Belgia

Regatul Belgiei (neerlandeză Koninkrijk België, franceză Royaume de Belgique, germană

Königreich Belgien, cunoscut colocvial ca Belgia (neerlandeză België, franceză Belgique,
germană Belgien) este o țară în Europa de Vest. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii
Europene și găzduiește majoritatea instituțiilor acesteia precum și alte instituții
internaționale importante, inclusiv OTAN. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o
populație de aproximativ 10,5 milioane de locuitori. Belgia se învecinează cu Țările de Jos,
Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franța și Marea Nordului.

Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două
mari regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată
în jumătatea de nord a țării, are 58% din populație iar regiunea de limbă franceză Valonia,
situată în jumătatea de sud, are 32% din populație. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial
bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în apropiere
de frontiera cu regiunea valonă și are 10% din populație. O mică comunitate germanofonă
există în estul Valoniei. Diversitatea lingvistică și conflictele politice și culturale asociate
acesteia sunt reflectate în istoria politică și în sistemul complex de guvernare[1]

Numele 'Belgia' este derivat din numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în
extremitatea nordică a Galiei, locuită inițial de către belgi, un amestec de popoare celtice și
germanice. Aceștia sunt menționați de către Iulius Cezar în Commentarii de Bello Gallico,
numindu-i drept cei mai puternici dintre gali: "Horum omnium fortissimi sunt Belgæ".

Istorie
Pentru detalii, vezi: istoria Belgiei.

Diverse națiuni și culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celți și

romani până la francezi și olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul
campaniei lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine
centrul Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în
regiune sunt unite treptat în Țările de Jos Burgunde. În timpul domniei lui Carol Quintul
acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Țările
de Jos de sud se află sub dominația spaniolă și apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate
în Prima Republică Franceză. La prăbușirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii
și al Luxemburgului sunt atașate unui nou stat, Regatul Unit al Țărilor de Jos, un regat
protestant condus de un rege olandez. În 1830 izbucnește o revoltă împotriva regimului
acestuia care va duce la independența Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominația
Franței, Marile Puteri decid instaurarea unui rege terț, Leopold de Saxa-Coburg-Gotha,
provenit dintr-o familie de prinți germani. Belgia își impune o politică de neutralitate, politică
nerespectată de către puterile beligerante în cele două războaie mondiale. În 1949, în fața
noului context mondial, Belgia decide să pună capăt acestei politici și devine unul dintre
membrii fondatori ai OTAN. De asemenea participă activ în cadrul uniunii economice
Benelux și este de asemenea unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.

Politică

Prim ministrul Herman Van Rompuy

Belgia este o monarhie constituțională și o democrație parlamentară. Contextul istoric

particular a făcut ca organizarea politică belgiană să fie foarte complexă. În secolul al XIX-
lea, elita politică și economică majoritar francofonă în întreaga țară a neglijat sistematic
populația flamandă. Mișcarea de emancipare flamandă de la sfârșitul secolului XIX și
începutul secolului XX a apărut pentru a contracara această situație. La sfârșitul celui de-Al
Doilea Război Mondial comunitățile francofone și neerlandofone au marcat politica statului
prin tendințele pronunțate de autonomie. Tensiunile intracomunitare au crescut iar unitatea
statului a ajuns să fie pusă în discuție[1]. Începând din anii 1970 o serie de reforme
instituționale au transformat statul unitar într-un stat federal cu trei nivele de guvernare,
menite să asigure un compromis care minimalizează tensiunile lingvistice, culturale și
economice.

Șeful statului este Regele, actualmente Albert al II-lea, dar acesta are prerogative reduse. El
numește prim ministrul, dar acesta trebuie să aibă sprijinul parlamentului. Prim ministrul este
șeful guvernului federal, format dintr-un număr egal de miniștri neerlandofoni și francofoni.
Sistemul juridic este bazat pe dreptul civil ce își are originile în Codul Napoleonian. Curtea
de Casație este nivelul cel mai înalt al ierarhiei juridice, situată pe un nivel superior față de
Curtea de Apel.

Parlamentul federal este bicameral format din Senat și Camera Reprezentanților. Primul este
format din 40 membri aleși, 21 reprezentanți ai comunităților și 10 membri cooptați.
Membrii majori ai familiei regale care figurează în lista de succesiune la tron sunt senatori de
drept. Camera inferioară este formată din 150 reprezentanți aleși în 11 arondismente
electorale, prin vot proporțional. Deoarece Belgia este una dintre puținele țări cu participare
la vot obligatorie, este țara cu una dintre cele mai mari prezențe la vot.

Din anii 1970 în Belgia nu mai există partide politice naționale, acestea divizându-se pentru a
reprezenta interesele politice și culturale ale comunităților. Principalele partide din fiecare
comunitate reprezintă trei grupuri politice importante: Liberalism de dreapta (Flamanzii
Liberali și Democrați (VLD) în Flandra și Mișcarea Reformatoare a Belgiei (MR) în
Valonia), Creștini-Democrați conservatori (Partidul Flamand Creștin-Democrat (CD&V) și
Centrul Democrat Umanist (cdH)) și social-democrați de stânga (Partidul Socialist - Diferit
(Sp.a) și Partidul Socialist (PS)). O serie de partide au reușit să obțină o reprezentativitate
semnificativă începând cu jumătatea secolului trecut organizate pe teme naționaliste,
lingvistice și de mediu.

Seria de guverne creștin-democrate începută în 1958 a fost întreruptă în 1999 ca urmare a

unui scandal major de contaminare cu dioxină. O coaliție între liberali, social-democrați și
ecologiști a fost formată sub conducerea lui Guy Verhofstadt, care până în 2007 a reușit să
implementeze o serie de reforme importante, a menținut un buget echilibrat și a programat o
renunțare la energia nucleară. Pe plan internațional guvernul a avut o politică de diplomație
activă în Africa și s-a opus Războiului din Irak. În iunie 2007 coaliția guvernamentală a
pierdut alegerile, moment care a marcat debutul unei crize politice importante. În decembrie
2007 a fost realizat un compromis ce a însemnat formarea unui guvern provizoriu sub
conducerea fostului prim ministru, guvern care a făcut tranziția (pe data de 23 martie 2007)
spre un guvern format
de creștin-democratul
flamand Yves Leterme,
câștigătorul ultimelor
alegeri. Din decembrie
2008 prim ministru este
Herman Van Rompuy.
Comunitatea flamandă Comunitatea franceză Comunitatea
(vorbitoare de neerlandeză) (vorbitoare de franceză) germanofonă

Comunități și
regiuni
Pentru detalii, vezi:
împărțirea
administrativă a Belgiei.
Regiunea Capitalei
Regiunea Flamandă Regiunea Valonă Bruxelles
Pe lângă nivelul federal,
conform constituției
revizuite în 1993, Belgia conține încă 2 niveluri de administrație federală:

• 3 comunități lingvistice:
o Comunitatea flamandă din Belgia;
o Comunitatea franceză din Belgia;
o Comunitatea germanofonă din Belgia.
• 3 regiuni:
o Flandra, subdivizată în 5 provincii:
 Anvers;
 Limburg;
 Flandra de Est;
 Flandra de Vest;
 Brabantul Flamand.
o Valonia, subdivizată în 5 provincii:
 Brabantul Valon;
 Namur;
 Liège;
 Hainaut;
  Luxemburg;
o Regiunea Capitalei Bruxelles.

Fiecare Comunitate și Regiune are propria adunare legislativă și propriul guvern. Regiunea
Capitalei Bruxelles este oficial bilingvă, ambele Comunități majore exercitându-și autoritatea
pe teritoriul acesteia, pentru chestiunile comunitare comune existând o Comisie Comunitară
Comună. Viziunile diferite ale celor două Comunități majore se reflectă în structura
particulară a instituțiilor oficiale federale. În Flandra Comunitatea și Regiunea au fuzionat, în
timp ce Comunitatea franceză s-a limitat doar la transferarea unor competențe către Regiuni.
Din acest motiv, sistemul administrativ este asimetric, instituțiile echivalente din Regiuni
diferite neavând aceleași puteri. Conflictele dintre diferitele corpuri instituționale ale
structurii federale sunt rezolvate de către Curtea Constituțională a Belgiei.

Provinciile și Regiunea Capitalei Bruxelles sunt subdivizate în comune. Cu excepția celor 19

comune din Regiunea Capitalei care sunt bilingve franco-neerlandeze, comunele din cele 2
regiuni au o singură limbă oficială, limba comunității de care ține comuna. Din acestea 27
sunt comune cu facilități, comune în care o serie de servicii publice sunt oferite în altă limbă
decât limba oficială a comunei. Din punct de vedere electoral și al organizării teritoriale a
tribunalelor, comunele sunt grupate în arondismente.

Autoritatea politică

Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiția, apărarea, poliția
federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială și
controlează o parte importantă a finanțelor publice, sistemului de sănătate și a politicii
internaționale. Poșta și Societatea de căi ferate sunt companii naționale deținute de stat, care
sunt în responsabilitatea guvernului federal. Guvernul federal este responsabil de obligațiile
Belgiei în cadrul UE și a OTAN[2].

Comunitățile își exercită autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit de frontiere
lingvistice. Inițial competențele acestora erau legate de chestiunile lingvistice: educație,
cultură, mijloacele de informare în masă și utilizarea limbii. Treptat acestora le-au fost
transferate alte competențe care nu sunt direct legate de chestiunile lingvistice: sănătate
(medicină generală și preventivă), asistență socială (protecția tinerilor, ajutor acordat
familiilor, servicii de asistență a imigranților, etc.)[3].

Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu. Acestea includ economia, agricultura,

lucrări publice, energie, transport, politica de gestionare a apei, a mediului, a locuințelor,
planificarea orașelor și regională, conservarea naturii și comerțul exterior. Regiunile
supraveghează provinciile, comunele și companiile de utilități intercomunale[4].

Geografie
Pentru detalii, vezi: geografia Belgiei.
Teritoriul Belgiei are o întindere de 30.528 km² și se împarte din punct de vedere geografic în
trei regiuni: câmpia litorală în nord-vest, platoul central și ținuturile muntoase ale Ardenilor
din sud-est. Urmând exemplul Țărilor de Jos, în câmpia litorală au fust amenajate poldere ce
au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte
mic. Platoul central este o vale fertilă iar ținutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de
păduri care se întind până în nordul Franței. Aici se găsește Signal de Botrange, cel mai înalt
punct al țării, ridicându-se la 694 metri față de nivelul mării. Principale fluvii sunt Escaut și
Meuse.

Climatul este temperat cu influențe maritime puternice, cu precipitații importante pe tot

parcursul anului. Temperaturile medii lunare variază între 3 °C în ianuarie și 18 °C în iulie iar
precipitațiile medii variază între 51 mm în februarie și 78 mm în iulie.

Economie
Pentru detalii, vezi: economia Belgiei.

Complex metalurgic lângă Liège

Economia Belgiei și infrastructura sunt puternic integrate cu cele a Europei de Vest. Belgia
este situată în centrul unei regiuni puternic industrializate, ceea ce îi rezervă un loc printre
primele zece țări în clasamentul comerțului internațional. Economia este caracterizată de o
forță de muncă foarte productivă, un PIB ridicat și exporturi importante[5]. Principalele
produse de import sunt: alimente, echipamente industriale, produse petroliere și chimice,
diamante brute, îmbrăcăminte și accesorii și textile. Principalele produse de export sunt
automobilele, produse alimentare, oțel, produse petroliere, mase plastice, textile, diamante
finisate.

Economia este puternic orientată spre sectorul serviciilor, dar prezintă diferențe regionale
importante între Flandra, regiunea mai dinamică, și Valonia, regiune aflată într-o perioadă
postindustrială afectată de dezafectarea industriilor tradiționale. Ca unul dintre membrii
fondatori ai Uniunii Europene, Belgia sprijină integrarea economică europeană și politica de
economie deschisă. În 1999, Belgia a adoptat moneda EURO care a înlocuit francul belgian
definitiv în 2002. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar
din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.

Belgia a fost prima țară din Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție
industrială la începutul secolului XIX. Până la jumătatea secolului XX regiunea minieră și
metalurgică valonă din jurul orașelor Liège și Charleroi s-a dezvoltat puternic, în timp ce
Flandra a rămas preponderent o regiune agrară. După cel de-Al Doilea Război Mondial Ghent
și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Anii 1970
au reprezentat o perioadă de recesiune datorită crizelor petroliere și a declinului industriei
metalurgice. Politica economică mai liberală din Flandra au deplasat centrul economic al țării
spre nord, acesta fiind concentrat actualmente în regiunea Bruxelles-Louvain-Anvers-Ghent.

În intervalul 1990 – 2009, Belgia a primit Investiții străine directe (ISD) de 830 de miliarde
de dolari[6]. În anul 2009, investițiile străine directe în Belgia au fost de 33,7 miliarde dolari,
față de 110 miliarde în anul 2008[6].

Transport
Pentru detalii, vezi: transport în Belgia.

Belgia este foarte bine conectată la rețelele vest-europene de transport. Dispune de peste 3500
km de cale ferată din care aproximativ 3000 km sunt electrificați. Compania națională de
transport feroviar este Societatea Națională de Căi Ferate Belgiene, care asigură majoritatea
legăturilor feroviare. Datorită densității ridicate a populației, frecvența trenurilor este ridicată
și costul transportului este redus. Serviciile internaționale sunt realizate fie cu trenuri
InterCity spre Amsterdam, Strasbourg sau Zürich, fie prin trenuri de mare viteză spre Paris,
Londra, Köln, Frankfurt, Amsterdam, Marsilia, Bordeaux.

Transportul urban și interurban este de competența regiunilor, existând trei societăți de

transport în comun De Lijn pentru regiunea Flandra, TEC pentru regiunea Valonia și
STIB/MIVB pentru Regiunea Capitalei Bruxelles. Bruxelles este singurul oraș care are un
sistem de metrou, sisteme de transport lejer și tramvaie existând în Bruxelles, Anvers,
Charleroi și Gent. Tramvaiul de coastă belgian este o linie de tramvai interurban ce
funcționează de-a lungul întregului litoral belgian, de la frontiera cu Franța până la frontiera
cu Olanda.

Belgia are peste 149.000 km de drumuri amenajate din care peste 1.700 km de autostrăzi.
Marile aglomerații dispun de una sau mai multe centuri ocolitoare. Autostrăzile sunt notate cu
litera 'A' și urmează traseele drumurilor europene, centurile sunt denumite 'ring' și sunt notate
cu litera 'R' iar drumurile naționale sunt notate cu litera 'N'.

Portul Anvers este unul dintre cele mai mari porturi mondiale. Este situat pe estuarul râului
Escaut și este un nod intermodal important. Alte porturi maritime sunt portul Bruges situat la
Zebrugge, portul Gent și portul Ostende. Belgia dispune de peste 2.000 km de canale
navigabile din care peste 1.500 km sunt utilizate în mod curent. Principalele porturi interioare
sunt cele de la Bruxelles și Liège.

Demografie
Pentru detalii, vezi: demografia Belgiei.
Evoluția demografică din 1967 până în prezent

Belgia are unul dintre cele mai dens populate teritorii din Europa, 97% din populație locuind
în mediul urban. Densitatea populației, 342 loc/km², este a doua din Europa după Olanda (cu
excepția microstatelor). În 2004, 92% din populație erau cetățeni belgieni iar 6% erau
cetățeni ai celorlalte state UE. În 2007 populația Regiunii Flamande era de 6.117.440
locuitori având Anvers, Ghent și Bruges drept cele mai populate orașe, cea a Regiunii Valone
era de 3.435.879 locuitori cu Charleroi, Liège și Namur drept cele mai populate orașe, iar cea
a Regiunii Bruxelles era de 1.031.215 locuitori din care 2 din cele 19 comune aveau peste
100.000 locuitori.

Atât neerlandeza cât și franceza vorbite în Belgia au diferențe minore de vocabular și de

nuanțe semantice față de limbile vorbite în Olanda respectiv Franța. Mulți flamanzi folosesc
curent dialecte locale flamande în mediul local. Limba valonă, principala limbă regională din
Valonia este actualmente înțeleasă și vorbită de un procent infim de populație, în general
persoane în vârstă. Dialectele acesteia precum și celelalte dialecte tradiționale din Valonia nu
sunt folosite curent în viața publică.

Nu există statistici oficiale recente cu privire la utilizarea celor trei limbi oficiale sau a
dialectelor acestora. Estimările cu privire la numărul vorbitorilor de limba neerlandeză
estimează procentajul acestora la 57%-60%, cei de limba franceză reprezintă aproximativ
40%-43% iar cei vorbitori de limba germană reprezintă aproximativ 75.000 persoane, pentru
1% din populație[7]

Catolicismul a fost unul dintre principalele motive ale independenței Belgiei și a avut un rol
important în istoria țării. Instituția regală continuă să aibă în continuare o reputație de
puternic catolică. Cu toate acestea statul este un stat secular cu o constituție laică ce prevede
libertatea de religie. Cultele recunoscute oficial sunt subvenționate de stat, acestea fiind, în
ordinea subvențiilor acordate: catolicismul, islamul, protestantismul, iudaismul, ortodoxismul
și anglicanismul. În 2007 budismul a efectuat primii pași spre recunoașterea oficială.

Cultură
Pentru detalii, vezi: cultura Belgiei.
Turnul Babel (c. 1563) de Pieter Bruegel cel Bătrân

Viața culturală belgiană a avut tendința să se desfășoare în fiecare comunitate. Din anii 1970
nu mai există universități bilingve, cu excepția Academiei Militare Regale, sau mijloace de
informare în masă. Nici o instituție culturală sau organizație științifică nu reprezintă ambele
comunități. În ciuda diviziunilor politice și lingvistice care s-au schimbat deseori de-a lungul
secolelor, regiunea ce corespunde actualei Belgii a cunoscut dezvoltarea a numeroase mișcări
artistice care au avut un impact puternic asupra culturii europene.

Artă

În perioada medievală contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost foarte

importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și barocă precum și numeroase
exemple de arhitectură romanică, gotică, renascentistă și barocă au reprezentat momente
importante din istoria artei. De asemenea tapiseriile flamande au fost foarte apreciate și
căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri
au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul
Rubens sau Antoon van Dyck.

În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori belgieni importanți romantici, expresioniști

sau suprarealiști ca Egide Wappers, Constant Permeke sau René Magritte. În arhitectură
Victor Horta și Henry van de Velde au fost printre principalii promotori ai stilului Art
Nouveau.

Printre cei mai cunoscuți scriitori belgieni pot fi amintiți poetul Emile Verhaeren și
romancierii Hendrik Conscience, Georges Simenon, Suzanne Lilar și Amélie Nothomb. În
1911, poetului și dramaturgului Maurice Maeterlinck i s-a decernat Premiul Nobel pentru
literatură. Benzile desenate Aventurile lui Tintin de Hergé sunt cele mai cunoscute benzi
desenate belgiene, dar mulți alți autori, Peyo, André Franquin, Edgar P. Jacobs, Marc Sleen
sau Willy Vandersteen au făcut ca industria belgiană de benzi desenate să poată fi considerată
la fel de importantă precum cele din Statele Unite sau Japonia.
Științe

Gerardus Mercator

Încă de la începutul epocii moderne numeroase personalități au adus contribuții importante la

dezvoltarea științei și tehnologiei. Printre cei mai importanți sunt exploratorul Gerardus
Mercator, anatomistul Andreas Vesalius, herbalistul Rembert Dodoens și matematicianul
Simon Stevin. Regiunea a contribuit cu numeroase dezvoltări tehnologice în domeniul
industriei metalurgice și a mineritului. În perioada mai recentă chimistul Ernest Solvay și
inginerul Zenobe Gramme au dezvoltat Procesul Solvay și respectiv dinamul Gramme, iar
fizicianul Georges Lemaître a propus teoria Big Bangului. În numeroase ocazii Premiul Nobel
a fost atribuit unor oameni de știință belgieni: pentru medicină în 1919 lui Jules Bordet, în
1938 lui Corneille Heymans și, în 1974, lui Albert Claude și Christian De Duve--împreună cu
savantul american de origine română George Emil Palade--iar pentru chimie în 1977 lui Ilya
Prigogine.

Sport
Pentru detalii, vezi: sport în Belgia.

Fotbalul și ciclismul sunt sporturi populare în rândul belgienilor. Eddy Merckx este
considerat a fi cel mai mare ciclist din toate timpurile[8]. În fotbal Jupiler League este
competiția fotbalistică cea mai importantă, iar cluburi ca R.S.C. Anderlecht au avut deseori
succese importante pe plan european. În ultimii ani două jucătoare de tenis belgiene au avut
succese importante, fiecare clasându-se pe prima poziție în clasamentul WTA, este vorba de
Kim Clijsters și Justine Henin.

Circuitul Spa-Francorchamps găzduiește Marele Premiu al Belgiei din calendarul competiției

Formula 1. Pilotul belgian Jacky Ickx a câștigat 8 mari premii și a terminat de două ori pe
locul doi în Campionatul Mondial de Formula 1. Thierry Boutsen este un alt pilot belgian ce a
câștigat 3 curse în 1989 și 1990.

În 1920 orașul Anvers a găzduit Jocurile Olimpice de vară, în 2000 Belgia a găzduit împreună
cu Olanda Campionatul European de Fotbal iar Beneluxul și-a depus candidatura pentru a
găzdui ediția din 2018 a Campionatului Mondial de Fotbal.
Gastronomie

Beri Oude Kriek

Belgia este cunoscută la nivel internațional pentru specialitățile ei gastronomice. Numeroase

restaurante belgiene pot fi găsite în ghiduri gastronomice importante, ca de exemplu Ghidul
Michelin. Gofrele, cartofii prăjiți și midiile sunt printre cele mai cunoscute specialități
belgiene, dar există numeroase specialități locale. Belgia este renumită pentru ciocolata
produsă aici, numeroase mărci locale devenind foarte cunoscute pe plan internațional.

Belgia este cunoscută de asemenea pentru cele peste 500 specialități de bere. Berea Belgiană
conține una dintre cele mai mari varietăți de beri de calitate din lume, de la bere blondă și
brună până la celebrele beri trapiste și lambic. Originile berii belgiene se găsesc în evul mediu
când mănăstirile o produceau pentru consumul propriu și mai târziu ca un mijloc de a-și
rotunji veniturile. Cu toate că actualmente producția de bere este dominată de corporațiile
internaționale Inbev și Alken Maes, continuă să existe aproximativ 125 berării independente
în întreaga țară[9].

Patrimoniul mondial

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Belgia:

• Ansamblul „Béguinages flamands” (1998)

• Piața Centrală („Grote Markt” / „Grand' Place”) din Bruxelles (1998)
• „Canal du Centre” (1998)
• Turnurile înalte cu ceas („Beffrois” / „Belfriede”) (1995, 2005)
• Cariera neolitică de silex (cremene) de la Spiennes (Mons) (2000)
• Catedrala din Tournai (2000)
• Centrul istoric din Bruges / Brügge (2000)
• Muzeul Plantin-Moretus (2005)