Prin însăși întrebarea pe care și-o pune Aurelian Pavelescu, Președinte la Partidul Național Țărănesc

Creștin Democrat (Christian Democratic National Peasants' Party) - ”Pași către unirea Bisericii Catolice cu
Biserica Ortodoxă?”, este un răspuns. Domnia Sa invită, de fapt, la o dezbatere pertinentă politico-
doctrinară sau dogomatico-politică interactivă pe toți cei interesați de ceea ce trăim noi azi. Ca unul
care, în prima parte a pregătirii mele profesionale, am fost școlit în ceea ce înseamnă mentalități
colective, rolul credinței și al religiei în geopolitică și spații hegemonice, dar și fundamentele creștine ale
Europei, observ în textul de mai jos, cum, cu multă subtilitate, Aurelian PAVELESCU, remarcă necesitatea
unificării celor două Biserici Apostolice sub semnul Adevărului. Cele două Concilii Vatican (I și II), precum
și ”aggiornamento” (din italiană, aducerea la zi a doctrinei Bisericii), documente pe care Biserica
Romano-Catolică le-a adoptat, n-au putut să rezolve, nici măcar parțial provocările contemporane la
care este supusă in integrum Biserica Creștină. Vizita Papei Ioan Paul II, pentru prima dată într-o țară
majoritar ortodoxă în anul 1999, la invitația Patriarhului Teoctist al României, a descongestionat o rană
de aproape 1000 de ani (Marea Schismă din 1054). Această vizită (în ”Grădina Maicii Domnului”, cum a
numit-o Papa Ioan Paul II) nu a fost una întâmplătoare și nici de conjunctură, cum au încercat unii să
acrediteze ideea. Vizita irenică și frățească pe care a înfăptuit-o Papa în România anului 1999 se situează
firesc în așezarea statuată de către Patriarhul Ecumenic Athenagoras al Constantinopolului și Papa Paul
al VI-lea al Romei. Aceștia doi, din urmă, în anul 1965, au revocat decretele de excomunicare reciprocă
din 1054, care condusese la ruptura ”definitivă” dintre cele două Biserici Apostolice. În data de 25 mai
2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre Patriarhul Ecumenic Athenagoras și Papa Paul al VI-lea,
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu II și Papa Francisco I s-au întâlnit, pentru prima oară, la Ierusalim. De
atunci, iată!, până azi, se discută pe teme cândva tabu (filioque, primatul papal, imaculata concepție,
celibatul obligatoriu al preoților, Sfintele Taine ș.a.), de către cele două Biserici Apostolice, fără nici o
umbră de ascunziș. Sunt pași colosali și necesari pentru întregirea ”Cămășii (Bisericii) lui Hristos” sfâșiată
acum aproape 1000 de ani. Nu este puțin lucru, dacă ne gândim la faptul că, așa cum remarcă Aurelian
PAVELESCU, azi ”crestinii (de diferite confesiuni, n.p.) sunt ucisi in multe zone ale lumii, numai pentru
faptul ca sunt crestini”. Tema este vastă și ar fi necesar să intereseze toată lumea creștină (de toate
confesiunile), politicieni, militari, analiști politici, diplomați sau teologi. O nuanță fină este și aceea că
Biserica Ortodoxă Română, aflată ea însăși administrativ în așezarea fiilor ei duhovnicești, mai are de
vindecat unele răni produse de bolșevism/comunism, chiar de la instalarea lui cu tancurile sovietice.
Românii ortodocși din Basarabia, canonic, unii aparțin și azi Moscovei, românii din Bucovina de Nord
(Mitropolia de la Cernăuți) canonic toți sunt ai Moscovei, iar cei mai mulți din America (culmea!, care se
autointitulează cei mai anticomuniști) aparțin Orthodox Church in America, o structură ortodoxă aflată
canonic tot în comuniune cu Moscova. Spuneam mai la început despre hegemonie. Hegemonia
Patriarhiei Moscovei asupra ”fraților ortodocși” este o altă temă în contextul geopolitic în care se află
România. Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina are precedente religioase profunte, despre care majoritatea
zdrobitoare a oamenilor și analiștilor politici nu au habar. Se spune că cele mai sângeroase războaie sunt
cele religioase. Într-o Europă actuală ce se pretinde fanion al democrației (și asta trebuie să fie) este
necesar ca oamenii politici să aibă serioase cunoștințe în domeniul acesta. Politica bisericească,
diplomația ecleziastică/bisericească sunt altceva decât se înțelege banal, iar oamenii politici de azi (atâți
câți or mai fi în România, dar și în Europa și în lume) au datoria, pentru o dreaptă chibzuință, de a fi bine
pregătiți și a aborda subiectele fierbinți în complexitatea lor. Aurelian PAVELESCU a aruncat mănușa
(Nick TEODOREANU, Prim-Vicepreședinte al PNȚCD):
”Pasi catre unirea Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxa?

Afirmatiile publice ale Papei Francisc I, privind renuntarea din partea Bisericii Catolice la celibatul
preotilor si la interdictia accesului la taina spovedaniei a persoanelor divortate, au o importanta istorica.
Cele doua chestiuni sunt dintre cele care, timp de multe secole, au despartit cele doua biserici surori.
Biserica Ortodoxa, nu doar ca a acceptat, dar i-a si obligat pe preoti sa se casatoreasca, tinand cont de
invatatura unor sfinti parinti, pentru care preotii, pentru a-si savarsi misiunea in comunitate, trebuie sa
aiba ei insisi familie. De asemenea, Biserica Ortodoxa nu i-a exclus de la comuniunea cu Hristos, prin
taina spovedaniei, pe cei divortati, in cursul istoriei sale.

Primele actiuni, de apropiere a celor doua Biserici surori, le-a facut Papa Ioan Paul al II-lea, vizita sa in
Romania din 1999 ramanand, de asemenea, un eveniment istoric: pentru prima data, dupa aproape un
mileniu, un Papa a vizitat si a fost primit pe pamant ortodox. Au existat si unele aprecieri, punti de
dialog, cu privire la marea chestiune privind "filioque", o chestiune care atinge, de data aceasta, palierul
dogmatic: daca Duhul Sfant (Spiritul Sfant) purcede numai de la Tatal, sau de la Tatal si de la Fiul,
deopotriva. Cum se stie, ortodocsii au adoptat prima forma, catolicii, a doua. Alta chestiune in dezacord:
primatul papal.

Noi toti suntem crestini, intru Hristos. Biserica, la originile ei, a fost una singura. Ideea reunificarii, nu
doar a celor doua biserci apostolice, dar si a altor confesiuni, nu este una noua. Dar asemenea mesaje,
transmise in spatiul public, care nu afecteaza in niciun caz doctrina crestina, inseamna pasi reali catre
reunificare. In actualul context, in care crestinii sunt ucisi in multe zone ale lumii numai pentru faptul ca
sunt crestini, asemenea pasi sunt bineveniti”.

Pod peste Dunăre, unirea cu Brăila, aeroport, zonă metropolitană, autostradă pe ruta Galați -Brăila -
Slobozia - Călărași - Silistra (face joncțiunea cu A2). Podul peste Dunăre ar face ca orașul să fie tranzitat
mai mult, se va ajunge la Marea Neagră mai rapid, dinspre Transilvania, Nordul Moldovei, Ucraina,
oamenii vor cheltui, vor vedea orașul și se vor stabili aici. Zona metropolitană și unirea cu Brăila = mai
mulți locuitori (aproximativ 800.000, mai multe fonduri de la UE, oportunități, oraș extrem de mare,
comparativ cu restul orașelor provinciale din România, Dunărea și Siretul prin mijloc, turism (lacul Brateș
amenajat), fel de fel de atracții, o faleză imensă, afaceri,
Puterea Leadershipului Galaţi-Brăila este un proiect amplu ce urmareşte două obiective: 1. O schimbare
la nivelul MENTALULUI COLECTIV de trecere de la paradigma istorică a evoluţiei, prin competiţie şi
confruntare, la o nouă paradigma a cooperării Brăila-Galaţi. 2. O schimbare la nivelul LEADERSHIPULUI
COMUNITAR BRĂILA-GALAŢI, de la un nivel mediocru la unul spre bun şi apoi foarte bun, care să devină
capabil să concretizeze noua viziune de dezvoltare urbană comună Brăila-Galaţi în a doua metropolă a
ţării”

La nivel international, dezvoltarea urbana ia in calcul factori precum scaderea si imbatranirea populatiei,
parasirea platformelor industriale si imagineaza chiar reducerea suprafetei oraselor. In Romania inca se
discuta despre dezvoltarea zonelor periurbane in directia urbanizarii si maririi suprafetei intravilanului
oraselor.

Sistemul urban Galati-Braila sau Braila-Galati este un subiect mult discutat in studii geografice /
planificarea urbana la nivel national. Intradevar cele mai apropiate aglomeratii urbane din tara, orasele
par sa fi ramas la viziunea de dezvoltare din perioada comunista*.

Extinderea si unirea morfologica a celor doua orase a inceput să prinda contur la nivel de proiect acum
foarte multi ani. A fost propusa construirea de cartiere rezidentiale intre cele doua orase, construirea
unui aeroport, etc. Declinul economic, evolutia demografica negativa, rivalitatea intre cele doua orase,
problemele de constructie datorate solului au impiedicat si impiedica in continuare crearea unui
organism functional. Costisitorul cartier Siret, inceput langa Galati, a demonstrat acest lucru.

Totusi, o viitoare zona metropolitana incluzand aceste orase este posibila. Datorita pozitiei periferice,
dezvoltarea acesteia ar trebui sa tina cont de o colaborare transfrontaliera.