Referat la disciplina

DREPTUL MEDIULUI
Principiile dreptului mediului
 Principiile dreptului mediului sunt definite ca fiind reguli esenţiale, de maximă
aplicabilitate, care stau la baza ramurii de drept iar printre acestea enumeram:principii
interne si principii internationale, principii de baza si principii decizionale, principii
traditionale si principii noi, principii afirmate expres in legea protectiei mediului si
principii doctrina, principii de maxima generalitate in dreptului mediului si principii
speciale.

A. Principii pe plan intern

În art. 3, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia

mediului, cu modificările şi completările ulterioare, enunţă principiile şi elementele
strategice care stau la baza reglementărilor juridice privind protecţia mediului şi a
activităţilor practice consacrate asigurării unei dezvoltări durabile:
- a. principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
- b. principiul precauţiei în luarea deciziei;
- c. principiul acţiunii preventive;
- d. principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
- e. principiul "poluatorul plăteşte";
- f. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
- g, utilizarea durabilă a resurselor naturale;
- h. informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la
justiţie în probleme de mediu;
- i. dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

a) Principii de bază:

1. Protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de

interes public major
Principiul este stipulat în art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2005
privind protecţia mediului şi este valabil pentru toate componentele de mediu care
reclamă ocrotire: valorile generale ale mediului, reglementate în O.u.G. nr. 195/2005, şi
valorile ce fac obiectul reglementărilor legislative cuprinse în legi speciale ( regimul
deşeurile periculoase, regimul pesticidelor, protecţia atmosferei etc.).
Susţine principiul faptul că protecţia mediului înconjurător produce efecte, directe
şi indirecte, pe termen lung, în toate compartimentele sistemului social, uman. Această
activitate se desfăşoară după o concepţie unitară, la nivel naţional şi local, reclamând, pe
de o parte menţinerea integrităţii mediului şi pe de altă parte reconstrucţia şi recuperarea
factorilor de mediu degradaţi, fia ca urmare a unor erori în strategia de dezvoltare, fie a
unor catastrofe naturale.
De asemenea, protecţia mediului este o responsabilitate publică, o obligaţie a
statului, ceea ce implică reglementarea activităţilor de protecţie a mediului şi control
public asupra acestora. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale şi locale ale
administraţiei publice, persoanele juridice şi fizice prin a căror activitate se pot aduce
daune mediului ambiant, au, în afară de atribuţiile lor specifice, obligaţii şi răspunderi
privind mediul: elaborarea de programe proprii pentru protecţia mediului, elaborarea de
planuri de protecţie şi intervenţie în caz de poluare, integrarea politicilor de mediu în
politicile specifice, asigurarea transmiterii către autorităţile de mediu a informaţiilor şi
documentaţilor necesare obţinerii avizelor de mediu şi altor documente specifice,
participarea publicului la luarea deciziilor.
Cadrul instituţional pentru îndrumarea şi coordonarea unitară a activităţilor de
protecţie a mediului este reprezentat de Ministerul Mediului, autoritate publică centrală şi
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, autoritate de execuţie şi implementare.
Principiul produce o serie de consecinţe juridice:
- în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, pentru a fi recunoscute ca fiind de utilitate
publică, activitatea acestora trebuie să se desfăşoare în interes general sau al unei
colectivităţi. În cazul asociaţiilor de protecţia mediului această cerinţă este îndeplinită.
- cu privire la limitarea dreptului de proprietate rezultată din folosirea subsolului
unei proprietăţi imobiliare private. Potrivit art. 44 din Constituţie, pentru lucrări de
interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu
obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantaţiilor, clădirilor.
Activitatea de înlăturare a consecinţelor poluării este de interes general.
- în materie de exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Utilitatea publică se
declară pentru lucrări de interes naţional sau local. Potrivit Legii nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt de utilitate publică, printre altele,
instalaţiile pentru protecţia mediului, lucrările de combatere a eroziunii în adâncime,
protecţia şi punerea în valoare a monumentelor naturale şi istorice.
- stabilirea criteriilor pentru determinarea bunurilor care alcătuiesc proprietatea
publică. Noţiunea de interes public folosită de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia nu se identifică cu cea folosită de art. 1 din O.u.G.
nr. 195/2005, dar ele se influenţează reciproc;

2. Integrarea cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale

Principiul presupune integrarea politicilor de mediu în celelalte politici sectoriale:
agricultură, transport, industrie, sănătate, etc.
Integrarea cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale, preocupările pentru
promovarea instrumentelor economice în administrarea mediului, relaţia mediu –
privatizare, constituie priorităţi în construcţia societăţii a căror scop constă în
îmbunătăţirea calităţii mediului şi realizarea dezvoltării durabile. Principiul are la bază
interacţiunea dintre sectoarele economico-sociale şi constituie un obiectiv prioritar al
autorităţii publice centrale de protecţie a mediului.
În baza principiului, este absolut necesar ca factorii de decizie din diferite
domenii să caute metode de rezolvare simultană a unor probleme de mediu şi să evite
transferarea acestora de la o componentă a mediului la alta.
 3. Exercitarea de către stat a dreptului suveran de a exploata
resursele naturale în conformitate cu interesul naţional şi politica sa
ecologică
Potrivit Rezoluţiei Adunării Generale ONU nr. 2153/1996, statele au dreptul de a
exercita suveranitatea permanentă asupra resurselor naturale şi bogăţiilor naţionale, în
interesul propriei lor dezvoltări.
Constituţia României, în art. 135, consacră obligaţia statului de a exploata
resursele naturale în concordanţă cu interesul naţional.
Regimul juridic privind mediul înconjurător nu este unitar, ci diferă în funcţie de
existenţa suveranităţii de stat şi a jurisdicţiei naţionale sau de inexistenţa acestora. Astfel,
partea de mediu care se află în limitele frontierelor naţionale sau supusă jurisdicţiei
naţionale, este guvernată de regimul juridic stabilit potrivit legilor interne ale fiecărui stat
iar partea de mediu situată dincolo de jurisdicţia naţională cade numai sub incidenţa
regimului juridic instituit prin convenţii şi acorduri internaţionale.
Suveranitatea permanentă şi deplină a statelor asupra resurselor presupune:
posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra acestor resurse.

4. Acţiunea preventivă
Principiul este consacrat în art. 3 lit. c din O.u.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului. Potrivit principiului, o bună politică în domeniul mediului trebuie să aibă în
vedere evitarea de la început a poluării şi degradării acestuia.
Aplicarea principiului reclamă, pe de o parte, reglementarea unor obligaţii cu
caracter preventiv, iar pe de altă parte, promovarea unor activităţi care să ducă la evitarea
producerii unor modificări negative privind calitatea mediului.
Ne vom afla într-o situaţie de prevenţie atunci când există o certitudine în privinţa
unui fenomen şi în privinţa consecinţelor unei acţiuni faţă de acesta. Cunoscând riscul,
dorind să-l stăpânim, vom lua măsuri în raport cu riscul cunoscut şi măsurabil.
În cadrul activităţii preventive un rol principal revine:
- evaluării de mediu, ceea ce înseamnă integrarea obiectivelor şi cerinţelor de
protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea anumitor planuri şi programe care pot avea
efecte semnificative asupra mediului;
- evaluării impactului aspra mediului, proces menit să identifice, în funcţie de
fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare efectele directe şi indirecte,
principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;
- folosirii celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţi care produc poluări
semnificative, stadiul de dezvoltare cel mai avansat;
- evaluarea riscului, respectiv probabilitatea provocării de pagube materiale sau
prejudicii aduse persoanelor şi probabilitatea apariţiei unor asemenea efecte;

5. Conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural
Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, adoptată de Conferinţa
Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro, din anul
1992, acest principiu are în vedere biodiversitatea sub trei aspecte principale:
a) menţinerea proceselor ecologice esenţiale ale sistemelor de suport ale vieţii;
 b) prezervarea diversităţii genetice;
c) utilizarea durabilă a speciilor şi ecosistemelor;
În legislaţia specială din România, principiul este expres prevăzut în art. 3 lit. f
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Constituţia României, în art. 135, stipulează faptul că statul trebuie să asigure
refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic.
Pentru protejarea unor specii şi organisme rare, ameninţate cu dispariţia, pentru
conservarea biodiversităţii, se instituie arii protejate, la propunerea Academiei Române;

6. Poluatorul plăteşte
Principiul este prevăzut în art. 3 lit. e din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/ 2005 privind protecţia mediului şi consacră răspunderea ce revine persoanelor fizice
sau juridice care prin activitatea lor produc poluare.
Principiul a fost dezvoltat ca o metodă de alocare a costurilor de menţinere sub
control a poluării.
În mod generic,obiectul plăţii îl constituie suportarea cheltuielilor legate de
poluare de către autorul acesteia, iar în mod particular, executarea şi suportarea de către
întreprinzătorul poluator a obligaţiilor ce converg spre evitarea, limitarea şi eliminarea
sau diminuarea poluării.
În legislaţia unor ţări (Turcia), principiul poate fi aplicat direct, ca o taxă de
poluare sau ca o penalitate.
Dacă poluatorul omite să întreprindă acţiunile necesare pentru a opri, reduce sau
elimina poluarea şi măsurile vor fi luate de un sector al administraţiei publice, totalitatea
cheltuielilor va fi imputată poluatorului.

b) Principii decizionale:

1. Precauţia în luarea deciziei

Principiul este prevăzut în art. 3 lit. b din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 privind protecţia mediului.
Principiul se justifică mai ales atunci când din datele ştiinţifice nu rezultă cu
exactitate dacă o activitate este periculoasă pentru mediu. Altfel spus, când datele
ştiinţifice sunt neconcludente în ceea ce priveşte efectele uni activităţi, decizia de mediu
trebuie să fie în sensul neînceperii activităţii respective.
Precauţia este o atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un risc necunoscut
sau rău cunoscut.
Principiul are în vedere raportul de cauzalitate în care decizia iniţierii şi realizării
unei acţiuni de risc poate fi cauza unor consecinţe negative pentru mediu, având ca efect
distrugerea degradarea sau poluarea mediului. A fost consacrat în anul 1987 de către
Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare.

2. Reţinerea poluanţilor la sursă

Principiul este reglementat în art. 3 lit. d din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
 Potrivit acestuia, evitarea poluării trebuie să înceapă de la sursă, acţionând direct
în procesul de apariţie a reziduurilor, ceea ce presupune aplicarea unor procedee de
fabricaţie care să nu genereze evacuări de poluanţi sau să le reducă la minimum.
Instalaţiile trebuie astfel concepute, încât să corespundă mai întâi acestui scop.
Reţinerea poluanţilor la sursă se poate realiza numai prin asocierea măsurilor de
ordin juridic şi administrativ cu cele de ordin educaţional, acestea din urmă fiind menite
să dezvolte conştiinţa ecologică a oamenilor.
În evitarea poluării un rol deosebit de important revine sistemelor de
supraveghere şi evidenţiere a schimbărilor survenite în calitatea factorilor principali de
mediu (Sistemul Naţional de Monitoring Integrat).

3. Principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea

deciziilor de mediu
Principiul este consacrat, pe plan intern, în art. 3 lit. h din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005, Constituţia României, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005
privind accesul publicului la informaţia de mediu, şi presupune:
- dreptul unui individ de a fi informat despre planurile sau proiectele care ar putea
ameninţa mediul său;
- dreptul de a participa la procesul de decizie în probleme de mediu;
- dreptul de a se asocia în organizaţii neguvernamentale pe probleme de mediu;
- dreptul de a declanşa proceduri legale şi de a cere plata daunelor asupra
mediului;
Pe plan extern, principiul este prevăzut în Declaraţia de la Rio şi Agenda 21,
Convenţia de la Aarhus, Danemarca, 1998, precum şi în majoritatea convenţiilor şi
tratatelor internaţionale, mai vechi sau mai noi, referitoare le protecţia mărilor şi
oceanelor, a atmosferei, a solului, a monumentelor, rezervaţiilor naturale, etc.

B. Principii externe:

1. Sic utere tuo

Principiul presupune obligaţia statelor de a asigura ca activităţile exercitate în
limitele jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune mediului altor state şi a fost
recunoscut prima dată în secolul al XIX, ca un principiu specific dreptului fluvial.

2. Buna vecinătate
Potrivit acestui principiu statele vecine trebuie să prevină şi să reducă anumite
consecinţe negative de-a lungul frontierei naţionale. Statele trebuie să manifeste toleranţă
când efectele negative sunt nesemnificative în raport cu avantajele considerabile pentru
propria populaţie.

3. Informarea şi cooperarea între state

Principiul presupune schimb de informaţii ori consultări bilaterale sau regionale
când condiţiile mediului unei ţări pot avea efecte păgubitoare în una sau mai multe ţări.
Cooperarea trebuie să existe mai ales pentru factorii de mediu situaţi în afara jurisdicţiei
naţionale, pentru care protecţia are loc în conformitate cu tratatele internaţionale în
vigoare;

4. Protejarea patrimoniului comun al umanităţii

Conceptul s-a conturat spre sfârşitul anilor 1960, fiind aplicat marilor adâncimi
marine, Lunii şi celorlalte corpuri cereşti, Antarcticii, spectrului frecvenţelor
radioelectrice şi al orbitei sateliţilor geostaţionari;
Potrivit principiului, protecţia juridică a acestor bunuri are ca scop prevenirea şi
eliminarea tensiunilor internaţionale, împiedicarea exploatării neraţionale a resurselor
naturale.

5. Prevenirea
În plan extern, principiul are cel puţin trei interpretări: prevenirea înseamnă
protecţie la sursă, prevenirea înseamnă respectarea principiului „minimizării” care se
bazează pe ideea că poluarea minimă este cea mai bună cale de prevenire şi prevenirea
trebuie să ia în considerare interesele generaţiilor viitoare.
Implică elaborarea unor reglementări juridice în acest sens.

C) Principii specifice cu caracter restrâns:

1. Nediscriminarea
Principiul este prevăzut de Convenţia Nordică din anul 1974 şi presupune
asimilarea pagubelor sau a prejudiciilor cauzate pe teritoriul altor state contractante cu
cele ce se produc sau se vor produce în ţara în care sursele poluante au fost localizate. De
asemenea, politicile privind mediul nu trebuie să fie mai puţin severe în afara graniţelor ,
decât în ţara de origine a poluării.

2. Interzicerea poluării
Principiul a fost stipulat de Conferinţa Internaţională asupra Mediului de la
Stocholm, din anul 1972.
Interzicerea poluării trebuie abordată atât la scară naţională cât şi la scară globală
şi presupune colaborare între toate ţările în condiţii de egalitate, prin încheierea de
acorduri bilaterale şi multilaterale.
Limitarea sau oprirea poluării presupune costuri uriaşe care nu pot fi suportate de
către toate statele. Se caută soluţii pentru combaterea unor fenomene determinate de
ploile acide, despăduriri, deşertificări, eliminarea deşeurilor periculoase, poluarea
electromagnetică etc.

3. Poluatorul plăteşte
Principiul este prevăzut în Declaraţia Consiliului Europei din 1968. Potrivit
acestuia, toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să
cadă în sarcina autorului.
Bibliografie:

1. Daniela Marinescu, „Tratat de dreptul mediului”, Editura „Universul Juridic”,

Bucuresti, 2007
2. Mircea Dutu, „Dreptul mediului”, Editura „CH Beck”, Bucuresti, 2007