Politicile de mediu ale Uniunii Europene

Politica de mediu: principii generale

Creată în 1972, politica de mediu este reglementată prin articolele 174 şi 176 TCE.
Al şaselea program de acţiune pentru mediu, intitulat „Mediu 2010: Viitorul nostru,
alegerea noastră”, stabileşte un cadru strategic pentru această politică până în 2012. De
asemenea, au fost înfiinţate mai multe instrumente pentru protecţia mediului, precum:
EEA, LIFE+, etichetarea ecologică şi auditul ecologic, SCALE.

OBIECTIVE

Tratatul de la Amsterdam a consolidat profilul politicii de mediu a Uniunii

Europene. Schimbările aduse preambulului şi articolului 2 (fostul articol B) din Tratatul
UE au consolidat principiul dezvoltării durabile, astfel încât acesta constituie în prezent
unul dintre principalele obiective ale UE. Articolul 6 [fostul articol (3c)] din Tratatul CE
menţionează în mod explicit necesitatea de a integra protecţia mediului în toate politicile
sectoriale ale Comunităţii.

Această nouă clauză are un domeniu de aplicare larg; prin mutarea acesteia dintr-
un articol privind mediul pe o poziţie importantă la începutul tratatului, liderii UE au
subliniat angajamentul lor faţă de obiectivul dezvoltării durabile. Iar actul final a luat
cunoştinţă de iniţiativa Comisiei de a realiza studii de evaluare a impactului atunci când
prezintă propuneri care pot avea implicaţii semnificative asupra mediului.

1
Articolul 95 (fostul articol 100a) alineatul (3) din Tratatul CE stipulează în mod explicit
faptul că „sănătatea, securitatea [şi] protecţia mediului” trebuie să aibă la bază „un nivel
ridicat de protecţie, ţinând seama în special de orice evoluţie nouă, întemeiată pe fapte
ştiinţifice. În cadrul atribuţiilor ce le revin, Parlamentul European şi Consiliul depun
eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv”.

Astfel, Uniunea aplică o politică activă, care să protejeze solul, apa, clima, aerul,
flora şi fauna. Dar, în concordanţă cu principiul subsidiarităţii, Uniunea va aborda
problemele de mediu doar atunci când aceasta le poate trata mai eficient decât guvernele
naţionale sau regionale.

REALIZĂRI

1. Programe comunitare de mediu

Al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu denumit „Mediu 2010:

Viitorul nostru, alegerea noastră” (Decizia 1600/2002/CE), asigură un cadru strategic
pentru politica de mediu comunitară pentru perioada 2002-2012 şi este considerat o
componentă importantă de mediu a strategiei de dezvoltare durabilă a Comunităţii.
Acesta este bazat în special pe principiul „poluatorul plăteşte”, principiul precauţiei şi al
acţiunii preventive şi principiul corectării poluării la sursă. Programul se axează pe patru
zone prioritare de acţiune: schimbările climatice, biodiversitatea, mediul şi sănătatea şi
folosirea durabilă a resurselor naturale şi administrarea deşeurilor.

Sunt propuse cinci căi prioritare de acţiune strategică: îmbunătăţirea punerii în

aplicare a legislaţiei existente, integrarea preocupărilor de mediu în alte politici,
colaborarea mai strânsă cu piaţa, împuternicirea persoanelor precum cetăţeni privaţi şi
ajutorul acordat acestora în vederea schimbării comportamentului şi luarea în calcul a
mediului în deciziile de planificare şi gestionare a folosirii terenului. Comisia publică

2
anual o revizuire a politicii de mediu, ultima revizuire fiind COM(2006) 70 privind
„Revizuirea politicii de mediu 2005”.

Programul a cerut Comisiei Europene să pregătească strategii tematice (ST) care

să acopere şapte domenii. Toate cele şapte ST au fost adoptate în cursul anilor 2005 şi
2006: poluarea aerului, prevenirea şi reciclarea deşeurilor, protejarea şi conservarea
mediului marin, protejarea solului, folosirea durabilă a pesticidelor, folosirea durabilă a
resurselor şi mediul urban.

Strategiile tematice reprezintă următoarea generaţie de politici de mediu. Acestea

folosesc mai mult teme decât poluanţi specifici sau activităţi economice, cum a fost cazul
în trecut, şi au o perspectivă pe termen mai lung în stabilirea de obiective clare privind
mediul până în aproximativ 2020, asigurând astfel un cadru politic stabil. În cele din
urmă, acestea se concentrează pe identificarea celor mai potrivite instrumente pentru a
atinge scopurile politicii europene în cel mai uşor şi mai economic mod posibil.

2. Evaluarea impactului

O evaluare a impactului este definită ca identificarea posibilelor consecinţe ale

unei decizii în ceea ce priveşte aspectele sale sociale, economice şi de mediu, potenţialele
costuri şi beneficii pe termen scurt şi lung, precum şi implicaţiile sale legislative şi
bugetare.

Aceasta explorează o serie de opţiuni legislative şi nelegislative disponibile

politicienilor pentru a îndeplini obiective clar definite. Evaluarea impactului este necesară
în mod automat pentru planuri şi programe care sunt elaborate pentru planificarea
oraşelor şi a ţărilor, folosirea terenului, transport, energie, gestionarea deşeurilor,
gestionarea apei, industrie, telecomunicaţii, agricultură, păduri, pescuit şi turism.

3
 3. Agenţia Europeană de Mediu (AEM)

În 1990, Consiliul a adoptat un regulament prin care se înfiinţa Agenţia Europeană

de Mediu (AEM) şi Reţeaua europeană de informare şi observare pentru mediu
[Regulamentul (CEE) nr. 1210/90 şi Regulamentul (CE) nr. 933/1999 modificat]. Acesta
defineşte agenţia ca o instituţie comunitară cu un rol central. Obiectivul AEM este să
protejeze şi să îmbunătăţească mediul în concordanţă cu prevederile tratatului şi cu
programele comunitare de acţiune pentru mediu în vederea dezvoltării durabile în cadrul
Comunităţii. Pentru a realiza acest lucru, agenţia trebuie să asigure pentru Comunitate şi
statele membre informaţii obiective, fiabile şi comparabile la nivel european, care le vor
oferi posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a proteja mediul, de a evalua punerea
în aplicare a măsurilor respective şi de a se asigura că publicul este informat
corespunzător în legătură cu starea mediului.

Agenţia poate coopera în schimbul de informaţii cu alte instituţii, inclusiv cu

reţeaua IMPEL („Punerea în aplicare a legislaţiei de mediu” – reţea de informare privind
legislaţia de mediu, care reuneşte statele membre şi Comisia). Statele membre sunt
obligate să informeze agenţia asupra principalelor elemente componente ale reţelelor lor
naţionale de informare privind mediul. Agenţia este, de asemenea, deschisă pentru state
care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

4. Schema comunitară de acordare a etichetelor ecologice şi

auditurile ecologice

Conform Regulamentului (CEE) nr. 880/92 [revizuit prin Regulamentul (CE)

nr. 1980/2000] privind o schemă comunitară de acordare a etichetelor ecologice, eticheta
ecologică UE poate fi acordată produselor disponibile în Comunitate care respectă
anumite cerinţe de mediu şi criterii specifice etichetelor ecologice. Criteriile sunt stabilite
şi revizuite de Comitetul pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene, care este, de

4
asemenea, responsabil de cerinţele de evaluare şi verificare legate de acestea. Acestea
sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Schema comunitară de acordare a etichetelor ecologice este destinată promovării

produselor care au un impact redus asupra mediului în comparaţie cu alte produse din
acelaşi grup de produse, informării consumatorilor prin date corecte şi bazate pe fapte
ştiinţifice, precum şi îndrumării privind produsele. Comisia şi statele membre trebuie să
promoveze folosirea etichetelor ecologice prin modalităţi care ţin de acţiuni de
sensibilizare şi campanii de informare. Acestea trebuie să asigure coordonarea între
schema comunitară de acordare a etichetelor ecologice şi schemele naţionale existente. În
2005, Comisia a încheiat procesul de evaluare a schemei de acordare a etichetelor
ecologice, astfel cum a fost solicitat în regulamentul privind etichetarea ecologică, şi a
publicat recomandările finale, rezultatele cercetărilor, precum şi un rezumat. În februarie
2006, Comisia a adoptat o decizie care stabilea planul de lucru comunitar privind
etichetarea ecologică. În iunie 2007, aceasta a adoptat o decizie care stabilea criteriile
ecologice pentru acordarea etichetelor ecologice comunitare pentru săpunuri, şampoane şi
balsamuri pentru păr.

Regulamentul (CEE) nr. 761/2001 [de înlocuire a Regulamentului (CEE)

nr. 1836/93] privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de
management de mediu şi audit (EMAS) a stabilit o nouă schemă pentru a îmbunătăţi
protecţia industrială de mediu prin introducerea unei forme de gestionare a mediului.

Obiectivul regulamentului este promovarea îmbunătăţirii performanţei de mediu a

organizaţiilor din toate sectoarele. Schema EMAS a fost evaluată de către Comisie în
2005 prin intermediul studiului EVER (Evaluarea EMAS şi a etichetării ecologice pentru
revizuirea acestora). La 24 ianuarie 2006, Parlamentul a semnat o „Declaraţie
parlamentară europeană privind mediul”, care exprimă faptul că Parlamentul European se

5
va asigura că acţiunile sale sunt în conformitate cu cele mai bune practici actuale din
domeniul gestionării mediului.

5. LIFE+: Un instrument financiar pentru mediu

În 2004, Comisia a propus un nou instrument unic pentru finanţarea activităţii

privind mediul numit LIFE+ [COM(2004) 621]. Instrumentul, care înlocuieşte programe
financiare existente precum LIFE, „Programul Urban”, „programul ONG” şi Forest
Focus, va acoperi perioada 2007-2013. În martie 2007, s-a ajuns la un acord politic între
Consiliu şi Parlament privind programul LIFE+, care a adus finanţarea totală la aproape 2
miliarde EUR pentru perioada 2007-2013 (a se vedea *4.10.8.).

6. Cooperarea internaţională privind mediul

Documentul de strategie privind politica europeană de vecinătate

[COM(2004)373] conţine recomandări referitoare la dezvoltarea cooperării şi integrării
regionale ca o modalitate de abordare a anumitor probleme care apar la graniţele externe
ale Uniunii Europene extinse, inclusiv probleme de mediu.

Cooperarea cu America Latină, Rusia şi Asia privind aspectele de mediu este

promovată prin intermediul Parteneriatului UE-America Latină-Caraibe, al
Parteneriatului UE-Rusia, precum şi al Acordului de cooperare (în vigoare din 1997,
inclusiv un program comun de lucru privind mediul) şi al strategiei de cooperare Europa-
Asia. De asemenea, există cooperare cu Regiunea Dunăre-Marea Neagră şi un parteneriat
euro-mediteraneean, ambele contribuind la conservarea ecosistemului marin .

Angajamentul UE faţă de problemele globale de mediu a fost evidenţiat prin rolul

major şi contribuţiile active ale Comunităţii în timpul summitului mondial ONU privind
dezvoltarea durabilă, ce a avut loc la Johannesburg în 2002 (a se vedea *4.10.3.), la
declaraţia politică şi la planul de punere în aplicare (pentru îmbunătăţirea accesului la

6
igiena de bază şi la apa potabilă, pentru reducerea gradului de pierdere a biodiversităţii,
pentru stoparea reducerii stocurilor de peşti, pentru reducerea la minim a efectelor
dăunătoare ale producerii şi folosirii de substanţe chimice asupra sănătăţii oamenilor până
în 2020).

7. Strategia europeană de mediu şi sănătate

Există o legătură puternică între sănătatea precară şi problemele de mediu: nu mai

puţin de 60 000 de decese pe an sunt cauzate în marile oraşe europene de expunerea pe
termen lung la aerul poluat. Fiind mai expus la riscurile de mediu decât adulţii, un copil
din şapte suferă de astm. În iunie 2004, Comisia a prezentat un Plan de acţiune european
pentru mediu şi sănătate 2004-2010 [COM(2004)416], cuprinzând puncte care vizează
ameliorarea coordonării între sănătate, mediu şi sectoarele de cercetare. În iunie 2007, CE
a publicat o revizuire interimară a planului de acţiune [COM(2007)314].

8. Parteneriatul de la Lisabona pentru creştere şi ocuparea

forţei de muncă şi simplificarea legislaţiei UE din domeniul mediului

Strategia de dezvoltare durabilă a UE necesită politici economice, sociale şi de

mediu care se completează şi consolidează reciproc. Comunicarea COM(97) 592,
intitulată „Mediul şi ocuparea forţei de muncă – Să construim o Europă durabilă”,
încurajează tehnologii noi şi curate, promovând astfel noi oportunităţi de afaceri.
Comunicarea COM(2006) 70 intitulată „Revizuirea politicii de mediu 2005” evidenţiază
modul în care inovaţia ecologică, tehnologiile de mediu şi o mai bună legiferare pot
contribui la atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona [COM(2000)330].

Exerciţiul Comisiei pentru „o mai bună legiferare” doreşte să faciliteze creşterea şi

crearea de locuri de muncă, menţinând niveluri crescute atât de protecţie socială, cât şi de
protecţie a mediului, în conformitate cu strategia de dezvoltare durabilă a UE. Acest lucru

7
a fost subliniat în COM(2005) 97 intitulată „O mai bună legiferare pentru creştere şi
locuri de muncă în UE”, o contribuţie la punerea eficientă în aplicare a Strategiei de la
Lisabona. Un efort major în această direcţie l-a reprezentat pregătirea şi adoptarea celor 7
strategii tematice (ST). În domeniile în care există politici şi legislaţie, precum aerul şi
deşeurile, ST au ca obiectiv simplificarea, clarificarea definiţiilor, eliminarea
ambiguităţilor şi sugerarea de modalităţi pentru a facilita îmbunătăţirea punerii în
aplicare. În măsura în care este posibil, strategiile tematice folosesc instrumente şi politici
existente mai curând decât noi propuneri de politici pentru a realiza noi obiective ale
politicii.

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul a fost cel care a creat o mare parte din legislaţia în domeniu, precum
evaluările impactului asupra mediului, accesul liber la informaţie şi etichetele ecologice
pentru produse favorabile mediului.

În rezoluţia din iulie 1998, PE a recunoscut faptul că folosirea taxelor de mediu

poate afecta concurenţa dintre statele membre care au introdus taxele de mediu şi cele
care nu au introdus taxe, dorindu-se, prin urmare, ca taxele să fie introduse de toate
statele membre.

La cererea Parlamentului, cel de al şaselea program de acţiune pentru mediu

(2001-2010) conţine prevederi privind enumerarea şi retragerea subvenţiilor dăunătoare
mediului, privind taxe de mediu corespunzătoare la nivel naţional sau comunitar,
obiectivele Protocolului de la Kyoto privind emisiile de gaze şi strategii tematice pentru
abordarea priorităţilor de mediu. Întreaga legislaţie apărută în urma strategiilor tematice a
fost şi/sau va fi adoptată prin codecizie. În plus, obiectivele sunt identificate prin
intermediul programului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în funcţie de o
evaluare realizată de către Grupul internaţional de experţi pentru modificările climatice.

8
 Programul va promova dezvoltarea de forme alternative de combustibil şi de
vehicule eficiente din punct de vedere al combustibilului. În temeiul acordului, volumul
crescut de trafic urban va fi şi el abordat şi se vor face eforturi pentru a îmbunătăţi
calitatea mediului urban.

De asemenea, preocupările legate de mediu vor fi integrate în realizarea de politici

comunitare, lucru solicitat de Parlament, o atenţie deosebită fiind acordată pentru sporirea
gradului de sensibilizare a opiniei publice şi a autorităţilor locale în ceea ce priveşte
mediul.

Ca răspuns la comunicarea privind principiul precauţiei, Parlamentul European a

adoptat în decembrie 2000 un raport prin care solicita orientări mai clare privind punerea
în aplicare a principiului, considerând că acesta ar trebui invocat ori de câte ori o evaluare
ştiinţifică obiectivă a riscurilor arată că există temeri justificate privind posibile efecte
periculoase asupra mediului sau a sănătăţii omului, a animalelor sau a plantelor, care sunt
incompatibile cu un nivel suficient de înalt de protecţie a Comunităţii. Rezoluţia
Parlamentului acoperă nu doar definiţia şi scopul principiului precauţiei, ci şi evaluarea
riscului, gestionarea riscului, comunicarea riscului şi sarcina probei.

În ianuarie 2005, Parlamentul a adoptat un raport din proprie iniţiativă privind

Planul de acţiune european pentru mediu şi sănătate 2004-2010. Parlamentul consideră că
planul de acţiune nu este suficient de ambiţios şi nu promovează suficient de mult
acţiunea preventivă. Mai mult, este posibil ca acesta să nu aibă o valoare adăugată pentru
anumite state membre unde există deja o strategie pentru „mediu şi sănătate”. În plus,
Parlamentul evaluează în prezent revizuirea pe termen mediu a planului de acţiune.

În timpul îndelungilor negocieri cu ţările în curs de aderare, Parlamentul a jucat un

rol activ cu privire la extindere în general şi la consecinţele asupra mediului în special,
acolo unde acestea erau implicate (Seminar pe tema extinderii şi a mediului, noiembrie
2003).

9
 Pentru a îmbunătăţi asistenţa legislativă acordată deputaţilor, Comisia pentru
mediu a Parlamentului a încheiat trei contracte-cadru cu institute de cercetare
independente. În temeiul contractelor, Comisia poate solicita consiliere din partea unui
expert independent cu privire la o mare varietate de aspecte care se încadrează în sfera sa
de responsabilitate.

10