UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

ANUL II-SEMESTRUL I

DREPTUL MEDIULUI

PRINCIPIUL PREVENIRII

PROFESOR COORDONATOR:

STUDENT:

2021
PRINCIPIUL PREVENIRII (PRINCIPIUL ACȚIUNII PREVENTIVE)

Principiul prevenirii este consacrat în art. 3 lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare,
fiind axat pe ideea că activitatea de prevenire a riscurilor ecologice este cu mult mai puţin
costisitoare decât repararea daunelor ecologice, daune care de multe ori au caracter
ireversibil1. Această condiţie, a folosirii celor mai bune tehnici disponibile, este de inspiraţie
franceză, fiind cuprinsă în reglementările legislative şi în doctrina de specialitate din Franţa. În
acest sens se poate cita Convenţia de la Paris din 22 septembrie 1992 pentru protecţia mediului
marin al Atlanticului de Nord-Est (art. 2 şi art.3 lit a şi b), care spune că „părţile contractante
[…] vor ține pe deplin cont de folosirea celor mai noi progrese tehnice realizate şi metode
concepute pentru prevenirea şi suprimarea integrala a poluării” şi, totodată, „acestea vor asigura
aplicarea celor mai bune tehnici disponibile şi cea mai bună practică de mediu”.2
În Legea franceză nr. 95-101 din 2 februarie 1995 acest principiu este formulat ca fiind
„principiul acţiunii preventive şi al corectării, cu prioritate la sursă, a atingerilor aduse mediului
înconjurător, folosind cele mai bune tehnici disponibile la un cost economic acceptabil”. Se
poate observa, deci, condiţionarea principiului de caracterul acceptabil sub aspect economic al
realizării sale. Prin aceasta însă, nu trebuie să se înţeleagă, că în cazul în care costurile sunt
nerezonabile, trebuie să se renunţe la protecţia mediului înconjurător, ci doar limitarea acţiunii
preventive având acest scop.
Cea mai potrivită strategie de mediu pusă în practică constă în prevenirea declanşării
poluării şi a vătămărilor ecologice de orice tip, decât încercarea de remediere a efectelor poluării.
Altfel spus, acţiunea de prevenire a poluării presupune, pe de o parte, estimarea riscurilor pentru
evitarea pericolelor, iar pe de altă parte, presupune acţiuni care sunt bazate pe cunoaşterea
situaţiei concrete, în vederea neproducerii deteriorării stării mediului.
Principiul implică, în conţinutul semnificaţiilor sale, atât acţiuni întreprinse prin
retehnologizarea ecologică a proceselor de producţie asupra cauzelor care produc poluarea sau

1 Daniela Marinescu, op. cit., pag. 68.

2 Mircea Duţu, op. cit., pag. 244.
degradarea mediului, cât şi activităţi care limitează efectele ce sunt nocive sau chiar distructive
pentru factorii de mediu.
Relevantă în acest sens este obligaţia de a ţine cont şi de a estima urmările protecţiei
mediului cu prilejul oricărei acţiuni publice sau private care riscă să aibă un efect negativ asupra
calităţii factorilor de mediu. În legătură cu aceast lucru, se evidenţiază afirmarea din ce în ce mai
mult a unor serii de proceduri administrative cum sunt studiile de impact, care au ca scop
împiedicarea creării unor obiective economico-sociale cu efect asupra mediului, fără măsuri
corespunzătoare de prevenire a acestuia, ori bilanţul de mediu şi programul de conformare, sau
preocuparea de a stabili regimuri speciale de desfăşurare a unor asemenea activităţi.3
Principiul este activ cu precădere în dreptul internaţional, prezentându-se sub forma
măsurilor de gestiune a riscului cunoscut, cum este şi cazul protecţiei biodiversităţii, a luptei
contra deşertificării, sau a protecţiei stratului de ozon. Principiul a fost expus şi în cadrul Curţii
Internaţionale de Justiţie, care a statuat că „[…] nu pierde din vedere că, în domeniul protecţiei
mediului, vigilența şi prevenţia se impun mai ales ca urmare a caracterului adesea ireversibil al
prejudiciilor cauzate mediului şi a limitelor inerente mecanismelor de reperare a acestui tip de
pagube”.
Acolo unde standardele de calitate a mediului impun condiţii mai restrictive decât cele
care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă
impune în autorizaţia integrată de mediu măsuri suplimentare, fără a afecta alte măsuri care se
aplică pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului4.
Fiind o caracteristică intrinsecă a sistemelor om-maşină-computer, riscul nu poate fi
ignorat de către factorii de decizie, prevederea lui fiind o chestiune managerială. Procedura de
evaluare a riscului implică o relaţie complexă între tehnologi, decident şi societate. Riscul este
determinat de structura informaţiilor referitoare la comportarea sistemului, gradul de sensibilitate
la risc al decidentului, capacitatea de a evalua corect consecinţele apariţiei unei manifestări a
hazardului, nivelul de dezvoltare metodologică pentru calcularea riscului5. Riscul reprezintă
probabilitatea provocării de pagube materiale sau prejudicii aduse persoanelor şi probabilitatea
apariţiei unor asemenea efecte.
3 Florin Făiniş, op. cit., pag. 60.
4 Art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării.
5 V. Gheorghe, Cibernetica riscului şi a securităţii tehnologiilor şi echipamentelor nucleare, „Revista
energeticienilor" nr. 1/1986, p. 302.
 Principiul acţiunii preventive se bazează pe o regulă generală: „e mai bine să previi decât
să combaţi”. Prevenirea riscurilor constituie scopul principal, esenţa protecţiei mediului, dând
raţiune acestei activităţi.
Prevenirea poate fi privită sub două aspecte:
 prevenirea producerii consecinţelor dăunătoare ale poluării;
 limitarea sau eliminarea efectelor dăunătoare care s-ar putea produce după ce
poluarea a avut loc.
În cadrul activităţii preventive un rol principal revine:6
- evaluării de mediu, ceea ce înseamnă integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie
a mediului în pregătirea şi adoptarea anumitor planuri şi programe care pot avea efecte
semnificative asupra mediului;
- evaluării impactului asupra mediului, proces menit să identifice, în funcţie de fiecare
caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, principale şi secundare
ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;
- folosirii celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţi care produc poluări
semnificative, stadiul de dezvoltare cel mai avansat;
- evaluarea riscului, respectiv probabilitatea provocării de pagube materiale sau
prejudicii aduse persoanelor şi probabilitatea apariţiei unor asemenea efecte.
Altfel spus, principiul prevenirii exprimă, în esenţă, protecţia mediului şi am putea sune
că operează practic în două trepte. Într-o primă treaptă, el priveşte întreaga activitate de
legiferare în acest domeniu, raţiunea normelor dreptului mediului constând tocmai în activitatea
preventivă. În cea de-a doua treaptă, când se traduce în practică acest principiu, un accent
deosebit se pune pe rolul autorităţilor pentru protecţia mediului privind emiterea acordurilor
şi/sau autorizaţiilor de mediu.

Un exemplu ce ar putea reflecta cele mai sus expuse ar fi poluarea fonică, subiect
dezbătut pe pagina Agenției Naționale de Mediu ce poate fi accesat în link-ul:
https://www.eea.europa.eu/ro/articles/poluarea-fonica-este-o-problema .
Încă din titlu suntem informați cu privire la faptul că poluarea fonică este o problemă
majoră pentru sănătatea umană și pentru mediu. Ceea ce consider real este ideea că nu multă
lume realizează că poluarea fonică reprezintă o problemă importantă care afectează sănătatea

6 Duţu M. Dreptul mediului–ediţia 3. Editura CH Beck, Bucureşti. 2010

umană. Conform studiilor zgomotul pare să influențeze mai mult indicatorii pentru calitatea
vieții și sănătatea psihică. De fapt, potrivit unor constatări ale Organizației Mondiale a Sănătății
(OMS), zgomotul este a doua mare cauză ambientală a problemelor de sănătate, după efectul
produs de poluarea atmosferică (particule în suspensie).
Astfel, pentru reducerea riscurilor la care ar putea fi expusă populația, s-a procedat în
ultimii ani la la aplicarea principiului prevenirii, iar UE, de exemplu, impunând a fi luate măsuri
precum: folosirea de asfalt fonoabsorbant pe drumurile publice, utilizarea de anvelope
silențioase la vehiculele de transport public, dezvoltarea infrastructurii pentru automobile
electrice în orașe, promovarea mobilității active, cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta,
transformarea străzilor în zone pietonale etc. Multe dintre aceste măsuri s-au dovedit benefice și
pentru reducerea poluării atmosferice.
Un rol important în aplicarea acestui principiu îl au autorităţile administrative în
autorizarea şi controlul diverselor activităţi. De asemenea, de o deosebită importanţă sunt
stabilirea responsabilităţilor şi aplicarea eventualelor sancţiuni care să prevină acţiunile de
poluare.
În concluzie, ființa umană devine, în considerarea statutului său de membru al
colectivității, rațiunea ocrotirii mediului, căutând să prevină reale dezastre.
Bibliografie:

1. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul juridic, Bucureşti,

2007
2. Mircea Duţu, Tratat de dreptul mediului, Editura CH Beck, Bucureşti, 2007

3. Florin Făiniş, Dreptul mediului, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005

4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul
integrat al poluării.

5. V. Gheorghe, Cibernetica riscului şi a securităţii tehnologiilor şi echipamentelor nucleare,

„Revista energeticienilor" nr. 1/1986
6. Mircea Duțu, Dreptul mediului – ediţia 3, Editura CH Beck, Bucureşti. 2010.