Sunteți pe pagina 1din 11

Politica ecologica

si instrumentele de
promovare a ei.

Realizat:Radu Valentin
Verificat:Ceclu Liliana
Politica ecologica

 Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii și


corectării poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale
de acțiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate
domeniile politicii de mediu. Ele sunt integrate în strategiile orizontale și sunt
luate în considerare în negocierile internaționale în materie de mediu.
Politica de mediu a început recent să ocupe un loc central în procesul de
elaborare a politicilor UE, Comisia Europeană lansând Pactul verde european
ca principal motor al strategiei sale de creștere economică.
Politica de mediu

Politica de mediu este un corp coerent de măsuri și decizii legale și instituționale


care sunt luate cu scopul de a păstra, proteja și îmbunătăți mediul. Ele pot fi
adoptate la nivel macro de către guverne și organizații internaționale sau de către
companii și instituții publice și private.

Acestea sunt menite să împiedice activitățile umane să aibă un impact negativ


asupra mediului sau asupra unui ecosistem deosebit de vulnerabil. Prin adoptarea
unei politici de mediu, se dobândește angajamentul legal de a proteja mediul
Pirghiile administrative si
economice in protectia mediuui

 Mediul înconjurător este văzut ca o


mare locuință a tuturor oamenilor și,
din acest motiv, trebuie păstrat cât
mai curat pentru a duce o viață
sănătoasă și pentru promisiunea unui
loc mai bun generațiilor viitoare.
Multă vreme planeta a fost
considerată mult prea mare încât
omul prin acțiunile lui să îi aducă
daune, dar realitatea a arătat că
echilibrul natural este foarte fragil și
că fără eforturi susținute nu se va
putea asigura un mediul propice unei
vieți sănătoase în viitor.
 Odată cu conștientizarea acestor probleme au început să se facă eforturi
pentru îndepărtarea substanțelor poluante și pentru împiedicarea
deversării altora noi în natură. Prin aceste eforturi natura a primit o șansă
să se regenereze, multele exemple de succes arătând că este posibil, cu
puțin efort și mai ales cu modificarea mentalității umane cu privire la
consum, ca viața oamenilor din viitorul apropiat să fie dusă în condiții cât
mai bune.
 Protecția mediului reprezintă ansamblul
reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca
scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea
condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau
eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării
mediului înconjurător și a surselor de poluare.

 Protecția mediului presupune:

 Gospodărirea rațională a resurselor;


 Reconstructia ecologică a mediului;
 Evitarea poluării mediului;
 Evitarea dezechilibrului prin conservarea naturii;
 Descoperirea cauzelor care afectează mediul;
 Proiecte complexe, rațional fundamentate.
Programe de actiuni de
protective a mediului

 Programul de elaborare a politicii şi managementul în domeniul protecţiei


mediului, include elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul
managementului deşeurilor, managementului resurselor de apă,
managementului ariilor naturale protejate de stat, în domeniul conservării
biodiversităţii, prevenirii poluării mediului, asigurării securităţii ecologice,
protecţiei şi utilizării raţionale a resurselor naturale, precum şi asigurarea
planificării strategice în cadrul sectorului la nivelul tuturor componentelor şi
subdiviziunilor
Reguli pentru protejarea naturii
 .Nu aruncam deseurile la intamplare.
 2. Nu rupem florile.
 3.Nu taiem copacii,ei sunt o importnanta sursa de
oxigen.
 4.Nu poluam apa.
 5. RECICLAM.
 6.Economisiti apa.
 7.Nu mai folositi substante chimice.
 8. Nu folositi lumina in timpul zilei.
 9.Pastrarea curateniei in jurul nostru.
 10. Si toate astea se pot realiza numai daca ai
vointa.
 Problemele de bază pe care programul urmează să le soluţioneze:
 • Lipsa cadrului politic (strategic) în domeniu, necesitatea actualizării,
armonizării cadrul legislativ şi normativ la legislaţia UE
 • Insuficienţa capacităţilor instituţionale (în special în domeniul
planificării strategice, evaluării impactului asupra mediului şi elaborării
politicii în domeniul protecţiei aerului atmosferic şi schimbărilor climatice);
 • Nivelul scăzut de informare şi educaţie ecologică a populaţiei.
 Programul privind managementul resurselor de apă de suprafaţă şi
subterane (sau Programul de dezvoltare a gospodăririi apelor şi a
hidroamelioraţiei), include activităţi ce ţin de crearea unui management
eficient al resurselor de apă, armonizat cu standardele şi normele Uniunii
Europene, de asigurare a populaţiei şi a economiei naţionale cu apă de
calitate corespunzătoare cerinţelor normative în vigoare, de asigurare a
protecţiei împotriva inundaţiei a localităţilor şi terenurilor agricole, de
majorare a suprafeţelor de teren irigat.
 1) În domeniul realizării politicii de mediu:
 a) înaintează propuneri la elaborarea, promovarea și implementarea programelor şi
a planurilor naționale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării
raționale a resurselor naturale;
 b) înaintează propuneri la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative
privind protecția mediului şi utilizarea resurselor naturale;
 c) conlucrează cu organele administrației publice centrale şi locale, societatea
civilă și științifică la elaborarea şi implementarea programelor şi planurilor
naționale şi locale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor
naturale;
 d) elaborează documente instructive privind mecanismele şi instrumentele de
promovare şi implementare a programelor şi a planurilor de acţiuni în domeniul
protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;
 e) participă la implementarea și elaborarea convențiilor, acordurilor regionale şi
internaționale ce țin de protecţia mediului;
 f) participă la coordonarea normativelor ecologice, standardelor, elaborarea
instrucțiunilor de calcul al prejudiciului cauzat mediului, asigură aplicarea
acestora;
 g) organizează și participă, în limitele competenței, la seminare, conferințe de
nivel republican, regional şi internațional, la pregătirea şi instruirea cadrelor în
domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;
 h) participă la acțiunile de popularizare a măsurilor de asigurare a calității
factorilor de mediu, de educație a publicului în problemele de mediu prin
intermediul mass-mediei, inclusiv prin vizite tematice la subiecții raporturilor de
me

S-ar putea să vă placă și