Psihologia dezvoltării

CURS 10. MICA ȘCOLARITATE (6-10/11 ani) - II

1. Dezvoltarea limbajului

2. Dezvoltarea personalității

3. Mediul școlar - învățarea

1. Dezvoltarea limbajului

Însușirea citit-scrisului influențează dezvoltarea limbajului în ansamblul său. Volumul

vocabularului, particularitățile vorbirii, ale scrisului și cititului, rolul limbajului intern
înregistrează progrese importante pe parcursul ciclului primar. La intrarea în școală copilul
comunică foarte bine tot ce este legat de vârsta și activitățile sale. Mediul din care provine
copilul și capacitățile sale intelective influențează nivelul de dezvoltare al limbajului.

În contextul activităților preșcolare din stadiul anterior deprinderile de vorbire sunt bine
consolidate pentru comunicarea obișnuită, debitul verbal este crescut și mesajul este coerent.
Auzul fonematic este dezvoltat, percepțiile auditive sunt operaționale, memoria auditivă
sprijină comunicarea. Nivelul de dezvoltare al gândirii și al înțelegerii permite decodificarea
mesajului cu ușurință și desprinderea semnificațiilor complexe.

Vorbirea școlarilor mici se bazează pe structuri verbale preluate prin imitație de la

adulții din familie sau însușite în grădiniță și în care sunt implicate normele gramaticale ce
controlează fluxul verbal. Referitor la abilitățile de comunicare în această etapă de dezvoltare
se remarcă o serie de caracteristici (Dacey și Travers, 1994).

 La șase-șapte ani, vocabularul copilului ajunge la aproximativ 3000 de cuvinte, iar

acesta folosește limbajul ca pe un instrument; înțelege sensul propozițiilor complexe,
are câteva abilități de citire, poate folosi creionul pentru scriere.
 La opt ani, scrisul se îmbunătățește, iar copilul înțelege sensul multiplu al unor cuvinte.
 La nouă ani se folosește de conținutul propoziției pentru a înțelege sensul cuvintelor și
scrie foarte bine.
 La zece ani scrie repede și ușor și se remarcă o bună utilizarea a gramaticii.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Însușirea citit-scrisului și asimilarea multor cunoștințe conduc la o creștere

considerabilă a vocabularului. La sfârșitul stadiului, vocabularul conține 4000-4500 de cuvinte,
iar cel activ circa 1500-1600 de cuvinte. În general competența ligvistică este mai dezvoltată
decât performanța. Realizată prin înțelegerea celor auzite, competența este întreținută de
limbajul pasiv al copilului. Performanța este exprimată în capacitatea de a dialoga, a povesti, a
se exprima în scris. Dialogul în clasă este reglat de modelele de exprimare oferite de cadrul
didactic și se caracterizeză prin corectitudine și complexitate. Comunicarea interpersonală
informală este simplă și poate cuprinde elemente de jargon, regionalisme și abateri gramaticale.

În mica școlaritate se dezvoltă toate formele de limbaj. Conduitele verbale încep să

subordoneze toate celelalte comportamente, să le organizeze și să le dinamizeze. De exemplu,
conduita de ascultare integrată în limbajul oral contribuie nu numai la însușirea celor
comunicate, dar și la disciplinarea mintală a copilului.

Scris-cititul constuie cea mai semnificativă achiziție a școlarului mic. Sunt identificate
trei etape: preabecedară, abecedară și postabecedară.

Etapa preabecedară se caracterizează prin creșterea capacității de a realiza acțiuni

discriminative de descompunere și recompunere a silabelor din cuvinte ca unități fonetice, fapt
ce echivalează cu analiza comparativă fonematică a fondului principal de cuvinte din limba
vorbită. Procesele acestor analize se raportează la reperele de sens și semnificație ale cuvintelor.

Etapa abecedară presupune un proces de convertire a fonemelor limbii în grafemele

corespunzătoare și se pun bazele sistemului de identificare și consolidare a acestor convertiri.
Scrierea se realizează pe baza cuvintelor auzite, a cuvintelor văzute.

Etapa postabecedară se caracterizează prin perfecționarea scris-cititului, dezvoltarea

calitativă, eliminarea treptată a greșelilor, confuziilor și dificultăților.

Actul citirii antrenează mai multe funcții și procese psihice. Se elaborează un complex
vizual-verbal-motor (Preda et al, 1983). Văzul este cea mai importantă componentă și asigură
diferențierea semnelor grafice și recunoașterea lor. Perfecționarea mișcărilor ochilor permite
perceperea operativă și facilitarea întețelegerii celor citite.

Condițiile de bază ale achiziționării cititului sunt: auzul fonematic, capacitatea de

analiză și sinteză a sunetelor verbale, discriminarea vizuală a formelor, sinteza silabică,
memoria vizuală și auditivă (Kulksar, 1983). La acestea se adaugă și particularitățile
afectivității, motivației și voinței.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Scrierea presupune antrenarea capacităților senzorial-perceptive și motrice și a

proceselor mentale. În perioada preabecedară se formează abilitatea de scriere a elementelor
grafice disparate. În cea abecedară se dobândesc deprinderile de a scrie toate literele alfabetului
și de a le utiliza în grafia cuvintelor și propozițiilor.

Substratul neurofuncțional al însușirii citit-scrisului constă în stabilizarea lateralității

funcționale a emisferelor cerebrale, maturizarea schemei corporale, perfecționarea spațiului în
raport cu ființa proprie, discriminarea formelor în spații mici, distingereea caracteristicilor
identicice și a celor și a celor simetrice (Kulksar, 1983).

Pe parcursul achiziției citit-scrisului pot apărea tulburări de pronunție care se manifestă

și în sfera limbajului scris. Acestea trebuie abordate cu mare atenție de către cadrul didactic și
specialistul logoped, deoarece progresul în etapa următoare este influențat de corectitudinea
abilităților de scris-citit.

2. Dezvoltarea personalității

Intrarea copilului în școală și activitățile specifice acestui nou mediu sunt factorii cei
mai importanți care generează schimbări semnificative în planul personalității de-a lungul
ciclului primar. Activitatea zilnică școlară, întâlnirile cu ceilalți colegi, dialogul, perceperea
reciprocă, compararea cu altul, imitarea, diferențierea de celălalt sunt mecanisme de modelare
și perfecționare a structurilor psihocomportamentale.

Sub influența acestor factori se consolidează acele componente ale personalității

cristalizate inițial în perioada preșcolară, cum ar fi unele aptitudini, unele trăsături de caracter,
conduitele și conștiința morală.

Procesul de formare a personalității necesită parcurgerea mai multe etape, care nu

presupun evoluții permanente și constante, ci momente de salturi considerabile alternate cu
perioade de stagnare sau chiar involuții.

În ansamblul său, personalitatea școlarului mic are o anumită instabilitate și fragilitate

caracteristică pentru copilărie. În unele situații, mai ales elevul din ultimele clase, se
autoreglează foarte bine, în timp ce, în alte împrejurări, este dezorientat, ineficient și are nevoie,
în continuare, să fie condus de către adult.

Comparativ cu preșcolarul, școlarul mic este capabil să desfășoare activități mai

complexe, să stabilească relații mai conștiente, să demonstreze capacități noi de autonomie și

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

independență. Aptitudine și capacitățile școlarului mic sunt în progres și se exprimă în rezultate

școlare, relevate de cadrul didactic.

Odată cu intrarea în școală, copilul are un nou statut, cel de elev, ceea ce face ca acesta
să-și însușească rolurile aferente, întărite de învățătoare și de părinți.

Perioada micii școlarități corespunde unei consolidări a nevoii de afirmare de sine și

apartenență de sine. Odată cu creșterea și maturizarea generală, încep să se diversifice
interacțiunile cu ceilalți, la fel și asumarea de roluri multiple.

Relația copilului cu cadrul didactic este foarte importantă, iar posibilitatea autoprecierii
obiective depinde de calitatea acestei relații. Odată cu intrarea în ciclul primar cadrul didactic
devine o figură reprezentativă în viața elevului și îi influențează evoluția și dezvoltarea
personală. Relația elev-cadru didactic se bazează pe căldură, susținere emoțională și sprijin.

Pentru dezvoltarea caracterului sunt importante modele oferite de părinți sau cele
difuzate de mass-media. Activitățile instructiv-educative din clasă determină trăsături de
caracter cum ar fi: conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, autoexigența, amabilitatea,
entuzismul, toleranța, etc.

Relațiile cu egalii sporește sociabilitatea și dezvoltă noi atitudini cum ar fi respectul

punctului de vedere al celuilalt, disponibilitatea pentru cooperare și colaborare, sentimentul de
apartenență la un grup, mândria de a aparține unei anumite clase. Noțiunea de prieten se
caracterizează prin empatie, afecțiune, gelozie, furie și competiție.

În mica școlaritate, copilul conștientizează că prietenia implică și comunicarea și

împărtășirea trăirilor, gândurilor, a dorințelor ascunse, nu numai simplul schimb de jucării ori
apropierea fizică într-un joc.

Prieteniile se formează și se mențin pe idei de încredere și loialitate. Sunt identificate

patru stadii în stabilirea relațiilor de prietenie (Selman, 1980):

a) Până la 7 ani copiii stabilesc prietenii egoiste, bazate pe conveniențe de ordin fizic;
este o fază marcată de nediferențiere și egocentrism, în care conceptul de persoană
e nediferențiat, în sensul că ei nu separă caracteristicile fizice de cele psihologice
ale persoanei și nu s-a format conceptul de relație; prieteniile se bazează pe
proximitate fizică și similaritate.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

b) 7-9 ani este o etapă a diferențierii și subiectivismului, de conștientizare a emoțiilor

celuilalt, empatie, de reciprocitate și altruism, persoana este diferențiată pe bază de
caracteristici fizice și psihologice, iar relația în sine este percepută unidirecțional.
c) 9-12 ani este perioada în care apar conceptele de persoana a II-a și de reciprocitate;
se constituie ideea de încredere, iar acțiunile devin dezirabile în sine, însă doar
pentru anumite interese specifice.
d) După 12 ani încep să se stabilească prietenii stabile, bazate pe încredere și
generozitate, deschidere și flexibilitate.

În această etapă apar și grupurile de prieteni, omogene din punct de vedere al genului,
fiind alcătuite numai din băieți sau numai din fete. Viața de grup îi permite copilului să înțeleagă
că o normă, o regulă este produsul înțelegerii între oameni și că ea poate fi modificată cu acordul
tuturor membrilor. Participând la elaborarea regulilor grupului și controlând respectarea lor,
copilul se pregătește pentru autonomia ce se va dezvolta în stadiile următoare.

Imaginea de sine are susrse noi de clarificare, pe de o parte, reprezentate de rezultatele

școlare, pe de altă parte de confruntarea și compararea zilnică și în diverse situații cu cei de
aceeași vârstă. Pot avansa mai ales Eul spiritual, care se confirmă în principal prin prestația
școlară, și Eul social, care se sprijină pe o viață de grup mai largă și persistentă în timp. Eul
fizic se fundamentează pe schema corporală și pe identitatea sexuală și evoluează mai ales spre
sfârșitul etapei.

Moralitatea este un aspect important al acestei perioade și prefigurează formarea unor

trăsături de caracter. Ea are în vedere modul în care copilul apreciază ce este corect și ce este
greșit, constituind o parte importantă a socializării sale (Piaget, 1980). Copiii aflați în perioada
preoperațională tind să creadă că regulile sunt inventate de o autoritate superioară, fiind fixe și
permanente. Egocentrismul specific perioadei preoperaționale se regăsește și în manifestarea
moralității. Până la zece ani, majoritatea copiilor copiază unele dintre regulile pe care le-au
văzut la copiii mai mari.

Conduita morală este multiplu determinată. Conform teoriei lui Piaget, mai întâi se
manifestă moralitatea obiectivă bazată pe obediența față de autoritate, în cadrul căreia pedeapsa
este inevitabilă. Ulterior se dezvoltă moralitatea subiectivă, ca rezultat al cooperării cu ceilalți,
în cadrul căreia intențiile sunt mai importante decât consecințele.

În procesul de învățare copiii își interiorizează reguli și norme și le aplică în diverse

situații comportamentale. Ei sunt recompensați pentru ceea ce părintele consideră că este bine

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

și pedepsiți pentru faptele sale. O atitudinea suportivă și înconjurătoare a părinților stimulează

dezvoltarea gândirii morale a copiilor.

Referitor la modul concret în care copiii se supun regulilor sunt descrise două etape
distincte în evoluția moralității (Piaget, 1980).

a) Stadiul constrângerii. Până la vârsta de patru ani, copiii nu sunt preocupați de

gândirea morală, regulile nu au prea mare importanță pentru ei și nu conștientizează
consecințele încălcării acestora. De la patru ani, ei conștientizează faptul că regulile
decurg dintr-o autoritate (părinți, cadru didactic), sunt fixe și nu se pot schimba.
Copilul percepe lucrurile ca fiind total corecte sau total greșite și crede că toți percep
la fel ca el, judecă actele drept consecințe, nu e interesat și de motivele care le-au
determinat, se supune regulilor pentru că acestea sunt sacre. Este faza realismului
moral, în care copiii emit judecăți cu privire la bine/rău, bazate pe observarea
consecințelor comportamentelor lor și cred într-o justiție imanentă, conform căreia
încălcarea regulilor determină o pedeapsă imediată.
b) Stadiul cooperării. La vârsta de 7-11 ani, apare conștiința faptul că regulile sociale
sunt formulate de oameni și pot fi schimbate. Copilul ia în considerare percepțiile
celorlalți, identifică alternativele; el judecă și intențiile, nu doar consecințele. Este
faza moralei autonome, în care pedeapsa pentru încălcarea regulilor trebuie corelată
cu intențiile.

O altă abordare a dezvoltării morale decurge din gândirea afectivă a copiilor despre
problemele morale și adoptarea deciziilor în legătură cu acestea (Kohlberg, 1981). Conform
acestei teorii judecata morală se dezvoltă printr-o succesiune progresivă de stadii: stadiul
premoral, stadiul convențional, stadiul moralei postconvenționale.

Perioada premorală (0-10 ani) se caracterizat prin faptul că în majoritatea situațiilor

copilul crede în anumite idei pentru simpla lor valoare instrumentală. La primul nivel, credința
în ideile morale are ca scop doar evitarea pedepsei, iar la nivelul al doilea, această credință este
menținută pentru a-i asigura copilului simpatia celorlalți.

Moralitatea convențională se manifestă de la vârsta de 10 ani când copilul este

preocupat de respectarea regulilor sociale. La primul nivel al acestei etape, el caută aprobarea
socială și se conformează moralei altora, pentru a o dobândi. La nivelul al doilea, începe să
susțină cu convingere respectarea regulilor și legilor sociale.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Perioada școlarității mici corespunde stadiului conformismului convențional. În această

etapă se manifestă nevoia de protecție la nivel comportamental și din dorința de a fi acceptați
copiii respectă regulile adulților interiorizându-le treptat.

3. Mediul școlar - învățarea

Integrarea copilului în mediul școlar și înlocuirea jocului ca activitatea fundamentală cu

învățarea determină o serie de schimbări în regimul de viață al copilului. Școala introduce în
fluxul de activități un anumit orar, cu noi discipline, responsabilități și sarcini de învățare.
Confruntarea elevului cu sistemul de cerințe, reguli și norme de interacțiune determină
organizări și restructurări la nivelul motivației și voinței.

Momentul întrării în clasa pregătitoare implică un anumit nivel al dezvoltării fizice,

intelectuale, morale și emoționale a copilului. Aptitudinea pentru școlaritate presupune
dobândirea unor capacități, abilități, priceperi și deprinderi necesare integrării optime a
copilului în activitățile școlare. În acest context un rol deosebit de important îl au activitățile
educative din perioaada preșcolară, iar modul în care acestea au fost structurate și realizate
influențează performanța în ciclul primar.

Învățarea ca activitate fundamentală în acest stadiu implică un proces alfabetizare, de

însușire a cunoștințelor, adaptare la mediul cultural, stimularea capacităților cognitive și
formarea unor comportamente sociale.

O primă etapă învățării este înțelegerea care se obține prin sistematizări, regrupări,
comparații, ilustrări, imagini, etc. Susținerea motivațională și afectivă, dozarea efortului
voluntar și mobilizarea atenției sunt condiții esențiale ale reușitei școlare. Progresele în
activitatea de învățare sunt în legătură cu ordonarea, gruparea și clasificarea materialelor după
sens. Pe măsură ce crește, copilul își va construi scheme de expunere a informațiilor.

Învățarea presupune realizarea unui stil propriu care implică organizarea activității
intelectuale prin stabilirea numărului de repetiții, eșalonarea lor în timp, interes pentru nou și
descoperire, alternarea perioadelor de lucru cu cele de odihnă. Cadrele didactice și părinții au
un rol important în susținerea și orientarea copilului în activitatea școlară. Întărirea prin
evaluarea răspunsurilor are efecte considerabile în menținerea motivației pentru învățare. Nota
ca indicator al performanței școlare determină o serie de comportamente și stări emoționale care
influențează atitudinea copilului față de învățare.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela

Psihologia dezvoltării

Activitatea de învățare necesită un foarte mare consum de energie psihică. De aceea sunt
foarte importante condițiile mediului în care învață școlarul și regimul alimentar bogat în
substanțe nutritive care să susțină consumul intern. Suprasolicitarea și lipsa de motivație pot
afecta în mod negativ rezultatele școlare.

Oragnizarea și adoptarea unui regim de viață adaptat nevoilor și solicitărilor legate de

activitate școlară este un factor important al dezvoltării copilului în această etapă de vârstă.

Lect.Univ.Dr. Calotă Elena Daniela