Introducere.......................................................................................................................................

1
I. Politica de mediu în UE............................................................................................................4
I.1 Evoluţia politicii de mediu......................................................................................................4
I.2. Situaţia actuală.......................................................................................................................6
I.2.1. Baza legală......................................................................................................................6
I.2.2. Actorii instituţionali ai politicii de mediu.......................................................................6
I.2.3. Obiective.........................................................................................................................8
I.2.4. Principii...........................................................................................................................8
I.2.5. Programe de acţiune........................................................................................................9
I.3 Instrumente de aplicare a politicii de mediu.........................................................................12
I.3.1 Instrumentele legislative....................................................................................................13
I.3.2 Instrumentele tehnice.........................................................................................................13
I.3.3 Instrumente financiare ale politicii de mediu.................................................................14
I.3.3.1. Programul LIFE......................................................................................................14
I.3.3.2. Fondul de Coeziune................................................................................................19
I.4. Strategii ale politicii de mediu.............................................................................................20
I.4.1 Dezvoltarea durabilă......................................................................................................21
I.4.2. Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului..........23
I.4.3. Politica integrată a produselor (PIP).............................................................................23
I.4.4. Taxele şi impozitele de mediu.......................................................................................24
I.4.5. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE).....................................................25
II. Politica de mediu în România...................................................................................................26
II.1. Scurt istoric.........................................................................................................................26
II.2. Negocierile de aderare........................................................................................................27
II.3 Principalii actori instituţionali ai politicii de mediu............................................................28
II.4. Programe de sprijin a politicii naţionale de mediu.............................................................29
Concluzii........................................................................................................................................31

Page 0
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................32

Introducere

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru

mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a
diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului. Au trecut
doi ani până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca
una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorat anvergurii
fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica
agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politica orizontală a Uniunii Europene,
aspectele de protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politicicomunitare.
Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului sau de acţiune –
adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor viitoare politica de
mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în
urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002),
a protocolului de la Kyoto. În plus, această conectare şi implicare în progresele internaţionale de
mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.
Prin însusi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şi
educaţie pentru protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politicii comunitare
în ultimii ani, politica marcată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere şi sancţiune, la
una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se actionează în direcţia unei abordări voluntare,
în scopul de a promova această responsabilizare faţă de mediu şi a de a încuraja utilizarea
sistemelor de management al mediului. Politica de mediu nu acţionează independent, ci reflectă
interesul societăţii civile în această direcţie, manifestată prin crearea a numeroase mişcări şi
organizaţii de mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns la crearea şi dezvoltarea unor partide
politice „verzi”, cu un real succes în arena politică. Nu trebuie însă uitate nici rezistenţa – sau,
mai bine spus reţinerea şi inerţia care se manifestă, atunci când obiectivele de mediu par a limita
competitivitatea industrială şi creşterea economică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze
o dată în plus nevoia unei abordări concertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei

Page 1
politici de mediu active şi integrate, capabilă să raspundă provocărilor care apar în plan
economic.
Până spre sfârşitul anilor 1960 nici un stat european nu a avut definită o politică clară a
mediului. Pe parcursul ultimilor 30 de ani însă s-au înregistrat progrese semnificative în
stabilirea unui sistem complet de control a calităţii mediului în cadrul Uniunii Europene. Această
problemă acoperă o gamă variată de aspecte, variind de la zgomotul produs la prevenirea
deşeurilor, la produsele chimice, particulele de aer, vaporii de apă sau reţeaua europeană
destinată abordării dezastrelor mediului, precum scurgerile de petrol sau incendiile de pădure.

Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare

explicite în materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, în creştere rapidă, statele membre au
adoptat măsuri la scară naţională. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi
combătută in mod eficace doar în limitele frontierelor naţionale. În plus, unele din măsurile
adoptate de statele membre impiedicau libera circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei comune. Ca
urmare, apelurile şi presiunile pentru acţiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În
1972, la puţin timp după prima Conferinţă a ONU asupra mediului, Consiliul European de la
Paris a recunoscut nevoia acordării unei atenţii specială protecţiei mediului şi s-a decis
dezvoltarea unei politici comunitare în domeniul mediului. Ea a început în 1972 cu Programele
de Acţiune pentru Mediu(PAM), o combinaţie de programe pe termen mediu şi strategie.

Datorită legislaţiei secundare adoptate în timp au avut loc imbunătăţiri în diverse domenii
legate de mediu, cum sunt aerul şi apa, dar rămân numeroase probleme care trebuie rezolvate, în
anumite cazuri chiar, constatându-se o înrăutăţire a situaţiei. Politica de mediu trebuie să se
bazeze pe o abordare inovativă pentru a găsi soluţii şi a prevenii problemele existente sau
viitoare şi, în acelaşi timp, trebuie să se găsească noi modalităţi de lucru cu o mare parte a
societăţii. Dialogul a fost extins, fiind implicate în luarea deciziilor care privesc mediul, pe lângă
instituţiile UE şi guvernele statelor member, organizaţiile nonguvernamentale (ONG) de mediu,
societăţile şi asociaţiile profesionale, ca şi consumatorii, atât la nivelul UE, cât şi la nivel
naţional, regional şi local.

Conferinţele Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro (1992) şi Johannesburg (2002) au

oferit omenirii o nouă viziune referitoare la dezvoltarea durabilă: nu mai este vorba de o

Page 2
dezvoltare cantitativă, ci de una calitativă, în sensul asigurării unui echilibru între toate valorile
umane, fie ele material sau intangibile, în armonie cu natura. Vechea viziune a unei “societăţi
imbelşugate” a condus la o injustă şi risipitoare “societate de consum”. Noua viziune propune o
“societate durabilă” ca model al unei lumi juste şi prospere. Astfel, vechile concepţii au fost
abandonate, iar dezvoltarea şi-a reluat adevăratul înţeles şi conţinutul moral, care nu constă
numai în consumul de bunuri material şi risipa de resurse, ci şi în îmbunătăţirea educaţiei şi
sănătăţii, asigurarea unui mediu natural de calitate, o coexistenţă armonioasă între oameni şi
încurajarea dezvoltării comune a civilizaţiei şi naturii altfel spus o dezvoltare care asigură
“calitatea vieţii”. Uniunea Europeană a adoptat deja măsuri în domenii considerate prioritare,
cum ar fi: utilizarea mai eficientă a energiei, limitarea deşeurilor şi asistarea publicului în
promovarea consumului nepoluant, care nu a fectează mediul inconjurător. Însă aspect precum
schimbările climatice nu pot fi rezolvate independent, pentru că nu sunt necesare eforturi
concentrate la nivel internaţional şi European, cu recunoaşterea rolului tuturor: guverne, patroni
sau angajaţi, consumatori sau părinţi.

Page 3
 I. Politica de mediu în UE

I.1 Evoluţia politicii de mediu

Tratatul de la Roma (1957) nu cuprindea referiri la protecţia mediului şi abea în anii 70

au început să apară preocupări în acest sens şi au fost iniţiate primele acţiuni ale UE în această
direcţie. Impulsul este dat de conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător,
desfăşurată la Stocholm în 1972. Intrarea în vigoare a Actului Unic European în 1987, care a
adăugat un nou capitol la Tratat referitor la protecţia mediului încojurător (art.130r-130t), este
recunoscută ca fiind punctul de cotitură pentru politica de mediu. De la modificarea Tratatului de
la Roma prin Tratatele de la Maastricht (1992) şi Amsterdam (1997), baza legală a politicii
comunitare o constituie art.de la 174 pana la 176 (130r pana la 130t) ale Tratatului Comunităţii
Europene.

Obiectivele politicii de mediu sunt stabilite prin articolul A 174 (fost 130r) fiind următoarele:

 păstrarea, protecţia şi imbunătătţrea calităţii mediului inconjurător;

 protejarea sănătăţii populaţiei;
 utilizarea prudentp şi raţională a resurselor naturale;
 promovarea măsurilor la nivel internaţional pentru a trata problemele mediului la nivel
regional sau mondial.

Politica de mediu a Comunităţii se bazează pe urmatoarele principii:

 precauţie
 prevenire
 îndepărtarea sursei de poluare
 “poluatorul plăteşte”

Articolul 175 (fost 130s) identifica procedurile legislative ale politicii de mediu:

 votul cu majoritate calificata in Consiliul si procedura de cooperare cu Parlamentul

European ca regula generala;

Page 4
  votul cu majoritate calificata in Consiliul si procedura de co-decizie cu Parlamentul
European pentru programele de actiune generala;
 unanimitate in Consiliul si consulatarea Parlamentului European pentru aspect fiscal si
masuri referitoare la planificarea urbaa si nationala, amenajarea teritoriului si
managementul resurselor de apa, precum si pentru masuri care afecteaza politica
energetic.

Art. 95 (fost 100a) al Tratatului, privind armonizarea legislative, prevede in mod expres ca
“sanatatea, siguranta, protectia mediului” trebuie sa se bazeze pe “ un grad ridicat de protective,
avand in vedere, in special, ultimele evolutii sustinute de descoperiri stiintifice. Parlamentul
European si Consiliul vor urmarii atingerea acestui obiectiv in limitele puterilor cu care sunt
investite”. Uniunea este astfel angrenata in implementarea unei politici active privind protectia
solului a apei, climei, aerului, a floeri si faunei. In conformitate insa cu principiul subsidiaritatii,
Uniunea se va ocupa de probleme de mediu doar atunci cand ar putea actiona mai eficient decat
o pot face autoritatile nationale sau regionale. De aceea, art.176 permite statelor membre sa
adopte cele mai urgente standarde. Modificarea preambulului si art.2 ale Tratatului UE subliniaza
principiul dezvoltarii durabile, care constituie in prezent unul dintre obiectivele principale ale
UE. Art.6 din Tratat mentioneaza explicit necesitatea ca problematica protectiei mediului sa fie
integrata in toate politicile sectoriale ale Comunitatii. Aceasta noua clasa are aplicabilitate
extinsa; prin mutarea ei din articolul referitor la mediu la inceputul tratatului, liderii UE au
subliniat angajamentul fata de obiectivul dezvoltarii durabile. In actul final, Comisia se
angajeaza sa realizeze studii de evaluare a impactului in cazul propunerilor ce pot avea grave
repercusiuni asupra mediului.

I.2. Situaţia actuală

I.2.1. Baza legală

Baza legala a politicii de mediu a UE este constituita de articolele 174 -176 ale Tratatului
CE, la care se adauga articolele 6 si 95. Articolul 174 este cel care traseaza obiectivele politicii
de mediu si contine scopul acesteia -asigurarea unui înalt nivel de protectie a mediului tinând
cont de diversitatea situatiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia,

Page 5
Articolul 175 identifica procedurile legislative corespunzatoare atingerii acestui scop si stabileste
modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM
adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine în completarea acestuia si are în vedere
armonizarea legislatiei privitoare la sanatate, protectia mediului si protectia consumatorului în
Statele Membre, iar o clauza de derogare permite acestora sa adauge prevederi legislative
nationale în scopul unei mai bune protejari a mediului. Functionând într-o alta directie, Articolul
6 promoveaza dezvoltarea durabila ca politica transversala a Uniunii Europene si subliniaza
astfel nevoia de a integra cerintele de protectie a mediului în definirea si implementarea
politicilor europene sectoriale. Acestora li se adauga peste 200 de directive, regulamentele si
deciziile adoptate, care constituie legislatia orizontala si legislatia sectoriala în domeniul
protectiei mediului. Legislatia orizontala cuprinde acele reglementari ce au în vedere
transparenta si circulatia informatiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea
activitatii si implicarii societatii civile în protectia mediului s.a. (de exemplu: Directiva
90/313/CEE privind accesul liber la informatia de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind
înfiintarea Agentiei Europene de Mediu, etc.).
Spre deosebire de aceasta, legislatia sectoriala (sau verticala) se refera la sectoarele ce fac
obiectul politicii de mediu si care sunt: gestionarea deseurilor, poluarea sonora, poluarea apei,
poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversitatii naturale), protectia solului si protectia
civila (care se regasesc în planurile de actiune si în strategiile elaborate).

I.2.2. Actorii instituţionali ai politicii de mediu

Politica de mediu a Uniunii Europene este sustinuta de un numar de actori institutionali
implicati în pregatirea, definirea si implementarea sa, si care se afla în permanenta consultare cu
guvernele Statelor Membre, cu diverse organizatii industriale, organizatii nonguvernamentale si
grupuri de reflexie. Prin diversele atributii pe care le au, acestea contribuie la caracterul
sinergetic al politicii de mediu si asigura realizarea obiectivelor sale atât la nivel legislativ, cât si
la nivel de implementare.
Comisia Europeana, DG Mediu. Directia Generala (DG) Mediu a fost creata în 1981si
este direct responsabila pentru elaborarea si asigurarea implementarii politicii de mediu. Rolul

Page 6
sau este de a initia si definitiva noi acte legislative în domeniu si de a se asigura ca masurile
astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre.
Consiliul Ministrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene si se reuneste de
câteva ori pe an , în scopul coordonarii politicilor de mediu ale SM.
Parlamentul European, Comitetul de mediu, sanatate publicasi politica a consumatorului.
Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii se manifesta prin cooperarea
acestuia cu celelalte institutii si implicarea în procesul de co-decizie. În anul 1973 Parlamentul a
înfiintat un Comitet de mediu, format din specialisti si responsabil pentru initiativele legislative
privind protectia mediului si protectia consumatorului.
Comitetul economic si social are un rol consultativ în procesul de decizie si ilustreaza
generalitatea politici de protectie a mediului ambiant.
Comitetul regiunilor are, de asemenea, rol consultativ si asigura implicarea autoritatilor
regionale si locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt
responsabilitatea Comisiei 4, alaturi de planificarea spatialasi de chestiunile ce tin de politica
urbanasi de energie.
Agentia Europeana de Mediu are sediul la Copenhaga (Danemarca) si are ca scop
principal colectarea, prelucrarea si furnizarea de informatii privind mediul ambiant catre
decidenti si catre public. Acest lucru se realizeaza prin activitati permanente de monitorizare a
mediului si semnalarea în timp util a problemelor pe cale de aparitie. Astfel, activitatea sa consta
în:
 furnizarea de informatii pe baza carora sunt întemeiate deciziile politice;
 promovarea celor mai bune practici în domeniul tehnologiilor si protectiei mediului;
 sprijinirea Comisiei Europene în diseminarea rezultatelor cercetarilor în domeniul
mediului.
Desi nu este direct implicata în procesul de decizie, comunicarile si rapoartele sale asupra
situatiei mediului joaca un rol esential în adoptarea noilor strategii si masuri de protectie a
mediului la nivel comunitar si fundamenteaza majoritatea deciziilor Comisiei în aceasta directie.
Odata cu Agentia Europeana de Mediu a fost stabilitasi Reteaua Europeana de Informare si
Observare pentru Mediu (EIONET, care conecteaza retelele nationale de informare ale SM.

Page 7
Deciziile actorilor institutionali implicati în politica de protectie a mediului se iau în
conformitate cu urmatoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:
 ca regula generala, deciziile se iau prin votul majoritatii calificate în Consiliu si prin
cooperarea cu Parlamentul European (PE);
 pentru programele de actiune, se respecta decizia majoritatii calificate în Consiliu si în
co-decizie cu PE;
 decizii în unanimitate în Consiliu si la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale si
masurile privitoare la planificarea teritoriala, utilizarea terenului si managementul
resurselor de apa, precum si a masurilor ce afecteaza politica energetica.

I.2.3. Obiective
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de
Articolul 174 al Tratatului CE si sunt reprezentate de:
 conservarea, protectia si îmbunatatirea calitatii mediului;
 protectia sanatatii umane;
 utilizarea prudentasi rationala a resurselor naturale;
 promovarea de masuri la nivel international în vederea tratarii problemelor regionale de
mediu si nu numai.

I.2.4. Principii
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de masuri minime de protectie
a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluarii, urmând ca în anii ’90 sa treaca printr-un proces
orizontalizare si sa se axeze pe identificarea cauzelor acestora, precum si pe nevoia evidenta de a
lua atitudine în vederea instituirii responsabilitatii financiare pentru daunele cauzate mediului.
Aceasta evolutie conduce la delimitarea urmatoarelor principii de actiune:
 Principiul „Poluatorul plateste”: are în vedere suportarea, de catre poluator, a cheltuielilor
legate de masurile de combatere a poluarii stabilite de autoritatile publice - altfel spus,
costul acestor masuri va fi reflectat de costul de productie al bunurilor si serviciilor ce
cauzeaza poluarea;

Page 8
  Principiul actiunii preventive: se bazeaza pe regula generala ca, “e mai bine sa previi
decât sa combati”;
 Principiul precautiei: prevede luarea de masuri de precautie atunci când o activitate
ameninta sa afecteze mediul sau sanatatea umana, chiar daca o relatie cauza-efect nu este
deplin doveditastiintific;
 Principiul protectiei ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE sa urmareasca
atingerea unui nivel înalt de protectie;
 Principiul integrarii: prevede ca cerintele de protectie a mediului sa fie prezente în
definirea si implementarea altor politici comunitare;
 Principiul proximitatii: are drept scop încurajarea comunitatilor locale în asumarea
responsabilitatii pentru deseurile si poluarea produsa .

I.2.5. Programe de acţiune

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Actiune pentru Mediu
(PAM)5, primul dintre ele fiind adoptat de catre Consiliul European în 1972 si fiind urmat de alte
cinci. Aceste programe de actiune sunt, de fapt, o combinatie de programe pe termen mediu
corelate printr-o abordare strategică şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor
ecologice. Acesta atitudine este reflectata de „Carta Alba privind responsabilitatea la nivelul
mediului” (White Paper on Environmental Liability), aparuta în Februarie 2000.
Primele doua programe de actiune pentru mediu, PAM 1 (1973-1977) si PAM 2 (1977-1981)
reflecta o abordare sectoriala a combaterii poluarii si promoveaza nevoia de protectie a apei si a
aerului, prin introducerea unor standarde minime de poluare.
PAM 3 (1982 -1986) si PAM 4 (1987-1992) reflecta evolutia politicilor comunitare la
acel moment si dezvoltarea „pietei interne”6 , astfel încât obiectivele de mediu sa fie corelate cu
cele ale pietei. Abordarea calitativa se schimba, iar obiectivele de mediu încep sa fie vazute ca
instrumente de crestere a performantei si competitivitatii economice. În plus, PAM 4 promoveaza
abordarea integrata a politicii de mediu si introduce conceputul „dezvoltarii durabile”7.
Al 5-lea Program de Actiune pentru Mediu ( 1993 -2000), numit si „Catre o dezvoltare
durabila”8 a transformat dezvoltarea durabila în strategie a politicii de mediu. Aceasta abordare

Page 9
apare, de altfel, în toate politicile UE odata cu Tratatul de la Amsterdam (1997), când este
promovata ca politica transversala. În aceasta perspectiva, dezvoltarea durabila înseamna:
•mentinerea calitatii generale a vietii;
•mentinerea accesului continuu la rezervele naturale;
•evitarea compromiterii pe termen lung a mediului;
•întelegerea dezvoltarii durabile ca acea dezvoltare ce raspunde nevoilor prezentului, fara a
afecta capacitatea generatiilor viitoare de a raspunde propriilor lor nevoi.
Alte elemente de noutate aduse de PAM 5 sunt schimbarea directiei politicii de mediu catre o
politica bazata pe consens, prin consultarea partilor interesate în cadrul procesului de luare a
deciziei, precum si trecerea de la o abordare bazata pe control la una bazata pe prevenire si
operationalizata prin utilizarea de instrumente economice si fiscale.
Al 6-lea Program de Actiune pentru Mediu (2001-2010), numit si „Alegerea noastra,
viitorul nostru” este consecinta procesului de evaluare globala a rezultatelor PAM 5 (realizata în
anul 2000) si stabileste prioritatile de mediu pe parcursul prezentei decade. Au fost identificate
astfel 4 arii prioritare ce definesc directiile de actiune ale politicii de mediu:
1) schimbarea climatica si încalzirea globala – are ca obiectiv reducerea emisiei de gaze ce
produc efectul de sera cu 8% fata de nivelul anului 1990 (conform protocolului de la Kyoto);
2) protectia naturii si biodiversitatea – are ca obiectiv îndepartarea amenintarilor la adresa
speciilor pe cale de disparitie si a mediilor lor de viata în Europa;
3) sanatatea în raport cu mediul – are drept obiectiv asigurarea unui mediu care sa nu aiba un
impact semnificativ sau sa nu fie riscant pentru sanatatea umana;
4) conservarea resurselor naturale si gestionarea deseurilor – are ca obiectiv cresterea gradului de
reciclare a deseurilor si de prevenire a producerii acestora. Aceste arii prioritare sunt completate
de un set de masuri ce duc la realizarea obiectivelor lor si care au în vedere:
 aplicarea efectiva a legislatiei comunitare de mediu în SM;
 obligativitatea analizarii impactului principalelor politici comunitare asupra mediului;
 implicarea strânsa a consumatorilor si producatorilor în identificarea de solutii pentru
problemele de mediu;
 asigurarea accesului general la informatiile de mediu, în vederea dezvoltarii preocuparii
pentru protectia acestuia;

Page 10
  accentuarea importantei reducerii poluarii urbane si a utilizarii adecvate a terenurilor (în
scopul conservarii peisajelor si a mediilor naturale).
De asemenea, PAM 6 prevede si dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor aspecte
importante ale protectiei mediului, precum: protectia solului, protectia si conservarea mediului
marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltarii durabile, poluarea aerului, mediul urban,
reciclarea deseurilor, gestionarea si utilizarea resurselor în perspectiva dezvoltarii durabile.
Abordarea acestor strategii este una graduala, fiind structurata în doua faze: prima, de descriere a
starii de fapt si de identificare a problemelor; a doua, de prezentare a masurilor propuse pentru
rezolvarea acestor probleme. Pâna în momentul de fata au fost initiate primele sase strategii,
dupa cum urmeaza:
1) Calitatea aerului - strategie initiata prin programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE)9, lansat
în martie 2001si care are în vedere dezvoltarea unui set de recomandari strategice si integrate, în
vederea combaterii efectelor negative ale poluarii aerului asupra mediului si sanatatii umane;
acestea trebuie prezentate Comisiei la sfârsitul anului 2004 sau începutul lui 2005 si vor
fundamenta strategia de combatere a poluarii aerului.
2) Protectia solului – primul pas în aceasta directie a fost facut în aprilie 2002, prin publicarea,
de catre Comisia Europeana, a unei comunicari cu titlul „Catre o strategie tematica pentru
protectia solului”10; în cadrul acesteia, problema protectiei solului este pentru prima data tratata
independent si sunt prezentate problemele existente, precum si functiile si trasaturile distinctive
ale unei politici de mediu în aceasta directie.
3) Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltarii durabile – strategie ce demareaza în iunie 2002,
prin comunicarea Comisiei : „ Catre o strategie tematica pentru utilizarea pesticidelor în
contextul dezvoltarii durabile”
- comunicare prin care sunt stabilite urmatoarele obiective:
•minimizarea riscurilor la adresa sanatatii si mediului rezultate din utilizarea pesticidelor,
•îmbunatatirea controlului asupra utilizarii si distributiei pesticidelor,
•reducerea nivelului substantelor daunatoare active prin înlocuirea lor cu alternative mai sigure,
•încurajarea obtinerii de recolte fara utilizarea pesticidelor,
•stabilirea unui sistem transparent de raportare si monitorizare a progresului, inclusiv dezvoltarea
de indicatori adecvati;

Page 11
4) Protectia si conservarea mediului marin: aceasta strategie este initiata prin comunicarea
omonima a Comisiei (octombrie 2002), cu scopul de a promova utilizarea marilor în contextul
durabilitatii si conservarea ecosistemelor marine, inclusiv a fundurilor oceanelor, estuarelor si
zonelor de coasta, acordând o atentie speciala ariilor cu un grad mare de biodiversitate.
5) Reciclarea si prevenirea deseurilor – lansata în mai 2003, aceasta strategie reprezinta prima
tratare separata a aspectelor reciclarii si prevenirii producerii de deseuri, iar prin comunicarea
aferenta sunt investigate modalitatile de promovare a reciclarii produselor (atunci când este
cazul) si sunt analizate optiunile cele mai potrivite sub aspectul raportului cost-eficacitate.
6) Mediul urban – aceasta strategie are deja identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltarii
durabile, prin influenta lor asupra evolutiei mediului în spatiul urban: transportul urban,
gestionarea urbana durabila, domeniul constructiilor si urbanismul/arhitectura urbana, iar pâna la
sfârsitul lui 2003 va fi lansata comunicarea aferenta, urmând ca strategiile de protectie a
mediului sa fie definitivate pâna în iulie 2005.
Un aspect inovator al PAM 6 este adoptarea unei „politici integrate a produselor
(PIP)”12, având ca scop reducerea degradarii mediului de catre diverse produse pe parcursul
ciclului lor de viata si conducând astfel la dezvoltarea unei piete a produselor ecologice.
Programul va fi supus unei evaluari intermediare în 2005, în vederea revizuirii si actualizarii sale
conform ultimelor informatii si progrese în domeniu.

I.3 Instrumente de aplicare a politicii de mediu

Evolutia politicii de mediu si schimbarile înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt
reflectate nu numai de obiectivele si prioritatile acesteia, ci si de numarul - în continua crestere -
al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de
instrumente: legislative, tehnice si instrumente economico-financiare, la care se adauga un set de
„instrumente ajutatoare”13 ce raspund mai degraba noilor tendinte si strategii de protectie a
mediului.

I.3.1 Instrumentele legislative creeaza cadrul legal al politicii comunitare de protectie a mediului
sunt reprezentate de legislatia existenta în acest domeniu, adica de cele peste 200 de acte

Page 12
normative (directive, regulamente si decizii) adoptate începând cu anul 1970 (acestea constituie
asa numitul acquis comunitar).
I.3.2 Instrumentele tehnice, asigura respectarea standardelor de calitate privind mediul ambiant
si utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi
incluse:
 Standarde si limite de emisii etc.;
 Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT)
 Denominarea „eco” (eco-etichetarea),
 Criteriile aplicabile inspectiilor de mediu în SM.
Standardele si limitele de emisii sunt incluse în legislatia specificasi au menirea de a limita
nivelul poluarii mediului si de a identifica marii poluatori.
Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT14); legislatia de prevenire si control a poluarii
industriale impune utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile la un moment dat. Institutii
specializate elaboreaza Ghiduri BAT pentru diverse domenii industriale (energie, metalurgie,
chimie etc.) si a caror utilizare devine obligatorie .
Denominarea „eco” este un instrument ce are drept scop promovarea produselor cu un
impact de mediu redus, comparativ cu alte produse din acelasi grup. În plus, denominarea „eco”
ofera consumatorilor informatii clare si întemeiate stiintific asupra naturii produselor,
orientându-le astfel optiunile. Aceasta denominare are rolul evidentierii produselor comunitare
care îndeplinesc anumite cerinte de mediu si criterii „eco” specifice, criterii stabilite si revizuite
de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco15 - responsabil de altfel si pentru
evaluarea si verificarea cerintelor referitoare la acestea. Produsele care au îndeplinit criteriile de
acordare a acestei denominari pot fi recunoscute prin simbolul „margaretei”(logo-ul specific).
Septembrie 2005 este data pâna la care se va finaliza examinarea modului de functionare a
denominarii „eco” si la care vor fi propuse amendamentele corespunzatoare.
Criteriile aplicabile inspectiilor de mediu în SM au fost create pentru a asigura
conformitatea cu legislatia de mediu a UE si aplicarea uniforma a acesteia. Acest lucru este
posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea, desfasurarea, urmarirea si
popularizarea rezultatelor inspectiilor de mediu în toate SM.

Page 13
 Alte doua instrumente sunt reprezentate de retelele de masurasi control a poluarii aerului,
solului apei etc. si de bazele de date privind nivelul poluarii, pragurile de alerta, inventarul de
emisii poluante etc. Acestea monitorizeaza permanent situatia mediului si ofera informatiile
necesare initierii de actiuni cu scop reparatoriu si preventiv.
Un rol important în implementarea politicii de mediu a UE îl are Sistemul financiar de
management si audit al mediului - EMAS (Eco-Management and Audit Scheme), creat în
vederea îmbunatatirii performantei de mediu a organizatiilor europene si a furnizarii de
informatii publicului si partilor interesate. Aderarea organizatiilor la acest sistem este una
voluntarasi bazata pe îndeplinirea unor criterii specifice; odata acceptate, aceste organizatii pot
folosi logo-ul EMAS în declaratiile publice, în antet si în reclamele publicitare ale produselor,
serviciilor sau activitatilor lor (dar nu îl pot aplica pe produsele sau pe ambalajele produselor lor
si nu îl pot folosi pentru compararea cu alte produse).

I.3.3 Instrumente financiare ale politicii de mediu

Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE si de Fondul de Coeziune.
I.3.3.1. Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanta proiectele de protectie a
mediului în tarile UE, precum si în tarile în curs de aderare. Programul are deja trei faze de
implementare:
o prima faza: 1992 -1995, cu un buget de 400 mil.Euro;
o a doua faza: 1996-1999, cu un buget de 450 mil.Euro;
o a treia faza: 2000-2004, cu un buget de 640 mil.Euro.
LIFE este structurat în trei componente tematice: LIFE -Natura, LIFE – Mediu si LIFE –
Tari terte, toate trei urmarind îmbunatatirea situatia mediului înconjurator dar fiecare dintre ele
având buget si prioritati specifice. Componenta Masuri însotitoare functioneaza ca o
subcategorie a acestora si are rolul de a asista cu materiale, studii si informatii implementarea
celor trei componente tematice, precum si de a finanta actiuni de diseminare si schimb de bune
practici. Toate componentele sunt supuse conditiei co-finantarii de catre statele eligibile, cu
exceptia componentei Masuri însotitoare - care beneficiaza de finantare 100% din partea UE.

Page 14
Tabel 1:. Structura bugetului LIFE
LIFE -Natura LIFE - Mediu LIFE – Tari terte Masuri însotitoare

Buget 47% din bugetul 47% din bugetul 6% din bugetul total 5% din fondurile
total LIFE total LIFE LIFE disponibile

Proiectele finantate prin programul LIFE trebuie sa îndeplineasca un set de criterii ce

reflecta
relevanta si seriozitatea acestora si care cer ca proiectele:
 sa fie de interes comunitar si sa contribuie la realizarea obiectivelor LIFE;
 sa fie implementate de parteneri seriosi din punct de vedere financiar si tehnic;
 sa fie fezabile în termeni de propuneri tehnice, planificarea actiunilor, buget si cost-
eficacitate. Componenta LIFE - Natura finanteaza – în proportie de 50%-70% din
cheltuielile eligibile proiecte de conservare a habitatului natural si a faunei si florei
salbatice (conform directivelor pasarilor si habitatelor), sprijinind astfel politica de
conservare a naturii si reteaua Natura 2000 a Uniunii Europene. Tabelul de mai jos
contine exemple de proiecte finantate de aceasta componenta în SM si în tarile candidate:

Tabel 2: Proiectele de conservarea naturii în Statele Membre

Tara Proiecte de conservare a naturii
Belgia achizitionarea de terenuri pentru protejarea
ariilor cu importanta speciala
Danemarca restaurarea malurilor râurilor si a habitatelor
mlastinoase;
reintroducerea pasunatului animalelor;
Germania restaurarea terenurilor mlastinoase;

Estonia conservarea poienilor boreale baltice de coasta;

Grecia protejarea speciilor pe cale de disparitie, cum
ar fi foca-calugar mediteraneeana;
Spania protejarea terenurilor mlastinoase, a dunelor,

Page 15
 lagunelor si ariilor maritime si de coasta;
protejarea speciilor pe cale de disparitie (ursul
brun, vulturul negru european, vidra
europeana)
Franta contracte pentru gestionarea ecologica a
terenului, încheiate cu grupuri de fermieri
Irlanda evidentierea patrimoniului natural al Irlandei,
în special prin încurajarea eco-turismului
Italia protejarea anumitor specii (lupi, ursi, lilieci,
etc.) sau a anumitor habitate (mlastini, râuri,
izvoare);
Letonia restaurarea şi protejarea unor extinse arii
naturale;
Luxemburg restaurarea biodiversităţii distrusă prin
agricultură
Ungaria protecţia lupului şi râsului în nord-estul ţării;
Olanda reintroducerea proceselor spontane în vederea
recreării peisajului natural;
Austria construcţia unui „pod verde” deasupra unei
autostrăzi pentru a permite trecerea urşilor
bruni în Alpi şi întărirea populaţiei de urşi;
Portugalia planuri de gestionare a siturilor „Natura 2000”;
România plan naţional de acţiune pentru protejarea
delfinilor din Marea Neagră;
Slovenia protecţia mlaştinilor
Finlanda monitorizarea anumitor specii de fluturi, ce
constituie indicatori ai stării mediului;
Suedia restaurarea unor arii extinse de mlaştini şi
poieni de coastă pe insulele din Marea Baltică;
Marea Britanie protejarea păsărilor ce cuibăresc pe pământ,
ceea ce poate implica înlăturarea speciilor de
animale din alte locuri (cum ar fi vidra
americană, care proliferează în Insulele
Hebride);
Sursa: Comisia Europeană, DG Environment
(http://europa.eu.int/comm/environment/life/life/nature.htm)

Page 16
 Componenta LIFE – Mediu finanteaza – în proportie de 30%-50% din cheltuielile
eligibile actiuni ce au drept scop implementarea politicii si legislatiei comunitare referitoare la
protectia mediului, atât în SM cât si în tarile candidate. Obiectivul specific al acestei componente
este de a contribui la dezvoltarea de metode si tehnici inovatoare de protectie a mediului, prin
cofinantarea proiectelor demonstrative cu rezultate a caror diseminare are importanta deosebita
în promovarea aspectelor inovatoare. LIFE - Mediu are definite cinci domenii eligibile pentru
finantare:
1) dezvoltarea si planificarea utilizarii terenurilor;
2) managementul apelor;
3) reducerea impactului activitatilor economice asupra mediului;
4) gestionarea deseurilor;
5) reducerea impactului produselor asupra mediului printr-o abordare integrata a procesului de
productie. Tabelul de mai jos ilustreaza exemple de metode si tehnici inovatoare dezvoltate în
cadrul acestei componente, în SM si în tarile candidate.

Tabel 3: Proiecte inovatoare în Statele Membre

Ţări Proiecte inovatoare
Belgia sisteme de management integrat al mediului
pentru evenimentele socioculturale majore
(târguri, festivaluri, etc.);
Danemarca decontaminarea deseurilor de lemn tratat;
denominare ecologica pentru sectorul
vânzarilor cu amanuntul;
Germania reciclarea deseurilor din demolari si a
uleiurilor;
actiuni de îmbunatatire a calitatii apei;
planuri locale de management al mediului;
Grecia plan de management al mediului pentru
Jocurile Olimpice din 2004 (Atena);
producerea de ulei de masline fara a dauna
mediului;
Spania initiative integrate de promovare a dezvoltarii
durabile si a turismului durabil;
Franta designul componentelor de automobile pentru
îmbunatatirea erformatelor de mediu;tratament
inovator al apelor reziduale;
Irlanda management de mediu la nivel regional;

Page 17
 reciclarea echipamentului electronic;
Italia initiative locale pentru promovarea turismului
durabil;
actiuni de combatere a efectului de sera si a
poluarii aerului;
Luxemburg utilizarea simularilor si a softurilor de
monitorizare pentru tratarea cu succes a apelor
reziduale;

Olanda management integrat al apei din orase;

promovarea constructiilor ecologice;
Austria strategii de dezvoltare durabila în zonele rurale
si urbane;
promovarea bio-combustibililor si a
materialelor de constructiereciclate
Portugalia monitorizarea calitatii aerului;
reducerea impactului asupra mediului al
fermelor de porci;
România sisteme selective de colectare a deseurilor
menajere;
Finlanda management integrat al zonelor de coasta si al
bazinelor râurilor;
Suedia tratament ecologic al deseurilor;
gestionarea durabila a padurilor;
Marea Britanie colectarea, redistribuirea si reutilizarea
deseurilor rezultate din echipamente IT.

Sursa: http://europa.eu.int/comm/environment/life/life/environment.html

Componenta LIFE – Tari terte finanteaza proiecte de asistenta tehnica (70% din cheltuielile
eligibile) ce contribuie la promovarea dezvoltarii durabile în tarile terte. Altfel spus, aceasta
componenta are în vedere crearea capacitatilor si structurilor administrative necesare dezvoltarii
politicii de mediu si a programelor de actiune în SM, în unele tari candidate (Estonia, Letonia,
Ungaria, România, Republica Slovacasi Slovenia) si în unele tari terte din jurul Marii Mediterane
si Marii Baltice. Pentru a fi finantate în cadrul acestei componente, proiectele propuse trebuie sa
îndeplineasca urmatoarele criterii:
 sa fie de interes comunitar;
 sa promoveze dezvoltarea durabila, la nivel international, national sau regional;
 sa propuna solutii de rezolvare a problemelor majore de mediu.

Page 18
O trecere în revista a proiectelor de asistenta tehnica finantate si desfasurate în tarile terte este
realizata în tabelul de mai jos:

Tabel 4: Proiecte de asistenţă tehnică în Statele Membre

Ţara Proiecte de asistenţă tehnică
Albania dezvoltarea durabilă a traficului în Tirana;
Algeria crearea unui centru de informare şi formare
asupra mediului
Bosnia-Herţegovina plan de acţiune asupra mediului pentru zona
mlăştinoasă Bardaca;
asistenţă în gestionarea mediului pentru
autorităţile locale şi regionale;
reducerea impactului de mediu al activităţilor
industriale;
asistenţă în prepararea legislaţiei pentru
reducerea poluării;
Croaţia introducerea de amendamente naţionale
privitoare la poluarea aerului şi la deşeuri;
Cipru pregătirea unui cadru legislativ pentru
reducerea poluării aerului;
Fâşia Gaza şi Coasta de Vest - management integrat al mediului rural;
Iordania crearea unui parc turistic natural în provincia
Jerash;
aspecte de mediu;
Liban reducerea poluării industriale şi a deşeurilor,
măsuri de combatere a incendiilor pădurilor;
Malta pregătirea legislaţiei pentru combaterea
poluării cu nitraţi;
Rusia asistenţă tehnică de mediu pentru oraşul
Kaliningrad;
asistenţă administrativă pentru protejarea
ţărmului Mării Baltice;
Siria introducerea sistemelor de management al
mediului, în principal EMAS, în mediul de
afaceri sirian;

Tunisia crearea unor sisteme pilot de monitorizare a

înaintării deşertului (împreună cu Marocul);
Turcia măsuri de îmbunătăţire a calităţii aerului şi
apei, precum şi a gestionării deşeurilor;
program de combatere a emisiilor mirositoare;

Sursa: http://europa.eu.int/comm/environment/life/life/third_countries.htm

Page 19
I.3.3.2. Fondul de Coeziune
Înfiinţarea Fondului de Coeziune a fost hotărâtă prin Tratatul de la Maastrich, acesta
devenind operaţional în anul 1994. Acest fond are următoarele caracteristici:
1. Sfera limitată de acţiune, din acest fond urmând a se acorda sprijin financiar numai Statelor
Membre care au un PIB/locuitor mai mic de 90% din media comunitară. Aceasta înseamnă că
ajutorul este direcţionat către statele mai puţin prospere luate în întregime (este vorba doar de
Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda);
2. Sprijinul financiar este limitat la co-finanţarea proiectelor din domeniile protejării mediului şi
dezvoltării reţelelor de transport trans-europene;
3. Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin care se acceptă
condiţiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în vedere legătura dintre acest
fond şi obiectivul realizării uniunii economice şi monetare.
Repartizarea pe ţări a Fondului de Coeziune, în perioada 2000 – 2006, se realizează astfel:
 Grecia – 3060 milioane € (16,77%);
 Irlanda - 720 milioane € (3,94%);
 Spania – 11160 milioane € (61,18%);
 Portugalia – 3300 milioane € (18,09%).

I.4. Strategii ale politicii de mediu

Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarităţii (adică
delegarea de responsabilităţi SM, în timp ce UE trasează numai cadrul general, obiectivele ce
trebuie avute în vedere) şi încearcă înlocuirea abordării verticale tradiţionale, de tip comandăşi-
control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE. Se
poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin să completeze
instrumentele standard şi care acţionează ca stimulente în vederea adoptării de măsuri pentru
protecţia mediului sau care accentuează tendinţa spre o abordare bazată pe principiul
voluntariatului. Astfel, este vorba despre:
 Dezvoltarea durabilă,
 Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului,
 Politica Integrată a Produselor (PIP),
 Acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluării,
 Taxele şi impozitele de mediu în cadrul Pieţei Unice,
 Strategia europeană de mediu şi sănătate.

Page 20
 Acestea sunt rezultatul noii abordări a PAM 5 şi a tendinţei inovatoare a PAM 6, care prevede
creşterea numărului instrumentelor de implementare a politicii de mediu şi care promovează
acţiunile orizontale şi integrate.

I.4.1 Dezvoltarea durabilă

Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată în anul 2001, la
întâlnirea internaţională de lucru de la Gothenburg (Suedia), ca strategie pe termen lung ce
concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social şi protecţia
mediului şi care a cunoscut o apreciere semnificativă în următorii ani. Conceptul dezvoltării
durabile e însă prezent în politica de mediu a UE încă din PAM 5 şi doar se delimitează ca
strategie de sine stătătoare în 2001. La momentul actual există două linii de dezvoltare a acestei
strategii: prima, corespunde Procesului Cardiff şi are în vedere exact integrarea politicilor de
mediu în alte politici comunitare; a doua, reprezentată de Declaraţia de la Gothenburg – numită
şi „O Europă durabilă pentru o lume mai bună: o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare
durabilă”– are în vedere rolul UE în aspectele globale ale dezvoltării durabile. Prin cadrul de
dezvoltare iniţiat în 2001 au fost identificate 4 priorităţi:
1) schimbarea climatică şi utilizarea energiei “curate”(adică a surselor de energie ce nu dăunează
mediului);
2) sănătatea publică;
3) gestionarea responsabilă a resurselor naturale;
4) sistemele de transport şi utilizarea terenurilor.
Pentru tratarea acestor priorităţi au fost stabilite 3 direcţii de acţiune, ce structurează şi
eficientizează strategia de dezvoltare durabilă şi care, în acelaşi timp, se completează reciproc.
Acestea cuprind:
A. propuneri ce se influenţează mai multe sectoare ,
B. măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung,
C. revizii progresive a gradului de implementare a strategiei,
- iar fiecare dintre ele este dezvoltată prin stabilirea unui set de măsuri ce creează cadrul de
acţiune propriu-zis şi duc la operaţionalizarea şi aplicarea în practică a dezvoltării durabile.
Pentru prima direcţie de acţiune (A), măsurile aferente au în vedere următoarele aspecte:

Page 21
•℘ toate propunerile legislative majore trebuie să includă o evaluare a potenţialelor costuri şi
beneficii economice, sociale şi de mediu;
•℘ programele comunitare de cercetare şi dezvoltare trebuie să se axeze mai mult pe dezvoltarea
durabilă;
Acestora li se adaugă accentul pe îmbunătăţirea comunicării, prin sublinierea importanţei
dialogului sistematic cu consumatorii şi a consultării altor ţări – cea din urmă în vederea
promovării dezvoltării durabile pe plan global. Convingerea că politicile comunitare trebuie să
sprijine eforturile altor ţări în această direcţie – întrucât dezvoltarea durabilă nu poate fi numai o
preocupare a UE, ci trebuie să fie a întregii lumi – s-a materializat în cadrul a două evenimente
majore:
1) “UN Monterey Conference on Financing for Development” („Conferinţa Organizaţiei
Naţiunilor Unite de la Monterey asupra finanţării pentru dezvoltare”), din martie 2002, la
care s-a luat decizia de a mări „ajutorul oficial pentru dezvoltare” al UE;
2) Johannesburg Summit (Conferinţa de la Johannesburg), la zece ani după Conferinţa de la
Rio, summit în cadrul căruia EU a înfiinţat o „coaliţie a celor dispuşi”21 să promoveze surse
reutilizabile de energie şi a încheiat alte acorduri de dezvoltare durabilă la nivel global.

A doua direcţie de acţiune (B) este strâns corelată cu priorităţile identificate, astfel încât pentru
fiecare prioritate a fost creat un set corespunzător de măsuri de acţiune. Tabelul de mai jos
structurează această corespondenţă:

Tabel 4: Măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung ale dezvoltării durabile

Priorităţi Măsuri de acţiune

(1) schimbarea îndeplinirea angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto;

climatică şi utilizarea reducerea emisiilor de gaze ce generează efectul de seră;
energiei “curate”
(2) sănătatea publică asigurarea calităţii şi siguranţei alimentelor pe tot parcursul lanţului
alimentar;
abordarea aspectelor referitoare la epidemii şi rezistenţa la antibiotice;
(3) gestionarea eliminarea relaţiei cauzale existente între utilizarea resurselor şi
responsabilă a creşterea economică precum şi stoparea distrugerii biodiversităţii;

Page 22
resurselor naturale

(4) sistemele de eliminarea relaţiei cauzale existente între dezvoltarea transportului şi

transport şi utilizarea creşterea economică;
terenurilor dezvoltarea de sisteme de transport ce nu dăunează mediului.

A treia direcţie de acţiune (C) prevede ca măsuri de realizare:

1) o revizuire anuală a strategiei, care are loc în cadrul întâlnirii din fiecare primăvară a
Consiliului European,
2) o revizuire a strategiei la schimbarea fiecărui mandat al Comisiei
3) organizarea, de către Comisie, a unui forum cu părţile interesate (la fiecare doi ani).

I.4.2. Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului

Acest program are la bază Decizia 466/2002/EC din martie 2002, funcţionează ca un
instrument financiar şi reprezintă re-înnoirea unui program anterior, desfăşurat pe parcursul a trei
ani (1998-2000). Noul program acoperă perioada 2002 -2006, are un buget de 32 mil. Euro şi
încurajează participarea sistematică a ONG-urilor la dezvoltarea politicii comunitare de mediu,
precum şi sprijinirea asociaţiilor locale şi regionale mici ce contribuie la aplicarea aquis-ului
comunitar. Rolul său de stimulent este materializat prin acordarea de subvenţii (granturi) ONG-
urilor active în domeniul protecţiei mediului, pe baza unor propuneri trimise de acestea.
Criteriile de acordare a granturilor urmăresc priorităţile PAM 6 şi promovează educaţia pentru
protecţia mediului şi sprijinirea implementării legislaţie comunitare de mediu, iar sumele
acordate acoperă 70% din cheltuielile organizaţiei pe ultimii doi ani pentru ONGurile din SM şi
80% pentru cele din ţările candidate.

I.4.3. Politica integrată a produselor (PIP)

PIP are la bază Cartea verde a unei politici integrate a produselor (februarie 2001) şi
există ca strategie începând din iunie 2003, odată cu adoptarea de către Comisie a comunicării
aferente. PIP urmăreşte să minimizeze degradarea pe care unele produse o cauzează mediului pe

Page 23
durata ciclului lor de viaţă şi propune o abordare voluntară în vederea „produselor verzi”22,
precum şi o strânsă cooperare cu părţile interesate. Principiile de bază ale acestei strategii sunt:
1) gândirea în perspectiva ciclului de viaţă al produselor;
2) implicarea pieţei, prin crearea de stimulente în vederea încurajării cererii şi ofertei
de “produse verzi”;
3) implicarea părţilor interesate;
4) actualizarea şi dezvoltarea continuă;
5) crearea de instrumente variate.
În ceea ce priveşte implementarea sa, au fost identificate două direcţii de acţiune:
 stabilirea de „condiţii cadru” – adică promovarea acelor tipuri de măsuri şi instrumente
aplicabile mai multor produse diferite;
 crearea unei „abordări specifice produsului” – adică identificarea produselor cele mai
dăunătoare la adresa mediului şi dezvoltarea de proiecte pilot pentru demonstrarea
practică a beneficiilor aplicării PIP.

I.4.4. Taxele şi impozitele de mediu

Taxele şi impozitele de mediu au fost adoptate în 1997, ca o modalitate de a promova utilizarea
instrumentelor fiscale în vederea creşterii eficacităţii politicii de mediu. Acestea sunt taxe şi
impozite impuse în şi de către SM (şi nu la nivel comunitar), strategie ce a fost permanent
încurajată de către Comisia Europeană şi care presupune utilizarea a două categorii de taxe şi
impozite de mediu:
 cele care se aplică emisiilor poluante ( de exemplu, taxe pe poluarea apei, pe emisiile de
zgomot în domeniul aviatic);
 cele care se aplică produselor (taxe pe pesticide, accize pe petrol, etc.);
Veniturile realizate din aceste taxe şi impozite se adaugă la bugetele SM şi pot fi utilizate în
scopul finanţării activităţilor de protecţie a mediului, dar şi pentru reducerea altor taxe (cum ar fi
taxele de muncă). În acest context, strategia UE constă în:
o colectarea experienţelor SM privind taxele de mediu,
o analizarea efectelor economice şi de mediu ale taxelor şi impozitelor existente,

Page 24
 o monitorizarea efectelor acestora asupra Pieţei Unice şi asupra competitivităţii industriei
europene, cu scopul de a aprecia eficacitatea acestor instrumente fiscale şi eventuala
posibilitate a translatării lor la nivel comunitar.

I.4.5. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)

Această strategie este cea mai recentă acţiune în domeniu şi are în vedere relaţia
complexă şi direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea caracteristicilor mediului şi
sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării constante a Comisiei Europene în această
directie şi a fost iniţiată în iunie 2003, fiind elaborată prin colaborarea DG Mediu cu DG
Cercetare şi DG Sănătate. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea pe sănătatea
copiilor - care reprezintă cel mai vulnerabil grup social şi cel mai afectat de efectele poluării
mediului - spre deosebire de restul legislaţiei de mediu, care este bazată pe norme şi standarde
pentru adulţi.
Dezvoltarea acestei strategii are la bază 5 elemente cheie:
1. va fi fundamentată ştiinţific şi va analiza interacţiunile complexe dintre diverşi poluanţi şi
organismul uman;
2. va fi centrată pe copii şi va iniţia acţiuni pilot asupra poluanţilor cu relevanţă specifică pentru
copii (precum dioxinele şi metalele grele) şi asupra substanţelor cu acţiune endocrină;
3. îşi propune să crească gradul de informare şi responsabilizare a părţilor interesate şi al
publicului;
4. legislaţia UE va completa legile naţionale şi va fi revizuită pentru a reflecta situaţia şi nevoile
speciale ale copiilor;
5. va evalua constant acţiunile întreprinse în acest scop.
Pentru dezvoltarea acestei strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu părţile
interesate, în vederea stabilirii unor grupuri de lucru şi grupuri consultative, precum şi în scopul
determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării SCALE.

Page 25
 II. Politica de mediu în România

II.1. Scurt istoric

În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor
naţionale în anul 1990, când a fost înfiinţat pentru prima dată fostul Minister al Mediului; în
1992 a fost elaborat28 primul document oficial ce stabileşte obiectivele naţionale în domeniu –
„Strategia Naţională de Protecţia Mediului”, reactualizată în 1996 şi în 2002. Încă din 1996 se
poate observa o adecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară în ceea ce priveşte principiile,
priorităţile şi obiectivele . Astfel, principiile urmărite sunt:
 conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
 dezvoltarea durabilă;
 prevenirea poluării;
 conservarea biodiversităţii;
 conservarea moştenirii culturale şi istorice,
 principiul „poluatorul plăteşte”;
 stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii, credite cu
dobândă mică, etc.).
În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile naţionale, dar şi
tendinţele şi iniţiativele existente pe plan global, ele fiind:
 menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi calităţii vieţii;
 menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;
 apărarea împotriva calamităţilor şi accidentelor naturale;
 raportul maxim cost-beneficiu;
 respectarea programelor şi convenţiilor internaţionale privind protecţia mediului.
Referitor la obiectivele stabilite, acestea sunt împărţite în obiective pe termen scurt (până în
anul 2000), mediu (până în anul 2005) şi lung (până în anul 2020).
Strategiile din 1992 şi 1996 sunt documentele pe baza cărora a fost structurată politica naţională
de mediu până în anul 1999, când a fost adoptat Programul Naţional de Aderare la UE. Începând
cu anul 1999 şi continuând anual, până în 2003, strategia naţională de mediu este completată de o
serie de documente adiţionale, cum ar fi –– „Raportul privind starea mediului în România”, care
corespunde primei părţi a „Strategiei de Protecţia Mediului” şi o completează, printr-o analiză
detaliată a calităţii principalilor factori de mediu: calitatea atmosferei, calitatea precipitaţiilor
atmosferice, starea apelor de suprafaţă şi subterane, starea solurilor, starea pădurilor, gestionarea
deşeurilor, situaţia poluării sonore, etc.

Page 26
 Strategiei Naţionale de Protecţia Mediului i se adaugă, în anul 2002, „Strategia
Naţională de Gestionare a Deşeurilor”, ce răspunde unei nevoi presante în acest domeniu şi care
a fost pentru prima dată adresată în anul 2000; acest lucru s-a făcut prin transpunerea Directivei
Cadru privind deşeurile – no. 75/442/EEC, preluată în legislaţia legislaţia română prin Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată şi completată în 2001 prin Legea 426/2001.
Etapele de dezvoltare a strategiei constau în: analiza situaţiei existente, identificarea problemelor,
stabilirea obiectivelor strategice, evaluarea opţiunilor de atingere a obiectivelor şi elaborarea
unui „Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor”. Acest plan, elaborat de un grup de lucru format
din reprezentanţi ai industriei, ministerelor implicate, ONG-urilor şi ICIM , cuprinde două părţi
distincte:
1. acţiuni cu caracter general: identifică tipurile de acţiuni necesare implementării strategiei,
precum şi entităţile responsabile, termenele de realizare, costurile estimate şi posibilele surse de
finanţare;
2. proiecte cu caracter concret: se adresează unor obiective la nivel local, propuse din teritoriu.
Planul se ajustează în funcţie de propunerile incluse în planurile regionale, locale şi sectoriale şi
propune măsuri pentru următoarele tipuri de deşeuri: deşeuri municipale, deşeuri de producţie,
deşeuri periculoase şi deşeuri reglementate prin acte legislative specifice. În prezent, Planul se
află în proces de reactualizare, un proiect fiind deja transmis spre consultare factorilor implicaţi.

II.2. Negocierile de aderare

Odată cu anul 2000 şi cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă
conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei
2000. Astfel, pentru a alinia politicile naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii
comunitare, ţările candidate trebuie să identifice arii prioritare de acţiune, să stabilească obiective
cheie ce trebuie realizate până la data aderării şi să stabilească termene de adoptare, transpunere
şi implementare a acquis-ului de mediu. Priorităţile identificate de către Comisie pentru ţările
candidate se referă la poluarea aerului, poluarea apei şi gestionarea deşeurilor.
În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 22- Protecţia
Mediului,pe care România speră să îl închidă în cursul anului 2004. Tot în anul 2002, Comisia
Europeană elaborează un document special pentru a ajuta România şi Bulgaria în eforturile lor de

Page 27
aderare la UE în 200730 şi pentru a suplimenta asistenţa financiară acordată – respectiv „Foaia
de parcurs pentru România şi Bulgaria”. Foia de parcurs pentru România este centrată pe
aspectele administrative şi juridice, pe reforma economică şi pe adoptarea unor capitole ale
acquis-ului comunitar ce au la bază „Raportul anual asupra progreselor înregistrate de România
pentru aderarea la Uniunea Europeană - 2002 ”.
Baza legislativă a politicii de mediu în România o constituie, în principal, implementarea
acquis-ului de mediu, adică a legislaţiei orizontale şi sectoriale care reglementează politica de
mediu a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe următoarele
domenii:calitatea aerului, gestionarea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul
poluării industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme modificate genetic,
poluarea sonoră, protecţia civilă şi siguranţa nucleară. Un aspect particular al transpunerii
legislaţiei sectoriale îl reprezintă solicitarea, de către România, a 11 perioade de tranziţie, cu
durate între 3 şi 15 ani şi necesare ca urmare a evaluării costurilor ridicate pe care le presupune,
după cum urmează: o perioadă de tranziţie în domeniul calităţii aerului, 3 referitoare la
gestionarea deşeurilor, 4 privind calitatea apei şi 3 în domeniul poluării industriale şi al
managementului riscului.

II.3 Principalii actori instituţionali ai politicii de mediu

Principalii actori instituţionali ai politicii de mediu din România sunt Ministerul
Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (MAPAM), Ministerul Integrării Europene (MIE) şi
Parlamentul României. MAPAM este direct responsabil pentru iniţierea strategiilor naţionale de
mediu şi crearea cadrului de implementare a acestora, fiind constituit din 3 direcţii generale:
Direcţia „Agricultură şi Păduri”, Direcţia „Ape” şi Direcţia „Mediu” – dintre acestea numai
ultimele două fiind de interes major pentru politica naţională de mediu. În subordinea acestor
direcţii de află Inspectoratele de Protecţia Mediului (IPM), unităţi locale (la nivel de judeţ) ce
semnalează nevoile locale, facilitează şi monitorizează implementarea politicii la acest nivel. Tot
în subordinea MAPAM se află şi Administratia Rezervatiei Biosferei Deltei Dunării (ARBDD) şi
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare ( CNCAN) care au, de asemenea, rol
de sprijin în dezvoltarea politicii de mediu.

Page 28
 Coordonate de MAPAM şi furnizând o serie de date şi analize necesare adoptării de noi
măsuri, sunt patru institute de cercetare: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Protecţia Mediului (INCDM - ICIM), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare Marină
(INCDM), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunarii” – (INCDD) şi Institutul
Naţional de Meteorologie şi Hidrologie. Un rol important în direcţionarea procesului legislativ îl
are MIE, prin responsabilitatea care îi revine în cadrul procesului de negociere şi care se
manifestă prin funcţionarea Sub-comitetului de Asociere România – UE Nr. 6 „Transporturi,
Reţele Trans-Europene, Energie şi Mediu”, ce analizează şi evaluează progresele înregistrate.
Alte ministere implicate în politica de mediu sunt Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice
şi Locuinţei şi Ministerul Economiei şi Comerţului, care sprijină procesul de consultare al
părţilor interesate pentru adoptarea de noi măsuri legislative. Propunerile legislative astfel iniţiate
merg spre aprobare la Parlament, unde fac obiectul dezbaterii în cadrul diverselor comisii de
specialitate.

II.4. Programe de sprijin a politicii naţionale de mediu

Programul Phare, prin cele două componente ale sale, dezvoltarea instituţională şi sprijinirea
investiţiilor, programul Phare (creat in 1989) constituie principalul instrument de asistenţă
tehnică şi financiară pentru ţările în curs de aderare şi contribuie la implementarea acquis-ului
comunitar şi la mobilizarea investiţiilor în domeniul mediului (alături de alte domenii). În
România, Programul Phare este activ din 1998, având trei componente active în direcţia
protecţiei mediului – Phare „Naţional”, Phare „Cooperare trans-frontalieră” şi Phare „Coeziune
economică şi socială”.
Programul ISPA este un instrument structural de pre-aderare, creat în 1999 şi funcţional din
2000, premergător Fondului de Coeziune şi concentrându-se pe finanţarea proiectelor de
infrastructură în domeniile mediului şi transportului. Pentru proiectele de mediu, ISPA are două
direcţii de acţiune (din cele trei existente): (1) familiarizarea cu politicile şi procedurile UE, (2)
alinierea la standardele de mediu comunitare. În România, infrastructura de mediu constituie o
prioritate a politicii naţionale în domeniu, în special în ceea ce priveşte infrastructura apelor şi
gestionarea deşeurilor (precum şi poluarea aerului). Astfel, priorităţile naţionale de mediu ale
programului ISPA sunt:

Page 29
  alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate;
 gestionarea deşeurilor urbane - în special prin depozitarea pe rampe ecologice, sisteme de
colectare selectivă şi prin reciclarea deşeurilor;
 îmbunătăţirea calităţii aerului, prin folosirea de tehnologii ecologice de încălzire a
locuinţelor urbane.
Proiectele finanţate prin acest program nu trebuie numai să răspundă acestor priorităţi, dar şi să
aibă capacitate de cofinanţare de cel puţin 20%, să atragă fondurile locale şi să demonstreze
contribuţia la îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu în România.
Programul LIFE. Cele două componente ale programului LIFE pentru ţările candidate,
LIFE – Mediu şi LIFENatura, sunt funcţionale în România din 1999 şi finanţează proiecte ce
tratează probleme specifice, locale de îmbunătăţire, protecţie sau conservare a calităţii mediului
(LIFE Mediu) şi a biodiversităţii (LIFE Natura). Dacă proiectele din cadrul componentei
„Natura” vizează protecţia diferitelor ecosisteme şi specii de plante şi animale, în cadrul
componentei de mediu au fost desfăşurate proiecte inovatoare privind: sistemul de avertizarea în
cadrul fenomenelor periculoase, dezvoltarea unor sisteme operative pentru studiul, monitorizarea
şi prognozarea impactului poluării, sensibilizarea populaţiei în precolectarea selectivă a
deşeurilor menajere, etc. Acest tip de proiecte vine în sprijinul măsurilor de infrastructură ale
programului ISPA şi duc la realizarea obiectivelor naţionale de mediu.
Programul „România curată”, acest program a fost lansat în aprilie 2002 de Guvernul
României şi subliniază eforturile depuse pentru ameliorarea situaţiei mediului şi integrarea în
plan naţional a principiilor politicii comunitare de mediu. Important de menţionat este că
programul „România curată” reprezintă o strategie şi o iniţiativă naţională, care îşi propune nu
numai asigurarea protecţiei mediului şi conservarea resurselor naturale, ci şi „creşterea nivelului
de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor obiective”.37 Ca atare,
obiectivele sale sunt:
 asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural şi a mediului construit în concordanţă
cu cerinţele dezvoltării durabile;
 asigurarea unui management integrat al deşeurilor;
 creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţiei mediului.

Concluzii

Page 30
 Dezvoltarea durabilă poate fi privită ca o adaptare a societăţii şi a economiei la marile
probleme cu care omenirea se confruntă în prezent: schimbările climatice, criza de apă, seceta,
deşertificarea, epuizarea unor resurse, deşeurile, pierderea biodiversităţii, creşterea populaţiei,
sărăcia, migraţia etc. Pentru preîntâmpinarea, contracararea şi eliminarea repercursiunilor
acestora şi pentru asigurarea dezvoltării economice, progresului social şi dezvoltării umane sunt
necesare iniţierea şi susţinerea unor acţiuni concrete, sintetizate în obiective specifice şi
măsurabile, ce fac obiectul Strategiilor naţionale pentru dezvoltare durabilă.

Pentru ca societatea să se poată adapta au fost elaborate strategii naţionale, cu obiective ce se

vor concretiza în acţiuni ce vor rezolva în viitor problemele cu care societatea noastră se
confruntă în prezent.

Se porneşte de la constatarea că, la sfârşitul primului deceniu al secolului XXI, după o tranziţie
prelungită şi traumatizantă la democraţia pluralistă şi economia de piaţă, România mai are de
recuperat decalaje considerabile faţă de celelalte state membre ale Uniunii Europene, simultan cu
însuşirea şi transpunerea în practică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în contextul
globalizării. Cu toate progresele realizate în ultimii ani, este o realitate că România are înca o
economie bazată pe consumul intensiv de resurse, o societate şi o administraţie aflate înca în
căutarea unei viziuni unitare şi un capital natural afectat de riscul unor deteriorări ce pot deveni
ireversibile.

Prezenta Strategie stabileşte obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil
şi realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adaugată înaltă, propulsat de interesul
pentru cunoaştere şi inovare, orientat spre îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii oamenilor şi a
relaţiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.

BIBLIOGRAFIE:

Cărţi:
Prisecaru, Petre – ,,Politici comune ale Uniunii Europene”, Editura Economică, Bucureşti, 2004

Page 31
Articole:
Relicovschi, Adina – „Politici în managementul mediului”, Institutul European din România,
Bucureşti: 2000
KOK, Wim – „Enlarging the European Union: Achievements and Challenges”, Robert Schuman
Centre for Advanced Studies, European University Institute: Florence, 2003.
Rapoarte:
2002 Regular report on Romania’s progress towards accession – SEC(2002)1409, Bruxelles,
2002.
“România curată – Program concret pentru sănătatea mediului”, Bucureşti: aprilie 2002
“Europe’s Environment: The Third Assesment” - Environmental Assesment Report, European
Environment Agency: Copenhagen, 2003.
“Raport asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană în
perioada septembrie 2002 - iunie 2003”, Guvernul României :iunie 2003.
Legislaţie:
Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic
and social Committee, the Committee of the Regions and the candidate countries in Central and
Eastern Europe of 20 May 1998 on Accession strategies for the environment: 41 meeting the
challenge of enlargement with the candidate countries in Central and Eastern Europe
Communication from the Commission of 15 May 2001 - A sustainable Europe for a better
world: a European Union strategy for sustainable development (Commission's proposal to the
Gothenburg European Council).
Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the Economic
and Social Committee and the Committee of the Regions of 17 July 2002 on Environmental
Agreements at Community Level within the Framework of the Action Plan on the "Simplification
and Improvement of the Regulatory Environment„
Communication from the Commission to the Council and to the European Parliament: Roadmaps
for Bulgaria and Romania – COM(2002)624 final
Decision No 1600/2002/EC of the European Parliament and of the Council of 22 July 2002
laying down the Sixth Community Environment Action Programme . OJ L 242, 10/9/2002

Page 32
Decision No 466/2002/EC of the European Parliament and of the Council of 1 March 2002
laying down a Community action programme promoting non-governmental organisations
primarily active in the field of environmental protection [Official Journal L 75, 16.03.2002]
Directive 2001/42/EC of the European Parliament and of the Council of 27 June 2001 on the
assessment of the effects of certain plans and programmes on the environment
Proposal for a Directive of the European Parliament and of the Council of 23 January 2002 on
environmental liability with regard to the prevention and remedying of environmental damage
[COM(2002) 17 final

Page 33