MECANISME I INSTRUMENTE PENTRU MANAGEMENTUL MEDIULUI Mediul este parte integrant esenial a oricrui proces de dezvoltare i cuprinde legturile

i interdependenele existente ntre oameni i resursele naturale. Ca urmare, schimbrile prin care trece mediul nu sunt generate numai de evenimente naturale, ci i de manifestarea practic a unor modele de dezvoltare, practici i stiluri de via. Reciproc, orice modificare a mediului fizic, are consecine socioeconomice importante, care influeneaz calitatea vieii. Efectele polurii mediului, manifestate prin apariia unor serioase probleme de sntate i prin perturbarea echilibrului ecologic, recunoscute la nivel internaional prin Conferina de la Stockholm, au condus la apariia unei ample micri pentru protecia mediului att n rile dezvoltate, ct i n rile n curs de dezvoltare. Aceast reacie a inclus participarea activ a sectorul public i a celui privat. Principala caracteristic a acestei micri pentru protecia mediului a fost c a generat o nou perspectiv pentru evoluia atitudinilor i a cunotinelor n acest domeniu. n cadrul unui proces evolutiv la scar mondial, marcat de Conferina de la Rio i Johannesborg, s -au recunoscut o serie de aspecte eseniale pentru structurarea i orientarea instrumentelor de management de mediu. Astfel: Multe dintre efectele generate de activitile umane asupra mediului au o extindere global i regional, iar altele sunt limitate la zone geografice specifice, necesitnd soluii i msuri la toate nivelurile. Un exemplu marcant l constituie producia i consumul de clorofluorcarburi, localizate n principal n rile dezvoltate, avnd drept consecin epuizarea stratului de ozon, care protejeaz locuitorii i ecosistemele globului mpotriva radiaiilor solare ultraviolete. Problemele mediului din anii 80 au devenit importante n principal datorit implicaiilor lor economice i sociale. Exemplul cel mai elocvent este cel al emisiilor de gaze cu efect de ser. Aceste emisii genereaz schimbrile climatice, ale cror manifestri au o posibil influen duntoare asupra ecosistemelor i sistemelor antropice planetare. Prin creterea temperaturilor, anumite zone ale globului pot ajunge s se confrunte cu: reducerea posibilitilor de alimentare cu ap; creterea eroziunii solurilor; inundaii i ca urmare cu posibiliti mai reduse pentru producia de alimente. La rndul lor, aceste efecte pot avea ca rezultate: apariia i extinderea foametei; tulburri sociale i programe costisitoare de reabilitare a mediului, n special n rile n curs de dezvoltare. Cercetrile au produs noi dovezi ale severitii crizei cu care se confrunt mediul. Spre exemplu, eliminarea unor habitate naturale cum sunt zonele umede i defririle pdurilor tropicale conduc la accentuarea ntr-un ritm fr precedent a dispariiei speciilor de faun i flor i la eliminarea receptorilor de carbon. Cheia reuitei msurilor internaionale pentru protecia mediului const ntr-o participare mai larg a comunitii mondiale, n cooperarea pe probleme tehnice i n aplicarea funcional a unor mecanisme de finanare, care s sprijine rile n curs de dezvoltare. Analog, cheia succesului msurilor la nivel local, depinde de participarea mai larg a cetenilor, n special de implicarea organizaiilor neguvernamentale, care s sprijine iniiativele locale pentru protejarea mediului. De asemenea, dezbaterile internaionale pe probleme de mediu au condus la stabilirea unui acord general asupra urmtoarelor elemente majore: mediul reprezint o preocupare comun a rilor industrializate i a celor n curs de dezvoltare; problemele rilor bogate i ale celor n curs de dezvoltare sunt diferite; rspunsul la problemele globale ale mediului poate fi gsit numai pe calea cooperrii

internaionale i prin integrarea dezvoltrii economico-sociale cu protecia mediului, n conformitate cu abordarea bazat pe dezvoltarea durabil. Politicile de mediu reunesc elurile i principiile comune de aciune n domeniul mediului, ale unei comuniti sau organizaii la nivel internaional, regional sau local, care urmresc un angajament asumat pentru protejarea, conservarea i ameliorarea continu a mediului i conformarea comunitii sau organizaiei cu cerinele reglementrilor relevante privind mediul. Politica de mediu furnizeaz cadrul conceptual pentru managementul mediului. Evoluia msurilor pentru protecia mediului din ultimii 40 de ani s-a bazat pe filozofia controlului polurii. A fost creat o larg gam de tehnologii de control al polurii i n prezent este tehnic posibil s se reduc n mare msur sau s se elimine n integralitate evacurile de poluani importani. Totui, n rile dezvoltate, aceast abordare conduce la beneficii n scdere pe unitatea de cheltuieli iar n multe din rile n curs de dezvoltare nu exist condiiile minim necesare pentru implementarea msurilor de control al polurii. De asemenea, n anumite ri exist temerea c msurile pentru controlul polurii constituie un lux costisitor, care va devia resursele de la o utilizare mai productiv. Ca urmare, orientarea actual s-a schimbat ctre managementul mediului, care utilizeaz o larg combinaie de msuri coercitive i stimulative, pentru a realiza mbuntiri durabile. Aceasta presupune1: definirea politicilor de mediu n termenii obiectivelor urmrite; considerarea i menionarea explicit a prioritilor; descentralizarea mai pronunat, n special n ceea ce privete implementarea politicilor; promovarea unor mai bune performane i metode manageriale n locul simplelor msuri de control al emisiilor; adoptarea unor strategii eficiente sub aspectul costurilor n locul adoptrii unor msuri specifice de control al polurii. Managementul mediului reprezint metoda prin care se organizeaz activitile umane care afecteaz mediul, n vederea maximizrii bunstrii sociale i pentru a preveni i micora posibilele efecte generate asupra mediului, prin tratarea cauzelor generatoare. Apariia i evoluia managementului mediului ca proces i sistem reprezint un produs al activitilor de protecie a mediului, a totalitii aciunilor i msurilor destinate conservrii resurselor naturale i meninerii factorilor de mediu la un nivel acceptabil. Problema esenial care se pune este aceea c strategia de protecie a mediului trebuie gndit astzi n alternativa procesual i sistemic, acceptat de toate guvernele lumii, c meninerea echilibrului ecologic pe plan global, regional sau local este mai important dect scopurile politicii socialeconomice. Problemele mediului nu pot fi privite n izolare, ci trebuie abordate mpreun cu cele de dezvoltare, lund n considerare importana esenial a meninerii unui echilibru adecvat ntre dezvoltarea economic, creterea demografic, utilizarea raional a resurselor naturale, protecia i conservarea mediului. Societatea a identificat motive valide pentru a rspunde la ntrebarea de ce trebuie protejat mediul. Conceptul de dezvoltare durabil poate rspunde la ntrebarea ce trebuie fcut pentru a proteja mediul. Managementul de mediu const ntr-un set de instrumente practice, care ncearc s ofere un rspuns la ntrebarea cum se va realiza acest obiectiv?. n final, de ce?, ce anume? i cum anume? se pot integra numai ntr-un context socio-economic dat, n care prioritile naionale (cum sunt eradicarea 1 srciei, participarea public, crearea de locuri de munc, etc) pot fi urmrite prin intermediul unor planuri de aciune sau strategii adecvate n domeniul mediului. Elaborarea unei politici nu se poate face n absena considerrii unor valori.

Sistemul de valori care st la baza deciziilor are o mare influen asupra felului n care sunt luate deciziile, asupra factorilor care sunt luai n considerare i a felului n care sunt evaluate alternativele politice. Persoanele individuale implicate n formularea politicii din domeniul mediului trebuie s asigure ca valorile personale s nu interfereze cu obiectivele naionale. nelegerea legturilor dintre problemele mediului reprezint elementul esenial pentru formularea unei politici durabile. Sub presiunea economic, multe politici elaborate pentru creterea produciei conduc la o utilizare ineficient a resurselor, cu efecte negative pe termen lung, att asupra mediului ct i asupra dezvoltrii economice. Cea mai uzual clasificare a instrumentelor pentru managementul mediului este cea care le mparte n: msuri de comand i control, care includ legi, sisteme de autorizare, sisteme de nregistrare i certificare, etc. prin care se reglementeaz i se impun activiti care protejeaz mediul; stimulente economice, care caut s corecteze deficienele specifice ale sistemului de pia. Legile din domeniul mediului au fost adoptate rapid n multe ri. Din pcate, de multe ori, nu a fost posibil i implementarea lor, fie datorit adoptrii unor acte legislative prea ambiioase sau nerealiste, fie datorit deficienelor de instrumentare a acestora i a lipsei suportului instituional. Mai mult, anumite legi din domeniul mediului au euat pentru c erau improprii realitilor economice ale rii sau regiunii sau pentru c nu au luat n considerare capacitile instituionale ale societii care urma s le implementeze. O alt deficen major const n discrepana dintre volumul mare de reglementri adoptate ntr-un ritm rapid i numrul mic de msuri concrete de management de mediu i de impunere a acestor reglementri, ceea ce a condus la dificulti majore de aplicare. Calitatea i funcionalitatea reglementrilor legale i a stimulentelor economice este o condiie necesar dar nu i suficient a succesului unui program de management de mediu, care nu poate fi obinut dect n condiiile existenei i a sprijinului oferit de instituii adecvate. Elementul instituional presupune: existena unor persoane capabile s conceap politici i regulamente de mediu i a unor specialiti pe probleme tehnice care s contribuie la reducerea efectelor duntoare generate asupra mediului i s monitorizeze performana n raport cu mediul; existena autoritilor de mediu la nivel naional, regional i local n cadrul structurilor guvernamentale, care au puterea conferit prin lege de a impune reglementrile din domeniul mediului i de a lua decizii la diferite niveluri; existena unor laboratoare performante, care s furnizeze rezultate de ncredere, existena echipamentelor, a infrastructurii adecvate i existena resurselor economice pentru a efectua monitorizri, evaluri i cerecetri n teren. Stimulentele economice reprezint instrumente bazate pe mijloace financiare, concepute pentru a motiva poluatorii s reduc riscurile pe care le ridic activitile, procesele sau produsele lor asupra sntii i mediului. Aceste stimulente ofer recompense de natur monetar i de alt natur pentru msurile de reducere a polurii, alimentnd n acest fel motivaia poluatorilor de a-i modifica comportamentul. Stimulentele economice prezint cteva avantaje foarte utile pentru managementul mediului: n anumite circumstane, stimulentele economice pot fi structurate pentru a avea ca rezultat o mai mare reducere a polurii dect n cazul msurilor tradiionale de comand i control; de multe ori permit realizarea controlului polurii la costuri mai reduse dect n cazul aplicrii msurilor tradiionale de comand i control;

spre deosebire de msurile tradiionale de comand i control, permit realizarea unui control mai bun al polurii generate de o multitudine de surse mici i dispersate de poluare; pot potena mbuntirea i inovarea tehnologiei. Conceptul de dezvolatre durabil a statelor, ridicat la rang de principiu fundamental n majoritatea legilor naionale din domeniul mediului i chiar n constituie, solicit integrarea consideraiilor privind mediul n toate domeniile activitilor economice i sociale. n acest scop, un stat trebuie s dispun de o autoritate la nivel naional cu atribuia de a elaborara politica de mediu, care s fie sprijinit de autoriti locale cu atribuia de a pune n aplicare politica de mediu. Aceste autoriti trebuie s urmreasc efectele polurii asupra aerului, apelor i solurilor i asupra populaiei i s fie abilitate s ia deciziile necesare pentru reducerea polurii i protejarea mediului. Pentru a putea aciona, trebuie s dispun de o politic i un cadru legislativ i de mecanisme i proceduri care s le permit impunerea standardelor aplicabile, conform normativelor. Funcionalitatea standardelor i a procedurilor de aplicare i impunere trebuie urmrit verificat i raportat. Rezultatele verificrilor trebuie folosite pentru a aplica msuri corective, dac este cazul. n acest fel, managementul de mediu devine o activitate ciclic, la fel ca i dezvoltarea4. TIPURI DE MECANISME PENTRU MANAGEMENTUL MEDIULUI Pentru a avea funcionalitate, activitile de management de mediu necesit ndrumare, control i mecanisme pentru implementare sau aplicare, adic totalitatea urmtoarelor instrumente de comand i control: documente de politic n domeniul mediului, ntocmite de guvern sau de agenii/instituii guvernamentale, care s furnizeze cadrul necesar pentru aciuni sau msuri ulterioare, s informeze cetenii cu privire la obiectivele urmrite i termenele preconizate; un cadru legislativ, care s stabileasc responsabilitile i obligaiile structurilor administrative, economice i ale cetenilor pentru protecia mediului. Legislaia din domeniul mediului este ntocmit de multe ori structurat i cuprinde legi cardru care impun principii i reguli pentru ntocmirea procedurilor i standardelor care s contribuie la ndeplinirea respectivelor principii; standardele ncorporate n legi sunt stabilite n baza unor practici anterioare, a ndrumrilor tiinifice i din ce n ce mai mult n baza unor criterii recomandate la nivel internaional de Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic, a standardelor pentru aer i ap recomandate de Organizaia Mondial a Sntii sau n baza directivelor executive ale Conveniilor ONU, Bncii Mondiale i ale acquisului Uniunii Europene; permisele sau autorizaiile de funcionare, stabilesc standardele crora trebuie s li se conformeze activitile economice. Ele constituie de obicei responsabiliti locale, dar n situaii mai complexe sau n cazurile unor proiecte strategice pot constitui responsabiliti regionale sau naionale. un sistem de inspecie, n cadrul cruia inspectori abilitai verific i impun condiiile pervzute n autorizaiile de funcionare. Sistemele de inspecie sunt de obicei administrate la nivel naional, pentru a asigura uniformitatea aplicrii la nivelul ntregii ri, dar sunt n general implementate la nivel regional sau local. laboratoare acreditate, care s testeze eantioanele prelevate n activitile de verificare a condiiilor de conformare cu condiiile de autorizare. Acreditarea laboratoarelor este necesar pentru a asigura furnizarea unor rezultate i informaii de ncredere care s le permit inspectorilor i a altor persoane abilitate cu aplicarea prevederilor legale: - s urmreasc situaiile de nclcare, prin procedeele judiciare sau administrative care se aplic sau din contr, s conteste impunerea abuziv a unor obligaii;

- s monitorizeze activitile de autorizare i aplicare a acestora; - s raporteze cu privire la procesele de autorizare, pentru a furniza informaii necesare modificrii politicii (dac este cazul) i pentru a evidenia pe baz de documente gradul real de conformare i a stabili necesitile de mbuntire a conformrii. n vederea mbuntirii rezultatelor urmrite prin aplicarea instrumentelor de comand i control, guvernele pot adopta i alte msuri complementare, cum sunt instrumentele economice. De asemenea, participarea public este foarte important pentru facilitarea acceptrii msurilor impuse. Mai nou, agenii economici caut s-i elaboreze i si ntocmeasc propriile strategii i proceduri, ca msuri complementare pentru ndeplinirea cerinelor impuse prin sistemul de reglementri. COMPONENTELE I ROLUL MANAGEMENTULUI DE MEDIU Pentru ca cele doua componente expuse anterior (componenta manageriala si cea de mediu) sa nu ramana doar simple declaratii de bune intentii si o inserare de actiuni fara posibilitate de concretizare este nevoie ca managementul mediului sa se fundamenteze si pe alte componente la care ne vom referi in continuare. Componenta economica Componenta economica a managementului mediului, prin politicile economice cauta sa identifice si sa exploateze oportunitatile economice si sa influenteze eficienta economica si sociala. Se urmareste pe aceasta cale, sa se creeze conditi in care factorul uman si organizatiile sunt incuraiate sa integreze considerente sociale si de mediu in toate activitatile economice pe care le desfasoara. Politicile economice sunt chemate sa asigure ca integrarea considerentelor sociale si de mediu sa fie benefica pentru societate ca intreg si sa nu-i departaieze pe beneficiari in invingatori si invinsi. Prin conceptie si realizare se urmareste ca politicile economice sa vizeze interesul public general, iar cetatenii sa fie tratati cu corectitudine, nefiind obligati sa suporte costuri care nu sunt necesare. Iar pentru transpunerea in viata a acestei cerinte fundamentale este nevoie de o guvernare adecvata si de o participare publica activa. Componenta economica a managementului mediului serveste cresterea economica, dezvoltarea economica si progresul economic si, pe aceasta cale, dezvoltarea durabila. Cresterea economica se manifesta ca o evolutie ascendenta, pozitiva a economiei nationale ca o amplificare a rezultatelor obtinute prin combinarea factorilor de productie reflectate in indicatori macroeconomici. La baza acestei evolutii economice sunt asezate doua surse fundamentale: cresterea cantitativa a factorilor, ca urmare a sporirii capitalului si a resurselor de munca atrase, a materiilor prime si energetice consumate, precum si a suprafetelor cultivate; cresterea calitativa a factorilor si a eficientei utilizarii lor, in conditiile unui mediu economic si institutional favorabil, influentand astfel sporirea productivitatii muncii nationale si a eficientei investitiilor, in paralel cu diminuarea consumului de materii prime. Tot in plan tipologic, cresterea economica poate fi extensiva, obtinuta sub influenta laturii cantitative sau a factorilor directi la sporirea produsului intern brut si a altor indicatori si intensiva, in care contributia preponderenta apartine laturii calitative. Spre deosebire de cresterea economica, orientata spre asigurarea sporului cantitativ al economiei nationale, atat pe ansamblu cat si pe cap de locuitor, dezvoltarea economica ne apare ca un ansamblu de transformari cantitative, calitative, structurale si functionale in gandire si actiunea umana, in satisfacerea nevoilor fundamentale ale generatiilor prezente si viitor. Rezulta ca dezvoltarea economica induce schimbari calitative in fizionomia si structura

acesteia, de natura tehnologica, organizationala, teritoriala si inter-ramuri, in nivelul de viata a colectivitatilor umane. Daca la conceptul de dezvoltare se adauga dimensiunea economica si cele sociale, ecologice tehnologice si moralo-juridice ale activitatii desfasurate, apare conceptul de dezvoltare durabila sau sustenabila potrivit caruia deciziile si actiunile intreprinse trebuie sa asigure continuitatea existentei fiintei umane si posibilitatea ca generatiile viitoare sa se poata bucura de conditiile oferite de Terra. Un asemenea demers a impulsionat precocuparile in domeniul dezvoltarii economico-sociale durabile. Cresterea economica si dezvoltarea economica constituie un sistem de gandire unitar in teoria econo mica cunoscut sub denumirea de reproductie sociala. Progresul economic prin raportare la etapele anterioare pune in evidenta specificitatile si directiile de dezvoltare, constituindu-se ca suport al unei viziuni optimiste referitoare la perspectiva de evolutie a societatii. Viziunea optimista la care ne referim confera semnificatia fundamentala a durabilitatii dezvoltarii conceputa sub forma de capacitatea sistemului de a evolua, fara a diminua din punct de vedere calitativ sau cantitativ atributele deia acumulate. Asa cum sustin cercetatorii romani dezvoltarea durabila cuprinde doua idei importante: dezvoltarea are o dimensiune economica, una sociala si una legata de mediu. Dezvoltarea va fi durabila numai daca exista un echilibru intre diferiti factori care contribuie la calitatea generala a vietii; generatia actuala are o obligatie fata de generatia viitoare de a lasa suficiente stocuri de resurse economice, sociale si de mediu, pentru a se bucura de niveluri de bunastare cel putin la fel de ridicate ca cele din prezent. Rezulta ca, dezvoltarea durabila depaseste limitele conceptului legat de mediu, incluzand provocarile fundamentale ale combinarii unei economii dinamice cu o societate care ofera oportunitati pentru toti, pe un fond de cuprindere extins spre imbunatatirea productivitatii resurselor si decuplarea cresterii economice de degradarea cresterii economice si degradarea mediului. Componenta legislativa Preocuparea omului simplu, alaturi de aceea a omului de stiinta pledeaza pentru nevoia de a se lua masuri pentru a pune mediul in serviciul omenirii si al pacii sociale, subliniind necesitatea de a se actiona si prin intermediul dreptului ecologic. O asemenea orientare este de natura sa puna in evidenta locul si rolul componentei legislative in cadrul managementului mediului. Din acest punct de vedere, constatam ca numeroase studii si monografii din campul cercetarilor ecologice, ca si literatura si practica iuridica referitoare la combaterea poluarii, vizeaza la nivel regional si mondial urmatoarele componente ale mediului natural si modificat, aflate fie sub iurisdictia statelor fie dincolo de aceasta iurisdictie: solul si subsolul; lacurile si fluviile, marile si oceanele; aerul si clima. Se constata de asemenea, ca indiferent de nivelul de agregare (national, regional, mondial), factorii de mediu (solul, apa si aerul, flora si fauna resursele minerale si energetice) sunt componente ale diferitelor tipuri si clase de ecosisteme, naturale sau modificate (terestre, acvatice sau aeriene) si care, impreuna, formeaza natura, adica un subsistem exterior omului si societatii. Modificarea sau degradarea si epuizarea factorilor de mediu este considerata de specialisti ca un subprodus al revolutiei stiintifice si tehnologice al dezvoltarii societatii in general. In acest

cadru, activitatea unora dintre agentii cei mai agresivi a escaladat, sub aspect functional, barierele biologice ale omului si, sub aspect teritorial, limitele iurisdictionale ale statelor, impietand brutal asupra integritatii patrimoniului natural si indeosebi asupra fondului genetic. Interesele vitale ale omenirii au condus la emiterea de legi cadru, legi specifice, hotarari de Guvern, Ordonante, Ordine, decizii, normative, instructiuni si standarde. Problematica mediului natural a impus coroborarea legilor, ordonantelor si standardelor tehnice cu cele iuridice. In felul acesta au aparut, in domeniul specific al protectiei si conservarii factorilor de mediu, standardele internationale, respectiv ecostandardele. A urmat o diversificare a ecostandardelor si o selectie a acestora, in scopul de a le detasa pe cele cu forta obligatorie in plan mondial si regional. S-au facut si delimitari rezultate din aplicarea demersului interdisciplinar asupra tehnicilor iuridice, fundamental implicate in domeniul raspunderii internationale in cazul violarii prevederilor conventiilor privind interdictia ori limitarea factorilor de mediu sau proteiarea si supravegherea starii mediului natural si modificat. Componenta educativa Schimbarile care au loc in teoria si practica de management al mediului, preocuparile de aducere a acestuia de pe teritoriul teoriei pe solul stabil al demersului practicii manageriale, activitatile de proiectare si perfectionare a procesului managerial, planificarea strategiei si politicii de dezvoltare durabila, influentarea sistemului informational-decizional, cresterea importantei comunicarii si participarii in managementul mediului, aparitia de noi concepte, tendinte si practici in activitatile de marketingul mediului pun in fata managerilor, a gandirii acestora cerinte mari si complexe. Prezenta unor procese si fenomene manageriale complexe conditioneaza prin ea insa legatura dintre educatie si managementul mediului. Problema consta in a forma printr-o educatie temeinica personalul chemat sa conduca schimbarile ce apar in managementul mediului. Caracterul inedit al problemelor pe care le ridica managementul mediului impune de fiecare data o solutie corespunzatoare, care nu poate fi prevazuta in tratate si metodologii si care nu poate fi obtinuta decat in urma unei activitati complexe a gandirii creatoare a managerului. Capacitatea gandirii managerului de a elabora solutii optime in cele mai diverse situatii se bazeaza de regula pe cunostintele acumulate, pe posibilitatea folosirii si imbinarii logice a acestor cunostinte in raport cu conditiile concrete ale situatiei. Un asemenea proces presupune o gandire manageriala iudicios educata si orientata spre initiativa si independenta actionala, capabila sa foloseasca cu pricepere date deosebit de complexe, contradictorii si de regula incomplete, o gandire rapida in prevederea evenimentelor viitoare, elastica si supla. Cerintele actuale impun educarea unui anumit tip de gandire manageriala capabila de creatie, apta de initiativa si raspundere. Sarcina stabilirii legaturii dintre gandirea manageriala de mediu si educatie este ceruta de progresele tot mai mari ce au loc in teoria si practica managementului mediului. In acest context menirea procesului educational managerial de mediu este de a stimula, de a organiza eforturile interne ale managerului de intelegere si insusire creatoare a cunostintelor de dezvoltare a simtului noului, a interesului pentru stiinta de managementul mediului. Tendinta actuala a legaturii dintre gandirea manageriala de mediu si educatie este de a deplasa accentul de la cert la posibil, de a prezenta cunostintele manageriale ca achizitii ale managerului, supuse unui proces de continua transformare, imbogatire, ameliorare. In raport de modul cum este organizat si de felul in care se desfasoara procesul educativ poate duce la dezvoltarea flexibilitatii si creativitatii gandirii manageriale de mediu sau, dimpotriva, la formarea unei gandiri rigide, la sablonism. Educatia unei gandiri manageriale de mediu

flexibile este posibila acolo unde invatamantul solicita initiativa, independenta si originalitate in solutionarea problemelor. Dezvoltarea gandirii manageriale de mediu independente presupune cu necesitate existenta unul climat care sa favorizeze afirmarea trasaturilor volitionale, a curaiului de a sustine si angaia actiuni manageriale din domeniul mediului, capacitatea de asumare a unui anumit risc, rezonabil si bazat pe suplete si receptivitate. Dezvoltarea gandirii managerului este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si externi. In cadrul acestor factori, educa de rolul conducator. Acest rol este subliniat cu ajutorul catorva componente, pe care le vom prezenta in continuare: educatia prin elaborarea unor conditii interne favorabile isi creeaza singura premisele eficientei gandirii manageriale de mediu; educatia contribuie la realizarea unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel formativ al experientei care sta la baza dezvoltarii gandirii; efectul educatiei este mijlocit de factori interni favorabili, creati de ea insasi; educatia constientizeaza necesitatea de a invinge anumite obstacole; prin functia sa de selectare si vehiculare a valorilor manageriale, educatia ofera gandirii managerului posibilitatea de a cunoaste si intelege impreiurarile generate de mediu si confera caracterul activ si constient al interventiei pe care le concepe. Din cele de mai sus rezulta ca cele doua componente ale relatiei de care ne ocupam se afla intr-o stare de interinfluentare reciproca, caracterizata prin aceea ca dezvoltarea gandirii manageriale apare succesiv drept efect si premisa a educatiei. Asa cum aratam mai devreme, dezvoltarea gandirii manageriale de mediu este rezultatul actiunii a numerosilor factori, dintre care educatia detine rolul maior. In acest proces, educa genereaza noi forme de activitate care impulsioneaza si consolideaza dezvoltarea gandirii managerului, aflandu-se, in acelasi timp, intr-un proces de continua perfectionare capabila sa raspunda solicitarilor si cerintelor tot mai mari pe care le pune managementul mediului in fata managerului si gandirii sale. A. Dezvoltarea durabil Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabil a fost adoptat n anul 2001, la ntlnirea internaional de lucru de la Gothenburg (Suedia), ca strategie pe termen lung ce concentreaz politicile de dezvoltare durabil n domeniile: economic, social i protecia mediului i care a cunoscut o apreciere semnificativ n urmtorii ani. Conceptul dezvoltrii durabile e ns prezent n politica de mediu a UE nc din PAM 5 i doar se delimiteaz ca strategie de sine stttoare n 2001. La momentul actual exist dou linii de dezvol tare a acestei strategii: prima, corespunde Procesului Cardiff i are n vedere exact integrarea politicilor de mediu n alte politici comunitare; a doua, reprezentat de Declaraia de la Gothenburg numit i O Europ durabil pentru o lume mai bun: o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare durabil. Prin cadrul de dezvoltare iniiat n 2001 au fost identificate 4 prioriti: 1) schimbarea climatic i utilizarea energiei curate(adic a surselor de energie ce nu duneaz mediului); 2) sntatea public; 3) gestionarea responsabil a resurselor naturale; 4) sistemele de transport i utilizarea terenurilor. Pentru tratarea acestor prioriti au fost stabilite 3 direcii de aciune, ce structureaz i eficientizeaz strategia de dezvoltare durabil i care, n acelai timp, se completeaz reciproc. Acestea cuprind: A. propuneri ce se influeneaz mai multe sectoare 19 , B. msuri de realizare a obiectivelor pe termen lung, C. revizii progresive a gradului de implementare a strategiei,

iar fiecare dintre ele este dezvoltat prin stabilirea unui set de msuri ce creeaz cadrul de aciune propriu-zis i duc la operaionalizarea i aplicarea n practic a dezvoltrii durabile. Pentru prima direcie de aciune (A), msurile aferente au n vedere urmtoarele aspecte: toate propunerile legislative majore trebuie s includ o evaluare a potenialelor costuri i beneficii economice, sociale i de mediu; programele comunitare de cercetare i dezvoltare trebuie s se axeze mai mult pe dezvoltarea durabil; Acestora li se adaug accentul pe mbuntirea comunicrii, prin sublinierea importanei dialogului sistematic cu consumatorii i a consultrii altor ri cea din urm n vederea promovrii dezvoltrii durabile pe plan global. Convingerea c politicile comunitare trebuie s sprijine eforturile altor ri n aceast direcie ntruct dezvoltarea durabil nu poate fi numai o preocupare a UE, ci trebuie s fie a ntregii lumi s-a materializat n cadrul a dou evenimente majore: 1) UN Monterey Conference on Financing for Development (Conferina Organizaiei Naiunilor Unite de la Monterey asupra finanrii pentru dezvoltare), din martie 2002, la car e s-a luat decizia de a mri ajutorul oficial pentru dezvoltare20 al UE; 2) Johannesburg Summit (Conferina de la Johannesburg), la zece ani dup Conferina de la Rio, summit n cadrul cruia EU a nfiinat o coaliie a celor dispuis promoveze surse reutilizabile de energie i a ncheiat alte acorduri de dezvoltare durabil la nivel global. A doua direcie de aciune (B) este strns corelat cu prioritile identificate, astfel nct pentru fiecare prioritate a fost creat un set corespunztor de msuri de aciune. A treia direcie de aciune (C) prevede ca msuri de realizare: 1) o revizuire anual a strategiei, care are loc n cadrul ntlnirii din fiecare primvar a Consiliului European, 2) o revizuire a strategiei la schimbarea fiecrui mandat al Comisiei i 3) organizarea, de ctre Comisie, a unui forum cu prile interesate (la fiecare doi ani). B. Programul de promovare a ONG-urilor active n domeniul proteciei mediului Acest program are la baz Decizia 466/2002/EC din martie 2002, funcioneaz ca un instrument financiar i reprezint re-nnoirea unui program anterior, desfurat pe parcursul a trei ani (1998-2000). Noul program acoper perioada 2002 -2006, are un buget de 32 mil. Euro i ncurajeaz participarea sistematic a ONG-urilor la dezvoltarea politicii comunitare de mediu, precum i sprijinirea asociaiilor locale i regionale mici ce contribuie la aplicarea aquis-ului comunitar. Rolul su de stimulent este materializat prin acordarea de subvenii (granturi) ONG-urilor active n domeniul proteciei mediului, pe baza unor propuneri trimise de acestea. Criteriile de acordare a granturilor urmresc prioritile PAM 6 i promoveaz educaia pentru protecia mediului i sprijinirea implementrii legislaie comunitare de mediu, iar sumele acordate acoper 70% din cheltuielile organizaiei pe ultimii doi ani pentru ONGurile din SM i 80% pentru cele din rile candidate. C. Politica integrat a produselor (PIP) PIP are la baz Cartea verde a unei politici integrate a produselor (februarie 2001) i exist ca strategie ncepnd din iunie 2003, odat cu adoptarea de ctre Comisie a comunicrii aferente. PIP urmrete s minimizeze degradarea pe care unele produse o cauzeaz mediului pe durata ciclului lor de via i propune o abordare voluntar n vederea produselor verzi, precum i o strns cooperare cu prile interesate. Principiile de baz ale acestei strategii sunt: 1) gndirea n perspectiva ciclului de via al produselor; 2) implicarea pieei, prin crearea de stimulente n vederea ncurajrii cererii i ofertei de produse verzi; 3) implicarea prilor interesate; 4) actualizarea i dezvoltarea continu; 5) crearea de instrumente variate.

n ceea ce privete implementarea sa, au fost identificate dou direcii de aciune: __stabilirea de condiii cadru adic promovarea acelor tipuri de msuri i instrumente aplicabile mai multor produse diferite; __crearea unei abordri specifice produsului adic identificarea produselor cele mai duntoare la adresa mediului i dezvoltarea de proiecte pilot pentru demonstrarea practic a beneficiilor aplicrii PIP. n momentul de fa, aceast strategie se afl nc n faza promovrii obiectivelor i a elaborrii modalitii de transpunere n practic a principiilor sale. Dei aceast strategie nu este nc funcional, ea are un potenial ridicat de promovare a unei atitudini centrat pe preocuparea pentru mediu, att din partea productorilor ct i a consumatorilor ceea ce, pe termen lung, poate genera formarea unui mecanism autoreglabil de selecie a tipurilor de produse aflate pe pia, n funcie de potenialul lor duntor asupra mediului. Pentru a asigura eficacitatea acestei strategii, Comisia a prevzut o revizuire a sa la fiecare trei ani.

ECOSISTEME Spaiul planetei noastre n care este posibil n permanen viaa se numete biosfer. n componena acesteia intr urmtoarele: litosfera - nveliul solid al Pmntului; hidrosfera - mediul lichid al Pmntului, sau Oceanul Planetar; atmosfera - zona gazoas omogen a Pmntului, situat deasupra primelor dou. Raportat la dimensiunile Pmntului, biosfera reprezint o pelicul subire, a crei grosime este de civa zeci de kilometri. Compoziia actual a biosferei a fost determinat, n principal, de activitatea organismelor vii autotrofe, cele care realizeaz fenomenul de fotosintez. n acest fel a avut loc srcirea atmosferei n dioxid de carbon i creterea concomitent a concentraiei de oxigen.

Fig.1.1. Structura i relaiile dintre componentele unui ecosistem. E1, E2 = organisme (elemente ale biocenozei); A = aciuni; C = coaciuni; R = reaciuni.

Mediul de via al unui organism viu din biosfer se mai numete i ecosistem. Acesta, ca ansamblu/ complex natural, este constituit din dou componente: biotop i biocenoz (fig.1.1)

Biotopul reprezint spaiul n care triete un organism vegetal sau animal, alturi de factorii de mediu care acioneaz asupra lui. Practic, biotopul cuprinde toate elementele abiotice ale ecosistemului. Biocenoza este componenta vie (biotic) a ecosistemului. Aceasta cuprinde o comunitate unitar i complex de plante i fiine vii. In funcie de nivelul impactului activitii umane, ecosistemele sunt: a. naturale: ecosistemele n care efectele activitilor umane sunt foarte, foarte puin resimite (adncul mrilor i oceanelor, pdurile ecuatoriale, zonele polare); b. modificate: ecosisteme n care se resimt, ntr-o oarecare msur, efectele indirecte ale activitii umane, cel mai adesea ca impact antropomorf indirect; c. amenajate: ecosisteme care se afl n atenia omului n vederea obinerii hranei, materiilor prime vegetale i animale. Omul intervine permanent, prin selecia elementelor i reglarea populaiei biocenozei. Dup natura biotopului, exist ecosisteme acvatice i ecosisteme terestre. 1. Ecosistemele acvatice: a. oceanice; b. continentale. a. Ecosistemele acvatice oceanice (de ex.: ecosistemul estuarelor, ecosistemul mangrovelor etc.) se gsesc situate n oceanele i mrile Pmntului. Popularea cu organisme vii, pe adncime, are loc astfel:

zona eufotic: adncime < 100 m; ptrunde lumina solar (are loc procesul de fotosintez); se gsesc toate organismele vii autotrofe (alge i fitoplancton); zona disfotic: adncime >100 m; nu ptrunde lumina solar (lipsesc organismele vegetale autotrofe); se gsesc nevertebrate care se hrnesc cu substane organice din straturile superioare.

b. Ecosistemele acvatice continentale sau ecosisteme limnicole, cuprind apele terestre curgtoare, lacurile i apele stttoare. 2. Ecosistemele terestre sunt constituite din comunitile de organisme care ocup biotopurile formate pe suprafaa uscatului. Principalele caracteristici ale acestora sunt urmtoarele:

sunt alctuite din: sol (i substratul pedogenetic), faz gazoas (aerul) i una lichid (apa din substrat i cea din precipitaii). reprezint componenta principal a mediului de via al omului; repartiia ecosistemelor terestre este determinat, n principal, de latitudine, clim i de relaia temperatur-precipitaii.

Ecosistemele, ndeosebi cele terestre, pe baza unei structuri aproximativ identice, pot fi grupate n biomuri (biomul supralitoralului, biomul pdurilor, biomul cmpiilor aride, biomul cmpiilor umede).

n categoria ecosistemelor terestre pot fi cuprinse i ecosistemele urbane, rurale i agroecosistemele. ntre elementele biocenozei i cele ale biotopului exist 3 categorii de legturi (reciproce) (fig.1.1):

aciuni, A - generate de factorii abiotici (geografici, mecanici, fizici, chimici) ai mediului; reaciuni, R - rspunsurile corespunztoare ale organismelor vii din biocenoz; coaciuni, C - relaiile dintre organismele din aceeai specie sau specii diferite.

Prin urmare, ecosistemul reprezint rezultatul interaciunii dintre elementele vii i cele anorganice sau fizice, dintr-un anumit mediu de via i teritoriu geografic. Aciunea factorilor abiotici (de natura climatic, fizic, chimic etc.) asupra unui organism viu determin:

nivelul natalitii/mortalitii; rspndirea teritorial i densitatea populaiilor; favorizarea apariiei modificrilor adaptive.

Totalitatea ecosistemelor reprezint mediul nconjurtor, sintagm mult mai folosit n literatura de specialitate. Pe de alt parte, mediul nconjurtor poate fi definit ca fiind totalitatea factorilor naturali i antropici (creai n activitile umane), care asigur meninerea echilibrului ecologic, determinnd totodat condiiile de via pentru om i cele de dezvol tare ale societii. Echilibrul ecologic se definete prin existena unor raporturi optime ntre fiinele vii i mediul nconjurtor. tiina care studiaz aceste raporturi, fr a recomanda msuri tehnice pentru ameliorarea mediului se numete ecologie (o component a biologiei). Factorii naturali ai mediului nconjurtor sunt: apa, aerul, solul, precum i procesele i fenomenele naturale generate de interaciunea lor. Factorii antropici sunt generai de activitile umane: industriale, agrozootehnice, construcii, transporturi, casnice/gospogreti etc. Continuitatea vieii pe Pmnt depinde n mare msur de asigurarea calitii factorilor (naturali) de mediu, activitate numit i protecia mediului. Diminuarea calitii factorilor de mediu de ctre elemente sau fenomene perturbatoare se numete poluare. Elementele/ fenomenele perturbatoare se mai numesc i (ageni) poluani, iar acetia pot fi de origine natural sau antropic. Aciunea acestora se situeaz n limitele:

minim = un simplu disconfort pentru populaia biocenozei; maxim = grave dezechilibre ecologice (aciune toxic asupra organismelor i/sau degradarea componentelor abiotice ale mediului).

Protecia mediului urmrete, n principal: a. studierea interdependenei dintre mediu i: fenomenele/ procesele naturale i artificiale (de exemplu, precipitaiile, degradarea stratului de ozon, nclzirea global a Terrei, deplasarea apei subterane, degradarea solului prin eroziune etc.);

 fiinele vii. b. luarea de msuri n vederea ocrotirii i conservrii mediului. Ocrotirea mediului nconjurtor = desfurarea de aciuni (majoritatea, legiferate) care scot din incidena omului speciile rare (pe cale de dispariie), precum i spaiile geografice cu valoare natural deosebit. Conservarea mediului nconjurtor se poate realiza prin:

utilizarea raional i eficient a resurselor mediului; adoptarea celor mai potrivite forme i tehnologii de prelucrare (ecotehnologii); efectuarea de lucrri pentru limitarea i prevenirea efectelor duntoare ale unor fenomene naturale (inundaii, alunecri de teren, eroziune etc.).

O protecie eficient a mediului presupune cunoaterea urmtoarelor aspecte: condiiile de via din cadrul fiecrui factor de mediu; sursele de poluare (poluanii, modul de dispersie, efectele asupra mediului); msurile de prevenire i combatere a polurii. Cauzele principale ale apariiei fenomenelor de poluare sunt: dezvoltarea intens a industriei, transporturilor i agriculturii; creterea demografic vertiginoas (ndeosebi n secolele XIX i XX) i sporirea necesitilor de confort; apariia centrelor urbane suprapopulate; utilizarea haotic a resurselor naturale; acumularea n mediu de substane neutilizabile; apariia de substane/ materiale noi, pentru care ritmul de consum i reciclare de ctre organisme este mult inferior ritmului de generare. Poluarea afecteaz toi factorii de mediu (aer, ap, sol), manifestndu-se n diferite moduri (tipuri). Clasificarea tipurilor de poluare se face dup mai multe criterii, cum ar fi: 1. proveniena poluanilor: a. poluare natural: biologic, fizico-chimic, menajer; b. poluare antropic: industrial, transporturi, agricol, activiti socio-culturale. 2. natura poluanilor: a. poluare fizic: termic, fonic (sonor), radioactiv, electromagnetic; b. poluare chimic: cu carbon i derivai; cu compui de sulf, azot; metale grele i compui; compui de fluor; materiale plastice; pesticide; materii organice fermentabile etc.; c. poluare biologic: contaminarea mediilor inhalate i ingerate; modificri ale biocenozelor i invazii de specii animale i vegetale (insecte nedorite, buruieni); germeni patogeni etc.; d. poluare estetic: degradarea peisajelor datorit urbanizrii, sistematizrii eronate, industriei etc. 3. starea fizic a poluanilor:

poluare cu gaze i pulberi n suspensie; poluare cu substane lichide; poluare cu substane solide.