Universitatea de Vest

Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor

Studii Europene şi Relaţii Internaţionale

Acordurile europene şi aquis-ul

comunitar

Masteranzi: Char Ionela Camelia

Fugaru Cristina
Gozob Raluca Adelina
 Timisoara
2009

CUPRINS

1. Acordurile europene......................................................................................................3

2. Acordul European de Asociere a României la UE......................................................5

2.1. Evoluţia cadrului juridic al relaţiilor României cu UE...............................5

2.1.1. Conţinutul Acordului de asociere...................................................9

2.1.2. Costuri şi beneficii ale integrării..................................................10

3. Procesul de extindere...................................................................................................11

4. Acquis-ul Comunitar...................................................................................................13

4.1. Ce este "Acquis-ul communautaire"?........................................................13

4.2. Acquis-ul comunitar - conţinutul juridic....................................................16

4.3 Transpunerea ACQUIS-ULUI COMUNITAR în România.....................17

4.4 România în procesul de adoptare a ACQUIS-ULUI în domeniul liberei

circulaţii a persoanelor..................................................................................20

Concluzii...........................................................................................................................25

Bibliografie.......................................................................................................................26

2
 1. Acordurile europene

Uniunea Europeană a stabilit Acorduri de asociere cu toate ţările în cadrul

procesului de aderare la U.E (ţările aplicante) şi care se numesc « acorduri europene ».
Obiectivul acestor acorduri este de a permite statelor aflate în faza de tranziţie de a
participa la procesul de integrare europeană în plan politic, economic si comercial.
Acordurile europene sunt acorduri de asociere bilaterală, care au fost încheiate
între comunităţile europene si statele lor membre, pe de o parte, si fiecare dintre
următoarele ţări ale Europei Centrale si de Est: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia,
Lituania, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia si Polonia. Acordurile europene recunosc
faptul că obiectivul final al ţărilor asociate este de a accede în Uniunea Europeană si au
ca obiect sprijinirea ţărilor asociate in a-si atinge acest obiectiv. Ele prevăd stabilirea unui
dialog politic, crearea unei zone a liberului schimb, angajarea ţărilor asociate de a-si
armoniza legislatia cu legislatia comunitara, precum si cooperarea economica, culturala si
financiara.
Acordurile includ dialogul politic si comertul liber pentru majoritatea produselor
dar nu si pentru bunurile agricole, domeniu in care tarile aplicante sunt foarte
competitive. Acordurile europene nu au impiedicat noile state membre de la inregistrarea
unor deficite si mai crescande (si prin urmare si datorii), in cadrul balantei lor cu UE.
Acordurile europene contin de asemenea si ajutor de pre-aderare pentru tarile aplicante
pentru a le ajuta sa faca faţă armonizarii legislaţiei UE cu legislatia lor.
În comertul dintre Comunitate si tarile asociate, se aplica reguli de concurenta
comparabile cu cele din Tratatul CE.
Dupã 1990, Consiliul European a pus în discutie posibilitatea extinderii Uniunii
Europene prin cooptarea de noi membri dintre tãrile Europei Centrale si de Est. In acest
scop, toate tãrile candidate la aderare au încheiat Acorduri de asociere cu Uniunea
Europeanã, care prevãd instaurarea unei zone de comert liber si modalitatile
institutionalizate de dialog între guvernele acestor tãri si institutiile comunitare, precum
si domeniile care fac obiectul noilor relatii între cele douã pãrti. Initiativa extinderii
Uniunii Europene a fost materializatã oficial la Consiliul European de la Copenhaga, din
1993.
Acordul European constituie baza legalã a relatiilor dintre România si Uniunea
Europeanã. Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993, a fost ratificat prin Legea nr.
20/1993 si a fost publicat în “Monitorul Oficial” din 12 aprilie 1993. Acordul de
Asociere a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la 22 iunie 1995, România a depus
cererea de aderare la Uniunea Europeanã.

3
 Acordul instituie asocierea României la Uniunea Europeanã si stabileste formele
dialogului politic permanent si cooperãrii economice între cele douã pãrti.
Principiile generale ale Acordului si obiectivele procesului de asociere sunt
urmãtoarele:
• Crearea cadrului institutional pentru realizarea unui intens dialog politic;
• Sprijinirea eforturilor României pe calea dezvoltãrii economiei de piatã si
consolidãrii democratiei;
• Liberalizarea circulatiei mãrfurilor, serviciilor, capitalului si pesoanelor;
• Crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperãrii economice, sociale, financiare, si
culturale.

4
 2. Acordul European de Asociere a României la U.E

2.1. Evoluţia cadrului juridic al relaţiilor României cu UE

A. Primele contacte dintre Romania si Uniunea Europeana

Romania a fost prima tara din blocul comunist care a stabilit, in martie 1990,
relatii oficiale cu Comunitatea Europeana. Relatiile dintre cele doua parti au fost initiate
la sfarsitul anilor ’60, in plina perioada de deschidere nationala a regimului Ceausescu, si
s-au concretizat in acorduri comerciale bilaterale, suspendate in anii ’80 din cauza
incalcarii drepturilor omului de catre Romania. Astfel in 1967 sunt initiate primele
negocieri pentru incheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite
produse agroalimentare, respective branzeturi,oua, carne de porc – produse pentru care
Romania practica preturi de dumping. Guvernul roman urmarea scutirea de taxe
suplimentare a produselor amintite, iar Comunitatea Europeana incerca sa impuna
respectarea unui anumit nivel al preturilor pentru a nu crea distorsiuni pe piata statelor
member. In anii ’70 sunt semnate acorduri de cooperare economica, si tot in aceasta
perioada, cateva intreprinderi romanesti, in special exportatoare de produse
agroalimentare, incheie angajamente tehnice ce au efecte asupra stabilirii preturilor la
unele produse .
Cel mai important succes al acestui deceniu este semnarea unui acord bilateral de
includere a Romaniei in Sistemul General de Preferinte (SGP) al Comunitatii Economice
Europene (1974). In urmatorii 10 ani insa, contactele dintre cele doua parti se inrautatesc.
După 1989, reintegrarea fluxurilor comerciale ale României în schimburile
intraeuropene presupunea transformări esenţiale ale cadrului juridic şi instituţional al
relaţiilor reciproce.
În condiţiile nerecunoaşterii oficiale a CEE de către România şi ale absenţei
relaţiilor diplomatice, până în 1989 cadrul juridic şi instituţional al relaţiilor comerciale
reciproce era cu totul insuficient. În absenţa unui acord comercial de ansamblu care să
reglementeze relaţiile comerciale, au fost încheiate începând din 1975 o serie de acorduri
sectoriale, cum au fost cele pentru :

- Produsele textile şi articole de îmbrăcăminte, încheiat în 1975;

- Produse siderurgice – 1977 ;

- Produse industriale (altele decât textile şi siderurgice) – 1981;

5
 De asemenea, în 1980 a fost înfiinţată Comisia mixtă România – CEE. Acordurile
respective s-au adăugat schemei comunitare de Preferinţe Vamale Generalizate, acordate
României începând din 1974.
În conformitate cu principiile GATT, acordurile respective cuprindeau prevederi
favorabile pentru România. Prin acesta ele au oferit cadrul minim necesar derulării
relaţiilor reciproce până în decembrie 1989.
După această dată au fost stabilite relaţii diplomatice cu CEE, marcate prin
deschiderea unei Misiuni permanente şi acreditarea primului ambasador român pe lângă
CE, în mai 1990.
Odata cu sfarsitul comunismului si al “razboiului rece” ,Romania, ca si celelalte
state din centrul si estul Europei, s-a reapropiat de structurile occidentale , in special de
NATO si Comunitatea Europeana, cu aceasta din urma stabilind relatii diplomatice in
anul 1990.
Ulterior, au fost reluate negocierile cu Comisia CE în cadrul cărora a fost convenit
un prim Acord de Comerţ şi Cooperare comercială şi economică între România şi
comunităţile europene (semnat la 22 oct 1990). El a intrat în vigoare în mai 1991. Acest
acord cuprindea stipulaţii privind :
- acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate;
- aplicarea nivelului cel mai ridicat de liberalizare a schimburilor, conform
reglementărilor GATT ;
- angajamentul CEE de eliminare progresivă a restricţiilor cantitative
discriminatorii aplicate încă la unele produse româneşti şi
- creşterea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa CEE prin
majorarea în fiecare an a contingentelor restrictive, până la eliminarea lor.
Prin conţinutul său, acest acord a completat şi a normalizat cadrul juridic al
relaţiilor comerciale dintre România şi CEE şi a creat premisele negocierii acordului de
asociere.
Iniţiate în decembrie 1991 la Bucureşti, negocierile având acest scop s-au încheiat
după 6 runde de tratative cu parafarea Acordului European şi a Acordului interimar de
asociere a României la CEE, semnate la Bruxelles la 1 februarie 1993.
Acordul interimar a intrat în vigoare la 1 mai 1993. Menirea lui a fost de a oferi
cadrul juridic de defăşurare a relaţiilor reciproce până la ratificarea de către toate ţările
(UE şi România) şi intrarea în vigoare a Acordului European de asociere.
Titulatura completă a acestui document este: «Acordul European instituind o
asociere între România pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale
acestora pe de altă parte ». El a fost ratificat şi a intrat în vigoare la 1 febr. 1995.

B. Asocierea Romaniei la Uniunea Europeana

La inceputul anilor ’90, in urma entuziasmului generat de incetarea tensiunilor

militare, politice si ideologice si revenirea unui mare numar de state la principiile
democratiei, pe agenda Consiliului European a aparut discutia despre posibilitatea
extinderii Comunitatii prin cooptarea de noi menbri dintre tarile Europei Centrale si de
Est. Pana la clarificarea acestei chestiuni, incepand din decembrie 1991, Comunitatea a
incheiat o serie de acorduri bilaterale – Acorduri Europene, ce reglementeaza cadrul
juridic si institutional dintre partile semnatare, cu scopul de a promova relatiile

6
economice, precum si un dialog politic institutionalizat cu aceste state. Obiectivul acestor
tratate este totusi pregatirea aderarii la Comunitate. Primele state care incheie Acorduri
Europene sunt Ungaria si Polonia, Romania semnand un astfel de tratat abia in 1993.
Acordurile Europene n-au satisfacut totusi asteptarile tarilor din fostul spatiu
communist, care se simteau intr-o situatie ambigua, intre asociere si aderare, si
revendicau o recunoastere oficiala a eligibilitatii lor prin adoptarea unui calendar si a
unor condirii de aderare precise. De aceea Consiliul European de la Copenhaga (iunie
1993) recunoaste explicit principiul extinderii UE catre statele asociate din Europa
Centrala si de Est si fixeaza o serie de criterii economice si politice de aderare, cunoscute
sub numele de criteriile de la Copenhaga.Potrivit acestora, pentru a deveni membru UE ,
un stat candidat trebuie sa aiba:

1)institutii stabile care sa garanteze democratia, statul de drept, respectarea drepturilor

omului si protectia minoritatilor

2)o economie de piata functionala

3)capacitatea de a-si asuma obligatiile de stat membru ,inclusiv cele privind obiectivele
uniunii politice, economice si monetare ale UE

4)un stat candidat trebuie sa transpuna legislatia Uniunii in legislatia

nationala( adoptarea acquis-ului comunitar).

Romania a adoptat in 1995, la Snagov, o Strategie Nationala de Pregatire a

Aderarii, document semnat de toate partidele politice parlamentare care stabilea etapele
procedurale si actiunile ce urmau sa fie intreprinse in procesul de apropiere de structurile
comunitare. Apoi, conform procedurii de aderare, Romania depune cererea oficiala de
aderare(22 iunie 1995), impreuna cu Strategia Nationala.
Odata cu Consiliul European de la Luxemburg (1997), in documentele oficiale ale
UE a inceput sa se faca discutia intre procesele de aderare si negocierile de aderare. De
asemenea din 1998, statele candidate, inclusiv Romania, incep sa elaboreze programe
nationale in vederea adoptarii acquis-ului.
Consiliul European de la Helsinki (dec 1999) decide deschiderea negocierilor de
aderare cu alte 6 tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania, Slovacia.
Lansarea propriu-zisa a negocierilor va incepe, insa, in februarie 2000, la conferinta
interguvernamentala de la Bruxelles.

C. Negocierile de aderare

Statul care doreste aderarea la UE trebuie sa depuna la Presedintia Consiliului UE

o cerere de aderare(o scrisoare in care isi exprima dorinta de a deveni membru UE).
Consiliul UE decide daca statului solicitant ii este conferit statutul de candidat la
integrarea in UE.Din momentul in care candidatura unui stat e acceptata, acesta primeste
ajutor din partea Uniunii pentru a se pregati pentru aderare si este monitorizat pentru a se
vedea in ce masura indeplineste criteriile aderarii. Pe baza rapoartelor de tara, intocmite
de catre Comisia Europena , Consiliul European decide deschiderea negicierilor de

7
aderare. Din partea Uniunii Europene, doua institutii sunt implicate in procesul de
negociere : Consiliul Uniunii si Comisia Europeana, ,care e mandatata de statele membre
sa deruleze negocierile tehnice.
Din partea Romaniei , in procesul de negociere a fost implicat Guvernul
Romaniei, care a stabilit in 2001 că Ministerul Integrarii Europene si Delegatia Nationala
de Negociere a Aderarii Romaniei la Uniunea Europena (condusa de un negociator-sef)
sunt instituriile care coordoneaza pregatirea in vederea aderarii si derularea negocierilor
de aderare . Pe parcursul negocierilor, aceste institutii au fost sprijinite de Comitetul
Interministerial pentru Integrare Europeana si de diverse departamente de integrare
europeana in ministere si institutii publice.
In conformitate cu prevederile Acordului European , dialogul Romania-UE se
desfasoara in cadrul Consiliilor de Asociere, al reuniunilor Comitetului de Asociere si ale
Subcomitetelor de Asociere sectoriale, cat si al Comitetului parlamentar mixt Romania-
UE.
Din experienta negocierilor anterioare purtate de UE, se observă ca intotdeauna sa
incepe cu capitolele mai usoare,pentru a permite realizarea unor progrese absolute
necesare crearii unui climat de incredere intre cele doua parti.Capitolele mai dificile sunt
lasate pentru o etapa mai avansata a negocierilor , cand partile au o vedere de ansamblu
asupra pozitiilor de negociat.
Negocierile oficiale se desfasoara in cadrul unei conferinte de negociere la care
participa negociatorul tarii candidate si Consiliul UE.Cele doua parti isi prezinta pozitiile
de negociere asupra unui capitol al acquis-ului. Daca cele doua parti cad de acord,
capitolul respectiv se poate inchide provizoriu. Daca cele doua parti de negociere sunt
diferite, chestiunea ramane in discutie pana cand se gaseste o solutie.
Cand intreg pachetul de domenii supus negocierilor a fost epuizat, rezultatele se
reunesc intr-un Tratat de Aderare, supus ratificarii conform procedurilor specifice
statelor membre si statului candidat, precum si in Parlamentul European. Procedurile de
ratificare dureaza intre 1 si 2 ani. Abia dupa ratificarea Tratatului de Aderare apartenenta
unei tari la UE devine efectiva.

D. Negocierile României cu Uniunea Europeana

Cererea oficiala de aderare la UE a Romaniei a fost inaintata la 22 iunie 1995, impreuna

cu Strategia Nationala de Pregatire a Aderarii Romaniei la UE. In acelasi an isi depun
cererea si Bulgaria, Slovacia, Estonia, Letonia si Litiania. La 30 martie 1998, ministrul
roman al afacerilor externe primeste primul Parteneriat pentru Aderare.
Parteneriatul pentru Aderare coordoneaza asistenta financiara acordata de UE
Romaniei. In iunie 1999, Romania inainteaza Comisiei Programul National de Aderare
la Uniunea Europeana.
La 10-11 dec. 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea
negocierilor de aderare cu Romania alaturi de alte 5 state candidate.
Negocierile de aderare a Romaniei la UE au fost lansate oficial in 15 februarie
2000. In primul semestru al anului 2000, la 28 februarie, pe durata presedintiei
portugheze a UE, Romania a deschis primele cinci capitole.
In cadrul celei de-a doua reuniuni a Conferintei de aderare la nivel ministerial ,
care a avut loc la 14 iunie 2000, Romania a aratat ca este pregatita sa inceapa negocieri

8
pentru inca opt capitole. Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, a decis insa
deschiderea a numai patru capitole de negociere pentru Romania.
Astfel in primul an de negocieri, Romania a deschis negocierile pentru 9 capitole
si a inchis provizoriu negocierile pentru 6 capitole. Dupa instalarea noului guvern ,
strategia de negociere s-a indreptat catre abordarea unor capitole ceva mai dificile, cu
impact social si economic ridicat.
Pentru a contribui la structurarea functionala a economiei de piata au fost
elaborate de catre Delegatia Nationala , documente de pozitie la celelalte capitole
referitoare la piata unica, la principalele ramuri economice precum si la coeziunea
economica si sociala.
Pana la sfarsitul anului 2002 fusesera deschise toate capitolele de negociere, insa nu
fusesera inchise decat 16. Tot in 2002 Comisia Europeana mentioneaza in Raportul de
Tara pentru prima oara 2007 ca data estimativa pentru aderarea Romaniei si a Bulgariei.
Un an mai tarziu, la Consiliul European de la Bruxelles (dec. 2003) a fost stabilit
calendarul de aderare a Romaniei la UE.Acesta prevedea finalizarea negocierilor in 2004,
semnarea Tratatului de Aderare cat mai curand posibil, in 2005, si aderarea efectiva la
UE in 2007.

2.1.1. Conţinutul Acordului de asociere

Acordul European constituie baza legalã a relatiilor dintre România si Uniunea

Europeanã. Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993, a fost ratificat prin Legea nr.
20/1993 si a fost publicat în “Monitorul Oficial” din 12 aprilie 1993. Acordul de
Asociere a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la 22 iunie 1995, România a depus
cererea de aderare la Uniunea Europeanã.
Acordul instituie asocierea României la Uniunea Europeanã si stabileste formele
dialogului politic permanent si cooperãrii economice între cele douã pãrti.
Principiile generale ale Acordului si obiectivele procesului de asociere sunt
urmãtoarele:
• Crearea cadrului institutional pentru realizarea unui intens dialog politic;

• Sprijinirea eforturilor României pe calea dezvoltãrii economiei de piatã si

consolidãrii democratiei;

• Liberalizarea circulatiei mãrfurilor, serviciilor, capitalului si pesoanelor;

• Crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperãrii economice, sociale, financiare, si

culturale.

Acordul de asociere a României la UE cuprindea, după preambul, textul propriu

zis şi 20 de anexe.
Textul a fost subdivizat în 9 titluri care se refereau la :
1 – dialogul politic;

9
2 – principii generale;
3 – libera circulaţie a mărfurilor (produse industriale, produse agricole, prelucrate şi
pescuit);
4 – circulaţia lucrătorilor, dreptul de stabilire şi furnizarea de servicii;
5 – plăţi, circulaţia capitalului, concurenţa şi armonizarea legilor;
6 – cooperarea economică;
7 – cooperarea cultural;
8 – cooperarea financiară;
9 – prevederi instituţionale.
Din simpla enumerare a titlurilor rezultă că Acordul a avut un caracter complex şi
a abordat toate segmentele vieţii economice şi sociale.
În preambulul acordului au fost precizate premisele care au stat la baza adoptării
lui. Ele se refereau în principal la:
- legăturile tradiţionale dintre România şi UE;
- necesitatea şi voinţa de a întări aceste legături care să permită participarea României la
procesul de integrare europeană;
- oportunităţile pentru o relaţie de o nouă calitate oferite de apariţia unei noi democraţii în
România;
- necesitatea de a continua şi finaliza cu asistenţă din partea UE tranziţia în România;
- angajamentul României şi al UE de a liberaliza comerţul în concordanţă cu drepturile şi
obligaţiile care decurgeau din GATT.

2.1.2 Costuri şi beneficii ale integrarii

Ca membru al Uniunii, Romania are asadar acces liber la o piata de aproape 500
milioane de locuitori, iar cetatenii si firmele romanesi beneficiaza de cele 4 libertati
economice esentiale ale unei economii eficiente: libera circulatie a fortei de munca, a
serviciilor, a marfurilor si a capitalului.
Unul dintre cele mai importante beneficii ale integrarii este accesul egal la
oportunitatile de munca in toate tarile membre, drept acordat tuturor cetatenilor UE. Un
alt avantaj semnificativ al cetateniei europene este posibilitatea de a beneficia de protectie
consulara si diplomatica din partea unui alt stat membru in momentul efectuarii unor
calatorii in afara UE. In plus, cetatenii romani au dreptul de a calatorii si de a se stabilii in
orice stat membru. Toate aceste lucruri inseamna egalitatea in drepturi a cetatenilor,
acestia fiind reprezentati in toate institutiile europene.
Pentru 2007-2009, Romania si Bulgaria vor trebui sa contracteze proiecte de 15,3
md. Euro si sa cheltuiasca efectiv 9,3 md. Euro, fonduri de la UE. Diferenta de 6,2 md.
Euro va fi cheltuita in perioada de dupa 2009.
Un sector prioritar pentru dezvoltare este agricultura, care e sprijinita financiar si
institutional in vederea unai dezvoltari rurale durabile, mediul rural romanesc beneficiind
deja de aproximativ 150 mil. Euro anual.
In ceea ce priveste adoptarea monedei Euro, data introducerii monedei unice va fi
stabilita prin hotararea comuna a Uniunii si a Romaniei.

10
 3. Procesul de extindere

Istoricul procesului de extindere

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care sase membri fondatori din 1951:

• Franţa ,
• Germania,
• Italia ,
• Ţările de Jos ,
• Belgia
• Luxemburg .

Alte nouă state au aderat succesiv:

• 1973:
o Irlanda ,
o Regatul Unit,
o Danemarca
• 1981:
o Grecia
• 1986:
o Spania ,
o Portugalia
• 1995:
o Finlanda ,
o Suedia ,
o Austria.

Prima extindere a Uniunii Europene în est a fost plănuită pentru 1 mai 2004.
Negocierile de aderare au fost închise definitiv pentru toate statele. Au aderat:

• Polonia ,
• Slovenia ,
• Ungaria ,
• Malta ,
• Cipru ,
• Letonia ,

11
 • Estonia ,
• Lituania ,
• Republica Cehă ,
• Slovacia .

La 1 ianuarie 2007, au aderat alte două state la Uniunea Europeană:

• România,
• Bulgaria.

Bulgaria şi România au încheiat negocierile de aderare la UE şi au aderat

împreună la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Într-o ceremonie desfăşurată la 25
aprilie în Luxemburg, România şi Bulgaria, împreună cu ţările membre ale UE, au
semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie
2007. Acesta prevăzuse însă clauze de salvgardare ce ar fi putut întârzia aderarea cu un
an. Cele mai problematice capitole au fost Justiţia şi Afacerile Interne şi Politica în
Domeniul Concurenţei.

Extinderi viitoare
Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile
europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început
negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu
va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale
care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a
implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu
moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea
diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu
Europa, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi
religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi
Slovenia.
Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în
2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu
Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie . La 9 noiembrie 2005, Comisia
Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea
de a treia republică ex-iugoslavă care câştigă acest statut.

12
 4. Acquis-ul Comunitar

4.1. Ce este "Acquis-ul communautaire"?

Prin "Acquis communautaire" (termen utilizat atât în limba franceza cât si în

limba engleza, în paralel cu traducerea „Community patrimony”, termenul acceptabil în
limba româna fiind „Acquis comunitar”) se întelege ansamblul de drepturi si obligatii
comune ce asigura coeziunea Statelor Membre ale Comunitatii Economice Europene,
deci si functionarea Pietei Unice Europene. El se bazeaza în principal pe Tratatul de la
Roma si pe documentele majore comune semnate ulterior (ca, de exemplu: Single
European Act, Treaty on European Union etc.), precum si pe setul de legi derivate din
aceste acorduri comune.
Acquis-ul comunitar reprezinta ansamblul reglementarilor legale precum si al
politicilor si institutiilor care asigura implementarea si respectarea lor in Uniunea
Europeana.
"Acquis-ul comunitar" se refera în principal la Piata Unica Europeana, la cele
patru libertati inerente acesteia (libertatea de circulatie a produselor, persoanelor,
capitalurilor si serviciilor), la politicile comunitare asigurând aceste libertati (agricultura,
comert, concurenta, transporturi, etc.) precum si la masurile de sprijinire a regiunilor si a
categoriilor de populatii defavorizate.
Prin acquis comunitar se au in vedere:

• a) dispoziţiile Tratatului instituind Comunitatea europeană, semnat la 25 martie

1957 la Roma, şi ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie
1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunitatilor
europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997, precum şi ale oricăror alte tratate care
le vor modifica şi completa pe acestea până la data la care tratatul pentru aderarea
României la Uniunea Europeană va intra în vigoare;

• b) regulamentele, directivele şi deciziile emise de instituţiile uniunii europene, ca

acte cu putere obligatorie, precum şi celelalte acte adoptate de instituţiile uniunii
Europene, cum ar fi: declaraţii, rezoluţii, strategii comune, acţiuni comune, poziţii
comune, concluzii, decizii-cadru, rezoluţii şi altele de acest fel;

• c) convenţiile multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene,

precum şi cele deschise unui număr mai mare de state la care statele membre ale
Uniunii Europene şi, după caz, Comisia Europeană sunt părţi, desemnate ca atare
de către acestea din urmă ca făcând parte din acquis;

• d) jurisprudenţa Curţii de justiţie a Comunităţilor Europene;

13
 • e) Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la
1 februarie 1993 la Bruxelles şi ratificat de România prin Legea nr. 20/1993.

Acquis-ul comunitar este structurat in 31 de capitole de negociere, dupa cum urmeaza:

Capitol 1: Libera circulaţie a mărfurilor

Capitol 2: Libera circulaţie a persoanelor

Capitol 3: Libera circulaţie a serviciilor

Capitol 4: Libera circulaţie a capitalului

Capitol 5: Dreptul societăţilor comerciale

Capitol 6: Politica în domeniul concurenţei

Capitol 7: Agricultură

Capitol 8: Pescuitul

Capitol 9: Politica în domeniul transporturilor

Capitol 10: Impozitare

Capitol 11: Uniune economică şi monetară

Capitol 12: Statistică

Capitol 13: Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă

Capitol 14: Energie

Capitol 15: Politica industrială

Capitol 16: Întreprinderi mici şi mijlocii

Capitol 17: Ştiintă şi cercetare

Capitol 18: Educaţie, formare profesională şi tineret

Capitol 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor

Capitol 20: Cultură şi politica în domeniul audiovizualului

Capitol 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale

Capitol 22: Protecţia mediului înconjurător

Capitol 23: Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii

Capitol 24: Justiţie şi afaceri interne

14
Capitol 25: Uniune vamală

Capitol 26: Relaţii externe

Capitol 27: Politica externă şi de securitate comună

Capitol 28: Control financiar

Capitol 29: Dispoziţii financiare şi bugetare

Capitol 30: Instituţii

Capitol 31: Diverse

De la înfiintarea sa, Uniunea Europeana s-a straduit sa mentina coerenta si

integritatea "Acquis-ului comunitar" dezvoltându-l treptat, pe masura evolutiei
necesitatilor. De mentionat ca eventualele exceptii si derogari de la cadrul legal
reprezentat de "Acquis-ul comunitar" sunt permise doar în situatii cu totul exceptionale si
pentru cantitati/ durate limitate.
El este într-o permanentă evoluţie şi cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, mai exact:

• conţinutul, principiile şi obiectivele politice cuprinse in Tratatele

originare ale Comunitatilor Europene si in cele ulterioare (Actul Unic
European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam);

• legislatia adoptata de institutiile UE pentru punerea în practica a

prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si
recomandari);

• jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene;

• declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene ;

• actiuni comune, pozitii comune, conventii semnate, rezolutii,

declaratii si alte acte adoptate in cadrul Politicii Externe si de Securitate
Comuna (PESC) si al cooperarii din domeniul Justitiei si al Afacerilor
Interne (JAI);

• acordurile internationale la care CE este parte, precum si cele

încheiate intre statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.

Conform prevederilor tratatelor UE, nu este posibilă revenirea la etape deja

parcurse, în sensul că se pot transfera noi competenţe la nivel european dar odată
convenite anumite armonizări legislative, anumite domenii şi proceduri în care deciziile
să fie luate la nivel european, nu este permisă revenirea asupra lor. Se asigură astfel
stabilitatea şi ireversibilitatea procesului de integrare europeană.

15
 Toate ţările care aderă la UE trebuie să aibă legislaţia conformă cu acquis-ul
comunitar.
În scopul depasirii stadiului de „economie de piata nefunctionala” si al accelerarii
procesului de pregatire a României pentru aderarea la Uniunea Europeana au fost
necesare atât consolidarea capacitatii institutionale si administrative de management al
procesului de adoptare a „Aquis-ului comunitar”, cât si adecvarea proceselor decizionale
dar si a politicilor României la cerintele standardelor europene.

4.2. Acquis-ul comunitar - continutul juridic

Acquis-ul comunitar, referitor la drepturile şi obligaţiile care leagă statele membre

ale Uniunii Europene, are o evoluţie constantă şi cuprinde:

- principiile şi obiectivele politice cuprinse în Tratate,

- legislaţia adoptată pentru aplicarea Tratatelor, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justitţie

a Comunităţii Europene,

- declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene,

- actele privitoare la politica externă şi de securitate comună,

- actele adoptate în cadrul justiţiei şi al afacerilor interne,

- acordurile internaţionale încheiate de către comunităţile europene, precum şi cele

încheiate de către statele membre între ele, în domeniul de activitate al uniunii.
Acquis-ul comunitar, deci dreptul comunitar propriu-zis, este alcătuit din toate
actele adoptate în cadrul celui de-al doilea şi al treilea pilon al Uniunii Europene, precum
şi din obiectivele comune fixate prin Tratate.
În perspectiva aderării de noi state membre, Comisia Europeană şi ţările candidate
acţionează în vederea armonizării legislaţiilor din urmă cu acquis-ul comunitar. Consiliul
european de la Essen –decembrie 1994-a invitat Comisia Europeană să prezinte o Carte
Albă cu privire la pregătirea statelor asociate din Europa centrală şi de est pentru
integrarea lor în Piaţa internă, ceea ce s-a întâmplat la Consiliul European de la Cannes,
din iulie 1995.
Dreptul comunitar este constituit din cele trei Tratate care au pus bazele
Comunităţii Europene, precum şi din Tratatele şi actele care le modifică, completează şi
adaptă.
Articolul 249 din T.C.E distinge, pe de o parte, între regulament, directivă,
decizie, care sunt acte obligatorii, pe de altă parte, recomandări şi avize ca acte
facultative, fără forţă juridică obligatorie. Alegerea între diferitele tipuri de acte depinde
de baza juridică pe care se fundamentează acţiunea CE. Tratatul prevede utilizarea unui
anumit instrument, iar autorităţile comunitare sunt ţinute de această alegere. Alteori,

16
Tratatul lasă legislativului libertatea de a alege în funcţie de caracterele fiecărui
instrument.
Regulamentul are aplicabilitate generală. El este obligatoriu în toate elementele
sale şi este direct aplicabil în toate statele membre.
Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi
desemnează. Decizia este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte
pentru unul sau mai mulţi destinatari, care pot fi state membre sau particulari. Decizia se
deosebeşte de regulament prin absenţa aplicabilităţii generale.
Directiva comunitară apare ca un obiectiv normativ neidentificat, fiind mai
degrabă un instrument juridic original.
Recomandarea nu are efect constrângător, cu excepţia recomandărilor C.E.C.O.,
care aveau acelaşi efect al directivelor. Obiectul recomandărilor este acela de a invita
destinatarii să adopte o anumită conduită.
Avizul este un act comunitar utilizat pentru a exprima un punct de vedere . Avizul
în accepţiunea instituţiilor UE poate fi obligatoriu sau facultativ.

4.3 Transpunerea ACQUIS-ULUI COMUNITAR în România

Transpunerea acquis-ului comunitar în ţara noastră a presupus nu numai

armonizarea legislativă, ci mai ales un nivel adecvat al capacităţii administrative de
punere în aplicare a acestei legislaţii. Stabilirea parcursului şi a unei date precise de
aderare au depins în mod decisiv de progresele pe care România le-a înregistrat în
procesul intern de pregătire a aderării.
Prin creearea Ministerului Integrării Europene, în ianuarie 2001, ca instituţie
coordonatoare a pregătirii aderării Romîniei la UE, Guvernul României a consolidat baza
instituţională necesară pentru conducerea, accelerarea şi desfăşurarea eficientă a
procesului de aderare.
Negocierile de aderare aferente Capitolului 4 „Libera circulaţie a capitalurilor” au
fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare din luna iunie 2001. la data de 21 noiembrie
2001, România a elaborat Documentul de poziţie complementar I. Prin documentul de
poziţie complementar II1, România şi-a reînnoit angajamentele asumate şi a asigurat că
legislaţia naţională va fi armonizată cu acquis-ul comunitar, rezervându-şi dreptul ca pe
parcurs să actualizeze conţinutul acestuia în funcţie de progresele legislative şi
instituţionale realizate.

1. Liberalizarea mişcărilor de capital

1.1. Armonizarea legislaţiei

În domeniul liberalizării mişcărilor de capital, prevederile regulamentului

nr.3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările ulterioare au fost
1
Documentul de poziţie complementar II a fost transmis la UE în data de 11 aprilie 2002.

17
armonizate cu cele ale Directivei 88/361/CEE. În mod concret, au fost liberalizate
următoarele operaţiuni:
- admiterea valorilor mobiliare şi a unităţilor organismelor de plasament
colectiv româneşti pe o piaţă de capital străină;
- creditele comerciale pe termen mediu şi lung acordate de rezidenţi
nerezidenţilor;
- garanţiile acordate de nerezidenţi rezidenţilor;
- transferurile aferente contractelor de asigurare;
- transferurile de capital cu caracter personal reprezentând cadouri,
donaţii, dote, moşteniri şi legate, transferuri de active ale emigranţilor; etc.
Cadrul de reglementare necesar realizării liberalizării graduale a celorlalte
operaţiuni de capital autorizabile a fost creat, liberalizarea totală a opertaţiunilor de
capital urmând a fi realizată cel târziu până la data aderării.

1.2. Capacitatea administrativă

În acest domeniu, instituţia responsabilă este Banca Naţională a României care, în

vederea îmbunătăţirii cadrului legal în domeniul liberalizării mişcărilor de capital a
beneficiat de asistenţă tehnică şi a colaborat cu o serie de bănci centrale ale statelor
membre ale UE (Banca Franţei, Banca Olandei, Banca Italiei).

2. Sistemul de plăţi

2.1 Armonizarea legislaţiei

În ceea ce priveşte sistemul de plăţi, în luna ianuarie a anului 2002, BNR a emis
Regulamentul nr. 1 privind sistemul de transfer de fonduri de mare valoare, prin care se
stabilesc principiile şi modul de desfăşurare a procesării şi decontării pe bază brută în
decursul unei zile bancare a plăţilor de mare valoare între participanţi.
În acest scop s-a constituit Societatea Naţională de Transfer şi Decontare a
Fonduriloe-Transfond S.A., în calitate de agent al BNR şi constituie o fază premergătoare
introducerii sistemului electronic de plăţi.
Noul sistem naţional de plăţi a fost aliniat în totalitate la exigenţele existente în
domeniu în UE. Decontarea finală a operaţiunilor este realizată în continuare de către
Banca Centrală.

2.2 Capacitatea administrativă

Autoritatea naţională responsabilă cu acest domeniu este BNR.

3. Stimularea investiţiilor străine

3.1 Armonizarea legislativă

În vederea stimulării investiţiilor străine directe, a fost adoptată Legea nr.332 din
29 iunie 2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în
economie.

18
 Acest act normativ vizează investiţiile directe de peste 1 milion USD, care pot fi
efectuate în toate domeniile de activitate, cu excepţia sectoarelor financiar, bancar, de
asigurări-reasigurări, precum şi a celor reglementate de unle legi speciale. Prin această
lege s-a instituit un cadru juridic stabil, echilibrat, nediscriminatoriu şi eficient.
De asemenea, prin legea nr 390 din 13 iunie 2002 a fost înfiinţată Agenţia
Română pentru Investiţii Străine, ca unica instituţie de informare şi promovare a
investiţiilor străinedirecte în România.

3.2 Capacitatea administrativă

Autorităţii Române pentru Investiţii Străine îi revine sarcina de a răspunde de

aplicarea politicii Guvernului pentru promovarea şi atragerea investiţiilor străine directe.
Astfel, ea coordonează elaborarea, acestor startegii şi programe, colaborând cu
ministerele şi autorităţile publice locale. Ea veghează la respectarea regulilor privind
investiţiile străine şi acordă, la cerere, asistenţă de specialitate investitorilor străini.

4.Prevenirea şi combaterea spălării banilor

4.1 Armonizarea legislaţiei

Pentru asigurarea unei transpuneri depline în legislaţia internă a acquis-ului

comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor, Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a elaborat un proiect de amendare a Legii
nr.21/1992, în prezent abrogată, privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.
Modificările aduse Legii 21/1992 au avut în vedere:
- eliminarea listei infracţiunilor generatoare de bani murdari şi introducerea
conceptului de infracţiuni grave, ca bază a infracţiunii de spălare a banilor;
- aplicarea obligaţiilor de identificare din momentul intrării în relaţii de
afaceri cu un client, conform art.3 al directivei, recomandării nr.10 AGAFI;
- menţionarea expresă a neopozabilităţii secretului profesional şi bancar faţă
de ONPCSB.

4.2 Capacitatea administrativă

Instituţia responsabilă cu gestionarea acestui domeniu este Oficiul naţional de

Prevenire şi Combaterii a Spălării Banilor care a fost infiinţat prin legea nr.21 din 18
ianuarie 1999 şi ale cărui atribuţii au fost detaliate în Regulamentul din 16 mai 2002 de
organizare şi funcţionare publicat în M.Of. nr.382/05.06.2002 . Oficiul are ca obiect de
activitate prevenirea şi combaterea spălării banilor şi primeşte, analizează, prelucrează
informaţii şi sesizează autărităţile abilitate prin lege.

5.Circulaţia terenurilor

5.1 Armonizarea legislaţiei

19
 Întărirea cadrului legislativ în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei a
fost continuată, prin adoptarea mai multor acte legislative. Printre acestea amintim HG
nr.1172/21.11.2001 pentru aprobarea regulamentului privind procedura de constituire,
atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în
posesie a proprietarilor.
Totodată, au fost luate măsuri de accelerare a implementării proiectului
cadastrului general şi publicităţii imobiliare.
S-au demarat, de asemenea, lucrări de introducere a cadastrului general în unele
teritorii ale ţării.

5.2 Capacitatea administrativă

Începând cu a 2-a jumătate a anului 2001, Oficiul Naţional de Cadastrului,

Geodeziei şi Cartografiei a preluat organizarea şi coordonarea executării măsurătorilor
pentru punerea în posesie a titularilor prevăzuţi de Legea nr. 18/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii nr.18/1991şi ale Legii nr. 169/1997.

4.4 România în procesul de adoptare a ACQUIS-ULUI în domeniul liberei circulaţii

a persoanelor

1. Politica în domeniul vizelor

a) Armonizarea legislativa

România a facut progrese semnificative în alinierea la politica de vize a UE.

Conditiile si criteriile de obtinere a vizei au fost specificate în Normele metodologice de
implementare a Legii privind regimul strainilor în România nr. 123/2001 (Hotarârea
Guvernului nr. 476/2001) si în instructiunile comune ale Ministerului Afacerilor Externe,
Ministerului de Interne si Ministerului Muncii publicate în data de 29 mai 2001. Conditii
deosebit de stricte sunt aplicate cetatenilor a 86 de tari cu înalte tendinte de migrare.

În domeniul armonizarii „listei pozitive” a Uniunii Europene cu cea a României

(anexa I a Regulamentului Consiliului nr. 539/2001, amendat prin Regulamentul
Consiliului nr. 2414/2001), au fost transmise proiectele de acorduri bilaterale privind
regimul calatoriilor autoritatilor statelor din Andora, Argentina, Australia, Bolivia,
Brazilia, Brunei, Chile, Ecuador, Estonia, Guatemala, Honduras, Israel, Letonia, Lituania,
Malta, Mexic, Monaco, Noua Zeelanda, Nicaragua, Paraguay, Salvador, Uruguay,
Vatican si Venezuela. Statele enumerate sunt cuprinse în „lista pozitiva” a Uniunii
Europene, dar nu si în cea a României. Aceasta înseamna ca România va trebui sa încheie

20
cât mai repede acorduri cu aceste tari si sa înlesneasca circulatia cetatenilor acestor tari pe
teritoriul României.
În ceea ce priveste „lista negativa”, diferenta între anexa II a Regulamentului
Consiliului nr. 539/2001 si lista similara a României priveste Federatia Rusa, Ucraina,
Macedonia, Iugoslavia, Turcia si Republica Moldova. Acorduri bilaterale au fost
negociate cu autoritatile Federatiei Ruse si Ucrainei si urmeaza a fi semnate.
Recomandarile pe termen scurt si mediu în alinierea la politica de vize a UE catre
România au fost ca aceasta trebuie sa continue actiunile, în special în vederea introducerii
obligativitatii vizei pentru tarile cu un înalt potential de migratie.
Desi, de facto , Instructiunile Consulare române concordau cu Instructiunile
Consulare Comune, implementarea de jure a acestora a avut loc în momentul aderarii.

b) Capacitatea administrativa

Capacitatea administrativa de implementare a politicii în domeniul vizelor în

România este asigurata de Ministerul de Interne si de Ministerul Afacerilor Externe.
Toate cererile de viza sunt trimise de misiunile diplomatice Centrului National pentru
Vize, care iau decizia finala asupra eliberarii vizei. Cererile cetatenilor tarilor cu tendinte
de migrare sunt trimise, pentru o verificare suplimentara si Directiei pentru Straini si
Probleme de Migratie din Ministerul de Interne.

2. Controlul frontierelor si migratia

a) Armonizare legislativa si capacitate administrativa

În iunie 2001 au fost adoptate doua ordonante de urgenta, una privind frontiera
de stat a României (Ordonanta de Urgenta nr. 105/2001) si alta privind organizarea si
functionarea Politiei de Frontiera (Ordonanta de Urgenta nr. 104/2001).
Acestea aliniaza legislatia româneasca din domeniu cu cea similara a statelor
membre UE. Ordonanta privind Politia de Frontiera stabileste o noua structura
organizatorica si un nou cadru pentru cooperarea între Politia de Frontiera si alte agentii.
Tot în anul 2001 au fost schimbate pasapoartele existente cu un nou tip de pasaport care
contine caracteristici de securitate suplimentare.
Este nevoie de o îmbunatatire a cooperarii între agentii în ceea ce priveste
gestionarea frontierei, iar eforturile de combatere a coruptiei trebuie sa fie intensificate.
În privinta migratiei, România a încheiat acorduri de readmisie cu toate statele
membre cu exceptia Angliei si Portugaliei. Aceste acorduri sunt toate în vigoare, cu
exceptia acordurilor cu Finlanda si Irlanda care au fost semnate dar nu si ratificate. În
plus, 6 acorduri de readmisie cu tari candidate sunt în vigoare (Polonia, Slovacia,
Republica Ceha, Slovenia, Ungaria si Bulgaria). Exista si acorduri cu Elvetia, India,
Croatia si Moldova. De asemenea, România a renegociat acordurile de readmisie cu
Suedia, Slovenia si Ungaria pentru a le alinia cu recomandarile si standardele UE
relevante. Totusi, posturile de la frontiera nu sunt înca conectate on-line cu baza de date
centrala privind imigratia, ceea ce face greu de tinut o evidenta a fenomenului migratiei.

21
3. Problemele legate de azil

a) Armonizare legislativa si capacitate administrativa

Prin Legea nr. 323/2001 privind regimul refugiatilor în România a fost eliminat al
doilea apel în cazul procedurilor accelerate si a procedurilor la frontiera pentru
conformitate cu prevederile constitutionale. Aceste modificari vizeaza numai
conformitatea cu cadrul legislativ intern, mentinând conformitatea cu acquis-ul comunitar
în materie.
Prin ordin comun al Ministerului de Interne si Ministerului Afacerilor Externe a
fost adoptata procedura privind reunificarea familiei (Ordinul 213/A/2918/2002). Noua
legislatie si noile proceduri în vigoare sunt în deplina concordanta cu acquis-ul Uniunii
Europene în materie de azil, cu exceptia Conventiei de la Dublin si a rezolutiilor de
implementare a acesteia.
De asemenea, dupa intrarea în vigoare a Hotarârii Guvernului nr.1191/2002 au
fost derulate activitati în vederea integrarii socioprofesionale a refugiatilor, prin
compartimentul special înfiintat în acest scop, Oficiul National pentru Refugiati (ONR).

4. Recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale

a) Armonizare legislativa si capacitate administrativa

Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor (CNRED) a elaborat
si publicat în luna martie 2002, brosura “Directivele sectoriale si directivele sistemului
general ale Uniunii Europene privind recunoasterea calificarilor profesionale’’, ce include
si lista profesiilor reglementate în România, precum si institutiile care au responsabilitati
în recunoasterea calificarilor profesionale. Asa cum am amintit deja, domeniul acesta,
care trateaza la nivel general si la nivel sectorial recunoasterea diverselor calificari
profesionale precum cele de medic, farmacist, avocat, arhitect, asistent medical etc. face
obiectul capitolului privind libera circulatie a serviciilor .

5. Circulatia fortei de munca

a) Armonizare legislativa si capacitate administrativa
În acest domeniu România a înregistrat unele progrese în domeniul permiselor de
munca pentru cetatenii straini, dar este necesara continuarea alinierii legislatiei în
domeniul lucratorilor migranti si a familiilor lor.
România a încheiat o serie de acorduri cu tarile UE privind circulatia fortei de
munca si a initiat negocieri cu alte tari în vederea încheierii unor noi acorduri bilaterale,
pe lânga cele deja existente. Prin aceste instrumente juridice bilaterale se realizeaza
accesul controlat si protejat al lucratorilor români pe piata europeana a fortei de munca.

În vederea alinierii sistemului informatic al Agentiei Nationale pentru Ocuparea

Fortei de Munca (ANOFM) la standardele europene ale serviciilor publice de ocupare
(EURES) din Uniunea Europeana, a fost semnat contractul pentru implementarea unui
sistem informatic integrat, sistem ce va functiona din septembrie 2002. Cu acest sistem,
ANOFM poate intra în contact direct (electronic) cu orice baze de date sau sistem

22
informatic existent la nivel european, aceasta constituind pregatirea participarii ANOFM
la reteaua EURES.

6. Coordonarea sistemelor de asistenta sociala

a) Armonizare legislativa si capacitate administrativa
Dezvoltarea capacitatii administrative si institutionale în vederea aplicarii
regulilor comunitare de coordonare a sistemelor de asistenta sociala constituie o prioritate
pentru toate institutiile implicate: Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Casa
Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, Casa Nationala de Asigurari de
Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Au fost definite
competentele pentru unele dintre institutiile implicate în sensul mentionarii atributiilor
referitoare la aplicarea regulilor de coordonare a sistemelor de securitate sociala pe
categorii de prestatii.
Au fost aduse modificari Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, iar
în mai 2002 a fost adoptata Legea privind acordarea asistentei medicale în România
cetatenilor straini în baza acordurilor, întelegerilor, conventiilor sau protocoalelor
internationale de reciprocitate în domeniul sanatatii, la care România este parte. Aceasta
ultima lege asigura cadrul legislativ pentru acordarea serviciilor medicale de catre
institutiile sanitare publice si decontarea serviciilor acordate din Fondul Asigurarilor
Sociale de Sanatate, la tarifele prevazute pentru cetatenii români asigurati. Modificarile
au fost necesare pentru clarificare unor aspecte legate de procesul de pregatire pentru
aderare la UE, care include pregatirea pentru aplicarea Regulamentului 1408/71 CEE
referitor la aplicarea sistemelor de asistenta sociala a angajatilor, lucratorilor
independenti si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza în interiorul comunitatii
si a Regulamentului 574/72 CEE care stabileste modalitatea de aplicare a Regulamentului
1408/71 CEE. În vederea coordonarii sistemelor de securitate sociala, România trebuie
sa dezvolte structurile administrative si sa instruiasca personalul necesar.

7. Acte normative

În ultimii ani, în domeniul liberei circulatii a persoanelor, România a adoptat

acte normative care transpun prevederi comunitare referitoare la regimul strainilor. Au
fost aprobate normele metodologice de aplicare a Acordurilor încheiate între Guvernul
României si guvernele altor state privind schimbul de lucratori sezonieri si stagiari si
sederea temporara în scopul angajarii lucratorilor români pe teritoriul altor state. Acte
normative adoptate de România privind libera circulatie a persoanelor:
− Legea nr. 123/2001 privind regimul strainilor în România (M. Of. nr.
168/03.04.2001);
− Ordonanta Guvernului nr. 35/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul
României si Guvernul Republicii Portugheze privind sederea temporara în scopul
angajarii lucratorilor români pe teritoriul Republicii Portugheze, semnat la
Lisabona la 19 iulie 2001 (M. Of. nr. 511/28.01.2001);
− Ordonanta Guvernului nr. 36/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul
României si Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg privind schimbul de stagiari,
semnat la Luxemburg la 20 iulie 2001 (M. Of. nr. 511/28.08.2001);

23
− Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Conventiei Europene asupra cetateniei,
adoptata la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 (M. Of. nr. 490/09.07.2002).

24
 Concluzii

Dupa Consiliul European de la Luxemburg, din decembrie 1997, la care s-a luat
decizia extinderii Uniunii catre sudul, centrul si estul Europei, procesul de armonizare
legislativa, pâna atunci limitat la domeniile pietei interne, s-a extins asupra întregului
acquis comunitar, în acelasi timp accelerându-se ritmul armonizarii. De asemenea,
Consiliul European de la Luxemburg si-a adus o contributie majora la definirea unei
maniere sistematice de aliniere a legislatiei tarilor candidate la legislatia Uniunii
Europene, prin lansarea unui exercitiu de examinare analitica (screening) a preluarii si
aplicarii acquis-ului comunitar.
Statele candidate trebuie sa integreze în dreptul lor intern, sa negocieze acolo
unde nu pot accepta direct sau fara o perioada de gratie, sa transpuna si sa armonizeze
legislatia nationala cu acquis-ul comunitar înainte de aderarea la Uniune.
Exceptiile si derogarile de la acquis se acorda doar în circumstante exceptionale si
sunt limitate ca scop. Uniunea s-a angajat sa mentina acquis-ul comunitar în integralitatea
sa si sa-l dezvolte. Nu exista optiunea revenirii asupra acestui angajament. În procesul de
pregatire pentru aderarea noilor state membre, Comunitatea examineaza în prezent,
împreuna cu statele candidate, în ce masura legislatiile lor sunt conforme cu acquis-ul
comunitar.
Adoptarea acquisului comunitar presupune, atât armonizarea legislatiei, cât si
constructia institutionala menita sa asigure implementarea acestuia.

25
 Bibliografie

1. Avram, Ion, Uniunea Europeana si aderarea Romaniei , Editura Sylvi, Bucuresti

2001;

2. Dragos, Dacian Cosmin, Drept comunitar european, Editura Accent, Cluj-Napoca

2003;

3. Morariu, Cristina Daniela, Adaptarea legislatiei romanesti la acquis-ul comunitar.

Aspecte speciale privind acquis-ul relatiilor externe, Editura Universul Juridic,
Bucureşti 2009;

4. Revista CRJ, „Libera circulaţie a capitalului” Bucureşti, 2002, pag.21-22.

Surse Internet:

1. http://www.euroavocatura.ro/dictionar/590/Acordurile_europene;

2. http://www.mdlpl.ro/_documente/dialog_Ro_UE/acord_european.htm;

3. http://ro.euabc.com/word/382;

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Acquis_comunitar;

5. http://www.ndragulanescu.ro/publicatii/CP38.pdf.

6. http://www.euroavocatura.ro/dictionar/23/Acquis_comunitar;

7. http://www.dictionareconomic.ro/list/142/item/25651/Acordurile-europene.

26