Potrivit OUG nr.

195/2005, mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente

naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele
naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori
materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănatatea
mediului.1
Dreptul mediului, ca ramură distinctă a sistemului de drept, reglementează relațiile
sociale care se nasc în procesul de protecție, conservare și ameliorare a calităților naturale ale
mediului. Măsurile de conservare și protecție au apărut primele în timp; ulterior, o dată cu
diversificarea preocupărilor și conturarea unei concepții moderne în materie, s-a trecut la
instituirea unor sisteme care să favorizeze gestionarea și utilizarea rațională a resurselor
mediului și, pe această cale, chiar ameliorarea calităților lor naturale.
Din cele relatate mai sus, putem defini dreptul mediului, ca fiind ansamblul
reglementărilor juridice și instituțiilor stabilite în vederea protecției, conservării și
ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Ca orice altă ramură de drept, dreptul mediului este guvernat de un sistem de principii.
Ordonanța de urgență nr.195/2005 privind protecția mediului a reformulat sistemul
principiilor dreptului românesc al mediului prin preluarea, aproape tale quale, a formulărilor
existente în reglementările juridice comunitare. Astfel, O.U.G. nr.195/2005 distinge între, pe
de o parte, principii și elemente strategice (întelese ca având aceleași funcții și semnificații
generale), iar pe de altă parte, modalitățile lor de implementare.
Principiile sunt următoarele:

- principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale;

- principiul precauției în luarea deciziei;
- principiul acțiunii preventive;
- principiul reținerii poluanților la sursă;
- principiul poluatorul-plătește;
- principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;

1
OUG nr.195/2005, foloseste în mod corect termenul de „mediu”, si nu expresia pleonastica „mediul
înconjurator” potrivit DEX, mediul reprezinta „natura înconjuratoare în care se afla lucrurile si fiintele”.
Din pacate, în româna nu avem doua vocabulare pentru a desemna un mediu fizic (ex.fr.”milieu”) si mediul ca
ansamblu (fr.environnement”). Pentru aceasta problema a se vedea Th.Hristea, „Un pleonasm
evitabil: „Mediu înconjurator”, în Revista româna de drept al mediului, nr.1/2003, p.71-79.

1
 Principiul precauţiei, strâns legat de principiul anticipării, prevenirii şi corectării
riscurilor şi a evaluării acestora, instituie ca regulă de conduită în domeniul ocrotirii
mediului, luarea în consideraţie, înainte de adoptarea oricărei decizii, a probabilităţii şi
gravităţii unei pagube ecologice.
Principiul precauției s-a desprins din principiul prevenirii și a luat naștere din
necesitatea de a preveni efectele negative asupra mediului, efecte provenite din activitățile
omului. Prudența este cea care stă la baza acestui principiu, prudenţa cu care trebuie să
acţioneze titularul proiectului sau al activităţii la luarea oricărei decizii privind desfăşurarea
unor acivităţi care au impact sau ar putea avea impact asupra mediului. Datorită acestui
principiu au fost implementate toate demersurile de obţinere a avizelor, acordurilor,
autorizaţiilor de mediu şi trebuie respectate atât de solicitant, cât și de autoritățile
administrației care sunt abilitate în eliberarea acestor acte-tehnice. Respectarea acestui
principiu se cere atât de către persoanele juridice cât şi de către persoanele fizice care
desfăşoară activitate economico-socială cu impact asupra mediului, indiferent de stadiul
elaborării acordului sau autorizației de mediu.
Precauţia face referire la faptul că măsurile de ocrotire a mediului să fie adoptate,
chiar dacă nici o pagubă nu se prefigurează în viitorul apropiat. Sub aspectul probei, sarcina
efectuării acesteia revine celui ce susţine că activitatea pe care o va desfăşura nu va avea nici
un impact semnificativ asupra mediului. În acest sens, principiul precauţiei a apărut ca o
recunoaştere a incertitudinii ce afectează studiile de impact asupra mediului.
Principiul precauției a fost invocat pentru prima dată la nivel internațional în cadrul
OCDE si într-o declarație ministerială din 1987, adoptată în urma și sub influența celei de-a
doua Conferințe internaționale asupra protecției Mării Nordului (Londra, 1987). Mai târziu,
acest principiu se regăsește în reglementările privind poluarea marină, schimbările climatice,
deșeurile toxice și produsele periculoase.
Principiul precauției este menționat la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE). Acesta este menit să garanteze un înalt nivel de protecție a
mediului prin luarea de decizii preventive în cazul unor riscuri. Totuși, în practică, domeniul
de aplicare al acestui principiu este mult mai amplu și se aplică, de asemenea, politicii de
protecție a consumatorilor, legislației Uniunii Europene (UE) privind alimentele, sănătății
oamenilor, a animalelor și a plantelor.
În Declaraţia de la Rio, principiul precauției figurează ca principiul nr.15, având
următoarea formulare: “Pentru a proteja mediul, statele trebuie să aplice pe scară largă măsuri
de precauţie, în raport cu posibilităţile de care dispun. In cazul unui risc de prejudicii grave,

2
ireversibile, lipsa certitudinii ştiinţifice absolute nu trebuie să servească drept pretext pentru a
lăsa pe mai târziu adoptarea de măsuri efective vizând prevenirea degradării mediului”.
Acest principiu s-a dezvoltat, în ultimii ani, si în alte documente O.N.U., fiind plasat
în contextul preocuparilor vizând „asigurarea unui viitor durabil“ si al promovarii unor noi
principii integrate, care sa duca sub aspect economic la o crestere reala, „în termeni verzi“.
Aplicarea principiului precauției se justifică numai în cazul îndeplinirii a trei condiții:

- identificarea potențialelor efecte negative;

- evaluarea datelor științifice disponibile;
- gradul de incertitudine științifică.

Autoritățile responsabile cu gestionarea riscurilor pot decide să acționeze sau să nu

acționeze, în funcție de gradul de risc. În cazul în care există un risc ridicat, se pot adopta mai
multe categorii de măsuri. Acestea pot include acte juridice proporționale, finanțarea unor
programe de cercetare, măsuri de informare a publicului etc.
Aplicarea principiului presupune fie să nu se acționeze, adică respectarea unei
obligații de abținere, renunțarea la o acțiune care nu este bine cunoscută și stăpânită, fie să se
ia masuri juridice și de altă natură pentru a limita viitoarele efecte asupra mediului și
sănătații.2
Aplicarea principiului precauției trebuie să se ghideze după trei principii specifice :
 o evaluare științifică cât mai completă și determinarea, în măsura posibilului, a
gradului de incertitudine științifică;
 o evaluare a riscului și a eventualelor consecințe în cazul inacțiunii;
 participarea tuturor părților interesate la examinarea măsurilor de precauție, de îndată
ce rezultatele evaluării științifice și/sau ale evaluării riscului sunt disponibile.
În context strict juridic, principiul precauţiei, presupune că un risc posibil sau care a
fost definit fără o probă ştiinţifică privind realizarea sa nu trebuie să servească  drept motiv
pentru a nu pune  în funcţiune un sistem de prevenire a unui asemenea risc. Astfel după cum
am mai arătat, precauţia are un caracter anticipativ, cu deschidere spre viitor.
Prudenţa în cazul principiului precauţiei reprezintă o atitudine care constă în a lua
măsuri faţă de un risc necunoscut sau vag cunoscut a cărui producere nu este certă.

2
Legea franceză din 2 februarie 1995 privind consolidarea protecției mediului îl definește astfel: „Absența de
certitudine nu trebuie să întârzie adoptarea de masuri vizând să prevină un risc de pagube grave și ireversibile.“

3
Bibliografie:

 OUG nr.195/2005

 Florica BRAȘOVEANU, Dreptul mediului, Editura Pro Universitaria,

București, 2014
 Lector univ. drd. Sorina Lucreţia DRĂGAN, Dreptul mediului, Note de curs
 Prof. univ. dr. Mircea DUȚU, Dreptul mediului, Suport de curs

Sitografie:

 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al32042
 https://www.scribd.com/document/355014554/Dr-Mediului-3
 https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/dreptul-
mediului/note-de-curs/dreptul-mediului-curs-lecture-notes-1-13/3765793/view
 https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_00_96
 https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/precautionary_principle.html