ARBITRAJUL INTERNATIONAL

Prin arbitraj international se intelege modul de reglementare a diferendelor

internationale, in care partile, printr-o conventie formala, se supun deciziei unei terte parti
in urma unei proceduri contencioase din care rezulta o hotarare definitiva si obligatorie.
Scopul arbitrajului este acela de a hotari pe baza aplicarii regulilor convenite anterior de
parti si a dreptului international, solutionarea intr-un anumit mod a conflictului ivit intre
ele.
Partile contractante prefera arbitrajul comercial pentru: simplitatea procedurii,
caracterul confidential al dezbaterilor, cheltuieli de arbitrare reduse, rapiditatea rezolvarii,
specializarea arbitrilor, posibilitati egale de informare pentru ambele parti cu privire la
procedura de urmat si alegerea arbitrilor.
In litigiile comerciale internationale 1 se aplica atat regulile Curtii de Arbitraj romane
cat si prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte.
Partile au libertatea sa opteze fie pentru regulile Curtii de Arbitraj, fie pentru
Regulamentul de arbitraj al Curtii Natiunilor Unite pentru dreptul comercial international
UNCITRAL. In cazul in care se opteaza pentru regulamentul UNCITRAL, autoritatea de
nominare a arbitrilor este Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
UNCITRAL2 este organismul legal central in cadrul sistemului Natiunilor Unite in
domeniul dreptului comercial international. UNCITRAL a fost insarcinata de Adunarea
Generala cu armonizarea si unificarea progresiva a dreptului comercial international, in
special prin pregatirea de noi conventii internationale, modele de lege si legi uniforme.
UNCITRAL cuprinde 36 de membri alesi de catre Adunarea Generala. Structura este de asa
natura incat sa reprezinte diferitele zone geografice ale lumii si principalele sisteme
economice si juridice.
Legea procedurala dupa care se solutioneaza litigiul poate fi prevazuta de parti prin
conventia arbitrala sau printr-o intelegere separata, in lipsa unei identificari conventionale,
1
O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international
2
Octavian Capatana, Aplicarea in Romania a Legii-model si a regulamentului de arbitraj al UNCITRAL,
Revista de drept comercial nr.7-8 / 1996.

1
un arbitraj international desfasurat in Romania va fi judecat dupa procedura romana.
Dreptul comun in Romania il reprezinta Codul de procedura civila dar partile au dreptul sa
apeleze si la alte institutii specializate sau chiar sa-si creeze propriile reguli procedurale.
Codul de procedura civila califica un arbitraj desfasurat pe teritoriul Romaniei ca
fiind international in functie de caracterul de internationalitate al raportului litigios dedus
judecatii. Existenta unuia sau mai multor elemente de extraneitate in alcatuirea acestui
raport juridic este esentiala.
Arbitrajele internationale se clasifica:
1. In raport cu regulile urmarite de arbitri in solutionarea litigiilor. In cadrul
arbitrajului de drept arbitri solutioneaza cauza aplicand normele procedurale legale si
dreptul material competent intocmai judecatorilor. Arbitrajul in echitate nu se situeaza in
afara dreptului. Arbitrajul in echitate este specific contractelor complexe de comert
international care nu cunosc reglementari proprii in legislatiile nationale si nici forme
uniforme formulate de conventii internationale.
2. Un al 2-lea criteriu de clasificare este acela al existentei in timp a instantei de
arbitraj. Instantele de arbitraj sunt: ad-hoc sau ocazionale si instante permanente sau
institutionalizate. In arbitrajul ad hoc completul de arbitri este ales pe durata solutionarii
litigiului, poate fi organizat de parti sau de un tert, in cazul unui tert acesta nu trebuie sa
fie o institutie specializata. Tribunalul arbitral ad-hoc3 isi inceteaza existenta o data cu
pronuntarea sentintei, existenta acestuia fiind, asadar, efemera.
Arbitrajul ad-hoc nu exclude implicarea Curtii de Arbitraj, aceasta poate ajuta la
solutionarea litigiului la cererea partilor sau a uneia dintre parti, urmata de acceptarea
celeilalte parti.
Arbitrajul institutionalizat are un caracter permanent si solutionalizeaza diferite
litigii de comert international dupa reguli proprii.
Spre deosebire de arbitrajul intern, arbitrajul international poate fi desfasurat atat
in Romania cat si in orice alta tara, asa cum partile convin. Aceasta posibilitate de libera
exprimare contractuala privind locul unde se desfasoara arbitrajul este caracteristica
arbitrajului international si ofera lejeritate in acest sens pana chiar, in cazul arbitrajului ad-
hoc, locatia isi pierde importanta.

3
Viorel Ros, Arbitrajul comercial international

2
 In aceeasi paralela se observa ca in arbitrajul international, codul civil roman
impune formarea tribunalului arbitral dintr-un numar impar de arbitri, fiecare din parti
avand dreptul sa numeasca un numar egal de arbitri.
Cu privire la cetatenia arbitrilor, acestia pot fi alesi de catre partea straina dar
arbitrul unic sau supraarbitrul poate fi cetatean al unei tari, terta parte fata de tarile din
care provin partile. Suportarea onorariilor arbitrilor straini, daca nu a fost convenit altfel,
cade in sarcina partii care si-a numit arbitrul strain, daca este cazul arbitrului unic sau al
supraarbitrului, cheltuielile sunt platite in avans de catre ambele parti in cote egale. Spre
deosebire de arbitrajul intern, onorariile arbitrilor nu sunt incluse in taxa arbitrala.
Arbitrul4 trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor. Codul nostru
de procedura civila nu solicita ca arbitrii sa aiba o anumita calificare profesionala, dar
dificultatile care pot sa apara in legatura cu solutionarea conflictelor de legi si a
interpretarii normelor materiale determina, de regula, partile sa recurga la juristi.
Limba in care se poarta dezbaterile in fata tribunalului arbitral este fie stabilita de
parti anterior, fie printr-o intelegere ulterioara separata iar in cazul in care nu se ajunge la
o intelegere, tribunalul arbitral este cel care stabileste limba dezbaterilor. Tribunalul poate
alege prin raportare la limba in care s-a semnat contractul din care s-a nascut litigiul sau
poate alege o limba de circulatie internationala, tinandu-se cont de nationalitatea partilor
dar si a arbitrilor. In cazul partii care nu cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterile,
ea poate fi asistata de un traducator propriu sau de catre unul asigurat prin decizia
tribunalului, la cererea si pe cheltuiala partii.
Termenele procedurale5 in cazul arbitrajului international sunt dublate ca si durata,
ele fiind cauzate de distanta fizica dintre parti si vin ca necesitate pentru indeplinirea unor
formalitati procedurale. Un termen esential dar neluat in calcul in acest caz este cel de
solutionare a arbitrajului, care ramane si in cazul arbitrajului international ad-hoc tot de 5
luni de la data constituirii tribunalului arbitral, daca nu exista o prevedere de derogare
expresa a Codului de procedura civila. In cazul arbitrajului institutionalizat, tribunalul
arbitral pronunta hotararea in termen de 9sau 12luni.

4
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international
5
Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de arbitraj comercial

3
 Privind recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine in Romania, Codul
roman de procedura civila dispune ca aceste hotarari pot fi recunoscute in tara noastra
spre a beneficia de puterea lucrului judecat.
Arbitrajul international a primit consacrare ca si denumire prin conventii
internationale ce reglementeaza arbitrajul comercial international si care au o deosebita
importanta in recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine. Una dintre aceste
conventii este Conventia de la New York din 1958 privind recunoasterea si executarea
hotararilor arbitrale straine6, ratificata de Romania in 1961.
O alta conventie importanta este conventia europeana de arbitraj comercial
international, incheiata la Geneva in 1961, la care Romania a devenit parte in 1963. Din
aceasta conventie se desprinde si o definitie a conventiei de arbitraj, care are doua forme:
compromisul (sub forma unei intelegeri de sine statatoare) sau clauza compromisorie
(inscrisa in contractul principal).
Atat clauza compromisorie cat si compromisul trebuie sa indice numele arbitrilor
sau modalitatea de numire a acestora.
Conventia arbitrala nu isi produce efectele decat intre cei care au incheiat-o,
neputand fi opusa tertilor, chiar daca si acestia sunt parti in contractul principal.
In cazul raporturilor de solidaritate sau indivizibilitate, ori a coparticiparii
procesuale pasive, in care cel putin o parte nu este legata de conventia arbitrala, se
apreciaza ca reclamantul nu poate sa ii actioneze pe toti paratii inaintea instantei
judecatoresti, ci este tinut sa respecte conventia arbitrala referitor la cei care au semnat-o,
deci paratul interesat poate solicita instantei judecatoresti ca, in privinta lui, sa se declare
necompetenta.

6
Octavian Capatana, Circulatia transnationala a sentintelor arbitrale, Revista de drept comercial nr. 1 / 1998.

4
 Conventia de arbitraj nu vizeaza doar modalitatea de solutionare, pe cale arbitrala
a litigiului dintre parti, ci si alte elemente cum sunt cele referitoare la: constituirea
tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul
arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in
judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea
intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale.
Una dintre cele mai importante clauze de arbitraj este clauza compromisorie. Prin
aceasta clauza se exprima vointa comuna a partilor ca un eventual litigiu ce s-ar ivi intre
ele cu referire la diferite aspecte ale raportului juridic obligational convenit sa fie
solutionat pe calea arbitrajului. Partile inlatura astfel jurisdictia de drept comun normal,
competenta pentru un asemenea litigiu.
Clauza compromisorie, desi este cuprinsa in contractul principal are un obiect
distinct, se refera doar la modalitatea de solutionarea a unui litigiu viitor.
De obicei clauza compromisorie se insereaza in cuprinsul contractului, poate fi
adaugata si ulterior, insa doar pana la ivirea litigiului. Datorita caracterului preparator al
clauzei, partile nu se pot adresa arbitrajului in mod direct.
Fiind inclusa in contractul principal, clauza compromisorie se infatiseaza cel putin
din punct de vedere formal ca o stipulatie contractuala, in realitate, ea este un veritabil
contract distinct si are obiect distinct si o fizionomie proprie. Prin acest contract partile isi
asuma reciproc obligatia ca in eventualitatea ivirii unui litigiu intre ele cu privire la
contractul principal sa incheie un compromis cu privire la acest litigiu.
Compromisul este conventia intervenita intre partile in litigiu prin care acestea
convin sa supuna solutionarii arbitrale, precizand si instanta de arbitraj competenta.
Capacitatea partilor va fi determinata de legea personala pentru persoanele fizice
respectiv de legea nationala pentru persoanele juridice.
Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis. Inexistenta
litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului si este sanctionata cu nulitatea actului
de compromis, precum si a sentintei care ar fi data in aceste conditii. Arbitrii pot statua
numai asupra cererii ce au fost sesizati, daca ei se pronunta cu privire la un litigiu
inexistent, inseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei
asemenea statuari.
Hotararile arbitrale straine pot produce efecte pe teritoriul Romaniei astfel:

5
  recunoasterea puterii de lucru judecat a hotararii arbitrale straine, de catre
instanta judecatoreasca sau tribunalul arbitral roman in fata caruia se ridica aceasta
exceptie;
 recunoasterea fortei probatorii a aspectelor de fapt retinute in cuprinsul
hotararii arbitrale straine;
 posibilitatea punerii in executare silita, pe teritoriul Romaniei, a unei
hotarari arbitrale straine.
Recunoasterea hotararilor arbitrale straine in Romania este de doua feluri :
 de drept se refera la statutul civil al cetatenilor tarii unde au fost
pronuntate
 pe cale judecatoreasca dupa verificarea de catre instanta competenta a
tuturor conditiilor (pozitive/negative)
Hotararile care nu implica procesele privitoare la statutul civil al persoanei, pot fi
recunoscute in tara noastra, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca se
indeplinesc cumulativ conditiile :
 hotararea este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata
 instanta care a pronuntat hotararea a avut, potrivit legii competenta sa
judece procesul respectiv
 exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania
si statul al carei instante a pronuntat hotararea
Refuzul recunoasterii hotararilor straine poate exista in cazul in care :
1. cand hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in
strainatate
2. cand hotararea incalca ordinea publica de drept international privat roman
3. cand un proces avand acelasi obiect a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o
hotarare a unei instante romane, chiar nefinitiva, ori se afla in curs de judecare in fata unei
instante romane la data sesizarii instantei straine
Recunoasterea hotararilor arbitrale straine 7 se face dupa regulile procedurale ale
tarii in care se solicita aceasta recunoastere.

7
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international

6
 Procedura judecarii acestui tip de cereri are caracter contencios, astfel se cere
citarea partilor de fiecare data, exceptie face situatia in care, din cuprinsul hotararii straine
rezulta ca paratul a fost de acord cu admiterea actiunii in fata tribunalului arbitral strain.
Executarea silita a hotararilor arbitrale straine se face in situatia in care aceste
hotarari nu sunt aplicate de catre cei obligati sa o faca. In Romania, executarea silita in
cazul hotararilor straine se face prin aplicarea corespunzatoare a prevederilor din legea
nr.105/1992.
Pentru incuviintarea executarii sunt obligatorii conditiile:
1. hotararea sa fie executorie potrivit legii statului in care a fost pronuntata
2. sa nu se fi implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea
silita , determinat potrivit legii
Avand in vedere evolutia fascinanta a comertului, practica internationala a trebuit
sa puna in valoare noi metode de contractare, deoarece in conditiile unei economii care
cunoaste o productie in masa, o consumatie in masa si schimburi comerciale in serie,
mijloacele de comunicare si de transport fara precedent, vechea tehnica de a contracta in
urma unor lungi si prealabile negocieri, care reclama timp, si prin urmare intarzieri in
circulatia bunurilor (mai cu seama in sfera distributiei) a devenit incompatibila cu
exigentele comertului international.
Extinderea continua a practicii solutionarii litigiilor internationale prin arbitrajul ad-
hoc dar mai ales prin arbitrajul institutionalizat , are ca beneficiu dezvoltarea si
perfectionarea dreptului afacerilor, precum si dezvoltarea fara precedent a relatiilor de
comert exterior ale Romaniei atat cu tarile memebre Uniunii Europene cat si cu celelalte
tari care participa la schimbul mondial de valori.

7
BIBLIOGRAFIE:

 O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international, Editura Academiei,

Bucuresti 1985;
 Ros Viorel, Arbitrajul comercial international, Editura Monitorul Oficial 2000;
 Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de arbitraj comercial, Editura Rosetti 2005;
 Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern si international, Editura Rosetti 2005;
 Revista Dreptul.