1

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI FACULTATEA DE

DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE SPECIALIZAREA: DREPT CU
FRECVENȚĂ

REFERAT –
DREPT

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr.

Student,

Galați,
2023
 2

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA: DREPT CU FRECVENȚĂ

ANALIZA DISPARITĂȚILOR
REGIONALE LA NIVELUL UE

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr.

Student,

Galați,
2023

CUPRINS
 3

REZUMAT ........................................................................................................4

INTRODUCERE ..............................................................................................5

STUDIUL ..........................................................................................................7

ANALIZA DATELOR ..................................................................................18

CONTRIBUȚII PERSONALE ....................................................................20

CONCLUZIE .................................................................................................21

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

REZUMAT
 4

There are a variety of regional disparities in the European Union, both in terms of the
level of economic development and quality of life. Some of these disparities are generated by
differences in natural resources, infrastructure and education available in different regions.
Others are generated by differences in government policy or the degree of integration into the
EU single market.

To address these disparities, the EU has implemented a number of instruments and

policies, such as the European Regional Development Fund1, which provides funding for
projects in regions with a low level of economic development, and Cohesion Policy, which
aims to reduce . economic and social disparities between EU regions.

In addition, the EU and states have encouraged greater labor mobility between EU
regions in the hope that this will help balance economic disparities and provide better
opportunities for residents of less developed regions.

However, these instruments and policies have not always succeeded in eliminating
complete regional disparities, and the problem persists today.

Cuvinte cheie: Uniunea Europeană, liberalism, inegalitate, dezvoltare, plan de atac

INTRODUCERE

1 European Regional Development Fund (ERDF), disponibil la https://commission.europa.eu/funding-

tenders/find-funding/eu-funding-programmes/european-regional-development-fund-erdf_en
 5

Cum și unde există inegalitatea economică, socială și teritorială în Uniunea Europeană

și ce se poate face în acest sens? Acesta este subiectul investigației în acest studiu. În prima
etapă a acestui proiect, au fost efectuate studii individuale privind inegalitatea regională în
opt state membre ale UE. Următorul pas a fost rezumarea și compararea, contextualizarea
rezultatelor în cadrul economic și politic înconjurător al sistemului pe mai multe niveluri al
UE. Am ales în mod deliberat o abordare care nu ia în considerare doar indicatorii economici
clasici ai produsului intern brut (PIB) și PIB-ul pe cap de locuitor, ci și ocuparea forței de
muncă și piața muncii, oportunitățile de educație și dezvoltare, prosperitate și sănătate,
acțiunea guvernamentală și participarea politică, precum și imigrația și emigrația.

Efectele politicilor UE asupra regiunii nu pot fi abordate în niciun caz prin simpla
luare în considerare a politicii de coeziune a UE. În ultimul său raport de coeziune2, Comisia
Europeană și-a propus să investească mai mult în digitalizare și să creeze o legătură mai
strânsă cu cetățenii UE. Cu toate acestea, este esențial ca inegalitatea regională să fie
contextualizată, în care politica de coeziune a UE este crucială, deoarece anumite evoluții de
pe teren pot fi explicate doar în termeni de circumstanțe în schimbare, schimbări structurale,
noi provocări, crize și preferințe politice volatile: „Un set larg de trăsăturile structurale ale
regiunilor țintă modelează influența politicii asupra performanței economice regionale. Cu
toate acestea, interacțiunea politicii de coeziune cu alte politici UE (și non-UE), precum și
cu dinamica economiei politice, este, de asemenea, un factor crucial care condiționează
impactul.”3.

Aceasta înseamnă că trebuie întreprinsă o sarcină multidimensională care urmărește să

reducă un decalaj între studiile care fie s-au concentrat exclusiv pe nivel regional, național
sau european, fie s-au concentrat în mod restrictiv pe politica de coeziune. Există, desigur,
provocarea fundamentală de a putea pregăti datele disponibile în detaliu suficient, precum și
problema comparabilității acestora. Datele sunt adesea dificil de comparat, deoarece trebuie
utilizați indicatori diferiți pentru aceleași categorii de subiecte, în funcție de situația națională.
Pentru a da un exemplu: dezvoltarea infrastructurii poate fi măsurată cu ușurință în Finlanda,
de exemplu, pe baza disponibilității internetului rapid în gospodării; în România, racordarea
gospodăriilor la alimentarea publică cu apă este un indicator mai bun. Spre deosebire de
practica UE în rapoartele sale de coeziune, aici sunt utilizați doar indicatori regionali foarte
limitati pentru a ține seama de diferențele dintre statele membre.

În loc să întreprindă o încercare de investigare cuprinzătoare a tuturor celor 27 de

state membre, opt țări au fost selectate pentru a forma grupuri adecvate pentru diverse
considerații, pentru a obține o imagine cât mai cuprinzătoare a situației socio-economice din

2 Cohesion in Europe towards 2050, disponibil la

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/qanda_22_763
3 Crescenzi, Riccardo; Giua, Maria: Different Approaches to the
Analysis of EU Cohesion Policy: Leveraging Complementarities for Evidence-Based Policy Learning,
in: Bachtler, John; Berkowitz, Peter; Hardy,
Sally; Muravska, Tatjana (eds.): EU Cohesion Policy. Reassessing Performance and Direction,
London/New York, 2017, pg. 29
 6

UE. În ceea ce privește dimensiunea temporală a procesului de integrare europeană, sunt

reprezentați trei membri fondatori ai Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)
din 19514 (Germania, Franța, Italia), Spania reprezintă extinderea la sud din 1986, Suedia și
Finlanda acoperă extinderea din 1995, Estonia (2004) și România (2007) pentru extinderea
către Europa Centrală de Est. Cu excepția Suediei și României, aceste țări sunt toate membre
ale zonei euro, cel mai interior cerc de integrare. Două țări sunt state social-democrate
(Suedia și Finlanda), două sunt state conservatoare (Germania și Franța) și două aderă la
modelul de bunăstare sud-european (Italia, Spania)5. Cele două state rămase pot fi înțelese ca
state sociale post-socialiste, dar România aparține mai mult grupului modelului sud-european
și în multe privințe Estonia s-a dezvoltat într-un stat social liberal6. În ceea ce privește venitul
pe cap de locuitor, se evidențiază două grupe: Germania, Suedia, Finlanda și Franța, care sunt
peste media europeană, și Italia, Spania, Estonia și România care sunt sub.

STUDIUL

1.1. INEGALITATEA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ ÎN UNIUNEA

EUROPEANĂ
4 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_%C8%99i_O
%C8%9Belului
5 Esping-Andersen, Gøsta, Three Worlds of Welfare Capitalism,
Princeton, 1990
6 Baum-Ceisig, Alexandra; Busch, Klaus; Hacker, Björn; Nospickel,
Claudia, Wohlfahrtsstaaten in Mittel- und Osteuropa. Entwicklungen, Reformen und Perspektiven im
Kontext der europäischen Integration, Baden-Baden, 2008
 7

Uniunea Europeană nu a fost ferită de tipul de inegalitate în creștere descrisă mai sus.
După cel de-al Doilea Război Mondial, dincolo de narațiunea de promovare a păcii în
regiune, integrarea europeană a fost promovată în primul rând în scopuri economice. Aceasta
a dus la formarea uniunii vamale, a pieței comune, iar ulterior formarea Uniunii Economice și
Monetare (EMU)7 care a servit la crearea unei piețe unice europene. Multe politici europene
care au servit altor obiective au fost legate și de crearea pieței comune. Acestea includ fazele
de extindere pentru a include noi state membre, implementarea liberei circulații a persoanelor
prin eliminarea frontierelor interne și inițiative de consolidare a dezvoltării economice,
profesionale și sociale. Noul liberalism de piață și-a găsit drum și în statele europene. Pe
măsură ce proiectul pieței unice a intrat în fața locului și Tratatul de la Maastricht8 a deschis
calea pentru crearea zonei euro, în următorii 30 de ani, paradigma concurenței a devenit mai
puternică. Factorii majori care au contribuit au fost adâncirea asimetriei constituționale,
formarea coordonării politicilor și gestionarea crizei financiare, economice și euro. În sfârșit,
în acest studiu ne uităm la) dezvoltarea inegalității economice și sociale în cele opt țări.

1.2. DEZVOLTAREA INEGALĂȚII ECONOMICE ȘI SOCIALE

Privind venitul pe cap de locuitor în cele opt țări în centrul atenției aici, în funcție de
standardele puterii de cumpărare (PPS) și raportându-l la media europeană, o divizare devine
evidentă în anul înainte de începerea crizei Corona. (vezi figura 1) între patru țări cu bogăție
peste medie (Germania, Suedia, Finlanda și Franța) și patru țări cu bogăție sub medie, adică
țări relativ sărace (România, Estonia, Spania și Italia).

7 Economic and Monetary Union, disponibil la https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-and-

monetary-union/what-economic-and-monetary-union-emu_en
8 Tratatul de la Maastricht, disponibil la https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/in-the-
past/the-parliament-and-the-treaties/maastricht-treaty
 8

Figura 1 - PIB per cap de locuitor9

Figura arată modul în care ambele țări au fost aruncate înapoi în raport cu media UE
la 96% (IT) și 91% (ES) din PIB pe cap de locuitor – un rezultat direct al crizei euro de lungă
durată și al gestionării acesteia. În schimb, Franța a reușit să-și mențină poziția în grupul
statelor membre bogate (106% din PIB pe cap de locuitor în 2019). România (70 la sută) și
Estonia (84 la sută), ca economii în curs de recuperare, se apropie în mod clar de media UE în
perioada analizată. Pentru Suedia (119 la sută) și Finlanda (111 la sută), venitul pe cap de
locuitor scade față de media UE din 2008, dar pentru Suedia abia după 2015. Ca urmare a
acestui efect, Germania (120 la sută) a reușit să ocupe poziția de vârf ca cea mai bogată țară
considerată aici din 2016.

Analiza inegalității în cadrul statelor membre relevă, de asemenea, diferențe mari în

distribuția veniturilor. Figura 2 prezintă raportul s80/s20 prin împărțirea populațiilor
individuale în chintile și indicând raportul dintre venitul total a 20% din populația cu cel mai
mare venit (chintila superioară) și venitul total al 20% din populația cu cel mai mic venit
(chintila inferioară) pentru 2019. Pentru țările luate în considerare aici, ceea ce iese în
evidență este o împărțire în trei în jurul mediei UE. În medie, venitul disponibil al chintilei
superioare a tuturor statelor UE-27 este de puțin mai puțin de cinci ori mai mare decât venitul
disponibil al chintilei inferioare – Germania (4,89) și Estonia (5,08) sunt aproape, în timp ce
Suedia (4,33), Franța (4,27) și, mai ales, Finlanda (3,69) au inegalități mult mai mici în cadrul
societăților lor. În schimb, inegalitatea veniturilor este mai pronunțată în Spania (5,94), Italia
(6,01) și România, unde, în medie, chintila superioară câștigă de aproximativ șapte ori (7,08)
mai mult decât chintila inferioară.

9 https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tec00114/default/bar?lang=en
 9

2 - Raportul s80/s20 pentru țările selectate, 201910

De-a lungul timpului, au existat schimbări relativ mici din 2009 în țările care au
prezentat inegalități sub medie în 2019. În schimb, inegalitatea veniturilor a crescut brusc în
cele două țări est-europene între 2009 și 2014/15. Inegalitatea veniturilor a crescut, de
asemenea, în Italia și Spania între 2009 și 2019, deși numai Spania a reușit o reducere treptată
din 2016 până în apropierea nivelurilor din 200911.

Cât de reuşit a avut UE în combaterea riscului de sărăcie şi excluziune socială în

ultimul deceniu? Indicatorul relevant include toate persoanele care se încadrează sub pragul
sărăciei de 60 la sută din venitul mediu național respectiv după transferurile sociale, sau
suferă de privațiuni materiale severe sau care trăiesc în gospodării cu intensitate foarte
scăzută a muncii. În Strategia Europa 2020 din 201012, UE a stabilit un obiectiv de a scoate
un total de 20 de milioane de persoane din riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Între 2008 și
2019, a realizat o reducere cu puțin sub jumătate din acest obiectiv. Aceasta este legată de o
creștere bruscă a ratelor de vulnerabilitate în timpul crizelor economice, de la 23,3% în 2009
la 24,8% în 2012, și de scăderea ratei foarte lent ulterior13. În EMU, pe de altă parte, după
creșterea din 2009 până în 2011 există o perioadă lungă de stagnare la un nivel ridicat din
cauza crizei euro. Aici, între 2008 și 2019, doar puțin sub două milioane de oameni reușesc
cumulativ să scape de riscul sărăciei și excluziunii sociale. Din 2016, se poate observa o
reducere semnificativă, corespunzătoare ratelor de creștere a veniturilor discutate mai sus. În
2016, UE a reușit să atingă nivelul de dinaintea crizei; în zona euro, acest lucru nu a fost
cazul până în 2018.

10 https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tespm151/default/bar?lang=en
11 Ibidem
12 European Disability Strategy (2010-2020), disponibilă la
https://www.aics.gov.it/wp-content/uploads/2017/02/C_02_Strategia_europea_disabilita_eng.pdf
13 https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/t2020_50/default/line?lang=en
 10

În perspectiva comparativă a riscului de sărăcie sau excluziune socială, măsurată

acum prin succesul reducerii sărăciei începând cu 2008, apare o distribuție familiară pentru
2019: țările din Europa de Sud și de Est sunt peste media UE, în timp ce țările scandinave,
precum și Germania și Franța sunt mai jos (a se vedea figura 3). În timp ce schimbările de-a
lungul timpului în grupul de țări cu performanțe sub medie sunt la scară mică, adică cu rate
de vulnerabilitate relativ scăzute (cu cel puțin Germania reușind o reducere de 2,2 puncte
procentuale între 2012 și 2019), evoluțiile din celelalte patru țări sunt mai remarcabil:
România ajunge din urmă cu salturi și limite – de când a devenit membră a UE în 2007, rata
sa de vulnerabilitate a scăzut cu aproape 16 puncte de la 47% în 2007 la 31,2%; aproximativ
trei milioane de oameni au fost scoși din risc.

Figura 3 - Riscul de sărăcie sau

excluziune socială ca procent din populație 14

1.3. DISPARITATEA REGIONALĂ LA NIVELUL UE

La început, Fondul Social European (ESF)15, creat împreună cu Comunitatea

Economică Europeană (EEC)16 și Banca Europeană de Investiții (EIB)17 au fost dedicate
eliminării disparităților regionale. În preambulul său, Tratatul EEC menționează obiectivul
celor șase state fondatoare „de a consolida unitatea economiilor lor și de a asigura
dezvoltarea lor armonioasă prin reducerea diferențelor existente între diferitele regiuni și
prin atenuarea întârzierii celor mai puțin favorizate”. Politicile regionale și structurale ale
UE și alte programe eficiente din punct de vedere teritorial, care sunt denumite în mod

14 https://library.fes.de/pdf-files/bueros/stockholm/18349.pdf
15 European Social Fund, disponibil la https://ec.europa.eu/esf/home.jsp
16 European Economic Community, disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/European_Economic_Community
17 European Investment Bank, disponibil la https://www.eib.org/en/index.htm
 11

colectiv aici politică de coeziune, s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului. Urmând
repere importante ale reformelor politicii de coeziune, este necesar să se examineze
dezvoltarea inegalității teritoriale în cele opt țări luate în considerare.

Dorința de a realiza coeziunea socio-economică a crescut în paralel cu integrarea

pieței și extinderile comunitare. După ce disparitățile s-au accentuat odată cu includerea
Irlandei, Marii Britanii și Danemarcei, Fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF) a
marcat începutul unei politici regionale supranaționale proprii în 1975. Abia după extinderea
din sud, pentru a include Grecia, Spania și Portugalia și legătura cu proiectul pieței interne la
sfârșitul anilor 1980 a cărei contur a politicii de coeziune (denumită adesea și politică
structurală și/sau regională). Aceasta s-a format în special de tranziția de la politicile de
sprijin orientate spre măsură la structura programelor de sprijin multianuale practicate până în
prezent, precum și de creșterea semnificativă a resurselor financiare puse la dispoziție18.

Dintre cele șase state fondatoare ale CECO, indicatorii economici și sociali erau încă
în mare parte omogene, cu excepția Mezzogiorno-ului italian19. Abia odată cu aderarea țărilor
relativ mai sărace, Irlanda, Grecia, Spania și Portugalia în anii 1970 și 1980, nevoia unei
politici de coeziune a UE a crescut considerabil. Potrivit lui Peter Becker, stabilirea politicilor
structurale și regionale supranaționale a câștigat un impuls semnificativ pe măsură ce s-a
căutat un echilibru pentru interesele naționale conflictuale.

De la negocierile privind finalizarea Pieței Unice în Actul Unic European (SEA)20, cel
mai târziu la sfârșitul anilor 1980, problema în cadrul CEE a fost, pe de o parte, a plăților de
sprijin pentru noii membri săraci care se temeau fiind tăiat de adâncirea integrării. Pe de altă
parte, era vorba despre compensații pentru noii membri bogați care așteptau o parte din
plățile lor nete înapoi în bugetul UE prin instrumentele politicii de coeziune. În următoarele
runde de extindere, fondurile necesare și obiectivele de finanțare au crescut în conformitate
cu această schemă, la fel ca și finanțarea pentru anumite regiuni. Pe lângă clasificarea clasică
a regiunilor mai puțin dezvoltate (până la 75 la sută din media PIB-ului comunitar), a
regiunilor în tranziție (între 75 și 90 la sută din PIB) și a regiunilor mai dezvoltate (peste 90 la
sută din PIB) în FSE și FEDR, regiunile ultraperiferice au fost incluse după extinderea către
Suedia și Finlanda în 1995. Deja în cursul negocierilor Tratatului de la Maastricht, a fost
introdusă o nouă sursă de finanțare regională sub forma Fondului de coeziune. După
extinderea spre est a UE, între 2007 și 2013, Cadrul Financiar Multianual (MFF)21 a alocat

18 Becker, Peter, Die europäische Kohäsionspolitik und die Strukturfonds. Von der Förderung
regionaler Konvergenz zum Instrument europäischer Wirtschaftspolitik, 2020, pg. 869–885
19 Fina, Stefan; Heider, Bastian; Masso, Unequal Estonia,
Regional Socio-Economic Disparities in Estonia, Friedrich-Ebert-Stiftung
Baltic States, Riga, 2021
20 The Single European Act, disponibil la https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/en/in-the-
past/the-parliament-and-the-treaties/single-european-act
21 Multiannual Financial Framework, disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/Multiannual_Financial_Framework
 12

mai multe fonduri decât oricând pentru politicile de promovare a coeziunii în Comunitate, la
35,7% din bugetul european total22.

Beneficiile politicii de coeziune pentru statele în curs de aderare, Irlanda, Spania și

Portugalia, au devenit măsurabile în ceea ce privește dezvoltarea economică întârziată și de
recuperare din urmă față de media europeană până la criza euro și sunt considerate povești de
succes. Cu toate acestea, dezbaterea privind promovarea dezvoltării regionale a avut o
întorsătură izbitoare după cea mai mare rundă de extindere cu 13 noi state membre în 2004,
2007 și 2013. Chiar dacă eforturile lor de convergență pentru PIB-ul pe cap de locuitor pot fi
descrise ca o dezvoltare pozitivă în ansamblu, diferențele socio-economice dintre vechile și
noile state membre reprezintă o provocare considerabilă pentru crearea coeziunii economice,
sociale și teritoriale a Uniunii23, care a fost un obiectiv încă de la Tratatul de la Maastricht.
Anul 2013 a cunoscut o reorientare semnificativă a politicii de coeziune, care a fost
precipitată de noi conflicte de distribuție financiară între țări și grupuri de țări în fața
inegalității tot mai mari din Uniune. Acest lucru a fost mai ales după aderarea celor două mari
state Bulgaria și România, care au rămas cu mult în urmă la mulți indicatori economici și
sociali.

Această reformă a fost descrisă ca fiind „cel mai semnificativ și mai substanțial set de
modificări de reglementare” de la inovațiile în urma Spațiului Economic European (EES) de
John Bachtler24. Reforma a impus o raționalizare a politicilor regionale cu obiective de
guvernanță economică europeană. Prevederile țintă menționate mai sus din tratate continuă să
se aplice, dar cererea lor de mai multă coeziune este completată de obiective de creștere,
competitivitate, eficacitate și bugetare. Prioritățile strategiei de creștere pe zece ani Europa
2020 se aplică încă din perioada de finanțare care a început în 2014. După 2020, prevederile
ciclului de coordonare a politicilor integrative Semestrul european se vor aplica tuturor
ramurilor politicii de coeziune. Condiționalitățile nou introduse leagă debursarea fondurilor
de îndeplinirea performanțelor parțial nedisciplinare ale statelor membre în politica
economică. A fost sporit controlul utilizării fondurilor și a fost restructurat sistemul necesar
de aplicare și raportare.

Utilizarea mai largă a politicii de coeziune a fost pusă în mișcare prin eligibilitatea de
bază a tuturor regiunilor UE, legătura cu obiectivele generale ale UE, precum și abordarea
pentru o utilizare mai eficientă și mai eficientă a resurselor financiare. În același timp,
convergența dintre regiunile sărace și cele bogate a fost retrogradată la un obiectiv secundar
sub concentrarea asupra altor priorități politice ale Uniunii. În acest context, condiționarea
este o pârghie politică puternică: statele membre sunt obligate să ia în considerare provocările

22 Hartwig, Ines, Struktur- und Regionalpolitik, in: Weidenfeld, Werner; Wessels, Wolfgang; Tekin,
Funda (eds.): Europa von A bis Z. Taschenbuch der europäischen Integration, 2020, pg. 547–553.
23 Art. 3, alin. (3), din Tratatul Privind Uniunea Europeană, disponibil la
https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/
DOC_1&format=PDF
24 Bachtler, John; Berkowitz, Peter; Hardy, EU Cohesion Policy. Reassessing Performance and
Direction, 2017, pg. 21-32
 13

descrise în programul național de reformă și recomandările specifice fiecărei țări (CSR) ale
semestrului european. Această legătură urmează să fie revizuită de mai multe ori în perioada
de finanțare care începe în 2021. Comisia poate solicita ajustări în toate programele de
finanțare dacă nu sunt respectate procedurile de guvernanță economică și poate dispune
suspendarea plăților dacă statul membru nu acționează sau dacă „Comisia constată că
propunerea nu reușește să răspundă cererii sale de reprogramare sau că modificările
propuse nu sunt reflectate corect în acordul de parteneriat și programele sau nu sunt
suficient de ambițioase”25.

Măsurată în raport cu necesitatea unei capacități financiare europene dedicate,

capabilă să se orienteze politic la nivelul regional al statelor membre, integrarea politicii de
coeziune în dezvoltarea unei „politici a procesului economic european” pare a fi o abordare
sensibilă. Pentru perioada de finanțare 2021-2027, Comisia definește cinci obiective generale
pentru investiții, inclusiv digitalizarea, schimbările climatice și tranziția energetică de la
combustibilii fosili, extinderea rețelei, politica socială și apropierea de cetățeni, cu priorități
(65 până la 85 % din resurse) în zona unei Europe „mai inteligente” și „mai ecologice, fără
CO2”. Alocarea resurselor în viitor va completa și criteriul familiar al PIB-ului pe cap de
locuitor în funcție de trei niveluri de dezvoltare cu alți indicatori, cum ar fi șomajul tinerilor,
nivelurile de educație, schimbările climatice, precum și migrația și integrarea. Acest lucru
poate duce la alocări mai direcționate, dar în același timp crește complexitatea și deschide
câmpul pentru plăți speciale dincolo de obiectivul singular de convergență.

1.3. DEZVOLTAREA DISPARITĂȚII REGIONALE LA NIVELUL UE

Distincțiile statistice se fac la diferite niveluri în UE, conform Nomenclature des

unités territoriales statistiques (NUTS). În timp ce NUTS 0 reprezintă statele naționale, iar
NUTS 1 rezumă regiuni mai mari din statele membre, NUTS 2 face posibilă prezentarea unor
unități geografice și mai mici, adesea identice cu organismele administrative locale. Pentru
cele opt țări luate în considerare, un indicator socioeconomic și un indicator legat de șansele
de viață vor fi acum analizați în detaliu la nivelul NUTS 2.

Figura 4 arată venitul regional pe cap de locuitor în standardele puterii de cumpărare

(PPS) 2019 și evidențiază în mod clar inegalitățile din cele opt țări selectate. Conform acestui
grafic, cele mai bogate regiuni din Europa (peste 90% din PIB-ul UE pe cap de locuitor)
includ toată Suedia și Finlanda; tot sudul și vestul Germaniei, cu excepția districtului
administrativ Lüneburg, precum și a regiunilor metropolitane Berlin, Leipzig și Dresda din
est; nordul și centrul Italiei, cu excepția Umbriei; nord-estul Spaniei, Madrid și Insulele

25 Comisia Europeană, Communication. Guidelines on the Application of the Measures Linking

Effectiveness of the European Structural and Investment Funds to Sound Economic Governance
According to Article 23 of Regulation (EU) 1303/2013, COM(2014) 494 final, 30.07.2014,
Brussels.
 14

Baleare; sud-vestul și sud-estul Franței, Île de France, Pays de la Loire și Alsacia; în

România, regiunea capitală a Bucureștiului. Toate sunt peste media europeană, în unele
cazuri cu mult peste aceasta, cum ar fi Hamburg (195 la sută), Bavaria Superioară (173 la
sută), Île de France (177 la sută), Stockholm (166 la sută) sau București ( 160 la sută).

Figura 4 - Produsul intern brut regional (PPS pe locuitor) pe regiuni NUTS 2

Zonele cu venit pe cap de locuitor sub medie, deși cu diferențe foarte diferite, sunt
toate din Estonia; mari părți din estul Germaniei; toate zonele din centrul Franței și multe din
nordul Franței, precum și Corsica; nord-vestul și sudul Spaniei, Insulele Canare și enclavele
nord-africane Ceuta și Melilla; tot sudul Italiei, Sardinia și Sicilia; în România, toate celelalte
regiuni din afara capitalei. Deosebit de departe de media europeană sunt regiunile italiene
Sicilia (58 la sută), Calabria (56 la sută), Campania (61 la sută) și Puglia (62 la sută), iar în
România, cele trei sudice și cele două nordice. regiuni (între 44 la sută și 64 la sută).

Este izbitor faptul că regiunile capitalelor naționale au performanțe mai bune decât
multe regiuni din țară în șapte din cele opt cazuri analizate aici, precum și decalajele de
 15

bogăție foarte pronunțate din Germania (est-vest), Italia și Spania (nord-sud) și Franța
(centru-periferie).

Analizând datele privind venitul pe cap de locuitor de-a lungul timpului până în 2019
și ținând cont de schimbările bruște (+/-10 puncte procentuale), observăm o scădere
semnificativă în comparație cu nivelul din 2008 înainte de criză în toate regiunile, cu excepția
celor trei. a Spaniei și Italiei, dar și în toate regiunile Suediei, cu excepția uneia, și în mai
mult de jumătate din regiunile finlandeze. Situația sa îmbunătățit semnificativ în anii de după
încheierea crizei euro în 2015 pentru cele două țări scandinave, precum și pentru Italia și
Spania, deoarece tendința descendentă ar putea fi oprită în majoritatea regiunilor. Restul
regiunilor cu PIB în scădere p.c. între 2015 și 2019 sunt toate regiunile care și-au menținut
niveluri ridicate ale veniturilor chiar și după cel mai recent declin: Bremen (144 la sută),
Hamburg (195 la sută), Rheinhessen-Pfalz (110 la sută), insulele Åland (116 la sută) ,
Stockholm (166 la sută) și vestul Suediei (115 la sută). Cu toate acestea, nu s-au înregistrat
îmbunătățiri izbitoare ale situației veniturilor în majoritatea regiunilor luate în considerare
aici în acești patru ani: cu excepția districtului administrativ Braunschweig (2019: 146 la
sută), acesta rămâne cazul pentru șase din opt regiuni. în recuperarea economică a României.

În schimb, stabilitatea predomină. Un prim exemplu sunt cele 22 de regiuni franceze,

toate care nu prezintă o mobilitate vizibilă nici ascendentă, nici descendentă în perioada
analizată. Atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, Germania iese în evidență: și aici,
foarte puține regiuni prezintă schimbări drastice ale venitului pe cap de locuitor.

Privind imaginea de ansamblu din 2008, în afară de toate regiunile est-europene,

singurele regiuni care au reușit să-și îmbunătățească în mod semnificativ pozițiile cu venituri
respective au fost Germania Palatinatul Superior (2019: 126 la sută), Franconia Superioară
(114 la sută), Berlin (123 la sută) și Braunschweig (146 la sută). Motivele pentru aceasta nu
pot fi identificate în general. Acest lucru este valabil și pentru puținele regiuni care nu au
pierdut (dar nici nu au câștigat) în perioada analizată, și anume Galicia (2019: 82 la sută),
Castilla y León (86 la sută) și Extremadura (67 la sută) din Spania, Tirolul de Sud (155 la
sută), Puglia (62 la sută) și Basilicata (75 la sută) în Italia, Finlanda de Sud (99 la sută),
Finlanda de Nord și de Est (93 la sută) și Övre Norrland (115 la sută) în Suedia, pentru care
nu apare un model clar de dezvoltare.

În defalcarea NUTS 2, putem analiza speranța medie de viață a ambelor sexe

împreună în regiune (a se vedea figura 5). În cele opt țări considerate aici, speranța de viață în
2019 variază între 74,4 ani în sud-estul României și 85,8 ani în regiunea capitală Madrid. Cu
toate acestea, diferența maximă de peste unsprezece ani se topește rapid atunci când Europa
de Vest și de Est sunt considerate separat. Dintre cele opt țări, numai România mai are
regiuni cu speranțe de viață mai mici de 76 de ani. Centrul, sud-vestul și regiunea București
sunt deja peste 76, Estonia la 79. Între regiunile Europei de Vest, diferența maximă este puțin
sub 6 ani, începând cu Saxonia-Anhalt în Germania, cu o speranță de viață de 80. speranțe
peste 84 de ani pot fi găsite în țările mediteraneene, în special în nordul Spaniei și Madrid,
 16

Insulele Baleare și Insulele Canare, nordul și centrul Italiei, precum și în regiunea Rhônes-
Alpes, Corsica și Île de France.

Figura 5 - Speranța de viață în funcție de regiunile NUTS 2

În Spania și Italia, speranța de viață tinde să scadă spre regiunile sudice ale ambelor
țări; în Franța, Germania și Suedia, tendința este în direcția opusă. În timp ce majoritatea
regiunilor luate în considerare aici au o așteptare de peste 82 de ani, acest lucru nu se aplică
pentru două regiuni din Finlanda (nord-estul și sudul Finlandei) și patru regiuni din Franța
imediat la nord de Île de France și majoritatea regiunilor din Germania. Aici, doar șapte
regiuni din statele germane Bavaria, Baden-Württemberg și Hesse prezintă o speranță de
viață de peste 82 de ani.

Diferențele de speranță medie de viață corespund parțial ratelor de venit considerate

anterior (de exemplu, în Spania, Italia, România), dar aceasta rămâne insuficientă ca factor
explicativ și prezintă numeroase abateri. Pentru a explica speranța de viață, trebuie luați în
considerare un număr mare de factori; o viziune bazată exclusiv pe venitul mediu individual
nu merge suficient de departe. Dacă ne uităm la evoluția speranței de viață în perioada relativ
scurtă de unsprezece ani dintre 2008 și 2019, devine clar că aceasta a crescut în toate
 17

regiunile Finlandei și Estoniei, în șase din opt regiuni ale României, în 16 din 19 regiuni. din
Spania și în zece din 21 de regiuni ale Italiei, cu valori de doi ani sau mai mult. Doar trei
regiuni franceze și suedeze sunt fiecare în grupul creșterilor speranței de viață de peste doi
ani; nici o singură regiune germană nu se află printre ele.5 În timp ce cele mai mari creșteri
din Estonia (plus 4,6 ani) și România (sud-vest plus 3,5; nord-vest plus 2,7) pot fi explicate
probabil în mare măsură prin transformarea sistemelor de sănătate și sociale. , cele din
regiunea capitală Madrid (plus 2,9), din Insulele Baleare (plus 2,8) și din enclava nord-
africană Melilla (plus 2,6) se datorează probabil în mare măsură imigrației.
 18

ANALIZA DATELOR

Datorită contextelor socio-economice diverse din cadrul UE, analiza evoluțiilor

regionale se confruntă constant cu problema identificării clare a relațiilor cauzale și a
aplicabilității lor generalizate. Fenomene specifice regionale precum o geografie
inospitalieră, climă extremă și dezastre naturale, existența unor resurse minerale speciale,
dezavantaje istorice și granițele naționale sau densitatea populației sunt doar câțiva dintre
numeroșii factori care pot explica anumite evoluții într-o anumită regiune. Mai mult decât
atât, ele oferă adesea informații inadecvate despre relevanța lor atunci când vine vorba de
impactul crizelor financiare, al proceselor de transformare rezultate din industrializare sau
dezindustrializare, expansiunea sau declinul statului bunăstării sociale, emigrația și imigrația
și multe altele procesate și/sau politic. evenimente motivate. După cum a arătat ultimul
capitol al acestui studiu, posibilele interacțiuni ale diferiților factori și efectul acestora asupra
dezvoltării regionale trebuie analizate în contextul condițiilor locale pentru a evita tragerea de
concluzii sau comparații premature.

Clasificarea statistică de nivel NUTS 2 s-a dovedit a fi doar parțial utilă în acest scop,
mai ales atunci când eficacitatea politicilor de coeziune și a politicilor europene aferente
reprezintă interesul principal: „La nivel NUTS 2, la care eligibilitatea și alocările financiare
sunt în mare măsură determinat, poate să nu fie nivelul adecvat la care să capteze efectele
politicii folosind tehnici econometrice spațiale”26. Situația este agravată de demarcarea
aparent arbitrară a regiunilor europene la nivelul NUTS 2: uneori se corelează cu zone
administrative individuale și autorități locale, deși uneori au fost grupate împreună în moduri
care nu joacă un rol independent în realitatea politică administrativă. funcționare și în raport
cu provocările economice, sociale și alte provocări locale.

Într-un studiu pentru Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului

European, Marta Pilati și Alison Hunter27 solicită o mai mare sensibilitate față de diversitatea
evoluțiilor regionale care adesea tind să treacă sub radarul factorilor de decizie politică din
UE. O mai mare sensibilitate la fenomenele specifice regionale și locale nu necesită doar o
analiză statistică aprofundată; necesită, de asemenea, includerea unor indicatori de dezvoltare
socioeconomică care depășesc cu mult simpla examinare a dezvoltării veniturilor. Doar luând
în considerare situațiile naționale și regionale respective, evoluțiile, instituțiile și actorii din
diferite domenii de relevanță economică și socială va fi posibilă o abordare adecvată a
eterogenității existente în Europa.

26 Fratesi, Ugo; Wishdale, Fiona G., The Impact of European Cohesion Policy in Different Contexts,
in: Regional Studies, 2017, pg. 817–821
27 Pilati, Marta; Hunter, Alison, EU Lagging Regions: State of Play and Future Challenges. Research
for REGI, European Parliament, Policy Department for Structural and Cohesion Policies, Brussels,
2020
 19

În consecință, este recomandabil să se aplice o analiză cluster multidimensională, care

– în măsura în care disponibilitatea datelor permite – operează la cel mai scăzut nivel statistic
regional. Într-un scenariu optim, acestea ar fi unitățile administrative locale ale municipiilor
(Unitățile Administrative Locale, LAU) sau – la un nivel puțin mai ridicat – zonele NUTS 3
ale regiunilor mai mici și orașelor mai mari. Aici se aplică Proiectul FES/FEPS privind
disparitățile regionale, deși este limitat de disponibilitatea datelor. Indicatorii selectați sunt
formați din cinci dimensiuni pentru măsurarea egalității/inegalității în toate cele opt țări
studiate și regiunile acestora.

Cu toate acestea, indicatorii individuali pentru aceste cinci dimensiuni au diferit de la

o țară la alta, ceea ce se datorează disponibilității datelor și, de asemenea, specificului
național și regional care exclud anumite criterii pentru anumite corelații sau care le fac să
pară lipsite de sens.
 20

CONTRIBUȚII PERSONALE

Am contribuit la proiectarea și execuția studiului de cercetare, precum și la analiza și

interpretarea datelor. De asemenea, am asistat la scrierea manuscrisului și am contribuit la
revizuirea schiței finale.
 21

CONCLUZIE

Dezechilibrele socio-economice se găsesc atât între, cât și în interiorul statelor

membre UE. Chiar și țările care prezintă standarde economice și sociale ridicate în formă
agregată prezintă aceleași modele de disparități spațiale ca și vecinii lor, care rămân în urmă
în dezvoltare. Când este examinată în detaliu din punct de vedere teritorial, inegalitatea
dezvăluie atât originile sale ciclice, cât și structurale.

Gradele de dezvoltare inegale și condițiile specifice care le înconjoară diferă foarte

mult între regiunile europene, astfel încât comparațiile simple ale indicatorilor sunt la fel de
excluse ca și rețetele unice pentru remedierea acestora. În consecință, orientarea politicilor
regionale către ținte nediferențiate de creștere și competitivitate începând cu anii 1990 trebuie
privită critic. Până acum, acestea au asigurat că centrele dezvoltate economic continuă să
crească, în timp ce regiunile rurale și periferice slabe din punct de vedere structural continuă
să scadă. Divergența s-a reflectat de mult timp la scară mică chiar și în cadrul regiunilor
metropolitane avantajate și la scară largă între statele membre, mai ales după crizele
economice din ultimul deceniu.

Dubla polarizare spațială și socială identificată în toate cele opt țări analizate aici nu
ar trebui să rămână o problemă tratată exclusiv în cadrul autorităților locale sau în cadrul
statelor naționale. Măsurat cu obiectivele tratatelor sale de consolidare a coeziunii intra-
europene și a solidarității interguvernamentale, trebuie luat în considerare și rolul UE, care
până acum a fost insuficient dincolo de rolul său de finanțator al fondurilor de coeziune
pentru investiții. La urma urmei, UE a jucat un rol semnificativ în impunerea paradigmei de
creștere și concurență, precum și în dominația reformelor structurale și a constrângerilor
bugetare până la cel mai mic nivel local. În special, politicile de austeritate din criza euro au
crescut disparitățile sociale și spațiale, cu care UE a inversat fără îndoială succesele deja
obținute ale coeziunii europene. În secolul XXI, vulnerabilitatea UE și a sistemului său pe
mai multe niveluri este demonstrată de succesiunea rapidă și tot mai rapidă a riscurilor,
crizelor și provocărilor transnaționale. Este necesară o UE puternică pentru a gestiona crizele
economice și pandemiile, pentru a modela schimbările structurale provocate de schimbările
climatice, digitalizare și procesele demografice și pentru a corecta inegalitățile în ceea ce
privește veniturile și bogăția.

Calitatea unică a Uniunii Europene – mai ales în perspectiva creșterii naționalismului

politic – nu constă în a fi un catalizator al globalizării. Calitatea unică a Uniunii Europene
constă în capacitatea sa de a întruchipa o Comunitate care prosperă pe comunitatea „unității
în diversitate” menținută și consolidată prin promovarea unui model economic și social
diferențiat, caracterizat de specificitățile europene și apărat cu hotărâre până la fiecare
periferie. regiune, protejându-și cetățenii în fața provocărilor globale.
 22

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Literatură de specialitate

1. Crescenzi, Riccardo; Giua, Maria: Different Approaches to the Analysis of EU Cohesion

Policy: Leveraging Complementarities for Evidence-Based Policy Learning, in: Bachtler, John;
Berkowitz, Peter; Hardy, Sally; Muravska, Tatjana (eds.): EU Cohesion Policy. Reassessing
Performance and Direction, London/New York, 2017, pg. 29

2. Esping-Andersen, Gøsta, Three Worlds of Welfare Capitalism, Princeton, 1990

3. Baum-Ceisig, Alexandra; Busch, Klaus; Hacker, Björn; Nospickel, Claudia, Wohlfahrtsstaaten

in Mittel- und Osteuropa. Entwicklungen, Reformen und Perspektiven im Kontext der
europäischen Integration, Baden-Baden, 2008

4. Becker, Peter, Die europäische Kohäsionspolitik und die Strukturfonds. Von der Förderung
regionaler Konvergenz zum Instrument europäischer Wirtschaftspolitik, 2020, pg. 869–885

5. Fina, Stefan; Heider, Bastian; Masso, Unequal Estonia, Regional Socio-Economic Disparities
in Estonia, Friedrich-Ebert-Stiftung Baltic States, Riga, 2021

6. Hartwig, Ines, Struktur- und Regionalpolitik, in: Weidenfeld, Werner; Wessels, Wolfgang;
Tekin, Funda (eds.): Europa von A bis Z. Taschenbuch der europäischen Integration, 2020,
pg. 547–553

7. Bachtler, John; Berkowitz, Peter; Hardy, EU Cohesion Policy. Reassessing Performance and
Direction, 2017, pg. 21-32

8. Comisia Europeană, Communication. Guidelines on the Application of the Measures Linking

Effectiveness of the European Structural and Investment Funds to Sound Economic
Governance According to Article 23 of Regulation (EU) 1303/2013, COM(2014) 494 final,
30.07.2014, Brussels

9. Fratesi, Ugo; Wishdale, Fiona G., The Impact of European Cohesion Policy in Different
Contexts, in: Regional Studies, 2017, pg. 817–821

10. Pilati, Marta; Hunter, Alison, EU Lagging Regions: State of Play and Future Challenges.
Research for REGI, European Parliament, Policy Department for Structural and Cohesion
Policies, Brussels, 2020

Alte surse

1. European Regional Development Fund (ERDF), disponibil la

https://commission.europa.eu/funding-tenders/find-funding/eu-funding-programmes/
european-regional-development-fund-erdf_en

2. Cohesion in Europe towards 2050, disponibil la

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/qanda_22_763
 23

3. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, disponibil la

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_a_C%C4%83rbunelui_
%C8%99i_O%C8%9Belului

4. Economic and Monetary Union, disponibil la https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-

and-monetary-union/what-economic-and-monetary-union-emu_en

5. Tratatul de la Maastricht, disponibil la https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/in-

the-past/the-parliament-and-the-treaties/maastricht-treaty

6. https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tec00114/default/bar?lang=en

7. European Disability Strategy (2010-2020), disponibilă la

https://www.aics.gov.it/wp-content/uploads/2017/02/C_02_Strategia_europea_disabilita_eng.
pdf

8. https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/t2020_50/default/line?lang=en

9. https://library.fes.de/pdf-files/bueros/stockholm/18349.pdf

10. European Social Fund, disponibil la https://ec.europa.eu/esf/home.jsp

11. European Investment Bank, disponibil la https://www.eib.org/en/index.htm

12. The Single European Act, disponibil la

https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/en/in-the-past/the-parliament-and-the-
treaties/single-european-act

13. Multiannual Financial Framework, disponibil la

https://en.wikipedia.org/wiki/Multiannual_Financial_Framework

14. Art. 3, alin. (3), din Tratatul Privind Uniunea Europeană, disponibil la https://eur-
lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/
DOC_1&format=PDF