Politici privind protecția mediului și combaterea poluării în statele

europene

Este recunoscută pe plan internaţional determinarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte

măsurile de protejare a mediului şi promovarea dezvoltării durabile la nivel mondial. Conceptul
de dezvoltare durabilă presupune implementarea unor mecanisme şi politici, care să permită atât
dezvoltarea economică, cât şi conservarea stării mediului totodată, surprinzând atât creşterea
gradului de responsabilitate, cât şi creşterea eficienţei economice în sensul minimizării costurilor
de reducere a daunelor suferite de mediu datorită consumului uman. Politica Uniunii Europene în
acest domeniu a evoluat treptat, de la etapa implementării unor măsuri minimale de protecţie a
mediului, la o asumare sporită a problemelor de mediu prin soluţionări complexe şi specifice.
Astfel, UE a devenit un promotor global al dezvoltării durabile.

Prin politica sa de mediu, Uniunea Europeană (UE) a contribuit la creșterea bunăstării

europenilor încă din 1972. În prezent, obiectivul politicii de mediu a UE este să se asigure că,
până în 2050, vom trăi bine, în limitele planetei noastre. Pentru a atinge acest obiectiv, UE se
străduiește să se îndrepte spre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, eficientă din
punctul de vedere al utilizării resurselor și să protejeze biodiversitatea și sănătatea umană printr-
o legislație privind calitatea aerului, substanțele chimice, clima, natura, deșeurile și apa.

Agenția Europeană de Mediu1 evidențiază o serie de provocări, printre care:

 în ceea ce privește capitalul natural: 60 % dintre speciile protejate și 77 % dintre

habitatele evaluate au un stadiu necorespunzător de conservare. Europa nu se află pe drumul cel

bun în îndeplinirea obiectivului de stopare a declinului biodiversității până în 2020. Degradarea
continuă a ecosistemelor amenință producția economică și bunăstarea Europei. 60 % din masele
de apă dulce din Europa nu corespund unei „stări ecologice bune” prevăzute de legislația UE. Se
preconizează că schimbările climatice vor intensifica presiunile și impactul;

 în ceea ce privește economia circulară și cu emisii reduse de dioxid de carbon: nu se

1
așteaptă ca politicile actuale să fie suficiente pentru ca Europa să își atingă obiectivele de mediu
pe termen lung, cum ar fi reducerea cu 80 %-95 % a emisiilor de gaze cu efect de seră;

 în ceea ce privește sănătatea și bunăstarea: îmbunătățirile prevăzute pentru calitatea

aerului nu sunt de așteptat să fie suficiente pentru a preveni continuarea efectelor negative, în
timp ce impactul provocat de schimbările climatice este de așteptat să se înrăutățească. Utilizarea
crescută a substanțelor chimice, în special în produsele destinate consumatorilor, a fost asociată
cu o răspândire a bolilor și tulburărilor endocrine la om.

Din punct de vedere legal, la baza politicii de mediu a Uniunii Europene stau Articolele
174-176 ale Tratatului Comunităţii Europene (TCE) şi Articolele 2, 6 şi 95. Astfel, Articolul 174
trasează obiectivele cu privire la mediu stipulând că: “Politica comunitară în domeniul mediului
va contribui la urmărirea următoarelor obiective: conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii
mediului; protecţia sănătăţii umane; utilizarea raţională şi prudentă a resurselor naturale;
promovarea de măsuri la nivel internaţional care să se adreseze problemelor de mediu din
lume”2.

Sub Articolul 174 (fostul Art. 130r Paragraful 2 din TCE) protecţia mediului în spaţiul
comunitar se bazează pe principiile precauţiei, prevenirii, „poluatorul plăteşte” şi cel al reducerii
poluării. În Articolul 175 se stabileşte procesul decizional cu privire la politica de mediu şi se
clarifică atribuţiile fiecărei instituţii europene care abordează problem legate de protecţia
mediului.

În ceea ce priveşte cadrul legal al politicii de mediu este important să reamintim Actul
Unic European (AUE) care în 1987 introduce un nou capitol “Mediul”(Titlul VII) în Tratatul
Comunităţii Europene. Pentru prima dată, odată cu AUE se face referire la principiul
subsidiarităţii, de asemenea introducându-se Cooperarea Consiliului cu Parlamentul European în
ceea ce priveşte deciziile legate de mediu3.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 consolidează politica de mediu a UE. Schimbările din
Preambul şi Articolul 2 întăresc principiul dezvoltării durabile 4. În ceea ce priveşte Tratatul de la

4
Lisabona din 2009, acesta acordă forţă legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene. Carta recunoaşte drepturi, libertăţi şi principii care se aplică Instituţiilor Europene şi
Statelor Membre când implementează legislaţia europeană. În domeniul mediului, Carta include
Articolul 37 cu privire la Protecţia Mediului care susţine că „Politicile Uniunii trebuie să prevadă
un nivel ridicat de protecţie a mediului şi de îmbunătăţire a calităţii acestuia, care să fie asigurat
în conformitate cu principiul dezvoltării durabile”5.

Acestor reglementări legislative li se adaugă şi deciziile, regulamentele sau directivele în

domeniul mediului care reprezintă legislaţia sectorială şi cea orizontală. Din anul 1972, Uniunea
Europeană a adoptat numeroase acte legislative care se concentrează asupra limitării poluării prin
introducerea de standarde, cu precădere pentru gestionarea deşeurilor, poluarea apelor şi poluare
atmosferică.

În ceea ce priveşte legislaţia orizontală, aceasta nu reprezintă simple acte legislative cu

rol doar de a reglementa o anumită arie specifică, ci ele sunt acte legislative procedurale. Ele
furnizează metodele şi mecanismele prin care se poate îmbunătăţii sistemul decizional dar şi
procesele de elaborare şi implementare a legislaţiei în domeniu. Legislaţia orizontală cuprinde
reglementările care asigură transparenţa şi circulaţia informaţiei, accesul public la informaţie,
facilitarea procesului decizional, dar şi impulsionează procesul de evaluare strategică a protecţiei
mediului.

În acelaşi timp, politica de mediu este împărţită în mai multe sectoare care fac obiectul
legislaţiei verticale (sectoriale). Reglementările pe sectoarele de mediu variază, astfel, putem
spune că există mai multe politici în domeniul mediului: poluarea atmosferică, biotehnologie,
substanţe chimice, economia mediului, industrie şi tehnologie, probleme internaţionale legate de
mediu, exploatarea si conservarea solului, conservarea naturii şi biodiversităţii, poluare fonică,
dezvoltare durabilă, gestionarea deşeurilor, poluarea apelor şi a mediului marin. Pentru fiecare
dintre aceste sectoare sunt dezvoltate strategii şi planuri de acţiune care au ca scop generic
îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii prin crearea de comunităţi durabile capabile de a
gestiona şi de a folosi resursele în mod eficient.

5
 UE are competența de a acționa în majoritatea domeniilor politicii de mediu, deși
acțiunea sa este limitată de principiul subsidiarității și de cerința unanimității în Consiliu cu
privire la anumite subiecte (cum ar fi fiscalitatea, exploatarea terenurilor și mixul energetic).

Legislația UE privind protecția mediului se referă la o mare varietate de subiecte, care pot
fi grupate în următoarele domenii largi:

 aerul: legislația UE stabilește standarde privind calitatea aerului, limite maxime pentru

poluanții emiși în statele membre și norme privind sursele de emisie, cum ar fi standardele pentru
vehicule;

 substanțele chimice: legislația UE vizează protejarea sănătății umane și a mediului și

eliminarea barierelor comerciale, prin reglementarea substanțelor chimice, a pesticidelor și a

etichetării produselor;

 clima: legislația UE limitează emisiile de gaze cu efect de seră generate de fabrici și

centrale electrice în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii, precum și

emisiile de gaze cu efect de seră din alte sectoare, cum ar fi agricultura, transportul rutier și
construcțiile. De asemenea, promovează sursele de energie regenerabile;

 natura: legislația UE urmărește protejarea naturii, a biodiversitățiiși a serviciilor

ecosistemice prin intermediul rețelei de zone protejate Natura 2000, care acoperă 18 % din
suprafața terestră a Uniunii;

 deșeurile: legislația UE urmărește îmbunătățirea gestionării deșeurilor și stabilește cerințe

privind fluxurile de deșeuri. O preocupare recentă este aceea de a permite tranziția către o
economie circulară;

 apa: legislația UE vizează protejarea apelor de suprafață și subterane împotriva poluării,

cu standarde pentru apa potabilă și de scăldat și cerințe pentru gestionarea inundațiilor. Uniunea
Europeană este văzută ca un model pe plan internațional în ceea ce privește politica de mediu.
UE este, de asemenea, parte la mai multe acorduri internaționale privind, printre altele: accesul la
informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu,
Convenția Aarhus din 1998;

 calitatea aerului, Convenția privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi

și protocoalele sale;

 clima, Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și Acordul de la

Paris;

 substanțele chimice, Convenția de la Rotterdam privind comerțul cu produse chimice

periculoase, Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, Protocolul de

la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon și Convenția de la Minamata

privind mercurul;

 natura, Convenția privind diversitatea biologică și protocoalele sale, Convenția privind

comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) și

convențiile privind anumite regiuni;

 deșeurile, Convenția de la Basel privind deșeurile periculoase; apa, Convenția

internațională privind prevenirea poluării cauzate de nave (MARPOL) și o serie de convenții

privind mările regionale6.

Începând cu mijlocul anului 20147, au fost obținute o serie de rezultate privind, printre
altele:

- gestionarea deșeurilor: Parlamentul și Consiliul au adoptat o nouă legislație care a

înăsprit normele UE privind deșeurile, în special introducând obiective noi pentru reciclare și
reducând utilizarea pungilor de cumpărături din plastic. În 2015, Comisia Europeană a publicat
6

7
un plan de acțiune general care vizează inițierea tranziției către o economie circulară, iar la
începutul anului 2018 a publicat o strategie mai specifică privind materialele plastice, care
vizează, nu în ultimul rând, ca toate materialele plastice să fie reciclabile până în 2030. În plus,
Parlamentul și Consiliul au căzut de acord cu privire la norme noi pentru a reduce deșeurile
marine, luând măsuri legate de articolele din plastic de unică folosință și colectarea deșeurilor
provenite de la nave. În tot acest timp, Parlamentul European a susținut politici ambițioase
privind gestionarea deșeurilor și economia circulară;

- politicile climatice: Parlamentul și Consiliul au adoptat noi norme și obiective privind

emisiile pentru 2030 pentru sectoarele energetic și industrial (prin sistemul de comercializare a
certificatelor de emisii al UE), pentru transporturi, construcții și agricultură, precum și pentru
exploatarea terenurilor și silvicultură. Pentru 2030 Consiliul și Parlamentul au stabilit un obiectiv
nou legate de energia din surse regenerabile, și anume o cotă de 32 %. Pentru decarbonizarea
sectorului transporturilor, Comisia a prezentat în 2016 o strategie europeană pentru o mobilitate
cu emisii scăzute de dioxid de carbon, alături de o serie de propuneri legislative. Parlamentul și
Consiliul au adoptat o legislație care stabilește noi standarde de emisii de CO2 pentru
autoturismele și camionetele noi pentru perioada de după 2020 și au convenit asupra primelor
standarde de emisii de CO2 pentru noile camioanele noi. Parlamentul European încurajează
adoptarea de politici climatice ambițioase privind aceste inițiative;

- natura: ca urmare a revizuirii normelor UE privind protecția naturii (cunoscute sub

denumirea de Directivele privind natura), în 2017, Comisia Europeană a publicat un plan de

acțiune care vizează îmbunătățirea punerii acestora în aplicare și contribuția la protecția
biodiversității. Parlamentul European sprijină foarte mult Directivele privind natura și îndeamnă
Comisia și statele membre să acorde o prioritate mai mare atingerii până în 2020 a obiectivului
de stopare a declinului biodiversității;

- calitatea aerului: în 2016, Parlamentul și Consiliul au adoptat noi norme privind

cantitățile maxime ale celor cinci poluanți atmosferici principali care pot fi emise în atmosferă.
Aceste norme actualizate vizează reducerea la jumătate a numărului de decese premature
provocate de poluarea atmosferică, până în 2030.
 În rezoluția sa din martie 2018 referitoare la orientările privind bugetul pentru 2019,
Parlamentul European a subliniat că proporția cheltuielilor UE care contribuie la atingerea
obiectivelor climatice pentru 2019 trebuie să depășească simțitor obiectivul global de 20 %
pentru a compensa alocările mai reduse din primii ani ai cadrului financiar multianual și că ar
trebui optimizat la maximum mecanismul de punere a schimbărilor climatice în primplanul
preocupărilor.

Pe termen lung, se preconizează creșterea în viitor a cheltuielilor din bugetul UE

destinate mediului și acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice. În comunicarea din mai
2018 privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus creșterea
proporției cheltuielilor din bugetul UE care contribuie la obiectivele de combatere a schimbărilor
climatice de la 20 % la 25 %. În propunerea legislativă din iunie 2018 privind programul LIFE
pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus majorarea fondurilor alocate acestui program cu
50 %, până la 4,8 miliarde EUR, de la 3,2 miliarde EUR în perioada 2014-2020.9 Partea de
venituri a bugetului UE ar putea contribui, de asemenea, la realizarea obiectivelor politicilor UE.
În propunerea din mai 2018 privind sistemul de resurse proprii pentru bugetul UE, Comisia a
propus stabilirea de noi resurse proprii legate de obiectivele climatice și de mediu: o parte din
veniturile generate de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii și o contribuție
națională bazată pe cantitatea deșeurilor de ambalaje din plastic care nu sunt reciclate, produse în
fiecare stat membru.

În rezoluția din 30 mai 2018 referitoare la cadrul financiar multianual și la resursele

proprii și în rezoluția din 14 noiembrie 2018, în care a oferit și mai multe detalii privind poziția
sa, Parlamentul European a cerut ca cheltuielile pentru politicile ce vizează schimbările climatice
să se ridice la 30 % din cheltuielile UE cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2027, iar
fondurile allocate programului LIFE să fie dublate. În rezoluția in 13 septembrie 2018 referitoare
la strategia privind materialele plastice, Parlamentul a subliniat că efectele unei contribuții
bugetare bazate pe deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate trebuie să fie coerente cu ierarhia
deșeurilor și a subliniat că ar trebui acordată prioritate prevenirii generării de deșeuri.

În ceea ce privește perspectivele de politici, în temeiul tratatelor UE are competențe de a

încerca să rezolve provocările evidențiate mai sus. Totuși, aceste competențe sunt limitate de
faptul că responsabilitatea pentru finanțarea și aplicarea măsurilor de protecție a mediului
adoptate la nivelul UE le revine statelor membre și, în unele cazuri, autorităților regionale și
locale.

În concluzie, putem remarca faptul că pe fondul contextului actual al schimbărilor

climatice şi al globalizării, Uniunea Europeană a adoptat o serie de acte normative necesare
protecţiei mediului şi a calităţii vieţii şi dezvoltării durabile. Acestea vizează domenii precum
emisiile în aer din surse industriale sau transport, gestionarea deşeurilor, protejarea şi gestionarea
resurselor de apă, protejarea naturii şi a biodiversităţii, evaluarea impactului asupra mediului şi
răspunderea de mediu etc. În acelaşi timp, Comisia Europeană, în calitatea sa de „gardian al
tratatului”, asigură aplicarea măsurilor care decurg din aceste acte normative. România a
moştenit din perioada anilor 1970 probleme de mediu grave ca urmare a politicii industriale şi de
dezvoltare dusă în acea perioadă. Însă, începând cu anii 1990, la nivel decizional şi instrumental,
politica de mediu a suferit modificări pozitive importante.