Cooperarea statelor in cadrul organizatiilor regionale europene Cuprins

Cap. I Consideratii generale privind organizatiile 1. Notiuni generale 2. Natiunea si clasificarea organizatiilor internationale 3. Dreptul organizatiilor internationale 4. Personalitatea juridica a organiaztiilor internationale.Privilegii si imunitati 5. Competente ale organizatiilor internationale Cap. II Organizatii regionale europene:Uniunea Europeana 1. Europa si constructia comunitara 1.1 Premisele creerii comunitatilor europene 1.2 Creearea C.E.E.A. si C.E.C.A. 1.3 Evolutia constructiei comunitare 1.3.1 Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor 1.3.2 Perfectionarea institutionala Actul Unic European Tratatul de la Moastrich privind Uniunea Europeana Acordul Schengen Tratatul de la Amsterdam 2. Izvoare ale dreptului comunitar 2.1 Tratatele institutive si midificatoare izvoare primare 2.2 Izvoarele derivate 2.3 Norme de drep care provin din angajamentele externe ale comunitatilor 2.4 Izvoare complementare 2.5 Izvoare nescrise 3. Caracteristici ale comunitatilor europene si ale dreptului comunitar 3.1 Asociatii economice integrate 3.2 Organizatii internationale 3.3 Structura institutionala proprie

3.4 Principiile generale privind competentele comunitatilor europene 3.5 Caracteristicile dreptului comunitar european 4. Institutiile Uniunii Europene 4.1 Principiile care genereaza activitatea institutiilor 4.2 Institutiile Uniuni Europene 4.2.1 Consiliul 4.2.2.Comisia Europeana 4.2.3 Parlamentul European 4.2.4 Consiliul European 4.2.5 Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta 4.2.6 Curtea de Conturi 4.2.7 Alte institutii 5. Perspective ale extinderii U.E. Programe de sprijinire a tarilor candidate Cap III Consiliul Europei 1. Origini, puncte de reper 2. Comparatia si scopul Consiliului Europei 3. Sistemul organismelor Consiliului Europei 3.1 Comitetul Ministrilor 3.2 Adunarea Parlamentarilor 3.3 Congresul Puterilor Locala si Regionale din Europa 3.4 Curtea Europeana a Drepturilor Omului 3.5 Secretariatul 4. Europa prin intermediul asociatiilor sale 5. Coeziunea democratica,sociala,culturala si calitatea vietii 6. Cooperarea juridica 7. Consiliul Europei in Europa Centrala si de Est 8. Romania si Consiliul Europei Cap IV Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa 1. Institutii si structuri operationale in cadrul O.S.C.E. 2. Organisme de decizie si negociere in cadrul O.S.C.E.

3. Mecanisme, instrumente si procedeuri de rezolvare a conflictelor 4. Dimensiunea economica a O.S.C.E. 5. Relatiile intre O.S.C.E. si celelate organisme si institutii internationale

Cooperarea statelor in cadrul organizatiilor internationale europene

Cap. I Consideratii generale privind organizatiile 1.1. Notiuni generale

Ideea infiintarii onor organizatii internationale, ca forme institutionalizate ale colaborarii internationale este veche si a aparut in diferite parti ale lumii. In Europa aceasta idee a aparut ca expresie a preocuparilor pentru evitarea razboaielor si asigurarea pacii, comunitatea internationala de dupa cel de-al II lea Razboi Mondial fiind formata din state independente si un numar mare de organizatii internationale guvernamentale si neguvernamentale. In decursul secolelor diferiti ganditori si oameni politici au elaborat proiecte referitoare la creearea unor organizatii internationale. In secolele XVII si XVIII au fost elaborate mai multe asemenea proiecte, dar abea in secolul al XIX-lea au aparut in Europa primele organizatii internationale. Acestea au fost limitate la anumite domenii ale relatiilor dintre state. Astfel in 1815 au luat fiinta comisiile permanente pentru Rhin si in 1856 pentru Dunare. De asemenea au fost create organizatii internationale cu vocatie de universalitate, in domeniul tehnic, ca de exemplu Uniunea Telegrafica Internationala (18 ) si Uniunea Postala Universala (1874, 1878). In secolul XX a fost creata prima organizatie internationala pentru apararea pacii Societatea Natiunilor. Creatain 1919, dupa Primul Razboi Mondial, Societatea Natiunilor a fost deschisa tuturor statelor din comunitatea internationala si a fost predecesoarea actualei Organizatii a Natiunilor Unite. In decursul deceniilor alaturi de organizatiile internationale cu vocatie de universalitate au aparut si organizatii regionale, create de statele dintr-o anumita regiune geografica. Cooperarea internationala s-a amplificat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial ceea ce a condus la aparitia a numeroase organizatii internationale guvernamentale si neguvernamentale. Organizatiile internationale guvernamentale constituie un cadru propice pentru stabilirea si dezvoltarea relatiilor dintre statele membre. Aceste organizatii participa, in nume propriu, la relatiile internationale si au calitatea de subiect de drept international public, derivat si limitat. Participare la relatiile internationale si a altor entitati decat statele a fost confirmata e Curtea de Justitie Internationala prin Avizul consultativ din 11 aprilie 1949, in care se face precizarea: dezvoltarea dreptului international, in cursul istoriei sale a fost influentata de exigentele vietii internationale iar cresterea

activitatilor colective ale statelor au facut sa apara cazuri de actiuni pe plan international din partea unor entitati care nu sunt state. Cresterea numarului organizatiilor internationale in perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial este expresia aparitiei si dezvoltarii procesului de interdependenta dintre state si popoare precum si a spiritului de solidaritate umana pe plan international.

1.2 Natiunea si clasificarea organizatiilor internationale In literatura de specialitate se constata o mare varietate de definitii date organizatiilor internationale. Dictionarul de terminolgie de dreot international, sub redactia lui Y. Basde???t, defineste organizatia internationala ca fiind colectivitate comuna din state sau alte comunitati, care nu apartin aceluiasi stat, urmarind un interes comun prin intermediul organelor sale . Y. Charpentier da urmatoarea definitie: o organizatie internationala este o asociatie de state suverane urmarind un scop comun prin intermediul organelor care ii sunt proprii . O definitie mai ampla este data de Grigore Geamanu: organizatiile internationale reprezinta forme de coordonare a colaborarii internationale in diferite domenii, pentru care statele au creat un anumit cadru juridico organizatoric(institutional) prin adoptarea unui statut elaborat de comun acord, in care se prevad obiectul si scopurile organiozatiiei, organele si functiile lor, necesare realizarii obiectivelor urmarite. Definitia juridica a organizatiilor internationale guvernamentale se gaseste in Conventia internationala privind reprezentarea statelor pe langa organizatiile internationale interguvernamentale in 1075. Conventia precizeaza ca prin organizatie internationala se intelege o asociatie de state constituita printr-un tratat, datata cu o

constitutie si organe comune si avand personalitate juridica distincta de cea a statelor membre. (art.1 pct.a) In general principalele elemente care definesc o organizatie internationala guvernamentala sunt: in general, o organizatie internationala este o asociatie de state suverane, cu unele exceptii (cazul comunitatilor europene). Prin aceasta, ea se deosebeaste de diferite grupari private sau inteprinderile internationale, precum si de statul federal. organizatia internationala guvernamentala ia nastere pe baza acordului de vointa a statelor fondatoare, ceea ce isi gaseste expresia in tratatul incheioat intre ele, care devine statutul organizatiei. Acest tratat este supus normelor dreptului tratatelor din dreptul international public si poarta diferite denumiri: pact, carta, constitutie, statut. statutul organizatiei internationale prevede mijloacele prin care se realizeaza scopurile sale. Acestea sunt obligatiile asumate de statele membre fata de rganizatie si organele organizatiei, care au competenta si vointa proprie functionala. organizatia internationala guvernamentala este o forma institutionalizata a colaboararii dintre state cu caracter permanent. Acest caracter permanent rezulta din statutul organizatiei care este in general un tratat international fara termen. organizatia internationala guvernamentala este subiect de drept interrnational public derivat si limitat. Este subiect derivat deoarece ea este creatia altor subiecte de drept international public si anume statele. Este subiect limitat ca urmare a faptului ca actiunile ei in cadrul relatiilor internationale sunt limitate de prevederile statutului organizatiei.

Clasificarea organizatiilor internationale se poate face dupa mai multe criterii:

Dupa aria de cuprindere a statelor din comunitatea internationala, organizatiile internationale se impart in organizatii cu vocatie de universalitate care sunt deschise tuturor statelor de exemplu O.N.U, si organizatii regionale: Organizatia Statelor Americane, Organizatia Unitatii Africane. Dupa obiectivele urmarite distingem intre organizatii cu vocatie generala care pot dezbate probleme ale relatiilor dintre state si organizatii cu vocatie limitata, respectiv speciala de exemplu institutiile specializate ale O.N.U. care se ocupa de colaborarea internationala dintr-un anumit domeniu. Din punct de vedere al calitatii membrilor, organizatiile internationale pot fi clasificate in guvernamentale si neguvernamentale. Dupa posibilitatea de participare la organizatiile internationaleele se impart in organizatii deschise la care pot participa toate statele sau alte entitati din comunitatea internationala si organizatii inchise la care participa numai statele fondatoare. Dupa obiectul lor organizatiile se impart in organizatii economice, politice, culturale, stiintifice, militare. 1.3 Dreptul organizatiilor internationale Cresterea numerica a organizatiilor internationale si a activitatii lor au determinat aparitia si dezvoltarea unui drept nou, in cadrul dreptului international public, dreptul organizatiilor internationale. Normele dreptului organizatiilor internationale sunt cuprinse in actele constitutive ale organizatiilor internationale guvernamentale, ceea ce constituie dreptul lor originar, precum si in actele adoptate de organele acestor organizatii si care reprezinta dreptul lor derivat. Aceste norme reglementeaza functionarea si activitatea organizatiei, raporturile intre organizatie si statele membre precum si raporturile cu statele membre, sau cu alte organizatii internationale. In dreptul organizatiilor internationale se constata o structurare ierarhica a normelor sale mai pronuntata decat in dreptul international public. Aceasta ierarhizare a dreptului organizatiilor internationale prezinta doua aspecte principale:

superioritatea actului constitutiv al organizatiei fata de celelalte norme care guverneaza activitatea organizatiei. Normele cuprinse in statutul organizatiei internationale formeaza dreptul ei constitutional, denumit si dreptul originar al organizatiei. subordonarea dreptului derivat al organizatiei internationale fata de dreptul ei originar.

Principiul general al dreptului organizatiilor internationale este ca statutul lor stabileste si distribuie competenta instituita, fiind produsul vointei statelor fondatoare, exprimat in statutul organizatiei. Organizatiile internationale guvernamentale sunt subiecte de drept international public, derivate si secundare in raport cu statele; ele pot sa-si exercite competentele numai in limitele prevazute de statutul lor, iar organele proprii nu-si pot depasi competentele fara ca actele respective ale acestor organe sa fie atinse de nulitate, ca urmare a incompetentei lor. Dupa cum am mentionat mai sus, dreptul organizatiilor internationale se compune din doua parti principale: dreptul originar al organizatiei internationale si dreptul derivat al acesteia.
1.

Dreptul originar al oragnizatiei internationale este format din normele

cuprinse in actul sau constitutiv(statut) care are o dubla natura: este un tratat international fiind expresia acordului de viata dintre statele fondatoare ale organizatiei si aceea de statut al organizatiei(constitutia ei) . Prin aceasta natura dubla, statutele organizatiilor internationale guvernamentale se deosebesc de celelalte tratate internationale. De asemenea, unele statute ai intaietate fata de celelalte tratate incheiate de membrii organizatiei(de exemplu carta O.N.U.). In general statutele organizatiilor internationale cuprind urmatoarele prevederi mai importante: scopurile organizatiei, care definesc principalele directii de activitate ale ei. Alaturi de scopurile specifice fiecarei organizatii, acestea au si scopuri comune cum sunt apararea pacii si securitatii internationale, asigurarea libertatii si progresului pentru toate statele si popoarele etc. principiile care guverneaza activitatea organizatiei. Acestea cuprind principiile fundamentale ale dreptului international public si principiile

specifice ale organizatiei care sunt obligatorii si trebuie sa fie respectate atat de organizatia respectiva cat si de membrii sai. statutul organizatiei reglementeaza procedura de primire a membrilor si categoriile acestora. In general, membrii organizatiilor internationale se impart in urmatoarele categorii: membrii fondatori, membrii primiti ulterior constituirii, membrii asociati si cei invitati. statutul stabileste structura organelor organizatiei, functiile si puterile lor. Organele organizatiilor internationale se impart in doua categorii: organele principale si organele subsidiare. O structura organizatorica speciala o au institutiile specializate ale O.N.U. care au trei organe principale: un organ reprezentativ(adunare sau conferinta), organul executiv si secretariatul. Prin functiile si puterile conferite organizatiei internationale i se asigura o anumita autonomie functionala in cazul relatiilor internationale. Datorita acestei autonomii, organizatia internationala poate incheia sau participa la anumite tratate internationale si sa exercite dreptul de legatie activa si pasiva. ??? prin statutul organizatiei se stabileste: regulile referitoare la procedura de lucru a organelor ei si actele pe care aceste organe le pot adopta, precum si ??????? acestor acte acte obligatorii sau numai recomandari. statutul organizatiei internationale stipuleaza sanctiunile ce pot fi aplicate membrilor. El mai reglementeaza modalitatile de modificare a sa prin amendamente sau revizuirea sa si conditiile de recrutare a functionarilor organizatiei precum si indatorarile acestora.
2.

Dreptul derivat al organizatiilor internationale guvernamentale este

constituit din ansamblul normelor juridice ??????? de la organele organizatiei, prin care se reglementeaza activitatea acestor organe, a functionarilor organizatiei, si in mod conditionat, activitatea statelor membre. Acest drept al organizatiei internationale este denumit dreptul ei intern.

Dreptul derivat este subordonat dreptului originar al organizatiei, care ii da legitimitate si constituie fundamentul sau juridic. De asemenea el este subordonat ordinii juridice internationale. Un aspect special al dreptului derivat al organizatiilor internationale guvernamentale este controlul legalitatii sale. Pana in prezent nu exista organizat un control extern al acestei legalitati a dreptului derivat prin judecatori sau arbitrii internationali. Aceasta situatie a fost confirmata de Curtea Internationala de Justitie cu ocazia dezbaterii Afacerii Namibia in anul 1971, cand ea a precizat: este evident ca Curtea nu are puterea de a controla judiciar, nici ca instanta de apel, deciziile adoptate de organele O.N.U.. In practica organizatiilor internationale s-a incetatenit regula ca insasi organele statuteaza asupra competentei lor. In unele organizatii internationale s-a constituit un control intern al legalitatii actelor organelor lor, sau chiar un control jurisdictional pentru anumite acte ale organizatiei, cum este cazul Tribunalului administrativ al O.N.U. Un caz special il constituie Uniunea Europeana, in cadrul careia a fost instituit si organizat un sistem de control jurisdictional asupra actelor doptate de unele organe comunitare. In temeiul prevederilor Tratatului de la Roma(1957), Curtea de justitie comunitara este competenta sa controleze legalitatea actelor Consiliului Ministerial si ale Comisiei executive(art. 173). Dreptul derivat al organizatiilor guvernamentale internationale se dezvolta ca urmare a activitatii acestora, respectiv a organelor. 1.4 Personalitatea juridica a organizatiei internationale. Privilegii si imunitati ale organizatiilor internationale Personalitatea juridica a organizatiei internationale imbraca un dublu aspect: personalitatea juridica a organizatiei internationale guvernamentala in ordinea juridica interna a statelor membre. personalitatea juridica a organizatiei in ordinea juridica internationala, care reprezinta aspectul ei cel mai important.

Personalitatea juridica a unei organizatii internationale in ordinea juridica a statelor membre este conditionata de faptul ca ea isi exercita activitatile pe teritoriul statelor membre. Organizatiile internationale nu dispun de teritoriu propriu. Aceasta personalitate a organizatiei internationale este reglementata prin conventiile referitoare la privilegiile si imunitatile sale pe teritoriul statelor membre si prin legislatia interna a acestor state. In literatura de specialitate, personalitatea juridica internationala a organizatiilor internationale a constituit o problema controversata. Ea a fost recunoscuta Societatii Natiunilor in perioada interbelica iar dupa cel de-al doilea Razboi Mondial este consacrata de dreptul international public prin recunoasterea organizatiilor internationale guvernamentale ca subiecte de drept international public. Aceasta personalitate juridica a organizatiei internationale guvernamentale are doua caracteristici esentiale: a) se bazeaza pe principiul specialitatii, care inseamna ca organizatia isi poate exercita capacitatea sa juridica numai in limitele statutului ei si b) personalitatea juridica internationala a organizatiiei este de natura functionala. Continutul acestei personalitati a organizatiei este determinat de calitatea ei de subiect de drept international. In temeiul acestei calitati, actele adoptate de organele organizatiei internationale ii sunt imputabile in mod direct. De asemenea ea are capacitatea de a exercita anumite drepturi in relatiile internationale si de a-si asuma obligatii internationale. Ea poate incheia tratate cu statele membre, cu celelalte state sau cu alte organizatii internationale, are dreptul de legatie activa de a trimite misiuni pe langa state sau alte organizatii si de legatie pasiva. Organizatiile internationale beneficiaza de autonomie financiara, avand un buget propriu. Statutul jurid al organizatiei internationale este stabilit prin acordul de sediu incheiat de ea cu statul gazda,completat, uneori, prin legislatia interna a acestuia. Acordul de sediu incheiat cu statul gazda reglementeaza in primul rand regimul juridic al cladirilor in care functioneaza organizatia. In stabilirea statutului juridic international al organizatiei internationale un rol important il au conventiile referitoare la privilegiile si imunitatile ei(de exemplu

Conventia generala asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite din 1946 si Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor institutiilor specializate din 1947) precum si acordurile de sediu si unele acte constitutive ale organiatiilor internationale. Privilegiile si imunitatile organizatiilor internationale se impart in doua mari categorii: privilegii si imunitati ale organizatiilor internationale si privilegii si imunitati ale functionarilor acestor organizatii. 1. Privilegiile si imunitatile organizatiei internationale sunt urmatoarele: inviolabilitatea localurilor organizatiei internationale prin care se urmareste protejarea demnitatii si libertatii organizatiei. Datorita acestei inviolabilitati, autoritatile statului de resedinta a organizatiei internationale nu au dreptul de a patrunde in localurile organizatiei, fara aprobarea directorului ei sau a secretarului general. De asemenea, localurile organizatiei internationale nu trebuie sa fie folosite drept refugiu pentru persoanle urmarite de autoritatile statului de resedinta. Nu se admite autorizarea sau acordarea azilului diplomatic in aceste locuri, iar in cazul cand o persoana urmarita de autoritatile statului de resedinta se refugiaza in localul unei organizatii internationale, ea trebuie sa fie predata autoritatilor respective.ordinea si securitatea in localurile organizatiei internationale si in perimetrul aferent lor se asigura de catre organele organizatiei. bunurile si averea organizatiei internationale, ca si cladirile ei, nu pot face obiectul unor rechizitionari din partea statului de resedinta. organizatia internationala beneficiaza si de imunitatea de jurisdictie, adica organizatia nu poate fi urmarita pentru actele sale in fata tribunalelor statului de resedinta. arhiva organizatiei internationale este inviolabila, oriunde s-ar afla. organizatia internationala se bucura si de facilitati in domeniul comunicatiilor. Statul de resedinta trebuie sa asigure organizatiei comnunicatii fara control din partea sa si cat mai repede. Totodata, organizatia poate folosi comnunicatii cifrate, precum si valiza diplomatica.

organizatiile internationale mai beneficiaza de privilaegii financiare, fiscale si vamale. Organizatia are dreptul de a detine facturi si de a efectua transferuri de devize straine, scutite de taxe. Organizatia internationala este scutita de impozite directe si indirecte, care se percep in statutul de resedinta.

2. Privilegile si imunitatile functionarilor organizatiei se refera la o categorie de persoane numeroasa. Functionarii internationali beneficiaza de acest statut special pentru a li se asigura cele mai bune conditii de munca si o cat mai mare eficacitate. De asemenea, prin acest statut special al lor se ?????teaza independenta functionarului international fata de statul sau, statul gazda si fata de celelalte state. Prin functionar international se intelege persoane care exercita, in mod exclusiv si continuu, o functie publica oficiala in serviciul unei organizatii internationale si este supusa unui regim juridic international. Statutul functionarului international este reglementat de statutul organizatiei internationale. Astfel Carta O.N.U. precizeaza criteriile de recrutare a functionarilor O.N.U. si principiul independentei lor art. 100 si 101. In general, recrutarea functionarilor internationali se face pe baza urmatoarelor criterii: competenta, inalte caliatti in munca, integritate morala si criteriul geografic. In activitatea lor, functionarii internationali trebuie sa respecte principiul independentei, care este consacrat in cele mai multe statute ale organizatiilor internationale. Functionarul international beneficiaza de inviolabilitatea persoanei sale, de imunitatea de jurisdictie fata de tribunalele statelor, pentru actele sale oficiale. Imunitatea de jurisdictie a functionarului international poate fi ridicata de catre organizatia sa. Functionarul intyernational mai beneficiaza de scutirea de impozit pe salariu. 1.5 Competentele organizatiei internationale Competentele organizatiei internationale sunt stabilite de catre statul lor, acestea putand fi grupate in trei mari categorii: competenta normativa

competenta orperationala competenta de control si sanctiune

Competenta normativa a organizatiei internationale cuprinde puterea ei de auto reglare, in temeiul careia organele sale isi elaboreaza regulamentele de functionare. Organul cel mai reprezentativ al organizatiei poate fi competent sa adopte reglementari valabile pentru intreaga ei activitate. Competenta normativa isi gaseste expresia in regulile adoptate de organele organizatiei internationale, prin care se asigura un minim de uniformitate in activitatea lor si a membrilor lor. Statele membre ale organizatiei internationale pot sa accepte reglementarile lor, cu sau fara rezerve, sau sa le respinga in temeiul suveranitatii lor si a caracterului interstatal al organizatiei. Competenta operationala a organizatiei internationale are un aspect variat, ceea ce decurge din scopurile organizatiei. Aceasta competenta cuprinde totalitatea puterilor de actiune ale organizatiei internationale altele decat cele normative. Ea consta, in special, din acordarea de ajutoare statelor membre de natura economica, financiara,administrativa etc. Competenta de control si sanctiune a organizatiei internationale este reglementata de statutul ei si de alte acte ale organizatiei. Competenta de control consta in dreptul pe care il are organizatia de a solicita statelor membre sa-i prezinte rapoarte periodice si din obligatia acestor state de a prezenta rapoartele solicitate. Prin aceste rapoarte, statele comunica organizatiei felul in care ele isi indeplinesc obligatiile statutare sau cele conventionale. Statutul organizatiei internationale reglementeaza si competenta ei de a sanctiona statele membre. De exemplu Carta O.N.U. prevede doua sanctiuni aplicate membrilor sai: suspendarea calitaii de membru al organizatiei si excluderea din organizatie. Dreptul organizatiilor internationale reglementeaza si statutul reprezentantelor statelor membre pe langa organizatiile internationale. Aceste reprezentante diplomatice sunt acreditate de statul lor pe langa o organizatie internationala din care face parte acest stat. Ele actioneaza pe baza instructiunilor primite din partea statului pe care il reprezinta pe langa organizatia internationala. Aceste reprezentante poarta denumirea de misiuni permanente. Statutul misiunilor permanente ale statelor

acreditate pe langa o organizatie internationala este reglementat in general prin Conventia asupra reprezentarii statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu caracter de universalitate din 1975. Acreditarea de misiuni permanente ale statelor membre pe langa o organiaztie internationala este posibila numai daca regulile organizatiei respective permit acest lucru. In temeiul Conventiei din 1975, misiunea diplomatica permanenta a unui stat pe langa o organizatie internationala beneficiaza de urmatoarele imunitati si privilegii: inviolabilitatea sediului ei, a bunurilor si arhivei: inviolabilitatea corespondentei avand dreptul la corespondenta cifrata si la valiza diplomatica precum si de scutirea de impozite, taxe, taxe vamale si control vamal. Personalul misiunii permanente beneficiaza de inviolabilitatea persoanei lor, de imunitatea de jurisdictie penala, civila si administrativa si de scutirea de impozite, taxe si control vamal. Misiuni permanente pe langa o organizatie internationala pot fi acreditate nu numai de statele membre ci si de celelalte state sau chiar de miscari de eliberare nationala care au fost admise de organizatie. In acest caz misiunea permanenta are statut de observator. Statutul de resedinta al organizatiei internationale are obligatia juridica de a respecta statutul misiunilor permanente acreditate pe langa organizatia internationala, de asemenea trebuie sa asigure statelor participante la activitatea unei organizatii internationale, accesul liber la sediul ei, indiferent daca intre cele doua state exista sau nu relatii diplomatice. Raspunderea internationala a organizatiilor internationale. Organizatiile internationale guvernamentale, in temeiul personalitatii lor juridice sunt nu numai titulare de drepturi ci si de obligatii internationale care ii revin din prevederile statutului si din alte acte internationale la care este parte. Principala obligatie care ii revine unei organizaii internationale este ca in activitatea ei sa respecte dreptul international public si celelalte indatoriri asumate de ea prin tratate internationale. Orice actiune sau omisiune a unei organizatii internationale contrara obligatiilor sale asumate constituie o fapta ilicita si angajeaza raspunderea internationala a organizatiei. De asemenea activitatea care implica elemente de risc si prin care s-au produs daune altor state sau organizatii.

Pana in prezent nu s-au codificat normele de drept international public referitoare la raspunderea internationala a organizatiilor insa reglementari partiale sunt prezente in unele tratate si conventii cum sunt Conventia privind raspunderea internationala pentru daunele provocate de obiecte spatiale din 1972 si Tratatul de costituire a Comunitatii Economice Europene (1957). Doctrina de drept international public recunoaste aptitudinea generala organizatiilor guvernametale internationale de a raspunde pentru faptele lor.

Cap. II Organizatii regionale europene. Uniunea Europeana 1. Europa si constructia comunitara 1.1 Premisele crearii comunitatilor europene Ideea realizarii unei cooperari mai stranse intre statele europene ca premisa pentru realizarea unei unitati a lor este veche in gandirea europeana. Inca din perioada interbelica a existat un proiect propus de R. C. Kalergi de creare a unei Europe federale pe baza renuntarii la suveranitate de catre state. Acest proiect a avut ecou in gandirea europeana si afost sustinut de catre miscarea Uniunea Pan Europeana condusa de Aristide Briand. Proiectul Pan European a fost sortit esecului datorita ascensiunii lui A. Hitler si a politicii sale bazata pe forta, violenta si vointa unilaterala1. Acest proiect ramane totusi important prin faptul ca a avansat idei si

V. Marcu

termeni deveniti uzuali in limbajul actual al comunitatilor europene: piata comuna , uniunue vamala , circulatia marfurilor, capitalurilor si persoanelor . Perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial a marcat trecerea de la proiecte la realizarea efectiva a ideii de uniune europeana. Congresul de la Mantreux in august 1947 a reprezentat primul congres al federatiilor europene, unde au fost propuse sase principii pe baza carora sa se formeze viitoarea federatie2, si a fost adoptat proiectul Statelor Generale ale Europei. Pe de alta parte Winston Churchil in discursul de la Zrich a avansat ideea constituirii unor State Unite ale Europei si organizarea unui congres pentru o Europa unita. Pornind de la aceste doua initiative una federala si una unionista se organiaeaza intre 7 10 mai 1948 Congresul de la Haga. Dezbaterile au fost marcate de conflicte intre tendintele unioniste1 si cele federale pe de o parte, iar pe de alta parte federalistii continentali se divizau din punct de vedere al metodelor de punere in aplicare al proiectului. Ca urmare a acestui congres a luat fiinta insa Miscarea Europeana care avea ca presedinti de onoare pe W. Churchil, De Gasperi, Candenhove Kalergi, Henry Sp??k, K. Aden??er si R. Schumann. Aceasta miscare a reprezentat un punct de presiune asupra unor guverne si parlamente nationale, in final sustinand initiativa Mannet - Schumann care se afla la originea comunitatilor europene. Integrarea statelor europene este apreciata de oamenii politici, ca si de doctrinari, ca o modalitate de evitare a unui nou razboi pe acest continent si de aparare comuna a acestor state in fata unui astfel de pericol2; pornind de la aceasta idee crearea comunitatilor europene nu poate fi inteleasa decat in contextul politic international de dupa cel; de-al doilea razboi mondial, cand in Europa au aparut trei categorii de organizatii internationale: militare U.E.O.(17 martie 1948), NATO (1949 prin Tratatul de la Washington) economice reprezentata de Comisia Europeana pentru Europa a O.N.U. si O.E.C.E. constituita in vederea gestionarii ajutorului oferit de S.U.A. in cadrul planului Marshall si politice reprezentate de Consiliul Europei (5 mai 1949) care isi avea originea in Congresul de la Haga 1948.

M. Niciu

Primele demersuri in scopul realiazrii unei noi unitati europene au fost realizate de Jean Mannet. Acesta a propus ca productia de otel si carbune din Franta si Germania sa fie administrata de catre un organism supranational.

Planul pentru Comunitatea Europeana a carbunelui si otelului a fost anuntat la 9 mai 1950 de catre ministrul de externe al Frantei R. Schumann (de atunci ziua de 9 mai a devenit ziua europeana, fiind sarbatorita in fiecare an). Planul Schumann , menit sa evite o noua conflagratie mondiala punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international prin intermediul unui tratat industrial a constituit primul pas pe calea construirii Europei. La 10 iunie 1950 incep negocieri la Paris iar la 18 aprilie 1951se semneaza Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECA), care a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. El reunea sase state europene Franta, Germania, Italia, Beligia, Olanda si Luxemburg intrucat Marea Britanie nu a acceptat principiul renuntarii la unele prerogative ale suveranitatii, acceptand doar relatii de colaborare cu comunitatea. Tratatul ramanea deschis spre aderare si altor state. Prin acest tratat se urmareau si obiective politice, in unele lucrari, el reprezentand materializarea ideii de construire a Europei politice pornind de la construirea unei Europe economice1. Ratiunile politice aveau in vedere teama Frantei fata de Germania, prin acest tratat, orice stare beligeranta intre cele doua tari devenind imposibila. Desi era vorba despre o piata comuna sectoriala ea crea un precedent institutional de o importanta deosebita. Prin acest tratat se creau patru organe ale comunitatii: Inalta Autoritat, organ international care era insarcinat sa favorizeze intersele preponderent comunitare. Consiliul Special de Ministrii organ cu caracter guvernamental

L. C???? Communantes europeennes Paris 1991 pag. 51

Adunarea Comuna, care se prevedea ca va fi aleasa prin vot universal direct si care avea sarcina controlului democratic Curtea de Justitie, ca organ jurisdictional, a carui sarcina era de a asigura respectarea normelor juridice instituite in cadrul Comunitatii.

1.2 Crearea C.E.E. si C.E.E.A. Cu ocazia unei intalniri a expertilor din statele membre C.E.C.A. ce a avut loc la Bruxelles in iulie 1955 aprilie 1956, sub conducerea lui N. Spook s-a redactat un Raport al sefilor delegatiilor ministrilor afacerilor externe. Raportul lui N. Spook prevedea o uniune economica generala si o uniune in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare. Acest fapt a condus la semnarea Tratatelor de la Roma pe data de 25 martie 1957 de catre cele sase tari membre ale C.E.C.A. Tratatele de la Roma au pus bazele Comunitatii Economice Europene si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom); au intrat in vigoare la 1 ianuarie1958, avand durata nelimitata. Aceste doua comunitati aveau o structura institutionala similara celei a C.E.C.A. Tratatul de creare a Euratom avea ca obiectiv conform art. 1: sa contribuie la stanilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a energiilor nucleare, cresterii nivelului de trai in statele membre si dezvoltarii schimburilor cu alte tari. C.E.E. avea ca obiectiv principal crearea unei piete comune care sa aiba la baza patru libertati de circulatie: a bunurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor toate urmarindreducerea disparitatilor intre sectoarele integrate si cele neintegrate ale economiilor tarilor componente, cu alte cuvinte apropierea progresiva a politicilor economice. Principiile pe baza carora functioneazapiata comuna sunt cuprinse in art. 2 al Tratatului de la Roma: Comunitatea are drept sarcina ca prin infiintarea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa promoveze in intreaga comunitate o dezvoltare armonioasa a activitatii economice, o expansiune continua si echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerata a standardelor de viata si relatii mai stranse intre statele membre. 1.3 Evolutia constructiei comunitare

Cele trei comunitati au la baza lor ideea integrarii partiale a statelor membre, cu elemente de supranational1. Comunitatile implica o restrangere limitata a unor competente suverane ale statelor membre, numai in domeniile precizate prin tratate. Caracterizand comunitatile europene Curtea Constitutionala a Italiei2 arata ca cele trei comunitati sunt organizatii interstatale de tip nou, cu element supranational, avand caracter permanent, personalitate juridica si capacitate de reprezentare internationala. Instituirea celor trei comunitati a reprezentat doar inceputul unui proces complex, care trebuia sa continue in vederea realizarii acelor obiective care, ori nu au fost posibile in faza initiala, ori au devenit necesare pentru perfectionarea structurilor si activitatilor acestora in decursul timpului. Asa cum s-a aratat si in literatura de specialitate3, sistemul creat prin cele trei tratate s-a dezvoltat in doua directii principale: perfectionarea institutiilor comunitare largirea, respectiv extinderea Comunitatilor prin cooptarea de noi membri. Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor

1.3.1

Refuzul guvernului Marii Britanii de a face parte din cele trei comunitati a facut ca acestea sa fie initial formate din sase membrii. Pozitia Marii Britanii s-a caracterizat insa si prin incercarea din anul 1958 de creare a unei zone de liber schimb, iar ulterior prin constituirea Asociatiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.) in baza Conventiei de la Stockholm din 1960 prin care se urmarea contrabalansarea activitatilor comunitatilor europene. In anul urmator s-a produs insa o schimbare radicala in pozitia Marii Britanii, care depune cererea de aderare la comunitatile euorpene la 9 august 1961 insa Franta respinge aceasta cerere in doua randuri. Abia la 30 iunie 1970 Marea Britanie participa alaturi de Danemarca, Irlanda si Norvegia la negocierile de admitere. Acordul de aderare se semneaza la 22 ianuarie 1972 la Bruxellesdar devine efectiv la
1 2

M. Niciu Hotararea Curtii Constitutionale a Italiei din 27 decembrie 1973 3 Filipescu/Fuer?? p. 14

1 ianuarie 1973. Norvegia respinge prin referendum aderarea.Marea Britanie a solicitat renegocierea aderarii sale, avand in vedere revenirea ca prim-ministru a lui W. Wilson care solicitase aderarea si ni 1967. Pana la 1 ianuarie 1986 au mai aderat: Grecia care a semnat tratatul in mai 1979, si a intrat in vigoare in 1981; Spania si Portugalia au semnat acordul in iunie 1985 si a intrat in vigoare in 1986. S-a ajuns astfel la existenta a 12 state membre. In 1990 a aderat Germania(E) iar in 1992 statele membre au decis formarea Uniunii Europene, care a fost largita in 1995 prin includerea a inca trei state: Austria, Finlanda si Suedia. In 1995 Norvegia respinge pentru a doua oara aderarea, prin referendum. La 1 ianuarie 1993, Romania a semnat la Bruxelles Acordul european instituind o asociere intre Romania pe de o parte, si Comunitatile europene si statele membre ale acestora pe de alta parte. Avand in vedere politica de deschidere a comunitatilor fata de alte state, au fost depuse in continuare cereri de aderare de catre alte state: Turcia (1987), Cipru (1990) ,Malta (1990), Elvetia (1992). In prezent exista 11 cereri depuse spre aderare: Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania, Slovenia si Slovacia care au statut de asociat.

1.3.2

Perfectionarea institutionala

Perfectionarea institutionala a comunitatilor europene este apreciata de unii autori1 ca fiind rezultatul unor crize si esecuri, care au dus la un proces de reflectie, materializat in final, in dreptul pozitiv prin adoptarea unor reglementari juridice care au modificat tratatele initiale. Apreciau insa ca a privi dezvoltarea institutionala a comunitatilor europene doar ac efect al crizelor si esecurilornu poate oferi o baza suficient de completa pentru explicarea evolutiei constructiei comunitare. Aceasta afirmatie se argumenteaza prin faptul ca alaturi de crize si esecuri, care de sigur nu pot fi neglijate, un rol important in perfectionarea comunitara l-au avut si rezultatele obtinute prin integrare.
1

V. Marcu p. 23

Una dintre cele mai importante cauze generatoare de crize o reprezinta abandonul de suveranitate in domeniile care cad sub incidenta tratatelor comunitare. In anul 1965 are loc cea mai importanta criza care a condus la practicarea de catre Franta a politicii scaunului gol 2 pe motivul de pasirii atributiilor de catre Comisie. Situatia a fost rezolvata prin compromisul de la Luxemburg cand s-a hotarat ca, desi desi la sfarsitul perioadei ed tranzitie, hotararile in Consiliu ar urma sa se ia in majoriate , (in loc de unanimitate) totusi statele fiind de acord ca in problemele mai importante hotararile sa se ia tot in unanimitate. De atunci si pana astazi toate problemele au fost importante si deci toate deciziile s-au luat in unanimitate. Un alt moment important in eruditia comunitatilor il constituie adoptarea la 8 aprilie 1965 a Tratatului de la Bruxelles privind instituirea unui Consiliu unic si a unei Comisii unice3. Acest tratat a avut ulterior un rol important in adoptarea altor masuri cu rezonanta deosebita in ceea ce priveste perfectionarea activitatii comunitatilor: finantarea comunitatilor din resurse proprii largirea atributiilor Parlamentului in ceea ce priveste adoptarea bugetului crearea Curtii de Conturi (22 iulie 1975) actul cu privire la alegerea Parlamentului european, adoptat prin vot universal, direct si secret in anul 1976. Alte acte care au incidenta asupra institutiilor comunitare, insa intr-o mai mica masura sunt actele relative de aderare sau asociere la comunitati ale diferitelor state. O importanta deosebita o au tratatele si actele modificatoare ale tratatelor originare cum ar fi Actul Unic European (1987), Tratatul ed la Moastricht din 1992, respectiv tratatul de la Amsterdam din 1997 care reprezinta ultima etapa de evolutie pana in prezent, dar care nu a intrat in vigoare 1.3.2.1 Actul Unic European

2 3

Filipescu/ Fuer?? Inalta autoritate devine Comisia Comunitatilor Europene; Adunarea Comuna devine Parlamentul European iar Consiliul special de Ministrii edvine Consiliul de Ministrii

Actul Unic European este de fapt un document care a pus bazele institutiilor comunitare europene si care a modificat Tratatele de la Paris si Roma. Inainte adoptarii si semnarii propriu-zise a acestui act, au avut loc mai multe intalniri ale Consiliului European dupa cum urmeaza: Consiliul european de la Fontainbleu din iulie 1984 care a decis crearea unuit comitet ad-hoc format din reprezentantii personali ai sefilor de state si de guverne. Comitetul a fost insarcinat sa prezinte sugestii pentru imbunatatirea functionarii sistemului comunitar si al cooperarii politice, redactand un raport interimar, adresat Consiliului European ce va urma sa-si aiba sedinta la Dublin. Consiliul de la Dublin a apreciat calitatea raportului, desi trei din zece reprezentanti au exprimat rezerve la texul acestuia. Intrunirea Consiliului de la Bruxelles din martie 1985 a prilejuit un schimb de opinii cu privire la raportul definitiv, desi cu mult diferit de cel interimar. Consiliul de la Milano din iunie 1985 a decis cu sapte voturi pentru si trei impotriva convocarea unei Conferinte Interguvernamentale, avand ca obiect puterile institutiilor, extinderea activitatilor din comunitate si realizarea unei veritabile piete interioare . Propunerea a fost materializata la sedinta Consiliului de la Luxemburg (1985) unde s-au adoptat cu o serie de dificultati unele concluzii care vor fi finalizate de catre ministrii afacerilor externe in ianuarie 1986. Conferinta de la Luxemburg a elaborat textul Actului Unic European care a fost semnat in doua etape: 17 februarie respectiv 28 februarie 19863 de catre statele membre. Actul Unic European a intrat in vigoare la 1 iulie2 1987 dupa ce Irlanda a ratificat ultima tratatul1. Actul unic European reprezinta cel mai important document adoptat dupa semnarea tratatelor ed instituire a comunitatilor. El reuneste intr-un singur document (de aici si denumirea sa) dispozitiile privind reforma institutiilor europene si largeste

3 2 1

V. Moscu p.28: Irlanda a considerat ca trebuie sa-si modifice mai inati Constitutia datorita unor referiri privind securitatea in cadrul politicii externe a comunitatilor. 2 A.U.E. trebuia sa intre in vigoare la 1 ianuarie 1987 3 Danemarca, Italia si Grecia semneaza A.U.E. la Conferinta de la Haga 28 februarie 1986

domeniul de competenta comunitara, continand si reglementari privind cooperarea si in domeniul politicii externe. Actul Unic European avea ca principale obiective realizarea marii piete incepand cu ianuarie 1993, ameliorarea capacitatii de decizie a Consiliului de Ministrii. Odata cu institutirea A.U.E. au avut loc o serie de revizuiri ale tratatelor precedente dintre care cele mai importante se refera la:
-

cresterea competentei legislative4 a Parlamentului European introducanduse procedura de cooperare intre PE, Comisie si Consiliu aplicabila pietei interioare, politiei sociale si coeziunii economice si sociale. realizarea unei piete interioarecare trebuia sa se finalizeze in 1993. avizul indispensabil al PE pentru acordurile de extindere C.E.E.

votul cu majoritate calificata in Consiliu inlocuieste unanimitatea in anumite cazuri stabilite1 cooperarea europeana in domeniul politicii externe. Anual vor avea loc reuniuni ale ministrilor de externe impreuna cu un reprezentant, membru al Comisiei in art. 2 A.U.E se recunoaste in mod oficial 2 existenta Consiliului European care functiona inca din 1974. 1.3.2.2 Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht

Adoptarea Tratatului de la Maastricht este rezultatul evolutiei ideilor de unitate europeana pe doua planuri: in principal economic si monetar si in secundar realizarea unei uniuni politice. Calea spre adoptarea tratatului a fost pregatita de o serie de intruniri ale Consiliului European care au avut loc la Havana(1988), Madrid (1989), Strasburg (1989), Dublin (1990), Roma (decembrie 1991). Ultimele probleme privind
4 1

V. Bideilea? p.7: PE isi schimba statutul de la simplu colaborator la cel de intermediar V. Bidilea? p. 8 2 Filipescu/ Fuer?? p. 94

realizarea Uniunii Europene au fost stabilite de catre Consiliul European de la Maastricht - 9-19 decembrie 1991 iar pentru definitivarea tratatului negocierile au continuat la nivel de experti, acesta fiind semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht de catre ministrii afacerilor externe si de finante ai statelor membre. Unele probleme au ridicat ratificarea si intrarea in vigoare a tratatului. Acest lucru nu a intampinat dificultati in Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Grecia si Irlanda spre deosebire de celelalte tari care au fost mai intai nevoite sa-si modifice constitutiile si sa supuna aderarea la tratat unui referendum national. Tratatul este alcatuit din sapte titluri dupa cum urmeaza: Dispozitii comune, Modificarea celor trei tratate titlurile II IV Politica externa si de securitate comuna, Dispozitii finale. De asemenea tratatul contine protocoale si anexe; protocoalele stabilesc regimuri speciale pentru statele care au intampinat greutati la ratificare. Prin tratatul de la Maastricht se creeaza o Uniune Europeana fondata pe comunitatile europene si completata prin formele de cooperare si politicile prevazute de tratat. Tratatul a marcat o noua etapa in crearea unei uniuni intre poparele Europei, in care deciziile trebuie luate pe cat posibil de cetateni. Uniunea Europeana are, conform art. 3 din tratat, urmatoarele obiective principale: stabilirea si consolidarea uniunii intre popoarele europene promovarea dezvoltarii durabile, echilibrate si performante a intregii activitati economico sociale, prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economico - sociale si a solidaritatii precum si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare. afirmarea identitatii proprii pe scena internationala prin promovarea unei politici externe si de securitate comune, inclusiv a unei politici comune de aparare. intarirea protectiei drepturilor si interselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a uniunii. consolidarea cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne

cresterea standardelor bunastarii materiale si a calitatii vietii inclusiv a madiului.

Pentru materializarea acestor obiective U.E dispune de legislatie comunitara, buget, institutii si organisme comune. Ca urmare a tratatului U.E are urmatoarele structuri de baza1: Comunitatea Europeana, care a fost fondata pe baza tratatelor de la paris si Roma si modificate de A.U.E., Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi. Consiliul si Comisia sunt asistate de catre Comitetul Economic si Social si de un Comitet al reuniunilor, ambele avand functii consultative. A mai fost instituit un sistem european de banci centrale si o Banca Centrala Europeana. Comisia Europeana are competenta sa actioneze in 17 domenii de activitate si anume: industrie, agricultura, transporturi, retele transeuropene, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediu, dezvoltare, libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, concurenta, domeniul fiscal si aprpierea legislatiilor, politica economica si monetara, politica comerciala comuna, politica sociala, cultura, sanatatea publica si protectia consumatorilor. Tratatul a instituit cetatenia europeanaprin care orice persoana care are natio9nalitatea unui stat membru este cetatean U.E. cu drepturi si indatoriri prevazute prin tratate. Pe aceasta linie se inscrie si Acordul de la Schengen la care au aderat majoritatea statelor U.E.
1.3.2.3

Acordul de la Schengen2

Initiatoarele arhicunoscutului Acord de la Schengen au fost guvernele statelor uniunii economice Benelux, guvernul Republicii Federale Germania si al Republicii Franceze, care au pornit de la mai multe considerente intre care retin atentia: progresele inregistrate in cadrul Comunitatilor Europene in vederea asigurarii liberei circulatii a persoanelor, marfurilor si serviciilor.

1 2

V. Bidilea? p. 9 Acordul de la Schengen este referitor la suprimarea graduala a controlului vamal la granitele comune intre statatele membre (14 iunie 1985)

obiectivitatea efortului de amplificare a raporturilor dintre popoarele statelor membre ale Comunitatilor Europene prin intermediul liberei treceri a granitelor interioare pentru re??????????? lor si ale liberei circulatii a marfurilor si serviciilor. necesitatea consolidarii solidaritatii intre popoare dorinta de a suprima controlul granitelor comune.

Asa cum este firesc, masurile de aplicare a Acordului au presupus in plan intern masuri legislative supuse adoptarii parlamentelor nationale, iar la nivel comunitar s-a semnat in iunie 1990 Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985. Acordul are in structura sa doua titluri: masuri aplicabile pe termen curt si masuri aplicabile pe termen lung. Masurile pe termen scurt se refera la formalitatile, la granitele comune, circulatia persoanelor, politica in domeniul vizelor, masuri cu caracter politienesc cum ar fi: actiunea impotriva traficului ilicit de stupefiante si arme, frauda fiscala si vamala, contrabanda precum si masuri referitoare la transporturilor la granita. Masurile pe termen lung au in vedere armonizarea politicilor si legislatiilor pentru realizarea obiectivelor comune. Revenind la Tratatul de la Maastricht, unul dintre obiectivele importante pe care si-l propun spre realizare statele membre pana cel mai tarziu in anul 1999, este cel care are in vedere chiar stabilitatea uniunii si anume unificarea cursului de schimbal monedelor nationale, care vor fi inlocuite printr-o moneda unica. In aceasta directie anul 1993 constituie inceputul Pietei interne comunitare , la noile dimensiuni conferite de tratatul de la Maastricht, iar la 1 ianuarie 1994 a debutat faza preparatorie a Uniunii economice si monetare. Un alt obiectiv important al tratatului il reprezinta realizarea unei uniuni politice care se realizeaza pe trei niveluri: in primul rand va fi marit considerabil numarul domeniilor politice care fac obiectul deliberarilor din cadrul institutiilor; in al doilea rand se are in vedere transferul de competente de la statele membre catre Uniune, indeosebi in ce priveste hotararile cu caracter de principiu; al treilea nivel il reprezinta cel al deciziei comunitare, care a fost consolidata in ceea ce priveste

structurile institutionale si procedurile. Un interes deosebit il reprezinta Comitetul regional si Conferinta Parlamentelor care cuprinde deputati nationali si europeni. Textul adoptat la Maastricht sistematizeaza mai multe elemente cu natura juridica diferita, in primul titlu stipulandu-se intr-o maniera aproape lapidara faptul ca: prin prezentul tratat Inaltele Parti Contractante instituie intre ele o Uniune Europeana care ase fondata pe Comunitatile europene completate cu politicile si formele de cooperare stabilite prin prezentul tratat . Preambulul scoate in evidenta cu claritate faptul ca Uniunea nu este inca realizata: prezentul tratat marcheaza o etapa noua in procesul de constructii a unei uniuni mai stranse intre popoarele Europei, uniune in cadrul careia hotararile sa fie luate cu participarea celei mai mari parti posibile a cetatenilor . Avand o importanta deosebita, Tratatul de Uniune, adoptat la Maastricht a devenit un cuvant de ordine sinonim cu o noua forta de decizie, referitoare la problema integrarii europene, problema care nu a mai fost pusa niciodata cu atata acuitate ca acum. 1.3.2.4 Tratatul de la Amsterdam Originile acestui tratat dateaza din iunie 1994, cand liderii Uniunii Eueopene au decis formarea unui Grup de Reflectie care sa ia in considerarereformele viitoare. De asemenea prin Tratatul de la Maastricht s-a hotaratintrunirea unor conferinte interguvernamentaledcare sa examineze acele prevederi ale tratatelor care ar trebui sa fie revizuite. Dupa mai multe intruniri succesive ale aceste organisme si ale Consiliului incepand din 1994 (Corfu) si pana in iunie 1997 s-a reusit formularea textului tratatului. Dupa definitivarea acestuia in noaptea de 17-18 iunie 1997 la Amsterdam, tratatul a fost semnat de catre statele membre la 2 octombrie la Amsterdam in acelasi an. In noiembrie 1997, Parlamentul si-a depus rezolutia cu privire la Tratat care a fost ratificat de statele membre pana in 1999. La 1 martie 1999 tratatul a intrat in vigoare. De ce asa de curand un nou tratat dupa alte 2 in 1986 si 1992 care au introdus noi reglementari? Adevarul este ca o serie de probleme au ramas tot nerezolvate cum

ar fi: drepturile cetatenilor, eficienta institurionala si democratizarea precum si rolul uniunii pe plan international. Noul tratat pune bazele unei cooperari mai stranseintre statele membreprin intermediul institutiilor U.E. si deasemenea s-a realizat o oarecare simplificare a legislatiei si o noua numerotare a tratatelor. Cu toate ca tratatul anterior de la Maastricht a avut realizari considerabile introducand cetatenia europeana, imbunatatind modalitatile de lucru ale institutiilor si acordand Parlamentului puteri mai largi, noi provocari sunt acum ridicate de introducerea monedei euro impreuna cu o cooperare stransa pe plan economic precum si de perspectiva extinderii U.E. asupra intregului continent. Tratatul de la Amsterdam retine aceeasi structura promovata la Maastricht, cei trei piloni pe care se bazeaza U.E. si anume: Comunitatile europene, politica externa si de securitate si justitia si afacerile interne. Pornind de la aceasta structura tratatul este impartit in trei mari sectiuni: Uniunea Europeana si cetatenii sai identitatea uniunii pe plan international institutiile U.E.

Prin tratatele europene au fost acordate cetatenilor o serie de drepturi bazate in principal pe libertatea de miscare intre statele membre; tratatul de la Maastricht a adaugat dreptul de vot si de a fii ales membru in institutiile europene. Tratatul de la Amsterdam pe de alta parte confirma expres drepturile fundamentale, prevazute in constitutiile statelor, care privesc fiecare individ in parte. Tratatul se concentreaza asupra a trei probleme respectarea drepturilor fundamentale prevazute in Conventia europeana a drepturilor omului, problema discriminarii de orice fel si obligatia asigurarii unor posibilitati egale atat femeilor cat si barbatilor. De asemenea se incearca sa se raspunda si unor preocupariale cetatenilor mult mai practice cum ar fi piata fortei de munca,problemele sociale, siguranta individului, libertatea, justitia, mediul, sanatatea, drepturile consumatorului, valorile si aspiratiile cetatenilor Identittaea Uniunii pe plan international ia in considerare doua aspecte: politica externa si de securitate comuna. Noul tratat da posibilitateastatelor sa foloseasca institutiile comunitare pentru a realiza o cooperare mai stransa intre ele si in late domenii decat cele care sunt guvernate exclusiv de prevederi comunitare cum ar fi

realizarea unitatii economice si monetare, securitatea, justitia sau integrarea in ??????? comunitar a acordului de la Schengen. Reforma institutionala in perspectivaextinderii U.E. are in vedere compunerea comisiei, cea a numarului de voturi acordat fiecarui stat in Consiliu si problema votarii cu majoritatea urmand sa fie restransa la deciziile de natura constitutionala (amendamente ale tratatelor, aderari, procedura electoraal etc.) Printre altele Tratatul de la Amsterdam a realizat si o simplificare a tratatelor existente prin extragerea elementelor care au devenit nule, inaplicabile sau ineficiente precum si o noua numerotare. Tratatul a reprezentat de fapt un grup de amendamente adus vechilor tratate si a fost semnat in aceasta forma dar la cererea Conferintei Interguvernamentale a fost publicata si o versiune consolidata a vechilor tratate incluzand noile modificari. Avand in structura sa tratate cinci mari domenii libertatea, securitatea si justitia, relatia U.E. cu cetatenii sai, politica externa, institutiile U.E., cooperarea actul adoptat la Amsterdam lasa totusi nerezolvate unele probleme de actualitate cum ar fi extinderea U.E. si introducerea monedei unice. Cu toate acestea tratatul de la Amsterdam da o noua legitimitate democratica Uniunii Europene. 2. Izvoare ale dreptului institutional comunitar 2.1 Consideratii generale Dreptul comunitar poate fi definit ca ansamblul normelor juridice cuprinse in tratatele de instituire a comunitatilor europene sau in actele adoptate de institutiile comunitare, care au ca scop instituirea, apropierea si functionarea comunitatilor europene si a Uniunii Europene1. In sens larg, insa, dreptul comunitar este dat de ansamblul regulilor aplicabile in ordinea juridica comunitara (art. 164 si 143 ale Tratatului C.E.E.) unele dintre ele chiar nescrise; principiile generale de drept sau jurisprudentei Curtii de Justitiei; normele de drept ale caror provenineta se afla in afara ordinii juridice comunitare provenind din relatiile externe ale Comunitatilor; dreptul

V. Marcu p. 88/ S.P.Marin Les communates europeennes, LUnion E. Paris 1993

complementar provenit din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor. Cu privire la clasificarea izvoarelor comunitare in literatura de specialitate nu exista o opinie unitara2. Dupa unii autori3aceste izvoare sunt tratatele institutive, dreptul derivat, dreptul international si principiile generale de drept. Dupa alti autori4 izvoarele dreptului comunitar ar fi tratatele institutive, tratatele subsidiare, legislatia secundara, deciziile, opiniile si principiile generale aplicate de Curtea de Justitie. Intr-o alta opinie5, pe care literatura de specialitate o insidera cea mai adecvata izvoarele se clasifica astfel: tratatele institutive si modificatoare izvoare primare izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar regulamentele, directivele, deciziile, recomandarile si avizele. astfel: jurisprudentele Curtii De Justitie principiile generale de drept tratate institutive si modificatoare izvoarele derivate normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor izvoarele complementare izvoarele nescrise (metodele de interpretare ale Curtii de Justitie si principiile generale de drept) 2.2 Tratatele institutive si modificatoare izvoare primare ale dreptului comunitatilor europene Tratatele de constituire a Comunitatilor Europene reprezinta categoria surselor de cea mai mare importanta in ordinea juridica comunitara intrucat toate celelalte surse trebuie sa se subordoneze acestora. Ele cuprin in primul rand cele trei tratate de baza
2 3

In acceptiunea profesorului Filipescu izvoarele dreptului comunitar se clasifica

V. Marcu p. 88 89 J.V. Luis L???? juridiquecommunnataire Bruxelles 1999 p. 71 104 4 Penelope Kent European Community law 1992 p. 23 26
5

prin care s-au constituit comunitatile Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 si Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 insotite de numeroase anexe si protocoale intre care cel mai important defineste statutul Bancii europene de Investitii, la care se adauga protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles asupra privilegiilor si imunitatilor, privind Curtea de Justitie. Tratatele si acordurile modificatoare reprezinta a doua categorie, ele reflectand procesul de perfectionare a cadrului juridic comunitar in functie de necesitatile impuse de evolutia comunitatilor. Acestea sunt mai greu de prezentat exhaustiv deoarece modificarile si completarii rezulta nu numai din tratatele propriu zise, ci si dintr-o gama larga de alte documente ale institutiilor comunitare. Oprindu-ne numai la modificarile cele mai importante care au avut relevanta asupra comunitatilor acestea ar fi: Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituind un Consiliu si o Comisie unica, tratatele1 referitoare la bugetul comunitar, actele de aderare ale statelor, Actul Unic European semnat la Luxemburg si Haga 14/28 februarie 1987, Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997). Independenta si autonomia aplicarii tratatelor este in prezent considerabil limitata din dorinta Curtii de Justitie de a face sa prevaleze o mai mare si cuprinzatoare armonie in interpretarea dispozitiilor celor trei tratate unele in spiritul altora. 2.3 Izvoarele derivate ale dreptului comunitar Aceasta a doua categorie de izvoare ale dreptului comunitar este formata din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor, namaifiind deci in prezenta unui drept conventional, ci in prezenta unui drept legiferat 2, adica a unui grup de reguli. Caracteristica principala a Comunitatilor europene este aceea confom careia capacitatea de a crea reguli de drept este institutiv validata? Si se exercita dupa o anumita procedura prealabila. Suntem in prezenta unei puteri normative comparabila cu cea legislativa. Denumirea oficiala a izvoarelor derivate o gasim in art. 189 al tratatului C.E.E. in care se arata ca pentru ind4eplinirea misiunilor si in conditiile prevazute in tratat,
1 2

Tr. Lexemburg 22 aprilie 1970, Tr. Bruxelles 22 iulie 1975 filipescu/Fue??? p. 36

Consiliul si Comisia hotarasc regulamente si directive, iau decizii si formeaza recomandari si avize . Dupa cum a statuat Curtea de justitie natura unui act din aceasta categorie nu este data de denumirea sa, ci de continutul sau, Curtea putand sa procedeze la recalificarea actului sau la invalidarea sa daca nu s-a respectat procedura. Regulamentul este principalul izvor al dreptului comunitar avand o natura juridica si aficacitate comparabile cu cea a legilor in sistemele nationale. Regulamentul ca si legea contine prevederi generale si impersonale statuand prin abstractie. Ele pot fi de baza sau de executie; cele de baza sunt de competenta exclusiva a Consiliului iar cele de executie pot emana si de la alte organe. In ceea ce priveste regimul lor juridic art. 189 C.E. prevede ca acestea : au o aplicabilitate generala adresandu-se tuturor subiectelor de drept din spatiul comunitar sunt obligatorii in totalitatea dispozitiilor lor au aplicabilitate directa in toate statele membre adresandu-se direct subiectelor de drept intern deoarece contine drepturi si aplicatii pentru acestea. Directiva in termenii art. 189 C.E.E. leaga statul membru destinatar in privinta rezultatului de atins lasand instantelor nationale competenta in ce priveste formele si mijloacele. Directiva se aseamana tehnicii legii cadru completata prin directiva de aplicare. Aceasta circumscrie redactarilor tratatelor de a oferi institutiilor un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartirea de ??????? si colaborarea intre nivelul comunitar si cel national. Directivele se caracterizeaza prin faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala ele adresandu-se unor destinatori precisi. Ele nu sunt acte generale adresandu-se doar destinatarilor avuti in vedere, ele trebuie comunicate deci fiecarui destinatar. Decizia este caracterizata ca act obligatoriu in toate documentele sale pentru destinatarii desemnati (art. 189). Spre deosebire de regulament, decizia nu are o influenta generala. Ea vizeaza in deosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare; ea este asimilata actelor nationale si constituie un instrument de executie administrativa a dreptului comunitar. O decizie poate stabili un obiectiv a carui revendicare trece prin ????tarea de masuri la nivel national; se prezinta ca un

instrument de legislatie indirecta care nu exista fara directiva. Contrar directivei, decizia este obligatorie in toate elementele sale nu numai in ce priveste rezultatul de atins. Pentru intrarea in vigoare ele trebuie notificate, in caz contrar fiind inoperabile. De asemenea deciziile trebuie sa fie motivate in mod clar si pertinent. Avizele si recomandarile se disting din ansamblul instrumentelor care fac parte din nomenclatorul dreptului comunitar derivat prin aceea ca nu au forta de constrangere si deci nu sunt izvoare in adevaratul inteles al cuvantului. Exista insa si o alta categorie de avize care au un alt statut juridic si o anumita forta juridica. Este situatia avizelor date de Comisie in cazul procedurii pentru neindeplinirea obligatiilor rezultate din tratate. In continuarea acestei idei exista o serie de acte care nu sunt enumerate in art. 189 si care nu constituie izvoare cum ar fi actele atipice care au aceeasi denumire cu cea a actelor prezentate mai sus dar au o alta natura juridica si alte efecte fiind deci denumite abuziv cu acelasi titlu, respectiv actele au aceeasi denumire dar care emana de la alte institutii. Competenta in ce priveste edictarea izvoarelorderivate ale dreptului comunitar are in vedere urmatoarele principii1: principiul competentei de atribuire care prevede ca in afara accesului la instrumentele juridice, nomenclatura este rezervata Consiliului si Comisiei principiul legalitatii comunitare potrivit caruia fiecare din cele trei tratate constituie cadrul, fundamentul si limitele puterilor institutiilor de a edicta norme de drept. principiul neinterventiei instrumentelor normative porneste de la ideea ca atunci cand dispozitiile tratatelor se abtin in a preciza categoria actelor de adoptat sau cand lasa la alegerea expresa intre doua sau mai multe acte mentionate in art. 189 este evident ca institutiile recurg la instrumentul care li se pare cel mai accesibil si mai adecvat. principiul ierarhizarii izvoarelor derivate ale dreptului comunitar

2.4 Normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor europene
1

Filipescu/Fu???? p. 39

Diferite categorii de angajamente externe ale Comunitatilor, care se multiplica si se diversifica prin participarea crescanda la relatiile internationale, constituie adevarate izvoare de drept pentru ordinea juridica comunitara. Acordurile incheiate de Comunitati cu state terte sau cu organizatii internationale se integreaza in ordinea juridica comunitara si devin izvoare de legalitate. Acordul nu se poate opune just?????????? atata timp cat nu a fost publicat si de asemenea nu devine parte integrata a ordinii juridice comunitare decat de la data intrarii in vigoare. Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile externe ale Comunitatilor. Aceste acte, privenind de la organele internationale, nu se aplica automat prin ele insele in ordinea juridica comunitara, ele fiind sistematic reluate in regulamentele Consiliului si publicate in anexele acestora. Unele tratate incheiate de statele membre cu state terte.? Curtea de Justitie nu exclude legarea Comunitatilor prin sarcini la care ele nu sunt parti. Aceasta posibilitate a ramas, totusi, limitata la anumite ipoteze in care Co9munitatile sunt considerate ca fiind substituite cu statele membre, pentru angajamentele asumate de ele anterior anului 1958. Ramane insa deschisa chestiunea daca, Comunitatea este legata prin acordurile incheiate ulterior intrarii in rigoare a tratatului C.E.E., in domeniile care cad sub influenta acestuia. 2.5 Izvoarele complementare ale dreptului comunitar european Spre deosebire de izvoarele precedente, in acest caz avem de-a face cu izvoare care rezulta din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competentia nationala. In masura in care ele se incadreaza in tratate ele poarte denumirea de drept (izvoare) complementar so pot fi considerate norme de drept comunitar in sens larg. Conventia comunitara Este prevazuta, uneori, interventia expresa a conventiilor intrenationale formale, de catre tratatele comunitare, tocmai pentru a le completa. Aceste conventii seamana foarte mult cu dreptul international prin recurgerea la procedeele clasice de

angajament care sunt semnarea si ratificarea. Specificitatea lor, de conventii comunitare, se manifesta mai intai, prin nivelul elaborarii lor: initiativa este, in general, luata de comun acord cu Consiliu si Comisia; negocierea este condusa de expertii guvernamentali cu asistenta Comisiei; proiectul elaborat este trimis Consiliului si Comisiei care indica public opinia lor intr-un aviz formal indicand si obiectiile pe care le au. Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite in cadrul Consiliului. Acestea se refera la anumite probleme exprese care nu sunt guvernate de tratate si care sunt ridicate de catre statele membre. Sunt adoptate de Consiliu la propunerea Comisiei dupa consultarea Adunarii si in prezenta Comisiei. Natura lor juridica este data de faptul ca sunt acte conventionale interstatale. Declaratiile, rezolutiile si luarile de popzitie ale Comunitatilor europene care sunt adoptate de comun acord de statele membre. Se deosebesc de precedentele prin faptul ca nu comporta nici o procedura de angajament juridic si traduc numai vointa politica a actelor care le confera numai rabdare de orientare pentru a programa actiunile lor. Asemenea acte pot sa mai fie adoptate si in cadru Consiliului European. Chiar daca ramane in exterior dreptul complementar se afla intr-o stransa simbioza cu ordinea juridica comunitara. Nici o dispozitie a unor astfel de convetii nu poate fi provocata pentru a facesa esueze aplicarea tratatului institutiv al C.E. Raporturile intre dreptul complementar si dreptul derivat sunt diverse. Astfel dreptul complementar nu isi are locul in documentele competentei comunitare exclusive, in domeniile competentei concurente a Comunitatilor si a statelor membre principiul este cel al prioritatii dreptului derivat, pe cand in domeniile competentei nationale exclusive, acte ale institutiilor comunitare nu pot interveni decat pe fondul si pentru executarea actului de drept complementar. 2.6 Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european

In aceasta categorie se incadreaza metodele de integrare ale Curtii de Justitie si principiile generale de drept. In cadrul principiilor generale de drept distingem intre principiile care guverneaza drepturile fundamentale ale persoanelor, principiile cu caracter fundamental prin care Curtea de Justitie impune respect institutiilor comunitare principiul securitatii juridice, principiul drepturilor de aparare, principiul egalitatii si principiul proportionalitaii si principiile cu caracter tehinc care nu au decat o valoare supletiva?

3.

Caracteristici ale Comunitatilor europene si ale dreptului comunitar Comunitatile europene au reprezentat in plan european si international o

realitate inedita si complet originala, diferita de orcare alta organizatie creata pana atunci. Uniunea Europeana a adaugat noi valente acestei constructii suprastatale, ea reprezentand inca un pas important dar nu ultimul,in realizarea ideilor de integrare europeana. Pe langa celelalte subiecte ale dreptului international, comunitatile europene ca si Uniunea Europeana sunt organizatii internationale care prezinta o serie de caracteristici proprii. 3.1 Asociatii economice integrate Desi, prin scopul urmarit, se indreapta catre domeniul politic, primordial ramane totusi scopul economic (Piata unica). Sunt asociatii economice justificate exclusiv prin natiunile folosite in cuprinsul tratatelor incheiate. Astfel art. 2 al Tratatului de la Roma si al celui de la Paris vorbesc despre Piata Comuna; de asemenea se vorbeste despreaPiata Comuna Nucleara in tratatul ? instituind Euratom.

Piata Comuna, ca reflex al unei situatii economice, din punct de vedere juridic este o arie geografica unica ce se substituie ariilor geografice nationale, care fuzioneaza intre ele, pentru a functiona ca un tot unitar, aplicandu-se la aria comuna regulile conventiei, reguli ce decurg in mod implicit din cele ale economiei de piata. Formarea unei asemenea arii a fost insotita si de unele masuri de ordin juridic care au avut in vedere in principal: suprimarea barierelor vamale nationale si a tarifelor adiacente si inlocuirea lor cu traficul vamal comun, permitand libera circulatie a produselor in interiorul ariei comune interzicerea oricaror masuri de protectie directa sau indirecta sub forma suventiilor s-a impus prin reglementari juridice inlaturarea tuturor discriminarilor de natura publica sau privata, interzicandu-se orice masuri de limitare a concurentei sau de limitare a Pietei Comune. Incepand la 1 ianuarie 1993 opereaza existenta Pietei comune a serviciilor, muncii si capitalurilor, care a avut ca punct de plecare piata coumna a produselor. Din punct de vedere politic s-a realizat trecerea de la politica nationala proprie la cooperarea economica in interesul comunitatilor pentru realizarea obiectivelor comunitare. 3.2 Organizatii internationale Cauzele care guverneaza aceasta a doua trasatura caracteristica de esenta a comunitatilor se regasesc, indeosebi, in urmatoarele especte: a. reprezinta rezultatul incheierii unor tratate intre statele suverane nationale, negociabile fiind intre reprezentanti autorizati ai statelor b. sunt organizatii internationale regionale deschise, orice stat european avand posibilitatea sa adere la ele. Tratatele constitutive se deosebesc de tratatele internationale clasice prin faptul ca prevad proceduri speciale de intrare in a producatorilor proprii prin taxari, co??????????, ajutoare din partea statului

vigoare, de aderare la acestea si de modificare ca si in ceea ce priveste cadrul institutional creat prin ele si ordinea juridica specifica. Pana la Tratatul de la Maastricht constitutiile statelor membre nu contineau prevederi care sa se refere la participarea la Comunitatile europene ci doar la organizatii internationale. Spre exemplu Germania a inscris in art. 23 din Constitutie angajamentul de a respecta principiile statutului democratic, social si federal, precum si principiul subsidiaritatii si al garantarii drepturilor fundamentale, in scopul realizarii unei Europe unite, scop in care statul federal poate transfera pe cale legislativa dreptul de suveranitate. Conditiile de fond, cele de natura politica, avute in vedere de aceste organizatii si care trebuie indeplinite de orice stat care doreste sa adere sunt: existenta si functionarea unei democratii de tip pluralist in statul aderant si reprezentarea drepturilor omului. Conditiile de ordin juridic cerute statelor pentru aderare sunt: acceptarea fara rezerve a tratatelor si a finalitatilor lor politice acceptare care se concretizeaza in (acceptarea fara rezerve) recunoasterea prioritatii dreptului comunitar in raport cu dreptul national recunoasterea principiului aplicabilitatii directe a dreptului comunitar, fara necesitatea ratificarii in vederea aplicarii de catre statele membre recunoasterea caracterului obligatoriu a ordinii juridice comunitare. o vocatie politica d. sunt organizatii internationale, care au calitatea de persoane juridice, fiind subiecte de drept international public, fapt confirmat si de jurisprudenta Curtii de Justitie. In ceea ce priveste incheierea de tratate internationale spre deosebire de organizatiile internationale clasice, care au o competenta limitata stabilita prin tratat, Comunitatile sunt abilitate sa incheie tratate in domenii dintre cele mai variate. Comunitatile europene ca regula generala se supun normelor dreptului international public care prevede ca organizatiile nu pot deveni unele membrele altora. Avand in vedere ca ele se substituie statelor in exercitarea unor competente, situatia lor c. ca organizatii specializate au vocatie economica, desi ulterior se tinde catre

este diferita, fapt pentru care se admit unele exceptii. Astfel C.E.E. are statut de observator la O.N.U., O.I.M., F.M.I., Banca Mondiala, intretine relatii cu Consiliul Europei, participa la GATT si este membru cu drepturi depline FAO. In ceea ce priveste reprezentarea internationala, intre Comunitati si statele membre sunt instituite misiuni de reprezentare care chiar daca nu sunt denumite ambasade, au toate caracteristicile acestora. Astfel si statele au acreditat la Bruxelles reprezentanti pe langa Comunitati. Pe de alta parte statele membre au reprezentante permanente cu statut diplomatic. Reprezentarea Comunitatilor pe langa state terte sau organizatii internationale seface prin delegatii numite de catre Comisie si care trebuie sa beneficieze de acordul statului in cauza. In statele comunitare nu exista organe de reprezentare a Comunitatilor. In cazul Comunitatilor europene se poate aborda si probleme recunosterii1 lor de catre state si a statelor de catre Comunitati. 3.3 Structura institutionala proprie Comunitatile Europene reprezinta organizatii internationale cu o structura originala, diferita de cea a altor organizatii internationale. In acelasi timp, prin faptul ca acestea sunt cuprinse intr-un anumit sistem, au o caracteristica complexa, intre ele instituindu-se o serie de relatii de colaborare si dispunand de un sistem de institutii comune: Consiliul, Comisia, Parlamentul,Curtea de Justitie. 3.4 Principiile generale privind competenta Comunitatilor Europene Stabilirea competentelor in cadrul C.E. si a U.E. apare ca o problema deosebit de complexa, motivele fiind bazate atat pe caracterul eterogen al C.E. cat si pe repartitia competentelor intre acestea si state. In acest sens trebuie sa se porneasca de la elemente de baza ale constructiei comunitare si de la principiul comform caruia C.E. au competentele care le sunt comferite prin tratate. In al doilea rand trebuie sa se tina seama de faptul ca statele membre continua sa-si pastreze o serie de domnenii in care au competente chiar exclusive. Aceasta situtie duce la necesitatea delimitarii
1

V. Marcu p. 126

domeniilor de competenta la determinarea raporturilor dintre parti si la stabilirea modalitatilor de solutionare a diferendelor care pot aparea. Principiul specializarii se bazeaza pe dispozitiile tratatelor constitutive care au conferit fiecarei comunitati un anumit obiect de activitate si competente corespunzatoare realizarii scopului. Acetsea au fost in continuare extinse prin tratatele ulterioare. Asftfel in art. 3B din Tratatul C.E.E. modificat prin Tratatul de la Maastricht statueaza ca principiu general: Comunitatea actioneaza in limitele de competenta care ii sunt conferite si a obiectivelor care ii sunt atribuite in prezentul tratat . Din activitatea jurisdictionala se constat ca interpretarea dispozitiilor din tratate privind competenta nu este restrictiva, din potriva acestor dispozitii ar trebui sa li se dea o interpretare mai mult extinsa 1. Extinderea trebuie sa se faca insa doar in limitele care sunt cuprinse in tratate, orice depasire a acestora fiind supusa anularii. Coexistenta competentelor comunitare cu cele ale statelor membre. Regula de baza este ca statele nu-si pierd competentele proprii prin atribuirea unor competente Comunitatilor, dar apr unele modificari in exercitarea acestora. Este vorba de o situatie in care exista competente concurente. De asemenea exista o complementaritate a competentelor. Exista insa in cadrul acestei reprezentari de competente si domenii in care statele isi pastreaza competenta proprie ordinea publica si securitatea, cooperarea in protectia mediului si a dezvoltarii etc. dar si domenii de competenta exclusiva a comunitatilor piata unica. Principiul subsidiaritatii urmareste prevenirea oricarei interventii abuzive a Comunitatilor, specificand ca acestea nu intervin in sectoarele ce nu tin de competenta sa exclusiva ( ... ) decat daca si in masura in care obiectivele de actiune avute in vedere nu pot fi realizate intr-un mod mai eficient si suficient de catre statele membre si avand deci posibilitatea, ca in raport de dimensiunile sau efectele actiunilor urmarite, sa fie mai bine indeplinite la nivelul Comunitatii 1. Cu alte cuvinte se are in vedere faptul ca ceea ce poate fi realizat in mod individual nu trebuie facut in comun,

1 1

V. Marcu p. 201 Art. 3B al. 2 Tr. Maastricht

dar daca acest fapt nu e posibilse impune interventia colectiva. Competenta nationala constituie deci regula iar competenta comunitara exceptia Un rol important il are stabilirea criteriilor si a campului de aplicare precum si amijloacelor de control posibile ale acestui principiu. Organismele implicate sunt: Comisia care are rolul cel mai important alaturi de Curtea de Justitie, Consiliul si Parlamentul. 3.5 Caracteristicile dreptului comunitar european Fiind instrument de interes comun, pentru toate popoarele si statele Comunitatilor, dreptul emanat din surse comunitare nu este un drept strain, sau extern; el este dreptul propriu al fiecaruia dintre state cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat. Intr-adevar prin insasi natura sa, dreptul comunitar detine o forta specifica de penetrare in ordinea juridica interna a statelor membre, astfel: norma de drept comunitar dobandeste automat statut de drept pozitiv in ordinea juridca interna a statelor: aplicabilitatea imediata norma comunitara este susceptibila de a crea prin ea insasi, drepturi si obligatii pentru persoane particulare: aplicabilitatea directa norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala: (aplicabilitatea) prioritatea. Aplicabilitatea imediata obliga statele sa respecte tratatele pe care le-au incheiat si, mai ales, sa determine aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si judiciare, a caror responsabilitate poate fi eventual angajata in fata judecatorului international, referitor la statele fata de care acestea si-au asumat obligatii. Dreptul international nu reglementeaza insa si conditiile in care normele cuprinse in tratate sa fie integrate in ordinea juridica a statelor pentru a fi aplicate de organele si jurisdictia acestora. Aplicabilitatea directa. Astazi, putini mai contesta ca tratatele internationale pot, in mod direct, sa acorde drepturi si sa impuna obligatii persoanelor particulare, si ca ele nu se mai limiteaza la a produce efecte numai asupra clasicelor subiecte de drept

international care sunt statele. Desi Tratatul C.E.E. nu cuprinde decat o dispozitie incidentala art. 189 din care se poate deduce ca numai reglemnetarile pot fi susceptibile de a avea efect direct, jurisprudenta Curtii de Justitie a considerat, dimpotriva, ca in sistemul trataelor exista o prezumtie in favoarea efectului direct. In ce priveste criteriile de aplicabilitate directa, dispozitia trebuie sa fie suficient de clara si precisa , completa si perfecta din punct de vedere juridic si in sfarsit neconditionata2. Referitor la efecte, aplicabilitatea directa, comporta, mai intai, un efect pozitiv, dand justitiarilor posibilitatea de a-si apara drepturile in fata judecatorilor din statele membre si in al doilea rand un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar. Prioritatea dreptului comunitar. Curtea de Justitie face distinctie intre o reglementare anterioara si una ulterioara normei comunitare. In primul caz efectul este inaplicabilitatea oricaror dispozitii contrare din legislatiile nationale chair din momentul intrarii in vigoare a normei comunitare. In al doilea caz principiul are ca efect impiedicare formarii valabile a unor noi acte legislative nationale incompatibile cu normele comunitare iar daca acestea totusi s-au format nu le este recunoscuta nici o eficienta juridica. 4. Institutiile Uniunii Europene 4.1 Principiile care guverneaza activitatea institutiilor comunitare Autonomia institutiilor comunitare care rezulta din tratatele constitutive ale comunitatilor si nu presupune personalitate juridica pentru respectivele institutii deoarece ea este recunoscuta doar comunitatilor (art. 210 Tr. C.E.E.). Autonomia se manifesta prin faptul ca institutiile au competenta de a-si desemna functionari comunitari. Principiul atribuiriide competente care presupune ca fiecare institutie comunitara actioneaza in limitele atributiilor prevazute de tratatele constitutive adica

Filipescu/ Fe??? p. 61

nu pot exercita decat acele competente care le sunt atribuite prin acele tratate. In cazul Comisiei se admite faptul ca i se confera toate puterile necesare. Echilibru institutional este conceput ca un principiu de separare a puterilor comunitare dar, in acelasi timp si de colaborare intre aceste puteri. Separarea puterilor ca parte a echilibrului institutional presupune ca o institutie nu trebuie sa renunte la exercitarea competentelor care ii sunt atribuite, prin transferarea acestora altor institutii comunitare sau extracomunitati. In acelasi timp, o institutie comunitara nu trebuie sa impiedice in nici un mod exercitarea competentelor care sunt atribuite altor institutii. Colaborarea se manifesta in primul rand prin participarea fiecarei institutii la elaborarea normelor juridice comunitare. 4.2 Institutiile Uniunii Europene Realizarea obiectivelor si sarcinilor fiecarei Comunitati este asigurata de o Adunare (Parlamentul), un Consiliu si o Curte de Justitie. Avand in vedere terminologia specifica a tratatelor numai cele patru institutii intrunesc calitatile pentru a fi numite institutii, la care se adauga si Curtea deConturi prin Tratatul de la Maastricht. Distribuirea responsabilitatilor intre cele patru institutii nu se supropune schemei statistice de la Maastricht conform careia Parlamentul este legislativul, guvernul executivul, judecatorii exercitand puterea jurisdictionala. In cadrul Comunitatilor, omologul puterii legislative este Consiliul puterea bugetara este impartita, Adunarea putand contesta Comisia, dar Comisia este executiva; Consiliul cumuleaza functiile legislativa, executiva, guvernamentala.

4.2.1

Consiliul1

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, Consiliul Comunitatilor europene si-a schimbat denumirea in Consiliul Uniunii Europene.
1

Consiliul de Ministrii

Aceste Consiliu nu se confunda cu Consiliul european format din sefi de stat si de guvern sau cu Consiliul Europei. Organizare si functionare. Consiliul de ministri este principalul organ cu atributii in materie decizionala apartinand Comunitatilor europene. Consiliul reprezinta toate statele membre si exprima legitimitatea statala a Comunitatilor. Art. 2 din Tratatul de la Nruxelles prevede: fiecare guvern delega pe unul dintre membrii sai . Compozitia sa se schimba in functie de ordinea de zi: problemele agricole sunt dezbatute de ministrii agriculturii, problemele somajului de catre ministrii muncii si protectiei sociale etc. care pot fi asistati de ministruu de externe. Consiliul isi desfasoara activitatea pe Scara Regulamentului interior elaborat in baza art. 5 Tr. Bruxelles. Consecintele de natura juridica ce decurg din prevederea conform careia "Consiliul se constituie din reprezentantii statelor membre si fiecare guvern delega in Consiliu pe unul dintre membrii sai sunt urmatoarele: numai membrii guvernelor pot face parte din Consiliu nici un alt functionar nu poate face parte din Consiliu fiecare stat desemneaza numai un membru in Consiliu

Functionarea ridica in principal problema presedentiei, a modului de deliberare si a existentei organelor auxiliare. Presedentia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare stat membru pe o perioada de sase luni. Minstrul statului respectiv conduce sedintele Consiliului. Organele auxiliare: Secretariatul general al Consiliului este un organism, cu suport logistic care reuneste mai multi functionari si in general constituie un cabinet colectiv de conducere asigurand permanenta si garantand stabilitatea. Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER). Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanneta la Bruxelles, al carui personal este alcatuit din diplomati asu persoane oficiale ale ministerelor nationale. Sefii acestor declaratii se reunesc o data pe saptamana in cadru COREPER si au sarcina de a pregati lucrarile Consiliului. Este locul unde se dezvolta un dublu dialog: al reprezentantilor permanenti intre ei si al fiecaruia cu caltala de unde provin. Instanta de control politic, COREPER orienteaza si supervizeaza lucrarile multiplelor grupuri de experti care functioneaza in permanenta in Consiliu pe temele cele mai diverse.

Alte organe auxiliare reprezentate de grupurile de experti reunite in comitete pentru fiecare domeniu in parte. Consiliul se reuneste la convovarea Presedintelui, din initiativa acestuia, ori a unuia dintre membrii sau la solicitarea Comisiei. Reuniunile au loc cu usile inchise la acestea avand acces si dreptul la cuvant si membrii Comisiei. Deciziile nu pot fi luat decat de ministrii insisi. Reguli si metode de votare. Renuntand la regula clasica de drept international, conform careia egalitatea suverana a statelor nu concorda decat cu umanitatea si dreptul de veto, autorii tratatelor consacra trei modalitati de a vota: votul majoritatii simplecand fiecare membru dispune de vot votul cu majoritate calificata prin care statele membre dispun de un numar ponderat de voturi in functie de marimea lor sau chiar in functie de numarul de state necesar unui vot majoritar votul cu unanimitate in domeniile de interse primordial pentru comunitate precum si in alte cazuri, cum ar fi: politica sociala, de mediu si de fiscalitate. Atributii. Este dificil de realizat o prezentare sintetica a atributiilor atat pentru faptul ca ele rezulta dintr-o multitudine de dispozitii dispersate in trei tratate. In principal Consiliul coordoneaza atitudinea de cooperare interguvernamentala a statelor membre, care tinde sa imbrace si un caracter politic. Al doilea mare grup de atributii ale Consiliului il constituie adoptarea legislatiei europene. Unele atributii in materie normativa au fost delegate Comisiei prin procedura delegarii de puteri adoptata prin A.U.E. 4.2.2 Comisia Europeana

Este cel de-al doilea organ institutional comunitar care in sistemul Tratatului C.E.C.A. s-a numit Inalta Autoritate si urmareste drept scop principal asigurarea fiecarei Comunitati identitatea sa proprie; pune in valoare interesele comunitare mai presus de interesele statelor membre.

Comisia Europeana este un organism executiv a U.E. de tip guvernamental, cu activitate permanenta care s-a legitimat in 1965 prin Tratatul de la Bruxelles ca urmare a fuzionarii celor trei comisii existente in cele trei comunitati. Este compusa din 20 de membrii fiecare stat mare1 avand cate doi reprezentanti iar celelalte cate un reprezentant care desi sunt numit de guvernele nationale, actioneaza independent de acestea, reperzentand exclusiv interesele comunitare. Demiterea din oficiu a comisarilor intervine ca sanctiune si nu poate fi propusa de statele membre, chiar daac ar fi reprezentantii proprii. Ea poate fi ceruta de Comisie in ansamblul ei sau de Consiliuu insa pronuntarea revine Curtii de Justitie. Mandatul comisarului este de cinici ani, acestia avand responssabilitati aseemanatoare ministrilor intr-un guvern national. Deosebirea consta in aceea ca ministerele Comisiei se numesc Dierctorate generale care la randul lor sunt compuse din directorate si departamente. Comisia este deci un organism de tip guvernamental cu activitate parlamentara avand o structura colegiala care se compune din: membrii Comisiei, serviciile si organele auxiliare. Conducerea sa este asigurata de un presedinte si vicepresedinti desemnati prin acordul comun al guvernelor, cu consultarea Parlamentului european pe o perioada de doi ani, cu posibilitatea reinoirii mandatului. Comisia dispune si de un Secretariat General care are sarcina de a-l asista pe presedinte. In functionraea sa Comisia are la baza principiul colegialitatii care inseammna ca hotararile se iau printr-o decizie colectiva, membrii fiind responsabili in comun pentru masurile adoptate. Sedintele Comisiei nu sunt publice. Sedintele desfasurate in plenul Comisiei sunt destinate dezbaterii problemelor foarte importante in celelalte cazuri fiind suficienta intrunirea sefilor de cabinet. Pentru desfasurarea sedintelor Comisiei exista doua proceduri: procedura scrias si procedura delegarii. Comisia se intruneste de regula o data pe saptamana sau ori de cate ori aste nevoie. Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal pe acela de a exprima intersul comunitar si de a asigura realizarea acestui interes, avand si un important rol

Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania

politic, fiind raspunzatoare din acest punct de vedere in fata Parlamentului european. Pe larg, rolul Comisiei cuprinde: asigurarea respectarii prevederilor tratatelor comunitare initiativa legislativa sub forma propunerilor de regulamente si directive chemarea in justitiea celor vinovati de neindeplinirea normelor comunitare gestionarea ansamblului de fonduri comunitare Parlamentul european

4.2.3

Parlamentul european este forumul democratic prin excelenta al Uniunii. Membrii sai sunt alesi1 prin vot direct, universal, din cinci in cinci ani de catre cei aproximativ 370 de milioane de cetateni ai statelor memebre. Ultimele alegeri au avut loc in 1999, numarul membrilor fiind 626. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a hotarat ca numarul parlamentarilor nu poate fi mai mare de 700, in perspectiva largirii, ceea ce va implica o realocare a numarului de parlamentari pe fiecare atat membru. Membrii sunt grupati in functie de partidele politice carora le apartin si nu in functie de nationalitate, creandu-se adevarate miscari politice transnationale. Organizare: 1. Organele conducatoare sunt: Biroul format din Presedinte si 14 vicepresedinti; Conferinta Presedintilor Presedintele si Vicepresedintii grupurilor politice cei cinci chestori insarcinati cu probleme administrative si financiare care se refera la deputati, conferinta presedintilor de comisii si conferinta presedintilor de delegatii. Biroul impreuna cu presedintii consiliilor formeaza biroul largit. Comisiile parlamentare si grupurile politice reprezinta celelalte doua mari structuri organizatorice. Functionare. Membri Parlamentului European se recunosc in sesiuni plenare o saptamina pe luna, cu exceptia lunii august, la Strasbourg. La acestea se adauga sesiuni extraordinare dedicate unor teme specifice(bugetul). Parlamentul European hotaraste ordinea de zi la inceputul sesiunii plenare, prevede adaptarea de rapoarte, se pun intrebari Comisiei, Consiliului se fac dezbateri
1

In iunie 1992, PE a adoptat o rezolutie cu privire la procedura electoraal uniforma fundamentata pe proportionalitate

de urgenta. Sedintele plenare sunt publice. In afara sesiunilor Parlamentul lucreaza si prin reuniunile diferitelor organe de lucru-birou, birou largit, comisii, grupuri politice, delegatii interparlamentare etc. Atributii. Principalele functii ale Parlamentului European sunt de a participa la procesul legislativ si de a controla activitatea Comisiei si Consiliului. In materie legislativa desi P.E. nu este principalul legislator al CE el participa la elaborarea multor acte. Astfel in multe domenii Comisia si Consiliul nu pot lua masuri legislative fara consultarea P.E., A.U.E. introduce procedura de cooperare pentru actele cu implicatii financiare deosebite iar Tratatele de la Maastricht si Amsterdam au intarit rolul Parlamentului conferindu-i puteri de ??decizie alaturi de Consiliu pentru unele domenii. De asemenea pentru acordurile de adeziune si asociere este nevoie de avizul P.E. P.E. are si initiativa legislativa insa aceasta este foarte limitata. Comisia nu se poate constitui decat dupa audierea de catre P.E. a fiecarui membru si acordarea votului de investitura acesteia respectiv presedintelui ei. Competenta bugetara se manifesta prin prezenta P.E. in toate etapele procesului bugetar: pregatire, aprobare, executare, control inclusiv ???????????? privind executia bugetara. P.E. poate aproba sau respinge bugetul caz in care procedura se reia. O alta atributie este posibilitatea de recurs in fata Curtii de justitie. In caz de incalcare a tratatelor de alte institutii; pentru protejarea prerogativelor sale sau are un drept de interventie adica de a se alatura unei parti in fata C.J. In materie de relatii externe P.E. primeste informatii cu privire la acorduri internationale de orice natura si poate initia dezbateri prealabile. Inaintea semnariioricarui acord Consiliul prezinta in P.E. rezultatele negocierilor si numai apoi acesta este semnat. De asemenea P.E. poate primi petitii de la orice cetatean U.E. Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta Curtea de Justitie asigura respectarea legalitatii in spiritul si aplicarea tratatelor si este judecatorul suprim al U.E. Tribunalul de Prima Instanta este institutia asociata C.J. care s-a creat la cererea acesteia si functioneaza incepand din noiembrie 1989.

Curtea de Justitie se compune din 16 judecatori si 8 avocati generali numiti de comun acord pentru 6 ani de guvernele statelor membre; la fiecare 3 ani are loc o reinnoire partiala; presedintele este ales pentru 3 ani; cel de-al 16-lea membru este numit de unul din noilestate membre. Curtea cuprinde 2-4 camere compuse din 3-5 judecatori asistate de cate un grefier. Ea poate fi sesizata in 4 tipuri de recursuri:in anulare, in infractiune, in carenta si de natura statutara. In intreaga s-a activitate C.J. aplica si interpreteaza dispozitiile tratatelor, acesta fiind unul dintre meritele sale cele mai importante. 4.2.4. Consiliul European A fost infiintat prin vointa sefiilor de stat si de guverne in 1974 insa nu a primit legitimitate juridica pana la adaptarea A.U.E. (art.2) si a Tratatului de la Maastricht (art.D) care prevede:Consiliul European va opri Uniunii dinamismul necesar dezvoltarii sale si va defini liniile politice generale ale acesteia. Fara a lua decizii obligatorii din punct de vedere legal Consiliul European directioneaza si dinamizeaza intreaga activitate a U.E. Hotaririle sale se situeaza mai ales in sfera initiativelor politice majore, ca adaptarea de orientari politice comune sau contribuie la rezolvarea problemelor spinoase blocate la nivel ministerial. De asemenea joaca un rol esential in solutionarea problemelor curente de vieti internationale, prin politica externa si de securitate comuna (PESC) un mecanism destinat alinierii pozitiilor diplomatice ale statelor membre si prezentarii unei optiuni comune. Din Consiliul European fac parte sefii de stat si de guvern, ministrii afacerilor externe cu statele membre, presedintele si un vicepresedinte al Comisiei Europene. 4.2.5. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi europeana a fost creata prin tratatul din iulie 1975, intrat in vigoare in 1977. Are sediul la Luxemburg si este alcatuita din 15 membri numiti pe o perioada de 6 ani printr-o decizie unanima a Consiliului dupa consultarea P.E. Ea verifica din punct de vedere financiar legalitatea si corectitudinea intregii activitati urmarind buna gestionare a resurselor financiare. Actiunea sa de ansamblu se materlializeaza la redactarea unui raport anual la incheierea fiecarui exercitiu bugetar.. concluziile acestui raport influenteaza decisiv adoptarea noului buget de P.E. de asemenea Curtea de Conturi intocmeste rapoarte specifice la solicitarea celorlate institutii comunitare si are dreptul de a le adresa opinii si observatii sau chiar de a le da in judecata. Prin Tratatul asupra U.E. de la Maastricht, Curtea de Conturi a dobandit statutul de institutie a U.E. si misiunea de a garanta in fata Consiliului si a Parlamentului pentru corectitudinea gestionarii fondurilor europene. 4.2.6 Alte institutii ale Uniunii Europene comitetul economic si social numara 222 membrii provenind din trei grupuri: parlamentul, salariatii si diferitele ramuri de activitate. Comitetul, cu sediul la Bruxelles, trebuie consultat inaintea adoptarii unui mare numar de decizii. De asemenea, el poate sa formuleze opinii din propria initiativa; in medie sunt emise 170 opinii pe an. Pentru problemele carbunelui si otelului exista un organ specific, Comitetul Consultativ al CECA alcatuit din 108 reprezentanti ai producatorilor, salariatilor, beneficiarilor si agentilor comerciali din acest domeniu. Comitetul Regiunilor, creat prin tratatul asupra U.E. este alcatuit din 222 reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale si dintr-un numar egal de membrii ???????? numiti pentru 4 ani. Tratatul pentru obligativitatea consultarii Comitetului Regiunilor de catre Comisie sau Consiliu in numeroase domenii care efectueaza interesele regionale. Comitetul Regiunilor poate formula opinii si din proprie initiativa. In afara sesiunilor plenare organizate de cinci ori pe an activitatea C.R. se desfasoara in opt comisii si patru subcomisii. O comisie speciala pregateste propuneri pentru reforma institutionala a U.E. Ca organism de reprezentare a

intereselor locale si regionale contribuie la intarirea legaturilor dintre cetatenii aceleiasi regiuni, la aprobarea si implinirea acestora in deciziile Uniunii. Banca Europeana de Investitii a fost creata in 1998 prin Tr. De la Roma cu scopul de a finanta pentru promovarea obiectivelor Uniunii. Toate statele membre contribuie la capitolul subscris al bancii, fiind reprezentate atat in Consiliul Guvernatorilor cat si in Consiliul Directorilor. Creditele BEI sunt in special destinate de sprijinire a dezvoltarii tarilor din Europa Centrala si de Est (PHARE), fosta URSS (TACIS). Banca Centrala Europeana. Uniunea economica si monetara prevede construirea unui sistem european de banci centrale si a BCE cu rolul de a emite si administra euro , moneda unica. Aceasta a fost introdusa la 1 ianuarie 1999 ca moneda de cont si din 2002 bancnotele nationale ale diferitelor state membre vor fi inlocuite cu euro; Avocatul poporului institutie recenta a U.E., este numit de P.E dupa alegerea acestuia.. la el cetatenii pot depune plangeri privimd activitatile diverselor institutii. 5. Perspective ale extinderii U.E. Programe de sprijinire a tarilor candidate Largirea U.E. nu este un scop in sine ci ea raspunde unui deziderat inscris in Tratatele de la Roma si Maastricht. Aceste tratate urmaresc sa permita oricarui stat european care indeplineste conditiile de adeziune cerute si care accepta cuceririle Uniunii, sa devina membru al acestei familii. Acordul de institutie a Spatiului Economic European intrat in vigoare in 1994 are ca obiectiv crearea unei piete care sa acopere nu numai U.E ci si tarile AELS, care se vedeau dezavantajate odata cu instalarea pietii interioare a U.E. Elementele esentiale ale acordului constau in cele patru libertati ale pietei unice. Conducerea Spatiului Economic European este asigurat de un Consiliu compus din ministrii fiecarei tari participante la care se adauga Comisia U.E. Viitoarele largiri ale U.E. care privesc cu prioritate tarile Europei centrale si de est, trebuie sa sustina procesele de transformare economica si politica din aceste tari.

In anul 1989 a fost conceput programul PHARE1 care la inceput cuprindea doar Polonia si Ungaria insa ulterior s-a extins si cuprinde 13 tari din Europa centrala si de est. Scopul acestui program este unul dublu: de a ajuta tarile care au depus cerere de aderare la U.E. sa adere cat mai repede si de a sprijini tranzitia spre democratie si economie de piata a celorlalte tari care nu au depus inca cerere de aderare. Intreaga asistenta PHARE se intemeiaza pe programe de reforma specifice, impartite pe sectoare si consta in ajutoare financiare nerambursabile. Momentele cheie pe drumul extinderii au fost: Consiliul European de la Copenhaga 1993 dcare a stabilit criteriile aderarii, cunoscute sub numele de Criteriile de la Copenhaga : stabilirea institutiilor garante ale democratiei statului de drept, drepturile omului si respectarea si protectia minoritatilor existenta unei economii de piata operationale, precum si a capacitatilor de a face fata presiunii concurentelor si fortelor pietei din cadrul U.E. capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare. Consiliul European de la Esseu din 1994 care a adoptata documentul intitulat Cartea Alba . (Pregatirea tarilor din Europa centrala si de est pentru integrarea in piata interna a Uniunii). Scopul sau este de a ajuta aceste tari sa-si pregateasca economia pentru a functiona in conformitate cu regulile pietei interne U.E. Cartea Alba identifica masurile cheie in fiecare domeniu si propune o ordine in abordarea apropieriilegislative. In fine Carta reprezinta fundamentul programelor finantate prin programul PHARE in domeniile referitoare progreselor realizate. Agenda 2000 si opiniile Comisiei privind cererile de aderare ale tarilor candidate publicate in 1997 si intrate in vigoare prin Consiliul de la Berlin din martie 1999. In Agenda 2000: Catre o Uniune mai mare si mai puternica, Comisia a trasat liniile de perspectiva privind evolutia uniunii Europene si a politicilor sale in viitorul secol, impactul extinderii asupra
1

PHARE=Pologne H????? Assistance a la Restructation des Economies

Uniunii si viitorul cadru financiar dupa anul 2000. Agenda 2000 contine trei capitole:
-

viitorul principalelor politici comunitare precum PAC1 si fondurile structurale

- perspectiva financiara pentru perioada 2000 2006

-

opiniile Comisiei privind cererile de aderare a zece tari. In aceste opinii Comisia a identificat domeniile prioritare in fiecare tara pentru pregatirea aderarii, s-a remarcat inceperea negociierilor2 cu Republica Ceha, Cipru, Estonia, Polonia, Slovenia si Ungaria, pentru celelalte state ( Romania, Slovacia, Bulgaria, Letonia si Lituania) s-a recomandat participarea la strategia consolidata de pre-aderare. Opiniile sunt actualizate periodic intr-un Raport Anual al Comisiei Europene care analizeaza progresele inregistrate de fiecare stat.

Asa cum s-a propus in Agenda 200 s-au elaborat Parteneriatul de Aderare individuale pentru fiecare stat, care reunesc intr-un cadru unic toate formele de sprijin, inclusiv programul PHARE, pe care U.E. le ofera unei tari candidate. Noi reglementari PHARE au fost adoptate in 1998 pentru a permite reorientarea sprijinului oferit de U.E. spre pregatirea tarilor candidate in acele domenii identificate in Parlamentele de Aderare implementarea acquis-ului comunitar, aducerea industriei si infrastructurii la standardele U.E. Parteneriatele de Aderare sunt multi anuale, cu o durata care expira in momentul aderarii, fiind periodic, daca este cazul. Incepand cu anul 2000 vor fi doua noi programe U.E in afara de PHARE: ISPA si SAPARD. Primul va sprijini finantarea de investitii in domeniul protectiei mediului si al transporturilor iar cel de-al doilea va oferi sprijin pentru agricultura si dezvoltare rurala. In ceea ce priveste Romania, aceasta a semnat Acordul european instituind o asociere intre Romania pe de o parte si Comunitatile europene si statele membre ale acestora pe de alta parte pe 12 aprilie 1993, iar in 1995 si-a depus cererea de aderare la

1 2

PAC=politica agricola comuna Consiliul European de la Luxemburg din 1997

U.E., fiind inclusa in programele de sprijin si strategia de preaderare incepand din 1998.

Consiliul Europei 1. Origini, puncte de reper Consiliul Europei a fost creat in urma cu 59 ani ca rezultat al actiunii si stradaniei catorva parinti fondatori sustinuti de opinia publica puternicinsufletita de dorinta de unitate europeana. O prima etapa o reprezinta Congresul de la Haga din 7-11 mai 1948 la care cei o mie de delegati contureaza bazele viitoarei organizatii prin definirea principalelor obiective: apararea drepturilor omului. Promovarea democratiei omului, promovarea democratiei pluraliste si realizarea uniunii politice in Europa. La 5 mai 1949 la palatul St. Janes, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia au semnat Statutul de infiintare al Consiliului Europei, cu sediul la Strasburg. Situat la granita franco-germana, acest oras simbolizeaza dorinta de conciliere, intelegere si cooperare a marilor puteri divizate in cel de-al doilea razboi mondial. Statutul a intrat in vigoare la 3 august 1949, primele sesiuni ale Comitetului Ministrilor si ale Adunarii Consultative avand loc incepand cu 8 august la Strasburg. Ratiunea de a fi a noilor institutii a fost exprimata cu claritate in primul capitol din statut: scopul esential al Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, pentru a apara si promova idealurile si principiile care constituie patrimoniul lor comun si pentru a favoriza progresul lor economic si social.

La 4 noiembrie 1950 la Roma, cu ocazia celei de-a VI-a sesiune a Comitetului Ministrilor, se deschide spre semnare Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Elaborat in 15 luni la cererea Adunarii Parlamentare, documentul reprezinta primul instrument juridic international care garanteaza protectia drepturilor omului. Nascut din dorinta de a construi o Europa a pacii, bazata pe principiile statului de drept, respectarea drepturilor omului si a democratiei pluraliste, Consiliul Europei in primii 40 de ani de existenta a atras succesiv toate statele libere de pe continentul nostru. Incepand cu 10 state membre organizatia a ajuns la 23 in mai 1989. Pe parcursul acestei perioade s-au configurat tratatele majore referitoare la cooperarea culturala, drepturile sociale, democratia locala, sanatate etc. de Consiliul Europei. Statele membre au invatat sa conlucreze in beneficiul europenilor. In prezent in cadrul organizatiei isi desfasoara activitatea delegatii a 41 de state membre, desfasurandu-se in activitati de cooperare cu celelalte organizatii europene intre care un rol important il au Uniunea Europeana si OSCE. In practica, cooperarea cu Uniunea Europeana, cu deosebire in ceea ce priveste realizarea programelor de reforma din noile democratoo, i-a dezvoltat constant cooperarea cu OSCE in diferite zone de tensiune. Data fiind suprapunerea mandatelor si a compozitiei exista uneori si posibilitati ample de cooperare intre doua organizatii. Cooperarea programatica in spiritul perteneriatului va contribui la intarirea fiecareia dintre ele si la consolidarea complementaritaii. 2. Compozitia si scopul Consiliului Europei Consiliul Europei este cea mai veche organizatie interguvernamentala si interparlamentara europeana. Orice stat european poate deveni membru cu conditia ca el sa accepte principiul suprematiei legii. De asemenea, el trebuie sa garanteze principiul in virtutea caruia orice persoana aflata sub jurisdictia sa se poata bucura de drepturile omului si de libertatile fundamentale. Obiectivele principale ale Consiliului europei sunt reflectate, in primul rand, in preambului Statutului acceptat de toate statele membre. Capitolul I din Statut este

consacrat definirii scopului Consiliului Europei. Acesta este sintetizat intr-un singur articol, art. 1, avahnd urmatoarea redactare: Scopul Consiliului europei este de a realiza o mai mare unitate intre membrii sai pentru ????????????? si realizarea idealurilor si principiilor care sunt mostenirea lor comuna si pentru facilitarea progresului lor economic si social . aceste prevederi, singurele care se refera in mod explicit la scopul organizatiei, se cer corelate cu stipulatiile din preambulul statutului si cu dispozitiile unei serii impresionante de instrumente internationale elaborate de Consiliul Europei, dintre care se detaseaza ca importanta Conventia europeana a drepturilor omului. Urmatoarele paragrafe ale articolului 1 au in vedere metodele, cometentele, domeniile de activitate si raporturile de participare ale statelor membre si ale altor organizatii: participarea membrilor la lucrari nu va afecta activitatea acestora in cadrul altor organizatii sau uniuni internationale la care ele sunt parti . Ultimul paragraf evidentiaza pe e o parte o restrictie evidenta, iar pe ed alta parte subliniaza caracterul politic al organizatiei: Chestiunile referitoare la apararea nationala nu tin de competenta Consiliului Europei . Aria de competente si responsabilitati a Consiliului Europei este foarte intinsa; cu exceptia chestiunilor militare consiliul este abilitat sa se preocupe de cele mai importante probleme care privesc societatea europeana: drepturile omului, democratia pluralista, suprematia legii, cooperarea juridica, autoritatile locale si regionale, cautarea de solutii pentru probleme societatii minoritati, xenofobie, intoleranta, protectia mediului, ??????, sida, droguri - , educatia, sanatatea, cultura, media, sportul, tineretul, sprijinirea tarilor in Estul si Centrul Europei in vederea punerii in practica si consolidarii reformelor politice, legislative si constitutionale cu ajutorul unor importante programe de cooperare. Compozitie. Capitolul II al Statutului articolele 2 pana la 9 trateaza compozitia Consiliului Europei, mai exact gama complexa de aspecte si implicatii ale calitatii de membru. Fiind vorba de o institutie interguvernamentala, decurge in mod logic ca numai statele sunt indrituite sa dobandeasca statutul de membru, si anume numai statele europene. Nu se realizeaza o delimitare intre membrii initiali, fondatori si cei care au

aderat ulterior si de asemenea nu exista un tratament diferentiat aplicat membrilor. Este prevazut insa angajamentul fiecarui membru de a colabora sincer si efectiv la realizarea scopului Consiliului Europei. Cu exceptia angajamentelor prevazute in statut statelor le revin si obligatii;e prezente in conventiile Consiliului precum si o categorie de obligatii, asumate de statele nou admise, in timpul negocierilor de aderare, numite angajamente individualizate . Monitorizarea indeplinirii angajamentelor de catre stateke membre se realizeaza fie prin procedura judiciara fie prin numirea unor experti independenti sau a unor comisii permanente care sa supravegheze indeplinirea obligatiilor. Admiterea de noi memebri si procedura de urmat fac obiectul articolului 4 din statut care stipuleaza ca orice stat european cansiderat ca fiind capabil de a se comforma prevederilor art. 3 si avand vointa de a le realiza poate fi invitat de Comitetul Ministrilor sa devina membru. In circumstante speciale se prevede si posibilitatea invitarii unor state europene ca membrii asociati, reprezentati insa numai in Adunarea Consultativa. Retragerea este un drept suveran al fiecarui stat membru si se realizeaza printro notificare oficiala adresata Secretariatului. Retragerea devine efectiva la sfarsitul anului financiar respectiv, daca a fost facuta in primele noua luni, iar daca notificarea a fost facuta in ultimele 3 luni, retragerea devine efectiva la sfarsitul anului financiar urmator. Suspendarea si retragerea calitatii de membru reprezinta sanctiuni aplicate in cazul in care un stat incalca in mod grav prevederile art. 3. Comitetul Ministrilor poate sa ceara in asemenea cazuri, statului sa se retraga, iar daca acesta nu o face, poate decide incetarea calitatii de membru. Suspendarea opereaza numai pe perioada stabilita sau pana la remedierea cauzelor care au determinat-o. 3. Sistemul organismelor Consiliului Europei Potrivit articolului 10 al Statutului, organele Consiliului Europei sunt Comitetul de Ministrii si Adunarea Consultativa. Cele doua organe sunt asistate de

Secretariatul organizatiei. Prin decizia Comisiei Permanente a Adunarii Consultative din iulie 1974, s-a stabilit ca aceasta sa fie denumita Adunarea Parlamentara, ceea ce reflecta mai bine structura si natura activitatii sale. La 14 ianuarie 1994 Comitetul Ministrilor a adoptat rezolutia statutara 94(3) prin care a luat fiinta Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa, organ important al Consiliului,avand insa un caracter consultativ. Comitetul Ministrilor Comitetul Ministrilor este organul de decizie al Consiliului Europei, al carui rol si atributii sunt stabilite in capitolul IV al Statutului. El este forul reprezentativ al guvernelor statelor membre si indeplineste un triplu rol: in primul rand, acela de emanatie a guvernelor, ceea ce permite participantilor sa prezinte, in conditii de egalitate, abordarile si pozitiile nationale cu privire la problemel si provocarile care confrunta societatile Europei in al doilea rand, acela de forum colectiv in care se elaboreaza raspunsurile europene la aceste probleme si provocari in al treilea rand, acela de aparator, impreuna cu Adunarea Parlamentara, a valorilor care constituie insasi ratiunea de a fi a Consiliului Europei. Ca atrae el este investit cu functia de monitorizare a indeplinirii angakamentelor asumate de statele membre. Comitetul Ministrilor este format din cate un reprezentant al fiecaruia dintre statele membre, care de regula este ministrul afacerilor externe. In cazul in care acesta este indisponibil, poate fi desemnat un supleant care sa participe la lucrari si care trebuie sa fie, pe cat posibil, membru al guvernului. Conform Statutului reprezentantii statelor in Adunarea Parlamentara nu pot fi in acelasi timp si membri ai Comitetului Ministrilor. In doza practicii stabilite, Comitetul Ministrilor tine doua sesiuni ordinare pe an la nivel ministrial. Una primavara si cealalta toamna. Comitetul se poate reuni in orice moment, la cererea unuia dintre membrii sai sau a Secretariatului, daca doua

treimi din membri sunt de acord cu cererea. Statutul prevede, ca in absenta unei hotarari contrare a Comitetului, reuniunile acestuia au loc la sediul Consiliului Europeai la Strasbourg. Fireste, ministrii nu pot trata in cursul celor doua sesiuni anuale toate problemele, de aceea Comitetul a hotarat ca fiecare reprezentant al acestuia sa poata desemna un delegat imputernicit sa actioneze in numele sau in intervalul dintre sesiuni. Delegatii sunt de regula reprezentanti permanenti ai tarilor pe langa Consiuliul Europei si provin din randul functionarilor superiori ai ministerelor de externe si au rang de ambasador. Nu exista insa un Comitet al Delegatilor, organul executiv al organizatiei fiind Comitetul Ministrilor, care se intruneste fie la nivel ministerial, fie la nivelul delegatilor. Toate deciziile adoptate de delegati sunt considerate ca fiind luate de Comitetul ministrilor si au aceeasi forta si efect ca si cele adoptate de Comitet. Delegatii se intrunesc in doua reuniuni ordinare in fiecare luna. Delegatii sunt asistati de un Birou, grupuri de raportori si diverse organisme subsidiare stabilite adhoc. Biroul consta din cinci membri: presedintele, cei doi presedinti precedenti si cei doi presedinti viitori; se reuneste lunar. Presedentia Comitetului Ministrilor este asigurata prin relatie, pe o perioada de sase luni, schimbandu-se la fiecare sesiune in ordinea alfabetului englez a statelor membre. Functiile si competentele statutare ale Comitetului Ministrilor sunt prevazute la art. 13 al Statutului, respectiv art. 15 si art.16. astfel Comitetul examineaza, la recomandarea Adunarii sau din proprie initiativa, masurile vizand realizarea scopului organizatiei, inclusiv incheierea de acorduri si conventii si adoptarea de catre guverne a unor politici comune fata de anumite probleme. Concluziile Comitetului Ministrilor pot, daac este cazul, imbraca forma unor recomandari catre alte guverne, care pot fi invitate sa comunice Comitetului actiunile intreprinse ca urmare a acestor recomandari. Comitetul decide cu efect obligatoriu asupra tuturor chestiunilor referitoare la organizarea si la aranjamentele interne ale Comitetului Europei. In acest scop Comitetul Ministrilor va adopta reglementarile finaciare si administrative.

Comitetul Ministrilor poate sa infiinteze, in orice scop pe care il considera necesar, comitete sau comisii cu caracter consultativ sau tehnic. Comitetul Ministrilor adopta propriul regulament interior care va stabili in special: cvorumul, metoda numirii si durata mandatului presedintelui; procedura pentru stabilirea ordinii de si pentru depunerea propunerilor de rezolutii, conditiile in care este ratificata desemnarea supleantilor. De asemenea la fiecare sesiune a Adunarii, Comitetului va prezenta rapoarte asupra activitaii sale, insotite de documentatia corespunzatoare. In virtutea raspunderilor sale politice, administrative si financiare, Comitetul Ministrilor programeaza si supravegheaza activitatile Consiliului Europei la nivel interguvernamental. La sfarsitul fiecarui an, delegatii adopta un program interguvernamental de activitati, structurat pe cele noua domenii de activitate ale Consiliului Europei, corelat cu bugetul general pe anul urmator. Actiunea Consiliului Europei, conform Declaratiei din 5 mai 1989 asupra rolului viitor al organizatiei se dezvolta pe trei axe prioritare care se reflecta si in activitatea interguvernamentala:

????????? si intarirea democratiei pluraliste, respectarea drepturilor

omului

constientizarea si punerea in valoare a identitatii culturale europene formularea de raspunsuri comune sau ???????? la sfidarile cu care se confrunta societatea europeana din punct de vedere al majoritatii necesare pentru adoptarea deciziilor de catre Comitet se disting patru categorii de decizii: sunt adoptate cu unanimitate deciziile referitoare la recomandarile adresate guvernelor, comunicarea catre Adunare a unor informatiiasupra activitaii Comitetului, transformarea unei sedinte secrete intr-una publica, organizarea de sesiuni ale Adunarii in afara sediului Consiliului Europei, amendarea unor prevederi ale Statutului, alte probleme p-e care Comitetul decide sa le supuna unanimitatii. Deciziile asupra problemelor care tin de Regulamentul interior sau de cel financiar si administrativ se adopta cu majoritatea simpla a membrilor

 Deciziile asupra admiterii de noi membri ai Consiliului sunt adoptate cu majoritatea de 2/3 a membrilor. Toate celelalte decizii, inclusiv cele referitoare la adoptarea bugetului, a regulamentelor interioare sunt adoptate cu majoritatea de 2/3 de voturi exprimate. O sedinta este considerata statutara daca la ea participa majoritatea membrilor Comitetului. Comitetul evita de regula sa adopte decizii cu vot majoritar si chiar sa recurga la vot, cautand realizarea consensului in problemele importante de fond. Sedintele Comitetului Ministrilor se tin cu usile inchise si asupra lucrarilor urmatoarele forme: Prezentarea de catre Comitet a rapoartele prevazute in Statut Cereri de avize adresate Adunarii Prezentarea de catre Adunare a concluziilor asupra problemelor dezbatute sub forma unor recomandari adresate Comitetului raspunsuri la intrebari orale sau scrise reprezentarea Comitetului in dezbaterile adunarii comitetul mixt ce are atributiuni in examinarea problemelor de interes comun pentru cele doua foruri. Membrii Comitetului au dreptul de a se adresa Adunarii in numele guvernului lor sau intr-o problema personala, au dreptul sa participe la dezbateri si sa ia cuvantul. Adunarea parlamentara Adunarea parlamentara a Consiliului europei, care si-a tinut prima sa sesiune la 10 august 1949, poate fi considerata cea mai veche adunare perlamentara internationala pluralista formata din deputati desi in mod democratic, infiintata pe baza unui tratat interguvernamental. Dupa cum s-a precizat anterior, scopul statutar al Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate intre membrii sai prin dezbateri, incheierea de acorduri si actiuni comune. Conditiile pentru calitatea de membru sunt democratia pluralista, suprematia legii si respectul pentru drepturile omului. Desi nu constituie o prevedere

statutara, a devenit o regula sa se solicite aderarea la privilegiile Conventiei europene a drepturilor omului de catre oricare candidat nou. Pe baza avizului adoptat de Adunare, Comitetul Ministrilor invita statul candidat sa devina membru cu drepturi depline. La lucrarile Adunarii participa in calitate de observator Israelul, SUA, Canada si Japonia. Pentru a facilita procesul de aderare a tarilor di Europa Centrala si de Est, Adunarea a introdus in 1989 statutul de invitat special, aplicabil tuturor adunarilor legislative nationale ale statelor europene nemembre care au semnat sau au aderat la Actul final de la Helsinki. Invitatii speciali au de facto aceleasi drepturi in Adunare si in comisii, mai putin dreptul de vot sau de a candida la alegeri. Adunarea parlamentara este un organism deliberativ constand dintr-un numar de reprezentanti individuali din fiecare stat membru, cu un Presedinte ales in fiecare an dintre ei pentru o perioada maxima de trei sesiuni. In timp ce in Comitetul Ministrilor fiecare stat membru are un vot, in Adunarea Parlamentara numarul de reprezentanti si, in consecinta, de voturi este determinat de populatia fiecarei tari. Cel mai mare numar este de 18, cel mai mic de 2. Fiecare stat membru este liber sa stabileasca modalitatea de desemnare a reprezentantilor sai, cu conditia ca acestia sa fie alesi de parlament dintre membrii sai sau sa fie numiti de acesta potrivit unei metode stabilite de el. Compozitia politica a fiecarei delegatii nationale trebuie sa reflecte ponderea detinuta de diverse partide in parlamentele nationale. Pentru a dezvolta o perspectiva europeana, nu una nationala, a fost incurajata formarea de grupuri polititce in Adunarea Parlamentara. In prezent Adunarea numara 5 grupuri politice: Grupul Socialist, Grupul Partidului Popular European, Grupul Democratic European, Grupul Liberal, Democrat si Reformator si Grupul Stangii Europene Unificate. Pentru a forma un grup cel putin 15 membrii provenind din cel putin trei nationalitati diferite trebuie sa hotarasaca acest lucru. Membrii Adunarii sunt pe deplin liberi sa-si aleaga grupul din care doresc sa faca parte. Presedintele, 18 vice-presedinti si presedintii grupurilor politice alcatiesc Biroul Adunarii. In general tarile mari dispun de un loc permanent in Birou in timp ce tarile mici detin un loc prin rotatie. Comisia permanenta consta din Birou, presedintii comisiilor generale si membrii desemnati de Adunare. Comisia se reuneste in general de cel putin doua ori

pe an, principala sa misiune fiind aceea de a actiona in numele Adunarii atunci cand aceasta nu se afla in sesiune. Comisia numeste de asemenea din randul membrilor sai pe cei care vor reprezenta Adunarea in Comitetul Mixt. Desi Consiliul Europei are un Secretariat unic, Adunarea dispune de o unitate condusa de Grefierul Aduanrii care are rang de secretar general adjunct, ales pentru 5 ani de catre Adunare. Conform Regulamentului Adunarea mai are in compozitia sa 13 comisii de specialitate formate dintr-un numar variabil de locuri intre 45-65. Sesiunile Adunarii Parlamentare se impart in patru sesiuni partiale, fiecare durand aproximativ o saptamana. Dezbaterile plenarei Adunarii sunt publice in timp ce comisiile in general se reunesc cu usile inchise. Adunarea adopta de obicei hotararile sale prin ridicarea mainii; daca resultatul este indoielnic, Adunarea este solicitata sa voteze prin ridicarea in picioare. Presedintele anunta daca natiunea a trecut sau nu, fara a da cifre. A treia metoda, cea a apelului nominal se aplica de obicei daca cel putin 10 reprezentanti sau presedintele isi exprima dorinta in acest sens. Majoritatea de 2/3 este necesara pentru probleme cum sunt un proiect de recomandare sau de aviz catre Comitetul Ministrilor etc. In ceea ce priveste un proiect de hotarare si orice alta hotarare este necesara majoritatea voturilor exprimate. Cu cateva exceptii Adunarea nu poate sa adopte o decizie daca nu sunt prezenti peste jumatate din reprezentanti. Totusi, Adunarea, poate discuta si decide asupra multor probleme, indiferent de numarul celor prezenti, daca inainte de votare nu i s-a solicitat presedintelui sa constate numarul celor prezenti. Adunarea adopta patru categorii de texte: recomandari, rezolutii, avize si directive. Recomandarile contin propuneri adresate Comitetului ministrilor, rezolutiile contin hotararile Adunarii aspura problemelor pe care este imputernicita sa le reglementeze; avizele sunt exprimate asupra problemelor supuse Adunarii de catre Comitetul ministrilor, iar directivele sunt in general instructiuni adresate de Adunare comisiilor sale. Declaratiile scrise sunt documente care permit membrilor Adunarii sa ia pozitie publica in privinta unor probleme de inetres european. O edclaratie trebuie sa fie semnata de cel putin trei reprezentanti de nationalitati diferite si sa nu depaseasca 200

de cuvinte. Daca presedintele o considera acceptabila, aceasta este multiplicata si distribuitaca document al Adunarii iar daca intr-un interval de sase luni obtine noi semnaturi ea este redistribuita. Relatiile externe ale Adunarii cuprind parlamentele nationale ale statelor membre sau nemembre, adunarile parlamentare internationale si organizatiile interguvernamentale internationale. Adunarea si-a dezvoltat considerabil contactele cu alte institutii parlamentare internationale cum sunt Parlamentul European, Uniunea Europei Occidentale, Uniunea Interparlamentara Benelux, Adunarea Parlamentara a OSCE, consiliul Nordic etc. In decursul celor 50 de ani de existenta Adunarea parlamentara a Consiliului Europei, ca organ parlamentar international si-a demonstrat marea sa flexibilitate si adaptabilitate. Nici un alt forum parlamentar international nu a fost atat de bine dotat ca Adunarea Parlamentara pentru a integra noile democratii ale Europei Centrale si ed Est in familia celorlalte democratii europene. Pare neindoielnic faptul ca Adunarea Parlamentara, care acopera tot mai mult intreaga Europa, ramane cel mai bun instrument pentru cooperarea europeana la scara cea mai larga, corespunzatoare criteriilor fundamentale ale democratiei pluraliste, suprematiei legii si respectiv drepturilor omului.

Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa Consiliul Europei a recunoscut intotdeauna importanta decisiva a democratiei la nivelul sau ed baza. Libertatea reprezinta o necesitate atat la nivel local, cat si pe plan national, precum si un spatiul esential de reforma. Autonomia locala trebuie sa raspunda nevoilor tuturor europenilor, din orase si sate, din regiunile centrale si periferice cooperand peste frontiere. Congresul Puterilor Locale si Regionale(CPLR) este organul reprezentarii colectivitatilor imediat dupa Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara. Congresul functioneaza ca organ consultativ al Consiuliului Europei, activitatea sa fiind sprijinta de Carta europeana a autonomiei locale semnata la 15 octombrie 1985. Atat prin principiile pe care le afirma cat si prin mijloacele pe

care le precizieaza Carta constituie un exemplu de ap0licare a principiului subsidiaritatii in organizarea unei societati. In preambulul sau, Carta prezinta bazele democratiei locale. Colectivitatile locale, afirma ea, reprezinta unul din principalele fundamente ale oricarui regim democratic. Dreptul cetatenilor de a participa la gestiunea afacerilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei. Carta precizeaza de asemenea limitele autonomiei locale, acest principiu al autonomiei trebuie sa fie recunoscur in legislatiile interne si pe cat posibil in constitutii. Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva, pentru colectivitatile locale de a regla si administra, in cadrul legii, pe propria lor responsabilitate si in folosul populatiilor lor o parte importanta a afacerilor publice. Congresul este purtatorul de cuvant al regiunilor si municipalitatilor din Europa. Loc de dialog privilegiat el ofera delegatiilor posibilitatea de a dezbate problemele comune, de a-si confirma experientele si de a dopta soluti cu privire la problemele exprimate. Acest dialog nu se limiteaza numai la institutii, Congresul organizeaza audieri si conferinte la nivel local si regional pentru a ajunge la marele public a carui participare este esentiala pentru o democratie rentabila. Congresul este format di 286 de membri titulari si tot atatia membri supleanti reprezentand peste 200 000 de comunitati locale si regionale din statele membre ale Consiliului Europei. El nu cuprinde decat reprezentanti alesi ai colectivitailor locale, iar delegatiile nationale sunt reprezentative pentru diferitele tipuri de puteri locale ale fiecarui stat membru. Compozitia fiecarei delegatii nationale trebuie sa asigure o repartizare echitabila pe zone geografice, categorii de colectivitati locale, curente politice, precum si in functie de numarul de barbati si femei prezente in organele locale. La congres fiecare stat membru are dreptul la un numar de locuri egal celui pe care il are in adunare. Lucrarile Congresului sunt organizate in cadrul a doua camere: Camera puterilor locale si camera regiunilor. Fiecare camera dispune de un numar de locuri egal cu cel al Congresului insusi. Presedintele Congresului este ales la fiecare 2 ani, prin rotatie, ed cele doua camere. Biroul Congresului se compune din birourile

camerelor si presedintele Congresului. Congresul tine in fiecare an o sesiune ordinara. La lucrarile Congresului pot sa asiste delegatii ale statelor cu statut de invitat special, precum si ale organizatiilor europene si asociatiilor internationale ale puterilor regionale. Principalele obiective ale Congresului fixate prin rezolutia statutara, sunt cele ce urmeaza: de a garanta participarea colectivitailor locale la realizarea idealului unirii Europei de a permite consilierilor locali de a participa la elaborarea politicilor europene de a ajuta noile democratii sa stabileasca structuri locale eficace de a promova cooperarea intre regiuni, cresterea economica, toleranta si pacea de a facilita integrarea comunitatilor de migranti si a altor grupuri defavorizate de a observa desfasurarea alegerilor locale si regionale Congresul va urmari aceste obiective prin adresarea de recomandari Adunarii si rezolutii autoritailor locale, prin conlucrarea cu asociatiile democratice nationale si internationale, prin organizarea de audieri publice si conferinte sau colocvii de specialisti, prin discutarea problemelor de actualitate care prezinta interes politic pentru puterile locale si regionale. Congresul impreuna cu Carta autonomiei locale reprezinta fundamentul eforturilor de promovare a democratiei locale, intreprinse in cadrul Consiliului Europei. Curtea Europeana a Drepturilor Omului Curtea Europeana a drepturilor omului a fost instituita prin Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale elaborata in cadrul Consiliului Europei in 1950. Conventia consacra pe de o parte o serie de drepturi si libertai iar pe de alta parte un sistem pentru garantarea acestora. Acest

sistem includea o Comisie a drepturilor omului, Curtea propriu-zisa si Comitetul Ministrilor. La 1 mai 1994 a fost deschis spre semnare Protocolul nr. 11 al Conventiei europene a drepturilor omului care restructureaza mecanismul de control, eliminand rolul Comisiei si Comitetului Ministrilor. Protocolul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, data la care a inceput sa functioneze si noua Curte europeana a drepturilor omului. Curtea astfel instituita, se compune dintr-un numar de judecatori agal cu acela al statelor contractante, care sunt alesi in Adunare la fiecare 6 ani. Totusi mandatul primei jumatati din numarul judecatorilor alesi la primele alegeri va expira dupa 3 ani, astfel incat reinnoirea mandatelor unei jumatati din numarul judecatorilor sa se faca la fiecare 3 ani. Mandatul expira la implinirea varstei de 70 de ani iar presedintele isi exercita activitatea cu titlu individual. Curtea, in plenul ei, isi alege presedintele, doi vice-presedinti care sunt si presedinti de sesiune, pe o perioada de 3 ani. Fiecare stat contractant sau persoana particulara care se considera victima violarii Conventiei, poate adresa direct Curtii o cerere invocand violarea unuia din drepturile garantate de Conventie. Procedura in fata Curtii este publica si contradictorie??? Solicitantii individuali pot spune ei insisi cererile, dar se recomanda reprezentarea de catre un avocat si aceasta este chiar necesara pentru audieri sau dupa ce cererea a fost declarata admisibila. Limbile oficiale sunt engleza si franceza. Fiecare cerere individuala ete repartizata unei sectiuni, al carei presedinte desemneaza un raportor, care hotaraste daca aceasta va fi examinata de un comitet din trei membri sau de o camera. Camerele pot oricand sa renunte in favoarea unei Mari Camere atunci cand un caz ridica o problema grava de interpretare a Conventiei. Camerele iau hotarari cu majoritate de voturi, fiecare judecator avand dreptul de a anexa hotararii opinia sa separata. In decurs de trei luni de la pronuntarea hotararii unei Camere, oricare parte poate solicita ca afacerea sa fie deferita Marii Camere, daca ea ridica o problema grava de interpretare sau aplicare a Conventiei. Hotararea devine definitiva dupa expirarea termenului de trei luni sau inainte daca partile declara ca nu fac apel. Comitetul Ministrilor raspunde de supravegherea executarii hotararilor.

Curtea poate la cererea Comitetului Ministrilor, sa dea avize consultative asupra problemelor judiciare privind interpretarea Conventiei si a protocoalelor sale. Secretariatul Atributiile si responsabilitaile Secretariatului general sunt definite de Statutul Consiliului Europei, de Statutul personalului si anexele sale, de Regulamentul financiar precum si de directivele pe care le primeste din partea Comitetului Ministrilor. In actuala sa configurare Secretariatul cuprinde in structura sa: Cabinetul Secretariatului general si al Secretariatului general adjunct Grefa Adunarii Parlamentare Directia generala pentru probleme politice Directia generala pentru administratie si logistica Secretariatul CPLRE Secretariatul Comisarului pentru drepturile omului Grefa Curtii Europene a Drepturilor Omului Secretariatul Comitetului Ministrilor, aflat in ?????diunea directa a Secretariatului general si a adjunctului sau, asigura serviciile de secretariat pentru reuniunile Comitetului la toate nivelurile si in toate domeniile intrand in sfera de competente a acestuia. Actuala schema de organizare a Secretariatului a intrat in vigoare la 1 octombrie 1999. Compartimentele Planificare, cercetari si publicatii, Protocol, Control financiar, Relatiile cu media si publicul, Monitorizarea sunt atasate direct Secretariatului general. Europa prin intermediul asociatiilor sale Organizatiile neguvernamentale independente (ONG) reprezinta un element uitat al societatii europene, ele reflecta libertatea de expresie si asociere care este un

principiu fundamental al democratiei. Fara scop lucrativ ele intervin pe plan local, regional si national in domenii cruciale: drepturile omului, educatie, cultura, actiune sociala, medii munca, actiune politica, stiinte, ajutor umanitar. Consiliul Europei a recunoscur influenta ONG-urilor din 1952, prevazand posibilitatea de a le acorda statutul consultativ. Prin dialogul cu ONG-urile, Consiliul a vrut sa raspunda unei triple necesitati: sa-i asculte pe cetatenii europeni, sa le asigure o reprezentare directa, si sa-si faca cunoscuta actiunea prin aceste asociatii din care peste 370 beneficiaza in prezent de statut consultativ. Consiliul Europei coopereaza cu ONG-urile la fiecare din nivelurile sale structurale: Comitetul Ministrilor, Adunarea Bilaterala si Congresul Puterilor Locale si regionale din Europa. De la simpla consultare la o veritabila colaborare in cazul unor proiecte specifice, cooperarea poate lua forme foarte diverse. Reprezentanti ai ONGurilor pot participa in calitate de consultanti la anumite studii sau la activitatea comisiilor interguvernamentale, sa prezinte expuneri orale sau scrise in fata comisiilor Dunarii si al Congresul Puterilor locale si Regionale din Europa, cu ocazia altor reuniuni sau cu ocazia colocviilor si a seminariilor organizate de Consiliul Europei. Misiunea esentiala a Consiliului Europei este de a promova drepturile omului si libertatile fundamentale. Colaborarea ONG-urilor apare in aceaasta privinta inestimabila, intrucat ele informeaza pe cetateni asupra drepturilor lor, fac sa circule informatia si, mai ales, se asigura ca angajamentele fundamentale sunt respectate. ONG-urile aduc la cunostinta opiniei publice progresul proiectelor Consiliului Europei din domeniul lor de activitate, punandu-si experienta la dispozitia organizatiei. ONGurile participa concret la organizarea de conferinte, seminarii, sesiuni de informare si programe de formare pe plan regional, in special in domeniul drepturilor omului. Consiliul Europei dispune de o structura permanenta de cooperare cu ONGurile internationale care cuprinde: Conferinta plenara anuala, Comisia de legatura si Comitetul mixt Parlamentari Comisia de legatura . Datorita vastei sale retele de ONG-uri, care contribuie in mod util la lucrarile sale si joaca un rol esential in procesul democratic, Consiliul Europei ramane astfel aproape de opinia publica si de fortele ????????????? sociale.

Coeziunea democratica, sociala, culturala si calitatea vietii Drepturile omului reprezinta nucleul activitailor Consiliului Europei si influenteaza considerabil viata oamenilor din europa. Principalele instrumente pregatite de Consiliul Europei in acest scop sunt: Convetia europeana a drepturilor omului, Carta sociala europeana, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante si Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale. Democratia pluralista parlamentara reprezinta o componenta esentiala a mostenirii europene, ea fiind resultatul unei realitati dinamice incontinua schimbare. S-a considerat necesar in acest context, ca noua traditie democratica sa prinda radacini in structurile de baza ale societatii, incurajand cetatenii sa-si asume responsabilitati sporite in voata publica si dezvoltand o noua abordare a democratiei care sa tina mai bine seama de realitatile vietii sociale si care sa nu se limiteze la aspectele formale ale democratiei, care, desi necesare, nu sunt suficiente. Aceste motive au condus la o abordare multidisciplinara a democratiei si la realizarea unui plan de actiune privind drepturile omului si democratia pluralista in cadrul Consiliului Europei. Activitati semnificative ale Consiliului europei in domeniul drepturilor omului au in vedere: Protectia drepturilor civile si politice prin intermediul plangerii individuale adresata Curtii Europene a Drepturilor Omului Protectia drepturilor sociale si economice prin intermediul unui sistem de vizite efectuate de catre Comitetul pentru prevenirea torturii si a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante Protectia minoritatilor nationale, actiunea in favoarea egalitatii intre sexe, lupta impotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului si intolerantei Conlucrarea cu mass-medi in problemele legate de libertatea de expresie si drepturile omului Promovarea informarii si sustinerea educatiei in scoli si a unor grupuri profesionale in domeniul drepturilor omului

 Cooperarea in organizatii ale drepturilor omului si institutii pentru protectia drepturilor omului.(O????????????, Comisii nationale). O atentie aparte este acordata cresterii interesului public fata de functionarea institutiilor democrate, cat si responsabilitatii partidelor politice in cadrul unui asemenea sistem. Consiliul Europei este ferm angajat si in apararea si garantarea drepturilor sociale in primul rand prin intermediul Cartei sociale (1961) revizuita si completata in 1996. Politica dezvoltata din initiativa Comitetului Ministerial vizeaza promovarea urmatoarelor drepturi de baza ale anului: dreptul la munca, drepturile femeii, egalitatea intre sexe, protectia copilului, interzicerea angajarii in munca aminoritatilor, dreptul la invatamant, drepturile celor varstnici. Aceasta preocupare este insotita de o politica de protejare a mediului, in special prin protectia patrimoniului natural al comitetului si prin elaborarea de politici specializate pentru amenajarea teritoriului care sa respecte bogatia si diversitatea mediilor naturale si ale peisajelor. Conventia culturala europeana(1954) defineste cadrul activitatilor Consiliului Europei n domeniul educatiei, culturii, patrimoniului, sportului si tineretului. Pana in prezent 47 de state au aderat la onventie si participa la activitatile desfasurate de Consiliu in acest domeniu. Programele in sfera educatiei si culturii sunt gestionate de Consiliul de cooperare culturala ajutat de patru comitete specializate precum si de Fondul cultural. De asemenea, au loc periodic si conferinte ale ministrilor de resort. Cooperarea juridica Organizatia-pilot in materie de cooperare juridica, Consiliul Europei a contribuit substantial la crearea unui spatiu juridic european, fundamentat astazi de peste 170 de conventii si acorduri europene. Aceasta cooperare privilegiaza urmatoarele axe: a face sa prevaleze principiul dreptului in relatiile sociale si internationale a moderniza si armoniza legislatiile nationale a face justitia mai eficace, imaginand proceduri juridice mai simple si imbunatatind executarea sanctiunilor penale

 lupta contra criminalitatii organizate, a coruptiei si a criminalitatii informatice a cauta solutii comune problemelor juridice si etice generate de evolutia stiintifica si tehnica consiliul Europei a inspirat de o maniera semnificativa numeroase tratate europene, contribuind direct la armonizarea legislatiilor nationale. Activitatile sale in acest domeniu s-au concretizat in doua forme de instrumente juridice: conventii si recomandari. Conventiile sunt instrumente indispensabile pentru cooperarea juridica intre state; ele au un caracter constrangator pentru satetele care le ratifica. Instrument de cooperare dar si de ordonare si simplificare, o conventie multilaterala a Consiliului Europei pate inlocui zeci de conventii bilaterale intre statele membre. Cele mai multe din conventii sunt deschise si statelor membre. Astfel aceasta forma de cooperare juridica internationala s-a putut extinde dincolo de cercul alcatuit din statele membre. Aceste conventii se refera, de exemplu la protectia datelor cu caracter personal, extradare, spalarea produselor crimei, dopajul in sport etc. Recomandarile constituie, pentru guvernele statelormembre, un mijloc de a propune solutii eficace in deosebi pentru probleme noi. Comitetul Ministrilor adopta recomandari atunci cand este vorba de definirea liniilor directoare pentru politica si legislatia viitoare a tarilor membre. Doau exemple practice, rezultate directe ale conventiilor se refera la: facilitatile e coperare intre orasele si statele situate de o parte si de cealalta a unei frontiere in Europa, gratie Conventiei privind cooperarea transfrontaliera repatrierea rapida a unui copil din parinti divortati catre parintele caruia tribunalul i-a incredintat supravegherea datorita Conventiei privind protejarea copiilor. Consiliul Europei a elaborat conventii si in unele domnii speciale in vederea acoperirii vidurilor juridice. Astfel evolutia rapida a biologiei si medicinei a creat viduri politice, juridice si etice la nivel european. Au fost elaborate conventia privind drepturile omului si biomedicina si protocoale in materie de transport???? de organe,

cecetare medicala, protectie a fetusului si a embrionului uman precum si in probleme legate de genetica. In domeniul prevenirii delictelor informatice Consiliul Europei a lansat un proiect privind criminalitatea in ciberspatiu, care ar trebui sa conduca la pregatirea unui proiect de conventie privind probleme precum infractiunile penale comise cu ajutorul ordinatoarelor, autoritaile de investigare si cooperarea internationala in materie. Activitaile Consiliului Europei in domneiul dreptului international public dateaza de la crearea sa. Conventia din 1975 pentru reglementarea pasnica a diferentelor isi propune sa contribuie la stabilirea unei paci bazate pe justitie. In prezent exista in dreptul international public o intreaga serie de instrumente adoptate marilor realiati. Pot fi mentionate in acest sens Conventia europeana privind imunitatea statelor si Conventia europeana privind imunitatea statelor si Conventia europeana privind recunoasterea personalitatii juridice a organizatiilor internationale neguvernamentale. Consiliul Europei in Europa Centrala si de Est Consiliul Europei actioneaza pentru integrarea europeana si securitatea democratica bazate pe democratia pluralista si parlamentara, individualitatea si universalitatea drepturilor omului, suprematia legii si un patrimoniu cultural comun. Pentru realizarea acestor teluri in Europa Cenrala si de Est, dupa caderea zidului Berlinului, Consiliul Europei a stabilit o serie de programe de asistenta. In prezent, programele acopera un domeniu extins de activitati in 21 de tari si ele au facilitat deja accesul unui numar de 16 dintre acestea care au devenit membre ale organizatiei. Programele cuprind mult mai mult decat asistenta pentru indeplinirea precautilor de aderare, implicand in special ratificarea si aderarea la conventiile elaborate sub egida Consiliului Europei. Programele de asistenta reprezinta un proces dinamic care se adapteaza nevoilor in schimbare ale tarilor beneficiare si cerintelor decurgand din reglementarile Consiliului European. Programele au urmarit constant doua obiective:

 intarirea, consolidarea si accelerarea procesului de reforme democratice in tarile Europei centrale si ed Est facilitarea integrarii treptate si armonioase a acestor tari programele Demostene reprezinta o structura dezvoltata pentru pregatirea specialistilor in elaborarea politicilor nationale in domenii precum: cooperarea juridica drepturile omului, meduia, educatie, cultura, probleme sociale si societatea civila. Programul Themis este destinat pregatirii specialistilor in domeniul justitiei: judecatori, procurori, notari, avocati. Programul Lode pentru democratie locala a fost infiintat pentru a stimula dezvoltarea democratiei si pregatirea oficialitatilor si reprezentantilor locali. Pentru a face fata nevoii crescande de informatii catre si despre organizatie. Consiliul Europei a infiintat Centre de Informatii si Documentare in 14 capiatle ale Europei Centrale si de Est. Programele de cooperare cu tarile Europei Centrale si de Est sunt stabilite anual pe baza propunerilor avansate de guvernele tarilor interesate, in limitele bugetului organizatiei. Programele sunt administrate de Directia Generala pentru Probleme Politice din Secretariatul Consiliului Europei. Alaturi de acetse programe, Consiliul Europei desfasoara impreuna cu Comisia Europeana o serie de programe comune. Aceste programe s-au concentrat asupra reformei sistemului juridic, reformelor la nivel local si infiitarea mecanismelor de protectie a drepturilor anului. Ele acopera Albania(din 1993), Estonia, Letonia si Lituania(din 1994), ucraina (din 1995) si Federatia Rusa (din 1996). In plus in 1996 au fost incheiate intelegeri pentru programe tematice minoritati nationale, lupta contra crimei organizate si coruptiei care sunt deschise tuturor tarilor centrale si esteuropene eligibile pentru programele de cooperare ale Consiliului Europei. Romania si Consiliul Europei Romania a devenit membra a Consiliului Europei la data ed 7 octombrie 1993, odata cu depunerea instrumentului de aderare la Stattutul organizatiei. In prealabil,

parlamentul Romaniei dobandise statutul de invitat special la Adunarea Parlamentara (1 februarie 1991), un statut similar fiind obtinut si de Guvern ca urmare a aderarii la Conventia culturala europeana(19 decembrie 1991). Romania este reprezentata in Comitetul ministrilor de ministrul afacerilor externe, iar in Adunarea Parlamentara de o declaratie formata din 10 reprezentanti si 10 supleanti. Delegatia romana la Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa are o compozitie similara. De asemenea Romania este reprezentata de un judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Din totalul celor 173 de conventii si protocoale ale Consiliului Europei deschise pentru semnare si ratificare Romania a semnat si ratificat 56 si a semnat fara sa ratififce pana in prezent alte 23 de astfel de documente. Dintre acestea cele mai importante sunt: Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si cele 11 protocoale aditionate, Conventia culturala europeana, Carta autonomiei locale, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratatmentelor inumane sau degradante si cele doua protocoale aditionate, Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, Carta sociala europeana(revizuita), Carta limbilor regionale sau minoritare, Conventia penala privind coruptia etc. In aprilie 1997 a fost adoptata decizia Adunarii parlamentare de incetrare a monitorizarii Romaniei in ceea ce priveste angajamentele asumate la admiterea ca membru, conditionata de indeplinirea anumitor cerinte: reforma sistemului penitenciar ameliorarea sistemului de protectie a copilului amendarea Codului Penal si de Procedura Penala in vederea eliminari prevederilor contrare libertatilor fundamentale amendarea legislatiei privind retrocedarea proprietatilor confiscate astfel incat sa se asigure proprietarilor fie restitutia in integrum fie o despagubire echitabila promovarea unei campanii impotriva rasismului, xenofobiei si intolerantei si initierea de masuri pentru integrarea sociala a rromilor. La implinirea unui an de la inchiderea conditionata a monitorizarii, comisia juridica a Adunarii Parlamentare a analizat cadrul stadiului indeplinirii

angajamentelor, iar la 27 mai 1998 a fost adoptata o Declaratie prin care se confirma incheierea procedurii ed monitorizare a Romaniei de catre Adunarea Parlamentara. Romania participa la diferite programe de cooperae si asistenta ale Consiliului Europei (Demostene, Themis LODE). Un numar insemnat de activitati se realizeaza in cadrul programului comun al Consiliului Europei si Comisiei Europene de la Bruxelles. Anual au loc diferite conferinte, seminarii, cursuri de pregatire, se efectueaza misiuni de experti si se desfasoara alte tipuri de activitati. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa Ideea unei conferinte permanente privind securitatea europeana a apartinut URSS. Prima propunere concreta a fost facuta in 1954 si consta in incheierea unui tratat pentru o perioada de 50 de ani, tratat care sa fie monitorizat si pus in aplicare prin intermediul unor institutii permanente create special in acest scop. Propunerea nu a fost acceptata de catre statele europene mai ales datorita faptului ca in acest proiect era inclusa si Germania. Pe la mijlocul anilor 60 propunerea a fost re???? de catre URSS in forma unei conferinte de securitate Bazata pe un tratat prin care sa fie recunoscute frontierele existente in acea perioada in Europa si prin care sa se puna bazele unei cooperari economice pe scara larga intre Est si Vest. Majoritatea statelor europene neutre si nealiniate la Tratatul de la Varsovia au primit propunerea cu entuziasm insa NATO a manifestat unele rezerve. Discutiile pentru realizarea practica a proiectului au inceput in noiembrie1972 si s-au finalizat cu adoptarea Cartii Albastre( The Final Recomandation of the Helsinki Consultation ). Actul final al Conferintei pentru securitate si Cooperare de la Helsinki a fost semnat de 35 de state guverne. Actul final cuprinde trei mari seturi de recomandari referitoare la: aspecte politico-militare privind securitatea cunoscute si sub denumirea de decalogul de la Helsinki cooperarea in domeniul economic, al protectiei mediului si al stiintei si tehnologiei

 cooperarea in domeniul drepturilor omului decalogul de la Helsinki cuprinde majoritatea principiilor dreptului international public: egalitatea suverana a statelor, obtinerea de la amenintarea si folosirea fortei, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala, reglementarea pasnica a diferendelor, neinterventia in treburile interne, principiul cooperarii, indeplinirea cu bunacredinta a obligatiilor rezultate din tratate, dreptul la autodeterminare al popoarelor, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale incluzand: libertatea de gandire, constiinta, religie si convingeri. Prabusirea comunismului in Europa simbolizata prin distrugerea zidului Berlinului a produs modificari semnificative si in domeniul securitatii. In aceasta perioada de tranzitie CSCE si-a asumat noi responsabilitati. Carta de la Paris pentru o noua Europa semnata la 21 noiembrie 1990 reprezinta primul instrument unilateral prin care se ia act de sfarsitul razboiului rece si prin care se decide crearea unor institutii permanente si a unor mecanisme politice de cooperare. Aceste modificari precum si amploarea si importanta activitatilor desfasurate au condus in mod logic la transformarea CSCE in OSCE. In prezent OSCE include 55 de state si acopera o larga arie geografica situata intre Vancouver si Vladivostok. In cadrul acestui perimetru OSCE reprezinta instrumentul primordial de avertizare si prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor si reabilitare post conflictuala. OSCE abordeaza problema securitatii intr-o noua maniera ce se bazeaza pe cooperare, luand in considerare o gama larga de aspecte incluzand controlul armamentelor, diplomatia preventiva, drepturile omului, manifestari ale alegerilor, probleme economice si de protectia mediului, masuri de securitate. Toate aceste aspecte variate ale securitaii sunt privite ca fiind interconectate si interdependente, ceea ce duce la concluzia ca securitatea este indivizibila. Pornind de la premisa ca securitatea este indivizibila, statele participante au obligatia de a colabora pentru prevenirea conflictelor, pentru reducerea riscurilor si pentru solutionarea crizelor. Acets principiu porneste de la ideea conforma careia cooperarea poate beneficia tuturor, in timp ce insecuritatea unui singur stat poate avea consecinte asupra tuturor celorlalte. Cheia acestui mecanism este deci cooperarea, desfasurarea de activitati in

folosul celorlalti, nu impotriva lor. Aceasta conceptie este prevazuta si in Declaratia de la Lisabona din decembrie 1996 privind Noul Model de Securitate Europeana: suntem hotarati sa invatam din tragediile anterioare si sa transpunem in practica visiunea noastra asupra cooperarii prin crearea unui spatiu de sceuritate fara diviziuni in care toate statele sunt parteneri cu drepturi egale . Cooperarea in domeniul securitatii presupune un parteneriat real bazat pe transparenta si incredere reciproca, excluzand din start orice fel de comportamente sau pretentii de hegemonie asupra altor teritorii. Principiul securitatii prin cooperare se reflecta mai ales in faptul ca toate statele membre au drepturi egale iar deciziile sunt luate prin consens; nici-un stat nu-si va consolida securitatea pe cheltuiala celorlalte. OSCE este organizatie politica, deciziile sale fiind de asemenea politice insa acest aspect nu le lipseste de eficacitate, ele fiind semnate la cel mai inalt nivel politic ???? beneficiaza uneori de o autoritate chiar mai puternica decat cea a legilor internationale. Aria de acoperire a OSCE include Europa Continentala, Caucazul, Asia Centrala si America de Nord avand parteneri si in Asia si zona mediteraneana. In acest cadru OSCE grupeaza atat comunitati din zona euro atlantica dar si din cea euro asiatica. Institutii si structuri operationale din cadru OSCE Presedintele in exercitiu detine responsabilitatea executiva si in ceea ce priveste coordonarea actiunilor curente ale organizatiei Presedintele coordoneaza desfasurarea lucrarilor organismelor, monitorizeaza activitatile privind prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reabilitarea post conflictuala. Presedentia OSCE este detinuta pentruo perioada de un an prin rotatie de catre ministrii afacerilor externe ai statelor membre. Presedintele in exercitiu este asistat de cel precedent si cel viitor, impreuna formand Troika. Presedintele poate de asemenea forma grupuri ad hoc sau poate desemna anumite persoane pentru rezolvarea anumitor crize sau situatii conflictuale.

Presedentia a fost instituita prin Carta de la Paris pentru o noua Europa 1990 care precizeaza ca presedintele in exercitiu va conduce si lucrarile Consiliului Ministrilor. Incepand de la 1 ianuarie 2001 presedintele OSCE este detinuta de Romania reprezentata prin ministrul afacerilor externe, domnul Mircea Geoana. Secretarul General actioneaza ca un reprezentant al presedintelui si il sustine pe acesta in toate actiunile sale privind indeplinirea scopurilor OSCE. Postul de secretar general a fost instituit prin Conferinta de la Stockholm din 1992. Secretarul este numit de Consiliul Ministrilor pentru o perioada de trei ani si este seful Secretariatului organizatiei. Secretariatul are ca sarcini mentionarea contactului cu organizatiile internationale si cu organizatiile neguvernamentale, sarcinile administratifve financiare si de personal ale organizatiei. Ca urmare a deciziei Consiliului Permanent din 29 iunie 2000 Secretariatul incheie urmatoarele structuri: Biroul Secretarului General, Centrul pentru prevenirea conflictelor, Departamentul buget si servicii, Departamentul resurse umane, Biroul de coordonare a activitatilor economice si de protectie a mediului, Biroul Secretariatului de la Praga. Biroul pentru alegeri libere instituite prin reuniunea de la Viena democratice si drepturile omului. Biroul desfasoara activitati in special pentru: desfasurarea ed alegeri libere si democratice monitorizarea alegerilor asigurarea de asistenta pentru consolidarea institutiilor democratice, protectia implementarea activitailor cuprinse in dimensiunea umana a OSCE reprezentantii pentru libertatea mijloacelor de informare. Acest organ a fost creat prin Summitul de la Lisabona 1996 iar principala sa atributie este de a asista guvernele urmarind crearea si dezvoltarea unei prese libere si independente, aspecte ce sunt considerate cruciale pentru existenta si functionarea unei societati democratice. Inaltul Comisariat pentru Minoritati Nationale. OSCE a creat aceasta institutie in 1992 Helsinki pentru a identifica in faza incipienta tensiunile etnice ce s-ar putea a fost transformat de catre Consiliul Ministrilor in 1992 in Biroul pentru institutii

drepturilor omului si a libertatilor civile

transforma in conflicte si pentru a gestiona aceste tensiuni. Inaltul Comisariat functioneaza ca un instrument diplomatic preventiv. Biroul Inaltul Comisariat se afla la Haga iar postul ed Inalt Comisar este ocupat de fostul ministru al afacerilor externe olandez Max van der Steel al carui mandat a fost prelungit de doua ori. Inaltul comisra este ajutat in activitatea sa de un grup format din 11 persoane. Organismul actioneaza independent de partile implicate si este imputernicit sa organizeze misiuni si sa se implice in activitati diplomatice pentru rezolvarea crizelor si tensiunilor intr-o faza cat mai incipienta. In vederea obtinerii informatiilor Inaltul Comisariat urmareste sa promoveze dialogul bazat pe incredere si cooperare intree parti. Pentru rezolvarea situatiei Inaltul Comisariat poate inainta guvernelor implicate rapoarte cu propuneri privind rezolvarea situatiilor conflictuale cu care acestea se confrunta. Inaltul Comisariat a fost implicat in probleme privind minoritati8le nationale in multe state dintre care Albania, Croatia, Estonia, Lituania, Ungaria, Romania, Slovacia, Rep. Moldova, Rep. Macedonia, Ucraina, Kasahstan. Desi organismul este imputernicit sa rezolve si sa previna conflictele pe termen scurt si pe cele de mica anvergura, totusi pentru indeplinirea rolului sau nu pot fi trecute cu vederea situatiile conflictuale grave care se perpetueaza de lungi perioade de timp. In cazul acestora precum si in toate celelalte cazuri in care organismul apreciaza ca situatia o gestioneaza poate evolua intr-o criza periculoasa pe care nu ar putea sa o solutioneze, Inaltul Comisar actioneaza ca un resort, avertizand celelalte structuri ale OSCE in vederea luarii masurilor adecvate. Inaltul Comisariat se bucuira de libertate de initiativa si independenta implicarea sa nefiind conditionata de autoritatea Consiliului Superior sau a statelor implicate. Totusi acest lucru nu ar fi posibil fara suportul politic al statelor membre exprimat in cadrul Consiliului Permanent. Ca o conditie a eficientei sale organismul trebuie sa fie impartial. Pe de alta parte se considera ca statele sunt mai cooperante daca discutiile nu sunt facute publice iar masurile luate in acest fel sunt mult mai eficiente conditia confidentialitatii. Aceasta conditie este indeplinita doar pe perioada negocierilor si a luarii masurilor, ulterior pentru informarea staelor membre si a opiniei publice internationale Inaltul Comisariat inaintand Consiliului Permannet rapoarte privind activitatea sa.

Inaltul Comisariat pentru Minoritati Nationale nu este competent sa solutioneze sau sa se implice in cazurile individuale privind persoane apartinand minoritailor nationale si de asemenea in problemele privind terorismul si crima organizata. Adunarea Parlamentara a OSCE Carta de la Paris pentru o noua Europa cunoscand importanta si rolul pe care parlamentarii il pot avea in procesul declansat la Helsinki, a propus crearea unei adunari care sa cuprinda membrii ai departamentelor statelor membre, prima sesiune a Adunarii a avut loc la Budapesta in 1992 insa ede atunci sediul ei se afla la Copenhaga. Toate parlamentele statelor membre au dreptul sa fie reprezentate la Adunarea Parlamentara in concordanta cu numarul populatiei fiecarei tari. Initial Adunarea a fost compusa din 245 de membri dar o data cu cresterea numarului statelor membre de la 34 la 55 a crescut si numarul de reprezentanti in adunare la 315. Obiectivul primar al Adunarii este de a facilita dialogul interparlamentar, alaturi de acesta urmarind: implementarea obiectivelor OSCE in legislatia statelor membre discutarea si analizarea aspectelor inaintate de catre Consiliul Ministrilor si reuniunile sefilor de stat si guverne dezvoltarea si promovarea unor mecanisme de prevenire si rezolvare a conflictelor intarirea si consolidarea institutiilor democratice in statele membre se contribuie la dezvoltarea relatiilor de coperare intre membri In vederea indeplinirii acestor obiective, Adunarea adopta declaratii, rezolutii si recomandari, desfasoara seminarii, organizeaza misiuni, delegatii si programe in statele membre si in anumite zone conflictuale sau pentru manifestarea alegerilor. Adunarea se intruneste in sesiune ordinara anual ocazie cu care isi alege si presedintele pentru anul urmator. In intervaul dintre sesiunile anuale lucrarile Adunarii sunt desfasurate de catre organele sale: Comitetul sefilor delegatiilor nationale, Biroul, Biroul extins, Comitetetele generale si Secretariatul.

Adunarea Parlamentara intretine relatii stranse cu celellate organisme ale OSCE, toat activitatile sale fiind raportate catre Presedintele in exercitiu si Consiliul Permanent; de asemenea Adunarea are reprezentanti in cadrul fiecarei institutii a organizatiei. Pe plan extern Adunarea coopereaza cu adunarile parlamentrae ale Consiliului Europei, NATO, Uniunii Europene, Uniunii Europei Occidentale si Adunarii Uniunii Inter-parlamentare. Toate aceste adunari beneficiaza de statut de observator in cadrul Adunarii Parlamentare a OSCE. Curtea de Conciliere si Arbitraj a fost infiintata in 1992 prin Conventia de Conciliere si Arbitraj dar a intrat in vigoare abia in 1994. Scopul sau este de a aplana disputele si conflictele ce ii sunt inaintate de catre statele semnatre ale conventiei. Curtea nu este un organism permannet al OSCE, ea intrunindu-se numai atunci cand este insarcinata cu solutionarea unei cauze. Curtea are doua organisme: Comisia de Cionciliere si Tribunalul Arbitral. Procedura prevede ca statele se pot adresa in vederea solutionarii unei cauze mai inati Comisiei de Conciliere. Hotararea Comisiei de Conciliere poate fi acceptata de parti sau nu, (in acest caz), partile avand la dispozitie un interval de 30 zile in care sa decida. In cazul in care hotararea nu este acceptata cauza va fi inaintata Tribunalului Arbitral a carui hotarare este obligatorie. Pana in prezent Curtea nu a fost solicitata pentru solutionarea vreunei cauze. Organismele de decizie si negociere ale OSCE In mod traditional OSCE a reprezentat o organizatie politica de consultare si negociere intre state, deciziile sale fiind de asemenea de natura politica. Organismele de decizie si negociere in cadru OSCE sunt urmatoarele: Reuniunile sefilor de stat si guvern Consiliul Ministrilor Consiliul Permanent Consiliul Superior Forumul pentru Securitate si Cooperare

Reuniunile sefilor de stat si guvermne sunt intruniri periodice ale celor mentioanti prin care sunt stabilite prioritaile organizatiei, liniile si principiile directoare pentru activitatea viitoare. Intre anii 1975 2000 au avut loc sase asemenea reuniuni: Summitul de la Helsinki 1 august 1975 la care a fost adoptat Actul Final, Summitul de la Paris 19-21 noiembrie 1990 adoptarea Cartei de la Paris pentru o noua Europa, Summitul de la Helsinki 9-10 iulie 1992 adoptarea documentului intitulat Provocarile schimbarii, Summitul de la Lisabona 1996, Budapesta 1994 si Instambul 1999 unde a fost semnata Carta pentru securitatea europeana. Consiliul Ministrilor asigura in intervalul dintre reuniunile sefilor de stat si guverne indeplinirea obiectivelor stabilite. Consiliul se intruneste cel putino data pe an si este compuns din ministrii afacerilor externe ai statelor membre. Consiliul Permanent fost Comitet Permanent este organismul principal al OSCE, are sediul la Viena, el ocupandu-se de toate aspectele ce intra in aria competentei OSCE, asigurand functionarea de zi cu zi a organizatiei. Membrii sai sunt reprezentanti permanenti ai statelor membre si se intrunesc saptamanal. Consiliul Superior fost Comitet al Inaltilor Functionari are rolul de a se intruni in situatii de urgenta in vederea rezolvarii unor crize. Aceasta functie a sa este cunoscuta mai des sub numele de Mecanismul de la Berlin . intre 1991 si 1994 Consiliul Superior s-a reunit de urgenta de patru ori pentru situatiile din Yugoslavia si Nagorno Karabah. Celelalte functii si atributii ale Comitetului Inaltilor Functionari au fost preluate de catre Consiliul Permanent. Forumul pentru securitate si Cooperare etse alcatuit din reprezentanti ai statelor membre care se intrunesc saptamanal la Viena, pentru negocieri si consultari privind masurile de securitate si stabilitate in Europa. Principalele sale obiective sunt: negocieri asupra dezarmarii masuri de crestere a increderii privind securitatea consultari intensive pe teme de securiatate reducerea continua a riscurilor aparitiei conflictelor implementarea masurilor stabilite

in cadrul acestor organisme deciziile sunt luate prin consens, ceea ce inseamna absenta oricaror abtineri sau opuneri. Acest aspect este o reflectare a principiului securitatii prin cooperare. Exista insa si o exceptie de la regula consensului consen?????? Principle ce se aplica in cazul impacarilor grave ale angajamentelor asumate de catre un stat membru.In acest caz decizia poate fi adoptata chiar daca statul in cauza se opune. Mecanisme, instrumente si proceduri de rezolvare a conflictelor Punctele decisive in rezolvarea eficienta a unei crize le constituie descoperirea acesteia intr-o faza incipienta si luarea de masuri adecvate situatiei respective. Cu toate ca in principiu se prevede regula consensului pentru adoptarea de masuri si decizi, in cadru OSCE sunt prevazute si o serie de mecanisme si proceduri care a sofere o interventie promta si eficienta si acre sa mobilizeze si sa concentreze eforturile asupra situatiei conflictuale. Mecanismele Dimensiunii Umane includ mecanismele de la Viena si Moscova. Mecanismul de la Viena prevede obligatia statelor de a furniza la cererea celorlalte state informatii, de a organiza intruniri bilaterale si de a permite statelor membre sa aduca problema in cauza in atentia celorlalte state. Mecanismul de la Moscova prevede optiunea trimiterii unei misiuni de experti care sa asisite statele in conflict. Misiunea poate fi solicitata de statele in conflict sau poate fi initiata la propunerea a cel putin sase state. Misiunea se va folosi de informatiile de care dispune, de bune oficii si de mediere pentru promovarea dialogului si cooperari dintre parti. Mecanismul de consultare si cooperare privind activitati militare neobisnuite si neprogramate se aseamana cu cel de la Viena, statele fiind obligate la cererea celorlalte sa explice mobilizarea de forte armate in alte zone decat cele in care sunt mobilizate pe timp de pace si care pot avea o semnificatie militara asupra celorlalte state. Mecanismul de cooperare in cazul unor incidente de natura militara prevede obligatia statului respectiv de a informa in cel mai scurt timp intr-o formna scurta si clara celelalte state pentru evitarea unor interpretari gresite a evenimentelor ce ar da

nastere la conflicte. La cererea statelor interesate privind clarificarea evenimentelor raspunsul trebuie sa fie promt. Pentru a asigura descoperirea cat mai rapida a situatiilor generatoare de crize statale au dreptul de a informa organele si organismele OSCE. Mecanismul de la Berlin privind consultarea si cooperarea in situatii ed urgenta prevede ca statele pot solicita Presedintelui in exercitiu sa convoace o intrunire de urgenta a Consiliului Superior in vederea solutionarii situatiei. Mecanismele privind solutionare pe caloe pasnica a conflictelor includ mecanismul de la Valletta si mecanismul Curtii de Conciliere si Arbitraj. Mecanismul de la Valletta prevede numirea unui grup de aporturi care sa medieze conflicyul purtand discutii cu partile implicate, in mod individual sau in comun. Masurile de sporire a increderii si securitatii statelor( Confidence security Building Measures ) reprezinta prevederi privind verificarea si schimburi de informatii in legatura cu fortele armate si activitaile militare. Aceste masuri includ schimbul anual de informatii militare, ratificari privind desfasurarea in viitor a anumitor activitati militare, schimbul de calendare ale activitatii militare, stabilirea unor principii privind transferul armelor. Scopul acestor masuri este de a promova increderea reciproca, transparenta si deschiderea spre cooperare. Codul de conduita privind aspecte politico militare ale securitatii a fost adoptat in 1994 la Budapesta. Codul reafirma obligatia statelor de a actiona solidar in cadrul violarii normelor si angajamentelor OSCE; codul prevede de asemenea obligatia de neacordare a asistentei statelor care folosesc forta sau amenintarea cu forta impotriva integritatii teritoriale sau independentei oricarui stat. Alte aspecte politico militare privind securitatea sunt prevazute in Acordurile regionale privind controlul armamentului, Tratatul privind Fortele Armate Conventionale din Europa si in Tratatul privind spatiul aerian. Dimensiunea economica a OSCE OSCE nu este o organizatie economica dar abordarea sa asupra securitatii ia in calcul si aspecte economice si de protectia mediului plecand de la premisa ca

solidaritatea in aceste domenii poate contribui la mentinerea pacii si stabilitatii. Pe ed alta parte insa, nerezolvarea problemelor economice si de protectia mediului pot conduce la tensiuni intre state. Dimensiunea economica a OSCE presupuneurmarirea tendintelor economice si de protectie a mediului in cadrul statelor membre cu scopul de a avertiza statele in cauza de posibilitatea aparitiei unei situatii conflictuale. De asemenea se urmareste elaborarea unor politici economice si de mediu in special pentru statele aflate in tranzitie. Principalele instrumente implicate in dimensiunea economica sunt Coordonatorul activitatilor economice si de mediu si Forumul Economic. Aceste organisme sunt relativ noi, primul dintre ele functionand de la 1 ianuarie 1998 iar cel ed-al doilea incepand din 1993. Relatiile dintre OSCE si celelalte organisme si institutii internationale Reprezentand mai mult un proces decat o organizatie fosta CSCE a intretinut relatii restranse, mai mult formale cu celelalte organizatii internationale. O data cu sfarsirea Razboiului Rece, conceptul de securitate regionala a evoluat substantial, necesitatea cooperari cu celellate institutii devenind imperioasa. In momentul actual OSCE reprezinta o parte importanta a retelei de organizatii care se ocupa de drepturile omului, securitatea regionala si probleme economice. Avand in vedere evolutia si complexitatea aspectelor privind securitatea, cooperarea in materie este vitala atat la nivel politic cat si practic. Aceste aspecte au fost afirmate si recunoscute la Summiturile OSCE de la Budapesta, Lisabona si Copenhaga. Unul dintre cei mai apropiati parteneri ai OSCE este ONU astfel la samitul de la Helsinki (92) statele participante au declarat OSCE ca fiind un aranjament regional in sensul capitolului VII al Cartei ONU . Relatiile stranse sunt mentinute si cu Consiliul Europei, incepand din 1993 find organizate intruniri bilaterale la nivel inalt intre Presedintii si Secretarii generali ai celor doua organizatii. Cele doua organizatii desfasoara si activitati in comun, in

special intruniri, conferinte si grupuri de lucru pe teme cum ar fi rolul mijloacelor de informare in situatiile conflictuale, monitorizarea alegerilor. Incepand din 1993 au fost inaugurate intruniri trpartite intre OSCE, Consiliul Europei si ONU iar incepand din 1996 la aceste intruniri participa si organismele reprezentative in domeniul drepturilor omului ale celor trei organizatii. OSCE coopereaza de asemenea cu Uniunea Europeana, majoritatea statelor membre OSCE fiind si membre ale UE, ceea ce conduce la concluzia ca Uniunea Europeana are un rol important in cadru OSCE.acest aspect este o ilustrare a politicii externe si de securiatte comuna a UE in plina actiune. OSCE mentine contacte stranse si cu alte organizatii internationale cum ar fi NATO, fosta Uniune a Europei Occidentale ale carei sarcini au fost transferate UE dupa auto dizolvarea sa si organizatiile neguvernamentale. Aceste aspecte ale colaborarii politice suhnt completate prin activitatile practice desfasurate in comun de aceste organizatii in diferite zone conflictuale: Kosovo, Albania, Croatia, Tajikistan, Georgia, Bosnia si Hertegovina.