Cartea supusă recenziei se numește Filozoful crud.

O istorie intelectuală a
canibalismului, scrisă de Cătălin Avramescu apărută în anul 2016 (o a doua ediție) la editura
Trei, București. Această lucrare s-a bucurat de un succes grandios, atât în țară, cât și în afara
ei. S-a bucurat și de o recunoaștere a lumii academice. Printre numele mari care au evidențiat
această lucrare, se numără: Tom Sorell (University of Birmingham) Cartea lui Avramescu
este un tur de forță; Vladimir Tismăneanu (University of Maryland) …contribuie semnificativ
la înțelegerea naturii Răului; Daniel Garber (Princeton University) Avramescu ne prezintă pe
noi și istoria noastră într-un mod complet original și captivant; Thomas Pavel (University of
Chicago) O carte splendidă… Avramescu dezvoltă o teză originală despre locul cruzimii
absolute în filosofiile politice ale societăților din epoca modernă timpurie. Cunoștințele sale
istorice sunt uimitoare. Interpretările sale sunt mereu sobre și convingătoare; Tim Murphy în
European Legacy, caracteristica principală a cărții este dată de cunoștințele enciclopedice
ale autorului… Este imposibil să nu recunoști că această lucrare este extrem de originală
valoroasă și, totodată, provocatoare1ș.a.

Cătălin Avramescu a obținut titlul de doctor în filozofie cu o teză de dizertație asupra

teoriei contractului social de la Hobbes la Rousseau. Predă la Facultatea de Științe Politice a
Universității din București, fiind axat in special pe cursuri de istorie a gândirii politice,
filozofie politică și etică. In cursul timpului a avut afilieri la St Antony’s College din cadrul
Universitatii Oxford; Department of Social Philosophy, Helsinki University; Institute for
Advanced Study in Humanities (University of Edinburgh); Clark Library/Center for 17th and
18th Century Studies (University of California, Los Angeles); Sigurdur Nordal Institute
(Reykjavik); Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Science
(Royal Netherlands Academy of Arts and Sciences, Wassenaar); Herzog August Bibliothek;
Institut fűr Geschichte din Viena; Facoltà di Lettere e di Filosofia din Ferrara si Colegiul
Noua Europă/Institutul de Studii Avansate din București.

Între publicațiile sale se numără: De la teologia puterii absolute la fizica socială – o

explorare tematică a teoriei contractului social de la Thomas Hobbes la Jean-Jacques
Rousseau. Filosoful crud. O istorie intelectuală a canibalismului; Constitutia Statelor Unite
ale Americii. A tradus, singur sau în colaborare: Thomas Hobbes – Elementele dreptului
natural și politic; David Hume – Eseuri politice; Jean-Jacques Rousseau – Despre contractul

1
Avramescu, C., Filozoful crud. O istorie intelectuală a canibalismului, București, Editura Trei, 2016, pag. 1-2.

1
social. Între 2008 și 2011 a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, iar
între 2011 și 2016 a fost ambasador al României în Finlanda și Estonia2.

Această carte este un banchet adevărat, o succesiune bogată de cursuri care constituie
o adevărată explozie a faptelor și a referințelor, unele picante, altele mai puțin. Totuși, în
ciuda titlului său, această carte nu este într-adevăr o istorie a canibalismului. Este incertă
existența unui astfel de lucru, dacă nu vom reuși să facem distincția dintre povestitorul unei
povestiri și povestea povestită. În centrul operei lui Avramescu, stă canibalul, acea creatură
academică ce animă într-o măsură foarte mare textele teoretice ale secolelor XV-XVIII.

Autorului îi revine meritul de a prezenta istoria sistematică a canibalismului reflectată

sub lupa filosofiei. Această istorie este redată ca o succesiune de trei stadii. În primul stadiu,
canibalul este tratat ca o creatură ivită din menajeria dreptului naturii. În cel de-al doilea
stadiu, el ajunge o armă diabolică, a cărui unică menire este să încurce socotelile teologilor și
metafizicienilor. În ultimul parte a lucrării, canibalul este adus în zilele noastre, iar prezența
antropofagiei este pusă pe seama circumstanțelor și a educației.

Mai degrabă, Filozoful crud. O istorie intelectuală a canibalismului este un studiu al

filosofilor și al teoreticienilor politici făcut din faptele sau poveștile de canibalism care au fost
aduse în Europa în perioada timpurie de călători mai mult sau mai puțin veridici. Așadar,
canibalul este mai înainte de orice o creatură livrescă, un personaj ce animă scrierile
filosofilor și juriștilor dintr-o perioadă sau alta a istoriei. Destinul său este pus sub lupa care
evidențiază declinul teoriilor dreptului natural, un declin în spațiul căruia gândim noțiunile de
bine și de rău.

Figura canibalului a intrat în imaginația europeană odată cu călătoriile de explorare

realizate în secolele XVI-XVIII și gânditori angajați în acest demers de la Michel de
Montaigne și Samuel von Pufendorf; prin Thomas Hobbes către John Locke, Voltaire, Jean-
Jacques Rousseau. Într-un fel, canibalul este însăși anti-politica. Este un regim al tiraniei
absolute pe două picioare, în abisul căreia ceilalţi dispar fără apel și fără milă. Astfel, el este o
provocare pentru orice ordine politică imaginabilă. Iată de ce canibalul a fost, de la
începuturile gândirii moderne, un personaj revoluţionar. Dreptul natural are un actor principal:
omul în statea de natură. Așa cum a fost lăsat de Dumnezeu. Întrebarea este ce anume face în
mod obișnuit acest om al Naturii? Sau ce anume are el dreptul să facă? Să spui că este liber,
că beneficiază de o libertate naturală este o propunere riscantă, pentru că această libertate
2
Ibidem.

2
poate implica antropofagia. Într-un fel, canibalul este însăși anti-politica. Este un regim al
tiraniei absolute pe două picioare, în abisul căreia ceilalţi dispar fără apel și fără milă. Astfel,
el este o provocare pentru orice ordine politică imaginabilă. Relatările călătorilor despre
triburile de sălbatici (canibali) care trăiau într-o egalitate perfectă și fericită, în absenţa
Statului, i-au influenţat pe primii teoreticieni ai comunismului.

În parte, începând cu secolul al XVIII-lea, oamenii au devenit mai sceptici în ceea ce

privește povestile călugărilor cu privire la ororile grotești ale țărilor natale. În parte, teologii
și-au pierdut interesul pentru învierea trupului. Și, parțial, filosofii au decis că modelele de tip
"stare a naturii" erau fie inutile, fie că, dacă au servit vreunui scop, erau puțin conștiente de
faptul empiric. Istoria este văzută, mai ales în secolele XVIII-XIX, drept o succesiune de
perioade, fundamental diferite una de alta, dar care se înlănţuie conform unei logici anume pe
care filozofia istoriei este chemată să o descifreze. În Epoca Luminilor și a începutului erei
industriale se consolidează ideea progresului. Iar canibalul este semnul cert că acesta există.
Naţiunile de antropofagi populează trecutul și astfel indică, optimist, posibilitatea unui viitor
mai bun. Ele vor fi prezentate publicului în “grădini zoologice umane” și în literatura de
călătorie care devine unul din cele mai populare genuri în această perioadă. Însă canibalul este
și personajul care dezechilibrează, ocazional, această contrucţie elaborată. Îndărătnic, el
refuză să dispară.

Marele caz juridic britanic de testare a acestor întrebări (despre legitimitatea

antropofagiei) a fost Regina v Dudley și Stephens în 1884. Luptându-se într-o barcă de
salvare, la 1000 de mile de pământ și aproape de moarte, marinarii Thomas Dudley și Edward
Stephens și-au omorât băiatul, Richard Parker și împreună cu colegul lor de navă Edmund
Brooks au supraviețuit rămășițelor lui Parker până când au fost salvați patru zile mai târziu.
Dudley și Stephens au fost judecați la întoarcerea lor în Anglia, iar judecătorii s-au luptat cu
Hugo Grotius și Pufendorf, Lordul Bacon și Lordul Hales, cu concepte precum cel de
necesitate, cu dreptul la auto-conservare și alte considerente grele, înainte de a pronunța în
cele din urmă un verdict de vinovăție și de impunere a pedepsei cu moartea (pag. .

Canibalul a atras atenția acestor gânditori din cauza presiunii pe care a pus-o asupra
diferitelor idei despre Dumnezeu și umanitate. De exemplu, Cătălin Avramescu ne arată cum,
în perioada timpurie modernă, canibalul a reprezentat o amenințare la adresa doctrinei învierii
trupului (pag. 163-171). Canibalismul ne aduce în prezenţa unei fascinaţii pentru substanţă.

3
Circulaţia particulelor de materia a fost o temă cu deosebire interesantă pentru filozofi. În
perioada patristică, apar teorii despre destinul trupurilor asimilate de canibal.

O dogmă fundamentală a creștinismului este aceea a învierii trupului. Ce se întâmplă

însă cu trupul unui canibal? Acesta este compus și din particule de carne care provin din
corpurile victimelor sale. Se vor întoarce acestea la trupurile iniţiale? Atunci va exista o lipsă
în corpul canibalului, pe care nici puterea absolută a Divinităţii nu o poate suplini. Vor
rămâne în trupul (înviat) al antropofagului? Dar atunci victimele sale nu vor învia cu un trup
pe deplin al lor. Canibalul, de acolo de unde vine el, este dincoace de bine și de rău. El s-a
născut într-o stare profund amorală – sau cel puţin așa a lăsat impresia. Este copilul stării de
natură. Simplificând, în teoriile dreptului natural, care au dominat scena gândirii europene
până în secolul al XVIII-lea, normele sunt universale. Universalitatea lor este asigurată de
faptul că sunt naturale, iar Natura, la rândul său, este creaţia lui Dumnezeu.

Această concepţie este erodată deja în Iluminism. Literatura perioadei marilor

explorări geografice descoperă popoare întregi care nu par să fie guvernate de aceste legi
presupuse universale. Sunt ateiste, nu respectă proprietatea individuală și comit crime
“împotriva naturii” precum canibalismul și sodomia. Ceea ce, evident, cere o explicaţie sau o
reacţie. Iar una dintre posibilităţi este relativismul. Adică teoria după care normele sunt
relative la circumstanţe, nu derivate direct dintr-un temei universal. Astfel, ajungem într-un
stadiu specific eticii moderne, care practică o indiferenţă sau avansează justificări faţă de cele
mai excentrice valori și comportamente imaginabile.

În concluzie, această lucrare nu are pretenția de a trata acest subiect din perspectiva
istoriei, nici măcar a „gastronomiei”, ci dorește să evidențieze evoluția conceptului de
antropofag trecut prin stadiile de dezvoltare a societății. Canibalul ne-a însoţit întotdeauna,
fiind vorba fie despre istorie, care abundă în conducători însetați de sânge și putere, ori în
cinematografie, acest subiect surescitând atât atenția privitorilor, cât și a echipei regizorale. El
a rămas o figură fascinantă a culturii contemporane. Un exemplu în acest sens este filmul
Tăcerea mieilor, în care psihologia canibalului ne îndeamnă să ne întrebăm ce anume
declanșează la anumiți indivizi aparent normali aceste caracteristici. Și chiar dacă triburile de
antropofagi au dispărut, practic, din pădurile lumii, opţiunea antropofagiei bântuie undeva la
marginea imaginaţiei noastre morale. Dar monștrii morali încă ne fascinează. Este posibil să-i
includem aici pe Napoleon, Adolf Hitler ș.a.

4
 Bibliografie

Avramescu, Cătălin (2016), Filozoful crud. O istorie intelectuală a canibalismului

București, Editura Trei.