UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

REZUMAT
În baza cercetării: „Politici Internaționale de Mediu”

Au elaborat: Climentovschii Gandrabur Ana

Berdaga Diana

Conducător științific: prof. universitar, dr. Nicolăescu Irina

2022
 Este cunoscut faptul, că Terra şi resursele naturale de care dispune aceasta au fost şi
continuă să fie exploatate de către întreaga omenire, de cele mai multe ori, fără a ţine cont de
consecinţele negative care pot să survină pentru mediu, în general, şi pentru societate, în
particular. Actualmente, omenirea a conştientizat faptul că oricare încercare de a-şi rezolva
problemele sale economice, fără păstrarea patrimoniului natural şi a purităţii mediului
înconjurător, sunt însoţite de eşec. Şi totuşi, activităţile noastre neatente, adesea nechibzuite,
în relaţiile om-natură provoacă erodarea Capitalului Natural la scară alarmantă.
În contextul acestor evenimente, s-a creat necesitatea de implementare a unor politici\norme
de prevenire și evitare de cădere completă a echilibrului existent în mediul înconjurător. În
conjunctura politicilor de mediu la nivel european, acestea se bazează pe principiile
precauției, prevenirii și corectării poluării la sursă. Dacă e să analizăm articolul 11 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, putem remarca că Uniunea Europeană are
competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu, vizând domenii precum:
poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice. Necesitatea
apariției politicilor de protejare a mediului ambient a condus la aceea, ca în anul 1972, în
cadrul Consiliului European de la Paris să fie adoptat un plan de acțiune în care se regăsea
politica comunitară de mediu de însoțire a expansiunii economi. Anii care urmează, au fost
reflectați prin prisma progresului continuu în vederea consolidării unor politici de mediu
eficiente, astfel încât: în anul 1987, în actul Unic European a fost introdus un nou titlu
„Mediul”, care furniza primul temei juridic pentru o politică de mediu comună care are drept
obiective conservarea calității mediului, protejarea sănătății umane și asigurarea unei utilizări
raționale a resurselor naturale; prin intermediul Tratatului de la Maastricht (1993), mediul a
devenit un domeniu oficial de politică a UE, introducându-se procedura de codecizie, iar
votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală; Tratatul de la Amsterdam
din anul 1999 a stabilit obligația de integrare a protecției mediului în cadrul tuturor politicilor
sectoriale ale UE, lucru introdus în vederea promovării dezvoltării durabile; iar prin
intermediul Tratatului de la Lisabona din 2009, „combaterea schimbărilor climatice” și
dezvoltarea durabilă în relațiile cu țările terțe au devenit obiective specifice. Dacă e să facem
trimitere la principiile pe care se axează politica de mediu europeană, putem constata că
acestea constituie criterii bine stabilite în vederea eficientizării procesului de protecție a
mediului. Astfel, principiul precauției este un instrument de gestionare a riscurilor care poate
fi invocat în cazul în care există o incertitudine științifică cu privire la un posibil risc la
adresa sănătății umane sau a mediului, provenit dintr-o anumită acțiune sau politică. În cazul
principiul „poluatorul plătește”, normativele sunt puse în aplicare prin intermediul Directivei
privind răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează prevenirea sau remedierea
daunelor aduse mediului (și anume, speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și
solului). Precizate cele anterioare, putem afirma că UE are un rol fundamental în cadrul
negocierilor internaționale în domeniul mediului. Uniunea Europeană este parte integrantă la
numeroase acorduri globale, regionale sau subregionale în domeniul mediului care vizează o
gamă largă de chestiuni, printre care protecția naturii și biodiversitatea, schimbările climatice
și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei. Totalitatea proiectelor (private sau publice)
care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, de exemplu, construirea unei
autostrăzi sau a unui aeroport, fac mai întîi obiectul unei evaluări a impactului asupra
mediului (EIM). De asemenea, o serie de planuri și programe publice (de exemplu, cele ce
privesc destinația terenurilor, transportul, energia, deșeurile sau agricultura) fac obiectul unui
proces similar care poartă denumirea de evaluare strategică de mediu (SEA). În cazul
acesteia, aspectele ecologice sunt deja integrate în etapa de planificare, iar posibilele
consecințe se i-au în considerare înainte de aprobarea sau autorizarea unui proiect, în vederea
asigurării unui nivel sporit de protecție a mediului. Ca toate aceste normative să funcționeze
într-o manieră mai eficace, în cadrul politicilor de mediu activează mai multe organisme
internaționale, precum: Organizația Națiunilor Unite; Agenția Europeană de Mediu Misiune;
Uniunea Europeană, reprezentată prin intermediul Comisiei Europeane, Direcția Generală
Mediu din cadrul Comisiei Europene, Parlamentul European, organizații cu puternic efect
reprezentativ în elaborarea și implimentarea normelor de mediu. În cadrul Republicii
Moldova, poluarea și degradarea mediului a atins cote maxime, situație cu puternice efecte
ireversibile. În consecinţă, este pusă în pericol calitatea vieţii populaţiei, care devine cea mai
afectată din Europa, fapt atestat conform parametrilor demografici de bază: adică mortalităţii,
morbidităţii, natalităţii, autoreproducerii naturale a populaţiei şi longevităţii medii. Aceste
probleme sunt reflectate în plan legislativ instituţional, organizatoric, material, educaţional,
internaţional etc. Odată sesizată aceasta problemă, Republica Moldova a conștientizat
pericolul care urmărește conservarea mediului ambient, astfel, având loc semnarea a 18 acte
internaționale, adoptarea a circa 300 de acte normative naționale și aderarea la diverse acte
internaționale ce vizează acest domeniu: Convenția privind Comerțul Internațional cu specii
sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (Washington, 3 martie 1973); Convenția
privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Berna, 19 septembrie
1979); Convenția asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi (Geneva, 13
noiembrie 1979) etc. Ca rezultat a efectuării cercetării în domeniul politicilor de mediu la
nivel internațional, putem constata faptul că Uniunea Europeană este recunoscută pe plan
internaţional în ceea ce priveşte măsurile de protejare a mediului şi promovarea dezvoltării
durabile la nivel mondial. Conceptul de dezvoltare durabilă prin intermediul implementării
unor mecanisme şi politici, care permit atât dezvoltarea economică, cât şi conservarea stării
mediului totodată, surprinzând atât creşterea gradului de responsabilitate, cât şi creşterea
eficienţei economice în sensul minimizării costurilor de reducere a daunelor suferite de
mediu datorită consumului uman. Politica Uniunii Europene în acest domeniu evoluând
treptat, de la etapa implementării unor măsuri minimale de protecţie a mediului, la o asumare
sporită a problemelor de mediu prin soluţionări complexe şi specifice, a devenit un promotor
global al dezvoltării durabile și a început să fie într-o strânsă corelată cu celelalte politici
comunitare europene. În final, aș dori să finalizez acest studiu prin intermediul relatării
spuselor Patriarhului Daniel, care remarca astfel: „Vocația noastră este de a conserva mediul
înconjurător ca administratori și nu ca proprietari ai creației”! Sper ca acest citat să vă
determine să reflectați asupra acțiunilor noastre în raport cu mediul înconjurător și să vă
impulsioneze să deveniți mai raționali în relație cu mediul care ne-a devenit casă!