MEDIUL

INCONJURATOR
-UNIUNEA EUROPEANA
REALIZAT DE DIMITRIE TABACARU
Către o Europă mai verde și mai durabilă
• Cetățenii UE beneficiază de unele dintre cele mai înalte standarde de mediu din
lume. UE și guvernele naționale au stabilit obiective clare pentru a orienta politica
europeană de mediu până în 2020 și au definit o viziune pentru perioada 2020-2050,
punând în sprijinul lor o serie de programe de cercetare, norme și posibilități de
finanțare.
• Se lucrează în prezent pe mai multe fronturi pentru a proteja speciile și zonele
naturale ale UE, pentru a garanta calitatea aerului, a apei potabile și a apei pentru
scăldat, pentru a gestiona corect deșeurile și pentru a reduce efectele substanțelor
chimice nocive.
• Se lucrează în prezent pe mai multe fronturi pentru a proteja speciile și zonele naturale ale
UE, pentru a garanta calitatea aerului, a apei potabile și a apei pentru scăldat, pentru a
gestiona corect deșeurile și pentru a reduce efectele substanțelor chimice nocive.
Scopuri:

•protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural al UE

•trecereala o economie verde și competitivă cu emisii reduse de dioxid de carbon și
eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor
•protejareacetățenilor UE împotriva presiunilor legate de mediu și împotriva riscurilor
la adresa sănătății și a bunăstării.
•Prioritățile UE în domeniul mediului
•Sinteze ale legislației UE în domeniul mediului
Origini și evoluție
• Bazele politicii de mediu a UE au fost puse în cadrul Consiliului European de la Paris din
1972, unde (în urma primei conferințe ONU privind mediul) șefii de stat sau de guvern au
declarat că este nevoie de o politică comunitară de mediu care să însoțească expansiunea
economică și au solicitat un program de acțiune. Actul Unic European din 1987 a introdus
un nou titlu „Mediul”, care a oferit primul temei juridic pentru o politică de mediu comună
care are drept obiective conservarea calității mediului, protejarea sănătății umane și
asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale. Revizuirile ulterioare ale tratatului au
consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și rolul Parlamentului European
în dezvoltarea acesteia. Prin Tratatul de la Maastricht (1993), mediul a devenit oficial un
domeniu de politică al UE, s-a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate
calificată în Consiliu a devenit regulă generală. Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit
obligația de a integra protecția mediului în toate politicile sectoriale ale UE, în vederea
promovării dezvoltării sustenabile. În Tratatul de la Lisabona (2009), „combaterea
schimbărilor climatice” a devenit un obiectiv specific, la fel ca dezvoltarea sustenabilă în
relațiile cu țările terțe. Personalitatea juridică i-a permis din acel moment UE să încheie
acorduri internaționale.
 Pactul verde european
Să fim primul continent neutru din punct de
vedere climatic!
• Schimbările climatice și degradarea mediului sunt o amenințare existențială pentru Europa
și pentru întreaga lume. Pentru a o contracara, Pactul verde european va transforma UE
într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor, în care:

• să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră

• creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor
• nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsat în urmă
• Pactul verde european este în același timp un colac de salvare pentru ieșirea din pandemia
de COVID-19. De aceea, el va fi finanțat cu o treime din investițiile în valoare de 1 800
de miliarde de euro provenind din Planul de redresare NextGenerationEU, precum și cu
fonduri din bugetul pe șapte ani al UE.
Beneficiile Pactului verde european
 Politica de mediu în România
• În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor
naţionale în anul 1990, când a fost înfiinţat pentru prima dată fostul Minister al
Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabileşte obiectivele
naţionale în domeniu – „Strategia Naţională de Protecţia Mediului”, reactualizată în
1996 şi în 2002. Strategia este structurată în două părţi:(1) o trecere în revistă a
principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică şi calitatea
factorilor de mediu, şi (2) strategia propriu-zisă, adică principiile generale de
protecţie a mediului, priorităţile, obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung. Încă din
1996 se poate observa o adecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară în ceea ce
priveşte principiile, priorităţile şi obiectivele .
Astfel, principiile urmărite sunt:
• conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
• dezvoltarea durabilă;
• prevenirea poluării;
• conservarea biodiversităţii;
• conservarea moştenirii culturale şi istorice,
• principiul „poluatorul plăteşte”;
• stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii, credite cu
dobândă mică, etc.).
• În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile naţionale, dar
şi tendinţele şi iniţiativele existente pe plan global, ele fiind:
• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi calităţii vieţii;
• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;
• apărarea împotriva calamităţilor şi accidentelor naturale;
• raportul maxim cost-beneficiu;
• respectarea programelor şi convenţiilor internaţionale privind protecţia mediului.
Surse:
• https://european-union.europa.eu/
• https://www.europarl.europa.eu/
• https://www.academia.edu/