Obiectivele politicii mediului Politica n domeniul mediului vizeaza urmatoarele obiective: protectia mediului; ameliorarea calitatii sale; protectia

sanatatii publice; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea masurilor Ia nivel international privind rezolvarea problemelor mediului de dimensiuni regionale si mondiale . Instrumentele utilizate: dispozitii legislative, n special directive fixnd norme de calitate de mediu (niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii, de conceptie, de exploatare); norme aplicabile produselor (limite de concentratie sau de emisie pentru un produs dat); programe de actiune n favoarea protectiei mediului; programe de ajutor financiar. 2. Necesitatea unei politici comune a mediului Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite n materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, n crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta n mod eficace doar n limitele frontierelor nationale. n plus, unele din masurile adoptate de statele membre mpiedicau libera circulatie a marfurilor n cadrul pietei comune. Ca urmare, apelurile si presiunile pentru actiuni comune n favoarea mediului s-au multiplicat. n 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program de actiune n acest domeniu. La nceputul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune n domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde n prezent peste 200 directive si regulamente. Ele privesc, n principal, protectia apelor, calitatea aerului, protectie florei si faunei, zgomotul, eliminarea deseurilor. Legislatia mediului prezinta o caracteristica particulara, anume ea tine seama de aspectele economice. Dar legislatia anterioara lui 1986, nu avea o baza juridica intr-un tratat . Actul Unic european atribuie n mod explicit Comunitatii europene competente n domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescnd de reglementari asupra mediului. Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare: 1 protectia mediului; 2 sanatatea umana; 3 utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale (art. 130 R). Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit n mod formal conceptul dezvoltarii durabile n legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai trziu, tratatul de la Amsterdam a facut din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene. Dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene trebuie sa se fondeze pe principiul dezvoltarii durabile si pe un nivel nalt de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat n definirea si punerea n aplicare a tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie, energie, agricultura, transport si turism. 3. Programe de actiune ale Uniunii Europene n domeniul mediului n afara legislatiei, Uniunea Europeana a elaborat programe de actiune nsotite de directive si obiective prioritare. ncepnd cu al treilea program (1983-1986) accentul a fost pus pe principiile fundamentale ale prevenirii si protectiei. Programul al patrulea (1986-1992) viza trecerea la o politica preventiva. n paralel, Uniunea Europeana a initiat programe de cercetare n domeniul mediului: Stiinta si tehnologia pentru protectia mediului (STEP); Programul european n materie de climatologie si riscuri naturale (EPOCH). Al cincilea program de actiune intitulat Pentru o dezvoltare durabila si respectuoasa a mediului (19922000), preconiza sa progreseze pe calea unei abordari preventive a protectiei mediului. Aceasta abordare traseaza o noua cale, integrnd politicile, legislatiile si proiectele ntr-un program complet de reforme axate pe un singur obiectiv, anume dezvoltarea durabila . Conceptul dezvoltarii durabile desemneaza o dezvoltarea care raspunde nevoilor actuale fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a raspunde nevoilor proprii. Ai cincilea program cauta sa completeze deciziile si regulamentul utilizate ca instrumente n programele precedente cu actiuni Ia fiecare nivel, angajnd grupurile societatii. Programul pune n evidenta cinci mari sectoare care pot sa degradeze mediul si sa epuizeze resursele naturale: industria, transporturile, energia, agricultura si turismul. El fixeaza tinte de atins n fiecare din ele. Totodata, sunt stabilite cele sase elemente ale actiunilor dezvoltarii durabile a Uniunii Europene: A. integrarea considerentelor de mediu n celelalte politici;

B. parteneriat ntre Uniunea Europeana, staele membre, lumea afacerilor si public si responsabilitati mpartite; C. largirea evantaiului de instrumente ale politicii de mediu: impozite, subventii, acorduri ferme; D. schimbarea schemelor de consum si productie; E. punerea n opera si aplicarea legislatiei europene de catre statele membre, ntreprinderi etc. F. cooperarea internationala n cadrul Agendei 21 a Natiunilor Unite si celui de-al cincilea program de actiune n domeniul mediului. 4. Cooperarea Uniunii Europene cu Europa orientala Mediul este una din prioritatile programelor de ajutor acordat tarilor situate la estul Uniunii Europene: Phare si TACIS, avnd ca scop repararea si protectia mediului n tarile amintite. n cadrul acordurilor europene ncheiate ntre Uniunea Europeana si cele zece tari candidate la aderare este ntarit accentul pe problemele mediului n strategiile de aderare, inclusiv furnizarea de ajutor tehnic si fonduri pentru mbunatatirea legislatiei si gestiunii n materie de mediu. n prezent ajutorul accentueaza asupra investitiilor. Un program de actiune larg pentru refacerea si protectia mediului, care acopera ntreaga Europa, a fost adoptat n 1995, la a treia conferinta a ministrilor mediului (Sofia) . 5. Cooperarea n materie de probleme ecologice mondiale Uniunea Europeana coopereaza cu alte tari prin intermediul organismelor ONU, OECDE si cu alte organisme internationale pentru a promova solutii mondiale Ia problemele ecologice globale: schimbarile climatice, saracirea stratului de ozon, padurile tropicale, biodiversitatea. Aceasta cooperare da nastere adesea la o conventie mondiala sau regionala care pot constitui un cadru solid pentru actiunile Uniunii Europene si ale tarilor care participa la conventii protejnd habitatele n pericol, marile si rurile, controleaza schimbul international de deseuri si produse chimice periculoase. 6. nvatamnt si formare Mediul este din ce n ce mai mult integrat n nvatamnt la toate nivelele, devenind un element component al formarii profesionale. El face parte din programul de studiu de baza n marea majoritate a statelor membre. Au proliferat ajutoarele pedagogice sub forma de carti, manuale, brosuri, material audiovizual asupra mediului. Comisia Europeana finanteaza proiecte de formare pentru profesorii din nvatamntul elementar si secundar precum si pentru cursuri tehnice si agricole. De asemenea, a fost publicat un Ghid european de studii asupra cursurilor de mediu din universitate. n noua state membre ale Uniunii Europene poate fi obtinut un masterat european n gestiunea mediului. 7. Progresele realizate, perspective Uniunea Europeana a dobndit treptat statutul de prim autor n materie de politica a mediului, la nivel national, regional, ct si n relatiile internationale. Au fost adoptate masuri n toate domeniile interesnd mediul. Circa 70% din angajamentele facute la scara europeana n 1992 sunt realizate. Progresele se vad mult mai greu n statele membre. Uniunea Europeana s-a orientat catre dezvoltarea durabila, drumul este nsa lung si dificil. Politica n domeniul mediului nu are sanse fara sprijinul sincer al ntregii populatii. Experienta ndreptateste ideea ca politica n domeniul mediului se va Iovi si n viitor cu conflictul de interese dintre ecologie si unele sectoare economice. Perspectiva este cea a unui optimism prudent si moderat .

POLITICA DE MEDIU N UE Tratatul de la Roma nu a facut referiri specifice la o politica comuna n domeniul ecologic, astfel nct o astfel de politica s-a dezvoltat mai trziu si nu a prins contur armonizat pna la nceputul anilor '70. Obiectivele initiale ale politicii de mediu a UE Se conturau pentru prima data articulat, ntr-un document cu vocatie comunitara urmatoarele obiective:

conservarea, protejarea si mbunatatirea calitatii vietii; sa contribuie la sanatatea colectivitatilor umane; sa se asigure o utilizare rationala a resurselor naturale

Principiile initiale pe care s-a bazat politica de mediu n UE Toate actiunile ndreptate spre punerea n aplicare a acestor obiective se bazau pe trei principii:

prevenirea este mai buna dect tratarea; orice prejudiciaza mediul nconjurator trebuie combatut la nivelul sursei; cel care polueaza va trebui sa plateasca pentru repararea oricarui prejudiciu si curatirea mediului.

Prevederile Actului Unic European n domeniu politicii de mediu Actul Unic European statua obligativitatea ca, considerente legate de protectia mediului sa faca parte integranta si din celelalte politici comunitare sectoriale. Aceasta politica sectoriala este strns intercorelata cu P.A.C., cu Politica Comuna n domeniul Transporturilor, Politica Energetica, Politica Regionala, Politica n domeniul Turismului si cu initiativele n domeniul cercetarii si dezvoltarii. Obiectivele lansate prin AUE, exprimarea implicita a subsidiaritatii cu privire la problematica mediului au fost bazele regulamentare ale conturarii unui nivel tot mai nalt de protectie a mediului la scara europeana. Ca si n celelalte sectoare se presupunea un grad ridicat de centralizare a deciziilor si actiunilor, Comisia Europeana si celelalte organisme decizionale conturnd cadrul de desfasurare a strategiilor sectoriale, stabilind criteriile si continutul actiunilor.

Cazurile mai delicate au fost supuse Curtii Europene de Justitie care a interpretat aplicarea principiului subsidiaritatii chiar nainte de adoptarea Tratatului de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht si politica n domeniul mediului nconjurator Trtatul asupra Uniunii Europene (TUE) a ntarit coerenta si operabilitatea politicii ecologice fiind, dupa parerea unor analisti, mult mai retoric dect se astepta. TUE a introdus termenul de "politica" n descrierea actiunilor comunitare cu privire la mediu si nlocuindu-se conceptul de "actiuni" n domeniul ecologic. Terminologia folosita n TUE releva o oarecare ndepartare de ambitioasele sperante lansate n domeniul ecologic de AUE. Politica de mediu devine spatiul decizional comunitar n care se nregistreaza cea mai mare amploare a folosirii majoritatii calificate n adoptarea legislatiei, aplicata n toate cazurile cu exceptia:

prevederilor care pot fi prioritar de natura fiscala. Spre exemplu taxa cu privire la energie va comporta un vot n unanimitate; masurile cu privire la amploarea localitatilor rurale si urbane si la folosirea terenurilor, cu exceptia managementului deseurilor, masurile de natura generala si ale gospodaririi resurselor de apa; masurile care pot afecta semnificativ optiunea unei tari membre pentru o anumita sursa de energie sau structura ofertei sale energetice globale.

Ratiunile economice pentru o politica de mediu comuna n UE

Cstigurile generatoare de crestere economica izvorte din eliminarea barierelor comerciale

sunt purtatoare de efecte ecologice adverse.

Abilitatea Uniunii Europene de a actiona n domeniul armonizarii conceptelor si

normativelor ntr-un domeniu n care diferentierile pot cauza disfunctionalitati sau bariere comerciale, standardele reduse ntr-o tara membra sunt un mijloc de mentinere ntr-o maniera neloiala a unor avantaje competitive n raport cu celelalte tari.

Nevoia unor masuri la nivel comunitar care sa asigure aplicarea efectiva a legislatiei n
domeniu.

Potentialul de creare de locuri de munca al asa-zisei eco-industrii (productia de echipament

de control a poluarii) concomitent cu dezvoltarea noilor tehnologii de tip " curata si prelucreaza" care vor gasi avantaje competitive pentru industria europeana la scara relatiilor comerciale globale. Cel de-al 5-lea Program de Actiune n domeniul Mediului si Raportul cu privire la starea Mediului care l nsoteste fac o cuprinzatoare analiza statistica a problemelor care afecteaza ntreaga Uniune Europeana. O serie de tendinte au fost identificate ca avnd semnificative consecinte negative si efecte transfrontaliere:

utilizarea energiei - o crestere pna n anul 2010 cu 25% a ritmului cererii de energie, va duce la o crestere tot cu 25% a emisiunii nocive de oxid si dioxid de carbon; transporturile - se preconizeaza o crestere cu 25% a numarului de automobile n raport cu 1990 , din care cu 17% pna n anul 2000; agricultura - doar ntre 1987-1992 cantitatea de fertilizatori, pesticide si insecticide a crescut cu 63%; deseuri - ntre 1987-1992 deseurile urbane au crescut cu 13%; apa - ntre 1970-1985 consumul de apa a crescut cu 35%; -turismul - n raport cu anul 1990 n 2000 doar turismul din zona mediteraneana va spori cu 60%.

Evolutia politicii UE n domeniul mediului ntruct Tratatul de la Roma nu a statuat baze clare ale aplicarii unei politici comune n domeniul mediului ambiant, un set de actiuni mai uniforme a fost lansat n octombrie 1972 cu ocazia Conferintei sefilor de Stat si de Guverne de la Paris, ntelegndu-se formal necesitatea unei politici cadru la nivel comunitar n acest domeniu.

La Conferinta de la Bonn la nivel ministerial din noiembrie acelasi an s-au elaborat obiectivele initiale si principiile de actiune. Acestea au fost cuprinse n primul din numeroasele Programe de actiune din domeniul mediului.

Primul Program de Actiune Ecologica (1973-1977) s-a concentrat n principal pe actiuni

corective axate n egala masura pe problemele imediate dar si pe cele acumulate n timp cu care se confrunta Comunitatea.

Al Doilea Program de Actiune (1977-1982). S-a acordat o atentie prioritara actiunilor

preventive menite sa confere o noua orientare politicii n acest domeniu accentund orientarea pro-activa prioritar n raport cu cea reactiva. Din pacate, majoritatea directiilor strategice din cadrul acestor programe au continut o serie de exceptari socio-economice care au plasat efectiv obiectivele din domeniul mediului ntr-o pozitie colaterala. Spre exemplu, industriile turistice din

Franta si Italia au fost protejate cu nivele scazute de exigenta a standardelor privind poluarea tarmului marii pentru a permite mentinerea cstigurilor acestor sectoare.

Al Treilea Program de Actiune (1982-1987) . Amplificarea permanenta a problemelor

ecologice si nscrierea lor constanta pe agendele politice a condus la un grad sporit de prioritate acordat acestei etape n Cancelariile Europene. Acesta a inclus stimularea dezvoltarii industriilor "nepoluante", ecotehnologiilor si eforturilor de promovare a reciclarii, reutilizarii si recuperarii resurselor mediului ambiant. Directiva din 1985 asupra Evaluarii Impactului Ecologic a prevazut aprobarea lansarii unor proiect de anvergura n domeniul industrial si infrastructura numai dupa ce s-a dovedit n prealabil compatibilitatea lor cu normele ecologice.

Al Patrulea Program de Actiune (1987-1992). Acest program a fost adoptat concomitent

si pentru aceeasi perioada cu A.U.E. care lansa procesul de creare a Pietei Unice Interne. Protectia mediului ambiant devenise o componenta esentiala a tuturor politicilor economice si sociale, n noul context al adncirii procesului de integrare europeana. S-au conceput ample si stringente actiuni cu privire la utilizarea ngrasamintelor si biostimulatorilor, gospodarirea deseurilor, biodiversitatea n conformitate cu dezideratele Pietei Unice. Au fost criticate ntrzierile manifestate de tarile membre n anii anteriori, privitor la punerea n aplicare a Directivelor Comunitare n domeniul mediului.

Al Cincilea Program de Actiune (1992-2000). Dorindu-se o abordare mai coerenta, acest

program este evident mai cuprinzator ca amploare si ambitios ca obiective dect oricare din celelalte. Una din trasaturile sale specifice a fost preocuparea de a adopta o abordare " de jos n sus" si definita prin substanta legislativa prevalent prescriptiva. Ca atare se va pune accentul pe dezvoltarea unui cadru consultativ cu lumea afacerilor si aplicarea mai larga a principiului subsidiaritatii. Unele dintre prevederile din Programele anterioare au fost reluate si n acest program, n principal, principiile si obiectivele stabilite pentru a circumscrie viitoarele politici ecologice mai degraba dect sa elaboreze un pachet de reglementari ce trebuiau implementate. Au existat si o serie de initiative importante cum ar fi Schema Europeana de Management si Audit, o Schema Europeana de Etichetare Ecologica si un impuls puternic dat crearii Agentiei Europene pentru Mediu. O alta initiativa noua n domeniu a fost instrumentul financiar numit LIFE, introdus n ajunul acestui program, pentru perioada 1992-1995 cu un buget initial de 400 milioane ECU care urma sa se dubleze n urmatorii patru ani. Scopul sau principal era sa finanteze proiecte pilot, transferul de tehnologie, difuzarea celor mai valoroase practici si prevederi tarilor terte (ndeosebi n curs de dezvoltare). Acest al cincilea program capata si o dimensiune sectoriala, cu speciala orientare spre industrie, energie, transport, agricultura si turism. A La finele anului 1994 Comisia a publicat o analiza interimara a celui de-al cincilea program de Actiune n domeniul Mediului, recunoscnd ca politica comunitara n acest domeniu a atins un punct critic, multe initiative fiind lansate deja n actiune. n concluzia acelui Raport, se rezumau urmatoarele aspecte:

Integrarea : S-au facut putine progrese n transformarea obiectivelor ecologice n componente importante ale altor politici sectoriale, desi unele cstiguri s-au obtinut n raport cu Fondurile Structurale, ajutorul public, agricultura si cercetarea si dezvoltarea tehnologica; Largirea gamei instrumentelor de actiune: si de aceasta data, progresele n acest domeniu au fost lente n tentativele de a elabora o noua metodologie statistica si noi indicatori de masurare a dezvoltarii durabile care ar fi stimulat internalizarea costurilor ecologice. Totusi, un proces legislativ continuu a fost lansat cu succes. Obtinerea parteneriatului din partea firmelor si partajarea responsabilitatilor ecologice: doar 7 din statele membre s-au considerat pregatite sa elaboreze strategii de dezvoltare durabila n concordanta cu Agenda 21 a Conferintei de la Rio si cu acest al cincilea Program de Actiune. S-a creat totusi, un cadru de desfasurare a unor continue consultari la nivel national pentru detalierea problematicii ecologice comunitare. Modificarea atitudinii participantilor la productie si consum: nu s-a facut nca prea mult pentru a da consistenta acestei probleme. Restructurarea fiscala a servit si la deplasarea presiunilor fiscale dinspre factorii de productie spre practicile daunatoare ecologic, problema reluata de Carta Alba n domeniul mediului; Aplicarea legislatiei si a reglementarilor: cteva progrese s-au nregistrat dar este pe larg acceptata ideea ca o mai mare limpezire a legislatiei si o simplificare procedurala se recomanda. Dimensiunea internationala a Programului: revizuirea a apreciat ca propunerile si dezbaterile internationale n domeniu trebuie luate n considerare mai mult n solutionarea acestor probleme eminamente globale.

Noi componente ale Politicii Ecologice ale UE Comisia a stabilit patru principii organizatorice pe care sa se bazeze viitoarele initiative n domeniul protectiei mediului si anume:

predictibilitatea: sa faca posibil ca firmele sa anticipeze actiunile si ca atare sa se adapteze la acestea cultivnd o abordare pe termen lung; integrarea: un mix efectiv al instrumentelor si politicilor sectoriale care sa presupuna o combinatie sinergica cu alte domenii ale procesului de integrare pentru a se obtine cele mai bune rezultate posibile ntr-un domeniu individual; flexibilitatea: sa se permita cercurilor de afaceri sa implementeze rigurozitatile politicii ecologice ntr-o maniera eficienta; raport optim costuri-efecte: cele mai putin costisitoare solutii optime vor trebui preferate permanent cu conditia ca integritatea ecologica sa nu fie afectata.

 Schema de management si audit ecologic (SMAE)

Initiativa elaborarii unei astfel de retele instrumentale si categoriale se regaseste ntr-o Directiva comunitara elaborata n iulie 1993. Ea reprezinta o tentativa a U.E. de a ncuraja firmele sa aspire la standarde care stabilesc ca se realizeaza un sistem efectiv de gospodarire a mediului nconjurator. Astfel de scheme de management si audit, fusesera deja elaborate si dezvoltate la nivelul unora dintre tarile membre precum si la nivelul unor corporatii transnationale care nca din anii '70 lansasera unele "exercitii" eco-manageriale. Cele mai importante aspecte ale SMAE comunitare sunt:

Dezvoltarea unei strategii ambientale care implica elaborarea unor criterii de performanta pentru firme cu privire la sistemele de gestionare cu componenta ecologica si statuarea fundamentelor unui eco-audit care sa includa metode care sa ofere date utile si relevante pentru a fi folosite de aceste sisteme si de publicul larg. SMAE este domeniala si nu specifica unei anumite companii, ca atare continutul sau va fi difuzat pe baze locationale mai degraba dect pe baze corporative. SMAE este un ansamblu de actiuni voluntare, firmele sunt libere sa opteze pentru aceasta. Prevederile sale se aplica la nivelul ntregii U.E., prin urmare, nu sunt motive pentru ca firmele sa refuze accesul la ele.

Etichetarea ecologica (eco-etichetarea)

O schema de eco-etichetare si propune sa promoveze productia si consumul unor produse armonizate al cerintele de protectie a mediului, prin scoaterea n evidenta a produselor care corespund criteriilor de eligibilitate prestabilite. Stimulentul principal al acestei operatiuni pentru firme deriva att din cresterea cererii pentru produsele eco-marcate care se asteapta de la grupurile de consumatori ecologici si din asistenta dobndita din participare la o strategie de management ecologic, ambiental. Prima astfel de schema dateaza din 1978 cnd Germania a introdus ambalajul "ngerul albastru", urmata fiind de alte scheme nationale dupa alti 10 ani. Astfel, la nceputul anilor '90, Multe dintre grupele de produse implicate la nceput au fost bunuri de consum dar, treptat, sfera de cuprindere s-a largit si cu bunuri intensive n resurse (masini de spalat) sau cu continut chimic complex (detergenti). Progresele nregistrate n cadrul schemei comunitare de eco-etichetare sunt ntr-o buna masura modeste. Nerezolvarea nentelegerilor ntre ecologisti si cercurile industriale cu privire la criteriile de evaluare au obstructionat implementarea multor procese noi. Au existat rezistente si din partea unor organizatii la nivel national cu privire la maniera n care schema ar trebui

gestionata si ezitari n ce priveste nlocuirea etichetelor nationale cu cele comunitare. Alte probleme au decurs din problematica exclusivitatii, ntruct U.E. intentiona sa permita ca numai aproximativ 10% din produsele candidate sa fie nscrise n cadrul schemei.

Agentia Europeana pentru Mediu

n majoritatea tarilor, activitatile si managementul politicilor ecologice sunt asistate de agentii de specialitate. Probabil cea mai celebra n acest sens este Agentia SUA pentru Protectia Mediului, care desfasurnd o activitate de monitorizare a fost dotata cu importante atributii si forta de actiune. Crearea unei agentii comunitare n domeniul mediului a fost stabilita prin Regulamentul din 1990, dar nu a putut deveni operationala pna n 1994 cnd i s-a stabilit Cartierul General la Copenhaga. Rolul Agentiei Europene pentru Mediu este sa ofere organelor comunitare si tarilor membre informatii obiective, revelatoare si comparabile despre climatul european, permitndu-i acesteia sa adopte masurile care se impun pentru echilibrele ecologice, sa monitorizeze rezultatele actiunilor ntreprinse si sa se asigure ca publicul larg este prompt si corect informat despre evolutiile n domeniul mediului ambiant. Pentru a dispune de aparatul necesar ndeplinirii acestui rol, nca de la nceput Agentia urmarit sa stabileasca o Retea de Informatii si Observatii despre Mediu la scara ntregii grupari regionale. S

Instrumente economice ale Politicii Ecologice

Cele mai cunoscute instrumente economice sunt eco-taxele, autorizatiile de functionare si sistemele de refinantare a depozitelor prealabile:

Eco-taxele si amenzile sunt prelevari asupra unor practici daunatoare n domeniul mediului, care implica de cele mai multe ori activitati poluante. Ele pot fi de asemenea aplicate asupra unor produse pentru a ajusta preturile relative, fie pentru a stimula fie pentru a descuraja diferite tipuri de efecte ecologice. Ele pot fi fie n maniera ad-valorem, fie ca sume forfetare. Autorizatiile de functionare n mod normal iau forma cotelor, plafoanelor maxim permise, n alte situatii ele pot servi pentru alte obiective ecologice (cum ar fi cote maxime n domeniul pescuitului). Acestea sunt acordate de autoritatile nationale si comunitare actorilor economici interesati prin mecanismul adjudecarilor sau al licitatiilor. Sistemul de refinantare: are o istorie mai lunga fiind folosit n industria bauturilor containerizate de mai multa vreme. Utilizatorii platesc un depozit pentru ambalare sau oprirea containerelor si sunt recompensati cnd le restituie pentru a fi reutilizate, reciclate

sau disponibilizate. Acest sistem este folosit acum pentru a ncuraja reintroducerea n circuitul productiv a anvelopelor uzate.