ flux de alimentare permeat/ filtrat

permeat
alimentare
Membrana semi-permeabilă

concentrat

Lichidul care conține constituenții

reținuți: concentrat/ retentat
Configurații ale membranei

1. plană (plate-and-frame/flat sheet) - (FS)

2. fibre cu orificii (hollow fibre) - (HF)

3. multitubulară ((multi)tubular) - (MT)

4. tub capilar (capillary tube) - (CT)

5. cartuș filtrant (pleated filter cartridge) - (FC)

6. înfășurare în spirală (spiral-wound) - (SW)

 flat sheet

http://cembrane.com/wp-content/uploads/Cembrane-Company-
Brochure1.pdf

http://synderfiltration.com/learning-center/articles/module-configurations-
process/plate-and-frame-membranes/
 multitubulară

http://xflow.pentair.com/en/products/classics

http://synderfiltration.com/learning-center/articles/module-configurations-
process/tubular-membranes/

tuburi capilare
http://synderfiltration.com/learning-center/articles/module-configurations-
process/capillary-filtration/
cartuș filtrant

http://www.directindustry.it/prod/pentair-x-flow/product-71363-625244.html
 hollow fiber

http://synderfiltration.com/learning-center/articles/module-configurations-
process/hollow-fiber-membranes/

http://www.forwardosmosistech.com/hollow-fiber-forward-osmosis-membrane-
modules/
spiral wound

http://www.lixus.net.cn/en/products/Membrane.aspx
 Caracteristici de proces
Metoda de filtrare
• curgere transversală (cross-flow)

alimentare

retentat

permeat
• curgere perpendiculară (dead-end)
alimentare
permeat

retentat
Caracteristici
curgere transversală curgere perpendiculară
(cross-flow) (dead-end)

• configurarea procesului simplă complicată

• consum energetic mic mare

• investiție mică mare

• operare discontinuă continuă

• risc de înfundare mare mic

• sensibilitate la fluctuațiile
mare mică
de alimentare
 alimentare

• filtrarea

permeat

retentat

• spălarea

permeat
 Operarea
• sub presiune
o alimentare interior-exterior o alimentare exterior-interior

• depresiune
o alimentare exterior-interior
Configuraţia pachetului Hollow Fibre
filtrare de la interior spre exterior
 Modul de operare

flux
• Presiune constantă

presiune
timp

flux
• Flux constant
presiune

timp
Reducerea fluxului de permeat în timp

înfundare reversibilă vs. ireversibilă

Creșterea presiunii transmembrană în timp

înfundare reversibilă vs. ireversibilă

 Mecanismele de reducere a fluxului

• înfundarea
• polarizarea concentrației
• rezistențe în serie
 Performanțele procesului

➢ depind de:

• proprietățile intrinseci ale membranei

• apariția diferitelor fenomene

o polarizarea concentrației - concentrația speciilor

îndepărtate este mai mare în apropierea suprafaței
membranei decât este în fluxul principal
o înfundarea - creșterea impurităților pe / în membrană care
împiedică funcționarea corectă
 Metode de spălare

• spălare longitudinală - forward flush (FF) sau spălare

transversală- cross flow (CF)

• spălare inversă -bBackflush or backwash (BW)

• spălare inversă cu adaos de reactivi chimici - chemical enhanced

backwash (CEB)

• Cleaning in place (CIP)

• spălare longitudinală - forward flush (FF) sau spălare
transversală- cross flow (CF)

alimentare
retentat

membrana
pompă
• spălare inversă - backflush or backwash (BW)

membrana

bazin de
permeat
• spălare inversă cu adaos de reactivi chimici - chemical
enhanced backwash (CEB)

membrana

reactivi
chimici

bazin de
permeat
 • Cleaning in place (CIP)

• soluțiile chimice se pregătesc și se recirculă prin unele sau

prin toate modulele de membrană la presiune scăzută.
• se realizează fără a se îndepărta membrana
 APLICAȚII ALE TEHNOLOGIILOR CU MEMBRANE
➢ separare prin filtrare în tratarea apei
➢ epurarea biologică a apelor uzate
➢ filtrare pentru reutilizarea apelor uzate
În epurarea apelor uzate bioreactorul cu membrane - MBR este o combinație a procesului cu
nămol activ convențional și filtrarea cu membrane, asigurând îndepărtare ridicată a matriei
organice dizolvate din apele uzate.

• Efluentul MBR nu conține solide, suspensii coloidale și bacterii.

• În epurarea apelor uzate se utilizează fie MF, fie UF

• separarea solid-lichid se realizează de membrane astfel încât nu mai este necesar

decantorul secundar, astfel că se poate opera cu concentrații mai ridicate ale amestecului
în bioreactorul cu membrane (8000-18000 mg/l) față de cel cu nămol activ convențional
(4000-10000 mg/l)
SUBMERSĂ

LATERAL
(SIDESTREAM)
Filtrarea apei

➢ Filtrare într-o treaptă

alimentare permeat

100% 85-90 %

retentat
5-20 %

Recuperare: 80-95%
➢ Filtrare în două treapte

Prima treaptă UF
alimentare permeat 1 permeat

100% 95 - 99,5 %
retentat 1
A doua treaptă UF
permeat 2

retentat 2
retentat
0,5 - 5 %

Recuperare: 95 – 99,5 %
 SEAU

Producția
de apă
potabilă

apă de suprafață

apă subterană
apă de mare
efluent pentru reutilizare
➢ Apa subterană (barieră finală)

foraj/puț

Clay Lane - London (UK)

Potable water - 6,700 m3/h
➢ Apa de suprafață

Roetgen (Germania)
apă potabilă- 6,000 m3/h
PWN (Olanda)
Pre-tratare RO - 2,900 m3/h
➢ Pre-tratare NF/RO

Palm Jumeirah Project (UAE)

Apă potabilă- 7,700 m3/h
➢ Tratare efluenți industrial pentru reutilizare

SEAU
Evacuare industrie

(China) (China)
apă pentru irigații - 450 m3/h apă de proces - 700 m3/h
➢ Tratare efluenți municipali pentru reutilizare
Intrare industrie

SEAU

Sulaibiya (Kuwait)
Apă pentru irigații - 16,000 m3/h
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 11
Sisteme neutre/pozitive energetic
Recuperare Reutilizarea/refolosirea
resurse apei uzate

Reducerea
pierderilor hidraulice

personal
Reducerea emisiilor de GES
Îndepărtarea calificat
micropoluanților

Eficiența energetică în tratarea și

epurarea apelor
 Introducere
Costurile cu energia reprezintă o parte importantă a costurilor sistemului de
alimentare cu apă, pe lângă costurile de personal, întrucât apar consumuri
energetice în aproape toate etapele acestuia.

Ele reprezintă 5 - 30% din costurile de operare.

Costurile energetice ale sistemului de alimentare cu apă potabilă, colectarea și

epurarea apelor uzate reprezintă aproximativ 30 - 40% din costurile energetice
ale unei municipalități, însă aceste costuri sunt controlabile.

➢ Conform datelor din literatura de specialitate, aplicarea măsurilor de eficiență

energetică conduce la 10-30% economii de energie/măsură și au o perioadă de
amortizare a investițiilor de 1-5 ani.

Economiile financiare rezultate din economiile de energie depind de vechimea sistemului,

tehnologiile utilizate, prețul energiei și alți factori care influențează preformanțele tehnice și
financiare ale sistemului.
Energia utilizată în sistemul de alimentare cu apă potabilă depinde de mai multe
caracteristici: topografia, clima, temperatura sezonieră și precipitațiile.

În general, captarea apei din surse de suprafață consumă mai puțină energie
decât cea din surse subterane.

Consumatorii majori în sistemul de alimentare cu apă potabilă:

• stațiile de pompare apă brută și stațiile de pompare apă potabilă

• consumurile care revin echipamentelor care deservesc diferite obiecte din
stația de tratare a apei:
o stații de pompare apă de spălare pentru filtre
o stații de pompare nămol recirculat
o poduri racloare
o stația de suflante de la filtre
o pompe de la stațiile de reactivi
o pompe de epuisment
o curățarea puțurilor de captare etc
• consumurile energetice ale clădirilor administrative.
✓ În costurile de epurarea apelor uzate, costul energiei ocupă al doilea loc după
costurile salariale, aprox. 2% ... 60% din totalul costurilor de operare

✓ Prețul energiei are tendință de creștere și în aceași timp cresc și consumurile

energetice pentru tratarea și epurarea apei

➢ Identificarea căilor de scădere a consumurilor energetice

➢ Captarea energiei din apele uzate

 Necesarul de energie în epurarea apelor uzate

Energia înglobată de apele uzate

• Energie termică - rezultă din căldura specifică a apei

• Energie hidraulică:
o Energia potențială (rezultă din cderea apei) – apa curge gravitațional
de la intrarea până la ieșiea din SEAU
o Energie cinetică (rezultă din curgerea apei)
• Energie chimică (calorifică) – energia stocată în substanțele organice din apele
uzate, CCO [mg/l])

Utilizarea energei în SEAU

• Energia electrică se utilizează pentru îndepărtarea poluanților (energie chimică)

• Energia electrică este transformată în energie hidraulică
• Energia electrică este transformată în energie mecanică
• Energia chimică sau energia electrică este transformată în energie termică
Utilizarea energiei electrice:
➢ pomparea apei uzate și nămolului
➢ operarea altor echipamente:
• Linia apei uzate: grătare, suflante, mixere, poduri racloare etc.
• Linia nămolului: centrifuges, filtre, transportoare etc.
• Vane electrice, aparate de măsură
➢ iluminat și clădiri

Utilizarea energiei termice

➢ Încălzirea metantancurilor
➢ Operarea uscătoarelor de nămol
➢ Încălzirea și răcirea clădirilor

Utilizarea energiei hidraulice

➢ Curgerea apei în sistemul de tratare
 mărimea SEAU
Necesarul de energie în SEAU depinde de
tehnologia SEAU

pentru SEAU cu îndepărtare N și P removal și stabilizarea anaerobă a nămolului

20 ... 45 kWh/(LE•an)

> 100,000 LE approx. 10,000 LE

Source: http://www.huber.de/solutions/energy-efficiency/general/wastewater-treatment-plants.html

0.26–0.84 kWh/m3
Source: Guerrini a. et al. (2017)

Pentru un calcul brut al epurăriii apelor menajere consumul de energie poate fi

considerat 43 kWh / an / persoană. Se reduce cu 9 kWh / an / persoană dacă se
aplică cogenerarea.
Tratări preliminare
• Consumul energetic pentru grătare, transportoarele pentru rețineri și presele de
spălare este redus (0.5 – 1.5 kWh/m³ de apă uzată), dar echipamentele vechi au un
consum mai ridicat;

Epurarea primară
• Podurile racloare și pompele pentru nămolul primar au un consum de ordinul 0.1
kWh/(LEan), însă este importantă proiectarea decantorului primar;

Epurarea biologică
• are consumul cel mai ridicat în SEAU, aproximativ 50 – 80 % din consumul întregii stații;

Tratarea nămolului
• Consumă doar 10 – 20 % din totalul consumurilor energetice, dar 80 – 90 % din
căldură pentru stabilizarea anaerobă
• Cogenerarea: 18 kWh/(LEan) energie electrică și 29 kWh/(LEan) căldură
• Uscarea nămolului : evaporarea apei necesită 800 – 900 kWh/t căldură
 Epurarea biologică Consumuri energetice
Aerare extinsă 25 – 30 kWh/(LE•an)
Sisteme cu nămol activ cu îndepărtarea N după 15 – 20 kWh/(LE•an)
decantoarele primare
Sisteme cu nămol activ proiectate doar pentru 10 kWh/(LE•an)
îndepărtarea carbonului (CBO5)
Filtre biologice pentru nitrificare 7 – 10 kWh/(LE•an)

Discuri biologice pentru nitrificare 2 - 4 kWh/(LE•an)

Sisteme MBR 40 – 80 kWh/(LE•an)

(50% pentru operarea
membranei)
Source: http://www.huber.de/solutions/energy-efficiency/wastewater-collection-and-treatment.html
 Tratarea nămolului Consumuri energetice
Flotație mecanică 0.8 – 1.6 kWh/m³
Îngroșare prin centrifugare 0.5 – 1.3 kWh/m³
Îngroșare prin filtrare 0.2 – 0.4 kWh/m³
Aerare extinsă 12 kWh/(LE•an)
Stabilizarea anerobă mezofilă 1 kWh/(LE•an) electric
14 kWh/(LE•an) termic
Îngroșare prin sedimentare 0 – 10 kWh/t
Filtre presă 10 – 30 kWh/t
Centrifuge decantoare 20 – 50 kWh/t
Centrifuge performante 30 – 60 kWh/t

Filtre presă 25 – 60 kWh/t

Filtre prsă cu membrane 30 – 90 kWh/t

Source: http://www.huber.de/solutions/energy-efficiency/
 Prelucrată după http://www.erc.uic.edu/energy-efficiency/illinois-energy-now-programs/waste-water-treatment-facilities-program

Trebuie să se țină seama de faptul că nici o stație de epurare a apelor uzate nu este identică
una cu cealaltă, chiar dacă acestea servesc același număr de locuitori și au aceeași tehnologie.
 Program de îmbunătățire continuă
pentru creșterea eficienței energetice

Efectuarea unui audit energetic urmat de măsurile necesare pentru îmbunătățirea

eficienței energetice poate conduce la multe beneficii.

Auditul energetic identifică :

• marii consumatori din istem
• posibilitățile de îmbunătățire a operării proceselor
• identificarea echipamentelor vechi și/sau cu performanțe scăzute

audit energetic

Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice

Trebuie realizat un echilibru între cererea de energie și energia furnizată.

SEAU zero sau positivă energetic

Bariere în implementarea programelor de eficiență energetică :
• guvernanța sectorului (aspecte instituționale și de reglementare);

• lipsa de cunoștințe și de know-how cu privire la oportunitățile, soluțiile,

costurile și beneficiile eficienței energetice;
• accesul limitat și disponibilitatea finanțării;

• angajamentul conducerii ;

• nu există stimulente pentru punerea în aplicare a măsurilor privind eficiența

energetică.
Sistemul de management Plan-Do-Check-Act
PLAN - stabilirea și prioritizarea obiectivelor cuantificabile pentru economisirea energiei

DO - punerea în aplicare a unor metode specifice pentru atingerea obiectivelor propuse

CHECK - monitorizarea și măsurarea îmbunătățirii performanței energetice și reducerea

costurilor rezultate din implementarea metodelor din etapa anterioară

ACT - revizuirea periodică și efectuarea ajustărilor necesare ale programului de eficiență

energetică
 ETAPE PENTRU DEZVOLTAREA UNUI PROGRAM DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

• analizarea facturilor de energie electrică timp de cel puțin un an și evaluarea

cerințelor energetice;
• efectuarea unui audit energetic pentru a identifica principalele procese și
echipamente consumatoare de energie, corelate cu timpul de funcționare,
eficiența operațională și durata de viață a echipamentului;
PLAN • analiza calității influenței și efluentului;
• examinarea metodelor de control existente pentru procesele de epurare;
• analiza datelor colectate și identificarea celei mai bune modalități de
îmbunătățire a eficienței energetice (elaborarea unei liste de priorități);
• identificarea obiectivelor energetice și definirea indicatorilor de performanță;

DO • Implementarea programului de eficiență energetică;

CHECK • monitorizarea și măsurarea rezultatelor
• îmbunătățirea continuă a planului de eficiență energetică, pe baza experienței
ACT
câștigate.
 Reducerea consumurilor energetice

Toate aspectele legate de stația de tratare/epurare trebuie luate în considerare la stabilirea

strategiei de eficiență energetică:
➢ Reabilitarea echipamentelor

prin selectarea unor procese și echipamente mai eficiente din punct de vedere
energetic pot fi realizate economii de 10-20 %

➢ Îmbunătățirea funcționării proceselor

10-20% economii prin îmbunătățirea sistemelor de control al proceselor

➢ Utilizarea eficientă a energiei în clădirile administrative

Eficiența energetică trebuie luată în considerare încă din etapa de proiectare prin
alegerea adecvată a tehnologiei și a echipamentelor de tratare și epurare.

Eficiența energetică în stațiile de epurare este strâns legată de utilizarea apei de către
consumatori. Un consum rațional al apei reduce cantitatea de apă care trebuie tratată și
apoi epurată și deci energia consumată în cadrul acestora.
Îmbunătățirea eficienței energetice în sistemele de tratare și epurare a apelor
uzate implică măsuri care trebuie luate simultan:

❑ dezvoltarea unei campanii educaționale și conștientizarea populației pentru utilizarea

rațională a apei potabile și utilizarea responsabilă a sistemului de canalizare

❑ educația permanentă a angajaților prin formare continuă;

❑ identificare și reducerea pierderilor de apă din sistem;

❑ modificarea ciclurilor on-off ale echipamentelor;

❑ împlementarea noilor tehnologii;

❑ îmbunătățirea calității energiei; principalele perturbații cu care se confruntă sistemele

de tratare și epurare sunt întreruperile de tensiune și armonicile;

❑ Înlocuirea echipamentelor vechi cu unele eficiente energetic;

❑ utilizarea echipamentelor eficiente de aerare în epurarea biologică; prin utilizarea
suflantelor eficiente din punct de vedere energetic cu convertoare de frecvență,
consumul poate fi redus cu până la 50%;

o îmbunătățirea funcționării suflantelor utilizând sistemul integrat de control

al debitului de aer, care elimină buclele de control al presiunii utilizate în
multe sisteme automate de control al oxigenului dizolvat;

o controlul automatizat al SRT / DO, utilizând algoritmi pentru optimizarea

punctelor de referință pentru DO și SRT și reducerea consumului de energie,
menținând în același timp performanța;

o un sistem de amestecare pulsatoriu cu bule mari (care îndeplinește

cerințele de amestecare și consumul redus de energie prin folosirea șocurilor
scurte de aer comprimat în locul mixerelor mecanice);

o controlul aerării pentru procesele de nitrificare bazate pe concentrația de

amoniac
❑ evitarea pompărilor; utilizarea sistemelor eficiente de pompare acolo unde acest lucru
nu este posibil;

❑ implementarea măsurilor de reducere a consumului de energie al pompelor și pompării,

având în vedere că pompele utilizate pentru apele uzate sunt pompe special concepute
pentru fluide polifazate :

o alegerea pompelor conform cerințelor sistemului, cu o eficiență cât mai mare

posibil, fără supradimensionarea lor;

o dotarea pompelor cu convertoare de frecvență;

o utilizarea motoarelor eficiente energetic care sunt cu 2-8% mai eficiente decât
cele standard;

o reducerea diametrului rotorului pentru pompele supradimensionate, în locul

înlocuirii acestora;selectarea pompelor

o selectarea pompelor pe cât posibil cu funcționarea în cel mai bun punct de

funcționare, adică în punctul de eficiență maximă;
❑ optimizarea procelor - implementarea SCADA; EPRI estimează economii de 10-20% prin
utilizarea sistemelor SCADA în optimizarea proceselor;

❑ Modificarea proceselor sau utilizarea proceselor inovative;

❑ Proiectarea rețelei de conducte cu pierderi minime de sarcină : evitarea schimbărilor

bruște de direcție și a legăturilor în T; conectaea conductelor ar trebui făcută printr-un
sistem în Y sau ”pantalon”;

❑ Implementarea programului de eficiență energetică pentru clădirile administrative :

o Instalarea sistemelor inteligente de încălzire-ventilație-aer condiționat (HVAC);
o Instalarea sistemelor de control al energiei;
o Instalarea ferestrelor eficiente energetic;
o Instalarea unui sistem inteliget de iluminat;
o întreținerea regulată a echipamentelor;
o reabilitarea termică a clădirilor;
❑ utilizarea controlului Manual-Off-Automat pentru a activa iluminatul exterior;
❑ implementarea citirii automate a măsurătorilor;
❑ Evitarea epurării apelor uzate prin promovarea reutilizării și refolosirii acestora.
Cererea de energie poate fi echilibrată prin utilizarea energiilor regenerabile:

• implementarea cogenerării prin utilizaea biogazului rezultat din

stabilizarea anaerobă a nămolului;

• utilizarea pilelor de combustie bazate pe biogazul rezultat din

fermentația anaerobă, care pot converti aproximativ 40% din
biogaz în energie;

• utilizarea altor surse regenerabile:

o panouri solare sau fotovoltaice
o turbine eoliene
o turbine hidraulice de cădere mică pentru recuperarea
unei părți din energia utilizată pentru pompare la
intrarea în SEAU
 Reducerea cererii de energie Teapta de tratare Reduceri energetice

Optimizarea pompării apelor uzate În tot sistemul < 0.7%

Optimizarea sistemului de aerare Treapta secundară ~ 15 - 38%

Adăugarea unei zone pre-anoxice în sistemele de Treapta secundară ~ 4 -15 %

îndepărtare biologică a N

Secvențierea flexibilă a bazinelor de aerare Treapta secundară ~ 8 – 22%

Sisteme UV cu eficiență ridicată Dezinfecție ~ 4%

Îmbunătățirea sistemului de iluminat Clădiri ~ 2 - 6%

Source: WERF Factsheet - Energy Production and Efficiency Research – The Roadmap to Net-Zero Energy
 Captarea energiei din apele uzate

Știați că…?

➢ Apa uzată conține aproximativ de 5 ori cantitatea de energie necesară

pentru tratarea acesteia :

• Energie termică > 80%

• Energie hidraulică < 1%

• Energie chimică (calorifică) > 20%

Energie din nămol
➢ Stabilizarea anerobă → biogas
• cuplată cu instalații de producere combinată a energiei electrice și
termice (cogenerare)
• Co-digestia deșeurilor organice cu nămolul rezultat din epurare (grăsimi,
uleiuri, deșeuri din prelucrarea alimentelor, glicerină din producția de
biodiesel, deșeuri lichide de dezghețarea avioanelor, gunoi de grajd și alte
deșeuri organice - fabrici de bere, producția de brânză etc.)

• Tratarea preliminară a nămolului (hidroliză termică, dezintegrare

mecanică, impulsuri electrice)
• Biogazul trebuie tratat pentru îndepărtarea H2S și siloxani
• Conversia biogazului în biocombustibil lichid
De vizionat:
SEAT turns wastewater to sustainable fuel
https://www.youtube.com/watch?v=WNl_Ca7fzP4
Wastewater as an alternative source of energy
https://www.youtube.com/watch?v=emKXL7AJ2CQ
➢ Conversia termică
Incinerare
gaze de ardere→ sistem de recuperare a căldurii→ abur → trubina cu abur→
energie electrică
Gazeificare → syn gas
→ gaze de ardere
Piroliză → bio-uleiuri
→ reziduu solid numit cocs

Reformarea cu abur a biomasei → hidrogen gaz

Etape:
1. Combustibilul lichid reacționează cu aburul la temperaturi înalte în prezența unui
catalizator pentru a genera gaz reformat compus în principal din hidrogen, moxid de
carbon și dioxid de carbon
C2H5OH + H2O (+ căldură) → 2CO + 4H2
2. Generarea suplimentară de hidrogen și dioxid de carbon prin reacția moxidului de
carbon produs în prima etapă cu aburul la temperatură înaltă
CO + H2O → CO2 + H2 (+ o cantitate mică de căldură)
3. Separarea și purificarea hidrogenului
Îmbunătățirea reținerii solidelor prin eficientizarea epurării primare
și utilizarea filtrării avansate

Utilizarea surselor regenerabile noi, cum ar fi :

➢ Pile de combustie microbiene (MFCs)

➢ Utilizarea amoniului din apa uzată
→ hidrogen
→ energie electrică
➢ Bioreactoare cu alge
→ biocombustibil

➢ Utilizarea oportunităților din sistemele de tratare și epurare: hidraulice,

geotermale, solare, energie eoliană

De vizionat:
Marselisborg energy neutral water management
https://www.youtube.com/watch?v=2P4G0HP08iQ
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
Capitolul 12

Reutilizarea apei
 APA UZATĂ – RESURSĂ REGENERABILĂ

➢ doar 330 km3 de ape uzate municipale produse la nivel mondial în

fiecare an, este suficient pentru a iriga 40 de milioane de hectare -
echivalent cu 15% din totalul terenurilor irigate în prezent - sau pentru
a alimenta 130 de milioane de gospodării prin generarea de biogaz

➢ la nivel global apele uzate municipale generate conțin echivalentul a

25% din azot și 15% din fosfor aplicate ca îngrășăminte chimice,
precum și micro-nutrienți și materii organice vitale pentru agricultură
și de care îngrășămintele chimice nu dispun

➢ într-o singură zi, un oraș de 10 milioane de locuitori deversează suficient

azot, fosfor și potasiu pentru a fertiliza aproximativ 500.000 de hectare
de teren agricol
Organizația Mondială a Sănătății a identificat principalele forțe motoare
pentru reutilizarea globală a apelor uzate, ca fiind determinate de
creșterea:
• lipsei apei și a stresului legat de aceasta;
• populației și problemelor legate de securitatea alimentară;
• poluării mediului cauzată de eliminarea inadecvată a apelor uzate;
• recunoașterii valorii apelor uzate

Reutilizarea apelor uzate este una dintre principalele opțiuni de

dezvoltare a resurselor de apă neconvenționale pentru reducerea
decalajului dintre cererea și oferta de apă , deoarece apa uzată poate fi
considerată o sursă de apă regenerabilă și durabilă.
Reutilizarea apelor uzate, poate reduce încărcarea contaminărilor din
mediu și poate oferi avantaje economice și de sănătate, cum ar fi
reducerea costurilor de eliminare a apelor uzate, folosind-o în agricultură
sau reîncărcare a apelor subterane.

Dezvoltarea cu succes a reutilizării apelor uzate are o relație strânsă cu:

• epurarea avansată a apelor uzate (WWTP)
• strategiile integrate de gestionare a resurselor de apă
• viabilitatea economică și financiară a orașelor în expansiune
• acceptarea publicului
 ➢ aspecte de mediu
Aplicabilitatea reutilizării • financiari
apelor uzate depinde de: • economici
• juridici
➢ factori • tehnici
• sociali
• politici
• instituționali

Reciclarea și reutilizarea apelor uzate tratate ajută comunitățile și

industriile:
• să economisească costurile apei curate
• asigură aprovizionarea adecvată
• contribuie la păstrarea unei resurse naturale în scădere
 ➢ 3.8 trilioane m3 de apă sunt consumați în fiecare an la nivel mondial

➢ doar 2% din cei 165 miliarde m3 de apă uzată care este colectată și
tratată la nivel mondial este reutilizată
➢ 40 milioane m3 de apă uzată este reciclată zilnic în lume (OMS)

Multe stații de epurare folosesc o combinație de control al poluanților la

sursă cu tehnologii de tratare fizică, chimică și biologică, precum și
diferite modalități de control a procesului pentru a asigura aplicații de
reutilizare durabile și de succes a apelor uzate.
7
Sursa: http://www.emag.suez-environnement.com/en/wastewater-treatment-aims-challenges-11037

8
Majoritatea schemelor de reutilizare a apei sunt localizate în:

• Japonia (>1800)
• SUA (>800)
• Australia (>450)
• Europe (>200)
• Zona mediteraneană și Orientul Mijlociu(>100)
• America Latină (>50)
• Africa Sub-Sahariană (>20)
 REUTILIZAREA APEI UZATE ÎN UE
➢ Reutilizarea apei este o practică acceptată în mai multe state membre ale UE, în
special cele care au un deficit important de apă (de exemplu, Cipru, Spania, Italia,
Malta).
➢ Debitul de apă reutilizată în UE poate fi estimat la aproximativ 1.100 Mm3 / an,
ceea ce reprezintă aproximativ 2,4% din apele uzate urbane epurate

10
Sursa: Optimising water reuse in the EU, Final report – Part I, 2015
Sursa: Report on Urban Water Reuse , IMPEL network, 2018
Prognoza reutilizării apei în statele europene – orizont 2025

Sursa: Report on Urban Water Reuse , IMPEL network, 2018

 REUTILIZAREA APEI – O NOUTATE?!

Reutilizarea apei din timpurile străvechi până în cele moderne este

povestea modului în care a evoluat reutilizarea apei din cele mai
vechi timpuri până la declinul acesteia odată cu dezvoltarea unor
metode intensificate de epurare a apelor uzate la sfârșitul anilor
1800 și începutul anilor 1900 și apoi redescoperirea ei din cauza
populației în creștere, dezvoltării marilor orașe, schimbărilor
climatice, evoluției rapide a tehnologiei și faptului că rezerva de apă
dulce este finită.
➢ Reutilizarea apei pentru irigații este menționată încă din Epoca
Bronzului (3200-1100 BC)
• Mesopotamia
• Valea Indusului (aprox. 2600 BC)
• Civilizația minoică
• Regiuni din China în timpul dinastiei Yin (aprox. 1100 BC)
Civilizația minoică a dezvoltat sisteme avansate de canalizare pentru:
• deversarea apei uzate în râuri (de ex. Palatul din Knossos),
• deversarea apei în mare (de exemplu, Palatul din Zakros)
• utilizarea apei în pe terenuri agricole pentru irigații și fertilizare (de ex.,
Palatul din Phaistos și Vila Hagia Triada)

Cisternă din Villa - Hagia Triada pentru

colectarea și stocarea apelor uzate și drenarea
Sistem de canalizare a apelor uzate lor în scop agricol
și pluviale din Palatul din Phaistos
➢ irigare și fertilizare – Atena și Roma

➢ Ferme de canalizare (deversare ape uzate pe terenuri agricole):

▪ Bungzlau (Silezia), 1531
▪ Edinburgh (Scoția),1650
▪ Paris, Gennevilliers (900 ha) ,1872, apoi Achères - Achères
plain (1400 ha), Pierrelaye (2010 ha) și Triel (950 ha),
alimentate de stația de pompare Colombes
▪ Melbourne, Australia,1897

➢ Descărcarea apelor uzate în efluenți naturali

• 1832, 1849, and 1855 – holera în Londra
• 1838 , Marea Duhoare (Great Stink) - Londra
 UNDE SE REUTILIZEAZĂ APA?
2 factori determină reutilizarea apei:
• Creșterea cererii de apă și resursele limitate de apă dulce
• Dorința de a exploata avantajele economice ale apei uzate

Sursa: Jonathan Lautze, Emilie Stander, Pay Drechsel, Allegra K. da Silva, Bernard Keraita - Global Experiences in Water Reuse, 2014
 Aplicații ale reutilizării apei

➢ irigații în agricultură:
➢ culturi agricole
➢ pepiniere
➢ irigații peisagistice:
• parcuri publice
• curțile școlilor
• drumuri și plantații rutiere
• gazon rezidențial
• terenuri de golf
• cimitire
• zone verzi
• parcuri industriale

➢ industrie:
➢ apă de răcire
➢ boilerul de alimentare cu apă
➢ apă de proces
➢ construcții (control praf, întărire beton, umplere, compactare și
curățare)
 ➢ Reîncărcare acvifere:
• reîncărcarea apelor subterane
• barieră împotriva intruziunii apelor sărate sau marine
• controlul surpărilor subterane

➢ Recreere/mediu:
• creșterea debitului apelor de suprafață
• amenajarea zonelor umede
• pescuit
• lacuri și iazuri artificiale
• producerea de zăpadă artificială

➢ Utilizare urbană nepotabilă:

• toalete
• protecție împotriva incendiilor
• aer condiționat
• spălarea canalizări
• spălătorii de mașini
• spălarea căilor de acces și terenurilor de tenis
➢ Utilizare indirectă în scop potabil:
• amestecarea cu apele brute (apă de suprafață sau pânza freatică)
✓ directă – introducerea apei uzate epurate în rețeaua unui sistem de
alimentare cu apă (de obicei, după etape avansate de purificare), fără
ca mai întâi să fie încorporată într-un râu sau lac natural sau în apele
subterane

✓ indirectă - reutilizarea apelor uzate tratate după deversarea în

corpuri de apă naturale

✓ planificată - corespunde schemelor de refolosire a apei, care sunt

proiectate cu obiectivul de a reutiliza avantajos apă reciclată pentru
alimentare

✓ neplanificată – corespunde reutilizarea necontrolată a apelor uzate

după deversare, ca de exemplu atunci când efluentul este evacuat în
amonte într-un râu ale cărui ape sunt folosite în aval pentru
alimentarea cu apă a rețelelor urbane și / sau pentru irigații.
19
 REUTILIZARE URBANĂ

https://www.greenbiz.com/article/just-re-add-water-how-circular-systems-can-enhance-urban-water-cycles
➢ utilizări urbane de apă nepotabilă (irigații – parcuri publice, facilități
pentru sport, terenuri de golf, grădini private, trotuoare, spălare străzi,
sisteme de protecție împotriva incendiilor, spălare vehicule, toalete,
aer condiționat, controlul prafului);

21
➢ utilizări pentru mediu și de agrement, cum ar fi îndiguiri pentru
locuri de recreere (pescuit, plimbare cu barca, scăldat), refacerea
ecosistemului acvatic sau crearea de noi medii acvatice, reîncărcare
acvifere de reîncărcare (pentru controlul accesului soluției salină și
întârzierea captării pentru a crește calitatea și cantitatea resurselor
de apă), acvacultură, producerea de zăpadă artificială;

➢ Creșterea disponibilității de apă pentru producerea de apă potabilă

(mai târziu), prin intermediul încorporării deliberate a apei regenerate
într-o sursă de apă brută, cum ar fi un râu, rezervor de captare sau
acvifer, care are ca rezultat amestecarea și asimilarea, oferind astfel
tampon de mediu (înainte de tratament potabile).
❖ 1977, St Petersburg, Florida, SUA - sistem de distribuție dual care
alimentează cu apă uzată epurată (2 rețele paralele, separate de la
rețeaua de alimentare cu apă potabilă, deservește proprietăți
rezidențiale, parcuri comerciale și industriale, care foloseasc apă
reciclată pentru irigare, spălătorie, spălare vehicule și construcții,
precum și utilizarea apei în sisteme ornamentale)

23
➢ utilizare ca apă potabilă
• misiuni spațiale
• stația Concordia din Antarctica
• zone de operațiuni militare în țări cu deficit de apă
• două orașe sunt în prezent producătoare de apă potabilă din apele
uzate, la scară mai mare: Windhoek (Namibia) și Singapore

24
http://www.globaqua-project.eu/files/repository/20180330153009_waterreusepaper.pdf
 REUTILIZARE ÎN INDUSTRIE

• turnuri de răcire
• apă de proces,
• spălare agregate
• fabricare ciment
• compactare sol
• controlul prafului

❖ ecosistem industrial în Kalundborg,

Danemarca
- produsele reziduale ale unei întreprinderi sunt
utilizate ca o resursă de către alte întreprinderi,
într-un ciclu închis:
Stația Electrică Asnaes primește
700.000 m3 de apă de răcire de la Rafinăria
Statoil în fiecare an, pe care îl tratează și apoi se
folosește ca apă de alimentare a cazanului. De
Economiile la resursele locale de apă sunt
asemenea, utilizează aproximativ 200.000 m3 de
considerabile: aproape 3.000.000 m3 de apă
ape uzate tratate de la Statoil pentru curățare în
subterană și 1.000.000 m3 de apă de suprafață pe an.
fiecare an.

26
➢ în Spania, fabrica de hârtie Holmen își acoperă complet necesarul de
apă din efluentul uneia din stațiile de epurare ale orașului Madrid;

➢ în UK, efluenții urbani epurați sunt utilizați la alimentarea sistemului

de răcire a centralei electrice pe gaz de la Flag Flen;

➢ în Italia, apele uzate epurate (1.2 - 2 Mm3/an) de la Stația de

Epurare Baciacavallo alimentează apeductul industrial Prato
(Toscana), contribuind substanțial la acoperirea necesarului de apă
ale industriei din zonă;

27
➢ Utilizarea apei uzate epurate din minerit - Bazinele carbonifere Witbank
(Africa de Sud)
Compania minieră anglo-americana a construit o stație de tratare a apei
care utilizează tehnologia de desalinizare pentru a transforma apa din
mină în apă potabilă și epurează apele industriale, astfel încât poată fi
deversate în condiții de siguranță în mediul înconjurător.
Ca un beneficiu suplimentar, în procesul de tratare, gipsul este separat de
apă și folosit ca material de construcție.

Stația oferă orașului Emalahlemi apă în

condiții de siguranță și securitate, care
reprezintă 12% din necesar.

28
 REUTILIZARE ÎN AGRICULTURĂ

➢ irigații în agricultură (culturi pentru produse alimentare și nealimentare

și pășuni);

• 20 milioane hectare sunt irigate cu apă uzată netratată sau parțial

tratată în 2010, adică 10% din totalitatea terenurilor irigate (FAO)

• în SUA 60% din nămolul rezultat din epurarea apelor uzate este folosit
ca fertilizator pe câmpuri și păduri 29
 Legislația UE privind reutilizarea apei
➢ Rolul potențial al reutilizării apelor uzate tratate ca sursă alternativă de
alimentare cu apă este recunoscut și integrat în strategiile internaționale,
europene și naționale.

➢ Obiectivul ONU pentru dezvoltare durabilă (SDG 6) vizează în mod specific o

creștere substanțială a reciclării și reutilizării sigure la nivel mondial până în
2030.

➢ reutilizarea apei este un domeniu prioritar prioritar în ”Planul strategic de

punere în aplicare a Parteneriatului european pentru inovare în domeniul
apei” (https://www.eip-water.eu/sites/default/files/sip.pdf)

➢ maximizarea utilizării reutilizării apei este un obiectiv specific în

Comunicarea "Planul de protejare a resurselor de apă ale Europei”
(http://ec.europa.eu/environment/water/blueprint/index_en.htm)
 ➢ O serie de studii au fost susținute de Comisia Europeană în ultimii ani pentru
a evalua potențialul acțiunii UE în acest domeniu:

• "Characterization of unplanned water reuse", TUM, 2017

• Raportul "EU-level instruments on water reuse", Amec FW s.a., 2016

• Raportul "Optimising water reuse in the EU", BIO, 2015

• Raportul "Water Reuse in Europe" , JRC, 2014

•"Wastewater reuse in the European Union", TYPSA, aprilie 2012 actualizat aprilie

2013

• Impact assessment for the Blueprint Communication, 2012

• Report on Mediterranean wastewater reuse, MED-EUWI Wastewater Reuse

Working Group, 2007

Un indicator al deficienței de apă, Indicele de exploatare a apei (WEI), oferă cea mai largă
descriere a utilizării apei în comparație cu disponibilitatea generală și descrie riscul supus
exploatării

➢ În țările mediteraneene aprox. 20% din populație trăiește constant sub stresul
lipsei apei, iar pe timpul verii procentul crește la aprox. 50%
 ➢ Nu există reglementări la nivel european referitoare la reutilizarea apelor
uzate

➢ Câteva state europene și-au stabilit propriile standarde: Cipru, Grecia, Spania,
Franța, Italia și Portugalia
2017
Reutilizarea apei întâmpină numeroase bariere în UE:
• conștientizarea limitată a beneficiilor în rândul părților interesate și a
publicului larg
• lipsa unui cadru de susținere și coerență pentru reutilizarea apei

➢ Comisia Europeană a propus, în mai 2018, noi norme de stimulare și facilitare

a reutilizării apei în UE pentru irigații în agricultură

http://ec.europa.eu/environment/water/reuse.htm
 Caracteristicile apei uzate legate de mediu și sănătate

➢ apele uzate reutilizate provin dintr-o varietate de surse:

• ape uzate menajere
• spitale
• școli
• sedii de birouri
• centre comerciale
• industrie

cantitatea și calitatea apelor uzate variază în funcție de sursă

Problemele de sănătate și de mediu asociate recuperării și reutilizării apei sunt

legate de:
- tratarea apelor uzate
- calitatea apei recuperate
- constituenții chimici și microbiologici care pot fi prezenți în apă
- evaluarea riscului pentru sănătate
- percepția și acceptarea publicului
 APELE UZATE ÎN SISTEMUL DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ

• reutilizarea de facto a apei uzate în scopul producerii apei potabile

Apa uzată epurată este deversată într-un râu din care apoi se face captare
pentru potabilizare .

• apare în cazul majorității râurilor

Deoarece epurarea convențională a apelor uzate nu îndepărtează toți constituenții

cunoscuți din apele uzate, iar apa de ploaie de obicei nu este tratată, există
preocupări legate de riscul de sănătate pentru aprovizionarea cu apă în aval.
➢ Au fost raportate în apele naturale, precum și în apa recuperată:

• agenți patogeni incluzând mai mulți viruși enterici

• urme de compuși organici,

• produse secundare de dezinfecție, PhAC și PCP

➢ mulți dintre acești compuși sunt suspectați de perturbări endocrine

Boli și aspecte de sănătate legate de apă

Transmiterea potențială a bolilor infecțioase de către organismele patogene

este cea mai comună preocupare în recuperarea și refolosirea apei.
Preocupările privind anumite microorganisme în apă s-au schimbat de-a lungul
anilor datorită:
• îmbunătățirii sistemelor de canalizare
• evoluției microorganismelor
• utilizării medicamentelor preventive
• îmbunătățirii calității microbiologice și epidemiologice a metodelor de
identificare a microorganismelor responsabile de izbucnirea bolilor

Știați că…?

➢ microorganismele au fost identificate pentru prima dată ca agenți de răspândire

a bolilor legate de apă în timpul focarului de holeră din Anglia, în anii 1860.

➢ 1884 - Theodor Escherich, pediatru și bacteriolog german, a izolat

micoorganisme din scaunele unui pacient de holeră; s-a descoperit apoi că
microorganisme similare există în tractul intestinal al oricărui individ sănătos
– Escherichia Coli sau E.coli
 ➢ 1920 – febra tifoidă a fost asociată cu bacteria Salmonella typhi
➢ 1960 – preocupări legate de Giardia lamblia
➢ 1970 - rotavirus and Norwalk virus
➢ 1980 – Cryptosporidium parvum

Microorganismele asociate cu boli transmise pe calea apei sunt în principal

agenți patogeni enterici, inclusiv bacterii enterice, protozoare și viruși.

Acești agenți patogeni pot supraviețui în apă și pot infecta oamenii prin:
• ingestia fecalelor din apa contaminată
• contact personal
• suprafețe contaminate
• alimente.

Riscul de transmitere a bolilor infecțioase este minim după tratamentul adecvat și

atunci când se respectă reglementările aplicabile privind recuperarea și reutilizarea
apei
 MICROORGANISME PATOGENE PREZENTE ÎN APĂ

Principalii agenți infecțioși care se găsesc în apele uzate municipale

netratate pot fi clasificați în patru grupuri largi:
• bacterii
• protozoare
• helminți
• viruși
Deoarece microorganismele există adesea în număr mare în excremente sau în
apele uzate municipale, îndepărtarea lor sau inactivarea în procesele de tratare
a apelor uzate este exprimată prin logaritmul raportului dintre concentrația
după tratare și concentrația inițială:
C 
log removal = − log  out 
 Cin 
De exemplu, în cazul în care concentrația Giardia lamblia este redusă de la 100 / L
în influent la 1 / L în efluent prin procesul de epurare cu nămol activ:

 1 
log removal = − log   = 2 sau 99%
 100 
 PREZENȚA MICROORGANISMELOR PATOGENE ÎN APA UZATĂ
TRATATĂ ȘI NETRATATĂ
• ape uzate netratate
• efluent primar
• efluent secundar
• efluent terțiar
• efluent rezultat de la tratarea avansată

• epurarea primară reduce foarte puțin numărul de agenți patogeni – ouă de

paraziți și unele protozoare pot fi îndepărtate prin sedimentare

• epurarea secundară reduce agenții patogeni, dar nu-i elimină

• epurarea avansată - apă reciclată este considerată sigură pentru irigarea

peisagistică nerestricționată
 CONSTITUENȚI EMERGENȚI ÎN APELE TRATATE ȘI NETRATATE

Contaminanți emergenți = substanțele chimice și microorganismele care au fost

identificate în apă recent și sunt în curs de a fi reglementate
➢ Compuși care produc disfuncții endocrine și produse chimice active
farmaceutic
• anumiți compuși sintetici și naturali imită, blochează, stimulează sau inhibă
hormonii naturali în sistemele endocrine ale animalelor – endocrine
disruptors compounds (EDCs)
❑ produse farmaceutice, produse de îngrijire personală, produse
chimice de uz casnic, pesticide și erbicide, produse chimice
industriale, produse secundare de dezinfecție, hormoni naturali
și metale
• produse chimice active farmaceutic (Pharmaceutically Active Chemicals -
PhACs)– produse sintetizate în scop medical
❑ antibiotice, antiinflamatoare, substanțe de contrast pentru raze
X, antidepresive

❖ contraceptivele și steroizii – sunt atât EDCs, cât și PhACs

 Conceptul barierelor multiple
• În selectarea operațiunilor de tratare adecvate și a proceselor pentru
aplicațiile de reutilizare a apei, barierele multiple reprezintă un aspect
important
Conceptul de barieră multiplă se bazează pe principiul stabilirii unei serii
de bariere care să împiedice în cea mai mare măsură posibilă trecerea
patogenilor, contaminanților organici și anorganici nocivi în sistemul de
apă
(1) programe de control al surselor concepute pentru a preveni
intrarea substanțelor nocive în sistemul de colectare a apelor uzate
care va inhiba epurarea sau poate exclude reutilizarea;

(2) o combinație de procese de tratare în care fiecare furnizează un

nivel specific de reducere a constituenților;

(3) un tampon de mediu (bazine retenție sau stocare, diluare cu apă

proaspătă sau tratare sol-acvifer care permite amestecarea sau
egalizarea calității apei).
Avantajele abordării bazate pe bariera multiplă sunt:
(1) se asigură într-un anumit grad protecție publicului și mediului
înconjurător chiar și în cazul în care una dintre bariere ar eșua
(2) probabilitatea ca mai multe procese să eșueze simultan este
redusă în mod semnificativ
(3) se asigură o anumită robustețe față de posibilele perturbații
ale proceselor deoarece se utilizează un număr mai mare de bariere.

Monitorizarea în mai multe puncte dintr-un sistem de reutilizare pentru a

asigura conformitatea cu standardele de reutilizare a apei face parte
integrantă dintr-un sistem de bariere multiple.
 Necesitatea tehnologiilor de tratare multiple

Fiind mai multe aplicații de reutilizare a apei, fiecare utilizator poate avea
cerințe specifice pentru calitatea apei reutilizate.

Folosirea mai multor tehnologii poate fi adecvată pentru a îndeplini

cerințele în cazul în care:

(1) sunt necesare mai multe nivele de calitate pentru apa reutilizată,
care nu pot fi produse economic printr-un singur proces sunt necesare
măsuri de protecție suplimentare pentru protecția sănătății publice;
(2) pe baza rezultatelor analizei de risc;
(3) modificările parametrilor de funcționare ai procesului pentru a
satisface o cerință de reutilizare nu sunt compatibile cu cerințele pentru alte
utilizări;
(4) sunt necesare niveluri ridicate de îndepărtare a poluanților
pentru a îndeplini criteriile de reutilizare.
În alte cazuri în care utilizarea tehnologiilor multiple nu poate fi justificată
pentru instalația de reutilizare a apei,

➢ se poate opta pentru o tratare suplimentară la sau în apropierea

punctului de utilizare.

Abordarea tehnologică prin tehnologii de tratare multiple se aplică și

instalațiilor de epurare a apelor uzate, care trebuie să se conformeze
cerințelor din ce în ce mai stricte de descărcare.
Soluții alternative de epurare a apei pentru reutilizare
 Îndepărtarea materiei organice dizolvate, a suspensiilor solide și
nutrienților prin epurare secundară

În treapta de epurare secundară sunt utilizate procesele biologice și

chimice pentru a elimina cea mai mare parte a materiei organice,
exprimată ca CBO5, și suspensiile solide totale.

Eficiențele de îndepărtare obținute în treapta secundară pentru CBO5 și

suspensii solide totale variază între 85 și 95 %.
Pentru îndeplinirea cerințelor de reutilizare a apei și a sănătății publice, se
utilizează:
• procesul biologic cu nămol activ
• bioreactoare cu membrane
• filtre biologice
• echipamente biologice cu discuri
• pot fi incluse zone anaerobe pentru îndepărtarea fosoforului sau
anoxice pentru îndepărtarea azotului
• pentru stații medii și mici se preferă îndepărtarea chimică a fosforului,
față de cea biologică
 Îndepărtarea materiei solide reziduale

Efluentul din instalațiile de epurare secundare conține particule reziduale în

suspensie și coloidale care necesită îndepărtare suplimentară.

Eliminarea suplimentară a particulelor solide reziduale este necesară pentru

optimizarea proceselor de dezinfecție, deoarece particulele reziduale
protejează organismele patogene de dezinfecția cu clor sau lumină
ultravioletă (UV).

Pentru îndeplinirea cerințelor de reutilizare a apei și a sănătății publice, se

utilizează:
• filtrarea (prin mediu poros, pe sufrafețe filtrante, cu membrane)
• flotația artificială prin presurizare
 Îndepărtarea constituenților reziduali dizolvați
Compușii dizolvați, cum ar fi sărurile, pot fi prezenți în apele uzate epurate în
cantități care limitează sau împiedică reutilizarea apei în aplicații specifice, cum ar fi
apa din cazane.
Constituenții anorganici dizolvați pot provoca depunerea de cruste sau coroziunea
în echipamente și în conducte, în special în sistemele pentru turnurile de răcire.
Constituenții dizolvați pot rezulta din:
(1) niveluri ridicate de substanțe minerale în sursele de apă
(2) introducerea de substanțe minerale prin apa menajeră
(3) dedurizatoare de apă pe bază de sare
(4) descărcări în sistemul de colectare a apei uzate a apelor uzate comerciale și
industriale
(5) substanțe chimice adăugate în timpul procesului de epurare a apei pentru
reutilizare, cum ar fi hipoclorit de sodiu și unii coagulanți
Demineralizarea se poate realiza prin:
• nanofiltrare (NF)
• osmoză inversă (RO)
• electrodializă
 Îndepărtarea urmelor de poluanți

Aplicații specifice de reutilizare, cum ar fi reîncărcarea acviferelor, mărirea

capacității apelor de suprafață și procesele industriale, pot necesita
eliminarea urmelor de poluanți.
Necesitatea îndepărtării acestora se analizează de la caz la caz.

Atunci când aceștia nu sunt eliminați prin metode de epurare convenționale

și terțiare, se utilizează:
• oxidarea avansată
• adsorbția individual sau în combinație cu NF sau RO.
• schimbul de ionic
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
reutilizare în agricultură:
• epurare convențională
cu nămol activ
• filtrare prin mediu
poros (opțional)
• dezinfecție cu clor
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
irigarea unui teren de
golf:
• epurare biologică cu
nitrificare
• îndepărtare chimică a
fosforului
• filtrare prin mediu
poros (opțional)
• dezinfecție cu clor
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
reutilizarea apei în turnuri
de răcire industriale sau
irigații peisagistice :
• epurare biologică cu
nitrificare
• microfiltrare
• dezinfecție cu UV
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
aplicații ornamentale cu
apă (de ex. fântână
arteziană):
• bioreactor cu membrane
cu îndepărtarea azotului
și fosforului
• dezinfecție cu UV
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
irigații peisagistice:
• epurare biologică cu
nămol activ
• microfiltrare
• electrodializă
• dezinfecție cu clor
Exemplu de schemă de
epurare a apei pentru
reutilizarea indirectă a apei
ca apă potabilă prin
reîncărcarea acviferelor sau
creșterea debitului de apă
pentru apele de suprafață :
• epurare biologică cu
nămol activ
• microfiltrare
• osmoză inversă
• oxidare avansată
 Impactul amplasării stațiilor de epurare a apei pentru reutilizare

Epurarea apei pentru reutilizare se poate realiza:

• la o stație de epurare principală (sistem „centralizat”), în care

este reutilizat tot efluentul stației sau doar o parte din acesta
o în acest sistem stația de epurare este desori situată la distanță de
zonele potențiale de reutilizare, limitând astfel oportunitățile de
reutilizare deoarece costurile cu transportul apei regenerate în
punctele de refolosire pot fi costisitoare
• într-o instalație satelit (sistem „descentralizat”), în care este
proiectată o instalație specială pentru epurarea apelor uzate în
scopul reutilizării, apropiată de sursa (sursele) de generare și de
punctul de utilizare.
o prin acest sistem amplasat amonte față de zona de scurgere, apele
uzate din sistemele locale de colectare pot fi interceptate, tratate și
distribuite în zone de reutilizare locală, evitând astfel necesitatea
transportului apei regenerate pe distanțe mari
• sistem „centralizat”
o stația de epurare este situată în punctul cel mai jos al localității, de
obicei în lunca majoră a unui râu , deci în apropierea punctului de
deversare a efluenților. În momentul selectării locului de amplasare a
stației de epurare, zona care înconjoară stația ar fi putut fi relativ
nelocuită. Cu timpul, însă, pe terenurile din jur pot fi dezvoltate
complexe rezidențiale, comerciale sau industriale. Astfel, apar
posibilități locale de reutilizare a apei, cum ar fi irigarea peisagistică
sau reutilizarea în diferite industrii ca apă de proces.
• sistem „descentralizat”
o stația de epurare a apei este amplasată în zona superioară a zonei de
serviciu, apropiată de potențialele aplicații, cum ar fi reîncărcarea
acviferelor, irigarea agricolă și îmbunătățirea zonelor de agrement.
Pentru acest sistem, apele uzate netratate sunt deviate de la sistemul
de colectare la stația satelit. Stația satelit este proiectată pentru
epurarea apelor uzate la calitatea cerută pentru reutilizare, iar
nămolurile rezultate sunt returnate pentru prelucrare în stația
centrală.
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 13

Colectarea și utilizarea apei pluviale

 Colectarea și utilizarea apei pluviale

Apa pluvială
• este considerată o apă mai puțin dură decât cea de suprafață datorită
lipsei de carbonat de calciu și magneziu, ceea ce o face excelentă
pentru spălat și gătit.
• conține sulf, un important element în formarea amino-acizilor, conține
micrororganisme și nutrienți minerali colectați din praful atmosferic
fiind esențiali pentru creșterea plantelor.

• are cel mai redus conținut de sare, comparativ cu apele provenite din
surse diferite, acest lucru făcând-o superioară.
Beneficiile colectării apei pluviale:

•colectarea locală, descentralizată a apei pluvialeva reduce dependența

•de surse externe care altfel ar fi la costuri mai mari
•îmbunătățește alimentarea cu apă potabilă
•în scop de reîncărcare va îmbunătăți calitatea apei subterane
•pentru băut și irigare
•apa poate fi utilizată cel mai bine fie pentru consum direct sau reîncărcate
acviferele decât să fie „risipită” în drenaje, în special în mediul urban
•creșterea sănătății ecosistemelor

Utilizarea apei de ploaie în locul celei potabile pentru pentru bazinele de

toaletă şi udarea grădinilor se poate reduce consumul de apă potabilă cu
aproximativ 30 - 40%.
Scopul colectării apei de ploaie este de a reduce consumul de apă
potabilă si de a genera energie electrica.
 Știați că…?

• Colectarea apei pluviale este probabil cea mai veche practica din lume
care are ca scop acoperirea necesarului de apă.
• Originile captării apei de ploaie pot fi extinse atât de departe în istoria
umană încât pot fi comparate cu descoperirea focului şi practicile
vânătorii pentru procurarea hranei.
• S-a descoperit că oamenii captau și păstrau apa de ploaie în ouă de struţ,
pe care le îngropau în pământ, pentru a fi recuperate luni sau ani mai
târziu.
• Apa ce se aduna pe suprafața acoperișului era principala sursă de apă
pentru mulți Fenicieni și Cartagineni din secolul 6 I. Hr. în timpurile
Romanilor.
• Asemănător, în Veneția, acoperișurile caselor erau principala sursă de
apă.
• Americanii nativi au folosit în deşert nenumărate metode de captare a
apei de ploaie
 Caracteristicile chimice și microbiologice ale apei pluviale

• microbii şi bacteriile găsite în apă de ploaie pot duce la probleme

respiratorii, gastrointestinale, infecţii ale sângelui şi ulcer.
 Principiile colectarii apei pluviale

Cel mai înalt punct

Pentru a colecta cu success şi cu uşurinţă apa pluvială este
recomandat să se capteze apa din cel mai înalt punct posibil, deoarece
volumul şi viteza de cădere a apei sunt mai mici. De asemenea cu cât
este captată mai sus, se poate folosi gravitaţia pentru a distribui apa
colectată spre punctele unde aceasta va fi utilizată.

Simplu
Sistemele simple şi la scară mică sunt mai uşor de construit şi de
întreţinut decât cele complexe. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu
astfel de sisteme este recomandată începerea cu cele simple . Acestea
nu necesită o mentenanță foarte laborioasă ceea ce o face de dorit de
către majoritatea utilizatorilor
Direcționarea și infiltrarea debitului de apă

Solul poate fi considerat cel mai mare și cel mai ieftin “rezervor”. În
această privință, acesta poate fi transformat într-un adevărat burete de
apă ce va iriga pasiv vegetația. Pentru a reduce infiltrarea prea rapidă a
apei în sol și pentru a folosi resursele naturale la maximum se pot crea
drumuri artificiale pentru apa pluvială. Mişcarea debitului de apă în zig-
zag reduce eroziunea, creşte distanța şi timpul de curgere ale apei.
Această mişcare ajută la infiltrarea apei în sol de la sursa spre locul de
scurgere.

Preaplin
In momentul în care rezervoarele pentru apa pluvială sunt pline, nu
putem opri ploaia, deci trebuie să fim pregătiţi pentru un exces de debit
numit preaplin. Acesta poate, de asemenea fi folosit drept resursă de
apă fiind direcționat spre o zonă unde poate fi utiliazat.( iaz, fântână
artificială , lac).
 Sistemul de colectare al apei pluviale

Sistemul de colectare a apei de ploaie constituie ansamblul de instalații

pentru colectarea şi stocarea acesteia într-un rezervor, înainte de a fi
refolosita intr-un anumit scop.

• Sisteme sezoniere de captare şi colectare a apei pluviale

• Sisteme permanente de captare şi colectare a apei pluviale

Sisteme sezoniere
• Apa captată şi stocată de acest tip de sisteme este folosită doar pentru
udarea grădinilor sau pentru sisteme de irigaţii.
• De obicei apa este stocată în rezervoare amplasate în exterior.
• Sisteme sunt folosite doar în lunile de vară urmând că iarna acestea să fie
golite pentru a nu afecta sistemul şi a-l degrada.

Sisteme permanente
• Sunt folosite pentru a directiona apa de ploaie şi către bazinele de toaletă,
dar şi pentru sisteme de irigaţii şi udarea grădinilor.
• Din moment ce aceste sisteme sunt folosite şi iarna, este recomandat ca
sistemul de distribuţie al apei să fie instalat în interior sau, dacă este instalat
în exterior, sub pământ pentru a evita îngheţul acestora şi degradarea lor.
• Pentru evitarea necesității unei pompe pentru a transporta apă pluvială către
bazinul de toaletă, este recomandat ca acesta să fie amplasat la o diferenţă
de nivel faţă de bazin. În acest fel se poate folosi forţa gravitaţională
reducându-se astfel consumul energetic și emisiile de CO2, fiind totodată mai
puțin costisitor.
Aplicații ale apei pluviale

Dacă apa captată nu este dezinfectată şi tratată foarte riguros, este

interzisă folosinţa ei în anumite aplicaţii, din cauza riscului de
îmbolnăvire al utilizatorilor
 Acoperiș

Apa de ploaie poate fi stocată în structuri Burlan

precum:
• lagune
• lacuri
• rezervoare Filtre de apă

• injectată direct în acvifer prin puțuri

deschise / alezate / tubulare

Aerisire

Filtru

Rezervor de stocare

Puț pentru
descărcare în
acvifer
Tratarea apei pluviale
Vizionați:

Animation of Rainwater harvesting using "ferro-semen" system

https://www.youtube.com/watch?v=sPE9Zs7dyGc

RainWater Harvesting | Animated Explainer Video | Explayin

https://www.youtube.com/watch?v=pcjuXr8vQXA
Utilizarea apei pluviale pentru generarea curentului electric
Sponge city (oraș burete) = este un oraș care are capacitatea de a
integra gestionarea apei urbane în politicile și proiectele de
planificare urbană.

- trebuie să dispună de cadrele și instrumentele legale și de

planificare adecvate pentru a implementa, întreține și adapta
sistemele de infrastructură pentru colectarea, stocarea și
tratarea (excesului) de apă pluvială.

- în plus, un „oraș cu burete” nu numai că va putea face față „prea

multă apă”, ci și reutiliza apa de ploaie pentru a ajuta la
atenuarea impactului apei „prea puține” și „prea murdare”.
• ca răspuns la impactul în creștere al inundațiilor, guvernul
central chinez a cerut adoptarea pe scară largă a abordării
Sponge City în China în 2013 și a oferit sprijin financiar pentru a
promova implementarea acestei abordări în câteva orașe pilot.

Obiectivele generale ale conceptului presupun „restabilirea”

capacității orașului de a absorbi, infiltra, stoca, purifica, drena și
gestiona apa de ploaie și „reglarea” cât mai mult posibil a ciclului
apei pentru a imita ciclul hidrologic natural.

Beneficiile unui Oraș Burete sunt:

• reducerea pierderilor economice (din cauza inundațiilor)
• îmbunătățirea calității vieții orașelor
• crearea unui mediu în care sunt create și promovate
oportunitățile de investiții în modernizarea infrastructurii,
soluțiile inginerești și noile tehnologii
 Sursa: https://www.mdpi.com/2073-4441/10/9/1230/htm#B34-water-10-01230

GI - green infrastructure;
SUDS - sustainable urban drainage systems;
WSUD - water-sensitive urban design
 Principiile IWA (International Water Association)
pentru water-wise city

1. Servicii de apă regenerative

2. Proiectare urbană water-sensitive

(sensibilă la apă )

3. Orașe conectate la bazinul

hidrografic

4. Comunități water-wise

Viziune
Instrumente de implementare
Guvernanță Instrumente de planificare
Cunoștințe &
Capacitate Vizionați:
Towards a Water-Wise City Vision... What's Yours?
https://www.youtube.com/watch?v=l5--4IMruy8
1. Servicii de apă regenerative

Scopul principal este de a asigura sănătatea publică, protejând totodată calitatea

și cantitatea resurselor de apă pentru generațiile viitoare prin asigurarea
producerii și utilizării eficiente a apei, energiei și materialelor.

Serviciile de apă regenerativă sunt o componentă esențială a strategiilor de

adaptare și atenuare a schimbărilor climatice, care conduc la neutralitatea
carbonului în orașe.

➢ Sunt susținute de 5 principii:

• Refacerea corpurilor de apă și ecosistemelor

• Reducerea cantității de apă și a energei utilizate
• Reutilizare, Recuperare, Reciclare
• Utilizarea unei abordări sistemice, integrată cu alte servicii
• Creșterea modularității sistemelor și asigurarea opțiunilor multiple
REFACEREA corpurilor de apă și ecosistemelor din cadrul bazinelor
prin luarea din acestea sau deversarea în acestea a numai ceea ce
poate fi dat sau absorbit de mediu.
• Reducerea captării de apă la niveluri durabile, care permit
mediului să-și mențină capacitatea de a furniza apă.
• Protejați calității sursei de apă de apele uzate și scurgerile
urbane pentru a asigura sănătatea ecosistemului

REDUCEREA cantității de apă și energie utilizată pe cap de

locuitor.
• Reducerea necesarului de apă în conformitate cu capacitatea
de stocare
• Minimizarea energiei utilizate în curgerea și tratarea apelor
urbane, inclusiv apa de ploaie.
REUTILIZAREA și utilizarea diverselor surse de apă cu tratare care să
se potrivească utilizării, aplicând principiul de calitate a apei
„potrivit scopului” și managementul integrat al resurselor de apă
RECUPERAREA energiei din apă fie prin căldură, energie organică
sau energie hidraulică
RECICLAREA și recunoașterea valorii materialelor „upciclate”, cum
ar fi nutrienții sau materia organică, folosind aceste materiale în
cadrul abordării sistemice
Utilizarea unei ABORDĂRI SISTEMICE integrată cu altele servicii
urbane.
• Considerarea diferitelor părți ale unui sistem de apă ca un
singur sistem și conectarea apei la alte servicii, cum ar fi
sănătatea, transportul, producția de alimente, deșeuri sau
energie ca un întreg sistem, pentru a permite soluții care reduc
și reutilizează, îmbunătățind în același timp costurile serviciilor
în mod eficient

CREȘTEREA MODULARITĂȚII și asigurarea faptului că există opțiuni

multiple de resurse, tratare, depozitare și transport disponibile în
întregul sistem pentru asigurarea nivelurilor de serviciu și reziliență
a sistemelor urbane de apă în fața schimbărilor treptate sau bruște
2. Proiectare urbană water-sensitive (sensibilă la apă )
urmărește integrarea urbanismului cu managementul, protecţia şi
conservarea ciclului total al apei urbane pentru a crea medii urbane
„sensibile” la sustenabilitatea, reziliența și co-beneficii apei.

Acest nivel de acțiune include patru principii:

➢ PLANIFICAREA ȘI IMPLEMENTAREA PROIECTĂRII URBANISTICE CARE

SĂ STABILEASCĂ SERVICIILE DE APĂ REGENERATIVE.
• Proiectarea clădirilor casnice și industriale în modalități care
permit servicii regenerative de apă.
• Acesta poate duce la reducerea amprentei de apă, energie și
carbon la scară locală.
• De asemenea, duce la căi navigabile mai curate, beneficii pentru
ecosisteme și oameni, în același timp îmbunătățind facilitățile
sociale și urbane.
• Include construirea unei infrastructuri verzi de colectare și tratare
a apelor pluviale pentru o serie de beneficii conexe
➢ PROIECTAREA SPAȚIILOR URBANE PENTRU REDUCEREA RISCURILOR LA
INUNDAȚII.
• Creșterea rezistenței la riscurile de inundații prin dezvoltarea de
soluții îmbunătățite de drenaj integrate cu proiectarea infrastructurii
urbane astfel încât să fie asigurate spații sigure pentru inundații, iar
orașul să acționeaze ca un „burete”, folosind apa de ploaie ca
resursă.
• Planificarea infrastructurii vitale pentru a permite recuperarea
rapidă în caz de dezastru.
➢ ÎMBUNĂTĂȚIREA VIEȚII ÎN ORAȘ CU APA VIZIBILĂ începând de la infrastructura
verde de pe marginea drumurilor la coridoarele albastru-verzi principale, ca
oportunități de incluziune socială: recreere, spațiu public incluziv, dezvoltare
economică și transport, creare de spații polivalente și infrastructură.
• Serviciile urbane de apă sunt esenţiale pentru asigurarea irigaţiilor
durabile a parcurilor şi grădinilor, oferind habitate pentru specii de plante
și animale, umbră și atenuarea insulelor de căldură.
➢ MODIFICAREA ȘI ADAPTAREA MATERIALELOR URBANE PENTRU
MINIMIZAREA IMPACTULULUI LOR ASUPRA POLUĂRII APEI.
• Materialele urbane ale acoperișurilor, pereților, suprafețelor, drumurilor
și mobilierului urban ar trebui să fie selectat cu atenție pentru a preveni
eliberarea de poluanți atunci când sunt expuse la soare și ploaie
 3. Orașe conectate la bazinul hidrografic
Orașul este intrinsec conectat și dependent de bazinul de apă din care face parte
și bazinele din jur. Angajamentul proactiv în managementul resurselor de apă în
bazin urmărește asigurarea resurselor de apă, alimente și energie, reducerea
riscului de inundații și creșterea activităților care contribuie la sănătatea
economică și a mediului în bazin.
Acestal treilea nivel de acțiune include trei principii:
➢ SECURIZAREA RESURSEI DE APĂ folosind un plan și management integrat al resurselor de
apă pentru strategiile de atenuare a secetei prin partajarea apei între utilizatorii din
bazin, și anume ecosisteme, agricultură,industrie, energie și alte orașe care contribuie cu
toții la economia bazinului și orașului
➢ PROTEJAREA SĂNĂTĂȚII ECOLOGICE a resursei de apă împreună cu celelalte părți
interesate din bazin, pentru a se asigura că se obține o apă de calitate adecvată scopului,
cu cerinţe minime de tratare şi energie, şi să asigure sănătatea ecologică a corpurilor de
apă receptoare (râuri și pâraie, zone umede, ape subterane, medii marine),
îmbunătățind atât calitatea cât și cantitatea apei.

➢ PREGĂTREA PENTRU EVENIMENTE EXTREME ȘI RĂSPUNSUL LA ACESTEA, cum ar fi

inundațiile și secetele prin gestionarea regimului de curgere în râuri, depozitarae și
vegetația adecvată în bazin.
• Investiții în sisteme de avertizare timpurie pentru atenuarea riscurilor de furtună în
zonele de coastă, precum și a inundațiilor și secetei.
4. Comunități water-wise
Implementarea celor trei seturi de principii anterioare necesită o
abordare holistică și parteneriate puternice.

Acest al patrulea nivel de acțiune se referă la:

• utilizarea propriei capacități de guvernare și planificare a oamenilor;
profesioniştii devin mai „water-wise” în domeniul lor de expertiză,
astfel încât să poată integra apa între diversele sectoare, evidențiind
co-beneficiile soluțiilor integrate pentru deblocarea investițiilor.
• oameni care devin mai „înțelepți referitor la apă” (water-wise) în
comportamentele lor ca cetăţeni
Tranziția spre comunități ”water-wise” se face cu ajutorul a 5 actori cheie:
• Cetățenii implicați în viziunea sustenabilă a apei urbane
• Profesioniștii cu diferite expertize (finaciare, tehnice, sociale)
• Echipe transdisciplinare de planificare și operare
• Factori de decizie politică
• Lideri
prof.dr.ing.
Lăcrămioara Diana ROBESCU
 Capitolul 14

Monitorizarea şi automatizarea
proceselor dintr-o staţie de epurare
 Realizarea sistemului de monitorizare

Elementele unui sistem de monitorizare:

• Baza tehnică sau hardware-ul;

• Sistemul de programe sau software-ul;
• Baza informaţională;
• Resursele umane şi cadrul organizatoric
Componentele hardware ale unui sistem de monitorizare

HARDWARE

UMAXNC200

Echipamente de Echipamente de Echipamente

transmitere date prelucrare de memorare

Echipamente Echipamente
EXTERNAL

de culegere si
TRAFFIC LOAD


WatchGuard
Designing peace of mind


TRUSTED OPTIONAL de redare

verificare date informatii
Prin monitorizare se asigură o serie de avantaje pentru
operatorii din SEAU:

• creşte conştientizarea acestora privind performanţele şi eficienţa

proceselor de epurare

• vor fi pregătiţi pentru inspecţiile autorităţilor

• pun la dispoziţia inspectorilor date mai fiabile pentru verificarea probelor

singulare, nereprezentative

• creşte conştientizarea acestora în ceea ce priveşte impactul poluanţilor

asupra mediului

• implementarea acţiunilor corective

• identificarea tendinţelor privind performanţa proceselor de epurare şi

setarea alarmelor

• îmbunătăţirea eficienţei proceselor

Activităţi pentru realizarea unui sistem de monitorizare

Evaluarea capacităţii de monitorizare existente

• existenţa sistemului de achiziţie, prelucrare şi raportare a datelor

• personalul disponibil, nivelul de şcolarizare şi motivaţia acestuia
• resursele tehnice: echipamentul de monitorizare şi de laborator existent şi
starea acestuia
• resursele financiare, adică bugetul disponibil pentru activitatea de monitorizare

Identificarea obiectivelor şi scopului

Cadrul organizaţional

• resursele umane
• responsabilităţile şi sarcinile
 Dificultăţi în măsurarea şi prelucrarea parametrilor dintr-o
staţie de epurare

Calitatea datelor
• perturbaţii din diferite surse atât la colectarea probei cât şi prin
procedeul de măsurare
• funcţionarea necorespunzătoare a senzorilor
• erori de transmitere a datelor

Volumul de date

Coliniaritatea datelor

Date nestaţionare

Date cu scări de timp diferite

Neliniaritatea datelor

Date dinamice
Senzori şi traductoare pentru măsurarea parametrilor în epurarea apelor uzate
Frecvenţa măsurătorilor şi reglărilor unui parametru depinde de timpul necesar
acestuia să se modifice după apariţia unei perturbări. Timpul necesar unui parametru
pentru a atinge 63.2% din diferenţa dintre condiţiile iniţiale şi cele finale după apariţia
perturbării se numeşte constantă de timp. Pentru a realiza controlul automat aceşti
parametrii trebuie măsuraţi de 10...30 de ori mai des decât constanta de timp
corespunzătoare. Deci, pentru aceşti parametrii este necesară aparatură on-line de
măsurare.
 Senzori/Traductoare de debit

Traductor de debit electromagnetic

• cost destul de mare, în special pentru

diametre mari de conductă
• căderea de presiune şi întreţinerea lui sunt
scăzute
• o mare acurateţe, aceasta fiind afectată
negativ doar la viteze sub 1 m/s

Sursa: http://www.automation.siemens.com/w1/automation-technology-electromagnetic-18627.htm

Sursa: http://www.gec.jp/CTT_DATA/WMON/CHAP_4/html/Wmon-125.html
 Traductor de debit cu ultrasunete

• transmiterea undelor ultrasonice(contrapropagarea timpului de parcurs)

• reflectarea undelor ultrasonice, sau debitmetre ultrasonice Doppler

• debitmetre pentru canale deschise

Debitmetre ultrasonice cu timp de parcurs

- întreţinerea uşoară
- nu au pierderi de presiune
- asigură o precizie mai bună faţă de alte
aparate, rezultatele fiind foarte uşor
afectate de temperatură, densitate sau
conductivitate
- nu pot fi utilizate pentru nămoluri
Debitmetre ultrasonice cu efect Doppler

- costul este mic, întreţinerea scăzută

- nu realizează cădere de presiune
- sunt sensibile la vibraţiile conductei
- acurateţea scade la viteze sub 0,9 m/s.
- se utilizează pentru nămoluri, lichide cu bule, gaze cu
particule solide sau lichide în mişcare turbulentă
Debitmetre ultrasonice pentru canale deschise

Sursa: http://www.hach.com/
Senzori/traductoare de nivel

❖ capacitivi
❖ cu determinarea hidrostatică a nivelului
❖ ultrasonici
❖ cu transmitere nucleoinică sau radiometrică a nivelului
❖ cu microunde dirijate
❖ cu radar
 Senzori de oxigen dizolvat

Senzori optic de oxigen dizolvat

• se bazează pe fenomenul fizic al

luminiscenţei
• nu consumă oxigen
• nu necesită recalibrare frecventă sau
curăţare frecventă
• durată de viaţă mai mare decât senzorul
electrochimic
• citiri mult mai stabile şi mai precise
• sistemul este independent de valoarea
debitului

Sursa: http://www.hach.com/
Senzori electrochimic de oxigen dizolvat

necesită înlocuirea electrolitului şi a membranei

Sursa: http://www.sensorex.com/
 Senzori de turbiditate/suspensii solide

• principiul nefelometric - turbiditatea sau

concentraţia de suspensii solide se
măsoară prin determinarea intensităţii
luminii împrăştiate la un unghi de 900 faţă
de fasciculul de lumină incident care trece
prin proba de apă

- senzorul conţine elemente structurale

optice şi electronice de valoare
- manevrarea acestuia trebuie făcută cu
atenţie pentru a nu crea şocuri mecanice
puternice
- necesită calibrare periodică datorită
modificării distribuţiei mărimii particulelor

Sursa: http://www.hach.com/
Senzori de pH

• necesită întreţinere periodică pentru

curăţare şi calibrare
• timpul de viaţă al electrodului de pH
este finit
Senzori de potenţial redox

vârful de măsurare trebuie complet imersat

în lichid
 Senzori pentru măsurarea concentraţiei de substanţe organice dizolvate

❑ CBO
❑ CCO
❑ COT

SENZORI:
• coeficientul de absorbţie spectrală (SAC – spectral absorbtion coefficient) la 254 nm

• carbonul organic total

absorbţia UV de către substanţele organice

Sursa: http://www.hach.com/

1 – CCO
2 – CBO
3 – SAC
4 – COT
Senzori pentru măsurarea concentraţiei de amoniu

Senzor ion-selectiv

• utilizează un electrod ion – selectiv

pentru detectarea ionior de amoniu
direct în bazinul de aerare, ca amoniu-
azot NH4-N
• pentru o stabilitate superioară se
utilizează ca electrod de referinţă un
electrod diferenţial de pH
• Pentru compensarea interferenţei
datorită ionilor de potasiu (K+) este
integrat un electrod ion-selectiv pentru
potasiu
• tehnologie CARTRICAL prin care se
calibrează fiecare electrod individual
• este inclus un senzor de temperatură
pentru o acurateţe mai bună
Sursa: http://www.hach.com/
• utilizeză cartuşe calibrate care se
schimbă de 2 ori pe an
• sistem automat de curăţare cu aer a
senzorilor
Senzori pentru măsurarea concentraţiei de nitraţi
Sursa: http://www.hach.com/
Senzor ion-selectiv
• utilizează un electrod ion – selectiv pentru
detectarea ionior de nitrat NO3- direct în
bazinul de aerare, ca nitrat-azot NO3- - N
• pentru o stabilitate superioară se utilizează
ca electrod de referinţă un electrod diferenţial
de pH
• Pentru compensarea interferenţei datorită
ionilor de clor (Cl-) este integrat un electrod
ion-selectiv pentru clor
• tehnologie CARTRICAL prin care se
calibrează fiecare electrod individual
• este inclus un senzor de temperatură pentru
o acurateţe mai bună
• utilizeză cartuşe calibrate care se schimbă de
2 ori pe an
• sistem automat de curăţare cu aer a
senzorilor
 Senzor combinat pentru măsurarea concentraţiei de amoniu şi nitraţi

➢ cartuş pentru amoniu şi nitrat cu compensarea

ionilor de potasiu şi clor

Sursa: http://www.hach.com/
Analizor pentru măsurarea concentraţiei de fosfaţi

➢ Determinarea ortofosfatului total (dizolvat şi în suspensie) - se bazează pe metoda colorimetrică,

utilizând reactivi:
• acid vanadomolibdofosforic – se utilizează vanadiu în combinaţie cu molibdat de amoniu
care formează culoarea galbenă cu ionii fosfat, detectată de un fotometru
• metoda acid ascorbic – molibdat de amoniu: ortofosfatul reacţionează cu molibdatul,
formând acidul fosfomolibdic, care reacţionează cu acidul ascorbic, rezultând un
complex de culoare albastră. Cantitatea de ortofosfat din soluţie se determină prin
măsurarea intensităţii culorii albastre deoarece absorbanţa soluţiei este direct
proporţională cu concentraţia (legea lui Beer)

Sursa: http://www.hach.com/
Amplasarea senzorilor în treapta mecanică
Amplasarea senzorilor în treapta biologică
Amplasarea senzorilor în treapta de nitrificare-denitrificare
Amplasarea senzorilor în procesul de îngroşare a nămolului
Amplasarea senzorilor în procesul de deshidratare a nămolului
Amplasarea senzorilor în procesul de stabilizare anaerobă a nămolului
 Sisteme de comunicaţii utilizate pentru automatizarea
unei staţii de epurare a apelor uzate

Reţelele de câmp digitale

Controlul
procesului si
diagnosticare
FIELDBUS

Magistrale
Profibus PA
de camp de tip
FOUNDATION
DEVICE BUS
Profibus DP & FMS
Device Net
Lon Works
SENSOR BUS Interbus S
World FiP
Controlul
discret ASI, Seriplex
FIP I/O
Dispozitive Dispozitive
simple complexe
 Structură de magistrale de câmp utilizată într-o
SEAU
Trinitron

FOUNDATION

PROFIBUS

Interfata
PLC PLC digitala

PROFIBUS HART

Traductoare Traductoare
 SCADA pentru staţia de epurare

Subsistemul hardware sau echipament

Terminalele inteligente
RTU
Interfaţa grafică cu utilizatorul
Echipament de tip GPS
Sistemul de comunicaţii

Subsistemul software
Ierarhizare pe patru nivele funcţionale

Nivelul I – nivelul legăturii cu procesul

Nivelul II – nivelul echipamentelor de proces

Nivelul III – nivelul server-ului de proces

Nivelul IV – nivelul posturilor de lucru

 Funcţii realizate de sistemul SCADA

• protecţie şi securitate
• achiziţie de date
• algoritmi de comandă
• integrarea altor echipamente
• transferul fişierelor
• conectare virtuală cu terminalele din reţea
• reconfigurarea sistemului
• generarea unor rapoarte
• să nu necesite testare periodică şi mentenanţă
• statistici de comunicaţie şi alarme
• autopornire
• osciloperturbograf
• comunicaţie
• supraveghere