CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………..pag 2
CAPITOLUL I – POLITICA DE MEDIU
1.1. Efectele schimbărilor în economie asupra mediului ……………………..pag 6
1.2. Managementul implementării politicii de mediu ………………………...pag 9
1.3. Mijloace şi instrumente ale politicii de mediu............................................pag 13
1.3.1. Instrumente financiar – economice........................................................pag 16
1.3.2. Instrumente social – comunicative.........................................................pag 19
1.3.3. Fondul pentru mediu..............................................................................pag 21

CAPITOLUL II – STRATEGII DE PROTECŢIE A MEDIULUI

2.1. Necesitatea unei strategii de mediu..............................................................pag 24
2.2. Elemente generale în strategia de protecţie a mediului înconjurător...........pag 26
2.3. Strategii ale politicii de mediu.....................................................................pag 29
2.3.1. Strategia dezvoltării durabile..................................................................pag 30
2.3.2. Strategia POS Mediu...............................................................................pag 33
2.3.3. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)...............................pag 37
2.3.4. Realizări în activitatea de armonizare a acquis-ului de mediu ...... .......pag 41

CAPITOLUL III – POLITICA INVESTIŢIILOR ÎN DOMENIUL

PROTECŢIEI MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
3.1. Investiţii în domeniul protecţiei mediului în perioada 2007- 2010..............pag 45
3.2. Cheltuieli la nivel naţional pentru protecţia mediului în ultimii 3 ani.........pag 52
3.3. Perspective privind protecţia mediului în România în perioada 2010-
2015......................................................................................................................pag 55
CONCLUZII...................................................................................... pag 58
BIBLIOGRAFIE............................................................................... pag 60

1
 INTRODUCERE

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea

pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de
la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei,
aerului şi solului. Au trecut doi ani până la crearea politicii comunitare de mediu, în
1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici
comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu
depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului
că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de
protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare.
Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de
acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor
viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie
a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-
urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus,
această conectare la şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă
Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.
Prin lucrarea intitulată „Politici şi strategii de protecţie a mediului” mi-am
propus să identific diferite concepte, principii economice care intervin în
problematica atât de vastă a economie mediului, respectiv a dezvoltării durabile, să
prezint instrumentele economice dar şi pe cele financiare care sunt utilizate în
politica de mediu atât pe plan internaţional cât şi în România.
Protecţia mediului constituie astfel un element esenţial al dezvoltăţii durabile
economice şi o condiţie a stabilităţii politice şi sociale pentru termen lung. Totuşi,
pentru multe ţări în curs de dezvoltare, această temă este un lux pornind de la
obiectivele economice propuse, deoarece nu dispun de sumele necesare efectuării
unor investiţii importante pentru repararea pagubelor aduse mediului. De menţionat
însă efortul făcut de ţările din Europa de Est pentru repararea efectelor poluării
industriale şi urbane asupra atmosferei, apei, etc.
2
 Bineînţeles că o creştere economică corelată cu o protecţie adecvată a
resurselor naturale şi de mediu sunt obiective compatibile. Însă, dacă resursele sunt
afectate pentru protecţia mediului, ele nu vor mai fi disponibile pentru alte obiective
ale colectivităţii. Este, deci, important ca protecţia mediului să fie considerată alături
de alte obiective ale colectivităţii, şi nu separat.
În realitate, un număr mare de ţări folosesc o combinare a instrumentelor de
acţiune ce include reglementări, ajutoare financiare, taxe, redevenţe, permise
negociabile. De aceea, se apreciază faptul că este necesară conştientizarea oamenilor,
în scopul opririi sau stagnării creşterii economice pentru a salva mediul. Acest fapt,
consider că nu se poate realiza decât prin renunţarea la unele avantaje şi prin
modificarea mentalităţii. Şi acest lucru se poate obţine prin renunţarea la ideea
potrivit căreia omul este stăpânul naturii, neavând nici o responsabilitate faţă de ea.
În contextul actual, politicile sectoriale, atât naţionale, cât şi internaţionale, vor
trebui reexaminate în lumina principiilor “utilizator – plătitor” şi “poluator -
plătitor”, de aşa manieră încât integritatea costurilor bunurilor şi serviciilor
considerate să fie suportat de cei care beneficiază de acestea, fiind urmărită
compatibilitatea politicilor macroeconomice, având grijă să se asigure o expansiune
economică compatibilă cu dezvoltarea durabilă.
În acest context, putem aprecia că România a făcut progrese şi paşi importanţi
în implementarea politicilor de mediu dar şi în realizarea unor strategii la nivel
naţional care să coreleze politicile de mediu cu celelalte tipuri de politici.

3
 CAPITOLUL I
POLITICA DE MEDIU

Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane, fiind

rezultatul interacţiunii dintre elementele naturale: sol, aer, apă, climă, biosferă, cu
elemente rezultate din activitatea umană. Toate acestea influenţează condiţiile
existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii, drept urmare, protecţia
mediului este o prioritate atât la nivelul României, cât şi la scară globală.
În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a
tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia
de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor naturale relevă, tot mai
evident, un dezechilibru ecologic, impunând găsirea unor soluţii pentru ameliorarea
acestei situaţii, în condiţiile unei dezvoltării durabile.
Politica de mediu1 este concepută ca formă a politicii generale a statului, având
ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor, metodelor şi mijloacelor
implicate în acţiunile desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi combaterii
poluării, a conservării şi dezvoltării durabile a mediului.
Reprezetând o politică specială (atât la nivel naţional cât şi inţernational),
politica de mediu înseamnă în acelaşi timp şi evaluarea siţuatiilor reale ale mediului,
constatarea influenţelor negative asupra mediului, stabilirea instituţionalizată a
măsurilor necesare organelor statale în protejarea şi conservarea mediului, precum şi
stabilirea sistemelor de sancţionare în caz de poluare şi a cuantumului sancţiunilor
aplicabile. Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată de politica economică,
administrativ-financiară şi legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare
naţională şi internaţională întrucat reprezintă deopotrivă relaţii teoretice şi relaţii
practice concrete. Sarcinile politice de proţectie a mediului sunt diferite şi complexe,
principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei ţări precum şi
autoritaţilor naţionale şi locale de specialitate.
1
Rojanschi Vladimir- Evaluări de impact şi strategii de protecţia mediului, Ed: U.E.B., Bucureşti, 1994, pag 21.

4
 Cele trei Conferinţe naţionale de proţectie a mediului au stabilit principalele
sarcini politice de protecţie a mediului pentru statele participante. Asfel, la puţin timp
după prima Conferinţă a O.N.U. asupra mdiului, Comisia Europeană a propus
elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu, care recunoaşte necesitatea şi
legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul se dezvoltă
progresiv un drept comunitar al mediului care în prezent cuprinde peste 200 directive
şi regulamente în domeniul protecţiei mediului.
Actul Unic European adoptat în 19862, este documentul prin care protecţia
mediului dobândeşte o bază legală în cadrul Tratatului Comisiei Europene, atribuind
în mod explicit comunităţii europene competenţa în domeniul protecţiei mediului.
În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam, politica de mediu devine politică
orizontală a Uniunii Europene, ceea ce înseamna că aspectele de mediu vor fi în mod
necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.
În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine-stătător al
politicilor naţionale în anul 1990, când a fost infiinţat pentru prima dată un Minister
al Mediului. Politica de mediu în ţara noastră a evolut de la adoptarea de măsuri
minime de protecţiea mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, până la
conturarea cauzelor acestora, precum şi a stabilirii de atribuţii şi responsabiliţăti
pentru daunele cauzate mediului.
Începand cu anul 1996, se poate constata o adecvare a strategiei naţionale cu
cea comunitară în ceea ce priveşte principiile, prioriţătile şi obiectivele în domeniul
mediului înconjurător.
Principiile pe care se bazează politica de mediu 3 în ţara noastră sunt
urmatoarele:
- principiul precauţiei cu privire la activitaţile cu impact asupra calităţii mediului;
- principiul prevenirii poluării şi a riscurilor ecologice;
- principiul conservării biodiversitătii, a mostenirii culturale şi istorice;

2
Dogaru Lucreţia - Politica de mediu în România în contextul integrării europene, Ed: Universităţii „Petru Maior”, Tg-
Mureş, 2008, pag 34.
3
Prisecaru P.- Politici comune ale Uniunii Europene, Ed: Economică, Bucureşti, 2004, pag 226.

5
 - principiul stimulării activităţilor de redresare a mediului (prin acordarea de
subvenţii, credite etc.);
- principiul potrivit căruia poluatorul şi utilizatorul ,,plăteşte”, în sensul că sunt
obligaţi la plăţi directe atât cei ce poluează mediul cât şi cei care utilizează resursele
naturale ale mediului.

1.1. Efectele schimbărilor în economie asupra mediului

Politicile şi strategiile inclusiv investiţiile in protecţia mediului în ţările în
tranziţie, printre care şi România, vor fi determinate de profundele schimbări
economice care transformă interesele, structura instituţională şi cea a activităţii
economice. Tranziţia de la planificarea centralizată la economia de piaţă va duce, în
cele din urmă, la îmbunătăţirea atât a activităţii economice, cât şi a calităţii mediului
înconjurător. În trecut, procesul de producţie implică o imensă risipă de resurse,
costul de mediu fiind aproape neglijat. Acum, măsuri care încurejează utilizarea mai
eficientă a energiei, resurselor minerale şi a apei vor reduce de asemenea poluarea
apei şi a aerului. Pe măsură ce întreprinderile trebuie să ţină seama de adevăratul cost
alternativ al capitalului, accentul se va deplasa de la investiţiile mari de capital, care
folosesc produse ale industriei grele, spre un proces continuu de moi tehnologii. Ca
rezultat, nivelul mediu al poluării generate pe unitate de produs va descreşte. Aceste
schimbări structurale vor necesita timp, dar ele vor avea un mare impact asupra
emisiilor de poluanţi în următorii 10-15 ani.
Reforma economică nu va fi şi nu trebuie să fie justificată de considerente de
protecţie a mediului. Totuşi, multe dintre politicile care sunt caracteristice procesului
de reformă în Europa Centrală şi de Est, stabilizarea macroeconomică, reforma
preţurilor, restructurarea industriei şi liberalizarea comerţului, pot contribui la
reducerea degradării mediului. Considerentele de protecţie a mediului nu fac decât să
motiveze necesitatea implementării politicii a acestor reforme, cât mai repede cu
putinţă.
Privatizarea poate contribui la îmbunătăţirea calităţii mediului cu condiţia
instituirii unor reglementări clare, credibile şi aplicabile pentru protecţia mediului,

6
dar adesea concurenţa determină comportamentul întreprinderilor la fel de mult ca şi
forma de proprietate. Opolitică economică ce promovează concurenţa, inclusiv
fărămiţarea marilor monopoluri, este la fel de importantă ca şi privatizarea în
obţinerea răspunsului optim la creşterea preţurilor la energie şi instituirea de taxe şi
măsuri de reglementare în ceea ce priveşte poluarea. Privatizarea clarifică sarcinile
administraţiei întreprinderilor şi îi permite acesteia să se concentreze asupra
funcţionării eficiente şi profitabile sub constrângerea normelor de protecţie a
mediului. Vor exista, desigur, negocieri asupra naturii acestor constrângeri, dar
părţile interesate care vor participa la aceste negocieri vor avea responsabilităţile clar
definite.
În general, transformarea economică va afecta probabil toate realităţile socio-
economice ale unei ţări în tranziţie. În primul rând, schimbările structurale vor
reduce consumul de resurse naturale şi aceste schimbări vor fi încurajate de
eliminarea subvenţilor la energie şi de privatizare. Ele vor aduce cu sine noi investiţii
în tehnologii mai puţin poluante. În al doilea rând, după ce creşterea economică va fi
relansată, se vor crea noi presiuni asupra mediului.
Cele mai importante influenţe structurale4 asupra perspectivelor protecţiei
mediului pe termen scurt şi mediu sunt:
• Partea din venitul naţional destinată investiţiilor a scăzut deja în mod
dramatic. Chiar dacă economia se va relansa, procentul din venitul naţional investit
în special în industria grea sau în industrii de bază va fi mult mai mic decât în trecut,
deoarece aceste investiţii s-au dovedit ineficiente. Acest lucru implică o continuă
scădere a cererii pentru produsele industriei grele raportat la venitul naţional.
• Structura consumului în sectorul public şi în cel privat se va schimba treptat,
în diverse moduri. Pe ansamblu, o fractiune mai mică din venit ca fi cheltuită pentru
bunuri industriale şi o parte mai mare va fi cheltuită pentru produsele industriei
alimentare, hârtie şi produse chimice şi mijloace de transport. Implicaţia acestor
schimbări este că sporirea producţiei industriale va rămâne în urma cresterii
economice pe ansamblu şi va avea loc în industrie o trecere de la activităţile care
4
Rojanschi Vladimir, Bran Florina – Politici şi strategii de mediu, Ed: Economică, Bucureşti, 2002, pag 24.

7
sunt surse importante de poluare a aerului la activităţi care deversează poluanţi în
apă. Dezvoltarea mijloacelor de transport private şi cresterea numărului de produse
ambalate vor ridica noi probleme legate de poluarea datorată traficului rutier şi
deşeurilor menajere în oraşe.
• Accentul pus în trecut pe atingerea unor niveluri prestabilite ale producţiei a
făcut ca multe industri să devină notorii pentru risipa de materiale, energie, muncă şi
capital. Schimbări simple în reorganizarea producţiei vor permite întreprinderilor să
reducă risipa, să elimine supraîncărcarea schemei de personal şi să producă mai mult
cu acelaşi capital fizic. Economia va fi astfel capabilă să producă mai mult cu
aceleaşi resurse, reducând risipa.
De asemenea, restructurarea economică va duce în cele din urmă la noi
investiţii. Înlocuirea vechilor echipamente cu unele noi, care încorporează tehnologii
moderne, va aduce cu sine beneficii gratuite pentru mediul înconjurător. Ca răspuns
la necesitatea de a se atinge standardele mai stricte pentru calitatea mediului,
proiectanţii şi fabricanţii de echopamente industriale au dezvoltat noi procese şi
echipamente care poluează mult mai puţin decât în trecut. Chiar şi în absenţa
necesităţii de a atinge norme mai stricte pentru poluare, va fi eficient din punct de
vedere economic pentru industrii, cum sunt industria textilă, a hârtiei, chimică şi
metalurgică, să investească în capital fizic care să aducă reduceri substanţiale ale
nivelului mediu al emisiilor pe unitatea de produs. Principalele şcenarii sunt bazate
pe aceste ameliorări ale mediului, combinate cu cerinţa ca noile instalaţii să satisfacă
standardele pentru amisii tipice Uniunii Europene.
Este cunoscut faptul că în România resursele naturale au avut preţuri mici. Ca
rezultat, considerentele economice nu au jucat un rol prea important în deciziile
privind exploatarea rezervelor sau utilizarea resurselor naturale ca materii prime
pentru industrie. Exploatarea zăcămintelor cu un conţinut procentual scăzut de
minereu a fost o practică obişnuită, ajungându-se astfel la daune aduse mediului. În
acelaşi timp, rata de recuperare era în general scăzută, provocănd mereu probleme cu
metalele grele, care infestau râurile, lacurile şi apa freatică. Problemele similare au
caracterizat exploatările forestiere, în ciuda controlului centralizat de către serviciile

8
forestiere ale statului. Pe de altă parte, industria metalurgică, cea a industriei şi cea a
lemnului au avut puţine motive să economisească materiile prime folosite. Multe din
problemele mediului, asociate cu aceste industrii, pot fi explicate prin neglijarea unor
măsuri simple, menite să reducă risipa de materii prime sau produse intermediare.
La formularea unei politici de mediu este esenţial să se ia în considerare
grupurile din afară vizate şi pe care le va implica politica respectivă. O bună politică
este capabilă să se adapteze circumstanţelor şi situaţiilor reale în care se găsesc
aceste grupuri. În mod special, trebuie avute în vedere:
• valorile şi normele etice;
• interesele şi necesităţile;
• poziţia, rolul, responsabilităţile şi misiunea (obligatorii prin lege sau alese in mod
autonom şi voluntar);
• atitudinea reală şi gradul de „internalizare” a valorilor de mediu, vizibile în:
modul de percepere al problemelor, atitudinea şi comportamentul din prezent şi nu în
ultimul rând al spiritului de cooperare.
Aceste caracreristici pot să difere în timp, în fiecare etapă a politicii.

1.2. Managementul implementării politicii de mediu

Tot mai multe organizaţii au devenit şi devin conşiente că trebuie să acorde o
atenţie sporită gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le produce asupra
mediului. În acest scop punerea la punct a unui sistem de management de mediu
(SMM), care să funcţioneze corect şi eficient, devine o prioritate.
Un sistem de management de mediu ajută organizaţia să reducă la minimum
impacturile asupra mediului. Cea mai importantă îmbunătăţire pe care un sistem de
managemnt de mediu o aduce afacerii, este o abordare sistematică şi controlabilă a
problematicii de mediu din organizaţie.
Un sistem de management de mediu5 este acea componentă a sistemului
general de management al organizaţiei alcătuită din structura organizaţională,
planificarea, responsabiliăţile, procesele, practicile, procedurile şi resursele care ajută
5
Grădinaru Ilie – Protecţia mediului, Ed: Economică, Bucureşti, 2005, pag 125.

9
la construirea, implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu
a organizaţiei. Implementarea unui SMM permite organizaţiei nu doar să corespundă
aşteptărilor privind performanţa sa de mediu, ci şi să îşi controleze costurile şi să se
conformeze legislaţiei şi regulamentelor de mediu.
Desi obiectivul principal al implementării unui sistem de management de
mediu este reducerea impactului activităţilor, produselor şi serviciilor organizaţiei
asupra mediului, beneficiile de altă natură ale implementării unui SMM sunt
multiple. Printre cele mai importante este creşterea profitului prin optimizarea
folosirii resurselor (materii prime, energie), prin îmbunătăţirea managementului
deşeurilor şi reducerea costurilor aferente unor eventuale incidente de mediu.
Funcţionarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea performanţelor
organizaţiei, prin impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra următoarelor aspecte:
- reducerea costurilor;
- gestionarea riscurilor;
- sporirea credibilităţii;
- creşterea competitivităţii;
- relaţia cu partenerii;
- motivarea personalului.
Elaborată şi publicată de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare6
(ISO), seria de standarde ISO 14000 acoperă un spectru larg de subiecte din
domeniul protecţiei mediului, precum sisteme de management de mediu (SMM),
auditul SMM, analiza ciclului de viaţă al produselor, eco-etichetarea, performanţa de
mediu.
Standardul ISO 14001 este standardul de referinţă pentru SMM din seria ISO
14000. El descrie principalele cerinţe cu care trebuie să se conformeze un sistem de
management de mediu. ISO 14001 solicită ca fiecare sistem de management de
mediu să reflecte natura organizaţiei, activitatea proprie şi aspectele specifice de
mediu. Un sistem de management de mediu conform ISO 14001 oferă un cadru

6
Conform seriei de standarde „Sisteme de management de mediu - ISO 14000”

1
sistematic şi coerent de îmbunătăţire a performanţei de mediu, de realizare a
conformităţii cu legislaţia de mediu şi de prevenire a non-conformităţilor.
Standardul ISO 14001 are ca scop general declarat susţinerea protecţiei
mediului prevenirea poluării, în echilibru cu necesităţile socio-economice. Ca scop
specific, standardul îşi propune să ofere organizaţiilor toate elementele necesare
construirii efective a unui SMM, care să poată fi integrat în managementul global al
organizaţiei şi care să permită atingerea obiectivelor referitoare la mediu şi a celor
economice stabilite.
Standardul stabileşte cerinţele referitoare la un SMM, care să permită unei
organizaţii să-şi formuleze politica şi obiectivele de mediu ţinând seama de cadrul
legislativ şi de aspectele de mediu ale activităţilor pe care le desfăşoară. Standardul
ISO 14001 poate fi aplicat de orice organizaţie, indiferent de tip, mărime şi indiferent
de tipurile de activităţi desfăşurate, nu doar celor industriale.
Managementul de mediu, ca orice management, trece dincolo de litera
strictă a legii şi pune în aplicare spiritul ei, principiile protecţiei mediului. Aceste
principii vizează prevenirea impacturilor asupra mediului sau menţinerea lor în
limitele legale.
Managementul de mediu se bazează pe înţelegerea cerinţelor din legile şi
reglementările aplicabile, precum şi a celorlalte cerinţe adoptate de organizaţie.
Pentru implementarea unui sistem de management de mediu într-o
organizatie, trebuie parcurse cinci etape7:
1. Stabilirea politicii de mediu;
2. Planificarea activităţilor de mediu;
3. Implementare şi funcţionare;
4. Verificare şi acţiune corectivă;
5. Analiza efectuată de conducere.
Stabilirea politicii de mediu. Politica de mediu este definită de conducerea
organizaţiei sub forma unei declaraţii care trebuie să reflecte faptul că principiile şi

7
Ciuboată Camelia, Ioan Carmen, Macoveanu Matei – Politici şi strategii de mediu, Ed: Polirom, Bucureşti, 2008, pag
145.

1
intenţiile organizaţiei referitoare la performanţa de mediu sunt identificate,
documentate, implementate şi comunicate.
Politica de mediu are două funcţii majore:
- în interiorul organizaţiei, să determine direcţia de dezvoltare în domeniul
protecţiei mediului;
- în afara organizaţiei, să arate clar părţilor interesate atenţia pe care organizaţia o
acordă aspectelor de protecţia mediului.
Planificarea activităţilor de mediu. Planificarea este una dintre cele mai
importante etape în procesul de construire şi implementare a unui SMM. Pentru
aceasta trebuie determinate:
- aspectele de mediu;
- prevederile legale şi alte cerinţe;
- obiectivele generale şi obiective specifice;
- programele de management de mediu.
Implementare şi funcţionare. Pentru implementarea efectivă a sistemului de
management de mediu se recomandă ca organizaţia să-şi dezvolte resursele şi
mecanismele de susţinere necesare îndeplinirii politicii de mediu, a obiectivelor şi
ţintelor sale în acest domeniu. Pentru implementarea sistemului de management de
mediu trebuie definite:
- structura şi responsabilitatea;
- instruirea, conştientizarea şi competenţa;
- comunicarea;
- documentaţia sistemului de management de mediu;
- controlul documentelor şi controlul operaţional;
- pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns.
Verificare şi acţiune corectivă. Această etapă este un element cheie a
sistemului de management de mediu, care survine după planificarea politicii de
mediu şi implementarea sa. Scopul este de a asigura că organizaţia controlează şi
corectează, atunci când este cazul, elementele-cheie ale sistemului de management

1
de mediu. Pentru aceasta se recomandă ca organizaţia să monitorizeze şi să evalueze
performanţa sa de mediu.
Măsurarea, monitorizarea şi evaluarea sunt activităţi-cheie ale unui sistem de
management de mediu. În lipsa acestora nu ar fi posibilă stabilirea neconformităţilor
şi, prin urmare, nici precizarea acţiunilor corective şi/sau preventive necesare. De
asemenea, auditul sistemului de management de mediu ar fi lipsit de elemente de
bază în stabilirea concluziilor sale.
Analiza efectuată de conducere. Organizaţia trebuie să analizeze şi să
îmbunătăţească continuu sistemul său de management de mediu, având ca obiectiv
îmbunătăţirea performanţei globale. Această ultimă etapă este decisivă pentru
asigurarea procesului de îmbunătăţire continuă, pentru atingerea performanţei de
mediu propuse. Aceste analize se pot face împreună cu analizele sistemului de
management al calităţii efectuate de conducere.
Implementarea unui SMM conform ISO 14001 necesită implicarea întregului
personal al organizaţiei, oricare ar fi nivelul ierarhic şi funcţiile implicate, şi mai ales
angajarea unui proces dinamic şi ciclic de îmbunătăţire continuă şi de autoevaluare a
impacturilor de mediu.

1.3. Mijloace şi instrumente ale politicii de mediu

În prezent, umanitatea este caracterizată de multiple elemente contradictorii:
dezvoltare şi rezultate spectaculoase în unele domenii şi în paralel crize grave care
pun sub semnul întrebării durabilitatea acestor realizări. Printre crizele cu care se
confruntă omenirea (sărăcia, foamete, criminalitate) un loc deosebit îl ocupă cirzele
ambientale. Conştiinţa faptului că intensitatea activităţii umane sporeşte presiunile
asupra mediului, fie prin consumul necontrolat de resurse şi spaţiu, fie prin procedura
unor deşeuri pe care natura nu le poate absorbi fără suferinţe, a determinat
comunitatea internaţională să treacă la iniţierea şi susţinerea unor actiuni concrete
pentru preîntâmpinarea, contracararea şi eliminarea repercursiunilor factorilor
perturbatori ai echilibrului ecologic.

1
 Dacă cauza principală a degradării ecosferei ţine de formele de producţie şi de
consum ale societăţii de tip industrial, concluzia este că soluţiile trebuie căutate tot
de pe poziţii economice, fără însă a subdimensiona inportanţa celorlalţi agenti de
ordin social, moral şi cultural. În logica pur tehnică şi economică a dezvoltării, aşa
cum a fost ea în general concepută până acum, mediul ambiant şi resursele naturale
au fost considerate drept simple instrumente ce servesc creşterii economice.
Instrumentele pot fi calificate ca fiind “economice” după efectul lor asupra
estimării costurilor şi avantajelor diferitelor posibilităţi de acţiune ale agenţilor
economici, principiul fiind acela de influenţare a deciziilor şi a comportamentului
agenţilor economici astfel încât toate direcţiile de acţiune să ducă la rezultate
eficiente din punct de vedere al mediului care nu s-ar realiza în absenţa
instrumentelor.
Trebuie făcută deosebirea între instrumentele politicii de mediu şi mijloacele
de implementare a politicii de mediu (tabel nr:1.1.).
Instrumentele politicii de mediu pot fi definite8 ca un mecanism de bază, care
stau la dispoziţia guvernelor democratice, prin care pot influenţa populaţia şi
organizaţiile, pentru a schimba mentalitatea oamenilor în direcţia necesară atingerii
obiectivelor şi scopurile dorite. Mijloacele de implementare pot fi definite ca metode
sau unelte auxiliare care pot ajuta componenta operaţională în intenţia de a alege
strategia politică şi setul de instrumente într-un mod mai eficient şi efectiv.
Fiecare tip de instrument îl corespunde o multitudine de mijloace de
implementare. Adesea unele mijloace se pot aplica mai multor tipuri de instrumente
ale politicii, de exemplu, cercetarea, educaţia, metodele statistice.
Se pune însă problema dacă instrumentele economice se confundă cu cele
financiare sau dacă instrumentele ce prezintă aspecte financiare sunt economice.
Câteva instrumente nefinanciare ale politicii de mediu pot avea, ca obiect de studiu,
metode mai puţin costisitoare pentru respectarea normelor calităţii mediului ambiant
sau pentru cunoaşterea nivelului global al diversificărilor. Aceste instrumente sunt

8
Platon Victor- Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Ed: Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag 204.

1
acoperite de definiţia instrumentelor economice. Suprapunerea cu reglementările
directe se realizează deoarece crearea pieţelor sau a dispoziţiilor intervenţioniste sunt
considerate ca fiind măsuri de ordin instituţional ce influenţează indirect modificările
calităţii mediului.
Tabel nr: 1.1. Legătura dintre tipurile de instrumente de politică
şi
mijloacele de implementare
Tipuri de Reglementări Economice Sociale Tehnice
instrumente
Mijloace de • Legi • Management • Educaţionale • Norme
• Cercetare de proiect •Motivaţional • Cercetare
implementare
• Impozite e •Tehnologizare
• Informaţie • Taxe • Informaţie • Monitorizare
• Norme • Legi
• Management • Informaţie
de proiect cercetare

Sursa: Rojanschi Vladimir, Bran Florina- Politici şi strategii de mediu, Ed: Economică, Bucureşti, 2002, pag 41.

Reglementările directe au două componente: o componentă financiară şi una

monetară, iar rezultatul, din punct de vedere al volumului poluării poate să depindă
de consideraţii tehnice şi monetare. În orice caz, reglementările sunt acompaniate de
redevenţe care nu au efect intenţionat asupra comportamentului dar îl afectează
radical. Definiţia de mai sus a instrumentelor economice restrânge această noţiune la
instrumente care au efecte directe asupra comportamentului efectiv al agentului
economic, prin modificarea costurilor şi a profiturilor, care sunt evaluate de însăşi
agenţii economici. Astfel, unele redevenţe nu sunt considerate ca fiind instrumente
economice după definiţia de mai sus. Altă definiţie 9 mai restrânsă consideră că
instrumentele pot fi economice dacă au un efect observabil asupra comportamentului
iar după o alta, instrumentele sunt considerate economice dacă au o componentă
financiară directă (această definiţie exclude instrumente ca schimbarea drepturilor de
emisie). După altă definiţie, se sugerează că instrumentele nu pot fi caracterizate ca
9
Vădineanu A.- Dezvoltare durabilă. Mecanisme şi instrumente, Ed: Universităţii, Bucureşti, 1999, pag 153.
1
fiind economice dacă nu utilizează mecanisme de piaţă. Instrumentele economice şi
financiare sunt destinate să modifice modul de producţie şi obiceiurile
consumatorilor, fiind folosite pentru a favoriza o dezvoltare responsabilă a acestora.
1.3.1. Instrumente financiar – economice
Mecanismele economice ale pieţei şi reglementarea acestora pot avea o
puternică influenţă pe drumul către dezvoltarea durabilă susţinută, datorită
internalizării comportamentului raţional pentru mediu. Totuşi, în fluxul economic
principal, activele de mediu sunt însă în mare majoritate tratate ca externalităţi. Tipul
financiar economic de instrument al politicii, atunci când este aplicat din motive de
mediu, utilizează şi direcţionează (legea privată) mecanismele tranzacţiilor pe piaţa
cu ajutorul următoarelor obiective10:
• a stimula comportamentul raţional pentru mediu;
• a finanţa implementarea politicii de mediu, de exemplu obţinerea de fonduri
pentru măsuri preventive sau corective;
• a obţine fonduri în general, fapt care, în cel mai bun caz, serveşte indirect
implementării scopurilor de mediu.
Instrumentele financiar economice pot fi de mai multe tipuri: de tipul
stimulentului, al sanctiunilor şi al impozitelor generale. Acestea se aplică fie
mediului în sine (consumul de energie, spaţiul, materiile prime sau chiar ecospaţiul),
fie tranzacţiilor de pe piaţă. Şi în acest caz pot cita câteva dintre avantajele şi
dezavantajele instrumentelor financiar-economice.
Posibile avantaje ale mecanismului instrumentelor financiar-economice sunt:
• rezultatele sunt adesea obţinute mai ieftin şi mai repede decât prin reglementarea
directă (spre exemplu, utilizarea benzinii fără plumb);
• este adesea mai eficient decât recurgerea la autorizaţii, standarde şi discuţii, acest
fapt fiind valabil atunci când:
- efectul asupra economiei este negativ, neutru sau pozitiv numai marginal;
- costurile de monitorizare sunt reduse.

10
Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Diaconu Ghe.- Protecţia şi ingineria mediului, Ed: Economică, Bucureşti, 1997,
pag 173.

1
 Posibilele dezavantaje şi neajunsuri ale acestui mecanism de piaţă sunt
următoarele:
• nu poate oferi siguranţă (de exemplu, nu poate asigura faptul că producţia şi
folosirea produselor, substanţelor sau activităţilor periculoase va înceta);
• nu conduce în mod inerent la internalizarea valorilor de mediu.
În continuare voi prezenta şi amănunţii în detaliu taxele financiare de mediu,
care reprezintă una dintre cele mai importante componente ale instrumentelor
financiar- economice.
Elementul principal al acestor taxe este încasarea sumelor, efectul incitativ
fiind secundar. Din punct de vedere al alocării resurselor11, avantajul taxelor
financiare este dublu:
- în ceea ce priveşte optimul economic, taxa financiară face să corespundă un preţ
fiecărui serviciu public prestat;
- din punct de vedere al mediului, taxa exercită un efect incitativ ce diminuează
volumul emisiilor şi al deşeurilor.
Scopul principal al taxei este finanţarea, problema fiind analizată din punct de
vedere al statului prin tarifarea serviciilor publice. Efectul incitativ asupra mediului
se observă din aceea că, pentru utilizator, costul marginal este pozitiv (costul
marginal ar fi nul dacă serviciul public respectiv ar fi finanţat printr-un impozit
nelegat de utilizarea serviciului). Astfel, o taxă asupra apelor uzate calculată în
funcţie de suprafaţa locuibilă nu va avea efect incitativ dar dacă va fi determinată în
funcţie de deşeurile efective sau de consumul de apă, va fi incitativă.
În fapt, efectul incitativ depinde de preţ şi de elasticitatea lui. Ajungem astfel
la regula de alocare optimă a resurselor pentru finanţarea serviciilor publice prin care
consumatorul va plăti pentru serviciul public un preţ egal cu costul marginal de
producţie al serviciului, regulă ce maximizează bunăstarea socială.
Costul marginal pe termen scurt se bazează pe capacităţi de producţie
constante, în timp ce costul pe termen lung poate să ducă la creşterea capacităţii de
producţie. Dacă în teorie, pentru fixarea preţului se ia în calcul costul marginal pe
11
Ciobotaru Virginia, Socolescu Ana Maria- Poluarea şi protecţia mediului, Ed: Economică, Bucureşti, 2008, pag 294.

1
termen scurt, în practică, considerăm că este preferabil a se utiliza costul marginal pe
termen lung deoarece nu conduce la variaţii frecvente ale preţurilor. Din cercetările
efectuate de specialişti, se consideră că două sectoare se pretează la stabilirea taxelor
financiare- traficul motorizat şi deşeurile, posibilităţile fiind numeroase:
- taxă pe pubelă: este destinată pe de o parte finanţării cheltuielilor generate de
eliminarea resturilor menajere din staţiile de incinerare, iar pe de altă parte, incitării
la o triere a resturilor menajere;
- taxe anticipate pentru eliminarea deşeurilor: sunt percepute la cumpărarea
produselor, fiind utilizate pentru finanţarea eliminării următoarelor produselor:
carcase de automobile, tipuri de baterii, frigidere, aparate electronice;
- taxe asupra apelor uzate: sunt stabilite în sume forfetare pentru menaje, pentru
consumatorii industriali existând diferite sisteme de stabilire a taxelor;
- taxe pe carburanţi: se utilizează pentru finanţarea construcţiei şi a întreţinerii
şoselelor, autostrăzilor, etc.
Introducerea taxei trebuie însoţită de o informare suficientă a celor implicaţi,
pentru a ne asigura că poluatorii înţeleg necesitatea introducerii ei. Responsabilii cu
elaborarea politicii de mediu trebuie să cunoască ciclul de viaţă al produsului, sursele
de emisie ale poluării, diverse tehnici de producţie şi produse substituibile existente
şi chiar tehnicile disponibile pentru eliminarea emisiilor şi reziduurilor.
Astfel, taxarea anumitor produse chimice sau îngrăşăminte poate reduce
utilizarea lor intensivă dar riscă să încurajeze agricultura extensivă şi să conducă la
defrişări, la trecerea în agricultură a unor terenuri forestiere marginale, mai ales dacă
agricultorii nu primesc o compensaţie pentru protejarea peisajului natural.
Instrumentul fiscal introdus ar trebui să fie previzibil, relativ stabil, pentru a
permite celor implicaţi să-şi planifice investiţiile de luptă contra poluării, taxa trebuie
deci să fie uşor de înţeles şi de pus în aplicare, costurile antrenate de aceste activităţi
fiind scăzute.
Prin aceste instrumente financiar-economice se doreşte ca să se reducă
poluarea cât mai mult, dar şi crearea unor fonduri ce vor fi folosite pentru protecţia
mediului. Problema este că aceste instrumente economice sunt la început în multe

1
zone de pe glob şi nu sunt încă eficiente: se aplică la început şi se adaptează pe
parcurs. În unele zone se reuşeşte, în altele nu, de aceea trebuie multă atenţie înainte
de a pune în aplicare anumite instrumente economice, pentru a nu face mai mult rău
dect bine. Aceste instrumente economice trebuie să fie stimulative, să determine pe
poluatori să acţioneze în aşa fel încât să protejeze mediul; prin schimbarea
tehnologiilor de producţie să obţină mai mult profit deât dacă ar continua să producă
în aceleaşi condiţii.

1.3.2. Instrumente social – comunicative

Mecanismul instrumentelor socio-comunicative încearcă să includă schimbarea
comportamentală prin implicare care solicită respectul faţă de lege, dar permite, de
asemenea, existenţă unei anumite autoreglementări şi libertăţi sociale. Acest fapt se
realizează prin acorduri voluntare, neoficiale, în forma cea mai oficializată, conform
dreptului provat. Înţelegerile pot trata orice subiect, atâta vreme cât acesta nu este
interzis de lege.
În cadrul acestui mecanism social, administraţia stabileşte calea principală către
dezvoltarea durabilă susţinută şi apoi adoptă o atitudine stimulativă în procesul care
urmează, în timp ce monitorizează si rezultatele. Aceste acorduri voluntare pot fi
adoptate între:
• ţări (U.E., CEE);
• autorităţi guvernamentale;
•instituţii guvernamentale şi întreprinderi private, cum ar fi: reprezentanţii
autorităţilor şi ai grupărilor ţintă la nivel naţional şi o autoritate guvernamentală şi o
societate individuală sau asociaţie profesională;
Cooperarea este cel mai important principiu al instrumentului social-
comunicativ, ea trebuie să aibă loc între toate părţile implicate, cât mai de vreme
posibil în procesul planificării politicii. Aceasta include participarea publicului în
procesul de înfăptuire a politicii. Cooperarea este o cerinţă democratică, dar este
totodată şi o necesitate practică, deoarece:

1
 • problemele de mediu nu se restrâng în limitele create de om şi nici nu constituie
în exclusivitate preocuparea unei părţi a societăţii;
• implicarea altora în procesul dezvoltării unei politici ajută la mai buna tratare a
incertitudinilor din momentul respectiv;
• alţii pot contribui cu cunoştinţe şi resurse financiare la rezolvarea problemei.
Acest lucru este valabil numai dacă există anumite avantaje şi pentru aceştia.
• multe aspecte ale problemei de mediu se manifestă pe o largă scară geografică.
Cele mai înalte scări geografice depăşesc teritoriile sub administraţie, aşa încât
dezvoltarea durabilă devine şi a devenit o problemă de ordin mondial
Acest fapt face cooperarea internaţională necesară, deşi mai întotdeauna
îmbunătăţeşte viteza de acţiune. Mai mult inovaţia tehnologică funadamentală, care
este necesară, dar totuşi insuficientă pentru dezvoltarea durabilă, nu poate fi obţinută
de un singur stat. Finanţele necesare deja depăşesc ceea ce îşi pot permite cele mai
multe dintre state.
Administraţia comunicativă poate avea două funcţii12:
• aceea de a trezi conştiinţa asupra problemei respective şi politicii legate de
aceasta şi de a-i convinge pe oameni de necesitatea schimbării comportamentale.
Acest fapt poate fi dus la împlinire prin: a arăta avantajele comportamentului dorit
pentru partea implicată, oferta de ajutor şi îndrumare, coordonarea consultării sociale
cu implicarea reală a comunicaţiilor şi bunul exemplu de comportament dat de
administraţia însăşi, aceea de a asigura sprijinul şi angajarea pentru cooperare, de
exemplu, prin:
- încheierea unor înţelegeri cu grupurile ţintă, acestea constituie cea mai clară
metodă pentru înfăptuirea acestui scop, inclusiv a aspectelor cooperării, consultaţiei
şi implicării comunităţii de afaceri;
- solicitarea sistemelor de protecţie a mediului din cadrul aceleiaşi companii.
Seria de tipuri de instrumente legale, economice, sociale, reprezintă implicarea
din ce în ce mai mică a guvernului în punerea în aplicare a acestora şi o creştere a
responsabilităţilor persoanelor şi organizaţiilor în societate. Instrumentele politicii
12
Călin Răzvan, Teodor Cristian- Politica de mediu, Ed: Tritonic, Bucureşti, 2007, pag 198.

2
social-comunicative solicită cea mai mare adaptare a valorilor de mediu în deciziile
ce privesc comportamentul. Această serie ilustrează o dezvoltare evolutivă, în cadrul
căreia, pe lângă metodele de reglementare, se folosesc şi pârghiile economice şi este
angajată şi o ulterioară comunicare interactivă, aceste instrumente ne fiind utilizate în
locul altor instrumente.

1.3.3. Fondul pentru mediu

Un instrument deosebit de util şi eficient în realizarea şi materializarea unor
actiuni sau proiecte de anvergură pentru protectia mediului s-a dovedit a fi şi „fondul
pentru mediu”. Fondul pentru mediu a fost iniţiat şi dezvoltat ca un concept
economic, aplicabil în economiile în tranziţie pentru antrenarea de resurse
suplimentare şî susţinerea financiară a acţiunilor de protectie a mediului în ţări având
la momentul respectiv multe priorităţi şi necesităţi de ordin socio economic şi în care
problemele de mediu nu au posibilitatea de a deveni probleme prioritare.
Aceste fonduri au un statut guvernamental (în cele mai multe cazuri) sau
semiguvernamentale, utilizând capitalizare print-o serie de surse cu destinaţie
specială, printre care cele mai des întâlnite fiind taxele şi amenzile de mediu. Astfel
de fonduri, odată constituite, pot sprijini financiar, deobicei prin diverse montaje
financiare (granturi, credite subvenţionale, credite cu dobândă redusă) o mare
varietate de proiecte de mediu.
Existenţa acestor fonduri trebuie privită cu realism, ele pot ajuta la soluţionarea
unor probleme de mediu, în special în perioada de tranziţie, dar ele nu se pot
substitui surselor ce se pot crea într-o economie puternică, reformată fundamental pe
principiul economiei libere şi concurenţiale.
Referitor la fondul pentru mediu există deja o experienţă acumulată în ansamblul
ţărilor din Centru şi Estul Europei, cadrul instituţional şi juridic al acestor fonduri
vizând foarte multe:
- entităti juridice, relativ independente, extrabugetare, cu infrastructura
instituţională proprie;
- linii bugetare ale Autorităţii Centrale de Mediu şi adnimistrate de acesta;

2
 - firme mixte ale Guvernului;
- fonduri non-profit;
- instituţii de stat cu destinaţie specială.
Această paletă mult prea largă de posibilităţi, reflectă totuşi o neclaritate în
stabilirea cadrului instituţional adecvat, cu o bază juridică bine definită, care să
asigure o eficacitate semnificativă a acestui fond, desigur în raport cu problematica
protectiei mediului.
O altă problemă legată de existenţa acestor fonduri o constituie necesitatea
existenţei controlului acestor fonduri în sensul folosirii lor numai în scopul protecţiei
mediului. Deturnarea parţială spre alte folosinţe poate conduce la reducerea
credibilităţii acestor fonduri şi a viabilităţilor lor pe termen lung. Iată de ce protejarea
acestor fonduri de astfel de situaţii impune la un moment dat şî implicarea factorului
politic.
Pe de altă parte, includerea integrală a acestor fonduri în structura instituţională
a Autorităţii Centrale de Mediu poate avea neajunsul unei dificultăţi în atragerea de
experţi de înaltă calificare pentru o analiză şi evaluare profesională şi obiectică a
proiectelor ce urmează a fi susţinute de fond. În acest caz este necesară asigurarea
unei flexibilităţi în funcţionarea fondului, care să permită apelarea, ori de câte ori
este necesar, la experţi corespunzător proiectelor analizate.
O mare varietate şi posibilităţi se remarcă şi în cazul veniturilor fondurilor de
mediu. Astfel ele pot consta13 din:
• taxe şi amenzi pentru poluare (ape uzate, emisii în atmosferă, generare de
deşeuri);
• taxe pentru utilizarea unor resurse naturale (minerit, lemn, apă minerală);
• taxe pentru utilizarea unor anumite tipuri de produse (taxă pe sulf sau pe plumb
din combustibil, ambalaje);
• sume din privatizare;
• sume străine (granturi, schimbarea datoriilor în cheltuieli de mediu);
• operaţiuni financiare proprii (credite cu dobândă).
13
www.pronatura.ro.- „Surse de venituri a fondurilor pentru mediu”

2
 În ciuda acestei diversităţi, se remarcă, după un număr semnificativ de ani de
funcţionare a fondurilor, dificultăţi din punct de vedere al stabilităţii şi constanţei
nivelului de venituri ale fondurilor.
În ceea ce priveşte tara noastră, aceasta s-a înscris prin anul 2000 în rândul
ţărilor care au fond pentru mediu. Acest fapt s-a realizat prin Legea nr.73/2000 şi
prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 93/2001 de modificare şi completare a Legii
nr.73/2000 privind fondul pentru mediu, ea fiind un prim pas. Pentru intrare în
efectivitate mai sunt necesare promovarea unor reglementări care să soluţioneze:
administraţia fondului pentru mediu, manualul de operare şi managementul ciclului
proiectelor.
De dată recentă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 20 iulie 2010,
Legea nr. 167/2010 prin care se aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15
din 23 februarie 2010 emisă pentru modificarea art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
Administraţia Fondului a gestionat un cont separat, la Trezoreria Statului, în
care încasează, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de la producătorii de
echipamente electrice şi electronice, respectiv de la organizaţiile colective sumele
reprezentând garanţia constituită, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi
completările ulterioare.
De asemenea, Administraţia Fondului are obligaţia de a publica anual, pe
pagina de internet proprie, registrul operatorilor economici înregistraţi drept
contribuabili la fondul pentru mediu, care cuprinde denumirea operatorului economic
şi tipul de contribuţie şi/sau taxă cu care acesta este înregistrat.

CAPITOLUL II
2
 STRATEGII DE PROTECŢIE A MEDIULUI

2.1. Necesitatea unei strategii de mediu

Societatea umană, în prezent, poate fi considerată ca o lume a contrastelor. Se
poate spune că societatea actuală se poate mândri cu realizările programului de
cercetări speţiale, cu realizările din domeniul studierii microcosmosului, cu
performanţele din domeniul telecomunicaţiilor sau al calculatoarelor, gravele
disfuncţionalităţi sociale şi economice sau lipsa de eficienţă a unor tehnologii
reprezintă pete de umbră în această imagine de ansamblu a omenirii.
Imagimile de vis ale unor hoteluri luxoase sunt umbrite de sutele de săraci,
care dorm lipiţi de pereţii de marmură ai acestora, locul acesta fiind singura bogăţie
de care dispun. Aclimatizarea din interiotrul hotelului este realizată cu echipamente
ce utilizează încă substanţe care afectează stratul protector de ozon, punând astfel în
pericol existenţa fiinţei umane şi chiar a vieţii pe pământ.
Eliminarea acestor pete de umbră, găsirea unor soluţii de minimalizare a
disfuncţionalităţilor amintite trebuie să constituie priorităţi ale societăţilor dezvoltate.
Soluţionarea disfuncţionalităţilor menţionate presupune o abordare sectorială a
fiecăreia în parte, dar şi o abordare integrată în evidenta conexiune a acestora.
Din prezentările de mai sus, reiese faptul că există necesitatea elaborării unei
strategii de protectie a mediului, ca o componentă a dezvoltării durabile. Iniţial
noţiunea de strategie a fost utilizată în domeniul militar. Prin strategie se înţelegea în
trecut atra de a coordona acţiunile forţelor militare, politice, economice, morale
implicate la conducerea unui război sau în pregătirea de apărare a unei naţiuni.
În timp, noţiunea s-a extins, fiind utilizată în prezent şi în alte domenii:
economie, sport, finaţe şi mai recent în protecţia mediului. Este deja acceptat că prin
protecţia mediului14 se înţelege totalitatea acţiunilor menite să asigure conservarea
resurselor naturale şi protejarea calităţii componentelor de mediu. Corelând cele
două noţiuni rezultă că pri strategii de protecţie a mediului se poate înţelege arta de a

Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Grigore Florian-Elemente de economie şi managementul mediului, Ed:Economică,
14

Bucureşti, 2004, pag 231.

2
coordona ansamblul acţiunilor, la nivel naţional şi nivel local, menite să asigure
conservarea resurselor naturale şi protejarea calităţii tuturor componentelor de mediu
înconjurător, precum şi a mediului în andamblu.
Modul de adordare a problematicii strategiilor de mediu poate fi bine perceput
prin prezentarea experienţei Comunităţii Europene pe această direcţie. Cu ocazia a
primei Conferinţe a Naţiunilor Unite privind mediul înconjurător, de la Stockholm,
din iunie 1972, Comunitatea Europeană a adoptat primul său Program de Acţiuni
pentru Protecţia Mediului pe o perioadă de 5 ani.
Atât primul, cât şi al doilea program de acţiune au stabilit liste detaliate de
măsuri ce trebuie întreprinse pentru controlul poluării. Următorul Program de
Acţiune, adoptat în 1983, a încercat să realizeze o strategie de mai amplă pentru
protecţia mediului şi a resurselor naturale în cadrul Comunităţii. Accentul a trecut de
la control la prevenire a poluării şi a lărgit conceptul de protecţie şi asupra modului
de folosire a pământului şi de integrare a problemelor de mediu în celelalte politici
ale CEE.
Facem o trecere de pe plan internaţional pe plan naţional, astfel pentru
România, ca ţară semnatară a Acordului de preaderare la Comunitatea Europeană, în
cadrul acţiunilor de integrare europeană, având în vedere importanţa componenţei
protecţiei mediului15, trebuie să se ţină seama că:
• politica referitoare la mediu este un element esenţial al procesului de integrare
europeană;
• exigenţele şi reglementările din domeniul protecţiei mediului trebuie să fie
integrate în definirea şi implementarea celorlalte politici sectoriale implicate în
procesul de integrare europeană;
• dat fiind caracterul transeuropean şi fără frontiere al problemelor de mediu,
trebuie neapărat ca aceste probleme să fie studiate în etapa de preaderare, adică încă
de la începutul procesului de integrare. În aceste condiţii, elaborarea, implementarea,
evaluarea eficienţei, revizuirea, îmbunătăţirea continuă a strategiilor de protecţie a
mediului trebuie să devină una din priorităţile politicii interne a României.
15
www.anpm.ro.- Protecţia mediului.

2
 Pentru ca o strategie de mediu să fie elaborată eficient, trebuie urmărite unele
secvenţe. Astfel ca o primă secvenţă în derularea procesului de elaborare a unei
strategii de mediu poate fi menţionată analiza premiselor entităţii (localitate, judeţ,
ţară), pentru care se elaborează strategia.
Resursele naturale, starea economiei, calitatea mediului sunt tot atâtea
coordonate de care trebuie să se ţină seama în propunerea de strategie. Într-un astfel
de proces complex trebuie să se aibă în vedere anumite condiţionalităţi care impun
obiective, etape, acţiuni specifice.
De o deosebită importanţă este acţiunea de dezvoltare a conceptelor,
principiilor şi instrumentelor de mediu la care se apelează în elaborarea strategiei.
Această secvenţă reflectă, voinţa politică de a face o reală protecţie a mediului, locul
pe care această problemă îl ocupă în politica socioeconomică a factorilor de decizie.
Urmează o etapă de identificare şi precizare a componentelor strategiei de
mediu, apoi se continuă cu fixarea obiectivelor strategiei, care are anumite orizonturi
de timp (imediate, termen scurt, termen mediu şi termen lung) sau de spaţiu (locale,
regionale, naţionale, continentale sau globale).
La final, ca o secvenţă următoare se menţionează elaborarea planurilor
strategice de acţiune, lucru ce constă în listarea de programe, proiecte ce urmăresc să
soluţioneze problematicii de mediu, în ordinea importanţei, priorităţilor şi efectelor
posibile.

2.2. Elemente generale în strategia de protecţie a mediului înconjurător

Elaborarea unei strategii de protecţie a mediului la nivel naţional trebuie să
aibă la bază principii, concepte şi instrumente care să reflecte rolul şi locul politicii
de mediu în ansamblul politicii statului, posibilităţile şi priorităţile pe termen scurt şi
lung, specificul şi amploarea problemelor de poluare la momentul stabilirii strategiei.
În continuare voi enumera câteva din principiile, conceptele şi instrumentele
care trebuie avute în vedere la stabilirea unei strategii de protecţie a mediului.
Aceste principii derivă în marea lor majoritate din principiile mediului înconjurător.
Din acest punct de vedere există principii care acţionează pe plan intern şi principii

2
care acţionează pe plan internaţional. Cele mai importante principii ce acţionează pe
plan intern sunt:
• principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător trebuie să constituie
un element esenţial al politicii economice şi sociale a statului. Protecţia mediului
constituie o prioritate în cadrul activităţii de restructurare şi redimensionare a
economiei după principiile economiei de piaţă şi coloana vertebrală a strategiei de
dezvoltare durabilă a societăţii în viitor.
• principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele
sale naturale, în aşa fel încât sa nu aducă prejudicii altor state. Exploatarea
resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional constituie de altfel şi o
obligaţie a statului nostru.
• sănătăţii principiul priorităţilor şi bunăstării populaţiei în comparaţie cu alte
scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului înconjurător.
• principiul apărării factorilor naturali ai mediului înconjurător prin folosirea
atentă, raţională a resurselor in funcţie de nevoi, în interesul generaţiilor prezente
şi viitoare. Este cunoscut, în prezent, faptul că omul dispune de mijloace puternice
pentru a interveni asupra naturii prin exploatarea bogăţiilor naturale ale solului şi
subsolului, prin construcţia de baraje, lacuri de acumulare, reţele dense de căi ferate
şi drumuri.
• principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului
înconjurător. Acest principiu presupune, în primul rând, dreptul individului separat
sau cuprins în diferite grupări sociale, de a fi informat in legătură cu proiectele şi
programele ce vizează relaţia sa cu mediul înconjurător. În al doilea rând, indivizii
pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului lor.
• principiul interzicerii poluării. Dacă în trecut reziduurile nu se produceau în
cantităţi mari, ele putând fi deversate ca atare în apă, pe sol şi aer, fiind astfel
neutralizate datorită marilor posibilităţi de integrare în cicluri de transformare
naturală din factorii de mediu şi ca urmare nepericuloase pentru om, marele avânt al
civilizaţiei din ultimele secole, creşterea explozivă a populaţiei, dezvoltarea

2
agriculturii, industriei şi transporturile au dus la schimbarea fundamentală a naturii şi
a cantităţii reziduurilor.
• principiul poluatorul plăteşte. Pe plan regional, Declaraţia Consiliului Europei
din 1968 privind lupta împotriva poluării afirmă cătoate cheltuielile făcute în vederea
prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorului.
Principiile ce acţionează pe plan extern16 sunt:
• principiul „sic utere tuo”. În dreptul internaţional, maxima sic utere tuo-
respectiv obligaţia statelor de a se asigura ca activităţile exercitate în limitele
jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune mediului altor state a fost recunoscută
pentru prima dată încă din a doua jumătate a secolului XIX, ca un principiu specific
dreptului fiscal.
• principiul informării şi cooperării între state. Conform principiului 24 al
Declaraţiei de la Stockholm- „Chestiunile internaţionale raportându-se la protecţia şi
ameliorarea mediului ar trebui să fie abordate într-un spirit de cooperare de către
toate ţările mari sau mici pe picior de egalitate. O cooperare printr-un sistem de
acorduri multilaterale sau bilaterale sau prin alte mijloace apropiate şi indispensabile
pentru a limita în mod eficace, a preveni, a reduce şi a elimina atingerile aduse
mediului rezultând din activităţi exercitate în toate domeniile şi din respectul
suveranităţii şi intereselor tuturor statelor”.
• principiul bunei vecinătăţi. Necesitatea de a tolera, acceptată în limetele unor
standarde stabilite, este înţeleasă, de o manieră implicită, atât în practica statelor, cât
şi în jurisprundenţă.
• principiul notificării şi consultării. În domeniul protecţiei mediului înconjurător,
acest principiu este considerat ca având valoarea unei recomandări.
• principiul protejării patrimoniului comun. Prin patrimoniu comun se înţeleg, pe
de o parte, bunuri naţionale care prezintă, pe plan mondial, o importanţă deosebită,
sub raport ştiinţific, estetic şi conservativ; pe de altă parte, zona aflată dincolo de
limitele jurisdicţiei naţinale, care reclamă măsuri specifice de protecţie, conservare şi
utilizate în interesul întregii comunităţi internaţionale.
16
Rojanschi Vladimir, Bran Florina- Politici şi strategii de mediu, Ed: Economică, Bucureşti, 2002, pag 108.

2
 În cadrul strategiei de protecţie a mediului un rol esenţial revine alegerii
adecvate a instrumentelor politicii de mediu. În acest sens trebuie avute în vedere
alegerea combinaţii adecvate pe instrumente şi alegerea celor mai potrivite puncte de
aplicare.
În stabilirea unei strategii care să corespundă situaţiei şi conjuncturii interne
trebuie analizat modul cum vor acţiona instrumentele separat şi în combinaţie şi
efectul acestora asupra diferitelor segmente ale societăţii. Astfel, trebuie făcută o
analiză încă din primele etape de aplicare dacă instrumentul sau combinaţia de
instrumente a fost aleasă corect.

2.3. Strategii ale politicii de mediu

Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarităţii
(adică delegarea de responsabilităţi SM, în timp ce UE trasează numai cadrul
general, obiectivele ce trebuie avute în vedere) şi încearcă înlocuirea abordării
verticale tradiţionale, de tip comandă şi control, prin promovarea unui model
alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE.
Se poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care
vin să completeze instrumentele standard şi care acţionează ca stimulente în vederea
adoptării de măsuri pentru protecţia mediului sau care accentuează tendinţa spre o
abordare bazată pe principiul voluntariatului. Astfel, este vorba despre17:
• Dezvoltarea durabilă;
• Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului;
• Politica Integrată a Produselor (PIP);
• Acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluării;
• Taxele şi impozitele de mediu în cadrul Pieţei Unice;
• Strategia POS Mediu;
• Strategia europeană de mediu şi sănătate.
2.3.1. Strategia dezvoltării durabile

17
Cămăşoiu Camelia- Economia şi sfidarea naturii, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, pag 325.

2
 Ultimele decenii au cunoscut o bogată mişcare a gândirilor teoretice şi a
experienţelor practice în domeniul economiei mediului. Disciplină marginală la
începutul anilor 1970, economia mediului înconjurător a fost elaborată în mod
progresiv, ea constituind o ramură importantă a ştiinţei economice. Astfel,
dezvoltarea durabilă constituie, începând cu anii ’70, o reevaluare constantă a
dialogului om – natură şi a legăturii între generaţii. În acest context, România
încearcă promovarea acestei concepţii şi includerea ei în toate tipurile de politici
structurale.
Din analiza realizată de oamenii de ştiinţă, se constată că toate formele
dezvoltării economice au un impact asupra mediului: ele folosesc resursele naturale
care, uneori, sunt în cantitate limitată şi generează, ca produse secundare, deşeuri şi
reziduri, precum şi poluare. Există însă şi căi prin care activităţile economice în
context durabil pot proteja sau conserva mediul înconjurător.
Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă, deci, o încercare de coexistenţă
între protecţia mediului şi dezvoltarea economică, într-o optică globală şi pe termen
lung. Aceasta nu este nici o doctrină, nici o teorie, cu atât mai puţin o sinteză între
economie şi ecologie; este o apropiere pragmatică de punere la contribuţie a uneltelor
economice pentru o gestiune a planetei “ca un tată bun de familie”. Dezvoltarea de
durată este un cuvânt nou pentru ideea mai veche, şi de bun augur, aceea că nu există
economie viabilă fără resurse naturale şi nu există gestionarea acestor resurse fără
raţionalitatea economică.
Pentru România, acceptarea doctrinei dezvoltării durabile nu este o opţiune
benevolă, ci reprezintă singura cale responsabilă de proiectare a dezvoltării pe
termen mediu şi lung, în concordanţă cu interesul naţional şi cu cerinţele colaborării
internaţionale. Asrfel în ţara noastră, conceptul de dezvoltare durabilă presupune:
bogăţia generaţiei actuale şi a generaţiilor viitoare; restructurarea continuă şi
extinderea capitalului fizic, în acord cu condiţiile de mediu dar şi cu condiţiile de
sănătate a populaţiei; dezvoltarea capitalului uman şi social.
Deşi în momentul de faţă, există indicatori economici, sociali şi de mediu, care
sunt utili în măsurarea progresului către dezvoltarea durabilă, nu există un consens în

3
privinţa unor indicatori specifici ai acesteia. În procesul de implementare a
conceptului de dezvoltare durabilă, se impune, agregarea indicatorilor simpli, pentru
obţinerea caracterizării interacţiunilor între resurse, activitatea umană şi economie.
Dintre indicatorii utilizaţi în România pentru dezvoltarea durabilă, enumăr: PIB
(produsul intern brut), rata de investiţii, rata de şomaj, rata inflaţiei, rata de ocupare,
indicele dezvoltării umane, gradul de dependenţă de comertul exterior, cheltuielile cu
protecţia mediului, rata de alfabetizare a adulţilor, etc).
Evoluţia principalilor indicatori economici şi sociali din prezent, demonstrează
că starea actuală a României nu permite finanţarea acţiunilor de reconstrucţie
ecologică şi de protecţie a mediului la nivel real. În acest sens, principalul indicator
macroeconomic este produsul intern brut (grafic nr: 2.1.) care a evoluat astfel:
Fig nr 1.
Evoluţia PIB-ului în România între anii 2006-2011

Sursa: www.mfinante.ro. (pentru finele anului 2011, valoarea este estimativă).

În perspectivă, dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti este dependentă de
ritmul de creştere a PIB în corelaţie cu evoluţia sa demografică, ca şi de
restructurarea economiei în concordanţă cu tendinţele economiei mondiale.
Conform condiţiilor prezentate, România a întâmpinat greutăţi în ceea ce
priveşte redresarea factorilor de mediu, privatizarea şi atragerea capitalului străin,
care, în condiţii avantajoase ar putea constitui soluţia pentru reconstrucţia ecologică.
Resursele naturale de materii prime neregenerabile ale României au fost şi sunt încă
exploatate şi prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea intensă a unor zone

3
din ţară; extracţia şi folosirea combustibililor fosili (cărbunele, ţiţeiul), exploatările
miniere, precum şi industria siderurgică şi metalurgică, industria energetică, industria
chimică, petrochimică, industria celulozei şi hârtiei, industria materialelor de
construcţie ş.a. contribuie substanţial la poluarea factorilor de mediu cu poluanţi
comuni (dioxid de sulf, dioxid de carbon, oxizi de azot, amoniac) cu metale grele,
pulberi sedimentabile şi pulberi în suspensie şi alţi poluanţi specifici ca
formaldehide, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon, clor, cloruri şi altele.
Evoluţia inflaţiei (grafic nr:2.2), diminuarea rolului statului, ascensiunea
sectorului privat, schimbările din sectorul social, tendinţele de stabilizare s-au
reflectat şi în evoluţia stării mediului.
Fig nr 2.
Su
Rata inflaţiei anuale a României în perioada 2008 -2014
rs a:

www.ccir.ro. (pentru finele anunilor 2011-2014, valoarile sunt estimative).

3
 Principalele elemente de departajare a trăsăturilor politicilor de mediu de cele
ale politicilor social - economice le reprezintă zonele de operare, întinderea
temporală, capacitatea de influenţă prin factorii interesaţi şi zona juridică de acţiune.
În România, cadrul general al dezvoltării durabile a României include
Strategia naţională a dezvoltării durabile, Strategia naţională de dezvoltare
economică pe termen mediu, îndreptată spre căutarea unei economii de piaţă
funcţionale, compatibilă cu principiile, normele, mecanismele, politicile Uniunii
Europene, Planul Naţional de acţiune pentru protecţia mediului care include 286
proiecte, cu o valoare totală a proiectelor prioritare de 3.276,5 milioane euro, Planul
Naţional pentru adoptarea acquis-ului comunitar.

2.3.2. Strategia POS Mediu

Programul Operaţional Structural de Mediu contribuie la implementarea
priorităţii a Planului Naţional de Dezvoltare 2007–2013, «Protejarea şi îmbunătăţirea
calităţii mediului», luând în considerare necesităţile sociale, economice şi de mediu
din România, astfel încât să se obţină cel mai pozitiv impact asupra mediului şi să se
stimuleze dezvoltarea economică. Din perspectiva internaţională, POS Mediu are la
bază Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă şi al 6-lea Program de Acţiune
pentru Mediu.
POS Mediu este astfel conceput, încât să contribuie substanţial la realizarea
priorităţii tematice din Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, şi anume Dezvoltarea
infrastructurii la standarde europene. În aceeaşi măsură POS Mediu este în deplină
concordanţă cu priorităţile stabilite în Liniile Strategice privind Coeziunea pentru
Politica de Coeziune, şi mai ales acelea care vizează creşterea atractivităţii Statelor
Membre, a regiunilor şi a oraşelor şi întărirea sinergiilor dintre protecţia mediului şi
creşterea economică. În acest sens, POS Mediu se concentrează pe îmbunătăţirea
accesului la serviciile publice prin asigurarea nivelului şi a calităţii adecvate a
acestora, precum şi prin conservarea potenţialului de mediu. Asigurarea
infrastructurii de baza pentru apă şi mediu şi servicii publice adecvate reprezintă o

3
condiţie esenţială pentru atragerea investitorilor şi va contribui la dezvoltarea
economică a ţării. Crearea de noi locuri de muncă mai bune este, de asemenea, avută
în vedere, ţinând cont de faptul că protecţia mediului este un sector aflat în curs de
dezvoltare în România.
Strategia globală a POS Mediu, în acord cu Politica de Coeziune şi cu CNSR,
vizează reducerea disparităţilor existente între România şi UE în ceea ce priveşte
standardele şi serviciile de mediu. Pe baza analizei acestor disparităţi, a punctelor
slabe şi a potenţialului, precum şi prin identificarea atât a oportunităţilor, cât şi a
necesităţilor, strategia se bazează pe câteva priorităţi menite să maximizeze impactul
Fondurilor Structurale şi de Coeziune. În acest scop, este avută în vedere
coordonarea fondurilor UE şi a celor naţionale, astfel încât să se asigure într-o
manieră complementara că ambele tipuri de fonduri vor contribui la atingerea
scopului global.
Strategia POS Mediu se bazeaza pe următoarele elemente18:
• Analiza situaţiei actuale pentru sectorul de mediu (prezentată în capitolul I şi
centralizată în analiza SWOT);
• Strategiile naţionale de mediu şi planurile de implementare pentru conformarea
cu acquis-ul de mediu;
• Problemele majore şi direcţiile strategice stabilite în Cadrul Strategic Naţional de
Referinţă, urmărindu-se complementaritatea fondurilor şi delimitarea ariilor de
intervenţie a acestora;
• Contribuţia partenerilor socio-economici care au fost consultaţi la elaborarea POS
Mediu şi a rezultatelor evaluarii ESM.
POS Mediu a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 12 iulie 2007,
alături de Programul Operaţional Regional şi Programele Operaţionale Sectoriale:
Transport, Creşterea Competititivităţii Economice şi Asistenţa Tehnică. Din
momentul aprobării de către Comisia Europeană, operaţiunile din cadrul programelor
sectoriale devin finanţabile.

18
www.fondurieuropene.newschannel.ro.- Dezvoltarea strategiei POS Mediu.

3
 POS Mediu are un buget alocat de aproximativ 5,6 miliarde de euro, din care
aproximativ 4,5 miliarde Euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii
Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de
Coeziune (FC), iar diferenţa reprezintă cofinanţarea naţională (cca.1 miliard Euro).
Strategia POS Mediu de alocare a fondurilor structurale şi de coeziune în
vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, vizează reducerea disparităţilor
existente între România şi Uniunea Europeana în ceea ce priveşte standardele şi
serviciile de mediu.
Obiectivul global al acestui program operaţional constă în îmbunătăţirea
standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu, contribuind totodată
substanţial la realizarea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de
Aderare la Uniunea Europeană, precum şi la respectarea legislaţiei de mediu. Pentru
realizarea obiectivului global, prin POS Mediu se vor finanţa investiţii pentru
sectoarele de mediu din ţara noastră.
Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt:
1. Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin
asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane
până în 2015 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul
serviciilor de apă/apă uzată.
2. Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor prin îmbunătăţirea
managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în
minimum 30 de judeţe până în 2015.
3. Reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor
climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi până
în 2015.
4. Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin
sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei
Natura 2000.

3
 5. Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra
populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone
până în 2015.
Din cauza complexităţii sale, întregul impact al POS Mediu nu va putea fi
cuantificat doar cu ajutorul unui singur indicator. Cu toate acestea, populaţia care va
beneficia de servicii de mediu îmbunătăţite şi cea protejată de efectele riscurilor
naturale ca urmare a implementării POS Mediu poate fi selectată ca indicator la nivel
de program deoarece acoperă cea mai mare parte a activităţilor incluse în POS
Mediu. Populaţia beneficiară a POS Mediu este estimată la 10 milioane de cetăţeni.
Deşi POS Mediu nu este un program care se adresează în mod direct IMM-
urilor, acestea pot interveni la nivelul licitaţiilor publice organizate de către
Operatorul Regional, care îşi poate subdelega serviciile prin licitaţie deschisă unor
terţe părţi. Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată, beneficiază de
cea mai mare parte a fondurilor alocate prin POS Mediu, aproximativ 60% dintre
acestea fiind îndreptate în acest domeniu de intervenţie. Suma disponibilă pentru
investiţii se ridică la aproximativ 3,3 miliarde euro, din care 2,8 miliarde euro
reprezintă finanţare din Fondul de Coeziune, iar circa 490 milioane euro provin din
cofinanţarea de la bugetul de stat.
Încă de la lansarea programului, în iulie 2007, au primit finanţare 9 proiecte
majore de mediu19, în valoare de 936 milioane euro, pentru lucrări de investiţii
localizate în Cluj-Sălaj (197 milioane euro), Giurgiu (72 milioane euro), Turda-
Câmpia Turzii (80 milioane euro), Călăraşi (100 milioane euro), Tulcea (114
milioane euro), Sibiu (90 milioane euro), Teleorman (116 milioane euro), Olt (73
milioane euro) şi Gorj (90 milioane euro). Alte doua proiecte, la Braşov şi Bistriţa-
Năsăud au primit aprobare în 2009 de desfăşurare, în valoare de 189 milioane euro
şi respectiv 43,64 milioane euro.
Pentru perioada 2007-2009, Romaniei îi sunt alocate următoarele sume, sub
forma plăţii unor sume globale în cadrul Facilităţii Schengen şi pentru fluxurile de
numerar:
19
fondurieuropene.newschannel.ro.- Oportunităţi pentru mediul de afaceri/ accesat la 23.12.2010.

3
 Tabel nr: 2.1.
România TOTAL 2007 2008 2009
Preţuri (mil.euro) 559,8 297,2 131,8 130,8
Preţuri curente (mil euro) 602,5 315,4 142,7 144,4
Sursa: www.fonduri-structurale.ro.- Fonduri alocate de Uniunea Europeana prin intermediul Facilitatii Schengen

Procentul efectiv utilizat pentru componenta Schengen trebuie stabilit de către

autorităţile statului membru. Virarea sumelor se face de către Comisia Europeană,
lunar, în cuantumul echivalent al unei doisprezecimi din suma anuală alocată
Romaniei.
Tratatul de aderare prevede că sumele globale primite în cadrul Facilităţii să
fie utilizate în termen de trei ani de la efectuarea primei plăţi şi nu conţine prevederi
referitoare la la utilizarea sumelor alocate pentru componenta de îmbunătăţire a
fluxurilor de numerar din cadrul Facilităţii. O parte din sumele globale primite sunt
alocate pădurilor din România, care au beneficiat în anul 2010 de 6 ori mai mulţi
bani faţă de anul precedent, respectiv 180 de milioane de lei. În paralel, în 2011 mai
sunt disponibile fonduri de 229 de milioane de euro prin programul naţional de
dezvoltare rurală (PNDR).

2.3.3. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)

Această strategie este cea mai recentă acţiune în domeniu şi are în vedere
relaţia complexă şi direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea
caracteristicilor mediului şi sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării
constante a Comisiei Europene în această directie şi a fost iniţiată în iunie 2003, fiind
elaborată prin colaborarea DG Mediu cu DG Cercetare şi DG Sănătate. Elementul de
noutate al acestei strategii este centrarea pe sănătatea copiilor, care reprezintă cel mai
vulnerabil grup social şi cel mai afectat de efectele poluării mediului -spre deosebire
de restul legislaţiei de mediu, care este bazată pe norme şi standarde pentru adulţi.
Dezvoltarea acestei strategii are la bază 5 elemente20 cheie:

20
www.mmediu.ro.- Strategia europeană de mediu şi sanătate (SCALE).

3
 1. va fi fundamentată ştiinţific şi va analiza interacţiunile complexe dintre diverşi
poluanţi şi organismul uman;
2. va fi centrată pe copii şi va iniţia acţiuni pilot asupra poluanţilor cu relevanţă
specifică pentru copii (precum dioxinele şi metalele grele) şi asupra substanţelor cu
acţiune endocrină;
3. îşi propune să crească gradul de informare şi responsabilizare a părţilor
interesate şi al publicului;
4. legislaţia UE va completa legile naţionale şi va fi revizuită pentru a reflecta
situaţia şi nevoile speciale ale copiilor;
5. va evalua constant acţiunile întreprinse în acest scop. Pentru dezvoltarea acestei
strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu părţile interesate, în vederea
stabilirii unor grupuri de lucru şi grupuri consultative, precum şi în scopul
determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării SCALE.
Obiectivul acestei strategii este de a integra informaţii cu privire la starea
mediului, ecosistemului şi sănătatea umană. Obiectivul final este de a stabili un
cadru pentru a ajuta la producerea unei mai bune înţelegeri a relaţiilor cauză-efect
între mediu şi sănătate şi să pună la dispoziţie informaţiile necesare pentru a dezvolta
o politică comunitară integrată. Alte obiective ale strategiei sunt de a identifica şi a
reduce orice noi riscuri pentru sănătate cauzate de factorii de mediu şi pentru a
consolida capacitatea Uniunii Europene pentru elaborarea politicilor în acest
domeniu. Ca acronimul indică, strategia se bazează pe ştiinţă, se concentrează asupra
copiilor, are ca scop creşterea gradului de conştientizare, foloseste instrumentele
juridice şi include evaluarea continuă.
Strategia SCALE deschide calea pentru un sistem comunitar de informare
pentru evaluarea impactului global al mediului asupra sănătăţii umane şi a legăturilor
cauză-efect şi pentru dezvoltarea unei politici integrate privind mediul şi sănătatea.
Acestă strategie este cuprinsă în mai multe cicluri, primul ciclu având o perioadă de
7 ani. Astfel, în primul ciclu trei proiecte pilot au fost lansate pentru a dezvolta o
metodă pentru punerea în aplicare a unui sistem european de integrate de mediu şi
monitorizarea stării de sănătate. Aceste proiecte sunt concentrate pe trei priorităţi

3
poluanţi pentru care colectarea de date şi de monitorizare sunt deja în curs de
desfăşurare: dioxine, metale grele şi perturbatorii endocrini. Posibilitatea de a
dezvolta un sistem european armonizat de bio-monitorizare pentru copii sunt, de
asemenea, luate în considerare în timpul primului ciclu.

Evoluţia politicii de mediu şi sănătate şi schimbările înregistrate de aceasta de-

a lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele şi proprietăţile acesteia, ci
şi de numărul instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbii de
dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente
economico-financiare, la care se adaugă un set de instrumente ajutătoare ce răspund
mai degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a mediului. Cele mai importante
sunt instrumentele financiare şi sunt reprezentate de programul LIFE şi Fondul de
Coeziune.
Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa proiectele de
protecţie a mediului în ţările UE, precum ţările în curs de aderare. Comisia
Europeană a publicat Apelul cu numărul 5 pentru Propuneri de Proiecte în cadrul
Programului LIFE+ în februarie 2011, cu până la 265.360.000 Euro disponibile în
toată Uniunea Europeană pentru co-finanţarea proiectelor pe trei componente: natură
şi biodiversitate, politică de mediu şi guvernare, precum şi informare şi comunicare.
La propunerea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD),
Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 11 iulie 2007, Hotărârea privind
suportul financiar acordat participanţilor români la programul LIFE Natura al
Comunităţii Europene pentru anii 2007-2010.
În anul 2006, în urma competiţiei de nivel european a propunerilor de proiecte,
pentru România au fost aprobate la secţiunea LIFE Natura un număr de 2 proiecte.
Beneficiarul unuia dintre aceste proiecte este Agenţia pentru Protecţia Mediului
Călăraşi pentru proiectul LIFE privind ,,Conservarea şi managementul integrat al
Ostroavelor Dunării din România”21 care are o valoare totală de 567.953 euro. Din
această sumă, 283.977 euro (50%) sunt asiguraţi de Comisia Europeană, 215.207
21
www.fonduri-structurale.ro.

3
euro reprezintă contribuţia beneficiarului (A.P.M Călăraşi), iar 68.769 euro sunt
asiguraţi de ceilalţi parteneri ai proiectului, conform contractului de garantare a
suportului financiar ce a fost semnat cu Comisia Europeană la data de 05.09.2006.
Având în vedere faptul că pentru unităţile aflate în subordine sau sub autoritate
sumele aferente co-finanţării se suportă din fondurile alocate cu această destinaţie în
bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, a fost necesară emiterea
acestei Hotărâri de Guvern pentru alocarea de la bugetul de stat a echivalentului în
lei a sumei de 215.207 euro. Suma menţionată 22 este eşalonată pe toţi anii
desfăşurării proiectului, după cum urmează: pentru anul 2007 se alocă 115.000 euro,
pentru anul 2008 suma de 45.000 euro, pentru anul 2009 suma de 44.207 euro şi
pentru anul 2010 suma de 11.000 euro.

Fig nr 3. Sume alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.

Sursa: www.life assure.inmh.ro - Fonduri alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.

Principalul rezultat al proiectului co-finanţat a fost faptul că pe 9,56 ha de

habitate naturale şi seminaturale tipice pentru lunca Dunării este institui un regim de
protecţie adecvat, sub incidenţa reţelei europene de arii protejate Natura 2000. Mai
mult, este încurajată regenerarea naturală a pădurilor de luncă de pe ostroave şi
reîmpăduriri cu specii native, pentru un total de 26 ha. Drept urmare a îmbunătăţirii
calităţii habitatelor de hrănire şi reproducere, va creşte numărul pasărilor salbatice pe

22
www.life assure.inmh.ro.- Fonduri alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.
4
ostroave. Implementarea proiectului va pune bazele pentru eforturile de protecţie a
habitatelor naturale de luncă de-a lungul Dunării şi reprezintă o contribuţie la
implementarea legislaţiei europene pentru protecţia naturii şi a Coridorului Verde al
Dunării Inferioare.
2.3.4. Realizări în activitatea de armonizare a acquis-ului de mediu
În domeniul armonizării legislative, în conformitate cu obiectivele stabilite în
Programul Naţional de aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR) 2001, au
fost elaborate şi promovate acte normative care să contribuie la transpunerea acquis-
ului comunitar de mediu. În anul 2001, a fost realizată transpunerea totală a mai
multor acte comunitare din domeniul deşeurilor, protecţia naturii, organismele
modificate genetic şi zgomot.
Raportul întocmit de reprezentanţii Uniunii Europene pentru realizările
obţinute de România, în vederea aderării, au arătat că în anul 2008, s-a avansat în
procesul de aliniere la acquis-ul din domeniul mediului dar că nu exstă capacitate
administrativă care să pună în aplicare noua legislaţie iar resursele financiare alocate
sectorului sunt insuficiente. Un alt raport întocmit pentru anul 2009 arată că deşi a
fost transpus un volum considerabil din legislaţia protecţiei mediului, România nu
are nici resurse administrative şi nici financiare suficiente pentru implementarea
acesteia. În acest sens, s-a menţionat că eforturile viitoare vor trebui orientate mai
mult pe dezvoltarea capacităţilor de implementare şi pe asigurarea resurselor pentru
investiţiile de mediu.
În celelalte sectoare, nivelul transpunerii legislative a crescut considerabil,
preconizându-se că trebuie să se finalizeze acest proces cât de repede posibil. Stadiul
transpunerii legislaţiei comunitare, comparativ cu anul 2008, este prezentat astfel:

Fig nr 4. Stadiul transpunerii acquis-ului comunitar de mediu –comparativ

4
 Sursa: Sursa: www.fonduri-structurale.ro.
Până în prezent, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a desfăşurat o
activitate intensă pentru coordonarea elaborării sau promovării de acte normative în
vederea armonizării legislative. S-a realizat transpunerea în proporţie de 100% a mai
multor acte comunitare din sectoarele de mediu: managementul deşeurilor, calitatea
apei, protecţia naturii, organisme modificate genetic, securitate nucleară.
Se consideră că, dacă transpunerea legislaţiei s-a finalizat până în anul 2005,
implementarea propriu – zisă a cadrului legal va trebui să se prelungească până în
anul 2015, datorită volumului considerabil de investiţii necesare pentru conformare.
Procesul de transpunere a acquis-ului comunitar în legislaţia naţională este
deosebit de important dar nu trebuie însă minimizate aspectele instituţionale şi
financiare, necesare implementării şi controlului aplicării noii legislaţii. Având în
vedere importanţa unei perspective unitare şi coerente asupra priorităţilor privind
protecţia mediului, pentru accelerarea pregătirilor de aderare la Uniunea Europeană,
Programul de măsuri prioritare al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului
vizează23:
• continuarea transpunerii acquis-ului în domeniile: legislaţie orizontală, calitatea
aerului şi schimbări climatice, managementul deşeurilor, calitatea apei, controlul
poluării industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme
modificate genetic, protecţia civilă, securitate nucleară şi radio protecţie;
• elaborarea stategiilor de implementare în sectoarele: managementul deşeurilor,
substanţe chimice, siguranţa nucleară şi radio protecţie;

23
www.mappm.ro.- Programul de măsuri prioritare al Ministerului Apelor şi Protecţia Mediului.

4
 • reactualizarea strategiilor sectoriale de armonizare: legislaţie orizontală, calitatea
aerului şi schimbări climatice, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării
industriale şi managenetul riscului, zgomot;
• întărirea capacităţii instituţionale necesară implementării legislaţiei armonizate şi
a politicii de mediu, atât la nivel central cât şi local;
• elaborarea strategiilor sectoriale financiare, precum şi a planurilor de investiţii;
• operaţionalizarea fondului de mediu.
Fondurile de mediu pot sprijini realizarea unor proiecte care să fie eficiente din
punct de vedere al costurilor şi care să respecte priorităţile pentru obţinerea unor
beneficii de mediu. În principiu, din analiza efectuată, am constatat că fondurilor de
mediu din alte ţări oferă împrumuturi sau finanţare uşoară, caracterizată de condiţii
favorabile de acordare (dobânda scăzută sau zero, perioade de rambursare sau de
graţie mai lungi decât cele acordate de bănci).
Fondul pentru mediu se poate utiliza, în România, pentru susţinerea şi
realizarea obiectivelor prioritare de interes public major, care vizează:
• sprijinirea şi încurajarea măsurilor concertate pentru reducerea sau eliminarea
deşeurilor şi sursele majore de poluare de pe teritoriul ţării;
• realizarea proiectelor de refacere ecologică a zonelor deteriorate, a măsurilor
destinate conservării diversităţii ecologice, salvării unor specii ameninţate cu
dispariţia şi buna administrare a zonelor naturale cu regim de protecţie sau cu valoare
peisagistică deosebită, în conformitate cu dispoziţiile legii;
• alte activităţi ale căror efecte directe contribuie la ameliorarea calităţii mediului şi
a vieţii în zonele locuite.
Pentru România, putem preciza că mecanismele de finanţare sunt
subvenţionarea dobânzilor şi garantarea creditelor acordate de băncile comerciale,
mecanisme care nu se mai folosesc în nici o ţară care are fonduri de mediu, deoarece
aceste prevederi au dus la falimentul unor fonduri de mediu din Europa Centrală. Din
cercetare întreprinsă, am constatat că este dificil de precizat valoarea totală a sumelor
necesare acţiunilor de protecţia mediului, mai ales că nevoile de finanţare ale
acţiunilor de mediu în România sunt relativ ridicate, ajungând până la 3-4% din PIB.

4
 Totalul costurilor estimate pentru implementarea acquis-ului comunitar de
mediu, în perioada 2004-2018, este de aproximativ 29,3 miliarde euro, din care
aproximativ 4,5 miliarde de euro vor fi necesari exclusiv pentru investiţiile în
domeniul managementului deşeurilor. Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii doi ani,
în România au fost generate aproape 364 milioane tone de deşeuri, din care 99,4 %
reprezintă deşeurile nepericuloase şi doar 0,6 % cele periculoase. Cele mai mari
cantităţi de deşeuri provin din industria extractivă, în proporţie de 94,4%. Conform
ultimelor estimări, costurile de implementare a legislaţiei comunitare în domeniul
mediului se ridică la 29,3 miliarde euro.
În urma estimărilor realizate de experţi europeni, se pare că România are
nevoie de 29,3 miliarde de euro pentru ca cerinţele europene de mediu să fie
îndeplinite. Suma trebuie utilizată în perioada 2004 - 2008 şi provine din mai multe
surse: 5,4 miliarde euro de la bugetul de stat (18,4%); 9,9 miliarde euro din fonduri
comunitare (33,8%); 7,8 miliarde euro de la agenţii economici (26,6%); 6,2 miliarde
euro din alte surse (fondul de mediu, proiecte internaţionale, împrumuturi externe,
surse extra-bugetare, proiect de parteneriat public) - 21,2%.

Fig nr 5. Surse de provenienţă a sumelor investite pentru mediu în

perioada 2004-2008
33,8%
26,6%
21,2%
18,4%

Sur
s a:
www.mmediu.ro
La negocieri, România a solicitat şi obţinut perioade de tranziţie care se referă
la: epurarea apelor uzate, calitatea apei, destinate consumului uman, prevenirea şi

4
controlul integrat al poluării, limitarea emisiilor de poluanţi în atmosferă de la
instalaţiile mari de ardere, depozitarea deşeurilor, supravegherea transportului
deşeurilor. Cea mai mare perioadă de tranziţie, până în 2018, a fost obţinută pentru
asigurarea infrastructurii necesare în domeniul apelor - sisteme de colectare, reţele de
canalizare, staţii de epurare. Apele uzate vor necesita investiţii în staţiile de epurare
de 5,7 miliarde euro, iar canalizarea 3,8 miliarde euro.

CAPITOLUL III
POLITICA INVESTIŢIILOR ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI
MEDIULUI ÎN ROMÂNIA

3.1. Investiţii în domeniul protecţiei mediului în perioada 2007- 2010

Finanţarea proiectelor de investiţii de mediu reprezintă pentru România, un
sector nou, în curs de dezvoltare. Factorii principali care stimulează nevoia de
investiţii de mediu apreciem că pot fi următorii: procesul de aderare a României la
Uniunea Europeană, privatizarea industriei care va determina o urmărire severă a
aplicării legislaţiei de mediu dar şi limitarea accesului la subvenţii de la bugetul de
stat, implementare în întreprinderi a sistemelor de management de mediu.
Activitatea de investiţii în domeniul protecţiei mediului se desfăşoară în cadrul
unor programe prioritare, ce au drept scop atingerea unor obiective24 cu privire la:
- apărarea împotriva inundaţiilor, înlăturarea şi reducerea efectelor
calamităţilor naturale provocate de viituri şi evitarea pierderilor de vieţi omeneşti;
- amenajarea complexă a bazinelor hidrografice pentru reabilitarea surselor de
apă existente şi realizarea de noi surse pentru satisfacerea cerinţelor de apă pentru
populaţia din zonele deficitare;
- gospodărirea unitară şi durabilă a fondului forestier, conservarea şi dezvoltarea
acestuia ca factor de mediu prin amenajarea bazinelor în fondul silvic, reconstrucţia
ecologică prin împăduriri în terenuri degradate şi crearea de perdele forestiere şi a

24
Dumitru Camelia – Management şi Marketing Ecologic, o abordare strategică, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2003, pag 218.

4
lucrărilor de accesibilizare a fondului forestier prin amenajarea şi punerea în
siguranţă a reţelei de drumuri forestiere.
- protecţia mediului constă în investiţii de reconstrucţie ecologică şi conservarea
biodiversităţii factorilor de mediu (amenajări pentru redresare ecologică a zonelor
afectate din Delta Dunării, apărarea litoralului românesc al Mării Negre în sectorul
Nord Midia împotriva fenomenelor erozionale deosebit de active, protecţia şi
menţinerea calităţilor terapeutice ale lacului Techirghiol) şi obiective privind
dezvoltarea capacităţii instituţionale de mediu (sedii şi laboratoare) în vederea
armonizării cu cerinţele Uniunii Europene.
În perioada 2000 – 2010 s-au fost elaborate circa 8.000 de studii şi proiecte din
care, pe structură: gospodărirea apelor (37%), pe studii de asigurare a surselor de apă
pentru populaţie (29%) şi pentru proiecte cu obiective cu rol de apărare împotriva
inundaţiilor (34%).
Obiectivul central, stabilit la Lisabona în 2000, de a transforma UE până în
anul 2010, în cea mai competitivă şi dinamică economie, bazată pe cunoaştere, cu
locuri de muncă mai numeroase şi mai bune şi o incluziune socială mai mare,
reprezintă provocările care, ulterior relansării Agendei Lisabona în 2005, au
determinat Statele Membre să se angajeze tot mai mult în procese ample de reformă
pentru atingerea acestor obiective. Anul 2006 a reprezentat anul în care Strategia
Lisabona relansată a dat rezultate atât la nivelul statelor membre cât şi la nivel
comunitar.
Guvernul României s-a angajat cu seriozitate în respectarea Agendei Lisabona
relansată, motiv pentru care a elaborat Programul Naţional de Reformă pe perioada
2007-2010 (PNR) printr-un efort participativ al instituţiilor implicate în procesul de
identificare a priorităţilor naţionale relevante, necesare continuării şi adâncirii
reformelor destinate atingerii obiectivelor de creştere economică şi ocupare, anunţate
pentru anul 2010, şi reducerii decalajelor economice şi sociale faţă de media statelor
membre UE.
Documentul pune în evidenţă provocările asupra cărora trebuie să se
concentreze Guvernul României în perioada 2007-2010, ca răspuns la liniile

4
directoare ale Agendei Lisabona relansate de a integra politicile de dezvoltare
(macro, micro şi piaţa muncii) şi reformele iniţiate într-un program coerent, care să
evidenţieze valorificarea sinergiilor dintre aceste politici, indicând, după caz, factorii
de echilibru care se impun.
România se află într-o perioadă de consolidare a economiei sale de piaţă, în
care apare ca necesară această abordare integrată a politicilor pentru a putea răspunde
eficient la provocările cu care se confruntă.
În anul 2007, investiţiile pentru protecţia mediului au avut evoluţia
corespunzătoare figurii următoare:
Fig. nr.1. Investiţii în protecţia mediului în anul 2007

Sursa: Programul de guvernare în perioada 2005-2007.

Datorită faptului că România se confruntă cu problema deşeurilor industriale şi

menajere care nu au spaţii corespunzătoare de depozitare, Ministerul Apelor şi
Protecţiei Mediului a acţionat pentru accelerarea şi adoptarea de reglementări
legislative, atragerea de investiţii, întărirea controlului.
Dinamica investiţiilor proprii realizate de Ministerul Apelor şi Protecţia
Mediului în domeniul apelor şi protecţiei mediului este prezentată în figura
următoare. Din analiza datelor, se constată că în perioada anilor 2000 – 2007,
resursele financiare alocate pentru realizarea programului de dezvoltare a investiţiilor

4
au fost în valoare totală de 2.128,6 miliarde lei, iar în anul 2008, investiţiile25 alocate
pentru mediu au fost acoperite astfel :
- 2.404,217 miliarde lei din bugetul MAPM;
- 1.797,184 miliarde lei din bugetele altor autorităţi centrale;
- 1.295,533 miliarde lei din bugetele locale;
- 9.066,792 miliarde lei din surse proprii ale agenţilor economici;
- 3.899,569 miliarde lei din surse externe.

Fig. nr. 2. Dinamica investiţiilor în perioada 2000-2007

Sursa:www.statistici.insse.ro.

25
Petrescu- Mag Ruxandra- Protecţia mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislaţie şi instituţii, Ed. Bioflux,
Cluj-Napoca, 2011, pag 204.

4
 Din totalul de 72721.955 mii RON planificat a se realiza, volumul total de

investiţii realizat în anul 2007 a fost de 30344.704 mii RON din care26:
- 2858.127 mii RON- proveniţi din fonduri de la bugetul local;
- 3984.897 mii RON- proveniţi din fonduri de la bugetul de stat;
- 9579.241 mii RON- proveniţi din fonduri proprii ale agenţilor economici;
- 13922.439 mii RON- proveniţi din alte surse.

Fig. nr. 3. Investiţiile totale realizate în 2007

Sursa: www.statistici.insse.ro.
Valoarea totală a investiţiilor alocate în 2008 pentru protecţia mediului a fost
de 18.463,297 miliarde lei, reprezentând 1,73 % din PIB, faţă de 3.670,608 miliarde
lei alocate în anul 2007, reprezentând 0,47% din PIB.

26
www..statistici.insse.ro. – Investiţii totale realizate în anul 2007, pentru protecţia mediului.

4
 Investiţiile alocate de Ministerul Apelor şi Protecţia mediului, în anul 2008, au
reprezentat 0,23% din PIB, faţă de 0,13% din PIB în anul 2007 şi o medie de 0,085%
pe anii 2000 – 2002, înregistrând o creştere de 2,14 ori faţă de media anilor 2004 –
2007. În figura următoare este prezentat programul de investiţii pe domenii de
activitate, se observă că 79% din investiţii s-au realizat în domeniul de apărare
împotriva inundaţiilor, iar pentru investiţii de mediu s-au alocat doar 5%.
Fig. nr. 4. Surse de finanţare în programul de investiţii în anul 2008

Sursa: www.mmediu.ro.- Program de investiţii în anul 2008.

Fig. nr. 5. Surse de finanţare în programul de investiţii în anul 2008

Sursa: Sursa: www.mmediu.ro.- Program de investiţii în anul 2008.

Evoluţia investiţiilor în domeniul gospodărirea apelor scoate în relief eforturile
făcute pentru a asigura realizarea obiectivelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor.
Pentru acestea s-a alocat în anul 2008 suma de 1.895,2 miliarde lei reprezentând o

5
creştere de 2,38 ori faţă de perioada 2004 – 2007, sursele de finanţare fiind asigurate
din bugetul de stat (915,4 miliarde lei) şi credite externe – BEI (980,42 miliarde lei).
Anul 2010 a venit cu direcţii noi de invetiţii. Au fost alocate fonduri de 885
milioane lei pentru lucrări de prevenire şi înlăturare a efectelor inundaţiilor. Acestea
vor fi utilizate pentru finalizarea a 82 de obiective. În cadrul Planului Naţional de
Dezvoltarea Infrastructurii, componenta pe inundaţii reprezintă un miliard de euro.
Construcţia financiară este de credit-furnizor, astfel încât până în 2013 constructorul
plăteşte lucrările şi i se rambursează după această dată.
De asemenea, pentru prima dată, în 2010 a fost alocată o sumă de 100 milioane
lei pentru închiderea a cinci iazuri de decantare din sectorul minier. Tot în anul 2010 a
început implementarea axei 3, referitoare la termoficare, fiind aprobate 3 proiecte cu o
valoare totală de 785 milioane lei.
În privinţa problemei deşeurilor, ministrul mediului dă asigurări că până în 2015
România va avea un sistem modern de management al deşeurilor. Alocarea a fost de
aproape 2 miliarde de euro pe această componentă. Ca o consecinţă, au fost închise
136 de gropi de deşeuri, iar alte 101 urmează să fie închise până în 2017.
Anul 2011 va fi unul bun în privinţa investiţiilor pentru mediu. Ritmul din 2010
va fi păstrat şi în anul următor, chiar dacă în 2010 a fost recesiune. Bugetul de
investiţii al Ministerului Mediului pe 2010, a fost de peste un miliard de lei, bugetul
aferent anului 2011 va fi şi mai mare.
Conform unor studii, prin Progamul Operaţional Sectorial de Mediu (POS
Mediu) sunt aprobate până în prezent 160 de proiecte, în valoare totală de peste 13,8
miliarde lei, din care valoare eligibilă este de aproximativ 10,5 miliarde lei, dintre
acestea 29 sunt proiecte majore. Au fost încheiate 142 de contracte de finanţare, în
valoare totală de 13,367 miliarde lei, din care valoarea eligibilă este de 10,147
miliarde lei.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma adoptării proiectului de buget de către

comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului, Ministerul Mediului şi Pădurii (MMP),

5
faţă de anul 2010, are o creştere de 31% datorată alocaţiilor la poziţia “Proiecte cu
finanţare externă nerambursabilă”.
La această poziţie este cuprinsă cofinanţarea POS Mediu precum şi proiectele
depuse de direcţiile de specialitate din cadrul MMP şi de instituţiile aflate în
subordinea MMP pe diverse programe operaţionale. În anul 2010, bugetul
Ministerului Mediului şi Pădurilor a fost de 1.794.546 mii lei iar pentru 2011 acesta
se ridică la 2.312.427 mii lei din care de la bugetul de stat sunt alocate 2.182.591 mii
lei, faţă de 1.661.921 mii lei în 2010, 29.091 mii lei din credite externe şi 33.745 mii
lei din venituri proprii27.
Fig. nr. 6. Bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor

Sursa:www.ecomagazin.ro. – Bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

La capitolul credite externe, bugetul pentru 2011 este diminuat faţă de 2010 cu 2%,
în vederea finanţării unor proiecte finanţate din împrumuturi externe precum: Sistem
Informational Decizional Hidrologic DESWAT, Program de infrastructură
municipală şi Servicii Municipale. Cea mai mare pondere a fondurilor alocate MMP
de la bugetul de stat este destinată cheltuielilor de investiţii şi reprezintă 45% din
suma totală. Pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă este alocat un
procent de 37,5% din banii de la buget, iar bunurile şi serviciile înseamnă 4%. Alte
cheltuieli vizează dobânzi, cofinanţare ISPA, PHARE, studii, şi reprezintă 8,5% din
suma totală alocată de la bugetul de stat.
27
www.ecomagazin.ro. – Bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

5
 Potrivit INS, ponderea investiiţilor, la nivel naţional, pentru protecţia mediului
a producătorilor nespecializaţi a reprezentat 40,9% (1,77 miliarde lei) din total, a
administraţiei publice 35% (1,5 miliarde lei), iar a producătorilor specializaţi 24,1%
(un miliard lei).
Fig. nr.7. Ponderea investiţiilor la nivel naţional în anul 2010

Sursa: www. insse.ro.- Institutul naţional de statistică.Comunicat de presă nr. 222 /2010.

În acelaşi timp, Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului

pentru Mediu, va investi în anul 2011, în sectorul economie verde, aproximativ 4,8
miliarde de lei, sumă apropiată de cea alocată în 2010 pentru investiţii.

3.2. Cheltuieli la nivel naţional pentru protecţia mediului în ultimii 3 ani

Cheltuielile pentru protecţia mediului reprezintă măsura economică a
răspunsului dat de societate pentru abordarea problemelor generate de starea
mediului într-o anumită etapă. Acestea includ cheltuielile efectuate pentru
desfăşurarea activităţilor de supraveghere şi protecţie a mediului şi pe cele care se
referă la prevenirea sau repararea pagubelor aduse acestuia.
Statistica precizează că, din calculul cheltuielilor la nivel naţional au fost
excluse cheltuielile curente externe, care cuprind cheltuieli pentru cumpărarea de
servicii de protecţia mediului de la terţi, precum şi taxele plătite cu titlu de mediu.
Astfel, cheltuielile la nivel naţional includ numai investiţiile, cheltuielile curente
interne (cheltuieli curente efectuate prin activităţi proprii de protecţia mediului) şi
alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate, transferuri).

5
 În 2007, cheltuielile totale pentru protecţia aerului s-au cifrat la 1,13 miliarde
lei, cele pentru protecţia apei - la circa 2,7 miliarde lei, pentru managementul
deseurilor - aproape 6,74 miliarde lei, pentru protecţia solului şi a apelor subterane -
957.022 lei, şi 92.134 lei - pentru protecţia resurselor naturale şi conservarea
biodiversităţii.
Fig. nr. 8. Ponderea cheltuielilor totale la nivel naţional în anul 2007

Sursa:www.statistici.insse.ro. – Cheltuieli totale pentru protecţia mediului

Pe domenii de mediu, producătorii specializaţi au făcut în 2008 cele mai mari
cheltuieli pentru managementul deşeurilor (aproximativ 76% din totalul cheltuielilor
pentru acest domeniu, respectiv 6,78 miliarde lei). Administraţia publică a cheltuit
cel mai mult pentru protecţia apei (39%, respectiv 1,37 miliarde lei), în timp ce
pentru protecţia aerului, cheltuielile mai mari au fost făcute de producătorii
nespecializaţi (76,7%, respectiv 1,24 miliarde lei)28. La nivelul domeniilor de mediu,
gospodărirea şi eliminarea deşeurilor a absorbit mai mult de 50% din totalul
cheltuielilor pentru protecţia mediului, în timp ce domeniul protecţiei apei a
înregistrat aproximativ 24%
Din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului la nivelul producătorilor
nespecializaţi, investiţiile reprezintă circa 43%. În acest sector, cele mai mari
cheltuieli, aproximativ 1 miliard lei s-au înregistrat la unităţile din industria
prelucrătoare.
Fig. nr. 9. Cheltuieli pentru producătorii nespecializaţi în anul 2008

28
www.mediafax.ro. – Cheltuieli de protecţia mediului pentru administraţia publică (art.publicat la 17.10.2008).

5
 Sursa:www.apmbm.ro. – Cheltuieli pentru producătorii nespecializaţi.
În total în anul 2010, pentru managementul deşeurilor au fost cheltuite 8,9
miliarde lei, pentru protecţia apei - 3,5 miliarde lei, iar pentru protecţia aerului - 1,6
miliarde lei. Anul trecut, au mai fost făcute cheltuieli pentru protecţia solului şi a
apelor subterane (760,8 milioane lei), protecţia resurselor naturale şi conservarea
biodiversităţii (212,1 milioane lei), combaterea zgomotului şi a vibraţiilor (32,6
milioane lei). De asemenea, în 2009 au mai fost făcute şi alte cheltuieli de mediu de
peste 1,4 miliarde lei.
Tabel Nr. 1. Cheltuielile pentru protecţia mediului pe domenii de mediu
şi categorii de producători, în anul 2009
- mii lei preţuri curente-
Domeniu de mediu Total Producători Producători Administraţie
nespecializaţi specializaţi publică
Protecţia aerului 1.951.690 1.296.670 139.056 515.946

Protecţia apei 2.654.657 688.278 1.316.618 649.755

Managementul 6.948.742 825.189 5.190.145 933.408

deşeurilor
Protecţia solului şi 468.737 348.175 71.513 49.049
a apelor subterane
Combaterea 69.564 48.018 2.714 18.832
zgomotului şi a
vibraţiilor

Protecţia resurselor 223.657 124.408 64.437 34.812

naturale şi
conservarea
biodiversităţii
Alte domenii de 1.921.419 598.862 166.671 1.155.886
mediu
Sursa:www.statistici.insse.ro.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), cheltuielile
pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat anul trecut circa 12,2 miliarde

5
lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), faţă de 2,7% din PIB în 2009.
În industria prelucrătoare s-au realizat 44,6% din cheltuielile producătorilor
nespecializaţi, în timp ce sectorul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi
termică”, a absorbit 27,0 %, iar industria extractivă 16,6 %.

3.3. Perspective privind protecţia mediului în România în perioada 2010-2015

Potrivit situaţiei publicate de Ministerul Finantelor Publice, la data de 31 iulie
2010 erau semnate 110 contracte de finanţare în valoare totală de 8,9 miliarde lei pe
Programul Operaţional Sectorial de Mediu.
În total, au fost depuse pe acest program 255 proiecte, din care 72 au fost
respinse şi 41 se află încă în curs de evaluare. Stadiul utilizării fondurilor structurale
la 31 iulie 2010 precum şi lista proiectelor contractate, pe fiecare program, pot fi
consultate. Într-o şedinţa făcută de MMP, au fost aprobate mai multe măsuri pentru
finanţarea investiţiilor în infrastructura de mediu, inclusiv în Rezervaţia Biosferei
"Delta Dunării". Astfel, Ministerul Mediului va asigura întreaga finanţare pentru
zece proiecte de investiţii în infrastructura de mediu.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, acestea se vor realiza, în
perioada 2008-2012, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei. Proiectele vizează
îmbunătăţirea calităţii apei pe teritoriul Rezervaţiei şi realizarea unui sistem integrat
de gestionare a deşeurilor în localităţile din Delta Dunării.
Guvernul a mai aprobat, în acest sens, finanţarea programelor multianuale
prioritare de mediu şi gospodărire a apelor ce conţin obiective de infrastructură de
mediu, care se vor executa în perioada 2009-2013, pe teritoriul Rezervatiei Biosferei.
Fondurile necesare finanţării acestor programe în anul 2009 sunt de 14,250 milioane
lei şi se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului29. Costul
estimat al realizării acestor lucrări, pentru perioada 2009-2013, este de 50 milioane
lei. Printre obiectivele vizate se numără reabilitarea şi extinderea alimentării cu apă
în localitatea Lunca, alimentarea cu apă în localităţile Valea Nucarilor şi Iazurile,
realizarea sistemului de canalizare cu staţie de epurare în localitatea Sfântu Gheorghe
29
www.gandul.info.ro.- Fonduri pentru finanţarea programelor de mediu în 2009 (art. publicat la 19.04.2009).

5
şi realizarea sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare în localităţile Nufăru şi
Malcoci.
Recent a avut loc o consultare publică cu privire la viitorul programelor de
protecţie a mediului, cel mai analizat fiind programul LIFE+, instrumentul Comisiei
Europene de finanţare a politicilor de mediu. Dintre participanţii la această
consultare, aproximativ 85,8% consideră necesară existenţa unui instrument financiar
specific al UE pentru sprijinirea politicilor de mediu şi climatice. O majoritate de
54,6% consideră, de asemenea, că acest instrument ar trebui să beneficieze de un
buget mai mare30. În perioada premergătoare următorului cadru financiar multianual
2014-2020, rezultatele acestei consultări vor fi integrate într-o evaluare menită să
stabilească dacă este necesar să se prevadă, în cadrul bugetului UE, un program
specific de mediu şi combatere a schimbărilor climatice. Această ştire a fost difuzată
în momentul deschiderii, la Bruxelles, a unei conferinţe pe tema realizărilor
programului LIFE.
În cadrul conferinţei au fost analizate contribuţiile programului LIFE la
protecţia mediului şi principalele sale realizări şi se vor face propuneri cu privire la
structura şi elaborarea viitorului program, mai ales în contextul următoarei
perspective financiare 2014 -2020. De asemenea, conferinţa oferă părţilor interesate
posibilitatea de a face schimb de opinii şi de experienţă, în contextul implementării
programului LIFE.
Părţile interesate au fost consultate pe larg în ultimele luni, în cadrul
dezbaterilor în curs cu privire la un nou instrument financiar care ar urma să
înlocuiască LIFE+. Participanţii la consultări şi-au exprimat opiniile asupra
necesităţii unui instrument financiar specific al UE pentru sprijinirea politicilor de
mediu şi climatice, asupra modalităţilor de creştere a valorii adăugate a acestui
instrument şi asupra structurii sale în decursul următoarei perioade de programare.
La 28 ianuarie 2011, a avut loc un atelier pentru experţi la care au participat
aproximativ 100 de părţi interesate, inclusiv punctele naţionale de contact ale
programului LIFE+, ONG-uri şi parteneri economici şi sociali. În paralel, Comitetul
30
www.life assure.inmh.ro.- Fonduri alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.

5
Regiunilor a organizat o consultare cu privire la impactul teritorial al succesorului
programului LIFE+, în cadrul căreia s-au înregistrat 40 de contribuţii.
Rezultatele acestor consultări vor fi luate în considerare atât în cadrul unei
evaluări a impactului, cât şi al unei evaluări exacte a succesorului programului
LIFE+. Comisia intenţionează să elaboreze, până la sfârşitul anului 2011, o
propunere privind un viitor instrument financiar pentru sprijinirea politicilor de
mediu şi climatice.
În concluzie, se poate aprecia că România este o prezenţă din ce în ce mai
puternică în realizarea unor proiecte de mediu, atât pe plan intern cât şi internaţional,
prin participarea la diverse congrese şi summit-uri, dar şi prin încheierea unor
parteneriate cu alte ţări pentru realizarea unei colaborări cât mai bune în domeniul
protecţiei mediului .
În contextul intensificării relaţiilor de colaborare dintre ţara noastră şi alte
state, în domeniul mediului, s-au semnat diverse acorduri şi convenţii internaţionale
şi s-au decis măsuri ce se impun pentru a se obţine o dezvoltare durabilă.

CONCLUZII

5
 Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având
ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor, metodelor şi mijloacelor
implicate în acţiunile desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi combaterii
poluării, a conservării şi dezvoltării durabile a mediului.
Reprezetând o politică specială (atât la nivel naţional cât şi inţernational),
politica de mediu înseamnă în acelaşi timp şi evaluarea siţuatiilor reale ale mediului,
constatarea influenţelor negative asupra mediului, stabilirea instituţionalizată a
măsurilor necesare organelor statale în protejarea şi conservarea mediului,precum şi
stabilirea sistemelor de sancţionare în caz de poluare şi a cuantumului sancţiunilor
aplicabile.
Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată de politica economică,
administrativ-financiară şi legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare
naţională şi internaţională întrucat reprezintă deopotrivă relaţii teoretice şi relaţii
practice concrete. Sarcinile politice de proţectie a mediului sunt diferite şi complexe,
principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei ţări precum şi
autoritaţilor naţionale şi locale de specialitate.
Protecţia mediului constituie o prioritate a dezvoltării economico-sociale ce
are ca scop obţinerea unui mediu curat şi sănătos care să nu afecteze posibilităţile de
dezvoltare a generaţiilor viitoare, este necesară asigurarea protecţiei mediului
înconjurător şi conservarea resurselor naturale, în concordanţa cu cerinţele unei
dezvoltări economice şi sociale durabile, precum şi creşterea nivelului de educaţie şi
conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor obiective. Pentru o eficienţă a
protecţiei mediului este necesar un complex de activităţi şi acţiuni judicios corelate
în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi sănătate a populaţiei şi implică
dezvoltarea unei mentalităţi adecvate a comunităţii, evaluarea cu realism a
problemelor de mediu, stabilirea priorităţilor şi elaborarea strategiilor
corespunzătoare de rezolvare a acestora şi, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii
şi comportamentului faţă de mediul înconjurător şi responsabilizarea civică, pentru
transmiterea către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos cu respectarea
celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile economică, ecologică şi socială.

5
 În România, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special
ca urmare a poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor
petroliere şi de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor şi petrolului,
termoenergetică, industria chimică, de prelucrare a lemnului şi celulozei, metalurgie,
siderurgie, industria electrotehnică şi a construcţiilor de maşini, industria cimentului,
transporturi, gospodăria comunală şi agricultură.
Toate proiectele "structurale" desfăşurate în România trebuie să respecte
principiile dezvoltării durabile, care înseamnă echilibrul dintre activităţile
economice, protecţia socială şi protecţia mediului, principii regasite şi în Strategia
Lisabona a Uniunii Europene.
De altfel, şi în cazul proiectelor de mediu, România nu îşi poate permite
dezechilibre deoarece acestea ar implica costuri suplimentare pentru a atinge un
standard de normalitate pentru mediul înconjurător. De aceea, agenţii economici
trebuie să înteleagă importanţa alinierii la standardele de mediu. Reducerea poluării
nu este posibilă fără cooperarea cu agenţii economici care produc poluare.

BIBLIOGRAFIE

6
1. Banu Alexandra, Radovici M. R. - Elemente de ingineria şi protecţia mediului,
2. Călin Răzvan, Teodor Cristian - Politici de mediu, Ed: Tritonic, Bucureşti, 2007.
3. Cămăşoiu Camelia
4. Ciobotaru Virginia,
Socolescu Ana Maria
5. Ciuboată Camelia, Ioan C.
Macoveanu Matei
6. Dogaru Lucreţia
7. Dumitru Camelia
8. Lester Brown
9. Grădinaru Ilie
10. Oprean C., Suciu O.
11. Petrescu-Mag Ruxandra
12. Platon Victor
13. Prisecaru P.
14. Rojanschi Vladimir
15. Rojanschi Vl., Bran Florina
Ed: Tehnică, Bucureşti, 2007.
- Economia şi sfidarea naturii, Ed: Economică,
Bucureşti, 1996;
- Poluarea şi protecţia mediului, Ed: Economică,
Bucureşti, 2008;
- Politici şi strategii de mediu, Ed: Polirom,
Bucureşti, 2008;
- Politica de mediu în România în contextul
Integrării europene, Ed: Universităţii „Petru
Maior”, Târgu Mureş, 2008;
- Management şi Marketing Ecologic, o abordare
strategică, Ed: Tehnopress, Iaşi, 2003;
- Eco-economie, Ed: Tehnică, Bucureşti, 2001;
- Protecţia mediului, Ed: Economică, Bucureşti,
2005;
- Managementul calităţii mediului, Ed: Academiei
Române, Bucureşti, 2004;
- Protecţia mediului în contextul dezvoltării
durabile. Legislaţie şi Instituţii, Ed: Bioflux,
Cluj-Napoca, 2011;
- Protecţia mediului şi dezvoltarea economică,
Ed: Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;
- Politici comune ale Uniunii Europene, Ed:
Economică, Bucureşti, 2004;
- Evaluări de impact şi strategii de protecţia
Mediului, Ed: U.E.B., Bucureşti, 1994;
- Politici şi strategii de mediu, Ed: Economică,
6
 Bucureşti, 2002;
16. Rojanschi Vl., Bran Florina - Protecţia şi ingineria mediului, Ed: Economică,
Diaconu Gheorghe Bucureşti, 1997;
17. Rojanschi Vl., Bran Florina -Elemnte de economie şi managementul mediului
Grigore Florian Ed: Economică, Bucureşti, 2004;
18. Scurtu Ion, Sima Cristiana - Ecologie şi protecţia mediului înconjurător, Ed:
Independenţa Economică, Piteşti, 2009;
19. Vădineanu A. - Dezvoltarea durabilă. Mecanisme şi instrumente
Ed: Universităţii, Bucureşti, 1999.
20. *** - www.pronatura.ro.
21. *** - www.mfinaţe.ro.
22. *** - www.anpm.ro.
23. *** - www.fondurieuropene.newschannel.ro.
24. *** - www.mmediu.ro.
25. *** - www.statistici.insse.ro.
26. *** - www.ecomogazin.ro.
27. *** - www.mediafax.ro.
28. *** - www.ecologic.rec.ro.
29. *** - www.legestart.ro.
30. *** - www.fonduri-structurale.ro.
31. *** - www.protectia-mediului.ro.
32. *** - www.gandul.info.ro.