Politica de coeziune a Uniunii Europene

Zonele Uniunii Europene înregistrează diferenţe importante în ceea ce priveşte nivelul de

dezvoltare (măsurat ca PIB pe cap de locuitor), productivitate şi gradul de ocupare a forţei de
muncă. UE şi-a asumat sarcina de a reduce aceste diferenţe.
Politica de coeziune a Uniunii Europene are ca obiectiv reducerea diferenţei dintre
nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi state membre, pentru a consolida coeziunea
economică şi socială. Se bazează în principal pe solidaritate financiară, respectiv redistribuirea
unei părţi din bugetul comunitar către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. Politica
de coeziune este finanţată prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social
european (FSE), Fondul de coeziune (FC).Politica de coeziune rămâne o componentă esenţială a
cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020.
Instrumentele financiare reprezintă un mod eficient – din punctul de vedere al utilizării
resurselor– de mobilizare a resurselor din cadrul politicii de coeziune în vederea realizării
obiectivelor strategiei Europa 2020. Ţintite către proiecte cu potenţială viabilitate economică,
instrumentele financiare oferă sprijin investiţiilor prin împrumuturi, garanţii, investiţii de capital
şi alte mecanisme purtătoare de risc, care pot fi combinate cu asistenţă tehnică, subvenţii la
dobândă sau contribuţii la comisioanele de garantare în cadrul aceleiași operaţiuni.
Pe lângă avantajele evidente pe termen lung ale reciclării fondurilor, instrumentele
financiare contribuie la mobilizarea unor co-investiţii publice sau private suplimentare în vederea
soluţionării deficienţelor de piaţă, în conformitate cu priorităţile strategiei Europa 2020 şi ale
politicii de coeziune. Structurile de punere în aplicare a acestora implică un plus de expertiză şi
know-how, care contribuie la creşterea eficienţei şi eficacităţii alocării de resurse publice. Mai
mult, aceste instrumente furnizează o gamă variată de stimulente pentru îmbunătăţirea
performanţei, inclusiv o mai mare disciplină financiară la nivelul proiectelor care beneficiază de
sprijin.
Bazându-se pe experienţele realizărilor înregistrate cu ajutorul instrumentelor financiare
din ciclurile actuale şi anterioare ale politicii de coeziune şi evidenţiind importanţa conferită
acestora în Cadrul financiar multianual 2014-2020, cadrul juridic și de politică pentru perioada
2014-2020 stimulează o mai mare extindere și consolidare a utilizării instrumentelor financiare
 în cursul noii perioade de programare, ca alternativă mai eficientă și durabilă care vine în
completarea finanţării tradiţionale bazate pe subvenţii.
Acordul politic al statelor membre privind MFF 2014-2020, realizat la Consiliul
European din 7 – 8 februarie 2013 prevede alocarea pentru politica de coeziune a cca. 325
miliarde euro (în scădere cu cca. 35 miliarde euro faţă de actuala perioadă de programare)
reprezentând peste o treime din volumul total al cheltuielilor UE pentru următorii 7 ani. Suma ce
revine României pentru politica de coeziune este de 21,8 miliarde (preţuri 2011), în creştere cu
10% faţă de alocarea 2007-2013 (situată la nivelul de 19,8 miliarde euro).
Principalele schimbări convenite în cadrul Politicii de Coeziune/PC:
 Crearea unui cadru strategic comun pentru toate toate cele cinci fonduri europene de tip
structural (FEDR, FSE, FC, FEADR şi FEAMP),, care prevede încheierea unor contracte de
parteneriat cu fiecare stat membru;
 Crearea unei categorii de regiuni intermediare, „regiuni de tranziţie”, cu PIB cuprins între 75% şi
90% din PIB-ul mediu al UE, fiind regiuni aflate în phasing-out (către convergenţă, ce vor
completa cele două categorii care există deja - regiuni de convergenţă şi regiuni de
competitivitate);
 Plafonarea alocărilor pentru coeziune („capping”) la 2,35% din PIB (capping diferenţiat de
2,59% pentru HU şi Ţările Baltice) alocarea pe stat membru/SM neputând însă să fie mai mare
de 110% din alocarea totală pentru perioada actuală;
 Creşterea calităţii cheltuielilor alocate şi a condiţionalităţilor pe baza cărora vor fi acordate
fondurile;
 Principiul condiţionalităţii (ex-ante şi macroeconomice) şi alinierea regulilor de implementare a
politicii de coeziune cu Pactul de Stabilitate şi Creştere, precum şi cu procedura de deficit
excesiv. Vor fi definitorii rezultatele obţinute şi stimulentele pentru a pune în aplicare reformele,
dând posibilitatea COM de a suspenda parţial sau total plăţile atunci când Consiliul decide că un
SM nu a luat măsurile necesare;
 Aplicarea regulii de dezangajare n+3 pentru toate statele membre.
 Se menţine rata de co-finanţare de 85% pentru politica de coeziune.
 Este prevăzută, ca regulă generală, o rată de pre-finanţare de 3%. Cu toate acestea, pentru statele
care au beneficiat de asistenta financiară începând cu anul 2010 (cazul României) rata de pre-
finanţare este de 4%.
 Se păstrează prevederile referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a
ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza
art.136 şi 143 TFUE.
 Se introduc prevederi referitoare la alocări suplimentare pentru regiunile în care se înregistrează
şomaj în rândul tinerilor.
Noua perspectivă financiară a UE 2014-2020 prevede o nouă abordare în materie de programare
strategică pentru politica de coeziune, conform obiectivelor Strategiei Europa 2020, abordare
care implică:
 Cadrul Strategic Comun (CSC) adoptat de Comisie;
 Acordul de Parteneriat pentru dezvoltare şi investiţii aplicat politicii de coeziune, care este un
document strategic naţional, elaborat de fiecare SM şi negociat cu Comisia, ce fundamentează şi
stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene în
perioada 2014–2020;
 Programe subsecvente, care vor transpune elementele prevăzute de Acordul de Parteneriat şi care
vor conţine angajamente ferme ale SM privind îndeplinirea obiectivelor UE prin programarea
fondurilor comunitare.