Popovici Vlad-Ionuț

grupa : 312

Răspunderea civilă delictuală pentru mediu

Noţiunea generală de răspundere este întâlnită în toate ramurile dreptului, s-a format şi a
evoluat odată cu dinamica societăţii umane, impunând o anumită conduită a oricărui subiect, pe care îl
obligă să nu aducă atingere intereselor generale sau drepturilor legitime ale unei persoane şi să nu
provoace un prejudiciu. Orice abatere de la regulile de conduită, urmată de producerea unui prejudiciu sau
de crearea unei stări de pericol, atrage responsabilitatea autorului faptului ilicit.

Degradarea mediului înconjurător constituie astăzi una din marile probleme ale omenirii.
Mediul este afectat atât de consecinţele subdezvoltării cât şi de consecințele dezvoltării excesive. În
ţara noastră, protecţia mediului reprezintă o problemă de interes naţional, constituind o obligaţie a
autorităţilor, administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Nevoia de exploatare, dar şi de protecţie a componentelor mediului natural (mediul geografic, factori
fiziologici, biologici, demografici) au determinat adoptarea unui complex de norme juridice specifice
fiecărui stat.

Protecţia juridică a mediului este inseparabilă de existenţa răspunderii juridice a celui ce a

cauzat producerea unui prejudiciu sau a unei daune. Recunoaşterea şi garantarea dreptului la un mediu
sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic are loc atât la nivelul legislaţiilor naţionale, cât şi în
planul reglementărilor internaţionale.

În Constituţia României revizuită prin Legea nr. 429/2003, în art.35 s-a prevăzut alături de
celelalte drepturi fundamentale şi dreptul la un mediu sănătos, acesta făcând parte din cea de-a treia
generaţie de drepturi, numite „drepturi de solidaritate", ce pot fi realizate nu numai prin eforturi interne
ale statului, ci şi prin cooperare, legiuitorul apreciind că atât statul, cât şi particularii îşi pot angaja
răspunderea pentru realizarea acestui drept, perspectiva integrării în Uniunea Europeană fiind o
garanţie. Prin încheierea acordului de asociere dintre România şi Uniunea Europeană, ce a intrat în
vigoare în anul 1995, România şi-a propus şi a reuşit să preia treptat acquis-ul comunitar de mediu, un
rol important avându-1 cele 3 drepturi fundamentale: 1. dreptul la informare privind mediul; 2.dreptul
publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul; 3.dreptul de a cere repararea daunelor
ecologice ori anularea actelor administrative ilegale.

REGLEMENTARE : Cadrul legal general al acestei răspunderi este stabilit in dispozițiile

OUG 195/2005 privind protecta mediului. Reglementarea în detaliu a regimului său juridic își are însă
sediul in OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea
prejudiciului asupra mediului .

Noțiunea de daună ecologică are două accepțiuni : unul larg și unul restrâns. Lato sensu,
prin daună ecologică se înteleg atingerile aduse factorilor naturali, ceea ce inseamnă deteriorarea
mediului natural, si, deopotrivă, a sănătății, vieții și bunurilor oamenilor, provocate de poluanți,
activități dăunătoare, dezastre sau accidente ecologice. ( art 2 pct. 52 din OUG 195/2005)

Stricto sensu, dauna ecologică, denumită daună ecologică pură, constă in deteriorarea mediului
natural, reducerea diversității biologice și ecosistemelor naturale, a speciilor si habitatelor naturale
protejate, etc, cauzate in principal de poluarea apei, atmosferei și contaminarea solulului ( art. 2 pct22
din OUG 195/2005 și art. 2 pct 12-13 OUG 68/2007).

Persoanele răspunzătoare : Art. 94 alin 1 lit. i) OUG 195/2005, instituie principiul conform
căruia ” poluatorul plătește ”. Cadrul de reglementare a răspunderii de mediu, bazată pe acest principiu,
in scopul prevenirii si reparării prejudiciului asupra mediului, este stabilit de OUG. 68/2007. De aici
rezultă că rapunderea in acest domeniu este atat preventivă cât și reparatorie.

În ceea ce privește sfera persoanelor care au dreptul de a cere prevenirea sau, după caz,
repararea daunelor ecologice pure, conform art. 5 lit. d) din OUG 195/2005 și art 20 OUG nr 68/2007,
in virtutea dreptului la un mediu sănătos , orice persoana fizică sau juridică care este afectată sau
posibil a fi afectată de un prejudiciu asupra mediului sau se consideră vătămată intr-un drept al său ori
intr-un interes legitim are dreptul de a se adresa autoritaților publice competente, printre altele, agentiei
judetene pentru protectia mediului, in scris sau prin mijloace electronice de comunicare. Așadar, prin
definiție, NU mediul natural este subiectul victimă care să reclame reparațiunea, ci mediul, este o
valoare fundamentală ocrotită pe plan intern şi internațional, prin lege.

În ceea ce privește măsurile preventive și reparatorii și suportarea costurilor acestora, OUG

68/2007 îi obligă atat pe poluatori, în înțelesul de operatori de activități profesionale, cât și autoritățile
publice competente, să ia, ori, după caz, să dispună toate măsurile de prevenire si reparare a
prejudiciului asupra mediului și stabileste modul de suportare a costurilor acestor măsuri .

Regimul juridic al răspunderii pentru daunele ecologice este un regim special, fiind generat
de norme juridice de drept public și de drept privat. Urmează ca această răspundere, preventivă și
reparatorie, are o natură juridică mixtă, de drept administrativ si de drept civil, diferită atât față de
răspunderea patrimonială administrativă propriu-zisă, cât și față de răspunderea civilă de drept comun

De regulă, răspunderea civilă are un caracter subiectiv (este dependentă de culpa autorului);
când însă, legea prevede expres, poate interveni şi o răspundere obiectivă, independentă de culpa
autorului. Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului, intervine în situaţia în care se întrunesc
cumulativ, următoarele condiţii:

1). săvârşirea unei fapte ilicite (acţiune-inacţiune); 2).cauzarea unui prejudiciu (daună) ecologic;
3).existenţa unui raport de cauzalitate; 4).capacitatea delictuală a autorului în momentul săvârşirii faptei
ilicite; 5).culpa autorului faptei ilicite nu este necesar a fi dovedită, dat fiind caracterul obiectiv al
răspunderii civile de mediu.

Art. 95 alin.1 din OUG 195/2005 stabileşte categoric faptul că: “Răspunderea pentru
prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă”. Textul legal instituie, așadar,
principiul răspunderii obiective, fără vinovăția dovedită sau prezumată a poluatorului. Prin exceptie
trebuie mentionat că răspunderea în discuție poate fi subiectivă, în ipoteza reparării prejudiciilor
cauzate speciilor protejate și habitatelor naturale, dacă acest lucru este prevăzut de reglementările
legale speciale în vigoare ( art 95 alin 2 din OUG 195/2005)

Este adevărat însă, că funcțiile răspunderii civile (normativ-educativă, funcția preventivă şi cea
reparatorie), ca şi principiile clasice ale răspunderii civile se vor aplica şi în dreptul mediului pentru
situațiile în care acest fel de răspundere intervine, ca urmare a nerespectării reglementărilor legale
referitoare la conservarea, dezvoltarea şi protecția mediului şi nu există sau nu contravin
reglementărilor speciale în domeniu. Până în prezent, în domeniul protecției mediului s-a apelat mai
mult la două instituții clasice de drept civil şi anume:

a) la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență priveşte concilierea intereselor

agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi
obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează;

b) norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie. Aplicarea normelor dreptului civil în
materia răspunderii pentru prejudicii aduse mediului se face prin adaptarea lor la particularitățile
raporturilor juridice de drept al mediului.

În ceea ce privește regulile speciale aplicabile in cazul răspunderii pentru daune nucleare,
acestea sunt, prin natura lor, prejudicii cauzate asupra mediului. Cu toate acestea, răspunderea pentru
asemenea daune este exceptată de la dispozițiile legale care se aplică raspunderii pentru prejudiciile
cauzate asupra mediului, in general. Dimpotrivă, in această materie, există reglementări speciale,
derogatorii. Ele își au sediul in L. 703/2001 privind raspunderea civilă pentru daune nucleare . Astfel,
în domeniul daunelor nucleare, în legătură cu care există o reglementare specială, răspunderea
delictuală, nu mai este fundamentată pe ideea de culpă, ci pe cea de risc. Astfel putem retine
urmatoarele particularități :

a) răspunderea se angajează numai pentru daunele nucleare rezultate din activitatile de utilizare a
energiei nucleare in scopuri pasnice

b) daunele nucelare trebuie sa se probeze ca au fost cauzate de un accident nuclear, asa cum este definit
art 3 din L 703/2001

c) raspunderea se angajează exclusiv in sarcina operatorului instalației nucleare in care s-a produs
accidentul nuclear.

d) exonerarea de raspundere a operatorului intervine numai daca se face dovada ca dauna nucleară este
rezultatul direct al unor acte de conflict armat, razboi civil sau ostilitate ori a fost cauzata actiunea sau
inactiunea savarsita cu culpă gravă sau cu intenție de catre vicitma

e) raspunderea este limitata la cel mul echivalentul in lei a 300 de milioane DST( dreptul special de
trecere ) pentru fiecare accident nuclear

Bibliografie:
1. M.Duţu, Tratat, vol I, p.50-51

2. O.U.G.195/2005 M.Of. nr.1196 din 30 decembrie 2005

3. M.Duţu, Tratat, vol I, p.204

4. E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul, nr.3/2003, p.84

5.Liviu Pop, Curs de drept civil- Obligațiile pag.394 si 398-399

6. G. Martin, La responsabilité civile, pour faits de pollution, P.P.S., 1978; Mircea Duţu, În legătură cu
răspunderea civilă pentru daune ecologice, Rev.”Dreptul” nr.10-11/1991, pag.23-32, precum şi
Specificul sancţiunilor de drept al mediului, Rev. „Dreptul” nr.10-11/1994.

7. Pentru detalii privind răspunderea civilă pentru pagubele nucleare, a se vedea: I. Anghel,
Răspunderea civilă pentru pagubele produse prin folosirea în scopuri paşnice a energiei atomice, Rev.
română de drept nr.2/1971, pag.66-68; Mircea Duţu, Răspunderea civilă pentru pagubele nucleare,
Rev. Dreptul, nr.10-11/1993, pag.47-5

8. Mircea Duțu, Legea protecției mediului, revista „Dreptul”, nr. 5/1996, p. 9.

9. Încă înainte de adoptarea prezentei legi-cadru, în doctrină s-a pus problema obiectivizării răspunderii
juridice pentru poluarea mediului; a se vedea, Mircea Duţu, art. cit.; Ernest Lupan, Consacrarea
caracterului obiectiv al răspunderii juridice pentru poluarea mediului, Analele Universităţii din Oradea,
1995, pag.82-84.